Mai bine de o lună a durat maratonul fotbalistic din Germania. Prea mult pentru unii. Prea puţin pentru cei care au tot aşteptat să se întâmple ceva care să justifice noţiunea de sărbătoare a sportului-rege. Spre dezamăgirea acestora, nu s-a întâmplat nimic. Excepţie face, poate, doar capul în piept pe care Zidane i l-a aplicat lui Materazzi prin care a dovedit că, în ciuda corului de osanale, nu este altceva decât un fotbalist, cu picioare 'inteligente'. Graba cu care suntem dispuşi să ne confecţionăm idoli de circumstanţă, asupra cărora nu şi-a spus cuvântul singurul arbitru cu adevărat competent timpul - ne joacă feste şi cazul lui Zidane este unul reprezentativ. Deşi a fost declarat, în ciuda gestului său descalificant, cel mai bun jucător al turneului final, Zidane este departe de o asemenea calitate. El s-a văzut abia în fazele finale, după ce în preliminarii a moţăit. Cum au făcut-o numeroşi alţi fotbalişti de la care se aşteptau fapte de vitejie care nu s-au produs. A fost, mi-aş permite să o spun, cel mai plicticos turneu final dintre toate cele pe care mi le amintesc, lipsit de emoţie şi dramatism, fără faze memorabile - nu mai spun de întâlniri memorabile. A fost doar o afacere bine pusă la punct, cu exactitate nemţească şi cu o eficienţă pe măsură. A funcţionat impecabil, dar spectacolul a lipsit cu desăvârşire. Iar cele mai importante decizii n-au fost urmarea performanţelor şi a valorii, ci ale şansei. Însuşi titlul de campioni mondiali a revenit uneia dintre echipe printr-o tragere la sorţi, căci loviturile de la 11 m nu reprezintă altceva. Avem deci o campioană norocoasă (de mai multe ori) nu una merituoasă. Nu ştim dacă CM 2006 va rămâne în memoria iubitorilor fotbalului prin altceva decât prin 'capul în piept' al lui Zidane. Şi de vină nu este Zidane. De vină este faptul că forul de conducere al fotbalului nu sesizează gravul impas în care a fost adus acest joc de interesele financiare prea mari. Sub presiunea profitului care decurge din câştig s-a sacrificat aproape total spectacolul. Regia unei întâlniri este tot mai riguroasă şi face ca orice tentativă de incursiune în careu să fie drastic controlată. Se joacă tot mai mult în zonă, ca la handbal, şi golurile din acţiune sunt tot mai puţine, lăsând loc celor din faze fixe. Driblingul iscusit este prima victimă a apărătorilor care 'cosesc' totul. Ofsidul anulează orice încercare de ieşire din monotonie. Şi, peste toate acestea, rolul arbitrar al arbitrilor creşte exponenţial, omorând bruma de spectacol care s-ar mai putea manifesta. Spuneam că forul mondial întârzie să reacţioneze la aceste blocaje prin modificări ale regulamentului care să elibereze fotbalul din chingile unui control excesiv. Această întârziere va fi plătită cu creşterea absenteismului de pe stadioane şi din faţa televizoarelor. Cu oprirea expansiunii din zonele geografice 'mituite' cu prezenţe nejustificate la turneele finale. Cu transferul de interese şi de fonduri către alte sporturi, mai adaptabile la cerinţele vieţii moderne. Înclin, de aceea, să cred că acest Campionat Mondial ar trebui să marcheze o cotitură în istoria fotbalului. O întoarcere la spectacol şi la adevăratelor valori care i-au adus faima. Altminteri există tot mai mult riscul ca la reluări să vedem mai multe capete în piept decât goluri.