Punctul pe Y / miercuri 12 iulie 2006 Nr: 1770

Sportul-rege la rascruce

Mai bine de o luna a durat maratonul fotbalistic din Germania. Prea mult pentru unii. Prea putin pentru cei care au tot asteptat sa se intample ceva care sa justifice notiunea de sarbatoare a sportului-rege. Spre dezamagirea acestora, nu s-a intamplat nimic. Exceptie face, poate, doar capul in piept pe care Zidane i l-a aplicat lui Materazzi prin care a dovedit ca, in ciuda corului de osanale, nu este altceva decat un fotbalist, cu picioare 'inteligente'. Graba cu care suntem dispusi sa ne confectionam idoli de circumstanta, asupra carora nu si-a spus cuvantul singurul arbitru cu adevarat competent timpul - ne joaca feste si cazul lui Zidane este unul reprezentativ. Desi a fost declarat, in ciuda gestului sau descalificant, cel mai bun jucator al turneului final, Zidane este departe de o asemenea calitate. El s-a vazut abia in fazele finale, dupa ce in preliminarii a motait. Cum au facut-o numerosi alti fotbalisti de la care se asteptau fapte de vitejie care nu s-au produs. A fost, mi-as permite sa o spun, cel mai plicticos turneu final dintre toate cele pe care mi le amintesc, lipsit de emotie si dramatism, fara faze memorabile - nu mai spun de intalniri memorabile. A fost doar o afacere bine pusa la punct, cu exactitate nemteasca si cu o eficienta pe masura. A functionat impecabil, dar spectacolul a lipsit cu desavarsire. Iar cele mai importante decizii n-au fost urmarea performantelor si a valorii, ci ale sansei. Insusi titlul de campioni mondiali a revenit uneia dintre echipe printr-o tragere la sorti, caci loviturile de la 11 m nu reprezinta altceva. Avem deci o campioana norocoasa (de mai multe ori) nu una merituoasa. Nu stim daca CM 2006 va ramane in memoria iubitorilor fotbalului prin altceva decat prin 'capul in piept' al lui Zidane. Si de vina nu este Zidane. De vina este faptul ca forul de conducere al fotbalului nu sesizeaza gravul impas in care a fost adus acest joc de interesele financiare prea mari. Sub presiunea profitului care decurge din castig s-a sacrificat aproape total spectacolul. Regia unei intalniri este tot mai riguroasa si face ca orice tentativa de incursiune in careu sa fie drastic controlata. Se joaca tot mai mult in zona, ca la handbal, si golurile din actiune sunt tot mai putine, lasand loc celor din faze fixe. Driblingul iscusit este prima victima a aparatorilor care 'cosesc' totul. Ofsidul anuleaza orice incercare de iesire din monotonie. Si, peste toate acestea, rolul arbitrar al arbitrilor creste exponential, omorand bruma de spectacol care s-ar mai putea manifesta. Spuneam ca forul mondial intarzie sa reactioneze la aceste blocaje prin modificari ale regulamentului care sa elibereze fotbalul din chingile unui control excesiv. Aceasta intarziere va fi platita cu cresterea absenteismului de pe stadioane si din fata televizoarelor. Cu oprirea expansiunii din zonele geografice 'mituite' cu prezente nejustificate la turneele finale. Cu transferul de interese si de fonduri catre alte sporturi, mai adaptabile la cerintele vietii moderne. Inclin, de aceea, sa cred ca acest Campionat Mondial ar trebui sa marcheze o cotitura in istoria fotbalului. O intoarcere la spectacol si la adevaratelor valori care i-au adus faima. Altminteri exista tot mai mult riscul ca la reluari sa vedem mai multe capete in piept decat goluri.