Am prezentat, ĂŽn episodul precedent, desfĂŁÂşurarea primelor douĂŁ zile ale ConferinĂžei Americane a Liderilor de Opinie, desfĂŁÂşuratĂŁ la mijlocul lui februarie la Washington, ĂŽn organizarea fundaĂžiei CAUSA InternaĂžional. ContinuĂŁm azi relatarea de la faĂža locului.

Causa International – gong final!

Duminicã dimineaĂža, deci, ĂŽn faĂža unui program la fel de ĂŽncãrcat ca Âşi cel din prima zi. Dupã dr. Lay, cu a sa „Cãtre formularea unei viziuni globate americane", obiÂşnuitul coffe break. Apoi dr. Ward, „Despre libertate". ÂŞi, ĂŽn reprezentaĂžie specialã, dr. Robert G. Grant, preÂşedinte al American Freedom Coalition — organizaĂžie ce are ca obiectiv „restaurarea valorilor tradiĂžionale ale politicii americane la toate nivelurile, de la Âşcoli pânã la Casa Albã". Vorbitor bun. experimentat, dr. Grant reuÂşeÂşte sã capteze atenĂžia asistenĂžei, fãcând parcã sã treacã mai repede cea de-a treia reprizã a dimineĂžii. Prânzul se desfãÂşoarã ĂŽn aceeaÂşi notã de lucru, avându-1 ca invitat special pe Arnaud de Borchgrave,. redactorul Âşef al cotidianului Washington Times. Personaj extrem de interesant, stilat, bun cunoscãtor al culiselor politice Âşi considerat a fi unul dintre apropiaĂžii Casei Albe, Borchgrave ne informeazã asupra ultimelor desfãÂşurãri din Golf Âşi asupra culiselor diplomaĂžiei americane.Înapoi la treabã: avem de ales intre douã colocvii — unul cu doamna Mary Hatwood Futrell, director al Centrului de Studii despre Programul NaĂžional de EducaĂžie, Âşi un altul cu Michael Elliott, Âşeful biroului din Washington al revistei „The Economist". Optez, discret, pentru o... ĂŽntâlnire cu corespondentul nostru de presã din Washington. Mircea Podinã, ĂŽn compania cãruia fac un tur al oraÂşului Âşi al ĂŽmprejurimilor, pânã ĂŽn preajma banchetului de adio al serii. Meniu consistent, dar puĂžin variat, apã cu gheaĂžã din abundenĂžã Âşi tradiĂžionala cafea lungã americanã. Pe podium se produce, ĂŽntr-o combinaĂžie de discurs politic cu scheci de cabaret doamna Maureen Reagan, una dintre fiicele preÂşedintelui. Poantele sale sunt mai la ĂŽndemina asistenĂžei americane, decât a noastrã. O urmãrim, totuÂşi, cu nedisimulat interes. Înainte do final, ni se face o comunicare de ultimã orã : programul nostru va suferi o modificare. Nu vom mai rãmâne la Washington pânã marĂži la prĂŽnz, cum fusese programat iniĂžial, ci vom pleca a doua zi dimineaĂžã, la prima orã, cu tot cu Bagaje! Ultima noapte la Washington se scurge normal. DimineaĂža. ĂŽn faĂža hotelului Marriott Crystal Gateway ne aÂşteaptã douã autocare confortabile, ĂŽn care ne urcãm ĂŽn devãlmãÂşie toĂži est-europenii prezenĂži la ConferinĂžã.

La Academia UniversalĂŁ de Balet

Suntem informaĂži cã vom face douã vizite: una la Academia Universalã de Balet si alta la redacĂžia cotidianului Washington Post, ĂŽnainte de a porni, cale de 500 km, spre New York. Începe astfel o ineditã cãlãtorie ĂŽntr-un teritoriu fascinant si surprinzãtor: Moonland. Nu-l cãutaĂži prin vreun ghid tursitic. Nu-1 veĂži gãsi. Pur Âşi simplu pentru cĂŁ el n-a existat decâtt ĂŽn... itinerariul pe care ni l-au oferit gazdele. Poposim, ĂŽntr-o margine de oraÂş cu construcĂžii albe din lemn, la Academia Universalã de Balet. Este o instituĂžie aparte, o joint-venture, arnericano-sovieticã ce funcĂžioneazã de doi ani. Americanii au oferit baza materialã (de excepĂžie !) iar ruÂşii tradiĂžia Âşi priceperea lor ĂŽn aceastã artã care a captat ĂŽn cea mai ĂŽnaltã mãsurã interesul reverendului Moon, pentru simplul fapt cã una dintre fiicele sau nepoatele sale, casãtoritã cu un fiu al dr. Bo Hi Pak, este balerinã. Actualmente are un contract ĂŽn Uniunea Sovieticã. Academia este condusã de soĂžii Vinogradov, coregrafi celebri. Numai doamna se aflã acum aici, domnul fiind la Moscova. Suntem primiĂži ĂŽn Sala de festivitĂŁĂži, unde dr. Pak face un scurt istoric al acestei originale instituĂžii ce-Âşi propune ca ĂŽn alĂži vreo doi ani sã ĂŽnceapã sã livreze pieĂžei americane superbalerini Âşi superbalerine. Doamna Vinogradova este afectatã Âşi emoĂžionatã, se bâlbâie foarte artistic Âşi renunĂžã cu greu la microfon. Vizitãm clãdirea. Studiouri largi, luminoase, cĂŁlduroase.

Sala de mese. Sãli de odihnã. Sãli de lecturã. Tot ce trebuie. Elevii sunt de ambele culori. Instructorii sunt ruÂşi. Pregãtirea se desfãÂşoarã non-stop, elevii fiind gãzduiĂži ĂŽn Academie. Dupã vizitã ne reĂŽntâlnim ĂŽn Sala de festivitĂŁĂži, unde ne aÂşteaptã cafea, fructe, Âşi noi cuvântãri. DelegaĂžii ruÂşi au ĂŽntrebãri, gazdele nu prididesc cu rãspunsurile. „O instituĂžie construitã pentru ziua de mâine" — este emblema Academiei Âşi tot ce am vãzut justificã pe deplin sloganul. Grijulii cu programul, gazdele pun punct ĂŽntâlnirii Âşi ne reĂŽmbarcãm ĂŽn autocare cu destinaĂžia Washington Times. AĂži auzit desigur, de Wasghinton Post, jurnal faimos care, ĂŽntre altele, 1-a dat jos pe Nixon, ĂŽn colaborare cu New York Times. Dar n-aĂži auzit. ĂŽncã, probabil, de Washington Times. DeÂşi a fost fondat ĂŽn urmã cu vreo 8—9 ani, ziarul nu face parte dintre cotidianele de difuzare naĂžionalã. CorporaĂžia cu acelaÂşi nume este Âşi ea proprietatea reverendului Moon Âşi este condusã de dr. Bo Hi Pak, cel mai apropiat colaborator al sãu. Este doar o parte a „imperiului" moon-ist ce acoperã ziare de mare tirai ĂŽn Japonia Âşi Coreea Âşi posturi de radio Âşi televiziune ĂŽn Asia Âşi America. Asaltul asupra Capitalei americane a fost dat ĂŽn momentul ĂŽn care reverendul a “pus mina" pe un gazetar de talia lui Arnaud de Borchgrave, un vechi echipier al Newsweek-ului Âşi columnist de talie internaĂžionalã, laureat al premiului Pulitzer Âşi al altor distincĂžii americane.

AcasĂŁ la Washington Times

Atunci reverendul a construit un complex tipografic ultramodern ĂŽn care azi, alãturi de Washington Times, se mai tipãresc revistele “Sight" Âşi „The world and I". Tipicul redacĂžiilor americane se respectã Âşi aici: o salã enormã plinã de pupitre, fiecare cu un terminal la care redactorii ĂŽÂşi scriu articolele ce merg apoi direct ĂŽn modulul central de paginare. Biroul redactorului Âşef e la etaj. O camerã plinã de vitrine cu trofee: Borchgrave cu fel de fel de celebritaĂži de pe toate meridianele. Anwar Sadat, sahinÂşahul, Khadaffi, apoi un lung Âşir de preÂşedinĂži americani. Om foarte ocupat ĂŽn general, aflând cã ĂŽn delegaĂžie e Âşi un ziarist, domnul Borchgrave mi-a acordat câteva minute. Întreabã ce tiraj are “Libertatea". E niĂžel surprins de cele 200.000 ale noastre. „Times"-ul sãu are doar 100.000 exemplare. E drept, ĂŽn ediĂžie de 48 —64 pagini, colorate. Îmi explicã tactica sa: nu luptã pentru un tiraj mare. Washingtonul nu avea, la apariĂžia ziarului sãu un cotidian. Iar la Wasghinton se aflã toĂži oamenii politici importanĂži, diversele lobby-uri Âşi…nu ĂŽn ultimul rând, vreo 15.000 de ziariÂşti din toatã lumea. InfluenÞÎndu-i pe aceÂştia, ziarul poate influenĂža tot ansamblul. Orientarea e conservatoare, iar preÂşedintele Bush (unul dintre lectorii sãi cel mai atenĂži. Un apel telefonic dã semnalul sfârÂşitului ĂŽntrevederii. Ne vom revedea ĂŽn sala de restaurant a ziarului, unde ni s-a pregãtit o masã surprizã: ĂŽn pahare se aflã vin roÂşu! “ÂŞtiam cã prietenii mei coreeni vã vor Ăžine pe uscat — ne mãrturiseÂşte de la pupitrul tradiĂžional, care nu lipseÂşte nici aici — aÂşa cã am ĂŽncercat sa vã ofer o micã compensaĂžie". Doctorul Bo Hi Pak ne face o succintã prezentare a corporaĂžiei. Fondatã ĂŁn 1982. Influentã Âşi apreciatã. În ultimii doi ani ziarul a luat premiul pentru design. Revista „SIGHT" se tipãreÂşte ĂŽn 400.000 exemplare Âşi cucereÂşte mereu teren. PreĂžurile mult mai mici (ziarul — 25 cenĂži, iar revista — 2,5 dolari) sunt compensate de o publicitate tratatã modern Âşi foarte atractiv. Apoi tematica devine politicã. Redactorul Âşef este rugat sã rãspundã unui mare numãr da ĂŽntrebãri legate de relaĂžiile ruso-americane, de poziĂžia americanã faĂžã de Ăžãrile baltice, despre ĂŽntâlnirea ratatã Bush — Gorbaciov. Rãspunde foarte diplomatic. În final, fiecare membru al dalegaĂžiei primeÂşte o pungã ĂŽn care alãturi de ziarul la zi Âşi ultimul numãr al revistei, se aflã o medalie comemorativã a fondãrii corporaĂžiei. Nu ĂŽnainte ca atât dr. Bo Hi Pak, cât Âşi Arnaud de Borchgrave sã menĂžioneze cã editorul nu a intervenit Âşi nu intervine niciodatã ĂŽn problematica publicisticã Âşi de orientare a ziarului. Sunt convins da asta, atât timp cât orinentarea rãmâne cea conservator - tradiĂžionalistã, opĂžiunea de fond a reverendului...

AcasĂŁ la reverendul Moon

Se terminã Âşi aceastã a doua etapã Âşi autocarele noastre pornesc la drum spre New York, respectând viteza legalã pe Âşoseaua care are câte 6 benzi pe sens. Peisajul nu este spectaculos Âşi preferãm un film video: Ni se oferã un „Indiana Jonas", plin de suspans Âşi antren. Dupã vreo douã ore facem un popas ĂŽntr-un parking. Regãsim aici universul unui anume mod de viaĂžã american: hamburger, cola, jackpot, cartofi prãjiĂži, gumã de mestecat... Se ĂŽnsereazã când ne apropiem de podul ce leagĂŁ New Jersey de New York. Este momentul ĂŽn care gazdele lanseazã “bomba", Ăžinutã ĂŽn secret pânã atunci: reverendul Moon s-a ĂŽntors din Coreea special pentru a se ĂŽntâlni cu noi, Âşi ne va primi ĂŽn aceastã searã la reÂşedinĂža sa East Garden, la vreo 30 de kilometri de New York, ĂŽn cealaltã parte. Traversãm oraÂşul iluminat spectaculos ĂŽn timp ce ghidul dã ultimele amãnunte despre viitoarea noastrã gazdã: peste douã zile va ĂŽmplini 71 ani. SoĂžia sa, doamna Moon, are vreo 50. Au ĂŽmpreunã 13 copii, iar numãrul membrilor de familie se ridicã de doar citeva zile la 40! LocuieÂşte, alternativ ĂŽn Coreea Âşi ĂŽn Statele Unite, deplasându-se des, când i-o cer interesele complexului sãu economico-religios. In Coreea are mari ĂŽntreprinderi industriale (firma Samsung, electronicã, mari plantaĂžii artificiale de ginseng Âşi unitãĂži de prelucrare a acestuia, pentru sucuri, medicamente preparate alimentare, fabrici de conserve de peÂşte Âşi fructe de mare) la fel Âşi ĂŽn Statele Unite. ConstruieÂşte acum ĂŽn China o mare fabricã de automobile populare, marca “Panda". ÂŞi, multe altele...

Ne oprim la poarta reÂşedinĂžei, ĂŽn fata unei gherete, ĂŽn care paznicii supravegheazã o baterie da vreo 8 monitoare video. Parcurgem apoi o lungã alee, printre numeroase automobile. Le recunoaÂştem pe cele ale dr. Bo Hi Pal, a ambasadorului Sanchez, ale altor oficiali din Wasghinton. ReÂşedinĂža e o clãdire scundã, cu doar douã niveluri. Coborâm Âşi suntem invitaĂži sã ne descãlĂžãm. Constatãm cu surprindere cã gazdele dispun de peste 200 de perechi de papuci moi, confortabilii. E chiar o plãcere, dupã ce ai stat o zi ĂŽncãlĂžat. Pãtrundem ĂŽntr-un hol ĂŽn care, aliniate gazdele ne dau mâna Âşi ne ureazã bun venit. DeÂşi nu-i Âştiam figura, ĂŽl recunosc din primul moment pe reverend, printre cele vreo patru perechi coreene: solid, de talie mijlocie, cu o privire pãtrunzãtoare din spatele ĂŽngustei deschizãturi a ochilor. AratĂŁ, ĂŽn ciuda celor 70 de ani, doar de vreo 50. Le fel de bine se tine Âşi doamna Moon. Nu i-ai da mai mult de 35. Ambasadorul Sanchez face „patã" ĂŽn aceastã comisie de primire, „Hello again!" — ĂŽmi zice zâmbind larg. Pãtrundem ĂŽntr-o camerã enormã, scãldatã ĂŽn luminã, cu mese lungi, somptuoase, aÂşezate perpendicular pe o alta, ĂŽnãlĂžatã pe un soi de podium. În celãlalt capãt, un podium propriu-zis Âşi un pian. Luãm loc la mese, toĂži cei peste o sutã de invitaĂži Âşi un maestru de ceremonii ne invitã sã ne sculãm ĂŽn picioare Âşi sã-1 salutãm pe reverendul Moon. RuÂşii, neobiÂşnuiĂži cu o astfel de disciplinã, se ridicã greoi Âşi fãrã convingere. Ne aÂşezãm la loc Âşi doctorul Bo Hi Pak trece la microfon Âşi ne propune sã ne rugãm. RosteÂşte o lungã rugãciune ĂŽn care amestecã invocaĂžii divine cu binecuvântãri pentru perestroika Âşi glasnost. Apoi ni se ureazã poftã bunã, dupã ce suntem informaĂži cã masa compusã din peÂşte Âşi fructe de mare preparate dupã reĂžete coreene, japoneze si chineze, a fost pregãtitã de cãtre doamna Moon Âşi prietenele sale. Felurile de mâncare sunt spectaculoase Âşi gustoase. Bãutura cea mai tare este. conform tradiĂžiei, Coca. Dupã ce masa se ĂŽncheie, ni se propune un scurt program artistic. Pe podium ĂŽÂşi fac apariĂžia 22 de copii de toate rasele. Sunt copiii membrilor staff-ului, rezultaĂži din cãsãtorii mixte. Este una dintre ideile preferate ale reverendului, ca o soluĂžie infailibilã de rezolvare a oricãror probleme rasiale. Ideea e interesantã, dar mi-e greu sã-mi imaginez o lume de corcituri. Au pregãtit câteva cântece, ĂŽn rusã Âşi ĂŽn englezã.

RuÂşii sunt tuÂşaĂži. Vor Âşi ei sã cânte. Vreo doi chiar o fac. ÂŞi nu rãu. Dupã care, ni se spune, reverendul ne va adresa câteva cuvinte. N-a mai fãcut-o de mult. N-a mai primit pe nimeni de mult. Este un gest de excepĂžie Âşi el se datoreazã impresiei extraordinare pe care i-a fãcut-o vizita de anul trecut din Rusia. A fost primit de Gorbaciov. Media i-a dat o atenĂžie deosebitãi A fost extrem de impresionat Âşi anticomunismul sãu funciar, programmatic, a cunoscut de atunci o sensibilã nuanĂžare. Perestroika Âşi glasnost-ul lui Gorbaciov au modificat radical tabloul marxismului inflexibil Âşi dogmatic ce-i oferise substanĂža demersului critic. Reverendul vorbeÂşte foarte bine ĂŽn englezã, ne spune dr. Bo.Hi Pak, dar ĂŽn seara asta este inspirat, Âşi pentru a dat o expresie cât mai adecvatã, cit mai corectã discursului sãu. va vorbi ĂŽn coreeanã, iar doctorul va traduce. De fapt constatãm cã nu traduce, ci cã pur Âşi simplu interpreteazã, ĂŽntr-un stil extrem de sugestiv, de oriental. Reverendul ĂŽÂşi ĂŽnsoĂžeÂşte discursul de o gesticã vioaie. Dr. Pak dã replica gesturilor ĂŽntr-un mod care poate sã aparã uneori comic. Reverendul este, ĂŽntrade-vãr, inspirat, cãci discursul sãu dureazã nu mai puĂžin de douã ore Âşi jumãtate. Dupã lungul drum, rãbdarea comesenilor pare a fi pusã la grea ĂŽncercare. RuÂşilor li se face traducera ĂŽn cascã. În faĂža mea un deputat din Kamchatka ĂŽÂşi stãpĂŽneÂşte cu greu accesele de veselie provocate de unele pasaje ale traducerii.

Octavian Andronic