Meandrele concretului
|
Nu sunt om politic. Imi displace această categorie de omeni datorită absenței totale a ceva în cap, afară de idei fixe și nebuloase.
-- Alexandru Paleologu
|
|
Octavian Andronic : Este o formulă uzuală ?
Traian Băsescu : Este. De regulă se cedează un procent de partea unuia sau a
altuia. Dar pentru că noi am dorit să avem un control egal cu partenerul pe
aceste nave, nu am cedat acel 1%. Pentru ca toate deciziile să se ia de comun
acord. Acest contract a fost puternic afectat de contractul Forum-Petromin.
Pentru că în interiorul acestui contract, clauza 15.2 spunea că nici unul dintre
parteneri nu are voie să vândă pachetul de acțiuni fără aprobarea celuilalt.
Bineînțeles, în vara lui 1993, partenerul grec a denunțat contractul de
societate mixtă pentru încălcarea prevederilor lui.
Octavian Andronic : În ce consta încălcarea lui ?
Traian Băsescu : Consta în încheierea contractului cu Forum-Petromin. Deci în
momentul în care s-a încheiat contractul Katunis-s-a încălcat contractul de
societate mixtă cu Alaouzos. În acest moment, partenerul grec a denunțat
societatea mixtă Minerva și a spus: Fraților, poftiți, luați-vă vapoarele,
bună-ziua.
Octavian Andronic : Facem o mică întrerupere. Din ce îmi amintesc eu la vremea
respectivă, au existat o serie de acuzații la adresa lui Alaouzos referitoare la
faptul că el ar fi folosit banii pe care îi luase de la Barclay’s pentru
retehnologizarea vaselor, în alte scopuri. Se spune în scopuri politice. Ar fi
organizat o rețea de televiziune și un post de radio cu care a dus bătălia
politică care era în toi în momentul acela.
Traian Băsescu : Eu sunt absolut de acord că astfel de informații au existat,
ele au fost vehiculate chiar de presa greacă, de opoziție, pentru că Alaouzos
este un susținător al PASOK-ului, deci al partidului care a câștigat alegerile.
Însă, nici un astfel de argument nu stă în picioare în fața expertizei făcută în
1993, deci transmisă în 1993 Petromin-ulu, în luna septembrie. Este vorba de
expertiza făcută de Firma More Stevens, firmă britanică, care probează
cheltuielile până la ultimul cent pe vapoare. Acest document s-a aflat în
compania Petromin din data de 14 septembrie și este semnat și de primire,
27.10.1993, a fost predat de director către serviciile funcționale ale
Petromin-ului. Deci, această afirmație, cel puțin din punct de vedere al
documentelor legale, nu stă în picioare.
Octavian Andronic : Dar aș vrea să vă mai întreb ceva: am aici acest raport,
nici nu este complet.
Traian Băsescu : Da, raportul Vonica.
Octavian Andronic : Acesta se ocupă pe larg de tot ceea ce privește flota și
scandalul flotei. N-am întâlnit în acest raport mențiunea acestui ...
Traian Băsescu : Nu ați întâlnit aici și sunt mai multe lucruri pe care nu le-ați
întâlnit, nici în Raportul Vonica, nici în rechizitoriul care s-a făcut
împotriva celor 5 directori. Pentru că au fost documente ascunse în procedura
înscenării împotriva foștilor directori ai Petromin-ului, s-au ascuns documente
esențiale care le probau nevinovăția. Au fost ascunse și după arestarea lor am
făcut ce-am făcut și l-am adus din Grecia , l-am depus la dosar ... în sprijinul
acestor directori. De asemenea, mai există un document la fel de semnificativ,
acesta este documentul care justifică cheltuielile în societatea Minerva până la
ultimul ban, dar mai este un document, o auditare chiar a Petromin-ului, care
demonstrează că navele care în vara anului 1993 fuseseră puse în funcțiune
aduseseră deja profit. Era un grup de patru nave din care primele trei nave,
deja se făcuseră calculele pe ele, aduseseră un profit de un milion, alta de
vreo 800 000 de dolari și o a treia navă de vreo 200 si ceva de mii de dolari,
intrase mai târziu în funcțiune. Deci și acest document semnat de unul din
directorii arestați, Bobeș, a fost ascuns si nu a fost prezentat organelor de
anchetă și organelor de control. Nici comisia Vonica nu a beneficiat de ele,
nici poliția, nici Procuratura.
Octavian Andronic : Domnule Băsescu, îmi amintesc în urmă cu un an, cam asa ceva,
mi-ati acordat un interviu. Era momentul în care se discuta foarte intens
posibilitatea denunțării acestui contract. Erau chiar presiuni în acest sens.
Traian Băsescu : Presiuni politice.
Octavian Andronic : În ideea că Alalouzos nu și-a respectat obligațiunile. Ați
militatat atunci foarte intens, ba chiar vehement, în favoarea ideii că ar fi o
mare greșeală. Vă mențineți și acum această părere ?
Traian Băsescu : Da. Nu numai că eu o mențin. Dar chiar cei care atunci spuneau
că trebuie să-l denunțăm, au renunțat la ideea denunțării. Și vă pot aduce ca
probă un document, vă mărturisesc că este un document strict secret, este noul
contract semnat de actuala conducere a Petromin-ului, noul contract cu Alaouzos,
prin care colaborarea se accentuează. Nu numai șapte nave intră în discuție, ci
toată afacerea s-a extins la un grup de vreo 15 nave. Finanțarea nu se mai
limitează la 61 milioane, ea a juns la 270 milioane dolari. Deci, iată că
minciuna are picioare scurte.
Octavian Andronic : Totuși, de ce toate aceste lucruri nu au mai făcut vâlvă, ca
cele dinainte ?
Traian Băsescu : Eu cred că a fost și o încercare disperată. Nu am nici un dubiu
că au fost oameni care au avut interese extraordinare ca România să rămână fără
două lucruri: fără flota de materii prime și fără un port cum este Constanța, ca
și port util, ca și port de tranzit, în mod deosebit. România este puternică
atât timp cât este independentă. în momentul în care ești dependent de
aprovizionare zi și noapte, cu minereu, cu țiței, de la Moscova, este foarte
clar că va trebui să ai în vedere foarte multe lucruri, inclusiv alunecarea
către Europa. Cât timp ai flotă, ai libertatea să decizi, să nu mai iei minereu
din Est, si să te duci în Brazilia să ți-l aduci, cum s-a adus si pe vremea lui
Ceaușescu.
Octavian Andronic : Spuneți-mi, ce înțeleg specialiștii prin „flotă strategică”?
Pentru că presa a vehiculat acest termen foarte, foarte după ureche.
Traian Băsescu : Deci, flota poate fi privită într-un context. Eu, spre exemplu,
n-aș spune despre toată flota României că este de importanță strategică. Vă
mărturisesc că nu dau mare lucru din punct de vedere al dependenței României, pe
cargouri, sunt nave care pot fi ușor substituite cu alte categorii de nave. Dar
când îți pui problema funcționării siderurgiei, petrochimiei, RENEL-ului, cu
efectele deosebite pe care nefuncționarea acestor sectoare din economie le-ar
avea, este clar că transportul de materii prime pentru aceste sectoare nu poți
să-l consideri o flotă neesențială, este o flotă care trebuie să știi că în
orice moment poți s-o pui la dispoziția propriei tale industrii. Spre exemplu,
situația din Balcani nu e foarte clară, nu sunt un prăpăstios să spun: mâine o
să avem război, dar nici un stat când vorbește de siguranța lui națională, nu
poate să pună zero la riscul de conflict într-o zonă cum sunt, Balcanii, sau
când îl aveam pe năbădăiosul Lebed în frontiera de Est, la 60 km., și când
spunea că lui îi trebuie șase ore să ajungă la București, dar un iresponsabil
preda pachetul de acțiuni majoritar al flotei unui partener străin pentru că eu
vă dau următoarea situație: spre exemplu, noi am închiriat 39 de nave, de mare
tonaj pe termene medii și lungi până la 5 ani în contracte cu parteneri străini
ca să ne putem plăti creditele de retehnologizare. Dar în toate aceste contracte
este clauza de rechiziționare. Deci în orice moment România poate dispune de
această flotă aflată în momentul de față în niște contracte comerciale, ea și-o
poate pune la dispoziție sau dacă nu utilizează clauza de rechiziționare și este
pur și simplu o decizie a mea, vreau eu să-mi vând toate navele în fața portului
Constanța - mă uit la ele -o fi vreun politician care îi dă prin cap chestia
asta, n-are de făcut decât un singur lucru, să vorbească cu Mugur Isărescu să
elibereze din rezerva de stat creditele care mai sunt neplătite la bănci si
să-si aducă flota în fată. Pentru că este singura condiție care trebuie
îndeplinită la retragerea navelor din aceste contracte. Lăsând partea
distractivă - asta o spun pentru politicienii care spun: dar vreau s-o văd.
Vorbește cu Isărescu să-ți dea 70 milioane dolari cât mai sunt credite scadente
pentru 39 de nave și poți s-o vezi, dacă vrei. Dar problema esențială este că
România trebuie să știe că oricând poate să-și aducă propria flotă să-i aducă
minereuri și țiței. Asta mi se pare esențial în conjunctura actuală. ...
controlul de proprietate al acestei flote. Și v-o spun cu mâna pe inimă că n-am
cedat proprietatea nici unei nave aflate în contract. Toate sunt proprietatea
companiilor românești. Eu mă tem acum de procesul de privatizare. Am văzut
Petromin-ul pus pe listă acolo, știu facilitățile pe care le dă F.P.S.-ul celor
care cumpără diferența de la 30% cu niște credite cu 20% pe 10 ani, mă tem că o
să ne apară iar niște Taheri care să roiască puțin în jurul flotei și n-aș
pierde ocazia să fac un anunț public pe tema aceasta. O atenționare publică a
factorilor politici.
Pagina: 2/3 
|
|