TURNEUL ASIATIC: Primire călduroasă - la propriu si la figurat - în Vietnam


Corespondență din Ho și Min de la Octavian Andronic (18 februarie 2002)

După răcoarea vremii și politețea rece, protocolară, a gazdelor, din Japonia, primirea delegației române condusă de președintele Iliescu în Vietnam - cea de-a treia etapă a turneului asiatic - a fost una călduroasă: la propriu și la figurat. De la cele 5-6 grade cât măsura temperatura la Tokio, la cele vreo 28 în miez de noapte din Ho și Min - fost Saigon, distanța s-a putut măsura foarte lesne și pe scala temperamentului. Ceea ce pentru noi a însemnat vreme de câteva zeci de ani doar "război" este o țară vie, activă, cu oameni amabili, binevoitori, mai bucuroși de oaspeții care le calcă pragul. Fosta capitală a fostului Vietnam de Sud, de unde a început vizita, este un oraș mare, în plin proces de modernizare și care încearcă să se adapteze la rigorile progresului, împăcând ideologia cu economia. Vietnamul are acum unul dintre cele mai înalte ritmuri de dezvoltare (10 la sută, anul trecut) și faptul că dintr-o țară a sărăciei alimentare cronice a devenit unul dintre marii exportatori de orez spune deja multe. Reprezentativ pentru alternanța aleasa de această țară în care însemnele comunismului sunt omniprezente este politica dusă în "zona liberă" Tan Thuan, din Saigon, devenită în urmă cu zece ani "zonă de procesare pentru export", unde astăzi ființează 150 de fabrici realizate de investitorii din Tai-wan, Japonia, Coreea de Sud, Singapore și Hong Kong, care a absorbit 35 000 de oameni ca forță de muncă și de unde se exportă anual mărfuri în valoare de peste 1 milion de dolari!

Vizita aici - punctul cel mai important din programul de weekend și de început de an nou școlar, care s-a sărbătorit în această parte a lumii în săptămâna trecută, a trezit un interes deosebit nu numai din partea președintelui - căruia problema îi stă la suflet de la precedentul său turneu asiatic - ci și a grupului de oameni care-1 însoțesc și care au legat deja bune relații cu omologii lor vietnamezi. Gazdele, extrem de atente și de prevenitoare, au ținut să precizeze că tradiția lor spune că primul oaspete din noul an va fi însoțit de noroc. Președintele român a fost -și este - însoțit nu doar de noroc, dar și de un alai numeros, în care s-au produs deja primele modificări. La Tokio i-a "pierdut" pe miniștrii Geoană și Kica (primul având treburi urgente în Balcani, iar al doilea încheindu-și misia) câștigându-1 în schimb pe ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, pe care l-am întâlnit la sosire în holul hotelului Rex. Tot la Tokio ni s-au despărțit drumurile de cel al domnului Fulga, șeful SIE, a cărei misiune rămâne, în mod evident, secretă. Programul politic al vizitei începe azi, Iuni, la Hanoi, capitala situată în nordul acestei țări de 77 milioane de locuitori unde, înainte de decolarea spre capitala Filipinelor, Manilla, președintele Iliescu va avea convorbiri cu omologul său Tran Duc - ong, care ne-a vizitat, ca viceprimar ministru, în '94, și cu premierul. Vor fi discutate elemente legate de materializarea protocolului de cooperare economică, semnat în 2001, potrivit căruia vom realiza aici o fabrică de vată minerală, una de alcool din prune, o fabrică de sodă caustică și vom exporta camioane.



2002 ©  Ziarul personal
https://www.zp.ro/