Un judecator pe rol
Invitat: Constanţa TĂIATU
( 30 octombrie 1997)

O. Andronic: Bună-ziua. Ne reîntâlnim la o nouă ediţie, a şaptea, a emisiunii "Punctul pe I". O emisiune care îşi propune să clarifice aspecte controversate ale actualităţii. O emisiune care doreşte să vă dea posibilitatea dvs., telespectatorilor, să înţelegeţi ceva mai mult din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ceva mai mult din ceea ce ni se întâmplă şi li se întâmplă celor care crează voit sau nu actualitatea.
Reportaj: Nici un alt magistrat nu a reuşit să ţină capul de afiş al presei post-revoluţionare aşa cum a facut-o, în ultimii doi ani, doamna judecător Constanţa Tăiatu de la Judecătoria Sectorului 1. Celebritatea sa a avut ca temei şocul exercitat de enormitatea deciziei de retrocedare a Parcului Herăstrău. Singură împotriva tuturor, judecătoarea a fost acuzată totodată că şi-a luat ilegal o casă făcând uz de trei buletine, deşi mai avea una, că a cuprins în sentinţe actele depuse ulterior judecăţii, că a atribuit cuiva o casă ce aparţinea altcuiva. Dosarele au curs odată cu procurorii recuzaţi, iar viaţa d-nei judecător a intrat pe sensul unic al confruntării cu Procuratura, Justiţia şi presa. Veritabil Rambo feminin, d-na Tăiatu se vede după doi ani în situaţia în care se afla la început. Deşi în cinci dosare a fost dată soluţia neînceperii urmăririi penale, ele s-au aliniat din nou la startul avizării extrem de complicate, şi a finalizării practic, imposibile. Cât despre protagonişti, ambii sunt în dezavantaj. Parchetul pentru că nu reuşeşte să demonstreze temeinic vinovăţia judecătoarei, judecătoarea pentru că nu poate să-şi demonstreze temeinic nevinovăţia.

O. Andronic: Stimaţi telespectatori este mai mult ca sigur vorba despre prima apariţie publică a doamnei Constanţa Tăiatu. Aţi cunoscut-o , dacă n-aţi avut treabă pe la tribunal, din relatările apărute în presă. Relatări aflate sub semnul senzaţionalului generat de presupunerea că domnia sa a fost aceea care a scos Parcul Herăstrău la mezat. Doamna Constanţa Tăiatu se află în faţa dvs. pregătită să dea seamă din două motive: primul este legat de un sentiment de exasperare în faţa piedicilor şi a şicanelor de tot felul pe care domnia sa crede că le-a întâmpinat în demersul de a se explica şi de a-şi demonstra buna credinţă. Al doilea ţine de specificul emisiunii noastre care este de a prezenta direct persoane şi situaţii în jurul cărora s-au iscat controverse, supunându-le aprecierii publicului. Nu plecăm de la premisa că doamna Constanţa Tăiatu este, ca să spunem aşa, uşă de biserică, deşi multe dintre argumentele sale par convingătoare. Ne păstrăm o rezervă care vine şi din acel clasic "nu iese fum fără foc". Oricum a ieşit şi iese cu prisosinţă. O invit, deci pe doamna judecător să încercăm să clarificăm împreună câte şi ce din ceea ce i se pune în spinare este real, după care vă invit, ca de obicei, să punem împreună "punctul pe I": cât de adecvată a fost prestaţia invitatului. Bun-venit în studio, dna judecător. Revin cu o întrebare din prezentare: iese fum fără foc?

C. Tăiatu: Aş vrea în primul rând să mă prezint telespectatorilor care nu au avut prilejul să mă cunoască decât prin ceea ce s-a scris în presă despre mine total nereal. Şi nu vreau să par subiectivă de aceea am să spicuiesc câteva idei din caracterizarea pe care conducerea Judecătoriei Sectorului 1 mi-a facut-o şi a adresat-o Consiliului Magistraturii pentru a susţine obţinerea de către mine a inamovibilităţii. Astfel, aceasta a spus: judecătoarea Constanţa Tăiatu şi-a început activitatea de magistrat la 1 aprilie '90, în urma promovării unui concurs de admitere în Magistratură la care a fost notată cu nota 9.60. A dovedit în permanenţă o foarte bună pregătire profesională, fapt ce a făcut ca la toate controalele efectuate de inspectorii Curţii de Apel sau ai Ministerului de Justiţie să obţină aprecieri foarte bune, fiind chiar evidenţiată în aceste materiale ca un foarte bun judecător pregătit profesional. Activitatea judecătoarei Constanţa Tăiatu privind judecată poate fi caracterizată print-o calitate desăvârşită a actului de justiţie, o operativitate foarte bună, un timp scurt de relatare a dosarelor şi un număr foarte mic de casări raportat la volumul dosarelor judecate. De altfel, aprecierea întregii activităţi desfăşurate de judecătoarea Tăiatu Constanţa s-a reflectat în mod obiectiv în calificativul "foarte bine" acordat în fiecare an. Acestea sunt câteva cuvinte despre activitatea mea profesională, spuse de persoane foarte îndreptăţite să-şi exprime un punct de vedere, respectiv de conducerea instanţei.

O. Andronic: Acum, spuneţi-mi ce valoare credeţi că are o astfel de caracterizare pentru că cu toţii venim dintr-o zonă în care aceste caracterizări aveau rolul lor.

C. Tăiatu: Această caracterizare are o valoare deosebit de mare pentru că însuşi Ministerul Justiţiei pune valoare pe astfel de caracterizări profesionale făcute la sfârşitul anului fiecărui magistrat, însuşi Curtea de Apel face astfel de caracterizări activităţii profesionale unui magistrat în fiecare an şi se acordă calificative profesionale, în baza cărora un magistrat este promovat, îndepărtat din magistratură s-au răsplătit după cum are meritele. Deci, eu sunt un judecător foarte bine pregătit profesional, aşa cum au recunoscut inspectorii de la Curtea de Apel şi inspectorii din Ministerul de Justiţie şi cum a recunoscut şi conducerea Judecătoriei Sectorului 1.

O. Andronic: Cum vă explicaţi atunci rezervele Ministerului Justiţiei faţă de activitatea de la sectorul 1 - unde s-au produs cele mai mari schimbări?

C. Tăiatu: Se poate explica foarte simplu dacă am porni pe firul discuţiei noastre şi anume cu începutul. Eu vreau să spun că s-au discutat două probleme foarte mult pe seama mea, respectiv că am obţinut o vilă în cartierul Primăverii şi că am împărţit Herăstrăul. Realitatea privitoare la obţinerea ilegală a acestei vile este următoarea. In urma unor articole din presă referitoare la faptul că am obţinut o vilă în cartierul Primăverii declarând la Poliţie că mi-am pierdut buletinul de identitate şi obţinând un altul, Parchetul Curţii de Apel s-a sesizat din oficiu şi a dispus anchetarea mea în legătură cu aceste aspecte. Prima precizare pe care vreau să o fac este următoarea: nu este vorba de o vilă în cartierul Primăverii, este vorba de un apartament de 3 camere aflat într-un imobil cu două apartamente. Ap. 1 este ocupat de familia Colţeanu şi dovadă că este aşa este contractul de închiriere al familiei Colţeanu Cristian. A doua precizare este că apartamentul obţinut de mine este construit de stat, o a treia precizare că acest apartament nu se află pe lista apartamentelor de protocol pe această listă se află ap. 1, ocupat de familia Colţeanu şi dovadă că ceea ce spun eu este adevărat este Monitorul Oficial 31/14 februarie 1996 care publică lista integrală a apartamentelor de protocol şi care la numărul şapte precizează acest lucru. Revin la ideea iniţială şi precizez că în urma articolelor din presă, Parchetul Curţii de Apel s-a sesizat din oficiu cerând Ministerului Justiţiei aviz de anchetare penală a mea. Pentru că sunt efectiv un om nevinovat, personal am solicitat la 6 martie 1996, în scris, ministrului Justiţiei acordarea avizului de anchetare pentru a-mi dovedi nevinovăţia. Este o procedură prealabilă pentru un aviz de anchetare, eu am renunţat la protecţia Ministerului Justiţiei şi am cerut personal să fiu anchetată de Parchetul Curţii de Apel tocmai pentru a-mi dovedi nevinovăţia. Dovadă este această cerere pe care eu am facut-o ministrului Justiţiei la 6.03.1996 în care am solicitat personal să se dispună acordarea avizului pentru a continua ancheta penală la nivelul Parchetului. Mai departe pot să precizez că acest aviz a fost dat la 13 iunie 1996 de ministrul Chiuzbaian. Parchetul a verificat acuzaţiile aduse şi la 2 iulie 1996 mi-a comunicat soluţia de neîncepere a urmăririi penale. Deci Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a considerat că nu sunt fapte penale şi a dispus neînceperea urmăririi penale. La trei luni după pronunţarea acestei soluţii, prin rezoluţia semnată de fostul prim-procuror Viorel Nicolae Spânu, actual avocat s-a infirmat soluţia de neîncepere de urmărire penală şi s-a dispus la 14 octombrie 1996 cu continuarea cercetărilor cu motivaţia că aş deţine trei buletine de identitate. Nu s-a putut dovedi că am două şi s-a infirmat că aş avea trei.

O. Andronic: Câte aveţi?

C. Tăiatu: Singurul buletin este acesta şi este eliberat la 28 iulie 1987, odată cu schimbarea numelui prin căsătorie şi iată că şi astăzi este în posesia mea. Este singurul meu buletin. Dovada că infirmarea soluţiei a fost făcută pur şicanator este actul emis de Poliţie care confirmă, fără discuţie, că la cererea dvs. cu nr. mai sus menţionat "vă comunicăm că în evidenţa noastră sunteţi înregistrată cu B.I. Seria DE nr. 177435 eliberat la 28.07.1987 de Secţia 5 Poliţie". După alte cercetări care au durat aproape cinci luni, timp în care s-a renunţat la vechea acuzaţie şi au fost inventate altele, Parchetul Curţii de Apel a dispus scoaterea mea de sub urmărire penală în februarie 1997. La 1 august 1997 am aflat din presă -deşi nu mi s-a comunicat nimic oficial - faptul că Parchetul General a infirmat soluţia Parchetului Curţii de Apel şi a dispus la 25 iunie 1997 continuarea cercetărilor. Precizez că în acest dosar însuşi ministrul Justiţiei a analizat cererea Parchetului General de anchetare a mea şi prin referatul nr. 1288/10 decembrie 1996 a respins cererea de acordare a avizului de anchetare argumentând că am comun punctul său de vedere. De reţinut că numai la câteva zile după ce a obţinut răspuns negativ, fostul procuror general Cochinescu, încălcând flagrant legea, a revenit cu o cerere similară cerând noului ministru al Justiţiei încă odată aviz de anchetare a mea pentru aceleaşi fapte aducând aceleaşi argumente.

O. Andronic: Este aici o mică contradicţie între avizele pe care le cerea Procuratura şi cererea dvs. de a se da acest aviz.

C. Tăiatu: Este foarte simplu. S-a cerut un prim aviz la 6.03.1996, avizul a fost dat la cererea mea de către ministrul Chiuzbaian în iunie 1996; s-a anchetat această faptă şi aşa cum v-am spus au ajuns la concluzia că nu există faptă penală - deci nu mi se poate reproşa nimic -Parchetul a continuat cercetările pe alte aspecte abandonând vechile acuzaţii şi astfel ne-am aflat în decembrie 1996 în faţa prezentării unor alte acuzaţii şi în faţa lipsei Parchetului a unui aviz de anchetare. Aşa cum spune legea de organizare judecătorească şi dacă nu o respectă procuratura, mă întreb atunci cine poate să o respecte, un judecător nu poate fi anchetat decât cu avizul ministrului Justiţiei pe fapta respectivă. Consiliul Superior al Magistraturii a şi discutat aceasta în plenul său şi a ajuns la concluzia afirmată şi reţinută în procesul-verbal al şedinţei respective că pentru un judecător, în urma unei anchete se dă avizul descriindu-se fapta de care este acuzat şi temeiul de drept în care se încadrează în fapta respectivă. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul meu. Ceea ce vreau să vă spun şi este important de reţinut că directorul Trifoi din Ministerul Justiţiei mi-a blocat accesul la avizele emise de ministrul Justiţiei expunându-mă astfel la o anchetare nelegală. Această persoană prin abuz în serviciu, fără discuţie, că a facilitat activitatea Parchetului în a mă ancheta nelegal. Trebuia să mi se prezinte avizele pentru ca eu să mă pot apăra în faţa Parchetului General pe argumentele care mi se aduceau acolo. Dovada că directorul Trifoi a încălcat legea este răspunsul comunicat la cererea mea de a obţine o copie după avizul ministrului şi care este foarte ciudată şi vreau să v-o citesc: "urmare cererii dvs. din data de 13 ianuarie 1997 adresată, vă comunicăm că avizul dat pentru cercetarea dvs. se află în dosarul penal, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală aveţi acces la toate actele de urmărire penală efectuate urmând a vă adresa în acest sens procurorului anchetator. Deci, eu, judecător mă duc la Ministerul Justiţiei şi spun vă rog să-mi daţi actele în baza căruia Parchetul poate să mă ancheteze iar tu, director din minister îmi spui du^e la Parchet că acolo le găseşti că le-am trimis noi.

O. Andronic: Deci, d-nă judecător, înţeleg din cele spuse până aici că drumul spre aflarea adevărului...

C. Tăiatu: Adevărul este foarte greu, cel puţin în cazul meu.

O. Andronic: Cum e pentru un om simplu?

C. Tăiatu: Asta vreau să vă spun şi eu. Vă întreb pe dvs. şi pe această cale şi pe factorii de decizie din Parchetul General cum este posibil să fii anchetat doi ani de zile pentru fals în declaraţii în condiţiile în care nu există nici o declaraţie; cum este posibil să fi anchetat pentru înşelăciune dacă nu există prejudiciu; să fi anchetat pentru fals sub semnătură privată dacă scrisul nu este falsificat. înţelegeţi? Deci, ei m-au anchetat pe mine fără să aibă nici o dovadă logică a faptelor pe care ei le expuneau şi de asemenea, concluzionez prin precizarea că deşi în acest dosar au fost pronunţate două soluţii pentru neînceperea urmăririi penale şi, respectiv scoatere de sub urmărire penală, deşi însuşi ministrul Jutiţiei a analizat personal acuzaţiile aduse şi a respins cererea de anchetare a mea, întrucât a constatat lipsa oricărei fapte penale, în prezent Parchetul General tergiversează închiderea acestui dosar. De ce credeţi? Eu am să răspund pentru că bănuiesc că deşi s-au făcut afirmaţii grave la adresa mea, adevărul nu poate fi decât unul singur, acela că eu sunt nevinovată şi cei care au făcut aceste afirmaţii în presa scrisă, mă refer la ziarul "Adevărul", probabil că vor trebui să dea socoteală.

O. Andronic: Doamnă judecător, colega mea Gabriela Ştefan, publicist-comentator la ziarul "Adevărul" care s-a ocupat de cazul dvs. este la telefon. V-aş propune să o ascultăm. V-aţi ocupat îndeaproape de cazul d-nei judecător Tăiatu. Unora le-a părut uşor excesivă tratarea pe care aţi făcut-o. Cât sunteţi de convinsă că aveţi dreptate şi că n-a existat posibilitatea unei erori judiciare, ca să spun aşa?
G. Ştefan: Eu sunt convinsă că am avut dreptate sută la sută şi în completarea afirmaţiilor d-nei judecător, referitor la faptul că a fost scoasă de sub urmărire penală, aş face referire la o afirmaţie a d-lui procuror general, Sorin Moisescu care tot la PRO TV a afirmat că două dintre aceste dosare au fost redeschise şi că doamna Constanţa Tăiatu este în continuare cercetată pentru cazul Herăstrău şi un altul, care îmi este mai puţin cunoscut, cum că folosindu-se de două sau trei buletine de identitate a putut... Am să mă refer la cazul Herăstrău. Pentru ziarul "Adevărul" doamna judecător a devenit un subiect de investigaţie în aprilie 1996 când am primit o sesizare în legătură cu o faptă care la început a provocat zâmbete de neîncredere. Nu prea ne venea să credem că cineva a fost împroprietărit în parcul Herăstrău. Adâncind investigaţiile la Primărie, la Judecătorie, la Departamentul de Control al Guvernului am constatat că lucrurile chiar aşa erau. Printr-o sentinţă civilă nr. 4087 din 26 aprilie 1995, Completul condus de doamna Tăiatu a obligat pârâtele IMP??? şi Primăria Bucureşti să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor imobilele situate în şos. Nordului nr. 3 şi şos. Nordului nr. 5-6. Acest imobil, 17 camere şi 3 terase plus terenul aferent se afla chiar în Parcul Herăstrău, pe malul lacului. Lăsând la o parte că dovezile erau insuficiente trebuie precizat că Parcul Herăstrău face parte din domeniul public, conform Art. 5 din Legea fondului funciar, iar pe domeniul public nu se fac împroprietăriri. Dar, dintr-o greşeală a d-nei Tăiatu, inclusiv a unui Complet al Tribunalului Municipiului Bucureşti a confirmat respectiva soluţie. Insă, foarte important...

O. Andronic: Nu v-a pus pe gânduri faptul că aceasta a fost confirmată de instanţa imediat superioară?
G. Ştefan: Da, dar pe 27 ianuarie 1997 un complet al unei instanţe superioare, respectiv Curtea de Apel a dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă care a schimbat soluţia d-nei Tăiatu. Soluţia Curţii de Apel din ianuarie 1997 a desfiinţat practic această sentinţă şi, după cum ştiţi, familia Niculescu a fost evacuată din parcul Herăstrău. Vreau să vă spun, ca jurnalist, faptul că o instanţă de judecată a pronunţat o sentinţă care a confirmat cele scrise de ziarul "Adevărul" timp de un an este o confirmare a autenticităţii celor scrise de noi.

O. Andronic: S-a pus în circulaţie faptul că doamna Tăiatu a fost cea care a împărţit terenul din Herăstrău şi 1-a dat presupuşilor moştenitori. Din câte am observat eu nu domnia sa, ci un alt complet format din alte două judecătoare a fost la originea acestei decizii. Nu credeţi că doamna Tăiatu nu merita să poarte povara acestei... măcelărirea Herăstrăului.
G. Ştefan: Dânsa nu a împărţit parcul Herăstrău, ci o parte din el. Dânsa a dat casa şi terenul aferent creând un precedent care a făcut posibilă sentinţa unei alte judecătoare, doamna Iulia Brădiceanu care în octombrie 1995 a dat cele patru hectare, dar pe baza acestui precedent, a sentinţei precizate de dânsa.

C. Tăiatu: Realitatea privind aşa-zis-ul caz Herăstrău este una singură. Adevărul este de partea mea şi este acesta. Prin sentinţa 4087/1992, Completul de judecată format din doi judecători - un lucru pe care doamna Ştefan îl uită mereu - a hotărât restituirea către reclamanţi a două costrucţii şi terenului aferent în baza probelor administrate în cauză. Cum doamna ziaristă nu are pregătirea juridică necesară nu a înţeles probabil niciodată ce înseamnă teren aferent. Pot să-i spun eu că prin teren aferent se înţelege, conform legii 58 şi a practicii judiciare în materie maxim 250 de m.p. pentru că o construcţie restituită unor oameni nu poate sta în aer, ci trebuie să stea pe o suprafaţă de teren care este o limită necesară pentru ca această persoană să aibă acces la imobilul respectiv. De reţinut că sentinţa pronunţată de subsemnata şi Ciobanu Dordea a fost afirmată de Tribunalul Municipiului Bucureşti într-un complet format din trei judecători. Este foarte important pentru că de-abia astăzi la telefon doamna ziaristă şi-a adus aminte. Ceea ce doamna Ştefan nu a recunoscut niciodată este că în considerentele sentinţelor legilor de complet scrie următorul lucru: "Contestatorii arată că prin acţiunea ce a formulat obiectul dosarului, nu au revendicat imobilele moştenite în limitele iniţiale, ale cotelor de proprietate, ci doar parţial, astfel încât, în prezent, în acest dosar fac acest lucru, deci îşi revendică terenul. Cu toate că aceasta a fost realitatea a fost prezentată deformat de o parte a presei susţinând nereal că subsemnata aş fi împărţit terenul din Herăstrău. In urma acestor articole apărute în ziarul "Adevărul", fostul ministru al Justiţiei, respectiv Gavril Iosif Chiuzbaian s-a sesizat din oficiu şi a acordat aviz de încetare penală a mea. Deci, ziarul "Adevărul" trebuie să-mi plătească mie daune morale în valoare de 2 miliarde de lei şi dl Dumitru Ţinu face presiuni la Parchetul General pentru a se schimba soluţia. Asta este realitatea.

O. Andronic: Eu neavând pregătire juridică, ca şi doamna Ştefan, dar câteva lucruri mi-au sărit în ochi. M-am gândit ca tot românul că soluţia dată de dvs. este o reparaţie a unui abuz înfăptuit de regimul comunist. Aflu că este o expropiere făcută de regele Carol I în 1912 când pe malul lacului Herăstrău nu exista această casă pe care aţi dat-o dvs. Nici din poziţia cu loturile nu reiese că familia Niculescu ar fi fost pe acel loc. Sunt nişte lucruri care nu pot decât să stârnească îndoieli sau semne de întrebare. Ce aţi reparat dvs. prin această sentinţă?

C.Tăiatu: Sentinţa judecătorească pronunţată de doi judecători a avut la bază probele din dosarul cauzei. Au fost părţi SC IMSAT SA şi Primăria Capitalei. Această pârâtă trebuia să apere cu punctul său de vedere şi cu probele pe care le prezenta instanţei proprietatea statului. Dar aşa cum am în faţă adresa Consiliului Local al Municipiului Bucureşti din 10 mai 1993 iată la cererea instanţei ce răspunde Primăria: "din relaţiile luate de la Direcţia de Specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bucureşti privind imobilele situate în Bucureşti, şos.Nordului rezultă că în perioada vizata nu există în arhiva noastră documente. Deci, foarte simplu ei s-au apărat că nu avem nici un fel de documente astfel că instanţa a hotărât, în baza probelor existente deja la dosar, soluţia pe care a pronunţat-o.

O. Andronic: Să revenim puţin la dosarul casei. încă odată, aş preciza pentru telespectatori că în cele cinci dosare penale care vi s-au alcătuit şi care toate au fost închise, în nici unul nu se pune sub semnul întrebării soluţia. La chestiunea cu casa, vă mărturisesc că procurorii cu care am discutat mi-au spus că, deşi nu sunt fapte de natură penală, sunt de ordin deontologic. Aici aş vrea să ne explicaţi. Dvs. aţi locuit într-o casă din str. Hrisovului, primită de la stat pe care aţi vândut-o, v-aţi mutat la părinţi, aţi obţinut o casă în Primăverii unde se spune că locuia o bătrână pe care instanţa Sectorului 1 a evacuat-o, ea fiind plecată din ţară după care aţi obţinut această casă pe care aţi şi vândut-o între timp. Aici aş vrea să ne daţi o explicaţie, ca să zic aşa, de ordin moral.

C. Tăiatu: îmi pare bine că aţi adus în discuţie ideea moralităţii şi a deontologiei şi prezentaţi acest caz ca pe unul moral pentru că vă spun că este foarte bine să discutăm despre moralitate pornind de unde? Pornind de la anul 1994 când printr-o sentinţă 4599 împreună cu o colegă de complet am restituit reclamanţilor Băjenar un apartament în str. Sandu Aldea nr. 17, parter, sectorul 1 care este locuit de procuror Adrian Horia Miculescu care se ocupă de anchetarea judecătorilor şi, respectiv s-a ocupat şi de anchetarea mea. Ce s-a întâmplat? In momentul în care această soluţie a fost pronunţată de mine şi de colega Măriuţa Măria şi procurorului i s-a adus la cunoştinţă că nu mai este chiriaş la stat, ci al unui proprietar, s-a prezentat la conducerea Judecătoriei Sectorului 1, cerând într-o altă acţiune judecătorească anularea unui schimb de locuinţă şi asta n-ar fi nimic, însă a cerut ca dosarul să fie judecat de nimeni alta decât de subsemnata. Spunând că eu aş cunoaşte bine acest caz pentru că am mai judecat un proces legat de imobilul din str. Sandu Aldea nr. 17 şi că aş şti despre ce este vorba. Motiv pentru care primeşte şi termen foarte scurt şi la câteva săptămâni mi se cere din partea unei colege-judecător să-1 primesc pe dl procuror că are să-mi spună ceva, fără să ştiu despre ce este vorba. Discuţia a pornit de la ce aş putea face eu pentru el ca să se întoarcă în vechea locuinţă şi, pentru că i-am spus că eu nu pot încălca legea nici chiar şi pentru dumnealui, terminându-se prin ameninţarea acestuia la adresa mea, în sensul că nu se lasă până nu voi fi arestată dacă nu-i rezolv problema aşa cum doreşte dânsul. Am mers la conducerea instanţei, am adus la cunoştinţă ceea ce mi s-a întâmplat, conducerea instanţei mi-a confirmat că şi acolo procurorul a fost şi a ameninţat şi a şantajat şi mi s-a transmis să nu cumva să nu-i admit acţiunea pentru că mă va compromite profesional. Motiv pentru care la 4 aprilie 1995 am formulat o acţiune pe care am înregistrat-o cu nr. 167 la Tribunalul Municipiului Bucureşti.

O. Andronic: Probabil că vina procurorului este cunoscută. Oare resentimentele dvs. vin din faptul că în sentinţa pe care aţi pronunţat-o în cazul imobilului din str. Sandu Aldea, dânsul susţine că a descoperit o neconcordanţă. Că o anumită pagină este tipărită la un anumit tip de maşină de scris pe când altă pagină la alt tip. Cum explicaţi aceasta?

C. Tăiatu: Procurorul Miculescu a şi primit răspuns din partea preşedintei instanţei la această nedumerire pe care a avut-o în sensul că fiind foarte mult de lucru dactilografele îşi aduceau maşini de la alte instanţe, îşi scriau până la momentul terminării programului o parte din sentinţă, şi continuam când îmi venea din nou rândul la acea dactilografă peste o săptămână.

O. Andronic: Am vorbit puţin cam mult şi am intrat în termenul de graţie al telespectatorului. Dvs. presupuneţi că această situaţie de a vă lupta cu Procuratura, Ministerul Justiţiei pornesc de la acest incident cu dl Miculescu?

C. Tăiatu: Da. El a fost cel care m-a anchetat în primul dosar penal, deci a mers cu ancheta până când am cerut eu procurorilor să se ia dosarul...

O. Andronic: îmi pare rău că nu putem vorbi şi cu dumnealui. Avem primul telefon.

D-na Nicolcioiu, Constanţa: Am şi eu câteva păreri. Una ar fi cine se scuză, se acuză din punctul meu de vedere. Dumneaei a fost invitată la emisiunea dvs. pentru a pune punctul pe I, însă a încercat să facă un proces penal într-o emisiune care să o avantajeze.

D-na Tănase, Bucureşti: Sunt nemulţumită de timpul emisiunii că este foarte scurt, apoi doamnei judecător nu i se permite într-un timp atât de scurt să arate că la tot ce s-a referit dumneaiei este adevărat, iar persoanele care o inculpă nu sunt de faţă şi de asemenea că doamna ziaristă nu a rămas pe fir ca să asculte şi motivaţia dânsei.

Dl Ionescu: La noi, în România, se spune că unde-i lege nu-i tocmeală şi conform Legii nr. 18 e scris clar: terenurile sunt scoase din circuitul civil şi dreptul de proprietate este inprescriptibil. Ştiind că este domeniu public de ce s-a mai mers mai departe cu sentinţe judecătoreşti?

C. Tăiatu: Această întrebare aţi putea să o puneţi completului de judecată care a împărţit Herăstrăul. Vă spun încă odată eu am restituit reclamanţilor două construcţii, terenul de 36 000 de metri pătraţi fiind restituit reclamanţilor de un alt complet de judecată.

O. Andronic: Din păcate, timpul emisiunii s-a scurs foarte rapid. Eu însumi sunt nemulţumit cum tot aşa sunt nemulţumit că nu am putut avea în acest dialog şi pe reprezentanţii Parchetului. Cred că discuţia a fost sugestivă pentru telespectatori. Vă mulţumesc pentru participare.