Titlu: Cum sã scãpãm de dl Puºcaº?
Nr Editie: 2849 Data: Tuesday 01 September 2009
În timp ce pe la Bruxelles ºi Strasbourg se trag deja sforile pentru obþinerea unor poziþii cât mai avantajoase în noile structuri ale Comisiei Europene, la Bucureºti domneºte liniºtea. Mai dã, din când în când, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, deºteptarea, dar lumea este atât de ocupatã cu criza ºi prezidenþialele cã nimeni nu mai are chef sã se gândeascã ºi la propunerea româneascã pentru funcþia de comisar european. ªi n-ar fi exclus sã pãþim ce-am pãþit data trecutã. Mai întâi am propus unul (pe Vosganian) care avea ceva probleme ºi nu se bucura de sprijinul preºedintelui, pe care a trebuit sã-l retragem în ultimul moment cu coada între picioare ºi sã propunem la repezealã ce aveam la îndemânã: un fost ministru adjunct pe al Integrarea Europeanã, persoanã fãrã anvergurã politicã ºi care, în consecinþã, a primit o ciosvârtã din ceea ce s-a putut rupe de la un alt comisariat. ªi aºa a ajuns dl Orban (celãlalt) ºef peste translatorii de la Bruxelles, cã alte îndatoriri n-a prea avut.
Vãd cã acum se vorbeºte despre dl Cioloº, fostul ministru al Agriculturii, în contextul în care ar exista un soi de agrement între noi ºi francezi ca sã primim acest portofoliu prin care Sarkozy ºi ai lui sã-ºi facã jocurile. Dl Cioloº a fost ministru al Agriculturii, dupã accidentul lui Remeº cu caltaboºii, dar nu a fost ºi nu este un politician. Domnia sa este un tehnician onest. La Bruxelles însã e plin de tehnicieni. Ceea ce lipseºte sunt politicienii, capabili sã înþealeagã mecanismele ºi formulele de rezolvare. Dupã modesta mea pãrere, un singur om se potriveºte acestei funcþii. Este actualul ministru pentru Afaceri Europene, un portofoliu creat „pe picior”, la formarea noului guvern ºi ale cãrui atribuþii sunt încã confuze datoritã încurcãturilor legislative. Dl Puºcaº este tipul de persoanã care nu se încadreazã în nici un fel în portretul-robot al politicianului. Al politicianului român, care înainte de toate este un politicianist. Posesor al unei culturi solide, om integru ºi de caracter, determinat în oricare dintre acþiunile sale de obþinerea unor rezultate palpabile, nedornic de a se afla în bãtaia reflectoarelor ºi neimplicat, vreodatã, într-un scandal cât de mic, domnia sa poate sã aparã de-a dreptul neinteresant, dupã standardele care s-au instalat pe malurile Dâmboviþei. Ba, prin efectele pe care le-ar putea genera, devine de-a dreptul nociv, riscând sã destabilizeze un sistem proptit pe cu totul alte valori decât cele pe care le respectã dânsul. Ce este de fãcut cu o astfel de persoanã? Pãrerea mea este cã trebuie sã scãpãm cât mai degrabã de ea. Cum? Trimiþându-l pe dl Puºcaº la... Bruxelles! Lãsând gluma la o parte: acþiunea sa de negociator al integrãrii europene a României a fost atât de laborioasã ºi de eficientã încât chiar ºi proaspãtul preºedinte Bãsescu l-ar fi dorit în echipa sa, în 2005. S-a opus, însã, partidul! Ar fi fost echivalent cu o trãdare a nobilelor idealuri social-democrate în faþa banalului interes naþional. Nu m-ar mira ca figura sã se repete, poate dintr-o altã perspectivã partinicã. Dar, repet, nu cred cã altcineva ar putea fi mai potrivit pentru o funcþie ce ne poate oferi ºansa istoricã de a reveni în atenþia continentului ºi prin valoarea oamenilor pe care-i promovãm.
Titlu: Boc îºi aratã muºchii! Prima remaniere din guvernul Coaliþiei!
Nr Editie: 2865 Data: Tuesday 29 September 2009
Este primul gest de autoritate al premierului: acesta i-a arãtat vicepremierului cartonaºul roºu ºi a invitat partenerii de alianþã sã facã o altã nominalizare!
Funcþia de ministru de Interne din actualul Executiv pare sã fie blestematã. Mai întâi, Gabriel Oprea a cãzut victimã „insubordonãrii” faþã de ºeful sãu de partid (în fapt, manevrelor oculte ale lui Vanghelie). A fost înlocuit de Dragnea, care a luat-o ºi el la goanã spre Teleormanul sãu drag dupã numai câteva zile, lansând ca scuzã insuficienta bugetare a ministerului. Nica a fost „soluþia de avarie” prin care PSD-ul, parcã buimac, s-a lipsit de un reprezentant în plus în balanþa puterii executive. Iar Nica a cãzut ca musca-n lapte în muºuroiului Internelor, miºunând de grupuri, grupuleþe ºi grupuscule, fiecare cu interesul sãu. Nica s-a dovedit extrem de uºor de dus de nas de versaþii sãi colaboratori, fiind pus nu odatã în situaþii delicate, prin luarea de bune a informaþiilor servite de subordonaþi. N-aº aminti decât celebra sa declaraþie în legãturã cu la fel de celebrul Gorbunov ºi conexiunile sale ultrasofisticate ( care-ºi ascundeau armamentul în oala cu ciorbã).
Remanierea de ieri i se trage deja fostului ministru de la o chiflã asemãnãtoare: anunþul legat de faptul cã n-ar mai fi autobuze de închiriat în ziua alegerilor! În locul lui Boc l-aº fi întrebat doar: cum aþi aflat acest lucru, domnule Nica? Aþi încercat sã le închiriaþi dv.? Asta este însã doar anecdotã. Realitatea este cã dl. Nica a dat impresia cã este ministru de Interne de pe Lunã, dacã acceptã cu asemenea seninãtate ideea cã alegerile – pe care are a le organiza personal – sunt deja fraudate! Atunci dânsul ºi oamenii sãi ce mai pãzesc acolo? A fost însã una dintre replicile „acide” pe care le schimbã aproape regulat partenerii de guvernare, „fraþi vitregi” într-o familie dezbinatã de însuºi pãrintele sãu ºi care face tot mai des proba incapacitãþii de a guverna coerent ºi eficient.
La ora când apar aceste rânduri nu s-au consumat încã cele 24 de ore din ultimatumul dat de premier ºi nu ºtiu care e decizia PSD-ului: numeºte alt ministru (ºi alt vicepremier!) sau iese de la guvernare? În ambele situaþii partidul stã prost. ªi asta în ajunul (re)lansãrii candidatului sãu la preºedinþie.
Titlu: Se mutã Parlamentul într-o garsonierã?
Nr Editie: 2864 Data: Monday 28 September 2009
Nu ºtiu care a fost ideea din capul „pãrinþilor” Constituþiei când au propus formula parlamentarã bicameralã. S-a invocat atunci o anumitã tradiþie ºi niºte modele extrem de convenabile. Principala raþiune a fost, cred, satisfacerea nevoilor de promovare a cât mai multor persoane cãrora calitatea de parlamentar putea sã le asigure scoaterea din anonimat ºi s conferirea privilegiilor de care fuseserã lipsite pânã atunci. Mã mir doar cã suma reprezentanþilor naþiunii a fost limitatã la doar vreo 500 de persoane: unul la 44.000 de locuitori. Raport substnþial mai generos decât cel fixat de americani sau de englezi, ca sã mã refer doar la componenþii defunctei axe bãsesciene. S-a constatat cât se poate de curând cã cifra era umflatã, cã cel puþin jumãtate dintre cei care satisfãceau stagiul parlamentar erau inapþi intelectual pentru acest serviciu. Dar lucrurile fuseserã tranºate iar pentru partide constituia un avantaj substanþial: aveau mai multe sinecuri de oferit contributorilor de campanie.Ideea cu care a venit, hodoronc – tronc, în plinã agitaþie pre-campanie electoralã Traian Bãsescu nu e nouã. Ea a mai fost vânturatã, în special de presã ºi de societatea civilã, pentru cã politicienii n-au avut niciodatã motive sã se despartã, fie ºi parþial, de avantajele parlamentarismului: respect, bani ºi influenþã. Pe ce se bazeazã Traian Bãsescu când vine acum cu propunerea? Pe populismul ideii, în primul rând: care om normal, care trãieºte de azi pe mâine (ºi asta e baza electoratului) poate sã priveascã cu ochi buni ca cei care aþipesc prin Parlament sã ne coste 7000 de euro pe lunã? Cã plãtim ca sã-i rãsfãþãm, vreo 15 milioane de euro pe lunã lunar, cheltuialã care nu pare sã se concretizeze în nimic palpabil pentru cetãþeni? Ca deobicei, preºedintele în exerciþiu a ales tema cea mai potrivitã pentru a fi iniþiatã ºi dezbãtutã frenetic ºi inutil, în detrimentul unor teme acute ale actualitãþii. Chiar dacã în final exerciþiul – ºi cheltuiala aferentã – rãmâne unul gratuit, pentru cã ultimul cuvânt în ceea ce priveºte modificarea îl va avea Parlamentul însuºi, momentul s-a dovedit oportun pentru a scoate din circulaþia dezbaterilor eºecul actualei guvernãri pe care actualul preºedinte o gireazã necondiþionat. Pentru cei frustraþi de condiþiile în care trãiesc este însã o gurã de oxigen: iatã omul care gândeºte ca noi ºi cãruia nu îi este indiferent cum se toacã banul public! Mai puþini ºi mai buni – asta ar putea fi deviza referendumului. Se va muta Parlamentul, din cele douã Camere confortabile într-o garsonierã? Mã tem cã nu. Dar nici nu are vreo importanþã. Gestul conteazã.
Titlu: Datoria externã ºi îndatorarea internã
Nr Editie: 2863 Data: Friday 25 September 2009
Niciodatã in istoria sa România nu a avut o datorie externã mai mare ca astãzi: peste de 67 de miliarde de euro, sumã care creºte zilnic, prin jocul nemilos al dobânzilor! Ceauºescu se rãsuceºte, probabil, în mormântul sãu secret, iar noi nu putem decât sã ne întrebãm dacã faptul cã suntem atât de îndatoraþi ne va face mai preþioºi în ochii creditorilor decât eram atunci când acesta strânsese cureaua pânã la ultima gaurã, pentru a profita de „independenþa” pe care credea cã i-o conferã lipsa datoriilor.
ªi, de parcã asta n-ar fi de ajuns, cu toate alarmele ºi declaraþiile de austeritate, lefurile bugetarilor ºi pensiile pensionarilor continuã sã creascã, ajungând sã coste statul român un miliard de euro pe lunã, sumã pe care o economie în colaps nu o mai produce de multã vreme, dar care trebuie acoperitã de undeva. Deocamdatã din împrumutul de la FMI, dar acesta se va consuma destul de repede, mai ales dacã statul va trebui sã plãteascã ºi unele datorii restante, somat fiind de instanþele judecãtoreºti (banii magistraþilor).
În acest timp mãsurile de stimulare a economiei contuinuã sã fie ca ºi inexistente. „Prima casã” a produs multã birocraþie, ºi a vândut doar câteva apartamente vechi. Lucrãrile publice în curs merg târâº- grãpiº din lipsã de fonduri – acestea ducându-se pe lefurile armatei de bugetari, devenitã mai numeroasã decât cea a celor care lucreazã în sectorul privat, ºi de la care se smulg impozitele ºi contribuþiile necesare alimentãrii bugetului.
Ce face, în acest timp, clasa politicã? Se pergãteºte de o bãtãlie pe viaþã ºi pe moarte pentru funcþia de preºedinte – cea care va asigura funcþionarea mecanismelor „capitalismului bugetar”, în folosul clientelei care contribuie la cheltuielile de campanie. Sondajele nu descifreazã modificãri imprtante ale ponderii celor trei candidaþi principali (ceilalþi sunt pentru decor, inclusiv Oprescu). Ce-ar mai putea schimba, în rãstimpul rãmas pânã al alegeri, raportul de forþe?
Sã facem un scenariu, dupã cum e obiceiul: Bãsescu rãmâne pe locul întâi, cu toate loviturile primite în ultima vreme, mai ales de anularea vizitei în SUA. „Marele Licurici” nu pare sã mai doreascã sã fie parte în Axa imaginatã de Bãsescu. Iar specialiºtii spun cã raportul de forþe de la „intern” poate fi influenþat în mod semnificativ de semnalele externe. Or este foarte posibil ca, de pildã, pânã în campanie, sã ajungã pânã la noi în vizitã oficialã secretarul de stat Hillary Clinton, sã se întâlneasã cu Bãsescu, dar sã-l trateze cel puþin în mod egal pe Geoanã, cu atât mai mult cu cât se zice cã acesta are o relaþie personalã cu vicepreºedintele Biden ºi, oricum, se descurcã mai bine în plan lingvistic decât Bãsescu. Ar fi un punct important în favoarea candidatului social-democrat. Deasemenea, sã zicem ca prin eforturi conjugate, manageriate de consilierul Guºã, tot Geoanã ar merge în sãptãmânile viitoare într-o vizitã în Rusia, unde ar fi primit de Putin – acelaºi care nu l-a primit niciodatã, cât a fost preºedinte, pe Bãsescu, cãruia i-a adresat doar o invitaþie formalã, când a fost la Bucureºti din motive de NATO, dar pe care a evitat sã o finalizeze. Asta chiar ar fi lovitura care ar putea influenþa decisiv raportul de forþe dintre cei doi protagoniºti, care de la „intern” nu mai au a se aºtepta la mare lucru.
E, însã, doar un scenariu. Simple supoziþii...
Titlu: "Droguri, sex ºi bani" - o producþie a studiourilor de la Cotroceni
Nr Editie: 2862 Data: Thursday 24 September 2009
Sunt cele trei subiecte clasice de top care asigurã o audienþã majorã oricãrei producþii artistice sau jurnalistice.
Comisia Prezidenþialã pentru Analiza Riscurilor Sociale ºi Demografice din România ºi-a prezentat marþi raportul, stârnind o adevãratã furtunã: adversarii preºedintelui au jubilat ºi n-au contenit sã comenteze maliþios. Iatã ce-l frãmântã pe Bãsescu! Curvele ºi drogurile! Cu o subtilã trimitere la familie: chestia cu drogurile o preocupa ºi pe mezina familiei, europarlamentarul, care din experienþa sa prin cluburile de noapte a cules ºi propunerea care s-a regasit în raport, referitoare la legalizarea drogurilor uºoare.
Oricât ar fi de tentante speculaþiile în acest registru, cele douã propuneri din raport meritã o analizã obiectivã. ªi anume: consumul de droguri ºi comerþul cu servicii sexuale sunt douã realitãþi dure ale lumii contemporane, cu impact crescut ºi în România. Consumul de droguri genereazã traficul, iar mãsurile restrictive nu fac altceva decât sã stimuleze o activitate de pe urma cãreia se obþin profituri uriaºe, neimpozabile. Comisia nu a facut gafa de a propune ºi dezincriminarea traficului, a comercializãrii “la negru” a drogurilor. Deºi sunt tot mai numeroase vocile care susþin cã o asemenea mãsurã ar conduce la prãbuºirea rentabilitãþii comerþului cu stupefiante ºi ar anula una dintre sursele principale de finanþare a altor acte nocive, între care ºi terorismul. Unele state au facut chiar experimentul legalizãrii comerþului cu droguri uºoare – Olanda. Iar mãsura n-a fost urmatã de o creºtere a numãrului de toxicomani, ba chiar a curãþat strada de fauna dealerilor. Probabil cã noi nu suntem pregãtiþi mental pentru acest stadiu. Dezincriminarea consumului n-ar face, însã, altceva decât sã dea posibilitatea poliþiei sã se ocupe prioritar de traficanþi, nemaicomplicându-se cu consumatorii. Care, orice s-ar întâmpla, vor continua sã consume ºi sã caute surse de aprovizionare. Iar apoi, dependenþa îi loveºte suficient de dur pe aceºtia pentru a nu mai fi nevoie sã fie încarceraþi – cu costurile ºi riscurile de rigoare.
Cu prostituþia este cam aceeaºi problemã. Legalizatã sau nu, ea îºi continuã drumul milenar. Profesionistele sexului – indiferent de motivele care le împing spre o astfel de practicã – vor continua sã gãseascã în vânzarea de servicii ilegale o sursã de supravieþuire sau de opulenþã , dupã calitãþi ºi tarife. Sancþionarea lor contravenþionalã este lipsitã de orice efect. Atunci nu ar fi mai corect ºi mai practic ca aceastã activitate sã intre în rândul celor care pot fi controlate – din motive de profilaxie – ºi chiar impozitate – din raþiuni de protecþie socialã? Ar apãrea bordelurile, indiferent cum se vor chema, dar vor dispãrea peºtii ºi exploatarea sexualã. Nu mai vorbesc de sãracul nostru buget care ar putea beneficia de o sursã de alimentare. Mai sigurã decât salariile ºi benzina.
Bref: sexul ºi drogurile sunt douã probleme ale noastre, ale tuturor. Nu ale lui Bãsescu. Iar lor trebuie sã li se gãseascã o rezolvare. Propunerile din raport meritã mai mult decât bãºcãlie.
P.S. Au mai rãmas banii. Aceºtia însã reprezintã o problemã. Practic de nerezolvat...
Titlu: De ce îl susþine Iliescu pe Geoanã
Nr Editie: 2861 Data: Wednesday 23 September 2009
„Bineînþeles cã îl susþin pe Mircea Geoanã, candidatul partidului Social Democrat. Nu contest cã are unele slãbiciuni, unele dizabilitãþi ºi stângãcii. Dar cine nu are slãbiciuni”. Din acest portret elogios fãcut de preºedintele fondator Ion Iliescu succesorului sãu mai lipsea doar: „e ºi niþel cam prostãnac, dar e bãiat bun!”. N-a mai spus-o, dar s-a cam subînþeles.
Declaraþia aceasta de susþinere a lui Ion Iliescu pentru Mircea Geoanã este, de fapt, o replicã la o scrisoare deschisã a lui Octav Cozmâncã, fãcutã publicã cu o zi înainte, în care fostul preºedinte executiv arunca anatema asupra candidatului prezidenþial ºi motiva revolta sa ºi prin tratamentul incorect aplicat fostului sãu ºef. Nu ºtiu cât de emoþionalã a fost relaþia celor doi, ºtiu însã cã dl Cozmâncã avea reputaþia de a fi unul dintre apropiaþii lui Ion Iliescu, exponent al ”nucleului dur” al partidului. Pare, deci, cam nefireascã reacþia dlui Iliescu: deci omul tãu te elogiazã, se sacrificã, practic pentru tine, ºi tu îi întorci spatele?
Reacþia este nefireascã pentru cei care nu-l cunosc pe dl Ilescu. Pentru dânsul, întotdeauna ataºamentul faþã de idee a fost mai presus decât ataºamentul faþã de oameni. Le-a fost întotdeauna loial colaboratorilor sãi atâta timp cât nu l-au forþat sã aleagã între ei ºi ideile sale. Dl Iliescu a avut chiar de tras ponoase de pe urma acestui ataºament: în jurul domniei sale ºi-au gãsit cu regularitate adãpostul personaje care i-au fost devotate, dar care au intrat la un moment dat în focul controverselor publice, prin culpe reale sau inventate.
Reacþia sa faþã de Cãzmâncã nu este una izolazã. Atunci când gruparea Boda-Meleºcanu a încercat sã-l rupã de partidul perdant în alegerile din 1996 pentru a edifica o alternativã (care pânã la urmã s-a numit Alianþa pentru România – APR) a refuzat, deºi „disidenþii” îi fuseserã, practic, cei mai apropiaþi colaboratori. I-a refuzat ºi pe cei care au încercat sã-l atragã într-o combinaþie disidentã ºi dupã umilitorul congres din aprilie 2005. A refuzat ºi ofertele lui Oprescu, cel care ºi-a motivat opþiunea independentã prin faptul cã adevãraþii lideri ai partidului fuseserã marginalizaþi. De fiecare datã, Ion Iliescu a preferat sã rãmânã în interiorul partidului, neasumându-ºi niciodatã responsabilitatea unei scindãri ºi a unei slãbiri a suporturilor doctrinare. A fãcut-o, într-un fel, chiar ºi atunci când l-a acuzat pe Ceauºescu de „întinarea nobilelor idealuri comuniste”. Pentru activistul Iliescu, partidul nu greºeºte: oamenii sunt cei care greºesc ºi cea mai mare greºealã o reprezintã sectarismul ºi deviaþionismul! Chiar dacã ar fi putut oricând, bazându-se pe nucleul electoral care i-a rãmas întotdeauna fidel, sã formeze un alt partid, Ion Iliescu a refuzat cu obstinaþie o asemenea variantã, care nu corespunde structurii sale intime, umane ºi ideologice. Aºa cã, deci, sã nu ne mirãm cã poate fi acum susþinãtorul celui care l-a umilit nu odatã în decursul unui interval în care, ironic, acesta se aflã acum la mâna lui. Imperfect cum e, dar al partidului!
Titlu: Cozmâncã: un aparatchik fãrã aparat!
Nr Editie: 2860 Data: Tuesday 22 September 2009
Octav Cãzmâncã n-a mai avut rãbdare pânã astãzi, când îºi aniverseazã ziua de naºtere, pentru a expedia misiva festivã adresatã partidului din care face parte în calitate de membru fondator, pentru a-ºi face cunoscutã intenþia de a se autosuspenda. Ce înseamnã autosuspendarea? A definit-o chiar preºedintele actual al partidului, pe la o nuntã din Ardeal unde l-a ajuns din urmã vestea: „pãi e autosuspendat de vreo cinci ani!”. Adicã nu mai existã pentru noi. Nu i-am mai dat nici funcþii, nu l-am mai chemat nici la ºedinþe, n-a mai apãrut nici pe vreun mic ecran...
Cozmâncã e o figurã aparte în politica post decembristã. Ucenicit la ºcoala fostului partid, unde „cadrele hotãrau totul”, s-a dovedit un destoinic activist din categoria celor de care are nevoie ca de aer orice partid: un organizator meticulos ºi temeinic. Unul dispus sã muncerascã din zori ºi pânã-n noapte (pe vremea când era ministru în guvernul Nãstase circula o glumã: dacã în noapte mai era vreo fereastrã luminatã în Palatul Victoria, aia era sigur de la biroul lui Cozmâncã), sã-ºi turteascã fundul pe scaunele unor ºedinþe interminabile ºi sã urmãreascã cu enervantã tenacitate îndeplinirea sarcinilor trasate. Lucru pe care, în general, nici un politician serios nu mai are rãbdarea sã le facã, renunþând la aspectele mai agreabile ale condiþiei sale (talk-show-urile, tãierile de panglici, ºuetele la cârciumi de protocol). Pânã acum vreo patru ani ºi ceva, Octav Cozmâncã a fost omul pe care s-a sprijinit scheletul organizatoric al PSD-ului, organizatorul de campanii electorale ºi responsabilul cu activitãþile din teritoriu. Lipsit de carismã ºi mai puþin dotat pentru activitãþile ce implicau ºmecheria jovialã a unui Hrebenciuc sau frãþiile discrete ºi eficiente construite de un Mitrea, Cozmâncã s-a trezit deodatã în afara jocului: manevrele oculte de la Congresul din aprilie 2005 l-au pus în faþa unei situaþii cu care nu se mai confruntase: contestarea autoritãþii liderului de drept dintr-un partid care pânã atunci mãrºãluise disciplinat în urma fondatorului ºi al delfinului sãu arogant! Spectacolul „loviturii de partid” orchestratã de (încã) cuplul Mitrea –Hrebenciuc ºi echipa celor care aveau a se teme, din varii motive, de revenirea la cârma partidului a fostului preºedinte l-a decepþionat ºi l-a dezgustat. A ales sã se retragã cu discreþie din prima linie, neregretat de nimeni. Epoca „organizatorului” de la centru a predat ºtafeta celei a „grupurilor de interese” din teritoriu ºi a exponenþilor sãi.
Cã cele expuse în scrisoarea sa de adio sunt reale, nu se îndoieºte nimeni. Dar nu mai au nici un ecou.Lumea din PSD s-a împãcat cu situaþia ºi în locul unei opoziþii de onoare, este preferat majoritar, un concubinaj politic profitabil. Probabil cã Cozmâncã se va alãtura lui Oprescu, dacã acesta va candida. Dar succesul sãu este puþin probabil, pentru cã îi va lipsi esenþialul: „aparatul”! Cozmâncã a fost un excelent „aparatchick”, atâta timp cât mecanismele organizatorice moºtenite au putut fi adaptate pentru a funcþiona în noile condiþii. În spatele lui Oprescu, însã, nu se mai aflã nici un aparat. Doar un aparatchick, ºi acela autosuspendat...
Titlu: Ce are comandantul Gherghina cu directoarea TAROM
Nr Editie: 2859 Data: Monday 21 September 2009
La prima vedere ar putea fi considerat un fapt minor (o simplã întâmplare nu vreau sã spun "accident"), sâmbãtã, vreo 150 de turiºti care au avut ºansa sã petreacã o sãptãmânã în decorul fastuos al Insulelor Canare, din Oceanul Atlantic, s-au îmbarcat în cursa Charter a TAROM, care a decolat pe aeroportul din sudul insulei Tenerife, conform orarului, la 12.45. Erau cu toþii pregãtiþi pentru zborul de peste 6 ore care desparte canarele de Bucureºti.
Fiind vorba despre o cursã pe distanþã relativ mare, era prevãzutã ca ºi la ducere, o escaladã de realimentare ºi de schimbare a echipajului la Barcelona. Ajunsi dupã un zbor de peste 3 ore la Barcelona, pasagerii au fost informaþi de cãtre echipaj cã escalada va dura 50 de minute ºi cã vor fi nevoiþi sã petreacã acest rãgaz în avion, pe scaune. O perspectivã - sã recunoaºtem - nu foarte plãcutã, dupã cele 3 ore parcurse deja ºi celelalte 3 care urmau, dar asta era situaþia ºi aranjamentul fãcut de companie cu administraþia aeroportului. Numai cã cele 50 de minute au trecut ºi nu se dãdea niciun semn cã s-ar face pregãtiri pentru decolare. Dupã 80 de minute petrecute în atmosfera tot mai încinsã a cabinei lipsite de ventilaþie, ( aceasta se face doar când pornesc motoarele) o stewardesã ( pardon, asistentã de bord) a cerut scuze pentru întârziere dând vina pe serviciul de handling al aeroportului! Scuze cel puþin trase de pãr dat fiind cã handling-ul nu avea nicio treabã în situaþia în care nu se îmbarca ºi nu se debarca nimic altceva decât echipajul. Câþiva pasageri mai bãgãreþi au reuºit însã sã descopere cã întârzierea se datora... absenþei echipajului de schimb, care nu reuºise (sau uitase!?) sã ajungã la timp la aeroport!
Abia dupã 100 de minute (dublul timpului de aºtepare programat) ºi-a fãcut apariþia gâfâind comandantul Gherghina însoþit de echipajul sãu, care fãrã a mai pierde timpul cu explicaþii a purces sã decoleze spre destinaþie.
Poate cã aº fi trecut peste aceastã întâmplare - neplãcuta - e drept dacã nu mi-ar fi cãzut sub ochi chiar atunci articolul de pe prima paginã al revistei de bord "Insights" în care, sub fotografia juvenilei directoare a TAROM, doamna (sau domniºoara ) Ruxandra Brutaru (nume predestinat pentru ºefia companiei) spunea negru pe alb: "Am ocupat anul trecut locul 1 la punctualitatea decolãrilor cu o ratã de 89,3% în rândul celor 30 de operatori ai Asociaþiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) ºi ne-am propus ca ºi la finalul anului 2009 sã ne menþinem fermi poziþia de lideri la acest capitol".
Eu vã doresc asta din toatã inima doamnã (domniºoarã Brutaru), dar nu ºtiu ce are cu dumneavoastrã comandantul Gherghina. Poate reuºiþi sã aflaþi ...
Titlu: Premierã naþionalã: un preºedinte pus la colþ!
Nr Editie: 2858 Data: Monday 14 September 2009
Hotãrât lucru, Traian Bãsescu nu a fost inspirat când s-a dus, joi, la CSM, sã-i muºtruluiascã pe magistraþi pentru greva lor ilegalã. De data asta oamenii legii n-au mai fost docili ºi respectuoºi ca altãdatã, înghiþind în sec la lecþiile de moralã date de funcþionarul cu cel mai înalt grad (nu ºi cu cea mai mare leafã, deocamdatã) din stat. Dupã ce le-a spus, scurt ºi cuprinzãtor, ce avea de spus, preºedintele a dat sã plece. L-a oprit, însã, pe loc, preºedinta Asociaþiei Magistraþilor, bãtãioasa doamnã Mona Pivniceru, care în dulcele-i grai moldovenesc l-a invitat sã dea socotealã pentru câteva lucruri, între care cel mai grav este campania negativã pe care ºeful statului o face la adresa Justiþiei.
Nu cred cã, în cei cinci ani de mandat, lui Traian Bãsescu i-a mai fost dat sã fie luat în târbacã ºi obraznicit cum l-au tratat juzii sãtui de aerele sale totalitare. Din nebãgarea de seamã a SPP-ului ºtim ce s-a întâmplat cât a fost presa lãsatã sã asiste. Habar n-avem ce s-a mai întâmplat dupã aceea dar sunt convins cã tonul nu s-a îndulcit, cu atât mai mult cu cât preºedintele a gãsit de cuviinþã sã rãspundã cu ironii groase, marinãreºti, la adresa preopinenþilor.
Tonul acestei întâlniri constituie un punct de cotiturã în evoluþia preºedintelui în exerciþiu. Pentru prima datã este contrat, public, nu de o persoanã, ci de reprezentanþii unei instituþii esenþiale. Contrat ºi tratat fãrã menajamentele obiºnuite în dialogurile cu feluriþi reprezentanþi ai altor autoritãþi. Din punct de vedere al imaginii, a fost un dezastru pentru preºedinte: poporul care mai are încredere în el l-a vãzut într-o postura timoratã, în care aplombul sãu obiºnuit n-a mai funcþionat. Pentru prima datã, Bãsescu n-a mai dat, ci a primit lecþii. Momentul este cu atât mai delicat cu cât preºedintele se aflã într-o situaþie generalã deloc confortabilã: n-a dat încã un rãspuns la acuzaþiile de trafic cu arme ale fratelui sãu, iar Guvernul Boc, emanaþia sa personalã este încolþit din toate pãrþile, inclusiv despre dinspre aliatul la guvernare.
Este fondul pe care Traian Bãsescu ar trebui sã-ºi anunþe candidatura pentru un nou mandat…
Titlu: Da' cu INA ce-ai avut?
Nr Editie: 2857 Data: Friday 11 September 2009
Dl. Mircea Coºea este nu numai un politician respectabil, ci ºi un recunoscut specialist în domeniul economic. Ultimii ani au marcat, din partea domniei sale, o retragere discretã din prima linie a politicii ºi o implicare crescutã în activitatea didacticã.
Pentru cei care au pierdut firul evenimentelor aº reaminti doar faptul cã dl Coºea a fost ministru al Reformei, în Guvernul Vãcãroiu ºi de numele sãu se leagã acþiunea de corectare ºi de fiabilizare a celebrei cuponiade, demaratã prost de predecesorii sãi.
În Aprilie, anul acesta, dl Coºea, care între timp a devenit membru al PDL, dupã ce a activat mai mulþi ani în PNL a fost solicitat, personal de cãtre premierul Boc, sã preia conducera Institutului Naþional al Administraþiei (INA). Aceastã instituþie înfiinþatã în 2001 în timpul Guvernului Nãstase are ca misiune crearea ºi implementarea unui sistem modern ºi unitar de formare continuã a resurselor umane din administraþia publicã. Practic, atestarea ca funcþionar public a unei persoane care lucreazã în administraþie, depinde de stagiul de pregãtire ºi absolvire a unor cursuri INA. N-a fost o toanã de a lui Nãstase sau Cozmâncã, ci o exigenþã menitã sã ridice calitatea prestaþiei funcþionarilor publici la nivel european ºi sã creeze o categorie stabilã ºi competentã de reprezentanþi ai administraþiei care sã nu mai stea la cheremul schimbãrilor politice. Dl Coºea ºi-a luat în serios misiunea, încercând sã ridice performanþa predecesorilor sãi pe un nou aliniament, mai adecvat momentului pe care-l parcurgem. Institutul a obþinut fonduri europene ºi s-a implicat într-o serie întreagã de programe, reuºind sã se autofinanþeze. Lucrurile au mers bine pânã când a apãrut problema reducerii numãrului de agenþii guvernamentale. Aici ºi-au spus din plin cuvântul sforãriile ºi aranjamentele politice. Au apãrut proiecte care vizau desfiinþarea INA ºi transformarea sa într-o direcþie în cadrul Ministerului Administraþiei ºi Internelor. Apoi a apãrut o altã variantã în care INA urma sã fie înghiþitã de Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor Publici, o entitate bugetarã sutã la sutã. ªi într-un caz ºi în altul, pierzându-ºi calitatea de persoanã juridicã, INA ar urma sã piardã toate finanþãrile europene ºi sã trebuiascã sã restituie cele vreo 10 milioane de euro primite deja. Foarte îndatoritor la debutul relaþiei, premierul Boc a devenit brusc de neabordat de cãtre dl Coºea, chiar dacã rezolvarea problemei este determinatã de o serie întreagã de uregnþe, între care ºi imposibilitatea numirii de noi prefecþi sau înalþi funcþionari publici, prin ingheþarea sau desfiinþarea cursurilor de pregãtire.
Ca în orice poveste din asta de la noi existã ºi niºte dedesupturi deloc obiective. La originea tuturor manevrelor de desfiinþare a INA stã ºeful Agenþiei Funcþionarilor Publici, membru activ în Consiliul ministerului. Care preºedinte este, în acelaºi timp, coacþionar al unor societãþi comerciale care au ca obiect de activitate pregãtirea ºi perfecþionarea persoanelor din administraþia publicã! Firmã în care ºeful Agenþiei este asociat cu primarul liberal al Braºovului, cu amãnuntul cã fosta guvernare liberalã e cea care a dat undã verde acestuit tip de pregãtire în cadru privat.
Probabil cã ce se întâmplã cu INA este valabil ºi în cazul altor instituþii în care, sub pretextul refrormãrii ºi al economisirii de resurse se tranzacþioneazã interese private cât se poate de concrete, iar ºeful guvernului devine un simplu pion al aceste jocuri.
Titlu: Derby-ul independenþilor
Nr Editie: 2856 Data: Thursday 10 September 2009
Participarea „independenþilor” – persoane „fãrã de partid” sau pur ºi simplu oameni care doresc sã vadã cum e sã candideze – a fost extrem de redusã de-a lungul ultimelor cicluri electorale pentru funcþia supremã în stat.
Doar 7 personane au cutezat sã se înscrie în cursa electoralã, în cele cinci tururi prezidenþiale: în 1990 nu a îndrãznit nimeni sã se alãture trio-ului Iliescu – Câmpeanu – Raþiu; în 1992, doar fostul premier basarabean Mircea Druc ºi-a încercat ºansele, alãturi de cinci candidaþi ai partidelor: în 1996 s-a înregistrat recordul absolut de participare – 16 candidaþi, dintre care trei au fost independenþi: popa Nuþu Anghelina, vindecãtorul Mudava ºi generalul–spion N. Militaru; în 2000, dintre cei 12 candidaþi, doi au fost independenþi: misteriosul om de afaceri Eduard Manole ºi jurista-jurnalistã Graziela Bârlã; în fine, dintre cei 12 candidaþi din 2004 doar fostul securist Gheorghe Dinu, devenit avocat, ºi-a mai încercat puterile. Dintre toþi, cel mai bine s-a descurcat Mircea Druc, care a obþinut 2,75% dintre voturi, iar cel mai prost – Nicolae Militaru, cu 0,23%. Împreunã, cei 7 candidaþi au smuls partidelor doar 6,45 procente.
Ar putea ca aceasta sã fie istoria unui eºec dramatic: candidatura ca independent. Cu toate acestea, ediþia 2009 a prezidenþialelor se anunþã ca o competiþie a candidaþilor care vor renunþa la tricourile cu însemnele de partid! Trendul descendent al procentelor pe care le înregistreazã în sondajele electorale principalii candidaþi pare sã fie o explicaþie. Despre Traian Bãsescu se poate spune cã, cel mult, stã pe loc, agãþat fiind de o guvernare neperformantã care poartã girul sãu. Despre Mircea Geoanã se constatã cã nu avanseazã deloc, aºa cum i-au proorocit versaþii sãi ºefi de campanie, ceea ce cu doar douã luni înainte de alegeri constituie un semnal de alarmã. Crin Antonescu, la rândul sãu, nu poate depãºi calitatea de outsider al propriului sãu partid. Pentru toþi trei se prefigureazã „complexul locomotivei” în care ei nu mai reuºesc sã reprezinte elementele de tracþiune, situîndu-se la remorca partidelor.
Presupusa intrare in campanie a lui Sorin Oprescu – în ciuda eºecului sãu evident la Primãria Capitalei – anunþã o situaþie paradoxalã: preºedintelui în funcþie, cãruia i se rezervã un statut de independent, i s-ar putea opune un alt independent, în calitate de candidat unic al unei opoziþii de circumstanþã. Acesta ar fi Oprescu, în favoarea cãruia ºi PSD ºi PNL ºi-ar putea retrage candidaþii din cursã, în speranþa unor victorii ce par tot mai puþin probabilã sub culori de partid.
N-ar fi o noutate absolutã: ºi Iliescu, în cele trei ediþii câºtigate, a fost considerat un electorat mai degrabã o personalitate independentã, decât un slujitor al partidului pe care-l conducea. Iar Traian Bãsescu a fost vãzut, în ultima rundã, un luptãtor singuratic împotriva sistemului, decât un reprezentant al alianþei conjuncturale.
Titlu: Lunga agonie þãrãnistã
Nr Editie: 2855 Data: Wednesday 09 September 2009
Juriul de Onoare, Disciplinã ºi Arbitraj a dat publicitãþii un comunicat prin care se fãcea cunoscutã excluderea lui Marian Petre Miluþ din PNÞCD, invocându-se „grave abateri disciplinare” ale preºedintelui acestei formaþiuni. „Puciºtii” sunt de pe la Cluj, iar manevra a fost orchestratã de aripa „Sârbu” de la Cluj.
Ce va urma dupã acest pas – ale cãrui motive, oricum, nu mai conteazã - face parte din recuzita clasicã a afacerilor de partid: Miluþ va contesta decizia ºi va cataloga Comisia ca frauduloasã ºi se vor produce dovezi cã promotoriiei nu au nicio legitimitate. El va apãra „adevãratul PNÞCD” în lupta cu „falsul PNÞCD”. Pentru ce? Sincer sã fiu, habar n-am. Miza nu mai poate fi decât una de reprezentare. Pentru cã, de fapt, partidul e mort ºi îngropat încã de acum vreo nouã ani.
PNÞCD a reapãrut pe schema istoriei prin efortul unui grup de foºti deþinuþi politici care au plãtit cu ani grei de puºcãrie întâmplarea de a se fi aflat la locul nepotrivit în momentul istoric nepotrivit. Suferinþele ºi privaþiunile au generat un crez care a depãºit de multe ori raþiunea ºi contextul în care s-a manifestat aceastã grupare. Încã de la începuturile reinserãrii sale, partidul a dorit sã reprezinte o replicã intransigentã la formulele de manifestare ale postcomunismului. Îndârjirea ºi agresivitatea manifestate la începuturi, intransigenþa faþã de descendenþii fostului regim au fãcut ca numãrul celor care au dorit sã e îndrepte spre aceastã opþiune politicã sã fie mai mic decât cei care s-au regãsit, mai degrabã, în liberalism, de pildã. Condus de un personaj cu autoritate ºi carismã – l-am numit pe Corneliu Coposu – partidul a ieºit totuºi cu dificultate din procentajele minimale ºi doar construcþia Convenþiei Democratice realizatã mai ales la presiuni externe a reuºit sã facã din el o voce distinctã. Eºecul liberal din 92 i-a dat posibilitatea lui Coposu sã preia conducerea Opoziþiei iar momentul „schimbãrii”, din 1996 a adus formaþiunea la guvernare, pentru a doua oarã în istorie. Fãrã Coposu, trecut în nefiinþã ºi cu un Diaconescu lipsit de orice veleitãþi, partidul a fost sufocat de partenerii unei guvernãri dezastruase ºi fãcut responsabil pentru toate oalele sparte. Ieºirea de la guvernare, în 2000, a însemnat ºi ieºirea din jocul politic parlamentar. Dezagregarea partidului a fost rapidã ºi cei care s-au perindat pe la conducerea sa – Ciorbea, Marga, Ciuhandu ºi, ultimul pe listã, Miluþ – n-au reuºit sã opreascã sau sã limiteze procesul. Nici mãcar încercãile lui Talpeº de a-l conecta la familia creºtin-democratã europeanã n-au mai avut succes. Sigla PNÞCD a rãmas o simplã formã fãrã fond, punând sub semnul întrebãrii valabilitatea demersului de a reînnoda firul istoriei dupã un accident de jumãtate de secol.
Titlu: Fantoma Macovei revine...
Nr Editie: 2854 Data: Tuesday 08 September 2009
Ieºitã din colimatorul presei odatã cu racolarea sa de cãtre naivul guvern al Macedoniei în scopul combaterii corupþiei ºi pe alte meleaguri, dupã modelul dâmboviþean, doamna Monica Macovei revine, încercând sã acrediteze ideea cã justiþia ar trebui sã se subordoneze factorului politic!
Adicã exact pe dos de ceea ce susþinea cât timp a ocupat funcþia de ministru al Justiþiei, în guvernarea liberalo-democratã. Pe timpul mandatului sãu a promovat modificãri la Legea 303/2004 privind statutul judecãtorilor ºi procurorilor, fiind eliminatã de la art. 4 obligaþia magistraþilor de a respecta codul deontologic, încãlcarea acestuia fiind consideratã doar o abatere disciplinarã.
Doamna Macovei este un caz tipic de politician care una fumeazã ºi alta zice. Care azi susþine cu tãrie un lucru pe care mâine îl combate cu mânie proletarã. Probabil cã domnia sa considerã cã „independenta” Monica Macovei, cooptatã în Guvernul Tãriceanu din raþiuni de imagine (reprezenta, chipurile, Societatea Civilã) era o cu totul altã entitate decât europarlamentarul PDL Monica Macovei. Cã ce mergea ca independent nu mai merge ca ostaº credincios al partidului care te-a dotat cu o sinecurã.
Acum, domnia sa vede lucrurile cu totul altfel: protestele magistraþilor reprezintã o grevã mascatã, în condiþiile în care aceºtia nu au dreptul sã facã grevã. Tot domnia sa mai susþine, acum, cã protestul legat de celebrul spor de stress, care aproape cã dubleazã lefurile, ºi aºa disproporþionat de mari faþã de cele ale altor categorii, survine dupã un ºir mai lung de ilegalitãþi ale magistraþilor care ºi-au acordat singuri, prin intermediul instanþelor, sporuri salariale.
Dar, când oare s-a produs acest ºir lung de ilegalitãþi? Nu cumva chiar ºi pe timpul intransigentei ministrese, prea ocupatã cu jocurile politice ca sã realizeze ce fac cei din subordinea sa administrativã? Nu cumva lupta sa surdã cu CSM-ul a dat apã la moarã acestor demersuri ºi le-a ajutat sã scape de sub control? Într-un mod de-a dreptul miraculos, doamna Macovei înþelege abia astãzi ce înseamnã independenþa justiþiei: un drept al justiþiabililor! Nu o umbrelã pentru magistraþi, sã facã ce vor.
Mintea românului cea de pe urmã. Din nefericire, într-un stil devenit clasic, aceasta se manifestã abia când este prea târziu. Când categoria auto-privilegiatã a magistraþilor a descoperit cã este suficient de puternicã pentru a-ºi crea un statut special ºi pentru a-l impune cu forþa . Greva magistraþilor – cãci despre asta este vorba – este cel mai periculos precedent care se manifestã într-un moment de cumpãnã: acela al faptului cã într-o societate democraticã forþa nu este exclusã în reglarea unor diferende. Cã ea poate deveni apanajul cvasi-legal al unora mai egali decât alþii…
Titlu: Cronica unei remanieri neanunþate
Nr Editie: 2853 Data: Monday 07 September 2009
Tot mai mult se discutã pe la colþurile politicii despre o remaniere. Schimbãri s-au mai fãcut – cu recordul de la Interne ºi cu cea de la Sport – dar o remaniere în adevãratul înþeles al cuvântului, nu. Dealtfel, într-un guvern de coaliþie este ºi greu de ajuns la consens pe aceastã temã. Fiecare schimbare din echipa proprie ar trebui sã aibe un echivalent în cealaltã. Altminteri, oricare dintre partide s-ar putea considera în dezavantaj faþã de înþelegerile iniþiale.
Democraþii (nu le mai zic ºi „liberali”, pentru cã mi se pare inutil: cu ajutorul celor câþiva dezertori din PNL, partidul lui Bãsescu nu a devenit cu nimic ºi liberal) se pare cã au discutat ºi au convenit asupra a trei portofolii. Primul pe listã, cu voia dv, este tãietorul de panglici de la Culturã, Paleologu. Nimerit în politicã pe seama lui taicã-sãu, junele biciclist nu are nici un fel de talent pentru ce i s-a dat sã facã. A fost un ambasador submediocru ºi este un ministru nebãgat în seamã. Schimbarea mi se pare perfect justificatã ºi cred cã s-a pierdut deja prea mult timp cu acest experiment ratat care-l afecteazã inclusiv pe dl Paleologu, nevoit sã se ocupe de alte lucruri decât cele la care, probabil, se pricepe.
Al doilea nume este cel al dlui Sandu, de la Comunicaþii. Primul handicap al ministrului este de a fi intrat în cãrþi pe „filiera Stolojan” ºi de a nu prea avea alþi susþinãtori în high-life-ul democrat. Al doilea este de a fi primit un minister cu multe probleme ºi puþini bani (întârzierile din derularea fondurilor structurale sunt demne de Cartea Recordurilor). Iar al treilea stã chiar în low-profile-ul sãu personal: ministrul nu este un iubitor de reflectoare ºi de presã ºi ezitã sã se dea în stambã de dragul publicitãþii. Ceea ce în actualul context reprezintã un handicap.
Despre dl Stãniºoarã, ce sã mai spun: omul este serios ºi corect. Dar a avut parte numai de ghionioane – de la scandalul cu sergentul-spion ºi furtul misterios de arme de la Ciorogârla, pânã la scandalurile legate de achiziþiile de tehnicã militarã. În ºerpãria de interese din Armatã se pare cã nu prea existã antidoturi la diferitele tipuri de venin din dotare.
Dincolo, la democraþii ceilalþi, lucrurile par mai simple. O primã victimã ar putea fi doamna Andronescu, care ºi-a încheiat misiunea de a trece prin furcile caudine ale intereselor divergente „pachetul” educaþional. Doamna Maur ºi-a fãcut datoria ºi poate sã plece. Dan Nica pare tot mai în plus peste Interne ºi Administraþie, pe care nu reuºeºte sã le împace, cu toatã miza organizãrii alegerilor. S-ar putea sã se mulþumeascã doar cu postura de vicepremier, iar povara ministerului sã fie mutatã pe alþi umeri, mai hârºiþi în jocurile care i-au dat ºi lui Nica atâta bãtaie de cap. Cel de-al treilea candidat la remaniere ar fi Victor Ponta, cel care de opt luni pare a nu-ºi gãsi rostul în aceastã calitate pe care o reprezintã mai mult pe la televiziuni, decât în Guvern.
Asta e teoria. Practica – remanierilor – este însã cea care ne omoarã. ªi-i omoarã ºi pe cei din Coaliþia care rezistã eroic la asalturile din interior. Pânã la alegeri.
Titlu: Abdicarea prinþului Duda
Nr Editie: 2852 Data: Friday 04 September 2009
Dupã 63 de ani de la gestul socrului sãu, dar într-un cu totul alt context, principele Radu de Hohenzolern abdicã: renunþã sã mai candideze pentru funcþia de preºedinte.
În urmã cu câteva luni, când îºi anunþase intenþia, delfinul Casei Regale Române marca o premierã absolutã: era primul cap (ne)încoronat care-ºi contrazicea propria condiþie, renunþând la privilegiul moºtenit în favoarea unui principiu democratic: alegerile! A avut, în acest gest temerar, totala susþinere a socrului sãu, Regele Mihai, iar expunerea de motive datã publicitãþii era suficient de convingãtoare. În loc de a rãmâne "încremenit în proiectul" democratic, Casa Regalã se adapteazã la o nouã realitate renunþând la rolul pasiv pe care i-l rezervaserã noile autoritãþi.
Candidatura prinþului Duda a fost privitã cu o dozã de simpatie, ce contrazicea adversitatea majoritãþii republicane faþã de o dinstie ce pãrea sã-ºi fi trãit veacul.
Principele se inserase în viaþa publicã cu discreþie ºi tact, îndeplinind - cu ajutorul socrului - rolul de ambasador de bunãvoinþã pe care i-l acordase guvernul precedent condus de Adrian Nãstase.
Contribuþia Casei Regale la succesul demersului românesc, de aderare la Uniunea Europeanã, e dificil de cuantificat dar, cu siguranþã, acþiunile interprinse la nivelul celorlalte curþi regale europene nu a fost inutil.
Aºa cum s-a mai întâmplat o datã, în '96, guvernarea de dreapta s-a delimitat de regalitate, în contradicþie vãditã cu programul istoric al partidelor din aceastã zonã. Ce a re-dobândit Casa Regalã de la Guvernul de stânga, a început sã fie pus sub semnul întrebãrii, iar una dintre primele mãsuri a fost "disponibilizarea" prinþului.Aici cred cã a stat ºi originea originalului sãu demers. ªocul nu a fost, însã, suficient de puternic ºi nici personalitatea sa suficient de convingãtoare. În cele câteva luni în care a încercat sã-ºi facã loc în mass-media, în ciuda unui boicot insuficient de discret, ºansele sale, din sondaje, nu au reuºit sã creascã pânã la un nivel care sã justifice efortul. De aici ºi gestul "abdicaãrii", prin care Casa Regalã evitã se se punã în postura jenantã de concurent plasat la coada plutonului.
Motivul invocat, în scrisoarea în care se anuþa ieºirea din competiþie, principele invocã faptul cã scrutinul din iarnã va fi unul al "clanurilor", nu a politicienilor neticãloºiþi, ceea ce nu pare departe de adevãr. Cert este cã prin aceastã renunþare regalitatea iese definitiv din arena acþiunii, rezervându-ºi postura de spectator.
Titlu: Mi(ni)sterele electorale
Nr Editie: 2851 Data: Thursday 03 September 2009
Acutizarea conflictului dintre membrii comisiei ºi ministrul Turismului face ca adevãrate mobiluri ale acestuia sã iasã la vedere. Deja nu mai este vorba de abuzuri ºi neclaritãþi în derularea unor acþiuni de promovare, iar miza nu mai este exclusiv persoana care ocupã fotoliul de ministru. Pentru cei care reuºesc sã descâlceascã iþele afacerii, este tot mai clar scopul acestor manevre: bani pentru partid!
În celebra împãrþealã a portofoliilor de la formarea guvernului do coaliþie au cântãrit cel mai mult posibilitãþile pe care le oferea fiecare minister pentru a se extrage banii pentru campania electoralã prezidenþialã. Aceasta a fost prioritatea nr 1, în decembrie ºi ianuarie. ªi nu criza. Pentru cã dacã ar fi fost criza, pânã acum s-ar fi putut face ceva. Or nu s-a fãcut nimic – cu excepþia controversatului program „prima casã”, care n-a izbutit altceva decât sã complice lucrurile.
Din aceastã perspectivã capãtã o explicaþie convingãtoare ºi ideea inventãrii celor douã portofolii independente, care nu au funcþionat în precedentul Executiv: Turismul ºi Sportul. Ambele existaserã, de-a lungul ultimilor 20 de ani, ºi ca entitãþi independente, realitatea economicã în special fãcând sã se considere cã nu existau suficiente raþiuni pentru a le perpetua. ªi, deodatã, în plinã crizã, douã ministere care implicã în primul rând cheltuieli, apar pe agenda de prioritãþi a noului Executiv. ªi nu a trecut mult pânã când au început sã se vadã cu ochiul liber raþiunilor formãrii lor: organizarea de evenimente. Adicã acele acþiuni care pot înghiþi bani fãrã a oferi un rezultat concret, palpabil. „Ziua Tineretului” ºi „Luminã la malul mãrii” sunt douã modele care pot servi de obiect de demonstraþie într-un eventual curs de cheltuire a banilor publici în alte scopuri decât cele anunþate. Un eveniment reprezintã o suitã de operaþiuni ºi de manevre greu de cuantificat prin prisma unui „reþetar”, lucrându-se cu subiecte aleatorii – gen „cât costã o scenã”. Valoarea experimentului este dublã: pe de o parte, sume mari pot fi „sifonate” prin atribuiri preferenþiale (sau licitaþii trucate) o parte din bani urmând sã revinã sub diferite forme în conturile ce vor alimenta propaganda electoralã, iar pe altã parte, aceste acþiuni pot promova persoane, principii ºi idei cu valoare subliminalã. Nu întâmplãtor, pe la parangheliile pomenite, alãturi de miniºtrii în funcþie, apãreau sistematic, în relatãrile televizate ahiziþionate pe banii ministerului, o serie de candidaþi la apropiatele (pe atunci) europarlamentare.
Dar, cum spuneam, principalul scop l-a constituit, din capul locului, scrutinul prezidenþial. Din bugetul de crizã, Turismului i-au fost alocate vreo 80 de milioane de euro exclusiv pentru evenimente de promovare, ce urmau sã se desfãºoare – întâmplãtor – în trimestrul al treilea al anului. Sume considerabile fuseserã alocate, în acest scop, ºi Sportului. La fel s-a întâmplat ºi cu alte porrtofolii, din care urmau sã se înfrupte colegii de alianþã. Dacã am avea rãbdare sã facem o socotealã sumarã scotocind prin bugetele tuturor ministerelor, va rezulta o sumã impresionantã al cãrei unic scop urma sã fie susþinerea candidaþilor în campanie.
Comisiile deja formate nu vor rezolva, probabil, mare lucru în descâlcirea problemelor ºi în sancþionarea vinovaþilor. Au însã meritul de a fi devoalat aceastã schemã ºi de a o pune într-o relativã imposibilitate de funcþionare.
Titlu: Grevã în robã
Nr Editie: 2850 Data: Wednesday 02 September 2009
Conflictul magistraþilor cu Guvernul începe sã capete accente acute. Acestea vin dupã o campanie destul de reuºitã a reprezentanþilor Executivului care au proiectat în faþa opiniei publice filmul „lãcomiei” magistraþilor ºi al abuzului comis prin faptul cã aceºtia îºi judecã propriile lor cauze ºi obþin ºi câºtig!
La prima vedere, situaþia este paradoxalã! De ce, în numele aceluiaºi principiu, sã nu fie implicatã direct, în acest mecanism, fiecare categorie profesionalã? De ce sã nu existe un tribunal al funcþionarilor publici care sã-l cheme la barã pe dl Boc ºi sã-l someze sã-ºi ia gândul de la orice reducere a aparatului administrativ? De ce sã n-aibe miniºtri înºiºi un reprezentant legal care sã-l târascã în procese pe acelaºi domn Boc, pentru cã le bagã mâna în buzunar ºi le ia 20 la sutã din leafã fãrã sã-i întrebe dacã au chef sau nu sã se lipseascã sau nu de aceºti bani?
Reducerea activitãþii instanþelor ºi – în unele cazuri – blocarea acestora, nu este o mãsurã popularã. 2 milioane de persoane sunt implicate zilnic în acþiuni care aºteaptã de la judecãtori o rezolvare. Situaþia prezentã nu face altceva decât sã acutizeze aglomeraþia cronicã de dosare de pe mesele magistraþilor (unii ajung sã aibe de-a face cu nu mai puþin de 400 de dosare pe zi!), aruncând termene, adesea vitale, dincolo de finele anului. Acþiunea nu face ca revendicãrile magistraþilor sã se bucure de popularitate. Ba din contrã: imaginea construitã de Executiv este aceea a unei categorii bugetare cu salarii enorme, care însã nu se mulþumeºte cu acestea, vrând ºi mai mult. În realitate lucrurile nu stau chiar aºa. Cu câteva excepþii, salarizarea persoanelor care lucreazã în branºã este medie spre modestã, iar sporurile revendicate au justificare în caracteristicile activitãþii de fiecare zi. Dar, chestiunea esenþialã, care multora le scapã, este cã protestul nu vizeazã exclusiv salariile, ci costurile funcþionãrii sistemului, care nu mai au cu ce sã fie acoperite. Datoritã neplãþii îndelungate a chiriilor sau utilitãþilor, multe instanþe sunt pe punctul de a fi scoase în stradã, sau li se taie alimentarea cu curent sau apã! De ce? Zic magistraþii cã înþelegãtorul lor ministru nu a cerut de la Guvern nici mãcar sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli! Dau cã salariile pe ultimul trimestru al acestui an nu sunt prevãzute în bugetul alocat ºi acceptat, ceea ce reprezintã de-a dreptul o stupiditate!
Societatea româneascã se aflã într-un moment critic: datoritã incompetenþei, tot mai evidente, a unui guvern compus din oameni neinteresaþi de funcþionarea societãþii, sistemul începe sã trozeascã din încheieturi. O grevã generalã a magistraþilor riscã sã ne arunce într-un haos din care cu greu vom mai putea fi ieºi. Iar rãspunsul Executivului la toate problemele acute, care nu mai suferã amânare, este unul stereotip: „Vom face!” Când? Când va fi deja prea târziu?
Titlu: Cacealmaua lui Boc
Nr Editie: 2866 Data: Wednesday 30 September 2009
Indiferent de finalul sãu, manevra pusã la cale de democraþi a fost jucatã impecabil. Pentru cã remanierea lui Nica n-a fost o simplã toanã. Totul a fost calculat în amãnunt pânã la a cincea mutare ºi la previzibilul ºah-mat dat social-democraþilor.
Nica era, fãrã îndoialã, cel mai vulnerabil ministru. Neavând nici în clin nici în mânecã cu portofoliul pe care l-a primit aproape cu de-a sila, a fost în permanenþã „jucat” de vulpoii bãtrâni din subordine, care l-au intoxicat sistematic. Ultima intoxicare a fost cea cu autocarele electorale, pe care viceprimul ºi ministrul a înghiþit-o pe nemestecate, oferind democraþilor cel mai bun pretext ca sã atace. În maniera în care ei înºiºi au fost atacaþi de Tãriceanu când acesta i-a azvârlit în opoziþie. A fost rândul lor sã înveþe din aceastã lecþie. Atunci când Boc a fãcut anunþul remanierii, era cât se poate de previzibil cã Geoanã ºi ai lui nu puteau sã accepte senini un asemenea afront. Reacþia lor a fost cât se poate de previzibilã: frontul unit fãcut în jurul lui Nica nu l-a impresionat câtuºi de puþin pe premier, care a rãmas ferm pe poziþie, dar nu absurd: i-a invitat pe parteneri sã numeascã un alt ministru, portofoliul aparþinându-le prin algoritm. Pornind de la premisa logicã cã un prim ministru are dreptul sã nu doreascã sã mai lucreze cu o anumitã persoanã, el n-a extins respingerea la adresa partidului. Ba, din contrã, ºi-a dovedit pe deplin spiritul de cooperare ºi dorinþa de a continua colaborarea cu aliatul de conjuncturã. Iar pentru ca reacþia pesedistã sã loveascã în gol, a ºi transmis preºedintelui propunerea de remaniere, odatã cu ultimatumul, spãlându-se pe mâini ºi pasând, chipurile, rãspunderea în ograda prezidenþialã.
Manevra a fost de douã ori parºivã: odatã pentru cã a prevãzut prima reacþie. ªi a doua oarã, pentru cã a intuit în ce situaþie imposibilã se vor gãsi partenerii dupã ultimatum: sã dea înapoi, ar fi fost umilitor. Sã meargã înainte, însemna sã accepte ideea cã vor fi înlãturaþi de la guvernare dupã ce o jumãtate de an lucraserã doar la împãrþeala prãzii. Persistarea în refuzul de a-l înlocui pe Nica duce automat la ruperea coaliþiei. Ruperea coaliþiei nu mai duce la cãderea Guvernului, cel puþin pânã la alegeri. Boc ºi democraþii completeazã schema, dupã ce-i aruncã afarã pe social-democraþi ºi face jocurile în vederea alegerilor care le pot aduce un scor mai bun ºi alte posibile variante de alianþe. Bãsescu ridicã din umeri ºi, îndurerat, acceptã situaþia, aruncând vina pe lipsa de realism a lui Geoanã, care între orgoliu ºi pragmatism alege orgoliul. O cacealma strãlucitã, de pe urma cãreia Boc, cel ignorat ºi persiflat, pune mâna pe tot potul!
Repet, la ora când am scris aceste rânduri nu era cunoscutã decizia finalã social-democraþilor. Indiferent care va fi fost însã aceasta, partida a fost deja câºtigatã la scor de PD-L. ªi de Bãsescu.