Titlu: Vacanþa cãpºunarilor
Nr Editie: 2831 Data: Tuesday 11 August 2009
Curg valuri-valuri maºinile strãine pe la vãmile din Vest. Nu, nu sunt turiºtii care au vãzut spotul „Land of choice” al dnei Udrea, pe Eurosport, ºi se grãbesc sã se bucure de avantajele pe nedrept ignorate ale unui paradis turistic emergent. Sunt conaþionalii noºtri, plecaþi, tot aºa, valuri-valuri, atunci când criza nu-ºi arãtase colþii ºi când cãpºunile spaniole nu mai pridideau sã fie culese de marocani, fiind nevoie de sânge proaspãt în vinele economiilor occidentale.
Fenomenul nu are mai mult de zece ani. El a precedat intrarea noastrã în Uniunea Europeanã ºi a marcat primul export de forþã de muncã, în special necalificatã. Câteva judeþe în care sãrãcia era cronicã au livrat materia primã. Comune întregi au fost lãsate doar în grija bãtrânilor ºi a copiilor, maturii constatând cã nu ar putea nicicând câºtiga acolo cele câteva sute de euro pe care-i ofereau fermierii spanioli, portughezi, italieni sau chiar greci. A urmat apoi cel de-al doilea val - cel al constructorilor. Aceºtia au avut avantajul de a nu lucra temporat, ca cãpºunarii. Ei au fost primii care s-au gândit sã-ºi aducã ºi familiile ºi sunt cei care au format comunitãþi masive de emigranþi. Ani întregi PIB-ul naþional s-a sprijinit pe banii trimiºi de cãpºunarii de toate soiurile acasã, la familii. Am fost inundaþi de valuta ce a echilibrat un buget care ºchiopãta serios din cauza dezechilibrelor marcate ale economiei. O economie în care importurile depãºeau sistematic exporturile. Importul de cash a fost unul dintre pilonii pe care s-au sprijinit feluritele construcþii bugetare bazate pe „duduitul” unei economii destul de nesãnãtoase.
Criza a dat – cum era de aºteptat – o loviturã serioasã imigranþilor. Ei au fost primii de care întreprinzãtorii occidentali s-au debarasat când ºi-au reconsiderat bugetele. Cea mai mare loviturã a venit dinspre sectorul construcþiilor din Spania, care grupa ºi cel mai mare eºantion de imigranþi români. Au scãzut dramatic trimiterile de cash, acasã, pentru cã oricum abia se mai câºtiga cât sã supravieþuiascã pânã la o teoreticã revigorare economicã. Deficitul bugetar al României se cauzeazã într-o mãsurã considerabilã banilor care nu mai vin de prin diverse direcþii. Bani care, dealtfel, nu prea au contribuit, de-a lungul perioadei de prosperitate, la vreo consolidare economicã: ei au fost irosiþi, de regulã, pe construcþia de case, în localitãþi lipsite de infrastructurã, ºi pe bunuri de folosinþã îndelungatã, aduse din import. Banii cãpºunarilor n-au finanþat afaceri, ci au consolidat consumul.
Românii care vin în vara asta acasã, cu mai puþine cadouri ºi mai puþini bani decât altãdatã, nu mai vin de plãcere. Vin de nevoie. Iar ceilalþi nu prea au vreo ºansã de a gãsi altceva de lucru.
Vacanþa „cãpºunarilor” din 2009 e o vacanþã tristã, într-o þarã tristã ºi într-o vreme tristã.
Titlu: Abandonãm nava?
Nr Editie: 2837 Data: Tuesday 18 August 2009
Indiferent de numãrul funcþionarilor publici ce vor fi puºi pe liber - între cei 200.000 reclamaþi de Traian Bãsescu ºi cei vreo 8.000 adunaþi cu trudã de miniºtrii Guvernului Boc – problema rãmâne aceeaºi: simpla eliminare a acestora din sistemul public nu rezolvã nimic! Ba, din contrã, în absenþa salariilor din care se reþin taxe ºi contribuþii sociale, vor trebui plãtite alte ajutoare de ºomaj sau compensaþii. Modul acesta de a privi criza ºi de a-i imagina soluþii are efect pervers: fiecare tentativã de a economisi va amplifica efectele negative ale crizei, care devine un soi de bulgãre de zãpadã de neoprit în alunecarea sa amplificatã la vale.
Ceea ce fac inexperimentaþii noºtri guvernanþi la ora actualã – cu scuza de a nu fi avut cum ºi de unde sã deprindã lecþiile unor experimente asemãnãtoare - este ca alarma la o catastrofã naturalã ce poate produce mai multe victime decât catastrofa însãºi. Nu avem de-a face cu o politicã lucidã ºi coerentã anticrizã, ci cu o agitaþie buimacã în care se încearcã sã se mai salveze câte ceva. Este ca ºi cum o societate comercialã confruntatã cu scãderea drasticã a comenzilor - ºi a producþiei, implicit - trece forþa de muncã disponibilizatã în administraþie, umflând aparatul birocratic cu ce prisoseºte producþiei.
Ecuaþia de fond a momentului cãreia guvernanþii nu reuºesc sã-i gãseascã soluþia este cum sã faci ca mecanismul sã continue sã funcþioneze, gãsind pieþe de desfacere ºi stimulând consumul. Banii de la FMI ºi de prin alte pãrþi ar trebui îndrumaþi prioritar spre sprijinirea agenþilor economici ºi spre crearea unui front de lucru necesar în zonele publice rãmase decalate faþã de ansamblu. În orice crizã existã sectoare mai afectate ºi sectoare mai puþin afectate. O evaluare corectã a zonelor care se pot dezvolta, ar conduce la dirijarea investiþiilor în acele direcþii. ªi acestea nu sunt greu de gãsit: este vorba despre nevoile de fiecare zi ale omului ºi ale societãþii, cele care nu pot fi anulate sau amânate. Nu ºtiu, poate cã greºesc, dar înainte de a se da oamenii afarã din ministere ºi din primãrii, m-aº gândi ce activitãþi utile s-ar putea organiza ºi care sã înglobeze experienþa ºi abilitãþile acestor oameni. Altfel ei vor deveni o povarã în plus pentru societate. O altã problemã de luat în calcul este pregãtirea temeinicã a relansãrii economice: acum este momentul când se pot pune bazele pregãtirii programelor ºi a personalului celor mai potrivite a intra în joc atunci când valul revigorãrii economiei mondiale ne va atinge. Avem, inevitabil, un decalaj de întâmpinat ºi la acest capitol, dar avem ºi ºansa de a-l putea evalua ºi întâmpina în mod corespunzãtor.
În timp ce economiile puternice oferã imaginea unei flote care se pregãteºte sã reia cursa cu toate motoarele "înainte" pe barcazul nostru domneºte haosul ºi nehotãrârea, iar echipajul pare sã nu ºtie prea clar dacã abandoneazã nava sau încearcã sã o repunã pe linia de plutire, pentru cã comandantul nu s-a hotãrât ce e de fãcut.
Titlu: Tentativa de viol parlamentar
Nr Editie: 2838 Data: Wednesday 19 August 2009
Elena Udrea inoveazã - ca ºi ºeful sãu - în toate domeniile. Dupã ce a patentat procedeul publicitãþii „din alte surse”, iatã cã pune pe tapet ºi o reacþie penalã la activitatea unei comisii parlamentare. Obiect al cercetãrii declanºate de colegii sãi, Elena Udrea încearcã sã iasã din încurcãturã acuzând hãrþuirea ºi chiar tentativa de viol. Politic, bineînþeles.
Este dna Udrea, poate fi dânsa victima unei astfel de violenþe? Sunt membrii comisiei - fie ei bãrbaþi, fie femei - niºte violatori? Plângerea penalã a ministrului Turismului este cea care poate clarifica acest lucru. Dacã va fi urmatã de punerea sub învinuire a domnilor Orban ºi Compania, vom asista la la cea mai interesantã acþiune din justiþie din ultimele douã decenii. Doamna Udrea, nefardatã ºi cu urme vineþii în jurul ochilor ºi pe braþe se va prezenta în faþa instanþei ºi va descrie urmãtorul episod: cum dânsa îºi vedea liniºtitã de treabã, pedalând pe bicicletã sau cãlãrind un armãsar blând de þarã, când a fost urmãritã, alergatã, tãvãlitã prin nisipul litoralului de cãtre o bandã de indivizi dubioºi purtând cagule cu inscripþia C.D., care au încercat sã întreþinã cu dânsa raporturi inacceptabile însoþite de perversiuni intelectulae. Cum au târât-o cu forþa în faþa unei aºa zise comisii parlamentare, unde au încercat prin forþã sã o facã sã admitã cã dânsa ar fi avut un comportament lipsit de pudoare, amãgind persoanele cu intenþii serioase. Va chema, în calitate de martor al apãrãrii, pe doamna Ridzi, victima la rândul sãu a aceloraºi procedee, de pe urma cãrora a rãmas cu grave sechele. O va mai chema ºi pe dna Trãilã, de la Autoritatea cu achiziþiile, care va declara sub jurãmânt cã schimbarea procedurii în ajunul audierilor a fost fãcutã în interesul adevãrului ºi al dreptãþii.
La rândul lor, învinuiþii vor face tot ce vor putea ca sã scape basma curatã. ªeful bandei de violatori, Ludovic Orban, va aduce în sprijinul nevinovãþiei sale, ca martor pe fata pe care n-a accidentat-o în iarnã cu maºina ºi faþã de care s-a purtat cu blândeþe ºi cu maximã compasiune. Doamna Sãftoiu va evoca ºi dânsa modul în care se comporta doamna Udrea la preºedinþie, unde venea îmbrãcatã în rochii scurte ºi puternic decoltate, punând la grea încercare capacitatea de concentrare a ºefului statului asupra problemelor stringente ale þãrii, arãtând cã încã de pe atunci dna Udrea avea manifestãri neadecvate funcþiei pe care o îndeplinea.
ªi aºa mai departe…
Titlu: Gîgacaloria lui Lificiu
Nr Editie: 2839 Data: Thursday 20 August 2009
Un personaj cãruia-i place sã fie bãgat în seamã deºi nu prea are motive, se exprima, recent, într-o emisiune de televiziune, în sensul cã dupã opinia sa, în aceastã iarnã gigacaloria nu se va scumpi. Deci, simplu cetãþean, racordat la termoficare, n-are niciun motiv de tristeþe în legãturã cu venirea iernii: se va lãfãi în cãldura radiatã de caloriferele conectate la CET-uri pe aceiaºi bani ca anii trecuþi.
Unul dintre puþinele lucruri pe care respectivul le-a învãþat de când s-a amestecat în politicã este cã, indiferent de situaþie, trebuie sã trudeºti pentru a da veºti bune poporului. În orice situaþie. Personajul a mai avut, recent, o tentativã de acest fel. Într-o convorbire pe care am purtat-o prin primãvarã vorbea despre efortul consolidat pe care-l depune, în calitate de proaspãt ºef al Autoritãþii pentru Reglementare în Domeniul Energiei, de a porni un adevãrat rãzboi împotriva coloºilor pe care-i monitorizeazã, pentru a-i convinge sã reducã preþul energiei. Pentru prima datã în ultimii 20 de ani! Vã daþi seama ce înseamnã asta? – a întrebat el cu privirile lucindu-i de fericire cã va rãmâne în istorie ca cel care s-a bãtut cu balaurii energetici ºi le-a retezat câteva capete pe care le-a adus ca ofrandã naþiei recunoscãtoare.
Numai cã realitatea este, de cele mai multe ori, mai prozaicã. ªeful ANRE a pierdut startul ºi povestea cu ieftinirea a rãmas moartã. De ce? Motivele pot fi doar bãnuite: ori cã n-a avut sânge în venele sale politice pentru a se pune cu marile companii care controleazã energia; ori cã n-a avut chef, tip pragmatic fiind, sã-ºi punã în cap toatã încrengãtutra de interese din domeniu pentru ce? Sã-ºi punã populaþia deasupra candelei icoana lui Petru Lificiu, izbãvitorul gigacaloriei ºi al kilowattului? Când practica o dovedeºte cã „legea lui OM” este cea care guverneazã zona afacerilor: eºti OM cu mine, sunt ºi eu OM cu tine!
Postura eroicã a dlui Lificiu s-a isprãvit înainte de a începe. A fost visul unei nopþi de primãvarã, pe care, oricum, n-ar fi avut la ce sã-l adauge. De când s-a bãgat în politicã de pe urma banilor fãcuþi în mediul privat, n-a strãlucit. Ba dimpotrivã. Intrat pe valul social-democrat al lui Athanasiu în alianþa cu partidul lui Nãstase, a primit ca recompensã un post de adjunct la Ministerul Mediului. A devenit ministru fãrã voie, când Nãstase a dorit sã scape de Ilie, trimiþându-l ambasador la Moscova. Ca ministru n-a fãcut nicio scofalã, aºa cã a fost remaniat la scurtã vreme. Decepþionat, a pãrãsit barca democrat socialã ºi ºi-a încercat norocul pe la „verzi” în stilul sãu propriu: fãrã bani, doar cu promisiuni. În ultimã instanþã s-a lipit, pragmatic, de democrat-liberali, de la care a obþinut un colegiu pe la Galaþi, pe care însã l-a ratat. ªi ca sã nu rãmânã ca-n bancul cunoscut, ºi cu banii luaþi, Boc ºi Compania l-au plasat la ANRE.
Aici, unica lui ºansã rãmâne sã transforme un nume în renume: mai precis, gigacaloria nescumpitã, în „gîgacaloria lui Lificiu”.
Titlu: Sporul de nesimþire
Nr Editie: 2840 Data: Friday 21 August 2009
Este de-a dreptul uimitor cum reuºesc sã câºtige magistraþii procesele intentate guvernului ºi ministerului. Nu pentru cã sunt judecate de colegii lor, ci pentru cã au dreptate: un drept câºtigat este bun câºtigat. Chiar dacã statul nu are de unde sã-l mai plãteascã, cã e crizã ºi agenþii economici ori falimenteazã, ori abia-ºi trag zilele. Magistraþii trebuie plãtiþi, cât mai bine, ca sã nu fie supuºi tentaþiilor.
Principiul este atât de sfânt încât magistraþii de la Curtea Supremã refuzã de vreo douã luni sã-ºi mai încaseze sutele de milioane fãrã sporul de stress ºi de solicitare neuropsihicã, care e cam jumãtate cât leafa pe o lunã. Preferã sã sufere ºi sã fie supuºi tentaþiilor, dar nu acceptã sã nu fie plãtiþi cum scrie la carte.
Alte categorii nu au tot atât de mult succes. ªi nici nu au sporuri din astea, de stress neuropsihic. Vã daþi seama ce presiune e pe un magistrat care trebuie sã-l judece ºi sã-l condamne pe amantul fiicei sale, procuror, care este un interlop notoriu! Ce luptã cumplitã se dã în sufletul acelui om, ale cãrui sfâºieri interioare nu pot fi alinate decât cu amintitul spor!
S-au inventat multe sporuri în þara româneascã, în anii de efervescenþã ai salarizãrii haotice a angajaþilor publici – de la sporul de confidenþialitate, acordat secretarelor, pânã la cel de risc de întâlnire cu extratereºtrii, obþinut de angajaþii autoritãþii de aviaþie civilã. Dar nici unele nu egaleazã forþa ºi greutatea sporurilor magistraþilor, unde pânã ºi pentru redactarea unei hotãrâri trebuie pus în miºcare un resort de stimul financiar. Eu unul aº contopi toate aceste sporuri într-unul singur: sporul pe nesimþire! Pe indiferenþa faþã de ce este în jur. Pe lipsa de jenã cu care magistraþii joacã pe toate posturile: ei centrazã, ei sar la cap ºi marcheazã ºi tot ei scot mingea din poartã! În felul ãsta s-a clarificat ºi o eventualitate de guvernare juridicã: ce nevoie mai e de guvern, dacã justiþia poate rezolva toate problemele prin hotãrâri judecãtoreºti? Ce nevoie mai e de un parlament ales, dacã niºte judecãtori inamovibili pot decide tot ceea ce este bine sau rãu pentru societate, prin aceste sentinþe fiind definitive?
Titlu: Mondialul de scãlâmbãieli
Nr Editie: 2841 Data: Saturday 22 August 2009
Nu cred cã sunt eu vreun nostalgic, dar sportul nu mai este ce-a fost! Cel puþin asta a fost concluzia pe care am desprins-o dupã festinul televizat al Campionatelor Mondiale de Atletism de la Berlin. ªi când spun asta nu mã refer atât la performanþe, cât la sportivi.
Performanþele au fost ºi de data asta remarcabile ºi te întrebi pânã unde se va ajunge în competiþia cu limitele fiziologice. Iatã, dupã atâþia ani, încã se mai pot smulge sutimi de secundã din recordul pe suta de metri – care rãmâne proba emblematicã a atletismului. Însã aceste sutimi nu mai þin doar de organism ºi de componentele sale. Þin de tehnicã ºi de tehnologie. De la fibrele din care sunt þesute echipamentele ºi care permit o frecare minimalã cu aerul ºi pânã la „suplimentele alimentare” pe care medicina de specialitate nu le-a descoperit încã ºi nu le-a inclus pe lista substanþelor dopante. Dacã în urmã cu trei-patru decenii recordurile exprimau aproape exclusiv dotarea naturalã a sportivului, acum ele sunt trecute prin nenumãrate filtre, între care „valoarea de piaþã” rãmâne dominantã. Sportul de performanþã nu este democratic. El e din ce în ce mai mult rezervat unor elite care intrã în malaxorul de imagine al intereselor diverse – de la cele comerciale pânã la cele politice. Componenþa naþionalã rãmâne dominantã ºi þãri în care orice alt plan nu înseamnã nimic, capãtã brusc o altitudine surprinzãtoare prin performanþa celor care le reprezintã culorile.
Sportul modern mai distruge ºi o altã legendã. Cea a modestiei ºi a bunului simþ al campionilor. Acest campionat a fost, practic, o paradã a lipsei de modestie. Curentul lansat de Bolt, un mare sportiv, dar cu toate exprimãrile unui handicapat, a fãcut iute prozeliþi. Sportivii s-au întrecut în a arbora gesturi ºi atitudini dintre cele mai ciudate, ºi-au exersat expresivitatea strâmbându-se în fel ºi chip în faþa camerelor TV care îi prezentau, ºi-au exprimat bucuria victoriei rupându-ºi echipamentul sau zvârlindu-l în public. Nu mai vorbesc despre prelungitele tururi de pistã învãluiþi în drapelele naþionale, pe care au început sã le execute ºi cei clasaþi pe locurile de dincolo de podium. Atunci când, cu câteva decenii în urnã, doi sportivi americani ºi-au permis sã facã un gest considerat nesportiv – ridicând mâna cu pumnul încleºtat, de pe podium – s-a stârnit o veritabilã furtunã ºi a urmat chiar ºi o descalificare, dacã nu mã înºealã memoria. Acum organizatorii permit aproape orice ºi nu mã mir cã nici un concurent nu s-a exhibat încã fãrã nicio piesã de echipament.
S-a vorbit, întotdeauna, despre marii campioni ca despre niºte modele. Ce modele mai oferã cei de astãzi, cu colecþiile lor de scãlâmbãieli a la Bolt, sau cu expresiile sau cu gesturile cu care încearcã sã-ºi impresioneze adversarii? Mondialul de la Berlin este un model de organizare, nemþeascã sutã la sutã, dar care a omis un aspect esenþial: impunerea unui comportament decent ºi civilizat.
Titlu: "Testul Udrea" al Sistemului
Nr Editie: 2842 Data: Monday 24 August 2009
Dacã în toatã povestea asta cu Elena Udrea ºi cu audierea ei de cãtre o comisie parlamentarã existã vreun lucru bun, acesta se referã la probele practice de rezistenþã la care este supus sistemul. ªi în faþa cãrora clacheazã.
Elena Udrea a dus la limita superioarã testele de anduranþã ale unui sistem democratic pus pe hârtie cu uºurinþã ºi neglijenþã, care nu ºi-a dovedit niciodatã viabilitatea. S-a pornit de la premisa cã Parlamentul, ales prin vot, reprezintã forul suprem de reglementare. S-a fãcut din „controlul Parlamentului” un mit fãrã nicio legãturã cu realitatea. Prea multe domenii asupra cãrora ar trebui sã se pronunþe Parlamentul rãmân practic necontrolate ºi nereglementate. Regulamentele au mult prea multe omisiuni ºi neclaritãþi. Sã luãm exemplul concret al audierii dnei Udrea. Ce se întâmplã dacã nu se prezintã în faþa Comisiei? Nimic! Trebuie „rugat” premierul, ca ºef direct, sã o roage la rândul sãu pe ºefa Turismului sã se arate în faþa onoratei comisii. Ce se va întâmpla de pe urma faptului cã „inculpata” le-a dat cu flit membrilor comisiei ºi i-a lãsat în totalã confuzie? Nimic! Ce se întâmplã în urma faptului cã dna Udrea refuzã sã le recunoascã autoritatea ºi, mai mult, îi acuzã de conspiraþie? Nimic! Cum se explicã – ºi cum se aplicã regulamentul Camerei în cazul înregistrãrii ilegale a discuþiilor Comisiei? În nici un fel! Va fi gãsit „vinovatul” de desconspirarea planurilor Comisiei? M-aº mira!
ªi asta nu e totul. Nu risc sã mã pronunþ asupra vinovãþiei sau nevinovãþiei doamnei Udrea. Însã este tot mai clar cã regulamnetele sunt fãcute în aºa fel încât sã nu poatã fi aplicate ºi respecate. Cã, sub pretextul prezervãrii legalitãþii se confecþioneazã texte rabinice din care fiecare înþelege ce vrea ºi le aplicã cum îi vine la îndemânã. Dna Udrea este judecatã, culmea, cã a încercat sã facã ceva ºi – neputând respecta regulamentele - a recurs la subterfugii ºi adaptãri. Culmea, îi sare în ajutor tocmai ºefa Autoritãþii care ar trebui sã vegheze neclintit la respectarea regulamentelor stupide ºi idioate, ºi o face modificându-le în timpul jocului. Cazul ca atare devine tot mai mult o bãtãlie politicã care antreneazã pãrþile combatante. Confruntat cu nenumãrate probleme între care cea mai uºoarã nu e decizia Curþii Supreme care îl obligã pe ministrul Finanþelor sã plãteascã sporurile magistraþilor, dl Pogea îºi iroseºte douã zile dând explicaþii confuze în legãturã cu un document emis din greºealã ºi retras pe furiº de la registratura Camerei, document elaborat în sprijinul dnei Udrea. Dl Pogea nu-ºi bate deloc capul pentru a gãsi o soluþie adevãratelor probleme pe care le are, ci intrã îm jocul „de-a v-aþi ascunselea” pe dupã lege.
Ce vor sã spunã toate aceste lucruri? Cã avem mecanisme prost gândite ºi prost alcãtuite, care refuzã sã funcþioneze ºi aruncã întreaga activitate de administrare a situaþiei grele prin care trecem în derizoriul unui „rãzboi al chiloþeilor”.
Titlu: Fratele Bãsescu ºi reþeta "avantajului colateral"
Nr Editie: 2843 Data: Tuesday 25 August 2009
Mare ghinion pe dl Mircea Bãsescu sã aibe un frate preºedinte, din cauza cãruia sã nu poatã sã facã nici o miºcare ºi sã trebuiascã sã fie mereu mai atent ca alþii la orice ar putea constitui un subiect pentru presa de scandal sau pentru adversarii politici.
Pentru fratele prezidenþial, trecerea de la îngheþatã la armament reprezintã o evoluþie calitativã fireascã în lumea afacerilor. ªi cum probabil cã Traian Bãsescu nu se va da peste cap în a-i face cadouri prin care sã suplineascã efectele embargoului de familie, dl Mircea are tot dreptul sã se considere discriminat. Cu atât mai mult cu cât ceea ce încercase dânsul sã facã constituie o reþetã cvasi-generalizatã în România.
Dupã unele estimãri, peste 50% dintre persoanele cu funcþii de decizie în instituþiile statului practicã formula „avantajelor colaterale”. Iar firma în care intrase dl Mircea Bãsescu reprezintã un veritabil model. Deci, dl Cazacu este mare director în Ministerul Economiei, unde se ocupã tocmai de afacerile cu armament. Ca sã nu intre în conflict de interese, dânsul nu-ºi face o firmã proprie, cum se practica în urmã cu câþiva ani. Recurge la un amic cu experienþã, din domeniul privat, împreunã cu care fac o firmã în care o rudã – în cazul de faþã fiica sa – deþine o cotã parte. Cum o astfel de afacere are nevoie de susþinere politicã, este recrutatã ºi o rubedenie a unui politician de top – în cazul de faþã fratele preºedintelui. ªi asta nu în ideea cã dl Mircea s-ar fi dus la dl Traian sã-i spunã: Mãi frate-miu, sunt ºi eu într-o afacere, câºtig un ban, vezi ºi dã undã verde în CSAT contractului cutare! Nici vorbã. Se mizeazã pe faptul cã datã fiind relaþia de rudenie, susþinerea este implicitã ºi nimeni nu se duce la preºedinte sã-l întrebe: dãm drumul la afacerea aia în care e bãgat fratele dv?
Cred cu toatã sinceritatea cã dl preºedinte nu a avut habar de miºcarea pe care o fãcuse fratele. Iar „serviciile”, dacã au prins de veste, s-au jenat sã i-o spunã. N-am idee nici cât succes ar fi putut sã aibe afacerea respectivã. Cert este cã ea l-a prins pe ºeful statului cu pantalonii în vine ºi nu va cântãri uºor în viitoarele sondaje. Revin însã la combinaþia respectivã, care este reprezentativã pentru mediul de afaceri românesc. Peste tot pe unde e rost de pus mâna pe ceva bani publici vom întâlni astfel de „firme”, compuse dupã reþeta: factor de decizie în zona economicã – rubedenie a acestuia – rubedenie de politician. Dacã cineva ar avea tenacitatea ºi preocuparea de a lua la puricat firmele care fac afaceri cu statul, vor avea surpriza sã gãseascã un veritabil record de astfel de asocieri destinate obþinerii de „avantaje colaterale”.
Cât despre retragerea lui Mircea Bãsescu din firma respectivã, aceasta nu rezolovã nimic nici pentru sine ºi nici pentru fratele sãu.
Titlu: Numãrãtoarea inversã
Nr Editie: 2844 Data: Wednesday 26 August 2009
A început numãrãtoarea inversã a celor 100 de zile care ne despart de scrutinul prezidenþial. Pentru prima datã în istoria de douã decenii a restituirii democraþiei, aceastã rundã de alegeri se desfãºoarã de sine stãtãtoare, desprinsã de "vagoanele" localelor sau legislativelor.
Dacã ar fi sã ne luãm dupã litera Constituþiei, desemnarea preºedintelui ar trebui sã fie aproape o formalitate, faþã de încãrcãtura de mize pe care o deþin legislativele, cele care desemneazã configuraþia puterii din urmãtorii patru ani. Preºedintele n-ar trebui sã fie decât acel veghetor la corecta desfãºurare a relaþiilor dintre puteri ºi un mediator al eventualelor crize.
Cã nu este aºa, a fost evident încã de la prima rundã, din 1990, când, de altfel, Ion Iliescu a ºi configurat practic rolul ºi atribuþile preºedintelui, conferindu-le o anvergurã considerabil mai mare decât cea constituþionalã.
În toate cele cinci runde mixte de pânã acum, candidaþii la Preºedinþie au reprezentat "locomotivele" intereselor partidelor, situându-se constant în avantaj faþã de acestea în sondajele de opinie. O caracteristicã a sistemului a fost aceea cã atât sumele destinate campaniei cât ºi echipele au fuzionat adeseori, acþionând ca un tot din care s-au extras oportunitãþile.
Alegerile din Noiembrie sunt pentru prima datã o exclusivitate prezidenþialã. O primã caracteristicã pe care analiºtii o intuiesc deja este aceea cã sumele care se vor cheltui cu acest prilej pentru campanie vor fi considerabil mai mari ºi vor bate toate recordurile de pânã acum. Obþinerea funcþiei supreme reprezintã miza majorã a celor trei partide care îºi împart ºansele ºi este de aºteptat ca învingãtorul sã fie cel care va face jocurile ce urmeazã. Evident, principala bãtãlie se va duce între actualul preºedinte, a cãrui candidaturã este dictatã de necesitatea supravieþuirii politice ºi ºeful partidului cu care cel al lui Traian Bãsescu împarte "grijile" unei guvernãri destul de incomode, dar indispensabile pentru angrenarea logisticii electorale. Cu toate demersurile care dau drept sigurã ruperea coaliþiei, aceasta va merge înainte, cel puþin pânã la alegeri. Soarta ei va fi hotãrâtã de învingãtor. Dacã va fi Bãsescu, acesta nu va ezita sã-ºi punã în aplicare vechiul plan al alegerilor anticipate, care sã-i confere posibilitatea formãrii unui guvern monocolor. Dacã va fi Geoanã, cel mai probabil se va deschide portiþa unei alte coaliþii, ºi aruncarea, din nou, a democraþilor în opoziþie. Despre varianta Antonescu, oricât ar fi de simpaticã, nu prea are rost sã vorbim.
A început numãrãtoarea inversã ºi, odatã cu ea, manevrele de finanþare a campaniei. Una dintre acestea rãmâne rectificarea bugetarã care alocã sume importante ministerelor sau departamentelor din care aceºti bani se pot scurge, prin clientela politicã, spre bugetele de campanie.
Titlu: Circul "Madonna"
Nr Editie: 2845 Data: Thursday 27 August 2009
Dupã Summit-ul NATO, venirea Madonnei în turneu la Bucureºti reprezintã evenimentul major care dã peste cap echilibrul oraºului ºi concentreazã atenþia mijloacelor media. Invadarea parcului Izvor de construcþiile gigantice ale scenei ºi spaþiilor anexe a dat semnalul febrei. Marþi, toatã presa n-a avut decât un singur gând: sã surprindã mãcar o secvenþã cu Madonna, la sosirea pe aeroport sau la cazarea în hotel. Unele posturi au fãcut din asta un breaking news, altele l-au tratat în tonalitate amuzantã dar nimeni nu l-a exclus din meniul zilei.
Am stat sã mã întreb dacã febra asta mediaticã are ºi un corespondent în starea de spirit a populaþiei. A unei pãrþi a sa, cu siguranþã. ªi doar dacã ar fi sã-i numãrãm pe cei vreo 70.000 de spectatori care au plãtit (în plinã crizã) preþuri piperate pentru bilete, de chiar 20 de milioane! Care a fost „valoarea adãugatã” a acestui concert? Destul de micã, dupã pãrerea mea. Prestaþiile „live” ale a majoritãþii vedetelor muzicii sunt net inferioare înregistrãrilor din studio ºi ceea ce primeºte în primul rând spectatorul este vacarmul ºi buimãceala cauzatã de jocurile agresive ale luminii.
Madonna nu este una dintre marile voci, marile talente interpretative ale showbizz-ului. Ca ºi Michael Jackson, ea este un produs ultrasofisticat ºi ultraambalat al fabricanþilor de astfel de evenimente. Ceea ce a oferit ea la Bucureºti n-a fost un concert, ci un complex spectacol de circ în care au fost de toate: ºi gãlãgie ºi multã miºcare, ºi sport, ºi o paradã a modei ºi momente în care s-a încercat provocarea unei isterii în masã. ªi s-a reuºit, pentru cã existã o categorie de „populaþie” care are nevoie sã-ºi exhibe pornirile, fie pe stadion, la meciurile de fotbal, fie în parc, la concerte ºi „evenimente”. Cred, pânã la urmã, cã mobilul principal al umplerii parcului Izvor a fost mai ales curiozitatea: de a vedea cum se miºcã, cum se dã peste cap, cum se unduieºte o femeie de peste 50 de ani care luptã curajos cu vârsta ºi cu muzica. Pentru cã asta a devenit, în primul rând, Madonna: o curiozitate ambulantã, care sfideazã convenienþele ºi încearcã sã ºocheze prin tot ceea ce face pe scenã ºi în afara ei.
Turneul Madonnei e o mare afacere, care angreneazã personal ºi mijloace, dar care nu transferã calitate. O voce modestã ºi un repertoriu cu puþine repere adevãrate (ºi alea vechi de vreo 20 de ani) se pot transforma, iatã, prin tehnologie ºi inovaþie, într-un eveniment. Din care, însã, nu ne alegem cu mare lucru în afarã de amintirea restricþiilor ºi mãsurilor de securitate exceive, ca deobicei.
Titlu: Numãrãtoarea perversã
Nr Editie: 2846 Data: Friday 28 August 2009
Dacã cu numãrãtoarea inversã ne-am cam lãmurit cum stãm – cele 100 de zile au devenit, deja, vreo 90 – cu numãrãtoarea „perversã” sunt unele probleme. Deja, dupã o pace relativã, rezultatele sondajelor de opinie au început sã se batã cap în cap sub presiunea banilor puºi la bãtaie de cãtre cei care le comandã. În timp ce INSOMAR îl crediteazã pe contracandidatul lui Bãsescu, cu un spectaculos 29,6%, CSOP-ul îl pune la punct cu doar 21%. O diferenþã de aproape 9 procente depãºeºe orice marjã de eroare practicatã de instituþii care folosesc aceleaºi metode statistice. Sã nu ne mirãm însã prea tare, pentru cã vom avea ºi alte prilejuri în cele trei care au mai rãmas pânã la finiº.
Unica certitudine de pânã în prezent este scãderea constantã a procentelor preºedintelui în exerciþiu. Fenomenul nu este întâmplãtor: erodarea încrederii acordate unei personalitãþi este un proces aproape obiectiv, cu atât mai mult în vremuri de crizã, chiar dacã atribuþiile executive nu sunt explicit în sarcina sa. Marja de siguranþã a lui Traian Bãsescu planeazã asupra unui eºantion de aproximativ 35% dintre cei cu intenþii de vot. În mod normal (dar ce mai e astãzi normal?) n-ar avea cum sã scadã sub acest plafon. Rãmâne însã o recunoscutã impactul evenimentului de la 23 August, când a fost datã în vileag afacerea cu armament a fratelui sãu. De-a lungul mandatului, Traian Bãsescu a avut de fãcut faþã la numeroase „dezvãluiri senzaþionale”, unele reale, altele fictive. Niciodatã însã, impactul la public nu a fost unul consistent. De regulã, chiar atunci când au planat serioase umbre de vinovãþie, publicul a trecut cu uºurinþã peste acestea, considerând cã demersurile sale pozitive sunt prioritare faþã de inerentele erori umane. Mai de fiecare datã preºedintele a identificat unul sau mai mulþi vinovaþi, asupa cãrora a încercat sã transfere responsabilitãþile. În cazul de faþã, este prima încercare care-l lasã fãrã replicã. Nu mai poate sã zicã mare lucru nici despre moguli, nici despre politicienii ticãloºiþi. Principalii vinovaþi par sã fie aici „serviciile”, care însã se aflã sub comanda sa directã.
Sondajele de peste o lunã ar putea sã ne arate mãcar într-o mãsurã relativã care este impactul acestui episod ºi dacã Bãsescu poate sã scadã în sondaje pânã al nivelul la care concurenþa lui Geoanã sã devinã una realã. Pânã atunci, preºedintele rãmâne în „pole position” ºi poate sã priveascã cu o oarecare detaºare zbaterile contracandidaþilor sãi ºi ale echipelor lor de campanie. Preºedintele-jucãtor îmbracã tricoul galben de candidat-favorit al unei curse despre care este încã prematur sã ne pronunþãm. Casa de pariuri rãmâne însã deschisã.
Titlu: O diversiune murdarã pe frontlul Salubritãþii
Nr Editie: 2847 Data: Saturday 29 August 2009
O spun fãrã teama de a fi contrazis: niciodatã pânã în prezent, Bucureºtiul nu a pãrut atât de marcat de preocuparea faþã de curãþenie. „Revoluþia verde” din Sectorul 1, demaratã în momentul când ROMPREST a câºtigat licitaþia organizatã de Primãrie a stârnit o veritabilã emulaþie (ca sã nu-i spun concurenþã) ºi prin alte sectoare.
Deja imaginea mãturãtorului cu târnul ºi cu tomberonul cu douã roþi a intrat în desuetudine. Noii operatori stradali sunt echipaþi ca la carte ºi au în dotare ustensile moderne ºi eficiente. Îi vedem din ce în ce mai des, vedem tot mai multe utilaje specializate în diferite operaþiuni ºi – cel mai important - observãm o monitorizare atentã ºi exigentã a lucrãrilor de salubrizare.
Toate acestea au plecat din momentul întreruperii monopulului pe care l-a deþinut, mai bine de un deceniu, o unicã companie, care a fãcut ce-a putut dar ºi-a încasat cu regularitate banii, beneficiind de un contract meºterit cu grijã de cei care au avutinteresul sa mentina statu-quo-ul.Chiliman a avut tupeul sa conteste perpetuarea unui sistem ineficient si pagubos. Urmarea? De peste un an, contractul încheiat cu ROMPREST este contestat în toate forurile posibile, de toate „clonele” fostului beneficiar.
Mai nou, pe frontul acestei bãtãlii (a cãrei mizã, este, într-adevãr mare: cam 450 de milioane de euro, pe 25 de ani) a fost aruncatã ºi presa. Mai precis, o parte a ei, atent sponsorizatã prin contracte de publicitate ºi cãreia i se servesc cu regularitate informaþii clasificate sau nedestinate, încã, publicitãþii. În felul acesta se încearcã influenþarea, prin presiune „publicã”, a unor decizii care contestã valabilitatea contractului semnat cu un an în urmã. ªi datoritã cãruia Sectorul 1 este acum cel mai curat, mai îngrijit ºi mai modern utilat dintre toate. Dupã o veche reþetã, în joc sunt aruncate nume de persoane, prezumþii ºi procese de intenþie, în locul a cea ce poate constitui criteriul esenþial: eficienþa.
Titlu: "Cântarea României" - etapa de Crizã
Nr Editie: 2836 Data: Monday 17 August 2009
Probabil cã niciodatã în istoria României nu a existat o efervescenþã atât de mare a serbãrilor populare ºi a evenimentelor de felurite facturi care sã angreneze publicul larg. Nici mãcar pe vremea lui Ceauºescu, atunci când “Cântarea României” se ambiþiona sã fie cea mai completã mobilizare a potenþialului creator naþional. Iatã însã cã ce n-a reuºit Ceauºescu, reuºeºte Criza. Asistãm, practic, la cea mai mare angrenare de forþe menitã sã ambaleze întreaga populaþie într-o stare de spirit care sã facã uitate neplãcerile crizei. Nu mai puþin de 295 de sãrbãtori au avut loc pe plan local în luna Iulie, August reprezentând din acest punct de vedere un vârf greu de egalat: 376 de evenimente! Pare sã fie un soi de pandemie a festivismului pentru care nu existã antidot. Cu cât problemele generate de crizã sunt mai mari ºi mai grave, cu atât apetitul de voioºie al autoritãþilor este mai de nestãvilit. Semnalul pare sã fi fost dat de manifestãrile organizate de Ziua Tineretului, de cãtre doamna Ridzi ºi continuate de evenimentele de acelaºi calibru ale dnei Udrea. Ca la un semnal, Consilii Judeþene, Primãrii, alte unitãþi administrative s-au lansat într-o întrecere capitalistã pentru voia bunã a populaþiei. Pentru cã toate aceste manifestãri se fac, într-o proporþie de peste 90 la sutã, din bani publici, de la buget. A trecut vremea când promotorii erau marile companii private. Atinse de crizã ºi de recesiune, acestea au tãiat prompt din fondurile alocate divertismentului public ºi au fãcut loc administraþiilor publice.
Ce le împinge pe acestea sã se implice cu atâta sârg în activitãþi care nu fac nici drumurile mai bune, nici serviciile publice mai accesibile ºi nici viaþa omului mai uºoarã? Secretul ni-l dezvãluie, cel puþin parþial, lucrãrile comisiilor de anchetã parlamentare. Acestea dezvãluie cum poate fi sifonat banul public în interes privat. Cum, sub pretextul unor activitãþi dedicate marelui public, organizarea acestora este direcþionatã spre firme agreate, în care nu de puþine ori ºefii administraþiei au interese directe, care firme umflã preþurile pânã la nivelul la care se acoperã ºi cheltuielile propriuzise, ºi ºpaga ºi beneficiile proprii. S-au constituit, dealtfel, veritabile "concerne" de organizatori de evenimente care deconteazã de "n" ori instalaþii, burse, promoþii ºi reclamã. Pe canalul "evenimentelor" de tot felul se scurge un adevãrat ºuvoi de bani care nu pot fi folosiþi în scopuri pe care fenomenul crizei le-ar impune cu prioritate. ªi atâta timp cât nu li se pune stavila în mod oficial, ele vor continua sã adânceascã gaura neagrã a Crizei.
Titlu: Închisoarea CIA de la Bucureºti!
Nr Editie: 2835 Data: Saturday 15 August 2009
Am gãsit-o! N-o sã vã vinã sã credeþi, dar aºa este! Urmãrind preþioasele indicaþii date de Kyle D. Faggo, fost director în Agenþia Centralã de Investigaþii, am descoperit locul unde a fost amplasatã închisoarea amenajatã de el personal. „Pe o stradã aglomeratã din Bucureºti” – a relatat el, în stilul Agenþiei, pentru New York Times, ziarul cãruia i-a fãcut aceastã dezvãluire fulminantã.
Dl. Foggo precizeazã cã a construit trei închisori identice (ca sã-i facã pe talibani sã nu ºtie niciodatã unde se aflã), una în Maroc, alta într-o suburbie a unui oraº important din Europa de Est (cât de esticã?) ºi cea de la Bucureºti. Personajul nu s-a apucat aºa, tam-nesam sã dea în vileag cele mai mari secrete ale Agenþiei. A fãcut-o aflându-se el însuºi în închisoare, cu o condamnare la trei ani pentru delapidare de fonduri. Probabil tocmai acelea destinate construirii anunþatelor centre de detenþie.
Revin la prima idee: locaþia din Bucureºti a închisorii a cãrei existenþã oficialii români au negat-o ºi o neagã cu încãpãþânare: o stradã aglomeratã din Bucureºti. Este un indiciu fundamental ºi cãutarea unei astfel de strãzi nu-þi poate lua prea multã vreme. Iatã, de pildã, bd. Magheru. Nu cred cã e o alta mai aglomeratã. Iar pentru amenajarea unei închisori pentru ºase persoane e bun oricare dintre apartamentele existente aici. Nu mai rãmâne decât sã le luãm la rând ºi sã vedem în care dintre ele existã dotãrile despre care vorbea dl. Foggo în interviul sãu: chiuveta sau cada pentru simularea înecului…
În mare, deci, problema e rezolvatã. Avem strada aglomeratã. Gãsirea închisorii ºi recunoaºterea ei de cãtre autoritãþile române este un fleac care ar rezolva definitiv problema cãreia o importantã comisie europeanã i-a dedicat timp îndelungat ºi fonduri importante pentru a concluziona cã închisorile au existat, dar nu se poate aduce nicio dovadã concretã e existenþei lor.
Suspiciuni au planat asupra mai tuturor guvernelor europene, însã cu regularitate a fost amintit numele României. De ce? O explicaþie ar putea veni din servilismul cronic manifestat de liderii noºtri la adresa „Marelui Frate” – un servilism aflat în contradicþie cu condiþiile ºi obligaþiile asumate faþã de comunitatea din care doream sã facem parte ºi în care acum ne aflãm. Acuzele ºi suspiciunile – greu dacã nu imposibil de dovedit în cazul în care faptele au fost reale – sunt expresia taxãrii dure a acestei poziþii prin care România se înscrie într-o linie istoricã de duplicitate ºi de lipsã de onestitate. Care, evident, aparþin mai puþin poporului, de cât liderilor acestuia.
Despre seriozitatea informaþiilor agentului din puºcãrie nici nu mai meritã sã discutãm.
Titlu: Firma "Boc&Comp" - la un pas de faliment!
Nr Editie: 2824 Data: Saturday 01 August 2009
Dacã ne gândim cã o firmã privatã confruntatã cu recesiunea nu are altã soluþie, pentru a supravieþui, decât sã reducã cheltuielile pânã la nivelul la care ele pot fi acoperite de producþia încasatã, nu vãd nici un motiv pentru ca statul însuºi, care nu poate lucra astfel decât dupã principiile pieþei ar trebui – sau ar putea sã ocoleascã o altfel de soluþie.
Revenind: o firmã privatã nu-ºi poate permite sã funcþionaze cu un numãr de angajaþi mai mare decât volumul de operaþiuni pe care le are de îndeplinit, potrivit comenzilor. Dacã produce ghete – conform clasicului exemplu marxist – ºi o pereche se realizeazã cu aportul a douã persoane, iar comanda este de 100 de perechi, el trebuie sã-ºi reducã schema de personal la 200 de persoane. Tot ce depãºeºte acest numãr nu va avea de lucru ºi nu va putea fi plãtit.
Statul, care pânã anul trecut administra o “producþie” cu cel puþin zece procente mai mare se aflã, în acest moment, în situaþia de a plãti degeaba – cât va mai avea de unde – un procent corespunzãtor de funcþionari. Ei bine, logica elementarã spune cã cã aceºtia trebuie sã plece în ºomaj sau sã-ºi gãseascã alte slujbe – dacã or mai fi pe undeva. “Schema” statului nu este ºi nu trebuie sã fie imuabilã. Dacã în perioada în care duduia economia – cum plastic se exprima premierul de atunci –a fost nevoie de mai mulþi funcþionari pentru a administra aceastã creºtere - tendinþã concretizatã prin dublarea personalului din zona guvernamentalã, acum este momentul sã se facã pasul înapoi. Dupã socotelile fãcute chiar de preºedinte, în sectorul public se aflã acum vrea 200.000 de funcþionari mai mulþi decât este nevoie. Numai pe la cabinetele demnitarilor se înghesuie vreo 800 de persoane – asta însemnând consilieri, secretari, curieri, ºoferi, menajere – ceea ce înseamnã vreo 40 de persoane pe capul fiecãrui minister. Sunt aceºtia necesari, cu toþii? N-ar mai funcþiona mecanismul cafelelor ºi a legãturilor telefonice fãrã ei? Nu este o lipsã de bun simþ menþinerea unui asemenea detaºament de operatori de servicii personale în condiþiile pe care le traversãm?
Din pãcate, intenþiile premierului nu se concretizeazã în nimic! Pânã ºi analiza privind numãrul enorm de agenþii guvernamentale a fost amânatã pânã la anul. De ce? Simpu: nu-ºi permite sã trimitã în ºomaj alegãtorii viitorului preºedinte! Dealtfel, orice iniþiativã în acest sens – al reducerii aparatului guvernamental supradimensionat faþã de performanþele economice – se lovesc cu toatele de termenul fatidic al datei alegerilor prezidenþiale. Acestea blocheazã orice mãsurã care ar putea atenua procentul de “derapaj” care se manifestã în economie ºi care, iatã, sare de la previziunea de “minus 4 la sutã” la momentul acordului cu FMI-ul, la “minus 8 “ acum, când delegaþia Fondului a venit la Bucureºti sã vadã cum stãm cu (ne)aplicarea mãsurilor pe care guvernul ºi le-a asumat.
Titlu: Milionarul sãrac: Adi Mutu!
Nr Editie: 2825 Data: Monday 03 August 2009
Asta-i mai lipsea lui Adi Mutu: dupã pensia alimentarã plãtitã fostei soþii, dupã falimentul clubului de fiþe din Bucureºti, sã mai plãteascã ºi o amendã de 17 milioane de euro cãtre Clubul Chelsea, pe care l-a pãgubit prin prizarea de cocainã!
Pãi, zic cunoscuþii, Mutu nici nu mai are atâþia bani! I-a cheltuit pe maºini de lux, pe nunþi exorbitante, pe bijuterii ºi alte fandoseli de top. N-a fost un bun gospodar al propriilor lui bani, dupã cum n-a reuºit sã fie un bun administrator al propriului sãu talent. Intrat prea devreme, poate, în scena celebritãþii, n-a avut rezistenþa necesarã pentru a nu ceda în faþa tentaþiilor de tot felul. ªi poate cã cocaina n-a fost cea mai mare dintre ele. O fac ºi alþi fotbaliºti ºi nu au pãþit nimic. Ba, avocatul sãu, care probabil este cam idiot, a gãsit ºi explicaþia pentru faptul cã Mutu plãteºte una dintre cele mai mari amenzi din istoria fotbalului: pentru cã este român! Dacã era englez sau italian, nu plãtea. Dar fiind român, cineva (cine oare?) a dorit sã ne dea o lecþie!
Bineînþeles cã se pot gãsi sumedenie de explicaþii, în afara celei de bun simþ: Adi Mutu e un fotbalist talentat, de excepþie chiar, dar la el picioarele sunt mai importante decât capul. La el – ca ºi la mulþi alþi fotbaliºti – capul serveºte doar de suport pentru ochelarii de marcã, cerceii ºi coafura ciufulitã. Iar picioarele sunt bune atâta timp cât se mai pot miºca. În ele stã speranþa lui Adi pentru a plãti amenda ºi în contractele viitoare, dacã va fi în stare sã le onoreze.
Mutu nu este nici primul ºi nici ultimul sportiv care câºtigã o avere pe care o risipeºte cu nonºalanþã. El nu este din spiþa lui Þiriac, care a ºtiut cum sã înmulþeascã banii pe care i-a obþinut cu sudoare. El este un risipitor din categoria Ilie Nãstase (pãstrând, desigur, proporþiile). Sã nu-l plângem ºi nici sã nu ne dãm peste cap sã facem chetã sã-l ajutãm. Chestiile astea se regleazã, pânã la urmã, în moduri care nu ne intereseazã pe noi. Poate chiar nici pe el...
Titlu: Adrian: "copilul minune" al bussiness-ului
Nr Editie: 2826 Data: Tuesday 04 August 2009
În ziua de 22 Decembrie 1989 s-a flat la locul potrivit: clãdirea abandonatã de dictator a CC-ului. Cu aparatul de filmat în braþe (ºi cu riscurile de rigoare) a imortalizat câteva dintre momentele esenþiale ale unui eveniment unic.
A rãmas în echipa noului premier, asigurându-i, în primul rând, relaþia cu presa. Cariera politicã s-a încheiat rapid, dupã un incident (înregistrat pe bandã) cu staff-ul unei publicaþii mai „independente”. Roman a renunþat la el cam cu prea multã uºurinþã. I-a fãcut, însã, un bine fundamental. Nu ºtiu care ar fi fost cursul existenþei sale dacã rãmânea în politicã. Ar fi fost, probabil, unul dintre cei mulþi, care mint ºi nu fac nimic. „Alungat” de la Victoria, a plecat de acolo cu ceva echipamente ºi câþiva oameni cu care a pus bazele unei companii media. Mai întâi o agenþie de ºtiri (îmi amintesc cã am fost primul sãu abonat), apoi un post de radio ºi o agenþie de publicitate. Avea idei o grãmadã, dar n-avea bani ºi nu de puþine ori s-a aflat în situaþii delicate faþã de diverºi creditori.
Chestia nu l-a descurajat ci, probabil, l-a îndârjit. Cu ajutorul lui Þiriac a ajuns pânã la Lauder care, impresionat de aplombul acestui tânãr bãrbos ºi prematur încãrunþit, i-a pus în braþe 20 de milioane de dolari. Sã facã cu ei un post TV. A fost un pariu câºtigat de Lauder. Junele mogul a performat, printr-un management agresiv, ºi nu de puþine ori violent, ºi a fãcut din ProTV primul canal modern de televiziune. De la pupitrul de comandã al acestui important mijloc media, a încercat sã reintre în politicã. S-a erijat în mentor al câtorva premieri fãrã noroc. ªi-a fãcut naº dintr-un ministru de Externe în ascensiune. A negociat pe sub masã sprijin politic în campanii importante. Toate, în scopul de a acumula putere. Pentru cã este, în fondul sãu, un dependent de putere. Un dictator, exigent ºi pretenþios. Un personaj care nu se împiedicã de scrupule. Care nu se încarcã cu vreun sentiment de recunoºtinþã, indiferent faþã de cine. Exponent al unui alt tip de relaþii interumane, ºi-a gãsit, rând pe rând, mai toþi colaboratorii, dupã ce i-a stors de ceea ce puteau (sau nu) sã ofere. Fanatic al succesului, l-a exploatat pânã la ultima sa limitã. Când a înþeles cã scena pe care e nevoit sã joace e prea micã, ºi-a pus capul compas spre marele bussiness internaþional, convins cã acolo se fac adevãratele jocuri. Cu o tenacitate ieºitã din comun a urcat, pas cu pas, lãsând la o parte orice prejudecãþi sau sentimentalisme. L-a ajutat enorm faptul cã, spre deosebire de alþi oameni de afaceri români, a învãþat limbajul bussiness-ului ºi putea sã facã uz de el. PRO TV a fost un model de management pe care l-a exportat în mai toate þãrile unde CME-ul are interese. Aflat în vârful ierarhiei, acest veritabil mogul a gãsit, se pare, primul, motivaþia demersului sãu: acela de a juca într-o piesã globalã ºi nu doar într-o scenetã localã.
Cum îl cheamã? Era sã uit: Sârbu. ªi Adrian – „copilul minune” al bussiness-ului românesc.
Titlu: Restructurare a la Boc
Nr Editie: 2827 Data: Wednesday 05 August 2009
Dupã ce-a mãrit Tãriceanu numãrul de funcþionari publici cu vreo 50%, a cãzut mãgãreaþa pe Boc sã dea afarã vreo 200.000 dintre cei care taie frunzã la câini pe la ministere ºi agenþii. Nu pe Geoanã, ci pe Boc, cã pe el l-a fãcut Bãsescu premier. Din chestia asta se poate înþelege cã PSD-ul n-ar prea fi de acord cu trimiterea în ºomaj a unui numãr atât de important de alegãtori, dar dacã PDL-ul insistã, n-au ce sã facã.
Chestia asta poartã pomposul nume de „restructurare”. E ca ºi cum o familie stã într-o casã prea mare, în care toþi ºi-au adus neamurile de la þarã cã era chiria micã ºi întreþinerea uºoarã. Numai cã a venit criza ºi au sãrit toate în aer: ºi impozite, ºi servicii, ºi utilitãþi. Cu banii pe care-i au nu mai pot sã trãiascã în ditamai cãsoiul guvernamental. E musai sã scoatã din casã vreo 20% dintre locatari ºi sã-i trimitã de unde au venit, iar locul lãsat liber sã-l închirieze la alþii.
Restructurare, deci. Ceva de genul în care trebuie imaginatã o altã schemã, mai funcþionalã ºi mai puþin costisitoare. ªi în care cei daþi afarã sã nu facã nefuncþionale anumite servicii ºi operaþiuni esenþiale pentru funcþionarea întregului mecanism. Cu alte cuvinte, la maºinãria guvernamentalã ar trebui pus un alt motor, mai economic ºi mai puternic ºi care sã elimine mai puþine „noxe”.
Cum vede dl Boc chestia asta, când e strâns cu uºa de cei de la FMI? Foarte simplu: nu mai dãm bani pe cine ºtie ce motor nou. Îl adaptãm pe cel vechi. Vorbim cu inginerii noºtri ºi vedem cum poate funcþiona cu mai puþine bujii, cu un amestec mai mare de apã în motorinã, cu ulei uzat de bucãtãrie în loc de ulei de motor, cu cauciucurile vechi, peticite!
Deci: Restructurarea a la Boc se realizeazã prin bunã înþelegere. Îl cheamã premierul pe Sârbu ºi îi zice: Ilie, câþi poþi tu sã dai afarã? Sârbu, om cu frica lui Dumnezeu, zice: jumãtate! Jumãtatea care rãmâne poate freca liniºtitã menta agriculturii. Intrã apoi Blaga. „Merg ºi eu la mâna asta cu vreo 15 la sutã. ªi aºa n-avem decât de izolat niºte blocuri”. Dã buzna Elena Udrea: „Traiane, pardon, Emile, ºtii cã ministerul meu e nou ºi ºi cã dacã dau afarã pe cineva nu mai am cu cine sã merg prin turneele de promovare. Iar la minister abia am pus perdele noi în toate încãperile. Taie-mã, omoarã-mã, dar eu nu dau afarã!” Boc ofteazã ºi trece mai departe. La Nica. „ªtii bine cã nouã ne lipsesc vreo 30 la sutã dintre poliþiºtii de care avem nevoie. N-ai decât sã consideri cã ne mai lipsesc doar vreo 10 la sutã. Asta e situaþia!” Cati Andronescu e fermã: „Daþi întâi afarã pe farsorii de la universitãþile particulare ºi dupã aia mai discutãm!” Luminiþa Plãcintã pare cea mai înþelegãtoare: „Nu-i nimic, aduc de la mine de la firmã, de la Focºani, niºte oameni în locul celor pe care ºi aºa trebuie sã-i dãm afarã dupã ce-a fãcut Ridzi”. Niþã zice: „Bag în subordinea ministerului niºte agenþii ºi te ajut sã rezolvi problema la capitolul ãla!” Videanu ºi Pogea se codesc. N-au ce sã facã. „Pãi dacã eu îi dau afarã pe ãia care trebuie sã strângã impozite ºi sã dea amnezi, ce facem? Suntem la pãmânt!” – ofteazã Pogea. Iar Videanu se gândeºte, în sinea lui însuºi, cã dacã ar putea sã dea afarã vreo 2-3 ºefi de companii energetice, ar face economii de-ar rãmâne guvernul intact. Dar cum sã-i dai afarã când abia i-ai pus ºi le-ai ºi mãrit leafa cu 30 la sutã, cã au rãspundere mare...
La uºa premierului s-au mai strâns câþiva miniºtri care n-au apucat sã plece în concediu. Restructurarea merge ca pe roate, ca la piaþã: mai dau eu, mai laºi tu...
Titlu: Roboþii de la Bãrcãneºti
Nr Editie: 2828 Data: Thursday 06 August 2009
De când s-a înfiinþat dispeceratul acela de Circulaþie de la Bãrcãneºti care prinde în ofside maºinile care depãºesc viteza legalã pe DN 1, am tot mai mult impresia cã ministrul Nica are mari ºanse sã rezolve problema personalului lipsã din Interne.
Ce se întâmplã acolo e un model ce poate fi aplicat pretutindeni. S-au instalat niºte camere de luat vederi ºi niºte radare care înregistreazã conºtiincios tot ce calcã pe bec. Un robot – mai mult ca sigur – ia aceste înregistrãri ºi pe baza lor trimite somaþii de amendã. Cã abaterile sunt numeroase ºi posibilitãþile robotului limitate reiese ºi din faptul cã, din momentul în care calci tu legea ºi viteza pânã primeºti înºtiinþarea trec aproape ºase luni. Dacã eºti ceva mai obosit ºi nici nu iei niºte pastile ajutãtoare pun pariu cã este greu sã-þi mai aminteºti ce-ai fãcut cu ºase luni în urmã, dacã erai la volan sau în braþele nevestei sau cine ºtie pe unde altundeva. Robotul de la Bãrcãneºti – care în documente poartã diferite nume – una ºtie ºi asta face: bagã în plic o notificare, pe care þi-o trimite sã plãteºti amenda.
Se întâmplã însã o chestie: tot mai multe autovehicule, în special de firme, au mai mulþi utilizatori, dupã cum o cer interesele. Iar încãlcarea legii e o faptã strict individualã ºi personalã. Ce faci dacã nu mai ºtii sau nu-þi mai aminteºti cine a condus maºina în ziua de, luna X, ora haº? Logic ar fi sã întrebi robotul: mãi agent Vasile Amalia (aºa îl cheamã cel mai des pe robot), dã-mi un indiciu: cine era ºoferul? Era bãrbat sau femeie? Era blondã sau brunet? Bãtrân sau tânãrã? Se machia sau era neras?Asta pen’ cã fotografia celui în cauzã e... strict secretã! Nu poate sã o vadã decât judecãtorul, dacã ajungi la el! Bineînþeles cã robotul nu-þi rãspunde, cã de aia e robot, ci, dupã trecerea câtorva zile îþi trânteºte o amendã de 15 milioane. E crizã ºi statul are plan la amenzi. Mare. Iar pentru treaba asta roboþii sunt ideali. Mai cã mã întreb de ce sã nu populãm întregul minister de Interne, inclusiv cu un ministru - robot, sã scape dl Boc de grija restructurãrii?
P.S. Am dorit sã aflu de ce merg lucrurile aºa la Prahova ºi am încercat sã-l contactez pe ”Tãtucul” Circulaþiei de acolo. Mi-a rãspuns... robotul!
Titlu: Revanºa lui Udrea
Nr Editie: 2829 Data: Friday 07 August 2009
În urmã cu vreo patru ani, când promovarea excesiv de rapidã a Elenei Udrea în funcþia de principal sfetnic al preºedintelui „românilor” îi cãlcase pe nu puþini dintre aceºtia pe nervi, proaspetei dive politice i s-a pregãtit o cursã. Invitatã de un reporter la modã în emisiunea sa, i s-a pus o întrebare perfidã în legãturã cu preºedintele Norvegiei ºi cu activitatea acestei þãri la Uniunea Europeanã. Cu nonºalanþa ce o caracterizeazã, consiliera prezidenþialã a divagat pe aceastã temã pânã când i s-a spus, verde-n faþã, cã Norvegia este monarhie ºi cã nu face parte din Uniunea Europeanã. A fost un moment de umilinþã maximã, care a dat satisfacþie deplinã celor care clamau cã preºedintele s-a înconjurat de incompetenþi. În cazul dnei Udrea era vorba de ceva inculturã, combinatã cu ignoranþã. Oricum, aceasta a atârnat greu în decizia pe care a luat-o pânã la urmã Bãsescu, de a se descotorosi de ea ºi de subiectele de can-can pe care le oferea cu generozitate presei.
La acea orã, imaginea dnei Udrea era aceea a unei persoane care, în lipsã de ceva mai bun de fãcut, s-a amestecat în politicã, profitând de simpatia evidentã pe care o nutrea preºedintele pentru dânsa încã de când colaborau pe la Primãria Capitalei. Licenþierea sa din echipa prezidenþialã pãrea sã punã capãt unei cariere meteorice ºi sã o readucã acolo unde îi era locul: în „societatea de fiþe” a Bucureºtiului, unde se simþea ca peºtele în apã.
Lucrurile n-au stat însã aºa. Cu o consecvenþã puþin obiºnuitã pentru persoanele cu datele exterioare ale domniei sale, a rãmas în politicã unde ºi-a asumat rolul activ al agresãrii ritmice a premierului de atunci. De la „bileþelul roz”, cariera Elenei Udrea s-a relansat spectaculos ºi constituirea Coaliþiei de la guvernare i-a rezervat ºansa unei poziþii de mare vizibilitate în noul Executiv. Preluând portofoliul unui minister creat special pentru datele ºi competenþele sale, Elena Udrea s-a lansat în campanii spectaculoase de promoþie cu cert impact personal. Din altã fibrã decât colega sa Ridzi, a reuºit sã facã faþã ºi valului de acuze care au condus, totuºi, la crearea unei comisii, dar care, cu siguranþã, nu va avea „succesul” celeilalte.
De ce? Pentru cã Elena Udrea a învãþat ce este ºi cu ce se mãnâncã politica. E pregãtitã sã facã faþã celor mai dure provocãri. Dealtfel, un veritabil „examen de maturitate” a susþinut ministrul Turismului luni, în faþa celui care o umilise cu patru ani în urmã. A fost o revanºã absolutã, în care jurnalistul cu aere de procuror s-a vãzut adus în postura în care o adusese el însuºi pe de-acum celebra sa interlocutoare. Demersul justiþiar al gazdei, prea puþin pregãtitã de aceastã datã, s-a izbit violent de argumentele documentate. La fiecare întrebare – insinuare, doamna Udrea rãspundea cu „documentul”. În final, exasperat, reporterul a dorit sã dea lovitura de graþie, cerând lista jurnaliºtilor care au beneficiat de „atenþiile” ministerului cãlãtorind în strãinãtate pe banii statului. Elena Udrea a reacþionat mai întâi perfid („vai domnu’, dar nu se face, sunt colegii dv!”) dupã care a dat lista. Jurnalistul a citit triumfãtor câteva nume, dupã care ceva i-a stat în gât: „Dar nu e adevãrat, eu n-am fost...” – a replicat când ºi-a regãsit propriul nume pe lista încriminatoare. „Ba aþi fost, la Stuttgart aþi fost, ºi aþi primit ºi diurnã” – a încheiat conturile, triumfãtoare, doamna blondã, dar nu naivã...
Titlu: Triumful ºpãgii la Constanþa
Nr Editie: 2830 Data: Saturday 08 August 2009
Emoþionante scenele de bucurie înregistrate joi la Constanþa: lacrimi de fericire, îmbrãþiºãri, exclamaþii de mulþumire! Ce se întâmpla Pur ºi simplu, cei vreo 30 de poliþiºti de la Rutierã, arestaþi pentru mitã ºi corupþie, au fost eliberaþi de instanþã! Dupã douã runde de reþineri! Dreptatea a ieºit la ivealã – a explicat cineva, unul dintre cei convinºi cã oridecâte ori rezultatul este în favoarea sa înseamnã cu justiþia funcþioneazã.
Numai cã de data asta justiþia a funcþionat pe procedurã, nu pe dreptate! Judecãtorii au constatat cã cei 30 de poliþiºti ºpãgari fuseserã reþinuþi de altcineva decât cine ar fi trebuit. Adicã, în cazul lor, putea sã-i umrotecþia informativã ºi de la Parchet, pentru cã ei erau cei care-i urmãreau de multã vreme pe corupþi ºi aveau ºi dovezile necesare.
La momentul primei reþineri, operaþiunea a reprezentat o loviturã durã pentru poliþia constãnþeanã: mai mult de un sfert din efectivele acesteia trecuse dintr-o parte a legii în alta. ªefii se plângeau cã, în prag de sezon estival, nu mai aveau cu cine sã lucreze. Adicã nu mai avea cine sã strângã ºpãgile ºi sã le transmitã mai departe, conform algoritmului, îmi spunea un lucrãtor din sistem, care-mi relata ºi faptul cã un fost ºef al lui, îi trimitea spre rezolvare dosare din care uita sã-ºi ia ºpaga.
Pentru orice om de bun simþ, procentajul corupþiei care rezultã din operaþiunea de la Constanþa este enorm! Adicã un poliþist din patru sã fie incorect? Dacã facem însã o comparaþie doar cu cazurile evidenþiate de anchete – între care scandalul premiselor de la Piteºti sau de prin alte pãrþi, cred cã evaluarea e modestã. Din nefericire – ºi aici îmi pare rãu cã sunt nevoit sã-i pun în aceeaºi oalã pe unii dintre poliþiºtii de circulaþie cu care am colaborat jurnalistic de-a lungul vremii ºi care s-au dovedit a fi integri ºi nesupuºi tentaþiilor – Circulaþia rãmâne sectorul cel mai infectat de viruslul corupþiei. Pentru cã aici posibilitãþile de tranzacþionare sunt mai mari decât în alte pãrþi, iar deciziile mai subiective. Când ceea ce s-a întâmplat la sectorul „permise” din Tunari, unde printr-o bunã organizare s-au eliminat „portiþele” aducãtoare de beneficii, se va putea extinde ºi instaura în sistem, vom asista la o îmbunãtãþire a ratingului. Pânã atunci, ceea ce s-a întâmplat joi la Timiºoara rãmâne ca o victorie a abuzului (legalist) împotriva bunului simþ ºi a decenþei. Nu-mi rãmâne decât sã sper cã DNA-ul, cel mult prea implicat în rãfuieli politice, va gãsi timpul necesar spre a se ocupa de acest caz ºi de a nu-l lãsa sã facã din niºte spãrgãtori, eroi.
Titlu: Narcisismul de presã ºi "cuibul de viespi"
Nr Editie: 2831 Data: Monday 10 August 2009
Odatã cu reintrarea lui Cornel Nistorescu în „serviciul activ” al presei scrise cotidiane, peisajul mass-media se modificã semnificativ. Presa democraticã a plecat din block-starturile Revoluþiei printr-o clasicã „întoarcere a armelor”. Jurnale mai vechi ce ºi-au înlocuit etichetele comuniste sau ºi-au adãugat noi conotaþii, alãturi de puzderia celor nou apãrute, au declanºat o veritabilã ofensivã emoþionalã, în cursul cãreia profesioniºtii condeiului formaþi la ºcoala presei de partid au încercat sã dovedeascã faptul cã aproape tot ceea ce practicaserã pânã atunci fusese rezultatul unor constrângeri ºi cã adevãrata profesiune de credinþã abia acum ieºea la ivealã. Pentru cã, oricât de rapide erau schimbãrile, gazetari noi nu aveau de unde sã aparã, a fost datoria ºi ºansa celor „vechi” de a crea noile branduri ºi curente. Primul impact al libertãþii a fost rapida împãrþire între publicaþiile ºi jurnaliºtii favorabili noii puteri ºi cei care descoperiserã cu deliciu posibilitatea de a fi „contra” orice ºi oricui. Împãrþitã artificial între „o anumitã parte” ºi presã pur ºi simplu, mass-media a fãcut din conducãtorii administrativi ai publicaþiilor veritabile vedete. A fost perioada în care calitatea de jurnalist, exprimatã prin scrisul zilnic ºi formulare de opinii pe toate temele posibile a structurat o categorie de „vedete” ale condeiului al cãror statut a fost consolidat de o televiziune ne-publicã, în cãutarea propriei sale condiþii ºi care a considerat mai rentabil sã facã recurs la valorile concurenþei. Faza „vedetismului” de presã a început sã se erodeze odatã cu creºterea presiunii economice care a operat transferul de putere de la feluriþii directori, redactori ºefi ºi aºa mai departe, cãtre patronate. Noii patroni au dorit sã joace ei înºiºi rolurile în care fuseserã distribuiþi jurnaliºtii ºi s-au ajutat în aceastã operaþiune de noul val de gazetari, nemulþumiþi de faptul cã mai toate poziþiile privilegiate la care aspirau erau ocupate. Aºa a apãrut reacþia faþã de „dinozaurii” mass-media, din cauza cãrora nu se puteau afirma micile mamifere agile ale condeiului, care învãþaserã meseria din mers, fãrã a se mai obosi, în general, cu asimilarea culturii generale sau chiar a gramaticii. De aici înainte, presa a trecut la faza „narcisistã”, aceea în care, pe fondul ofertelor mogulilor în devenire, noul val a pus mâna pe puterea administrativã ºi a început sã-ºi construiascã propriul soclu de notorietate. Tipic pentru aceastã fazã este ceea ce s-a întâmplat la ziarul a cãrui tihnã a distrus-o revenirea lui Nistorescu. Trup ºi suflet pe baricada „jurnalismului de calitate”, noii exponenþi s-au dovedit atât de încântaþi de propriile lor performanþe încât nu i-au mai interesat restul. Se citeau cu deliciu între ei, îºi promovau propriile obsesii ºi valori ºi nu catadicseau ca privind în paginã sã întrebe retoric: Oglindã – oglinjoarã, cine e cel mai deºtept din þarã? ªi, poate cã dacã n-ar fi fost criza ºi onorariile consistente prin care ºi-au fãcut parte din contribuþia generoasã a patronatului, ar fi þinut-o tot aºa. Dar a venit acest personaj lipsit de carismã ºi de maniere, care i-a zburãtãcit în toate parþile fãrã sã þinã cont de þipetele de disperare ale gãºtii de civici care „monitorizeazã” presa ºi dau în vileag cu satisfacþie cazurile de încãlcare a Constituþiei. Cenzurã! – þipã aceºtia, în timp ce pensionarii de lux se retrag ei cu demnitate, ca sã nu mai apuce sã fie licenþiaþi. Evident, aceastã miºcare – ce reprezintã, cred, debutul trecerii presei într-o altã etapã istoricã – nu putea sã nu capete ºi o dimensiune (ºi implicare) politicã. De data aceasta, aproape întreaga categorie (cu excepþii nesemnificative) devine o „anumitã parte a presei”, manipulatã pentru a întina nobile idealuri ale realegerii unui preºedinte mai presus de orice pãcate lumeºti. Cuibul de viespi, cãlcat în picioare nu chiar din greºealã, a intrat deja în funcþiune…
Titlu: Funcþia de preºedinte în economia de piaþã
Nr Editie: 2832 Data: Wednesday 12 August 2009
În economia de piaþã totul costã, totul are o valoare bãneascã, în funcþie de cerere ºi ofertã. Aºa s-a ajuns ca funcþia de preºedinte al þãrii sã fie evaluatã. A fãcut-o Autoritatea Electoralã Centralã care, pe baza unor studii aprofundate, a ajuns la concluzia cã listele de semnãturi în favoarea unei candidaturi ar trebui însoþite ºi de o taxã de participare la scrutin, în valoare de 300.000 de euro.
Existã, deja, opinii pro ºi contra. Pro sunt, în general, cei care se bazeazã în demersul lor pe forþa – organizatoricã ºi materialã – a partidelor mari, puternice. Pentru acestea nu constituie o problemã nici semnãturile ºi nici banii – cu atât mai mult pentru numãrul lor - chiar dacã de ochii lumii se va protesta cu o jumãtate de gurã, în numele democraþiei ºi a dreptului fundamental de a alege ºi a fi ales.
Contra sunt ceilalþi. De regulã, veleitarii, care de-a lungul anilor au gãsit în candidatura prezidenþialã o portiþã spre notorietate ºi spre alte avantaje pe care le oferã o campanie electoralã. Aceºtia nu-ºi propun nici un moment sã câºtige fotoliul de la Cotroceni, doresc sã aparã doar în programele gratuite de la televiziunea publicã.
Evoluþia conceptului de „candidat le preºedinþie” a fost una tipicã pentru intervalul confuz pe care l-am traversat. În 1990, la primele alegeri pentru Cotroceni, doar trei candidaþi au reuºit sã strângã numãrul de semnãturi necesare, cel de-al treilea – Ion Raþiu - reuºind performanþa doar cu câteva ore înainte de încheierea înscrierilor. În 1992 numãrul candidaþilor admiºi s-a dublat, fiind prezent, pentru prima datã, ºi un independnt – Mircea Druc. Patru ani mai târziu numãrul candidaþilor a ajuns la 16, între care doi independenþi (popa Nuþu Anghelina ºi generalul Nicolae Militaru) ºi un candidat al... automobiliºtilor! În 2000, doar 12 candidaþi, cu doi independenþi – Graþiela Bârlã ºi Eduard Manole. Tot 12 candidaþi s-au înregistrat în 2004, cu un singur independent – Gheorghe Dinu.
Luate la bani mãrunþi, listele alegerilor prezidenþiale relevã doar vreo câteva candidaturi serioase, restul fiind umplutura democraticã. Oferta stufoasã este, de regulã, derutantã ºi costisitoare pentru un stat care cheltuie cu aceste exerciþii democratice mai mult decât este nevoie ºi-ºi poate permite. Este motivul pentru care consider justificatã iniþiativa Autoritãþii ºi sper cã ea va trece de piedicile ce i se vor pune de cercurile interesate în perpetuarea confuziei generale. Niºte alegeri cu doar 3-4 candidaþi, validaþi de forþele politice din spatele lor, ar face competiþia mai atractivã pentru un electorat tot mai puþin interesat, ºi mai precisã în evidenþierea rezultatelor. Desigur cã banii conteazã mai puþin în acest context, deºi este cât se poate de justificat ca cei care doresc sã joace la acestã loterie de dragul jocului, sã bage mâna în buzunarul propriu, sau al susþinãtorilor.
Titlu: Zece zile dintr-un an
Nr Editie: 2833 Data: Thursday 13 August 2009
Una dintre mãsurile convenite de Guvern cu echipa FMI-ului pentru contracararea efectelor unei contracþii economice de douã ori mai mari decât cea anticipatã la începutul anului ar fi trimiterea în concediu fãrã platã pentru zece zile a întregului aparat bugetar public. De la vlãdicã la opincã – ne asigurã ministrul Pogea, care precizeazã cã mãsura îi vizeazã inclusiv pe cei din vârful piramidei – preºedinte, premier, miniºtri. N-am înþeles dacã ºi parlamentarii sunt incluºi în aceastã categorie de sacrificu, dar cred cã ar trebui, pentru cã sunt plãtiþi de la acelaºi buget vlãguit de crizã ºi de management ineficient.
Economia care se face nu este mare, dar ea ar putea alimenta mãcar cele douã puncte ce urmeazã sã fie adãugate pensiilor, din octombrie (cu excepþia pensiilor „speciale”).
Evident cã anunþul mãsurii a stârnit o serie de dezbateri tehnice, despre modalitatea în care vor fi luate aceste zece zile: în vrac sau în rate, prin programe zilnice reduse cu câteva ore sau cum altfel? Ce se va întâmpla în acele servicii unde trebuie asigurat „foc continuu”? Ca de obicei în astfel de situaþii, dezbaterea este sterilã ºi inutilã, cãci nu despre asta e vorba. Ci despre o atitudine – cea de solidaritate cu întregul sistem, unde greul este dus pânã acum doar de sectorul privat, care a fost nevoit sã-ºi articuleze modul de funcþionare în raport cu condiþiile mereu schimbate ale mediului economic. Spuneam într-un comentariu precedent cã marea anomalie a momentului o constituie faptul cã statul funcþioneazã cu aceleaºi consumuri la turaþia redusã determinatã de crizã. Cã în condiþiile scãderii continue a veniturilor la buget, aparatul sãu birocratic consumã la fel de mult ca atunci când economia „duduia”, vorba unui premier de tristã amintire. Aceastã vacanþã – nedoritã – ar fi o primã mãsurã din ºirul celor care ar trebui sã urmeze pentru a face ca întregul mecanism sã poatã funcþiona – ºi aici e vorba de sistemul unic de salarizare ºi de pensii, de calibrarea uniformã a organigramelor instituþiilor publice în funcþie de nevoile reale, de reducerea numãrului de instituþii cu personalitate juridicã ºi bugete proprii, de reglementare a cheltuielilor pe care au dreptul sã le facã instituþiile publice autofinanþate.
Deci, problema nu este cum se va lua aceastã micã vacanþã. Problema este cã statul nu va putea plãti nici un leu pentru zece zile din ultimul trimestru, indiferent dacã oamenii doresc sã-ºi ia aceste zile libere sau vor prefera – ca japonezii sau coreeni – sã lucreze gratuit pentru binele societãþii.
Cum spuneam, mãsura nu rezolvã situaþia grea în care se aflã þara. Dar este un abia prim pas într-o direcþie în care nu s-a fãcut nimic pânã acum, în afarã de vorbe. ªi, poate cã aºa ar fi trebuit sã fie pusã problema încã de la început. Frontal: oameni buni din administraþie, ca sã vã puteþi pãstra slujbele bine plãtite – mai bine ca la privaþi – trebuie sã faceþi ºi voi ceva pentru þara asta: sã munciþi zece zile fãrã sã fiþi plãtiþi. Ca o micã compensaþie pentru mult mai multele zile pentru care nu puþini dintre voi sunt plãtiþi ca sã nu facã nimic!
Titlu: Dracul e chiar foarte negru
Nr Editie: 2834 Data: Friday 14 August 2009
Românul are o vorbã cu care nãdãjduieºte sã iasã din situaþiile dificile prin care trece: dracul nu e chiar atât de negru!Adicã situaþia nu e disperatã, mai e loc de întors, poate chiar de scãpare. Este, mai degrabã, o incantaþie adresatã ºansei, care poate sã facã minuni.
Criza actualã a fost întâmpinatã cu un soi de neîncredere ºi cu speranþa secretã cã ne-ar putea ocoli. Fie ea colo, la americani! La noi nici n-ar fi fost drept sã fie, pentru cã abia mai începuserãm sã respirãm ceva bunãstare. Iar economia duduia – chiar dacã duduitul ãsta pãrea sã fie auzit doar de Tãriceanu. ªtiþi care Tãriceanu: acela care ne îndemna sã profitãm de crizã ºi sã cumpãrãm case în America. Iatã, însã, cã tsunami-ul declanºat de prãbuºirile în serie ale marilor bãnci americane sub impactul nãucitor al lãcomiei ºi al aventurismului financiar, s-a fãcut simþit. Ca-n izbindu-i mai întâi pe marii dezvoltatori imobiliari chitiþi sã investeascã odatã ºi sã câºtige de opt ori, ca la Caritas-ul lui Stoica. Apoi, pe orizontalã, i-a atins mai pe toþi. Sectorul privat a reacþionat prompt – cã de aia e privat – ºi a demarat în ritm rapid ºomajul ºi, odatã cu el, scãderea încasãrilor de la buget. Miºcarea aceasta a prins sectorul public încremenit ºi pasiv: cu cât armata de funcþionari era mai numeroasã – cu atât lupta cu efectele crizei era mai ineficientã. A durat mult pentru ca guvernul Boc sã catadicseascã sã treacã de la vorbe la fapte. Erau multe altele de rezolvat. În primul rând împãrþeala „prãzii” între partidele care ºi-au dat mâna ca sã ducã povara guvernãrii. Negocierea ultimelor funcþii a durat pânã aproape de venirea verii ºi când aproape toþi s-au instalat pe locurile lor a apãrut, în întreaga sa splendoare, tabloul „balenei” administrative, navigând maiestuos în apa otrãvitã a crizei!
ªi atunci a început tot românul sã constate cã dracul e mai negru decât se spunea. Ba chiar foarte negru: dublu faþã de estimãrile de la începutul anului, când „contracþia” economicã era imaginatã în jurul lui 4%! Surplusul de negrealã a început sã se vadã în viaþa de fiecare zi, în care efectul vicios al crizei face ca orice mãsurã anti-crizã sã o amplifice! Guvernul a luat taurul de coarne ºi a redus, dintr-o trãsãturã de condei, 14.300 de bugetari din cei vreo 200.000 la care fãcea referire preºedintele. Nu se ºtie exact care e economia care se va face în acest fel, dar e aproape sigur cã aceasta se va duce pe ajutoare de ºomaj ºi eventuale plãþi compensatorii acolo unde contractul colectiv de muncã a prevãzut aºa ceva...
Dracul e foarte negru. Mãcar de ne-am putea face fraþi cu el pânã trecem puntea asta...
Titlu: Cum þipã Madonna când îºi bagã piciorul în apã
Nr Editie: 2848 Data: Monday 31 August 2009
Ce-a fãcut Madonna miercuri când a vorbit de þigani nu reprezintã expresia unor convingeri personale - este un simplu exerciþiu de P.R. Ca întregul sãu program, în care sunt alternate „ºtiinþific” momente menite sã capteze atenþia publicului, ºi acest interludiu n-a avut alt rol decât sã zdruncine puþin asistenþa. Echipa sa de turneu a studiat cu relativã atenþie temele sensibile care ar fi putut genera comentarii ºi a optat pentru aceasta. Credeþi cumva cã Madonna are habar de problema þigãneascã? Ce ar putea sã ºtie ea de prin America nu se potriveºte deloc cu ceea ce este prin Europa ºi prin România. Dacã ar fi ºtiut ºi ar fi rezonat în mod real, în colecþia sa de copii adoptaþi din aceleaºi raþiuni de imagine ar fi fãcut parte, poate, ºi un puradel. Dar la piscina hotelului Radisson SAS s-au bãlãcit doar cei pe care-i are deja de prin alte colþuri ale lumii.
Chestia cu politica la vedetele din showbizz þine mai puþin de convingeri ºi mai mult de box-office. Cu excepþia câtorva personalitãþi autentice – precum Bono sau Sting – ceilalþi nu fac altceva decât exerciþii de public-relations, dând presei ceva de ronþãit. Presa noastrã nu face excepþie ºi chiar aceste rânduri o dovedesc. În loc sã vã vorbesc astãzi despre epurarea bugetarilor, despre legile educaþiei sau despre rectificarea bugetarã, vi-o aduc din nou în atenþie pe Madonna. Publicaþiile specializate au urmãrit-o cu tenacitate dupã concert ºi au tras concluzii interesante: cã nu s-a putut despãrþi de România ºi înainte de a ieºi pe terasã la piscinã, cu un prosop pe cap ca sã n-o surprindã paparazzi cocoþaþi pe acoperiºurile din jur. Citez, pentru acurateþea relatãrii: „În câteva clipe ºi-a scos tricoul verde, rãmânând într-un top turcoaz ºi niºte pantaloni verzi, cu care a intrat în apã. Dupã ce ºi-a coborât primul picior în piscinã a scos un „waw” puternic care a rãsunat în curtea interioarã a hotelului. Strigãtul i-a fãcut pe cei din staff sã râdã!”. Aþi simþit fiorul reporterului, martor fericit a unor momente memorabile?
Hai sã fim serioºi. Concertul Madonna a fost unul oarecare, dacã-l comparãm cu alte evenimente de acest fel. Muzica a fost, cum e normal în aemenea ocazii, pe playback ºi doar zbuciumul fizic al artistei a avut ceva real. Iar dacã n-ar fi fost speech-ul cu þiganii, ar fi trebuit sã ne rezumãm în comentarii doar la felul cum þipã ea când îºi bagã piciorul în apã. Deºi pariez cã doamna Udrea, într-o situaºie similarã, ar fi mult mai interesantã.
În afarã de faptul cã a adunat 70.000 de fraieri care au plãtit bani serioºi pentru asta, nu cred cã mai rãmâne de cmentat mare lucru.
