Titlu: ªatra lui Oprescu
Nr Editie: 2397 Data: Monday 05 January 2009
Existã o serie de trãsãturi ale stilului de viaþã propriu etniei þigãneºti care i-au fãcut deja reputaþia cu bunele ºi relele ei. Dacã nu se prea omoarã cu munca propriu-zisã, þiganii, în schimb, nu precupeþesc nici un efort – inclusiv fizic – pentru a sãrbãtori ceea ce poate fi sãrbãtorit.
Într-un calendar propriu, secret, zilele însemnate cu roºu le depãºesc, numeric, pe cele tipãrite cu negru. La þigani, orice sãrbãtoare þine de 4-5 ori mai mult decât la alþii. Nunþile încep joia ºi se terminã marþea, botezurile dureazã câte o sãptãmânã, iar sfinþii din calendar fac pur ºi simplu horã în unele perioade ale anului. Dincolo de acestea, þiganii gãsesc pretext de petrecere aproape din orice: când taie moþul puradelului, când cumpãrã o basma nouã þigãncii, când îºi înþarcã puradeii. Dorinþa lor de a se simþi bine excede de cele mai multe ori realitatea. Dacã nu pot petrece în ograda proprie, unde e harababurã ºi noroi, întind cortul în stradã ºi se mirã cã unii fac gurã în loc sã se bucure odatã cu ei. Se mândresc cu galbenii din salbe ºi cu crucile mari de aur de la gât, chiar dacã în casã dorm laolaltã cu calul (singurul care mai munceºte) ºi cu gãinile din ogradã. Nimic din vicisitudinile vieþii curente nu le umbreºte optimismul ºi pofta de viaþã exprimatã în ritm de dans.
Cred cã dr Oprescu, primarul nostru general, a împrumutat ceva din aceastã filosofie de viaþã pe vremea când copilãrea prin mahalaua Colentinei, de care-l leagã puternice amintiri. Altfel nu se explicã ireproºabila sa propensiune spre un stil de viaþã pe care face eforturi deosebite sã-l impunã urbei pe care o pãstoreºte cu bancul ºi cu ironia groasã. De când a câºtigat alegerile, Capitala o þine tot într-o petrecere. N-a fost sãptãmânã ca Oprescu sã nu taie panglica vreunei paranghelii, þinutã, dupã obicei, la un cort instalat în mijlocul unei pieþe sau pe o stradã circulatã. Fie cã a fost vorba de vreo piaþã volantã (care deja ºi-a luat zborul), fie de vreun concert pop, primarul a fost mereu la datorie. Între proiectele cu viziune futuristã – prima autostradã suspendatã ce urmeazã sã treacã peste capul bucureºtenilor, sau fântâna muzicalã din Herãstrãu de 5 milioane de euro, Oprescu se gândeºte mereu la viaþa ºi bucuriile de fiecare zi ale „ºatrei” sale municipale. Sfârºitul de an ºi sãrbãtorile de iarnã au fost o ocazie nemaipomenitã pentru a bãga Capitala în Guiness Book, cu cel mai lung cârnat afumat din lume ºi cel mai greu tort. Vreme de mai bine de o sãptãmânã, traficul auto (care-l ºtim cu toþi cum e) a fost deviat ca sã facã loc pe bulevardul din faþa Palatului Parlamentului la sumedenia de „corturi” din scândurã în care lumea sã regãseascã atracþiile bâlciurilor de altãdatã.
Chestia cu cartea recordurilor e o gãselniþã pe care primarul e hotãrât sã o exploateze: dupã ce-a scos în stradã vreo 5000 de Moºi Crãciun ºi a dat în populaþie cu cârnaþi ºi torturi, Oprescu ar putea sã cheme oficialii de la Guiness ca sã înregistreze ºi alte recorduri: metropola europeanã cu cele mai multe strãzi noroioase sau prãfoase (în funcþie de sezon); oraºul cu cele mai multe încãlcãri ale regulilor de circulaþie nesancþionate; metroul european care în 20 de ani a crescut doar cu 4 staþii; cartierele cele mai inundabile din Europa; pasajul (Basarab) cel mai încremenit din lipsã de bani; centrul istoric cel mai murdar ºi mai neamenajat. ªi, bineînþeles, cu fiecare omologare, sã se mai organizeze o paranghelie în stradã pentru cã, bineînþeles, legea care interzice nunþile cu corturi în stradã nu se aplicã ºi primarului general. Al ºatrei Bucureºti.
Titlu: Români, vi s-a pregãtit ceva: scotocirea "legalã" a intimitãþii voastre!
Nr Editie: 2409 Data: Wednesday 21 January 2009
Începând de marþi, 20 Ianuarie, a intrat în vigoare Legea nr 298/2008 privind reþinerea datelor generale sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaþii electronice. Legea a fost publicatã în Monitorul Oficial în 21 Noiembrie 2008 ºi nu a stârnit niciun fel de reacþii. A trecut aproape neobservatã. Republicarea ei, cu un comentariu de avertisment pe site-ul Agenþiei AMOS News (Informatia.ro) în fluxul de ºtiri al zilei de 19 Ianuarie, a stârnit însã o veritabilã furtunã... electronicã. Site-ul a foat pur ºi simplu paralizat de avalanºa de vizitatori, iar comentariile au alcãtuit un veritabil proces de opinii pro ºi contra. Practic, începând de marþi, toþi operatorii de telefonie fixã ºi mobilã sunt obligaþi sã stocheze timp de 6 luni toate datele despre convorbirile abonaþilor – de unde se vorbeºte, cu cine, locaþia celui apelat, când ºi cât se vorbeºte. Tot de marþi, acelaºi regim se aplicã ºi mesajelor de tip SMS. Peste douã luni, din 15 Martie, toþi providerii de internet vor trebui ºi ei sã înregistreze ºi sã stocheze datele legate de mailuri – de unde se trimit (IP-ul), data ºi ora conectãrii la Internet, cui se trimit mailurile, data ºi ora deconectãrii. Tot de atunci se stocheazã ºi datele referitoare la navigarea pe Internet – adresele accesate, timpul, ora conectãrii ºi a deconectãrii.
În rezumat, Big Brother intrã cu brutalitate în viaþa noastrã de fiecare zi ºi ne scotoceºte – legal – intimitatea. Faþã de aceastã situaþie, ascultarea telefoanelor de cãtre Securitate apare drept o joacã de copii. Aºa cum atunci nu ne puneam problema dacã suntem sau nu vinovaþi, dacã facem sau nu ceva ilegal, temându-ne în schimb cã orice poate fi interpretat ºi acuzat, mã întreb ºi acum câtã libertate ºi câtã necesitate încape într-o astfel de mãsurã ºi dacã nu cumva, din date absolut nevinovate nu se pot confecþiona acuzaþii. Sau se pot constitui premisele unui ºantaj.
Toate aceste lucruri ar fi fost normal sã poatã fi dezbãtute, discutate, analizate, înainte de adoptarea acestei legi. În mod paradoxal, nimic de acest gen nu s-a întâmplat. Iniþiatorul – Ministerul Comunicaþiilor ºi Tehnologiei – nu a fost interesat sã afle pãrerea populaþiei asupra proiectelor de lege, iar populaþia nu a fost avertizatã de instituþiile societãþii civile, mult mai preocupate de alte probleme, cu precãdere electorale. Aºa încât proiectul a devenit lege aproape fãrã sã se bage de seamã.
Din dezbaterea – tardivã – pe care a provocat-o informaþia difuzatã de AMOS News (Informatia.ro) reies douã puncte de vedere. Primul – acceptã situaþia, pe principiul „nu comit nici o ilegalitate, nu am de ce sã mã tem”. Al doilea este reprezentat de revolta celor care-ºi vãd intimitatea ºi opþiunile invadate în mod brutal. Chiar dacã legea precizeazã cã nu conþinutul face obiectul stocãrii, persistã suspiciunea cã cineva, undeva, poate oricând sã facã ºi aceastã operaþiune, fãrã a exista garanþii clare cã suntem protejaþi împotriva intruziunii cu rea intenþie. Sau cã datele astfel obþinute pot fi folosite în alte scopuri.
„E ca în America” – spun cunoscãtorii – ºi nu greºesc. Ba, chiar, ating esenþa problemei. Pentru cã discreþia ºi eficienþa a fost pusã în operã aceastã lege este strâns legatã de presiunile fãcute de americani asupra autoritãþilor române, cãrora le-au fost condiþionate în acest fel o serie de acorduri, între care ºi introducerea în programul „Visa Waiver” de facilitare a accesului vizitatorilor români în Statele Unite. Pânã la urmã, se poate spune, toatã aceastã restrângere a unor libertãþi democratice are un scop major: lupta împotriva terorismului. Dar, înainte de a afecta demersurile teroriste, ea afecteazã încrederea cetãþeanului în autoritãþi ºi în bunele intenþii ale acestora.
Titlu: Un Watergate dâmboviþean?
Nr Editie: 2410 Data: Thursday 22 January 2009
Fostul consilier prezidenþial pe probleme de Siguranþã naþionalã ºi director al Serviciului de Informaþii Externe, Claudiu Sãftoiu a scãpat porumbelul din gurã: Traian Bãsescu beneficia de informaþii rezultate din interceptãri ilegale! ªtia ce discutaserã la telefon, cu o searã înainte, Geoanã ºi Iliescu! E drept cã din afirmaþia iniþialã, fãcutã într-un talk-show TV, reieºea cã ar fi aflat acest lucru chiar de la preºedinte. A revenit însã cu precizarea cã o astfel de concluzie reieºea din declaraþiile publice pe care preºedintele le fãcea ulterior.
Claudiu Sãftoiu a oferit aceastã informaþie - ºoc chiar ziua în care intra în vigoare „Legea interceptãrilor” – cea care prevede obligaþia furnizorilor de servicii de comunicaþii sã stocheze toate datele ce ar putea fi necesare în cazul unor investigaþii de specialitate. Culmea, el însuºi este o victimã colateralã a interceptãrilor, demiterea sa de la conducerea SIE fiind consecinþa unor declaraþii imprudente, fãcute în faþa unei comisii parlamentare, în care recunoºtea cã instituþia pe care o conducea dispunea de aparatura de interceptare, fãrã a avea dreptul legal sã facã aºa ceva.
Claudiu Sãftoiu nu este un personaj în cãutare de publicitate ieftinã ºi nici unul care sã nu realizeze ce consecinþe pot avea astfel de afirmaþii. Chiar dacã convieþuirea sa cu preºedintele Bãsescu nu a fost una prea armonioasã – preºedintele nefiind un om care sã punã prea mult preþ pe devotamentul celor din jur – afirmaþia sa nu cred cã poate fi pusã (doar) pe seama unui puseu de resentimente. De altfel, el s-a stãpânit destul de bine din acest punct de vedere, rezistând pânã acum tentaþiei de fost jurnalist de a da în vileag unele lucruri la care avusese acces privilegiat.
Dezvãluirea lui Sãftoiu nu este una anecdoticã. Este una de fond. De o gravitate pe care aproape cã nu o percepem în acest moment. Euforia generatã de debutul unei convieþuiri politice dintre douã forþe antagoniste s-ar putea sã cam înmoaie dorinþa de a afla adevãrul. Nu este momentul potrivit – vor concluziona unii dintre cei care pânã acum vreo lunã l-ar fi mâncat pe pâine pe preºedinte. N-ar trebui, însã, sã fie lãsatã în seama lor clasificarea suspiciunilor. Pentru cã, dacã vorbele lui Sãftoiu pot fi probate, ne vom afla în faþa unui veritabil Watergate dâmboviþean. Care va antrena, în vârtejul sãu, nu puþine dintre figurile de seamã ale momentului.
P.S. Clarificarea, dacã va veni, va veni tot de la hulita presã, cea atât de nesuferitã domnului preºedinte, presupus consumator de detalii picante din ºoaptele de amor ale politicienilor...
Titlu: Baroni centrali versus baroni locali
Nr Editie: 2411 Data: Friday 23 January 2009
Odatã cu numirea lui Liviu Dragnea în funcþia de ministru de Interne se consfinþeºte supremaþia baronilor locali în aproape permanenta lor disputã cu cei centrali.
Istoria PSD-ului devine o istorie a translaþiei de la „centralismul democratic” iniþial, spre dominaþia filialelor. Ultimul preºedinte „forte” al social-democraþilor a fost Adrian Nãstase, omul care a deþinut în mâinile sale cea mai multã putere, în istoria post-decembristã. El a înlocuit „dictatura” luminatã, bazatã pe autoritatea naturalã a lui Ion Iliescu, cu una caracterizatã prin transferul de putere asupra unui numãr limitat de adepþi, puºi în poziþii cheie. Legislatura 2000-2004 a fost marcatã de deciziile irevocabile ale lui Nãstase ºi de demersul comun al celor câþiva „locotenenþi”, între care Miron Mitrea ºi Dan Ioan Popescu. Organizaþiile judeþene, pe vremea aceea doar filiale, cu ºefi numiþi de la centru ºi mandataþi cu puþinã putere executivã, masa de manevrã a centrului. Atunci când opinia publicã a trebuit sã fie liniºtitã în legãturã cu abuzurile din teritoriu, Nãstase n-a ezitat sã-i execute pe cei nominlizaþi, deºi aceºtia reprezentau vehicule importante în procesul electoral. Capetele lui Mischie, Bebe Ivanovici, Savu au cãzut la fel cum cãdeau capetele boierilor autohtoni la ordinul padiºahului. Nãstase ºi-a pierdut autoritatea abia în momentul în care a încercat sã înlocuiascã printr-un puci paºnic „vechea gardã” cu una nouã, alcãtuitã din oameni veniþi mai de curând în partid ºi, teoretic, mai devotaþi. Miºcarea neinspiratã de la jumãtatea lui 2004, dupã locale, de a scoate din dispozitivul executiv ºi de partid oameni precum Rus, Sârbu ºi alþi câþiva l-a costat, practic, miza maximã: alegerea ca preºedinte. Avalanºa a continuat pânã la Congresul din 2005 când baronii centrali, care stãpâneau legãtura cu teritoriul, l-au „rãsturnat” pe Iliescu ºi l-au plantat în locul lui pe Geoanã, politician lipsit de experienþã ºi, teoretic, mai uºor de manipulat de versaþii trãgãtori de sfori din culise.
Anii de opoziþie au avut ca rezultat transferul treptat de putere de la un centru, slãbit, spre organizaþiile judeþene ºi locale. Votul uninominal a fost cel care a dat lovitura de graþie centrului, confirmând autoritatea mai noilor sau mai vechilor lideri din þarã. Odatã cu intrarea la guvernare, Geoanã a fãcut o miºcare inteligentã: le-a acordat acestora puteri depline, invitându-i sã-ºi nominalizeze favoriþii pentru funcþii executive. Aºa se face cã aripa social-democratã a actualului Executiv este alcãtuitã majoritar din reprezentanþi ai puterilor locale. Baroni locali precum Opriºan, Mazãre, Vanghelie, ºi-au plasat oamenii în posturi-cheie din care reuºesc sã controleze partidul. Soarta lui Geoanã se aflã în mâinile lor, iar baronii centrali care au pierdut partida – gen Mitrea, vor trebui sã-ºi caute alte refugii.
Acesta este jocul etern al puterii. Din pãcate suntem exact în faza în care apartenenþa primeazã în faþa competenþei. ªi – cel mai grav – algoritmul se ascute mereu, mergând pânã la cele mai de jos nivele ale funcþiilor publice. Cu consecinþele de rigoare.
Titlu: Elena Udrea plânge ºi danseazã pentru turismul românesc
Nr Editie: 2412 Data: Saturday 24 January 2009
Odatã cu promovarea sa în funcþia de ministru, doamna Udrea a purces cu sârg la promovarea turismului românesc.
Nu ºtiu ce a contat mai mult în motivaþia acestei numiri ºi nu doar atât, ci la crearea unui minister special pentru domnia sa: experienþa de participant activ la shoppingul internaþional sau cunoºtinþele geo-politice etalate cu atâta farmec în celebra emisiune de televiziune în care, în calitate de sfãtuitor principal al preºedintelui Bãsescu, bãgase Norvegia în UE, fãcând-o ºi republicã?
A fost o gafã, e drept. Oricui i se poate întâmpla. Oameni cu pretenþii mai mari, mult mai mari, precum Cioroianu, ºi-au umplut carierele de gafe. ªi, ce e mai important, din gafe se poate învãþa. Sunt convins cã doamna Udrea nu va uita, cât o trãi, cã Norvegia e o monarhie ºi cã nu doreºte, deocamdatã cel puþin, sa intre în Uniune, ducând-o foarte bine ºi aºa. Spuneam însã cã nu am înþeles de ce a primit doamna cadou tocmai Turismul. M-aº fi aºteptat sã i se dea „Afacerile europene”, sau Justiþia, cã e jurist de meserie. Acuma însã am înþeles. Dupã cum s-a mediatizat cu prisosinþã, mai înainte chiar de a se instala la Palatul Victoria, pentru a fi cât mai aproape de dl Boc, doamna ministru a purces la acþiuni concrete. Mai întâi a aflat ce comoarã se ascunde sub Bucureºti ºi cum ar putea aceastã apã geotermalã sã modifice destinul urbei, transformându-l într-un mare centru internaþional de curã. Am ºi vãzut cu ochii minþii puhoaiele de reumatici europeni invadându-ne pentru a-ºi cãuta de sãnãtate prin Crângaºi, Giuleºti sau Ferentari unde se vor înalþa mândre centre de tratament.
Aflasem anterior, încã de la nominalizarea domniei sale, ce potenþial turistic de excepþie au „râurile interioare” ale României. Despre potenþialul râurilor exterioare ºtiam deja, dar nu ne imaginãm ce se poate face pe cele interioare. Ori doamna Udrea ºtie deja.
Ca sã nu fie acuzatã cã nu are ochi pentru þarã din cauza Capitalei, doamna ministru a dat o fugã ºi în Nord, pe la Suceava, pentru a impulsiona sporturile de iarnã. Tunurile de zãpadã au tras zi ºi noapte salve de nea pentru ca sania în care se îmbarcase mai marea doamnã a turismului sã poatã sã se plimbe în voie pe meleagurile Sucevei ºi sã le arate, strãinilor mai ales, ce pierd dacã nu vin acolo. În scurtul rãgaz de când e ministru, doamna Udrea n-a ignorat propaganda externã. Cu toate treburile pe care le avea în þarã, a dat o fugã la Berlin, la un târg de turism, unde a lãcrimat pe partitura „Ciocârliei” cântate de Zamfir, evocându-i cine ºtie ce emoþii personale. ªi nu doar atât: a gustat din þuica ºi din slana naþionalã, avântându-se ºi pe ringul de coregrafie unde le-a dat lecþii de dans nemþilor.
Nu cred cã vreun alt ministru s-ar putea lãuda, la prima analizã pe care o va face premierul Boc, cu un bilanþ atât de consistent de activitãþi ºi de iniþiative. Cu un om, cu o femeie de calibrul doamnei Udrea, turismul românesc ameninþã sã se instaleze în fruntea ramurilor economice producãtoare de PIB, dovedind cã unde e devotament ºi simþire competenþa nu mai conteazã.
P.S. Un singur concurent are dna Udrea pe palierul sãu de evoluþii populiste: fostul ministru al Agriculturii, Flutur. ªi acesta ºi-a împãnat mandatul cu consilieri þãrani, cu brazde de iarbã trase personal la coasã, cu juninci pupate festiv în bot, cu nunþi ºi botezuri de partid. ªi vedeþi unde a ajuns: e ditamai ºef de consiliu judeþean! Aºa ºi doamna Udrea. Cine ºtie unde poposeºte dupã ce promoveazã definitiv turismul...
Titlu: De-a austeritatea, cu Emil
Nr Editie: 2413 Data: Monday 26 January 2009
Au Ilf ºi Petrov o schiþã în care se vorbeºte despre spectrul “comprimãrii”, care înnebunea funcþionari de stat, supuºi acestei prevederi din 6 în 6 luni, în epoca de debut a bolºevismului. Fenomenul era privit ca un soi de guturai care-ºi fãcea efectul, dupã care lucrurile reveneau la normal. Adicã la schemele umflate specifice aparatelor administrative ale statului.
Au Ilf ºi Petrov o schiþã în care se vorbeºte despre spectrul “comprimãrii”, care înnebunea funcþionari de stat, supuºi acestei prevederi din 6 în 6 luni, în epoca de debut a bolºevismului. Fenomenul era privit ca un soi de guturai care-ºi fãcea efectul, dupã care lucrurile reveneau la normal. Adicã la schemele umflate specifice aparatelor administrative ale statului.
Aceastã superponderabilitate pare sã fie boala comunã a tuturor guvernãrilor. Fiecare administraþie începe cu declaraþii belicoase la adresa celor care paraziteazã sistemul ºi sfârºeºte cu doborârea vechilor recorduri la fine de mandat.
Cu aceeaºi placã pe care ne-o pune Boc, a intrat în pâine Tãriceanu. A redus ºi el schemele administrative tot cu vreo 20%, dar a sfârºit cu un plus de 37%. Aceste plusuri se tot cumuleazã ºi duc la crearea unui aparat a cãrui obezitate riscã sã-l paralizeze.
Premierul Boc a avertizat cã va purcede la o curã de slãbire drasticã. Vor fi “comprimaþi” 20% dintre funcþionarii actuali. Cum se va proceda? Suntem asiguraþi cã nu vor fi luate în calcul posturile neocupate. Existã, însã, o mare problemã. Una de fond. Câºtigãtoare a competiþiei electorale, Coaliþia are de satisfãcut niºte solicitãri imperative ale clientelei sale. Majoritatea numirilor au fost deja fãcute. Cum procedezi acum? Îi dai afarã pe unii dintre cei abia numiþi? Secretarii de stat ºi directorii? Sau operezi doar la bazã, printre curieri ºi femeile de serviciu? ªi care este, atunci, eficienþa? În timp ce sporeºte numãrul lefurilor mari, renunþi la câteva dintre cele mici?
Hotãrât lucru, va fi o reducere de ochii lumii. Nu se va face nicio economie. Se vor plãti, poate, niºte poliþe ºi vor fi eliminaþi unii dintre apropiaþii fostei guvernãri. Voi crede în ideea de economie ºi în sinceritatea ei, când dl Boc va desfiinþa prima agenþie inutilã. Când nu va uza de trucul schimbãrii numelui ministerului pentru a oferi prilejul celor numiþi sã-ºi facã alte organigrame în care sã-ºi aducã favoriþii. Ce fel de economie va face guvernul Boc cu cele douã noi ministere, Turism ºi Tineret? Cât va reduce de la acestea ºi cum?
Dar, mai ales, ce va face cu lefurile exorbitante a unora dintre adjuncþii directorilor ºi preºedinþilor cãrora deja le-a limitat Tãriceanu veniturile, fãrã sã intre în malaxorul justiþiei?
Politica de austeritate, aºa cum o vede premierul, n-are nicio ºansã. Cum n-ar avea nici o ºansã sã facã economii ºoferul unei maºini care consumã 100 de litri de benzinã la suta de kolometri ca sã ducã doi pasageri. Singura soluþie ar fi înlocuirea maºinii. Iar Boc n-are cu ce…
Titlu: Dreptul de autor al lui Bogdan Hossu pentru o tâmpenie!
Nr Editie: 2414 Data: Tuesday 27 January 2009
Sincer sã fiu m-am cam sãturat de aceleaºi figuri care reprezintã de mai bine de vreo 15 ani interesele a ceea ce continuãm sã considerãm a fi sindicatele.
Acestea s-au nãscut pe vremea lui Marx ºi ºi-au continuat existenþa fãrã a þine cont de schimbãrile care s-au produs în societatea modernã, unde tranºeele dintre exploataþi ºi exploatatori au fãcut loc unor simboluri mai nuanþate.
Atâta timp, însã, cât vom continua sã aplicãm lucrurile prin prisma luptei de clasã, vom avea parte de figuri asemeni aceleia a dlui Bogdan Hossu. Acesta, preocupat de soarta sindicaliºtilor sãi în situaþia de crizã, tot mai acutã, îºi scormoneºte mintea ºi gãseºte soluþii care te lasã perplex. În viziunea domniei sale, o modalitate de apãrare a intereselor salariaþilor ar putea fi aceea a desfiinþãrii drepturilor de autor. Potrivit filosofiei dlui Hossu, vreo 200.000 de persoane s-ar prevala de o atare condiþie pentru a fi plãtiþi cu evitarea unor taxe. ªi enumerã aici notarii, contabilii ºi arhitecþii, care prosperã în dauna altor categorii.
Procedeul pe care-l foloseºte dl Hossu este comun aceluia de care uzeazã, prin tradiþie, bãrbaþii înºelaþi de neveste: scoaterea patului din casã ºi aruncarea lui la gunoi! Orbit de mulþimea notarilor, arhitecþilor ºi contabililor, dl Hossu nu-i mai vede pe actorii, muzicienii, oamenii de culturã în general, regizorii sau ziariºtii care îºi „vând” produsul talentului sau aptitudinilor, un produs care nu poate fi cuantificat în maniera marxistã a producãtorului tradiþional de pantofi. Dacã premierul Boc va asculta sugestia dlui Hossu, atunci toate aceste categorii de performanþã ar trebui sã se încoloneze în faþa biroului de plasare, aºteptând sã fie angajaþi cu program standard de opt ore în care sã producã atâtea articole, scenarii, tablouri sau cronici câte vor fi prevãzute în contractul colectiv de muncã.
Ce n-a sesizat nici dl Hossu ºi nici guvernanþii este cã aceastã crizã marcheazã un proces acut de modificare a relaþiilor de muncã. Tot mai puþine meserii pot fi încadrate în sistemul clasic de opt ore zilnic, cu fiºe de pontaj, concedii sau învoiri. Piaþa muncii s-a diversificat odatã cu produsele care nu se mai regãsesc în momenclatoarele pe care se strãduie în van Ministerul Muncii sã le aducã la zi. Tot mai multe profesii se exercitã la domiciliu ºi nu într-un sediu comun, pe intervale de timp variabile, cu modalitãþi de evaluare specifice. ªi cu metode de remunerare adecvate. „Drepturile de autor” sunt modalitatea cea mai adecvatã de evaluare a acestui nou tip de relaþii de muncã ºi tocmai pe acestea dl Hossu vrea sã le desfiinþeze ca sã nu mai tragã chiulul la impozite câþiva notari ºi alþi câþiva contabili. Din contrã, cred cã Guvernul ar putea aplica o campanie anticrizã mult mai eficientã luând în considerare introducerea de reglementãri care sã facã mai eficinte aceste procedee, reducând eforturile statului ºi ale angajaþilor în general, acolo unde acestea devin ineficiente. Iar dl Hossu ar putea sã rãmânã în posesia dreptului de autor pentru o idee tâmpitã. ªi, dacã cineva e dispus sã i-o plãteascã, poate încasa ºi ceva bani pe ea. Ca sã aibe mulþumirea de a nu-ºi fi stors creierii pe gratis.
Titlu: Mãrirea ºi decãderea "finanþatorilor" din fotbal
Nr Editie: 2415 Data: Wednesday 28 January 2009
Copos era mai sã fie linºat de fanii „Rapidului”, fiind nevoit sã pãrãseascã un studio TV pe uºa din dos. Gigi Becali nu mai trezeºte entuziasmul galeriei, ca pe vremea când arunca cu banii în dreapta ºi stânga, ci doar indiferenþa acestora. Borcea ºi Turcu sunt nevoiþi sã apeleze la serviciile bodyguarzilor pentru a intra ºi ieºi din tribuna oficialã de la Dinamo.
S-au dus vremurile de glorie, când „finanþatorii” erau purtaþi pe braþe de microbiºti, care le mulþumeau pentru grija pe care ºi-o asumaserã faþã de prosperitatea fotbalului românesc, în care bãgau cu devotament banii proprii, ca sã-l facã sã meargã mai bine. Printre cele mai afectate sectoare ale societãþii de criza economicã se numãrã ºi „fabrica de bani” negri – fotbalul – care a funcþionat mai bine de 15 ani la turaþia maximã. ªi nu doar atât: Copos, Borcea ºi chiar Gigi Becali sunt nevoiþi sã trãiascã acum cu spectrul puºcãriei deasupra capetelor lor. DNA-ul a devenit noua bisericã unde ei merg regulat sã se spovedeascã ºi de la care aºteaptã iertarea pãcatelor.
Fotbalul seamãnã ca douã picãturi de apã – murdarã – cu alte câteva domenii în care, în aceste vremuri tulburi, s-au fãcut bani cu lopata, care au intrat în buzunarul „finanþatorilor” fãrã a mai trece prin evidenþele contabile. Sã mã contrazicã cine îl vede pe Copos bãgând mâna în buzunar ºi dând de pomanã 10 lei, indiferent cui. El ºtie sã bage mâna în buzunare, dar în ale altora. Când realitatea a început sã devinã mai durã ºi laþul s-a strâns în jurul gâtului evazioniºtilor, carnavalul a încput sã se transforme în parastas. Rezerva de jucãtori buni, ce puteau fi vânduþi, s-a cam epuizat. Sponsorii s-au cam sãturat de circul permanent din fotbal ºi de trasul spuzei pe turta aceloraºi persoane care ºtiu doar sã dea din buric prin tribuna centralã. Matrapazlâcurile finanþatorilor au început ºi ele sã fie luate la bani mãrunþi. Ce rãmâne: un sport tot mai lipsit de haz, din cauza mânãriilor aproape permanente ºi niciodatã sancþionate. ªi o lehamite ce ameninþã sã devinã contondentã, a iubitorilor sinceri ai acestui sport, faþã de cei care-l cãpuºeazã sfidãtor ºi cu neruºinare.
Este, în mod evident, amurgul „finanþatorilor” penali ºi al aranjamentelor din culise. Este o întreagã generaþie de specialiºti în alba-neagra care trebuie sã disparã. ªi sã fie înlocuitã de oameni care iubesc cu adevãrat acest sport ºi i se pot dedica fãrã a-ºi mânji mâinile ºi conºtiinþele.
Titlu: Pilat din Pontul Euxin
Nr Editie: 2416 Data: Thursday 29 January 2009
Despre cât de sincere sunt demersurile populiste ale politicienilor ne putem face o imagine cuprinzãtoare doar din episodul mãririi substanþiale a lefurilor ºi pensiilor.
Pe fondul zgomotului fãcut de trecuta guvernare, în legãturã cu creºterea economicã, demers cu clar scop electoral, opoziþia de atunci a salutat cu entuziasm legea care prevedea mãrirea salariilor profesorilor.
Liderii politici s-au întrecut în declaraþii entuziaste, manifestându-ºi susþinerea totalã pentru o mãsurã despre care erau siguri cã nu putea fi pusã în practicã. Dar era un moment propice pentru a-i lovi pe liberali ºi a arãta þãrii cã alþii sunt cei îngrijoraþi de soarta acestui popor. Cu fluctuaþiile cu care a început sã ne obiºnuiascã, Traian Bãsescu a fost mai întâi circumspect, apoi a devenit un susþinãtor fervent al majorãrii, dând astfel o mânã de ajutor în campanie partidului propriu. Liberalii, care la rândul lor au aruncat pe piaþã, atunci, tot felul de bazaconii ultrapopuliste, sperând cã acestea le vor majora procentul electoral, au contestat mãsura ºi chiar l-au dat afarã pe ministrul Educaþiei, care o votase voios în Parlament. Ei erau însã pe ducã ºi nu ºi-au mai bãtut capul, convinºi cã alþii vor fi cei care se vor confrunta cu lipsa resurselor. Pânã în alegeri, Boc ºi Geoanã s-au întrecut în a susþine cã unde-i lege nu-i tocmealã ºi cã profesorii trebuie sã-ºi primeascã drepturile.
Au venit însã alegerile ºi s-a format noua Coaliþie, a cãrei primã sarcinã este sã alcãtuiascã bugetul þinând seama de angajamentele electorale. ªi entuziasmul s-a topit pânã la limita... îngheþului! Mai precis – propunerea preºedintelui Bãsescu potrivit cãreia majorãrile de lefuri ºi pensii ar urma sã fie îngheþate ºase luni, pânã la conturarea unei politici clare de combatere a efectelor crizei.
Într-o altã þarã decât România ºi pe un alt fond decât cel prezent, o asemenea propunere ar fi fost consideratã fireascã. Într-o societate caracterizatã prin realism ºi solidaritate socialã s-ar fi putut ajunge la înþelegerea unei atari raþiuni ºi la înþelegerea unei atari raºiuni ºi la concertarea voinþei politice ºi sociale în acest sens. Noi, însã – inclusiv preºedintele Bãsescu – trãim în România, o þarã aparte, dezbinatã politic ºi social, mãcinatã de ineficienþa guvernanþilor ºi de reglementãri legale „pirat”. Nu e deci de mirare cã propunerea n-a fost bine primitã ºi cã primii care au sãrit în sus au fost sindicaliºtii care au prins momentul vocalizelor forte care sã le consolideze scaunele. „Nici prin cap nu ne trece!” spun aceºtia ºi hotãrârea lor seamãnã cu aceea a pietonului care se avântã buimac în trafic mizând pe faptul cã ºoferul care-l va omorî va intra la puºcãrie. Sindicatele doresc aplicarea mãsurilor chiar cu riscul ca acestea sã dea peste cap întregul echilibru economic ºi sã declanºeze o inflaþie galopantã, ca cea de pe vremea lui Ciorbea. Guvernanþii, pe de altã parte, dau din colþ în colþ, înþelegând cã nu vor reuºi sã împace ºi capra Alianþei ºi varza Bugetului, într-un Executiv în care fiecare parte este decisã sã tragã ferm în „hãis” sau în „cea”. Spãlarea pe mâini a preºedintelui de susþinerea majorãrilor seamãnã cu cea a lui Pilat din Pont. Noul Pilat se aflã însã la dragul sãu Pont Euxin, unde nu mai conteazã cã scuipi azi ce-ai lins ieri. Important este sã apari, de câte ori e posibil, drept susþinãtor al dreptãþii ºi al interesului general. Or dacã înainte de alegeri acest interes era unul, iar dupã alegeri e altul, trebuie sã ne adaptãm. ªi sã cârmim în direcþia cuvenitã. Aruncând, eventual, peste bord, balastul de promisiuni ºi de responsabilitãþi.
Titlu: Funia ºi casa spânzuratului
Nr Editie: 2417 Data: Friday 30 January 2009
O logicã elementarã îþi spune cã a discuta despre majorãri de lefuri, chiar ºi de pensii, de acordare de sporuri în preajma agravãrii celei mai mari crize pe care o cunosc generaþiile prezente este ca ºi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.
Criza este boala care atinge societatea atunci când existenþa ei cotidianã a încãlcat norme ºi reguli care îi puteau asigura sãnãtatea. Este acum limpede cã multe dintre lucrurile care s-au aglomerat în ultimii ani nu puteau duce spre un alt deznodãmânt. Rãzboaie iscate din nimic, ignorarea celor mai elementare reguli de prudenþã financiarã, competiþia continuã pentru o existenþã mult peste posibilitãþi ºi resurse - sunt doar câteva dintre cauzele care n-ar fi putut evita efectele prezente.
Lumea este bolnavã. Are febrã. Funcþiile sale vitale sunt date peste cap. Diagnosticul, în mare, este pus, dar lipseºte modelul de tratament de urmat. Nimeni nu ºtie cum va reacþiona bolnavul la aplicarea feluritelor "medicamente" care nu au putut fi testate anterior. Este un moment cu adevãrat critic, iar specialiºtii de la cãpãtâiul pacientului dau din colþ în colþ.
În momentul de faþã, pe masa de operaþii din România se aflã bugetul. Cu halate albe pe ei ºi cu mãnuºi de cauciuc în mâinile gata sã taie de undeva ca sã lipeascã altundeva "medicii" de ocazie se dau de ceasul morþi. Punctele lor de vedere diferã radical. Guvernul - cu preºedintele în frunte - ar vrea sã îngheþe salariile. Sindicatele nici nu vor sã audã de aºa ceva. "Curbã de sacrificiu!" - strigã ele ca din gurã de ºarpe. Sã se îngheþe ºi preþurile - ceea ce, evident, este imposibil într-o piaþã liberã. Patronatul e îngrijorat de controalele fiscale care s-au dezlãnþuit asupra firmelor bãnuite de evaziune. Nu conteazã cã statul are sã dea firmelor cel puþin tot atâþia bani cât datoreazã ºi ele - fiscaliºtii sunt gata sã le strângã de gât în loc de curea, pentru a mai scoate ceva bani pentru buget.
Un singur lucru lipseºte din bogata paletã de atitudini pe care o abordeazã participanþii la tratative ºi la dezbateri: bunul simþ! Mãsura! Spiritul de înþelegere a situaþiei în ansamblu. E ca ºi când pe un vas în derivã, care ameninþã din moment în moment sã se scufunde pentru cã ia apã, echipajul se încaierã pentru obþinerea unei raþii mai mari de provizii, în loc sã punã mâna pe pompe ºi sã salveze ambarcaþiunea.
Sunt de acord cã Guvernul e la înghesuialã. Cã are parte nu doar de "greaua moºtenire" lãsatã de libertinul Guvern Tãriceanu ci ºi de lipsa sa de mãsurã în trâmbiþarea promisiunilor electorale. Este aproape firesc ca Boc sã cearã din partea naþiei înþelegere, dar înainte de asta ar fi normal sã dea un exemplu. Suntem sideraþi, în urma dezvãluirilor fãcute în ultimele luni în legãturã cu veniturile exorbitante pe care le obþin managerii ºi ºefii de instituþii de stat, de cheltuielile iresponsabile care se fac în sectorul bugetar. Înainte de a cere poporului sã strângã cureaua, dl Boc ar trebui sã facã el gestul aºteptat al tãierii tuturor acestor canale de risipã, reducând imediat lefurile neruºinate ºi restructurând drastic instituþiile parazitare. Or lui nici prin cap nu-i trece sã facã aºa ceva. Pentru simplul motiv cã în aceste funcþii bine plãtite trebuie sã-ºi punã clientela politicã.
De aici ar fi trebuit sã plece lucrurile ºi n-au plecat. ªi nici nu sunt ºanse sã se miºte prea curând. Iar între timp barca ia apã...
Titlu: Tupeul lui Tãriceanu
Nr Editie: 2408 Data: Tuesday 20 January 2009
Lipsa de jenã ºi tupeul sunt calitãþi nu doar inevitabile, ci chiar necesare omului politic. Acesta nu trebuie sã fie înzestrat cu memorie ºi sã fie apãsat de afirmaþiile fãcute ºi punctele de vedere susþinute anterior. Pentru el, orice situaþie reprezintã un început iar orice declaraþie este o premierã.
Printre cei mai înzestraþi politicieni cu aceastã calitate se numãrã ºi fostul premier Cãlin Popescu Tãriceanu. Orice om normal, dacã ar fi fost în locul dânsului, s-ar fi dat o perioadã la fund, pânã când lumea ar mai fi uitat modul în care a guvernat ºi punctele de vedere pe care le-a susþinut cu tãrie pânã când s-a rãzgândit. Deunãzi a ieºit la rampã cu un atac vitriolant la adresa noului premier – caracterizat a fiind „un Dorel cu douã mâini stângi”, de parcã dânsul ar fi avut douã mâini drepte. Luminat brusc de divinitate, vede cu deplinã claritate nu numai ce greºeli face acesta, dar ºi cum ar fi trebuit sã procedeze. Omul care a bâlbâit-o patru ani, care s-a hotãrât de mai puþine ori decât s-a rãzgândit, care ºi-a promovat cu tenacitate gaºca de prieteni punând-o în capul mesei pe criterii de cumetrie sau de interes reciproc, vrea acum ca lucrurile sã meargã ca unse.
Culmea tupeului, Tãriceanu acuzã noua putere de nerespectarea opþiunilor alegãtorilor. Dar guvernul sãu de patru ani ce opþiuni a reprezentat? Tãriceanu îl mai acuzã pe Boc cã se ocupã de lucruri neimportante – precum cumulul salariilor cu pensia. De parcã toate cazurile flagrante, de nesimþire ºi de abuz, s-ar fi manifestat pe timpul altcuiva decât al sãu. De parcã cei care au încasat aceste sume astronomice ar fi fost puºi în funcþii de alþii, nu de el. Culmea – culmilor o reprezintã însã pretenþia ca sub înþeleapta sa conducere România a pãºit pe neatinse culmi de progres economic. Se face cã nu înþelege cã economia nu duduia de fel, când credea el asta, ci zdrãngãnea din toate încheieturile sub presiunea speculaþiilor imobiliare în care erau ambalaþi toþi ciracii sãi. Pe când ne sfãtuia, cinic, sã ne cumpãrãm case în America, Tãriceanu mai credea cã þara e la adãpost de tsunami-ul crizei ºi dãdea de-a azvârlita cu bugetul, irosindu-l pe zdrãngãnele ºi mãrgele pentru populaþia electoralã. Acum, când specialiºtii în finanþe ai noii puteri (ingineri la bazã) încep sã descopere dimensiunea goliciunii haznalei publice, Tãriceanu face pe niznaiul: nici usturoi n-a mâncat, nici... Atunci unde sunt banii, unde este produsul economiei care-i zumzãia sub picioare?
Lecþia tupeului pare sã facã parte din cultura generalã a oricãrui politician de doi bani. Preocupat doar sã facã gãlãgie pentru a fi bãgat în seamã ºi pentru ca naivii sã-l creadã mai bun decât alþii. Asistãm la aceste prestaþii de douãzeci de ani ºi nu învãþãm nimic din ele. Nici mãcar faptul cã n-ar mai trebui sã le acordãm nicio atenþie tupeiºtilor, foºti, prezenþi sau viitori...
Titlu: Pledoarie pentru salata româneascã
Nr Editie: 2407 Data: Monday 19 January 2009
Participând la o reuniune organizatã de reprezentanþii de frunte ai mediului de afaceri – între care am recunoscut nu puþine figuri controversate, acuzate de fel de fel de inginerii financiare pe seama statului – preºedintele Traian Bãsescu a lansat o veritabilã pledoarie pentru salata româneacã. Mergând dânsul sã facã aprovizionarea pentru doamna Bãsescu, la Carrefour Orhideea, a putut sã constate cum e prezentatã acolo salata de import faþã de salata româneascã din piaþã. Diferenþa e cam cum aratã doamna Udrea, echipatã dupã un sejur de shopping la Viena, în comparaþie cu una din specialistele de la APACA. Este, desigur, vorba de formã, pentru cã dacã e sã vorbim de fond, eu personal aº avea mai multã încredere în doamna de la APACA, dacã mi-e foame sau vreau sã îmbrac o cãmaºã bine cãlcatã. Încerc sã-i înþeleg raþionamentul preºedintelui ºi cred cã nimeresc: dânsul vrea sã spunã cã din salata româneascã din Matache consoarta dumisale poate sã gãteascã ceva mai bun decât din salata turceascã de la Orhideea. Numai cã el, personal, în condiþia de achizitor, trebuie sã-ºi învingã atracþia formalã pe care o exercitã salata turceascã asupra opþiunilor sale de cumpãrãtor.
Merg mai departe: prin acest exemplu, dl preºedinte face - din nou – o pledoarie pentru produsele autohtone. ªi are perfectã dreptate. Un bun coeficient al gravitãþii crizei actuale se este cauzatã de dezinteresul pe care producãtorii români l-au manifestat faþã de produsele tradiþionale. Aºa am ajuns astãzi ca, þarã eminamente agrarã cum am fost, sã mâncãm ce produc þãrile industrializate.
A doua chestiune pe care a ridicat-o preºedintele la întâlnirea cu „grupurile de interese” se referã la comportamentul tipic al statului. Situaþia grea cu care se confruntã azi agenþii economici ºi falimentele în serie, au printre cauze ºi faptul cã statul nu-ºi plãteºte datoriile. Intransigent cu agenþii economici care întârzie sau nu reuºesc sã-ºi plãteascã dãrile, statul nu catadixeºte sã dea socotealã nimãnui pentru întârzierile cu care face plãþile. Plãþile întârziate sau eºalonate sunt considerate o practicã curentã ºi nimeni nu rãspunde pentru victimele pe care acest procedeu le face. Bãsescu i-a trasat lui Pogea sarcina sã-i plãteascã pe creditori, iar Pogea n-a zis nu. Dar nici bani nu are.
Salvarea României stã însã în salatã!
Titlu: Eºecul Ordonanþei "pensie contra leafã"
Nr Editie: 2407 Data: Saturday 17 January 2009
Dacã Tãriceanu ne-a înnebunit de cap cu taxa lui de înmatriculare, modificatã ºi transformatã de enºpe ori, Boc ne toacã nervii cu ordonanþa „pensie contra leafã”. N-am avut deloc impresia, din programul de guvernare, cã asta ar fi cea mai arzãtoare problemã a noului Executiv. În naivitatea mea credeam cã Bugetul este ceea ce arde ºi pe aceea ce se vor concretiza eforturile lui Boc ºi Compania. Când colo, iatã cã toate tunurile sunt puse pe cei câþiva granguri care încaseazã pensii uriaºe, pe care le completeazã cu lefuri de acelaºi calibru ºi pentru care Executivul face un morman de victime colaterale.
Reacþia premierului la decizia Curþii Constituþionale este una cel puþin ciudatã: specialistul în drept constituþional Emil Boc s-a declarat surprins de decizia Curþii! E ca ºi cum studentul Boc se aratã surprins de faptul cã primeºte nota 2 la examen pentru o lucrare în care vãdeºte necunoaºterea unor lucruri din materia de bazã. Dar asta e o altã boalã cronicã a guvernelor noastre: insuficienta pregãtire sau chiar ignoranþa care însoþeºte promovarea unor acte normative, care sunt întoarse pe motive de procedurã.
Dupã ce a asigurat naþiunea cã nu va da înapoi ºi, dacã a eºuat pe calea Ordonanþei de Urgenþã va persevera pe aceea a unui proiect de lege, Boc reia argumentaþia ºchioapã ce a însoþit ºi lansarea O.U.-ului. ªi anume cã existã niºte „nesimþiþi” care încaseazã pensii exorbitante, peste care mai iau ºi leafã ºi împotriva acestora se bate, nu cu dascãlii, actorii ºi asistenþii handicapaþilor care primesc, de fapt, lovitura cea mai durã. Spun „ºchioapã” pentru cã premierul ignorã faptul elementar cã cele câteva lefuri de vârf salvate în acest fel nu înseamnã mai nimic, cã pensiile sunt cele mai „nesimþite” ºi cã acestea rãmân bine-mersi. Este limpede, deci, cã economia care se face prin interzicerea cumulului este nesemnificativã ºi nu meritã efortul. Mai potrivit ar fi fost ca oamenii premierului sã-ºi punã mintea la contribuþie ºi sã înlãture funcþionarea acelor „legi speciale” care au fãcut ca milioanele de amãrâþi cãrora nu le ajunge pensia sã sponsorizeze veniturile câtorva categorii privilegiate, sã umble la criteriile de pensionare frauduloase de genul celor care iau ca bazã de calcul veniturile din ultimele trei luni.
Boc pare hotãrât sã nu abandoneze lupta. Va merge înainte pe acelaºi drum plin de hârtoape. ªi riscând alte surprize (printre altele ºi aceea ca proiectul sã cadã la vot, în ciuda celor 70% procente teoretice). Ar exista o altã variantã, mai logicã ºi mai simplã. Aceea cã fiecare minister cu astfel de probleme sã-ºi rezolve punctual situaþia: sã nu mai angajeze pensionari ºi sã modifice criteriile de pensionare. Atunci ar cãdea acele „capete” care îl intereseazã pe dl Boc. ªi nu s-ar mai face valurile care acum agitã viaþa ºi aºa de doi bani a pensionarilor care se mai cârpesc cu câte o leafã pentru care nu existã solicitanþi. Este, însã, prea simplu. ªi prea logic...
Titlu: Dezmãþul bugetar
Nr Editie: 2398 Data: Tuesday 06 January 2009
Cei patru ani de guvernare ai Alianþei, dar în special ultimii doi, asupra cãrora ºi-a pus amprenta guvernarea de gaºcã a liberalilor, au consemnat cel mai mare dezmãþ bugetar din istoria, poate, a ultimului deceniu.
În virtutea principiilor economiei de piaþã, banul public a fost jefuit la drumul mare, fãrã ruºine ºi fãrã opreliºti. Practic, nu a mai existat niciun fel de control al modului în care cei îndrituiþi sã foloseascã banii daþi de la buget au împãrþit ºi au distribuit sumele alocate. Curtea de Conturi, consideratã încã o instituþie depãºitã, de sorginte comunistã, n-a fãcut decât sã constate – acolo unde s-a putut – ce s-a întâmplat cu alocaþiile bugetare ºi sã trimitã rapoarte unui Parlament – el însuºi un înghiþitor nesãtul de bani – care n-a avut niciodatã timp sã le ia în discuþie. Practic, orie ºef de instituþie s-a transformat într-un dictator financiar: el ºi-a stabilit salariul ºi sporurile, el a dispus ce cheltuieli ºi cum se fac ºi nu a dat socotealã nimãnui. Modelul a fost dat de însuºi ºeful Guvernului, care a înfiinþat nenumãrate agenþii unde sã-ºi poatã plasa clientela politicã ºi sã o fidelizeze prin lefuri exorbitante. Douã au fost, în acest interval, direcþiile în care au curs, cu nemiluita, fondurile: achiziþii exorbitante, de maºini de lux, de aparaturã, de mobilier ºi cheltuieli de deplasare. Dacã cineva ar face o socotealã, ar constata cu surprindere, cã numãrul zilelor în care angajaþii statului s-au aflat în strãinãtate, în vizite de tot felul, de la documentãri exotice pânã la înfrãþiri ciudate, depãºeºete numãrul zilelor prestate la locul de aºa-zisã muncã. Unul dintre cei mai mari cheltuitori de bani publici este chiar Ministerul de Finanþe, a cãrui sumedenie de ºefi ºi ºefuleþi dispun, pe lângã lefuri ºi sporuri, de multiple prezenþe în consilii de administraþie. Aceste consilii sunt cea mai ºmechereascã cale de a se fura bani legal: cei care trebuie sã aprobe leafa directorului, sunt remuneraþi lunar, pentru participarea la ºedinþe, cu 20% din aceastã leafã. Consiliile de supraveghere sunt alte sinecuri pe bani mulþi, ca ºi comisiile de privatizare, care nu se grãbesc niciodatã sã încheie o privatizare din simplul motiv cã atunci înceteazã sã le mai curgã banii în buzunare. A fost de toatã comedia uimirea pe care a interpretat-o Tãriceanu atunci când a ieºit scandal cu lefurile ºefilor de agenþii – de parcã nu el le fãcuse, pe multe din ele, ºi de parcã nu ºtia cu cât sunt plãtiþi ciracii pe care i-a numit acolo.
Noul guvern vine hotãrât sã taie în carne vie ºi sã economiseascã, doar la prima strigare, un miliard de euro! Vã daþi seama? Un miliard de euro numai din cheltuielile inutile fãcute în ministere ºi alte instituþii publice! Dacã Boc ar avea un minim interes sã adânceascã problema – dar nu-l lasã clientela democrato-socialã care aºteaptã salivând sã intre în pâine – cifra s-ar putea dubla sau chiar tripla ºi s-ar gãsi ºi banii pentru profesori ºi pentru mame, pe care acum Sãrbu de la Muncã îi cautã ºi nu-i gãseºte.
ªi ar mai fi o cale de fãcut bani: impozitarea luxului. În România este cel mai ieftin sã fii bogat ºi sã-þi etalezi – uneori cu neruºinare – bogãþia. Bogatul îºi plãteºte capriciile, la fel cum sãracul îºi plãteºte nevoile: tot cu 16%. Marile averi sunt impozitate la fel ca ºi leafa micului angajat. O egalitate pãguboasã ºi oneroasã, pe care deja noua administraþie se face cã nu o vede. La fel cum nu vrea sã vadã multe altele...
Titlu: Haina lui Boc
Nr Editie: 2399 Data: Thursday 08 January 2009
Nu ºtiu de ce mã aºtept ca în vreo câteva zile sã-l vãd, la televizor, pe premierul Boc, sfãtuinde-ne „sã mai punem o hainã pe noi”. Istoria se repetã, deºi personajele par sã fie altele. Ce se întâmplã în aceste zile aminteºte izbitor de iarna lui ’84-’85 , cea care a dat, practic, semnalul cãderii dictaturii, patru ani mai târziu. A fost o iarnã grea ºi, chiar dacã pe atunci nu exista Gazpromul, exista ambiþia lui Ceauºescu de a plãti datoriile þãrii prin orice mijloace, pentru a-ºi pãstra independenþa. Mijlocul cel mai des folosit a devenit acela al ignorãrii nevoilor elementare ale propriului sãu popor.
Gerul de atunci a fãcut sã creascã consumul casnic ºi cum acesta ameninþa sã afecteze producþia industrialã, dictatorul nu a stat pe gânduri ºi a închis robinetul populaþiei, pentru ca industria energofagã sã poatã sã producã în continuare pe stocuri. Nu conta cã pe atunci consumul casnic nu reprezenta decât vreo 8 la sutã din total ºi cã România importa o cantitate mult mai micã decât astãzi, existând pe atunci resurse mai consistente în subsolul ce nu fusese încã concesionat. Important era sã meargã industria. Întreruperile de curent electric ºi reducerea presiunii în conductele de gaze au fost atunci coºmarul unei întregi populaþii. Gerul a fãcut sã plezneascã caloriferele din ºcoli ºi spitale, iar în casele oamenilor orice tentativã de a suplini aceste lipsuri a devenit imposibilã. În faþa tensiunii create de aceastã stare, Ceauºescu a avut o singurã reacþie, sfãtuindu-i pe români „sã mai punã o hainã pe ei”, cum fãcea el însuºi în palatul din Primãverii, unde redusese temperatura la „doar” 20 de grade, ca sã dea un exemplu.
Nu sunt, din pãcate, statistici care sã ne spunã câþi oameni au murit atunci de frig, câþi s-au îmbolnãvit ºi cât de mari au fost pierderile din economie datorate acestor restricþii absurde. Cert este cã unicul gest care ar fi salvat situaþia – deºi se cunosc restricþiile care existau pe atunci în extinderea reþelelor de aprovizionare cu gaze ºi de instalare a acestora la noi abonaþi – nu a fost fãcut: închiderea temporarã a câtorva mari consumatori industriali, pentru a putea creºte presiunea în reþeaua casnicã. Experimentul i-a plãcut atât de mult lui Ceauºescu, încât l-a repetat în fiecare dintre iernile care i-au rãmas. Din fericire pentru noi, nu prea multe...
Guvernul Boc se aflã în faþa primei crize majore pe acre o are de rezolvat. Are, din fericire, instrumentele de intervenþie pe termen scurt. Industria actualã este o umbrã a celei de acum 25 de ani, iar sistarea producþiei poate fi chiar o gurã de oxigen pentru unele capacitãþi afectate deja de criza economicã. Pentru guvernul Boc, îndrãznesc sã cred cã este o veritabilã gurã de oxigen: aflat în faþa unor crize majore – precum cea a învãþãmântului ºi a recþiei în serie a celorlalte zone bugetare – Executivul condus de mâna dreaptã a preºedintelui are o excelentã scuzã de a nu face ce s-a angajat sau faþã de ce a susþinut când nu avea putere de decizie. Principala sa grijã va fi acum sã lupte cu consecinþele tãierii gazelor de cãtre ruºi. Miniºtrii responsabili vor fi prezenþi de 5 ori pe zi la TV sã ne zicã ce mari eforturi fac ei ºi cum au grijã de popor, lãsând la o parte toate celelalte chestiuni, devenite neimportante. Gazul este haina pe care Boc o pune peste angajamentele electorale nerespectate.
Titlu: Criza gazului deschide sezonul "bãieþilor deºtepþi"
Nr Editie: 2400 Data: Friday 09 January 2009
Fiecare guvernare are "bãieþii ei deºtepþi", cei care sunt întotdeauna gata sã sarã în ajutorul naþiunii, în momentele de cumpãnã energeticã. Cea nou instalatã la Palatul Victoria nu face excepþie. Aºa cã, pe fondul crizei gazului rusesc, Guvernul a declarat „situaþie de urgenþã”. Situaþie pe baza cãreia poate selecta oferte de achiziþionare a pãcurii ºi combustibilului necesar pentru dezgheþarea populaþiei fãrã sã mai facã paºii birocratici pe care-i prevede legea: anunþ de licitaþie, depunere de oferte, analizã, termen pentru soluþionarea contestaþiilor – o întreagã poliloghie care, urmatã ca la carte, ar asigura necesarul de combustibil pentru iarna viitoare. Ori criza e acum. Ieri. Nu mai e timp de aºteptare, fãrã ca aceasta sã nu fie taxatã ca indiferenþã faþã de soarta „românilor”. Cãci aºa li se zice când e nevoie de aprobarea lor. Când nu e nevoie, se numesc, simplu, „populaþie”.
Ministrul Economiei, dl Videanu, a ieºit miercuri pe micile ecrane ºi a anunþat „starea de urgenþã”, care doar în câteva ore s-a transformat în „situaþie de urgenþã”. A anunþat-o cu deja cunoscuta sa minã de om preocupat de binele public, pe care o afiºa ºi ca primar al Capitalei, când anunþa înlocuirea grelei moºteniri de borduri din piatrã, cu modernele ºi eficientele borduri din beton. Ãsta a fost ºi noul pas al noului Executiv spre înnodarea legãturilor de concepþie ºi acþiune cu guvernãrile precedente. Care, ºi ele, în faþa crizelor reale sau inventate, deschideau portiþele legale pentru a da de lucru „bãieþilor deºtepþi” care aºteptau cuminþi sã li se cearã ajutorul. ªi pe care ei îl oferã, dezinteresaþi, fãrã licitaþie ºi la preþul pieþei. Care variazã în funcþie de gravitatea crizei. Faþã de ziua precedentã, în cea a anunþului fãcut de ministrul Videanu, preþul pãcurii a sãltat, vioi, cu vreo 20 la sutã. ªi pânã se vor perfecta formele va mai sãlta.
Comic, dacã n-ar fi dramatic, e faptul cã grija guvernanþilor s-a manifestat cu o grãbire demnã de cauze mai bune. În sensul cã Executivul n-a mai pregetat sã afle care va fi deznodãmântul conflictului ruso-ucrainean – despre care o logicã elementarã spune cã nu poate sã dureze mai mult de câteva zile, ruºii neavând nici un interes sã piardã zilnic miliarde – ºi sã vadã cât de presantã este nevoia de pãcurã, în condiþiile în care tot ei ne-au asigurat cã producþia internã ºi rezervele de gaz ne pot scoate din iarnã. Achiziþiile de combustibil pentru CET-uri se vor face, deci, în condiþiile impuse de furnizori, chiar dacã ele nu mai sunt urgenþe ºi s-ar fi putut derula în termenii prevãzuþi de legislaþie. Din buzunarul statului se vor muta, în buzunarele „bãieþilor deºtepþi” sume importante care vor contribui la bunãstarea unei categorii privilegiate. Care, bineînþeles, nu vor fi atât de insensibili încât sã nu aprecieze efortul ºi bunãvoinþa manifestate de guvernanþi.
Tema nu e nouã. Ea se desfãºoarã aproape în fiecare iarnã care ia, tradiþional, pe nepregãtite, autoritãþile, dispuse mai tot timpul sã mizeze mai mult pe blândeþea naturii, decât pe prevedere. Dacã criza gazului se va rezolva, bag mâna în foc cã vor apãrea, cu promptitudine, alte crize pentru care vor fi necesare, de asemenea, mãsuri excepþionale. Pentru binele „românilor”...
Titlu: Demonopolizarea desãpezirii
Nr Editie: 2401 Data: Saturday 10 January 2009
Oprescu poate sã rãsufle uºurat: prima zãpadã din aceastã iarnã n-a mai luat prin surprindere - ca de obicei - municipalitatea.
Evident, nu este doar meritul primarului, care a lãsat niþel deoparte populismele ºi recordurile pentru Guiness Book ºi s-a concentrat pe fluenþa (scuzaþi eufemismul) circulaþiei. Este, în primul rând, meritul naturii, care a trimis din ceruri doar o rafalã de nea. Iar în al doilea, este meritul companiilor de salubritate, care n-au dorit sã-ºi strice reputaþia ºi sã-ºi pericliteze contractele, aºa încât au scos pe strãzi, la înaintare, toate trupele ºi armamentul din dotare. Dacã ar fi sã se facã un clasament al acestei prime campanii, pe primul loc se situeazã ROMPRESTUL, care acþioneazã în sectoarele 1 ºi 5. Mai nou venitã pe piaþa salubritãþii Capitalei, compania a avut de înfruntat nu doar concurenþa (adesea neloialã) a celorlalþi furnizori de servicii, dar ºi feluritele arme politice puse în funcþiune de aceºtia. Sectorul 1, unul dintre cele care dispun de cea mai mare suprafaþã de drumuri principale, utilizate la cote înalte, a ieºit cu bine din încercare, cu atât mai mult cu cât ochii iscoditori ai presei sunt pe el, fiind cel mai la îndemânã pentru echipele de televiziune ºi reporterilor de teren. Nu ne rãmâne decât sã sperãm cã Cel de Sus nu ne va pune la încercare prea tare în continuare ºi cã vom reuºi sã o scoatem la capãt. N-aº abandona însã aceastã temã fãrã a face câteva observaþii.
Prima este cã încep sã se vadã cu claritate efectele benefice ale de-monopolizãrii acestui serviciu public. Exlcusivitatea vechiului RASUB a fost preluatã, printr-o serie de inginerii puse la cale de fostele administraþii, de cãtre o companie aºa-zis mixtã (REBU), la care primãria era ºi prestator ºi beneficiar. Un evident conflict de interese care a fãcut, ani la rând, sã nu poatã fi tras nimeni la rãspundere pentru evidentele nereguli ºi pentru activitatea nesatisfãcãtoare a acestui grup. Însãºi cãciula acestui serviciu public era prea mare pentru un singur operator. Luptele de gherilã care au început odatã cu rezilierea contractului „istoric” de cãtre câteva administraþii de sector au avut efecte contondente, declanºãndu-se adevãrate lupte de stradã între echipele companiilor rivale. La vârf, disputa s-a axat pe contestarea în serie a licitaþiilor cu rezultate neconvenabile, blocându-se luni în ºir desfãºutrarea activitãþii de salubritate. Abia acum încep sã se vadã rezultatele benefice ale eliminãrii monopolului, între companiii declanºându-se o concurenþã realã din care primul dintre cei care au de câºtigat este cetãþeanul. Probabil cã efectele concurenþei se vor vedea în continuare ºi pe planul deszãpezirii, ceea ce ar putea sã facã ca, mãcar în unele sectoare, munþii de zãpadã scoºi în pripã din carosabil, sã nu reziste pânã când primãvara le va hotãrî, în mod natural, soarta.
Titlu: Cacealmaua lui Putin
Nr Editie: 2402 Data: Monday 12 January 2009
Toatã aceastã tevaturã cu închiderea conductei de gaze din Ucraina ºi cu îngheþarea Europei are un singur scop: nu atât sã arate lumii ce armã fundamentalã este gazul, cel care poate înlocui nenumãrate divizii de tancuri ºi formaþiuni de bombardiere strategice, cât sã dea un avertisment celor care doresc sã se joace cu ideea sferelor de influenþã.
Pentru o Europã care s-a comportat cocoºeºte în varã, ignorând prostia lui Saakaºvili ºi încercând sã dea vina excusiv pe ruºi în criza georgianã, abia acum a sosit momentul socotelilor. ªi nu ca un rãspuns la susþinerea Georgiei ci ca un avertisment la intenþiile de cooptare ale Ucrainei în structurile atlantice ºi occidentale. Dacã Georgia e o cantitate neglijabilã, nu acelaºi lucru se poate spune despre Ucraina, ale cãrei legãturi istorice ºi structurale cu Rusia nu pot fi desfãcute cu una cu douã. Practic, Putin a ales cel mai bun moment pentru a le atrage atenþia occidentalilor: vreþi sã luaþi Ucraina în ograda voastrã? Foarte bine! Dar tot voi sã-i daþi ºi gazul!
Rusia stipendiazã de multã vreme Ucraina cu gazul pe care aceasta nu numai cã nu are cu ce sã-l plãteascã, dar îl mai ºi furã, într-o manierã recunoscutã chiar de cãtre Iulia Timoºenko, când nu era la putere. Mai mult, pe plan strict scriptic, în timp ce Europa primeºte gaz la peste 350 de dolari mia de metri cubi, Ucrainei îi este oferit cu 250! Cu toate acestea, Iuscenko ºi ai lui continuã sã joace partitura independenþei ºi a pro-occidentalismului, pe banii ruºilor. Tãierea gazelor spre Ucraina a vizat însã o Europã, pe post de victimã colateralã, care va avea de meditat asupra urmãrilor unor astfel de incidente.
Bineînþeles cã toatã chestiunea este, în ultimã instanþã, o cacealma. Aºa cum Europa nu se poate lipsi de gaze, nici Rusia nu se poate lipsi de banii Europei. E un afect de interese. Dar Putin demonstrazã, pe zi ce trece, cã este un as al cacealmalelor ºi cã acestea îi þin. Aflat pe val, se joacã niþel ºi cu noi, românii – o cantitate neglijabilã în raporturile de forþe ºi de interese. Ca sã ne dovedeascã cã nu ne poartã picã pentru desele gafe fãcute de Bãsescu, lanseazã o provocare: este dispus sã ne dea gaze fãrã clasicii intermediari, care umflã preþurile (între noi fie spus, aceºti intermediari au, de regulã, 50% capital rusesc, Gazprom chiar). Ba, mai mult, este dispus sã ne livreze cantitãþi nelimitate, pe care noi sã le revindem altora! Chiar ºi ucrainienilor!
Bine jucat! Cine mai poate spune cã Putin are ceva cu noi, sau cu Bãsescu? Nimeni. Problema este, însã, cã – dacã nu luãm în calcul ironia ofertei - nu suntem în stare sã punem în lucru o astfel de oportunitate. Nu avem nici capacitãþile necesare, nici oamenii interesaþi sã demareze o asemenea afacere în numele statului ºi nu în cel propriu. ªi, în general, afacerea gazului este atât de mare ºi de complexã încât nu ne putem atinge de ea. Cu toatã binecuvântarea þarului de la Moscova...
Titlu: Vânãtoarea de vulpi
Nr Editie: 2403 Data: Tuesday 13 January 2009
Sunt sigur cã Gabriel Oprea a avut un motiv foarte serios sã-l numeascã pe chestorul Virgil Ardeleanu la comanda „afacerilor interne” ale Poliþiei – DGIPI. Altfel nu ar fi riscat sã înfrunte nemulþumirea „granzilor” din PSD, începând cu Ion Iliescu ºi Mircea Geoanã ºi continuând cu Liviu Dragnea ºi – evident – Marian Vanghelie.
La fel de sigur sunt cã a avut motive la fel de serioase sã nu-ºi informeze „superiorii” pe linie de partid, punându-i în faþa unui fapt împlinit. Probabil cã dacã l-ar fi trecut pe Virgil Ardelean pe lista de propuneri înaintatã lui Geoanã, ar fi avut de înfruntat o anumitã opoziþie.
Virgil Ardelean a fost poliþist la Cluj. Acolo a reuºit sã treacã, fãrã sã fie afectat personal, peste „sindromul Caritas-Stoica” ºi sã rãmânã în afara suspiciunilor pe care le-a generat în rândul notabilitãþilor zonei tentaþia câºtigului de opt ori, din care nu puþini deþinãtori ai puterii au fost printre cei care s-au înfruptat.
A fost adus în Bucureºti, de la Cluj, de ministrul Dejeu, în 1997, într-o încercare de a mai curãþa peisajul de încrengãtura de interese dintre poliþie ºi lumea interlopã. A fost numit, mai întâi, ºef al Poliþiei Capitalei, dupã care a preluat conducerea celebrei unitãþi „Doi ºi un sfert” transformatã ulterior îm Direcþia Generalã de Inspecþie ºi Protecþie Informativã a Ministerului. A „schimbat” mai mulþi miniºtri de Interne, începând cu Dejeu ºi continuând cu Dudu Ionescu, trecând apoi prin mandatul conorãºeanului sãu Rus ºi al ploieºteanului Marian Sãniuþã. Schimbarea din 2004 nu i-a clãtinat în nici un fel scaunul, cu atât mai mult cu cât noul ministru, Blaga, era ºi el tot din Ardeal. I-a venit de hac – ca sã spun aºa – doar cel de-al treilea preºedinte sub care a lucrat ºi cu care se pare cã nu a avut o relaþie atât de armonioasã ca ºi cu ceilalþi doi. Ardelean a fost primul dintre cei trei ºefi de servicii secrete cãrora Bãsescu le-a cerut demisia ca sã ºteargã ruºinea fugii lui Omar Hayssam, care ºi-a dat-o, deºi ar fi fost, poate, singurul care nu avea motive sã ºi-o dea: semnalele date de el, constant, nu au fost, practic, luate în seamã nici de judecãtori ºi nici de procurori. Motivele este bine sã nici nu le reamintim. Cã demisia sa nu a fost bine primitã de ministru s-a vãzut din faptul cã Blaga, în ciuda dorinþei sale de a se întoarce în Clujul natal, l-a reþinut în Capitalã, oferindu-i un post de coordonare la nivelul ministerului. Unul, însã, care-l reþinea mai în spatele scenei, prin culise. Aici l-a regãsit (vorba vine) Gabriel Oprea.
Fãrã îndoialã cã Virgil Ardeleanu este un bun profesionist. Cei nouã ani petrecuþi la cârma structurii contrainformative dovedesc acest lucru. Dar, mai ales, Ardelean a fost, în aceastã funcþie, un abil politician. A ºtiut sã capteze bunãvoinþe ºi nu a ezitat sã facã serviciile – legale- pe care le putea face din poziþia pe care a ocupat-o. Ministerul de Interne a fost ºi mai este o imensã ºerpãrie, în care colcãie interese divergente ºi complicitãþi ascunse. Pentru a stãpâni un asemenea organism este nevoie nu doar de o structurã adecvatã, ci ºi de un conducãtor experimentat ºi inspirat. Chestorului Ardelean îi datoreazã câte ceva cam toate forþele politice de pe scenã, tratate egal, când s-au aflat la putere sau în opoziþie. ªi poate cã acesta este secretul numirii sale în funcþie, de cãtre un ministru care a avut de înfruntat o concurenþã serioasã în cadrul propriului sãu partid. ªi care acum se vede în situaþia de a i se cere socotealã pentru decizia luatã...
P.S. „Judecarea” lui Oprea va fi un lucru cât se poate de formal. Nimeni nu are interesul, în acest moment, sã întoarcã lucrurile, chiar dacã semnalul contestãrii lui Ardelean pare sã fi venit, pe filierele interne de partid, de la cel mai înalt nivel. Al statului.
Titlu: Necunoscutele "afacerii Oprea"
Nr Editie: 2404 Data: Wednesday 14 January 2009
Pânã la deznodãmântul de luni, când forul colectiv de conducere al PSD i-a retras sprijinul politic, Gabriel Oprea pãrea a fi unul dintre oamenii forte ai partidului. Poate cel mai „forte” – pentru cã altminteri nu înþeleg de ce a fost desemnat ca beneficiar al primei opþiuni la împãrþirea portofoliilor ministeriale.
Având prioritate, PSD-ul a uimit pe toatã lumea optând, în locul mãnosului portofoliu al Transporturilor, prin care vor veni cei mai mulþi bani europeni în perioada urmãtoare, pentru banalul portofoliu al Internelor! Singura explicaþie de dat naivilor ar fi fost cã PSD-ul doreºte, mai mult decât orice altceva, sã contribuie la reformarea instituþiilor din subordine, având ca principal obiectiv lupta împotriva corupþiei ºi a infracþionalitãþii. Or dacã aºa stãteau lucrurile, Oprea nu putea sã fie cel mai potrivit personaj de plasat în vârful unei organigrame colcãind de interese ºi complicitãþi. Nu era nici Voicu, contracandidatul sãu, cel susþinut de Vanghelie, dar la prima vedere Oprea avea mãcar o altã anvergurã – ca de la cartierul Ferentari la judeþul Ilfov. Pe ce se baza forþa lui Oprea ºi poziþia sa, superioarã unor activiºti cu vechime ºi pretenþii? S-a vehiculat ideea cã unul dintre criteriile puse în funcþiune pentru selectarea viitorilor demnitari ar fi fost forþa organizaþiilor locale ºi rezultatele obþinute de acestea. Or Ilfovul, condus de Oprea, nu înregistrase altceva decât eºecuri în serie, atât la locale cât ºi la parlamentare, unde ponderea sa scãzuse în mod simþitor. Atunci?
Gabriel Oprea a apãrut pe eºichierul politic practic din neant. În 2001 el a fost numit prefect al Capitalei, fiind selectat de la Agenþia Domeniilor Statului. I-a atras atenþia lui Nãstase prin stilul sãu militãros – provenea din cadrul armatei – ºi prin talentul de a executa ordine ºi de a raporta conºtiincios. În cãutarea unei echipe proprii, pe care sã o opunã „veteranilor” din partid, Nãstase l-a stimulat ºi l-a promovat, fãcându-l secretar de stat la Administraþie, dându-i ºi atribuþii importante pe linie de partid. Fire pragmaticã, cu un bun instinct al afacerilor, Oprea ºi-a folosit poziþia pentru a prospera, într-un demers care nu þinea cont de diferenþele de ideologie sau de apartenenþã politicã. Încã de pe atunci, legãturile sale cu Compania Cocoº-Bittner-Petrache au condus spre aranjamente profitabile care au sporit averea generalului în mod substanþial. În paralel, acesta nu a neglijat latura intelectualã a imaginii sale, obþinând felurite diplome ºi titluri academice care l-au adus în paradoxala situaþie de a deveni îndrumãtorul unor doctoranzi de talia fostului ºef al SRI, Timofte. Cei patru ani de Opoziþie au fost folosiþi intensiv pentru consolidarea propriului statut ºi pentru racolarea unui grup propriu – printre aliaþii sãi de nãdejde numãrându-se influentul primar al Sectorului 2, Onþanu, preºedintele Consiliului Judeþean Vrancea, Marian Opriºan, ºi alþi câþiva lideri cu greutate. Conflictul cu Marian Vanghelie ºi cu gruparea acestuia avea, însã, sã fie piatra de încercare a demersului sãu: învingãtor în runda pentru desemnarea ministrului de Interne, Oprea a pierdut la scor în incidentul „Vulpea”, pe care primarul Sectorului 5 l-a speculat la maxim.
Cariera politicã la vârf în PSD a lui Oprea pare a se fi zdrobit la impactul cu suspiciunile majore pe care le-a generat comportamentul sãu arogant. Toatã lumea s-a întrebat pe ce se bazeazã, iar unicul rãspuns pare sã fie acum: „Bãsescu”. Oprea a întinat nobilele aspiraþii social-democrate de a controla o parte a fluxului de informaþii secrete prin Ardelean. Acest lucru nu-i poate fi iertat. Va fi, probabil, exclus ºi din partid. Chiar dacã va fi recuperat de o altã formaþiune, el nu mai poate servi pe nimeni. În afarã de sine.
Titlu: "Incidentul Oprea" ºi testul de rezistenþã al Coaliþiei
Nr Editie: 2405 Data: Thursday 15 January 2009
"Incidentul Oprea" este primul test de rezistenþã al Coaliþiei de guvernare. S-au þesut în jurul sãu o grãmadã de teorii ºi de legende. Varianta „stas” este aceea cã între preºedintele Bãsescu ºi Gabriel Oprea a existat o înþelegere prealabilã care-i garanta acestuia din urmã rãmânerea pe post – chiar în condiþiile în care propriul sãu partid nu l-ar mai fi dorit. Miºcarea era menitã sã creeze breºa prin care alþi reprezentanþi ai social-democraþilor, cu simpatii faþã de doctrina democrat-liberalã, sã se scurgã în tabãra prezidenþialã ºi sã asigure în final, posibilitatea unei guvernãri unipartinice, anihilând astfel efectele unei retrageri de la guvernare a partenerului de coaliþie.
Teoria este frumoasã, interesantã, dar ca de obicei, realitatea este mai banalã. Dupã pãrerea mea nu a existat un acord între Traian Bãsescu ºi Gabriel Oprea. Nu este exclus ca oamenii din anturajul preºedintelui (parþial ºi al sãu) sã-i fi evocat o astfel de posibilitate, sau sã-l fi instrumentat în direcþia necesitãþii creãrii unei structuri de putere care sã-l autonomizeze faþã de formaþiunea pe care o reprezintã. Dar nu cred cã cineva i-ar fi putut da garanþii în sensul unei eventuale susþineri prezidenþiale. Traian Bãsescu nu face astfel de greºeli. Acceptã devotamentul altora, dar nu-i imunizeazã de nici un fel. Îi foloseºte atâta timp cât îi sunt utili, dar nu se încarcã cu lestul lor inutilizabil. Printre primii care au trecut printr-o astfel de experienþã se numãrã Gheorghe Flutur. Fervent susþinãtor al preºedintelui în tabãra liberalã, el ºi-a folosit intensiv resursele ministeriale în crearea polului disident „Stolojan”. Atunci când Tãriceanu l-a exclus din partid, a mizat pe refuzul preºedintelui de a valida demiterea sa din funcþia de ministru ºi pe oportunitãþile pe care i le oferea rãmânerea în structurile guvrnamentale. Bãsescu însã n-a schiþat nici un gest de suport. ªi nu este singurul caz.
Cred, de asemenea, cã rolul jucat în aceastã afacere de chestorul Virgil Ardelean a fost mult supraevaluat. „Vulpea” este departe de a fi un manipulator din umbrã. Este, mai degrabã, funcþionarul disciplinat ºi care lasã uºi deschise în urma sa. Nu numirea lui Ardeleanu este motivul cãderii lui Oprea, ci marea sa inabilitate în a face, cel puþin cu aparentã modestie, jocurile. Câºtigãtor al meciului cu Vanghelie, în prima rundã, el a crezut cã nimic nu-i mai stã în cale. Acceptat ca „numãrul 1” în PSD prin nominalizarea sa la prima opþiune ministerialã, a dorit sã ia jocul pe cont propriu. Expresie a unei nestãvilite sete de putere ºi a grabei de a-ºi servi clientela politicã, n-a mai þinut cont de reguli ºi de protocol. Evoluând în sferele înalte, s-a considerat cel puþin egalul lui Geoanã, pe care nici mãcar nu a ezitat sã-l înfrunte („Mi-a vorbit foarte insolent!” – s-a plâns preºedintele colegilor), invocând „drepturile” constituþionale.
Tot comportamentul lui Oprea din cele 20 de zile de ministeriat schiþeazã portretu unui oprtunist lipsit de tact, arogant ºi abuziv, complet nepregãtit sã facã faþã unui asemenea rol, care implicã, în primul rând, diplomaþie ºi precauþie. Oprea a acþionat acum ca pe vremea guvernului Nãstase, când se ºtia de un singur stãpân. Acum numãrul acestora a crescut ºi lucrul s-a vãzut limpede în votul forului de conducere care l-a scos pe tuºã aproape în unanimitate. Dar lucrul care l-a descalificat total rãmâne paranoicul miting de suport orchestrat prin intermediul galeriei dinamoviste – o manifestare pânã acum unicã în analele politicii.
Spuneam cã „incidentul Oprea” a constituit primul test de rezistenþã al Coaliþiei. Unul trecut cu bine. Asta nu înseamnã cã pe mai departe drumul va fi drept ºi lin.
Titlu: Alo, Bruxelles-ul? ªtiþi ce se întâmplã la Gura Ocniþei?
Nr Editie: 2406 Data: Friday 16 January 2009
În România Europeanã, membrã cu drepturi – ºi obligaþii – depline a comunitãþii continentale, se întâmplã lucruri care te fac sã te întrebi ce cãutãm acolo ºi nu am aderat la Africa, de pildã.
De aproape zece ani, la Gura Ocniþei, lângã Târgoviºte, s-a construit un centru de recuperare pentru bolnavii neuropsihici. Din vechea cazarmã insalubrã, în care fuseserã înghesuiþi, ani de zile, unii peste alþii, bolnavi din toatã þara - oameni care, dupã decenii, ori rãmãseserã fãrã familii, ori rupseserã cu totul legãtura cu acestea – se mutaserã în saloane decente cu toate utilitãþile ºi gândite special pentru a le putea oferi un adãpost corespunzãtor. Construcþia noului centru a fost posibilã cu asistenþã europeanã ºi demersuri ºi insistenþe nesfârºite din partea ºefei Centrului, doctoriþa Mariana Sãvulescu. Încã de la apariþia noului centru, grupurile de interese ºi afaceri locale au fãcut presiuni asupra administraþiei judeþene pentru a se da o altã destinaþie, mai lucrativã, patrimoniului de acolo. Personaje pragmatice l-au vãzut mai potrivit pentru un hotel pentru pensionari cu venituri mari, decât adãpost pentru „nebuni”. A fost nevoie, la vremea respectivã, de intervenþia ºefului statului ca sã nu i se schimbe peste noapte destinaþia. Dar, aproape în permanenþã, doctoriþa Sãvulescu – om dedicat meseriei ºi caritãþii – a avut de luptat cu indiferenþa ºi reaua voinþã a autoritãþilor judeþene, care aproape în permanenþã au lãsat Centrul la limita subzistenþei.
Zilele cele mai negre s-au abãtut asupra centrului în varã, odatã cu schimbarea de „regim politic” de la Târgoviºte. Noul preºedinte al Consiliului Judeþean, pe nume Florin Popescu, s-a dovedit un duºman neîmpãcat ai ideii de a avea în îngrijire Gura Ocniþei. Dupã repetate încercãri de trimitere acasã a pacienþilor sau de deturnare a destinaþiei spaþiului acestuia, sesizate, organele centrale au decis, în cele din urmã, trecerea Centrului din subordinea administraþiei locale, în aceea a Ministerului Sãnãtãþii. Numai cã formalitãþile dureazã, iar pe perioada rãmasã pedelistul Popescu a considerat cã trebuie sã se spele pe mâini ºi sã nu mai acorde nicio alocaþie centrului. Rãmas fãrã finanþare, fãrã bani de gaze ºi curent, fãrã bani de salarii, Gura Ocniþei e în pragul colapsului. Binevoitori de la judeþ recomandã ca soluþie trimiterea bolnavilor acasã ºi trecerea personalului în ºomaj. Hranã mai este doar pentru câteva zile, iar perpectiva reglementãrii administrative a situaþiei ameninþã sã se mai întindã pe vreo douã luni.
Ce e de fãcut? Toatã lumea ridicã din umeri ºi probabil cã unica soluþie ar fi ca celor de la Bruxelles sã li se înfãþiºeze modul în care România îºi trateazã membrii defavorizaþi ai societãþii, în plin secol XXI... ªi cum sunt înfometaþi, voluntar, peste 300 de oameni nefericiþi.
Titlu: Unde au greºit Stãnculescu ºi Chiþac
Nr Editie: 2418 Data: Saturday 31 January 2009
Zilele trecute, Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie a fãcut cunoscutã motivarea cu privire la sentinþa datã în dosarul generalilor Stãnculescu ºi Chiþac. Când am citit-o nu i-am dat prea multã atenþie. Apoi, însã, chestiunea a început sã mã obsedeze.
Ce spun, în esenþã, înalþii magistraþi îmbrãcaþi în robe negre de ciocli?
În primul rând, zic dânºii cu mult bun simþ, cã aceastã condamnare – la 15 ani pentru fiecare general – rãmâne definitivã, „pentru cã aceºtia nu erau obligaþi prin lege sã asculte ordinul lui Nicolae Ceuºescu”. Aºa e! Nimeni nu era obligat sã asculte ordinele lui Ceauºescu. Erau legi, votate de marea Adunare Naþionalã, care spuneau limpede care sunt drepturile ºi obligaþiile cetãþenilor României Socialiste. ªi – descoperã dupã 19 ani înalþii magistraþi de la ÎCCJ – mai erau ºi regulamentele militare care dãdeau comandanþilor responsabilitatea asupra faptelor comise. Or – ºi cu asta pun capac domnii judecãtori – ordinul de deschidere a focului în Decembrie 1989, nu a fost emis în baza unei legi, deci nu avea suport legal. Clar ca bunã ziua. ªi poate cã acum vor înþelege cei doi generali cât de grav au greºit. Ce-au crezut ei? Cã dacã le dã Ceauºescu ordin, ei trebuie sã deschidã focul asupra populaþiei? Cine era, în fond, Nicolae Ceauºescu? Cu ce drept dãdea el astfel de ordine? Dacã erau oameni cu cap, generalii ar fi trebuit sã ia mai întâi Constituþia ºi sã caute acolo paragraful corespunzãtor situaþiei. Apoi luau la rãsfoit regulamentul militar ca sã vadã dacã au sau nu dreptul sã nu execute un ordin. Dupã asta trebuiau sã se prezinte frumos în faþa lui Ceauºescu, sã ia poziþia de drepþi ºi sã spunã: Mult-iubite, stimate tovarãºe comandant suprem! Am cãutat în toate legile ºi n-am gãsit una care sã vã dea dreptul sã ne daþi astfel de ordine. Ca atare, refuzãm sã executãm acest ordin ilegal! Ne pare rãu, dacã doriþi ne dãm demisia, dar aºa ceva noi nu facem”!
Aºa ar fi trebuit sã procedeze Stãnculescu ºi Chiþac, iar astãzi n-ar mai fi avut nici o treabã. Iar domnii judecãtori ºi-ar fi ridicat pãlãriile în faþa lor ºi i-ar fi omagiat. Postum probabil! Ca pe Milea! El n-a refuzat sã execute ordinul, dar a anticipat cu maximã perspicacitate ce ar fi urmat sã se întâmple: astãzi ar fi fost el în boxã, iar domnii judecãtori l-ar fi trimis la pârnaie pentru vreo 15 ani. Ca sã înveþe Constituþia ºi regulamentele.
Cât este de simplu ºi de comod sã judeci lucrurile - chiar judecãtor fiind – prin prisma atemporalã a supremaþiei legii. ªi sã nu-þi pese de faptul cã într-o anumitã etapã istoricã, lucrurile nu au claritatea ºi simplitate pe care le au astãzi. Când nu mai funcþioneazã un regim totalitar (o fi el Bãsescu un tip autoritar, dar nu împuºcã pe nimeni! Cel mult cu dopul de la sticla de ºampanie) când nu mai existã Securitatea (ci doar un biet SRI, care ascultã fãrã folos) ºi când poþi sã-þi asumi responsabilitatea propriilor decizii. Ce mã mirã cel mai tare este faptul cã deºi nici unul dintre judecãtorii de la ÎCCJ nu este nãscut dupã 1989, sau nici mãcar diploma nu ºi-au mai luat-o dupã acest an, nu-ºi mai amintesc ce era atunci ºi cum arãta societatea româneascã. Inclusiv justiþia – cea care astãzi nu pare sã fi fãcut mulþi paºi înainte pe cãrarea democraþiei. ªi, ca sã aveþi mãsura exactã a modului drept ºi echitabil cu care judecãtorii noºtri judecã dupã ce-a trecut orice pericol, iatã motivaþia lor mot a mot:
„Acest ordin era vãdit nelegal ºi neconstituþional (sic!), legea þãrii neatribuindu-i armatei astfel de misiuni. Stãnculescu ºi Chiþac erau îndreptãþiþi sã nu dea curs acestui ordin, pe care puteau sã nu-l punã în executare” (de ce ºi-o fi pus piciorul în gips Stãnculescu?). Domnilor judecãtori, Ceauºescu ar fi fost mândru de dumneavoastrã ºi de respectul pe care-l arãtaþi Constituþiei comuniste ºi legilor democraþiei socialiste dupã care i-aþi judecat pe aceºti trãdãtori! Dar ºi de cinismul dv!
