Titlu: Cui i-e fricã de Oprescu?
Nr Editie: 2206 Data: Friday 25 April 2008
Încep sã cred cã mai tuturor candidaþilor le-a fost fricã de Oprescu. Cum s-a ajuns o atare stare de spirit? Cum a ajuns tradiþionalul perdant sã convingã lumea cã poate convertiaceastã experienþã într-una câºtigãtoare?
Sorin Oprescu ocupã un loc aparte în galeria de politicieni contemporani. Este unul atipic. Nu este modelul clasic de activist care þine cu tot dinadinsul sã ajungã în vârful ierarhiei, nefiind apt pentru vreo alta. Oprescu este medic, unul bun chiar, iar ca manager în domeniul sãnãtãþii s-a dovedit a fi unul performant. Pentru el politica a fost un hobby, ceea ce i-a permis sã adopte o atitudine mai independentã decât alþii, sã se ia în beþe cu ºefii, fãrã teama de a fi marginalizat sau dat afarã. A optat pentru social-democraþie dintr-o convingere intimã, deºi datele caracteriale l-ar fi fãcut mai compatibil cu liberalii.
Intrarea sa în competiþia electoralã s-a fãcut mai degrabã dintr-o vocaþie de performer decât dintr-una de carierist politic.I-ar fi plãcut, probabil, sã-ºi exerseze talentele manageriale într-un spaþiu mai larg ºi mai complex decât spitalul. A pierdut de douã ori: prima datã, în 2000, când avea prima ºansã, când în mod absolut inexplicabil echipa sa de campanie (condusã de Tatulici) a slãbit motoarele taman în turul doi, permiþându-i lui Traian Bãsescu sã iasã câºtigãtor aproape fãrã sã vrea. Al doilea eºec a venit de la sine, în faþa unui Lis propulsat misterios de forþe inexplicabile. Aceastã ultimã tentativã a sa are un caracter aparte: brusc, cota sa a fost înalþatã de „pericolul” Vanghelie. În faþa candidaturii acestuia, s-au „înfiorat” nu numai lideii, ci ºi o bunã parte a unui electorat ce n-a vãzut cu ochi buni un astfel de experiment.
Pentru aceºtia Oprescu, candidat din spiþã bãsescianã, a reprezentat salvarea. Cota lui a crescut exponenþial odatã cu desemnarea oficialã a lui Cristian Diaconescu, politician valoros dar lipsit de doza de populism necesarã unui asemenea demers.
Oprescu a fost, evident, „lucrat”. Nu þin minte sã mai fi luat vreodatã Biroul Electoral la puricat vreo listã de semnãturi aºa cum a fãcut-o acum. Cu siguranþã, „pontul” a fost livrat chiar de cãtre unul dintre artizanii operaþiunii litigioase.
Titlu: Caritasul imobiliar
Nr Editie: 2202 Data: Monday 21 April 2008
Banca Naþionalã a intrat la idei în legãturã cu preþurile caselor. Dupã ce a ignorat semnalele trase de Uniunea Notarilor, încã de la sfârºitul anului trecut, guvernatorul Mugur Isãrescu i-a chemat acum pe notari sã se consfãtuiascã cu ei. De ce? Simplu: orice tranzacþie imobiliarã trece prin mâinile unui notar. Altfel nu se face. Chiar dacã Uniunea Europeanã ar vrea sã le retragã notarilor acest monopol, ºi sã-l împartã cu agenþii imobiliari ºi cu avocaþii. Deocamdatã, notarii sunt stãpâni pe situaþie: în cabinetele lor se parafeazã vânzãrile ºi cumpãrãrile. Tot în cabinetele lor vin oamenii cu sacoºele de euro ºi-i numãrã rãbdãtori, cu martori. Chestia asta nu e deloc europeanã ºi ºeful notarilor, dl. Mãnescu, i-a cerut guvernatorului sã dea o directivã prin care astfel de operaþiuni, mai mari de 10.000 euro, sã se facã doar prin transfer bancar. Guvernatorul, ca ºi autoritãþile, se mai gândeºte. Nu e uºor sã înlãturi o tradiþie. Românul care vinde vrea sã simtã foºnetul bancnotelor sub degete. Nu al ordinelor de platã. Apoi, dacã intrã bãncile pe fir, se alege praful de tranzacþii. ªi de bursa imobiliarã. La notar poþi sã declari orice preþ, ori mai mic, ca sã plãteºti mai puþine taxe, ori mai mare, ca sã justifici bani negri. Viramentul bancar poate fi dezastruos pentru ambele direcþii. Ce se întâmplã, totuºi, pe piaþa imobiliarã? De ce nebunia asta? Simplu: românii au descoperit o nouã sursã energeticã: pãmântul. Terenurile. Nu sunt ca petrolul. Ba ceva mai tari. Nu aveau habar pe ce comori stau. Acum au descoperit secretul ºi s-a pornit nebunia. Stimulatã de supralicitarea ºi de vehicularea unor mari sume ivite din neant, tranzacþiile sfideazã logica ºi bunul simþ. În România terenurile ºi casele sunt mai scumpe ca oriunde în lume. Deºi românii n-au banii pe care-i au cei de pe aiurea. Zona imobiliarã a devenit un nou Caritas, în care toþi jucãtorii sperã sã scoatã de opt ori cât face. Terenul. Sau casa. Sau apartamentul. Dar, orice joc piramidal are un moment al adevãrului. Când cursa înceteazã sã mai fie alimentatã. ªi atunci totul se prãbuºeºte. Câþiva rãmân cu ce-au câºtigat la început. Iar restul cu paguba. Caritasul imobiliar român se apropie de aceastã fazã sub aceleaºi priviri inocente ºi dezinteresateale autoritãþilor.
Titlu: Întoarcerea armelor în politicã
Nr Editie: 2200 Data: Friday 18 April 2008
Noi, românii, avem o experienþã istoricã în materie de „întoarcere a armelor”. Am fãcut-o de douã ori, în primul ºi în al doilea rãzboi mondial, în condiþii diferite ºi sub presiunea unor factori externi deosebiþi. În ambele cazuri presiunea existenþialã a excedat-o pe cea moralã gãsindu-se explicaþiile necesare pentru fundamentarea patrioticã a gestului. Este o temã delicatã, asupra cãreia va continua sã se facã speculaþii, niciuna dintre acestea neputând sã modifice în vreun fel consecinþele.
În politica curentã gestul „întoarcerii armelor” are conotaþii mai degrabã practice decât morale. Se face caz peste mãsurã de noul acord pe care-l încheie PSD ºi PC în vederea colaborãrii la alegerile parlamentare din toamnã. Moraliºtii de serviciu nu ezitã sã invoce, vitriolant, „trãdarea” oamenilor lui Voiculescu ºi „întoarcerea armelor” de la finele lui 2004 când actuala Putere a ajuns sã guverneze printr-o „soluþie imoralã” . Cei cu memorie mai bunã, precum Ilie Sârbu, evocã „pagubele colaterale” pe care le-a suferit PSD-ul în urma transferului conservatorilor cãtre barca Alianþei. Alþii, mai pragmatici, se gândesc doar la faptul cã, aflându-se într-o poziþie mai puþin favorabilã ºi decât în 2000 ºi decât în 2004, sprijinul „antenelor” conservatoare le-ar putea aduce niºte procente în plus care sã merite cedarea unor locuri de parlamentar cãtre bãieþii ºi fetele lui Voiculescu. Pentru liderul conservator, operaþiunea este vitalã: el înþelege suficient de limpede cã, fãrã suportul unei formaþiuni consacrate, nu are cum sã sarã pragul electoral. Iar dacã nu-l sare, partidul e condamnat la dispariþie. Ca deobicei, îºi negociazã cu Geonã cu iscusinþã ºansa – aºa cum a fãcut-o ºi cu Bãsescu. Partidul sãu este viabil, atâta timp cât se aflã la putere, iar aceastã condiþie face sã merite o nouã „întoarcere a armelor”, chiar cu pierderile de ordin imagistic pe care le implicã. Una peste alta, ce vrea sã spunã acest acord? Cã morala ºi sentimentele pot deveni cantitãþi neglijabile atunci când interesul ºi pragmatismul conteazã.
Titlu: Vântul rece - cãlduþ al schimbãrii…
Nr Editie: 2201 Data: Saturday 19 April 2008
… a adiat joi searã ºi pe holurile celui mai mare mall de „fashion” inaugurat cu fast în complexul Bãneasa. Primarul în exerciþiu, dl. Videanu, însoþit de fiica sa, a fost unul dintre VIP-urile care au onorat invitaþia gazdelor. De-a lungul serii, însã, dl. primar n-a mai fost asaltat de corul de admiratori ºi de solicitanþii de favoruri ce l-au însoþit sistematic în cei trei ani de mandat. A putut chiar sã petreacã o searã liniºtitã, vorbind când cu unul, când cu altul, ca aproape orice om obiºnuit. Adriean Videanu a început deja sã simtã adierea rãcoroasã a schimbãrii. Pe ultimii metri ai mandatului sãu nu mai este la fel de interesant pentru cei marcaþi, de regulã, de magia puterii, cea care-i face pe unii oameni mai faimoºi, mai interesanþi ºi mai utili pentru cei care reuºesc sã le capete favorurile. Existã un întreg ºir de semne care însoþesc aceste coborâºuri lente de pe toboganul unui mandat public. Telefonul sunã mai rar. Invitaþiile la evenimente mondene se rãresc. Portarii salutã cu mai puþine plecãciuni, secretara mai uitã în câte o zi sã-i aducã cafeaua, iar ºirurile de solicitanþi din sala de aºteptare se rãresc vãzând cu ochii. În ochii celor din jur persoana îºi recapãtã, treptat, dar sigur, statura normalã, pregãtindu-se pentru reintrarea în rândul lumii. În acelaºi timp se mai petrece ºi un alt fenomen: sunt personaje pe care vântul schimbãrii le învioreazã ºi cãrora le aduce în plãmâni aer proaspãt ºi arome stimulatoare. Aceºtia întrevãd perspectiva unei demnitãþi publice pentru care îi îndrituiesc aranjamentele de culise, promisiunile celor care pot sã le îndeplineascã, bãnuiala unui sufragiu suficient de amplu. Pentru aceºtia, vântul schimbãrii bate în direcþia doritã. O simt ºi cei din jur. Omul devine, pe zi ce trece, tot mai interesant. I se descoperã calitãþi invizibile pânã atunci. El însuºi resimte o neobiºnuitã capaciate de a fi popular, de a recunoaºte persoane despre care nu-ºi aminteºte sã le fi vãzut vreodatã. κi face planuri ºi e plin de avânt în a rezolva lucruri despre care credea cã sunt nerezolvabile. Se simte nu doar mai uºor, ci ºi mai deºtept, pe mãsurã ce se apropie termenul schimbãrii. Deobicei, astfel de fenomene se înregistreazã în proporþie de masã, din patru în patru ani ºi vreme de câteva luni. Dupã aceea lucrurile reintrã în normal. Cei care au pãrãsit barca puterii se strãduiesc sã redevinã persoane obiºnuite, iar persoanele foste obiºnuite învaþã algoritmul puterii: cum sã nu rãspundã la saluturi sau la telefoane, cum sã selecteze invitaþiile, cum sã-ºi compunã o altã identitate la emisiunile de televiziune pentru care invitaþiile curg acum gârlã…
Titlu: Dacã Oprescu n-ar trebui sã se opreascã?
Nr Editie: 2199 Data: Thursday 17 April 2008
A fãcut niþicã senzaþie faptul cã Sorin Oprescu, sãtul sã mai stea cu mâna întinsã la partid, ºi-a luat soarta în mâini ºi a decis sã candideze ca independent pentru Primãria Capitalei. Gestul se potriveºte cu omul. Oprescu n-a fost niciodatã un soldat disciplinat în partid. Ba din contrã: insubordonãrile sale i-au provocat mai mereu pe ºefii social - democraþi. Din acest punct de vedere gestul sãu nu constituie o surprizã. Era de aºteptat, mai ales dupã aparent surprinzãtoarea decizie de a-l trimite în ring pe Cristian Diaconescu, ca soluþie a disputei bilaterale de la nivelul organizaþiei. Nici mãcar nu este o noutate: aproape la fel s-a întâmplat în urmã cu patru ani. La sectorul 5, Vanghelie era luat în focuri de presã pentru niºte presupuse nereguli ºi ºefii de Centru au considerat cã le-ar strica imaginea o nouã candidaturã a acestuia. Au propus un „no name”. Supãrat (sau nu?) Vanghelie ºi-a dat dat demisia din partid ºi s-a înscris pe cont propriu. A câºtigat un nou mandat, din primul tur dacã-mi aduc bine aminte. Ca ºi Bãsescu. Candidatul oficial al PSD-ului n-a luat prea multe voturi. Dar nici n-a contat, pentru cã dupã câteva luni, când lucrurile s-au liniºtit, Vanghelie a revenit în partid, precum fiul rãtãcitor, fãrã ca însã în Kiseleff sã se mai obosescã cineva sã taie viþelul cel gras. Viþeii erau deja puºi la îngrãºat ºi programaþi sã devinã mijloace de tracþiune, pentru oportunitãþile sezonului. Deja, unii dintre reprezentanþii social – democraþilor au intrat în panicã ºi au început sã strige: Canibalizare! Ne autodistrugem! Ne divizãm electoratul ºi lãsãm cale liberã democrat – libelarilor! Existã o dozã de adevãr în aceastã temere. Dacã în 2004, la sectorul 5 nu s-a întâmplat aºa ceva, a fost pentru cã „oficialul” a avut de la bun început rol de figurant. De data aceasta, însã, nici Cristian Diaconescu ºi nici Sorin Oprescu nu par dispuºi sã facã figuraþie. Pentru fiecare dintre ei candidatura înseamnã un examen important ºi un punct de cotiturã în cariera lor politicã. Dar dacã? Dacã întâmplarea aceasta a fost bine ticluitã în laboratorul electoral al PSD-ului? Dacã socoteala este urmãtoarea: ºi Oprescu, ºi Diaconescu, ar putea sã obþinã, pe lângã voturile electoratului de stânga, ºi câte ceva de la ceilalþi? Diaconescu – de la electoratul tânãr, iar Oprescu – de la electoratul conservator? Iar în turul 2 va merge cel mai bine plasat, care va beneficia ca bonus, de voturile celui care rãmâne? Un calcul aproximativ aratã cã, dupã primul tur, Blaga ar putea sã obþinã cam 30% din voturi. Oprescu ºi Diaconescu ar putea aduna, fiecare, în jur de 25 – 30 procente. Cel mai bine plasat, plecând de pe poziþia a doua , poate obþine nu doar voturile celuilalt, dar, foarte probabil, ºi pe cele ale liberalilor. ªi atunci… Un singur candidat al PSD-ului s-ar putea sã nu mobilizeze suficiente voturi pentru a câºtiga cel de-al doilea tur. La asta se vor fi gândit cei care l-au împins în ring pe Oprescu, în loc sã-l opreasca!
Titlu: Opera nu moare!
Nr Editie: 2203 Data: Tuesday 22 April 2008
Ciclic, avem de fãcut faþã câte unei prevestiri catastrofice. Las la o parte pe cele legate de fenomenele naturale – El Nino, încãlzirea globalã, dispariþia pãdurilor.
Am sã mã refer aici doar la cele culturale. Apariþia televiziunii i-a condus pe mulþi spre ideea cã aceasta va ucide cinematograful. Cele douã genuri convieþuiesc deja de cel puþin 6 - 7 decenii ºi nici unul nu dã semne cã s-ar îndrepta spre colaps.
Internetul va nimci cartea! Deºi lectura e în scãdere drasticã, continuã sã aparã noi titluri într-un ritm care nu prevesteºte o catastrofã iminentã a textului scris. Noi, românii - dar nu numai noi - avem o problemã specialã: economia de piaþã asasineazã cultura! Este strigãtul de alarmã care iese din pieptul generaþiilor a doua ºi a treia. Cele care s-au format, din punct de vedere cultural, în epoca comunistã. O epocã plinã de contradicþii, dar ºi cu câteva certitudini. Una dintre ele a fost cultura. Ca alternativã. Într-o societate care a sugrumat în faºã iniþiativa privatã, lãsând-o ca apanaj al statului, individul a avut opþiuni limitate de refugiu. Unul dintre acestea a fost sportul. Un altul a fost cultura. Dincolo de cenzura efectuatã de responsabilii comuniºti, au proliferat, totuºi, genuri ºi modele valoroase. Unul dintre efectele benefice ale cenzurii a fost acela al unei selecþii culturale mult mai riguroase. În 1989 România era una dintre þãrile cu cel mai ridicat grad de instrucþie ºi culturã, ºi cu o omogenitate remarcabilã. Era rezultatul deceniilor în care ne-am bãtut pe carte – în special dupã „dezgheþul” din 1964, când am avut, în mod aproape incredibil, acces la cele mai înalte valori culturale. Ne-am bãtut pe spectacol – celebrele timpuri ale „biletului în plus”, la film sau la teatru. Dupã 1989, aceste refugii au dispãrut. N-au mai fost necesare. Au fost concurate de opþiunile sporite. ªi de ofensiva subculturii ºi a produselor sale.
Traversãm o crizã a culturii? Dupã pãrerea mea, nu. E cert cã fenomenul cultural s-a restrâns între niºte limite mai apropiate de condiþia sa naturalã. N-au dispãrut însã cititorii avizaþi ºi inteligenþi ºi nici spectatorii cu simþ estetic. Am avut o dovadã recent: Opera Naþionalã – instituþie cãruia mulþi s-au grãbit sã-i cânte prohodul – a lansat o nouã premierã: baletul „Lacul lebedelor”. Aceasta este o „alfa ºi omega” a coregrafiei, o piatrã de încercare pentru orice instituþie care se respectã. Este ultimul lucru cu care cineva poate încerca sã triºeze. Ori poþi, ori nu. Tupeul nu este suficient. ªi spectatorii – care au umplut la refuz sala Operei sâmbãtã ºi duminicã - au putut sã constate cã demersul a fost cinstit: instituþia are resursele ºi aplombul necesare pentru o astfel de provocare! Aplauzele îndelungate au rãsplãtit munca exemplarã ºi talentul evident al unei echipe de profesioniºti care se poate mãsura cu superlativele genului.
Nu cred cã avem motive sã fim îngrijoraþi: nici cultura nu e pe ducã, nici Opera nu moare! Poate cã au mai puþini „adepþi”, dar cu siguranþã mai fideli ºi mai competenþi. ªi cultura, ºi Opera, se reaºeazã în alte tipare, proprii momentului pe care-l traversãm.
Titlu: Avantaj Oprescu?
Nr Editie: 2208 Data: Tuesday 29 April 2008
Prima reacþie la anunþul admiterii recursului lui Sorin Oprescu de cãtre Curte de Apel ºi revenirea sa în cursa electoralã mi s-a pãrut cât se poate de sugestivã: Cristian Diaconescu a declarat cã forul de conducere al partidului sãu ar trebui sã reanalizeze de urgenþã situaþia ºi sã decidã retragerea sa din competiþie.
Asta ar însemna cã ideea dominantã fusese cã Oprescu era principalul sãu adversar, iar scoaterea sa din cursa pentru Primãrie îl avantaja mai mult pe Diaconescu decât pe Blaga.
Nu ºtiu ºi nici nu mã intereseazã care au fost dedesupturile acestei afaceri suficient de dubioase. Cert este cã ea produce douã concluzii. Prima þine de starea de-a dreptul imponderabilã a Justiþiei române ºi nu degeaba ne repropºeazã Comisia Europeanã ceea ce ne reproºeazã: nu deciziile în sine ale instanþelor, ci faptul cã într-o proporþie inadmisibilã ele se bat cap în cap. Judecãtoria spune cã e neagrã - Curtea de Apel cã e albã. Pe aceleaºi probe.
Ori asta nu este admisibil. Cum-necum, Sorin Oprescu a fost mai întâi scos din cãrþi, iar acum este reintrodus. Pentru el, acest incident se dovedeºte manã cereascã ºi nu ºtiu cine ar fi putut sã aranjeze lucrurile ca sã iasã mai bine pentru el. Dacã înainte de a fi eliminat ºansele sale erau de 25 - 30%, acum ele pur ºi simplu s-au dublat. Incidentul a atras atenþia publicului cã undeva, acolo sus, se încearcã manipularea lucrurilor pentr a-l elimina din joc pe cel care s-a plasat îmopotriva sistemului. O astfel de atitudine nu poate decât sã atragã simpatia, mai ales cea a neutrilor ºi nehotãrâþilor. Aºa încât, iatã-l pe doctorul Oprescu favorit într-o întrecere din care s-ar putea sã lipseascã tocmai candidatul partidului care-ºi pusese cea mai mare speranþã în aceastã carte. ªi iatã cum PSD-ul lui Geoanã, împãrþit între trei candidatutri, e pe cale sã rãmânã fãrã nicuna!
Mai sunt douã - trei zile pânã la demararea campaniei oficiale ºi parcã în nicio rundã localã, dintre cele de pânã acum, lucrurile n-au fost aºa de complicate ºi de imprevizibile pânã în ultimul moment. Dovadã aceastã ultimã contestaþie a unei doamne pensionare care încearcã ºi ea sã-l opreascã pe Oprescu. Dacã lucrurile nu se vor poticni aici revenirea lui Oprescu dã o loviturã durã ºi candidaþilor din linia a doua ºi a treia care se vãd lipsiþi de orice ºansã de aº mai negocia bruma de zestre pentru turul doi. Pentru cã nu vor avea, practic, ce nogocia.
Avataj Oprescu? Cine sã mai ºtie...
Titlu: Politicã ºi statisticã
Nr Editie: 2204 Data: Wednesday 23 April 2008
Deºi gradul de imprevizibilitate este mai mare în politicã decât în orice alt domeniu, cea mai mare greºealã ar fi sã nu se dea atenþie statisticii. Statistica þine de aritmeticã ºi poate fi consideratã o ºtiinþã exactã. Cã între statisticã ºi prognozã se produc dese confuzii, este altceva. Sã ne întoarcem însã la statisticã. O agenþie – ZP NEWS INTERCEPTOR – efectueazã de mai bine de un an de zile statistici referitoare la frecvenþa cu care apar în presa scrisã numele principalilor protagoniºti ai vieþii publice. Este o evaluare strict cantitativã, nemenþionându-se conotaþia pozitivã sau negativã – a consemnãrilor. Cât de mult se vorbeºte despre politicieni, în ce mãsurã numele lor este o constantã a evocãrilor din articolele care apar în ziare – este ceea ce aflã cel care vizioneazã acese statistici. Principala concluzie a acestui proces de monitorizare este cã nu sunt mai mult de vreo 100 de persoane despre care se emit infornaþii sau judecãþi în mod constant. În aceºti 100 intrã, intempestiv, protagoniºtii unor întâmplãri sau scandaluri ºi ies, definitiv, eroii altora, care n-au mai avut resurse sã rãmânã în prim plan. Vitrina topului este alãtuitã din demnitari, ºefi de partide, politicieni aflaþi în funcþii cheie. De departe, cel mai popularizat politician este Traian Bãsescu. Se ºtie ºi de ce: este capabil sã alimenteze în permanenþã media cu subiecte „fierbinþi”. El a ºi fost purtãtorul auoritar al tricoului galben pânã pe la finele anului trecut, fiind secondat, deobicei, de preopinentul sãu Tãriceanu. Iatã, însã, cã în ultima vreme se produce, tot mai frecvent, un fenomen: Bãsescu „cade” de pe primul loc, cedâmdu-l altor lideri de opinie. Cãderile sale sunt tot mai spectaculoase: nu doar locul 2, ci ºi 5, 7 (ieri) sau chiar sub „primii 10” (sãptãmâna trecutã). Concluzia: Bãsescu a început sã oboseascã, nu mai are verva de altãdatã, sau nu mai reuºeºte sã impresioneze la fel de puternic? De ce presa este mai puþin interesatã de isprãvile sale? ªi cum se pot traduce acete sincope de popularitate în procente electorale? Pentru cã - nota bene – aceste lucruri se produc în anul electoral al ciclului de 4. O observaþie asemãnãtoare în legãturã cu un alt top cel al partidelor politice: deºi nu este creditat cu cel mai bun scor electoral, PSD-ul este partidul despre care se discutã cel mai des ºi cel mai mult. Îl urmeazã PD-L-ul ºi apoi PNL-ul, cu procente foarte asemãnãtoare celor din sondaje. Repet: unica neconcordanþã este în cazul social-democraþilor. Poate fi aceasta un semn cã la urne ei îºi pot depãºi condiþia de prognozã prin impactul statisticii?
Titlu: TURNEUL CANDIDAÞILOR
Nr Editie: 2205 Data: Thursday 24 April 2008
Cu opt ani în urmã, toatã suflarea româneascã se afla în faþa televizoarelor pentru a asita la "meciul secolului": Nãstase (Ilie) - Ciorbea, cei doi candidaþi calificaþi în turul 2 al alegerilor locale pentru funcþia de primar general al Capitalei. Pentru cei care-ºi amintesc ce s-a întâmplat atunci va fi cât se poate de evidentã scãderea interesului care se manifestã astãzi. Nu pentru cã Ciorbea ºi Nãstase ar fi fost mai buni decât Oprescu ºi Bãsescu în 2000, sau decât Bãsescu ºi Geoanã în 2004. Ci pentru cã era pentru prima datã în scurta istorie a democraþiei electorale româneºti când campania ieºea din tiparele anoste de pânã atunci, devenind o competiþie vie, alertã, aptã sã þinã milioane de oameni în faþa televizoarelor. Pentru cã, aº vrea sã adaug, finala aceasta a fost consideratã vârful audienþei TV de dupã Revoluþie ºi singurul caz în care televiziunea naþionalã prelua ºi retransmitea - în virtutea aceluiaºi interes - o emisiune a unui post privat. Întâmplarea, probabil, a fãcut ca o iniþiativã pornitã parcã în joacã, sã conducã spre un asemenea final. Am avut ºansa sã propun acea formulã - intitulatã TURNEUL CANDIDAÞILOR - ºi ca ea sã fie acceptatã, conducând la o dezbatere de calitate, purtatã în limitele decenþei ºi a responsabilitãþii de cãtre cei vreo 25 de candidaþi înscriºi la startul sãu. Am fost, la vremea respectivã, uºor ºocat de "violenþele" de limbaj ºi de comportament ale celor doi finaliºti, pentru ca astãzi sã-mi dau seama cã, faþã de ceea ce s-a întâmplat în urmãtoarele cicluri electorale, ambii ar merita un titlu onorific de academicieni. Glumesc, bineînþeles. ªi nici nu doresc sã devin un nostalgic. Fiecare lucru se face, cum se face, la timpul sãu. Am dorit, însã, sã remarc scãderea calitãþii dialogului, înlocuirea sa cu invectiva ºi aruncarea în joc a unor mari sume de bani - lucruri care nu fac decât sã scadã interesul publicului, cee ce se simte deja, cu câteva zile de începerea oficialã a campaniei electorale.
Titlu: Paºtele de ieri ºi de azi...
Nr Editie: 2207 Data: Saturday 26 April 2008
Este cel de-al 19-lea Paºti care se sãrbãtoreºte oficial în România, dupã jumãtatea de secol de semi ilegalitate în care s-a aflat, laolatã cu toate celelete, una dintre cele mai importante sãrbãtori creºtine. Dacã la începuturile regimului comunist preoþii erau trimiºi în lagãre iar credincioºii hãituiþi pentru participarea lor la slujbe, treptat credinþa religioasã a fost consideratã ca o chestiune þinând de tradiþie ºi toleratã ca atare. Vrând-nevrând, pânã ºi cei mai zeloºi atei ajungeau sã apeleze la seviciile preotului ºi ale bisericii, când le mureau pãrinþii sau când li se nãºteau progenituri. Nu ºtiu dacã existã statistici de acest gen, dar mi s-ar pãrea interesant sã aflãm câþi dintre românii nãscuþi înainte de Decembrie 1989 au fost botezaþi ºi câþi nu. Am avea atunci o imagine mai corectã a raportului dintre represiune ºi toleranþã. Este cert însã cã, oricât de sus s-ar fi aflat în ierarhia comunistã, în intimitate oamenii nu renunþau la tradiþie ºi pe masa lor se gãseau în ajunul Paºtelui ouãle roºii (aici, la culoare, se vedea, probabil, o anumitã compatibilitate cu doctrina) ºi cozonacul.Au fost perioade, cele de relaxare politicã de dupã evenimentele de la Praga, când mersul la slujba de Înviere devenise o practicã generalã, când cu sau fãrã credinþã, oamenii se înghesuiau sã ia luminã.Încercãrile de contracarare a acestui curent au fost destul de lipsite de zel, deºi „slujbe” paralele se organizau cu concerte ºi cenacluri menite sã readucã tineretul pe drumul cel bun, scãpându-l din ghearele obscurantismului. Artiºti de renume s-au pus în slujba acestui demers pe care nu l-au repudiat ºi nici nu ºi-au turnat cuvenita cenuºã în cap. Cert este cã ateismul românesc a fost mai degrabã unul de faþadã, de principiu. Credinþa, strãns legatã de considerentele sale ce þineau de tradiþii, a continuat sã reziste ºi în cele mai grele momente. Bisericile n-au ºomat, iar pentru cele care au cãzut sub lamele buldozerelor s-au gãsit scuze ºi motivaþii obiective. Cum spuneam, de 18 ani suntem liberi sã ne manifestãm aºa cum credem de cuviinþã în acest moment plin de semnificaþii al creºtinismului. Sunt românii mai religioºi dupã aceºti 18 ani de practicã? Cred ei mai mult ºi mai puternic în forþa ºi graþia divinã? Îi face, mãcar o zi pe an, credinþa mai buni, mai toleranþi, mai înþelegãtori cu cei din jurul lor? Mi-e teamã cã nu. Mi-e teamã cã atunci când aceste gesturi presupuneau un risc sau erau animate de o atutudine de frondã, credinþa era mai sincerã sau mai puternicã. ªi rugãciunile erau, poate, altele. ªi aºteptãrile...
Titlu: Stimate dle ministru Pãcuraru
Nr Editie: 2209 Data: Wednesday 30 April 2008
Subsemnatul, autor al articolului de faþã, vã sesizez urmãtoarele: Sunteþi rãspunzãtor – temporar – de destinele a milioanele de pensionari români care, dupã ce au muncit o viaþã, la statul comunist sau la cel capitalist, ar trebui sã nu mai aibe grija – nu spaima – zilei de mâine. Pentru cã au plãtit pentru asta, din greu. Marea majoritate a acestor pensionari au pensii mici ºi foarte mici. Cât îºi poate permite un stat aflat în dificultate pentru cã, prin politicile lor, guvernele precedente, ca ºi cel actual, nu au stimulat munca, ci nemunca, ajungând în situaþia ca cei care plãtesc impozite ºi CAS sã fie mai puþin decât cei care au de primit pensii. Dar asta e o altã poveste. Povestea mea este cã, aºa cum bine ºtiþi, peste 90% din pensionarii României au pensii de mizerie, care abia le permit sã supravieþuiascã, lipsindu-se de multe dintre lucrurile necesare, pentru a-ºi achita, primii, obligaþiile cãtre stat – chirie, întreþinere, felurile împãrþite pe pisici ºi câini etc. Aceºtia sunt, cu toþii, la discreþia statului.A funcþionarilor lui, care calculeazã ºi decid cât trebuie – conform legii – sã primeascã fiecare. Nu ºtiu vreun pensionar care sã-ºi calculeze singur pensia ºi sã meargã la casa localã de Pensii, sã batã cu pumnul în masã ºi sã zicã: eu atât trebuie sã primesc! Ei stau ºi aºteaptã, împãrþind gânditori banii primiþi ºi fac calcule: cât le mai rãmâne pentru medicamente ºi pentru verdeþurile din piaþã. Desigur – a greºi e omeneºte – se mai întâmplã ca la socotirea drepturilor, un funcþionar obosit sau stresat de ºefi sã mai greºeascã: sã calculeze mai puþin sau mai mult decât i s-ar cuveni pensionarului respectiv. Ei bine, aici intrã în funcþiune un mecanism – legal – care mã înfioarã. Iatã cazul sesizat de o doamnã în vârstã din Tg. Ocna, jud. Bacãu. Aceasta a primit deunãzi o decizie (nr. 37757/30-11-2007) care o informeazã cã la recalcularea pensiei s-a descoperit cã dânsa a încasat „ „necuvenit” o sumã cam de vreo 2-3 ori cât pensia ei. Cum? A bãgat doamna mâna în buzunarul poºtaºului sau a forþat seiful Casei de Pensii? Nu! „S-a calculat” greºit punctajul mediu cuvenit pentru perioada 1-07-1977 – 10-05-1981!!! Deci, pentru o perioadã de acum 30 de ani!Iar banii „în plus” au fost primþi în perioada 1-07-2005 – 31-12-2007! Nu se spune în somaþie cine ºi de ce a calculat eronat ºi ce rãspundere are acesta. Se spune doar cã dacã pensionara noastrã nu achitã în 15 zile „din proprie iniþiativã” suma, va fi „executatã silit”! Sau, cine ºtie, dacã nu au ce sã-i execute, va fi aruncatã direct în puºcãrie! Domnule ministru: oricât ar fi blindaþi cu regilile Ministerului de Finanþe (unde acþioneazã cei mai mari ºi mai nemiloºi hoþi din þara asta) funcþionarii dv, vinovaþi de eroare n-au dreptul, mãcar moral, sã arunce în disperare oameni care n-au nici o vinã cã în trei ani au încasat niºte bani pe care trebuie sã-i înapoieze în douã sãptãmâni! Pentru cã, de regulã, n-au cum! N-au de unde! Dupã cum bine se ºtie, din pensia minimã nu poþi sã mai faci ºi depozite la bãnci. De aceea, dle ministru, cât mai staþi pe acolo, pe la minister, aruncaþi-vã o privire îngãduitpoare ºi asupra acestor cazuri ºi gãsiþi formule mai umane, care sã nu-i omoare dintr-o datã, fãcând economie „necuvenitã” statului.
Titlu: Cristian ºi mai cum?
Nr Editie: 2198 Data: Wednesday 16 April 2008
Zbaterile lui Marian Vanghelie pentru numirea sa în postura de candidat al PSD la Primãria Capitalei mi l-a evocat, într-un fel, pe dom’ Nae Caþavencu, cel gata sã se dedea la orice presiuni pentru a-ºi atinge scopul. ªi, tot ca dom’ Nae, în momentul în care a pierdut aceastã ºansã s-a dedicat susþinerii necondiþionate a candidatului trimis de Centru.
N-aº vrea însã sã se înþeleagã cã l-aº considera pe Cristian Diaconescu un fel de Agamiþã Dandanache. Domnia sa nu are nimic din profilul verosului politician ce poartã în buzunare scrisorica pe care este gata s-o dea la „Rãsboiu’“ în cazul în care s-ar vedea nevoit sã rãmânã fãrã “colegi”. ªi ca structurã ºi ca generaþie ºi culturã, Cristian Diaconescu face parte dintr-o altã categorie de politicieni. Nu întâmplãtor numirea sa a fost întâmpinatã cu politeþe ºi respect de cãtre adversari ºi contracandidaþi. Diaconescu poate fi considerat modelul de politician care va trebui sã înlocuiascã actuala generaþie, cea a Revoluþiei. O generaþie de profesioniºti, crescuþi ºi educaþi în spiritul unui alt tip de discurs ºi comportament politic. Întrebarea pe care mi-o pun este dacã el corespunde deja aºteptãrilor unui bazin electoral special, cel al Capitalei în care au evoluat pânã acum cu succes populiºtii ºi semidocþii?
Dacã Cristian Diaconescu are mai multe ºanse decât Vanghelie, Oprescu sau Mitrea, oameni hârºâiþi în bãtãliile electorale în care ideologia joacã, încã, un rol minor? Dacã a sosit momentul afirmãrii noii generaþii politice?
Nu ºtiu care a fost calculul pe care l-a fãcut conclavul social-democrat atunci când a decis sã-ºi punã în pericol eforturile, nedându-i satisfacþie lui Vanghelie ºi nici lui Oprescu, oameni care au constant de partea lor procente electorale sigure.ªi nu ºtiu nici ce i-a fãcut pe Geoanã&Comp sã creadã cã vor putea transfera aceste procente în contul unui personaj cvasi-necunoscut publicului votant. Pentru cã aceasta e realitatea. Diaconescu este un politician valoros, echilibrat, dar nu are notorietatea necesarã unei victorii sigure. Pentru cã PSD nu-ºi mai poate permite sã piardã ºi de data aceasta Capitala. E ultima sa ºansã. Într-un fel, candidatura lui Diaconescu îmi apare foarte asemãnãtoare cu cea a lui Geoanã în 2004. ªi atunci Nãstase ºi ai sãi au crezut cã aduc o figurã nouã, mai convingãtoare decât ce aveau ei în contul curent. În plus, Geoanã avea o notorietate pozitivã dobânditã în comoda funcþie de ministru de Externe. S-a dovedit însã cã n-a fost suficientã pentru a face faþã unui buldozer populist de calibrul lui Bãsescu. Acum, e drept, Blaga este doar o parodie de Bãsescu. Nici el nu dispune de notorietate, dar are în spate un mecanism bine pus la punct ºi, mai ales, dispus sã facã orice cheltuieli ar fi necesare pentru a pãstra fief-ul Capitalei. Marea problemã rãmâne cea a timpului scurt rãmas la dispoziþia echipei de campanie a PSD pentru a face din Cristian Diaconescu o emblemã a noului tip de politician care ar pitea sã aibe impact în special asupra electoratului tânãr - cel care poate echilibra balanþa.
Titlu: Externele dupã Cioroianu: statisticã ºi prognozã
Nr Editie: 2197 Data: Tuesday 15 April 2008
Avem iarãºi crizã la Externe: sãtul de critici – dar ºi de propriile gafe - Cioroianu ºi-a dat demisia. I-a dat ºi o satisfacþie preºedintelui Bãsescu, cel care s-a opus de la început numirii sale, acuzându-i lipsa de experienþã. Tãriceanu însã s-a încapaþânat ºi a fãcut chiar o remaniere ca sã-l poatã numi. Pe 1 Aprilie, în ajunul Summit-ului NATO, Cioroianu a împlinit un an de la preluarea Externelor. Câteva zile mai târziu a renunþat de bunã voie, sub presiunea evenimentelor ºi a criticilor.
Cioroianu a fost cel de-al 9-lea ministru de la Externe. O sumarã cercetare statisticã ne aratã cã dintre cei 9, doar patru au fost diplomaþi de carierã: Sergiu Celac, Teodor Meleºcanu, Mircea Geoanã ºi Rãzvan-Mihai Ungureanu. Cioroianu a fãcut parte din categoria intelectualilor cu veleitãþi politice. Ceea ce-l face unic în aceastã galerie nu este atât lipsa experienþei dpilomatice, cât lipsa experienþei de lucru cu un colectiv. Cioroianu n-a mai fost niciodatã ºef peste alþii. Un alt exemplar din categoria sa, Pleºu, a mai avut mãcar exerciþiul mandatului de la Culturã. Nãstase ºi Severin fuseserã miniºtri sau conducãtori de instituþii. Roman avea experienþa a douã guverne... O altã concluzie o constituie faptul cã doar 4 ºi-au derulat mandatul integral: Celac, pe durata guvernului provizoriu, Adrian Nãstase, pe durata primului guvern rezultat din alegeri, Meleºcanu ºi Geoanã pe parcursul unui mandat complet. O situaþie aparte a deþinut acest portofoliu pe parcursul celor douã guvernãri de centru dreapta, cel al Convenþiei Democrate ºi al Alianþei DA, când s-au succedat nu mai puþin de 5 miniºtri. O altã concluzie interesantã este cã dintre ocupanþii acestei funcþii trei au devenit ulterior ºefi de partide – Meleºcanu la APR, Nãstase la PSD ºi Geoanã tot la PSD. Doar Petre Roman a pierdut ºefia. Dealtfel, funcþia a fost consideratã întotdeauna ca o trambulinã spre noi demnitãþi. Pe când era prim-ministru, Adrian Nãstase a caracterizat condiþia ministrului de Externe (vizându-l pe Geoanã) ca pe una extrem de comodã: faci vizite în strãinãtate, iar apoi te întorci acasã ºi dai declaraþii la presã. N-ai trabã cu frecuºul de fiecare zi al guvernului din care faci parte! Iatã însã ca n-a fost cazul, nici pentru Ungureanu ºi nici pentru Cioroianu. Dacã primul a avut ºansa unei reveniri, în funcþie de complicatul algoritm al disputelor de la vârful puterii, pentru Cioroianu nu se prefigureazã aºa ceva. Partidul sãu îºi trãieºte ultimele luni la putere, iar poziþia sa în PNL este departe de a fi una solidã. Una peste alta cred cã opþiunea lui Tãriceanu ºi propria sa îndârjire în a ocupa acest post i-au fãcut mult rãu. Ce se va întâmpla în continuare? Viitorul ministru va avea un mandat „scurt”, de cel mult 9 luni, suficient pentru a face un copil, dar prea puþin pentru a reconstrui un minister pe care experienþele ultimilor doi titulari l-au vãduvit de autoritate ºi de experienþã. Linia a doua este plinã de anonimi, aºa încât o decizie de numire „tehnicã” va trebui sã cãutatã pe la ambasade. Dar, probabil ca cea mai nimeritã soluþie ar fi Mihnea Constantinescu, actualul ºef de cabinet al lui Tãriceanu, un birocrat cu experienþã ºi cu ponderare, care l-au fãcut util mai tuturor guvernelor, de la Petre Roman pânã la Adrian Nãstase. Iar misiunea sa va fi în primul rând aceea de a gãsi soluþia unei convieþuiri pe termen scurt cu celãlalt pol de putere, de la Cotroceni.
Titlu: Pisica moartã - în curtea justiþiei!
Nr Editie: 2195 Data: Saturday 12 April 2008
Încercând sã mute scandalul pe alt teren, preºedintele Bãsescu a atacat cu o violenþã aproape fãrã precedent justiþia coruptã.
Bãsescu a spus cu voce tare ceea ce gândesc mulþi. ªi anume cã existã soluþii ale unor instanþe de judecatã care nu miros a legalitate ci put a ºpagã. Nu ºtiu dacã cea din cazul parcului Bordei este cel mai potrivit exemplu. Vom afla dupã ce Parchetul va face investigaþiile cerute de CSM. Pânã atunci putem doar sã validãm procedeul expus intempestiv de preºedinte: cât de rezistentã poate fi conºtiinþa unui magistrat în faþa unor mize care se mãsoarã în milioane de euro? Când ºtii cã de decizia - un simplu da sau nu - depinde o tranzacþie uriaºã, cât de mult mai rezistã deontologia?
Este o piesã care se joacã cu regularitate de vreo 10 ani, de când s-a dat drumul diavolului din clondir: retrocedãrile nelimitate ºi aproape în orice condiþii. Acest peisaj prielnic a dezvoltat o veritabilã industrie de fabricare de documente ºi de probe pentru care instituþiile nu au instrumentele necesare pentru a le verifica autenticitatea. Mai mult, au apãrut "instituþii" de expertizã care lucreazã mânã în mânã cu procuratorii de succesiuni. Birouri de avocaturã au devenit celebre ºi super-bogate pentru eforturile încununate de succes de a depista valorile nerevendicate ºi de a produce revendicatorii. I-au ajutat pe aceºti investitori relaþiile strânse cu autoritãþiile sau chiar implicare lor în structura instituþiilor responsabile puneþi-vã puþin memoria la lucru ºi veþi descoperi câþi avocaþi au devenit, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, miniºtri, ºefi de agenþii guvernamentale sau înalþi funcþionari publici).
Ultimul act al acestor mari afaceri s-a jucat ºi se joacã la instanþe. Pentru judecãtorii interesaþi este o simplã chestiune de fler ºi de experienþã sã identifice paragraful care le perimite sã dea soluþia doritã. Blindat cu inamovibilitate ºi cu independenþajustiþiei, ei devin un fel de Dumnezei care poat sã-i fericeascã nu doar pe alþii, dar poat sã-ºi facã ºi lor parte din aceastã fericire. Unul - douã tunuri din acestea, de milioane de dolari ºi poat sã iasã la pensie liniºtiþi, cu conºtiinþa împãcatã.
Traian Bãsescu crede cã în cazul Bordei s-ar fi întâmplat aºa ceva. Focalizând pe acest segment al afacerii, el încearcã sã facã uitat faptul cã la originea ei s-a aflat el însuºi ºi decizia - cel puþin la fel de discutabilã - de a-l "despãgubi" pe Constanda cu o halcã din parcul Bordei. Dacã ºi-a imaginat vreun moment cã beneficiarul se va mulþumi sã-ºi ridice un apartament cu etaj - cum prevede PUZ-ul sau PUD-ul zonei, lãsând la dispoziþia publicului, înseamnã cã a dat dovadã de o naivitate incalificabilã pentru o persoanã unsã cu toate alifiile, cum se considerã domnia sa.
Titlu: Dacã voiam sã protestez?
Nr Editie: 2185 Data: Wednesday 02 April 2008
Stau ºi mã întreb ce s-ar fi întâmplat dacã depuneam la Primãria Capitalei o cerere prin care solicitam sã demonstrez paºnic împotriva NATO, cu o pancartã pe care sã scrie, eventual, „Jos NATO!” sau altceva la fel de sugestiv, în mãcar una dintre cele trei zile ale Summit-ului. Nu de alta, dar am ºi eu motivele mele – faptul cã au bombardat Iugoslavia în 1999. Aproape cã îi sunt recunoscãtor lui Clinton cã n-a insistat pe lângã Congres (acolo se aprobã intrãrile ºi, poate, ºi ieºirile) sã ne adauge pe lista primului val, aprobat la Madrid în 1997. Atunci am fost furios ºi frustrat. În 1999 am fost bucuros: dacã intram, trebuia sã fim alãturi de organizaþie ºi sã dãm ºi noi cu bombe în singurul prieten pe care-l aveam prin jurul nostru. Decizia de la Praga, din 2002 m-a lãsat rece: NATO nu mai era ce fusese odatã. Americanii l-au înlocuit cu alte alianþe de conjuncturã ca sã-ºi poatã duce la capãt planurile de unicã superputere. Apartenenþa noastrã la NATO nu ne-a adus investiþiile protejate de „umbrela” alianþei, dar ne-a obligat sã ne dotãm cu avioanele strãvechi ale americanilor ºi cu fregatele depãºite ale englezilor, pe care am plãtit cât nu fãceau. ªi cu eºelonul din Afganistan unde din când în când mai moare ºi câte un român. Aºadar, nu cred în NATO ºi consider cã am dreptul sã-mi exprim public acest punct de vedere. Dar dacã libertatea asta de exprimare este suspendatã pe perioada Summit-ului? Crede cineva cã dl Videanu mi-ar semna cererea? Sau cã oamenii dlui David nu m-ar înhãþa la primul semn cã aº intenþiona sã desfãºor un banner „duºmãnos”? Pentru cã ºi azi e ca ieri: cine nu e cu noi, e împotriva noastrã. Iar duºmanii lor sunt ºi ai noºtri. Aþi vãzut ce-au pãþit cei ºase tineri germani care intenþionau aceleaºi lucruri, „înarmaþi” cu bannere ºi fluturaºi: poliþia noastrã democratã i-a þinut la graniþã nouã ore în interogatorii (dar le-a dat sandviºuri ºi sucuri) dupã care i-a expediat urgent: libertatea de miºcare în Uniunea Europeanã se opreºte la graniþa României. Nu. V-am pãcãlit de 1 Aprilie: n-am avut intenþia sã demonstrez împotriva NATO. Dar dacã aveam?
Titlu: NATO la Bucureºti
Nr Editie: 2186 Data: Thursday 03 April 2008
George Bush e la Bucureºti. Pentru a doua – ºi ultima oarã. Preºedintele american este deja un „fost preºedinte”. America nu prea mai este interesatã de ce face el. E interesatã mai ales de rezultatul meciului Obama – Hillary. Unul dintre ei va fi – aproape sigur – viitorul preºedinte. Misiunea lui Bush Jr. S-a cam încheiat. Mai are câte ceva de reglat cu Afganistanul. N-ar vrea sã lase în urmã un al doilea Vietnam (mai ales cã Irakul are ºanse mai mari). Trebuie însã sã-i convingã pe europeni sã mai contribuie ºi ei cu câte ceva la cruciada antiteroristã. Bush a venit la Bucureºti cu o agendã cât se poate de clarã. Proiectul principal îl constituie Afganistanul. Apoi primirea de noi membri. Jocurile sunt deja fãcute. Bush a spus-o ºi la Kiev ºi la CEC. Alianþa se lãrgeºte, în cel de-al treilea val cu încã trei membri. Toþi din Balcani. Congresul Statelor Unite n-a mai avut obiecþii, cum a avut la prezenþa noastrã în primul val, de la Madrid. Atunci nu contam prea mult. Au trebuit sã vinã evenimentele din Iugoslavia ca sã se considere necesarã prezenþa noastrã. Valul actual are o semnificaþie aparte: izolarea Serbiei. Aceasta va rãmâne, practic, singurã, mai ales dacã ºi pentru Bosnia ºi Herzegovina ºi Muntenegru se va gãsi o soluþie în viitorul apropiat. E drept cã, deºi Bush zice cã le lasã uºa deschisã, sârbii n-au manifestat încã intenþia de a intra în organizaþia care i-a bombardat fãrã motiv în 1999 ºi le-a rãpit o provincie istoricã. Dupã cum pare sã nu aibã vreo importanþã faptul cã în Ucraina procentul celor care nu doresc sã adere trece de 60%. NATO îi vrea pe ucrainieni, ºi nu din prea multã dragoste ºi încredere, ci din acelaºi calcul al izolãrii. A Rusiei, de data asta. Paradoxul situaþiei este cã Ucraina este, practic, somatã sã se alãture Alianþei, iar preºedintele ei încurajat sã facã acest lucru chiar fãrã sprijinul naþiunii. Iuscenko se gândeºte ºi la referendum, dar abia dupã ce la Bucureºti i s-ar adresa Ucrainei invitaþia de alãturare. Cu Georgia lucrurile sunt mai complicate. „Revoluþiile portocalii” ºi-au arãtat urzeala occidentalã ºi situaþia din cele douã þãri e departe de a fi limpede ºi convingãtoare pentru liniºtea Alianþei. Nici cu cei trei nou veniþi lucrurile nu sunt prea clare: Grecia se va opune, atâta timp cât macedonenii nu renunþã la nume. Fãrã îndoialã, reuniunea actualã va fi cea mai puþin linearã, mai calmã reuniune la vârf a Alianþei. Nemþii nu-i vor pe ucrainieni ºi e limpede de ce: pentru ei relaþia cu Rusia e mai importantã decât izolarea lui Putin. ªi este foarte probabil cã situaþia se va lãmuri – dacã se va lãmuri – abia dupã Summit, la Soci. Pânã atunci lucrurile vor merge înainte, cu o Românie gazdã primitoare ºi fãcând mari eforturi ca lucrurile sã meargã bine. Este marea mizã româneascã, ºi pentru asta s-au fãcut eforturi umane ºi materiale care depãºesc cu mult bugetul oficial.
Titlu: Reflecþii dupã Summit
Nr Editie: 2190 Data: Monday 07 April 2008
Cea mai importantã concluzie care se desprinde dupã Summit-ul de la Bucureºti este cã organizaþia a încetat sã mai reprezinte apanajul exclusiv al americanilor. Pentru prima datã în istoria de aproape ºase decenii a Alianþei, un membru îºi exprimã dreptul de veto în legãturã cu admiterea unui nou partener.
Tot pentru prima datã în istoria Alianþei, o decizie luatã la Washington, de cãtre atotputernicul Congres american, nu este validatã de cãtre plenul organizaþiei. Iar motivul nu-l constituie doar faptul cã autoritatea lui Bush, la final de mandat este aceeaºi, ci ºi faptul cã lucrurile au evoluat în direcþii care nu mai pot fi controlate cu fermitatea de altãdatã de cãtre „acþionarul principal”. Iniþiativele Statelor Unite, în special în Irak, au slãbit considerabil rolul organizaþiei, fãcând din actorul principal, doar un partener. Apoi, realitãþile din Europa ºi din „lumea cealaltã”, care începe sã nu mai fie controlatã de americani, încep sã depãºeascã capacitatea de înþelegere a diplomaþilor de la Washington. Dacã pentru Afganistan americanii reuºesc încã sã menþinã o aparenþã de solidaritate colectivã, nu acelaºi lucru se va întâmpla în Irak, unde factura intervenþiei o vor plãti singuri. Sau aproape singuri.
A mai rezultat o chestiune: revenirea viguroasã în primul plan al marilor puteri a Rusiei lui Putin. Americanii înceteazã, vãzând cu ochii, sã mai fie unica super-putere care devenise în 1991. Rãzboiul rece a fost înlocuit de rãzboiul energetic, capitol la care arsenalul rusesc este net superior. Apoi, Rusia conteazã tot mai mult în echilibrul continentului, motiv pentru care marile puteri europene nu doresc sã intre într-un conflict deschis forþând graniþele zonelor de influenþã pânã la coasta „marelui frate”. Înainte de a face declaraþiile pe care le-a susþinut la Kiev, Bush ar fi trebuit sã evalueze mai serios riscul de a fi înfruntat în interior.
Neinvitarea Macedoniei nu este doar o problemã a raporturilor sale cu Grecia. Este o problemã a Balcanilor. O evaluare corectã a situaþiei din zonã ar fi trebuit sã-i conducã pe analiºtii Alianþei spre ideea unei admiteri în bloc a þãrilor din fosta Iugoslavie. Formula aleasã nu face însã decât sã mãreascã tensiunile ºi sã conserve focarul de conflicte mondiale care pot deveni, oricând, Balcanii de Sud-Vest. Izolarea Serbiei, care este, în ultimã instanþã, raþiunea admiterii noilor membri, nu va face din aceasta un adept al unei forþe constant ostile la adresa sa.
Ce n-a clarificat în nici un fel Summit-ul de la Bucureºti este viitorul Alianþei: pânã unde va putea merge o extindere care sã se înscrie în raþiunile de a fi ale Alianþei? ªi care ar putea fi alternativa la „vechiul NATO”?
Titlu: Bãieþi, Ceauºescu ar fi fost mândru de voi!
Nr Editie: 2187 Data: Friday 04 April 2008
Bravo, domnule David! Felicitãri! Ceauºescu ar fi mândru de dumneavoastrã! De acolo, din mormântul sãu, tresaltã probabil de mulþumire vãzând cã moºtenirea sa nu este irositã. Dacã el ar fi fost astãzi gazda Summit-ului, ar fi privit cu mândrie spre organele pe care le-a educat în spiritul devotamentului faþã de cauzã! Care cauzã? Liniºtea ºi ordinea!
Dumneavoastrã, domnule David, ºi bravii bãieþi din Jandarmerie ºi Poliþie, au acþionat cu promptitudine ºi curaj pentru a înlãtura orice ameninþare la adresa Summit-ului. Cu mult devotament ei au zburãtãcit pensionarii care se aºezaserã cu gânduri ascunse pe bãncile de pe Kisseleff, au controlat cu multã vigilenþã telefoanele mobile cu care cetãþenii lipsiþi de spirit patriotic au încercat sã surprindã pe peliculã imagini cu coloanele oficiale ºi s-au strãduit – deºi nu era misiunea lor – sã împiedice accesul pe culoarul unic al unor câini comunitari care au refuzat sã respecte consemnele ºi s-au avântat în întâmpinarea înalþilor oaspeþi .
Dar cel mai mare succes l-au înregistrat bãieþii dumneavoastrã în suprimarea în faºã a unor tentative ale unor periculoase formaþiuni teroriste, care, într-o halã a unei foste întreprinderi de stat, încercau sã producã periculoase arme chimice cu care intenþionau sã atenteze la siguranþa Summit-ului. Au fost umflaþi, legaþi ºi duºi la zdup fãrã prea multe menajamente. Unde – nota bene – li s-au oferit, totuºi, apã ºi cafele.
Dar sã lãsãm gluma la o parte. Adevãrul este cã la primul test al democraþiei, „organele” noastre s-au fãcut de râs, acþionând primitiv ºi fãrã discernãmânt. La ordin – pentru cã mã îndoiesc cã jandarmii ºi poliþiºtii au acþionat de capul lor. Iar ordinele au venit de la niºte persoane incompetente, nesigure pe misiunea lor ºi dispuse sã recurgã la orice absurditate pentru a-ºi asigura liniºtea pe timpul Summit-ului. Gafele autoritãþilor au debutat cu reþinerea ºi întoarcerea de la frontierã, fãrã niciun motiv legal, a unor tineri despre care se credea cã vor pregãti manifestaþii anti NATO, culminând cu arestãrile din depozitul de la Timpuri Noi. Pentru poliþia ºi jandarmii noºtri, principiile democratice – între care dreptul la liberã exprimare – sunt de sorginte anarhistã, ele ameninþã liniºtea publicã. Evenimentele care au loc la Bucureºti au provocat o amnezie aproape totalã asupra prevederilor constituþionale: nimic, nici cea mai absurdã reglementare, nu a fost prea mult. Totul este justificat de rãspunderea faþã de ordinea ºi liniºtea obligatorii.
Am avut liniºte destulã pe vremea dictaturii. A sosit vremea sã o înlocuim cu dezbaterile publice ºi cu pluralismul opiniilor. Iar atâta timp cât acestea nu sunt violente ºi nu ameninþã sã încalce legile în vigoare, nu existã niciun motiv pentru a acþiona aºa cum au acþionat autoritãþile în aceste zile. În spiritul lui Ceauºescu!
Titlu: Summit-ul, o ocazie ratatã
Nr Editie: 2188 Data: Saturday 05 April 2008
Summit-ul NATO va rãmâne, pentru multã vreme de acum încolo, cel mai important eveniment internaþional pe care-l gãzduieºte România. O mare ºansã, în acelaºi timp, nu numai de a ne face cunoscuþi lumii – în care mai existã mulþi care confundã Bucureºtiul cu Budapesta – dar ºi de a afirma o serie de puncte de vedere care sã ne identifice ca voinþã politicã. Trãgând linie ºi încercând sã facem un bilanþ, cu ce rãmânem? Din punct de vedere organizatoric, a fost un efort considerabil, care se evidenþiazã nu doar prin bugetul alocat ci ºi prin cheltuielile colaterale, incomparabil mai mari. A fost o investiþie, în prezent ºi în viitor, care a meritat, chiar dacã ea a constituit ºi un excelent prilej de satisfacere a nevoilor clientelei politice a organizatorului care a beneficiat de prioritate în acordarea contractelor. Chestiunea mi se pare, însã, minorã, ºi cu toate defecþiunile intervenite – scuzabile poate prin lipsa de experienþã în materie - organizarea a fost satisfãcãtoare. Total nesatisfãcãtoare a fost însã derularea acþiunilor de securitate ºi a celor preventive, unde s-a vãzut limpede cã „amintirile” dictaturii au fost mai puternice decât experienþa prezentã a marilor reuniuni internaþionale, unde aceste obiective pot fi atinse fãrã exces de zel ºi fãrã abuzuri. Desigur, nimeni nu ºi-ar fi dorit ca Bucureºtiul sã devinã scana unor violenþe stradale, dar de aici pânã la a suprima în faºã orice tentativã de exprimare liberã e cale lungã. Evident, a fost mai comod aºa decât sã înfrunþi democratic ºi constituþional o opoþiþie de principiu. Într-un bilanþ realist, capitolul cel mai important îl constituie însã raportul dintre „cheltuieli” ºi „venituri”. Ce-a obþinut România, la capitolul „beneficii”? Cred cã aproape nimic. În primul rând pentru cã atitudinea slugarnicã faþã de „marele licurici” ne-a fãcut sã pierdem, odatã cu el, la capitolele ratate de Bush. În al doilea rând, pentru cã Bãsescu a luat pe cont propriu acest eveniment, refuzând sã obþinã un mandat din partea clasei politice ºi al legislativului. La ultima ºedinþã CSAT nici nu s-a pus problema unui astfel de mandat. Aºa încât ºi în chestiunea Ucrainei ºi Georgiei – susþinute cu insistenþã de Bãsescu – cât ºi în cea a Macedoniei ne-am situat în contradicþie cu principalele voci ale Uniunii Europene, din care facem parte ºi faþã de care avem responsabilitãþi directe. Ce sã mai vorbesc despre relaþia directã cu America, din care nu ne-am ales decât cu suplimentarea contingentului pentru Afganistan, dar fãrã atât de importantele vize, pentru orgoliul public. Erorile ºi aproximãrile de evaluare ºi de comunicare ale preºedintelui nostru sunt, de acum, tradiþionale, ele nemaitulburând pe nimeni. Summit-ul NATO a trecut, lãsând în urmã semne de întrebare referitoare atât la rolul organizaþiei cât ºi la viitorul sãu – problemã în care România nici nu a încercat, dar nici nu are vreun cuvânt de spus. P.S. Era sã uit: Moldova, cu toatã susþinerea bãsescianã, nici mãcar nu se întrezãreºte la orizontul NATO!
Titlu: Cioroianu nu e vinovat!
Nr Editie: 2191 Data: Tuesday 08 April 2008
Cu o dezarmantã seninãtate, ministrul de Externe a recunoscut cã la Summit, logodnica sa a fost mai „vizibilã” decât el însuºi. Imagini cu domniºoara viitoare doamnã Cioroianu, dând mâna cu Laura Bush sau conversând cu dna Bãsescu s-au putut vedea în aproape toate ziarele în care n-au apãrut fotografii cu ministrul de Externe.
De ce a fost atât de puþin vizibil? Din cauza protocolului, zice domnia sa, care nu i-ar fi prevãzut un rol mai activ. Din fericire, zic tot mai mulþi comentatori, pentru cã în acest fel a fost scutit de riscul de a mai face gafe dintre cele pe care le realizeazã cu regularitate la diverse întruniri ºi evenimente.
Chiar în preajma Summit-ului, Adrian Cioroianu a aniversat un an de la numirea sa în funcþie. A fost o numire controversatã ºi amânatã: dupã scandalul care a dus la demisia lui Ungureanu, Tãriceanu s-a încãpãþânat sã-l propunã pe Cioroianu, respins odatã de Bãsescu pe motiv de lipsã de experienþã ºi impus cu ocazia remanierii ministeriale. Cã cei care-i reproºau lipsa de experienþã aveau dreptate s-a vãzut destul de repede, la o conferinþã de presã cu Condoleezza Rice când Cioroianu n-a emis decât interjecþii. Au venit apoi, pe rând, celelalte gafe, cu ecoul lor adeseori disproporþionat, dar real. Dacã la început taberele simpatizanþilor ºi opozanþilot erau relativ egale, balanþa a înclinat constant în defavoarea ministrului. Ultimul care-l acuzã, cu argumente credibile, este chiar cel cãruia i-a fost secretar la partid – Teodor Stolojan. Eclipsa ministrului pe perioada Summit-ului a coincis cu aceea a ministerului. Piesã principalã, alãturi de Apãrare, a edificiului organizatoric, MAE a fost la fel de absent în desfãºurarea evenimentului precum ministrul sãu. Mã uit pe organigrama ministerului ºi am un prim rãspuns: din cei 7 secretari de stat care constituie aparatul de conducere, nici unul nu are un coeficient minim de notorietate. Aþi auzit de Horaþiu Rãzvan Radu, de Jan Gavrilã, de Mihai Gheorghiu, Anton Niculescu, Iulian Buga sau Rãduþa Dana Matache? Singurul de care poate cã aþi auzit este Alexandru Victor Micula, ºi asta datoritã numelui pe care-l împarte cu magnaþii alcoolului. Aceºti anonimi conferã lipsa de autoritate ºi de credibilitate a unui minister care pare sã fi fost abandonat în grabã de cãtre toþi cei care mai aveau câte ceva în comun cu diplomaþia (noroc cã la Summit l-au adus de la pensie pe dl Dinicã, cã altfel ar fi fost dezastru!) Cu ce este vinovat Cioroianu de aceastã situaþie? Dupã pãrerea mea, cu nimic. E om ºi, ca orice om are orgoliile sale. I-a plãcut ºi-i place sã fie ministru, chiar dacã nu se pricepe. Dar aici, la Externe, nepriceperea poate fi explozivã. Sigur, e plin guvernul Tãriceanu de miniºtri care nu se pricep la nimic. Dar asta nu este o scuzã pentru lãsarea în paraginã a unui domeniu esenþial pentru supravieþuirea noastrã ca entitate politicã. Se-aude cã, tardiv cum le face pe toate, premierul s-ar gândi sã-l schimbe pe dl Cioroianu. Sã nu cumva s-o facã cu unul de acelaºi calibru... P.S. Am tot respectul pentru omul de culturã, istoricul Cioroianu. O minimã prudenþã ºi o autoevaluare realistã ar fi trebuit însã sã-l reþinã în a se arunca într-o aventurã din care istoricul ºi omul de culturã n-a avut decât de pierdut.
Titlu: Istoria se repetã
Nr Editie: 2196 Data: Monday 14 April 2008
Straniu, cum se repetã istoria: Emil Boc, în vigurosul sãu discurs de la lansarea candidaþilor pelediºti la alegerile locale, a dezvoltat un discurs vitriolant la adresa „prãdãtorului” ºi „trãdãtorului” Tãriceanu. Mai mult, Boc dã în vileag ºi „trocul ordinar” dintre liberali ºi social-democraþi pentru scoaterea de la guvernare a imaculaþilor democraþi. În felul acesta, înlocuitorul de Bãsescu traseazã linia directoare a campaniei electorale: o campanie anti-liberalã, anti -Tãriceanu, anti-guvernare! Emil Boc ºi partidul sãu au exersat sârguincios în ultimul an ºi aproape jumãtate rolul de victime, de forþã politicã aflatã în opoziþie, unde a aruncat-o nu electoratul, ci partenerii nerecunoscãtori de Alianþã. Ideea este de a se induce cetãþeanului – alegãtor ideea cã, chiar dacã a fost doi ani la guvernare, atunci a constituit „partea bunã” a guvernãrii, pentru ca ulterior sã reprezinte unica speranþã pentru un electorat dezamãgit de prestaþia liberalilor. Realitatea este, însã, cã PD, ca ºi urmaºul sãu PDL, nu este în Opoziþie: a fost pãrtaº la toate eºecurile guvernãrii, neputându-ºi asuma, pe cont propriu, eventualele succese. Este încã la putere în structurile locale unde are instrumentele necesare pentru a-ºi servi clientela politicã. Democrat-liberalii nu fac altceva decât sã repete scenariul alegerilor locale din 1996. Atunci, dupã o administrare dezastruoasã de patru ani, reprezentantul – iniþial al Convenþiei Democrate, iar apoi al Partidului Naþional Liberal – „puterii” de atunci, Victor Ciorbea, ºi-a orchestrat campania pe demascare a primarului în exerciþiu, Halaicu. Ciorbea apãrea atunci ca un fel de reprezentant al opoziþiei el fiind exponentul aceleiaºi puteri, fie ea ºi localã.
Atunci reþeta a þinut. Profitând ºi de modul dezastruos în care PDSR-ul ºi-a promovat propiul candidat, pe Ilie Nãstase, Convenþia Democratã a obþinut o nouã victorie, împotriva propriei sale prestaþii.
Se va repeta scenariul în 2008? Rãspunsul nu poate sã vinã de altundeva decât de la dificila decizie a social-democraþilor.
Titlu: Complicata strategie localã
Nr Editie: 2192 Data: Wednesday 09 April 2008
Este straniu cã pentru o funcþie atât de importantã cum este cea de primar general al Capitalei nu reuºesc partidele sã mobilizeze candidaþi cu adevãrat profesioniºti. Sau mãcar alþii decât cei care ne-au uzat nervii ºi rãbdarea cu lipsa lor cronicã de calitãþi.
Peste mai uþin de o lunã începe campania electoralã, iar peste mai puþin de douã, într-o altã „Duminicã a Orbului” vom merge la urne sã ne alegem, cât se poate de uninominal, primii gospodari ai oraºelor ºi comunelor. Bãtãlia nu e lipsitã de mizã, majoritatea partidelor considerând-o un test decisiv pentru strategia legislativelor din toamnã. O miºcare pe care au fãcut-o, primii, democraþii, la ultimul scrutin, prinde acum la toate partidele: aruncarea în luptã, la nivel local - în special la primãriile marilor oraºe ºi pentru ºefia Consiliilor Judeþene – a unor „piese grele” din organigrama formaþiunilor.
Este,dupã cum s-a dovedit, o miºcare decisivã, dar ºi riscantã. În 2004, democraþii s-au ales cu mai mulþi primari decât s-ar fi aºteptat, dar ºi cu un deficit de „cadre” pentru legislative, fiind nevoiþi sã-ºi umple listele cu personaje de calitatea a II-a ºi a III-a. Au rãmas însã redutabili la nivel local, acolo unde se pregãteºte noua campanie. ªi social-democraþii, ºi liberalii sunt gata sã urmeze modelul. Totuºi, pentru cea mai importantã dregãtorie – Capitala, nu reuºesc nici unii sã cadã pe o formulã câºtigãtoare. Democraþii s-au resemnat cu ideea cã dat fiind refuzul lui Videanu de a mai candida, n-au un altul mai bun decât Blaga, deºi carisma acestuia ºi notorietatea sunt discutabile, în ciuda eficienþei demonstrate în mandatul avut la Interne. Liberalii ºtiu cã Orban nu poate fi câºtigãtor, dar ca om al sistemului poate impulsiona lista de consilieri ºi candidaþii la sectoare. La cea mai grea cumpãnã se aflã social-democraþii, confruntaþi cu o dublã perdantã (Oprescu – Vanghelie) ºi cu necunoscutele candidaturii lui Mitrea – un „greu” al precedentei lor guvernãri, dar om cu o imagine destul de discutabilã.
Viitorul primar se va alege, foarte probabil între el ºi Blaga. Restul sunt pentru decor. ªi Bucureºtiul la fel: va rãmâne decorul cel mai propice, ºi un câmp de experimente pentru propulsarea de candidaþi pentru alte funcþii.
Titlu: Unde ni sunt candidaþii?
Nr Editie: 2193 Data: Thursday 10 April 2008
Uitându-mã cu câtã caznã se adunã candidaþii pentru Primãria Bucureºtilor, nu pot sã nu-mi aduc aminte ce se întâmpla în urmã cu 16 ani, când au avut loc primele alegeri locale.
Era începutul de an 1992 ºi alegerile aveau loc în februarie. Se formase recent Convenþia Democraticã ºi apãruse, scos din jobenul liberalilor, Crin Halaicu. Nu-l ºtia nimeni, era inginer sau subinginer pe un ºantier. Partidul de guvernãmânt mergea pe mâna lui Cazimir Ionescu, figurã „legendarã” a CPUN-ului, iar tinerii liberali disidenþi, de sub aripa lui Patriciu deciseserã sã-l arunce în bãtãlie pe fragedul Cãlin Popescu Tãriceanu, un play-boy care cocheta cu presa printr-un post de radio. Pe atunci, finanþatorul tinerilor liberali era Viorel Cataramã, regele saltelelor Relaxa. A mai candidat din partea PRM-ului cineva - nu-mi mai aduc exact aminte numele, era jurnalist sau scriitor. Partidul de guvernãmânt se afla în pragul scinziunii, dupã mineriada din septembrie 1991 ºi aruncarea peste bord a lui Petre Roman, îndreptându-se cu paºi mari spre „dubla” FDSN – FSN. Dupã doi ani în care se perindaserã primari autonumiþi, sau numiþi nu se ºtie exact cum, fostul ministru al Transporturilor, Doru Panã, se pregãtea sã prindã funcþia nou creatã de prefect. Campania electoralã n-a fost spectaculoasã. Þin minte cã am organizat atunci, la „Libertatea”, prima confruntare dintre candidaþi. Evenimentul n-a prezentat interes pentru Televiziunea Românã, în interiorul cãreia se duceau lupte de gherilã cu sindicaliºtii lui Dumitru Iuga. Confruntarea dintre cei patru candidaþi a fost una doar interesantã: un Cazimir Ionescu cu nasul pe sus, dar fãrã a ºti mare lucru, un Crin Halaicu modest ºi pãrând dornic sã înveþe, un Cãlin Popescu Tãriceanu simpatic, dar atât, ºi un candidat al PRM-ului (tot nu-mi amintesc numele) încrâncenat. Scrutinul avea sã dea câºtig de cauzã Opoziþiei, lui Halaicu. A fost debutul unei atitudini ce avea sã rãmânã constantã, cu toatã incapacitatea celor desemnaþi de a demonstra o minimã apetenþã gospodãreascã – pentru cã nu de politicã ducea lipsã, atunci ºi astãzi, Bucureºtiul.
Ce s-a întâmplat, peste ani, cu candidaþii? Unul – cel care câºtigase - a dispãrut imediat dupã mandat, rezumându-se la afaceri, fãrã a mai avea apariþii publice. Altul a naufragiat la CNSAS, în calitate de purtãtor de cuvânt. Cel al cãrui nume abia acum mi l-am amintit: Radu Teodoru, n-a mai dat nici un prilej de a fi remarcat. Iar cel mai aerian – dar mai simpatic! - a ajuns, iatã, prim ministru!
Titlu: Ghetto-ul diplomatic
Nr Editie: 2194 Data: Friday 11 April 2008
Ceea ce s-a întâmplat cu cetãþeanul român care a murit într-o închisoare polonezã în urma unei greve a foamei, fãrã ca autoritãþile noastre sã-i asigure nici cea mai micã asistenþã este nu doar un fapt revoltãtor, ci ºi unul tipic pentru o diplomaþie care nu s-a desprins de modelul din care descinde: cel comunist!
Vreme de o jumãtate de secol misiunile diplomatice ale României au avut câteva sarcini specifice: sã facã spionaj (ceea ce nu e de condamnat, o face toatã lumea sub diverse forme), sã promoveze imaginea ºi operele „tovarãºului ºi tovarãºei” ºi sã contracareze – cum puteau – acþiunile duºmãnoase ale diasporei. Cu aceastã fiºã a postului, ambasadele noastre au devenit niºte fortãreþe pregãtite în orice moment de asediu, corpul diplomatic aventurându-se în afara lor doar pentru eventualele cumpãrãturi – ºi atunci urmãriþi cu maximã vigilenþã de securiºtii sub aoperire ai ambasadei.
Despre rezolvarea problemelor românilor aflaþi în trecere sau stabiliþi pe acolo, nici nu putea fi vorba: cei stabiliþi fugiserã sau renunþaserã la cetãþenie, iar cei în trecere erau probabil în curs de a alege libertatea. Dupã 1989 lucrurile nu s-au schimbat, în mare. Mentalitatea de ghetto s-a perpetuat iar relaþiile cu noile realitãþi au evoluat cu maximã timiditate. Deschiderea graniþelor ºi libera circulaþie a românilor n-a reprezentat pentru ambasade decât o bãtaie de cap în plus. Pentru majoritatea membrilor corpului diplomatic stagiul la post se reduce la o acerbã încercare de strângere de bani pentru zilele negre de dupã ºi pentru achitarea datoriilor contractate cu prilejul „investiþiilor” fãcute pentru a primi funcþia. Nu sunt vorbe de clacã, se ºtie foarte bine cã în spatele uºilor închise existã un mercurial strict pentru fiecare funcþie, de la femeie de serviciu pânã aproape de vârf.
Ce-au fãcut cei de la ambasada din Varºovia? Nimic deosebit. Au tratat lucrurile ca de obicei. De ce sã-ºi batã capul pentru un român, aflat ºi în puºcãrie pe deasupra? Ce sã-i facã ei? Sã se batã cu statul polonez? Au preferat sã aºtepte sã se rezolve lucrurile de la sine. ªi s-au rezolvat. Crulic a murit, dupã o grevã a foamei îndârjitã, care spune ceva despre faptul cã vinovãþia sa n-a putut fi prea clar stabilitã.
Premierul a fãcut spume ºi vrea clarificãri ºi mãsuri. Acestea însã nu-l vor învia pe nefericitul care ºi-a gãsit sfârºitul din cauza absurzeniei conaþionalilor sãi, singurii de la care putea aºtepta o mânã de ajutor...
Titlu: Accidentul prezidenþial
Nr Editie: 2184 Data: Tuesday 01 April 2008
Un accident este un accident: în sensul cã se întâmplã... accidental. Nimeni nu-ºi propune sã aibe sau sã facã un accident. I se întâmplã. Din varii motive. Cel mai des întâlnit este „ceasul rãu”. Adicã un cumul de împrejurãri care au ca rezultat accidentul.
Ca orice alt conducãtor auto, Traian Bãsescu a avut ºi el ceasul sãu rãu. Duminicã, taman în faþa Primãriei, locul în care ºi-a lansat cariera politicã la vârf, luat de nostalgie n-a mai apreciat corect distanþa faþã de o Dacie din faþa Golf-ului sãu propriu ºi a buºit-o din spate. N-a rezultat decât ºifonarea ambelor maºini ºi trezirea din scurta reverie a ºefului statului care, ca orice cetãþean, a mers la poliþie unde a declarat accidentul, a dat probã din care a rezultat cã încã nu apucase sã bea ceva ºi i s-au luat trei puncte din zestrea pe care o are la dispoziþie orice ºofer. Bineînþeles cã întâmplarea n-a trecut neobservatã. Mai întâi trecãtorii, iar apoi reporterii, au sesizat situaþia în care se aflã ºeful statului ºi pentru majoritatea acestora comportamentul sãu modest, de simplu cetãþean, a fost de naturã sã-i aducã noi puncte de popularitate, odatã cu compãtimirea pentru întâmplare ºi concluzia de rigoare: „bine cã n-a fost mai rãu!”.
Dar dacã ar fi fost mai rãu? Dacã reveria lui Traian Bãsescu era mai profundã ºi viteza mai mare? Dacã în maºina din faþã se afla o persoanã suferindã care ar fi fãcut un ºoc? Dacã în locul Daciei, Golf-ul sãu ar fi dat peste un pieton imprudent care s-ar fi repezit sã traverseze printre maºini? Nu mai vorbesc de cazul – limitã al accidentãriii unui pieton pe trecerea de pietoni... Ce s-ar fi întâmplat atunci cu ºoferul Traian Bãsescu, preºedinte în exerciþiu al þãrii? Vinovat, ar fi fost exonerat de judecatã pânã la finalizarea mandatului, sau a mandatelor?Am fi avut o gazdã a Summit-ului NATO, proaspãt implicatã într-un accident grav?
Discuþiile savante de la TV care au urmau incidentului cu accidentul au ridicat câteva probleme, între care cea mai importantã mi se pare a fi aceea a impreciziilor constituþionale: cât poate fi persoanã privatã un preºedinte ºi cât nu? Ce poate ºi ce nu poate, nu are dreptul sã facã, atâta timp cât este sub mandat? Este o simpã particularitate de personalitate, sã te comporþi în limitele protocolului, sau sã-l ignori? Care sunt regulile imuabile ale funcþionãrii Serviciului de Pazã ºi Protocol? Pãstrând proporþiile, nu cred cã Secret Service se spalã pe mâini dacã Bush are chef sã dea o raitã prin Washington la volanul unei maºini fãrã însemnele prezidenþiale. Accidentul lui Bãsescu pune probleme a cãror rezolvare nu poate fi amânatã decât cu consecinþe dintre cele mai grave. ªi, cu sau fãrã voia sa, preºedintele trebuie adus pe calea unui comportament adecvat funcþiei pe care o ocupã ºi de care, în caz de inconveniente, se poate debarasa oricând. Ultima soluþie ar fi aceea ca în trafic, sã ne ferim ca de dracu de orice Golf aflat în preajmã, ca nu cumva la volanul sãu sã se afle un preºedinte obosit de treburile de peste zi sau tracasat de relaþia sa cu premierul...
