Titlu: Bancorexul american
Nr Editie: 2329 Data: Monday 06 October 2008
La noi a fost la fel. Mai întâi, fosta Bancã Românã de Comerþ Exterior a început sã-ºi arate muºchii, derulând preferenþial creditele pentru achiziþiile de petrol ºi gaze. A devenit în scurt timp cea mai importantã bancã româneascã ºi a început sã joace ca atare dând credite – dovedite abia apoi neperformante – la tot „cartierul”. Pe urmã au început sã aparã fisurile, stimulate de acþiuni-spectacol (mai þineþi minte cum îl înghesuiau poliþiºtii pe voluminosul – pe atunci – Rãzvan Temeºan într-o Dacie?) ºi finalizat apoi cu mãsura extremã a desfiinþãrii bãncii.
Creditele performante ºi reþeaua le-a luat BCR-ul iar pe cele neperformante AVAS-ul, sau cum se numea atunci. Concluzia: clienþii graºi ai bãncii au rãmas cu banii, pe care n-au mai avut (!!) cum sã-i returneze, iar noi am contribuit la actul generos al statului cu o sumã luatã, practic din buzunarele fiecãruia. S-a chemat cã am salvat sistemul bancar. I-am salvat, de fapt, pe cei care l-au devalizat. ªi pe cei care ar fi trebuit sã rãspundã pentru aceste devalizãri.
Venit în vizitã în România, prin 1997, Bill Clinton l-a întrebat pe Constantinescu despre Bancorex. Vezi bine, cam ºtia despre ce e vorba. Chestia asta mã duce cu gândul la o situaþie – posibilã - în care, aflat în vizitã la Casa Albã, Traian Bãsescu l-ar întreba pe Bush: ce se mai aude cu Lehman Brothers? Dar cu Freddie Mac ºi Fanny Mae? Sau cu...
Pãstrând proporþiile, ce s-a întâmplat la noi cu 10-12 ani în urmã n-a fost altceva decât o prefaþã, la scarã, cu ce se întâmplã acum în State. Unde statul, nabab cum e, nu pregetã sã salveze sistemul financiar pe seama contribuabilului. Pe care Bush nu l-a mai întrebat dacã e dispus sã scoatã din cont (dacã-l mai are!) vreo 2000 de dolari ca sã-i salveze pe preºedinþii ºi pe directorii generali ai celor mai mari ºi mai arogante bãnci. ªi, la fel ca la noi, vom vedea cum, în numele salvãrii naþionale, vinovaþii pentru situaþia prezentã vor fi bine mersi pe la vilele lor, cu yachturile lor ºi cu conturile lor burduºite de incentive pentru performanþa de a fi reuºit sã dea credite nerambursabile ºi câinilor – cum plastic se exprima un brocker român de pe Wall Street.
Titlu: Piþurcã la Parchet
Nr Editie: 2340 Data: Saturday 18 October 2008
Senzaþie mare, joi seara, pe aeroportul Otopeni: printre cei veniþi sã-l întâmpine pe selecþionerul naþionalei de fotbal, reîntors din Austria, unde urmãrise un meci între douã dintre viitoarele noastre adversare, s-au numãrat ºi doi procurori de la Parchetul DNA, însoþiþi de câþiva poliþiºti. Misiunea acestora era sã-l ducã pe Piþurcã la Parchet pentru audieri.
Lumea fotbalului a sãrit ca arsã: cum dom’le, ca pe ultimul borfaº, sã-l ia pe sus! Aºa ceva nu se poate! Piþurcã nu e un fitecine, e un simbol, un om care a adus glorie patriei ºi culorilor drapelului! Cei mai vehemenþi au fost câþiva dintre “oamenii de fotbal” care se mai simt cu musca pe cãciulã, fiind ºi ei chemaþi sã dea cu subsemnatul pentru transferuri fãcute în manierã haiduceascã.
Dacã nu ºtii despre ce e vorba, te poþi întreba ºi tu, simplu cetãþean: dar ce-a fãcut, frate? A dat cuiva în cap, de-l luarã pe sus ºi-l duserã la bulãu? Realitatea este cã Piþurcã n-a dat nimãnui în cap, dar nici nu a catadixit sã rãspundã chemãrilor Parchetului. O datã, de douã ori, de trei ori. Or legea spune cã dacã nu te prezinþi de bunã voie la audieri, vine poliþia ºi te aduce pe sus. Cam asta s-a întâmplat cu Piþurcã. ªi e bine cã s-a întâmplat aºa. Odatã pentru cã procurorii ºi-au mai învins reþinerile ºi din timiditatea cu care abordau numele sonore ale “mogulilor” fotbalului, ale “finanþatorilor” fãrã de care principala distracþie a naþiei s-ar duce de râpã. ªi a doua oarã pentru cã trebuie sã se reinstaureze autoritatea statului. România a cam devenit, în ultima vreme, locul unde cei cu bani ºi cu relaþii dau cu tifla justiþiei ºi, în general, autoritãþilor. Motivul pentru care se întâmplã acest lucru este cã respectivele autoritãþi ºi-au cam pierdut autoritatea, din cauza modului lipsit de profesionalism ºi de responsabilitate în care ºi-o exerseazã. Ãsta e motivul pentru care golanii se îmbrâncesc ºi se înjurã în parte cu poliþiºtii – pentru cã se ºtie cã aceºtia nu sunt uºã de bisericã. Ãsta este motivul pentru care Gigi Becali se laudã peste tot cã el nu are trabã cu Parchetul ºi cã le va da procurorilor peste nas dacã vor îndrãzni sã-i punã întrebãri. Semne bune anul are: dupã Piþurcã, s-ar putea sã urmeze Becali, mai ales cã amândoi joacã în aceeaºi piesã – valiza cu bani destinatã “stimulãrii” competitorilor Stelei la titlu. Episod tulbure, pe care Parchetul are datoria sã-l limpezeascã. Iar acest lucru nu este posibil fãrã declaraþiile lui Piþurcã ºi ale lui Becali.
Repet: nu m-a revoltat sãltarea lui Piþurcã de la aeroport. Pentru cã este un cetãþean ca oricare altul, cu aceleaºi drepturi ºi îndatoriri. Inclusiv aceea de a se prezenta la Parchet când e chemat. ªi n-am sã mã revolt nici când sau dacã procurorii îl vor înhãþa ºi pe magnatul din Pipera, la poarta Palatului, ºi-l vor duce pachet la DNA sã rãspundã politicos ºi cu argumente la întrebãrile pe care sunt sigur cã procurorii nu vor sã i le punã doar din curiozitate.
Titlu: Super-Loganul ºi acarul Popa
Nr Editie: 2341 Data: Monday 20 October 2008
CSAT-ul începe sã aibe un rol concret în politica româneascã: e locul unde cad capete. Acolo a cãzut ºi capul lui Atanasiu, apoi capetele ºefilor de servicii secrete, dupã fuga lui Hayssam, iar acum capul ºefului Poliþiei Române. Mai precis, CSAT este „laboratorul” în care preºedintele Bãsescu preparã reþeta viitoarelor decapitãri. E drept cã de data asta capul vizat era ceva mai sus pe scara ierarhicã, dar a fost bun ºi cel al ºefului Poliþiei. Pentru cã opinia publicã a conchis: preºedintele este singurul care se mai opune jafului sistematic asupra bunului public pe care-l practicã administratorii temporari ai acestuia.
Nu ºtiu, deocamdatã, cât e de mare implicarea ºefului Poliþiei, Gheorghe Popa, în afacerea cu dotarea maºinilor. Personal, nu cred. Din cât l-am cunoscut, Popa este un om corect ºi instruit – autor de patente ºi cercetãri criminalistice recunoscute pe plan mondial – dar a avut sub el o veritabilã ºerpãrie de cadre care toatã viaþa nu s-au ocupat cu altceva decât cu prãduirea bugetului. Probabil cã la o verificare scrupuloasã se va ajunge la concluzia cã ãsta este preþul real al echipamentelor ºi al îmbunãtãþirilor aduse maºinilor. Problema de fond este însã alta: dacã poliþia românã îºi putea permite – din decenþã dacã nu din alte motive – sã beneficieze de echipamente superperformante în condiþiile în care îi lipsesc acut oamenii apþi sã le utilizeze. Degeaba îi pui poliþistului de caraulã aparaturã sofisticatã în maºinã dacã scopul final rãmâne ºpaga încasatã de la cei care calcã pe bec. Probabil cã faza avutã în vedere de specialiºtii în achiziþii ai poliþiei e valabilã peste vreo 10 ani. Banii însã se plãtesc acum. ªi mi-e teamã cã sacrificarea lui Gheorghe Popa nu rezolvã nimic, pentru cã contractul e în desfãºurare, are clauze stricte, ºi rezilierea va provoca pagube mai mari decât execuþia sa.
Pânã la urmã povestea asta ilustreazã în mod strãlucit haosul ºi domnia bunului plac din i stituþiile publice, unde se cheltuie sume imense pe tot felul de pretexte fanteziste, fãrã ca cineva sã aibe autoritatea de a le stopa. Este reprezentativã pentru condiþia Guvernului Tãriceanu, de cel mai slab ºi mai incompetent guvern post-revoluþionar, neînstare sã controleze ºi sã administreze ce se întâmplã în subordinea sa. Un guvern în care fiecare ministru, ºef de agenþie, director, este un soi de Vodã care face ce vrea în feuda sa, unde se aplicã regula bunului plac, fãrã sã rãspundã cu adevãrat vreodatã. Acesta este, cred, unul dintre motivele principale pentru care, în ciuda creºterii economice, nu se gãsesc bani pentru douã direcþii importante: investiþiile fundamentale în infrastructurã ºi onorarea obligaþiei elementare de a acorda pãturilor defavorizate ale populaþiei suportul pentru un trai decent. Nu sunt bani pentru salariile profesorilor – zice acelaºi Tãriceanu care patroneazã liniºtit dezmãþul bugetar al nomenclaturii de stat!
Titlu: Lista lui Geicã...
Nr Editie: 2342 Data: Tuesday 21 October 2008
Sãptãmâna trecutã, ºeful Autoritãþii Aeronautice, pe numlele sãu Florea Geicã, a þinut afiºul de presã cu douã teme: veniturile uluitoare pe care le realizeazã cumulând leafã, pensie, bonusuri ºi colaborãri, ºi îndemânarea cu care a reuºit sã scoatã o aeronavã TAROM de pe pista aeroportului din Istanbul ºi sã o împotmoleascã în noroi.
Trebuie sã recunoaºteþi cã nu e o performanþã la îndemâna oricui: din câte îmi amintesc eu, ultima ispravã de acest gen îi aparþine unui alt pilot faimos al TAROM-ului, Ijacu, cel care a mãturat cu o aripã pista de la Otopeni, într-un zbor de probã cu avionul prezidenþial, prin 1991, ocazie cu care aparatul, în valoare de multe zeci de milioane de dolari a fost scos din uz.
Ijacu era însã angajatului TAROM-ului, pe când Geicã nu este. El piloteazã, dacã ar fi sã-l credem pe cuvânt, doar pentru a-ºi menþine abilitãþile ºi licenþa, nu pentru bani. Din aceleaºi motive piloteazã ºi avioane ale Blue Air, ambele companii fiind sub controlul direct al AACR. Desigur, dlui Geicã i s-ar putea refuza solicitãrile, dar cum e un pilot foarte bun, nimeni nu se gândeºte la aºa ceva.
Ei bine, nu numai companiile controlate de AACR nu se pun cu dl Geicã. N-o face nici mãcar cea care, teoretic, îl controleazã pe dânsul: Ministerul Transporturilor. Pentru cã dl Geicã se considerã total autonom ºi face orice-i trãzneºte prin cap, fãrã ca cineva din subordinea dlui ministru Orban sã crâcneascã. Nu crâcneºte nici chiar ministrul Orban, care, dacã ar fi avut tãria necesarã, ar fi trebuit de mult sã-l dea afarã pe dl Geicã ºi sã facã puþinã ordine la Autoritate.
Ideea este cã într-o instituþie a statului, un slujitor al statului face ce vrea: vrea sã se angajeze propriul consilier? O face! Vrea sã ia ºi pensie ºi leafã? Le ia pe amândouã! Vrea sã-ºi angajeze rudele apropiate, fini ºi cumetri în slujbe bine plãtite? Îi angajeazã. Dl Geicã este prototipul unui anume slujbaº român, pe care-l întâlnim în nenumãrate instituþii ale statului. El este produsul haosului ºi al lipsei de autoritate care domnesc în aceste instituþii. Este rezultatul complicitãþilor dubioase, care merg pânã la forme pe care legea ar trebui sã le pedepseascã aspru. Pentru cã din beneficiile exorbitante pe care le realizeazã un astfel de slujbaº, un procent se duce ºi se împarte între cei responsabili pe linie ierarhicã, care au astfel un motiv serios sã nu intervinã ºi sã tolereze acest dezmãþ. Nu mã refer aici la dl Geicã care poate cã este un amploiat cinst, care doar a scãpat niþel hãþurile. Mã refer la toatã droaia de slujbaºi care-ºi fac mendrele ºi creazã sumedenie de gãuri negre prin care se scurg banii din care s-ar putea mãri salariile profesorilor, fãrã ca Tãriceanu sã mai aibã parte de migrenele pe care i le produce acest subiect.
Aparatul de stat este cam cum este în fotbal: un fel de ligã a ºmecherilor ºi învârtiþilor de orice soi, care funcþioneazã pe baza complicitãþii ºi a ºpãgilor, nu a regulilor ºi a legilor.
Titlu: Ultima misiune a lui Câmpeanu
Nr Editie: 2343 Data: Wednesday 22 October 2008
Funcþia de preºedinte al Senatului este vacantã pentru mai puþin de douã luni. Motivul - plecarea lui Nicolae Vãcãroiu la Curtea de Conturi. Bãtãlia - cãci despre aºa ceva este vorba - pentru succesiune are o semnificaþie aparte: cel care o va câºtiga îºi va putea trece în CV faptul cã a fost al doilea om din stat.
Nu conteazã pentru cât timp. Fotoliul de preºedinte al Senatului a fost ocupat, cu autoritate de necontestat, în ultimii opt ani de Nicolae Vãcãroiu. O personalitate remarcabilã a vieþii politice româneºti, în ciuda tentaþiei balcanice de persiflare ºi de perpetuare a unor legende fãrã nicio bazã realã.
Chiar dacã nu a fost pe placul unei pãrþi a repreentanþilor mass-media, cea care i-a ºi creat o reputaþie pe care nu s-a obosit sã o contracareze, Nicolae Vãcãroiu a dovedit o remarcabilã eficienþã ºi un deosebit simþ al echilibrului. Atât de evidentã a fost valoarea purtãrii sale încât îndelungata campanie dusã de Alianþa DA pentru schimbarea ºefilor celor douã Camere s-a poticnit brusc dupã victoria obþinutã prin suspendarea lui Nãstase.
Alianþa aflatã în plin proces de disoluþie s-a mulþumit cu atât, intuind cã o eventualã schimbare ºi la nivelul Senatului va rupe complet delicatul echilibru al forþelor parlamentare. Vãcãroiu s-a dovedit a fi la înãlþimea mandatului sãu inclusiv în situaþia în care a trebuit sã preia, pentru o lunã, funcþia de ºef interimar al statului. Comportamentul sãu în aceastã poziþie i-a trezit respectul pânã ºi lui Traian Bãsescu, personaj recunoscut pentru calitatea de a nu respecta nimic ºi pe nimeni.
Plecarea lui Vãcãroiu lasã un gol pe care nu l-ar putea completa, fie ºi pentru cele vreo 50 de zile rãmase, personaje de calibrul lui Tãrãcilã sau Ilie Sârbu. Pentru aceºtia, faptul de a-ºi putea sã-ºi treacã pe cãrþile de vizitã calitatea de preºedinte al Senatului s-ar putea sã conteze mai mult decât ne închipuim. Pentru restul lumii, însã, e mai important ca la prezidiul Senatului, în puþinele sesiuni care au mai rãmas, sã se afle un personaj care sã beneficieze de respectul tuturor taberelor. Iar acesta este, fãrã îndoialã, Radu Câmpeanu.
Politician de rasã, al cãrui echilibru ºi temperament nu s-au prea potrivit cu momentele de tensiune ºi de intoleranþã pe care le-a traversat societatea româneascã post-revoluþionarã, Radu Câmpeanu meritã sã-ºi încheie cariera politicã pe o poziþie care sã-i confirme contribuþia realã la schimbãrile care s-au produs în acest interval. Concepþia sa despre rolul politicianului nu i-a adus prea multe succese de carierã, dar a deschis porþi pentru înþelegerea faptului cã democraþia înseamnã în primul rând dialog ºi toleranþã. Pânã ºi din erorile sale clasa politicã de azi, aºa cum este ea, hulitã mai mult decât ar merita, a avut de învãþat lucruri care îi vor fi de siguranþã de folos. Dacã parlamentarii vor reuºi sã-ºi înfrângã de aceastã datã idiosincraziile ºi mãruntele orgolii de grup, Radu Câmpeanu ar avea ºansa sã le ofere, în dirct, o ultimã ºi sugestivã lecþie.
Titlu: Saltimbancii circului politic
Nr Editie: 2345 Data: Friday 24 October 2008
Cine ºi-a închipuit cã votul uninominal va mai curãþa scena politicã de veleitari ºi de neaveniþi, are de ce sã fie decepþionat încã de la depunerea candidaturilor.
Probabil cã în nici unul dintre scrutinurile precedente listele nu au fost atât de împãnate cu cântãreþi, actori, foºti sportivi sau personaje mondene ca acum. Modul de propunere a listelor de partid era unul standard: în cap se pune o „locomotivã” recunoscutã ºi eficientã. Pe locurile eligibile se plasau persoanele cãrora trebuia sã li se asigure viitorul, din varii motive – imunitate, contribuþii la fondurile electorale, diferite grade de rudenie. Spre coada listei, acolo unde se plasa graniþa nevãzutã dintre predictibilitãþi ºi dorinþe îºi mai gãseau locul ºi personaje pitoreºti, cu prizã la public, care ar fi putut sã încline balanþa mai mult decât sondajele. ªi cu asta-basta. La televizor ºi prin ziare, campania se ducea în numele partidului, nu al candidaþilor – soluþie mult mai simplã ºi mai eficientã. Pentru cã votantul punea ºtampila pe însemnele electorale ale partidului, nemainteresându-l cine era pe listã.
De data aceasta lucrurile se schimbã în mod radical. Alegerile legislative se desfãºoarã în absenþa „locomotivelor”. În primul rând a celor prezidenþiale, al cãror pufãit putea sã mai scoatã din amorþealã grosul pasagerilor nehotãrâþi. Tot mai mult, legislativele devin un soi de prelungire a alegerilor locale, cu singura diferenþã cã din urne nu ies primari, ci deputaþi ºi senatori. Candidaþii, însã, nu fac altceva decât ceea ce au fãcut ºi aspiranþii la calitatea de primar: sã promitã. Sã promitã obiective de interes ºi de avergurã localã, nu naþionalã. În mintea alegãtorilor ei devin un soi de mesageri ai nevoilor locale care-ºi vor ocupa timpul în Parlament fãcând lobby pentru niºte obiective fãrã relevanþã naþionalã. Un fel de „trimiºi speciali” la centru.
În condiþiile acestui tip de campanie, mesajul ideologic se diminueazã sau devine adiacent. Votantul nu mai cautã, pe buletin, sigla partidului, ci se uitã bine la nume. Dacã acesta îi spune ceva, îl voteazã. Dacã nu, nu. De aici ºi goana dupã notorietate. De orice fel. Numai sã nu fie vorba de anonimi. Or notorietatea politicã rãmâne destul de redusã, pentru cã la televizor se vãd cam 10% dintre protagoniºtii scenei politice, mereu cam aceiaºi. Dispunem însã de un rezervor aproape nesecat de „vedete” de orice fel, fãcute peste noapte ºi vehiculate cu insistenþã în cãutarea audienþei. Dintre aceºtia, partea leului o iau partidele mici sau fãrã prea multe ºanse de a trece pragul electoral. Pentru ei important este sã ajungã în Parlament, îndiferent cu cine vor defila acolo. Iatã însã cã ºi partidele „serioase” au probleme în a aduna numãrul de candidaþi „serioºi” pentru colegiile existente. Acestea sunt ºi cele care iau „crema” actorilor, cântãreþilor ºi sportivilor care cred cã vor avea succes ºi ca legiuitori. De aici ºi lumea pestriþã care rezultã din lectura candidaturilor depuse la birourile electorale. ªi sentimentul acut cã ne aflãm nu în faþa unui examen de competenþã ºi responsabilitate, ci a unei reprezentaþii de circ. Politic.
Titlu: Nostalgia bazarului din Damasc
Nr Editie: 2344 Data: Thursday 23 October 2008
Nici nu mi-am dat seama cã au trecut deja 15 ani de la ultima vizitã a unui preºedinte român în Siria.
Iliescu l-a vizitat pe tatãl actualului preºedinte, Hafez El Assad, în 1993, în cadrul unui turneu care a mai cuprins Emiratele Arabe Unite ºi Libanul. Atunci, încã, Siria avea ceva dintr-o þarã aflatã sub stare de asediu. Îmi amitesc amãnuntul picant cã de la hotel pânã la noul palat prezidenþial – neterminat, dar deschis în mod excepþional pentru aceastã vizitã, deºi nu dispunea încã de toalete! – microbuzul ziariºtilor a fost percheziþionat cu minuþie de vreo ºapte ori. Sau cã la dineul oferit de gazde, pe sub tunicile albe ale ospãtarilor se ghiceau tocurile pistoalelor. Assad-tatãl n-a supravieþuit prea mult acestei vizite. Fusese considerat unul dintre prietenii apropiaþi ai lui Ceauºescu ºi primirea fãcutã succesorului aratã cã nutrea speranþa cã relaþiile strânse din acea perioadã ar mai putea fi continuate, mai ales cã o bunã parte din economia sirianã era legatã de lucrãri ºi de echipamente româneºti. Marele combinat petrochimic de la Banyas fusese construit de români ºi era încã în garanþie. Pentru Assad era destul de greu de înþeles de ce Iliescu nu mai poate ce putea Ceauºescu ºi de ce, odatã stabilite niºte înþelegeri la nivel înalt, punerea lor în practicã era tãrãgãnatã sau abandonatã. Miza economicã era importantã pentru regimul Assad care menþinea þara încã într-un soi de stare de asediu, aproape 70% din buget mergând spre apãrare ºi securitate. Pentru noi, veniþi dintr-o proaspãtã democraþie, restricþiile ºi atmosfera din Damasc aminteau izbitor cu cea din care ieºisem în 1989.
Vreo 7 - 8 ani mai târziu, când am vizitat în calitate privatã Siria, decorul era substanþial schimbat. Preluând puterea, Bashar El Assad începuse sã mai cureþe din vechea gardã, înconjurându-se de oameni cu viziuni mai moderne. Siria începuse, timid dar consecvent, sã iasã din izolarea paranoicã a conflictelor din zonã. Se deschiseserã canale turistice, care se loveau însã de precaritatea infrastructurii ºi a dotãrilor. Cu un potenþial turistic excepþional – vestigiile sale istorice sunt comparate cu cele ale Greciei sau Turciei –Siria începea sã se deschidã pieþei internaþionale, prezentând realitatea unei civilizaþii asupra cãreia dominaþia francezã îºi pusese o amprentã solidã ºi care rezistase încercãrilor din lungii ani de dictaturã ºi de rãzboi.
Vizita lui Bãsescu la Damasc, pe cât de neaºteptatã, pe atât de binevenitã, ar putea avea efecte considerabile în condiþiile actualei crize. România a rãmas cu un potenþial de relaþii umane remarcabil în lumea arabã. Zecile de mii de specialiºti ºi de oameni cu poziþii de rãspundere în guvernele þãrilor lor, au studiat în România sau sunt legaþi de aceasta prin relaþii de familie. Avem o diasporã demnã de luat în seamã, chiar dacã este compusã aproape în exclusivitate din femei. În cursul mai tuturor vizitelor efectuate de preºedinþi români în aceste zone li s-a cerut la unison sã revigoreze acest tip de relaþii, sã fie reluate ºi întãrite. Ca ºi în cazul lui Iliescu ºi Constantinescu, posibilitãþile de care dispune Bãsescu sunt reduse. Asta nu înseamnã cã nu poate – dacã doreºte cu adevãrat sã facã ceva. Cu atât mai mult cu cât el însuºi este legat de acest perimetru, mãcar prin amintirea escalelor pe care le fãcea prin porturi. Am înþeles acest lucru ºi din includerea în programul sãu a unei vizite în bazarul din Damasc, periplu care trebuie sã-i fi trezit nostalgii acute, din vremuri în care era mai liber ºi mai puþin urmãrit de ochiul vigilent al presei. Cea care n-a dorit, de data asta, decât un lucru: ce-a discutat cu Assad. Despre Hayssam, bineînþeles. ªi bineînþeles cã n-a aflat nimic.
Titlu: Ãsta-i mesaj electoral?
Nr Editie: 2346 Data: Saturday 25 October 2008
"Îmi respect toþi adversarii, chiar dacã nu-i cunosc pe toþi. Nu vreau sã fiu votat pentru cã aceºtia ar fi rãi. Am sã duc o campanie ºi o sã rãspund atacurilor venite din partea contracandidaþilor doar dacã sunt relevante pentru electorat".
Este limpede cã aceste fraze nu puteau fi rostite de un politician român în viaþã. Poate de un extraterestru, dar în niciun caz de cineva care trãieºte de aproape 19 ani în climatul politic din România. Pe ce mã bazez? Unu: „Îmi respect toþi adversarii”. Pãi dacã-i aºa, ce cauþi nene în bãtãlia asta? Respectã-i dar dã-le la gioale – spune un celebru dicton fotbalistic. Dacã-i respecþi îþi vor da ei þie ºi te vor scoate din cursã. E Legea Talionului: cucui pentru cucui!
Doi: „Nu vreau sã fiu votat pentru cã aceºtia ar fi rãi”. Dar pentru ce? Pãi cu bunãtatea n-ajungi departe, stimabile. Sau dacã ajungi, ajungi sub prag. ªi acolo rãmâi. Tu trebuie si fii cel mai puþin rãu, pentru cã dacã pozezi în altceva nu te mai crede nimeni. Lumea ºtie foarte bine cu cine are de-a face în perimetrul ãsta.
Trei: „Am sã duc o campanie respectuoasã!”. Hai cã eºti culmea, dom’le. Respectuoasã? Adicã cu „dumneavoastrã”, cu „vã rog” ºi cu „mulþumesc”? Cu aºa ceva ai sã ajungi la un aºezãmânt de caritate, nu în Parlamentul României, unde bãtãlia se duce „care pe care” ºi „ba pe-a mamei dv”. Haida, de!
Patru: „O sã rãspund la atacuri doar dacã sunt relevante pentru electorat”. Pãi ce e relevant pentru electorat? Cã duci o viaþã liniºtitã, fãrã scandaluri ºi fãrã aventuri? Ori cã ai o amantã, datorii la bãnci sau faci accidente de circulaþie? Cine va fi interesat de rãspunsuri fãrã haz ºi fãrã contraatacuri eficiente?
Dom’ Crin Antonescu, v-aþi fãcut bãiat mare, nu mai sunteþi „Mireille Mathieu” de la ministerul Sportului, sunteþi ditamai vicepreºedintele unui partid hârºit în bãtãlii cu adversari ºi aliaþi politici. Pãi aºa vreþi dvs sã câºtigaþi colegiul uninominal? Reveniþi-vã în fire ºi schimbaþi niþel macazul. Ceva în genul: N-am nimic cu adversarii mei, dar din principiu nu pot sã-i sufãr, pentru cã sunt niºte proºti ºi niºte incompetenþi. De asta vreau sã nu-i votaþi, ca sã nu vã pãcãliþi, si sã mã votaþi pe mine, cã sunt mai bun decât ei toþi, luaþi la un loc. Am sã duc o campanie activã ºi am sã-i demasc pentru toate potlogãriile pe care le-au fãcut, iar dacã vor îndrãzni sã se ia de mine vor primi cât nu vor putea sã ducã, vã promit!
Ãsta e mesajul, dle Crin, nu bazaconiile pe care le-aþi înºirat dv. la lansarea canditaturii. De parcã vroiaþi sã vã aleagã în Consiliul Patriarhiei, nu în Parlamentul României.
Titlu: Copilul românesc ºi cel unguresc
Nr Editie: 2347 Data: Monday 27 October 2008
Dl. Marko Bela este unul dintre politicienii români realiºti ºi echilibraþi. Dar mai ales consecvent. În a obþine ceea ce partidul pe care-l reprezintã ºi conduce cu o autoritate încã nepusã sub semnul întrebãrii, ºi-a propus, mai ales de când a intrat la guvernare. Asta s-a întâmplat dupã alegerile din 1996 ºi de 12 ani UDMR este singurul partid care s-a aflat neîntrerupt la putere. Asta dovedeºte douã lucruri: primul – cã este o formaþiune solidã, de care trebuie sã se þinã seama. ªi al doilea – cã ideologia sa reuºeºte sã se asocieze ºi cu principiile dreptei, ºi cu ale stângii. S-ar putea spune cã partidul etnic maghiar este singurul care ocupã de drept centrul ideologic al politicii. Acest lucru face ca în interiorul sãu sã se manifeste tendinþe de dreapta sau de stânga, care însã nu devin divergente. Statornicia UDMR se datoreºte mai ales unui electorat disciplinat ºi conºtiincios, care îºi exercitã dreptul la vot cu o seriozitate care lipseºte tot mai acut compatrioþilor români.
Cu atât mai surprinzãtoare a fost, în acest context, idea pe care a aruncat-o deunãzi pe piaþã preºedintele udemerist. Dânsul a afirmat rãspicat cã, în opinia sa, în Transilvania, limba maghiarã ar trebui sã devinã obligatorie ºi pentru “copilul românesc”, aºa cum româna e obligatorie pentru “copilul unguresc”.
Deºi sunt aproape sigur cã intenþia dlui Marko a fost una polemicã, de campanie, nu m-aº grãbi sã o resping, aºa cum au fãcut-o majoritatea confraþilor. Sigur, situaþiile nu sunt echivalente: româna este limba oficialã a þãrii în care trãirºte “copilul unguresc” ºi nu este nevoie ca acest lucru sã fie obligatoriu ca sã-þi dai seama cã necunoaºterea ei poate crea probleme deosebite celor în cauzã, care se vor vedea lipsiþi de oportunitãþile de viaþã pe care le condiþioneazã cunoaºterea limbii oficiale. Este, de altfel, o realitate cã în multe colectivitãþi izolate din zonele populate majoritar de maghiari, acest lucru se întâmplã în mod real. Este ºi unul dintre motivele pentru care judeþele ca Harghita ºi Covasna cunosc o pronunþartã stagnare economicã, înregistrând decalaje considerabile faþã de vecinãtãþi. Deschiderea de care dã dovadã dl Marko nu-i caracterizeazã pe membrii acestor comunitãþi, care preferã sã trãiascã pãgubos în izolare.
Cât despre învãþarea limbii maghiare de cãtre români, este o altã problemã. În alte zone ale þãrii, unde echilibrul demografic este mai puþin pronunþat, este aproape un semn de politeþe sã ºtii sã vorbeºti limba vecinului, fie cã e vorba de maghiarã, de germanã sau de sârbã. Acest lucru se întâmplã fãrã ca cineva sã decreteze o obligativitate de acest fel. Cred însã cã cea mai valabilã soluþie de inter-corectare a celor douã limbi o va aduce progresul economic ºi adâncirea integrãrii europene. Atunci nu va mai fi nevoie de decizii administrative: lucrurile se vor armoniza de la sine ºi se va vorbi în orice limbã aptã sã îmbunãtãþeascã convieþuirea ºi colaborarea.
Titlu: Burghezia portocalie ºi þâþa bugetului
Nr Editie: 2348 Data: Tuesday 28 October 2008
Toate lucrurile astea ºocante pe care le dezgroapã în fiecare zi o presã mai scotocitoare ca oricând, creazã tot mai mult sentimentul unei societãþi scãpate de sub control, în care se poate întâmpla aproape orice ºi în care autoritatea publicã reprezintã o coordonatã neglijabilã. Cei care ajung în „fruntea bucatelor” se instaleazã acolo nu pentru a gospodãri mai eficient ºi mai echitabil resursele, ci pentru a-ºi tãia feliile cele mai consistente pentru consumul propriu, al lor ºi al gãºtilor politice care i-au promovat.
Iatã acest scandal al veniturilor exorbitante ale ºefilor de Agenþii – Agenþiile astea sunt un fel de apendici ai Guvernului, în care premierul îºi numeºte rubedenii, fini, cumetri ºi alte obligaþii electorale pe care nu mai este nevoie sã-i treacã prin filtrul confirmãrii Parlamentului sau Preºedinþiei. De cele mai multe ori, aceste Agenþii fac ori lucruri inutile, ori formale. Oricum, aproape în nici unul dintre cazuri nu este necesar aparatul administrativ umflat pe care-l au la dispoziþie doar pentru a-ºi justifica existenþa. ªefi ai acestor agenþii au ajuns la venituri lunare de peste 100 milioane lei vechi, în timp ce ºoferii ºi femeile de serviciu se rãsfaþã cu 20-30 de milioane. Premierul a pãrut uimit cã astfel de lucruri se întâmplã, de parcã el ar trãi pe o planetã ºi ceilalþi pe o alta pe care abia acum o descoperã. A ordonat sã li se taie lefurile la nivelul secretarilor de stat. N-a scos niciun cuvinþel despre nenumãratele ºi fantasmagoricele sporuri care rãmân în funcþiune. ªi nici despre ce ar urma sã se întâmple în grilã, pe verticala acestor salarii: ºeful va avea vreo 40-45 de milioane, în timp ce adjuncþii vor continua sã încaseze suta? Dar nici mãcar asta nu e lucrul cel mai important. Esenþial este faptul cã ºeful guvernului nu doreºte sã ºtie cum s-a ajuns la astfel de lefuri, care este mecanismul care le-a generat ºi dacã nu cumva acesta va recidiva imediat dupã o sancþiune datã de ochii lumii. Asta este problema: faptul cã reglementãrile în domeniu au fost constituite în aºa fel încât sã lase întotdeauna portiþe pentru ocolirea legii. Pe ce bazã a fost, de pildã, calculat salariul lui Atanasiu la AVAS? Cu cine a negociat? Ce criterii de performanþã poate avea o instituþie parazitarã care de ani de zile nu existã decât pentru a hrãni droaia de amploaiaþi care ºi-au gãsit aici culcuºuri de lux ºi care nu vor lucra niciodatã pentru desãvârºirea unei privatizãri care i-ar lãsa ºomeri? Ce pericole întâmpinã existenþa d-lui Atanasiu ca sã ia consistentul spor de periculozitate? Cine-l ameninþã ºi de ce? Ce rãu le-a fãcut el celor care au dat deja ºpãgi grase pentru a pune mâna pe câte un obiectiv industrial pe care sã-l demoleze ºi sã facã vile în loc?
Aparatul de stat, cu precãdere cel care care a proliferat, ca o metastazã, în jurul cabinetului primului ministru, trãieºte deja cu propriile reguli ºi într-un cadru dominat de interese. Acest aparat creat ºi amplificat cu complicitatea tacitã a parlamentului, consumã resurse care ar fi suficiente pentru a acoperi gravele distorsiuni din domeniul salarizãrii unor categorii sociale defavorizate. Supãrarea lui Tãriceanu este o comedie ieftinã jucatã în faþa unei asistenþe consideratã a fi compusã din proºti, dând un semnal discret de liniºtire burgheziei portocalii instalatã temeinic la þâþa bugetului.
Titlu: Pantomima antidrogului
Nr Editie: 2349 Data: Wednesday 29 October 2008
Ministrul de Interne, Cristian David, a propus, la finele sãptãmânii trecute, preºedintelui Bãsescu pensionarea generalului Abraham. Exact în ziua în care acesta împlinea vârsta legalã de pensionare. A fost o surprizã neplãcutã pentru general, care tocmai se pregãtea sã-ºi prelungeascã cu vreo câþiva ani mãnoasa activitate în tranºeele „Antidrogului” – instituþie finanþatã generos de la Buget. De altfel, tocmai obþinuse o sumã importantã prin care urma sã se finanþeze câteva campanii menite sã dea lovituri mortale traficului ºi consumului de droguri.
Funcþioneazã, în societate – nu numai a noastrã – un paradox: acela al funcþiei care, dacã nu creazã organul, mãcar îi justificã existenþa. Traficul ºi consumul de droguri constituie realitãþi - dureroase – ale timpurilor pe care le trãim. Cifra de afaceri a traficului de narcotice este una uriaºã care depãºeºte practic orice estimãri. Aceasta rãspunde unei cereri de piaþã, care iarãºi nu poate fi evaluatã cu precizie. Cert este cã existã mecanisme de amploare care deruleazã producþia ºi distribuirea drogului, cu atât mai perfecþionate cu cât fondurile alocate ºi forþele antrenate în combaterea sa sunt mai mari. Se ajunge, practic, la un fel de cerc vicios în care lupta antidrog are nevoie de... drog pentru a-ºi justifica existenþa ºi resuesele alocate.
Nu facem excepþie de la acest mecanism, deºi la noi lucrurile sunt într-un stadiu incipient. Deschiderea graniþelor ºi relaxarea legalã au produs o veritabilã infuzie, þara noastrã devenind rapid, dintr-o escalã de pe circuitul traficului, o destinaþie finalã. Nimeni nu ºtie care este amploarea fenomenului. Se poate bãnui doar din numãrul celor care, vin, benevol, sã se trateze sau sã-ºi procure mai uºor drogurile. Poliþia cam bãnuieºte cine se ocupa cu traficul ºi din când în când mai pune mâna pe câte un transport neglijent organizat.
Pe lângã aceste circuite ºi-a fãcut apariþia un organism statal: Agenþia Naþionalã Antidrog. Aceasta îºi propune obiective importante, de la elaborarea unei strategii naþionale pânã la gestionarea resurselor alocate în acest scop. În fruntea acestei instituþii se afla, de ceva vreme, generalul Pavel Abraham. Domnia sa a venit din Poliþie, unde a avut un traiect post-revoluþionar impresionant. Fãrã mari abilitãþi profesionale, s-a dovedit a fi dotat cu instinct politic, ºtiind sã cultive acele pârghii care l-ar putea ajuta în carierã. Pe vremea Convenþiei Democrate premierul Ciorbea l-a promovat pânã în funcþia de ºef al Poliþiei. Îmi amintesc cã atunci am sesizat schimbarea bruscã produsã în comportamentul sãu: de la o atitudine umil-amabilã faþã de presã, a trecut la una arogant-ameninþãtoare, într-o întâlnire informalã cu Clubul Presei permiþându-ºi chiar sã sugereze faptul cã avea „dosarul” unor ziariºti incomozi care puteau fi „abordaþi” din punct de vedere al sancþiunilor legale.
De la instalara asa în fruntea „Antidrogului”, Abraham a cultivat o politicã festivistã ºi declarativã, fãrã nicio legãturã cu rolul practic al instituþie. Relevant este proiectul pe baza cãruia ANA a primit de la guvern ultima finanþare ºi în care sunt incluse iniþiative hilare, de genul: „50 de elevi vor fi convinºi sã nu se apuce de consum de droguri”, sau alþi câþiva care urmau sã fie aduºi pe drumul cel bun, ocolind cârciumile. În afara cãlãtoriilor pe la diferite manifestãri internaþionale, cu roluri la fel de formale, oficialii Agenþiei nu se pot lãuda cu vreun rezultat palpabil, lipsind cu intenþie instrumentelede mãsurã. Aºa încât trecerea întru odihnã a generalului Abraham nu constituie nici o pagubã pentru ARA. Poate doar o economie, din evitarea cumulului pensiei cu salariul.
Titlu: Mazilirea lui Voinea: blestemul lui Ceauºescu?
Nr Editie: 2350 Data: Thursday 30 October 2008
Iatã cã se întâmplã ceea ce bunul simþ ar fi cerut sã se întâmple mai demult: procurorul general Codruþa Kovesi a cerut ministrului Justiþiei revocarea din funcþie a adjunctului ºefului Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea, pentru „încãlcãri grave ale procedurii penale”.
În urmã cu câteva luni, Dan Voinea era retrogradat, fãrã prea multe explicaþii, din funcþia de ºef al Parchetelor Militare, în aceea de adjunct ºi i se luau dosarele Mineriadelor la care trudea de prea multã vreme. Cele despre care aceeaºi Codruþa Kovesi afirma cã ar fi trebuit soluþionate pentru respectarea legii ºi nu pentru „satisfacerea unor persoane” – atingând cu aceasta punctul nevralgic al întregii afaceri.
Dan Voinea îºi datoreazã ascensiunea fulminantã lui Ceauºescu. Mai precis, întâmplãrii care a fãcut sã fie luat pe sus la Târgoviºte pentru a-l acuza pe dictator de toate crimele comise ºi necomise. S-a achitat cu brio de aceastã sarcinã, dovadã cã instanþa a admis cererea procurorului ºi l-a condamnat la moarte pe tiran. Sentinþã executatã pe loc.
N-are rost sã mai vorbim despre legitimitatea cadrului în care s-a produs acest eveniment. A fost la fel de legitim ca ºi Revoluþia ºi tot ce s-a întâmplat în acel interval. Este însã cel puþin interesant sã constaþi ce cãi au luat destinele celor care au participat la aceste exerciþii de democraþie revoluþionarã: Voinea a ajuns rapid general ºi ºef al Parchetelor Militare; Mugurel Florescu a devenit procuror general adjunct; Atanasie Stãnculescu a lãsat armata ºi a fost numit Ministru al Industriei, abia din Februarie revenind la cârma Apãrãrii; Mãgureanu a înfiinþat, în martie, SRI-ul cãruia i-a fost ºef ºapte ani; judecãtorul Gicã Popa s-a sinucis, scurt timp dupã proces.
Cariera juridicã a lui Dan Voinea a fost fluctuantã. A fost staþionarã sau în scãdere în timpul guvernelor de stânga. A promovat în cele de dreapta. Treptat, imaginea a început sã fie tot mai stâns legatã de demersurile unei pãrþi a spectrului politic, de responsabilizare a primilor beneficiari ai Revoluþiei pentru erorile acesteia ºi a perioadei urmãtoare. Guvernarea de dreapta a lui Constantinescu i-a scos din joc pe Mãgureanu ºi Florescu, împingându-l în faþã pe Voinea. Cu þintã „piept” – Stãnculescu! Odiseea generalului în ghips este strâns legatã de modul cum a instrumentat cazul colegul sãu de complet de la Târgoviºte. În cãutare de sprijin politic, Voinea s-a fãcut purtãtor de drapel al acelor grupãri interesate de scoaterea din circuitul public a „emanaþilor”. El l-a inculpat pe Iliescu în procesele Mineriadei, fãcând din aceastã miºcare un veritabil spectacol public. Treptat, magistratul a scãpat hãþurile profesionale rãmânând doar cu cele politice. Care nu s-au mai dovedit la fel de eficiente ca altãdatã. Steaua sa a început sã pãleascã, fiind acum pe punctul de a se trezi, asemenea celor pe care i-a „lucrat”, în situaþia de a trebui sã dea rãspunsuri la întrebãri extrem de delicate. Inclusiv de genul celor care implicã acuzaþii de genul încãlcarea normelor procedurale, a independenþei procurorilor ºi a efectuãrii de urmãriri penale, deºi era incompatibil sã facã acest lucru. Nu ºtiu dacã este vorba aici, de un „blestem al lui Ceauºescu” sau de „blestemul” încãlcãrii statutului profesional. Cert este cã Dan Voinea va plãti, la rândul sãu, pentru tentaþia de a se fi crezut, el însuºi, ca fiind deasupra legii. Sau dedesubtul ei.
Titlu: Stãnculescu ºi Chiþac
Nr Editie: 2339 Data: Friday 17 October 2008
Este clar: cei doi generali – unul de 86 de ani ºi altul de 80 – au fost condamnaþi definitiv pentru reprimarea Revoluþiei. Vor ieºi din puºcãrie, teoretic, la 101 ºi 96 de ani. Când vor fi trecut, de la ceea ce s-a întâmpalt în Decembrie 1989, 34 de ani! ªi când foarte puþini vor fi cei care-ºi vor mai aminti, din propria experienþã, ce a însemnat acest moment de istorie.
O parte a opiniei publice – nu ºtiu cât de mare – va fi satisfãcutã. S-a fãcut dreptate – o spun cei care mai merg la mormântul unui membru de familie sau prieten sau care n-a mai apucat sã vadã ce înseamnã libertatea ºi democraþia. O altã parte va fi, probabil, ºocatã de îndârjirea cu care aceºti doi oameni au fost urmãriþi, ºi, pânã la urmã, înfundaþi. Nu puþini însã sunt cei care se întreabã încã ce fel de justiþie s-a fãcut, cu ce fel de instrumente a lucrat aceasta. ªi aici mi se pare cã stã „cuiul” întregii poveºti: din toate punctele de vedere, la aceastã condamnare definitivã s-a ajuns cu mijloacele justiþiei de tip ceauºist! Pentru cã cei care au instrumentat cazul au lucrat cu mijloacele ºi metodele tipice acestei justiþii, în care argumentele nu prea trebuie demonstrate iar inculpatul este dinainte condamnat.
Tema acestei sentinþe are un sens mult mai larg. Pânã la urmã nu este vorba atât despre Chiþac ºi Stãnculescu, cât despre miza momentului, despre ce s-a pus în joc atunci. Victoria Revoluþiei nu este un fapt palpabil, atâta timp cât nu existã, nu se identificã cel sau ceea ce a învins aceasta. În 1989 am avut a o confruntare inegalã – ºi deci, puþin credibilã – între o majoritate covârºitoare ºi o minoritate greu de identificat. Pe lângã Nicolae ºi Elena Ceauºescu mai trebuia sã fie ceva. ªi aceºtia au fost Chiþac ºi Stãnculescu. Puteau sã fie alþii. Guºã, de pildã, era un candidat sigur la puºcãrie dacã nu-l lua Dumnezeu la el, mai devreme decât justiþia. Dintre toþi cei care au purtat responsabilitatea pentru sistemul represiv ºi totalitar instaurat în România, s-au gãsit doi acari. Pentru ce se întâmplã într-o Revoluþie – care nu mai respectã nici o regulã, nici o lege, pentru cã altminteri n-ar mai fi revoluþie - s-au aplicat instrumentele specifice regimului doborât. Cred cã Ceauºescu, dacã supravieþuia, ar fi fost mândru de performanþa justiþiei care, la 19 ani de la Revoluþie dã ºiconsfinþeºte o sentinþã politicã. Nimeni nu mã va convinge cã Stãnculescu ºi Chiþac nu devin, în mijlocul unui ciclu democratic, deþinuþi politici. Cã nu ei sunt cei care plãtesc pentru orgoliile ºi concurenþa dintre diferitele aripi ale beneficiarilor la vârf ai Revoluþiei – cei care s-au autolegitimat prin ea ºi cei care au întârziat la masa festivã a beneficiilor. ªi-mi este teamã cã prin aceastã decizie, Justiþia Românã îºi adaugã încã o piatrã de moarã la picior – pentru cã un recurs la Haga nu va putea sã nu le dea câºtig de cauzã generalilor, pentru modul în care a fost administratã înteaga poveste - într-un moment în care numai de aºa ceva nu aveam nevoie. Când persistã multe alte motive, care sã acþioneze clauza de salvgardare.
Titlu: Bani pentru profesori - de la "categoriile favorizate"!
Nr Editie: 2338 Data: Thursday 16 October 2008
Hotãrât lucru, premierul Tãriceanu este un om cu care nu se poate glumi. Nu poate nici preºedintele, dar nici subalternii sãi. Cum a aflat, de pildã, cã ºefii de Agenþii se lãfãie în lefuri faþã de care a sa, personalã, apare drept un mizilic, a dat dispoziþie ca urgent sã se reglementeze situaþia ºi sã-i aducã cu picioarele pe pãmânt: adicã la nivelul lefurilor secretarilor de stat. Ceea ce pentru unii înseamnã o înjumãtãþire a veniturilor. Dar, ca sã nu creadã cineva cã e complet lipsit de inimã, premierul le-a permis sã facã parte dintr-un singur consiliu de administraþie. Restricþia nu se adreseazã ºi altor persoane din bogata colecþie de funcþionari guvernamentali care pot sã facã parte liniºtiþi, ºi pe mai departe, din douã sau mai multe consilii de administraþie. ªi probabil, nici fina premierului, doamna Lulache, de la Fondul „Proprietatea”, care ºi-a fãcut o leafã de 25.000 euro, un fleac faþã de cea a italianului care, nu se ºtie cum, e un fel de preºedinte pe acolo, cu 80.000 euro.
Uite, deci, cum uºor-uºor încep sã se gãseascã banii cu care s-ar putea mãri lefurile dascãlilor. Un post de televiziune fãcea zilele trecute, un calcul deosebit de sugestiv al lefurilor exorbitante pe care le încaseazã droaia de funcþionari de la AVAS, instituþie contra naturii, pentru cã nu prea mai are ce sã privatizeze, fiind nevoitã sã-ºi inventeze un fals obiect de activitate. Dacã premierul ar reuºi sã gãseascã ºi un criteriu mai puþin neclar decât acela al „îndeplinirii parametrilor de performanþã”- pentru ºefii de Regii ºi întreprinderi de stat protejate de contractul colectiv de muncã – ar mai face rost de bani pentru a mãri ºi salariile altor categorii defavorizate. Pentru cã acum, „criteriile de performanþã” ºi le propun managerii înºiºi, în aºa fel încât sã poatã fi atinse cu uºurinþã ºi sã încaseze cele 12 salarii drept bonus. ªi ar mai trebui sã facã premierul ceva: sã taie ombilicul ãsta vicios care cointereseazã consiliile de administraþie sã mãreascã leafa directorilor în propriul beneficiu al membrilor, care încaseazã automat 20%.
ªi uite cum, din aproape în aproape, se gãsesc banii pe care zice Guvernul cã nu-i are, dar pe care de fapt îi îndeasã în buzunarele profitorilor de lux ai sistemului.
Titlu: Traian ºi Lupul: file de poveste
Nr Editie: 2337 Data: Wednesday 15 October 2008
ªtiþi povestea cu Petricã ºi Lupul. Sau Traian ºi Lupul, dacã vreþi. Ei bine, Traian ãsta era un tip cam glumeþ. Mergea cu oile la pãscut, ºi, de plictisealã, i se nãzãrea sã se suie într-un copac ºi de acolo se punea pe rãcnit: Sãriþi, bãi, lupu’! Sãtenii sãreau, cã vezi bine nu le era totuna dacã manâncã ei brânzã sau lupul carne, dar când ajungeau la locul faptei dãdeau de Traian care se þinea cu mâinile de burtã de râs. O datã, de douã ori, de trei ori i-a pãcãlit Trãienicã pe cei din sat pânã când aceºtia, lehamisiþi, au hotãrât sã nu-l mai bage în seamã. Asta tocmai când lupul ºi-a fãcut apariþia ºi a început sã înfulece mioarele una dupã alta, sub ochii îngroziþi ai lui Trãienicã, cel care din copac rãcnea de mama focului: Sãriþi, bãi, lupul! În sat lumea-ºi dãdea coate zicând: al dracului Trãienicã, nu se lasã de ºotii...
Evident cã paralela pe care doresc sã o fac suferã câteva adnotãri. În cazul pe care vreau sã-l evoc, un alt Traian, mai mare în grad, care se înfrãþise cu Lupul ca sã treacã puntea alegerilor oferindu-i acestuia funcþia de cioban, ºi-a dat seama cã acesta pofteºte la carne de mioarã comunã, deºi poza în vegetarian. ªi cum nu s-au prea înþeles ei în niºte chestiuni, a început sã-i facã atmosferã, dând zvon în sat ba cã Lupu-i trimite niºte bileþele roz în care-i propune sã-l lase în pace pe Vânãtor ºi sã nu-l mai hãrþuiascã cu Justiþia, ba cã l-a vãzut chiar el în mijlocul unui grup de interese plãnuind sã cãsãpeascã turma, ba cã voia sã-i bage la pensie pe dulãii ciobãneºti ºi sã-i înlocuiascã cu niºte fini de-ai Lupului. De fiecare datã satul mediatic sãrea ºi constata cã Lupul nu era chiar aºa de negru ºi cã turma pãºtea liniºtitã vegheatã de mãgarul civic. ªi se întorceau oamenii zicând: mare hâtru mai e Traian ãsta! Are el ceva cu Domnul Lup, i-o fi fãcut ceva de nu-l mai are la ficaþi, dar ãsta e serios ºi cu grijã de turmã, chiar dacã sporea aceasta prin niºte artificii contabile pe care le fãcea managerul de turmã.
Azi aºa, mâine aºa, pânã când Lupul ºi-a arãtat din plin nãravul ºi a început sã dea iama în turmã pe motiv cã aproape patru ani a pãzit-o cu conºtiinciozitate.
Traian o þine tot pe a lui: cã Lupul face pomeni electorale din brânza ºi caºul pe care le scoate plus la inventar, cã ºi-a angajat toate neamurile ºi toþi finii pe lefuri bune sã roadã un os cât mai cãrnos, cã dã afarã câinii din alte partide, cã dã tunuri spectaculoase pe final de mandat ºi altele. Toate adevãrate, reale de data asta. Numai cã lumea s-a plictisit sã-l tot audã, de-acolo din copacul lui de la Cotroceni. ªi nici nu crede prea tare, pentru cã Lupul a pãrut atâta vreme nedreptãþit, încât acum le e ºi jenã sã-i mai zicã ceva. Lupul profitã ºi-ºi face mendrele pentru încã un mandat de cioban, numai cã turma se tot împuþineazã ºi la pãºune ies o droaie de mãgari, de câini ºi de ciobani adjuncþi cu lefuri de „plini” ºi doar vreo douã-trei oi rãtãcite printre ei.
Altminteri, povestea e plinã de tâlcuri pe care cine vrea, le descifreazã, cine nu, se duce ºi-l voteazã. Pe Lup, bineînþeles!
Titlu: Þopârlanul 4x4
Nr Editie: 2326 Data: Wednesday 01 October 2008
Întâmplarea a fãcut ca zilele trecute televiziunea publicã sã înregistreze ºi sã difuzeze niºte secvenþe care ilustreazã în mod strãlucit situaþia actualã a civilizaþiei rutiere: o disputã inegalã între numeroºii þopârlani – îmbogãþiþi peste noapte care, la volanul SUV-urilor lor (cu cât mai mari, cu atât mai important þopârlanul) cred cã drumul le aparþine, privindu-i pe ceilalþi ca pe niºte toleranþi – ºi o poliþie tot mai timoratã ºi mai sfioasã în faþa agresiunii fãrã limite a mitocãniei.
O þopîrlancã aflatã la volanul unui 4X4 parcheazã pe spaþiul verde, pentru cã maºina ei are dreptul sã parcheze unde vrea. Poliþiºtii – vreo 3-4 – chemaþi sã constate iregularitatea ºi abuzul, nu ºtiu cum sã fie mai politicoºi ºi mai puþin îndrãzneþi ºi îi cer cu sfialã actele. Þopîrlanca îi priveºte de sus, necatadixind sã rãspundã ºi pleacã în trombã, mai sã-i calce. Dezmeticiþi în ultimul moment, poliþiºtii pleacã în urmãrirea ei, reuºesc s-o opreascã ºi o duc la secþie. Acolo asistãm la o altã probã de superpoliteþe ºi de timiditate, finalizatã cu o amendã modicã pentru comportament abuziv aplicatã þãpârlancei care pleacã cu capul sus, ameninþând printre dinþi: „lasã cã o sã vedeþi voi!”. Adicã, încerc eu sã traduc, o sã vedeþi ce vã face bãrbatu-meu ºi cum o sã vã dea afarã el! Pentru cã þopârlanul e cel cu banii ºi cu puterea ºi probabil cã tot el a învãþat-o sã nu stea de vorbã cu tablagiii, cã-i are el în buzunar pe ºefi.
Este un sindrom absolut straniu: oameni, alminteri în banca lor ºi cu bun simþ, în momentul în care urcã (la propriu, cã maºinile astea sunt ºi înalte ºi dominã peisajul) la volanul unei maºini care depãºeºte 25-30.000 de euro, devin dintr-o datã alþi oameni. Considerã cã au prioritate în orice situaþie, cã e umilitor pentru ei sã stea la coadã ºi sã n-o depãºeascã pe contrasens, sã meargã cu viteza legalã ºi sã rãspundã la semnalele agenþilor de circulaþie. Þopârlanul se transformã într-un soi de superman care, atâta timp cât e la volan, devine mai inteligent, mai frumos, mai puternic ºi mai de neatins decât cei din jurul sãu. Maºina este paºaportul sãu pentru celebritate ºi pentru... imunitate. Acolo, sus, este de neatins.
ªi mai straniu este cã brava noastrã poliþie rutierã pare definitiv marcatã de acest fenomen: agentul de circulaþie, ferm ºi necruþãtor cu abaterile celor din Dacii sau din alte maºini comune, devine deodatã neputincios în faþa þopârlanilor. Mândria ºi orgoliul lor dispar brusc în faþa aroganþei ºi mitocãniei þopârlanului, pe care mai au puþin ºi-l venereazã, li se pune brusc o ceaþã pe ochi când acesta forþeazã prioritatea sau stopul, sau când demareazã în trombã pe lângã coloana opritã la stop. Coboarã privirile în pãmânt când þopârlanul îi ameninþã: lasã cã vorbesc eu cu ºefii tãi sã te dea afarã ºi sã te trimitã înapoi la þarã (culmea e cã, uneori, þopârlanul chiar o face!). Pentru cã imediat ce þopârlanul îl lasã cu privirile-n soare, sã-i revinã brusc autoritatea ºi sã-l fluiere ameninþãtor pe nefericitul din Tico care era cât pe ce sã-i taie calea, având prioritate, þopârlanului. Punând, desigur, traficul în pericol!
Titlu: Bulgãrele de populism
Nr Editie: 2327 Data: Thursday 02 October 2008
Ceea ce se întâmplã acum într-un elan heirupistic care nu mai þine în nici un fel cont de logicã ºi realitate, poate sã constituie premisele unei viitoare catastrofe.
Dupã luni de pertractãri ºi negocieri, Guvernul a supus Parlamentului un proiect generos de majorare a salariilor din învãþãmânt. Cu aceastã majorare salarizarea va înghiþi aproape 80 la sutã din bugetul pe anul viitor al învãþãmântului. Urmaºul lui Adomniþei va fi probabil crucificat în momentul în care se va trezi cã nu are bani sã repare ºcolile, sã achiziþioneze calculatoare ºi sã facã, în general, mecanismul educaþiei sã funcþioneze.
De ce a fãcut Guvernul pasul ãsta nechibzuit? Din douã motive. Primul – Tãriceanu ºi ai sãi sperã, în fundul sufletului, sã rãmânã la guvernare, ºi pentru asta au nevoie de voturile dascãlilor ºi ale familiilor lor. Al doilea: dacã nu vor reuºi sã rãmânã (ºi probabil cã nu vor reuºi), puþin le pasã cum se vor descurca cei care vor veni dupã ei. Ei vor rãmâne în ochii profesorilor ca cei care au încercat sã facã ceva pentru aceastã categorie defavorizatã. Dupã mãrirea pensiilor, ºi cu douã luni în avans, aceastã mãsurã va cântãri extrem de greu în coeficientul inflanþiei de anul viitor, condiþie în care nici pensionarii ºi nici dascãlii nu vor simþi prea tare cât de mult le-a fost uºurat traiul zilnic. Cum pânã la debutul campaniei electorale mai este o lunã, ne putem aºtepta la un veritabil tsunami al revendicãrilor salariale, dinspre toate categoriile sociale ºi profesionale, pe principiul „de ce lor da ºi nouã nu?”. Este o întrebare justificatã ºi mã întreb deja cum ar putea justifica Tãriceanu eventualele refuzuri – pentru cã îmi închipui cã nu vor putea fi susþinute fãrã a întâmpina consecinþe dintre cele mai grave.
Tot acest proces care ameninþã sã îngroape definitiv relativa creºtere economicã din ultimul an se datoreazã , în cea mai mare mãsurã, evaluãrii super optimiste a sitauþiei de cãtre guvernanþi. O evaluare care nu are la bazã indicii a unei creºteri economice sãnãtoase, care înseamnã în primul rând producþie ºi export. La aceste douã capitole continuãm sã stãm foarte prost, situaþie care se datoreazã ºi indiferenþei sau neglijenþei aceloraºi guvernanþi care n-au reuºit sã punã în miºcare mecanisme reale de stimulare. Avem o creºtere bazatã pe speculaþii imobiliare, pe credite ieftine, pe importuri masive ºi pe consum deºãnþat. Este o aparenþã de început de prosperitate, de care în mod real se bucurã doar pãtura privilegiatã de cota unicã, cea care a avut în principal calitatea de a-i face pe bogaþi mai bogaþi, cu minim de cheltuieli ºi de efort. Sãrãcindu-i îna celaºi timp pe sãraci pânã al nivelul disperãrii produse de apropierea iernii ºi de aplicarea cotei maxime de cheltuieli de întreþinere.
Tãriceanu a împins la vale bulgãrele de populism care-l va îngropa. Poate definitiv.
Titlu: Meseria de europarlamentar
Nr Editie: 2328 Data: Friday 03 October 2008
De la intrarea României în Uniunea Europeanã, reprezentanþii noºtri au parcurs deja douã cicluri de reprezentare în forul legislativ al continentului: unul provizoriu, de mai puþin de un an, în care partidele ºi-au trimis aproximativ aleatoriu reprezentanþii la Strasbourg, ºi unul „scurt”, determinat de momentul aderãrii ºi de calendarul Uniunii. Se poate spune cã, deja, avem o experienþã în domeniu, care sã depãºeascã stadiul pe care-l aveau în minte unii dintre candidaþii noºtri, care credeau cã merg la Parlamentul European ca sã „apere interesele României”. Complet fals: cei care merg acolo merg ca sã lucreze pentru mai binele Uniunii în ansamblul sãu, ca sã facã legi bune pentru casa comunã în care dorim sã trãim în mod egal. Desigur, existã un coeficient de lobby pe care-l face orice membru al forului, care nu uitã cine l-a trimis acolo, dar nici pe departe nu este acesta rolul principal pe care are a-l juca un parlamentar european. Aceastã confuzie a fãcut ca din pleiada de români care au fost ºi sunt membri ai P.E. sã poatã fi numãraþi pe degete cei care n-au transformat aceastã calitate într-o sinecurã sau care nu s-au aflat pe un soi de „listã neagrã” a ºefilor lor de partid care au preferat sã-i trimitã la o distanþã rezonabilã faþã de locul în care n-ar fi fãcut altceva decât sã încurce lucrurile. Nu suntem, din nefericire, în situaþia de a putea compensa decalajele generate de aderarea noastrã târzie printr-o acþiune fermã, consecventã ºi organizatã a celor pe care i-am trimis, prin votul nostru, acolo. Cel mai adesea ei au exportat la Strasbourg sau la Bruxelles neînþelegerile ºi animozitãþile de acasã, fiind extrem de rare momentele în care au reuºit sã exprime o poziþie coerentã ºi constructivã. Nu mai vorbesc de faptul cã pentru cei care i-au selectat sã candideze a contat foarte puþin faptul cã cei mai mulþi nu reuºesc sã se descurce în limbile uzuale din Uniune, preferând, de nevoie, sã se exprime dupã cum le dã dreptul principiul multilingvismului – un principiu corect pe fond, dar complet neproductiv.
Am fãcut aceastã lungã introducere tocmai pentru a sublinia valoarea unei excepþii, notabile, deºi nu singularã. Corina Creþu a fost jurnalist. A trecut, la un moment dat, în barca politicii, unde a învãþat sã vorbeascã ºi sã se orienteze dupã constelaþiile active.A urcat, spectaculos, pânã la poziþia de consilier prezidenþial, unde a reuºit sã þinã dificilul echilibru între acþiunea politicã a preºedintelui ºi percepþia publicisticã. A continuat pe banca politicii în Parlament, iar în momentul oportun a optat pentru Parlamentul European. O opþiune delicatã ºi riscantã, care putea sã o desprindã de mediul de acasã, în condiþiile dificilei integrãri în cel de la Strasbourg. De când se aflã acolo, însã, a dat în mod continuu semnale cã are ceva de spus ºi de fãcut ºi cã nu este perceputã ca un pasager, ci ca un membru al echipajului. Cea mai bunã dovadã a europenismului pe care ºi l-a însuºit este aceastã acþiune prestigioasã care a adus la Bucureºti personalitãþi de prim rang ale politicii europene. Ziua Europeanã Socialistã care s-a desfãºurat joi la Palatul Parlamentului, a marcat un moment important al procesului de integrare a României, ca nou stat membru, în rutina proceselor comunitare. Dar ºi pe acela în care un reprezentant al þãrii noastre se calificã, spectaculos, în „meseria” de europarlamentar. Pentru cã, îndrãznesc deja sã cred, misiunea Corinei Creþu nu se va încheia la alegerile de anul viitor.
Titlu: "Finanþatorii"
Nr Editie: 2329 Data: Saturday 04 October 2008
Una dintre legendele fotbalului post-decembrist este cã anumite persoane „de bine” nu au avut lucruri mai bune de fãcut decât sã bage bani pentru ca unele echipe sã funcþioneze, iar iubitorii fotbalului sã fie mulþumiþi. S-au autodenumit „finanþatori”, ºi aºa le-a rãmas numele, chiar dacã s-a putut constata, în destul de scurt timp, cã acþiunile lor nu aveau nimic comun cu caritatea. Ba dimpotrivã.
Unul dintre primii „finanþatori” a fost George Copos. Îmbogãþit rapid din experimente productive pe lângã lege (celebra sa producþie de televizoare coreene, cãrora le monta telecomanda în atelierele proprii), a folosit banii de publicitate acordaþi de Samsung pentru a intra în acþionariatul clubului. În tot ce a fãcut ulterior, Copos a dovedit un mare talent în a amesteca lucrurile ºi în a beneficia de roadele implicãrii statului în susþinerea cheltuielilor clubului. Celebru pentru zgârcenia sa, a tras pe sfoarã mai mulþi antrenori, cãrora nu le-a plãtit cât le-a promis, dragostea sa pentru fotbal exprimându-se cel mai bine în tranzacþiile pe care le-a fãcut cu jucãtorii vânduþi unor cluburi din strãinãtate.
Un alt finanþator celebru este Gigi Becali. Simplu microbist ºi fan al conaþionalului sãu Hagi, el a intuit înaintea altora potenþialul fotbalului de a face bani. Dupã ce a reuºit sã-l elimine, plusând, pe Viorel Pãunescu, i-a cointeresat pe câþiva dintre ºefii de la acea vreme ai Armatei ºi a privatizat clubul în propriul beneficiu, pe baza unor împrumuturi nerambursate. Devenit stãpân sutã la sutã al echipei a început sã scoatã bani la greu, cumpãrând jucãtori ieftini pe care i-a vândut scump.
Verii sãi n-au avut anvergura lui Gigi ºi ei s-au mulþumit cu profitabilele impresarieri de jucãtori printr-o suveicã ingenioasã care fãcea ca cea mai mare parte a sumelor încasate pentru jucãtorii vânduþi în strãinãtate sã fie rãtãcitã prin conturi fantomã sau paradisuri fiscale.
La Dinamo a fost mai greu ca unul singur sã pãnã mâna pe echipa miliþiei/poliþiei ºi dupã experienþele lui Ianul, a fost nevoie sã se creeze o cooperativã cu ºapte membri cu pãrþi egale, între care Badea ºi Borcea luptã pentru întâietate pe seama lui Turcu.
Ultimul venit în lumea „finanþatorilor”, cam la spartul târgului, este sirianul Taher. În stilul sãu propriu, el a ºtiut sã profite de lãcomia (ºi de problemele) lui Copos, trãgându-i preºul de sub picioare. Din nefericire pentru el, asta s-a întâmplat în momentul în care echipa a intrat într-o crizã profundã, cele 8 milioane de euro achitate lui Copos începând sã miroasã a þeapã.
În linii mari i-am cam trecut în revistã pe unii dintre cei care în ultimele luni au fãcut potecã pe la Parchet, dând cu subsemnatul în legãturã cu modul în care au gospodãrit banii pe care i-au „investit” în fotbal ºi despre cum au împãrþit (ºi cu cine) sumele încasate pentru vânzarea de jucãtori. Este momentul în care aceastã mare bãºicã se sparge ºi dã la ivealã lãcomia, lipsa de scrupule ºi cinismul celor datoritã cãrora fotbalul a ajuns ce-a ajuns: scena pe care evolueazã tot felul de personaje dubioase angrenate într-o farsã de proporþii. Dosarele mânãriilor din fotbal au ajuns în faþa instanþelor. Sã vedem acum ce aranjamente se vor mai face. Cã specialiºti sunt cu duiumul! Se numeau „finanþatori”.
Titlu: Bancorexul american
Nr Editie: 2330 Data: Tuesday 07 October 2008
La noi a fost la fel. Mai întâi, fosta Bancã Românã de Comerþ Exterior a început sã-ºi arate muºchii, derulând preferenþial creditele pentru achiziþiile de petrol ºi gaze. A devenit în scurt timp cea mai importantã bancã româneascã ºi a început sã joace ca atare dând credite – dovedite abia apoi neperformante – la tot „cartierul”. Pe urmã au început sã aparã fisurile, stimulate de acþiuni-spectacol (mai þineþi minte cum îl înghesuiau poliþiºtii pe voluminosul – pe atunci – Rãzvan Temeºan într-o Dacie?) ºi finalizat apoi cu mãsura extremã a desfiinþãrii bãncii.
Creditele performante ºi reþeaua le-a luat BCR-ul iar pe cele neperformante AVAS-ul, sau cum se numea atunci. Concluzia: clienþii graºi ai bãncii au rãmas cu banii, pe care n-au mai avut (!!) cum sã-i returneze, iar noi am contribuit la actul generos al statului cu o sumã luatã, practic din buzunarele fiecãruia. S-a chemat cã am salvat sistemul bancar. I-am salvat, de fapt, pe cei care l-au devalizat. ªi pe cei care ar fi trebuit sã rãspundã pentru aceste devalizãri.
Venit în vizitã în România, prin 1997, Bill Clinton l-a întrebat pe Constantinescu despre Bancorex. Vezi bine, cam ºtia despre ce e vorba. Chestia asta mãduce cu gândul la o situaþie – posibilã - în care, aflat în vizitã la Casa Albã, Traian Bãsescu l-ar întreba pe Bush: ce se mai aude cu Lehman Brothers? Dar cu Freddie Mac ºi Fanny Mae? Sau cu...
Pãstrând proporþiile, ce s-a întâmplat la noi cu 10-12 ani în urmã n-a fost altceva decât o prefaþã, la scarã, cu ce se întâmplã acum în State. Unde statul, nabab cum e, nu pregetã sã salveze sistemul financiar pe seama contribuabilului. Pe care Bush nu l-a mai întrebat dacã e dispus sã scoatã din cont (dacã-l mai are!) vreo 2000 de dolari ca sã-i salveze pe preºedinþii ºi pe directorii generali ai celor mai mari ºi mai arogante bãnci. ªi, la fel ca la noi, vom vedea cum, în numele salvãrii naþionale, vinovaþii pentru situaþia prezentã vor fi bine mersi pe la vilele lor, cu yachturile lor ºi cu conturile lor burduºite deincentive pentru performanþa de a fi reuºit sã dea credite nerambursabile ºi câinilor – cum plastic se exprima un brocker român de pe Wall Street.
Titlu: Pâinea noastrã cea de-o mie...
Nr Editie: 2331 Data: Wednesday 08 October 2008
Ceea ce prevesteºte premierul face sã þi se zbârleascã pãrul în cap: dacã se mãresc salariile aºa cum cer ºi doresc bugetarii, o pâine va ajunge sã coste 1000 de lei noi! Ceea ce mi se pare de-a dreptul criminal! O mie de lei noi înseamnã 10 milioane de lei vechi! Nici salariul mediu n-ar ajunge ca sã cumperi o pâine pe lunã! Cred însã cã premierul a fãcut o mare gafã dovedind cã habar n-are cât costã în ziua de azi o pâine. Nici dacã înlocuieºti leii noi cu cei vechi n-ajungi la un rezultat. Aºa cã mai bine s-o lãsãm baltã ºi sã ne ocupãm de altceva: de problema majorãrii salariilor cu celebrul 50%.
Pe fond, premierul are dreptate: o asemenea majorare nu poate fi susþinutã de buget. Nu poate fi susþinutã atâta timp configuraþia acestuia rãmâne cea actualã. Ea ar fi posibilã însã în condiþiile în care s-ar face amputãri severe la cheltuieli parazitare ºi inutile. Auzim în fiecare zi despre metodele dibace de cheltuire a banului public. Cum se fac cheltuieli exotice peste hotare, pe cât de inutile pe cât de costisitoare. Cum se fac achiziþii exorbitante de cãtre autoritãþile publice – de la maºini pânã la echipamente de birou pe care nimeni nu le foloseºte. Cum se cheltuiesc, în general, banii publici aiurea – cel mai recent exemplu este acela al filmelor de popularizare fãcute fãcute gangstereºte de ANT. Sectorul public - cel care þipã dupã lefuri majorate – a ajuns a veritabilã gaurã neagrã în care guvernul aruncã banii cu ghiotura, pe lefuri de ºefi mai ceva ca la privaþi, pe sporuri fantasmagorice, pe servicii inexistente.Numai dacã s-ar desfiinþa jumãtate din agenþiile din subordinea primului ministru, care freacã menta pe salarii astronomice (ca cel al doamnei Lulache, prietenã de familie, de la „Proprietetea”) s-ar face o economie considerabilã din care s-ar putea majora un important segment de salarii.
Titlu: Cadoul de nuntã al lui Afenechiþei
Nr Editie: 2332 Data: Thursday 09 October 2008
Dacã este sã priveºti problema din unghi strict uman, ceea ce i s-a întâmplat lui Adomniþei poate sã constituie o micã dramã: omul a plecat la altar (cu elicopterul) ca ministru ºi s-a întors de acolo simplu cetãþean. Poate fi o dramã ºi pentru aleasa sa, frustratã de condiþia de „doamna ministru” mãcar pentru o zi.
Dar asta-i viaþa ºi tot asta este politica. Dl Adomniþei a ajuns ministru – ºi al învãþãmântului, pe deasupra – fãrã sã-l califice nimic pentru asta. Dar câþi alþi miniºtri au fost sau sunt calificaþi – veþi întreba. Ca inginer constructor, Adomniþei ar fi putut aspira la o funcþie de ministru al Industriei sau al Construcþiilor. Dar cum aceste portofolii ori nu existã, ori erau ocupate, a trebuit sã se mulþumeascã cu ce era disponibil. La fel ca ºi colegul sãu Chiuariu, Adomniþei fãcea parte din echipa (ca sã nu-i spun altfel) baronului liberal de Iaºi Relu Fenechiu. Care, datoritã ponderii judeþului sãu, a dorit sã aibe o reprezentare corespunzãtoare în Executiv. Astfel încât la evacuarea democraþilor din Guvern, a solicitat imperios cele douã posturi pentru bãieþii sãi. ªi aºa au ajuns, unul ministru al Justiþiei ºi altul al Educaþiei. De la bun început, cei doi au nimerit în colimatorul prezidenþial, iar Traian Bãsescu nu s-a lãsat pânã nu l-a rãpus pe primul, silindu-l sã demisioneze în urma unei afaceri relativ dubioase cu o hotãrâre de Guvern cu dedicaþie. Imberbul ministru calificat ca un „tânãr mafiot” a lãsat în urma sa o cohortã de amici de pe la Iaºi, puºi în funcþiii bune ºi cu lefuri substanþiale. Justiþia a rãmas însã aºa cum era, dacã nu mai rãu. Adomniþei, în schimb, a avut mai mult timp sã se manifeste ºi sã facã o serie de gafe sau de gesturi discutabile care au alimentat copios mass-media. De la ignoranþa sa în legãturã cu steluþele de pe stema europeanã, corectatã de un copil, ºi pânã la citirea de poveºti elevilor din clasa I-a la începutul anului ºcolar, el ºi-a presãrat mandatul cu episoade comico-fanteziste. Cea mai comicã s-a dovedit însã prestaþia sa din Parlament când a votat, alãturi de colegii sãi peneliºti ºi de toate culorile, o decizie care urma sã punã guvernul din care fãcea parte într-o poziþie extrem de delicatã. Multã lume s-a întrebat de ce-a fãcut Adomniþei chestia asta ºi singurul rãspuns ar fi acela cã era cu gândul în cu totul altã parte, mai precis la punerea pirostriilor, care era în pregãtire. Întâmplarea este exemplarã ºi probabil cã ar trebui datã o hotãrâre de guvern prin care membrilor Executivului sã li se interzicã sã voteze ceva cu o sãptãmânã înainte sau dupã o cãsãtorie, un botez sau alt eveniment de acest fel care poate sã le tulbure dreapta judecatã.
Adomniþei a fost demis pentru incompetenþã. Este, dacã nu mã înºel, primul caz în care împotriva unui ministru se ia o mãsurã atât de drasticã, deºi perfect motivatã. Iar cum împotriva incompetenþei nu se poate acþiona în alt mod, n-ar rãmâne decât ca unor personaje influente, care determinã astfel de numiri sã li se punã interdicþia de a o mai face. Spre binele public ºi al lor înºiºi. Nu-i aºa, dle Fenechiu?
Titlu: România: paradisul fiscal al bogaþilor!
Nr Editie: 2333 Data: Friday 10 October 2008
Probabil cã nicãieri în lumea civilizatã nu este mai uºor sã fii bogat ca în România. Nu mai conteazã cum ai strâns averea (ºtiþi povestea cu milionarul american care ruga sã nu fie întrebat cum a fãcut primul milion) deºi în scurta noastrã istorie, de doar douã decenii, traseul parcurs de fiecare bogãtaº poate fi reconstituit cu relativã uºurinþã. Conteazã doar cã ai o avere la care strãmoºii tãi n-ar fi visat ºi cã aceasta joacã un rol important în viaþa ta. Pretutindeni în lume, vechile averi s-au aºezat pe un fãgaº de civilizaþie ºi normalitate, din rândul oamenilor cu bani desprinzându-se câþiva dintre campionii caritãþii. Bogãþia nu mai este acolo un scop în sine, oamenii au învãþat sã convieþuiascã cu starea asta ºi nu toþi devin paranoici. Sunt celebre cazurile de oameni super-bogaþi care duc o viaþã absolut obiºnuitã. Extravaganþele sunt, cel mai adesea, atributul noilor îmbogãþiþi sau al celor care reuºesc acest lucru prin mijloace nu tocmai ortodoxe. În România se poate desprinde deja un portret-robot al bogãtaºului autohton. Cel mai adesea provine dintr-un mediu defavorizat de principiile ºi exigenþele comunismului. Categoria „biºniþarilor”, a celor cu iniþiativã ºi cu putere de risc, pe care erau însã nevoiþi sã ºi le þinã în frâu pentru a nu intra în conflict cu principiile societãþi egelitariste. Odatã desprinºi din aceste restricþii, s-au desfãºurat ºi au început sã acumuleze, într-un proces cel mai adesea fãrã reguli sau cu reguli ignorate. Cea mai pertinentã caracteristicã a acestui „om nou” este nevoia imperioasã de a-ºi etala bunãstarea: cu cât maºina pe care ºi-o cumpãrã este mai mare, mai puternicã ºi mai scumpã, cu atât aceste calitãþi se rãsfrâng asupra persoanei sale. Cu cât vila are mai multe camere ºi mai multe utilitãþi pe care nu ajunge sã le foloseascã, cu atât sentimentul sãu de intangibilitate creºte. Atunci când nu reuºeºte sã-ºi ridice nevasta la standardele noii sale condiþii, renunþã la ea ºi-ºi ia o amantã cât mai decorativã ºi cât mai costisitoare. Face lungi ºi dese sesiuni de shopping în oraºele ºi magazinele cele mai scumpe, de unde aduce produse pe care sã le etaleze la ocaziile festive. Cu cât un obiect e mai scump, cu atât mai puþin va conta dacã-i foloseºte la ceva. Important e cã-l posedã ºi-l poate arãta „concurenþei”. Arde de dorinþa de a fi înregimentat în detaºamentele mondene care hrãnesc cu ºtiri extravagante publicaþiile tabloide ºi televiziunile dedicate. Treptat, banii îi dau convingerea cã este mai frumos, mai deºtept ºi cu mai multe drepturi decât restul lumii. Bogãtãºul de azi este cobaiul guvernãrii: aceasta îl protejeazã ºi-l ajutã din toate puterile sale liberale sã-ºi ducã viaþa în cele mai bune condiþii. Îl sprijinã pentru ca traiul superîndestulat sã-l coste cât mai puþin posibil, prin politica relaxatã la adresa produselor ºi serviciilor de lux, care în România par sã meargã cel mai bine. Cota unicã de impozitare, pentru ei devenitã cotã unicã de îmbogãþire este formula magicã care face ca luxul în România sã fie mai ieftin ca oriunde altundeva. Egalitatea în faþa fiscului reuºeºte miracolul de a-i face pe bogaþi mai bogaþi. Iar pe sãraci mai sãraci. Trãim într-un paradis fiscal care este, în acelaºi timp, ºi un infern. Depinde de unde priveºti problema.
Titlu: Tun pe final de mandat: Campania energeticã!
Nr Editie: 2334 Data: Saturday 11 October 2008
Formidabil ce maeºtri suntem când e vorba sã ne drapãm coþcãriile în straie strãlucitoare. De piatrã sã fii ºi nu reziºti la argumente de felul ãsta:
- - formarea acestei companii (compania energeticã) s-a realizat cu consultarea specialiºtilor Comisiei Europene ºi cu respectarea normelor în domeniul concurenþei, care nu pun interdicþii la integrãrile pe verticalã!
- - va respecta cerinþele Uniunii Europene referitoare la separarea producþiei, furnizãrii, distribuþiei ºi transportului.
- - Prin înfiinþarea noii Companiei Energetice se urmãreºte asigurarea securitãþii energetice, creºterea calitãþii serviciilor, crearea unui climat concurenþial real.
- - în Europa, toate companiile energetice importante din aceastã piaþã sunt integrate vertical.
- - Compania energeticã se angajeazã sã dubleze ccantitatea de energie electricã tranzacþionatã pe bursele din România ºi sã susþinã mecanismele de piaþa transparente care vor asigura preþuri decente pentru consumatori.
Dacã citeºti toatã poliloghia înºiratã de creatoriii acestui concept nu-þi rãmâne decât sã concluzionezi cã de aici înainte va curge numai lapte ºi miere pe traseele energetice iar cetãþeanul va face din factura la curent o floare la ureche.
Ca întotdeauna, însã, la noi la români, ideile mari ºi generoase ascund intenþii meschine. Nu este vorba de altceva decât de o revizuire a sistemului de ºpãgi din energie. Este momentul înlocuirii „bãieþilor deºtepþi”, care acþionau haotic, pe cont propriu, cu „bãieþii geniali”, care centralizeazã ºi orchestreazã ºpaga ºi profitul. Ce sistem concurenþial în condiþiile acestui monopol? Trebuie sã fii cel puþin naiv ca sã crezi o asemenea balivernã. La un moment dat familiarii conceptului scapã pãsãrica: noua societate va fi privatizatã cu investitori de portofoliu, nu strategici. De ce sã vinã unul mare ºi sã ia tot profitul, ca OMV sau ERSTE, ºi sã nu ne împãrþim noi între noi caºcavalul energetic? Sau: structura nou creatã va avea un management privat a cãrui componenþã se va stabili dupã formarea Companiei. Cine o va stabili? Cum cine? Noi! Noi, care am pus-o ºi pe doamna Lulache ºi pe ºeful de la ANRE ºi pe alþi ºefi care sunt amici de casã, cumetri, fini ºi nepoþi. Cifra de afaceri a noii campanii, spun autorii, va fi de 2,5-3 miliarde de euro pe an. Vã daþi seama ce tun, dacã socotiþi un comision de doar 10%? Pãi nici nu mai ai nevoie sã rãmâi la guvernare. Treci frumos în Opoziþie ºi culegi roadele integrãrii pe verticalã, dacã aia pe orizontalã n-a prea þinut!
Sunt curios care va fi poziþia PSD-ului, care ameninþa nu de mult cã nu va admite „tunurile” de final de mandat. Ce-ar trebui sã se întâmple ca sã le admitã?
Titlu: Cine pierde ºi cine câºtigã din criza americanã
Nr Editie: 2335 Data: Monday 13 October 2008
Dupã ºapte ani, tot într-un septembrie, America suportã un nou atac, mai violent ºi cu urmãri mai profunde decît cel care a fãcut una cu pãmântul semeþele turnuri gemene. Aproape ca la o comandã marile bãnci, fala Americii, au început sã trosneascã din încheieturi ºi sã se prãbuºeascã una dupã alta într-un nor de dolari zdrenþãroºi zburând în toate pãrþile ºi acoperind ca un praf radioactiv casele celor care nu vor mai putea sã le plãteascã.
Nu se ºtie încã ce s-a întîmplat din punct de vedere tehnic, care a fost detonatorul acestui proces –cãci despre aºa ceva se vorbeºte, despre marile sume, imense, scoase ca la o comandã din bãnci. Este cert însã cã terenul era pregãtit pentru aºa ceva de bancherii înºiºi. În aroganþa sa, sistemul bancar american s-a crezut intangibil ºi n-a mai avut mãsurã în goana dupã câºtig. Marii preºedinþi de bãnci au fost orbiþi de bonusurile personale ºi n-au ami þinut cont cã plapuma creditului nu poate fi întinsã la nesfârºit. Consecinþa este clarã: filmul nu va mai putea fi reluat de unde s-a rupt. Va trebui turnat un altul, cu alþi actori ºi cu altã recuzitã. ªi cu alþi bani.
Crizele fac parte din ADN-ul societãþii. Ele constituie momentul de descãrcare a unor tensiuni acumulate pânã ala pragul critic. Pentru o parte – de obicei cea mai mare – a societãþii, ele constituie o catastrofã. Pentru o alta, mult mai micã, sunt manã cereascã. Aºa cum a zis-o ºi Lavoisier, nici în societate nu se poate face abstarcþie de principiul legii sale: nimic nu se câºtigã, nimic nu se pierde – totul se transferã! Dintr-un cont în altul. Emoþionalitatea face ca la astfel de ocazii sã se vadã mai bine perdanþii ºi disperarea. Existã însã cei care câºtigã, ºi nu puþin. Cei care se vor instala la comenzile urmãtoarei etape.
Crahul, marele crah din septembrie a mai pus în evidenþã ceva: coerenþa net superiaorã a pieþei comune europene. Într-o lume tot mai globalizatã este aproape imposibil sã te pui la adãpost de efectele unei crize. Cutremurul de pe Wall Street n-amai generat însã tsunami-ul devastator la care ne-am fi aºteptat. De cealaltã parte a Atlanticului au ajuns mai degrabã temerile ºi emoþia. Europa s-a dovedit, din primele momente, aptã sã reacþioneze în mod coordonat ºi eficient, limitând efectele crizei. Desigur, sunt lucruri ce nu pot fi controlate, ºi cea mai necontrolabilã este panica.Cea care desãvârseºte dezastrele. Sunt ãnsã semne cã aceasta poate fi þinutã în limite rezonabile.
Dar cel mai surprinzãtor lucru rãmâne acela cã lecþiile pe care ni se propun de vreo douãzeci de ani despre valorile economiei de piaþã ºi ale concurenþialitãþii, a rolului statului nu mai fac nici doi bani de când Congresul a votat „subvenþionarea” sisitemului bancar falit.
Titlu: Directorilor "defavorizaþi" le-a triplat Guvernul leafa!
Nr Editie: 2336 Data: Tuesday 14 October 2008
Hotãrât lucru, premierul a pierdut busola. Pe ultimii metri ai guvernãrii liberale, mãsurile cu urmãri dezastruase se înmulþesc ca ciupercile. Cea mai recentã este aceastã eliminare a limitei maxime a salariilor directorilor din companiile de stat. Guvernul a dat liber consiliilor de administraþie sã stabileascã aceste salarii. Ori este la mintea cocoºului cã atâta timp cât indemnizaþia membrilor consiliului de administraþie reprezintã 20 la sutã din leafa directorului, aceºtia vor avea tot interesul sã o ridice cât mai sus. Dacã mai adãugãm ºi faptul cã membrii consiliilor de administraþie sunt numiþi de guvern, dintre funcþionarii diferitelor structuri de stat, este limpede cã Tãriceanu le face, de fapt, acestora un cadou mai mult sau mai puþin electoral.
Lefurile directorilor sunt privite de cãtre guvernul liberal printr-o prismã pãrtinitoare, fãcându-se ecoul dorinþelor acelor directori care pot fi, într-adevãr, manageri competitivi (câþi or mai fi rãmas pe la stat, nu mulþi, în orice caz). Ca sã-i poatã cointeresa pe aceºtia, se deschid larg porþile câºtigurilor nemeritate pentru toatã pleiada de incapabili care cãpuºeazã niºte posturi în care ajung pe criterii politice. De acum aceºtia au liber a se scãlda în bani pe seama datoriilor pe care întreprinderile lor le acumuleazã în ritmuri ameþitoare. Pânã acum aveau liber doar sã-ºi ia maºini de lux ºi echipamente costisitoare, neþinând cont de performanþele proprii. De-acum vor putea sã sfideze cu voie de la Guvern ºi bunul simþ, ºi pe cei în fruntea cãrora se vor afla. Comparându-ºi lefurile cu ale directorilor, angajaþii se vor simþi ºi mai motivaþi sã protesteze ºi sã cearã majorãri spectaculoase...
Decât sã-ºi întoarcã buzunarele pe dos arãtând cã n-are de unde sã majoreze salariile celor care nu sunt directori, Tãriceanu ar trebui sã ia taurul de coarne ºi sã încerce mãcar sã limiteze cheltuielile deºãnþate pe care le fac instituþiile statului scãpate de sub orice control ºi administrate dupã principiul care pare sã se instaleze ºi la vârf: dupã noi potopul. Pentru cã potopul care va veni va mãtura totul în calea sa. Creºterea economicã cu care se laudã Tãriceanu este un artificiu de care nici el nu e convins ºi pe care actuala crizã internaþionalã îl va sparge ca pe un balon de sãpun. România nu are o economie competitivã, bazatã pe producþie, nu pe speculaþie, guvernul a lãsat lucrurile în voia sorþii în loc sã încerce sã adopte alte instrumente fiscale de stimulare decât pãguboasa cotã unicã de 16 la sutã.
Se pare însã cã e prea târziu ca sã mai înveþi ceva din propriile greºeli fãcute pe bandã rulantã. Apropo: nu vi se pare cã faþã de directori, salariile miniºtrilor ºi al primului ministru sunt de-acuma cam mici?
Titlu: "ªansa parlamentarã" - eliminatã de uninominal!
Nr Editie: 2351 Data: Friday 31 October 2008
În zãpãceala totalã pe care a generat-o înghiþirea pe nemestecate a votului uninominal, un lucru a scãpat neobservat: care este modelul de succesiune pe locurile rãmase vacante?
Pânã acum era limpede: lista avea atâtea nume câte locuri erau în respectiva circumscripþie electoralã. Partidele care ºtiau, din sondaje, câte dintre aceste locuri erau eligibile, îi plasau acolo pe cei care trebuiau, musai, sã devinã membri ai forului legiuitor, din varii motive – funcþii deþinute pe linie de partid, autoritate în circumscripþii, clientelã plãtitoare la campanie. Dacã cineva se afla sub „linie”, el rãmânea cu speranþa cã dacã i se întâmplã ceva celui de „deasupra” – deces, arestare, incompatibilitate, retragere din alte motive – locul revenea automat celei mai bune poziþii de pe lista de partid. Iese al nostru – intrã al nostru, era deviza. Ceva încurcãturi au generat listele comune ale Alianþei D.A. dupã divorþul din 2007: dacã ieºea un liberal ºi urmãtorul pe listã era un democrat, cum se proceda? Sau dacã era invers. Cele douã forþe aliate au trebuit însã sã suporte consecinþele gestului ºi sã înghitã hapul cã locul lãsat liber de unul de-al lor cum putea fi luat de unul de-al celorlalþi.
Parlamentul actual a cunoscut un important proces de reîmprospãtare, evaluat între 5 ºi 10 la sutã. Sunt destul de numeroºi parlamentari fãcuþi peste noapte. Au existat ºi cazuri dramatice, precum cel al unui tip care doar cu câteva zile înainte sã se vacanteze un loc, ºi-a dat demisia din partidul pe a cãrui listã candidase ºi s-a înscris în altul. Astfel, ºansa a fost de douã ori mai generoasã cu cel de sub el, pentru cã, teoretic, speranþe nutreau doar cei de imediat sub linie.
Ce spune legea uninominalului? Cã distracþia asta s-a sfârºit. Cel puþin atâta timp cât va funcþiona noul sistem. Îndrãznesc sã cred cã nu va funcþiona mai mult de un ciclu ºi cã, din 2012, politicienii se vor mai lumina ºi vor opta pentru un sistem mixt, mai echitabil ºi mai puþin riscant. Acum, dacã un candidat moare sau se retrage în timpul procesului electoral, partidul cãruia-i aparþine iese din joc. Dacã devine indisponibil dupã dobândirea mandatului, în colegiul respectiv se vor organiza noi alegeri. Vom asista, probabil, la o stagiune aproape permanentã de alegeri „colegiale”, având în vedere factorii care fac ca stabilitatea corpului legiuitor sã fie destul de relativã, din motive obiective sau subiective. Se pune, deci, cruce, sistemului prin care cineva putea sã ajungã parlamentar la noroc.
Cât e de bine sau de rãu vor ºti partidele însele, dupã ce vor trece de câteva ori prin astfel de situaþii. Pânã atunci nu le dorim candidaþilor decât sã aibe o sãnãtate de fier, ca sã nu încurce lucrurile în toiul alegerilor pentru un nou (sistem de) Parlament. Un Parlament uninominal, cu membri aleºi pe criteriul – destul de relativ – al propriei lor valori.