Titlu: Pasul înapoi
Nr Editie: 1880 Data: Thursday 01 February 2007
În bãtãlia sa de uzurã cu preºedintele Bãsescu ºi cu armata sa de pedestraºi portocalii spre stacojiu (liberalii colorându-se tot mai vizibil spre albastrul tradiþional) Tãriceanu&Comp. au fãcut primul pas înapoi, dupã ce sãptãmâna trecutã 'cunctatorul' Cãlin rãspunsese cu o serie de lovituri directe la figura atacurilor prelungite ale locatarului de la Cotroceni.
Ca replicã la intenþia democraþilor de a participa singuri la scrutinul european, liberalii au rãspuns, prin gura preºedintelui Camerei, cã n-ar fi exclus sã se amâne organizarea alegerilor pentru Parlamentul European. Douã explicaþii poate avea o astfel de decizie: ori ruperea democraþilor i-a prins pe picior greºit ºi se considerã nepregãtiþi pentru a face faþã acestui test; ori vor ca prin aceasta sã-i loveascã pe democraþi, lipsindu-i de momentul favorabil al unui previzibil vârf de formã.
ªi într-un caz ºi în altul, liberalii greºesc. ªi pasul acesta înapoi îi pune într-o situaþie delicatã, tocmai în momentul când ar fi avut nevoie, mai mult ca oricând, sã-l facã în faþã. Relaþia dintre cele douã partide este iremediabil compromisã, cu concursul direct al preºedintelui. Nici un alt preºedinte dintre cei pe care i-am avut pânã acum nu ºi-a dirijat cu atâta autoritate formaþiunea din care provenea, precum o face Traian Bãsescu. Ion Iliescu avea grijile lui personale faþã de separaþia puterilor ºi, deºi îºi menþinea influenþa, nu dorea deloc ca acest lucru sã se vadã. Constantinescu nu avea în spate un partid, ci o alianþã cu interese divergente, pe care nu o controla decât superficial. Bãsescu este un veritabil comandant, pe nava sa neexistând noþiunea de democraþie. Regula este ascultarea absolutã a ordinelor. Iar ordinul de zi este: 'Jos cu Tãriceanu!' O primã miºcare în direcþia dãrâmãrii liderului liberal a fost constituirea PLD-ului. Cea de-a doua este ruperea Alianþei. În faþa a ceea ce urmeazã, Tãriceanu nu prea mai are ce pierde. Nu-i rãmâne decât sã iasã hotãrât la bãtaie. Se pare însã, vorba lui Voiculescu, cã în afarã de prestanþã ºi de stil nu prea are, pe dedesubt, ceea ce caracterizeazã un adevãrat bãrbat de stat. Ceea ce Bãsescu are pânã la exhibiþionism.
Nu amânarea alegerilor europene este soluþia problemelor liberale. Ci abordarea fãrã jumãtãþi de mãsurã a ceea de ce încã mai dispun ºi nu le poate fi luat cu uºurinþã: guvernarea. În condiþiile în care partenerii demonstreazã cã nu sunt dispuºi sã respecte înþelegerile (chiar dacã alegerile europene nu au fost prevãzute explicit în protocol), Tãriceanu ar trebui sã renunþe la reprezentanþii democraþilor ºi sã formeze un guvern monocolor. Minoritar, dar susþinut cam de toatã lumea, cu excepþia, poate, a maghiarilor. În felul acesta ºi-ar lipsi adversarii ºi de importantul atu pe care-l reprezintã portofoliul Internelor, acolo unde se va pune în practicã strategia viitoarelor alegeri. Nu mai vorbesc de fondurile europene care pot fi dirijate, prin portofoliile Mediului sau Transporturilor, spre clientela politicã proprie. Pentru asta, însã, Tãriceanu trebuie sã facã pasul înainte. Nu înapoi, cum ne-a obiºnuit pânã acum.
Titlu: Meci nul!
Nr Editie: 1885 Data: Friday 16 February 2007
Spre surpriza generalã, Traian Bãsescu n-a venit la Parlament îmbrãcat în armura cavalerului fãrã prihanã, hotãrât sã lupte pânã la ultima picãturã împotriva morilor de vânt ale legiuitorilor cu simbrie de la oligarhi. Nici nu ºi-a pus cenuºã în cap, dar nici nu a crezut necesar sã mai toarne gaz peste focul care ºi aºa a încins aproape jumãtate din asistenþa dusã sã se rãcoreascã pe la bufet. Atacurile susþinute din ultima vreme ale preºedintelui la adresa legislativului s-au izbit de o opoziþie pentru care au fãcut zid aproape toþi aleºii, cu excepþia - bineînþeles - a 'copiilor sãi de suflet', democraþii. De aici ºi afronturile în serie pe care a trebuit sã le înghitã: refuzul primirii în ziua solicitatã, boicotul adunãrii de cãtre preºedinþii camerelor, boicotul opoziþiei ºi declaraþiile violente fãcute de reprezentanþii acesteia. Ca urmare, discursul prezidenþial a fost rostit în faþa unei sãli pe jumãtate goalã, adresându-se unei asistenþe pe jumãtate (cea liberalã) plictisite ºi a alteia (cea democratã) politicoasã.
Cum spuneam, contrar aºteptãrilor, demersul nu a fost unul dur. A fost însã unul inspirat, 'animalul politic' Bãsescu mirosind pericolul ºi întorcând-o ca la Ploieºti. Propunea sa de referendum a fost asul scos din mânecã pentru a dezamorsa tensiunea. N-a venit cu ideea dizolvãrii Parlamentului, n-a sãrit în nici un fel în ajutorul iubitei sale Monica Macovei pe care cu o zi înainte senatorii o tãvãliserã prin colbul sãlii. A venit cu banala propunere a votului uninominal, aruncând în balta politicii piatra pe care 'înþelepþii' se vor strãdui multã vreme sã o scoatã. În sitlul sãu propriu, Bãsescu a deviat atenþia de la problemele cu adevãrat acute spre o temã de dezbatere colateralã a cãrei paternitate nici mãcar nu poate sã ºi-o asume. A dat din coate ºi PSD-ul pe acest subiect, când era la putere, ºi l-a pus în program ºi PNL-ul, l-a agitat cât s-a putut ºi o parte a societãþii civile ºi, probabil cã lucrurile vor rãmâne la fel. Pentru simplul motiv cã mecanismele politice sunt prea adânc înrãdãcinate în modelul actual ºi pentru cã la o judecatã mai atentã se va constata cã votul uninominal dã apã la moarã tocmai celor pe care Bãsescu ar dori sã-i înlãture: oligarhii! Aceºtia vor avea la îndemânã cel mai bun intrument pentru a-ºi subordona direct politicul, fãrã a mai recurge la interpuºi.
Judecând lucrurile la rece vom vedea cã meciul Parlament-Preºedinte, derby-ul sezonului, aºteptat cu sufletul la gurã de sponsori, 'tehnicieni' ºi suporteri s-a încheiat cu un rezultat alb: meci nul!
Titlu: Fumigena lui Boc
Nr Editie: 1885 Data: Saturday 17 February 2007
În plin tãmbãlãu creat de 'consultarea' preºedintelui Bãsescu cu jumãtatea de parlament prezentã la întâlnirea de miercuri, Traian Boc, eternul ºi fascinantul înlocuitor al preºedintelui se simte dator sã lanseze ºi el o fumigenã: Alianþa ia în considerare revocarea lui Nicolae Vãcãroiu din funcþia de preºedinte al Senatului!
Primarul de la Cluj dezgroapã o temã pe care chiar Alianþa a dat-o uitãrii, odatã ce a reuºit, cu nesperatul concurs al PSD-ului, sã-l dea jos din scaun pe Nãstase. Victoria de anul trecut a fost, pe cât de neaºteptatã, pe atât de copleºitoare încât obiectivul programatic - schimbarea ambilor ºefi ai Camerelor - a fost pur ºi simplu abandonat. Motivul principal fiind, probabil, acela cã mandatul lui Vãcãroiu era pe deplin suportabil de cãtre putere. Asta, cu atât mai mult cu cât, în cazul unei reuºite, postul ar fi revenit unui democrat - Berceanu la vremea respectivã - lucru deloc pe placul colegilor de Alianþã care nu puteau sã-ºi doreascã mai puþin decât sã-l aibã în coastã pe cârcotaºul oltean.
Motivul pe care-l fluturã Boc este 'încãlcarea gravã' a regulamentului Senatului ºi a Constituþiei, prin punerea pe ordinea de zi spre dezbatere a moþiunii anti-Macovei. Aºa cum se întâmplã de regulã, perspicacele jurist Boc a observat aceste grave abateri abia dupã ce s-a anunþat rezultatul votului. Nu a crâcnit, nici el ºi nici vreun altul dintre iubitorii de Macovei înainte de vot. Abia dupã ce ºi-au vãzut favorita tãvãlitã prin colbul moþiunii li s-au limpezit minþile ºi Dumnezeu le-a deschis ochii asupra paragrafelor din regulament care dãdeau în vileag mârºãvia vãcãroiºteanã.
Cât de convins este dl Boc de succesul demersului sãu? Înclin sã cred cã deloc. Dar domnia sa procedeazã conform reflexului sãu avocãþesc: chiar dacã cel pe care-l apãrã în instanþã este vinovat, iar el ºtie bine acest lucru, datoria îl face sã încerce sã-l scoatã basma curatã. Probabil cã niciodatã acest demers nu a avut mai puþine ºanse ca acum când Alianþa e ferfeniþã ºi Coaliþia scârþâie din toate încheieturile. Dar, asemeni mentorului sãu, Boc îºi îndeplineºte mandatul de a tulbura apele cu noi teme - false - de dezbatere. Dupã care tot el ºi-ai lui, ºi ceilalþi, vor þipa ca din gurã de ºarpe cã nu pot sã vadã de interesul general!
Titlu: Rezoluþia infailibilã
Nr Editie: 1886 Data: Monday 19 February 2007
Un vechi amic care, pe vremuri - ale comuniºtilor, bineînþeles - a fost director al unei întreprinderi de administrarea ºi de reparaþii locative mi-a povestit odatã cum fãcea el pentru a rezista presiunilor de tot felul venite în special din partea 'organelor' de partid ºi de stat care interveneau pentru rezolvarea unor probleme locative ale ºefilor sau subalternilor lor. Amicul meu director solicita sã i se facã o cerere pe care punea o rezoluþie infailibilã, adresatã compartimentelor de resort: 'Da! Cu respectarea prevederilor legale!' ªi semna.
Aceastã rezoluþie infailibilã l-a ferit de orice bucluc în care ar fi putut intra cu uºurinþã, transferând responsabilitatea la nivelurile la care sancþiunile le dãdea tot el dacã ceva nu mergea bine. În felul acesta reuºea sã-i mulþumeascã pe cei care apelau la el, fãrã a-ºi periclita propria situaþie.
Noua reprizã de scandal stârnitã de rezoluþia preºedintelui Bãsescu pe cererea unui om de afaceri cu care avusese relaþii anterioare îmi aminteºte acest episod. Naivii se vor întreba, poate: bine, domnule, dar ce mare scofalã a fãcut? A solicitat o rezolvare legalã. Nu i-a zis lui Dobre: 'Dã-i, dom'le banii!' I-a solicitat doar sã verifice legalitatea cererii! Probabil cã tot doar naivii îºi mai închipuie cã vreun ºef din ziua de azi are tupeul sã punã rezoluþii de genul: 'Daþi-i banii, indiferent de situaþie!'; 'E omul meu!'; 'Rezolvaþi-l, cã ne-a ajutat ºi el în campanie!' sau 'ªeful mai mare a zis sã-l ajutãm!' Ar trebui sã-l considerãm pe dl ex-ministru Dobre o persoanã prea puþin lucidã dacã ne-am închipui cã a luat rezoluþia prezidenþialã mot-a-mot ºi cã primul lucru pe care s-a grãbit sã-l facã a fost sã vadã dacã, legal, Bucºaru putea sã primeascã miliardele pe care le cerea. El - afaceristul - n-a fãcut altceva decât face întreaga categorie a 'grupurilor de interese' care se leagã de câte un sponsor politic: sã beneficieze de avantajele acestei relaþii!
Nu îndrãznesc sã spun cã dl Bãsescu nu este bine intenþionat în demersul sãu de contracarare a mafiei politico-afaceriste. Dar, pentru ca acesta sã aibã succes, ar trebui ca asupra domniei sale sã nu planeze nici o umbrã de suspiciune. Lucru imposibil atâta timp cât la rândul sãu a parcurs un traseu plin de compromisuri ºi de mezalianþe morale care, iatã, acum ies la ivealã una câte una.
Titlu: Cât de potrivit va fi Cioroianu ca ministru de externe?
Nr Editie: 1887 Data: Tuesday 20 February 2007
Era de presupus cã în faþa unui previzibil veto prezidenþial, candidatura calificatã - din punct de vedere diplomatic - a lui Teodor Meleºcanu devenea una riscantã. De aceea, consensul s-a abãtut asupra tânãrului ºi elegantului istoric, ale cãrui relaþii cu Cotroceniul nu sunt la fel de compromise ca ale majoritãþii fundamentaliºtilor liberali. Aºa încât Tãriceanu nu va merge la Cotroceni cu mâna goalã, cum a mai fãcut-o pentru a încerca sã întrerupã pauza creatã prin demiterea lui Ungureanu, pe motive de partizanat politic. Cu preºedinþia!
Dacã va fi acceptat - ºi nu prea vãd de ce n-ar fi - Cioroianu devine cel de-al noulea ºef al diplomaþiei româneºti postdecembriste. Patru dintre cei nouã - Celac, Meleºcanu, Ungureanu ºi Geoanã - au provenit din structurile ministerului, având la bazã pregãtire diplomaticã. Alþi patru - Roman, Nãstase, Severin ºi Pleºu - au venit din afarã. Cel mai din afarã este Andrei Pleºu. Distins critic de artã, literat, el a intrat în jocul politicii, prima datã ca disident, când a primit portofoliul Culturii în guvernul provizoriu, iar a doua oarã la Externe, dupã demisia precipitatã a lui Adrian Severin, în guvernarea cederistã. Insist asupra lui Pleºu deoarece cred cã are cu Cioroianu cele mai multe filiaþii. Extracþia intelectualã, vocaþia criticã ºi adierea constantã a unui nonconformism care l-a direcþionat spre zona contestatarã. ªi Pleºu ºi Cioroianu au fãcut pasul înainte sau înapoi, spre sau dinspre societatea civilã. Ambii au reuºit sã-ºi conserve, într-o atmosferã extrem de agitatã de suspiciuni multiple, un statut de integritate moralã, care se dovedeºte, în cele din urmã, a fi cel mai preþios capital politic.
Adrian Cioroianu a funcþionat corect, dar nespectaculos, în calitatea sa de parlamentar ºi de europarlamentar. Cea din urmã i-a oferit ºi bruma de culturã diplomaticã de care va avea nevoie ca de aer ca ministru. Este oare, însã, suficient? Pleºu a capotat lamentabil în contact cu presiunea evenimentelor din Iugoslavia. Este, însã, puþin probabil, ca astfel de situaþii sã se repete. Principala presiune asupra viitorului ministru de Externe va veni însã din interior. Dinspre Cotroceni, sediul unor iniþiative hazardate ºi nerealiste, cu care Cioroianu va fi nevoit sã convieþuiascã dacã va dori sã supravieþuiascã. Aceasta va fi proba de foc a unui ministru pe care noua condiþie a României, de þarã membrã a NATO ºi a Uniunii Europene îl va scuti de multe dintre întrebãrile la care ar fi trebuit sã rãspundã. Dar nu-l va scuti de multe altele.
Titlu: Spovedaniile publice ale preºedintelui
Nr Editie: 1887 Data: Wednesday 21 February 2007
Preºedintele actual, care nu mai este un liber-cugetãtor, ca precedentul, are obiceiul ca din când în când, atunci când îi þiuie urechile de liniºte, sã se spovedeascã. Public. Merge la câte un prelat, de regulã unul cu desuuri portocalii, unde începe sã-ºi înºire pãcatele: cã e prea înþelegãtor cu alþii, cã alþii nu-l înþeleg, cã e jucãtor, în loc sã fie static ºi contemplativ, cã vrea binele semenilor sãi care nu-i vor ºi lui binele. Ba, uneori îi vor capul. În 'cuºca' de spovedanie sunt montate microfoane ºi de pe turla bisericii difuzoarele împrãºtie în toate zãrile gândurile ºi simþirile prezidenþiale.
Una dintre cele mai subtile mãrturisiri fãcute deunãzi de dl preºedinte este aceea cã unii nu aratã respect pentru instituþia prezidenþialã: 'În momentul în care vor înceta sã mai arate lipsa de respect pentru instituþia prezidenþialã, pentru cã deocamdatã preºedintele Bãsescu reprezintã instituþia, s-ar putea sã ºi dialogãm mai eficient. Sau cum sã nu se altereze relaþia când auzi declaraþii ale unor ºefi de partide care spun 'n-am ce discuta cu Bãsescu...'
Sincer, sincer, dar ºi ºiret dl preºedinte. Când îi convine scoate la bãtaie noþiunea de 'preºedinte-jucãtor' care intrã în teren ºi le dã la gioale jucãtorilor pentru cã ºi ei îl faulteazã. Când nu-i convine, se piteºte dupã catargul instituþiei ºi se joacã de-a v-aþi ascunselea. Cu aceastã declaraþie, Traian Bãsescu a atins, poate, cea mai sensibilã coardã a mandatului sãu: respectul faþã de instituþia prezidenþialã. Au mai existat de-a lungul timpului atacuri, critici, unele chiar deosebit de violente, la adresa predecesorilor sãi. Niciodatã, însã, cota respectului nu a coborât la un nivel atât de scãzut ca acum. Niciodatã pânã acum instituþia ºi cei care au reprezentat-o nu s-au bucurat de mai puþinã preþuire. ªi asta dintr-un singur motiv: odatã cu sine, Traian Bãsescu a tras ºi instituþia în stradã, a târât-o prin cârciumi, a pus-o sã joace turceºte pe la chermeze, a luat-o la plimbare alãturi de el, urcându-se la volan dupã ce-a tras câteva ºpriþuri, a bãgat-o în faþã în mai toate încãierãrile verbale pe care le-a avut cu diverºi proepinenþi. Pânã ºi obiceiul de a tot da telefoane noaptea, pe la felurite posturi de televiziune unde se vorbeºte despre el, din patul conjugal în care se odihneºte alãturi de ea - instituþia - nu prea intrã în cutumele primei magistraturi a naþiei. Nu Parlamentul este cel care l-a sfidat pe Bãsescu înainte ca el însuºi sã o facã. Nu partidele chemate la Cotroceni, la consultãri, ºi expediate dupã 'bunã-ziua' au fost cele care au declanºat polemicile. Nu Parlamentul e cel care i-a aruncat peste umãr: 'Gata!V-am consultat!'
Traian Bãsescu primeºte acum ce a dat. ªi ce meritã. Respectul se câºtigã greu ºi se pierde uºor. În cazul sãu, cronic, nu prea mai exista vreo ºansã de a-l recâºtiga. Pentru cã nu va putea sã se schimbe. ªi nici nu doreºte sã respecte regulile elementare ale bunei cuviinþe politice.
Titlu: Sistemul cusut cu aþã albã/neagrã
Nr Editie: 1888 Data: Thursday 22 February 2007
Traian Bãsescu a mai pus odatã mâna pe telefon, marþi searã, pentru a se rãfui - în direct ºi la o orã de vârf - cu ºeful Guvernului. Subiectul disputei: favorurile acordate de politicieni oamenilor de afaceri prin diferite metode: ori prin telefoane la Parchet ori prin rezoluþii pe memorii. Ambii participanþi la dialog n-au fãcut altceva decât sã confirme cã 'sistemul ticãloºit' nu este apanajul unei forþe politice anume, cã el este transpartinic ºi cã funcþioneazã 'uns'.
E bine cã cei doi au pus problema. Poate cã în acest fel vom ajunge sã înþelegem mãcar de ce sistemul continuã sã funcþioneze. Este limpede cã marii jucãtori din afaceri sunt conectaþi la lucrãrile publice. Aici sunt cei mai mulþi bani ºi cei mai siguri. Un partener privat de afaceri poate da faliment ºi te poate lãsa cu buza umflatã pe vecie. Statul nu dã faliment. Statul însã întârzie plãþile pentru cã dinozaurul greoi ºi ineficient care este Ministerul de Finanþe nu reuºeºte sã se miºte cu repeziciunea pe care o reclamã lumea de mamifere iuþi în care trãieºte. Statul întârzie plãþile. Iar întârzierile acute pot merge de la zile la ani. Iar uneori, ºi o zi este suficientã pentru a arunca un jucãtor în deficit de lichiditãþi. Statul mai este o entitate enormã ºi confuzã. El nu e cineva anume, sã-l poþi lua de gât ºi sã-i ceri socotealã. Aºa încât prestatorii sunt sutã la sutã la mâna lui. Singura lor ºansã este sã reziste pânã când complicatul mecanism va da 'verde' plãþilor cãtre ei. Pe acest fond s-a dezvoltat un veritabil 'parteneriat' afaceri-politicã. Nici o firmã mare, serioasã, care are afaceri cu statul, nu-ºi poate permite sã nu aibã niºte conexiuni politice prin care sã influenþeze operativitatea plãþilor. Una preferenþialã. Indiferent de opþiunile lor personale, oamenii de afaceri trebuie sã se lipeascã de cineva în mãsurã sã le deschidã uºi ºi sã influenþeze decizii. Nu se poate spune, de aceea, cã ei sunt de o anumitã culoare. κi schimbã culoarea aproape instantaneu, dupã cum o cer interesele. Este dl Bucºaru un antreprenor portocaliu? Nicidecum. Era bleu-ciel când obþinea lucrãri de la guvernarea pesedistã. Mai înainte de asta avusese nuanþa care-l punea în concordanþã cu fostul ministru al tansporturilor. Memoriul sãu a ajuns la timpul potrivit ºi la omul potrivit.
Privit dintr-un anumit unghi, Traian Bãsescu are dreptate: statul trebuie sã-ºi plãteascã datoriile. Dar, oare, apostila sa a generat o îndreptare totalã a lucrurilor sau l-a favorizat pe prieten, bãgat de dl Dobre într-un lot mai larg ca sã nu sarã chestiunea în ochii cârcotaºilor? ªi încã o chestiune: de ce n-a ieºit atunci dl Bãsescu pe post, cum îi place dânsului, ca sã demaºte procedeele incorecte ºi sã cearã renunþarea la ele, în loc sã-i trimitã un bileþel omului sãu, direct, ocolindu-l pe ºeful acestuia, premierul?
Dreptatea asta e cusutã cu aþã albã/neagrã, iar sistemul ticãloºit nu mai este al altora, ci al nostru, al tuturor.
Titlu: Apelul Fundaþiei AlegRO
Nr Editie: 1889 Data: Friday 23 February 2007
Douã zile, cât au fost plecaþi, unul pe la Tokio, în Japonia, iar altul pe la Cairo, în Egipt a fost liniºte. N-a mai dat nici Traian Bãsescu buzna prin emisiuni cu telefonul, sã se ia de piept cu proepinenþii, ºi n-a mai trebuit nici Tãriceanu sã rãspundã cu retuºat-tradiþionalul 'ba pe-a mamei dvs.' A fost un experiment cel puþin interesant prin prisma factorilor ºi a metodelor care ar putea sã aducã un pic de liniºte în agitata noastrã viaþã publicã: dacã i-am trimite mai des ºi pentru perioade mai lungi în deplasãri pe protagoniºtii gâlcevei naþionale, ne-am putea vedea mai bine de treaba noastrã internã ºi de cele europene.
Dupã doi ani de gãlãgie, þara pare a se fi cam sãturat de scandaluri. Certurile ºi acuzele în direct nu mai sunt de mult apanajul binomului Putere-Opoziþie. Ele au devenit o marcã înregistratã a Puterii. S-a spus, în acest rãstimp, cam tot ce se putea spune ºi în cea mai completã gamã de procedee. Nu ºtiu ce s-ar mai putea adãuga. Poate doar o pãruialã în direct, deºi lucrul ar fi dificil de când premierul se poartã cu o frizurã 'boxer', iar preºedintele a renunþat la celebra sa ºuviþã.
Sau la un turnir - unul cãlare pe motocicletã ºi altul pe snowmobil. Tot mai des lumea se întreabã dacã la nivelul de sus cineva mai ºi lucreazã pentru bunul mers al statului. Sau acesta merge singur, la întâmplare, fãrã ºofer...
O expresie cât se poate de palpabilã a acestei lehamite o constituie ºi episodul care s-a consumat joi, cu prilejul ceremoniei de decernare a premiilor Fundaþiei AlegRO - organizaþie civicã dedicatã consolidãrii principiilor democratice ºi perfecþionãrii procedurilor electorale, în condiþiile responsabilizãrii sporite a societãþii civile. Participanþii, printre care s-au numãrat ºi politicieni de top, au convenit sã adreseze celor rãspunzãtori de situaþia creatã de aceste certuri nesfârºite - preºedintelui, premierului, ºefilor celor douã Camere ale Parlamentului ºi liderilor partidelor parlamentare, precum ºi principalelor organizaþii neguvernamentale un 'Apel la responsabilitate, civilitate ºi sinceritate'. 'Considerãm cã disputele între partidele politice ºi politicieni trebuie sã rãmânã la nivelul ideilor ºi cã susþinerea unui punct de vedere nu trebuie convertitã în duºmãnie faþã de cei care gândesc altfel' - se spune în apel, menþionându-se totodatã rolul pe care trebuie sã-l joace societatea civilã: 'Oamenii aºteaptã de la societatea civilã înþelepciune, echilibru ºi echidistanþã, mai ales în actuala perioadã de turbulenþe de pe scena politicã'.
Un apel care meritã toatã atenþia: pentru cã asemenea limpeziri, inclusiv ale societãþii civile, vor putea genera clarificãri mai ample în tulburele câmp social-politic.
Titlu: In(exprienþa) ca criteriu
Nr Editie: 1889 Data: Saturday 24 February 2007
Faptul cã preºedintele Bãsescu 'reflecteazã încã' asupra propunerii ca Adrian Cioroianu sã fie noul ministru de Externe este un lucru bun. 'Plec de la premisa cã la mijloc de mandat, într-un exerciþiu guvernamental sau prezidenþial nu poþi sã începi sã înveþi tocmai de la Ministrul de Externe', zice preºedintele referindu-se la lipsa de experienþã a istoricului europarlamentar.
ªi are, în principiu, dreptate. Numai cã preºedintele a devenit specialist în a compune tocmai acele premise care sã-i justifice deciziile ºi acþiunile indiferent cât de contradictorii ar fi ele. Sunt curios cum ar fi caracterizat public propunerea ca jurnalistul care-i lustruieºte zilnic încãlþãrile în editoriale - odã sã devinã peste noapte, ambasador la Londra - cel de-al doilea partener al României, ca importanþã, în viziunea axei trasate imaginar de dl Bãsescu între Washington ºi Bucureºti? Ce fel de experienþã diplomaticã (desigur, pãstrând proporþiile) avea cel desemnat ºi remarcat tocmai printr-un partizanat fanatic, care i-a fãcut pânã ºi pe patronii sãi englezi de la BBC sã-l dea afarã? Nu mai vorbesc de celebra propunere, ce aparþine tot preºedintelui, ca 'blonda de la Primãrie' sã devinã ditamai ministru al Integrãrii, dintr-o conþopistã oarecare ce nu ºtia nici mãcar cu ce se mãnâncã integrarea. E drept, atunci era vorba de un început de mandat, ºi domniºoara Pârvulescu ar fi avut ºansa ca pânã astãzi sã mai înveþe câte ceva...
Politica prezidenþialã devine, pe zi ce trece, tot mai transparentã. Tot mai des, de sub ambalajul principiilor rãzbate înfãþiºarea intereselor sau a reticenþelor. 'Cazul Cioroianu', dacã va deveni pânã la urmã un caz, nu este altceva decât o nouã etapã a bãtãliei, acum pe faþã, dintre palate. Ceva de genul: 'dai în oamenii mei, dau în oamenii tãi'. Ungureanu a fost obligat sã demisioneze datoritã prea evidentei sale obedienþe faþã de Cotroceni. Cioroianu riscã sã nu fie validat pentru cã aparþine aripii dure a PNL-ului. Nu pentru cã n-ar avea experienþã. Dealtfel, lipsa de experienþã este chiar o tradiþie la MAE. Nici Nãstase n-a avut experienþã diplomaticã, nici Severin, ca sã nu mai vorbim de Pleºu. ªi nu s-a dãrâmat þara, pentru cã aceasta rezistã aproape oricãrui grad de incompetenþã. De ce ar fi un pericol Cioroianu, care cât de cât a mai dat cu nasul, pe la Strasbourg, cu ceea ce înseamnã diplomaþia parlamentarã? Pentru cã ºi experienþa are limitele ei. Ca sã dau un exemplu: la ce i-a folosit dlui Dunca, ambasadorul numit de dl Bãsescu la Moscova, experienþa de o viaþã (e trecut de multiºor de vârsta de pensie)? Cu ce altceva s-a soldat incompetenþã sa crasã, demonstratã recent la Budapesta, când a fost sã fie trimis cineva la ruºi? ªi cu ce ne ajuta pe noi faptul cã dupã aproape doi ani acesta n-a fost încã primit de Putin pentru a-ºi prezenta scrisorile de acreditare, cu toate cã (sau mai ales din cauza asta) se ºtia cã e omul lui Bãsescu?
Titlu: Restituirea proprietãþilor abuziv restituite
Nr Editie: 1890 Data: Monday 26 February 2007
A fost trimis în judecatã un domn, pe nume Fotino. Un domn care, deºi nu figureazã în 'TOP 300' al celor mai bogaþi români, era cât pe ce sã se instaleze, triumfãtor, pe undeva pe la jumãtatea clasamentului cu o avere de câteva sute de milioane de euro. Avere dobânditã aproape dintr-un condei, pe baza unor certificate de moºtenitor ºi a zelului cu care o serie de autoritãþi ale statului s-au grãbit sã-l repunã în posesie, în numele nobilului þel al reparãrii erorile trecutului. Acest Fotino pusese deja mâna pe câteva sute de hectare de prin câteva judeþe, iar de doi ani a stopat lucrãrile în cartierul ANL Henri Coandã, unde el susþinea cã ar dispune de o importantã suprafaþã moºtenitã. Efectul acestei din urmã acþiuni a fost de-a dreptul catastrofal, lucrãrile au îngheþat, iar câteva sute de oameni care-ºi bãgaserã toþi banii în acest proiect riscau sã rãmânã cu ei pierduþi.
Numai cã, rãscolind niþel prin arhiva moºtenitorului, pãgubaºii au avut prilejul - nu surpriza - sã constate cã aveau de-a face cu o escrocherie uriaºã. Una de sute de milioane de euro, pe care acest Fotino îi dobândea din câteva miºcãri simple - falsificarea unor acte de moºtenire!
Cine se aratã uimit de întorsãtura pe care au luat-o lucrurile înseamnã cã nu înþelege prea multe din ceea ce se întâmplã azi în România. Azi, ºi de câþiva ani buni, de când acþiunea 'retrocedarea' a luat un nebãnuit avânt, devenind o veritabilã industrie pentru grupãri specializate în stabilirea situaþiei unor proprietãþi, cãutarea proprietarilor ºi - în multe, foarte multe cazuri - în 'inventarea' altora în situaþia celor dispãruþi sau neidentificaþi. Curios este cã nimeni nu s-a arãtat prea mirat de faptul cã dupã 7-8 ani în care au tãcut mâlc, deodatã sumedenie de moºtenitori s-au trezit din letargie ºi ºi-au reclamat proprietãþile. S-au retrocedat, în ultimii zece ani, mai multe proprietãþi decât ºi-ar fi imaginat cineva. Acest lucru a fost posibil prin punerea la punct a unei filiere pe care actele falsificate au fost validate ºi aprobate de instanþe de judecatã 'specializate' (o investigaþie a CSM-ului pe acest subiect ar oferi concluzii stupefiante: ce judecãtori au cele mai multe restituiri la activ?). Concomitent cu 'inactivarea' (deloc întâmplãtoare) a reprezentanþilor autoritãþilor care ar fi trebuit sã vegheze la corectitudinea procesului.
Fotino nu este singur: este însã reprezentativ pentru o întreagã categorie, care încã mai poate fi datã în vileag. Este însã o excepþie în necesarul proces de restituire a bunurilor publice restituite abuziv ºi ilegal.
Titlu: Ascensiunea lui Arturo Vanghelie mai poate fi opritã?
Nr Editie: 1891 Data: Tuesday 27 February 2007
Democraþia are, ca orice lucru, pãrþile ei bune ºi pãrþile rele. Depinde din ce punct priveºti problema. Alegerile democratice sunt cea mai bunã formã de reprezentativitate. O alta n-a fost inventatã. Dar ele pot avea rezultate regretabile. Hitler a ajuns la putere ºi a dus Germania unde a dus-o printr-un sufragiu popular. Acelaºi tip de sufragiu pune în fruntea celei mai democratice societãþi - Statele Unite - un preºedinte care, de 200 de ani n-are nici o ºansã sã devinã un autocrat. Pentru cã societatea americanã ºi-a creat instrumentele de control ºi de protecþie necesare. Pe de altã parte, Rusia îºi împlineºte aspiraþia de a redeveni mare putere prin acordarea de puteri discreþionare unui lider ales în acelaºi fel. Rusia n-are nici tradiþie democraticã ºi nici mijloacele de a se proteja altfel decât printr-o politicã de mânã forte.
Cum stau lucrurile la noi, pãstrând proporþiile? Nici noi nu prea avem tradiþii democratice. Ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelicã nu a fãcut decât sã scandalizeze societatea ºi sã conducã, inevitabil, spre dictaturile în lanþ care au urmat. Teama de repetarea unor astfel de evenimente a fãcut ca croitorii Constituþiei sã-i ia mãsurile în aºa fel încât sã-l incomodeze în miºcãri pe oricine ar îmbrãca-o. Lui Iliescu i s-a potrivit pentru cã n-a avut aspiraþii autoritare. Lui Bãsescu nu i se potriveºte de fel, tocmai pentru cã el interpreteazã în chip cu totul diferit menirea sa istoricã. La nivelele de mai jos, lucrurile basculeazã sistematic. Democraþia din partide? Aºa ceva practic nu existã. În formaþiunile noastre politice domneºte un soi de dictaturã personalã care face ca liderul sã poatã aranja procesele aºa cum îi convine. ªi odatã instalat la vârf, creeazã cele mai propice condiþii pentru a fi dat cu greu jos. Coborând pe scara ierarhicã, lucrurile sunt ºi mai clare. Liderii locali sunt mici domnitori peste activul din subordine, pe care-l trateazã în mod autocratic. Ei repetã, într-un fel, modelul istoric al boierului pe care Vodã trebuia ori sã-l cumpere, ori sã-i taie capul, pentru a-ºi împlini vrerea...
Am fãcut aceastã lungã introducere pentru a ajunge la subiect: alegerile din organizaþia municipalã Bucureºti a PSD. Aici existã un singur candidat serios, împotriva cãruia ar face front comun - dacã ar putea - aproape toatã lumea. Cei nemulþumiþi însã de ideea devenirii politice a unui model de tipul Vanghelie nu reuºesc sã mobilizeze un contracandidat credibil. Aºa cum n-au reuºit sã-i opunã lui Bãsescu un adversar, nu reuºesc sã-l contreze nici pe Vanghelie. Astfel, primarul de la sectorul 5 are toate ºansele sã ridice la nivel municipal prototipul liderului politic de cartier. O ridicare în grad nefireascã ºi periculoasã de-a dreptul. Vanghelie, însã, n-are culturã, dar are vânã de lider. Iar ceea ce înfruntã îl face sã creadã, pe bunã dreptate, cã locul sãu e mai sus. ªi cã nu poate fi oprit! N-au putut ai lui sã-l opreascã sã candideze ºi sã câºtige în 2004 la sector. De ce-ar putea acum?
Problema, însã, nu mai este aceea de a-l opri. Problema este: ce se va întâmpla dupã ce va câºtiga? Care va deveni viitorul sãu obiectiv? Ce forþe ascunse din PSD se vor trezi în acel moment ºi cum vor reacþiona? Cum va reacþiona întreaga clasã politicã la asaltul sistematic al forþelor de tipul Vanghelie? De tipul Vanghelie-Becali-Bãsescu?
Titlu: Cartea din mâneca conservatorilor
Nr Editie: 1884 Data: Thursday 15 February 2007
Pentru oricine are un cui împotriva conservatorilor - fie pe motiv de 'trãdare', fie pe acela de 'soluþie imoralã' - ceea ce s-a întâmplat marþi, 13 februarie nu va putea fi ignorat. Pentru cã, dacã este sã stãm ºi sã judecãm lucrurile la rece, moþiunea 'anti-Macovei' rãmâne cea mai importantã performanþã politicã a partidului lui Dan Voiculescu. Este pentru prima datã când o moþiune trece de votul unei camere ºi implicã consecinþe pe care nimeni nu le-a luat în consideraþie. Nici mãcar Constituþia, care se prezintã cu o nouã fisurã a eºafodajului procedural. Evenimentul este cu atât mai memorabil cu cât rezultatul sãu nu ar fi fost posibil fãrã contribuþia unor reprezentanþi din arcul puterii. Cel puþin 12 membri ai PNL ºi PD - este greu de stabilit proporþia - au votat împotriva Monicãi Macovei. N-ar fi exclus sã fi fost mai mulþi, admiþând ideea cã doamna ministru a avut, totuºi, simpatizanþi ºi prin cele trei partide care n-o înghit. Ce spun aceste întâmplãri? Primul lucru: cã decizia de ieºire de la guvernare a PC-ului a fost una corectã. Roadele acestui gest se vãd deja. Conservatorii tind sã nu mai fie percepuþi ca 'bãieþi de cor', care au înclinat balanþa sensibilã spre gruparea pe care Bãsescu a împins-o pur ºi simplu spre putere. ªi cã votul lor poate sã cântãreascã greu ºi în partea cealaltã. Al doilea: campania declanºatã împotriva ministrului justiþiei nu a fost una formalã, de conjuncturã. Ea a fost dusã cu consecvenþã chiar dacã nu pãrea a avea sorþi de izbândã, având în vedere interesul coaliþiei ºi nicidecum dragostea sa faþã de ministerul conflictual. În cazul în care conservatorii vor reuºi sã-ºi ducã pânã la capãt demersul, forþând mâna premierului pentru a renunþa la Monica Macovei - cu riscul de a-ºi ridica în cap zona activistã a societãþii civile ºi prietenii de la Bruxelles ai ministresei - acest succes se va putea coagula, mai clar, mai semnificativ ºi în intenþiile de vot ale electoratului. Aflaþi în crizã de aliaþi 'naturali', conservatorii n-au altã variantã decât sã-ºi joace cartea proprie. Iar aceastã carte constã în agresivitatea cu care partidul îl cenzureazã pe ºeful statului ºi 'grupul de interese' personal din care Monica Macovei face parte. O demitere a Monicãi Macovei ar ridica considerabil cota PC-ului ºi i-ar deschide interesante cãi de construcþie a unor eventuale alianþe elctorale, nu neapãrat cu unii dintre jucãtorii consacraþi. Viaþa noastrã politicã e plinã de surprize, surprize...
Titlu: Blestemul 'Macovei'
Nr Editie: 1883 Data: Wednesday 14 February 2007
Liberalii au declarat, plini de demnitate, cã nu vor vota moþiunea de cenzurã împotriva ministrului Macovei. Au fãcut-o aºteptând parcã sã fie aplaudaþi ºi recompensaþi pentru acest gest de þinutã moralã. Astfel, susþinutã de liberali ºi democraþi, alãturi de maghiari, doamna ministru s-a putut prezenta cu fruntea sus în aceastã încercare pusã la cale de cei care nu o prea au la suflet. Ar trebui sã înþelegem, de aici, cã domnia sa se bucurã de încredere ºi de preþuire din partea celor care o susþin. Sã fim serioºi: liberalii n-au ochi s-o vadã, democraþii s-au trezit cu ea pe cap via-Cotroceni, din ograda societãþii civile. Cât despre unguri, atâta timp cât îi lasã sã-ºi vadã de ale lor, n-au treabã cu ea. Nici n-o iubesc, nici n-o urãsc.
Susþinerea doamnei Macovei este, în ultimã instanþã, o manifestare de decenþã. Pãi, cum altfel ar veni sã-þi dai în gât propriul ministru? Sã spui cã nu e bun, dupã ce te-ai folosit de el oridecâteori ai avut ceva de reglat cu opoziþia? E ca ºi cum þi-ai denigra propriul copil, acceptând ideea cã e urât, neascultãtor ºi face numai prostii. Aºa ceva nu se face.
Doamna Monica Macovei este un caz aparte. Cum spuneam, domnia sa a venit din tradiþionala procuraturã comunistã, dupã o escalã fãcutã în avanposturile societãþii civile. Opiniile ºi convingerile ei au basculat violent dintr-o parte în alta a busolei. Ajunsã la minister, a uitat parcã peste noapte tot ceea ce predicase în legãturã cu independenþa justiþiei ºi cu controlul politic asupra acesteia. Primele lucruri pe care a dorit sã le facã au fost sã ia în mânã numirea magistraþilor ºi sã limiteze raza de acþiune a CSM-ului, cu care a intrat într-un lung rãzboi de uzurã. Acuzele ministrului (uneori justificate) s-au lovit de un veritabil zid de ostilitate, intervenþiile în favoarea sa ale preºedintelui nefãcând altceva decât sã-i mãreascã cota de antipatie. Pe cât de incomodã în relaþiile interumane din interior, pe atât de comodã s-a dovedit doamna Macovei în relaþia cu forul european, unde a câºtigat un susþinãtor necondiþionat în dl Franco Frattini. Ministerul Justiþiei a devenit marfã de export, cererea sa pe piaþa internã diminuându-se pânã la cote de alertã. Dacã n-ar fi prinºi în menghina jocului politic, liberalii lui Tãriceanu s-ar fi descotorisit de mult de ea. Dacã n-ar fi prinºi în acelaºi joc, ºi democraþii ar fi fost mai bucuroºi sã aducã în locul sãu un om cu care sã poatã avea o relaþie mai puþin tensionatã. Aºa, însã, 'blestemul Macovei' va continua sã apese asupra Puterii, dând apã la moara Opoziþiei.
Titlu: ªmen la nivel înalt
Nr Editie: 1881 Data: Friday 02 February 2007
Premierul ºi câþiva dintre politicienii noºtri de vârf par sã nu se fi dezmeticit încã de pe urma uluitoarei manevre prin care un guvern întreg a fost dus de nas ºi pus sã dea girul unui document neconstituþional ºi care aduce grave atingeri libertãþilor fundamentale ale individului.
Respectivul document, cunoscut acum sub numele 'Ordonanþa DIICOT' a fost introdus, în cea mai ºmechereascã manierã, pe ordinea de zi a ultimei ºedinþe de guvern din 2006. Evident cã, cu gândul la Revelion, la cârnaþi ºi ºampanie, nimeni nu a mai avut chef sã o frunzãreascã ºi sã vadã ce e în ea, mai ales cã ministrul de resort, doamna Monica Macovei i-a asigurat pe colegii sãi cã nu intervenea nimic nou, cã erau doar niºte precizãri menite sã facã munca procurorilor mai eficientã.
Când a izbucnit scandalul, primul care s-a derobat de rãspundere, ridicând din umeri ºi recunoscând seninã cã nici mãcar n-o citise, a fost chiar doamna Macovei. Premierul ºi-a pus ºi el cenuºã în cap, admiþând cã s-a dat dovadã de neglijenþã ºi cã se vor lua mãsuri de corectare pe cãile legale. Pânã atunci, însã, ºmecheria ºi-a atins scopul: cei care ne vor citi dupã bunul plac mail-urile ºi ne vor asculta telefoanele fãrã aprobare din partea judecãtorilor, sunt perfect acoperiþi de lege! Pânã ce eroarea va fi corectatã, ei îºi vor putea face treaba dupã bunul plac, fericiþi cã au reuºit sã-i tragã în piept pe toþi cei care nu-i prea au la inimã.
Sunt de acord cã Parchetul întâmpinã dificultãþi în luptã cu o infracþionalitate tot mai calificatã. Soluþia nu este însã abuzul ºi încãlcarea drepturilor fundamentale. Soluþia este perfecþionarea ºi creºterea competenþei profesionale. Ceea ce s-a întâmplat în ºedinþa de Guvern n-ar trebui sã rãmânã fãrã urmãri. Cineva trebuie sã-ºi asume responsabilitatea. Iar principala vinovãþie îi aparþine doamnei Macovei care nu poate ieºi din aceastã încãrcãturã doar pe baza simplei recunoaºteri cã n-a citit documentul. Cred cã Parlamentul ar trebui sã desemneze o comisie care sã ancheteze modul în care s-a produs acest abuz incalificabil ºi sã-i depisteze pe cei care au introdus, ºmechereºte aceste precizãri, comiþând o ilegalitate. Cât despre doamna Macovei, singurul gest decent pe care-l poate este sã-ºi asume rãspunderea ºi sã demisioneze dintr-o funcþie pe care o dezonoreazã prin modul în care a procedat!
Titlu: Spionii lui Peºte
Nr Editie: 1881 Data: Saturday 03 February 2007
Cea de-a doua telenovelã irakianã a luat sfârºit: graþie eforturilor combinate ale ºefului statului, Ministerului de Externe, SIE ºi a altor comitete ºi comiþii, 'spionii lui Peºte' au fost eliberaþi ºi se vor întoarce în þarã triumfãtori. Probabil cã, pe scenariul jurnaliºtilor rãpiþi, îi va aduce acasã o aeronavã militarã, special trimisã, ºi cã pe aeroport vor fi primiþi de preºedintele Bãsescu, care se va fotografia cu ei ºi cu familiile fericite.
Tentaþia derizoriului este atât de puternicã la naþia noastrã încât nici binele ºi nici rãul nu pot fi duse vreodatã, consecvent pânã la capãt. Serialul 'eroismului' de doi bani a început încã din anii '90, odatã cu prima noastrã participare la o acþiune de luptã inernaþionalã. Atunci a revenit în þarã, primit cu onoruri militare, primul sicriu de zinc în care se afla trupul primului combatant român cãzut la datorie tot în Irak, dacã nu mã înºealã memoria. Era o infirmierã din corpul expediþionar român, care la finalul unui chef prelungit, cu tovarãºii de arme, trãsese de duºcã o sticlã întreagã de insecticid, plasatã, probabil, de agenþii lui Saddam. Alte câteva jertfe supreme au fost date de naþiunea românã în accidente de circulaþie sau casnice. În Irak s-a petrecut ºi rãpirea, mai întâi simulatã, a jurnaliºtilor, care a pus pe jar o þarã întreagã ºi a fãcut din Traian Bãsescu izbãvitorul naþiei. Acum, iatã, avem un nou episod, ce va fi înscris cu litere de foc în analele eroismului: doi super-agenþi (probabil de-ai SIE!) au cãzut, la datorie, în mâinile contraspionajului militar american. Au rezistat eroic torturilor psihice ºi, poate, fizice, ºi n-au deconspirat cine i-a trimis sã fotografieze ºi sã filmeze bazele americane. În cele din urmã, au fost salvaþi de cãtre primul om al þãrii care, deºi pãruse în prima fazã cã a uitat de ei, n-a fãcut altceva decât sã aºtepte momentul potrivit pentru a interveni la colegul sãu de axã în favoarea conaþionalilor sãi.
Mai conteazã, oare, faptul cã realitatea este incomparabil mai banalã decât reflectarea ei? Cã cei doi spioni sunt, de fapt, niºte prostãnaci, care n-au gãsit o distracþie mai bunã decât sã se filmeze ºi sã se pozeze pentru cumetrii ºi verii din sat, cum fãceau ei pe eroii în Irak? Cã tâmpenia lor a mai agitat odatã interesele divergente din politicã, servind de pretext pentru rãfuieli ºi dispute? ªi cã odatã cu acest episod, ne confundãm mai adânc în derizoriu ºi în penibil?
Titlu: Au spurcat meseria...
Nr Editie: 1881 Data: Monday 05 February 2007
La sfârºitul sãptãmânii trecute, Librãria 'Mihail Sadoveanu' a fost gazda unei lansãri de carte: volumul 'Elite Rome', semnat de Mircea Bunea ºi Dana Lascu ºi publicat în Editura 'Balcanii ºi Europa'. O carte necesarã - mi-am permis sã susþin, la lansare - care restituie zona de demnitate necesarã unei etnii marcate de gena culturii ºi a cãrei prezenþã în istoria noastrã comunã nu poate fi în nici un fel omisã sau diminuatã.
Caracterul relativ festiv al manifestãrii a fost 'desfiinþat' din câteva vorbe de cãtre Johny Rãducanu, marele interpret de jazz pe care apropiaþii îl cunosc ca pe un monument de modestie ºi bun simþ. Ilustrul muzician s-a declarat mai întâi nedumerit de puþinãtatea reprezentanþilor etniei cãreia-i era dedicatã cartea. Dupã care ºi-a transformat, cu farmec, speech-ul, într-o degresiune pe tema condiþiei uneori tragice, alteori comice a þiganilor din România ºi a modului în care sunt receptaþi ei prin alte locuri. 'Aveþi noroc, voi, majoritarii, cã þiganii nu sunt ºcoliþi, cãci altfel aþi fi avut acum motive de reflecþie serioasã asupra 'oboselii' de care daþi dovadã, în faþa sprintenelii mentale a þiganilor. 'Ciordeala' este o trãsãturã conjuncturalã. Am vizitat în Anglia o comunitate în care au fost adunaþi þiganii: li s-au fãcut case, li s-au dat copiii la ºcoalã, iar ei au fost ajutaþi sã facã demonstraþii de mãiestrie, ca meºteºugari. I-am întrebat: da voi cu ciordeala pe aici cum staþi? Pãi, de ce sã ciordim dacã ãºtia ne dau de toate?! Mica ºezãtoare în care s-a transformat lansarea de carte a continuat cu câteva pilde din lumea pitoreascã, de dupã rãzboi, a ºuþilor. Unul i s-a plâns odatã: 'au venit românii peste noi sã-i învãþãm sã fure. Dar n-au fineþe ºi mãsurã. Noi, când buzunãrim vreun þãran, dacã are doi poli în buzunare, îi luãm unul ºi pe celãlalt i-l lãsãm. Nu putem sã-i luãm tot, cã ne vede Dumnezeu! Dar cu ãºtia, cu românii, e de speriat! Iau tot ºi-i mai dau omului ºi-n cap! Ce zici cã unii dintre ei, pe care-i ºtiu de când au dat prima loviturã, au ajuns acum mari mahãri. Miniºtri chiar. ªi furã la fel de fãrã fineþe. útia spurcã meseria!'
Lui Johnny Rãducanu i s-a alãturat, pe acelaºi palier meditativ, Mãdãlin Voicu. Pentru muzicianul dedat la politicã, spectacolul pe care-l oferã 'breasla' aleºilor pare desprins din Buda-Deleanu. 'Vã puteþi imagina þigãnie mai mare decât aceea care are loc cotidian, sub ochii noºtri?' ªi pentru Voicu, 'ciordeala' a devenit apanajul majoritãþii, a aceluia pentru care banul public este, practic, fãrã stãpân, ºi pe care ei se simt datori sã-l 'ocroteascã'. De parcã ar fi minoritar...
Titlu: Caftul naþional
Nr Editie: 1881 Data: Tuesday 06 February 2007
Alianþa Bãsescu-Tãriceanu e moartã ºi îngropatã. Nici alianþa PNL-PD nu se simte prea bine, mai ales dupã puseul de febrã care a fãcut ca democraþii sã aleagã sã meargã singuri la Strasbourg, la Parlamentul European. Ce se întâmplã în politica româneascã?
Ceva ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 17 ani. Au mai fost certuri ºi hârjoane, dar niciodatã ele nu a ajuns atât de departe. Vreau sã spun cã în orice 'famiglie' politicã se mai întâmplã sã se certe unii cu alþii, mai ales când devin rude prin alianþã. Au avut probleme care au dus pânã la divorþ ºi 'mirii anului I', Iliescu ºi Roman. Dar atunci totul s-a fãcut civilizat, ºi-a luat fiecare lucrurile ºi s-a mutat în tabãra lui, reproºurile s-au rostit discret, ºi o aparenþã de civilitate a mai fost salvatã. Iarmarocul politic al Convenþiei Democratice a fost mai degrabã distractiv: nu gãseºti în fiecare zi tipare precum Ciorbea, Radu Vasile, Ion Diaconescu, Valeriu Stoica, ca sã nu mai vorbim de primadona Bãsescu! Erau pline de haz încãierãrile lor, le caracteriza o undã de tragicomedie care nu avea sã se mai facã vãzutã ºi auzitã! Cât despre certurile de alcov Iliescu - Nãstase, le-au auzit doar apropiaþii, care au tras cu urechea pe la uºa dormitorului comun.
Astãzi, spectacolul este total. Principala bãtãlie politicã nu se duce între Putere ºi Opoziþie! Nici vorbã! Opoziþia dormiteazã comod ºi, din când în când se mai trezeºte pentru a lansa un 'huo!' la adresa protagoniºtilor. Se bat, într-un meci de 15 reprize, reprezentanþii Puterii. Ei cu ei! Iar cine va învinge, va învinge însãºi Puterea, cea care va fi, totodatã, câºtigãtoare!
A sosit ºi ora marilor dezvãluiri: Bãsescu recunoaºte acum, senin, cã a forþat Constituþia pentru a-ºi aduce ortacii la guvernare ºi cã el este cel care a decis, peste voinþa alegãtorilor, cã PSD-ul trebuie 'pedepsit' cu patru ani de recluziune în opoziþie! Tãriceanu, la rândul sãu, ne dezvãluie profilele de Ianus politic ale colegului sãu de guvernare, care ar face orice sã dea la cap PNL-ului, pentru a-ºi aduce propriul partid la putere. Cã grupurile de interese miºunã în jurul Cotrocenilor, în timp ce la Victoria fac cerc grupurile de prieteni. Nimic nu e prea puþin sau prea puþin important dacã e sã-i dai la cap adversarului: l-au gãsit acum pe nevinovatul Ungureanu, cel sfâºiat, asemenea Cidului, între datoria guvernamentalã ºi amorul prezidenþial, ca sã-ºi mai tragã câteva lovituri la 'gioale'. Între pumnii celor doi nimeresc sistematic fani - precum Atanasiu, Flutur sau Ungureanu. Ies cu ochii învineþiþi, dar cu satisfacþia de a fi fost pãrtaºi la marele duel. ªi la marea victorie care se prefigureazã: cea împotriva lor înºiºi!
Titlu: Recunoaºterea tacticii imorale
Nr Editie: 1881 Data: Wednesday 07 February 2007
Mai bine mai târziu decât niciodatã: Traian Bãsescu nu a rãspuns pânã acum acuzelor care i-au fost aduse de cãttre PSD cã n-a þinut cont de rezultatul votului atunci când a încredinþat sarcina formãrii guvernului Alianþei portocalii. Acum o spune, fãrã sã clipeascã. De unde acest puseu de sinceritate? El þine, nemijlocit de relaþia sa, tot mai deterioratã, cu aliatul electoral ºi de schimbarea radicalã a raporturilor produsã de defecþiunea lui Stolojan în campania electoralã. Nimeni nu poate ºti care ar fi fost rezultatul final dacã Stolojan nu se 'îmbolnãvea' la þanc. Rolurile fuseserã distribuite ºi negociate: în caz de victorie, Stolojan urma sã devinã preºedinte, iar Bãsescu premier. Pânã la momentul respectiv, PD-ul era la remorca PNL-ului (acesta având un avans de vreo 10 procente), iar Bãsescu la remorca lui Stolojan. Dacã s-ar fi mers în aceastã formulã este foarte probabil cã alegerile n-ar fi putut fi câºtigate cu nici un artificiu, iar la Cotroceni s-ar fi instalat Adrian Nãstase, care l-ar fi însãrcinat cu formarea guvernului (formula acestuia era deja decisã la finele lui decembrie) pe prietenul sãu Mircea Geoanã. Calitãþile de luptãtor ale lui Bãsescu au modificat însã radical lucrurile. În sensul cã el a devenit locomotiva de care Tãriceanu - apãrut în cãrþi pe neaºteptate - ºi ai sãi au trebuit sã se agaþe cu disperare. Chiar ºi aºa, cele douã partide aliate nu au obþinut un scor suficient de mare care sã le aducã la putere. Victoria de pe ultimii metri ('ajutatã' din exterior se spune, dar acum se spune degeaba) a lui Bãsescu a schimbat, practic, întreaga situaþie. În timp ce Nãstase aºtepta sã fie chemat ºi sã fie însãrcinat cu formarea guvernului, Bãsescu studia de zor formulele care i-ar fi permis sã evite acest lucru. ªi le-a gãsit. E drept, la limita Constituþiei, dar le-a gãsit! A fost, practic, o loviturã de stat constituþionalã (!) prin care a întors, practic, rezultatul alegerilor. Lucru pe care astãzi îl recunoaºte dintr-un singur motiv: are o poliþã de plãtit premierului neascultãtor ºi nerecunoscãtor. Vrea sã-i arate cã dacã se aflã unde se aflã e numai datoritã lui.
Are ºi n-are dreptate Bãsescu. Un altul, probabil - Nãstase de exemplu - ar fi luat lucrurile aºa cum erau. ªi ar fi însãrcinat cu formarea guvernului pe reprezentantul majoritãþii electorale. Bãsescu însã a forþat ºi a recompus aceastã majoritate. A apelat - cum tot el zice - la o soluþie imoralã. Numai cã soluþia imoralã era a lui ºi nu a lui Voiculescu, care n-a fãcut decât sã se lase convins de argumentele ºi teoretica bunã credinþã prezidenþialã ºi sã considere cã, la momentul respectiv, o stabilitate mai strâmbã era de preferat unei instabilitãþi drepte. Cã Bãsescu n-a reuºit sã aprecieze gestul prin care a devenit reprezentantul autorizat al noii puteri, e treaba lui. ªi a celor pe care i-a pãcãlit odatã, ºi care nu vor repeta experienþa...
Titlu: Arheologul naþional
Nr Editie: 1881 Data: Thursday 08 February 2007
Nelu ºi Adi s-au întors cu bine în þarã, dupã aventura irakianã. Au venit cu avion special, Romavia dar, contrar aºteptãrilor, n-au fost aºteptaþi la aeroport de oficialitãþi ºi nici n-au fost primiþi cu fanfara militarã. Deºi ar fi meritat: au dat, deja, o serioasã mânã de ajutor la menþinerea în sondaje a eliberatorului lor, preºedintele. E drept cã tot ei l-au îngropat pe ministrul de Externe care, iatã-l, apucã drumul Canossei fãcând penitenþã la Institutul de Studii Liberale, precum Ciorbea, altãdatã, la biroul de sesizãri al PNÞCD-ului. În încurcãturã l-au bãgat, Nelu ºi Adi, ºi pe premier, care ºi-a stors creierii o zi întreagã sã gãseascã un înlocuitor pentru Ungureanu ºi nu l-a nimerit, lãsând pentru sãptãmâna viitoare decizia noii numiri, în care are de ales între bãtrânii trupeþi cu epoleþii pe maieuri ºi tinerii recruþi cu coºuri politice pe nas.
Dacã e cineva care rãmâne senin la toate furtunile din jurul sãu, acela e preºedintele. S-a dus, dupã cum îi e obiceiul, la bilanþul de la DNA pentru a-i încuraja pe procurori. Vezi bine, aceºtia cãzuserã într-o adâncã melancolie dupã ce colegii din guvern ai doamnei Macovei s-au prins cã în Ordonanþa DNA se bãgaserã, pe ºest, niºte prevederi neconstituþionale care le-ar fi permis, vorba lui Caragiale, ca "constituþional-neconstituþional" sã-i umfle pe suspecþi. Preºedintele-bãrbat i-a îmbãrbãtat însã, cum numai el ºtie sã o facã ºi le-a zis sã nu mai fie aºa de timizi cu politicienii cãci ºi ei sunt oameni ºi, deci, au slãbiciuni ºi sensibilitãþi la oligarhi. ªi a mai fãcut ceva preºedintele: i-a îndemnat sã punã mâna pe lopatã ºi sã dezgroape niºte dosare mai vechi care ori au prins mucegai prin sertare, ori au primit NUP-uri binevoitoare de la foºtii ºefi. Bãsescu ºi-a adus aminte, printre altele, de dosarul Bancorex unde, zice el, nu putea sã cadã mãgãreaþa doar pe Temeºan, în spatele lui aflându-se o grãmadã de politicieni (îi cunoaºte bine dom' preºedinte, doar a lucrat cu ei la vremea respectivã). Nu le spune dl Bãsescu nimic însã, despre voluminosul dosar 'Flota', din care s-a disjuns pe perioada mandatului. ªi nici de dosarul Megapower, care ar putea sã scoatã la luminã câte ceva din contribuþia prietenului sãu Teodor Stolojan. Cã nu spune, nu e o problemã: aºa cum a dovedit-o pânã acum, sunt sigur cã dl Bãsescu nu va miºca un deget ºi nici nu va trimite nici un bileþel dacã, Doamne fereºte, cel pentru care vãrsa lacrimi amare în campania electoralã, ar avea niscai probleme. Aºa încât îndemnurile primului arheolog al þãrii trebuie luate aºa cum sunt: sãpaþi, bãieþi, numai sãpaþi! Nu conteazã peste ce (sau cine) veþi da.
Titlu: Anticiparea anticipatelor
Nr Editie: 1882 Data: Friday 09 February 2007
Apelul premierului la reconciliere ºi la renunþarea la acþiunea de suspendare a preºedintelui pânã dupã alegerile pentru parlamentul european sunã, vorba lui Petre Roman, 'ca dracu'. Mai ales într-un context ca acesta, când lupta între Palate a atins cote de referinþã. Întrebarea care se pune, firesc, în ce mãsurã îl serveºte cu adevãrat pe premier suspendarea lui Traian Bãsescu. Sau cât îl poate ajuta ...suspendarea suspendãrii?
Cel care a observat primul incoerenþa procedeului este aliatul (din umbrã) cel mai fidel: Dan Voiculescu. El a afimat rãspicat cã formaþiunea sa va susþine doar un guvern minoritar format din liberali. Adicã unul fãrã democraþi. În caz contrar, Tãriceanu nu mai poate conta pe conservatori. Pentru Voiculescu, obiectivul principal rãmâne preºedintele Bãsescu. Cel care a demonstrat lipsa de recunoºtinþã pentru sprijinul esenþial pe care l-a primit pentru a putea forþa însãrcinarea cu formarea guvernului în decembrie 2004.
ªi, totodatã, cel care declanºat una dintre primele crize guvernamentale, care a dus la retragerea conservatorilor de la guvernare, prin 'ajutarea' CNSAS-ului sã dea o decizie controversatã în legãturã cu relaþia lui Voiculescu cu Securitatea. Acuzându-l pe Tãriceanu de politicianism, Voiculescu îl avertizeazã implicit pe acesta supra pericolului care planeazã asupra sa prin pierderea momentului în care disputa cu preºedintele ar putea fi tranºatã în favoarea sa. Deºi nu semneazã alãturi de social-democraþi, conservatorii voteazã cu ei pentru suspendare. O suspendare nu doar menitã sã-l readucã pe preºedinte cu picioarele pe pâmânt, cum s-a exprimat elegant dl Iliescu (dacã dl Bãsescu mai poate fi readus), ci una care are drept scop scoaterea sa din circuit înainte de termen. Or, o amânare a acestei operaþiuni pânã prin iunie, dupã alegerile europene, n-ar face decât sã anuleze orice efect, ancorându-l mai puternic pe preºedinte în spaþiul public unde se mai bucurã încã de încredere. Pentru cã dl Bãsescu are aceastã problemã: pânã la încrederea electoratului, îl mãnâncã neîncrederea politicienilor. Competiþia se duce, practic, între aceste douã entitãþi, cu rezultate greu de anticipat. Singurul lucru care se poate anticipa la acest moment este cã noþiunea de alegeri legislative anticipate este complet golitã de sens prin disoluþia Alianþei ºi cã n-ar fi exclus ca ele sã fie înlocuite de alegeri prezidenþiale înainte de termen!
Titlu: Reþeta magicã
Nr Editie: 1882 Data: Saturday 10 February 2007
Ceea ce se întâmplã acum în mass media se va repeta, pânã la generalizare, în viitorul apropiat, în mai toate domeniile în care interesul investitorilor strãini este real ºi vizeazã acapararea pieþei româneºti. Evoluþia, de-a lungul ultimilor 15 ani, a pieþei de televiziune a fost atipicã. Iniþiativei private i-au trebuit vreo patru ani ca sã se dumireascã cum stau lucrurile ºi sã încerce sã atace monopolul televiziunii publice. A existat experimentul SOTI - naiv ºi lipsit de profesionalism - din care au evoluat, ulterior, mai multe direcþii. Prima 'sfidare' a fost aceea a 'canalului 38' pe care Adrian Sârbu a fãcut exerciþii 'la perete' pânã când i-a prins pe americanii lui Lauder ºi i-a convins sã bage bani suficienþi pentru un debut exploziv. În aceeaºi perioadã a erupt pe piaþã Tele 7abc, susþinutã de Marcel Avram, cu echipamente la mâna a doua ºi cu oamenii din televiziunea publicã, de mâna întâia. În competiþie s-a înscris, discret la început ºi Antena 1, a lui Voiculescu, cu un proiect care nu dorea sã rupã gura lumii. Deloc întâmplãtor, toate cele trei canale au avut ca azimut anul electoral 2006 ºi posibila reîmpãrþire a bugetelor de publicitate. Principalul furnizor de resurse umane - profesionale a fost televiziunea publicã. Cea care a cunoscut la vremea respectivã cea mai rapidã deteriorare. Pe seama ei au progresat, pe rând, PRO TV ºi Tele7, înscrise într-o competiþie acerbã în care avea sã intervinã, neaºteptat, Antena 1, cea care în campania electoralã din '96 a reuºit un salt spectaculos de audienþã. Tele7 a intrat în vrie, dupã arestarea lui Marcel Avram în Germania, târându-se cu dificultate spre gongul final pe care i l-a sunat Florin Cãlinescu, înregistrând cel mai rãsunãtor dintre eºecurile sale, în serie, dupã despãrþirea de PRO TV. A apãrut în scenã PRIMA TV, cu bani suedezi, dar pentru o lungã perioadã întâietatea ºi-au disputat-o (ºi ºi-o mai disputã) PRO TV ºi ANTENA 1. O oarecare revigoarea a postului public a fost adusã de mandatul lui Valentin Nicolau, insuficientã însã pentru a face faþã asaltului conjugat al noilor posturi, rãsãrite ca ciupercile înainte de ploaia electoralã. Cred cã la aceastã orã, România este una dintre þãrile fruntaºe ca numãr de canale TV locale pe cap de locuitor, într-o þarã mai cablatã decât multe dintre cele occidentale.
Ultimul venit pe piaþã este Kanal D. Un post turcesc care a aplicat o reþetã de forþã: a cules de peste tot, tot ce s-a putut ca vârfuri de audienþã. Ultima loviturã a dat-o prin achiziþionarea, înainte de a intra în emisie, a transmisiunilor fotbalistice. Este o reþetã care - cu costurile corespunzãtoare - presupune ºi o rapidã intrare în competiþia pentru audienþã ºi, implicit, pentru o felie cât mai consistentã din 'tortul' de publicitate. Faptul cã n-a mai fost testatã pânã acum poate sã ridice semne de întrebare asupra valabilitãþii ei. Rãmâne însã, cum spuneam, un reper, pentru ceea ce va sã se întâmple pe piaþa româneascã de acum înainte, când astfel de tãvãluguri financiare vor pregãti terenul pentru noii veniþi.
Titlu: Sãrmanul Mihai-Liniuþã-Rãzvan
Nr Editie: 1882 Data: Monday 12 February 2007
Dacã el însuºi n-a avut curajul sã o spunã, o face tatãl sãu: ex-ministrul (încã în funcþie) al Afacerilor Externe riscã sã se prãbuºeascã într-o gravã crizã economicã. În sensul cã neavând, ca alþi liberali, mai prudenþi ºi mai inventivi, propriile afaceri era nevoit sã trãiascã din leafa de funcþionar public. Adicã de ministru. Care nici aia nu e cine ºtie ce: vreo 50 de milioane de lei vechi.
Fostul ministru Mihai-Liniuþã-Rãzvan Ungureanu are de ce sã fie neliniºtit. Nu pentru cã ºeful sãu (pe care l-a tras, elegant, în piept, cu episodul 'spionilor' din Irak) l-ar lãsa muritor de foame. Nicidecum. I-a promis cã-l pune primul pe lista pentru Strasbourg. ªi nu cred cã cineva îºi închipuie cã liberalii nu vor prinde mãcar un loc de europarlamentar. ªi nici pentru cã pânã-n mai va rãmâne ºomer. I s-a promis, cu generozitate, ºefia Institutului de Studii Liberale, unde firea sa de om pus cu burta pe carte îl va ajuta sã mai recupereze câte ceva din ceea ce a pierdut de când bate drumurile lumii ca ºef al diplomaþiei. Groaza lui Ungureanu þine de faptul cã orice i s-ar da, nu va putea compensa veniturile pe care le avea ca ministru. Nu vã gândiþi la leafã. Asta e un mizilic. Ceva bun de pus la CEC sau de cedat vreunei fundaþii de caritate. Nici un ministru nu trãieºte din leafã. Ci din nenumãratele privilegii care însoþesc aceastã demnitate. Din faptul cã nu este nevoit sã facã nici un fel de cheltuialã din buzunarul propriu, totul venindu-i de-a gata, pe tavã. De la cafeaua de dimineaþã pânã la cina somptuoasã de protocol. În cazul ministrului de Externe se mai adaugã ceva: faptul cã el îºi petrece cam trei sferturi din viaþa de ministru pe drumuri, îi aduce un consistent venit din diurne ºi protocol. Cât e diurna ministrului de Externe este ºi acum un secret extrem de bine pãzit. Ne putem face o idee gândindu-ne, de pildã, cã Mircea Geoanã ºi-a cumpãrat o casã din aceºti bani. Cã Nãstase, ºi el, a realizat ceva proiecte edilitare încã de pe vremea când pãstorea diplomaþia. ªi cã nici Meleºcanu n-a ieºit din post cu pantalonii rupþi în fund. Aici e durerea dlui Ungureanu ºi a oricãrui altuia care s-a trezit, înainte de termen în situaþii similare. Credeþi cã dl Flutur ºi-a revenit din ºocul provocat de lãsarea din braþe de cãtre dl preºedinte? Credeþi cã dacã ºtia cã i se întâmplã aºa ceva se mai fãcea platformist, lãsând de bunã voie pâinea ºi cuþitul agriculturii ºi pãdurilor, cu care a împãrþit hranã ºi beneficii la toþi acoliþii? Nu, domnilor! Deºi prost plãtitã, slujba de ministru este idealã pentru cine vrea sã se rãsfeþe bucurându-se de toate avantajele unor posturi dobândite pe neaºteptate ºi fãrã nici un fel de merit.
Titlu: Marþi, 13...
Nr Editie: 1883 Data: Tuesday 13 February 2007
Probabil cã nu întâmplãtor preºedintele Traian Bãsescu a ales o zi de marþi, în plus ºi de 13, pentru a se prezenta în faþa Parlamentului ºi a rãspunde la acuzaþiile ce i-au fost aduse ºi la cererile formulate...
Sã recapitulãm puþin lucrurile: ajuns într-o fazã acutã, conflictul sãu cu premierul Tãriceanu ºi cu PNL-ul acestuia s-a extins, treptat, cãtre aproape întreaga clasã politicã. Cu excepþia propriului sãu partid, bineînþeles. Acuzaþiile la adresa grupurilor - ilegitime - de interese, s-au amplificat ajungând pânã la aceea, aproape globalã, a fãuritorilor de legi în favoarea infractorilor. Dacã o asemenea afirmaþie poate fi fãcutã cu uºurinþã - ºi cu motive întemeiate - de cãtre un jurnalist, în gura unui preºedinte ea sunã ca dracu! Pentru cã pune la zid întreaga clasã politicã - cea al cãrei rezultat este chiar Traian Bãsescu. Aºa încât întâlnirea de marþi, 13 (dacã nu cumva Parlamentul va dori sã-i dea o lecþie, demonstrându-i cã nu e la cheremul sãu ºi îl va reprograma) promite sã fie o zi memorabilã.
Existã douã variante: una bunã ºi una rea, cum se spune în bancuri. Cea bunã ar fi ca preºedintele sã vinã, smerit ºi sã spunã: am greºit, v-am jignit, îmi cer scuze. Hai sã dãm totul uitãrii ºi sã ne apucãm serios de treburile noastre europene. Probabilitatea cã aºa ceva sã se întâmple rãmâne, însã, de sub unu la sutã. Bãsescu punându-ºi cenuºã în cap! - iatã un spectacol pe care nimeni nu va dori sã-l rateze.
Restul de procente aparþine însã variantei 'hard'. Ceva îmi spune cã Traian Bãsescu nu va rata prilejul de a-ºi ataca decisiv adversarii în propriul lor 'bârlog'. Cã mesajul sãu se va adresa electoratului, cãruia i-i va denunþa fãrã milã pe cei care vor ca prin suspendarea sa sã recurgã la un soi de rãstignire simbolicã. Teoria 'readucerii cu picioarele pe pãmânt' prin metoda paradoxalã a suspendãrii din funcþie are nenumãrate vicii. Nu numai cã nu va produce efectele dorite, dar îi va servi ca argument decisiv în declanºarea unei veritabile cruciade împotriva celor pe care deja i-a definit ca inamici ai democraþiei ºi ai anticorupþiei. Parlamentul trebuie, deci, sã se aºtepte la un atac în forþã, la noi acuzaþii ºi la o confruntare pe muchie de cuþit: suspendare contra dizolvare. Dacã potrivit gãselniþei avocatului Boc, eºecul înlãturãrii lui Bãsescu va trebui sã se transforme, automat, în dizolvarea Parlamentului, sunt sigur cã preºedintele nu va 'precupeþi' nici un efort pentru a ajunge la un astfel de rezultat.
Titlu: Logica complicatã a jurnalismului
Nr Editie: 1891 Data: Wednesday 28 February 2007
'Jurnalismul funcþioneazã pe o logicã simplã: critici puterea, eºti credibil; o lauzi, eºti pierdut!' Cel care scrie aceste rânduri, astãzi, era bine intrat, el însuºi, în aceastã schemã, cu niºte ani în urmã când chiar credea cã aºa stau lucrurile. Practic, pânã la 'schimbarea' din 97, lumea presei a fost împãrþitã, brutal, în douã. Tocmai de cãtre aceia care se credeau în posesia adevãrurilor absolute: era presa 'aservitã', ºi era 'cealaltã parte a presei', care-ºi câºtigase dreptul de a înjura orice, pe oricine ºi oricând, dacã nu pe baricada Revoluþiei, mãcar pe baricadele Pieþei Universitãþii...
Primele probleme au apãrut odatã cu schimbarea. Nevoiþi sã rãmânã la nivelul principiilor enunþate cu atâta sârg ºi convingere, ca suporteri ai unor valori care s-au dovedit cel puþin discutabile la proba veritãþii, unii jurnaliºti au clacat. Alþii ºi-au pãstrat convingerile cu preþul pierderii credibilitãþii. Iar alþii au schimbat cu seninãtate azimutul, trecând cu arme ºi bagaje din ºalupa fostei puteri în barcazul celei noi. Chestiune de gust, pânã la urmã.
În logica alternativei la putere ºi la ciolan, presa, în ansamblul ei ar fi trebuit sã marcheze alternanþe asemãnãtoare. Logica realitãþii se dovedeºte însã diferitã: ce te faci când se întâmplã ca acum, când 'Puterea' ºi 'Opoziþia' se aflã în interiorul aceleiaºi entitãþi, numitã, de circumstanþã, Putere? ªi când Opoziþia este redusã, practic, la ºomaj tehnic, de cãtre aceastã nouã dihotomie?
Ei bine, atunci se întâmplã ceea ce se întâmplã acum. Se produce o nouã fracturã în interiorul aceleiaºi categorii de analiºti ºi comentatori: lumea jurnalisticii se împarte în 'condeienii lui Bãsescu' ºi 'mâzgãlioii lui Tãriceanu'. Categorii limpede definite, dar cu graniþe mai puþin ermetice decât ale României pe vremea lui Ceauºescu. În sensul cã dintr-o tabãrã în alta se poate trece individual sau la pachet, odatã cu ziarul sau cu încãrcãtura sa - parþialã sau totalã - de resurse umane.
Paradoxurile presei actuale, în care Puterea este atacatã în ziarele ºi posturile de televiziune care aparþin 'mogulilor' ºi în care Puterea rãspunde ºi contraatacã în aceleaºi mijloace mass-media, în care Puterea de la Cotroceni atacã Puterea de la Victoria ºi viceversa, în care jurnaliºtii portocalii devin stacojii, atacându-se, la rândul lor, unii pe alþii, în exact aceleaºi gazete în care jurnaliºtii fundamentaliºti de pânã mai ieri erau dovediþi a fi fost instrumentaliºti ai fostei Securitãþi (unii zic cã ar fi ºi actuala) sunt infinite. Singurul care nu mai înþelege nimic din aceastã poveste este bietul cititor, care a intrat în 'meserie' crezând cu naivitate cã albul e alb, iar negrul e negru ºi cã ce scrie la gazetã nu poate sã nu fie cel puþin real dacã cu adevãrat logica pe care funcþioneazã jurnalismul nu mai are nici o logicã ºi unicul reper pare sã devinã simbria cu câteva bune zero-uri în coadã.
