Titlu: Palatele îºi scot trupele la atac!
Nr Editie: 1765 Data: Saturday 01 July 2006
Într-un inedit 'dialog la distanþã' (preºedintele la obedientul sãu TVR, iar premierul la primitorul Antena 3) primii oameni din stat ºi-au scos trupele la atac fiind practic pe punctul de a-ºi declara rãzboi total.Frãþia portocalie a neaºteptatului succes electoral s-a tranformat treptat, într-o veritabilã duºmãnie, trecând prin fazele clasice ale tandreþii, geloziei, neîncrederii, indiferenþei ºi aminozitãþii. Platforma lor politicã a fost comunã pânã la momentul în care au ieºit în evidenþã interesele tot mai divergente ale grupãrilor pe care le reprezintã: cele 'de interese', ale premierului, în faþa celor 'de partid' ale democraþilor fideli ºefului statului. Motivele neînþelegerilor au fost variate, dar ele s-au subsumat celor douã teme principale: alegerile anticipate ºi grupurile de interese de pe lângã Guvern. Dupã câteva episoade acute - boicotul discursului prezidenþial din Parlament sau competiþia surdã pentru a se ajunge primul la Târliºua - a urmat aceastã veritabilã bombã: decizia liberalilor de a solicita retragerea trupelor româneºti din Irak.Dacã în urmã cu câteva zile ministrul Apãrãrii 'prevedea' proteste publice împotriva participãrii la ocupaþia Irakului, dupã aducerea în þarã a rãmãºiþelor pãmânteºti ale ultimului 'erou', pronosticul sãu s-a confirmat, surprinzãtor, în chiar 'centrul' partidului din care ºi el ºi premierul fac parte. Mai precis, gruparea de interese fidelã premierului - ºef de partid, a luat, fãrã a se consulta cu colegii de Alianþã, hotãrãsc sã cearã CSAT retragerea trupelor. Nu conteazã ce succes va avea aceastã cerere sau dacã ea se va realiza. Conteazã cã în acest fel PNL l-a atacat direct ºi fãrã vreun avertisment pe preºedinte, cel care prin poziþia pe care o ocupã n-ar putea nici mãcar sã deschidã o asemenea discuþie. Solicitarea este însã menitã sã producã un impact major în opinia publicã, punând faþã în faþã patriotismul liberal ºi internaþionalismul democrat.Desigur cã participarea româneascã la ocupaþia Irakului nu este o cauzã popularã. Ea trebuie însã vãzutã ºi analizatã prin prisma angajamentelor ºi intereselor româneºti în plan internaþional. Din acest punct de vedere momentul nu este cel mai fericit. ªi, mãcar dacã lucrurile ar rãmâne la nivelul ciorovãielilor dintre palate ºi nu s-ar transforma într-un rãzboi politic civil. Pentru cã, deja, taberele se grupeazã ºi-ºi pregãtesc armamentul ºi muniþia, cu un avantaj moral de partea premierului. În faþa regretului prezidenþial de a-l fi numit în funcþie, lui îi rãmâne posibilitatea practic de a arunca în aer întreaga construcþie politicã. ªi pe el însuºi, odatã cu aceasta.
Titlu: Listuþa lui Stejãrel
Nr Editie: 1774 Data: Tuesday 18 July 2006
La fel precum fostul ministru de Externe, Adrian Severin, care într-un interviu a pomenit, în treacãt, despre cei doi sau trei politicieni ºi doi sau trei ziariºti care fuseserã racolaþi de servicii de informaþii strãine încã dinainte de '89 ºi care ºi-ar fi continuat misiunea ºi în perioada democraticã, un domn pe nume Stejãrel Olaru vine ºi el cu o listã secretã din care ar rezulta cã nu mai puþin de vreo ºapte jurnaliºti de frunte, formatori de opinie democraticã, s-ar fi aflat în solda fostei Securitãþi. De unde ºtie tânãrul domn Olaru chestia asta? A aflat-o chiar el, frunzãrind dosarele de la CNSAS. Are, deci, ºi dânsul o listã. Dar, dacã pe Severin acea listã l-a costat pânã la urmã funcþia, nu acelaºi lucru se va întâmpla cu dl Olariu, chiar dacã demersul sãu contravine flagrant atât funcþiei pe care o deþine - aceea de consilier al primului-ministru Tãriceanu, dacã nu mã înºel - cât ºi regulilor care ar fi trebuit sã le urmeze în calitatea de colaborator al CNSAS, fiindu-i interzis prin lege sã dea relaþii în legãturã cu datele în posesia cãrora a intrat în aceastã calitate. Dar CNSAS-ul a cam ajuns în postura de sat fãrã câini, nimic fiind mai simplu decât sã se deconspire, fãrã autorizaþie, datele din arhive. Au fãcut-o fãrã nici o jenã funcþionarii care au alcãtuit lista de informatori pe care ar fi figurat ºi premierul Tãriceanu, listã pe care au vrut - ºi chiar au reuºit parþial - sã i-o punã în cârca lui Corneliu Turianu, cel ales preºedinte fãrã voie de la stãpânire. ªi pentru care acelaºi Stejãrel Olaru (apariþia sa pe lista consilierilor nu este cumva, tocmai o recompensã?) a sesizat Parchetul în legãturã cu presupusa afirmaþie a lui Corneliu Turianu, substituindu-se celui care, de drept ar fi trebuit sã facã o astfel de sesizare dacã s-ar fi simþit lezat. Sã revenim însã la oile noastre. La Stejãrelul nostru, adicã. Ideea cu jurnaliºtii-informatori nu e nouã. Ba e chiar veche. Primii au fost deconspiraþi chiar înainte de apariþia CNSAS ºi erau vajnici luptãtori pentru democraþie când li s-au publicat angajamentele 'patriotice'. Alþii au rãmas doar cu suspiciunile legate de fragmente biografice incerte. Darea lor în vileag ar fi un act de justiþie moralã. Cu o condiþie: fiecare lucru la rândul sãu. Nu vãd de ce ar trebui deconspiraþi cu prioritate jurnaliºtii, când înaintea lor sunt de lãmurit o droaie de parlamentari, miniºtri, primari ºi alte categorii de persoane a cãror activitate este legatã direct de instituþiile statului. Ziariºtii sunt - vorba preºedintelui CRP - privaþi. Îi asculþi sau nu - dacã nu lucreazã la mediile de stat. Îi cumperi sau nu. Mai mult de-atât nu prea ai ce face. O campanie la adresa breslei gazetãreºti în acest moment mi se pare o diversiune cel puþin dubioasã, menitã sã abatã atenþia de la cei cu adevãrat responsabili de astfel de activitãþi ºi care au tupeul ca, pe fondul unei atari ereditãþi, sã se bucure astãzi de respect ºi de privilegiile funcþiilor. Aºa încât nu pot sã privesc iniþiativa acelei Civic Media decât cu suspiciunea pe care o meritã o organizaþie care ea însãºi are unele lucruri de lãmurit prin biografia promotorilor sãi...
Titlu: "Sã trãiþi bine!"
Nr Editie: 1774 Data: Wednesday 19 July 2006
Marele spectacol al fotbalului s-a terminat, Shakira a plecat, aºa cã, românul redevine spectatorul fidel al confruntãrii cotidiene dintre sloganul electoral al puterii ºi realitatea româneascã. Deºi sunã bine, înclin sã cred cã adoptarea slogan-ului de cãtre echipa electoralã a presedinitelui a fost cam pripitã. În primul rând, pentru cã nu e treaba constituþionalã a preºedintelui sã înalþe sau sã coboare nivelul de trai. E treaba celor pe care-i mandateazã sã administreze treburile curente, preºedintele având doar sarcina sã vegheze ca aceºtia sã lucreze întru îndeplinirea celor promise. În al doilea rând, pentru cã dacã se gândea cu seriozitate la ceea ce înseamnã câºtigarea alegerilor, nu putea sã facã abstracþie de perioada grea ce avea sã urmeze, în contextul aderãrii europene, a definitivãrii ultimelor chestiuni legate de îndeplinirea condiþiilor obligatorii. Nu putea sã facã abstracþie nici de experienþa celorlalþi candidaþi care avertizau cã aceastã etapã este, în mod necesar, însoþitã de restrictii, restructurãri, de ajustãri nu odatã dureroase. Toate acestea în scopul unei corecte alinieri la startul pentru noua etapã de existenþã a românului: cea comunitarã. Fãcând promisiunea unei vieþi mai bune, farã a avertiza asupra restricþiilor ce se vor manifesta pe drumul spre viitoarea bunãstare, preºedintele ºi-a asumat un risc major.Acela de a i se voala imaginea publicã, de a apãrea cã nu-ºi îndeplineºte o promisiune, tocmai aceea care a cântãrit cel mai greu în balanþa alegerii. Cu siguranþã, reacþiile populare la valurile de scumpiri , urmate sistematic de altele si altele pâna la caderea în obiºnuinþã, nu vor fi dintre cele mai plãcute. Cu atât mai mult cu cât opoziþia politicã nu pierde nici ea prilejul de a specula aceastã conjuncturã. Una inevitabilã ºi în cazul în care ar fi rãmas la putere. Este vorba, dincolo de orice speculaþie, de un viciu de demers psihologic, particularizat prin evidenþa cã scumpirile, de orice fel, nu pot fi încadrate în definiþia unui trai mai bun. Mai mult decât combaterea coruptiei ºi perfecþionarea administraþiei, nivelul de trai rãmâne barometrul fundamental al unei naþiuni, din ce în ce mai sãtulã de aºteptarea unor zile mai bune. Mereu promise ºi niciodatã ivite. P.S. Rompetrol ºi Petrom au anunþat scumpirea carburanþilor, cu pânã la opt bani litrul de benzinã ºi 4 bani cel de motorinã. Sã trãim bine! Sau... Vaya con Dios?
Titlu: Ecuaþie relativã
Nr Editie: 1775 Data: Thursday 20 July 2006
"Sunt popoare care au instinctul reunirii forþelor lor, noi avem geniul, din înnãscare, de a cãuta cearta cu lumânarea" spunea - parcã special, pentru noi, cei de azi - Nicolae lorga prin 1922. Sã fie oare acesta motivul pentru care, în loc sã pietruim drumul ce ni se deschide, târnãcopim tot ce lãstãreºte în jurul nostru, de la colþul de iarbã infinit pânã la steaua singuraticã, bolnavã de dragoste? Sã fie oare acesta motivul pentru care, cu un talent unic prin ciudãþenia lui, sãpãm în spatele opincilor de frica trecutului, dar ºi în faþa lor, de frica viitorului? Bineînþeles cã vorbele respirate mai sus pot avea un cât de cât adevãr în ele, cum, tot la fel de bine, pot fi simple exagerãri plastice ale unui om - eu, tu, el - obosit de atâtea ºi atâtea începuturi ºi dezamãgiri. Sau amãgiri. Sau autoamãgiri, închipuindu-ne cã dacã am deschis poarta de un numãr de ori, am ºi plecat de tot atâtea dãþi. Logica aceasta, falsã, este o aporie ºi se identificã cu demonstraþia în care o sãgeatã pornitã dintr-un arc nu atinge niciodatã þinta... Deunãzi, într-un grup, cineva tot comenta cã presa îl zãpãceºte, cã transformã simplele pãreri individuale, scoase din context, în scandaluri naþionale. "Prea mult "tãrãboi" pe marginea unor cazuri neclare, în care ºi cel mai netalentat avocat poate specula pânã la loc comanda", zicea vorbitorul, dând exemplul domnului "Felix" care, într-o anume conjuncturã, pentru a sublinia amploarea fenomenului, afirmase cã mai tot românul a dat informaþii la securitate. Imediat s-au gasit câþiva jurnalisti "cool" care au facut calcule ºi analize matematice pe baza cãrora au lansat ideea cã politicianul în cauzã ar fi declarat un numar de 8-9 milioane de informatori. Razboiul vorbelor ce a urmat s-a stins precum a început. Repede. Fiindcã a fost declasat de o noua descoperire în materie de poliþie politicã - reþelele de copii informatori.Un alt cineva, cãruia-i stateau vorbele pe buze, a replicat imediat: - Nu mai ºtii dom'le ce sã crezi! ªi nici pe cine! Dacã nu era presa, baba aia de "optzeºcinci" murea în puºcãrie"! Într-o astfel de discuþie, cu debut amical, temperatura urcã brusc, transformând comunicarea în trambulinã pentru gimnastica vorbitorilor ce se viseazã, ºi ei, formatori de opinie. ªi uite aºa, sãmânþa aruncatã în vânt germineazã în universul cerebral al unora, transformând legile în flori de pus la butonierã ºi relaþiile sociale în produse dirijate pe clase, ordine sau caste, în ceva care se vinde pe tocmealã, underground. Pentru cine? Pentru ce? Pentru cât? Dar, dincolo de toatã povestea, douã lucruri rãmân suspendate ca o hologramã într-o ramã de "secol vechi". Primul, percepþia omului de rând care, bãtut de soartã, ºi fãrã încredere în justiþie, se întreabã cu o ultimã speranþã: " De ce nu-mi face presa dreptate"?. Al doilea, naivitatea unor confraþi care, în anticamere sau, mai nou , în faþa uºilor închise, vâneazã ore în ºir "marele caz", în mãsurã sã-i propulseze ca vedete de presã, dar care, în nerãbdarea lor , scapã din vedere zecile ºi zecile de întâmplãri, pentru ei anodine, întâmplãri care pentru oamenii obiºnuiþi sunt, de cele mai multe ori, în firescul lor amar, mai importante ºi mai dramatice decât savantele controverse despre destinele lumii.
Titlu: Jumãtatea de þarã care n-a mai intrat în UE
Nr Editie: 1775 Data: Friday 21 July 2006
Ieri, Republica Turcã a Ciprului a sãrbãtorit cu fastul obiºnuit, cea de-a 32-a aniversare a Pãcii, care este totodatã ºi Ziua Libertãþii. În 1974, trupele turceºti au debarcat în partea de nord a insulei pentru a proteja populaþia turcã a insulei ºi urmarea a fost diviziunea ºi continuarea, pânã astãzi, a existenþei a douã entitãþi aproape fãrã nici o legãturã una cu alta, în afara discuþiilor diplomatice fãrã cap ºi coadã. Prin faþa tribunei oficiale, în care au luat loc preºedintele Talat, membrii guvernului ºi oaspeþii, au defilat trupele cipriote, dotate cu armanent modern, între care mult temutele rachete care fac ravagii nu departe, peste mare, în Liban. În zare, pe platoul munþilor, se deseneazã un uriaº steag menit sã aminteascã celor din partea de sud, care-l au ºi ei sub ochi, din capitala comunã Nikosia/Lefcoºa, o realitate de care trebuie sã þinã cont. Evident cã dincolo de 'zona verde' (numitã aºa de la culoarea creionului cu care a fost trasatã demarcaþia dintre cele douã comunitãþi, în 1974) aceastã zi poartã cu totul alt nume - invazie militarã - ºi are cu totul altã semnificaþie - statut de ocupaþie. Deºi istoria nu lucreazã cu ipoteze, sã ne imaginãm totuºi cum ar fi stat lucrurile dacã, în urmã cu 32 de ani, tentativa de loviturã de stat ce viza anexarea Ciprului de cãtre coloneii greci ar fi reuºit ºi organizaþia consideratã teroristã de însuºi preºedintele grec de atunci, arhiepiscopul Makarios, EUKA B ar fi pus mâna pe putere. Atunci însã turcii au fost mai prompþi ºi mai eficienþi, iar rezultatul acþiunii lor a fost prima purificare etnicã de facto, a douã naþiuni cu exces de naþionalism care numai puteau trãi împreunã. A fost bine, a fost rãu? Lecþia fostei Iugoslavii deschide astãzi o cu totul altã perspectivã asupra problemei ºi cert este cã de 32 de ani aici nu s-au mai înregistrat evenimente cu conotaþie etnicã. Preþul plãtit de comunitatea turcã a insulei a fost ºi este mare: izolare internaþionalã, subdezvoltare economicã, vulnerabilitate politicã. Toate acestea au pãrut sã aibã un final odatã cu decizia UE de a integra insula în întregul ei. A fost condiþia expresã, cãreia cele douã comunitãþi trebuiau sã-i rãspundã prin referendum. Spre stupoarea generalã, turcii au votat 'da', iar grecii 'nu'. Chiar dacã acest lucru punea în pericol aderarea, Uniunea neintegrând þãrile cu probleme 'patrimoniale' nerezolvate. S-a fãcut o excepþie aproape inexplicabilã ºi - aºa cum preciza preºedintele Talal (care l-a învins anul trecut în alegeri pe 'eternul' Rauf Denktas) - acum Uniunea este compusã din 25 de state ºi jumãtate! Interesele economice ºi politice ale marilor puteri au prevalat în faþa dreptului internaþional (nu e nici prima ºi nici ultima datã) ºi, în aºteptarea rezolvãrii 'soluþiei Anan', Ciprul de Nord aºteaptã ºi el, de trei ani, ca Uniunea sã-ºi þinã promisiunile fãcute 'în compensaþie': acordarea unui ajutor financiar pentru infrastructurã ºi deschiderea comerþului internaþional cu jumãtatea neintegratã de þarã. Referendumul din 2002 a constituit ºi un soi de moment al adevãrului, punând în evidenþã ºi raþiunile 'meschine' ale refuzului sudului: concurenþa - în materie de turism în special, pe care Nordul ar declanºa-o. Cea de-a patra þarã divizatã a lumii contemporane (dupã Coreea, China-Taiwan ºi România-Moldova) aºteaptã o soluþie pierdutã prin cancelariile marilor puteri. Preþul acestei neglijenþe îl plãtesc oamenii - Nordul are un 'per capita' de 7 500 USD, faþã de Sud - 65.000; o infrastructurã slab dezvoltatã; o penurie de mânã de lucru (80% dintre ciprioþii din nord sunt licenþiaþi ºi-ºi cautã de lucru prin alte pãrþi); ºi, în general, un potenþial de dezvoltare care ar face din insulã, în întregul ei, un jucãtor major pe piaþa zonei. Pânã când mai marii lumii vor gãsi rãgazul sã se aplece serios ºi cu responsabilitate asupra problemei Ciprului acesta rãmâne o þarã divizatã, cu resentimente mocnite ºi cu perspective incerte.
Titlu: La doi paºi de rãzboi se aniverseazã pacea!
Nr Editie: 1775 Data: Saturday 22 July 2006
Dupã o lungã perioadã în care s-au mulþumit sã trãiascã la adãpostul umbrelei protectoare a Marelui Frate, turcii din Republica Ciprului de Nord au declanºat o veritabilã ofensivã internaþionalã de imagine. Ceea ce a provocat acest proces a fost suprinzãtorul rezultat al referendumului din 2004 în care cele douã comunitãþi au fost chemate sã rãspundã dacã sunt pentru o uniune a celor douã entitãþi, într-o formulã federativã propusã de secretarul general al ONU, Kofi Anan. În timp ce turcii au spus 'da', grecii au rãspuns cu 'nu' apelului internaþional, golind de conþinut toatã propaganda desfãºuratã de-a lungul celor trei decenii în care au arãtat cu degetul spre ocupaþia militarã turcã din Nord - ale cãrei efective, potrivit preºedintelui Talat se rezumã la doar 600 de ostaºi. Aniversarea din acest an s-a dovedit a fi un bun prilej pentru ca ciprioþii turci sã înfãþiºeze opiniei publice internaþionale ºi propriile lor adevãruri, surclasate sistematic de cele greceºti. Astfel, circa 60 de jurnaliºti din 30 de þãri au fost invitaþi sã vadã cu ochii lor realitãþile momentului. Preºedintele Talat ºi ministrul Economiei, Deniz, au susþinut ample conferinþe de presã, propunând un tablou cuprinzãtor al opþiunilor actuale. Potrivit preºedintelui, puþini sunt ciprioþii din Nord care ar dori acum o uniune ca Turcia. Majoritatea ar înclina spre declanºarea unei independenþe de facto ºi singurul lucru care împiedicã o asemenea mãsurã este oportunitatea integrãrii europene alãturi de grecii din Sud. Dupã pãrerea preºedintelui, Uniunea a fãcut o greºealã permiþând unei þãri divizate sã adere ºi sã aducã cu ea toate problemele nerezolvate ale secesiunii produse în condiþii istorice tulburi. Uniunea a greºit ºi mai mult promiþând pãrþii turce ajutoare substanþiale ºi deschiderea canalelor comerciale. Dupã doi ani nu s-a întâmplat nimic ºi toate promisiunile au rãmas pe hârtie. Oficialii ciprioþi turci gãsesc o explicaþie a acestei situaþii - inclusiv a 'nu'-ului de la referendum, în teama de concurenþã a celor din sud: potenþialul turistic al nordului fiind net superior ºi deja o serie de investiþii strãine au fãcut ca în ultimii ani turismul - care se desfãºoarã greoi, exlusiv pe canale turceºti - sã creascã cu 34%. În plus, cred oficialii, se manifestã o atitudine duplicitarã din partea marilor puteri europene, care au interese majore în relaþia cu Grecia, partener de Uniune ºi chiar cu Ciprul grec (Franþa, de exemplu, este principalul furnizor de armament al acestuia). Cu toate problemele pe care le pune izolarea, Ciprul de Nord continuã sã spere. El îºi armonizeazã activ legislaþia cu cea a Uniunii, îºi deschide piaþa pentru capitalul privat ºi dispune de un eºalon important de tineri cu educaþie ºi pregãtire superioarã. La o populaþie de puþin peste 200.000 de locuitori, 80 la sutã dintre aceºtia sunt licenþiaþi. Deºi are oferte serioase din partea Consiliului þãrilor islamice, Ciprul de Nord, unde fundamentalismul nu a prins rãdãcini, merge pe cartea europeanã. Din pãcate, poporul de aici suportã consecinþele unor probleme nerezolvate, între Turcia ºi Grecia, pe de o parte, ºi Turcia ºi Uniunea Europeanã pe de alta. Liderii sãi sunt însã optimiºti ºi considerã cã în cele din urmã realitatea li se va arãta chiar ºi celor care acum nu au ochi sã o vadã ºi care constã, în cele din urmã, în însuºi faptul cã acum, când la doar vreo sutã ºi ceva de kilometri spre est rãzbate zgomotul exploziilor noului rãzboi din Liban, Ciprul aniverseazã cel de-al 32-lea an de pace ºi de liniºte. P.S. Ambasadorul României la Ankara, E.S. Constantin Grigorie, îmi semnaleazã o eroare din corespondenþa de ieri pe care mã grãbesc sã o corectez: actualul preºedinte, Talat, nu este învingãtorul în alegeri al lui Rauf Denktas, ci succesorul sãu!
Titlu: (E)vaporarea lui Hayssam
Nr Editie: 1776 Data: Monday 24 July 2006
Cãutarea febrilã a lui Hayssam prin gãri, autogãri, porturi ºi parcuri oferã cea mai comicã imagine a ineficienþei ºi formalismului autoritãþilor. Trebuie sã fii cel puþin naiv sã-þi închipui cã Hayssam colindã gãrile, ca-n "Fugitivul", cu barbã falsã ºi ochelari de soare ºi cã va fi gãsit de un sectorist vigilent înarmat cu fotografia sa. Toatã chestia asta este mai degrabã un show de ochii lumii, prin care poliþia demonstreazã ºefilor sãi cã e preocupatã ºi atentã ca nu cumva sirianul sã scape prin ochiurile imensei plase care a fost întinsã pentru a-l captura. O logicã elementarã - care este imposibil sã le scape specialiºtilor din instituþiile de profil - spune cã sirianul este demult la adãpost pe un alt meridian. Este la mintea cocoºului cã bolnav sau nu, acesta nu avea a se aºtepta la altceva decât la o condamnare pe termen lung, situaþie în care rãmânerea în þarã este echivalentã cu acceptarea dinainte a sentinþei. Or, Hayssam avea ºi banii ºi legãturile necesare pentru a-ºi aranja o plecare sigurã, fãrã a mai aºtepta nimic altceva. Iar dacã cineva s-a îndoit cã aºa vor evolua lucrurile dupã ce instanþa a decis, pe baza documentelor medicale, sã-l elibereze, acela ar merita sã-i ia locul, în puºcãria în care nu au mai ajuns, de-a lungul acestor ani, nici Tcaciuc, nici Priplata, nici Naor, nici Gregorian Bivolaru ºi nici chiar Iskandarani. Cu toþii au urmat acelaºi scenariu, atât de uºor de pus în practicã acum, când frontierele nu mai sunt atât de ermetice cum erau pe vremea lui Ceauºescu ºi nici reglementãrile legale atât de clare. Pentru cã, în opinia mea, aici este marea hibã: regimul juridic al acestor cazuri. De pildã, nici chiar acum în vâlva creatã de evaporarea sirianului nu se ºtie cine avea concret responsabilitatea supravegherii ºi urmãririi acestuia. Responsabilitatea colectivã a instituþiilor ai cãror ºefi au demisionat este egalã cu zero atât timp cât nu existã un sistem unitar de aplicare. Or, acesta lipseºte ºi poate nu întâmplãtor. În felul acesta se creeazã oportunitãþile necesare punerii la adãpost a acelora care sunt în stare sã plãteascã pentru asta. Sau faþã de care existã interese majore ca ei sã nu dezvãluie, în situaþii limitã, ceea ce ºtiu. Aº putea chiar sã spun cã de-a lungul timpului s-a pus la punct o adevãratã tehnicã a scãpãrii de sub control, fie cã procurorii nu impun interdicþia pãrãsirii localitãþii sau a þãrii, fie cã judecãtorii nu prevãd mãsuri alternative, fie cã poliþia nu dispune de mijloacele de a controla ºi supraveghea pe cei despre care se ºtie cã au astfel de intenþii ºi posibilitãþi.Hayssam este cazul cel mai flagrant al speþei. Nu este însã nici primul, dar mai ales nici ultimul. Cu siguranþã cã dintre cei care au pe rol cauze în curs vor mai dispãrea ºi alþii, chiar cu preþul unor demisii sau demiteri, atât timp cât justiþia româneascã se menþine, în ciuda vorbelor mari, la nivelul bunelor intenþii cu care e pavat drumul spre puºcãrie al marilor infractori. ªi care nu vor pierde niciodatã prilejurile care li se oferã de a se (e)vapora. Cu berbecuþi cu tot.
Titlu: 'Sindromul cãlugãriþei' în presã
Nr Editie: 1777 Data: Tuesday 25 July 2006
Tot în aceastã paginã, colegul de comentarii Iosif Boda abordeazã tema la care am sã mã refer ºi eu, fãcând-o dintr-un unghi particular-emoþional, dând dovadã de o suspectã solidaritate cu partenerul de emisiune TV, din cauza cãruia a ºi intrat mai devreme în vacanþã. El spune cã abia aºteaptã sã-l revadã ºi sã-l reaudã pe un post TV sau radio, pe Carol Sebastian, ziaristul cu care Televiziunea Românã a întrerupt contractul de colaborare din cauzã cã acesta a fost 'deconspirat' ca informator al Securitãþii.
Probabil cã a fost un ºoc nu doar pentru dl Boda, sã se constate cã unul dintre cei mai aprigi adversari ai comunismului ºi securismului, care ºi-a pus debitul verbal în slujba veºtejirii statului totalitar ºi a odioasei instituþii care-i asigura protecþia, a fost 'cununat' cu acte-n regulã cu acestea ºi cã îndelungatul sãu demers 'contras' s-a produs fãrã sã se fi pronunþat mãcar un divorþ formal. În sensul cã dl Sebastian a trãit ºi activat în toþi aceºti 17 ani ca unul dintre cei mai îndârjiþi denunþãtori ai practicilor de tristã amintire, pãstrând pentru sine secretul 'pactului' ºi sperând, probabil, cã documentele doveditoare se vor fi rãtãcit pe undeva, fãrã urmã.
Bãnuiesc cã este greu, chinuitor, sã trãieºti cu o astfel de teamã în sân, mai ales când ceea ce faci cotidian poate fi contrazis, aneantizat atât de simplu ºi de categoric! Am citit în ziarul care se poate mândri cu faptul cã a avut ºi el un redactor-ºef-informator (cazul nu e singular) un lung ºi lãcrimos interviu în care Carol Sebastian descrie presiunile la care ar fi fost supus pentru a deveni informator. Bãnuiesc cã nu i-a fost uºor ºi mã gândesc cum ar fi reacþionat oricare altul la o astfel de împrejurare. Dar Securitatea n-a avut ambiþia sã facã din fiecare român un informat. I-a fost suficientã tehnica prin care a inoculat ideea cã oricine din jurul tãu te poate fi denunþa pentru nu importã care pricinã. I-a fost suficient sã-i selecteze pe cei pe care i-a considerat a fi cel mai apþi pentru o asemenea calitate ºi dl Sebastian s-a numãrat, probabil, printre aceºtia. Însãºi lunga sa tãcere o dovedeºte. Cât despre apetitul sãu critic, orice psiholog l-ar putea defini lesne: este complexul curvei care, devenitã peste noapte cãlugãriþã, îºi dedicã viaþa denunþãrii pãcatului. Am mai vãzut astfel de cazuri: în Piaþa Universitãþii a înflorit specia foºtilor activiºti, deveniþi democraþi convinºi peste noapte. Presa n-a fost nici ea scutitã de astfel de cazuri, pânã la Sebastian. ªi nu va fi chiar ºi dupã. Pentru cã povestea dalmaþienilor de presã este departe de a se fi încheiat. Surprinzãtor cu adevãrat nu este decât faptul cã, preponderent, aceºtia fac parte dintre cei mai harnici susþinãtori ai puterii portocalii ºi dintre cei mai vajnici critici ai opoziþiei, presupusã moºtenitoare a sistemului comunist.
Eu unul nu am aºteptãri de la colegul Carol Sebastian. E treaba lui ºi a celor care sunt dispuºi sã-i dea de lucru, pentru a-ºi continua, mai convingãtor, poate, pledoaria deontologicã. ªi, poate cã dl Boda va avea chiar norocul sã colaboreze ºi în continuare cu dânsul. E treaba lor, atâta timp cât o fac în calitate de persoane care nu reprezintã sau implicã o instituþie a statului care ºi-a propus, programatic, lustraþia ºi deconspirarea.
Titlu: Libertatea de impresie
Nr Editie: 1778 Data: Wednesday 26 July 2006
Pentru o presã strânsã în chingile controlului ideologic, momentul eliberãrii a fost unul magic. Slujitorii condeiului s-au trezit în situaþia stranie de a putea sã scrie despre orice le trece prin cap dar, mai ales, de a 'înjura' pe oricine, indiferent cât de sus s-ar fi aflat pe scara socialã ºi politicã. Odatã dispãrut patronul totalitar, jurnalele intrând în proprietatea 'de grup' a celor care le scriau, ideea oricãrui fel de cenzurã a fost respinsã din capul locului ca o tentativã de reînviere a unor practici revolute. Pentru o bunã bucatã de vreme controlul editorial a fost ca ºi inexistent, direcþia dând-o vocile cele mai puternice sau manipulatorii cei mai abili. Apariþia presei private a creat ºi primele probleme de ordin deontologic: pentru unii dintre jurnaliºti, impunerea unui anumit program editorial era de neacceptat, chiar dacã libertatea totalã se exersa pe banii altcuiva. Primele conflicte de acest gen au fost tranºate aproape brutal - vezi cazul 'Viitorului liberal' devenit 'Ora' sub Cataramã, când protestatarilor li s-au dat zece minute pentru a pãrãsi definitiv redacþia. A fost un ºoc, repetat oridecâteori slujitorii condeiului luaþi de apa inpiraþiei, uitau de unde îºi primeau leafa. Nu doar afectarea intereselor economice ale patronatului a fost calul de bãtaie al dezbaterilor legate de liberatea de expresie, ci chiar ºi formula extremã a atacãrii acestuia în propriile mijloace mass-media. Logica defectã a acestei situaþii a fost cã de ce sã nu-l poþi înjura pe patron în ziarul sãu, dacã acesta tot este un tip care se vrea democrat - în locul mult mai fireºtii renunþãri la colaborare ºi la manifestarea apetitului critic dintr-o cu totul altã locaþie, care împãrtãºeºte o atare atitudine. Revin aici la cazul deja celebru al lui Dorin Tudoran ºi al atacului sãu din 'Jurnalul naþional', care-ºi face un titlu de glorie de a-l fi pus la zid pe fostul sãu prieten, în propria sa ogradã! Mã întreb ºi eu dacã nu era ceva mai normal - ºi mai corect - sã-ºi anunþe încetarea colaborãrii din motive de principiu ºi sã-ºi publice pamfletul într-una din numeroasele gazete care nu-i sunt acestuia prietene.
Elementul esenþial al unei reale libertãþi a presei îl constituie diversitatea mediaticã. Existã un mare numãr de publicaþii, cu profile ºi orientãri diverse unde îºi poate gãsi locul orice opinie a oricãrui slujitor al condeiului.
Titlu: Cãderea Guvernului la Corbeanca
Nr Editie: 1779 Data: Thursday 27 July 2006
Ceea ce aºteaptã cu înfrigurare nu doar adversarii politici ºi unii dintre aliaþi, s-a întâmplat marþi searã (trei ceasuri rele) la intrarea în comun(itate) a oamenilor cu stare de la Corbeanca. Luând unul dintre virajele sale tradiþionale pe douã roþi (îl mai þineþi minte pe cel cu demisia irevocabilã, când s-a respins 'pachetul' de legi ale Justiþiei?), premierul Cãlin Popescu ºi Tãriceanu a intrat pe contrasens (nici asta pentru prima datã, faptul cã Alianþa funcþioneazã pe douã sensuri fiind de notorietate) lovind în plin un cetãþean român care mergea - credea el - în direcþia cea bunã.. Din coliziune a rezultat cãderea ºefului Guvernului ºi accidentarea sa minorã (nu 'cu o minorã' cum s-a sugerat în jurnalele de ºtiri). Transportat de urgenþã la Elias (ºtiþi care, spitalul ãla al PCR-ului) s-a constatat cã premierul nu ºi-a rupt gâtul, cum sperau cercuri avizate de la Cotroceni. Nu ºi-a rupt, practic, nimic, a fãcut doar o entorsã la genunchiul stâng, la piciorul cu care trage, din când în când, câte un ºut disidenþilor din propriul sãu partid. Scrofulos la datorie cum îl ºtie o lume ºi pentru a-i face în ciudã aliatului sãu, Traian Bãsescu, Tãriceanu s-a dus, a doua zi, în cârje, la ºedinþa de guvern, pentru a demonstra cã nimic nu-l mai poate împiedica sã înainteze, ºontâc-ºontâc, spre o Europã dornicã sã integreze ºi motocicliºti, nu doar automobiliºti care se urcã la volan dupã ce trag câte-un chef cu Gigi Becali la Golden Blitz. O singurã problemã a apãrut dupã accidentul în care s-au confruntat un super Harley Davidson cu un Ford Mondeo: dupã orice regulament al circulaþiei rutiere, oricât de obedientã ar fi poliþia de resort, ºoferul trebuie sã rãmânã fãrã permis pentru o perioadã de cel puþin o lunã pânã la trei - durata urmând sã fie stabilitã de un judecãtor inamovibil de-al doameni Monica Macovei. În consecinþã, România va fi condusã fãrã permis în perioada care urmeazã - ceea ce devine infracþiune ºi se poate pedepsi cu închisoare. Evident cã nimeni n-ar dori ca, în premierã, România sã aibã un prim-ministru aflat în funcþie, la bulãu. Chiar dacã odatã ajuns acolo se va gãsi un procuror înþelegãtor care sã-i cearã eliberarea din motive de sãnãtate (vezi entorsa) fãrã a-i mai cere sã nu pãrãseascã þara. ªi cã, plecat sã vadã cine ºtie ce salon auto, sã ajungã sã fie cãutat de oamenii lui Blaga prin gãri, autogãri ºi porturi, cum se întâmplã deobicei în România pe care o conduce când pe sensul bun, când pe contrasens, de 19 luni încoace.
Titlu: O decizie scandaloasã a Colegiului!
Nr Editie: 1780 Data: Friday 28 July 2006
O ºtire, întârziatã cu vreo douã sãptãmâni, aduce la cunoºtinþa publicului decizia luatã de Colegiul Naþional pentru Studierea Arhivelor Securitãþii în legãturã cu contestaþia fãcutã de doamna Florica Bejinariu, judecãtor la Curtea Supremã ºi membru al CSM. ªtirea este cã membrii Colegiului au admis contestaþia dnei Bejinariu fãcutã faþã de decizia luatã în 18 mai, potrivit cãreia domnia sa ar fi fãcut poliþie politicã. Cazul dnei judecãtor este mai vechi ºi extrem de întortocheat. Dosarul sãu a apãrut încã din urmã cu un an când, la o primã analizã, vechiul Colegiu n-a considerat cã ceea ce era în el ar fi putut sã intre în categoria definitã ca 'poliþie politicã'. Apoi, anul acesta, când s-au uitat mai bine, 'colegilor' li s-a pãrut taman pe dos - mai ales cã între timp doamna Monica Macovei, colega de CSM a doamnei Bejinariu, fãcuse ceva gãlãgie pe aceastã temã fãcutã publicã cu întârziere. Ce sã însemne aceastã ultimã decizie - fãcutã publicã cum spuneam, cu o întârziere de vreo douã sãptãmâni? O anumitã circumspecþie sau vreo jenã? Regulamentele CNSAS nu prevãd termene de 30 de zile pânã la comunicare, ca în cazul deciziilor, pentru contestaþii. În mod normal, secretarul sau purtãtorul de cuvânt al Colegiului ar fi trebuit sã iasã chiar în ziua respectivã ºi sã spunã: contestaþia a fost admisã! Doamna Bejinariu n-a fãcut poliþie politicã! Ne-am înºelat când am decis cã a fãcut! Rezultatul strâns al votului (4 - pentru, 2 - abþineri ºi 2 - contra) ne dã un indiciu asupra motivelor întârzierii. Dupã cum ne dã ºi conþinutul dosarului analizat, în care figureazã, la loc de cinste, angajamentul semnat de dna judecãtor, de a deveni informator, precum ºi trei chitanþe prin care dânsa atesta cã a primit bani în schimbul informaþiilor furnizate. Cu toatã aceastã 'armãturã', dl Dinescu ºi trei din colegii sãi 'contras' admit acum cã nu ne aflãm în faþa unui caz de poliþie politicã. Pãi, sã fiu iertat, atunci cum rãmâne cu Dan Voiculescu? Care, de bine de rãu, nici angajamente n-a semnat ºi nici bani n-a primit? A semnat, doar, douã note, cu numele 'Felix' - el ºtie de ce ºi cei care l-or fi pus sã o facã. Nu am de gând sã-i iau apãrarea lui Dan Voiculescu. Se pare cã ºtie sã o facã ºi singur. Dar nu pot sã nu constat cã prin aceastã decizie Colegiul ori se descalificã, ori îºi pregãteºte terenul de a 'repera' onoarea terfelitã a preºedintelui conservator de zelul patriotic al lui Mircea Dinescu. Este, fãrã doar ºi poate, o decizie scandaloasã care va pune cu ºi mai mare greutate în discuþie rolul, dar mai ales metodele pe care le foloseºte colegiul în exercitarea de jocuri de interese cu comandã politicã.
Titlu: Demisia impusã - act unilateral?
Nr Editie: 1781 Data: Saturday 29 July 2006
Cazul directorilor de servicii secrete ia amploare. Dupã ce aceºtia ºi-au fãcut cunoscutã intenþia de a demisiona, în urma faptului cã preºedintele ºi-a exprimat nemulþumirea faþã de neglijenþele care au fãcut posibilã dispariþia lui Hayssam, lucrurile au început sã se contureze cu mai multã claritate. Primul element limpezit constã în faptul cã ei au fost, practic, obligaþi sã-ºi prezinte demisiile. Tehnic, au fost demiºi. Chiar dacã nu ar fi dat curs solicitãrii imperative a ºefului statului, zilele lor ar fi fost, oricum, numãrate, la comanda instituþiilor. Culmea este cã exact ceea ce le-a întãrit poziþiile în urmã cu un an, pe vremea crizei ostaticilor, le-a fost fatal acum: Hayssam. Când l-au identificat a fi artizanul scenariului cu rãpirea au primit onoruri ºi mulþumiri. Când au dovedit cã nu sunt în stare mãcar sã-i punã o 'coadã', ca lumea, s-a dat cu ei de pãmânt. E greu, probabil, sã fii ºef de serviciu secret ºi sã mai ºi reuºeºti sã mulþumeºti, întodeauna, pe toatã lumea. De data asta, directorii l-au nemulþumit doar pe preºedinte, cel care a fãcut din Hayssam port-drapelul cruciadei sale împotriva terorismului - atât cât e - ºi a corupþiei. Traian Bãsescu s-a implicat în aceastã afacere mai mult decât i-ar fi permis-o reglementãrile constituþionale, cu aceeaºi nonºalanþã cu care nu þine cont de nimic din ceea ce l-ar împiedica sã-ºi atingã obiectivele (vezi, ca model, 'forþarea' numirii guvernului Tãriceanu). Aceastã asumare îi aruncã acum în spate costurile succesului. Pierderea lui Hayssam este poate cea mai durã loviturã pe care o primeºte ºeful statului în mandatul sãu lung deja de 19 luni. Toate vorbele mari ºi frumoase despre noul cadru, neticãloºit, alunecã în derizoriu în condiþiile în care întregul caz Hayssam nu este altceva decât o 'mânãrie' pe faþã, lipsitã de cea mai micã intenþie de a-i estompa carenþele de fond. Judecãtorii mai mult decât înþelegãtori, procurori prietenoºi, servicii neglijente care lasã unul în seama celuilalt ceea ce au de fãcut ºi, peste toate acestea, tronând, bãtãlia de orgolii ºi de interese meschine a politicienilor. Luat ºi analizat la rece, cazul Hayssam îºi dezvãluie cu maximã claritate simplitatea planului care viza scãparea acestuia. Culmea-culmilor e cã nici mãcar în momentul în care acesta a fost pus în libertate fãrã a se lua nici un fel de mãsuri de supraveghere, numeni nu ºi-a pus nici cea mai micã întrebare: de ce oare? Pe fondul acesta, demisia impusã a directorilor este un abuz. Un abuz care nu þine cont de lipsa cronicã de reglementãri ºi de clarificare a atribuþiilor fiecãrui organ în parte, într-un domeniu care în ultimii zece ani a fãcut pur ºi simplu cãrare. O cãrare pe care s-au pierdut în ceaþã, liniºtiþi, clienþi de marcã ai unei justiþii mai dispuse sã se lupte cu gãinarii sau cu neplãtitorii de amenzi.
Titlu: Orientul arde, România se piaptãnã ºi danseazã
Nr Editie: 1774 Data: Monday 17 July 2006
Cu ºase luni înainte de - poate - cel mai important termen din istoria modernã a României, clasa politicã se relaxeazã, pregãtindu-se de binemeritatul concediu estival, dupã seculare lupte fratricide care dureazã încã de la preluarea puterii de cãtre Alianþa portocalie.Preºedintele este cel care a dat semnalul: plecat pe litoral, pentru petrecerea week-end-ului, domnia sa pare cã chiar a aºteptat sã-ºi reia programul de dans artistic în familie, la terasele din Neptun ºi Olimp. Douã seri la rând a ieºit în lume cu nevasta ºi ºi-a testat coloana pe ritmuri lente, cu o evidentã nostalgie dupã ritmurile þigãneºti de mai an. Preºedintele pare a fi dorit ca mãcar pentru 48 de ore sã nu se mai gândeascã la prietenii sãi, liberalii, ºi la partenerul sãu regretabil. Aceºtia ºi-au dat întâlnire la sfârºit de sãptãmânã la Gura Humorului (localitate binecuvântatã de politicieni), unde tinerilor liberali li s-au dat unele semnale. Cel mai elocvent a fost, ca de obicei, ministrul aviar Flutur care, simþind pãmântul natal sub tãlpi, ºi-a dat drumul la imaginaþie asemuind eternul sãu duºman, PSD-ul, cu un "uriaº adormit" care ar trebui menþinut în aceastã stare. Chiar cu preþul unei mai bune înþelegeri cu partenerii democraþi, înþelegere în numele cãreia "vocalii ar trebui sã o ia mai moale".De cealaltã parte, "vocalii" democraþi au probleme cu propriul preºedinte: Ion Oltean i-a zis-o verde în faþã ubicuului Boc cã un partid aflat la putere ar trebui condus de la Bucureºti. Pe alte coordonate geografice, politicenii din cele douã tabere se iau la trântã de la distanþã. Liberalul Puiu Haºoti e de pãrere cã primul pas ar trebui sã-l facã chiar ºeful democraþilor, Traian Bãsescu, încetând cu provocarea tensiunilor dintre cele douã partide, afirmaþie care-l face pe democratul Cezar Preda sã constate cã liberalii au o "eternã" problemã care dureazã de aproape doi ani, cu preºedintele dar cã, la urma-urmelor, asta e treaba lor. ªi a preºedintelui: acestuia medicul personal îi recomandã sã evite "anumite miºcãri". Evident, cele bruºte. Cum ar fi, de pildã, convocarea la Cotroceni a unei reuniuni de urgenþã pe tema rãzboiului din Orientul Mijlociu, taman când ministrul de Externe Ungureanu dorea sã se afirme ºi el puþin cu o conferinþã de presã televizatã în Aleea Alexandru. Un fel de CSAT peste rând, aceastã reuniune, instituþia despre care liberalii sunt aproape convinºi cã este o reminiscenþã de tip sovietic. Lucru cu care pesediºtii nu prea sunt de acord, dat fiind cã fost înfiinþatã pe vremea lor. Pesediºtii sunt însã de acord, prin însuºi preºedintele lor, care sãptãmâna trecutã a împlinit frumoasa vârstã de "48" cu ideea de a coabita cu marele lor inamic, Traian Bãsescu, dacã vor reveni la putere. Asta dupã 1 ianuarie, când mai toatã lumea a cãzut de acord cã se vor putea face alegeri anticipate ºi când, chiar dacã o revenire a PSD-ului ar fi "letalã" - cum crede bãdia Flutur care începe sã foloseascã cuvinte radicale - guvernarea ar fi asiguratã prin cele douã echipe complete de care dispune partidul, în opinia purtãtorului sãu de cuvânt Cristian Diaconescu, proaspãt rãzgândit din intenþia de a demisiona din toate funcþiile.În rest, toate bune ºi frumoase, iar vacanþele preseazã asupra intenþiilor politicienilor, creând veritabile efecte colaterale.
Titlu: Monica Macovei - o soluþie eºuatã
Nr Editie: 1773 Data: Saturday 15 July 2006
Într-o actualitate impregnatã de evenimente care au ca numitor comun justiþia - procese celebre pe rol, arestãri, recuzãri, declaraþii incendiare ale celor implicaþi, cereri de graþiere ºi aºa mai departe - vine chiar justiþia ºi toarnã gaz pe foc. Mai precis însãºi ministreasa Justiþiei, doamna Monica Macovei, care nu scapã nici un prilej de a inflama relaþia sa oricum indendiarã cu corpul magistraþilor.Dupã ce cu vreo douã zile mai devreme declarase sus ºi tare cã n-are încredere în justiþie, miercuri s-a dus glonþ la CSM pentru a lua la frecat ridichea membrilor somându-i sã renunþe la ºefia instanþelor dacã doresc sã rãmânã membri ai Consiliului. Este o mai veche marotã a domniei sale pe care o dã drept fiind o cerere expresã a prietenei sale, doamna Europa, cerere despre care nu s-a aflat ºi din alte surse decât aceea pe care o reprezintã ea însãºi. Bineînþeles cã cestiunea i-a cam înfuriat pe membrii CSM care, la tonul rãstit cu care li s-a adresat, au simþit nevoia sã rãspundã în acelaºi registru sonor. Ce-a urmat a fost ceva ce doar cu puþinã ºansã nu s-a tranformat într-o veritabilã pãruialã, consfinþind o rupturã practic definitivã ºi totalã între titularul portofoliului ºi autoritatea de reglementare în domeniu. ªi este evident cã de pe astfel de poziþii reforma din justiþie - ºi a mai rãmas, slavã Domnului - nu are nici o ºansã sã avanseze ºi sã plece toate steguleþele roºii sau galbene care mai împodobesc tortul aderãrii.Justiþia românã are mai multe probleme, dar cea mai acutã continuã sã rãmânã însãºi persoana doamnei Macovei. Fire conflictualã, aflatã într-o evidentã contradicþie cu sistemul care a ºi exclus-o din rândurile sale, dânsa nu reuºeºte sã comunice. De colaborare, ce sã mai vorbim. Astfel încât, cu toate bunele sale intenþii, demersul sãu rãmâne discutabil, cu consecinþele de rigoare.Dacã aº fi în locul premierului (Slavã Cerului cã nu sunt!) ºi aº avea deasupra capului sabia lui Damocles de la Bruxelles, aº cãuta urgent o soluþie. Doamna Macovei nu este. Ar putea fi Dan Lupaºcu, fostul preºedinte al CSM, om care se bucurã de încrederea colegilor ºi al cãrui demers necesar ar putea optimiza procesele urgente ale aderãrii. Sau altcineva, oricum o persoanã care sã nu constituie ea însãºi o piedicã...
Titlu: Despre tragerea preºului de sub picioare
Nr Editie: 1766 Data: Monday 03 July 2006
Moþiunea de cenzurã depusã de PSD ºi nesusþinutã nici mãcar de totalitatea parlamentarilor proprii a avut un efect neaºteptat: cãderea Alianþei! Se poate spune cã dupã 500 de zile, sau 18 luni, sau un an ºi jumãtate de guvernare corcitã, lucrurile încep sã se clarifice: nici nu se mai poate vorbi - altfel decât la modul peiorativ, despre o 'alianþã' aflatã la Putere. La putere, câtã mai este, se aflã douã facþiuni ale unui bloc constituit în mod circumstanþial în scopul acaparãrii acesteia.Dialogul televizat, la distanþã, dintre preºedinte ºi premier, susþinut joi searã reflectã cât se poate de limpede criza profundã ºi iremediabilã în care se aflã puterea. Între cei doi aliaþi au fost tãiate orice punþi ºi ei mai comunicã acum doar prin intermediul presei. Practic nu mai au ce sã-ºi spunã, pentru cã au epuizat subiectele de discuþie. Au rãmas însã acuzele. În special cele ale preºedintelui. Acesta ºi-a exprimat deschis regretul de a se fi orientat prost în alegerea principalului sãu colaborator. ªi nu doar atât: de la regrete preºedintele a trecut la acuze cât se poate de directe: 'nu i-am cunoscut aplecarea cãtre grupãrile din PNL' ºi faþã de persoane pe care nu se sfieºte sã le numeascã ca fiind cele care au o influenþã negativã asupra sa: Patriciu, Vlãdescu, Olteanu... 'Nu-ºi face treaba' - a fost concluzia acestui discurs unic în antologia relaþiilor la vârf dintre reprezentanþii puterilor în stat.În mod normal, un asemenea conflict ar fi determinat demisia unuia sau a altuia dintre beligeranþi: ori a preºedintelui, pentru culpa de a fi pus în poziþia de 'ºofer' al autobuzului nu doar un tip incompetent, fãrã habar în mânuirea comenzilor, dar care a luat cu el o gaºcã de amici care buzunãresc în liniºte pasageri, la adãpostul uºilor închise de acesta; ori a premierului, pentru incapacitatea - sau imposibilitatea - de a anihila cu argumente acuzaþiile care i se aduc. Pentru cã o particularitate a acestui dialog o constituie ºi faptul cã premierul a refuzat sistematic sã intre într-o astfel de polemicã. El s-a mulþumit ori sã nu comenteze, ori sã comenteze pe alte teme, ca de pildã acum, când a declarat cã, pânã la urmã doar el este cel care ar putea provoca alegeri anticipate, cu toate consecinþele, inclusiv asupra preºedintelui, pe care le-ar putea avea acestea.Revin la ce spuneam în preambul: nimeni nu ºi-ar fi închipuit cã o moþiune de cenzurã ordinarã (în sensul figurat) ar putea sã aibã efecte pe principiul 'unde dai ºi unde crapã' de genul celor cãrora au marcat finalul de sãptãmânã. De unde rezultã cã nu oricine îþi vrea rãul reuºeºte sã-l ºi facã ºi cã dintre cei care - teoretic mãcar - îþi doresc binele, puþini au ºi forþa sã-l determine. O caracteristicã, deja, a politicii româneºti post-decembriste rãmâne aceea a autoflagelãrii ºi tragerii preºului de sub propriile picioare...
Titlu: Demisia de onoare. Sau mãcar demisia…
Nr Editie: 1767 Data: Tuesday 04 July 2006
Ceea ce s-a întâmplat vineri la CSAT este fãrã precedent ºi împotriva oricãrei logici politice ºi de bun simþ.Va sã zicã, liberalii coc ei ceva cu care sã-i dea peste nas preºedintelui ºi ajung la concluzia cã cea mai bunã chestie ar fi sã cearã retragerea trupelor din Irak. Împrejurãrile sunt favorabile – tocmai a fost adus acasã, în sicriu de zinc, cel de-al patrulea ostaº român mort fãrã rost pe meleagurile fostului nostru prieten Saddam, iar axa Washington-Londra este jucãria preferatã a dlui Bãsescu. Fac ei conclav – adicã premierul ºi cu ‚cercul’ sãu de prieteni interesaþi, ºi aruncã bomba pe piaþã. Dupã ce-ºi revine din nãuceala iniþialã, preºedintele convoacã CSAT. ªi, aici, loviturã de teatru, premierul se trezeºte cu mâna ridicatã ca prostul , el ºi cu Athanasiu. Ceilalþi doi miniºtri liberali – Vlãdescu ºi Ungureanu – se uitã în altã parte, adicã spre preºedinte, ºi voteazã senini contra deciziei luate de ºeful lor pe linie de guvern ºi de partid. Hai, sã zicem cã Ungureanu mai avea o scuzã: liberal de circumstanþã, el n-a prea fost bãgat niciodatã în seamã, considerat fiind ca o anexã a Cotrocenilor, pe post de ecou mut al iniþiativelor prezidenþiale. Dar Vlãdescu? Nu doar liberal, nu doar ministru, ci ºi prieten la cataramã cu premierul, promovat de acesta pe bazã de relaþie personalã ºi acuzat de cercul de ‚dezinterese’ de la Cotroceni din acest motiv! Bineînþeles cã, în stilul sãu propriu, Tãriceanu n-a reacþionat la afront. A fãcut-o însã ministrul sãu de la apãrare, care l-a însoþit orbeºte în aceastã aventurã greu de catalogat: dacã au onoare, cei doi ar trebui sã demisioneze!Dar dacã n-au? Ungureanu a dovedit-o chiar din primul moment când, ca sã nu cadã de fraier, s-a strofocat niþel pe la televiziuni ameninþând temãtor cu ‚reconsiderarea poziþiei’ pentru cã n-a fost consultat. Dar atât! Chestia cu onoarea este valabilã ºi pentru Athanasiu, dar ºi pentru Tãriceanu. În primul rând pentru faptul cã ei confundã politica þãrii cu jocurile lor de culise ºi de interese. Rãmânerea sau retragerea din Irak sunt lucruri prea serioase, cu conexiuni prea complexe pentru ca ele sã poatã fi tratate la un ºpriþ, chiar dacã acesta este consumat chiar la sediul partidului. Prin iniþiativa lor bezmeticã au fost pe punctul de a afecta iremediabil interesele ºi poziþia României, pentru cã pe acelea ale guvernului le-au terfelit deja. Au afectat grav ºi echilibrul fragil al unei coaliþii care se mai þine la putere în câteva fire ºi graþie incapacitãþii Opoziþiei de a acþiona decisiv în acest moment în care nu are nici forþa necesarã ºi nici unitatea care i-ar trebui.Ce-a fost, pânã la urmã, tot acest circ pe care rivalul de la Cotroceni l-a demontat mai uºor decât s-ar fi aºteptat, având ºi un minunat prilej de a-ºi umili preopinenþii?Nimic altceva decât o nouã probã de incompetenþã ºi de infantilism politic, calitãþi cu care avem pretenþia sã intrãm, la 1 ianuarie, într-o familie caracterizatã tocmai prin reversul acestora. Iar singurul lucru care ar mai putea salva, cât de cât, onoarea ‚nereperatã’ a naþiei, ar fi ceea ce zicea dl Athanasiu: demisia de onoare. Sau mãcar demisia…
Titlu: Moldova din suflet ºi realitatea din buzunare…
Nr Editie: 1768 Data: Wednesday 05 July 2006
Preºedintele Bãsescu are o idee fixã, de genul celei care pe un cunoscut personaj din anecdotele naþionale îl face sã oblige pur ºi simplu o bãtrânicã sã traverseze strada, dar pentru ca el sã-ºi treacã în cont o faptã bunã.Dl Bãsescu þine morþiº sã traverseze, cu Basarabia lui Voronin de mânã, strada care ne desparte de Uniunea Europeanã. Nu conteazã cã bãtrânica cu pricina se simte foarte bine pe partea de stradã unde se aflã de când se ºtie, preºedintele român are idei puþine, dar la care þine cu strãºnicia, iar aceasta e una dintre ele. Încã de anul trecut, în cursul unei vizite de prietenie efectuate la Chiºinãu, dl Bãsescu i-a împãrtãºit omologului sãu ideea. Acesta, însã, n-a reacþionat, cum n-a fãcut-o nici cu alta ocazii când a fost reiteratã. Plin de nãduf, preºedintele nostru face aceastã mãrturisire în faþa unor olimpici basarabeni pe care i-a invitat la Cotroceni. Ce este de mirare e cã secretul acestei iniþiative a fost bine pãstrat ºi hãmesiþii de gazetari n-au mirosit nimic. Acum, cã ºtiu, îºi pun o grãmadã de întrebãri. Prima ºi cea mai legitimã este dacã preºedintele a acþionat de capul lui sau a avut mandat în aceastã direcþie. Pentru cã relaþia cu Moldova, ca ºi retragerea din Irak, nu e o chestiune personalã, care sã poatã fi luatã pe cont propriu. Cu atât mai mult cu cât ea are implicaþii majore.Nu ºtiu care a fost formula imaginatã în laboratoarele de la Cotroceni ºi mã întreb cum ar fi încercat sã o concretizeze în cazul în care Voronin s-ar fi arãtat interesat. Am fi intrat ‚doi pe un bilet’ sau cu invitatul ascuns printre bagaje? Îmi cer scuze cã simplific, dar mi-e greu sã cred cã Uniunea Europeanã ar fi fost dispusã sã înghitã un truc de acest fel, în care cele douã þãri ar fi acceptat o uniune formalã, de dragul intrãrii în paradisul european. Mai degrabã aº înclina spre cea de-a doua variantã evocatã tot de preºedintele nostru, conform cãreia unirea celor douã þãri române s-ar putea realiza în interiorul Uniunii, pe reþeta nemþeascã.Pânã atunci, însã, va trebui sã ne vedem noi înãuntru ºi nu numai atât: va trebui sã aºteptãm ca nivelul nostru de trai sã ajungã la nivelul la care sã poatã face atractivã pentru moldoveni ‚cãsãtoria’, printr-o presiune suficient de mare asupra liderilor sãi politici, prea puþin dispuºi sã lase din mânã puterea pe care o au în favoarea interesului general.Pânã atunci vom continua sã trãim, ºi noi, cu Moldova în suflet ºi cu realitatea în buzunare…
Titlu: Relaþia istoricã Cotroceni-Victoria
Nr Editie: 1768 Data: Thursday 06 July 2006
Istoria relaþiilor dintre primii doi oameni din stat (în sensul propriu, pentru cã altminteri, constituþional, premierul e abia al patrulea) este cel puþin interesantã sub aspectul impactului pe care l-au avut idiosincraziile de ordin personal asupra eficienþei actului de guvernare. Ion Iliescu ºi-a fãcut un titlu de glorie din faptul cã ºi-a susþinut premierii. Fie cã a fost vorba de Roman, fie de Stolojan, fie de Vãcãroiu sau Nãstase, conflictele au fost evitate cu grijã ºi armonia s-a dorit a fi elementul determinant. Pânã ºi excepþia Roman confirmã regula, mai ales cã disidenþa acestuia a fost rezultatul tentaþiei de a lua lucrurile pe cont propriu, întreprindere lipsitã de succes ºi soldatã cu o decizie ºi azi controversatã - aceea a demisiei-demitere, sub presiunea celei de-a doua incursiuni majore a minerilor. O relaþie cu adevãrat armonioasã a fost aceea dintre Iliescu ºi Vãcãroiu ºi ea s-a consolidat pe baza lipsei de veleitãþi personale a premierului ºi a autoritãþii preºedintelui aflat la cel de-al doilea mandat. Cu Stolojan relaþia a fost mai degrabã oficialã, mandatul ºi durata acestuia nepermiþându-le celor doi actori o apropiere pe care ar fi fãcut-o dificilã ºi temperamentele diferite. O situaþie specialã în aceastã ecuaþie a avut Adrian Nãstase. De departe cel mai dotat dintre cei patru, el a parcurs rãbdãtor traseul unei ascensiuni constante, acceptând tutela prezidenþialã pânã la momentul în care anturajul sãu, aflat în competiþie deschisã cu cel de la Cotroceni, l-a împins spre o serie de gesturi în care a manifestat tendinþa unei independenþe care avea sã-i fie fatalã. Rãcitã continuu, relaþia lor n-a ajuns la un antagonism deschis, premierul manifestând o reþinere care dealtfel l-a ºi scos din joc, odatã cu refuzul de a se înscrie în competiþia pentru conducerea partidului. Dintre cei trei premieri cu care a lucrat, Emil Constantinescu a marcat un vârf al divergenþelor cu Radu Vasile. Cei doi ºi-au ascuns cu greu resentimentele de ordin personal, care au rãbufnit odatã cu demiterea ºefului guvernului. Victor Ciorbea a constituit o decepþie ºi a fost cel puþin amuzant modul în care cei care-l promovaserã au reuºit sã scape de el, în timp ce Mugur Isãrescu s-a pãstrat într-o rezervã relativã faþã de cel care a intuit în el un concurent serios pentru eventualitatea unui nou mandat. Relaþia Bãsescu-Tãriceanu este, de departe, cea mai complexã ºi mai complicatã. Începutã sub auspiciile entuziasmului generat de o victorie forþatã ºi al preeminenþei prezidenþiale, raportul s-a modificat continuu, echilibrându-se într-un mod în care a evocat, adesea, antagonismul tot mai evident. În momentul de faþã firul care mai susþine relaþia este atât de subþire încât ameninþã în orice moment sã se rupã. Cu toate consecinþele de rigoare.
Titlu: ªpaga din spitale: un record secret
Nr Editie: 1768 Data: Friday 07 July 2006
Un studiu efectuat de SRI, ale cãrui concluzii nu au fost fãcute publice - ºi probabil cã nici nu vor fi, din motive lesne de înþeles - aratã cã într-un spital central din Capitalã cuantumul ºpãgii care se vehiculeazã zilnic, prin diferite metode, variazã în jurul cifrei de 400.000 euro pe zi! Aþi citit bine: 400.000 euro pe zi! Ofiþerii care au fãcut sondaje o perioadã mai îndelungatã au luat în considerare ºi banii daþi portarilor pentru ca rudele sã poatã intra în spital ºi în afara orelor de vizitã, ºi atenþiile oferite infirmierelor ºi îngrijitoarelor pentru a schimba aºternuturile sau pentru a acorda îngrijiri strict necesare, ºi ºpaga datã medicilor pentru operaþii sau pentru tratamente, ºi plata pentru o internare peste rând, ºi plãþile mai sofisticate pentru transplanturi sau pentru tratamente specializate. Unul peste altul, ban peste ban din buzunarele bolnavilor cu drept la asistenþã medicalã gratuitã, sau din partea rudelor dispuse sã facã orice sacrificiu pentru sãnãtatea celor dragi, suma se ridicã la cât vã spuneam. Un calcul simplu aratã cã într-o lunã, într-un spital de acest calibru, se ruleazã circa zece milioane de euro la cursul zilei. Sau 120 milioane de euro pe an. Este o sumã care depãºeºte considerabil bugetul unui spital, primit din partea Casei de Asigurãri de Sãnãtate. O sumã pentru care nu se plãtesc nici taxe ºi nici impozite ºi care intrã, în proporþii variabile, în buzunarele marii majoritãþi a celor angrenaþi în aceastã activitate. Vã mãrturisesc cã, la rândul meu am fost sceptic când am aflat aceste date. Mi s-a demonstrat însã matematic cum merg lucrurile ºi cum se adunã aceºti bani. Desigur, cazul nu poate fi generalizat, pentru cã spitale de gabaritul celui în care s-a fãcut investigaþia nu sunt foarte multe. Fãcând însã o medie ºi înmulþind-o cu numãrul de aºezãminte vom ajunge la un rezultat care l-ar face, probabil sã pãleascã pe ministrul Nicolãescu, om mai familiarizat cu cifrele decât cu reþetele. Am uitat sã vã spun cã sumele-record se vehiculeazã în relaþia dintre producãtorii de medicamente ºi medicii care le prescriu. Sume cu multe zero-uri în coadã. Abordatã dintr-o asemenea perspectivã, reforma din sãnãtate ar trebui, probabil, sã plece dintr-un alt punct. Din acela al asigurãrii - prin orice mijloace - a unui climat normal, eliberat de tradiþiile nefaste ale acestei 'corupþii de serviciu' care unora le pare nesemnificativã în raport cu altele.
Titlu: Hãrþuirea politicã
Nr Editie: 1768 Data: Saturday 08 July 2006
Nu numai cã legea nu pedepseºte hãrþuirea politicã, precum cea sexualã, ba este chiar consideratã motorul progresului, în varianta sa binarã, în care Opoziþia Bunã Înghesuie Puterea Rea prin toate colþurile, îi face propuneri indecente ºi uneori îi mai bagã ºi mâna pe sub fustele executive. Cel mai hãrþuit om din politica româneascã rãmâne premierul Tãriceanu. Acesta suportã cu un stoicisim pe cale sã devinã proverbial nu numai provocãrile Opoziþiei ci ºi pe acelea, incomparabil mai îndrãzneþe ºi, uneori chiar mai neruºinate ale propriei familii politice. Iar dacã el este personajul cel mai hãrþuit, atunci cel mai îndârjit hãrþuitor al sãu este însuºi preºedintele, cel care potrivit algoritmului electoral ar fi trebuit sã aibã un comportament de soþ iubitor, nu unul de amant înºelat ºi îndârjit. Mai nou, preºedintele nu se mulþumeºte cu aluzii sau cu reproºuri directe: el dã buzna pur ºi simplu în dormitoarele Executivului ºi sub ochii de copii speriaþi ai miniºtrilor încearcã sã o forþeze pe mamã la felurite fantezii, unul dintre ele nerecomandate nici mãcar majorilor. ªi de parcã asta n-ar fi de ajuns, preºedintele-hãrþuitor i se adaugã ºi câteva dintre rubedeniile apropiate ale premierului, care-l trag la rãspundere în numele disciplinei de familie cã refuzã sã stea caprã atunci când interesele de (mez)alianþã o cer. Ieºind din meandrele parobolei, sã spunem cã misia ºefului Executivului nu este deloc una uºoarã. tentativele sale de a dobândi o independenþã realã faþã de aliatul sãu totalitar se plãtesc scump, cu crize, scandaluri ºi dispute care abat atenþia nu numai a publicului, de la treburile curente spre altele lipsite de conþinut. Ambiþia prezidenþialã de a se afla chiar cu preþul forþãrii Constituþiei în capul mesei îl face pe Traian Bãsescu sã ignore adevãratele interese generale în favoarea unor þinte false. 'Controlul' prezidenþial asupra Parlamentului ºi a Executivului nu face decât sã nascã o rezistenþã ºi mai îndârjitã din partea celor tot mai puþin dispuºi sã accepte o asemenea formã de guvernare. Premierul însuºi se vede adesea silit sã recurgã la tertipuri de genul celui cu retragerea din Irak pentru a obþine rãgazuri ca sã-ºi continue acþiunile curente. Cã nu e dispus sã se retragã el însuºi politicos, pentru a face loc unuia în care preºedintele are mai multã încredere (pânã la proba contrarie) nici nu este de neînþeles: nimeni nu lasã caºcavalul puterii în favoarea pesmeþilor datoriei - cel puþin nimeni ºi încã nu în politica româneascã. Toþi cei investiþi cu puteri temporare încep sã creadã în misia lor sfântã ºi în datoria de a o duce la capãt, indiferent cu ce preþ. Chiar ºi cu acela al hãrþuirii. Politice.
Titlu: Sinecuriºtii
Nr Editie: 1769 Data: Monday 10 July 2006
Scandalurile care se þin lanþ în CNSAS ºi în CNA demonstreazã limitele - uneori de-a dreptul periculoase - ale proliferãrii unor instituþii programatic democratice, dar cãrora le lipsesc în primul rând resursele umane necesare pentru a-ºi atinge scopurile. Cele douã instituþii pomenite fac parte dintr-un veritabil evantai care se lãrgeºte pe mãsura în care cei veniþi la putere au mai multe datorii de plãtit ºi recompense de oferit pentru 'jertfa patrioticã' din campanie. Vinovat de ineficienþã ºi de deraieri este în primul rând sistemul de numire a persoanelor care fac parte din aceste instituþii. Nu conteazã experienþa în domeniu, profilul moral ºi profesional, ci susþinerea politicã.. Algoritmul pe baza cãruia se face desemnarea titularilor creazã din start premisele pãrtinirii ºi a lipsei de echidistanþã care se reflectã sistematic în decizii. Oamenii trimiºi acolo de partide sau de centrele de putere rãmân, pe parcursul întregului mandat, cu obligaþiile aferente. Deciziile lor poartã amprenta comenzii politice sau a feluritelor înþelegeri dintre formaþiuni. Tributare acestor servituþi, instituþiile îºi pierd treptat autoritatea, dacã au avut-o vreodatã ºi ajung sã nu mai reprezeinte altceva decât instrumente de presiune. CNA, în fruntea cãruia a fost numitã de cãtre PSD o persoanã care n-a avut nici în clin nici în mânecã cu audiovizualul (cu excepþia, poate, a unor prilejuri cu care a fost invitat sã-ºi dea cu pãrerea în calitate de ziarist) a reprezentat, în ultimii ani, un instrument de cenzurã a posturilor rebele, ale cãror programe au afectat imaginea partidului comanditar, fãcând un soi de 'poliþie politicã' pe bazã de amenzi ºi suspendãri de licenþã pe motive adesea hilare. Etichetat ca atare pe bunã dreptate, ºeful membrilor CNA a încercat fel de fel de diversiuni - între care ºi o aiuritoare candidaturã la primãria Capitalei, în concediul de odihnã! - prin care ar fi dorit sã convingã parlamentul cã nu e dator nimãnui, în speranþa prelungirii mandatului. Situaþia de la CNSAS este ºi mai gravã. Acolo s-au adunat, tot pe criterii politice, fel de fel de personaje frustrate sau uitate, dintre care doar doi-trei au habar cu ce se mãnâncã obiectul de activitate. Instituþia s-a transformat într-un soi de cenaclu în care lucruri esenþiale, care þin de existenþã, sunt tratate în regim comico-satiric, iar decizii la fel de esenþiale sunt luate mai degrabã pe bazã de vot ºi nu pe bazã de documente ºi analitã atentã. Va rãmâne antologic cazul lui Corneliu Vadim Tudor, salvat de un vot de la acuzaþia de a fi fãcut 'poliþie politicã', când în mod evident el fusese unul dintre cei urmãriþi. Probabil cã privit dintr-un unghi mai pertinent nici situaþia lui Dan Voiculescu nu este departe, deºi în cazul sãu cuvântul hotãrâtor îl va avea instanþa. ªi, în timp ce instanþele lucreazã sã dreagã gafele sau erorile voite, sinecuriºtii o duc bine mersi, cu salarii bune, maºini ºi secretare la dispoziþie.
Titlu: Axa Capacitate - BAC - Admitere
Nr Editie: 1770 Data: Tuesday 11 July 2006
Pe la începutul anilor '70, situaþia din învãþãmântul românesc ajunsese aproape de faza în care se aflã astãzi. Mita - la nivelul epocii, pilele ºi intervenþiile ajunseserã sã avarieze grav un proces caracterizat, în linii mari, prin seriozitate ºi calitate. Competiþia tot mai acerbã - accesul spre fazele superioare a învãþãmântului devenise o condiþie de supravieþuire la nivelul de 'decizie' al societãþii - pusese în joc toate mijloacele incorecte - de la trusturile de meditaþii pânã la traficul de subiecte. Fetiºul diplomei fãcuse din examenele de admitere veritabile licitaþii la care succesul aparþinea celor capabili sã pluseze în cartuºe de Kent ºi sticle de whysky - ca o mãsurã de prevedere, 'foloasele necuvenite' fiind mai blând pedepsite decât mita în bani, iar cu banii oricum nu prea aveai ce sã faci pe vremea aceia. Semnalele devenind îngrijorãtoare, Ceauºescu a decis ca examenele sã intre pe mâna Securitãþii, care ºi-a concentrat o parte din atenþie asupra acestui sector. Rezultatele n-au fost de neglijat. Vreme de mai bine de un deceniu, examenele n-au mai fost fraudate, de fricã, dupã metoda clasicã. S-a gãsit însã o portiþã prin care sã se strecoare odraslele oligarhiei de partid ºi de stat ºi atunci când a fost nevoie s-a dat o reglementare potrivit cãreia cei cu note mari în liceu puteau sã intre fãrã examen în facultate. Mãsura a fost revocatã dupã ce principalele ºarje de odrasle au trecut acest hop.Înlãturarea odioasei instituþii a dat la o parte ºi barierele din calea manipulãrii, transformând orice competiþie din învãþãmânt într-o sursã aproape continuã de beneficii pentru slujitori ai sistemului lipsiþi de dontologie. Ministrul Hãrdãu are dreptate când spune cã de vinã sunt, într-o mare mãsurã, pãrinþii, care forþeazã nota din dorinþa de a asigura un traiect cât mai uºor copiilor lor. Dar ministrul nu ia în consideraþie faptul cã sistemul este cel care genereazã un asemenea tip de competiþie. Practic, de 16 ani, la fiecare examen s-a încetãþenit o bursã, cu tarife clare. Tot de atunci, înfloresc trusturile de meditaþii ale profesorilor care fac parte din colectivele care redacteazã întrebãrile ºi subiectele de la teste. Anumite faze ale examenului s-au instituþionalizat pur ºi simplu, cum ar fi chetele pentru sensibilizarea comisiilor de examene sau 'atenþiile' care îi au ca destinatari pe profesorii examinatori.Cred cã, la fel ca ºi în sistemul de sãnãtate, o investigaþie care ar avea ca obiect banii negri care se vehiculeazã în învãþãmânt ar ajunge la concluzii care i-ar pune pe gânduri pe gestionarii bugetului. Se va putea constata cã sumele vehiculate depãºesc simþitor bugetul pe care-l acordã statul, fãrã a fi impozitate ºi dezechilibrând în mod evident întregul sistem.Ce e de fãcut? Dupã scandalurile de la Capacitate ºi de la BAC, va urma, mai mult ca sigur, cel de la Admitere. Guvernul trebuie sã facã ceva ºi acest ceva nu se poate rezuma, ca pânã acum, la schimbarea ministrului. Nu 'paturile' trebuie scoase din instituþiile ale cãror 'pensionare' practicã cele mai vechi meserii din lume...
Titlu: Sportul-rege la rãscruce
Nr Editie: 1770 Data: Wednesday 12 July 2006
Mai bine de o lunã a durat maratonul fotbalistic din Germania. Prea mult pentru unii. Prea puþin pentru cei care au tot aºteptat sã se întâmple ceva care sã justifice noþiunea de sãrbãtoare a sportului-rege. Spre dezamãgirea acestora, nu s-a întâmplat nimic. Excepþie face, poate, doar capul în piept pe care Zidane i l-a aplicat lui Materazzi prin care a dovedit cã, în ciuda corului de osanale, nu este altceva decât un fotbalist, cu picioare 'inteligente'. Graba cu care suntem dispuºi sã ne confecþionãm idoli de circumstanþã, asupra cãrora nu ºi-a spus cuvântul singurul arbitru cu adevãrat competent timpul - ne joacã feste ºi cazul lui Zidane este unul reprezentativ. Deºi a fost declarat, în ciuda gestului sãu descalificant, cel mai bun jucãtor al turneului final, Zidane este departe de o asemenea calitate. El s-a vãzut abia în fazele finale, dupã ce în preliminarii a moþãit. Cum au fãcut-o numeroºi alþi fotbaliºti de la care se aºteptau fapte de vitejie care nu s-au produs. A fost, mi-aº permite sã o spun, cel mai plicticos turneu final dintre toate cele pe care mi le amintesc, lipsit de emoþie ºi dramatism, fãrã faze memorabile - nu mai spun de întâlniri memorabile. A fost doar o afacere bine pusã la punct, cu exactitate nemþeascã ºi cu o eficienþã pe mãsurã. A funcþionat impecabil, dar spectacolul a lipsit cu desãvârºire. Iar cele mai importante decizii n-au fost urmarea performanþelor ºi a valorii, ci ale ºansei. Însuºi titlul de campioni mondiali a revenit uneia dintre echipe printr-o tragere la sorþi, cãci loviturile de la 11 m nu reprezintã altceva. Avem deci o campioanã norocoasã (de mai multe ori) nu una merituoasã. Nu ºtim dacã CM 2006 va rãmâne în memoria iubitorilor fotbalului prin altceva decât prin 'capul în piept' al lui Zidane. ªi de vinã nu este Zidane. De vinã este faptul cã forul de conducere al fotbalului nu sesizeazã gravul impas în care a fost adus acest joc de interesele financiare prea mari. Sub presiunea profitului care decurge din câºtig s-a sacrificat aproape total spectacolul. Regia unei întâlniri este tot mai riguroasã ºi face ca orice tentativã de incursiune în careu sã fie drastic controlatã. Se joacã tot mai mult în zonã, ca la handbal, ºi golurile din acþiune sunt tot mai puþine, lãsând loc celor din faze fixe. Driblingul iscusit este prima victimã a apãrãtorilor care 'cosesc' totul. Ofsidul anuleazã orice încercare de ieºire din monotonie. ªi, peste toate acestea, rolul arbitrar al arbitrilor creºte exponenþial, omorând bruma de spectacol care s-ar mai putea manifesta. Spuneam cã forul mondial întârzie sã reacþioneze la aceste blocaje prin modificãri ale regulamentului care sã elibereze fotbalul din chingile unui control excesiv. Aceastã întârziere va fi plãtitã cu creºterea absenteismului de pe stadioane ºi din faþa televizoarelor. Cu oprirea expansiunii din zonele geografice 'mituite' cu prezenþe nejustificate la turneele finale. Cu transferul de interese ºi de fonduri cãtre alte sporturi, mai adaptabile la cerinþele vieþii moderne. Înclin, de aceea, sã cred cã acest Campionat Mondial ar trebui sã marcheze o cotiturã în istoria fotbalului. O întoarcere la spectacol ºi la adevãratelor valori care i-au adus faima. Altminteri existã tot mai mult riscul ca la reluãri sã vedem mai multe capete în piept decât goluri.
Titlu: Moldova dã cu flit unirii!
Nr Editie: 1771 Data: Thursday 13 July 2006
Om cu Moldova în suflet, preºedintele Bãsescu alocã o bunã parte din timpul sãu clarificãrii relaþiei dintre cele douã þãri frãþeºti. Dar, cum spune zicala, frate-frate, dar unirea e o problemã care trebuie sã þinã cont de multe 'amãnunte'. Mãrturisirea fãcutã cu nãduf de Traian Bãsescu la o întâlnire cu olimpicii moldoveni, cum cã ar fi propus omologului sãu de la Chiºinãu varianta unei intrãri, braþ la braþ în UE a rãmas, pânã ieri, fãrã replicã. Abia acum dl Voronin a catadixit sã rãspundã, în termeni neobiºnuit de categorici, având în vedere relaþia dintre cei doi, întãritã de 'podul de vin' dintre cramele de la Chiºiniu ºi cea de la Cotroceni. Am vorbit despre asta cu dl Bãsescu, a spus el, dar au fost doar vorbe. Noi dorim sã ne unim cu marea familie europeanã, dar nu cu altcineva. Adicã, mai pe ºleau fie spus, nici nu ne trece prin cap sã renunþãm la suveranitatea noastrã, la teritoriul nostru, la limba noastrã chiar, doar ca sã se laude cei de la Bucureºti cu o Românie Mare. Mai mult, preºedintele moldovean a insistat asupra faptului cã România nu le face nici un serviciu moldovenilor, tot insistând sã se bage nechematã în negocierile privind Transnistria ºi cã mai bine ar face sã semneze odatã tratatul bilateral. Dintr-un foc, prietenul de peste Prut aruncã peste bord douã dintre temele de politicã externã în care Traian Bãsescu a investit mai multã energie decât ar fi fost necesar: uniunea dintre cele douã þãri ºi participarea la negocieri. Prima este constant respinsã de partener; cea de-a doua este deja una dintre ideile fixe ale ruºilor care nu înþeleg în ce calitate România s-ar amesteca în aceastã 'afacere de familie'. De familie ex-sovieticã. Problema unirii celor douã þãri este, spuneam, una complexã. Odatã depãºitã faza romanticã a 'podurilor de flori' au apãrut, tot mai evidente, lucrurile care ne despart. Cel mai pregnant dintre acestea rãmâne interesul oligarhiei moldovene de a-ºi pãstra nealterate atu-urile ºi influenþa. Cine-ar renunþa, de bunã voie, la toate avantajele ce decurg din suveranitate, pentru acelea, iluzorii, a unei reîntregiri problematice? Cine ar demola solidele relaþii economice mai mult sau mai puþin subterane, ale unor economii care s-au consolidat în complementaritate, pentru a încerca sã se insereze pe o piaþã prea ocupatã? Modelul german de reunificare a fost unic. El nu va funcþiona în cazul României ºi Moldovei pentru ca resorturile istorice sunt altele ºi atu-urile economice - ºi, implicit, politice - nu sunt comparabile. Vom rãmâne, în acest caz, cu o vagã speranþã ºi cu regretul cã ambele clase politice nu dispun de maturitatea ºi seriozitatea necesare unui obiectiv de o atare importanþã.
Titlu: O gravã eroare judiciarã: refuzul eliberãrii lui Miron Cozma!
Nr Editie: 1772 Data: Friday 14 July 2006
Lui Miron Cozma i s-a refuzat pentru cea de-a treia oarã eliberarea condiþionatã. În pofida documentelor prezentate, care atestau buna sa comportare în detenþie ºi îndeplinirea condiþiilor necesare pentru luarea unei astfel de mãsuri, instanþa a refuzat eliberarea invocând "gravitatea" faptelor pentru care a fost condamnat. Miron Cozma va rãmâne în analele agitatei perioade postdecembriste ca persoana care a generat nu doar cele mai violente tulburãri sociale, dar ºi ca persoana care a fost responsabilizatã pentru catastrofalele urmãrie ale mineriadei, care au întrziat considerabil nu doar intrarea în normalitate, dar ºi accesul în instituþiile fundamentale în care þara îºi cãuta locul - de la Consiliul Europei, la NATO ºi UE. Desigur, niciodatã nu va putea fi acceptatã ideea cã un singur om poartã vinovãþia tuturor acestor nereuºite, dar Miron Cozma a izbutit sã întruchipeze toate acele lucruri care ar fi reîntors societatea româneascã la nivelul realitãþilor dureroase de care se dorea desprinsã pentru totdeauna. Miron Cozma a fost - în viziunea multora dintre români dezamãgiþi sau nostalgici - haiducul modern care pune pe fugã o oligarhie nepreocupatã de altceva decât binele propriu. În viziunea altora, el a reprezentat pericolul unei reveniri, într-o altã formã, a "dictaturii proletariatului". Situaþia explozivã din Valea Jiului, combinatã cu varii interese politice, au fãcut din el vârful de lance al unei organizaþii aproape para-militare, ce putea fi oricând chematã sã facã ordine sau sã bage spaima în "duºmanii poporului". Manipulat în fel ºi chip, Cozma a sfârºit, previzibil, prin a plãti pentru oalele sparte de toþi cei care s-au folosit de el. Condamnãrile sale, pentru mineriadele din '91 ºi '99, au fost mai mult decât severe. De-a dreptul excesive. Imaginea acestuia, combinatã cu episodul tulbure al graþierii ºi reîncarcerãrii sale au început sã transforme, treptat, ispãºirea într-un martiriu. Cele trei refuzuri ale eliberãrii condiþionate nu fac decât sã amplifice acest sentiment. Cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere legal, ele sunt nejustificate: pentru faptele sale, a cãror gravitate este învocatã, Cozma a plãtit, fiind condamnat cu o maximã severitate. De data aceasta instanþa nu mai avea a-i re-judeca faptele, ci contextul ispãºirii pedepsei. Din acest punct de vedere, refuzul constituie o gravã eroare judiciarã, comisã de o instanþã ori lipsitã de experienþã, ori obedientã faþã de o eventualã influenþã politicã. Ea nu face decât sã întãreascã sentimentul cã liderul minerilor este un deþinut politic, într-o vreme în care aceastã noþiune ar trebui sã fie ºtearsã din catastiful de evidenþã a celor încarceraþi. Dacã preºedintele Bãsescu are sânge în vine - ºi a dovedit cã are - ar trebui sã intervinã în acest caz ºi sã demonstreze cã este apãrãtorul drepturilor tuturor românilor. Inclusiv ale celor ale lui Miron Cozma.
Titlu: Demnitari cu pusee de simpli cetãþeni
Nr Editie: 1782 Data: Monday 31 July 2006
Dacã sãptãmâna trecutã s-a întâmplat ceva care a bãtut prin cota de atenþie ºi de interes orice alt eveniment, acesta a fost accidentul de circulaþie al premierului Tãriceanu. Plecat la plimbare cu motocicleta sa favoritã (un Harley Davidson 'de colecþie'), Cãlin Popescu Tãriceanu a luat un viraj strâns, în vitezã ºi, derapând, a intrat în plin într-un automobil care venea din sens opus. Norocul celor doi a stat în faptul cã ºi motocicleta (americanã) ºi automobilul (european) sunt maºini solide, construite cu grijã pentru securitatea celor pe care-i poartã. Imaginaþi-vã ce s-ar fi întâmplat dacã la Corbeanca s-ar fi confruntat o Mobrã cu o Dacie model vechi. Nici nu vreau sã mã gândesc... Aproape instantaneu, televiziunile de ºtiri ºi-au întrerupt programele obiºnuite pentru a anunþa ºtirea. Aflaþi sub impresia evenimentelor politice, reporterii ºi-au dat în petec ºi au construit un story de senzaþie: premierul s-ar fi ciocnit cu nimeni altul decât cu liderul conservator: Dan Voiculescu!!! Cum la noi chestia cu verificarea din mai multe surse e depãºitã (de regulã, nu e nevoie nici mãcar de una: e suficientã intuiþia reporterului), situaþia a trenat pânã când lucrurile au putut fi repuse în matca lor de informaþii autorizate. Bref: premierul ºi-a luxat piciorul ºi a fost dus la spital. Supãrare pentru unii, bucurie pentru alþii. Nici una prea întreagã. ªi, parcã pentru a le face în ciudã ultimilor, motociclistul Cãlin s-a dus a doua zi la ºedinþa de guvern ca la plajã, în pantaloni scurþi ºi în ºlapi, ºi cu cârjele de rigoare. Fapt divers? Sigur cã nu. Pentru cã implicaþiile sale sunt neobiºnuit de complexe. S-a declanºat, aºadar, o veritabilã dezbatere naþionalã cu tema: poate un demnitar sã se joace din când în când de-a omul obiºnuit? Rãspunsul nu este clar, dupã cum nu sunt clare nici reglementãrile în vigoare! Putem doar sã constatãm cã instituþiile de resort nu au forþa necesarã pentru a-l convinge pe Traian Bãsescu sã nu se urce bãut la volan, sau pe Cãlin Popescu sã nu goneascã cu vitezã peste cea maximã de unul singur, pe ºosea. Serviciul de Protecþie ºi Pazã este, cel mai adesea, la discreþia celor pe care trebuie sã-i protejeze ºi nu poate sã o facã împotriva voinþei lor. Pentru fanteziile unui preºedinte sau ale unui premier, statul cheltuieºte o grãmadã de bani, la costuri adãugându-se, inevitabil ºi consecinþele acestor escapade. Pentru primii oameni din stat nu este încã limpede faptul cã legea este una pentru toþi ºi cã nici mãcar lor nu li se pot admite derogãri. Mai ales atunci când, punându-ºi în pericol propria persoanã, afecteazã siguranþa sau buna funcþionare a resorturilor naþionale. Pentru petreceri la terase ºi escapade nocturne le era suficientã calitatea de simpli cetãþeni. Nimeni nu i-a obligat sã intre în competiþie pentru cele mai înalte responsabilitãþi din stat. Dar când au fãcut-o, au obligaþia sã respecte tot ceea ce guverneazã aceastã calitate.