Titlu: Petrol contra ºpagã
Nr Editie: 1626 Data: Tuesday 01 November 2005
Raportul redactat de o comisie internaþionalã privitor la desfãºurarea
programului ''Petrol contra hranã'' dã la ivealã o încrengãturã de
interese ºi manifestãri de corupþie la nivel global.
Cifrele sunt impresionante ºi ele aratã un lucru cât se poate de clar:
niciodatã embargourile, de orice fel au fost ele, nu i-au slãbit sau
descurajat pe cei supuºi unui astfel de tratament, pentru cã întotdeauna
au existat ºi au funcþionat interese mai mari ºi mai bine fundamentate
economic decât aducerea la normele de bunã purtare a unora sau altora
dintre cei care au sfidat lumea.
Petrolul irakian s-a dovedit mai puternic ºi mai convingãtor decât
abaterea de la normele de comportament ºi a decenþei interstatale.
Închiderea robinetului prin care curgea o zecime din producþia mondialã
n-ar fi folosit nimãnui, ºi în primul rând, marilor companii
internaþionale, care nu ar fi avut cu ce sã-l înlocuiascã în circuitul
mondial al resurselor energetice.
Însuºi programul ''Petrol contra hranã" s-a nãscut nu din nevoia de a
ajuta poporul irakian, ci din interesul de a-i pune în circulaþie
petrolul, indiferent de formã. Se îndoieºte oare, cineva, cã înalþii
funcþionari ai ONU, sau ºefii marilor naþiuni nu ºtiau care e adevãratul
rost al programului, cã nu ºtiau cum se deruleazã ºi cã de fapt copiii
Irakului nu beneficiau cu nimic de pe urma lui? Toatã lumea ºtia, dar se
respectã regula nescrisã a oricãrui embargou: fã-te cã nu vezi ºi vei trãi
liniºtit ºi bine.
Relevanþa cifrelor din raport este aproape nulã, atâta timp cât aproape
nici o companie importantã nu a fost þinutã în afara jocului ºi pe lista
ONU se regãsesc toate marile familii ale economiei mondiale.
''Suprataxele'' fãceau ºi ele parte din regula jocului ºi din ele se
înfrupta, poate, nu atât Saddam cât liota de intermediari cu funcþii ºi cu
titluri de pretutindeni.
Cã România se regãseºte în acest circuit nu mi se pare nici acesta un
capãt de þarã, atâta timp cât nu a fost încãlcat embargoul ci s-a jucat în
interiorul principiilor care l-au guvernat ºi nu vãd de ce Rompetrol ar fi
mai culpabil decât Volvo sau alþi titani ai business-ului mondial.
Cât despre epilogul programului, el apare din ce în ce mai limpede.
Pedepsindu-l pe Saddam, America a luat în propriile ei mâini programul
petrolului irakian, nemailãsându-l la discreþia tuturor intermediarilor
care s-au îmbogãþit suficient de pe urma sa. Acum ºpaga rãmâne în mâinile
câºtigãtorului.
Titlu: Sindromul buzelor umflate
Nr Editie: 1730 Data: Thursday 17 November 2005
Nu trebuie sã fii un fan mai mult sau mai puþin deghizat al actualei Opoziþii (deºi, într-o anumitã accepþie, foarte prezentã într-o importantã zonã a media, fidelitatea faþã de putere îþi conferã automat un înalt coeficient de obiectivitate) ca sã constaþi cã toatã aceastã poveste a schimbãrii, politice sau administrative, a preºedinþilor de Camere este cusutã cu aþa albã a demagogiei de partid. Chiar dacã unora dintre corifeii Alianþei situaþia rezultatã în urma alegerilor din 2004 li se pare nefireascã sau chiar neeuropeanã (criteriu extrem de ad-hoc), actuala componenþã a formelor de conducere a Parlamentului este rezultatul unui ºir de evenimente care cu greu pot fi puse sub semnul întrebãrii. Cea mai vehiculatã legendã este aceea cã, deºi a câºtigat alegerile, Alianþa este lipsitã în mod abuziv de pârghiile de exercitare a puterii în cadrul parlamentului. Or adevãrul istoric este cã Alianþa n-a câºtigat alegerile. Dacã ne referim strict la scorul electoral, acestea au fost câºtigate de PSD. Alianþa a fost însã beneficiara unei inginerii prin care preºedintele ales a forþat Constituþia într-una din zonele sale de neclaritate, încredinþând formarea guvernului unei alte forþe politice decât cea care ar fi fost îndreptãþitã sã primeascã prima aceastã misiune. Urmare a acestei manevre, sistemul de alianþe s-a reconfigurat ºi alianþa electoralã D.A. s-a trezit în postura de beneficiar al puterii executive. Între timp, însã, se petrecuse episodul alegerii forurilor conducãtoare ale Parlamentului, pe fondul configuraþiei pre-electorale, în care PSD pleca avantajatã de prezenþa aliatului sãu PUR, estimându-se atunci cã partidul lui Nãstase va fi cel care înspre care se va orienta ºi UDMR-ul. Pe acest fond - combinat cu o inabilã retragere, în momentul votãrii, a reprezentanþilor Alianþei - s-a produs instalarea în fruntea celor douã Camere a domnilor Nãstase ºi Vãcãroiu. Ideea revendicãrii celor douã funcþii le-a venit reprezentanþilor Alianþei ceva mai târziu, odatã cu gustul asumãrii tuturor celorlalte pârghii. Atunci a intervenit ºi prima contestare, soluþionatã de Curtea Constituþionalã în favoarea titularilor. Tot tãmbãlãul schimbãrii regulamentelor a fost fãcut ºtiindu-se cã, pe fondul lucrurilor, Curtea Constituþionalã n-ar fi putut da o soluþie contrarã. S-a încercat însã, în virtutea precedentului creat de Bãsescu, o manevrã de forþã, acompaniatã de intimidarea membrilor Curþii prin acuze de obedienþã faþã de fosta Putere. Acest lucru n-a fãcut decât sã-i întãreascã pe judecãtori (majoritatea lor) în convingerea cã prevederea constituþionalã trebuie sã primeze, iar logica susþine principiul cã regulile nu se pot schimba în timpul jocului. Cred cã în cazul ultimei decizii, membrii Curþii au dat dovadã cu adevãrat de independenþã, altminteri o decizie favorabilã Puterii neînsemnând altceva decât reîntoarcerea la obedienþã politicã. Asta cu atât mai mult cu cât în aceastã fazã PSD-ul n-ar fi avut cum sã-i recompenseze ºi nici cum sã-i preseze în direcþia doritã. Întreg acest episod relevã un sindrom prezent în politicã - sindromul buzelor umflate - pentru a cãrui satisfacere nu se face economie nici de demagogie ºi nici de gun simþ. Interesul scuzã mijloacele - cum a zis ''nemuritorul Gambetta''.
Titlu: Calendarul dnei Macovei
Nr Editie: 1731 Data: Friday 18 November 2005
‚Pânã în aprilie anul viitor nu vom avea condamnãri pe marea corupþie’ – spune dna Macovei urmãrind cu degetul calendarul. Abia dupã aceea vor urma condamnãri pe bandã, în aºa fel încât sã fie respectate recomandãrile Uniunii Europene ºi angajamentele României faþã de aceºtia. Ce spune doamna Macovei sunã – vorba unui premier de-acum vreo 15 ani – ca dracu’! Adicã la ministerul Justiþiei existã planuri bine fixate în desfãºurãtoare: de aici pânã aici condamnãm atâþia corupþi; de aici pânã dincolo, nu condamnãm, le lãsãm un pic de respiro; apoi începem din nou sã umplem puºcãriile! Treaba asta vine, dacã nu mã înºel, în deplinã ºi totalã contradicþie cu independenþa justiþiei. Ministrul este administratorul sistemului, el poate sã planifice fondurile ºi resursele, dar în nici un caz numãrul de dosare sau cel de condamnãri. Primele sunt treaba procurorilor despre care am auzit recent cã ar avea rãspundere deplinã asupra ceea ce fac ºi cã nu au de dat seamã nici mãcar ministrului, fie ºi la telefon, iar celelalte sunt ale judecãtorilor, care condamnã sau nu în funcþie de ceea ce este în dosar ºi de prevederile legii. Dac-ar fi cum spune doamna Macovei înseamnã cã ne întoarcem la vremurile în care miliþia avea plan de amenzi ºi de carnete ridicate, iar judecãtoriile plan de condamnãri a paraziþilor fãrã loc de muncã. Mi-e greu sã cred cã Uniunea Europeanã ne-ar putea cere ceea ce e gata sã ofere doamna Macovei, cea care, mai nou, informeazã Europa cã lupta anticorupþie a început abia în momentul în care societatea civilã a instalat-o pe domnia sa în scaun. Pânã atunci nimic, nici mãcar de sãmânþã! Cred însã cã Uniunea Europeanã ne cere, imperios, sã eliminãm mai ales condiþiile care conduc la fenomene de corupþie. Nu umplerea puºcãriilor este obiectivul primordial (deºi nu se face nici sã stea goale, atâta timp cât corupþii au ºi etichete-n frunte) ci asanarea climatului social. Pe monumentul ridicat peste ani, în amintirea doamnei Macovei, ca apostol al luptei cu corupþia, va putea sta la loc mai de cinste faptul cã odatã cu dânsa a dispãrut corupþia, decât cã a înfundat 39,5 corupþi. Aºa încât calendarul domniei sale ar putea fi folosit în scopuri mai bune decât acela de a planifica arestãri ºi condamnãri.
Titlu: O instituþie vulnerabilã
Nr Editie: 1732 Data: Saturday 19 November 2005
O campanie cu nimic diferitã de modul în care se desfãºurau aceste acþiuni într-o perioadã de tristã amintire a fãcut din Curtea Constituþionalã una dintre þintele privilegiate ale oprobriului public.
Cea mai înaltã instanþã, al cãrui rol este sã asigure funcþionarea societãþii în concordanþã cu principiile înscrise în legea fundamentalã, a devenit brusc ºi peste noapte, o rezervaþie de dinozauri, o instituþie retrogradã care împiedicã progresul democraþiei ºi o adunare aservitã intereselor unui partid politic. Primul cor de acuze rostite pe toate lungimile de undã ale impulsivitãþii a fost generat de decizia de respingere a câtorva prevederi din primul pachet legislativ asumat de guvernul Tãriceanu, care cuprindea ºi legile reformei în justiþie, când acuzatorii au lãsat sã se înþeleagã cã obtuza curte a respins cu totul coletul guvernamental. Ba, mai mult, profitând de prilej, premierul a anunþat o decizie îndelung aºteptatã de preºedinte: demisia! Evident, gestul era unul disproporþionat ºi dupã o maturã cugetare în compania unui mic grup de interese, Tãriceanu a renunþat la demisia irevocabilã. Spre binele þãrii. Curtea a rãmas însã ºocatã de grava responsabilitate aruncatã în spinarea sa.
Cel de-al doilea episod este acela al denunþãrii ca neconstituþionale a principalelor prevederi cuprinse în noile regulamente ale Camerelor - ºi anume schimbarea din mers a preºedinþilor. Lungul rãzboi de gherilã dus în acest scop de Putere în contra Opoziþiei a fost unul fãrã orizont. Nu cred cã a fost cineva din tabãra Puterii care sã fi crezut sincer în reuºita demersului. Nu pentru faptul cã o atare procedurã ar fi fost imposibilã, ci pentru cã deja Curtea se pronunþase în acest sens, iar o soluþie contrarã n-ar fi fãcut altceva decât sã o discrediteze profesional ºi legal.
De ce, însã, deºi a luat decizii îndreptãþite, în ambele cazuri, Curtea suportã aceastã campanie plinã de acuze ºi suspiciuni, fãrã a crâcni? Pentru simpul motiv cã este vulnerabilã: prin construcþie. Prin faptul cã legea sa de organizare n-a prevãzut, la vremea respectivã, o regulã care sã o punã la adãpost: ca membrii sãi sã nu fi fost înregimentaþi politic. Or, nu mai puþin de trei dintre actualii titulari au îndeplinit funcþii în guvern sau parlament, din partea PSD-ului, iar unul are o problemã de conflict de interese prin soþia sa. Acuza de obedienþã, deºi în cazul de faþã nu se prea susþine (doar dacã 'recunoºtinþã' ar fi mai puternicã decât litera legii), ar fi fost de înþeles abia dacã ar fi dat o soluþie favorabilã Puterii, trezind îndreptãþite suspiciuni de aceastã naturã.
Enervarea Coaliþiei este de înþeles: Curtea se aflã la originea a douã dintre cele mai spectaculoase eºecuri ale sale. Enervarea nu este, însã, un bun sfetnic: ideea de a demara formalitãþile pentru suspendarea unor membri ai Curþii înaintea expirãrii mandatului nu face altceva decât sã repete greºelile precedente ºi sã supunã Alianþa unui nou eºec.
Titlu: ''Neprietenii'' lui Bãsescu
Nr Editie: 1733 Data: Monday 21 November 2005
Cea mai mare greºealã pe care o poate face în acest moment un politician activ este sã subestimeze forþa ºi tenacitatea preºedintelui Bãsescu. Dincolo de miºcãrile sale aparent haotice ºi de gesturile sale ºocant nonconformiste, se ascunde o tenacitate de buldog ºi o memorie a afronturilor de elefant. Bãsescu nu iartã nimic ºi pe nimeni, mai ales dintre cei care i se opun sau îi nesocotesc deciziile. Au simþit-o pe pielea lor colaboratori apropiaþi, precum Guºã, sancþionat drastic pentru nerãbdarea inoportunã de a revendica conducerea unui serviciu secret, sau chiar Silvian Ionescu, personaj de forþã în timpul alegerilor, pentru imprudenþa de a fi acceptat o poziþie neîmpãrtãºitã de Marele Frate. Dl Haºotti îl acuzã pe preºedinte de a fi un ''neprieten'' al liberalilor. Eronat. Bãsescu n-are prieteni. Nici nu prea îºi poate permite. Dar n-are nici neprieteni. Este vorba doar de persoane care îi încurcã socotelile ori îi încalcã predispoziþiile. Tãriceanu, dincolo de aparenþa sa de copil cuminte ºi ascultãtor, i-a încurcat, prin obstinaþia cu care s-a agãþat de scaunul de premier, toate socotelile. Dar în special ideea alegerilor anticipate, unica ºansã, în viziunea prezidenþialã, de a asigura un suport temeinic ºi ''moral'' pentru îndeplinirea programului sãu politic. Pentru Tãriceanu nu mai existã iertare, iar ca dovadã este faptul cã e atacat acolo unde îl doare mai tare - relaþia sa cu Dinu Patriciu. Acesta din urmã se face ºi el vinovat în cea mai mare mãsurã de puseele de independenþã liberale, el aflându-se la originea tuturor atitudinilor anti-bãsesciene bazate pe forþa economicã ce o conferã petrolul. ''Neprieteni'' ai lui Bãsescu sunt ºi acei politicieni din tabãra liberalã, ale cãror antecedente la guvernare îi fac vulnerabili în faþa unei opinii publice care aºteaptã de la Bãsescu tragerea în þeapã a tuturor corupþilor, cu sau fãrã documente doveditoare ºi indiferent de tabãra cãreia-i aparþin. De aceea s-a ºi opus sistematic mandatãrii cu funcþii publice a unui Ruºanu sau Vosganian, ori chiar a unui Berceanu din tabãra proprie. Cel mai circumspect s-a dovedit Bãsescu tocmai faþã de tovarãºii sãi de luptã. Amânând pânã la exasperarea pretendenþilor schimbarea ºefilor de servicii secrete, el a lãsat sã se înþeleagã cã, pânã la un punct, preferã sã lucreze cu oameni pe care îi poate controla în virtutea antecentelor lor vizibile, decât cu veleitari supuºi tentaþiei trãdãrii. Ori nici Timofte ºi nici Fulga nu vor face aºa ceva atâta timp cât vor fi menþinuþi în funcþii în pofida tuturor protestelor. Nu întâmplãtor Bãsescu a pus surdinã comentariilor la adresa ultimei decizii a Curþii Constituþionale, o instituþie prea timoratã pentru a nu putea deveni, la un moment dat, rãzbunãtoare. Cu instrumente constituþionale.
Titlu: Înapoi la ''comunitate''!
Nr Editie: 1734 Data: Tuesday 22 November 2005
Proiectul unei coordonãri, nu atât a activitãþii curente a serviciilor secrete, cât a rezultatelor muncii acestora este mai vechi. El a fost pus cu intenþia de a i se da o înfãþiºare concretã de cãtre fostul consilier prezidenþial ºi a fost ºef al SIE, Ioan Talpeº, în timpul ultimului mandat al preºedintelui Iliescu. Atunci însã s-a lovit de opoziþia fermã a unor grupãri din cadrul Guvernului condus de Adrian Nãstase, precum ºi din cadrul Parlamentului, nemulþumite de ideea cã preºedinþia ar putea acumula mai multã autoritate decât ar permite Constituþia. Nota bene: opoziþia la proiect nu a fost exprimatã de Opoziþia politicã, ci chiar din interiorul partidului de guvernãmânt. Cert este cã, în stilul propriu, decât sã agite apele, preºedintele Iliescu a renunþat mai întâi la proiect, iar mai apoi chiar la Ioan Talpeº, pe care l-a trimis la Guvern sã se ocupe de integrarea europeanã. Cã ideea a fost reluatã ºi finalizatã de Traian Bãsescu nu este de mirare. Voluntarul ºi autoritarul preºedinte a ''suferit'' de pe urma limitãrii constituþionale a prerogativelor sale, lucruri despre care a considerat cã îl împiedicã sã-ºi ducã la bun sfârºit misiunea istoricã de combatere a corupþiei. Nu cine ºtie ce ameninþãri de ordin extern l-au condus spre o atare construcþie, ci sentimentul cã, lãsate de capul lor, serviciile se vor concura între ele irosindu-ºi energia în lupte sterile ºi nelucrând pentru identificarea realelor surse de tensiuni care sunt afacerile ilicite ºi acþiunile dirijate de corupþie. Bãsescu a întâmpinat la rândul sãu opoziþia politicienilor din propria alianþã, mai mult decât din partea Opoziþiei, dar nu s-a lãsat impresionat ºi nici condus de ideea cã o astfel de comunitate ar trebui sã funcþioneze sub egida Parlamentului. A adus-o cu grãbire în ograda sa, la Cotroceni, forþând practic decizia CSAT-ului ºi pregãtindu-se sã numeascã la cârma ei un om din imediata sa apropriere - foarte probabil, consilierul Sãftoiu. Conform informaþiilor ''scurse'' din ºedinþa CSAT de vineri, comunitatea n-ar face altceva decât sã punã cap la CSAT informaþiile ºi sã realizeze sinteze ºi informaþii care sã fie puse la dispoziþia membrilor CSAT ºi pe baza cãrora sã se poatã lua anumite decizii. Pânã aici, nimic senzaþional. Ceea ce rãmâne în suspensie este modul în care va fi controlat acest organism ºi de cãtre cine. Dar, mai ales, rãmâne neclarã ideea cã, dacã datele ºi sintezele se referã la siguranþa naþionalã, la acestea ar trebui sã aibã acces ºi Opoziþia - la fel de interesatã ºi responsabilã, cel puþin toretic, de acest aspect. Dar asta ar însemna ca comunitatea sã nu vehiculeze informaþii ºi date cu caracter politic. Ceea ce pare, din capul locului, mai greu, dacã nu imposibil...
Titlu: Victoria sistemului: la zero!
Nr Editie: 1735 Data: Wednesday 23 November 2005
Cel puþin în aparenþã, victoria lui Mircea Sandu în competiþia pentru funcþia de preºedinte al Federaþiei Române de Fotbal reprezintã o înfrângere a dorinþei ºi voinþei de înnoire, de curãþare de zgura profitorilor care au trãit ºi trãiesc bine de pe urma momentelor de glorie înscrise pe rãbojul celui mai iubit dintre sporturi de o generaþie talentatã ºi norocoasã. Mircea Sandu a învins pentru cã el controleazã sistemul pe care el însuºi l-a creat, în cea mai mare mãsurã. Un sistem de interese ºi de complicitãþi al cãrui unic scop este supravieþuirea. La vârf. S-a simþit ameninþat sistemul de ofensiva unui Gicã Popescu, ale cãrui bune intenþii nimeni nu le poate contesta, pânã la proba contrarie? Nu cred. Mai degrabã este vorba de o lipsã de încredere în capacitatea outsiderului de a se adapta în timp util. Pentru cã Gicã Popescu nu vine din lunã, sau de pe alt continent. El este un produs al acestui sistem, chiar dacã acest lucru nu-l încântã acum, ºi n-am aproape nici o îndoialã cã adacã ar fi fost ales, n-ar mai fi trecut prea mult timp pânã când s-ar fi dovedit un demn continuator al tradiþiilor împãmântenite sub Mircea Sandu. De ce, totuºi, nu s-a simulat mãcar dorinþa de înoire? De ce din trei membri cu drept de vot, doar unul a votat pentru Gicã? De ce n-a fost nici mãcar o victorie pe muchie de cuþit? Pur ºi simplu pentru cã cei care trãiesc de pe urma fotbalului nu doresc altceva. Ei vor doar un statu guo, în care nimic nu se schimbã chiar dacã uneori actorii joacã roluri dramatice în care aproape cã-þi vine sã crezi cã-ºi vor capetele unii altora în vârful unui bãþ. Cearta este pentru fraieri ºi pentru televiziune. Între ei, toþi sunt bãieþi buni ºi stiu exact pânã unde se pot întinde: pânã acolo unde a stabilit Naºu'! Lumea fotbalului a supravieþuit revoluþiei prin care a trecut þara.Ea trãieºte încã în lumea de dinainte, cu regulile ºi împãrþelile ei ºtiute, cu satisfacþia cã a dispãrut categoria care o controla ºi poatã sã-ºi vadã în voie de interese. Cu o federaþie croitã special sã nu-ºi poatã da ºefii afarã, cu arbritri grijulii cu cariera lor, cu ºefi de cluburi cointeresaþi ca ''cooperativa'' sã funcþioneze. ªi nimic nu se va schimba atâta timp cât cei pe spinarea ºi pe talentul cãrora huzuresc acum ''cooperatorii'' nu vor ajunge la concluzia cã trebuie sã facã ºi ei o revoluþie. Dar una adevãratã.
Titlu: Diplomaþia originalã a lui Traian Bãsescu
Nr Editie: 1736 Data: Thursday 24 November 2005
Vizita oficialã a preºedintelui Bãsescu în Franþa a venit tocmai în momentul în care ideea cã ºeful statului român este blocat în contactele internaþionale pãrea sã prindã teren. Cu atât mai mult cu cât în ultimele ºase luni vizitele oficiale peste hotare au fost nesemnificative, iar primirile la Bucureºti au vizat parteneri zonali, de mai micã importanþã. Cu excepþia unor summit-uri sau reuniuni internaþionale cu participare masivã, dar simbolicã, ºeful statului român nu a prea avut, deci, prilejul sã-ºi exerseze talentele diplomatice, iar când a fãcut-o (ca, de exemplu, la ONU, în septembrie) s-a întâlnit doar cu vecinii pe care-i putea aborda mai direct de acasã. Cauzele acestei izolãri au fost puse de comentatori pe seama unor opþiuni de politicã externã fãrã acoperire în planul relaþiilor curente, bilaterale. Ce doi poli ai acestei strategii – axa Bucureºti-Londra-Washington ºi zona Mãrii Negre – au fost contestate sau evitate chiar de cãtre cei în cauzã. Nici Blair ºi nici Bush n-au fost încântaþi de ideea unei noi ‚axe’ (nomina odiosa), iar un parteneriat privilegiat cu România, în detrimentul altor þãri din zonã, nici nu putea fi luat în consideraþie, în timp ce aprecierile despre ‚lacul rusesc’ au trezit suspiciuni din partea Rusiei, care ºi aºa nu considera relaþia cu România una dintre prioritãþile sale. Cât despre distribuþia responsabilitãþilor în bazinul Mãrii Negre, România vine oricum cam pe locul al patrulea. Traian Bãsescu încearcã sã practice, la Cotroceni, o diplomaþie originalã, care vrea sã se debaraseze de înseºi principiile de bazã ale diplomaþiei. Este o tentativã singularã care nu face decât sã-l izoleze, lipsindu-l de interlocutori, chiar dacã principiile de la care pleacã sunt valabile. Faimoasa teorie a ‚licuricilor’ este realã, pe fond, dar ea nu are valoare practicã atâta timp cât România nu reprezintã, în momentul de faþã, o mizã pentru nici unul dintre marii lumii. Preferinþa pentru anglo-americani nu face altceva decât sã-i irite pe nemþi ºi pe francezi care considerã cã România ar trebui sã stea cuminte în sfera lor de influenþã. Pe de altã parte, o astfel de poziþie vine în contradicþie cu interesele europene ale unei Românii care nu a trecut încã pragul aderãrii. Însãºi încercarea recentã a lui Traian Bãsescu, de a-i desluºi lui Chirac care au fost raþiunile enunþãrii principiului ‚Axei’ reprezintã o lipsã de tact: cum sã-i explici – ca acesta sã accepte – cuiva de care ai nevoie, de ce eºti mai prieten cu rivalii lui decât cu el? Acesta ºi altele (referinþe imprudente la ‚tainuri’ ºi la ‚mira politicã’) sunt motivele unei primiri reci, ‚pragmatice’ de pe urma cãreia nici Traian Bãsescu ºi nici România nu obþin mare lucru, în afara unei promisiuni politicoase de ratificare a aderãrii. O formalitate, dealtfel. Vector al politicii ºi relaþiilor externe, preºedintele ar trebui sã punã mâna pe carte ºi sã mai înveþe câte ceva din abecedarul diplomaþiei de care nu se poate lipsi la ‚extern’, precum la ‚intern’. Cu atât mai mult cu cât nici consilieri pe aceste probleme nu mai are, de când l-a gonit pe Pleºu.
Titlu: Mineriada dascãlilor
Nr Editie: 1737 Data: Friday 25 November 2005
Prin consecinþele sale de lungã duratã, greva profesorilor se înscrie pe rãbojul acþiunilor revendicative de pânã în prezent ca cea mai gravã, dupã cele ale minerilor. O grevã paºnicã, dar care are implicaþii în toate straturile sociale, aducând în prim plan criza profundã a învãþãmântului - un sector pe care guvernãrile succesive de pânã acum l-au tratat cu superficialitate ºi într-o manierã haiduceascã. De 16 ani învãþãmântul se aflã pe ultimul loc al atenþiei ºi preocupãrilor executive. Cu excepþia hei-rup-ului de la fiecare început de an ºcolar când se mai cârpesc pentru a fi puse într-o relativã stare de funcþionare ºcolile, acest sector este împins la coada prioritãþilor, considerându-se cã aºa cum s-a descurcat pânã acum, se va descurca ºi în continuare. Reforma în învãþãmânt de pânã acum este practic nulã. S-au fãcut tot felul de experimente, care de care mai neinspirat, care au adus pe toatã lumea - elevi, dascãli, pãrinþi - într-o profundã stare de dezorientare. De la reforma lui Spiru Haret, nimic notabil nu s-a mai întâmplat în acest sector, sistemul comunist având totuºi meritul de a-l fi menþinut într-o relativã stabilitate care s-a spulberat odatã cu revoluþia. Cu toate cã majoritatea miniºtrilor care s-au succedat la conducerea învãþãmântului au fost oameni cu relativã autoritate, nici unul nu a reuºit sã punã piciorul în prag ºi sã spunã: gata, aºa nu se mai poate! A fãcut-o doar Mircea Miclea ºi el are meritul de a fi fãcut ºi gestul de onoare al demisiei în faþa incapacitãþii colegilor sãi de Executiv de a înþelege o situaþie a cãrei gravitate ne apare acum în toatã complexitatea ei. Subfinanþarea învãþãmântului nu este un fenomen obiectiv. Când au fost strânºi cu uºa, premierul ºi ministrul de finanþe au gãsit de unde sã ciupeascã pentru a mai adãuga câte ceva în bugetul ºcolii. Este limpede cã e vorba despre o atitudine ºi despre lipsa dorinþei de a aºeza ºcoala pe fãgaºul normalitãþii. Tot ceea ce nu s-a fãcut în aceºti 16 ani se va vedea, în mod sigur, în anii care urmeazã, în capacitatea generaþiilor de elevi care n-au primit instrucþia cuvenitã ºi care vor crea un gol de competenþã în structurile sociale. Se va vedea ºi în deprofesionalizarea continuã a cadrelor didactice ºi în performanþa minimã a acestora- în sistem rãmânând dominantã categori celor care nu reuºesc sã facã altceva mai bine plãtit. Dar cel mai grav lucru rãmâne, pânã la urmã, refuzul vãdit al autoritãþilor de a gãsi soluþia rezolvãrii crizei actuale, fãrã a umbla, neinspirat, la pârghii punitive ºi la presiuni. Salarizarea dascãlilor rãmâne primul pas în repunerea în funcþiune a învãþãmântului, restul problemelor - programe ºi dotãri - fiind în responsabilitatea ministerului ºi a celor care-i alocã fondurile necesare. Este momentul sã se punã capãt acestei stãri, iar guvernul este cel care ar trebui sã-ºi dovedeascã acum buna credinþã ºi disponibilitatea realã.
Titlu: S-a deschis sezonul la peºti mari!
Nr Editie: 1738 Data: Saturday 26 November 2005
Procurorul Daniel Morar, ºeful DNA, a þinut sã dea semnalul de deschidere a sezonului de pescuit pentru peºtii mari, într-o conferinþã de presã festivã. Cu acest prilej el a anunþat cã sunt în lucru vreo 28 de dosare între ale cãror coperþi se aflã nume sonore din elita politicii: parlamentari, miniºtrii, ºefi de instituþii. N-a ridicat vãlul secretului decât de pe unul dintre acestea: acela care îl priveºte pe fostul ºef al Regiei Pãdurilor, actual deputat PSD, Ion Dumitru. Acestuia i se reþin cheltuieli nejustificate ºi licitaþii trucate prin care ar fi pãgubit statul de vreo 2 milioane de euro. Cine-ºi va face iluzia cã odatã dosarul fãcut de PNA, inculpatul e ca ºi legat, se cam înºealã. Pentru cã într-o justiþie care se vrea democraticã lucrurile nu sunt chiar aºa de simple cum erau pe vremea comunismului, când justiþia nu avea de fãcut altceva decât sã dea sentinþa pe ceea ce exista în dosar, lucruri în general considerate ca inatacabile. Din pãcate, instituþia procuraturii pare sã se fi adaptat cel mai puþin noilor rigori, democratice ºi profesionale. Altfel nu se explicã eºecurile în serie suferite de procurori la proba instanþei. Atâþia infractori sadea au fost puºi în libertate pentru cã dosarele erau prost alcãtuite, probele erau insuficiente (uneori cu intenþie) sau se comiteau erori grosolane de procedurã, încât opinia publicã a devenit cu bun temei reticentã. Existã, desigur, reflexul de a da vina pe magistraþi. Dar, chiar dacã ºi în rândurile lor se înregistreazã manifestãri de neglijenþã sau de clemenþã dubioasã, aici lucrurile mai pot fi corectate. Un dosar prost fãcut, însã, nu-i lasã judecãtorului altã ºansã decât sã-l respingã ºi sã punã infractorul în libertate! Nici o instanþã nu-ºi va putea aroga dreptul de a pronunþa o sentinþã în absenþa susþinerii adecvate cu probe la dosar, doar în ideea cã inculpatul are o culpã evidentã ce n-ar mai trebui demonstratã. Aºa cã în locul dlui Morar, aº fi fost ceva mai circumspect ºi nu m-aº fi grãbit sã anunþ triumful anticorupþiei. Aceastã mediatizare nu este nici de bun augur ºi nici corectã, deºi ea a devenit la noi o adevãratã modã. Nu-mi amintesc, de pildã, ca dl Bloom - cel cu afacerile cu petrol din Irak - sã fi fost plimbat cu alai de presã pe la procurori, înainte de a fi arestat. Iar de arestat a fost doar atunci când procurorii au avut dovada clarã, indubitabilã a vinovãþiei lui. Aºa încât rãmân sceptic ºi prefer sã aºtept sã vãd ce va rãmâne în nãvodul dlui Morar dupã ce va fi ridicat din apele tulburi ale corupþiei.
Titlu: Scãparea lucrurilor de sub control
Nr Editie: 1739 Data: Monday 28 November 2005
Pe când era ministru al Transporturilor ºi omul dur al PD-ului în alianþa de atunci cu Convenþia Democraticã, Traian Bãsescu a fost nu surprins, ci de-a dreptul revoltat de arestarea unui demnitar, membru al partidului sãu, fãrã ca cineva din conducere sã fi fost informat. ‚Lucrurile ne-au scãpat de sub control’ – a afirmat el atunci exprimându-ºi temerea cã dacã lucrurile vor continua în acest mod ‚mâine ne iau ºi un ministru’. Astãzi, când a dezaprobat ferm tentativa premierului de a se informa în legãturã cu ‚cazul Patriciu’, Traian Bãsescu îºi gãseºte scuze în faptul cã nu a intervenit direct în favoarea celui arestat. Ceea ce n-a fãcut nici Tãriceanu. Dar nu despre asta este vorba. Sunt gata sã accept ideea cã oamenii se schimbã ºi cã ideile lor evolueazã, cã sunt apþi sã câºtige în profunzimea asumãrii principiilor democratice. Probabil cã la momentul ‚97, când s-a petrecut episodul evocat de Mugur Ciuvicã, preponderentã în ideologia lui Traian Bãsescu era mentalitatea totalitarã a cãpitanului de vas, care trebuie sã ºtie tot ce miºcã la bord. Producerea unui eveniment de gravitatea celui evocat era un lucru greu de acceptat, dacã nu chiar inacceptabil. Opt ani mai târziu, Traian Bãsescu pare sã fie alt om. Nu concepe ca cineva din echipaj, indiferent de grad ºi de funcþie, sã-ºi aroge prerogative pe care doar el le poate avea. Ca preºedinte ºi luptãtor anticorupþie, Traian Bãsescu are dreptul sã-l sune la orice orã pe Ilie Botoº ºi sã-l întrebe ce a fãcut sau ce va face cu Patriciu, sau cu vreun altul dintre cei luaþi la ochi de Parchet. Pentru cã acum fostul cãpitan de vapor e cãpitan de þarã. Tãriceanu este cel mult ºef de echipaj, iar Patriciu - unul de la cazane care n-a numãrat prea bine lopeþile aruncate în focar, folosind ‚surplusul’ pentru a avea acces la damele din port. Ceea ce i se pãrea monstruos în 1997 – scãparea lucrurilor de sub control – i se pare azi de netolerat. Nimeni nu e mai presus de lege, þine sã ne asigure preºedintele, fiind, probabil, de acord inclusiv cu ‚luarea’ vreunui ministru. Dar cu o condiþie: acesta sã nu fie democrat...
Titlu: Guvernul din umbrã
Nr Editie: 1740 Data: Tuesday 29 November 2005
Englezii sunt cei care au inventat ''guvernul din umbrã'' - cel care administreazã în paralel situaþia fiind gata sã intervinã dacã evenimentele o cer. În sistemul lor bi-partid, le-a fost mai simplu decât altora sã facã acest lucru. Pentru noi, de pildã, pare sã fie destul de complicat, de vreme ce la 11 luni de la intrarea în Opoziþie PSD nu a reuºit încã sã-ºi structureze formula, deºi posibilitãþi de a intra în joc au fost, mai ales pe fondul ideii fixe a dlui Bãsescu legate de alegerile anticipate.
Deºi am experimentat - de douã ori!- alternanþa la putere, n-am reuºit încã sã experimentãm guvernul-fantomã. N-a reuºit nici actuala Putere, când era în Opoziþie, sub forma Alianþei D.A. Are mãcar scuza cã la vremea respectivã nici nu le trecea prin cap domnilor Stolojan ºi Bãsescu cã va pica o asemenea pleaºcã pe capul lor. Neavând nimic pregãtit, au fost nevoiþi sã încropeascã o formulã care s-a dovedit din capul locului nefuncþionalã (amintiþi-vã doar de domniºoara Pârvulescu, cea care ar fi trebuit sã devinã ministru al Integrãrii). Cu toate schimbãrile ºi remanierile, guvernul e ºi acum cam ºchiop ºi lipsa sa de performanþã este strâns legatã de modul în care a pornit la drum.
PSD-ul ºi-a propus din capul locului sã nu repete aceastã greºealã. Retras strategic în linia a doua la ultimele alegeri, Adrian Nãstase pãrea cã-ºi rezervã un viitor statut de premier, funcþia sa de preºedinte executiv având în vedere tocmai formarea ºi administrarea unui guvern din umbrã. Au fost definite departamentele respective, au avut loc ºi câteva reuniuni, între care ultima a beneficiat de prezenþa intempestivã, gen Bãsescu, a preºedintelui Geoanã, dar numirea unor titulari, chiar aºa, provizoriu, întârzie. În absenþa unor explicaþii formale, am putea bãnui douã: prima, cã partidul nu vrea sã expunã niºte oameni tirului adversarului ºi mass-media, care i-ar lua la cercetat; a doua - cã nu existã un consens la nivelul ''conducerii colegiale'', în legãturã cu aceastã formulã, care ar genera o competiþie destabilizatoare în sânul partidului.
Oricum, situaþia nu e de naturã sã facã viaþa PSD-ului mai uºoarã, în condiþiile în care nu are autoritatea sã opunã Puterii o formulã credibilã de guvern cu care sã abordeze mai optimist posibilele alegeri anticipate, indiferent când vor fi ele. Partidul are, deocamdatã, o problemã mult mai gravã: aceea a conducerii la vârf ºi a relaþiilor dintre cei trei ''colegi'' ºi facþiunile pe care le reprezintã aceºtia.
Titlu: Dl Lãzãrescu în variantã sindicalã
Nr Editie: 1729 Data: Wednesday 16 November 2005
Reforma în Sãnãtate a fãcut o primã victimã: vicepreºedintele Cartel Alfa, dl Cojocaru. Dupã o rundã de discuþii cu echipa ministrului Nicolãescu - discuþii calme, cu zâmbetul pe buze, conform caracterizãrii ministrului - dl Cojocaru a avut un accident vascular cerebral. Nu i-a mai recunoscut pe cei din jur ºi nu s-a mai putut ridica de pe scaun. Norocul sãu a fost cã era înconjurat de medici ºi directori de spitale, care au fost în mãsurã sã-i punã un diagnostic, dar nu sã-i acorde ºi primul ajutor. Asta pentru cã în incinta ministerului de resort nu existã cabinet medical, dar nici mãcar vreo trusã de prim ajutor. Situaþia putea sã devinã gravã, pentru cã Salvarea a întârziat considerabil - se spune cã din cauza traficului extrem de aglomerat. Ceea ce nici mãcar nu este ceva deosebit. Tot mai mult Bucureºtiul, în special în zona centralã, devine impracticabil din cauza ambuteiajelor ºi a traficului extrem de greoi. Spre deosebire de dl Lãzãrescu, cel din filmul lui Cristi Puiu, dl Cojocaru a fost norocos: salvarea l-a dus la spital, unde i s-a acordat asistenþa necesarã. N-a fost lãsat pe coridoare ºi nici abandonat, rezemat de vreo clãdire, cum s-a întâmplat în povestea adevãratã ce a stat la baza scenariului filmului pe care deja l-am evocat. Ce concluzie s-ar putea trage din aceastã poveste banalã, veritabil fapt divers? Una - cã viaþa de sindicalist nu este nici pe departe aºa de uºoarã ºi de lipsitã de griji precum încearcã sã sugereze unii dintre comentatorii de ocazie. Doi - cã nici viaþa de ministru nu e mai uºoarã ºi mai lipsitã de riscuri. Vã imaginaþi ce s-ar fi întâmplat dacã - Doamne fereºte - dl Cojocaru ar fi avut un accident fatal ºi ar fi fost scos din sala de negocieri cu picioarele înainte? Vã daþi seama cã dl Nicolãescu putea fi pur ºi simplu linºat de personalul medical refractar la reformã care n-ar fi ezitat sã-l acuze de crimã? Ce valuri de talk-show-uri s-ar fi stârnit ºi cum s-ar fi întors pe toate feþele întâmplarea? Cum s-ar fi fãcut expertize dacã nu cumva afirmaþiile ministrului din timpul negocierilor n-au acþionat cumva, precum alicele din puºca dlui Iovan. Sau dacã nu cumva prezenþa dlui Cojocaru în camera de negocieri avea un schepsis profund, fiind pusã la cale cu atenþie de cãtre cercurile retrograde, ostile reformei. Din fericire, dl Cojocaru a supravieþuit ºi sunt toate ºansele sã revinã cu puteri sporite la masa negocierilor.
Titlu: Avertismentul liberal
Nr Editie: 1728 Data: Tuesday 15 November 2005
Aproape de neconceput, cu câteva luni în urmã, când preºedintele Bãsescu încerca sã forþeze alegerile anticipate, solicitând demisia strategicã a premierului, în urma ''afrontului'' Curþii Constituþionale care avusese tupeul sã corijeze câteva puncte din sacrosanctul pachet legislativ pe care Executivul decisese sã ºi-l asume prin rãspunderea guvernamentalã, situaþia în care se aflã acum dl Bãsescu. Este greu de estimat care ar fi fost cursul evenimentelor dacã Tãriceanu ar fi dat curs deciziei sale irevocabile de a demisiona ºi nu s-ar fi lãsat convins de ''cercurile de interese'' sã n-o facã. Dealtfel istoria nici nu opereazã cu asemenea variante, valabil ºi analizabil fiind doar ceea ce se întâmplã de fapt. Cert este cã acum situaþia este cu totul alta. Nu numai cã problema unor alegeri anticipate nu se mai pune din partea aceloraºi forþe politice care o doreau atunci, dar lucrurile au ajuns în faza în care disensiunile din Alianþã, dintre partenerii majoritari fac ca guvernarea sã fie pe muchie de cuþit. Unul dintre motive îl constituie faptul cã în mod evident Traian Bãsescu nu mai dominã Coaliþia. Aria sa de influenþã se restrânge treptat la propriul sãu partid ºi nici aici lucrurile nu stau prea grozav deoarece se ivesc tot mai des situaþii în care Partidul Democrat îºi nuanþeazã opinia (vezi disputa legatã de autostrada Transilvania). De aici ºi pânã la arãtarea pisicii sub forma avertismentului lansat la finele sãptãmânii trecute de Orban, cã liberalii ar trebui sã se gândeascã la un candidat propriu în urmãtoarele alegeri, n-a mai fost decât un pas. Intrã aproape în tradiþia alianþelor de dreapta ca, mai devreme sau mai târziu, liberalii sã-l lase din braþe pe preºedinte. A fãcut-o Stoica, în 2000, mai târziu decât Orban acum. Efectul însã s-ar putea sã fie acelaºi. Pentru prima datã în acest mandat pe care l-a abordat aproape cu puteri depline, Traian Bãsescu începe sã vadã care sunt limitele prerogativelor sale. ªtie - ºi o ºtie ºi Tãriceanu - cã nu-l poate demite pe premier decât cu preþul unei profunde crize de pe urma cãreiea întreaga Alianþã s-ar putea întoarce în Opoziþie. Mai ºtie ºi cã partidul sãu Democrat nu este suficient de puternic ca sã-l poatã susþine fãrã a apela la ''soluþii imorale''. ªi cã pe zi ce trece, rãmâne tot mai singur în demersurile sale ce par sã construiascã o nouã opoziþie. Bãsescu pãstreazã, încã, suportul popular. Întrebarea care se pune este însã: pentru cât timp? Anunþul liberal este un serios avertisment faþã de tentativele sale tot mai clare de a lua lucrurile pe cont propriu. Uitând aproape cã la putere l-a adus, totuºi, o alianþã.
Titlu: Metoda Þeparilor Strategici
Nr Editie: 1627 Data: Wednesday 02 November 2005
'Sãptãmâna Financiarã' a publicat un document fulminant: stenogramele audierii reprezentanþilor companiei (?!) Noble Ventures în cadrul audierilor pentru procesul prin care societatea americanã dãdea în judecatã statul român pentru cã acesta a restras de la privatizare CS Reºiþa. Lectura este, repet, stupefiantã: cu maximã seninãtate, reclamantul recunoaºte cã a cheltuit banii societãþii pe voiajuri cu amanta, pe jocurile la ruletã în cazinourile din Las Vegas, pe limuzina care o aducea pe mama sa la aeroport pentru o vizitã privatã în România, pe cãlãtoria transoceanicã a unei prietene a fiicei acestuia. ªtiaþi cã nu sunt în regulã aceste cheltuieli? ªtiam, rãspunde senin cel care cerea statului român despãgubiri de peste 300 de milioane de dolari, dupã ce devalizase fãrã ruºine combinatul, aducându-l la faliment. Cã respectivii investitori strategici erau niºte escroci puºi pe tras þepe reiese extrem de limpede din modul în care au procedat, luând împrumut de la o firmã cãreia urmau sã-i întoarcã de cinci ori valoarea împrumutului oneros. Ei bine, faptul cã niºte escroci au pus ochii pe CS Reºiþa nu este un lucru ieºit din comun. N-au fost nici primii, nici ultimii. Lucruri aproape trase la indigo s-au întâmplat ºi al Oþelul Roºu cu mafioþii de la Gavazzi sau la Câmpulung, la ARO, cu aventurierul Perez. Ieºit din comun este faptul cã autoritãþile române - respectiv FPS-APAPS, sau cum s-au mai numit - au dat o asemenea valoare pe mâna unor neica nimeni, fãrã nici un fel de antecedent managerial sau patrimonial. E ca ºi cum i-ar fi oferit pe tavã primului venit cules de pe stradã, cheia de la seif. Proºti sã fi fost McNutt ºi compania sã se gândeascã vreun moment la altceva decât cum sã toace mai repede aceºti bani ºi sã-ºi ia tãlpãºiþa mirându-se cã mai existã pe lume asemenea fraieri. Din fericire, afacerea a avut un epilog firesc, pentru cã riscam sã fim ºi violaþi ºi cu banii luaþi: justiþia americanã nu a putut nega evidenþele acestei escrocherii, dând câºtig statului român. Un câºtig scump plãtit de fiecare dintre noi. Întrebarea care se pune este dacã învãþãm ceva din aceste pãþanii ºi dacã mai avem cu ce sã fim traºi pe sfoarã. Cã despre rãspunderea celor care ne-au adus în asemenea situaþii se vorbeºte cu foarte multã discreþie.
Titlu: Un Watergate dâmboviþean?
Nr Editie: 1723 Data: Wednesday 09 November 2005
Toatã povestea scandalului Watergate a plecat nu atât de la spargerea comisã cu intenþia de a asculta telefoanele adversarilor politici, cât de la minciuna preºedintelui Nixon atunci când a fost întrebat dacã în conspiraþie erau implicaþi colaboratori de-ai sãi. În dorinþa de a fi 'consecvent', preºedintele a recurs pânã ºi la ºtergerea benzilor care înregistrau convorbirile din cabinetul Oval, lucru pentru care a plãtit cu capul ºi doar bunãvoinþa succesorului sãu, Ford, l-a scãpat de puºcãrie. Este una dintre cele mai formidabile lecþii pe care sistemul democratic le-a oferit amatorilor de alpinism constituþional. Dupã un prim mandat de succes ce l-a condus spre câºtigarea, cu brio, a celui de-al doilea, dupã vizita istoricã în China ºi reconsiderarea echilibrului militar global, Nixon s-a vãzut doborât de o simplã minciunã. Dacã ar fi recunoscut cã consilierii sãi se ambalaserã din exces de zel într-o asemenea afacere, Nixon ar fi rãmas în post ºi ºi-ar fi continuat misiunea istoricã. Minciunile de pe malul Potomacului au, însã, altã greutate ºi alte consecinþe decât cele de pe malurile Dâmboviþei. Aici se minte curent ºi rarele momente de cinste par sã ascundã întotdeauna ceva dincolo de ele. Minciuna s-a transformat într-un veritabil mod de viaþã ºi ea nu mai impresioneazã - de revoltã nici gând - pe nimeni. Episodul cu explozie întârziatã al telefonului dat de premier pentru a se interesa de soarta arestatului sãu prieten Dinu Patriciu pune pe tapet problema minciunii la nivel înalt. Prima minciunã, doveditã prin propria sa recunoaºtere, aparþine dlui preºedinte Bãsescu. Cu binecunoscuta-i naturaleþe, acesta întoarce foaia atunci când momentul i se pare potrivit pentru a-ºi sancþiona aliatul indisciplinat, recunoscând cã a minþit atunci când a afirmat, într-un interviu, la întrebarea dacã cineva a intervenit telefonic pe lângã procurorul general Botoº cu un categoric: 'Nu, doamnã!' Dupã doar douã luni acest 'nu' categoric se transformã într-un 'da' hotãrât, nu dintr-un regret tardiv, ci pentru cã aºa o cere noua ordine. La rândul sãu, premierul este suspect ºi el de necinste. Spune, fãrã a proba, cã telefonul a fost doar de informare ºi cã nici nu i-a trecut prin cap sã intervinã. Procurorul general recunoaºte cam cu jumãtate de gurã cã aºa stau lucrurile. Lipseºte însã proba fundamentalã - înregistrarea! Nu pot sã cred cã STS-ul sau SRI-ul sau cine o mai fi acolo, nu înregistreazã traficul primilor oameni din stat, pentru propria lor protecþia. Aºa încât banda trebuie sã existe ºi, întrucât ea nu conþine un secret legat de siguranþa naþionalã (teoretic cel puþin), CSAT-ul ar trebui sã dispunã ca ea sã devinã publicã. ªi sã aflãm - din exprimare sau din intonaþie - dacã ne aflãm în cazul unei noi minciuni. ªi - de ce nu - al unui Watergate dâmboviþean.
Titlu: Poiana Mare pe 'altarul' rentabilitãþii!
Nr Editie: 1724 Data: Thursday 10 November 2005
Modul în care a decis ministrul Sãnãtãþii sã rezolve problema spitalului de psihiatrie de la Poiana Mare seamãnã izbitor cu soluþia din anecdotã cu soþul încornorat, care alege sã scoatã patul din casã. Poiana Mare a devenit un nume de referinþã pe harta dezastrelor medicale aflate în vizorul forurilor ºi al presei europene. Aici s-a înregistrat un tragic record al deceselor pe bandã, care au ca numitor comun mizeria ºi lipsa de îngrijire a bolnavilor. Purtând povara unei anumite atitudini cu specific local faþã de persoanele handicapate, spitalul s-a remarcat ºi printr-un management de doi bani prestat de persoane fãrã nici o legãturã cu buna administraþie. Semnalele repetate trase de presã au ajuns la urechile feluriþilor miniºtri care s-au manifestat în mod diferit. Brânzan a fãcut o vizitã pe acolo, a luat cunoºtinþã de mizeria existentã ºi a dispus mãsuri de îndreptare. Cã nu s-a îndreptat nimic a putut sã constate ºi actualul ministru, dupã ce dl Cintezã a trecut-o cu vederea, nefigurând printre prioritãþile domniei sale. ªi, cât se poate de intempestiv, dl Nicolãescu a decis desfiinþarea spitalului, datoritã 'lipsei de eficienþã'. Sã vorbeºti de eficienþã în materie de sãnãtate mintalã înseamnã ca tu însuþi sã ai niºte probleme. Este binecunoscutã realitatea crudã, adeseori tragicã, pe care o înfruntã aceºti nefericiþi pentru care noþiunea de vindecare practic nu existã. Tot ce se poate face în cazul lor este sã se încetineascã procesele de agravare ºi asta nu înseamnã în nici un caz eficienþã, doar dacã nu doreºti sã interpretezi ca atare decesele în serie care au scutit statul de unele cheltuieli. Decizia dlui Nicolãescu este una proastã atâta timp cât nu s-au prezentat alternativele: unde se vor duce bolnavii? Acasã - aºa cum propune noua politicã referitoare la persoanele cu handicap? Ce se întâmplã cu personalul, lipsit de orice alte resurse în zonã? Ce se întâmplã în cadrele medicale care-ºi fac onest datoria? Dar, mai ales, nu cumva acesta este semnalul prin care se va generaliza mãsura includerii unitãþilor 'nerentabile'? Dl Nicolãescu este economist de meserie. Probabil cã vede lucrurile cu ochiul rece al celui care ºtie doar sã adune sau sã scadã. Atunci când este vorba de vieþi ºi de suferinþã, cifrele nu mai au nici o relevanþã. Unica relevanþã þine de capacitatea societãþii de a se îngriji de soarta tuturor membrilor sãi. Indiferent cât ar costa asta.
Titlu: Dinu, în audienþã la Cãlin!
Nr Editie: 1725 Data: Friday 11 November 2005
Pentru cine cunoaºte relaþia dintre cei doi oameni politici (ºi de afaceri), ideea cã Dinu Patriciu merge în audienþã la Cãlin Popescu Tãriceanu sunã - vorba lui Petre Roman - ca dracu'! Dacã ea nu este luatã ca atare - ca o provocare la adresa altui palat decât cel la care s-a mers - poate sã parã cel mult o glumã. De ce ar avea nevoie doi oameni, care-ºi sunt apropiaþi unul altuia, care se pot vedea ºi discuta oricând, la Snagov sau la Bucureºti, ori la Sinaia sau Monte Carlo, sã se expunã inutil comentariilor sau bârfelor aranjând o întâlnire de protocol la serviciul primului ministru? Relaþia dintre Patriciu ºi Tãriceanu se pierde în negura tranziþiei. Ea s-a evidenþiat odatã cu alãturarea celor doi tineri la istoricul partid liberal, resuscitat de generaþia Câmpeanu - Lãzãrescu - Sãndulescu. O cumetrie destul de dificilã având în vedere cultura ºi opþiunile diferite, dar mai ales solidaritatea de generaþie care bloca accesul noilor veniþi spre centrele de putere. A fost, deci, firesc ca mai retrasul Tãriceanu sã-l urmeze pe impetuosul Patriciu în 'aripa tânãrã' a PNL care s-a rupt de trunchiul venerabil al partidului, într-o primã revizuire dintr-o serie ce nu avea sã se sfârºeascã decât odatã cu restricþiile impuse de Convenþia Democratã. Cei doi au fost alãturi în mai toate fazele evoluþiei liberale într-un tandem în care ghidonul a fost manevrat de regulã de Patriciu. Parteneri în politicã, ei au fost constant parteneri ºi în afaceri, intrarea lui Patriciu în mãnoasele afaceri cu petrol rãsfrângându-se benefic asupra unui întreg grup a cãrui autoritate în cadrul partidului a crescut continuu. Premierul de astãzi, este, în fond, creaþia omului de afaceri Patriciu care a înþeles mai devreme decât alþii cã influenþa politicã derivã direct din ponderea economicã ºi cã de cele mai multe ori lucrurile pot fi direcþionate mai eficient din culise decât de pe scenã. Ar fi fost greu de înþeles, în asemenea condiþii, o poziþie expectativã a lui Tãriceanu în episodul reþinerii lui Patriciu. Ar fi fost catalogatã, aºa cum el însuºi a recunoscut, ca un act de laºitate.Cred cã premierul a fost sincer când a spus cã telefonul sãu la procurorul general a fost unul de informare, pentru cã altminteri relaþia era suficient de notorie ca sã-i punã pe procurori în gardã fãrã vreun mesaj prealabil. Or, mesajul dacã a venit, a venit din altã direcþie ºi altitudinea de la care a pogorât a fost suficient de mare pentru a da procurorilor sentimentul cã au în spate ceea ce trebuie. Ce s-a întâmplat dupã aceea nu face altceva decât sã reflecte confuzia de la nivelul instituþiei, aflatã constant la intersecþia unor interese divergente. Audienþa la Patriciu n-a fost, practic, una la premier. El a bãtut ºaua ca sã priceapã cãlãreþul - jucãtor ce era de priceput.
Titlu: Alo! Aþi greºit numãrul!
Nr Editie: 1718 Data: Thursday 03 November 2005
Nu cred cã s-a nãscut, încã, procurorul general care, cu Constituþia într-o mânã ºi cu dreptatea în alta, dã cu barda ºi-n Dumnezeu în numele principiilor ºi al scopului pentru care a fost pus în scaunul în care îl ocupã. Cu atât mai puþin îmi pare a fi dl Botoº cel care-ºi asumã decizia - oricum riscantã - a reþinerii unui personaj de calibrul lui Dinu Patriciu, mai ales în conjunctura în care partidul sãu este la putere, fãrã sã aibe o binecuvântare de undeva de mai sus. Toatã tevatura legatã de telefonul dat de premierul Tãriceanu tocmai din Suedia pentru a se interesa, prin ricoºeu, de soarta prietenului ºi asociatului sã mi se pare fãrã noimã. Tãriceanu n-a fãcut, pânã la proba contrarie, altceva decât sã cearã relaþii în legãturã cu o situaþie care putea afecta inclusiv siguranþa naþionalã. Patriciu este ºeful unui conglomerat care nu are doar câteva mii de salariaþi, dar contribuie cu sume importante la taxele cãtre stat. Ieºirea sa bruscã din dispozitiv putea genera seisme interne ºi externe, aºa cum a ºi fãcut-o, de fapt. Or premierul are atâta minte încât sã nu-i fi adresat procurorului general altceva decât o solicitare informativã. Pe care acesta era dator sã i-o dea. Cã el ar fi putut sã înþeleagã altceva din aceste apel e o simplã speculaþie. Problema e alta. Faptul cã premierul nu a fost informat în prealabil de aceastã manevrã dovedeºte ori cã Parchetul avea motive întemeiate, ce decurgeau din anchetã, sã n-o facã, ori cã nivelul superior fusese informat deja. Cãci mi-este la fel de greu sã cred cã Ilie Botoº nu l-a anunþat (sau consultat ?) pe preºedintele Bãsescu, ºeful CSAT-ului, în legãturã cu o intenþie asupra cãreia poziþia preºedintelui era deja cunoscutã. El se referise anterior la faptul cã justiþia trebuie sã-ºi facã datoria, indiferent despre cine este vorba, inclusiv în cazul unor membri marcanþi ai actualei puteri, normalizându-l chiar pe Dinu Patriciu. Lucrãtura este limpede. Din ea nu lipsea decât ''denunþul'' Elenei Udrea, referitor la telefonul premierului pentru ca acesta sã preia o culpã, cel puþin formalã, care sã-l readucã în poziþia de ''datornic'' al preºedintelui, ca pedeapsã pentru puseele de independenþã manifestate în ultima vreme.
Titlu: Firul portocaliu
Nr Editie: 1719 Data: Friday 04 November 2005
Dupã ''firul roºu'' din guvernarea CDR a venit ºi rândul unui ''fir portocaliu''. Dacã în '97-'98 scandalul se brodase pe canavaua unei pretinse legãturi telefonice directe cu Moscova - o Moscovã care, odatã cu Elþân încetase sã mai fie roºie - de la Palatul Cotroceni, de data aceasta comunicaþia în cauzã este nu doar potenþialã. Precedentul scandal avea drept scop incriminarea unor propensiuni pro-moscovite ale fostului preºedinte Iliescu, în perspectiva viitoarelor alegeri pentru care Emil Constantinescu simþea cã are tot mai puþine ºanse. Efectul scandalului, în care a fost implicat direct actualul consilier prezidenþial Degeratu, a fost practic nul, la scurt timp Emil Constantinescu anunþând cã se retrage din cursã datoritã trãdãrii liberale, lãsând drum liber reprezentantului PDSR de atunci. Firul portocaliu de astãzi are un traseu interior. Scandalul pleacã de la Dinu Patriciu, trece prin premierul Tãriceanu, ajunge la fosta consilierã prezidenþialã Elena Udrea ºi se sparge, de fapt, în capul preºedintelui Bãsescu. Pentru cã, oricât s-ar strãdui cineva sã prezinte lucrurile în altã luminã, aceasta este realitatea întâmplãrii: minciuna cu care a fost prins ºi pe care a recunoscut-o, cu relativã nonºalanþã, dl Bãsescu. Am minþit într-un scop ''nobil'' spune domnia sa. Adicã a vrut sã-l scoatã basma curatã pe premier. Dupã exploziva dezvãluire fãcutã de blonda de la Golden Blitz, iatã cã explodeazã ºi bomba de la Cotroceni: Tãriceanu l-a sunat pe Botoº în ziua în care a fost reþinut Patriciu. Premierul nu negase, pânã atunci, acest lucru. Este adevãrat cã nici nu-l întrebase nimeni. L-a negat însã dl Bãsescu: ''Nu doamnã, a zis el rãspicat, într-un interviu, n-a sunat nimeni la Botoº!''. Pentru ca acum, când cercul a început sã se strângã în jurul fostului (oare?) sãu aliat, sã retracteze solemn: ''Am minþit!'' Ceea ce parea sã fie o simplã bombã de presã - problema punându-se doar dacã premierul a intervenit sau nu la Botoº în favoarea amicului sãu - devine o bombã politicã. Capacitatea explozivã a acesteia este suplimentatã de Monica Macovei, membru în guvernul Tãriceanu (ca ºi dna Muscã, dealtfel) ºi de procurorul general Ilie Botoº care a simþit cã poate recupera teren situându-se de partea preºedintelui într-un previzibil conflict care îl are ca victimã sigurã pe evazivul premier. În America, ar fi cãzut sigur un cap, într-o astfel de afacere. N-ar fi fost, însã, al aceluia la care ne aºteptãm noi...
Titlu: Perdeaua de fum
Nr Editie: 1720 Data: Saturday 05 November 2005
Zângãnitul de arme care strãbate din spatele discuþiilor savante referitoare la dreptul premierului de a telefona procurorului general pentru a se informa în legãturã cu un caz, semnificã limpede cã a sosit ceasul rãfuielilor. Orgoliul premierului de a nu demisiona când i s-a ordonat pare cã va fi aspru sancþionat. O sancþiune cu mizã ºi consecinþe majore: nu doar înlãturarea lui Tãriceanu de la cârma guvernului, ci ºi decapitarea PNL-ului ºi înlocuirea actualei garnituri cu una fidelã preºedintelui democrat. În laboratoarele politologiei se dezbat ultimele amãnunte ale campaniei ºi soarta lui Cãlin Popescu Tãriceanu pare deja pecetluitã, chiar dacã vinovãþia sa concretã este greu de stabilit. Preºedintele Bãsescu, autorul principalei minciuni asumate cu naturaleþe (''Nu doamnã, nu s-a sunat!'') i-a strâns în jurul sãu pe principalii actori: ministrul Justiþiei, Monica Macovei (''Nu trebuia sã demisioneze!'') ºi Ilie Botoº, procurorul general, mai vertical ºi mai þâfnos ca niciodatã. Totul nu este, însã, altceva decât o perdea de fum. Pentru cã adevãrata mizã a acestui scandal nu este dacã ºi de ce a telefonat premierul (preºedintele n-a trebuit sã telefoneze pentru cã, probabil, Botoº l-a sunat primul!) ci de ce a fost eliberat Dinu Patriciu! Dacã reþinerea sa iniþialã a fost legalã ºi justificatã, ce s-a întâmplat, înainte sau dupã ce premierul s-a interesat de caz tocmai din Suedia? ªi-au dat seama procurorii cã au greºit luând mãsura reþinerii? Reþinându-l, au urmat ei vreo indicaþie de sus? Care a fost rolul lui Ilie Botoº în toatã aceastã poveste, Botoº care spune cã el nu cunoaºte ºi nu se intereseazã de cazurile procurorilor sãi, el administrând doar instituþia Parchetului General? Este motivul pentru care cred cã întreaga afacere trebuie pusã sub un alt semn: ce ºi cine a determinat eliberarea din arestul preventiv a lui Dinu Patriciu? A fost consecinþa telefonului de informare al premierului? A cerut acesta în mod expres ca prietenului ºi tovarãºului sãu de afaceri sã i se acorde un tratament preferenþial? Sau, buimãcit de disputa surdã dintre cele douã centre de putere, procurorul general a considerat cã nu e bine sã se punã paie pe foc, dosarul omului de afaceri putând fi construit ºi cu acesta în libertate. Cu alte cuvinte nu premierul, ci Procurorul General este cel care trebuie sã rãspundã mai întâi la întrebãri. ªi nu numai!
Titlu: Promovarea femeii în politicã
Nr Editie: 1721 Data: Monday 07 November 2005
Dupã ce s-a fãcut de baftã în direct ºi la o orã de vârf, crezând cã Norvegia e republicã ºi e membrã a UE, doamna Elena Udrea a intrat într-un con de umbrã din care n-a ieºit decât atunci când s-a deplasat cu ºeful sãu peste hotare. Încolþitã de presã pe tema conexiunilor de afaceri ale soþului sãu cu persoane din anturajul fostului premier, ºi-a dat demisia pentru a nu arunca o patã asupra Cotrocenilor unde, conform regulamentului de ordine interioarã, nu au acces grupurile de interese. O demisie acceptatã cu un soi de uºurare de ºeful sãu, sãtul ºi el de darabana presei pe tema ‚Cocoº et Comp.’ ªi când lucrurile pãreau tranºate definitiv, a venit surpriza: o altã Elena Udrea, nedecoltatã ºi îmbrãcatã sobru, cu un discurs cumpãnit, dã în vileag la o altã orã de vârf ºi concomitent pe douã canale de televiziune, camarila de la Victoria ºi implicarea premierului în afacerea Patriciu. Acþiunea sa are ca temei demascarea unei grupãri care se opune cu înverºunare politicii anticorupþie a preºedintelui. Dacã n-ar fi fost semnalele anterioare date chiar de dl Bãsescu, gestul doamnei Udrea ar fi putut sã aparã ca o supralicitare. Evenimentele ulterioare au arãtat însã cã fãcea parte dintr-un program, în care a intervenit ºi dl Bãsescu cu de-acum celebra sa mãrturisire: ‚Am minþit!’ O minciunã care ar fi trebuit sã-l acopere pe premier, dar care îl înfundã ºi mai tare. Dincolo de evoluþiile pe acest palier, rãmâne interesantã soarta dnei Udrea. Departe de a fi încheiatã, cariera sa administrativã se relanseazã politic. Demisia sa din PNL va fi urmatã, probabil, de o înscriere discretã în PD, partid în care ºansele sale de afirmare sunt substanþial mai mari. ªi o sã asistãm la schimbul avantajos al unui rol de conþopist în cancelaria de la Cotroceni, pe unul de politicianism cu aplombul pe care i-l conferã acumularea de noi cunoºtinþe. Despre Elena Udrea se va mai vorbi, cu siguranþã. Depinde doar în ce termeni. Oricum, ea rãmâne un model reprezentativ pentru noul stil de promovare a femeii în politicã, iniþiat cu consecvenþã demnã de cauze mai bune de preºedintele Bãsescu.
Titlu: Bolnavul cronic: educaþia!
Nr Editie: 1722 Data: Tuesday 08 November 2005
Niciodatã grevele nu pot fi agreate de întreaga populaþie. Sunt un rãu pe care cei în cauzã îl considerã necesar, iar cei care trebuie sã-i suporte consecinþele îl acceptã fãrã entuziasm. Dacã ar fi sã facem o comparaþie, sunt ca niºte viroze care ating din timp în timp organismul omenesc, obligându-l sau sã-ºi creeze anticorpii, sau sã se trateze. Iar tratamentul poate fi de douã feluri: un tratament-ºoc, cu medicamente scumpe, dar eficiente, sau unul obiºnuit prin care boala e dusã pe picioare timp îndelungat. 'Virozele' noastre sociale au fost tratate aproape de regulã în maniera celei de-a doua variante. La fiecare semnal, dupã îndelungi ezitãri ºi convinºi doar de cãderea la pat a pacientului, 'medicii' au recurs la simulacre de tratamente, cu sferturi de pastile înghiþite la douã-trei zile ºi cu vindecãri aparente, urmate de reveniri agravate. Cam acelaºi lucru se întâmplã cu aceastã ultimã grevã din învãþãmânt. Educaþia este, de 15 ani, cobaiul preferat al feluritelor guvernãri, care au testat pe el cele mai sumare proceduri încercând doar sã o þinã pe picioare atâta timp cât se poate. În nici unul dintre bugetele de pânã acum nu s-a încercat sã se ajungã la un buget de echilibru rãmânerile în urmã accelerându-se pânã la nivelul transformãrii acestui sector într-un organ care-ºi pierde treptat funcþia esenþialã: aceea de a crea rezerva necesarã de cadre pentru progresul societãþii. Nivelul tot mai scãzut al transferului de cunoºtinþe de profesionalizare a categoriei de educator, ruinarea, la propriu, a dotãrilor transformã învãþãmântul în bolnavul cronic al sistemului pe care în nici un caz nu-l va însãnãtoºi puþinul rupt de la gura altor ministere. Grav este cã de data aceasta Coaliþia a ajuns la putere ºi datoritã unui mesaj mai hotãrât privitor la reformele necesare ºi la sprijinul care trebuia oferit pentru ca educaþia sã evite colapsul. ªi, iatã, tocmai membri marcanþi ai Coaliþiei sunt cei care explicã acum, atât de convingãtor cât pot, cã mai mult nu e de unde ºi cã trebuie aºteptate vremuri mai bune. Strâns cu uºa ºi pus în faþa unei situaþii de o gravitate absolutã - sistarea procesului de învãþãmânt -, Guvernul se gândeºte ºi se rãzgândeºte, afirmând cã va gãsi totuºi resurse pentru a acoperi mãcar o parte dintre cererile reprezentanþilor sectorului ºcolar. Cum ºi de unde, dacã acest lucru nu a fost posibil de la prima mânã? Înseamnã cã modul fundamental de alcãtuire al acestui exerciþiu, care reprezintã bugetul, este defectuos, dacã anumite sectoare primesc sume din care se poate tãia fãrã riscuri pentru a satisface cerinþele ultimative, în timp ce altele nu primesc nici mãcar minimul necesar. Probabil cã soluþia gãsitã va funcþiona încã o datã. Ea nu va rezolva însã problema suferinþei cronice a sectorului de care depinde, în cel mai înalt grad, sãnãtatea unei societãþi.
Titlu: Dna Huza ºi huzurul locativ
Nr Editie: 1726 Data: Saturday 12 November 2005
CSM-ul a decis sã facã o anchetã referitoare la modul în care Maria Huza, judecãtor ºi membru al CSM, a obþinut o locuinþã cu credit compensat pentru tineri cãsãtoriþi. Instituþia s-a autosesizat în urma apariþiei în presã a unor articole care dezvãluiau aceastã manevrã incorectã. Pânã când nu va fi finalizatã aceastã investigaþie n-ar fi permis, din raþiuni deontologice, sã se arunce anatema asupra unui magistrat care ocupã o funcþie atât de importantã. Anumite detalii ale afacerii, pe care nici mãcar dna Huza nu le-a contestat, mã fac sã cred cã existã aici cel puþin un sâmbure de adevãr. ªi dacã acesta existã, ceea ce-a fãcut doamna judecãtor nu este doar ilegal, ci ºi descalificant din punct de vedere profesional. Pentru cã devine din ce în ce mai greu pentru o societate angajatã pe cãrãrile democraþiei sã accepte astfel de derogãri. Pe de altã parte, privit dintr-o perspectivã mai generalã, gestul doamnei judecãtor nu este ieºit din comun. Dacã vreun organ al statului ar avea curiozitatea sã ia la puricat dosarele acordãrii de locuinþe cãtre demnitari ºi reprezentanþi ai diferitelor autoritãþi din ultimii 15 ani, ar avea surpriza sã constate cã extrem de puþine îndeplinesc condiþiile legale. Cel puþin pe bd. Unirii ºi Alba Iulia, unde Ceauºescu a lãsat o zestre considerabilã de locuinþe cu confort sporit (dupã normele vremii), toate au fost repartizate unor persoane care mai aveau locuinþe, proprietate sau de la stat, dar pe care le-au vândut sau cedat neamurilor, la repezealã, pentru a pune mâna pe aceste trufandale, pe care au dat sume simbolice pentru a le revinde la scurt timp pentru multe zeci de mii de dolari. A fost un business înfloritor, din care s-au înfruptat o gramadã de funcþionari corupþi sau binevoitori din alte interese. Doamna Huza a fãcut, pânã la urmã, ceea ce au fãcut, cu naturaleþe, mulþi alþii înaintea sa. Cã a beneficiat ºi de o dobândã redusã - nu este nici asta mare lucru pentru cine-ºi aminteºte de creditele cu dobânzi mici date în plin puseu inflaþional de cãtre Bancorex, poliþiºtilor, judecãtorilor, procurorilor ºi altor categorii cu care este recomandat ca, în general,sã te pui bine. Dacã tot e vorba de luptã anticorupþie ºi existã determinare în acest sens, DNA-ul domnului Morar ar putea, în loc sã aºtepte ca vreun mituitor nemulþumit de prestaþia mituitului sã se autodenunþe, sã-ºi punã oamenii la treabã sã sã ia la bani mãrunþi situaþia locativã a privilegiaþilor din 'zonele zero' ale tranziþiei. Vor avea de lucru ani buni de zile de acum înainte.
Titlu: Pericolul estic ºi vesticii
Nr Editie: 1727 Data: Monday 14 November 2005
Corespondentul din Roma al Agenþiei AMOS News a transmis la sfârºitul sãptãmânii trecute o ºtire din care reieºea cã dupã intrarea în UE a celor 10 noi membre, în Europa Occidentalã nu a fost acoperitã cererea pentru circa 30.000 de locuri de muncã. Cu alte cuvinte, þãrile vechi membre nu numai cã nu s-au pomenit cu puhoiul de est-europeni la care se aºteptau, dar au ºi rãmas în aºteptare, deficitul creând probleme în anumite sectoare de activitate. Tot mai multe voci autorizate opineazã cã vechii membrii ar fi procedat mai bine dacã ar fi liberalizat imediat flexibilitatea circulaþiei în spaþiul Schengen pentru oferta de muncã destinatã noilor cetãþeni comunitari, decât sã impunã o fazã de tranziþie ce va dura între 2 ºi 7 ani. Concluzia este cã nu Europa de Est este aceea de care au a se teme vesticii pentru stabilitatea ºi siguranþa lor. Esticii vin, fac în general muncile pe care nu le mai fac vesticii, câºtigã bani ºi se întorc acasã unde existã perspective mult mai bune decât cele din societãþi închise ermetic ºi refractare la noii veniþi. Existã bineînþeles un anumit procent de persoane care vor dori sã trãiascã în þãri de adopþie, dar acesta nu reprezintã nici o ameninþare. Este o tranziþie clarã, pe care au mai parcurs-o ºi alte þãri ce au trecut prin stagiul de candidate. Sunt de notorietate vremurile când Germania ºi Franþa se dezvoltaserã cu mânã de lucru italianã sau spaniolã, iar faptul cã acum ambele þãri constituie un debuºeu de prim rang pentru mâna de lucru esticã în cãutare de obiect al muncii intrã în logica lucrurilor. Peste 5-7 ani cu siguranþã cã, la rândul lor, România ºi Bulgaria vor suporta acelaºi tip de asalt din partea ucrainienilor, basarabenilor, albanezilor sau chiar a sârbilor aflaþi pe lista de aºteptare. Marea problemã a Vestului rãmâne, aºa cum au demonstrat-o recentele evenimente violente din Franþa ºi din împrejurimi, propria populaþie originarã din nordul Africii sau din Turcia, pe care nici n-au reuºit sã o asimileze ºi nici sã o exileze. Aceasta va constitui un pericol pentru liniºtea ºi stabilitatea statelor dezvoltate atâta timp cât va purta stigmatul de populaþie de categoria a-II-a care nu are nici mãcar speranþa cã la un anumit moment s-ar putea întoarce pe meleaguri mai primitoare, pentru cã, pentru ei, acestea nu mai existã.
Titlu: Fluturaºii ºi fluturii lui Bãsescu
Nr Editie: 1741 Data: Wednesday 30 November 2005
Existã o anumitã paranoie a puterii care-i face pe deþinãtorii, mai mult sau mai puþin temporari ai comenzilor principale într-un stat sã depisteze în jurul lor comploturi, trãdãri sau ameninþãri. Misiunea lor istoricã le apare agresatã sistematic de forþe oculte, coalizate în demersul de a-i da jos sau de a le terfeli imaginea. Paranoia puterii nu este apanajul liderilor totalitari. Ea se regãseºte curent ºi în democraþie, unde critica este receptatã ca o mascã pretextualã a intereselor adverse. Care interese adverse nu vizeazã doar persoana în cauzã, ci tot ceea ce crede ea cã reprezintã, dar în special progresul ºi interesul general, ai cãror exponenþi sunt cei atacaþi. În cei aproape 16 ani de exerciþiu democratic se poate scrie deja o schiþã de istorie a paranoiei puterii. Domnul Iliescu a descifrat interesele oculte în spatele atacurilor dintr-o ''anumitã parte a presei''. Dl Constantinescu a descoperit ºi dânsul coaliþia securiºtilor ºi activiºtilor exprimatã în articole de presã, coaliþie care l-a ºi învins, dupã cum el însuºi a declarat. Mai nou, Traian Bãsescu demascã ''cercurile de interese'' ca fiind la originea tuturor criticilor care vizeazã prestaþia sa, reunite într-un efort uriaº menit sã descurajeze ofensiva sa anticorupþie! Mai mult decât predecesorii sãi, Traian Bãsescu joacã aceastã carte pentru a întreþine suportul popular, aflat într-un evident proces de eroziune, nu atât datoritã exerciþiului propriu-zis al puterii, cât datoritã nenumãratelor sale gafe ºi inabilitãþi, prezente aproape în oricare dintre acþiunile sale. Mai nou, dl Bãsescu descoperã un tip de acþiune de o subversivitate manifestã: lansarea, din tipografii bine puse la punct, a unor stoluri de fluturaºi meniþi sã-l discrediteze! Dacã n-ar fi trecut 16 ani de când Ceauºescu odihneºte în mormântul sãu necunoscut, aº fi zis cã el grãieºte prin gura preºedintelui democrat. Demagog de talent, Bãsescu ºtie cã, chiar dacã lucrurile nu stau aºa, asta este coarda sensibilã pe care poate gâdila poporul: singur împotriva tuturor, dar mai ales împotriva unei corupþii care se lasã greu bãtutã. În demersul sãu, Bãsescu nu mizeazã doar pe fluturaºi, ci ºi pe fluturii sadea: ministrul liberal cu acelaºi nume face parte, alãturi de alþi câþiva liberali ''oneºti'', din cercul sãu de interese, prin care încearcã sã-l dea jos pe Tãriceanu pentru a pune în locul sãu o conducere loialã temelor sale preferate. Incapabil sã accepte ideea cã criticile formulate în presã, marea lor majoritate oneste, reprezintã îngrijorarea acestui segment al societãþii civile faþã de puseele sale autoritariste ºi faþã de principiile politicii sale externe ''la plesnealã'', preºedintele îi ostracizeazã pe reprezentanþii acesteia demascându-i ca unelte ale celor cu care el se luptã pe viaþã ºi pe moarte. Dar mai ales pe mandat.
