Punctul pe Y, January 2005

Titlu: Purtătorul de cuvânt
Nr Editie: 1459 Data: Tuesday 04 January 2005
Instituția purtătorului de cuvânt a fost o noutate absolută în România postdecembristă. În societatea din care veneam nu era nevoie de așa ceva. Ce era de spus, spunea cea mai autorizată voce a patriei.Răspunzând rigorilor democrației, guvernul român a instituit această demnitate imediat după Revoluție. Primul purtător de cuvânt a fost un ziarist de televiziune - Cristian Unteanu - care transmitea mesajele premierului Roman, în special ziariștilor străini. Pentru scurt timp. Sarcina a fost apoi preluată direct de premier și dusă, până la îndepărtarea lui Adrian Sârbu, de la cârma Departamentului de Comunicare, după un scandal de presă destul de obscur. Noul șef al departamentului a devenit, automat, și purtător de cuvânt și a fost, probabil unul dintre cei mai potriviți pentru rolul de 'paratrăznet' pe care era obligat să și-l asume: Bogdan Baltazar. Lui i-a urmat Caius Dragomir - un personaj absolut inodor și incolor, chiar dacă Roman a văzut în el un personaj potrivit pentru președinție la alegerile din '92. După Dragomir a venit Mihnea Constantinescu - este și astăzi în structura Executivului, după ce-a trecut o perioadă și pe la Externe. Răsturnarea guvernului Roman de către mineri a deschis calea spre această funcție femeilor: Stolojan a avut două purtătoare de cuvânt - pe Iolanda Stăniloiu și pe Virginia Gheorghiu - două persoane care aveau să aibă un cuvânt de spus în politica românească de după aceea. Spre deosebire de antecesorii săi, Văcăroiu n-a prea pus preț nici pe comunicarea cu presa și nici pe purtătorii săi de cuvânt, între care a figurat și actualul director al Rompres, Mihai Roșca. Schimbarea din '96 a adus cu sine un val de purtători de cuvânt, recoltați în general din presă: Ciorbea a avut-o pe Doina Jalea, de la Radio; Vasile - pe Răsvan Popescu, cel care reușea performanța să-și critice șeful pe la briefinguri, Isărescu i-a avut pe Gabriela Vrânceanu Firea (acum la Antena 1) și pe Ionuț Popescu (acum ministru de Finanțe). În fine, Adrian Năstase și-a împărțit mandatul între Claudiu Lucaci (venit de la televiziune) și Despina Neagoe (venită de la Cluj).Tăriceanu a ales-o pe Oana Marinescu. Destul de puțin cunoscută - mai ales că în ultimii ani a lucrat pentru o ambasadă - aceasta nu are o sarcină ușoară. Pentu că predecesoarea ei a făcut din instituția respectivă - inclusiv din serviciul de presă al premierului - o instituție 'partinică', cu comunitatea gazetărească împărțită în 'prieteni' și 'neprieteni' și cu (ne)comunicări pe măsură. Purtătorul de cuvânt va trebui să se redefinească, mai ales prin prisma conceptului băsescian de 'eliberare' a presei de sub jugul hachițelor și intereselor antagonice ale celor care doresc să-și medieze astfel dialogul cu națiunea.
Titlu: Arătarea mușchilor guvernamentali
Nr Editie: 1472 Data: Wednesday 19 January 2005
Până în momentul de față, premierul Călin Popescu Tăriceanu, ale cărui recomandări electorale nu erau doar sumare, dar păreau și de circumstanță, constituie pentru observatorii scenei politice o veritabilă surpriză. Noul premier este un politician care a crescut, în mod evident, și care nu mai aduce cu nesigurul ministru al Economiei din urmă cu opt ani, copleșit atunci de o responsabilitate ale cărei dimensiuni nu le pricepea prea bine.Tăriceanu și-a început bine mandatul, promovând o imagine de echilibru și siguranță de sine, de măsură și de bun simț. Adică ceea ce în general, se așteaptă de la un (nou) premier. Intervențiile sale au fost clare și punctuale și - chiar dacă e nițel prea devreme să vorbim despre așa ceva - pare să stăpânească o echipă multicoloră și nedesprinsă încă de strategiile de club cu care a venit la 'națională'. Între timp a făcut și prima sa vizită peste hotare, exact unde trebuia - în zona în care continuă să se manifeste o situație delicată, pe muchie de cuțit. În același timp, noul premier a avut și primul său puseu de autoritate, dând o replică seacă observațiilor făcute de reprezentantul FMI în legătură cu resursele din care se va putea face recolerarea pensiilor.E treaba noastră, nu a FMI-ului, a spus în esență Tăriceanu, abordând o nouă atitudine față de o instituție internațională cu care relația noastră a fost, de-a lungul timpului, complexă. S-a vorbit, la un moment dat, chiar despre un soi de obediență lipsită de demnitate, în fața indicațiilor acesteia, bătându-se monedă, pe de altă parte, pe faptul că soluțiile forului financiar mondial nu și-au găsit confirmarea pe nicăieri. Dincolo de aceasta, reprezentanții FMI - de regulă funcționarii superiori, dar nu de prim rang - au devenit veritabile vedete, asupra lor concentrându-se atenția întregii nații și fiind considerați, implicit, responsabili de liniștea noastră. O verita bilă culme a acestei atitudini s-a înregistrat în timpul guvernului Ciorbea și probabil că fostul ministru de atunci a păstrat unele resentimente, pe care le exprimă, voalat, acum.Arătarea mușchilor față de FMI mi se pare, însă, o atitudine riscantă și nejustificată. FMI-ul n-a venit să ne controleze și să ne impună o anumită politică. FMI-ul este creditorul la care noi ne-am dus, cu mâna întinsă, pentru că altundeva nu aveam unde. În schimbul banilor pe care ni-i dă, FMI vrea să respectăm niște reguli necesare pentru a căpăta capacitatea de a returna datoria. Atâta și nimic mai mult. Nu vrea posturi în guvern (deși în unele perioade, mascat, le-a avut), și nici primiri cu onoruri la aeroport. Țâfna națională a fost, de regulă, contraproductivă (amintiți-vă perioada Văcăroiu-Georgescu: cum îi mai puneau ei la punct, și cum n-am mai reușit să semnăm nici un acord!). Între țâfnă și obediență, există însă o cale de mijloc, pe care un guvern ca acesta, în disperata sa încercare de a împăca capra cotei unice cu varza recorelărilor, trebuie să o găsească și să o urmeze.
Titlu: Republica Prezidențială Română
Nr Editie: 1473 Data: Thursday 20 January 2005
Felul în care se mișcă domnul Băsescu de când a preluat funcția de președinte pare să fie pe placul mai multora decât a celor care ar avea ceva să-i reproșeze. Președinte, premier, primar, ministru de toate felurile și profesor de Marea Neagră pe deasupra, domnului Băsescu pare că nimic din ceea ce este omenesc nu-i este străin - vorba clasicului.Disponibilitatea sa remarcabilă de a trasa indicații în toate direcțiile, de a avertiza pe toată lumea și de a arăta întregii nații calea cea dreaptă aduce aminte de un model încă proaspăt în mintea multor români. Și nu doar proaspăt: regretat, chiar, de către nu puținii dintre ei.Poporul român, pornit cu entuziasm pe drumul democrației, a constatat, asemenea lui Churchill, că nu este cel mai bine pavat dintre toate drumurile posibile, dar că pare a fi cel mai utilizabil dintre acesta. Libertatea personală s-a ciocnit, destul de rapid de libertățile celorlalți, de multe ori contondent și destul de neînțeles, față de o ereditate ce nu avea nimic comun cu aceasta.În fața riscului și temerilor de tot felul oamenii au început să regrete absența unui far călăuzitor și au privit cu neîncredere principiul separației puterilor, ca o formă disimulată a fugii de răspundere. De aici și opțiunea tot mai pronunțată, la ultimele cicluri electorale, spre un mesaj mai radical și mai autoritar. Traian Băsescu a fost, atât la primărie cât și la președinție, benefeciarul unei astfel de preferințe. În el, cei care l-au votat au văzut omul capabil să o rupă cu compromisurile de tot felul și să abordeze, direct, fenomenele care ne fac viața amară. Prin activitatea sa efervescentă președintele răspunde acestei aspirații. Sau pare să răspundă, atâta timp cât nu se manifestă încă feed-back-ul democratic. Cât timp nu sare în ochi faptul că legea îi apără și pe cinstiți și pe hoți până la punctul în care se manifestă capacitatea de a evidenția cu claritate hoția. Cât timp nu sare în ochi faptul că justiția poate fi cu adevărat independentă, refuzând să răspundă chiar și la comenzile bine intenționate. Cât timp organele statului nu fac sluj nici la comanda politicienilor abuzivi și nici împotriva adversarilor acestora, întelegând că la abuzuri nu se poate răspunde tot prin abuzuri.Elanul prezidențial se va tempera, probabil, odată cu primele restricții constituționale care vor face ca unele dintre acțiunile sale să nu mai poată avea acoperirea și efectele așteptate.Deocamdată, domnul Băsescu domnește cu aplomb într-o Republică Prezidențială Română, aflată în tranziție spre Republica Constituțională.
Titlu: 'Încălecarea' și descălecarea postului public TV
Nr Editie: 1474 Data: Friday 21 January 2005
De 15 ani în coace clasa politică practică - fără succes - o probă nesportivă: încălecarea postului public de televiziune.Considerat, la începuturile libertății sale, drept cel mai eficient vehicul pentru interesele proprii, el a făcut obiectul unei duble dispute: în exterior și în interior. În exterior, puterea care încă nu-și rafinase mijloacele de acțiune, era asaltată de o opoziție agresivă care, înarmată cu sloganul 'cu televizorul mințiți poporul', dorea să-și manifeste influența și demersurile prin intermediul acesteia. În interior, personalul televiziunii, împărțit și acesta după interesele membrilor săi marcanți, lupta la baionetă pentru a înlătura sau pentru a pune mâna pe segmentele importante, luptă în care 'sindicatele libere' și cele nelibere se manifestau inclusiv prin bruierea sau piratarea emisiei. De fapt, toată această bătălie nu se va duce pentru televiziune, în ansamblul său (unele dintre departamente fiind deja în mâna 'opoziției') ci pentru cucerirea redutei principale: actualitățile. Această dispută a dat naștere și primelor televiziuni alternative (încă înainte de apariția CNA-ului) unde s-au rodat unii dintre cei care aveau să devină mai târziu vedete pe diferitele posturi private. Tentativele de 'încălecare' a televiziunii publice au venit, concomitent, din ambele direcții ale spectului politic dar mai ales din partea Puterii, niciodată suficient de sigură că va avea în ea un aliat de nădejde în viitoarele bătălii electorale, efectul acestor încercări fiind, de regulă, redus sau nul. Dar în 1997 s-a manifestat și fenomenul epurărilor, noua putere dând cu mătura prin studiouri și aducând oameni noi al căror devotament lipsit de discernământ a devenit rapid contraproductiv. Fenomenul s-a continuat în 2001, când 'noul val' civic s-a întors la uneltele sale și când doar o parte dintre cei epurați s-au mai întors. O veritabilă cotitură a avut loc - paradoxal - în momentul în care PSD-ul a decis să pună la cârma instituției un 'om de încredere'. Valentin Nicolau, fost editor, consilier personal al lui Adrian Năstase - o carte de vizită nu doar necesară dar și asigurătoare. Menagerul care condusese cu succes o afacere privată și - a demonstrat abilitățile și în acest sector: sub 'domnia' lui TVR a ieșit din lunga letargie în care o cufundaseră predecesorii, recâștigând din autoritatea și audiența pierdute în fața posturilor comerciale private. TVR - cu toate cele patru canale ale sale - a reintrat în joc, câștigând puncte și în prestația profesională și în cea de piață. Acestă schimbare i-a întărit și directorului general poziția, scoțândul de sub umbrela protector - dominatoare a partidului . Echidistanța sa tot mai pronunțată n-a fost pe placul Puterii, care în preajma alegerilor i-a dat un avertisment, prin respingerea raportului de activitate. Cu toate presiunile exercitate TVR, n-a mai fost un vehicul electoral ba, din contră, sa plasat în prima linie ca echidistanță, în fața competitorilor săi angajați în prestații partizane. Îi dau dreptate lui Valeriu Nicolau care avertizează (în fața unor contestații cu caracter mai degrabă civil decât profesional) că toți cei care au încercat să 'încalece' televiziunea națională au sfârșit prin a pierde. Ceva.E timpul descălecării.
Titlu: PSD se pregătește să piardă din nou Capitala
Nr Editie: 1475 Data: Saturday 22 January 2005
Considerată ca un obiectiv strategic de prim rang, Capitala a scăpat sistematic din mâinile Partidului Social Democrat și al predecesorilor săi.Încă de la primele alegeri, organizate în 1992, binecunoscutul lider FSN, Cazimir Ionescu a pierdut în fața necunoscutului Crin Halaicu, ce reprezinta atunci prima acțiune comună a Convenției Democrate. Patru ani mai târziu, după un mandat cosiderat dezastruos, Victor Ciorbea câștiga alegerile după o paradoxală campanie anti - Halaicu, fără ca Ilie Năstase, candidat de lux al PDSR, să reușească să-i pună probleme serioase. După opt ani de guvernare cederistă, și la Capitală și la sectoare, PDSR (încă) reușește să facă o breșă, câștigând sectoarele, dar pierzând încă odată Capitala, în favoarea unui Băsescu care a parcurs campania ca un accelerat, lăsându-l în gară pe Sorin Oprescu, pe al cărui șarm popular se mizase excesiv. În 2004, PSD a pirdut aproape tot ce câștigase în 2000 (cu excepția unui sector - 2, pentru că 5 - ul a fost câștigat de suspendatul Vanghelie) nereușind să-i opună lui Băsescu decât un Geoană inconsistent în postura de administrator local.Plecarea lui Băsescu la Cotroceni, redeschide competiția pentru primăria Capitalei. În timp ce Coaliția pare a se fi hotărât pe candidatura lui Orban (deși nu este exclus să apară contra - democrați), în ograda PSD-ului lucrurile sunt relativ clare. În sensul că nimeni nu pare a se gândi serios la câștigarea acestei redute. Cu Darabont, Vanghelie sau Blănculescu, PSD nu poate aspira în mod serios la victorie. Și nici cu Dan Ioan Popescu la conducerea filialei, acesta concentrându-și eforturile spre consolidarea poziției proprii în viitoarele structuri, prin manipularea masei de manevră municipale. Cât despre ''centru'', după eșecul ''variantei Geoană'' acesta nu mai pare capabil să vină cu o propunere pe care să poată să o și impună.Așadar, în ianuarie PSD se pregătește cu atenție să piardă din nou Capitala. O tradiție care nu se lasă infirmată.
Titlu: Guvern cu bulină roșie?
Nr Editie: 1476 Data: Monday 24 January 2005
Demisia de vineri a ministrului umanist al controlului reprezintă primul seism la care este supusă fragila încropire guvernamentală, sprijinită pe patru picioare inegale și asimetrice.Înainte de asta, lucrurile stăteau să dea în clocot la Finanțe, unde Ionuț Popescu amenința deja să facă acest lucru, datorită presiunilor pe care chiar colegii săi de partid le făceau pentru a-și pune protejații ca secretari de stat. Demisia lui Vicol pleacă din aceeași zonă, pentru că retragerea Vămii și a Gărzii Financiare lipsește ANC de substanță. Și așa, încropeala numită 'minister al controlului' a fost făcut, mai degrabă, din cauza criticilor europene la adresa hoției și corupției din sectoarele de stat, decât din grija față de sănătatea societății. Fără cele două entități, la care urma să se adauge și Garda de Mediu, Sorin Vicol se trezea un fel de păstor peste câteva oi rătăcite și ele de pe la alte ministere și pentru care nici măcar nu mai era nevoie de un portofoliu ministerial. Fără Vamă și fără Gardă, umaniștii se vedeau lipsiți de obiectul muncii, știut fiind că încă dinainte de împărțeală Voiculescu își exprimase opțiunea față de niște ministere 'care se ocupă cu corupția'. Sau - mai degrabă - cu anticorupția. Aflați în pericol să dea în vileag doar corupția de pe la Inspecția Muncii sau de pe la Protecția Consumatorului, umaniștii și-au retras omul - cu tot ceea ce poate să însemne asta pe orizontală.Această fisură în edificiul guvernamental este doar debutul dezastrului pe care pot să-l producă, în orice moment, seismele cu epicentul în zona algoritmului. Numirea secretarilor de stat se dovedește un exercițiu mai complex și mai complicat chiar decât împărțeala prefecturilor și nu puțini dintre titularii de portofolii mai mult sau mai puțin apolitici se văd în situația de a fi nevoiți să lucreze cu echipe multicolore și centrifuge, care vor fi subordonate mai degrabă partidelor de care aparțin, decât ministrului.Spectrul 'cabinetului Ciorbea', cu cele trei 'guverne în guvern' este tot mai prezent în fața ochilor unui premier care a trecut el însuși prin această experiență zdruncinătoare.
Titlu: Unde ne sunt analizele postelectorale ?
Nr Editie: 1477 Data: Tuesday 25 January 2005
Faptul că analizele și dezbaterile post-electorale ale partidelor întârzie atât de mult - sunt anunțate doar pentru a doua parte a lui februarie - este, în primul rând, consecința unor rezultate incerte din care fiecare își asumă partea convenabilă. Alianța a câștigat, la scor artimetic, niște alegeri pe care avea toate șansele să le piardă. Victoria sa a fost mai degrabă una de imagine, în spatele acesteia făcându-se simțite tensiunile dintre cele două formațiuni care reușesc cu greu să-și împartă tortul guvernării. În plus, succesul lui Băsescu la prezidențiale răstoarnă raportul de pondere dintre ele, oferind democraților un rol conducător care se manifestă prin controlul aproape total pe care președintele îl exercită asupra Guvernului. Mai mult, importanta funcție de primar general lăsată vacantă, este prilejul unei noi și ascuțite competiții interne în care se manifestă ambițiile ambelor părți. Sub semnul acestei ambiții vor sta și viitoarele congrese, liberal și democrat, unde bătălia pentru funcția supremă se va duce și pe diapazonul rezultatului obținut în alegeri. Iar dacă liberalul Tăriceanu va ieși învingător, vom avea din nou de-aface cu tentația unui partid-guvern, în competiție directă cu un partid-președinție.Pentru UDMR și PRM, partidele care au rolul să încline balanța, analiza este una formală. În timp ce UDMR rămâne constant în bazinul său electoral, nefiind (încă) afectat de tendințele separatiste ce se manifestă în cadrul politic al etniei, în tabăra lui Vadim nimeni nu va pune sub semnul întrebării rolul și modul de acțiune al liderului, cu tot reculul înregistrat la urne. PRM se consideră unicul partid de Opoziție și, în consecință, își asumă avantajele și servituțiile unui astfel de rol. Cu PSD-ul problema e mai complicată. În cadrul partidului nu s-a stabilit încă, cu precizie, dacă alegerile au fost pierdute sau câștigate. Ambiguitatea rezultată din distribuirea rolurilor principale - în care deține controlul parlamentar - se manifestă și în pozițiile pe care le adoptă liderii partidului. Viitorul congres va sta nu atât sub semnul analizei cauzelor care au dus la trecerea sa în opoziție, cât sub acela al modalității în care va fi reintegrat Ion Iliescu și ''refolosit'' Adrian Năstase. Zarva prezentă se va stinge treptat sub presiunea constituirii noilor structuri în care aproape toată lumea dorește să-și păstreze locul sau să-și câștige unul mai bun. Chiar dacă pentru conducerea efectivă se bat doi perdanți - unul de alegeri și altul de imagine - fragilitatea adversarului și oportunitatea unei reveniri anticipate la putere îi va menține laolaltă pe fruntașii pesediști, odată epuizate acuzele și disputele de conjunctură.
Titlu: Ce-a coordonat Biroul coordonator?
Nr Editie: 1478 Data: Wednesday 26 January 2005
Revenirea la formula 'delegației permanente' a PSD este considerat acum un act statutar fără ca cineva să se mai întrebe cât de statutară a fost suspendarea sa, în vara anului trecut și, mai ales, ce-a mai coordonat 'biroul coordonator', înființat la fel de nestatutar cu acel prilej.Rememorând faptele vom avea, mai clară ideea degringoladei care a cuprins partidul de guvernământ după eșecul de la locale și suita de improvizații care a urmat, soldându-se cu ieșirea din scenă, după doar patru ani, a partidului care a dus România în NATO și a condus-o, fără vize, până la intrarea în Uniunea Europeană.Înaintea alegerilor locale nimeni - nici de la putere și nici de la opoziție - nu-și imagina ce curs vor lua lucrurile. Sondajele comandate de Putere deveneau supărătoare prin optimism - victoria PSD-ului era sistematic apreciată la peste 50 de procente. Dușul rece al alegerilor locale nu i-a dezmeticit pe liderii săi. Sub influența acestui rezultat, disensiunile dintre Cotroceni și Victoria au devenit mai acute, ajungându-se până în pragul unei crize, atunci când Adrian Năstase a anunțat că-și dă demisia și de la șefia partidului și de la cea a guvernului. Corul de implorări care s-a declanșat l-a făcut însă să nu-și pună în practică amenințarea (situație în care se intra, clar, într-o criză de proporții) și să revină în forță. Profitând de deruta generală, el a operat un veritabil puci, suspendând delegația permanentă și înlocuind-o cu un 'birou coordonator'. Acesta - format din oameni fideli lui Năstase, în special din zona executivă - urma să se îngrijească de activitatea partidului, în vederea alegerilor generale, până la următorul congres. 'Greii' din PSD n-au făcut prea multă gălăgie, unii dintre ei simțind că operațiunea se putea transforma într-un bumerang. Hrebenciuc a și spus-o, subliniind ideea că biroul coordonator va trebui să-și asume și răspunderea rezultatului alegerilor. Presat din toate direcțiile, dar mai ales din aceea a prezidențialelor, unde era nevoit să candideze, pentru a-i face loc dlui Iliescu la șefia partidului, premierul-orchestră a clacat. A pierdut și președinția, și guvernul, salvând, in extremis, o poziție proprie - aceea de președinte al Camerei - prin darea la o parte a celui căruia-i fusese promisă - Mitrea. Aflăm acum că biroul coordonator iese din scenă fără a da seamă despre ce și cum a coordonat și lasă loc vicilor în 'ghilimele', pentru a reforma nu se știe exact ce. Cu Dumnezeu - și Ion Iliescu - înainte!
Titlu: Șomajul de partid
Nr Editie: 1479 Data: Thursday 27 January 2005
Odată cu alternanța la putere, și-a făcut apariția un fenomen cu caracteristici aparte: șomajul de partid! Practic, o întreagă categorie de persoane care deținuseră demnități publice sau funcții la care au avut acces pe bază de alegeri sau de numiri, este nevoită să-și părăsescă pozițiile. Varianta cea mai dramatică a 'șomajului de partid' se manifestă la nivelul parlamentar. Aici, cei care nu mai încap pe liste în limita locurilor eligibile se transformă în adevărate victime. 'Noi ce facem?' - strigă ei și partidul trebuie să facă ceva. Face comisii de ajutor și încearcă să găsească niscai funcții libere unde să-și plaseze semenii - prin diplomație sau prin administrație. Variantă nesigură, că dacă se schimbă puterea, valul schimbării îi ajunge rapid și acolo. Ceea ce este profund anormal la acest capitol este că în Parlament ajung oameni fără un statut social clar, fără o profesie pe care să și-o poată exercita și când nu mai sunt parlamentari. În mod normal, revenirea dintr-o astfel de condiție ar trebui să se facă firesc: omul se întoarce la uneltele sale după ce și-a slujit țara ca legiuitor! Că nu se întâmpă așa - este de vină politica de cadre a partidelor care se pricopsesc cu personaje de calitate îndoielnică. Oarecum diferit este șomajul de partid de la celelalte nivele. Orice partid (sau coaliție) care vine la putere își propune să găsească rapid debușee pentru clientela politică și pentru sponsori. Ori unde pot fi găsite acestea decât în instituțiile cu conducători numiți, cel mai adesea pe criterii politice, deși profilul acestora nu are nimic de-aface cu politica. Salubritatea, sau transportul public, sau colectarea taxelor n-au caracter ideologic. Tăvălugul schimbării aruncă la o parte ce era și pune în loc oameni care, de cele mai multe ori, n-au nici în clin nici în mânecă cu noua lor funcție. Aceștia, la rândul lor, vor dori să-și facă echipe propri i și vor umbla și ei la organograme activând ca un soi de tsunami administrativ. Culmea este că înlocuirile, în marea lor majoritate, se fac în detrimentul unor persoane care pentru a accede sau a rămâne în funcții, au fost obligate să îmbrace o anumită haină politică. Ei bine, pe aceștia nu prea are cine să-i mai ajute. Șefii lor pe linie de partid nu mai au autoritatea necesară pentru a le face loc în sectorul de stat, iar în cel privat sinecurile sau funcțiile de complezență au tot mai puțină trecere.O cale de evitare a acestor perturbări o constitue recursul la statutul funcționarului public. Dar aici lucrurile sunt încă tulburi și există suficiente modalități de a nu trebui să dai un om afară făcându-l să plece singur. În râvna cu care se procedează la acest val de schimbări guvernanții ar trebui să se gândească mai bine că va veni și rândul lor, iar perpetuarea unei asemenea stări de lucruri este păguboasă pentru toată lumea, dacă nu se găsește o soluție clară și viabilă.
Titlu: Amiralul flotei-fantomă
Nr Editie: 1480 Data: Friday 28 January 2005
Clauza de salvgardare evocată de oficialii europeni în cazul în care în sectorul justiției nu se înregistrează progresele așteptate, atârnă deasupra capetelor guvernanților noștri ca o sabie a lui Damocles, mai mult ca oricând. Pericolul este evocat de debutul procesului privind vânzarea flotei care a avut loc miercuri, în absența unuia dintre principalii acuzați - președintele Băsescu.Se părea că precizarea făcută de consilierul prezidențial Renate Weber e de natură să clarifice lucrurile: dl Băsescu se bucură de imunitate prezidențială, și ca atare, dânsul va putea fi chemat în fața justiție abia peste 5, dacă nu peste 10 ani. În plus, cu prilejul vizitei la PNA, președintele a anunțat că și-a retras plângerea făcută împotriva procurorilor care au instrumentat cazul, ca un gest de bunăvoință menit să instaureze pacea între instituții. Însă analizele și luările de poziție generate de eveniment aduc la iveală detalii care complică lucrurile. Unele dintre ele sunt în mod evident forțate, altele însă rezistă judecății la rece.Prima idee ar fi aceea că Traian Băsescu n-a fost trimis în judecată pentru fapte comise în timpul exercitării mandatului și, ca atare, n-ar avea cum să se bucure de imunitate. A doua este că așazisa ''împăcare cu PNA'' ar fi, de fapt, o manevră dubioasă, deoarece nu președintele era cel care-i dăduse în judecată pe procurori ci anchetatul Traian Băsescu, condiție în care președintele nu avea dreptul să implice instituția într-un astfel de troc. În fine, ultima idee este că dacă dorea să demonstreze că este de bună credință, dl Băsescu n-ar fi trebuit să accepte disjungerea cauzei sale și ar fi trebuit să se prezinte miercuri la tribunal alături de ceilalți prezumtivi făptuitori. Toate aceste lucruri pot induce ideea, în rândul oficialilor europeni, că justitția română nu reușește să se desprindă de sechelele trecutului și că ea continuă să aplice standarde duble în înfăptuirea misiunii sale. Și, în consecință, să genereze apelul la clauza de salvgradare și să amâne cu cel puțin un an intrarea României în UE.Cred că dl Băsescu s-a aflat el însuși în fața unei decizii delicate. Chiar dacă încă din 1995-1996 când a început scandalul flotei, a fost singurul acuzat care a renunțat la imunitatea parlamentară pentru a se pune la dispoziția anchetatorilor, manevra de acum este de natură să inducă dubii legate de răspunderea sa față de ceea ce s-a întâmplat cu flota. Ar fi fost, poate, cel mai nimerit prilej de a-și dovedi cu argumente nevinovăția, spulberând încă din 2005 suspiciunile care, vrând-nevrând, vor continua să bântuie publicul până în 2010.
Titlu: Vânătorile lui Năstase
Nr Editie: 1481 Data: Saturday 29 January 2005
Dacă până în '89 vânătoarea n-ar fi fost percepută ca o distracție supremă, rezervaă exclusiv ''vârfului'', pentru care se face totul ca trofeele să-i vină în bătaia puștii, poate că ex-premierul Năstase, n-ar fi tras atâtea belele de pe urma ei. Vânătoarea este și ea o pasiune ce vine din străfundurile omenirii , iar a o trata ca pe o plăcere sadică este la fel de nepotrivit precum considerarea boxului ca un sport inuman, ca să mă rezum doar la acest exemplu.După 1989, vânătoarea s-a mai democratizat, nu într-atât încât să devină un sport de masă. Și asta pentru că este costisitoare și sunt destul de puțini cei care-și pot permite să dețină inventarul necesar și să plătească taxele piperate ale asociațiilor vânătorești. Mai mult decât atât, vânătoarea devine un soi de organizație elitistă în cadrul căreia vânatul propriu-zis este mai degrabă un pretext pentru întâlniri informale și pentru tranzacții discrete între vârfuri ale politicii sau/și afacerilor. Ceva de genul acesta s-a întâmplat în ultimul week-end la Balc, iar Țiriac este un veritabil maestru al acestor aranjamente, nici un altul neavând trecerea pe care o are el pe la vârfurile politicii și afacerilor mondiale. Prezența fostului premier este, în mare, justificată, trecerea sa în opoziție nemaiînsemnând și o tăiere a canalelor de comunicare cu restul lumii și lăsarea acestora doar în seama puterii prezente.Cam același lucru s-a întâmplat în urmă cu un an la Bolovani, în Dâmbovița, numai că atunci cercul participanților a fost unul strict național. Vânătoarea a fost organizată pentru un plus de socializare între aripa executivă și cea prezidențială, aflate într-o situație aproape de conflict, pe parcursul unui an în care inițiativele lui Năstase, nenegociate în prealabil, au fost respinse de președinte. Organizatorul întâlnirii - ministrul Sârbu, cel care avea să plătească scump această inițiativă - reușise să adune consilierii de la Cotroceni, șefii de servicii secrete, miniștrii de încredere, într-un conclav care n-a mai avut loc din cauza inexplicabilului accident. Și, ca atare, acordul dintre părți nu s-a mai produs, lucrurile evoluând spre vârful de criză din vara lui 2004. Ce vreau să spun: că nu ce se petrece în spatele vânătorii a perturbat opinia publică, ci aspectele marginale, între care - îmi permit să cred - și numărul de trofee de la Balc ce ar ilustra ''setea de sânge'' a participanților. În realitate, îmi vine greu să cred că Țiriac, care a băgat bani în amenajarea acestui teren, își nimicește cu voie bună efectivele, fără a ține cont de niște reglementări elementare, care să facă afacerea sa profitabilă. Cert este că din cele două episoade, Adrian Năstase s-a ales cu o etichetă, poate nedreaptă, dar care riscă să rămână și să-i afecteze imaginea și pe viitor.
Titlu: Unificare - dar s-o știm și noi!
Nr Editie: 1471 Data: Tuesday 18 January 2005
În entuziasmul declanșat de neașteptata victorie în alegerile prezidențiale și de succesul asimilat al formării guvernului, peste Alianță bate vântul marilor proiecte. Unul dintre acestea este unificarea: unde-s doi, puterea crește!- iată dictonul pe care ultimul ciclu electoral pare să-l fi confirmat, chiar dacă unii reprezentanți din cele două tabere sunt sceptici.Atât șefii democrați, cât și cei liberali, s-au pronunțat răspicat în favoarea unificării, iar cele două congrese, ce vor avea loc în această primăvară vor înscrie la loc de cinste, pe ordinea de zi, această problemă. Alăturarea de facto a resurselor umane și politice a celor două formațiuni ar putea crea, finalmente, acel pol de dreapta de care scena politică românească duce lipsă pentru a se putea echilibra în mod real față de aglomerația de opțiuni din zona centrului-stânga. Acest lucru ar face posibilă și o corespondență mai clară între doctrină și acțiunea politică, mixate frecvent în ultimii ani până la nivelul totalei debusolări a electoratului. Este suficient să analizăm puțin practicile de stânga, uzate frecvent de fostul guvern al Convenției, în anii 97-2000, sau pe cele de dreapta emanate de fostul guvern al PSD în perioada următoare, pentru a realiza confuzia ce a dominat scena politică.Dar, dacă la nivelul intențiilor de principiu domnește o armonie aproape perfectă, când vine vorba de modalitățile practice, lucrurile se schimbă. Am asistat la o veritabilă demonstrație a președintelui Băsescu, încă puternic ancorat în problematica și în administarea partidului pe care l-a condus, a motivelor pentru care PD n-ar putea accepta să-și aproprie o doctrină populară, rămânând la identitatea sa social-democrată și la scaunul pe care-l ocupă în Internaționala Socialistă. Pe de altă parte, fruntașii liberali - în special Dinu Patriciu, cel care pare să-și mărească audiența în mod exponențial în interiorul formațiunii - demonstrează că nu pot concepe o altă unificare decât cea prin 'absorbția' democraților în interiorul unui partid care nu va renunța nici mort la titulatura sa. Problema devine cu atât mai insolubilă cu cât exigențele liberalilor se lovesc tot mai des de orgoliul democraților de a fi devenit, prin Traian Băsescu, vioara întâia a concertului care a cucerit publicul electoral.Pornind de la aceste poziții rămâne întrebarea firească: ce anume vor discuta și analiza cele două formațiuni la viitoarele congrese? Pentru că situația este de genul celei în care doi celibatari convinși doresc să se căsătorească, dar fară a renunța nici unul la atributele formale și reale ale celibatului.
Titlu: Criza de specialiști
Nr Editie: 1470 Data: Monday 17 January 2005
Oridecâteori revine la putere, opoziția are o problemă: oamenii. Altfel spus, specialiștii. Dincolo de sloganul electoral al CDR-ului din 1996, ai fi putut să dai cu tunul pentru a da de urma măcar a câtorva dintre cei 14.000 de specialiști despre care se spunea că abia mai pot fi ținuți în frâu pentru a începe să lucreze la succesul deplin al schimbării. Câți au fost și cum s-a lucrat, s-a văzut cu ochiul liber în 2000, când Alianța la putere a fost drastic sancționată de electorat.Situația din 2004 este oarecum diferită. Până la alegerile locale, opoziția 'democratică' nu era prea optimistă în legătură cu efectele concrete ale încercării sale de a crea un pol de rezistență în fața tăvălugului pesedist prin crearea Alianței D.A. Speranțele modeste s-au regăsit și în oferta de cadre: cele două partide au aruncat în lupta pentru locale, cu disperare, aproape cam tot ce aveau, cosiderând administrația locală ca un important cap de pod pentru ofensiva generală. Astfel, figurile principale ale Alianței, începând cu Băsescu, s-au trezit în funcții publice de rangul doi, lăsând drum liber spre generale membrilor de mâna a doua.Victoria - relativă - în alegerile generale, consolidată de neașteptatul succes al lui Traian Băsescu, a acutizat problema resurselor umane ale Alianței. Prima dată aceasta s-a făcut simțită la alcătuirea noului guvern, în care au fost vărsați, laolaltă, persoane cunoscute, cu experiență, alături de anonimi fără o pregătire de specialitate, în afara apartenenței politice.Dintre ei s-a detașat o duduie nominalizată pentru extrem de importantul portofoliu al Integrării Europene, recomandată chiar de către președinte, printre ai cărui colaboratori municipali se numărase, care nu știa nici măcar care este diferența între Consiliul Europei și Comisia Europeană (diferență pe care, dealtfel, nici Băsescu n-o stăpânea prea bine). Noroc că tânăra pretendentă s-a retras singură, că altfel trimiteam la Bruxelles cea de-a opta minune a lumii. Episodul cu prefectul Capitalei pune problema cu acuitate. Atacată chiar de către președinte (al cărui colaborator apropiat Silvian Ionescu fusese deasemenea), numirea sa n-a rezistat decât cinci zile, cea mai importantă funcție de prefect devenind vacantă și creând noi probleme în cadrul Coaliției. Dacă mai punem la socoteală și plimbarea lui Vasile Blaga de la partid la Cotroceni și, tot așa, după trei zile, la Guvern avem un tablou nu foarte încurajator al resurselor umane ale noii Puteri.
Titlu: Tactica pârjolirii terenului
Nr Editie: 1460 Data: Wednesday 05 January 2005
În vechime, atunci când apărea amenințarea vreunei invazii străine, locuitorii acestor meleaguri luau calea codrului, dând foc așezărilor, otrăvind fântânile și avînd grijă ca inamicul să nu poată folosi nimic din ceea ce ai lăsau în urmă. Era o tactică ancestrală prin care invadatorilor li se anula avantajul militar printr-un atac direct la logistică.Desigur, se poate vorbi mult pe această temă și ar fi nevoie de vreo duzină de talk-show-uri pentru a constata că, in bună parte, supraviețuirea noastră ca entitate se datorește și acestui procedeu, pe care nu te-i aștepta să-l regăsești în zilele noastre, în formule nici măcar sofisticate. Odată cu alternanțele la putere, politicienii români par să fi deprins și obiceiul pârjolirii locurilor și lucrurilor pe care le lasă în urmă. Nedumerirea premierului Tăriceanu, care din somptuosul birou de lucru al predecesorului său n-a mai reușit să recupereze nici măcar un telefon în funcțiune, devine inevitabil emblematică. Unii dintre foștii miniștri, prea pătrunși, probabil, de unicitatea menirii lor pe acest pământ, au plecat spre noile destinații ca melcii, cărând în spate tot ce s-a putu căra, pe motivul că ar fi fost dobândite cu sudoarea frunții proprii și pe seama prestigiului lor personal.Dincolo de lipsa de civilizație a procedeului, care îmi amintește de modul cum se făceau schimburile de locuințe în perioada comunistă, când cel care pleca lua și becurile, prizele sau suportul de hârtie de la WC, se impune o observație: aceea a faptului că după 15 ani de exercițiu democratic și după vreo trei schimbări, nu s-a pus încă la punct un sistem clar de predare-primire a gestiunii publice. Încă nu se știe ce și cum trece din responsabilitatea unui demnitar care pleacă, în cea a celui care vine. Principiul responsabilității ministeriale, aplicat și el târziu, are printre alte lacune și pe aceasta. Vă amintiți ca vreodată, un ministru să fi fost tras la răspundere măcar administrativ pentru lipsurile din "gestiunea" proprie? Să fi fost obligat să aducă de-acasă ce-a luat cu japca? Să fi fost pus să plătească? Nici pomeneală. În România anului 2005 se reface sistemul ancestral al terenului pârjolit, chiar și atunci când schimbarea se face între reprezentanții aceleiași părți. Este, în mod evident, o chestiune de caracter și civilizație și nu una de orientare ideologică. Este viciul fundamental al unui sistem care a pus în locul unui dictator atotputernic, o sumă de mici dictatori care cred cu tărie că lumea începe și se sfârșește cu ei și că vremelnica putere pe care le-o încredințează, imprudent, poporul, trebuie să fie a lor pe vecie, odată cu însemnele de fiecare zi ale dregătoriei.
Titlu: Serbările galante...
Nr Editie: 1461 Data: Thursday 06 January 2005
Formarea noului guvern și intrarea în pâine a președintelui nou ales au coincis, în linii mari, cu atmosfera sărbătorească a finelui și debutului de an. Aproape inevitabil, aspirația firească spre mai bine ce se manifestă ciclic la acest moment s-a transferat asupra celor care au fost madatați de către electorat să încerce să facă mai bine decât predecesorii lor ceea ce este bine pentru țară. Sub semnul speranței mereu renăscute din cenușa iluziilor, Traian Băsescu și-a format noua echipă, pentru ca după doar câteva zile să o descompleteze din rațiuni mai degrabă de partid decât de stat, iar Călin Popescu Tăriceanu a scos la rampă o echipă ce s-a vrut născută în zodia Competenței, dar s-a dovedit a fi mai degrabă supusă celei a Întâmplării. Dovadă că aspirantul la unul din cele mai dificile fotolii ministeriale - cel al Integrării Europene - a trebuit să facă stânga-împrejur, datorită evidentei sale incompatibilități cu o sarcină de o asemnea anvergură, incompatibilitate care scăpase atât președintelui - suporter cât și premierului - antrenor. Evident însă că aceste sincope n-au întunecat bucuria pornirii la drum, chiar dacă noii miniștri și-au găsit cabinetele golite de zelul proprietar al predecesorilor, sau au constatat unele nepotriviri în decorația interioară. Și pentru ca nimeni să nu se mai împiedice de asemenea amănunte, noul premier a făcut ce n-a făcut nici unul înaintea sa: și-a invitat Cabinetul, cu cățel cu purcel, la Predeal, să petreacă împreună Revelionul și să se mai socializeze înainte de a se reuni în ședințele de guvern. A venit cine a putut, s-au pupat neveste și copii (actualul guvern are vreo 22!) s-a băut șampanie și s-a petrecut până în zori făcându-se pla nuri de viitor nu doar apropiat. La rândul său, președintele, în nonconformistu-i stil caracteristic, a dat o raită prin piața Universității taman când se apropia anul nou și și-a ținut primul discurs în direct și la cea mai de vârf oră posibilă. Ba, ca să se convingă nația că e de-al lor, și nu cine știe ce tip cu nasul pe sus, a tras și o dușcă zdravănă din sticla de șampanie, ceea ce dintr-o dată l-a făcut mai simpatic și mai de încredere și unora dintre cei care nu l-au votat. Ca să se continue în aceeași notă, Băsescu a plecat spre Predeal fără escortă și girofaruri, acolo intrând definitiv în atmosferă și dănțuind până spre dimineață, cum n-a mai făcut-o nici un președinte de dinaintea lui. Ca să fie în ton, premierul s-a suit și el în tren, după ce a cumpărat locuri în picioare, și a călătorit de la Predeal la Sinaia cu un vehicul ce n-a mai fost utilizat de cel puțin patru ani de instituția pe care o reprezintă, pe motiv că n-are girofar! Și, ca să se pună capac la toate, o mașină din garda președintelui a șifonat-o nițel pe cea apraținând unuia dintre ziariștii pe care Băsescu vrea să-i elibereze cu orice preț de servituțile tradiționale ale meseriei. Serbările galante iau, însă, sfârșit. O dată cu ele și săptămânile de miere ale noii conduceri a țării. Urmează menajul de fiecare zi. Cu toate ale sale...
Titlu: De la 'Cabinetul Năstase' la 'Guvernul României'
Nr Editie: 1462 Data: Friday 07 January 2005
Insistând asupra ideii că trebuie vorbit despre 'guvernul României' și nu despre 'cabinetul Tăriceanu', președintele Băsescu punctează într-o zonă pe care trecuta guvernare s-a străduit s-o inducă în mentalul colectiv pe toate căile posibile.Gândită în laboratoarele de strategii ale partidului, sintagma 'Cabinetul Năstase' a fost impusă ca o referință obligatorie din partea membrilor guvernului în special.Vreme îndelungată, oficialii trecutei guvernări au rostit cu evlavie o formulă care trimite la un nou cult al personalității. Un soi de personalitate colectivă, reprezentată la vârf, de o personalitate pur individuală: șeful necontestat al guvernului și al partidului. Odată cu trecerea lui Ion Iliescu în zona apartinică a președinției, deasupra partidului urma să strălucească soarele noului lider. Vreme de patru ani 'Cabinetul Năstase' a fost sloganul dominant al comunicărilor publice efectuate de guvern. Ba, în culisele strategiilor de gen, se efectua și o monitorizare foarte atentă a modului în care era utilizat (sau nu) acesta.Sintagma s-a dovedit, în ultima instanță, o armă cu două tăișuri. Dacă succesele s-au deversat, firesc, în bazinul de popularitate al premierului, cam același lucru s-a întâmplat și cu eșecurile. Aproape cinic, membrii guvernului s-au debarasat de o serie de responsabilități cu naturalețe, în virtuta aceleași sintagme care le refuza locul la masa festinului mediatic.Până la urmă, eșecul electoral al PSD s-a suprapus aproape natural, peste cel al 'cabinetului Năstase'.Pornind de la o astfel de constatare, inițiativa președintelui Băsescu pare nu doar una de bun simț ci și una preventivă. 'Cabinetul Tăriceanu' s-a format sub o zodie nu din cale-afară de favorabilă și deasemenea capului său atârnă 'sabia lui Damocles' - adică o moțiune de cenzură ce l-ar putea răsturna oricând. 'Guvernul României' poate face față mai bine oricărei situații, fără a afecta, personal sau în grup, pe cei care-l compun.
Titlu: Băsescu joacă totul pe o carte: anticipatele!
Nr Editie: 1463 Data: Saturday 08 January 2005
Traian Băsescu joacă tare, în continuare: recenta sa declarație cum că e adeptul unor alegeri anticipate ACUM, este de natură să provoace fiori reci pe șira spinării tuturor partidelor. Chiar și a celor pe care le-a reprezentat și le mai reprezintă încă, cu aplomb.Ce înseamnă alegerile anticipate? Că - exceptând instituția prezidențială - în toate celelalte segmente importante ale societății se vor produce din nou schimbări. Că scurtul 'establishment' rezultat după scrutinul din noiembrie ia sfârșit și că alți (deși, poate cam aceiași) actori vor ieși la rampă. Este un gest riscant, însă Băsescu intuiește că nu va găsi un moment mai potrivit pentru a putea spera la consolidarea actualei puteri, în condițiile în care soarta acesteia depinde de umorile unui partid de buzunar.De ce acum? Pentru că este momentul în care noul guvern și, în general, noua putere, nu își arată încă slăbiciunile și inconsistența structurală. Pentru că este momentul în care concurența dintre cele două partide principale încă mai poate fi ținută în frâu. Și pentru că este momentul marilor revelații despre corupția și abuzurile fostei puteri, înainte ca acestea să se transfere în contul noilor baroni a căror categorie prinde viață încet și sigur, după un algoritm devenit regulă.Ce ar putea rezulta din alegerile anticipate? În primul rând, dispariția 'inamicului public' - PUR, în condițiile în care, după trădările în serie, acesta nu ar mai avea de cine să se agațe pentru a reveni în Parlament. În al doilea rând, pe fondul cuceririi puterii la vârf, alianța ar putea spera la un spor de voturi, suficient pentru a forma o majoritate mai puțin riscantă, doar cu sprijinul aliatului de serviciu - UDMR, previzibil a rămâne în procentul său tradițional. Și, nu în ultimul rând, smulgerea din mâinile PSD a președinției celor două Camere, obiectiv esențial pentru succesul demersurilor guvernamentale. Partea rea a lucrurilor este că alegerile anticipate ar putea duce la o întârziere considerabilă a procedurilor de aderare și la amânarea termenului de integrare în Uniunea Europeană. Ceea ce ar constitui o lovitură grea pentru însăși puterea ce se va instala după anticipate, cu consecințe directe asupra supraviețuirii acestuia.
Titlu: Moralitate în politică
Nr Editie: 1464 Data: Monday 10 January 2005
Că dl Băsescu este un politician redutabil nu mai este un secret și lucrul se vede cu ochiul liber. Un politician care știe să împingă lucrurile până la limita extremă pentru a se replia apoi cu naturalețe. Și care nu pune prea mare preț pe precedente sau antecedente, considerând că politica este arta de a te descurca optim la momentul potrivit. Într-o ieșire fără precedent pentru instituția prezidențială românească, dl Băsescu a lăsat la o parte orice echidistanță (Iliescu ar fi fost linșat public dacă făcea așa ceva) și a crucificat partidul lui Dan Voiculescu, acuzându-l de imoralitate și exprimându-și dorința de a-l scoate de pe scena politică. Ce-a făcut PUR-ul ca să binemerite o asemenea atenție? Nimic altceva decât ce-a făcut Traian Băsescu, în legislatura 97-2000, când a forțat demisia premierului Ciorbea. Cât de moral a fost procedeul său? Cât de moral a fost jocul pe care l-a făcut PD-ul de-a lungul întregii guvernări? Greu (sau ușor) de spus.Apoi, iată-l pe dl Băsescu devenit brusc un nostalgic al PSD-ului și al stilului de guvernare al acestuia. După ce i-a suduit pe toate căile că au acaparat toată puterea - și guvern și parlament și președinție - iată-l acum dorindu-și să guverneze în aceeași formulă, gata să facă orice compromis - sau să utilizeze orice formulă, fie ea și neconstituțională - pentru a scăpa de Năstase și Văcăroiu, a căror prezență pare să-l încurce. Cu aplomb încearcă să ne convingă că e doar spre binele țării dacă Alianța deține toate pârghiile și va putea face ce va vrea, cum au făcut cei dinainte. Nu poți, atunci, să nu-i dai dreptate lui Da n Voiculescu care spune că așa-zisa imoralitate a partidului său constă doar în manevra de echilibrare a scenei politice. 'Ce-i rău în asta?' - zice umanistul, și nu văd ce replică i s-ar putea da. Acest echilibru politic n-ar face - dacă există bună credință la toate nivelurile - decât să garanteze că vor fi luate doar cele mai bune măsuri și că nu se va manifesta tentația abuzului.Sigur, se pot face alegeri anticipate. Este, însă, problematic, dacă ele vor consolida un anumit echilibru. Este cert, însă, că vor da peste cap, în primul rând, programul nostru de aderare europeană, ceea ce este suficient.
Titlu: Creștinul Voiculescu întoarce și celălalt obraz
Nr Editie: 1465 Data: Tuesday 11 January 2005
După o matură chibzuință de vreo trei zile și după consultarea democratică a reprezentanților din teritoriu, președintele umanist Dan Voiculescu a decis să nu iasă de la guvernare, în urma aprecierilor calomnioase făcute de președintele Băsescu.Într-o manieră de-a dreptul creștină, dl Voiculescu întoarce în acest fel și celălalt obraz pe care dl Băsescu va putea să aplice o nouă palmă prezidențială, deoarece precedenta n-a fost de natură să trezească suficientă revoltă din partea fondatorului doctrinei umaniste românești. Dacă s-ar fi organizat o bursă a pariurilor, cu siguranță că cei care ar fi optat pentru retragerea umaniștilor de la guvernare ar fi fost extrem de puțini. Dorința - firească din punct de vedere politic - a PUR de a participa la guvernare era din capul locului, prea mare, și pe acest lucru a mizat și președintele democrat când și-a lansat violentele atacuri la adresa aliatului care a făcut posibilă formarea guvernului și care, chiar dacă n-a fost 'rugat', i-a fost 'cerut' acest lucru, imperios, de către atacator.Este o nouă provocare din care Băsescu iese învingător, după aceea a formării guvernului de către Alianță, chiar dacă PSD-ul obținuse scorul cel mai bun în alegeri. În urma acestuia, pretențiile PUR vor fi mai puțin imperative, iar exemplul său va fi, în același timp, și un avertisment pentru celălalt aliat - UDMR.Ce consecințe are acest gest umanist - creștin? În primul rând, o întărire a aautorității prezidențiale car e, practic, se erijează într-un fac-totum, lăsând impresia că Tăriceanu nu este decât o marionetă în mâinile sale (dovada - reacția neconvingătoare a acestuia la declarațiile care erau cât pe ce să arunce în aer fragila alcătuire guvernamentală). Pe de altă parte, justifică o viitoare acțiune de retragere a PUR-ului, la momentul pe care îl va considera potrivit Voiculescu (probabil, după semnarea acordului cu UE, din mai), conferindu-i argumentele morale ale deciziei și limitând urmările acestei retrageri prin renunțarea la fotoliile de prefecți. Atunci când va fi să fie, vor fi sacrificați doi miniștri și câțiva secretari de stat, ceea ce nu va constitui o tragedie.
Titlu: În offside politic?
Nr Editie: 1466 Data: Wednesday 12 January 2005
Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Marian Oprișan, Mircea Geoană...Sunt numele în jurul cărora pare a se coaliza o opoziție anti-iliesciană, în perspectiva viitoarelor alegeri din PSD. Cel mai virulent s-a dovedit a fi fostul ministru al Finanțelor, care în plin 'scandal Cozma' a declarat ritos că-și dă demisia din partid (se referea la PSD, nu la altul...) dacă Iliescu rămâne acolo. În siajul său s-a plasat, aproape imediat, Dan Ioan Popescu, fostul ministru al Economiei care, mai puțin violent, l-a condamnat și el pe idolul său de mai deunăzi, reproșându-i beleaua în care ar fi băgat partidul prin gestul său de clemență.Cel mai tare a sărit peste cal politicianul județean Marian Oprișan. Din Focșaniul său de baștină el a declarat o serie întreagă de atacuri - unele suburbane - la adresa celui pe care cu doar câteva luni în urmă îl considera un fel de ayatollah al partidului din care face parte. Ultima sa declarație se referă chiar la 'impasul biologic' în care s-ar afla dl Iliescu, a cărui vârstă înaintată ar trebui să-l facă să se gândească la retragere.Și pentru că, oricum, nu mai avea nimic de pierdut s-a trezit și Mircea Geoană să-și dea cu părerea - în replică la îndoielile lui Iliescu legate de viitoarea sa carieră de premier - cum că grațierea lui Cozma ar fi tras în jos partidul în alegeri, uitând că alegerile avusese loc cu ceva timp înainte ca el să nu mai poată deveni șef al guvernului.Ce semnificație au aceste voci și mesajele lor? Cea mai la îndemână concluzie ar fi aceea că în PSD se instalează un climat democratic. Că nu mai există monștri sacri și lideri pe viață și că acest lucru conduce spre ideea că partidul se poate reforma și înnoi. Ce nu se potrivește cu această idee sunt chiar persoanele. Nici Tănăsescu, nici Popescu și cu atât mai puțin Oprișan sau Geoană, nu se numără printre personalitățile reformatoare ale partidului. Ei fac parte, mai degrabă, din categoria pe care întoarcerea lui Iliescu la partid ar putea să-i afecteze în cea mai mare măsură, făcându-i să-și piardă pozițiile de care s-au ținut cu dinții. S-ar mai putea ca ei să se fi lăsat păcăliți de un anumit semnal dat într-un moment când alții au considerat că Iliescu ar putea fi înlăturat fără a se mai trece prin formalitățile democratice ale alegerilor. După care acești 'alții' au făcut pasul înapoi, lăsându-i în offside...
Titlu: Reforma vine de la Cluj?
Nr Editie: 1467 Data: Thursday 13 January 2005
Aruncat - cam cu prea multă ușurință - de către Năstase în groapa cu lei a 'localelor', fostul ministru de Interne, Ioan Rus se înscrie în galeria marilor perdanți al trecutului an electoral. Nu a pierdut doar primăria Clujului, ci și consiliul județean, rezultatul de la alegerile parlamentare fiind pe măsura performanțelor anterioare: doi deputați și un senator, nici unul dintre aceștia fiind Ioan Rus.Fostul ministru și-a păstrat independența, nemairiscând să piardă încă o dată. Eșecul este molipsitor și greu de suportat. A preferat să rămână o voce singulară în eșalonul de sus al partidului (eșalon serios bulversat de mișcările haotice de cadre efectuate de președintele partidului în răgazul confuz dintre locale și generale) chiar dacă autoritatea sa a fost pusă serios la îndoială de performanța electorală.La recenta reuniune a reprezentanților ardeleni și bănățeni ai partidului (structurarea partidului pe zone fiind o mai veche idee a sa), Ioan Rus s-a alăturat corului de critici ce se face auzit în ultima vreme la adresa fondatorului partidului, în special după neinspirata sa decizie de grațiere a lui Cozma. Ar fi însă o eroare să îl pui pe Rus în aceași oală cu Tănăsescu, Dan Ioan Popescu sau Oprișan. Aceștia fac parte din categria celor care s-au considerat în pericol prin revenirea lui Iliescu la partid, care ar fi trebuit să-și concretizeze într-un fel opiniile critice emise la adresa baronilor și a capitalismului de cumetrie practicat de către unii din membrii de bază. Rus nu se numără nici printre baroni (chiar dacă are o stare materială confortabilă) și nici printre capitaliștii de cumetrie. Face, însă, parte din 'eșalonul doi' al nomeclaturiștilor, vizat în declarațiile lui Gușă. Spre deosebire de ceilalți, Rus nu s-a sfiit să-și critice șefii (inclusiv pe Năstase) și atunci când perspectivele erau mai roze decât s-a dovedit, el manifestându-se, în cadrul 'aripii Năstase', ca unul dintre cei mai acerbi adversari ai imixtiunilor prezidențiale în politica și practica Executivului. Căpos și greu de manipulat, Rus a fost și va fi o piedică în calea jocurilor și a scenariilor de tot felul care se pun acum la temelia viitorului PSD. N-aș baga mâna în foc că viziunea sa în materie de reformă e cea de care are nevoie partidul lui Iliescu - cu sau fără Iliescu -, dar în mod cert deschiderea spre dezbatere este un lucru bun. În lipsă de altele.
Titlu: 'Schimb minister zonă rezidențială contra central!'
Nr Editie: 1468 Data: Friday 14 January 2005
Dacă doamnei ministru Mona Muscă i se pare că sediul Ministerului Culturii este nefuncțional și că s-au băgat prea mulți bani în el, este firesc ca domnia sa să dorească să-l schimbe, chiar dacă pentru asta se vor cheltui de două ori mai mulți bani, pentru că un sediu nou costă, nu-i așa, și mai și trebuie amenajat pentru a deveni funcțional. Dar ce contează toate astea când prin gestul tău pui în operă o promisiune electorală, și anume, faptul că pe când era membru în comisia de cultură a Parlamentului, doamna deputat Mona Muscă a protestat împotriva amenajării sediului ministerului Culturii într-o clădire ce aparținea Muzeului Satului! Nu poți să stai, ca ministru, într-o constucție pe care ai criticat-o ca deputat. Chestie de principiu, și unde e vorba de principii, banii nu mai contează.Dealtfel, sindromul acesta al miniștrilor care dispun cam cum doresc ei de locațiile ministerelor de resort nu este nou. Un alt (fost) ministru n-a avut nici o emoție să bage vreo 80 de milioane de dolari în reparațiile și modernizările de la Ministerul Industriei. Nu conta că cu banii ăștia s-ar fi construit nu unul, ci două sedii ultramoderne de ministere. Ambiția de a moderniza - cu orice preț - a fost mai puternică și iată că astăzi junele ministru Codruț Șereș se mută într-un minister de 80 de milioane, în care n-a prea găsit însă mobilă. Asta era închiriată zice-se, de pe la o regie.Reiese din aceste două mici exemple imaginea unei democrații dusă dincolo de limitele democrației, în care titularul departamentului devine mai ceva decât un proprietar având mână liberă să mute, să construiască, să doteze și să redoteze după cum are el chef la un moment din viață. În timp ce unii dintre noii miniștri se mulțumesc să schimbe locul tablourilor de pe pereții birourilor, alții schimbă ministerele cu totul. Nu pun la îndoială buna credință a doamnei ministru Muscă. Pun însă la îndoială corectitudinea și valabilitatea unui sistem care face posibile asemenea operațiuni costisitoare și, până la urmă inutile, atâta timp cât, de pildă, teatrul de Operetă abia a ars și are nevoie de banii care se vor duce, probabil, pe amenajarea unui nou minister pentru confortul principial al doamnei ministru. Există, desigur, pe hârtie, niște reguli în acest sens. Dar cine să le mai respecte, dacă tocmai aceia care fac legile le calcă în picioare. Păi nu făcea bine Ceaușescu, cu ministerele lui strânse ciupercă pe lângă Casa Poporului, cu spații fixe și birouri trase la indigo, cu mobilier de la gospodăria de partid și cu dotările standard ale vremii? Dar el era un tiran, un autocrat. Astăzi trăim într-o democrație în care totul e posibil.
Titlu: Băsescu: altul 'sărac, dar cinstit'!
Nr Editie: 1469 Data: Saturday 15 January 2005
Sloganul 'sărac dar cinstit' prin care se caracteriza fostul președinte face pui la Cotroceni. Fără să o declare deschis, noul președinte pare că vrea să se înscrie în aceiași parametri. Și, la fel ca predecesorul său, care-și plătea conștiincios consumația la bufetul Cotrocenilor, umblă și el la coarda populistă: continuă să circule cu modestie cu Skoda Fabia pe care o avea la primărie; face cumpărături, după lista încredințată de nevastă, la supermagazinul CORA, însoțit doar de un bodyguard care-l ajută să care cumpărăturile la mașină; petrece revelionul, printre oameni obișnuiți, la Orizont, în Predeal, dansând toate femeile prezente ca un adevărat cavaler; bea șampanie din sticlă, cot la cot cu poporul, în noaptea de Anul Nou. Și așa mai departe.Sunt manifestări nu neapărat populiste, ci de o relativă normalitate, care pe termen scurt îi pot oferi sporul de popularitate pe care orice om politic și-l dorește. Ele nu sunt însă posibile pe termen lung. Încet-încet, Băsescu se va 'îmburghezi' de nevoie dacă nu de voie, pentru că există, în fiecare palier de putere, niște reguli, scrise sau nescrise, cărora trebuie să li te supui. Probabil că nu-și va mai conduce multă vreme singur mașina, și mai mult ca sigur o va schimba pe una mai dichisită și mai sigură, din punctul de vedere al SPP. Oricât s-ar considera de iubit, ca președinte, nu are voie să riște și nici să-i oblige pe cei a căror misiune este să-l protejeze, să-și neglijeze îndatoririle. La cumpărături probabil că nu va mai merge dacă nu din alt motiv, măcar pentru acela că îndatoririle curente nu prea i-o vor mai permite. Se va muta, probabil, și într-o altă casă... Până atunci însă, va face ceea ce face aproape orice nou venit într-un spațiu guvernat de protocoale: va dori să le încalce, să nu le respecte, tocmai pentru că dorește să participe la beneficiile demnității fără a renunța la acelea ale statutului de simplu cetățean, normal. Funcția de președinte este însă una de cursă lungă, pe care competitorul o parcurge cel mai adesea singur, compusă din renunțări mai mult sau mai puțin agreabile, până la instalarea definitivă în tiparul său clasic. Acceptarea acestor servituți nu-l vor putea face pe Traian Băsescu mai puțin sărac și nici mai puțin cinstit, dar îl vor aduce la numitorul comun al oricărei demnități publice.
Titlu: Atacul la persoană
Nr Editie: 1482 Data: Monday 31 January 2005
România nu are o tradiție a atentatelor, în general, cu atât mai puțin 'la vârf'. Ceea ce s-a întâmplat în preajma și în timpul rebeliunii legionare reprezintă o excepție, de extracție internaționalistă. Dacă e să vorbim despre o tradiție de gen, atunci ia ține de judecarea (trucată) a unor lideri pe care tot noi i-am împușcat după aceea, iar cazurile sunt de notorietate.Piatra aruncată cu dexteritate în balta discuțiilor de tot felul de către încă directorul SRI, Radu Timofte, a declanșat un veritabil concurs al ințelepților care bâjbâie după ea prin fundul mâlos: Președintele Băsescu are a se teme de un atentat la viața sa! Are și ceva informații în acest sens, informații ce au ajuns pe căi oculate și la primul director al instituției, care confirmă ideea. Desigur, nu e nevoie să studiezi cine știe ce documentație ca să îți dai seama că un astfel de pericol există. Mai ales în cazul unui 'obiectiv' atât de imprevizibil și de voluntar, care se dovedește a fi noul președinte, al cărui comportament pare chiar să sfideze ideea de pericol, spre disperarea celor însărcinați cu paza sa. Scoțând cazul din categoria iraționalului (recte - acțiunea unui psihopat) să vedem ce anume ar putea genera o astfel de acțiune.În primul rând, cariera prezidențială e mult prea scurtă pentru a determina reacții majore. Din partea cui? A lui Voiculescu, pe care l-a făcut 'imoral'? A lui Patriciu, pe care pare să-l trateze la paritate cu Iacobov? Sau a lui Silvian Ionescu, mazilit după trei zile? Să fim serioși. Dar, nu cumva, de pe vremea cât a fost primar, să fi lovit niște interese majore? Ale cui? Ale chioșcarilor? Ale iubitorilor de câini? Nu.Nu cred că cineva din acțiunea publică a dlui Băsescu de până în prezent ar fi putut duce la o astfel de abordare. Din fericire, România nu este nici Irak, nici Ucraina și nici Iugoslavia. Resentimentele românești nu depășesc, în general, dimensiunea comicului și se exprimă, preponderent, prin bancuri sau prin tradiționalul 'Jos!'. Nu viața președintelui Băsescu poate fi în pericol, ci prestigiul său care poate fi atacat pe cele mai diabolice căi. Una dintre aceastea este 'șahul' la anturaj, al diferitelor cercuri de interese, între care unele cred că a sosit ora pentru răsplata jertfei electorale. Ca și în alte cazuri, binecunoscute, acestea sunt cele care pot eroda autoritatea președintelui și pune sub semnul întrebării determinarea sa de a lupta cu corupția.Or, aici, SPP-ul nu prea poate să-i fie de folos. Poate doar SRI...