Punctul pe Y, august 2004

Titlu: Democrația de partid și spiritul de frondă
Nr Editie: 1324 Data: luni 02 august 2004
Probabil că Victor Ponta are o serie de calități care l-au remarcat în fața profesorului său Adrian Năstase, și care au contribuit la promovarea sa rapidă atât în administrație, cât și în ierarhia de partid. Ponta nu este singurul exemplu prin care Năstase dovedește că mizează pe tineri, chiar dacă uneori această miză se transformă într-o 'pisică' arătată la momentele oportune veteranilor care se fac că nu înțeleg anumite lucruri. Nu s-ar putea spune că prin acțiunile sale de până acum Ponta l-ar fi dezamăgit pe mentorul său. Este cert însă că anumite 'păcate ale tinereții', între care muguri de aroganță și anumite tendințe de frondă - inutilă și neautorizată - vor sfârși prin a genera o anumită lehamite la nivel înalt. Recenta declarație a președintelui TSD, că el și oamenii săi nu vor participa la alegerile preliminare din partid pentru alcătuirea listelor parlamentare riscă să umple paharul. Convins că sistemul de licitație electronică îi va dezavantaja pe tineri, mai puțin cunoscuți și mai puțin 'avuți' - Ponta lansează îndemnul la boicot! Gestul în sine reprezintă ceva mai puțin decât democrație internă de partid, și ceva mai mult a frondă ieftină, pentru că, în nici un caz, boicotul tinerimii nu îi va întrista pe maturii și vârstnicii din partid. Ei vor zice mersi că au scăpat de concurența neloială a unora adăugați din oficiu ca să dea bine proporția la public. Să admitem însă ideea că această revoltă are un chichirez. Ea, însă, nu întrunește adeziunea întregii tinerimi din plecare, unii lideri județeni arătând deja că ei nu vor participa la boicot. Ceea ce înseamnă că acțiunea nici măcar n-a fost pusă de acord cu cei în măsură să o susțină! Este un semn că, deja, Victor Ponta este oarecum izolat în fruntea organizației, unde se bucură de sprijinul nemijlocit al Dacianei Sârbu și de tăcerea prudentă a celorlalți membri, nemulțumiți de modul aproape discreționar în care acționează această 'celulă de partid'. Ponta a mai avut astfel de ieșiri - dacă-mi amintesc doar momentul în care i s-au retras niște atribuții de la Guvern și când a făcut 'echipă' cu defectorul Gușă, revenind spășit la ordine în ultimul moment. Nici conflictul cronic cu Cozmâncă și cu alți lideri 'bătrâni' nu-l ajută prea mult în acțiunea de a-și impune detașamentul într-o structură marcată de anchiloză birocratică și de coterii de interese.
Titlu: Declarația de la Mălini
Nr Editie: 1338 Data: miercuri 18 august 2004
A-l critica pe Adrian Năstase că merge prin țară, vorbește cu oamenii și face promisiuni este ca și cum ai reproșa unei femei că se machiază înaintea întâlniri cu iubitul. Ceea ce face Adrian Năstase face parte din regula electorală a jocului, regulă căreia i se supun toți politicienii. De ce să-i aplică lui Năstase un standard pe care să-l refuzăm domnilor Stolojan și Băsescu, la urma urmelor? Probabil că și criticile presei fac parte din această regulă pentru că altfel totul ar fi extrem de plicticos, într-o lume în care oamenii n-ar citi decât articole pline de bun simț, dar neincitante. Dacă lucrurile ar fi aberante, atunci nici Bush n-ar mai vizita orășelele Americii și nici n-ar face poze cu susținătorii țării. Dar le face și el și le fac toți cei care doresc, într-un fel sau altul, să obțină voturile alegătorilor.Suntem deja în plină campanie electorală, deși, oficial, aceasta ar trebui să înceapă pe undeva prin octombrie, dacă regulile de la locale rămân valabile. De la începutul acestei săptămâni a fost rezolvată și principala necunoscută din ecuația prezidențialelor: fără a mai aștepta decizia partidului, Năstase și-a anunțat, într-un sat oarecare din țară, atingerea procentajului de sută la sută în decizia personală de a candida pentru fotoliul de la Cotroceni. Cei 10% cât îi mai rămaseră de acoperit după declarația făcută la Washington au fost epuizați într-o suită de turnee fără surle și trâmbițe, efectuate la talpa țării alcolo unde nu prea ajung nici ziarele și nici emisiunile majorităților posturilor de televiziune. Ideea pare bună, pentru că, în nici un caz electoratul rural nu se va încurca în 'combinațiile de N luate câte K' ale variantelor care se dezbat pe la oraș. La sat trebuie făcut un mic efort pentru a se realiza traziția de la Iliescu la succesorul său 'legitim', care este Năstase, cu câștigul electoral de rigoare. Este o mutare importantă în planul evaluării mijloacelor de propagandă și sunt aproape sigur că în această campanie nu televiziunile vor tranșa tortul fondurilor electorale, ci aceste turnee și propaganda 'de la om la om'. Este, dealtfel, redescoperirea unor rețete clasice, pe care nimic altceva nu reușește să o înlocuiască, nici măcar în țări care au șters de mult diferențele dintre sat și oraș.
Titlu: PSD: guvern minoritar din 2005 până în 2007?
Nr Editie: 1339 Data: joi 19 august 2004
Alegerile și discuțiile care se desfășoară pe marginea rezultatelor alegerilor generale din iarna acestui an iau în considerare și un anumit număr de variante la cele două opțiuni ‚clare’: o victorie a PSD, care ar face inutil ajutorul unei alte formațiuni (puțin probabilă) sau o victorie a Alianței DA, în aceleași condiții (cel puțin la fel de improbabilă).Toate previziunile converg spre ideea că fiecare dintre aceste două entități poate fi creditată cu un ,volum’ de voturi în jur de 30-35%, ceea ce pune, din capul locului, problema inevitabilității unor alianțe post-electorale. Pe post de jolly-jocker figurează UDMR (fără idiosincrazii față de vreuna dintre părți, cu care a și format alianțe electorale, atât în 1997-2000 cât și în 2000-2004) și, dacă va merge singur și va reuși să treacă pragul electoral-Partidul Umanist al lui Voiculescu. Teoretic, PRM ar ieși din calcul în ambele variante: PNL și PD nu au reușit în ni ci un moment să găsească un limbaj comun cu tovarășul de Opoziție, făcându-și chiar un titlu de glorie din refuzul de a merge alături de Vadim, în timp ce PSD a ocolit tema cu prudență, în special în perioada în care limbajul radical al acestui partid îl făcea incompatibil cu noțiunea de guvernare. Spre deosebire de Alianța DA, PSD însă, a tatonat terenul, având, la diferite niveluri, discuții exploratorii cu reprezentanții acestuia (vezi discuția Cozmâncă-Vadim de dinaintea localelor). Cu toată schimbarea la față din ultima vreme și cu renunțare la accentele antisemite, PRM nu a devenit, încă, un potențial aliat pentru o guvernare care dorește să fie acceptată la nivel european. Varianta alianței post-electorale poate fi, însă, mai pregmatică: o guvernare minoritară, cu sprijin parlamentar din partea unor formațiuni precum UDMR și PRM, pe care această formulă nu le aduce în situația de incompatibilitate reclamată de UDMR! PSD ar putea ajunge la un acord cu aceste două formațiuni, pentru a face un guvern preponderent de tehnicieni, care să acționeze până în 2007-adică până la intrarea în UE. O astfel de formulă ar putea fi tolerată și de Opoziție care nu și-ar putea asuma riscul torpilării aderării (sau al unui eventual eșec) preferând să lase lucrurile să curgă până la noi alegeri, preliminare, în 2008!
Titlu: Despre "măturatul politic" al trotuarelor
Nr Editie: 1340 Data: vineri 20 august 2004
Mi-amintesc, din copilărie, că în localitatea în care m-am născut, undeva în vestul extrem al țării, oamenii ieșeau în fiecare seară și stropeau și măturau în fața casei. Sâmbăta, operațiunea era completată și cu greblatul atent al porțiunii de pământ din fața casei până în drum, pe unde treceau căruțele și mașinile, iar cei mai vrednici plantau chiar, în acest spațiu, flori și plante decorative. Nimic nu era mai de rușine decât să fi întârziat cu această operațiune și în fața casei tale să nu fie la fel de curat ca la ceilalți. Cu timpul operațiunea s-a mai rărit, locul florilor l-a luat cartofii sau alte zarzavaturi-cu care oamenii își mai completau lipsa de pământ din spatele casei- iar lumea a devenit mai puțin sensibilă la rușinea necurățeniei. Nu știu cum mai stau lucrurile acum, pentru că de câțiva ani n-am mai ajuns pe acolo, dar faptul că după o perioadă de viață economică muribundă s-a produs un reviriment spectaculos, determinat de investițiile străine, care au făcut din localitate una cu grav deficit de forță de muncă locală. Cred- și sper- că acest lucru a determinat și revigorarea spiritului gospodăresc și a dragostei de ordine și curățenie a oamenilor locului.Am făcut această lungă paranteză pentru a ajunge la decizia Primăriei Capitalei ca agenții economici și locatarii să-și spele, odată pe săptămână, trotuarul din fața clădirii. Lasă că odată pe săptămână mi se pare rar, față de nevoia de a trăi într-un oraș curat, dar decizia are o logică, pe fondul realității că nu se poate obține o reală curățenie a orașului dacă aceasta nu e întreținută. Prea ne-am obișnuit să nu ne pese ce e dincolo de ușa apartamentului și să așteptăm totul de la alții. Este, în aceste condiții, cu atât mai curioasă intenția Prefecturii de a contesta această hotărâre, cu temeiuri legale, unul dintre acestea fiind acela că statul plătește deja o serie de firme a căror datorie e tocmai aceasta. Intenția mi se pare, însă, mai degrabă o șicană politică decât o exigență de respectare a legii, și ea mută disputa de fond pe terenul unei rivalități pe care o cunoaștem prea bine. Realitatea este că, dacă vrem să trăim într-un oraș mai curat și mai îngrijit, trebuie să punem și noi mâna. Sigur că amenzile nu sunt cea mai potrivită cale de a constitui o obișnuință, dar ele pot ajuta, în felul lor, la o necesară renaștere a spiritului gospodăresc și a respectului față de noi. Respect la care poate contribui chiar și Prefectura Capitalei.
Titlu: Să-i mulțumim lui Dumnezeu și lui Belu...
Nr Editie: 1341 Data: sâmbătă 21 august 2004
De peste un sfert de secol în rezervele de aur ale României intră, cu regularitate, medaliile aduse din felurite colțuri ale lumii de gimnaști. Mai întâi de gimnaste, cele care au produs, prin Nadia, o veritabilă revoluție în sistemul de notare, iar apoi, cu timpul, și de către gimnaști, al căror mers spre culmile ierarhiei mondiale a fost purtat cu seriozitate și cu îndreptățire.Mulți s-au întrebat cum a reușit să devină gimnastica un sport reprezentativ pentru România? Cum, după generația de platină a Nadiei, s-au suprapus, una peste alta, generații noi de campioane și campioni? Răspunsul poate să stea în ceva din fibra acestei nații care generează talent în proporție de masă. Care talent, atunci când reușește să fie acoperit de transpirație, explodează, transformându-se în performanță. A fost meritul lui Bela Karoly de a fi descoperit această fibră și de a fi prelucrat-o cu tenacitate până la a creea din ea o școală și un stil. Dar este, în și mai mare măsură, meritul lui Belu, de a fi luat lucrurile de la capăt și de a persevera în ideea că se pot repeta. Este aproape un miracol faptul că morocănosul antrenor reușește, an de an, să dea la iveală noi talente și noi performanțe, într-o manieră care te duce cu gândul la ‚Timpurile Noi’ al lui Chaplin. Este un miracol faptul că același Belu, pe care orice federație dintr-o țară mai bogată ca a noastră, l-ar polei cu aur și valută dacă l-ar avea, continuă să muncească pe cei 10.000 de dolari pe care Federația se scobește prin buzunare pentru a i-i da, suportând și toate atacurile nedrepte și șicanele din partea celor care s-au săturat să-l tot vadă pe val, repetând iar și iar o poveste care_unora le înăcrește viața lipsită de performanțe. Față în față cu rivalul său întru gloria gimnasticii, Belu a obținut deja la Atena o strălucită victorie, dovedind că resursele americane puse la dispoziția lui Karo ly n-au reușit nici de data asta să înfrângă aspirația spre înălțime a fragilelor sale eleve.Să mulțumim lui Dumnezeu și lui Belu, dar și lui Grecu, și fetelor și băieților, că gimnastica există și face dintr-o națiune ca a noastră o forță pe arena mondială a orgoliilor.
Titlu: Recursul la istorie
Nr Editie: 1342 Data: luni 23 august 2004
Cineva- om care are loc la masa la care se iau deciziile cele mai importante pentru țară- își mărturisea nedumerirea față de faptul că o discuție scurtă și banală, de tatonare, referitoare la modul cum ar trebui tratată ziua de 23 august din acest an, a făcut a doua zi explozie în presă, deși participanților la ședința CSAT li se ceruse să nu avanseze încă nici o informație în acest sens. Nu pentru că chestiunea ar fi fost una secretă, ci pentru că nu se cristalizase încă nici un punct de vedere clar, în afara unor propuneri și sugestii. Cea mai importantă dintre acestea era că de la respectivul moment istoric se împlinea o cifră rotundă- 60 de ani- și ca aceasta coincidea cu cea care a generat și generează festivități importante în cadrul națiunilor implicate conflagrația mondială. Discuțiile aprinse-într-o tonalitate pe care realitatea celor 14 ani care au trecut de când aceasta era categorisită drept o sărbătoare comunistă nu o justifică- au precedat înseși deciziile ce urmau să fie luate în acest sens, consumându-se într-un foc de artificii care, până la urmă, ignoră chiar semnificația evenimentelor.23 august a fost un moment crucial în istoria și destinul României. Chiar dacă ni se reproșează o anume propensiune națională spre trădarea aliaților- întâmplată și la primul război mondial- lovitura de stat de atunci a scutit țara de pierderi și suferințe enorme, de neevitat în condițiile continuării războiului alături de germani. Ca și în politică, în război componenta morală nu este cea care prevalează. Prevalează pragmatismul și interesul general. Ori acesta era de a scoate cât mai grabnic cu putință România din cursa sinucigasă pe care o desfășura. Și-au unit forțele, pentru aceasta, Casa Regală și reprezentanții partidelor politice. Intre care și comuniștii, încă în ilegalitate, dar purtați de valul antrenat de tancurile sovietice. În afară de a-l fi ascuns pe Antonescu în tr-o casă de-a lor, conspirativă, comuniștii n-au făcut mai mult, la 23 august. Asta nu i-a împiedicat însă, cu timpul, să-și asume în tot mai mare măsură actul, până la a-și atribui întreaga paternitate. Cei care protestează acum vehement împotriva recunoașterii acestui act ca unul de însemnătate națională, nu fac decât să confirme, involuntar, aserțiunile comuniste. Pentru ei și regele, și reprezentanții partidelor istorice se evaporă în negura timpului rămânându-le în față doar figura lui Bodnăraș.Decizia de a consemna, în cadrul unei festivități modeste și decente, măcar faptul că România n-a dispărut de pe harta rezultată după cel de-al doilea război mondial, mi se pare una corectă. Un veritabil recurs la istorie.
Titlu: Licitație de premieri
Nr Editie: 1343 Data: marți 24 august 2004
Dacă în privința candidaților la președinție lucrurile nu pot fi ținute la secret prea multă vreme fără a se ivi riscurile intrării târzii în competiție, nu aceeași este situația în cazul premierilor.În câteva rânduri a fost lansată ideea participării la competiția electorală în tandem. Primul tandem 'oficializat' a fost Stolojan-Băsescu. A funcționat până în momentul în care a fost evident că locul de unde liderul democrat se poate exprima cel mai bine este Primăria Capitalei, și nu palatul Victoria. În cadrul Alianței D.A. lucrurile sunt aproape convenite, că nu Băsescu va fi viitorul premier în cazul unei victorii. Se avansează două candidaturi: una este cea a lui Călin Popescu Tăriceanu, care are însă, două handicapuri: este tot liberal, ca și posibil viitorul președinte, și aici va avea un cuvânt de spus algoritmul, iar al doilea, că precedentul său mandat de ministru al Comerțului în Guvernul Ciorbea, nu a fost deloc performant, ba din contră. În plus, PSD l-a luat deja drept țintă pentru o presupusă afacere cu mașini importate fără taxe și vândute Romtelecomului. Ceva mai multe șanse pare să aibă la această oră democratul Adriean Videanu. Om de afaceri prosper, acesta și-a părăsit funcția parlamentară, rămânând însă activ în viața partidului său.Dincolo, în PSD, lucrurile nu sunt nici ele mai clare. Reținerea în a avansa nume se datorează temerii că tirul adversarilor se va concentra asupra acestora, încercând să le scoată din compet iție înainte de momentul adevărului. Totuși, o confirmare cu jumătate de gură a fost aceea a lui Mircea Geoană, despre care Năstase a admis că ar putea fi un viitor premier. Despre Ioan Talpeș s-a vorbit mai mult, dar mai ferit, promovarea sa în funcția de vicepremier, din aceea de consilier prezidențial, fiind văzută ca un antrenament pentru preluarea șefiei Guvernului, după alegeri. Mult mai puțin s-a vorbit - deși proiectul a fost întors pe toate fețele în laboratoarele de analiză a PSD - despre cel care ar putea conduce guvernul de tehnicieni care ar rezulta dintr-o guvernare minoritară, având ca prim obiectiv integrarea europeană. Acesta este - după cum se zvonește - Florin Georgescu, fost ministru al Finanțelor în Guvernul Văcăroiu, actualmente președinte al Consiliului de Administrație al BCR. Pasul înapoi făcut în politică, în ultima vreme și buna cunoaștere a mecanismelor economice și financiare îl califică din start, pe primul loc, într-o viitoare listă de tehnocrați pentru cabinetul de la Palatul Victoria.
Titlu: Calea spre normalitate
Nr Editie: 1344 Data: miercuri 25 august 2004
Festivitatea care a avut loc luni seară la Sala Unirii de la Palatul Cotroceni ar putea să fie menționată în cronica evenimentelor postdecembriste ca primul moment semnificativ de normalitate din agitata societate românească.Ceea ce cu doar zece ani în urmă părea, practic, de neconceput, s-a întâmplat. Președintele Iliescu și Regele Mihai s-au aflat, umăr la umăr, în fața a peste o mie de invitați, vorbind în aceeași tonalitate, despre evenimentul care, în urmă cu 60 de ani, a marcat destinele României. Este semnul nu doar al unei reconcilieri între personalități cu convingeri și structuri diferite, ci și al unei reconcilieri cu propria noastră istorie. Puternic controversată și marcată de confiscarea sa în folosul partidului comunist, lovitura de stat de la 23 august 1944, realizată de relege Mihai și de reprezentanții principalelor forțe politice ale momentului, păstra România pe harta ce avea să rezulte după cea de-a doua conflagarație mondială și, cu prețu l re-pierderii Basarabiei, recâștiga un Ardeal esențial pentru ființa națională.Istoria relației dintre cei doi oameni de stat a fost lungă și complicată, ambii împărtășind avatarurile intoleranței și a acuzelor nedrepte venite din cele mai diferite direcții. Aflat în fruntea unei mișcări politice ce moștenea o percepție negativă asupra regalității, Ion Iliescu s-a desprins el însuși, cu dificultate și cu întârziere, de viziunea schematică ce făcea din ultimul reprezentant al monarhiei întregitoare de țară un soi de inamic public. A fost nevoie de experimentul bulversant al unui CDR ajuns pe vârful valului și datorită mesajului său monarhist din campania electorală, ai cărui reprezentanți n-au vrut sau n-au reușit să-și țină nici una dintre promisiunile referitoare la repunerea în drepturi a fostului rege, pentru ca soluția reconcilierii să vină de acolo de unde nimeni nu se aștepta: de la președintele Iliescu. Între vizita sa se cretă la Versoix, pe când se afla la Crans Montana și până la invitația oficială la Cotroceni, cei doi oameni de stat au reușit să-și reprime resentimentele atent cultivate de anturaje, și să dea o altă semnificație dialogului lor. Un dialog menținut constant, cu atenție și deferență, și cu o convingere ce putea să vină doar dintr-o sinceră dorință de mai bine pentru poporul căruia-i aparțin.Mesajul pe care Ion Iliescu și Mihai I l-au transmis națiunii, luni seară, de la Palatul Cotroceni, este acela că drumul spre normalitate este ireversibil.
Titlu: Baronii ONG
Nr Editie: 1345 Data: joi 26 august 2004
La adăpostul tirurilor presei îndreptate spre baronii 'județeni' de partid și de stat, proliferează și se manifestă în voie o subspecie: baronii ONG. Persoane cu spirit de orientare, aceștia sunt unii dintre cei care au pus mâna pe câte o moștenire comunistă sau au creat din nimic una nouă, la adăpostul statutului de 'neguvernamental'. Aceste persoane au remarcat faptul important că dacă se așează bine în scaun și își selectează o camarilă ascultătoare, nici Dumnezeu, dar'mi-te primul ministru, nu-i mai poate da jos de acolo, unde ei pot domni liniștiți la adăpostul sufragiului bine dirijat și stimulat.Un astfel de specimen este președintele unei asociații care grupează pe cei care obișnuiesc să călătorească pe patru roți. Pe vremuri puternică, organizația a rămas, din cele vreo 2 milioane de membri, cu câteva zeci de mii. Dar, pe măsură ce numărul acestora s-a subțiat, statutul și beneficiile aferente președintelui au crescut. Atent la ce i s-ar putea întâmpla când o veni ceasul său, omul s-a gândit și la ceva imunitate: și-a transformat personalul și susținătorii în membri de partid și a oferit serviciile fantomaticii sale entități politice unui partid real. Practic, a oferit iluzia voturilor sale, pentru un scaun de senator. Figura a ținut și președintele senator a trecut într-o altă etapă de reprezentare. Nu s-a mai deplasat la nici o sindrofie fără elicopterul care, în mod normal ar fi trebuit să transporte răniții de pe șosele, sau fără limuzina de neam prost, lungă de zece metri, pe care n-avea unde să o parcheze. A călătorit pe diurne regești în toată lumea, cu sau fără treabă, și-a mituit credincioșii cu câte o ciozvârtă, i-a alungat pe cei de care se temea să nu-i tragă scaunul de sub fundul tot mai lat, instaurând printre supuși o dictatură pe care ar fi fost invidios și Ceaușescu. Este o poveste reală, cu nenumărate conotații pe alături de lege, pe care atât cei alături de care se află în mod fraudulos - politic, cât și cei care ar trebui să vegheze la legalitate o tolerează cu lehamite sau interes.Omul nostru nu este singur, mai sunt o grămadă de mici dictatori lacomi născuți peste noapte de o democrație prost înțeleasă. Două scrisori date publicității în ultimele zile de către cei care n-au mai putut să-l suporte, asumându-și responsabilitatea afirmațiilor lor nefaste asupra societății, semnalează opiniei pulice problema, solicitând și răspunsurile adecvate din partea instituțiilor interesate.
Titlu: 'Cursul scurt' de istorie a PSD: între locale și Congresul Reorganizatoric
Nr Editie: 1346 Data: vineri 27 august 2004
Între seara în care au fost anunțate rezultatele preliminare ale primului tur al alegerilor locale și ziua de astăzi, Partidul Social Democrat a parcurs cea mai zbuciumată și mai plină de hârtoape etapă a unui traseu, început, practic, la momentul schismei FSN/FDSN din 1991 și aflat în plină desfășurare. De-a lungul acestui itinerariu, echipa moșită de Iliescu și moștenită de Năstase a avut etape victorioase și etape în care a cunoscut înfrângerea, exersând diapazonul conjuncturilor politice ce caracterizează modul democratic de a confrunta o realitate dură și în continuă schimbare.Nici una dintre etapele precedente nu a fost, însă, atât de densă și de zbuciumată ca cea cuprinsă între reperele amintite. De la un discurs rupt de realitate al președintelui PSD, rostit în seara în care adversarii sărbătoreau o nesperată victorie, la tendințele de disoluție a unei structuri de putere ce nu fusese niciodată pusă la îndoială sau la încercare, la momentul d e cumpănă al intenției de demisie, ce a părut să răstoarne întregul eșafodaj, la revenirea în forță și la demontarea ierarhiei dintr-o singură lovitură, aplicată decis și lipsită de replici, la constituirea unei noi structuri provizorii de putere și până la alegerile preliminarii pentru alcătuirea listelor de candidați - a fost parcurs un drum mai lung și mai condensat decât se întâmplă în mod obișnuit. Practic, se poate spune că după ce s-a bucurat de o sănătate relativ bună în 'copilărie', la maturitate partidul a făcut, brusc și una după alta, toate bolile care au și rolul de a crea anticorpii necesari imunității. Că din această serie neagră partidul a ieșit oarecum vlăguit față de ceea ce, în urmă cu doar trei luni, părea o sănătate înfloritoare, este o realitate. După cum la fel de real faptul că tot acest șoc a venit la un moment suficient de îndepărtat față de data alegerilor generale pentru ca partidul să aibă timp să-și refacă po tențialul de luptă. Revirimentul concretizat plastic, dar nu suficient de justificat, ca un 'nou PSD' - pe care va încerca să-l sublinieze și să-l transforme într-un instrument de campanie congresul de astăzi - este vizibil, iar inițiativa alegerilor preliminare, cu doza de transparență aferentă oferă partidului dlui Năstase un atu important în competiția cu principalul său contracandidat, care a uzat tot de vechile procedee, făcând un unic sacrificiu prin îndepărtarea lui Cataramă.De ceea ce se întâmplă astăzi la Congresul orchestrat (din punctul de vedere al spectacolului) - de o firmă de specialitate, va depinde în mare măsură rezultatul votului din noiembrie, care revine exclusiv celor care-și asumă acum întreaga responsabilitate.
Titlu: Kievul nu crede în lacrimi
Nr Editie: 1347 Data: sâmbătă 28 august 2004
Ca și în numeroase alte situații, reacția noastră publică la un fapt care ne afectează în mod grav, este tardivă și - de aceea - perfect inutilă.Cine și-a închipuit că Leonid Kucima se va speria de pe urma demonstrației celor câțiva visători care au purtat stârci împăiați în brațe pe bulevardele Bucureștilor și va opri lucrările la canalul care taie brutal ecosistemul Deltei dă dovadă de mare naivitate. În primul rând, pentru că niciodată în istorie, pravoslavnicii noștri vecini de la Est nu s-au lăsat impresionați nici de rugăminți, nici de proteste, nici de reproșuri. Singurul lucru care a contat pentru ei a fost forța brutală și dreptul celui mai tare, fie că a fost vorba de 'marele frate' sau de frații mijlocii. Pe de altă parte, protestele noastre și demonstrația care le-a pus capac au căpătat un aer cel puțin comic atâta timp cât lucrările erau, practic, finalizate, și a doua zi urma să se dea drumul la circulație pe canal. Ce-au păzit specialiștii, demnitarii și feluriții alți responsabili de-a lungul perioadei în care s-a lucrat, pentru că nu cred că acestea au avut loc doar pe parcursul unei săptămâni? Nu știau că se sapă în inima Deltei, sau nu le-a păsat?Toată agitația asta devine nu doar comică, ci pur și simplu tragicomică în fața faptului împlinit. Geaba a convocat președintele, miniștrii și specialiștii, deunăzi: ce-or să-i spună ca să se mai poată face ceva, atîta timp cât pe Bâstroe se circulă deja ca pe bulevard? Ne râd ucrainienii în nas pentru pretențiile noastre viclene de protejare a ecosistemului, când pot să vadă cu ochiul liber cum ne batem joc de el, de 14 ani încoace. V-a apucat acuma grija - va fi spus în sinea sa Kucima - când v-am luat caimacul traficului fluvial, pe care n-ați făcut nimic să-l îmbunătățiți! Căci, la urma-urmelor, aceasta este problema care ne doare mai tare, dar ne e jenă să o spunem cu gura plină. Agitație inutilă, risipă de energie fără folos și fără nici o perspectivă - pentru că nu trebuie să ne lăsăm înșelați de protestele vagi și lipsite de convingere ale diferitelor instanțe internaționale, care au treburi mai importante decât cearta noastră cu Kucima. Kievul nu crede în lacrimi - cu atât mai puțini atunci când acestea seamănă cu cele de crocodil!
Titlu: Pădurea și Lupu
Nr Editie: 1348 Data: luni 30 august 2004
Încet-încet, pe măsură ce șuvoaiele iau casele oamenilor și le duc la vale, pe apa Sâmbetei, începem să ne întrebăm de ce astfel de lucruri se întâmplă mai des în ultima vreme și care să fie cauza acestor dezastre în lanț. Explicația este năucitor de simplă și ajunge să privim versanții cheliți prematur de drujbele harnicilor lucrători în lemn ca să ne dăm seama că asta e cauza. S-au dus copacii - se duce și solul de sub ei, la prima ploaie mai serioasă. Este o veritabilă catastrofă ecologică, pe care ne place să o privim mai degrabă din perspectiva instabilității meteorologice, decât din aceea a lăcomiei și negândirii omenești.Ceea ce s-a întâmplat, din acest punct de vedere, în ultimii 14 ani, aproape că nu are precedent în România. De la peste 70% din suprafață, acoperită cu pădure, la începutul secolului al XIX-lea, România a ajuns astăzi la puțin peste 20% - mult sub media europeană. Această pierdere continuă de 'plămâni ' naturali a dus și la deteriorarea mediului ambiant, făcând ca astăzi anotimpurile să rămână o amintire. Este, desigur, o consecință continentală mai generală, la care românii și-au adus cu sârg partea lor de contribuție.Lăsând la o parte fenomenul tăierilor ilegale, banditești, care s-au declanșat ca o veritabilă molimă după Revoluție, pe fondul derapajului pe care l-a cunoscut autoritatea statului, rămâne acut aspectul licit al acestrui dezastru: al politicii buimace care a dat, legal, pe mâna tăietorilor de profesie, importante suprafețe de pădure, prin așa-zisa reparație a abuzurilor din trecut, cunoscută sub numele de retrocedare. Țărănistul Lupu, dacă va rămâne cumva în istorie, va rămâne doar pentru zelul depus - cu interes propriu - pentru a face o lege, a cărei naștere a ocupat o lungă perioadă, forțele politice ale fostei guvernări, nici măcar reușind să ducă la capăt în termen. A fost 'meritul' PSD-ului, de a-i fi pus moțul lega l și de a o fi livrat în brațele prăduitorilor.Sigur, e simplu să-l acuzi pe președinte de nostalgii colectiviste și etatiste, când afirmă că retrocedarea a fost o prostie. E sufient însă să vezi cum se duce țara la vale, purtată de șuvoaiele unui an nici măcar excesiv ploios, ca să-ți dai seama că prostia e reală și se plătește scump.
Titlu: Tehnologia catastrofelor
Nr Editie: 1337 Data: marți 17 august 2004
Unul dintre puținele evenimente 'made in Romania' găzduit pe canalul european de știri 'Euronews' a fost accidentul de la Gugești. Pe fondul norilor de fum negru și a cisternelor răsturnate, din imagine, comentatorul vorbea despre integrarea României în UE, în 2007, și despre problemele pe care le ridică infrastructura sa, aflată în vădit dezacord - tehnic și moral - cu rețeaua europeană.Sincer să fiu, mi-ar fi plăcut să văd pe Euronews imagini cu noua autostradă, de la București la Lehliu, ca ilustrate a aceleiași teme, dar ce s-a întâmplat la Gugești - localitatea natală a confratelui Ion Cristoiu - a fost considerat mai adecvat la temă. Deși, din principiu, dosarul care se referă la infrastructură a fost închis, problemele pe care le ridică rămân deschise. Iar cea mai gravă dintre acestea este securitatea rutieră, marja de siguranță în care se derulează traficul pe rețeaua de drumuri naționale și de alte categorii. Ceea ce ne oferă zilnic televiziunile în pană de subiecte de actualitate, poate să pară un exces. Accidente se întâmplă și prin alte țări, cu șosele și căi ferate mai bune, mașini mai bine dotate, dar tot cu oameni la volan.Problema este că la noi în suferință se află nu numai factorul uman, sau, mai precis, acesta ar fi cam ultimul în ordinea responsabilităților. Accidentele grave din ultima vreme, care au culminat cu cel de la Mihăilești, relevă grave carențe de ordin organizatoric și de reglementare, concomitent cu absența unor reguli clare privind intervenția și îndepărtarea urmărilor accidentelor. Au murit o grămadă de oameni, și vor muri și alț ii, doar pentru că în emoția și pripeala ce însoțesc evenimentele de acest gen lipsesc regulile și principiile de comandă specifice oricărui front. De aceea, Mihăileștii și Gugeștii sunt, prin prisma producătorilor de știri europene, evenimente negative: pentru că prețul care se plătește este nefiresc de ridicat, de-a dreptul inutil! N-ar fi de mirare dacă abundența de catastrofe din ultima vreme nu va ridica semne de întrebare din partea autorităților europene de resort, întorcând chiar din drum un capitol considerat bifat: cel al drumurilor!
Titlu: SPP-ul și 'bestiile'
Nr Editie: 1336 Data: luni 16 august 2004
Serviciul de Protecție și Pază este, probabil, serviciul 'secret' care a plecat la drum pentru a-și croi identitatea cu cel mai mic 'bagaj' de foști. Adică de oameni care făcuseră parte din instituțiile de represiune de dinainte de revoluție. Nucleul SPP-ului l-a constituit un număr de ofițeri și subofițeri de armată care au fost angajați, inițial, să asigure protecția noilor lideri revoluționari, într-un moment în care era preponderentă ideea că aceștia nu ar avea de cine să se teamă, și că, deci, protejarea lor ar fi fost oarecum inutilă. Primul șef al noii instituții a fost comandantul unui tanc al cărui echipaj trecea de partea poporului în dimineața zilei de 22 decembrie, iar unul dintre 'îngerii păzitori' ai președintelui de atunci al CFSN era chiar actualul director. SPP a avut nevoie de timp și de eforturi pentru a-și structura o cale proprie și metode de acțiune potrivite menirii sale, în condițiile în care în mintea multor români erau încă prezente excesele 'gărzii pretoriene' a lui Ceaușescu. Misiune cu adevărat delicată, mai ales în condițiile unei democrații emergente ca a noastră. De-a lungul evoluției sale, instituția n-a fost scutită de convulsii, cea mai dureroasă fiind implicarea în scandalul de contrabandă cu țigări de la Scroviștea ('Țigareta II'). A fost nevoie de câțiva ani pentru ca urmările acestei afaceri să poată fi șterse și pentru ca sigla instituției să-și recapete acoperirea ('semper fidelis') nu numai în ce privește relația directă cu obiectul propriu-zis al protecției, dar și cu entitatea de bază pe care o servește - poporul. Ei bine, când să se spună că în competiția invizibilă dintre 'servicii' SPP-ul prinde avans, a venit această nefericită poveste cu incidentul de la Fetești, care a făcut să curgă pe apa Sâmbetei onorabilitatea și prestigiul instituției datorită comportamentului mitocănesc a două proaspete achiziții, care au confundat un Trabant cu ocupantul său! S-a făcut risipă - nemeritată, cred - de adjective și calificative din coada cărora n-au lipsit inițialele instituției. S-au invocat tot felul de argumente generalizatoare, lipsite de spirit real. Bătăușii au fost trecuți în rezervă, justiția le va aplica și ea ceea ce merită, dlui Pretor i se vor vindeca rănile trupești și sufletești, dar amintirea incidentului va mai rămâne o perioadă în memoria colectivă. 'Nu vă faceți sânge rău. Ni se întâmplă și nouă! O să treacă!' - au simțit nevoia să-și consoleze colegul de la București membrii conducerii Secret Service de la Washington. Într-adevăr: de trecut o să treacă! Dar cu condiția ca ceea ce a făcut posibilă o anumită întâmplare să nu dăinuiască.
Titlu: Politica mică și mijlocie
Nr Editie: 1325 Data: marți 03 august 2004
Există o efervescență stranie în zona în care mișună formațiunile politice mici și mijlocii. Cu cât sunt mai insignifiante partidele, cu atât părerile lor sunt mai categorice și luările de poziție mai frecvente.Au învățat de la partidele mari că forma principală de existență o reprezintă conferințele de presă. Au n-au treabă, au n-au membri, au n-au probleme, conferința de presă e sfântă și, ca să nu predice în deșert, cointeresează câțiva gazetari de la publicații pe măsură, care suportă cu stoicism jumătatea de oră de perorații, achitându-se de obligație prin câte un titlu senzațional pe două coloane. Pe care, de regulă, 'revista presei' îl omite. Cum spuneam, acest simulacru de acțiune se rezumă de cele mai multe ori la datul cu părerea în probleme cu care n-au nici o treabă. Criza din Transnistria, de exemplu, n-a scăpat nici unui partid de buzunar. Toate au simțit nevoia să-și exprime sentimente și să condamne cu hotărâre - lucruri de care nimeni și niciodată nu va ține cont. De parcă Transnistria ar fi mai brează decât orice altceva se întâmplă prin țară. N-a văzut nimeni picior de președinte sau vicepreședinte mic sau mijlociu, care să calce prin zonele calamitate, pentru că asta e treaba Guvernului! Și Guvernul a catadixit, cu întârziere, să se dumirească de ce se întâmplă în ograda sa, de când cu succesele de politică globală. Dar Guvernul are, în mod sigur, problemele lui, pe care mediul politic neparlamentar nu le împărtășește. Marea grijă a acestui mediu este să vadă de scara ultimului vagon din care tren se vor agăța înainte de noiembrie, pentru a-și negocia 'forța' din teritoriu pentru unul - două lucruri eligibile pe listele celor mari. Or, pentru asta este mai prudent să vorbești și să te îngrijorezi de Transnistria și Afganistan, decât de prețul medicamentelor sau de soarta șomerilor. Are și ideologia regulile ei de la care nu se poate face rabat .
Titlu: Perversul medaliei
Nr Editie: 1326 Data: miercuri 04 august 2004
Dacă sondajele ar putea înlocui scrutinele, lucrurile ar fi, din capul locului, mult mai simple și mai ... economice. Cum lucrurile nu stau așa, sondajele rămân ceea ce sunt - o modalitate relativă de pipăire a pulsului public - iar scrutinul electoral rămâne instanța supremă de sancționare a atitudinii politice. Numai că scrutinurile sunt rare - cam la patru ani odată, dacă nu luăm în considerare anticipatele, neîntâmplate încă pe la noi - în timp ce sondaje putem avea în fiecare zi câte unul. Și aici mă refer la cele care se dau publicității, pentru că multe rămân secrete, cel puțin până în momentul în care se produce o ''scurgere'' mai mult sau mai puțin întâmplătoare către presă. De câteva zile se cercetează pe toate părțile un presupus sondaj - pe care nimeni nu-l confirmă și nimeni nu-l infirmă - potrivit căruia PSD ar fi căzut din înaltul a peste 50% - cum îl creditau unele sondaje (publice!) de dinainte de locale - până la cu mai puțin de de 5 procente decât Alianța! O veritabilă prăbușire dacă lucrurile stau în realitate așa - care face din cartelul liberalo-democrat ''tricoul galben'' al cursei care se va încheia în noiembrie. Despre capacitatea de informare a sondajelor asupra intențiilor de vot s-a vorbit mult. Mai puțin s-a vorbit despre tehnica ''descurajării'' prin sondaje - o manieră subtilă și previzibil eficientă. Faptul că PSD nu dezminte rezultatele acestui sondaj poate avea două explicații. Prima - că situația e reală și partidul nu are ce să mai spună! A doua: că ''scorul'' este prefabricat iar scopul său este să facă din Alianță ''iepurele'' care să poarte PSD spre un previzibil finiș mai bun. Uneori, a te arăta mai slab decât ești în realitate, e o tehnică de luptă înșelătoare, în plasa căreia odată căzut adversarul poate claca cu mai multă ușurință. Alianța DA este expusă, dealtfel, acestui pericol - de a se îmbăta cu apa rece a unor sondaje dubioase și de a-și lăsa, asemeni lui Doroftei, ''organele'' descoperite în fața unei lovituri amuțitoare.
Titlu: Șocul coabitării?
Nr Editie: 1327 Data: joi 05 august 2004
România a ratat însușirea unei noi lecții de democrație încă din 1996, la 'schimbare'.Atunci, toate previziunile - în special după primul tur al prezidențialelor - conduceau către ideea unei combinații dintre formațiunile politice câștigătoare - grupate în CDR - și actualul (și atunci) președinte Iliescu, cel care pornea favorit în turul doi.Cum s-a întâmplat de-a câștigat Convenția pe toată linia și a ajuns Emil Constantinescu președinte - e altă problemă și ea ține de 'jocul dragostei și-al întâmplării', specific fenomenelor electorale. Într-un fel, avantajul a fost de partea democrației, care a experimentat mai complet alternanța. Pe de altă parte, acest avantaj s-a transformat într-un adevărat dezastru pentru 'specialiștii' lipsiți de experiență politică și managerială ai Convenției, care au sfârșit prin a fi debarcați brutal de un electorat care și-a văzut risipite speranțele cu atâta nonșalanță. Există semne că cel de-al 5-lea ciclu electoral ar putea să ofere într-o mai mare măsură 'șansa' unei coabitări, ambele formule fiind posibile: un parlament dominat de Alianța DA, cu Adrian Năstase președinte, sau o continuare a actualei administrații, cu Stolojan la Cotroceni. Și într-un caz și-n altul, clasa politică va fi obligată să experimenteze și să aprofundeze tehnicile de 'conviețuire pașnică' și de cooperare, acolo unde interesul general o cere. În același timp, contradicțiile dintre cele două tabere vor avea o expresie mult mai mare, marcând aproape fiecare pas al Executivului ce ar putea fi sancționat într-un fel sau altul de la Cotroceni.Sunt, evident, speculații. Cele mai mari șanse, privind lucrurile cu ochii de acum și sub impresia ultimilor desfășurări - sunt de partea variantei în care valul evidențiat de locale va continua să se rostogolească, antrenând după sine voturile care vor da câștig de cauză unei noi 'schimbări'. Probabil, la fel de ineficientă ca cea din 1996, atâta timp cât nimic fundamental nu s-a schimbat nici în politica românească, în general, și nici în modul de lucru al partidelor.
Titlu: Loteria sănătății
Nr Editie: 1328 Data: vineri 06 august 2004
Episodul cu intervenția chirurgicală buimăcitoare a medicului Naum Ciomu a avut o popularitate care, în parte, se explică prin anecdotica dramei și prin natura paranormală a modului său de operare.Privită la rece, nu este nici pe departe cea mai gravă dintre erorile care se produc curent în zona asistenței medicale, iar infirmitatea cu care s-a ales pacientul este una suportabilă, atâta timp cât se află în viață, șansă pe care alți pacienți n-au avut-o.Presa și opinia publică se întreabă, pe bună dreptate, cum se explică această avalanșă de intervenții în urma cărora numeroși pacienți suportă consecințele unor neglijențe sau lipse de îndemânare, absolut de netolerat într-un domeniu atât de sensibil și cu impact atât de categoric și de ireparabil.Răspunsul stă în aceea că nu accidentele au crescut ca număr, ci că tot mai des ele sunt identificate ca atare și făcute publice. Practic, avem de-a face cu o mediatizare mai intensă și mult mai explicită a ceea ce, de regulă, ori rămânea învăluit în tăcere, ori era pus pe seama fatalității. Să ne reamintim doar că noțiunea de 'malpraxis' era inexistentă în vocabularul de specialitate și în practica medicală românească. Orice pacient vindecat reprezenta o victorie a medicilor împotriva imponderabilelor care înconjoară actul medical. Rar de tot, și doar atunci când evidențele nu mai puteau fi ținute sub tăcere, se vorbea despre erori și vinovății, aproape niciodată trase la răspundere penal. Era și consecința unui anumit tip de cultură, care făcea din medic o icoană a luptei cu boala și cu moartea, celebrându-i-se succesele și punându-se pe seama divinității eșecurile. Constatăm, iată, că medicii sunt și ei oameni, sunt mai îndemânatici sau mai nepricepuți, mai la curent cu progresele medicinei sau mai rupți de această realitate, mai vizionari sau mai conservatori. Constatăm, deasemenea, că viața și sănătatea noastră se joacă mult mai des la această loterie și că trebuie să ne asumăm inclusiv riscul de a ne afla pe mâini nepotrivite și în locuri și momente nepotrivite.
Titlu: Noul PNȚCD
Nr Editie: 1329 Data: sâmbătă 07 august 2004
Gheorghe Ciuhandu, enigmaticul supraviețuitor al țărănismului, a anunțat echipa de conducere pe care o propune celor dornici să meargă mai departe sub drapelul creștin-democrației.Cu voia dumneavoastră, primul pe liste este chiar dl Ciuhandu, fără contracandidat. Tot primul, dar pe lista celor excluși din viitoarele organisme de conducere, este Victor Ciorbea, exponentul virajelor bezmetice pe care le-a efectuat, în subsolul clasamentului politic, simulacrul de partid pe care l-a condus pe linia de pe care îl preluase. Rezistă, în noua organigramă, câteva dintre figurile clasice ale țărănismului: Ion Caramitru, fost ministru perpetuu demisionar în guvernele CDR; Andrei Dimitriu, fost președinte țărănist al radioului Național; Virgil Petrescu, ministru catastrofal al învățământului și favorit al venerabilului Ion Diaconescu; Alex Ștefănescu, intelectual de factură țărănistă, creator de icoane idilice ale liderilor expiați; Cornel Boiangiu, parlamentar itinerant; Șerban Bubenek, oficial controversat al subsolurilor țărăniste ale 'Sănătății'. Alături de aceștia, vreo nouă anonimi, mandatați de încrederea noului lider cu sarcini naționale sau regionale. Ceea ce propune dl Ciuhandu numai partid nou nu e. Prin cei amintiți, el își târăște o ereditate reproșabilă prin tranșeele frontului pentru viitoarele alegeri, cu șanse extrem de mici de a cuceri reduta parlamentarismului și de a reveni la viața politică. Vrând-nevrând, soluția propusă de primarul timișorean mai are și dezavantajul de a conduce spre ideea de partid provincial, sau unul condus de la distanță, ceea ce nu se mai potrivește cu ritmurile moderne ale politicii, unde totul, sau aproape totul se face și se desface la centru. Dar, adevărata și marea problemă a partidului este că un nou PNȚCD nu se poate edifica doar cu materialele recuperate după demolarea celui vechi. Pentru simplul motiv că tehnologia construcției politice a evoluat considerabil de când țărăniștii s-au rupt de ea, că se folosesc materiale noi, cu caracteristici noi și - mai ales - oameni capabili să aplice tehnologii noi de convingere și persuasiune a electoratului.
Titlu: Alegeri de prim-ministru
Nr Editie: 1330 Data: luni 09 august 2004
Dacă partidele mici și mijlocii se mulțumesc să-și pună candidați la președinție, doar cele importante își permit să anticipeze, pe cât posibil, și în legătură cu viitorul ocupant al fotoliului de premier. Alianța D.A. a fost consecventă în privința ofertei sale pentru Cotroceni. Aici, Stolojan n-a avut contracandidați nici în partid și nici în Alianță. Băsescu pare a fi mai conștient decât alții de propriile sale limite și primăria Capitalei îi oferă o bună tribună pentru lansarea mesajelor politice. La finele săptămânii trecute s-a făcut auzit primul zvon legat de candidaturile pentru funcția de premier: Sorin Frunzăverde. Pe lângă că este o propunere algoritmică, aceasta are șanse mari să fie acceptată de întreaga tabără liberalo-democrată. Pe timpul CDR-ului, Frunzăverde a fost ministru la Mediu, și pentru o scurtă perioadă, la final, al Apărării Naționale. Nu a strălucit în cele două funcții, dar nici nu a stârnit reacții de respingere, pe bază de căpătuială personală. A reușit să rămână egal cu sine însuși, manevrând inteligent în timpul crizei interne de după alegeri și mizând pe calul câștigător - cel cu nume de împărat... Roman! Frunzăverde, cel care a urmat 'directiva Băsescu' consolidându-se pe plan local, la el în Mehedinți, este un candidat valabil în eventualitatea în care Alianța va ajunge la putere, la iarnă.De partea cealaltă, chiar dacă lucrurile erau clare în proporție de 95%, la Washington, schimbări mai pot surveni. În sensul că, dacă Năstase optează decisiv pentru Cotroceni, la palatul Victoria, un PSD învingător va avea de ales între reprezentantul președintelui Iliescu, Ioan Talpeș, cel trimis la Victoria cu aproape un an înainte, să se acomodeze cu atmosfera, și un contracandidat din partea aripii Năstase. Aici, sorții vor putea să cadă chiar pe unul dintre noii veniți în Executiv: un Marian Săniuță, de exemplu, care a abordat cu multă seriozitate problematica Internelor, ca să nu mai vorbim că o candidatură a lui Ioan Rus pentru acest post nu se prezintă deloc ca una hazardată. Toate acestea în ipoteza în care Năstase câștigă Cotrocenii. În caz de coabitare, cu o Alianță câștigătoare la prezidențiale, dar care pierde legislativele, noul premier s-ar putea să fie tot cel vechi. În proporție de 95%!
Titlu: Amendamentul 'Cataramă'
Nr Editie: 1331 Data: marți 10 august 2004
Teodor Stolojan a rămas în memoria publicului în special pentru un gest: acela că pe când era prim-ministru, după mineriadele de până atunci, să fi rezistat enormelor presiuni făcute de sindicaliști. Atunci a lansat el celebra replică: 'am să negociez cu ei până o să cad lat sub masă!' - care a proiectat în mentalul colectiv imaginea unui tip pe care nimic nu poate să-l îndoaie. Or, într-o perioadă în care lipsa de autoritate era generalizată, obsesia pentru ordine a făcut din Stolojan un reper.Printr-o curioasă mișcare a ideilor și percepțiilor, Stolojan a păstrat această aură, indiferent de situațiile și conjuncturile prin care a trecut până în prezent. Un episod recent i-o consolidează, cu urmări lesne de estimat în perspectiva viitorului scrutin. La fel ca și în urmă cu 12 ani, Stolojan a apărut pe ecranele televizoarelor cu figura sa îngândurată, strecurând printre maxilarele încleștate enunțul îndelung rumegat: am cântărit bine lucruril e și am decis ca dl Cataramă să nu fie înscris pe listele PNL-ului (citez din memorie). Motivul este imaginea sa, care nu ne aduce nici un folos (idem). Ce s-a ascuns în spatele acestui enunț, e ușor de bănuit. Cataramă este unul dintre sponsorii istorici ai partidului. Contribuțiile sale la fondurile electorale și susținerea materială a multor lideri care s-au aflat pe ștatele de plată de la 'Elvila' au cântărit greu în favoarea sa. Mai greu, iată, a atârnat problema imaginii. Ereditatea 'SAFI' și alte câteva episoade care țin de exprimarea prea fățișă a unui statut material nu fac din Cataramă cel mai potrivit port-drapel al 'noului cod' liberal. Nu se pune doar problema lui Cataramă, el fiind doar partea vizibilă a aisbergului de oameni de afaceri care și-au împletit business-ul cu politica.Eliminarea lui Cataramă a atras după sine și eliminarea altor nume, într-o modalitate substanțial simplificată. Decizia lui Stoloja n reprezintă un important atu în bătălia politică ce urmează. Ea instaurează și un nou standard, la care vor trebui să se raporteze și competitorii. Într-un fel, Năstase primește un sprijin important în viitoarele sale dispute cu purtătorii de imagine negativă din propriul său partid, el putând să invoce - dacă va dori acest lucru - 'amendamentul Cataramă', în sprijinul curățirii listelor.
Titlu: Mai mulți ca prefecții
Nr Editie: 1332 Data: miercuri 11 august 2004
Printre instituțiile nou create după 1989, care nu avea un corespondent în trecuta administrație se numără și aceea a prefectului. Ea a apărut, practic, după alegerile locale din 1992 și atunci, primul prefect al Capitalei a fost Doru Pană, fost primar și fost ministru al Transporturilor. Mandatul său a fost unul scurt, până la legislativele din toamnă, când odată cu preluarea puterii de către FDSN - PDSR, în coasta lui Halaicu a fost instalat profesorul Vâlceanu. Menajul celor doi a funcționat cu intermitențe, nici unul și nici celălalt neștiind prea bine care este aria exactă a responsabilităților proprii. Remarcabil pentru această primă fază de coabitare este faptul că nu s-a ajuns la crize majore de autoritate. Din '96 până în 2000, ștafeta autorității guvernamentale pe lângă primăria generală a fost luată de un alt profesor, țărănist de data asta, Iordan. Acesta nu s-a remarcat prin altceva decât prin episodul hazliu al arborării 'în bernă' a drapelului național la nu știu ce sărbătoare. Relațiile sale cu primarii care s-au perindat în acest mandat - Ciorbea, Vătășescu, Lis - au fost inodore, incolore, dar mai ales insipide, ca dealtfel toată această schimbare înșelătoare. O nouă vigoare a căpătat instituția prefectului la Capitală odată cu revenirea în forță a actualului PSD. După ce o matură chibzuință a ministrului Cozmâncă a respins candidatura generalului Dănescu, fost ministru de Interne, în favoarea unui domn Luican, remarcabil prin totala sa absență din peisajul public, Administrația locală s-a văzut în impas în fața gălăgiosului primar de opoziție Băsescu, căruia reprezentantul său nu-i făcea față. Așa a venit la rând generalul Oprea, tip dinamic și intuitiv, care a reușit să echilibreze oarecum balanța. La reorganizarea guvernamentală din 2002, acesta a fost promovat ministru delegat la Interne, în locul său rămânând, pentru foarte scurt timp, un alt general - Botezatu. Pentru că, tocmai din Brazilia, sosea prefectul de categorie supergrea Grecea, pe care administrația dorea să-l opună cu mai mult succes unui Băsescu în campania electorală. Nu se știe exact ce a făcut necesară apariția celui de-al cincilea prefect: ori dorința de a scăpa elegant de un Grecea, considerat ineficient, expediindu-l iarăși peste mări și țări, ori necesitatea de a asigura un loc de muncă lui Dan Darabont, rămas fără 'colegi' după locale. Oricum, din capul locului, acesta pare a fi o soluție optimă, având în vedere expriența pe care a dobândit-o de cealaltă parte a baricadei și care îl va ajuta, cu siguranță, să coabiteze cât mai rezonabil, cu Băsescu.
Titlu: 'Dosarul Flota' la apă
Nr Editie: 1333 Data: joi 12 august 2004
Finalizarea 'Dosarului Flota' 'sună ca dracu' - vorba lui Petre Roman despre FSN - acum în plină campanie pentru alegerile generale.Vreau să spun că clarificarea a ceea ce s-a întâmplat cu vasele pe care companiile românești le aveau la Revoluție mi se pare a fi un lucru necesar. Nu mai mult și nici mai puțin decât ceea ce s-a întâmplat prin alte ramuri ale economiei naționale, devalizate cu sânge rece de cei puși să le gospodărească. Pentru acest proces general, flota mi se pare reprezentativă, pentru că aici nu mai poate fi vorba despre aproximații sau interpretări.Aici este vorba despre un singur lucru: din cele vreo 200 de nave de diferite tonaje și profiluri n-a mai rămas nimic! Pur și simplu s-au evaporat! Companiile care le operau au mai rămas doar cu numele. Cum a fost posibil acest lucru? Ce condiții - obiective sau subiective - au concurat la acest 'fenomen' - trebuie să știm. Povestea asta nu merită să rămână învăluită în mister, pentru că ea poate pune în evidență tehnologia fraudei, și ne poate ajuta să evităm pe viitor repetarea sa.Faptul că în afacere este implicat - alături de alți miniștri, coordonatori de domeniu - un actual șef de partid, poate, până la un punct, să pară o întâmplare. Această întâmplare care aduce grave prejudicii de imagine sistemului putea fi, însă, lesne evitată. Dacă Parchetul și Poliția ar fi avut dorința reală de rezolvare, dacă de la etajul politic s-ar fi dat semnalele cuvenite, dosarul ar fi fost de mult finalizat, vinovățiile (sau nevinovățiile) cunoscute, iar situația remediată cel puțin din punct de vedere legal și moral - pentru că din punct de vedere financiar nu cred că mai exista vreo umbră de speranță pentru a se mai recupera ceva. Cum, însă, se poate vedea cu ochiul liber, nici trecuta guvernare și nici cea actuală nu au avut o pornire decisivă în a impulsiona acest proces. Toată lumea a părut mulțumită ca el să stea în sertarele Parchetului, de unde să fie scos la momentul oportun, atunci când interesele politice de conjunctură o vor cere. Principala 'miză' a dosarului, Traian Băsescu, are până acum un atu în favoarea sa: faptul că în '96 a renunțat la imunitatea parlamentară punându-se la dispoziția comisiei de anchetă.Mulți par să fi uitat acest lucru și printre întrebările la care ar trebui să se răspundă acum ar fi și acelea legate de cauzele tergiversării inadmisibile a cercetărilor și de cei care se fac vinovați de producerea unui nou potențial scandal.
Titlu: E-liste.ro
Nr Editie: 1334 Data: vineri 13 august 2004
Dan Nica este un timp destoinic și eficient. A dovedit-o cât a fost ministru al Comunicațiilor, ocupându-se de un domeniu pe care puțini dintre colegii săi l-au înțeles, dar pe care a reușit să-l impună prin câteva realizări spectaculoase. 'Greutatea' printre colegi i-a conferit-o, însă, succesul programului de licitații electronice prin care Guvernul a condiderat că a pus capăt corupției și abuzurilor în domeniul achizițiilor publice.  E-licitație.ro a fost, e drept, un important pas înainte în asigurarea unui climat de transparență, dar n-a rezolvat problema corupției. Mizele fiind, uneori, foarte mari, corupția s-a insinuat în sistemele electronice și nu puține din tranzacțiile care ne apar a fi cât se poate de corecte, poartă de fapt o încărcătură considerabilă de aranjamente făcute și parafate direct la sursă. Ce vreau să spun este că limpezirea s-a produs în zona achizițiilor mărunte, cele importante rămânând în continuare apanajul aranjorilor din culise care au învățat să trișeze electronic.Aceste date l-au propulsat pe Dan Nica în exclusivista echipă care-l asistă pe președintele PSD în orchestrarea viitoarei (dacă nu, deja, actualei) campanii electorale. Problema cea mai spinoasă fiind alcătuirea listelor, s-a recurs la serviciile electronice ale lui Nica, cel care a imaginat un sistem de vot preliminar, din care ar urma să rezulte o componentă mai atractivă (pentru electorat) și mai folositoare (pentru partid). Dacă lucrurile s-ar rezuma la atât, ar fi bine. După cum, însă, se va constata în practică, sistemul are nu puține vicii, iar ceea ce va rezulta în 5 septembrie va fi un prilej de acute și interminabile controverse interne. Acest simulacru de democrație electronică nu se potrivește cu strategiile reale ale unei politici care trebuie să țină cont de o serie întreagă de factori atipici, într-o conjunctură dificilă. Cel mai probabil, rezultatele exercițiului E-liste.ro va constitui obiectul de lucru al super-comisiei care va stabili, mai puțin democratic dar mai eficient, structura optimă ce va fi aruncată în bătălia din noiembrie.
Titlu: Năstase, între juniori și seniori
Nr Editie: 1335 Data: sâmbătă 14 august 2004
Cineva - nu spun, cine, om important, din imediata apropiere a premierului - se plângea că de la o vreme Adrian Năstase nu mai vrea să audă de oameni trecuți de 40 de ani când e vorba de promovări în funcții importante din administrație. 'Sunt de acord că este nevoie de tineri din structurile guvernamentale, peste tot dealtfel, dar trebuie să se țină cont și de experiență și de maturitate' - adaugă persoana cu pricina. Într-adevăr, este evident că Năstase mizează pe tineri. Majoritatea oamenilor pe care i-a adus în jurul său în ultima vreme au vârste care gravitează în jurul cifrei amintite. În Guvern au fost promovați Brânzan, Șerban Nicolae, chiar Săniuță. Chirovici, Teodorescu, Corlățean, ca să nu mai vorbim de favoritul Ponta, sau de ex-favoritul Gușă, au fost și ei instalați în fruntea unor agenți sau structuri politice importante. Este o mișcare căreia nu i se poate reproșa nimic atâta timp cât ea nu vizează altceva decât o împrospătare de forțe și de viziuni, atât de necesare pașilor decisivi ce urmează să fie făcuți.  Nu lipsesc însă interpretările de genul 'tinerii sunt pisica pe care Năstase le-o arăta bătrânilor' în scopul de a-i avertiza că, în caz de lipsă de loialitate există oricând disponibilități de primire a aparatului din rezerva de 'juniori'. Și întinerirea cu orice preț, ca și eliminarea cu orice preț a 'bătrânilor' sunt acțiuni riscante ce pot dezechilibra fragilele mecanisme în curs de constituire. Cea mai fericită manevră - în cazul în care este dorită în mod real - este însă aceea de a îmbina impetuozitatea și forța tineretului cu experiența și discernământul celor vârstnici. Până acum un astfel de fenomen nu s-a făcut simțit. Se face simțită o aversiune în creștere între cele două tabere, determinată, pe de o parte, de sprijinul necondiționat al premierului acordat unora dintre copiii săi 'teribili', iar pe de altă parte de lipsa de chef a 'venerabililor' de a se da benevol la o parte doar pentru a face loc noilor veniți. Această dispută răbufnește adesea și unul dintre viitoarele prilejuri de manifestare îl va constitui momentul alegerilor preliminare din septembrie, când 'lupta de clasă' se va ascuți în mod considerabil. Listele vor fi detonatorul.
Titlu: Deciziile și indecizia Congresului PSD
Nr Editie: 1349 Data: marți 31 august 2004
Lăsând să treacă intervalul de timp în care emoțiile prevalează asupra analizei obiective, după primele efluvii de acceptare adulatoare sau resentimente demolatoare, să tragem o linie și să vedem prin ce anume congresul extraordinar al PSD ar putea rămâne ca un reper pe cărarea de istorie pe care o străbate.Practic, două ar fi deciziile importante care s-au luat aici, într-un decor și într-o atmosfera net diferite de cele în care s-a produs, cu vreo două luni în urmă, lansarea candidaților PSD în alegerile locale. Prima - confirmarea candidaturii unice a președintelui PSD, Adrian Năstase, la președinția României. Chiar dacă a fost o simplă formalitate, aprobarea candidatului a prilejuit un dialog cu accente critice, între fanii necondiționați ai dlui Năstase și unii dintre liderii din prima linie, înlăturați după 'puciul pașnic' care a dizolvat Delegația Permanentă.Cea de-a doua a fost invitația oficială pe care partidul a adresat-o dlui Iliescu de a reveni la conducerea partidului, după încheierea mandatului.Chiar daca în ultima săptămână s-au manifestat unele diferente de vederi în legătură cu succesiunea la președinție, Adrian Năstase optând pentru un rol în afara structurilor formale - conform unei opțiuni a președintelui - în timp ce ''aripa conservatoare'' a partidului, reprezentată de Miron Mitrea, insista pentru revenirea neîntârziată a dlui Iliescu, direct pe prima poziție, congresul a marcat aceeași unanimitate și din acest punct de vedere, invitația fiind primită cu cunoscutele rezerve constituționale de către întemeietorul partidului. Această cea de-a doua decizie nu este însă una de natura să clarifice prea mult lucrurile, cel puțin din perspectiva - exclusă din start - în care dl Năstase ar pierde prezidențialele. Dacă în ceea ce privește posibilul viitor premier există deja mai multe variante - Geoană, Talpeș, Rus - nu același lucru se întâmplă și în ceea ce privește șefia partidului. Dacă dl Iliescu nu va dori să se întoarcă și dacă dl Năstase merge la Cotroceni, problema sucesiunii va complica în mod considerabil lucrurile, în condițiile în care subiectul este, deocamdată, tabu. Problema s-ar pune, cel mai probabil, în condițiile unei concurențe acerbe între 'aripa conservatoare' a partidului (Mitrea, D.I. Popescu, Pașcu) și 'aripa tânără', pro Năstase. Competiția va fi alimentată și de ponderea pe care o vor avea în viitoarele structuri de putere reprezentanții celor două curente.Este, poate, principala absență de pe agenda de discuții a Congresului, și care va genera acute dispute interne, în eventualitatea în care lucrurile vor avea o evoluție diferită de cea unanim prognozată.