Punctul pe Y, iulie 2004

Titlu: Cheia nerecunoștinței
Nr Editie: 1297 Data: joi 01 iulie 2004
Păstrând proporțiile, probabil că unii dintre liderii PSD traversează o stare de confuzie asemănătoare aceleia care l-a încercat pe fostul primar de Bacău, atunci când a constatat lipsa de receptivitate a conorășenilor față de lucrurile bune pe care le-a realizat de-a lungul celor două mandate. Pentru că, indiferent cât de mult l-a 'ajutat' cu bani de la Guvern fratele său, orașul a progresat în mod evident, este mai curat și mai îngrijit și economia locală prezintă toate semnele unei funcționări tot mai bune. Asta este realitatea. Că Sechelariu n-a simțit pulsul lucrurilor și n-a înțeles că stilul și comportamentul său nu erau de natură să inducă recunoștința, este altă poveste, și consecințele acestei incapacități s-au văzut.Spuneam că unii dintre liderii la vârf ai PSD se află într-o poziție asemănătoare. După ce au rezolvat problema vizelor în spațiul Schengen, după ce au băgat România în NATO și sunt pe cale să o promoveze și în Uniunea Europeană, constată cu stupefacție lipsa de recunoștință a unui electorat dispus parcă să dea mai degrabă gir unei Opoziții care, în afară de promisiunile actuale, nu a produs decât dezastrul precedentei guvernări. Le este greu să înțeleagă că același electorat care i-a readus la putere în 2000, poate să uite atât de ușor că și PD și PNL au fost componenții unei coaliții care va rămâne în istorie pentru modul haotic și rapace în care a gestionat țara, lucruri de care actualii lideri ai D.A. nu sunt prea străini.Păstrând iarăși proporțiile, să nu uităm că aceste stări de relativă amnezie nu sunt excepții. Istoria cunoaște numeroase exemple de acest fel și n-aș aminti aici decât faptul că atunci când a câștigat Războiul, primul ministru englez Winston Churchill a pierdut alegerile și a fost nevoit să sărbătorească victoria de pe margine, cu gustul amar al nerecunoștinței celor care le oferise, practic, totul. Explicația pe care ar trebui să și-o ofere liderii PSD nu este foarte complicată. Și ea ține de o concentrare excesivă pe problematica externă, în detrimentul celei interne. Pentru majoritatea populației, nici libera circulație în Europa, nici umbrela NATO și nici intrarea în UE nu pot compensa, deocamdată, lipsurile și sărăcia, perspectiva nesigură a creșterii nivelului de trai, sau sfidarea de care au parte din partea unora dintre reprezentanții actualei puteri. Aici trebuie căutată - și găsită - cheia demersului pentru ca, peste 150 de zile, să nu se repete ce s-a întâmplat în urmă cu vreo 10.
Titlu: Actul medical - între eroare și iresponsabilitate
Nr Editie: 1312 Data: luni 19 iulie 2004
Au medicii dreptul să greșească? Având în vedere că sunt oameni, răspunsul este, desigur, da! Un răspuns delicat și dificil de acceptat, atâta timp cât cea mai mică eroare a unui medic poate avea consecințe tragice, de nereparat. Până când știința va ajunge la punctul în care tehnica medicală va putea exclude sau reduce la minimum posibilitatea de eroare, oamenii vor mai muri cu zile, la fel cum oameni cărora nimeni nu le mai acorda vreo șansă, revin la viață grație îndemânării și dedicării medicilor. Eroarea medicală este o realitate și ea este acceptată. Societatea a găsit și metodele de a-i diminua consecințele: asigurarea de malpraxis. Desigur, nu este normal ca să se umple pușcăriile cu medici, mai ales atâta timp cât este greu de verificat și de dovedit că o anumită intervenție sau tratament nu au fost făcute cu maximă corectitudine. Ceea ce s-a întâmplat deunăzi la un spital bucureștean, unde chirurgul l-a lăsat pe pacient fără cel mai semnificativ dintre membrele sale, sfidează însă orice logică. Omul era operat pentru cu totul altceva decât o chestiune în care organul sexual să fie implicat. Cu toate acestea, 'nefericitul mădular' i-a fost amputat. Pur și simplu, la o năzăreală. Și nu doar atât. Parcă spre a-și desăvârși dementa intervenție, chirurgul a mai adăugat câteva secțiuni cu bisturiul care mai să-l omoare pe bietul om. Cum a fost posibil așa ceva? Medicul pretinde că i s-a pus, brusc, o pată, și n-a mai știut ce face. Cei care-l cunosc spun că asemenea pete i se puneau des, și nu doar în sala de operație. Personalitatea sa, nu doar dificilă, dar și imprevizibilă, făcea din el o amenințare nu doar pentru studenții pe care-i făcea cum îi venea la gură, ci și pentru pacienții care-i cădeau în mână. Existau suficiente semne care să ducă cu gândul că ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Panduri, avea să se întâmple. Cu toate acestea, nu s-a luat nici o măsură, nici pentru a-i proteja pe pacienți și nici pe studenți. Responsabilitatea amputării tânărului condamnat să nu-și mai poată împlini funcția de procreere, revine celor care au tolerat o astfel de situație. Care, mai mult ca sigur, nici nu este singulară. Mă tem că există și alți medici, cu probleme asemănătoare, pe care doar întâmplarea - sau neștiința noastră - i-au scutit până acum de performanțe asemănătoare.
Titlu: Principele de Băneasa și nostalgia unanimității
Nr Editie: 1313 Data: marți 20 iulie 2004
Sistemul totalitar a fost acela care a dus pe cele mai înalte culmi noțiunea de 'unanimitate'. Derivată direct din celebrul aforism bolșevic 'cine nu e cu noi, e împotriva noastră', unanimitatea reprezintă capacitatea de convingere a ideologiei comuniste care nu lăsa loc îndoielilor de nici un fel. Până și spoiala de democrație din numărarea voturilor liber și pe față exprimate era expediată printr-o formulă 'cine e contra cine se abține', pentru care nu se aștepta, practic, nici un răspuns.Ca orice persoană al cărui subconștient (sau, mai degrabă, inconștient) se adapă de la izvorul totalitarismului - și sunt atât de numeroși acești 'neotovarăși' îmbrăcați în costumele 'Armani' ale democrației - Gigi Becali a avut o problemă la recentul congres al partidului 'Noua Generație'.'Mă deranjează cele două voturi împotrivă, pentru că acest partid s-a constituit pe banii mei'. Gigi Becali vrea să spună, deși nu reușește prea clar, că atunci când cumăpără ceva, cumpără cu totul, inclusiv cu conștiința. Așa cum nu înțelege că după ce a cumpărat clubul 'Steaua', nu știu care fotbalist să-i zică că nu e de acord cu maniera sa de a-l conduce, tot așa nu pricepe nici în ruptul capului cum vreunul dintre cei în care a investit politic să aibă îndoieli că el ar fi cel mai potrivit la cârma partidului. Curios, pe Becali nu-l deranjează abținerea înregistrată cu prilejul aceluiași vot. Cu alte cuvinte, dacă tace, abstinentul poate fi tolerat. Să fie împotrivă, însă...Bine îndoctrinat de analiștii pe care i-a închiriat pentru campanie, Becali se vede un principe și se străduiește să pună în aplicare regulile imaginate de Machiavelli. Această filosofie este semănată, însă, pe terenul plin de buruieni al lipsei de cultură și al schimbării de azimut politic și ideologic. Dacă-și descoperea vocația politică doar cu vreo 20 de ani mai devreme, Gigi Becali ar fi avut toate șansele să ajungă măcar prim secretar de județ. Astăzi, însă, îl așteaptă doar deziluziile pe care i le va provoca sentimentul că banii invetiți în politică, pot conduce la recolte proaste, sau nesemnificative...
Titlu: Testul de maturitate al partidelor: listele electorale!
Nr Editie: 1314 Data: miercuri 21 iulie 2004
A început deja fierberea generată de pregătirea listelor electorale pentru legislativele din toamnă. Primii care au dat semnalul au fost liberalii, care vor merge în acest scrutin pe liste comune cu democrații. Ei și-au prezentat prioritățile pentru București, unde capi de listă vor fi Stolojan și Mona Muscă. De asemenea, s-a făcut cunoscut faptul că pentru majoritatea locurilor eligibile sunt preferați tineri sau persoane care n-au mai făcut parte din vechiul eșalon de parlamentari. La PD se manifestă o oarecare întârziere. Totuși, Băsescu a făcut cunoscut faptul că nu va admite retrageri din structurile administrației locale pentru a fi incluse pe listele parlamentare. Aici, infuzia de oameni noi va veni oarecum de la sine, pentru că rezerva de veterani a cam fost epuizată în bătălia locală. Ce se întâmplă în această fază nu este foarte semnificativ. Mult mai interesant va deveni peisajul când reprezentanții celor două partide frățești se vor așeza la aceeași masă și va începe târguiala, poziție cu poziție. O târguială care va anticipa, fără îndoială, viitoarele aventuri algoritmice, în cazul în care Alianța își va vedea cu ochii visul de a ajunge la putere în această formulă revizuită, față de cea care luase puterea în '96, la prima schimbare.În tabăra PSD lucrurile vor fi ceva mai calme. Nu pentru că 'alegerile interne' pentru candidați vor exclude orice comentariu. Ci pentru că Adrian Năstase a obținut controlul total al alcătuirii listelor, având ultimul cuvânt - și ultima responsabilitate. El va avea sarcina dificilă de a înnoi oferta socială democrată pentru corpul legislativ, în condițiile în care nu are nici un interes să-și ridice împotrivă vechea gardă. El va putea acționa în voie pe listele județelor care nu au obținut rezultate bune la locale. În celelalte, însă, va avea de făcut față opoziției îndârjite a 'localnicilor', mai ales când aceștia au și o reprezentare corespunzătoare în eșaloanele superioare.'Alegerile alegerilor' vor constitui etapa cea mai pitorească - și mai febrilă, în același timp, al preliminariilor scrutinului din noiembrie, cel care va pune față în față două entități net superioare celor care s-au confruntat până în prezent, pe o scenă politică puternic polarizată.
Titlu: UDMR: aliatul de serviciu!
Nr Editie: 1315 Data: joi 22 iulie 2004
Uniunea Democratică a Maghiarilor a făcut cunoscut mai vechiul său principiu electoral: nu se aliază cu nimeni înainte de alegeri. După, e altceva. Și este, practic, stilul unei formațiuni care de opt ani participă la guvernare, fără a se identifica cu aceasta.UDMR are un mod foarte personal de a face politică. În primul rând, faptul că face politică este ceva destul de neașteptat din partea unei asociații culturale - cum figurează ea în registrul juridic. Cu ochii la cultură, asociația veghează la drepturile și interesele unei minorități majoritare. Cu o dârzenie și un aplomb care i-ar putea face invidioși pe mulți. Cum nu e partid, nu se poate spune despre UDMR că e de stânga sau de dreapta, ori chiar de mijloc. Partidul e acolo unde interesele liderilor săi - care le cunosc pe cele ale membrilor - o cer. După ce în perioada '90-'96 s-a luptat cu toată lumea, căutându-și un loc sub soarele democrației, din '97 și-a găsit poziția: la guvernare, dar n u în ea. UDMR-ul a fost și este la guvernare până la momentul în care-și satisface interesele. Dincolo de acestea, rămâne rece. I-a oferit Convenția Democratică ceea ce dorea? I s-a alăturat, înclinând definitiv balanța în favoarea acesteia. Nu și-a ținut Convenția toate promisiunile? Foarte bine: a înclinat balanța în favoarea PSD, în 2000. Și cum nici PSD nu pare prea hotărât să bifeze toate punctele din lista de revendicări, UDMR trage deja cu ochiul spre orizontul lui noiembrie 2004, când își va licita din nou serviciile electorale.Succesul de până acum al strategiei UDMR se datorește unui electorat disciplinat și consecvent, pe care se poate miza oricând. Ultimii ani aduc însă semne că monolitismul formațiunii este în pericol. Încep să apară 'deviaționiștii' și, în sânul formațiunii, tendințele de nuanță social-democrată sau liberală, încep să se manifeste. N-ar fi deloc exclus ca exercițiul 2004-2008 să fie ultimul în care UDMR, ca formațiune politică pe baze etnice să-și interpreteze cântecul de lebădă. Momentul ar putea coincide cu o deplină intrare în legalitatea politică democratică, în care, în prezent, UDMR-ul este cam ilegal.
Titlu: O candidatură americană de 95%
Nr Editie: 1316 Data: vineri 23 iulie 2004
Nu se putea împrejurare mai potrivită pentru anunțul candidaturii la președinție, decât recenta vizită a premierului Năstase la Washington și New York. Chiar dacă nu și-a programat o astfel de manevră, ea s-a produs la locul și momentul potrivit. Pentru că vizita în State se dorea - și a reușit - să fie un apogeu al prezenței internaționale a premierului, eclipsat o bună perioadă de atribuțiile constituționale ale președintelui. Cu acest prilej, Năstase a obținut și consacrarea - e drept, ușor întârziată a unei primiri oficiale la Casa Albă și a unei discuții de jumătate de oră în Biroul Oval. Ceea ce închide definitiv gura celor care susțineau că, datorită pilelor inverse ale ambasadorului Guest, cu care a avut relații constant tensionate, premierul ar fi avut un soi de embargou la cel mai înalt etaj al administrației americane. Primirea pe care i-a făcut-o Bush nu numai că n-a fost protocolară, dar a și inițiat un soi de camaradenie de obiective ('amândoi au alegeri în această toamnă') ceea ce l-a ridicat în grad pe Năstase, conferindu-i totodată și o binecuvântare implicită pentru demersul său prezidențial. Așa încât anunțul său a venit aproape logic, rezerva de 5% pe care și-a luat-o premierul (necesară 'discutării' subiectului cu colegii) nefiind de natură a arunca vreo umbră asupra intențiilor sale.În aceste condiții, lansarea candidatului PSD devine o simplă formalitate, pe care Congresul din 29 august nu va face decât să o valideze, excluzând ideea vehiculată în ultima vreme, a unor alegeri interne. Acestea rămân valabile, dar pentru eșaloanele inferioare, în special la nivelul organizațiilor județene.Vizita în America se dovedește a fi importantă nu numai sub aspectul relațiilor bilaterale (cele economice - după spusele lui Bush - rămânând a fi decise la nivelul investitorilor), ci și din acela al perspectivelor politice interne. O candidatură de 95%, anunțată din America ajunge în România la nivelul de 100/100!
Titlu: Pasajul tranziției spre democrația locală...
Nr Editie: 1317 Data: sâmbătă 24 iulie 2004
Episodul celebrului pasaj aerian de la Gara de Nord începe să capete accente dramatice. Miza nu o mai reprezintă creditul BEI, ci cheltuielile făcute în contul acestui credit de către primăria Capitalei, pentru consultanță. O 'bagatelă' de 37 miliarde (peste un milion de dolari!) pe care Curtea de Conturi este ferm hotărâtă să o impute celor răspunzători, printre care se numără și primarul general. De fapt, miza bătăliei dintre primar și consilierii PSD în asta constă, și nu în construcția propriu-zisă a pasajului, pentru că, dacă noul Consiliu General nu aprobă proiectul, cei în cauză sunt buni de plată. Dramatismul situației este sporit și de faptul că majoritatea actuală pe care o deține Coaliția liberalo-democrată în noul Consiliu nu este suficientă, și are nevoie ca de aer de un singur vot de-al pesediștilor. Pe care la ultima încercare nu a reușit să-l obțină, în pofida - afirmă primarul general - promisiunilor făcute în acest sens de premierul Năstase.Dar nu la asta vreau să mă refer în primul rând. Ci, la faptul că, dincolo de manipulările de ordin politic - existente în mod evident - se face simțit, pentru prima dată, un alt fenomen. Cel al opțiunii publice. Până acum, populația Bucureștiului - și a marilor orașe în general - a fost ignorată în vârtejul măsurilor de optimizare a serviciilor publice. S-a considerat din principiu că ceea ce mini-parlamentele locale aprobă, este bun pentru toată lumea. În cazul de față, o parte dintre locuitorii zonei pe care urmează să o traverseze pasajul nu cred că acesta le va face viața mai bună și mai ușoară. Ba dimpotrivă. Că punctele lor de vedere coincid cu cele exprimate de adversarii proiectului lui Băsescu nu este tocmai o întâmplare. Dar e o realitate. O realitate de care, într-un fel sau altul, trebuie să se țină cont. Ar trebui să ne obișnuim cu ideea că proiectele majore de acest fel ar trebui validate prin referendumuri și că îmcă din faza de proiect reprezentanții populației trebuie să poată avea un cuvânt de spus. Indiferent dacă, în ultimă instanță, interesul general va prevala asupra celui local, dezbaterea trebuie să funcționeze. Pentru că așa e democratic și drept.Cât despre interesele și manipulările politice ele vor continua să funcționeze atâta timp, cât instituțiile nu-și vor fi găsit făgașul normal de lucru. Și atâta timp cât spiritul democrației va rămâne subordonat acestora.
Titlu: DACIA: spulberarea mitului 'mașinii populare'
Nr Editie: 1318 Data: luni 26 iulie 2004
'Mașina populară', accesibilă tuturor, este un concept care are deja o istorie. Primul succes de acest fel l-a obținut Ford, cu 'modelul T', care pe la începutul secolului nu costa mai mult de vreo 500 de dolari. Hitler, la rândul lui, a vrut să ofere germanilor o mașină populară, prin Volkswagen, dorință ce i-a fost îndeplinită, după război, de noua industrie civilă germană. 'Broscuța' a fost, vreme de peste un deceniu, o mașină cu adevărat populară, nereușind să o detroneze nici Citroenul 'Doi cai' și nici micul Renault - ca să nu mai vorbim de popularele 'Cinquecento' sau 'Seicento' de la Fiat. Pentru români, Dacia 1300 a debutat ca o mașină scumpă, pentru care trebuia să ții o îndelungată cură de iaurt. Treptat - ea a devenit idealul oricărui român care-și dorea să evadeze din realitatea cotidiană, mașina - recte Dacia - fiind una dintre puținele libertăți la care aveam acces pe timpul dictaturii. O libertatea îngrădită, la rândul său, prin fel de fel de măsuri restrictive - de la cota de benzină, la circulația alternativă, 'cu soț și fără'. În timp ce tehnologia mergea înainte, Dacia rămânea constantă, aceeași. Cu avantajul unor intervenții accesibile, fără prea multă calificare. Dacia a fost o mașină populară din punctul de vedere al întreținerii - nu al prețului. Pe ea s-au școlit generații de mecanici improvizați care făceau reparații capitale pe trotuarul din fața blocului. Odată cu accesul la alte tipuri de mașini, Dacia a continuat să rămână o redută a modestiei, devenind - la cei vreo 3000 de dolari cât costa în Tranziție - o mașină cu adevărat ieftină. Poate cea mai ieftină de pe piața românească. Prin înlocuirea ei cu LOGAN, francezii de la Renault dau o lovitură dublă: ei înlocuiesc o mașină ieftină pentru România cu una ieftină pentru Europa. În fapt, o scumpire mascată, care nu are încă prea multe tangențe cu normele EURO. Efectele se vor vedea după ce primul val de entuziaști ai schimbării se va epuiza și cei care-și doresc o mașină, vor constata că nu au acces decât tot la vechea Dacie, de-acum la mâna a doua. Cu scoaterea din producție a Daciei 1300 se spulberă mitul mașinii ieftine din România. Cu prețul mașinii ieftine în Europa.
Titlu: Pac, la Răsboiu'!
Nr Editie: 1319 Data: marți 27 iulie 2004
Campania electorală pare să fi intrat, deja, în faza acută, în care competitorii își dau lovituri dure după metoda 'Dandanache': Pac la Răsboiu' cu documentul! 'Răsboiul' era o gazetă de tipul celor care au înflorit în ultima vreme în zona de jos a presei, unde cei care doreau să nu se despartă de 'colegi' publicau diferite documente menite să sensibilizeze propria tabără sau să o dărâme pe cea adversă. Diferența față de perioada lui Caragiale este că presa de astăzi are mai multe 'Răsboaie', care trebuie să-și umple paginile cu marfa cerută de eșaloanele de cititori de 'nișă'. Săptămâna trecută vine dl Nati Meir, consilierul evreu al lui Vadim Tudor, și-i dă în gât pe Radu F. Alexandru și pe Stolojan pentru niște presupuse malversațiuni. Afacerea nu e chiar un cutremur, cum se promisese, dar se manifestă ca un hohot! Se privatizează, în sfârșit, PETROM-UL, ceea ce-l face pe liderul liberal să exclame: gata cu corupția! Care corupție? - sare ars ministrul Dan Ioan Popescu! Corupție era când a venit Stolojan să privatizeze PETROMUL pe datorie, pentru el și pentru Tofan! Altă gazetă își aduce, brusc, aminte, că Iliescu și Năstase au semnat, în 1991, tratatul cu rușii. Am fost singurii care am comis mârșăvia asta! - se titrează, în timp ce în text, Roman arată că am fost chiar ultimii. Dar asta nu mai are importanță. Băsescu țintuiește la stâlpul infamiei rezerva de cadre comunistă - alături de care a lucrat ani de zile, liniștit și fără emoții, ca ministru în vreo trei guverne. Guverne în care se aflau și comuniștii răi - ca cei din tabăra adversă, și comuniștii buni - ca cei din Alianță. Aduce și dovezi în acest sens. Și o parte și cealaltă par burdușite cu documente pe care le scot pe rând, arucându-le pe piață și așteptând de la ele cutremure care să-i îngroape pe adversari. Până una-alta, efectul este invers: sub deșeurile construcțiilor aruncate în aer se îngroapă, încet-încet, întreaga clasă politică ce merge cu spatele spre viitoarele alegeri, privind doar spre trecut. Nu este de mirare că sentimentul de dezamăgire și de lehamite pune tot mai mult stăpânire pe cei care în noiembrie ar trebui să vină la vot și să decidă pe mâinile cui vor da țara. Și care vor prefera să stea acasă, lăsând această decizie capitală la îndemâna manipulatorilor ce se vor dovedi mai îndemânatici decât ceilalți.P.S. Dezagreabil este sentimentul că acest joc murdar se face pe spinarea unei prese care-și închipuie că în acest fel contribuie la curățirea peisajului...
Titlu: Isărescu - asul din mânecă?
Nr Editie: 1320 Data: miercuri 28 iulie 2004
Semnalul reintrării guvernatorului Băncii Naționale în vizorul opiniei publice și al politicienilor l-a dat, sâmbătă, președintele PD; Traian Băsescu l-a asociat pe Mugur Isărescu 'oligarhiei' de extracție comunistă din rândul al doilea, teleportată spre putere de evenimentele din ultimul deceniu al secolului trecut.Remarca lui Băsescu este cu atât mai surprinzătoare cu cât cei doi au făcut parte din aceeași echipă - cea a Convenției Democratice, revăzută și adăugită după demiterea lui Radu Vasile de la palatul Victoria.Mugur Isărescu i-a fost șef lui Băsescu într-un guvern de așa-ziși tehnicienii care a încercat să salveze de la naufragiu corabia plină de găuri a unei Convenții care, până la urmă, s-a dus la fund doar cu țărăniștii la bord. Adică cu cei rămași, în final, ultimii susținători ai candidaturii la președinție a lui Isărescu, în urma 'defecțiunii' lui Emil Constantinescu.Mugur Isărescu este catalogat ca un ' artist al supraviețuirii' la nivel înalt. El este, practic, demnitarul cu cea mai lungă prezență în post. El se află la cârma Băncii Naționale - veritabil stat în stat - încă din 1990, scurtul mandat de premier din 2000 fiindu-i considerat, printr-un artificiu juridic, tot vechime în post. A plecat la drum fiind considerat un exponent al FSN-ului - în care se regăseau majoritatea colegilor săi de la Institutul de Economie Mondială - după un scurt stagiu de pregătire efectuat în Statele Unite imediat după Revoluție.A traversat apele zbuciumate ale dublului curs al dolarului până la unificarea acestuia, pe care a tratat-o cu una dintre cele mai importante realizări ale sale. Nu a avut relații prea armonice cu premierul Văcăroiu - care l-a considerat o piedică în calea reformei - și nici cu cei doi premieri ai Convenției, cărora le-a succedat. Colaborarea sa cu actuala echipă guvernamentală a fost una prudentă. Din tot acest 'curriculum ' apar cu dificultate motivele care ar face din el un 'as' în mâneca PSD-ului la viitoarele alegeri. Cum, însă, nu iese fum fără foc, ceva trebuie să fie la mijloc.Iar acest ceva... sunt două: or, la momentul potrivit, Năstase va renunța la cursa prezidențială în favoarea unui candidat mai puțin vulnerabil, or lui Isărescu i se rezervă, din aproape aceleași motive, funcția de șef al viitorului Executiv, ce va rezulta după alegeri. În cazul că vor fi câștigate de PSD...Dacă nu, nu. Iar pentru Isărescu, campion cum spuneam, nu va fi o problemă de supraviețuire, el având liber acces spre un nou mandat la cârma aceleiași Bănci Naționale, din 2005.
Titlu: Năstase: între Washington și Moscova
Nr Editie: 1321 Data: joi 29 iulie 2004
Rămas în suspans până în ultimul moment al vizitei - lucru care a dat apă la moară celor care și-au reamintit faptul că și la precedenta vizită la Moscova, întâlnirea cu Putin a fost amânată din oră în oră, până când n-a mai avut loc deloc - tete-a-tete-ul dintre președintele rus Putin și premierul român, Năstase, s-a consumat marți seară, infirmând o presupusă liupsă de, să-i zicem, simpatie, a țarului față de cel care se înscrie cu cele mai mari șanse în competiția pentru a-i deveni omolog. Cu doar câteva zile în urmă, scena s-a repetat la Casa Albă, acolo unde, deasemenea, se zicea că Năstase n-ar prea avea acces, datorită atmosferei degajate dinspre Departamentul de Stat, locul unde se primeau rapoartele nu tocmai favorabile lui, emise de la București de 'arțăgosul' ex-ambasadorul Guest. Nu m-aș grăbi să clamez o victorie zdrobitoare a premierului în disputele cu adversarii săi politici chiar dacă un turneu de asemenea proporții - în mai puțin de o săptămână el a fost prezent și în Biroul Oval, și la Kremlin, cei doi poli 'magnetici' ai politicii mondiale - nu este la îndemâna prea multor lideri de pe mapamond. Cred că, mai degrabă, este vorba despre pragmatismul care domnește în diplomația acestui moment, care nu ține cont de 'sentimente' sau de reacții mai mult sau mai puțin afective. Năstase reprezintă o națiune care își regăsește locul în 'poza de familie', făcând pași mari spre normalizarea statutului său de țară care are un cuvânt de spus și în strategiile militare globale și în cele economice continentale. Indiferent ce se va întâmpla în noiembrie, Năstase reprezintă un guvern legitim care, în ciuda multor dificultăți și erori, și-a concentrat eforturile spre aproprierea unor obiective care -i conferă statutul de onorabilitate așteptat și acceptat.Că aceste două turnee de 'vârf' au loc într-un moment intern tensionat - este altă poveste, și probabil că, oricât ar dura aranjamentele de ordin diplomatic, o anumită presiune a existat pentru ca ele să se producă acum, și nu mai tîrziu. Dar, oricât de mare este impactul politic, cu siguranță că el nu va fi nici suficient și nici decisiv pentru meciul care se joacă la generalele din noiembrie. Pentru simplul motiv că acesta se dispută acasă. Nici la Washington și nici la Moskova.
Titlu: Pedeapsa lui Dumnezeu...
Nr Editie: 1322 Data: vineri 30 iulie 2004
De regulă, catastrofele naturale sunt puse pe seama unora dintre numeroasele păcate comise de pământeni, pe care Cel de Sus le pedepsește în diverse moduri și la diferite intervale menite să țină trează credința în Atotputernicia Sa. Dumnezeu îi iubește pe oameni, dar ca orice părinte aplică metode educative în care recompensele se împletesc cu pedepsele. Dacă recompensele sunt deobicei, mai puțin vizibile, pedepsele se bucură de cea mai completă mediatizare, în era societății informaționale. De aproape două săptămâni, ecranele televizoarelor și paginile ziarelor sunt pline de imagini și relatări ale dezastrelor pe care le produce - în alte cazuri, îndelung așteptată - ploaia! Tone de lichid prăvălite în câteva minute peste pământ, bombardamente mortale cu proiectile de gheață ce lasă în urmă prăpăd prin culturi și gospodării, șuvoaie ce se năpustesc direct în casele oamenilor luând cu ele avutul de-o viață, gospodării distruse și animale ucise - sunt doar câteva dintre variantele pedepsei divine. Făcându-și cruce și ștergându-și cu colțul năframelor lacrimile generate de neputință și disperare, oamenii se întreabă: Ce-am păcătuit, Doamne, să îndruăm asta? Păcatele sunt mici și multe, dar parcă nu justifică asprimea sancțiunilor. Sancțiuni care ating, aproape fără excepție, zona cea mai amărâtă a societății. Cei care privesc încremeniți cerul din care curg șuvoaiele ce duc cu ele agoniseala de-o viață, sunt oameni pentru care aceasta valorează mai mult decât palatele și domeniile exorbitante ale miliardarilor de carton, ocrotiți în mod suspect de măsurile represive ale Divinității. Iar dacă pe amărâții României nu-i ocolesc belelele, îi ocolesc din plin cei care ar trebui să le mai aline din dureri și să le ofere o brumă de speranță. De două săptămâni, nici picior de oficial mai răsărit n-a călcat prin locurile prin care bântuie dezastrul. Nici așa, măcar, pentru impresie electorală. N-au făcut-o nici cei de la Putere, dar nici cei din Opoziție, prea ocupați cu târguiala pentru listele electorale, pentru a se mai gândi și la cei de la care vor voturile din toamnă. Dumnezeu este însă mare, și le vede pe toate, chiar dacă nu aplică măsurile punitive în momentele la care ne-am aștepta...
Titlu: Otrava lui Stoica
Nr Editie: 1311 Data: sâmbătă 17 iulie 2004
Valeriu Stoica face o figură aparte în politica românească. El nu are charisma prin care mulți dintre politicienii în curs sau expirați, înlocuiesc capacitatea de transformare a unui hobby în profesie. Are și un mic defect de vorbire, iar congestia aproape permanentă a feței duce cu gândul la un complex generat de timiditate sau de vinovăție. Valeriu Stoica a compensat însă aceste dificultăți printr-o iuțeală de gândire care l-a făcut să ia, la timp, cele mai potrivite decizii. Unele capitale. Valeriu Stoica a hotărât, în pofida reticențelor unora dintre rivalii săi reprezentativi din partid, ca liberalii să nu-l mai susțină în alegerile din 2000 pe Emil Constantinescu, în care a intuit nu doar câștigătorul întâmplător din '96, dar și perdantul sigur, victimă a algoritmului. Tot el este cel care a decis ca liberalii să nu se mai înhame la cotiga hodorogită a Convenției, lăsând-o cadou visătorilor lor aliați țărăniști. Ambele decizii, însumate, au avut ca re zultat, salvarea, în ultimă instanță, a Partidului Liberal de la dezastrul electoral și de la scoaterea în afara jocului parlamentar. Că aceste decizii n-au excelat prin etică, este una, dar între politică și etică există suficient de multe punți rupte și probabil că într-o lume generată exclusiv de etică, politica n-ar mai avea ce să caute. Cum lucrurile nu stau așa, Valeriu Stoica binemerită titlul de salvator al liberalismului, titlu care nu l-a scutit însă de consecințele lipsei de recunoștință din partea colegilor. Încolțit de aceștia, Stoica a găsit în el tăria pe care n-au găsit-o alți lideri politici, de a face pasul înapoi în momentul în care a simțit că nu se mai bucură de încrederea celor din jurul său, nedorind să expună formațiunea unei noi sciziuni.Valeriu Stoica a revenit în avanscena politică cu o propunere despre care sunt sigur că a știut că va fi respinsă de cei vizați. Propunerea sa se înscrie în sfera logicii și a realismului politic - calități insuficiente însă pentru a conduce, automat, la deciziile corespunzătoare: unificarea celor două partide care, împreună, au obținut excelentul scor de la locale. Stoica a făcut-o, însă, convins că a picurat 'otrava' care își va face mai devreme sau mai târziu efectul. Mai exact, în momentul în care miza va fi atât de mare, încât va prevala asupra unor ambiții și orgolii personale sau de grup.
Titlu: Prostia secolului
Nr Editie: 1310 Data: vineri 16 iulie 2004
Fără a scădea nimic din meritele Poliției, care a acționat așa cum trebuie să o facă în astfel de cazuri, trebuie să recunoaștem că ceea ce ne-a plăcut să numim 'furtul secolului' poate căpăta cu ușurință o altă etichetă. 'Prostia secolului', de pildă, sau 'Stupiditatea secolului'.Publicul nutrește în general sentimente originale, desprinse de matca clasică a moralei, când este vorba despre astfel de fapte. Hoți îndrăzneți și inventivi devin veritabili eroi populari, mai ales când victima jafului nu este un cetățean oarecare, ci instituții impresionale de genul băncilor sau a statului. Omul simplu se vede, de multe ori, răzbunat de acești briganzi, pentru umilințele și lipsurile pe care le suportă din partea mecanismelor sociale și statale. Bonnie și Clyde, cei doi celebri spărgători de bănci din America Marii Depresiuni, au devenit veritabile personaje de legendă, deși aproape nimic din datele lor morale nu îndreptățeau o asemenea faimă. Vreme de câteva zile, Nica a părut să fie un astfel de erou. Era omul care îndrăznise să înfrunte sistemul într-un mod original și plin de riscuri: furând trei milioane de euro! O mașină de bani! Cât timp nu se dăduse de urma lui, s-au făcut fel de fel de speculații legate de modul în care această cantitate de bani avea să fie folosită. Brusc, în biografia sa au început să apară semnele unei personalități ascunse, diabolice, capabilă de punerea la punct a unor planuri complexe. Găsirea și arestarea lui aveau însă să dea peste cap întregul eșafodaj. Până și acel 'Bine ați venit, vă așteptam!' - îngăimat pe când era trântit și încătușat, sugera sfârșitul unui calvar. Calvarul confuziei în care-l cufundase un furt instinctual, nu unul intelectual. Nica a furat banii pentru că i-a avut la îndemână și n-a rezistat tentanției. Nu numai că n-a avut nici un plan, dar a fost pur și simplu blocat de norocul căzut pe capul lui, încât primul lucru pe care l-a făcut a fost să cumpere o vilă la Snagov, în văzul întregii lumi. Probabil că cele câteva zile în care s-a aflat singur cu banii, Nica a trăit sentimentul pe care l-au avut nu puțini dintre întreprinzătorii români care au dat câte o lovitură, după care, în absența unui business-plan clar, au capotat. Confuzie, teroare, regret și - în cele din urmă, o mare ușurare...
Titlu: Remanierea de partid
Nr Editie: 1309 Data: joi 15 iulie 2004
Probabil că actualul cabinet Năstase va rămâne în istoria democrației post-decembriste ca cel mai productiv guvern, prin numărul mare de miniștri și secretari de stat pe care i-a rulat, și prin numărul de ministere înființate și desființate pe parcursul mandatului. Remanierile au alternat cu restructurările, demisiile cu demiterile, rezultatul fiind, nu doar o oarecare instabilitate la nivel managerial, ci și crearea unei mase de manevră compusă dintr-un manageriat altoit politic.Ultimele înlocuiri, finalizate ieri cu votul parlamentului, aduc o formulă nouă de remaniere: aceea în care sunt schimbați oameni considerați buni și utili pentru alte însărcinări! La o primă vedere, mai toți fac parte dintre 'premianți': Ilie Sârbu a încheiat, chiar și în 'genunchi', capitolul de negociere pe seama căruia se tot vorbea că va deveni piatra de moară a aderării;Elena Dumitru, artizanul unor ample proiecte sociale, gen 'cornul și laptele' , implicată într-o serie de procese esențiale pentru starea celui mai delicat eșalon de alegători; Marian Sârbu - pe cale de a deveni expert în negocieri, a adus o nesperată pace cu sindicatele; Dan Nica, părea cel mai bine înfipt ministru în postul său prin progresele semnificative înregistrate în domeniul pe care-l păstorește; iar Gabriel Oprea devenise unul dintre oamenii-cheie ai administrației publice, sector confruntat cu urgențele unui dosar european, afectat și așa de ieșirea prematură din dispozitiv a lui Ioan Rus.Înlocuitorii sunt un amestec eterogen de vechi și nou, de specialiști și oameni buni la toate. Dintre toți, experiența lui Dan Mircea Popescu, cel care a stat cinci ani în fruntea ministerului Muncii, pare a fi esențială pentru ceea ce are de făcut ministerul în această fierbinte vară-toamnă electorală, prea scurtă însă pentru desfășurarea unei strategii viabile. Și experiența lui Duvăz poate fi utilă în stăpânirea, în continuare, a pulsiunilor sindicale. Petre Daea, Liliana Țicău și Gheorghe Emacu sunt specialiști, din rândul doi, care nu vor avea timp să fie supuși la probe de rezistență, mandatul lor rămânând, prin forța lucrurilor, unul de înlocuitor. Întrebarea care se pune este dacă contribuția acestor cinci (plus Rovana Plumb) se va putea dovedi mai eficientă în planul acțiunii de revitalizare și de energizare a partidului, decât a fost - și ar fi fost - la guvern. Dar cum 'încercarea moarte n-are', vom afla aceste lucruri nu peste foarte multă vreme. Mai precis, la scrutinul din noiembrie.
Titlu: Delegația Permanentă devine temporară...
Nr Editie: 1298 Data: vineri 02 iulie 2004
Are accente de-a dreptul comice încrâncenarea cu care analiștii de toate soiurile pun sub lupă evoluțiile post-electorale din partidul de guvernământ. Deasupra comentariilor plutesc norii grei și negri ai catastrofelor naturale. Îngrijorarea devine vecină cu panica, iar de predicții - ce să mai vorbim. Spun că este comică această manieră pentru că, la urma-urmelor, ce se întâmplă în PSD și cum este gestionată criza este treaba PSD-ului, și nicidecum o chestiune care să pună sub semnul întrebării viitorul națiunii române. Culmea este că cei mai îngrijorați sunt tocmai cei care țin constant partidul sub tirul criticilor, mai mult sau mai puțin îndreptățite și dezinteresate. Am senzația că asistăm la un meci în care fanii echipei adverse sunt gata să-și facă harakiri pentru greșelile și tactica neadecvată a team-ului pe care l-ar dori perdant.PSD traversează, realmente, o perioadă de criză. Este un lucru care intervine, aproape natural, la o 'mașină' care rulează în priză directă de aproape patru ani de zile, și ai cărui șoferi, știindu-se stăpânii șoselei, nu prea iau seamă la semnalele de avertizare de pe margine. Prima oprirea înaintea destinației dezvăluie, însă, o dată cu ridicarea capotei motorului, felurite hibe. Nu sunt defecțiuni funcționale, mașina ar putea rula până la capăt în aceleași condiții, dar cu riscul unor probleme mai mari la final. Liderii PSD tocmai au ridicat capota și își propun să înlocuiască niște bujii, să curețe filtrul de aer și să sufle în orificiile carburatorului. Trebuie, totodată să mai schimbe șoferul și navigatorul, lăsându-i să se odihnească și să recapete putere pentru drumul rămas. Este o manieră - e drept, simplistă - în care ar putea fi văzute lucrurile. Cum anume intenționează PSD să rezolve această problemă, este iarăși o problemă internă, de partid, și n-ar trebui să iște atâtea patimi externaliste pentru că, repet, orice experiment nereușit se face pe propria piele și, dacă partidul nu va reuși să-și recapete suflul, până în toamnă, un altul sau altele îi vor lua locul. Decizia este, dealtfel, cu totul liberă și ea aparține de drept electoratului - comentatorul cel mai calificat al faptelor bune și mai puțin bune ale politicienilor. În această idee, termenul de 5 iulie dat pentru curățenia internă și luna august - pentru restructurarea organizatorică - sunt obiective de partid, care nu necesită vreun referendum pentru a fi validate. Este vorba pur și simplu, de voința politică și realismul celor care, aflați la putere, doresc în mod sincer să-și poată continua treaba. Iar faptul că Delegația Permanentă tinde să devină temporară ilustrează în mod cât se poate de nimerit pericolul 'încremenirii în proiect' și necesitatea adaptării permanente la situație.
Titlu: Drama lui Țiriac
Nr Editie: 1299 Data: sâmbătă 03 iulie 2004
Ion Țiriac este un om bogat, iar suferințele bogaților stârnesc mai puțină compasiune în rândul celor care cred că bogăția rezolvă orice fel de probleme. Dar Țiriac n-a fost întotdeauna bogat. S-a născut în sărăcie și a conviețuit cu ea o bună parte din tinerețe, perioada care te formează pentru tot restul vieții. A făcut sport ca să poată mânca mai bine și a îmbrăcat vreme de un an aceeași pereche de pantaloni. Cel puțin aceasta este legenda care circulă. Aceste lucruri l-au făcut să prețuiască mai exact banii pe care i-a câștigat, la început mai greu, mai apoi cu talent. Țiriac a fost un mare sportiv, mai puțin prin dotare de la natură și mai mult prin dârzenie și tenacitate. A câștigat - în sport și în viață - pentru că nu și-a putut permite alternative.Și astăzi, când poate întoarce milioanele cu lopata (vorba vine!) Țiriac a rămas la fel de calculat și de cumpătat ca pe vremuri. Atât de mult i-au intrat aceste lucruri în reflex încât contin uă să fumeze din țigările celor din jur sau să vorbească pe telefoanele prietenilor - cum se mai glumește prin anturajul său.De câteva săptămâni bune, Țiriac are o problemă. O problemă în spatele căreia se itește drama. Fiul său, Ion Ion, este implicat într-o complicată poveste cu consum și trafic de droguri. Ion Ion este moștenitorul unei mari averi, pentru care nu mai trebuie să lupte în vreun fel, ca tatăl său. Poate că acesta este și dezavantajul său. Lipsa problemelor. Și plictisul care l-a condus spre 'sportul' extrem al drogurilor. Ion Ion este dependent de droguri. Pentru un om ca Ion Țiriac nu se putea imagina un lucru mai rău care să i se întâmple. Cu vreo douăzeci de ani în urmă s-a despărțit de mama lui Ion Ion, un celebru fotomodel, din același motiv: narcomania. Ca președinte al COR s-a arătat de neînduplecat în fața cazurilor de sportivi care și-au ajutat performanța cu droguri. A făcut din lupta împotriva acestora un veri tabil stindard. Pentru ca acum să fie lovit direct și în plin de același dușman. Nemeritat. Și dureros.
Titlu: "Alungați lupii!"
Nr Editie: 1300 Data: luni 05 iulie 2004
În prima sa ieșire intempestivă la rampă de după câștigarea alegerilor din Capitală, primarul democrat Traian Băsescu lansează un strigăt de luptă ce mi-l reamintește izbitor pe cel al liberalilor, din campania electorală din '90: 'Alungați lupii!' Era un spot publicitar, difuzat pe televiziune (singura existentă atunci), în care liberalii tăietori de cozi de câine propuneau electoratului să alunge 'lupii' feseniști. Maniera agresivă și generalizatoare în care fusese realizat spotul aparținea 'aripii tinere' a partidului și după alegeri, Radu Câmpeanu avea să recunoască că fusese o greșeală și că efectul său fusese de a îndepărta un mare număr de votanți care ar fi mers cu partidul său! Într-un mod curios de asemănător, Băsescu își face un element de strategie electorală (pentru viitoarele 'generale') din 'curățenia' pe care ar urma să o facă câștigătorii prin primării și alte instituții publice controlate de Alianță. 'Ăștia nu sunt funcționari publici, ci niște lachei ai PSD-ului', spune primarul general - șef de partid arătându-se decis să-i dea neîntârziat afară, dar fără să precizeze criteriile prin care îi va departaja pe lachei de ceilalți. Spectrul epurării la grămadă nu este însă de natură să creeze o mare emulație în structurile administrației locale. O mare parte dintre cei care lucrează acolo - și cei care, într-un fel sau altul, sunt legați de aceștia - vor deveni, automat, partizanii forțelor politice adverse. Efectul pe care mizează Băsescu - acela de a-și crea o platformă politică suficient de convingătoare care să aducă voturi în plus Alianței la alegerile legislative - se poate transforma lesne în bumerang! Nu vreau să spun că nu sunt de acord cu ideea curățeniei, a îndepărtării persoanelor incompetente, care s-au bazat mai mult sau mai puțin pe obediența față de partidul de guvernământ decât pe propria lor competență. Din punctul de vedere al creșterii eficienței actului de guvernare locală, aceasta devine chiar o necesitate. Așa cum era, în urmă cu 14 ani, alungarea 'lupilor' îmbrăcați în blana de oaie a democrației și infiltrați în turma fesenistă. Dar modul în care a fost lansat mesajul a stârnit nu emulație, ci îngrijorare. Amenințați s-au simțit nu doar cei cu musca pe căciulă, ci toți cei care, într-un fel sau altul, ar fi putut fi incluși în această 'grămadă' liberă. Semnalul pe care-l dă Băsescu este unul neinspirat, în formă, și este de natură să-i fixeze o ștampilă de manieră stalinistă în acțiune. Și nu cred că asa dorește.
Titlu: Dificultăți tip PSD
Nr Editie: 1301 Data: marți 06 iulie 2004
N-o să aflăm prea curând ce-au discutat ieri de dimineață, cu săptămâna în cap, liderii PSD, în frunte cu Năstase, și președintele Iliescu. N-o să aflăm ce-au discutat cu adevărat, pentru că, altfel, vom ști că aceste convorbiri au decurs într-un climat aplicat, de responsabilitate.Cam oridecâteori au intervenit momente mai dificile în viața partidului, Adrian Năstase și-a călcat pe orgoliu și a luat drumul Cotrocenilor. Puseul de independență, manifestat în cursul lui 2002, pe fondul unor succese de imagine și al convingerii că lucrurile pot merge strună și fără amestecul prezidențial, a rămas de domeniul trecutului.Mai nou, se pare, nu se ia nici o hotărâre importantă, fără ca în prealabil aceasta să nu fie discutată - și chiar negociată - cu titularul din Cotroceni. Nu mai departe decât săptămâna trecută când, la Istanbul, șeful Executivului a fost întrebat de presă ce are de gând în legătură cu o eventuală remaniere guvernamentală, răspunsul său a fost foarte 'pe linie': dacă vom hotărî așa ceva, vom discuta mai întâi cu dl președinte și vom hotărî împreună! De data aceasta, vizita la Cotroceni are o componentă preponderent de partid. PSD se află, poate, în cel mai dificil moment al existenței sale. Mai dificil decât cel din 1996, când a pierdut alegerile. Alegerile locale au oferit un semnal de alarmă care trebuie luat în serios. Și găsite soluțiile pentru ca, în cele vreo cinci luni rămase până la scrutinul legislativ și cel prezidențial, să se poată opri marșul de tăvălug al percepției negative în electorat.Misiunea PSD este cu atât mai dificilă cu cât partidul de guvernământ vine cu un cu totul alt bilanț de guvernare decât cel din 1996. Practic, în cei trei ani și jumătate scurși, s-au realizat lucruri importantre, în special în zona obiectivelor vitale ale României - aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană.Problema este că agenda cetățeanului, confruntat cu agr avarea - pentru o mai mare categorie - a nivelului de trai sau cu întârzierea progresului economic general nu a fost prea des consultată și confruntată cu obiectivele de pe agenda Partidului.Dar, cel mai grav aspect căruia trebuie să-i găsească soluții PSD, este acela al suspiciunii că nu este dispus să ia măsuri hotărâte și radicale de combatere a corupției la vârf și a climatului de ciocoism instaurat de reprezentanții săi. Iar pentru asta nu sunt suficiente câteva demisii și alte câteva demiteri de conjunctură.
Titlu: Show-urile Mihăilești și Snagov, pe scena Parchetului General
Nr Editie: 1302 Data: miercuri 07 iulie 2004
Anchetele dezastrului de la Mihăilești și cea a morții omului de afaceri Mihai Erbașu se pot înscrie în analele neprofesionalismului. Ele au avut și au tot mai multe contingențe cu faptul divers decât cu investigația serioasă și aplicată. Nici nu e de mirare că, dincolo de tragismul acestor evenimente, ele încep să intre în folclor, căpătând conotații sinistru-umoristice. Circulă, ca una dintre concluziile anchetei de la Snagov, ideea că în urma reconstituirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul catalogat ca sinucidere, s-a ajuns la concluzia că manechinul folosit s-a aruncat singur și de bună voie de la etajul vilei în piscină.Ce am de reproșat Parchetului General față de modul în care desfășoară această investigație este transparența excesivă care face ca fiecare act al anchetei să fie nu doar nefiresc, dar și indecent mediatizat. Cred că atât nefericitul Erbașu, cât și membrii familiei sale, au dreptul la prezumția de discreție care s ă le apere durerea. De mai bine de două săptămâni nu este jurnal de actualități de pe unul dintre numeroasele canale în funcțiune pe care să nu se perinde imagini de la morgă sau din vilă, sau de la locuința decedatului, sau ziar în care să nu fie faximilate biletele de adio ale acestuia, cu toată încărcătura lor dramatică transformată în exercițiu de aplomb gazetăresc.Nu vreau să spun că Parchetul ar trebui să învăluie anchetele în secretomania clasică, dar cred că o filtrare mai exigentă a elementelor care puteau pleca spre presă în scopul ajutorării anchetei era de dorit. Și la Mihăilești și la Snagov, reconstituirile au fost însă transformate în veritabile spectacole, cărora doar tribunele le mai lipseau pentru ca totul să se petreacă precum în showbiz.Cred că Parchetul General și unii dintre angajați ar trebui să se hotărască cărui domeniu aparțin și dacă modul în care-și fac treaba servește sau nu noțiunea de justiție.
Titlu: Atracțiile locale
Nr Editie: 1303 Data: joi 08 iulie 2004
Parlamentul României este un teatru cu 50 de vedete și vreo 450 de figuranți. Doar primii se bucură de notorietatea și privilegiile pe care le oferă mediatizarea.Aceștia sunt, de regulă, cei din conducerea Camerelor și a Comisiilor, oameni cu funcții înalte în partidele pe care le reprezintă și vreo câțiva parlamentari simpli, dar care reușesc să dea bine pe ecranele televizoarelor, ceea ce îi transformă într-un fel de vedete ale showbiz-ului național. După patru tururi de scrutin este tot mai evident că onoarea de a face parte dintre aleșii nației se plătește uneori scump, prin ruperea de rosturi și de profesie, sau prin incapacitatea celor în cauză de a face față rigorilor meseriei de parlamentar. Competiția acerbă pentru un loc eligibil pe liste începe să se potolească și sunt semne că, deja, o parte dintre cei care au populat în ultimul mandat aulele parlamentare, au început să aibă alte gânduri. Printre primii par să se fi dumirit cei care au opt at pentru candidaturi la funcțiile de primari sau consilieri locali și județeni. Aici lucrurile sunt mai clare, competențele mai clar delimitate, iar privilegiile mai concrete. Avem deja câțiva parlamentari de frunte care s-au instalat autoritar în posturi din administrația locală, nu doar într-o tentativă de a cuceri noi redute pentru partid, ci pentru a-și asigura un viitor mai confortabil. Senatorul PSD, Constantin Nicolescu a preferat să meargă la Pitești unde este acum președinte al Consiliului Județean. Deputatul Laurian Bădulescu a lăsat și el Camera pentru președinția CJ Ilfov. Deputatul democrat, Sorin Frunzăverde s-a instalat în același post la Caraș-Severin. Udemeristul Robert Raduly a lăsat și el Parlamentul pentru o primărie ardeleană și lista poate continua. Acest fenomen spune multe despre percepția mult mai pragmatică a rolului pe care-l joacă administrația locală în arhitectura puterii și despre trendul existent în rândul actorilor de pe scena politicii.
Titlu: Între administrarea succesului și gestiunea crizelor
Nr Editie: 1304 Data: vineri 09 iulie 2004
Indiferent cum se vor desfășura lucrurile în continuare, ziua de miercuri, 7 iulie, va rămâne ca 'miercurea neagră' a politicii românești, confruntată cu o criză de primă mărime. Practic, de la mineriada din '91, soldată cu prima demisie/demitere a unui premier, România postdecembristă nu a mai fost confruntată cu o situație de gravitatea celei de la mijlocul acestei săptămâni, când premierul Năstase a dispărut pur și simplu de pe scenă, lăsându-și colegii și țara pradă celor mai sumbre supoziții.Adrian Năstase este, fără îndoială, cel mai bun produs politic al acestei perioade. A învățat mult și și-a ornat prestația cu certe elemente de talent, în toate etapele parcurse. S-a înzestrat cu răbdare și modestie, atâta timp cât a considerat acest lucru necesar, și și-a reprimat propensiunile individualiste până când i s-a oferit prilejul de a străluci pe propriul teren. În momentul în care, după alegerile din 2000, a devenit și șef de partid și șef de guvern, Năstase a cumulat cea mai multă putere personală dintre toți cei care s-au perindat pe la pupitrele acesteia în cei zece ani de democrație. Cu autoritatea celor două funcții, a procedat la ample mișcări organizatorice, modelând și partidul și guvernul după propria sa viziune și în funcție de oportunitățile descifrate. În toate această perioadă, Năstase s-a dovedit un excelent administrator al succesului electoral. Atâta timp cât acesta s-a manifestat. Când lucrurile au început să scârțâie, s-au făcut simțite și primele fisuri în strategia sa. Relația cu președintele a fost coarda care, întinsă la maximum, prin 2002, a emis primele note false în ariile interpretate din dubla partitură guvern-partid, aflată în înregistrări în studiourile PSD. Alegerile locale au marcat însă momentul maximei dezacordări a instrumentelor utilizate: un discurs neinspirat în seara primelor rezultate, ezitări în a face o analiză lucidă, tergiversarea măsurilor care se impuneau. Toate acestea au culminat cu episodul de miercuri în care - daindiferent care ar fi motivele invocate ulterior - premierul a dispărut pur și simplu, absența sa fiind interpretată ca o intenție de abandon.Adrian Năstase nu cred că are dreptul să abandoneze o competiție care este vitală pentru cariera sa politică. Indiferent dacă va pierde sau va câștiga bătălia pentru Cotroceni, aceasta este o etapă necesară completării statutului său de om politic. De carieră. Or, o carieră de om politic compusă numai din succese este greu de imaginat într-o societate democratică, în care se respectă regulile jocului.
Titlu: Separația puterilor în partidul-stat
Nr Editie: 1305 Data: sâmbătă 10 iulie 2004
Există un model celebru de dublare a funcțiilor administrative de către reprezentanți ai partidului. Până în 1989, primarul Capitalei era și prim secretar, la fel și cei de sectoare. Sistemul comunist avea în acest fel posibilitatea să exercite un control strict asupra vieții publice. Dintre partidele la putere după 1989, PSD este cel care a aplicat cel mai consecvent această regulă, pornind de la vârf: președintele partidului a devenit prim-ministru. În sens oarecum invers, miniștrii au devenit, aproape în totalitate, vicepreședinți sau secretari ai partidului. Ideea a fost de a le acorda acestora suficientă autoritate în partid - și prin partid, asupra grupurilor parlamentare - pentru a-și putea exercita mandatul fără piedici birocratice. În paralel, numărul tot mai mare de vicepreședinți a diminuat corespunzător autoritatea acestora, făcându-i mai ușor de manipulat de la vârf. Decalajul dintre miniștrii cu funcții și cei fără a devenit apăsător, unii dintre membrii guvernului rămași pe dinafară concentrându-și forțele și atenția spre dobândirea acestui statut, lăsând deoparte problemele curente. Efectul pervers al acestui sistem s-a făcut vizibil în ultimele luni, cele din preajma scrutinului local.Atunci, miniștri au trebuit să se ocupe de campania electorală, de administrarea organizațiilor județene și locale, în timp ce presiunea exercitată de urgențele aderării la UE devine tot mai mare. S-a ajuns chiar la aberația ca doi minișri-cheie pentru domeniile de aderare să fie scoși complet din dispozitiv pe perioada campaniei, fără a putea fi înlocuiți sau supliniți în mod corespunzător. Criza declanșată de rezultatele nesatisfăcătoare ale alegerilor locale a scos în evidență și acest aspect. Premierul pare decis să renunțe rapid la acest dublaj neproductiv. Miniștrii vor rămâne miniștri (sau nu, unii dintre ei), în timp ce la partid vor fi promovate cadre din eșaloanele inferioare, dar într-un număr considerabil mai mic. Unii vor pierde putere, alții vor câștiga, iar acest balans, produs taman în preajma viitoarelor alegeri legislative, nu va fi în nici un caz dătător de liniște pentru toți cei care privesc cu îngrijorare sau speranță spre procesul de alcătuire a listelor de candidați.
Titlu: Demisia ca test
Nr Editie: 1306 Data: luni 12 iulie 2004
'A stat omul să reflecteze asupra unor lucruri' - a lămurit președintele Iliescu enigma absenței de la 'serviciu' a premierului Năstase, miercurea trecută. Spre surpriza și nedumerirea subalternilor de la Guvern și a colegilor de la partid, pentru prima dată de când are contract de muncă cu statul, Adrian Năstase n-a semnat condica la prima oră. Dincolo, la partid, colegii strânși pentru o nouă ședință de analiză au constatat că minutele și orele trec, iar președintele lor nu numai că nu se arată la față, dar nu le dă nici un semnal. Retras - după cum se spune - în tihna fermei de la Cornu, Adrian Năstase cocea gânduri de demisie. Din toate funcțiile - dădeau ca sigur, unii dintre furnizorii de știri neconfirmate. Doar de la partid - asigurau alții. Păi, dacă demisionează de la partid, e pe cracă și la Guvern - speculau alte categorii. Zvonul, ca un duș rece, i-a tulburat pe mulți. Unii nu se hotărau încă să se bucure, alții să se îngrijoreze. Dacă pleacă Năstase, cine vine, și cum va fi atunci? Dacă funcționarii de la Guvern n-aveau prea mult loc de întors, la Partid lucrurile erau ceva mai nuanțate. De la starea de agitație a lui Dan Ioan Popescu, cel care-l suna insistent pe președinte, implorându-l pe acesta să-l convingă pe premier să nu facă o asemenea prostie, la resemnarea cvasi-înțeleaptă a lui Miki Mihăilescu ('Asta-i viața!') floarea partidului a traversat cele mai diverse stări afective. Mulți ar fi dat fuga la Cotroceni, dacă președintele era acasă, să-l asigure pe șeful statului de fidelitatea lor neîntreruptă. Alții au început să-și reamintească cum l-au sfătuit ei de bine pe premier și cum acesta nu i-a ascultat. Și așa mai departe. Din sihăstria Cornului, cred că Adrian Năstase care a traversat, realmente, un moment de criză personală, s-a și amuzat imaginându-și (sau fiind informat) de spectacolul acesta rar care i-a permis să-și testeze nu doar popularitatea, dar și nepopularitatea, nu doar fidelitatea, dar și trădarea, nu doar sinceritatea, dar și ipocrizia. Adrian Năstase nu numai că și-a pus în ordine gândurile și prioritățile cu acest prilej, dar a făcut și un test sugestiv asupra stării de lucruri și de persoane din partidul-stat pe care-l va conduce în continuare...
Titlu: Atenție: www//corupție!
Nr Editie: 1307 Data: marți 13 iulie 2004
Cel care va căuta pe Internet, prin motorul Google, informații referitoare la 'corupție', va avea surpriza să constate că prima recomandare a web-ului duce către... site-ul Partidului Social Democrat! Însă, nu numai că nu va găsi pe acest site date referitoare la fenomenul corupției dar, cu rigoarea binecunoscută, motorul Google îl va avertiza că 'acesta este cache-ul adresei http/www.psd.ro/?corupție', pagină care nu este similară cu site-ul Partidului Social Democrat. Este, practic, vorba despre o manevră electronică ilicită care a alăturat voluntar cele două noțiuni în așa fel încât ele să coincidă exact pe prima poziție a căutării!Este o operațiune iscusită de hacker și, probabil că va fi destul de greu să i se dea de urmă celui care a pus-o la cale. Până când va putea fi făcută corectura de rigoare dacă cineva se sinchisește de acest lucru, internauții interesați de fenomen vor fi purtați, în continuare, spre acest site.Fa ptul că în pagina PSD nu se vorbește despre corupție nu înseamnă că aceasta nu există și că anumite segmente ale acestor formațiuni politice nu sunt afectate de acest flagel. Se discută mult pe această temă, mai mult, oricum, decât se face pentru stăvilirea și controlul său, dar corupția nu este apanajul exclusiv al formațiunii politice aflate la putere. Corupția se manifestă și printre membrii altor partide sau chiar în rândul celor 'fără de partid'. Corupția nu are caracter ideologic și ea rezidă în tarele de educație și civilizație ale unor categorii umane și sociale. Corupția, însă, este adversarul cel mai periculos al unui partid care dorește să rămână în continuare la putere pentru a-și duce mai departe programul de guvernare, din care s-au realizat puncte importante. Corupția rămâne tema centrală de confruntare a partidului, atât cu adversarii săi, cât și cu cetățeanul de la care dorește să obțină votul din noiembri e. De aceea, nu doar eliminarea asocierii prezente acum pe Internet, cât și a celei din realitatea imediată se impune ca o prioritate în programul de reformă a partidului și a administrației, anunțat de premierul Năstase.
Titlu: Demisia (uitată) a lui Brânzan
Nr Editie: 1308 Data: miercuri 14 iulie 2004
Pentru moment, junele ministru al Sănătății, Brânzan, scăpat în mod inexplicabil prin ochiurile plasei recentei remanieri, a reușit să dea impresia că a devenit, peste noapte, un 'miel turbat' decis să taie în carne vie. El a anunțat cu tam-tam demiterea unui secretar de stat din propriul minister și a unui funcționar superior din Ministerul de Externe. Dacă pe propriul său secretar de stat putea să-l destituie, pe cel al dlui Geoană putea doar să-l propună, ceea ce din viteza comunicatelor de presă n-a mai reieșit cu claritate. De la interimatul lui Blănculescu nimic notabil nu s-a mai întâmplat la 'Sănătate', iar acesta părea să fie semnul unui nou curs, atât în ce privește abordarea problematicii interne, cât și relația cu alte instituții, fie ele și ambasade străine.Ambasadorul american Guest a fost una dintre personalitățile care au atras constant atenția asupra mânăriilor care se făceau în minister, și care aduseseră anumite tratamente, precum cele de SIDA, la niveluri de vreo patru ori mai scumpe decât în Statele Unite. Demersul dlui Guest era justificat de necesitatea luptei împotriva corupției, evident, dar el implica și anumite puncte de vedere și interese ale unor producători americani de medicamente. Oferta ambasadorului de a ajuta la a se pune lucrurile în ordine - în valoare de vreo 400.000 de dolari - a fost privită cu suspectă detașare. Nu de funcționarii ministerului, cum aveam să aflăm la o a doua 'citire' a cazului, ci chiar de către ministru, care a considerat lupta cu corupția terminată și a dorit să folosească banii americanilor pentru a cârpi ceea ce i se părea lui mai urgent prin minister. În limbaj bugetar asta s-ar numi deturnare de fonduri. În limbaj diplomatic se numește deturnare de atenție, dacă nu chiar lipsă de considerație. Cu atât mai mult cu cât nu secretarul de stat propus spre demitere a fost cel care nu răspundea la telefoanele și mesajele l ui Guest, ci chiar ministrul Brânzan! Ce motive o fi avut, el, sau cei care i-au sugerat o astfel de atitudine, ne e greu să știm. Știm că ambasadorul Guest a călcat multă lume pe bătături cu avertizările de corupție la nivel înalt, dar acesta nu era un motiv pentru a fi ignorat.În concluzie, 400.000 de dolari, cu care s-ar mai fi putut stârpi corupția care continua să greveze relațiile statului cu furnizori de medicamente au fost pierdute. Suma mi se pare suficient de importantă pentru ca cineva să trebuiască să plătească pentru ea. Ghici cine?
Titlu: Apropierea satului de oraș, în viziunea lui Băsescu
Nr Editie: 1323 Data: sâmbătă 31 iulie 2004
Odată instalat în capul mesei municipale, cu puteri aproape depline (îi lipsesc două sectoare), primarul general dă frâu liber viziunilor sale urbanistice, ținute sub obroc vreme de patru lungi ani. În primul rând, el vede orașul dezvoltându-se pe verticală. Orizontala s-a cam consumat și, odată cu ea, și desuetul mic Paris. Un "mic New York" pare mai la îndemâna celui care mizează pe faptul că investițiile străine se vor canaliza spre oaza de democrație națională pe care o reprezintă Capitala. Credincios unei asemenea viziuni, primarul general se face că nu vede cum dispar copacii din Parcul Bordei, pe altarul viitoarelor fundații de zgârie-nori, în dreptul unor reglementări aproape legale. Cea de-a doua viziune ține de apropierea satului de oraș. Băsescu începe cu includerea în componența municipalității a așezării rurale din Băneasa, cunoscută sub numele de "Satul Francez".  Odată cu realizarea înțelegerii la nivel înalt, cu premierul, cătunul cu pricina trece din curtea AVAS, în ograda municipalității, pe motiv că WTC are și așa datorii mari către primăria Capitalei și, în plus, satul a fost construit pe un teren aparținând acesteia. Primăria Capitalei are un bun prilej de a redeveni administrator locativ, după ce și-a lichidat aproape în totalitate patrimoniul moștenit de la comuniști.  Dl Băsescu crede că amploaiații domniei sale vor fi în măsură să se îngrijească de soarta satului, realizând și beneficii corespunzătoare gradului de îndatorare a acestuia. Personal mă cam îndoiesc. Statul este, în general, un prost administrator. Primăria nu face excepție. Ceea ce se va întâmpla este previzibil: datoria va crește, iar primăria va da pe pere ce ia pe mere. Stau și mă întreb dacă nu era mai logic ca satul să fie vândut unor oameni cu bani (indiferent ai cui erau aceștia - vorbesc de oameni) și cu sumele încasate Primăria să-și realizeze visul de a construi locuințe pentru tineri. Ar fi fost vorba de bani cash - nu de bani ipotetici, cum este situația acum. Dar, având în vedere componenta ideologică a mișcării - apropierea, până la ștergerea diferențelor dintre sat și oraș - mă întreb dacă nu cumva rezultatul va fi... invers?