Punctul pe Y, iunie 2004

Titlu: Furtul de moarte
Nr Editie: 1271 Data: marți 01 iunie 2004
Nu știu de ce, dar despre ceea ce s-a întâmplat la Mihăilești s-a vorbit și s-a întors pe toate fețele excesiv de mult și adesea, pe lângă subiect. A fost, la urma-urmelor, un accident, unul dintre cele multe care se întâmplă în lume și cărora la cad victime nu doar cei vinovați de producerea lor. Ghinionul autorităților noastre a fost și că întâmplarea a avut loc în plină campanie electorală când tot ce mișcă este interpretat prin prisma intereselor de partid, oricât de îndepărtate ar fi acestea de chestiunea în cauză. Îi înțeleg și premierului iritarea în fața maladivei insistențe a unei părți din presă de a adulmeca "sânge" de victimă: niște miniștri împușcați în direct și la ore de vârf ar rezolva ceva? Bineînțeles că nu. "Mormintele" miniștrilor Oprea și Mitrea n-ar face decât să adauge o nouă porție de confuzie într-o operațiune care ar fi trebuit să fie una de rutină. Cu o condiție: să se fi creat această rutină. Or, e cl ar că ea nu există, în ciuda precedentelor de tot felul, care au alimentat o cazuistică practic de invidiat. De aici și mulțimea de erori pe care intervențiile tardive nu au avut cum să le mai separe!Astfel încât este posibil ca numărul morților de la Mihăilești să nu fie cel anunțat. Și asta nu pentru că cineva le-a îngropat resturile când s-a refăcut drumul, ci pentru că forța deflagrației putea să pulverizeze pe oricine a fost în apropiere.Însă, cel mai elocvent aspect al întregii afaceri mi se pare unul, de care anchetatorii s-au cam ferit: acela al victimelor cu vină: cei doi sau trei țărani din vecinătate care s-au dus să dea o mână de ajutor, n-au făcut decât să profite de împrejurări pentru a fura ceva din încărcătură. Este un vechi și greu de dezrădăcinat obicei, acela de a considera că ceea ce se răstoarnă pe șosea aparține întregului popor. Clasa muncitoare de la sate a exprimentat îndelung, pe vremea comuniștilor, trecerea pe șest în proprietate privată a unor ciosvârte din proprietatea statului. Obiceiul a rămas. Probabil că și prin războaiele care nu ne-au ocolit, țăranii noștri furau bombe neexplodate pentru a face din ele instrumente de lucru pe lângă casă. Celor de la Mihăilești probabil că nu le-a trecut prin cap că își cărau în spate, spre pătule, propria lor moarte...
Titlu: Experimentul 'Sibiu'
Nr Editie: 1286 Data: vineri 18 iunie 2004
Dintre nu puținele surprize pe care le-a oferit observatorilor primul tur al localelor, cea mai interesantă mi se pare a fi cea de la Sibiu.Un corespondent al Agenției AMOS NEWS transmitea, cu o săptămână înainte de alegeri, că la Sibiu domnește o atmosferă stranie: nimeni nu se agită cu campania electorală! Nici măcar primarul în funcție, Johannis, care în afară de vreo două postere modeste, n-a mișcat un deget pentru a-și face popularitate. Probabil că Sibiul s-a înscris la polul cheltuielilor electorale minime. Corespondentul punea situația pe seama faptului că actualul mandat al primarului constituie cea mai bună propagandă electorală pentru realegerea sa: Sibiul s-a schimbat mult în bine, investitorii străini dau buzna pentru că se simt în siguranță și au interlocutori serioși, nivelul de trai crește sensibil și lumea își vede de treabă. "Temerile" că "neamțul" nu va avea nici un fel de surprize s-au confirmat, acesta câștigând mandatu l cu un procent superior celui din sondaje.Suportul politic al primarului este unul de conjunctură, deoarece Federația Democrată a Germanilor din România nu se numără printre cele care au lăsat urme adânci în politica românească. Deși de factură etnică, el nu a generat reacțiile negative pe care le-a trezit de-a lungul timpului UDMR-ul. Pentru că și obiectivele sașilor au fost sensibil diferite de cele ale ungurilor. Ei n-au reclamat niciodată statutul de super-cetățeni pe care și-l doreau ungurii, preferând să ajungă la o astfel de situație prin muncă și prin puterea de convingere a acțiunilor lor. Mai mult, Johannis a rezistat cu succes în fața trilurilor de sirenă politică a Puterii, care l-ar fi dorit înregimentat în structurile sale. Partidul său - care în 2000 n-a reușit nici măcar să înscrie suficiente nume pe lista cu care avea să câștige alegerile - demonstrează azi o atractivitate egală pentru români și alte etnii, între care chiar și ungu rii. O atracție convingătoare, pentru că, așa cum afirma în campania electorală făcută la Mediaș, pentru colegul său de partid Thellmann, "noi nu dorim să instaurăm o conducere minoritară asupra majorității". Ba din contră, după cum confirmă afirmația candidatul însuși: "Dacă românii majoritari votează un sas, înseamnă că ei îl consideră tot român, simțindu-se în siguranță și mulțumiți". Lucru care, din păcate, nu se poate spune și despre alte zone în care concurează, pentru funcții publice, reprezentanți ai altor minorități.
Titlu: Paul Florea: un persecutat juridic!
Nr Editie: 1287 Data: sâmbătă 19 iunie 2004
De aproape un an, judecătorul Paul Florea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, face valuri în jurul său, adoptând tactica clasică a protestului împotriva imixtiunilor Puterii în ograda Justiției. Înalta Curte este, însă, doar o anexă a acestei vaste ogrăzi în care se face ordine cu greu și mai mult de sila insistențelor europene, și ea nu poate fi acceptată ca reprezentativă pentru întregul sistem. Dl Paul Florea face, mai degrabă, un artificiu, transformând o problemă mai mult sau mai puțin personală, într-una de interes general. Micul său război cu administrația justiției a început încă din timpul mandatului doamnei Stănoiu, cu care a avut de împărțit mai multe, între care și o controversată chestiune legată de 16 judecători ai Curții, apropiați ai domniei sale, ale căror mandate expiră la 20 iunie, și pe care dl Florea i-ar fi dorit realeși din oficiu. Faptul că ministrul Stănoiu și, apoi, ministrul Diaconescu au optat pentru varianta în care cei 16 ar fi trebuit să urmeze același drum pe care-l au de făcut toți ceilalți magistrați care își doresc o astfel de funcție a fost de natură să-i provoace oarece suspiciuni. De aici, război, acuze de presiuni și de politizare - deși însuși dl Florea și cei 16 prieteni ai săi beneficiază de o asemenea "clauză", fiind numiți de ex-președintele Constantinescu. Ni se propune o asemenea judecată: numirea a fost mai puțin politică decât revocarea! Cea mai mare problemă a dlui Florea era însă alta. Cei 16 erau calul troian, împins în față, pentru a justifica propriul său demers: legea spune că un magistrat sau un procuror iese la pensie la 70 de ani! Este o măsură îndreptățită, chiar dacă starea de sănătate este una foarte bună. Actul de justiție implică însă forțe intacte și o rațiune neinfluențată de problemele pe care le aduce cu sine, inevitabil, starea de senectute. Or, dl Florea împlinea această frumoasă vârstă chiar în ziua în care avea loc o reuniune a Consiliului Suprem al Magistraturii, ai cărui membri au votat în unanimitate trecerea sa la pensie, deși mandatul de președinte al CSJ expiră abia peste doi ani! Și cum de ce ți-e frică nu prea scapi, cam asta i s-a întâmplat și domniei sale. Nu atât decizia, cât unanimitatea ei ar trebui să-l pună pe gânduri pe distinsul magistrat și să-i ofere o posibilă cheie atât a "persecuțiilor" la care a fost supus, cât și a răpirii șansei de a rezolva problemele pe care le va aduce reorganizarea sistemului judiciar. Cum, însă, nimeni nu e de neînlocuit - mai ales în democrație - le vor rezolva alții. Iar dl Florea le va putea comenta liniștit.
Titlu: Campania de toamnă!
Nr Editie: 1288 Data: luni 21 iunie 2004
Cadoul pe care i l-au oferit colegii de partid președintelui Năstase, cu prilejul zilei sale de naștere - plasată, plin de semnificații, la intersecția dintre anotimpuri - nu este unul dintre cele mai plăcute. Pentru că victoria PSD în aceste alegeri locale este una amară: deși are cel mai mare număr de primari și de consilieri, partidul de guvernământ a pierdut - sau nu a reușit să câștige - citadele electorale importante, nu doar din punct de vedere electoral, ci mai ales dintr-o perpsectivă psihologică. Trei dintre obiectivele principale ale acestui scrutin, pe care partidul a concentrat forțe și fonduri importante au fost ratate: obținerea primăriilor Bucureștiului și Clujului și păstrarea controlului sectoarelor Capitalei!Premierul a promis în chiar seara scrutinului, o "analiză foarte atentă" a rezultatelor, mai ales a cauzelor care au condus la eșecul de imagine înregistrat. Această analiză se va concentra, în mod evident, asupra staff-ulu i de campanie și a strategiilor utilizate. Dacă în cazul Clujului, eșecul fostului ministru de Interne nu poate fi pus pe seama echipei - aceasta realizând o veritabilă performanță, prin propulsarea candidatului PSD, de la cele vreo 5 procente, în 2000, la locul 1 în primul tur - în cazul Bucureștiului lucrurile sunt mai complicate.Iar responsabilitățile considerabil mai difuze, mai ales dacă avem în vedere că strategii de campanie s-au cam călcat pe picioare, iar deciziile au fost nu odată contradictorii. Deși este nepedagogic, mai ales în perspectiva în care generalele și prezidențialele bat, practic, la ușă, niște capete vor trebui să cadă.Vor cădea, însă, cu discreție și eleganță, pe principiul rotirii și al inventării unor noi responsabilități. Între acestea pare să se numere și o nouă treaptă executivă - aceea a coordonatorilor politici zonali. Unul dintre aceștia pare deja să fie Rus, a cărui întoarcere la București iese din discuție. Aceștia vor primi puteri sporite, dar și responsabilități crescute față de (ne)realizarea obiectivelor strategice ale partidului, care se vede confruntat, brusc, cu un adversar mai puternic decât îl evaluau sondajele preelectorale.
Titlu: Cadoul amărui al președintelui Năstase
Nr Editie: 1289 Data: marți 22 iunie 2004
Cadoul pe care i l-au oferit colegii de partid președintelui Năstase, cu prilejul zilei sale de naștere - plasată, plin de semnificații, la intersecția dintre anotimpuri - nu este unul dintre cele mai plăcute. Pentru că victoria PSD în aceste alegeri locale este una amară: deși are cel mai mare număr de primari și de consilieri, partidul de guvernământ a pierdut - sau nu a reușit să câștige - citadele electorale importante, nu doar din punct de vedere electoral, ci mai ales dintr-o perpsectivă psihologică. Trei dintre obiectivele principale ale acestui scrutin, pe care partidul a concentrat forțe și fonduri importante au fost ratate: obținerea primăriilor Bucureștiului și Clujului și păstrarea controlului sectoarelor Capitalei!Premierul a promis în chiar seara scrutinului, o "analiză foarte atentă" a rezultatelor, mai ales a cauzelor care au condus la eșecul de imagine înregistrat. Această analiză se va concentra, în mod evident, asupra staff-ulu i de campanie și a strategiilor utilizate. Dacă în cazul Clujului, eșecul fostului ministru de Interne nu poate fi pus pe seama echipei - aceasta realizând o veritabilă performanță, prin propulsarea candidatului PSD, de la cele vreo 5 procente, în 2000, la locul 1 în primul tur - în cazul Bucureștiului lucrurile sunt mai complicate.Iar responsabilitățile considerabil mai difuze, mai ales dacă avem în vedere că strategii de campanie s-au cam călcat pe picioare, iar deciziile au fost nu odată contradictorii. Deși este nepedagogic, mai ales în perspectiva în care generalele și prezidențialele bat, practic, la ușă, niște capete vor trebui să cadă.Vor cădea, însă, cu discreție și eleganță, pe principiul rotirii și al inventării unor noi responsabilități. Între acestea pare să se numere și o nouă treaptă executivă - aceea a coordonatorilor politici zonali. Unul dintre aceștia pare deja să fie Rus, a cărui întoarcere la București iese din discuție. Aceștia vor primi puteri sporite, dar și responsabilități crescute față de (ne)realizarea obiectivelor strategice ale partidului, care se vede confruntat, brusc, cu un adversar mai puternic decât îl evaluau sondajele preelectorale.
Titlu: Povara victoriei
Nr Editie: 1290 Data: miercuri 23 iunie 2004
Victoria coaliției PNL-PD este, în fond, una psihologică. Mai degrabă o victorie asupra propriilor slăbiciuni și lipsă de încredere care au marcat perioada pre-electorală, decât împotriva monolitului PSD, în a cărui structură de rezistență n-au fost operate decât o serie de fisuri.Alianța n-a câștigat 'războiul' electoral. A câștigat însă câteva bătălii cu impact psihologic. Între acestea, umilirea celor doi lideri de imagine ai PSD, aruncați în gropile cu lei de la București și Cluj, precum și răsturnarea prin puci electoral a 4 dintre cei 5 primari de sectoare din Capitală. În acest fel, programul electoral propus de Băsescu se împlinește într-o mare proporție, el beneficiind acum nu doar de 'volanul' Bucureștiului, ci și de celelalte comenzi a căror absență i-a justificat modestele performanțe din primii patru ani de mandat. Această victorie se poate, însă, lesne transforma într-o povară. Băsescu și echipa sa au la dispoziție mai puțin de șase luni pentru a demonstra că pot să cuantifice prin realizări concrete încrederea pe care le-a acordat-o electoratul și că ceea ce au solicitat are acum deplină acoperire.În caz contrar, victoria de acum poate deveni un veritabil bumerang în toamnă, la generale, când electoratul va retrage la fel de prompt sprijinul acordat acum. Or, pentru a mișca ceva, Băsescu și echipa au nevoie de un climat de pace și de înțelegere, inclusiv cu consilierii PSD din Consiliul General și din Consiliile Locale.Acest lucru pare, din capul locului, destul de dificil, în condițiile în care campania electorală pentru Parlament nu va aștepta startul legal, ci va începe chiar de ieri. Să faci și treabă și campanie în același timp este o performanță pe care n-a prea reușit-o nici o formațiune politică, până în prezent, dar asta nu înseamnă că nu e posibil.Pentru Băsescu, perioada care urmează mai ridică o dificultate: prin candidaturile-șoc, el și-a descompl eta t echipa de la partid, cea care va avea de dus războiul electoral. Promovarea unor noi lideri și dotarea acestora cu autoritatea necesară va necesita timp și răbdare, sortimente deficitare într-un astfel de moment.
Titlu: Erbașu: între tranziție și eternitate
Nr Editie: 1291 Data: joi 24 iunie 2004
L-am întâlnit pentru ultima dată vineri seară, la aniversarea unui prieten comun, pe 'domeniul' de la Corbeanca al lui Țânțăreanu.A sosit ceva mai târziu, împreună cu soția. Avea obișnuitul său aer bonom, ușor absent, tipic pentru momentele de ieșire din priză, al unui om în general activ, aflat în continuă agitație.Așa îl cunoscusem, cu opt ani în urmă, când se hotărâse să candideze pentru prima dată la funcția de primar general al Capitalei. Era pe atunci membru al PSM și nu din oportunism, ci din adâncile sale convingeri de om de stânga. Om de stânga, devenit patron și businessman de succes, Erbașu părea să știe mai bine ca mulți dintre contracandidații săi, ce trebuie făcut pentru ca orașul să iasă din stagnare și din mizerie. Erbașu n-avea, însă, charisma altora, era cam bolovănos în expresie și nu într-o relație foarte amoroasă cu camera de luat vederi, ceea ce i-a diminuat sensibil șansele în fața celor buni de gură și cu experiență în pozat. Și-a mai încercat odată norocul, la aceeași loterie, în 2000, dar atunci a picat pe auto-implozia APR-ului. A rămas consilier vreo doi ani, după care s-a retras, hotărât să-și vadă de afaceri, care se înmulțiseră și se amplificaseră considerabil.La întâlnirea de vineri am schimbat câteva vorbe despre ce se întâmplă în jur. Părea mai dezamăgit decât în alte dăți. "Dacă ați ști voi, ziariștii, ce știu eu..." - a spus la un moment dat, renunțând însă să dezvolte subiectul. N-am bănuit nici un moment că omul de lângă mine se află într-un asemenea moment de cumpănă, încât avea să-și ia viața în mai puțin de 48 de ore. De ce? Erbașu duce cu el în mormânt motivele. Pe unele pot să le bănuiesc. Între acestea, situația stranie a întreprinzătorului român în tradiție, nu odată strivit între nevoia de dezvoltare și insuficiența mijloacelor, într-o economie în care cel care rămâne cel mai des dator e exact statul, care după aceea vine și te execută pentru întârzieri. Pentru un om ca Erbașu, și alții ca el, plata salariilor este un coșmar care se repetă lunar, iar relația cu băncile, o coborâre periodică în infern. Este, într-un fel, emblematic 'prețul' plătit pentru vila cu piscină de la Snagov: saltul final în bazinul fără apă, ca un prim pas spre o eternitate mai agreabilă decât tranziția.
Titlu: Revoluția de la Bacău
Nr Editie: 1292 Data: vineri 25 iunie 2004
La 14 ani și ceva după ce s-a consumat în toată țara, revoluția a ajuns și la Bacău. Ea s-a produs în două etape, în 6 și 20 iunie și a avut ca rezultat alungarea ultimului dictator, pe numele său Dumitru Sechelariu.Pornit de jos, din clasa muncitoare, fratele Sechelariu Dumitru (mai este unul, la Guvern) a intrat în politică relativ târziu, după ce s-a confruntat cu economia de piață a tranziției, din care a tras concluzia că pentru a fi mare și tare trebuie să ai bani. Iar ca să ai bani, e nevoie de suport politic.S-a instalat la cârma orașului prin vot democratic, mai întâi ca independent, iar apoi ca membru al unui partid care fusese în Opoziție. A învățat tacticile de manipulare a maselor și a acționat după principii strămoșești: a dat plebei pâine și circ. Sau, circ și pâine. Mai ales circ. Zilele sale de naștere s-au transformat în evenimente globale, fiind sărbătorite cu fast. Micii și berea au fost principalele pârghii de atingere a coardei sensibile a oamenilor. Cine venea la el în audiență nu pleca fără o sută-două de mii. Averea lui Sechelariu creștea văzând cu ochii și ea avea ca principală sursă subvențiile guvernamentale și contractele firmelor sale private cu statul, pe care tot el îl reprezenta. Din ce câștiga, dădea un obol simbolic celor săraci și oboluri mai puțin simbolice celor care-l ajutau direct să-și consolideze poziția. Adulat, lingușit, binecuvântat a acceptat să-și împrumute numele stadionului din oraș și n-ar mai fi durat mult până când orașul însuși avea să i-l poarte. Domnea peste o lume ce părea mulțumită cu ce-i arunca el și chichirezul democratic al alegerilor nu l-a tulburat prea tare. Abia când a constatat că cei care-l ridicau în slăvi, intrați în cabina de vot îl tăiau gros cu pixul de pe listă, s-a tulburat. Dar nu s-a dezmeticit. Refuza să creadă - ca și un celebru înaintaș - că poporul poate fi atât de ingrat și de nerecunoscător. Atât de ingrat și de nerecunoscător încât, la turul 2, să-l huiduie în direct. Secvențele cu Sechelariu ieșind din centrul de votare și urcâdu-se în jeep-ul său de ultim răcnet, mi-l amintesc, într-un fel, pe Ceaușescu urcând în elicopter. Iar hora încinsă pe străzile Bacăului la anunțul victoriei lui Stavarache, adunarea spontană din Piața Palatului de după fuga Odiosului.La Bacău a fost o mini-revoluție. Și chiar dacă Sechelariu n-a fost un Odios, iar 'guvernarea' sa de 8 ani o Sinistră, ceva din reacția poporului, de acolo ar trebui să pună pe gânduri! Și pe învinși și pe învingători! Pentru că, după cum bine vedem, istoria se repetă, când oamenii repetă greșelile.
Titlu: Capul lui Dâncu
Nr Editie: 1293 Data: sâmbătă 26 iunie 2004
Dacă tot trebuie să cadă un cap pentru eșecul suferit în alegerile locale de către PSD, lucrurile sunt foarte simple: cel al lui Dâncu!Președintele Agenției pentru Strategii Guvernamentale și fost ministru al Informațiilor este țapul ispășitor ideal într-o asemenea situație. În primul rând, pentru că este un tehnocrat și poate fi acuzat oricând de lipsă de entuziasm față de nobilele idealuri de partid. Ca tehnocrat, observațiile sale critice i-au iritat nu odată pe șefii săi fiind puse pe seama unei derobări de răspunderi. Apoi, este venit de la Cluj și, în afară de ceilalți membri ai grupului, nu se bucură de prea multă simpatie din partea facțiunilor din partid. Odată cu retragerea lui Rus, în sihăstria natală, pierde singurul sprijin mai de nădejde pe care-l avea. Și - cel mai important aspect dintre toate - a eșuat în încercarea de a-l impune pe acesta în competiția pentru primăria Clujului! Iată deci, suficiente argumente pentru a se începe 'curățenia' de la rădăcină, și de a o termina, probabil, tot acolo. Pentru că mai sus, șansele sunt mici de a se face ceva. Chiar dacă Cozmâncă, om sincer cum îl știm, își va da demisia, mă îndoiesc că îi va fi acceptată. Cine să-l înlocuiască? Cine să stea zi și noapte la partid, să-i ia la refec pe cei din teritoriu și să facă rapoarte? Cozmâncă este 'aparacik'-ul de neînlocuit în actuala fază organizatorică. Hrebenciuc? Marele maestru al combinațiilor are un talent înnăscut de a cădea în picioare! Este el vinovat de ce s-a întâmplat la Bacău? Și, la urma-urmelor, ce s-a întâmplat? Stavarache? Îl avem în buzunar. De fapt, e omul nostru: n-ați văzut cum fug toți de la Voiculescu? Iar pe total, am câștigat: cei mai mulți primari și cele mai multe voturi! Dan Ioan Popescu: s-a pus la dispoziția organizației, și aceasta n-a înțeles să se lipsească de el. Ce s-a pierdut? Bucureștiul, oricum nu era al PSD-ului! Și, mai ales, de candidaturi și de campanie s-a ocupat toată lumea. De sus, foarte sus, până jos. Așa încât vedeți că tot Dâncu poate rezolva criza. Se va duce la Cluj, își va vedea de sondajele lui și va lăsa partidul să lucreze în liniște pentru succesele din toamnă-iarnă! Trăiască victoria în alegeri!
Titlu: Zvonuri despre campania prezidențială
Nr Editie: 1294 Data: duminică 27 iunie 2004
Umblă fel de fel de zvonuri, între care cel mai tare este că, după întoarcerea de la summit-ul NATO de la Istanbul, președintele Iliescu ar urma să aibă o discuție aprofundată cu premierul Năstase, în scopul de a-l convinge să nu candideze la președinție, pentru a evita un posibil eșec, inclusiv al partidului? Zvonul este coroborat cu un altul, din care ar reieși că cel vizat pentru a duce cursa prezidențială în unele PSD ar fi omul de afaceri Ion Țiriac, lucru care s-ar fi stabilit cu câteva zile în urmă, exact înainte de a ieși scandalul cu fiul președintelui COR, cercetat pentru consum și trafic de stupefiante.  Unii, mai stăruitori în convingerea că viața e compusă exclusiv din scenarii tenebroase își amintesc că, tot așa, când a apărut o idee referitoare la retragerea lui Adrian Năstase din funcția de premier, pentru a putea pregăti în liniște viitoarele alegeri, persoana desemnată ca posibil înlocuitor - doamna Hildegard Puwak - a fost imediat luată în colimatorul presei pe tema unor fonduri europene de care ar fi beneficiat, incorect, familia sa. Ba, mai mult, se invocă și cazul lui Nicolae Văcăroiu, intrat și el la un moment dat în calcule ca viitor prezidențiabil, pe care aceeași nemiloasă presă antiguvernamentală a început să-l toace mărunt pe tema relațiilor sale de afaceri de dinaintea Senatului, cu controversatul Sorin Vântu. Mai naiv de felul meu, refuz să dau crezare acestor zvonuri. Lucrurile nu sunt în realitate, atât de clare cum apar ele în calculele analiștilor de ocazie. Nu cred nici că dl Iliescu își propune să-l descurajeze pe premier în intențiile sale de a-i fi succesor, și nici să-l încurajeze pe Ion Țiriac de a se arunca într-o bătălie din care s-ar putea să iasă mai puțin imaculat decât este în prezent. Cred că timpul scurt rămas până la alegeri nu oferă PSD-ului o altă variantă decât Adrian Năstase. Dar - nota bene - un Adrian Năstase care să se bucure de suportul moral al președintelui Iliescu, chiar dacă acesta are de făcut față exigenței neimplicării în campania electorală. Or, un semnal în acest sens se poate da și fără să fie explicit. Altminteri, PSD nu are cu cine să iasă la câștig, pentru că la capitolul 'perdanți' și-a demonstrat deja aptitudinile.
Titlu: Alegeri de candidați la funcția de foști miniștri
Nr Editie: 1295 Data: luni 28 iunie 2004
Mai puțin uzuală într-o atare fază a organismului Executivului, o nouă remnaniere bate la ușa Guvernului. Mai precis, o nouă etapă dintr-o remaniere aproape continuă, începută odată cu 'restructurarea' și continuată în funcție de feluritele crize parcurse.Cu mai puțin de jumătate de an înainte de consumarea mandatului său, actualul Cabinet Năstase are deja doi miniștri 'juniori' (la Interne și la Relația cu Parlamentul) cărora le va fi greu să pună lucrurile pe un făgaș substanțial modificat. Guvernul are și un vicepremier în minus - pentru că funcția lui Rus nu i-a fost transferată 'in integrum', lui Săniuță - în condițiile în care doar și el nou venitul Ioan Talpeș pare să lucreze pe o asemenea partitură, Dan Ioan Popescu fiind îngropat până peste cap în problematica integrării și a viitoarelor alegeri. Ei bine, pe acest fond, vehiculul guvernamental va intra în revizii și i se vor schimba câteva piese importante. Se va începe, după toate probabilitățile, cu un lot de secretari de stat, ce urmau să fie demontați din angrenaje mai ales pentru a nu-l lăsa singur pe cel mai secretar de stat dintre toți: Sergiu Sechelariu.Piesă importantă, care a funcționat după un program special și cu comenzi aparte, prelungirea mandatului lui Sergiu Sechelariu risca să pună serioase probleme de siguranță pentru pasagerii Executivului.Scandalul de la Bacău, imprudenta recunoaștere a deturnării de fonduri, dar mai ales legăturile sale secrete de afaceri făceau din el o țintă ideală pentru toți cei care au ceva de reproșat actualei guvernări.Dar, n-a apucat bine Despina Neagoe să declare, în numele Executivului, că înlocuirea lui Sergiu Sechelariu n-a figurat pe ordinea de zi a ultimei ședințe de guvern, că, s-a făcut auzită vocea lui Sergiu Sechelariu însuși, anunțând nația că și-a dat demisia din funcția de care profitase pentru a repartiza fratelui său de la Bacă u fonduri cât pentru cinci orașe. Să nu credeți că gestul său a fost determinat de vreun sentiment de jenă față de abuzul comis! Nici pomeneală. Dl Sechelariu și-a dat demisia pentru ca premierul să-l poată numi într-un alt post în care să dea măsura calităților sale de mare maestru al combinațiilor private cu bani publici. A și spus-o: aștept ca dl premier să-mi dea alt serviciu!În felul acesta Sechelariu a evitat de a fi nominalizat pe prima listă de remanieri, la nivelul secretarilor de stat. I-a lăsat singuri pe cei vreo câțiva a căror menire era să-l însoțească, pentru a nu face din el un caz. Oricum, până se vor anunța noile disponibilizări bag mâna în foc că dl Sergiu își va fi găsit deja o întrebuințare în complexul aparat general care nu se poate lipsi de o piesă atât de importantă. Mai delicată, dar nu imposibilă, este și o ultimă remaniere la vârf: protecția socială, sănătatea și învățământul! Sunt cele trei domenii în care se înregistrează constant probleme. Și în care toate măsurile aplicate s-au dovedit a fi simple paleative.La Protecția Socială, singurul compartiment care funcționează este cel al lui Marian Sârbu, care a reușit să facă o nesperată pace cu sindicatele într-un interval tradițional al protestelor de stradă. Învățământul se zbate într-un haos din care nimic nu pare să-l mai poată scoate și din care nu se mai înțelege nimic.Iar sănătatea, cu belelele ei devenite tradiționale și cu incapacitatea de reformare, a apărut din capul locului o povară mult prea grea pentru umerii firavi ai medicului din Timișoara, soț de crainică TV.Elena Dumitru, Alexandru Athanasiu și Ovidiu Brânzan sunt principalii candidați la alegerile de foști miniștri. Au toate șansele să câștige. Nu este însă, prea clar, ce va câștiga Executivul - și țara - de pe urma acestei noi operațiuni cosmetice.
Titlu: Săniuță, pe derdelușul Guvernului
Nr Editie: 1285 Data: joi 17 iunie 2004
Cu cât îmbătrânește și se apropie de finalul biologic al mandatului, cu atât îi scade guvernului Năstase media de vârstă! Plecat la drum ca o mixtură între 'veteranii' președintelui și 'lupii maturi' ai premierului, Executivul a parcurs câteva etape de restructurări și remanieri în urma cărora la cârma unor portofolii importante au ajuns oameni dintr-o generație care ar putea fi cea care urmează să preia ștafeta politicii.Au intrat în guvern oameni în jurul a 40 de ani - ceea ce înseamnă puțin în politică, este aproape o vârstă adolescentină - cu mai puține prejudecăți și cu o gândire mai apropiată de standardele europene spre care tindem fără prea multă convingere. Gabriel Oprea, de la Administrația Publică, Ionel Blănculescu de la Control, Alexandru Fărcaș, de la Integrare, Ovidiu Brânzan de la Sănătate, Cristian Diaconescu, de la Justiție, Șerban Nicolae de la Relația cu Parlamentul și - ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră - Mar ian Săniuță, la Interne - sunt nume care rezonează mai modern și mai convingător, chiar dacă ei nu au avut încă răgazul necesar să dea măsura calităților lor.Ultimul sosit - dar nu cel de pe urmă - este Marian Săniuță. Fostul președinte al Agenția Română pentru Investiții Străine este un tip aparte de politician. A fost viceprimar la Ploiești și prefect de Prahova. N-a stat prea mult, pentru că obiceiurile sale ciudate (nu punea botu' la șpagă - cum se zice un argou) riscau să încurce proiectele locale. Și erau o mulțime, care de care mai mănoase. Așa că a fost promovat la ARIS, instituție ce n-avea nici sediu, nici telefon și nici o idee prea clară de ce-ar trebui să însemne. Dl Săniuță a reușit să o doteze rezonabil, dar mai ales să-i dea un azimut, care s-a concretizat, anul trecut dacă nu mă înșel, cu investiții străine de peste 1 miliard de dolari! Marii investitori care au lucrat cu ARIS-ul au fost pe cale să facă infarct, constatând că nu li se cereau comisioane și nu li se tergiversau formalitățile - lucruriu rare și neobișnuite în mirifica Românie.O astfel de persoană pusă la cârma unui minister, precum Internele prezintă, din capul locului, un mare risc, nu doar pentru cei din afara (legii) ci și pentru cei din interior: un ministru căruia nu i se poate pune cârligul în nas, riscă să dărâme întreaga ogradă! Norocul unora și - poate - ghinionul altora este că mandatul dlui Săniuță este de numai șase luni. Șase luni în care sfidând legea... gravitației, dl Săniuță va trebui să plonjeze la deal, pe derdelușul alunecos al Guvernului.
Titlu: Capra contracandidatului
Nr Editie: 1284 Data: miercuri 16 iunie 2004
Alegerile din Capitală se îndreaptă spre un previzibil final creionat de puseurile electorale care acționează, din patru în patru ani, aparent fărăr o logică anume. Cinci dintre cei 6 primari în exercițiu merg în turul II, unde vor pleca de la zero, fără avantajul sau dezavantajul din primul tur, dar pe fondul unei concertări evidente a opoziției grupate în jurul alianței PD-PNL.Primarii PSD nu au șanse prea mari să "rupă" ceva de la partidele-balanță, PRM și PUR, cele care se văd acum în postura de a decide câștigători.Deși reprezintă cea mai bună garnitură de primari care s-au perindat pe la sectoarele Capitalei în cele trei runde precedente, lui Gherasim și Darabont (considerați premianții grupului), dar mai ales lui Onțanu și Mihalache (cei cu propensiune ciocoiască mai evidentă) le va fi greu să adune majoritatea necesară pentru a rămâne în funcție.Deși nu este imposibil: excepțiile vor depinde de capacitatea lor de a se adresa elect oratului uniform din cartiere, de a-l convinge să iasă din casă și să meargă la vot. Până atunci mai sunt câteva zile de campanie, în care contra-candidații nu vor precupeți nici un efort de a se înfunda unii pe alții cu dezvăluiri de ultimă oră, dintre cele care se aruncă în bătălie atunci când aceasta se apropie de final.Evenimente mai tulburi și întâmplări cu mai multe înțelesuri există în viața fiecărui om. Nu lipsesc nici din biografiile celor care au avut acces sau aspiră la funcții publice. Cu un avânt care-și trage seva dintr-un strămoșesc principiu existențial, aspiranții la funcția de primari de pretutindeni pe unde se întâmplă turul al doilea, vor fi oricând gata să dea campania pozitivă, aseptică și neinteresantă, pe una negativă, pitorească și colorată. Chiar dacă timpul a dovedit că aceasta este neproductivă, că generează reacții contrare celor așteptate. Dacă tot nu-și pot promova capra proprie, concurenții vor avea măcar satisf acția egoistă să o vadă pe cea a contracandidatului pe cale să dea ortul popii. Se vorbea, în precedentele scrutine, despre "campanii murdare".Dar își mai amintește cineva cum arată una curată? Ce ar trebui să conțină ca să capteze, totuși, interesul? Mă duce gândul la anunțurile cu care CNA-ul a dat ucaz să iasă în lume filmele de la TV. Dacă scrie că acestea conțin limbaj neadecvat, secvențe violente, nuditate excesivă ș.a.m.d. - e un "certificat" că filmul merită să fie văzut.Dacă nu e însoțit de astfel de precizări, telespectatorul trece fără regret pe alt canal. La alt candidat și la altă campanie...
Titlu: Avantaj Rus!
Nr Editie: 1283 Data: marți 15 iunie 2004
Nu știu cum ar fi sunat primul tur al localelor dacă cei doi candidați-șoc ai PSD, Geoană și Rus ar fi făcut ceea ce a făcut Rus acum, în ceasul al 11-lea. Poate că Geoană ar fi intrat măcar în turul doi, dacă nu cumva (cine poate să bage mâna în foc?) și-ar fi putut atinge obiectivul încă din primul tur. Istoria, însă, nu se scrie nici cu "dacă" și nici cu "parcă". Este clar că cel puțin candidatura lui Mircea Geoană a fost percepută ca un fel de "hai să vedem ce iese, poate-l trântim pe marinar cu diplomatul nostru scos de la cutie". Electoratul n-a putut fi convins că demersul lui Geoană e serios, că asta-și dorește el cel mai mult, și l-a tratat ca atare.Cu Rus, lucrurile sunt întrucâtva diferite. El s-a întors la el, la Cluj, cu o intenție ceva mai serioasă. Clujenii n-au văzut în el doar elementul de decor, și, ca atare, l-au gratulat cu cele mai multe voturi. Asta, într-un oraș unde, cu patru ani în urmă, candidatul PSD lua doar vreo 5-6 procente din voturi. Adică nu conta. Ceea ce s-a întâmplat la Cluj a fost o tentativă reciprocă de a se crede pe cuvânt. Dar nu una categorică. Pentru că de coada candidatului PSD atârna tinicheaua funcției de ministru, care în ochii electoratului părea a conta mai mult pentru Rus decât cea de primar. Mai ales în cazul său ar fi fost posibil ca la Cluj să nu mai fie necesar un al doilea tur de scrutin.Este, în cazul acesta gestul lui Ion Rus de a demisiona din funcția de ministru de Interne - unul hotărâtor pentru soarta votului de duminică? După părerea mea este. Pentru electoratul nehotărât, el reprezintă tăierea oricărei punți de întoarcere. Este modul în care candidatul sacrifică ceea ce nu putea sacrifica Goeană - cariera sa de ministru. Și de jucător în prima ligă a Puterii. Acest aspect cred că va fi hotărâtor. Dar nu decisiv. Bătălia pentru fotoliul lui Funar va fi una dintre cele mai aprige din actuala rundă electorală. Pentru PD est e, deasemenea, o miză decisivă. Un primar, al unui mare oraș, alături de Băsescu, ridică decisiv cota PD-ului într-o Alianță ce încă nu s-a sudat suficient pentru a nu ține cont de diferențe. Iar dacă cei doi candidați vor găsi puterea să renunțe la elementele de campanie negativă, total neproductivă, dar tentantă, s-ar putea să asistăm la cea mai interesantă confruntare de până acum, al cărui câștigător poate fi "cel mai bun pentru Cluj".
Titlu: Cine pierde, cine câștigă...
Nr Editie: 1273 Data: joi 03 iunie 2004
Este absurd să ne închipuim că, de pildă, toți cei 24 de candidați înscriși în cursa pentru fotoliul de primar general al Capitalei, ar nutri în străfundul sufletului lor, speranța să câștige. Alegerile nu sunt, totuși, o loterie, în care fiecare să aibă procentul său de șansă. Există în mod necesar, favoriți, între care se va da bătălia finală. Cu trei zile înainte de cel de-al patrulea exercițiu al alegerilor locale cursa se duce în doi: Băsescu și Geoană. Vor merge, "șold la șold" în turul 2, unde ordinea din primul s-ar putea să nu mai fie aceeași. Cel mai mult de pierdut ar avea Băsescu, cel care și-a făcut o campanie moderată, mizând pe notorietatea dobândită în cursul luptelor de gherilă cu consiliul general social-democrat. Cel mai mult de câștigat ar avea Geoană, cel aruncat în apa rece a competiției locale în ideea de a se întrema pentru viitoare confruntări mai dure. Dacă va pierde, se va întoarce la Externe, să-și termine mandatul, dar va intra mai greu în viitoarele competiții, pe motiv de perdant... Ce înseamnă aceste alegeri pentru ceilalți? Pentru Mitică Dragomir, prilejul de a se da în stambă pe toate canalele și de a mai cuceri alte simpatii la galerie, unde domină categoric concurența. În ordinea procentului de sondaje, pe locul 4 ar veni Monica Tatoiu, care-și înscrie titlul de prim candidat-femeie la o asemenea demnitate publică. Din păcate, suportul mediatic al PUR-ului nu-i este suficient pentru a convinge, chiar dacă sunt evidente calitățile de manager pe care le deține în mod indubitabil. Pentru generalul Mircea Chelaru, un procent de 4-5% în sufragiile electoratului din Capitală ar însemna o renaștere a PUNR-ului, căzut victimă a dezechilibrului intervenit în relația sa cu UDMR. Pentru Mugur Ciuvică, 1 sau 2 procente ar însemna enorm, certificând demersul aproape disperat al Alianței profesorului Constantinescu. La fel și pentru Mircea Baciu, cel prin care URR dorește să obțină confirmarea existenței sale. Pentru Victor Ciorbea, ceva voturi ar însemna o reînviere a nobilelor idealuri țărăniste întinate de exercițiul puterii, în timp ce pentru analistul Cornel Codiță e un test aproape personal: în ce măsură cuvântul scris și opinia au ecou în electorat? Restul sunt figuranți absoluți, rezultatul de la urne neavând alt rol decât să-i îngroape definitiv în anonimatul din care au căutat să scape cu această ocazie.
Titlu: Economia de pradă și victimele sale
Nr Editie: 1274 Data: vineri 04 iunie 2004
Cea mai tentantă concluzie la care observatorul superficial al scenei politice ar putea să ajungă în cazul scandalului declanșat de investigarea ROMPETROL la PNA este că factorul politic se implică în tranșarea relațiilor dintre Putere și Opoziție. Și că PNA nu reprezintă altceva decât instrumentul prin care se realizează aceste presiuni. Chemarea lui Băsescu la PNA în plină campanie electorală, pe tema unui dosar care zace de zece ani prin sertarele Parchetului poate avea, cu mai mare certitudine, o asemenea conotație, dacă n-am ști că bătăiosul lider democrat nu numai că nu se sperie de o asemenea eventualitate, dar o și așteaptă ca pe un prilej de denunțare a intențiilor partidului de guvernământ de a-și suprima adversarii. În cazul lui Patriciu, retras benevol din prim-planul vieții politice prin renunțarea la calitatea de parlamentar în favoarea afacerilor, acuza are un suport mai slab, chiar dacă pentru toată lumea Patriciu rămâne în primul rând un liberal și un critic consecvent al PSD. Mai degrabă implicarea sa dezvăluie o parte dintre contradicțiile ce se manifestă chiar în cadrul puterii, între diferitele grupuri de interese. Dincolo de complicațiile și suspiciunile pe care le declanșează această afacere, lucrurile sunt, în esența lor, destul de clare.Prin achiziționarea Petromidia, ROMPETROL a devenit un jucător major pe piața petrolului - cea de pe care-și sug beneficiile, de aproape 15 ani, tot felul de societăți reale, fantome și căpușă. El a luat de la gura acestei congregații cu inflexiuni mafiote 28 la sută din afacerile cu petrol. Legalizarea operațiunilor sale - implicate de operarea pe piața internațională a creditului - a devenit o piedică în calea multor afaceri care nu aveau alt scop decât să sifoneze tot ce se mai poate sifona din PETROM, până la privatizarea acestuia. Refuzul lui Patriciu de a intra în acest joc a declanșat o vastă operațiune de șantaj, ce implică medii oficiale și cercurile de afaceri la limita sau în afara legii. Printr-o ingenioasă construcție în care se amestecă date reale cu acuzații nesusținute de probe, dar perpetuate în virtutea unor neclarități întreținute cu intenție în calificarea operațiunilor comerciale, se încearcă acum readucerea ROMPETROL la numitorul comun al Economiei de Pradă - cea care se bazează nu pe eficiență, ci pe acumularea în cascadă de active, pentru a fi devalizate. Evident, sunt supoziții, determinate de felul în care merg lucrurile pe la noi. Cel mai sigur, diagnosticul îl poate da însă tot PNA-ul. Cu o condiție, însă - să încerce să vorbească aceeași limbă cu cea care se folosește curent în economia de piață REALĂ!
Titlu: O hotărâre stupidă
Nr Editie: 1275 Data: sâmbătă 05 iunie 2004
Recenta decizie luată de guvern pentru interzicerea transporturilor periculoase pe timp de noapte și în zile de sărbătoare este una izvorâtă dintr-un mod de gândire cel puțin bizar. Argumentul specialiștilor guvernamentali este că ziua pot fi mobilizate cu mai multă iuțeală forțele de intervenție și în acest fel se pot înlătura mai repede urmările accidentelor. Observăm că premisa de la care se pornește este una defectă pentru că accestul nu se pune pe evitarea accidentelor, ci pe gestionarea lor. Înțelegem, că, practic, autoritățile pot fi mai eficiente în timpul legal de lucru, decât în cel de repaos și că, în general, nu e bine să fie deranjate noaptea sau duminica.Dacă luăm puțin la bani mărunți evenimentele de la Mihăilești, vom observa mai clar de ce această măsură este stupidă.În primul rând pentru faptul că deși era finalul unei zile de sărbătoare (duminica) și noaptea, intervenția pompierilor și a polițiștilor a fost suficient de promptă. Ba, aș zice, mai promptă decât ar fi putut fi la lumina zilei, în condiții de trafic aglomerat. La Mihăilești problema a fost nu că s-a intervenit târziu, ci că s-a intervenit greșit și negândit, în ciuda faptului că se știa cu ce aveau de-a face.Argumente de bun simț pledează în favoarea ideii că din contră, noaptea sau în zilele în care traficul este redus, se recomandă a se efectua trasporturile de substanțe periculoase. Și asta în condițiile prevăzute de lege: cu escortă, când este cazul, cu semnalarea tipului de încărcătură, cu respectarea unei viteze care să asigure siguranță și pe trasee clar delimitate, cu ocolirea marilor orașe sau, acolo unde este cazul, a localităților. Hotărârea Guvernului nu face, până la urmă, altceva decât să plaseze în traficul aglomerat al fiecărei zile, bombe potențiale. Stau și mă întreb care ar fi fost bilanțul tragediei de la Mihăilești dacă accidentul se producea ziua în amiaza mare? Probabil că am fi numărat morții cu sutele, iar de pagube ce să mai vorbim.Abordarea acestei situații seamănă cu nu puține altele, în care odată cu apa murdară din copaie se aruncă și copilul.
Titlu: Prima victimă a armelor de distrugere în masă irakiene: directorul CIA!
Nr Editie: 1276 Data: luni 07 iunie 2004
Charles Tennet, directorul CIA, șeful cel mare al spionajului american a demisionat. Este primul și - poate - și ultimul "cap" care cade în tenebroasa afacere a "armelor de distrugere în masă" irakiene.Dacă ne amintim bine, aceasta a fost tema în jurul căreia s-a orchestrat cel de-al doilea război cu Irakul, prin care Bush jr. dorea să săvârșească opera tatălui său, Bush sr., cel care abandonase primul război din Golf într-o stranie coadă de pește.Agenția Centrală de Investigații a avut sarcina dificilă de a strânge acele dovezi care să convingă comunitatea internațională că Saddam Hussein constituie un pericol mortal nu doar pentru propriii săi concetățeni, ci și pentru întreaga lume civilizată. Faptul că nu s-au putut găsi urmele unor conexiuni directe între Al Qaeda, organizația care pusese la cale atacurile mortale din 11 iunie, și regimul de la Bagdad, i-a făcut pe specialiștii americani în obținerea de informații să se conc entreze asupra armelor de distrugere în masă pe care, în mod evident, Saddam încercase să le producă. Eșecul experților ONU a fost pus pe seama "mănușilor" cu care ar fi operat Hans Blix și colegii săi, campania mediatică organizată de Washington ducând către concluzia indubitabilă că aceste arme există, ele trebuind doar să fie găsite. Probele funizate de CIA și prezentate cu sârg de Powell de la tribuna ONU n-au convins prea multă lume. Au fost însă considerate suficiente pentru declanșarea războiului, prezentarea probelor fiind lăsată pentru perioada de după ostilități.Dacă în primul război din Golf acțiunea împotriva Irakului a fost justificată de agresiunea acestuia împotriva Kuweitului, în cel de-al doilea nu a mai existat, practic, nici un motiv, în afara bănuielilor menționate. Din punct de vedere strict juridic, ofensiva Coaliției putea fi lesne considerată o agresiune, atâta timp cât Saddam nu se mai dedase nici unei provocări. Iată, însă, că după un an de la victorie, după capturarea lui Saddam, după răscolirea Irakului aproape pas cu pas, armele de distrugere în masă nu apar. Nu apare argumentul războiului. Întregul eșafodaj riscă să se prăbușească prin lipsa de susținere strict materială a acestui controversat război. Căderea "capului" lui Tennet poate constitui un răspuns. În nici un caz, însă, nu rezolvă problema de fond a legitimității și legalității unei acțiuni care, prin consecințele sale, tot mai evidente și mai dureroase se dovedește a fi infinit mai periculoasă decât presupusele arme de distrugere în masă ale lui Saddam.
Titlu: Trufașa citadelă și adevăratul învingător
Nr Editie: 1277 Data: marți 08 iunie 2004
Capitala are un statut aparte în peisajul electoral românesc, de când locuitorii săi sunt liberi să-și exprime opțiunile așa cum cred și nu cum li se cere. Ea apare ca o redută în fața oricăror propensiuni ce ar putea aminti de vocația nivelatoare a totalitarismului. Capitala a reprezentat, într-un mod aparte, ideea de Opoziție.Partidul(ele) de guvernământ se străduiesc de 15 ani să cucerească această "trufașă citadelă", aruncând în luptă candidați de diferite calibre. Prima încercare a fost făcută în 1992, la primele alegeri locale. Atunci a fost desemnat unul dintre reprezentanții de frunte ai valului revoluționar FSN-ist: Cazimir Ionescu. Opoziția, aflată la începuturile coagulării într-o coaliție, l-a propus pe necunoscutul Crin Halaicu. Acesta a câștigat, nu pentru calitățile sale, ci pentru ceea ce reprezenta. Trecerea sa prin urbe n-a lăsat urme palpabile, ba din contră. Așa încât candidatul din '96 al CDR-ului - Victor Ciorbea - s-a "calificat" pentru confruntarea finală cu Ilie Năstase, în "opoziție" cu Halaicu (!). Alegerile intermediare din 1998 au dat câștig de cauză insignifiantului Lis în fața impetuosului Oprescu, același care avea să piardă și în 2000, în turul 2, după ce Băsescu avea să se califice "la mustață" pentru finală. Ce s-a întâmplat duminică este, mai degrabă, expresia unui vot negativ față de forța politică căreia i-au aparținut administrațiile de sector și Consiliul General, decât a puterii de convingere a candidaților propuși de Alianța PD-PNL. Băsescu însuși câștigă fără drept de apel, după patru ani în care n-a reușit să facă nici măcar cât un primar de sector pentru Capitală! Ar mai fi o chestiune de discutat: reprezintă acest vot Capitala? E greu de dat un răspuns afirmativ, atâta timp cât la urne au mers mai puțin de jumătate dintre cei cu drepturi de vot, și cât noul-vechi primar beneficiază de încrederea a doar vreo 15% dintre cei pe care urmează să-i păstorească. Problema de fond cred că rămâne aceea a unei indiferențe marcate față de modelele politice propuse de candidați. Învingătorul acestui scrutin, în capitală, este INDIFERENȚA!
Titlu: Nu chiar un Waterloo, dar...
Nr Editie: 1278 Data: miercuri 09 iunie 2004
Alegerile locale de duminică n-au fost chiar un Waterloo pentru partidul de guvernământ, așa cum lasă să se înțeleagă valul de comentarii aprinse din presă. A fost, însă, un mare semnal de alarmă și un "stop" la intersecția dintre triumfalism și realism, pe marginea căruia va trebui reflectat cu atenție.Alegerile locale au fost orchestrate cu fast în ideea că, aflat în plină ofensivă europeană, guvernul este hotărât să facă totul pentru a asigura continuitatea acestui demers. Or, acest lucru depindea, în mod direct, de asigurarea bazei logistice pe plan local. În aceeași idee, de concentrare a efortului, s-a mers și pe formula supralicitării ofertei pentru cele două municipii-problemă: Bucureștiul și Clujul. Realitatea dezvăluită de rezultatele primului tur constituie o surpriză nu doar pentru PSD, ci și pentru beneficiarii eșecului său: alianța PD-PNL. Nici Băsescu, nici Stolojan, nici susținătorii lui nu s-au așteptat la un asemenea deznodământ, pe care nu-l putea acoperi simpla operațiune aritmetică a coaliției lor parțiale. Sprijinul a venit chiar de la adversar și de la limbajul dual practicat de acesta. PSD și-a desfășurat campania electorală ca partid al oamenilor simpli, săraci, condus însă de baroni locali și de oligarhi centrali. A dus până la suprasaturație mesajele publicitare, a căror opulență a avut, sistematic un efect invers. Cu cât au fost mai mari și mai numeroase bannerele candidaților săi, cu atâta aceștia și-au diminuat șansele (de pildă, Gherasim, poate cel mai bun din garnitura actuală de primari, a pierdut pe mâna prea marii, exageratei sale expuneri). În acest fel s-a ajuns chiar la o percepție publică de genul căreia opoziția liberalo-democratică ar fi cea care i-ar reprezenta, de fapt, pe cei defavorizați. O a doua cauză a eșecului o reprezintă suspiciunea generată de propensiunile totalitare a PSD și de teama ascunsă că acesta tinde să devină partid-stat prin racolarea - prin convingere sau forță - a tuturor celor rămași în afara rândurilor sale. Este o reacție firească, pentru un popor care a trăit jumătatea de secol opresiunea acestor structuri ideologice iar constatarea - întârziată, dar nu tardivă - a lui Miron Mitrea, că vremea partidului-stat s-a dus reprezintă o tresărire de luciditate ce poate genera un alt tip de acțiune politică, dacă PSD dorește să oprească declinul de popularitate cu care este amenințat.
Titlu: Votul ecologic
Nr Editie: 1279 Data: joi 10 iunie 2004
Dacă premierul Năstase a avut oarece probleme în a găsi maniera cea mai potrivită pentru a-i scoate din circulație pe baronii care dădeau partidului o înfățișare de clan, electoratul pare să nu aibă. Cazul lui Sechelariu - e drept, nefinalizat - este reprezentativ. Buimăceala și dezorientarea primarului cu nume de stadion din Bacău este tipică pentru mentalitatea instaurată la vârfurile partidului care-i reprezintă - în teorie, cel puțin - pe cei care alcătuiesc baza socială a țării. Nerecunoștință? Deloc. Dacă dl Sechelariu și-a închipuit că cei câțiva mici și berea oferite cu aere de nabab întru pomenirea zilei sale de naștere îi va transforma pe beneficiari în sclavi morali pe viață, s-a înșelat. Are și recunoștința regulile ei, după cum are și caritatea. Există un soi de demnitate ascunsă, care iese la iveală în momente cruciale și sancționează drastic opulența și abuzul. Este ceva care mă face să cred că dacă nu s-ar fi "autosuspendat", la sugestia șefilor lor, care erau nevoiți să ofere o satisfacție corului de critici din presă, și alții ar fi trecut, prin ce trece Sechelariu. Și Mischie, și Bebe Ivanovici, și Savu. Dealtfel, prin parohiile lor situația nu este chiar așa de roză cum lăsau chiar ei să se înțeleagă, atunci când se prezentau ca fiind de neînlocuit. Votul are această particularitate care face din el un instrument redutabil, într-o societate în care funcționează mecanismele libertății de exprimare. În cabină, omul este singur, cu conștiința lui. Nimic și nimeni nu-l poate forța să acționeze în contra convingerilor sale. Nici amenințări, nici ademeniri, nici orice altfel de presiuni. În cabina de vot omul intră cu ce vor alții și iese cu ce crede el. De aceea, nici sondajele și nici alte metode de a măsura starea de spirit a populației nu pot înlocui actul propriu-zis al votului. Are, deci, votul această calitate de a face ordine și dea regla anumite fenomene anormale. O face însă, într-un mod drastic, mult mai drastic decât ar face-o politicienii însuși, atunci când simt că lucrurile deraiază în direcții care le pot afecta credibilitatea. Cam așa ceva s-a întâmplat și la runda de duminică, și mai mult ca sigur că lucrurile nu se vor opri aici.
Titlu: Propensiunile totalitare ale judelui Similean
Nr Editie: 1280 Data: vineri 11 iunie 2004
Judele Petru Similean va rămâne, încă de pe acum, în analele alegerilor din 2004, prin decizii controversate, așezate la marginea legii și a logicii.Prima dintre acestea este decizia de a interzice orice scrieri în legătură cu alegerile, după închiderea campaniei electorale. Potrivit lui Similean, gazetarul care va pune pe hârtie vreo informație sau vreo părere legată de alegeri sau de candidați după terminarea campaniei, se face vinovat de încălcarea legii. A cărei legi? A legii lui Similean, sau a interpretării proprii date de acesta textului legal. Potrivit acestui cenzor de ultimă oră, libertatea cuvântului se suspendă atâta timp cât domnia sa are chef. Este o premieră totală în societatea românească de după 1989, pentru că nimeni nu a mai îndrăznit să ia o astfel de decizie, anticonstituțională în ultimă instanță. Pe ce se bazează judecătorul într-un asemenea demers, riscant nu doar pentru sine, dar și pentru societatea românească în ansamblu? Pe nimic altceva decât pe propria sa propensiune de tip totalitar. "Gazetarii trebuie să respecte niște reguli!" - spune el, omițând să precizeze faptul că aceste reguli decurg din propria sa gândire și nu din vreun document oficial. Dincolo de arbitrarul unor astfel de măsuri, intervine o analiză de ordin logic: cum ar putea influența alegerile un comentariu scris - și publicat - în preziua alegerilor, mai mult decât cu două-trei zile înainte? O astfel de măsură, care ar putea primi o oarecare explicație, sau justificare, în cazul mediilor scrise sau audiovizuale oficiale, aparținând statului, este complet neavenită în acela al mediilor private, inducând o clauză de concurență neloială!Asta e prima chestiune. A doua ține de inflexibilitatea aceluiași jude în legătură cu ora de închidere a urnelor. O lege - prost gândită - zice că secțiile de votare ar fi trebuit să fie închise la ora 21. Mulți români cu drept de vot s-au trezit însă, la spartul târgului. Au fost goniți și nu li s-a permis să mai voteze. Complet aiurea! În fond, ce dorește Guvernul: ca oamenii să voteze, sau să nu voteze? Când a avut interesul, la Referendum, a prelungit fără probleme intervalul de vot de la o zi, la două. De data asta interesul a dispărut? Legea e lege, dar ea poate fi interpretată în conformitate cu bunul simț: atâta timp cât oamenii au fost prezenți la secțiile de votare înainte de ora închiderii, ei ar fi trebuit "serviți". Ce e posibil la Alimentara nu are cum să nu fie la secția de vot. Dl Similean, intransigent, s-a mândrit însă că le-a trântit ușa în nas oamenilor.Cu aceste două isprăvi, judele Similean se înscrie în galeria de mici Ceaușești pe care o moștenim de la sistemul bunului plac.
Titlu: Agonia "zecimalilor"
Nr Editie: 1281 Data: sâmbătă 12 iunie 2004
Nu Guvernul, nu Parlamentul, ci Electoratul este cel care își asumă responsabilitatea curățirii scenei politice de resturile "menajere" ale unui exces ce s-a manifestat odată cu redeschiderea porților democrației pentru viața politică. Vă mai amintiți, poate, cum în mai puțin de trei luni, la începutul lui '90, au răsărit peste 250 de partide, dintre care majoritatea nutreau ambiții mai mari decât puteau duce umerii firavi ai promotorilor lor. Organismele de reglementare s-au demonstrat înțelegătoare față de acest puseu, și drept urmare, în Parlamentul cu rol de Constituantă au pătruns 18 formațiuni care au înregistrat cel puțin 0,2 procente din totalul voturilor. Între acestea, doar 5 dispuneau de mai mult de 3%, cât avea să fie "pragul", doi ani mai târziu. În tot acest timp, partidele mici și mijlocii s-au transformat, s-au comasat, s-au desființat și s-au reînființat, menținând la nivelul de jos al politicii un zumzet constant stins, periodic, de rezultatele scrutinurilor.Nici localele din acest an n-au făcut excepție de la regula asaltului "zecimalilor", promovați, mai mult sau mai puțin, de sondaje partizane. În jurul unor figuri nou apărute sau recent eliberate de "jugul" formațiunilor mari, s-au coagulat noi partide, identificabile nu prin platformele electorale, ci doar prin charisma liderilor lor. Gigi Becali, generalul Chelaru, Petre Roman, Emil Constantinescu, Marian Enache și alții și-au încercat norocul cu degetul în apa călduță, dar tulbure, a localelor. Rezultatul a fost cel care a fost. Numărătoarea voturilor a consfințit... absența lor de pe scena politică, unde se coagulează doi poli, în jurul cărora gravitează câteva formațiuni aflate ori în creștere ușoară, ori în scădere substanțială. În timp ce PRM se prăbușește prin implozie, sub efectul schimbării la față a liderului, UDMR încearcă să-și conserve bazinul electoral, amenințat de alte curente , iar PUR se străduiește din răsputeri să urce spre salvatorul procent de 5%. Viitorul nu le rezervă altceva decât rolul de sateliți sau aliați de conjunctură ai celor doi "mari" - considerând că Alianța DA a învățat din lecția acestor locale că singura șansă de a conta în fața adversarului său este de a-și consolida structuri unitare. Într-un fel, localele 2004, descifrează două tendințe pe care generalele le vor consolida: bipolarizarea nivelului superior și dispariția "zecimalilor".
Titlu: Liber la alianțe!
Nr Editie: 1282 Data: luni 14 iunie 2004
Dacă până la aceste alegeri locale, scena politică românească înregistra straniul fenomen al "dublei opoziții", ireconciliabile, se pare că principalul semnal, care va modifica radical strategiile toamnei, este "liberul la alianțe". Este o primă consecință a "schimbării la față" a liderului PRM, care a renunțat la propensiunile sale antisemite în favoarea unei strânse colaborări cu reprezentanții etniei hulite, din rațiuni evidente cu ochiul liber. E drept că acest câștig, înregistrat în procesul de acceptare a sa în plan internațional, se plătește cu prețul unor procente importante din ponderea sa internă, pierdute odată cu segmentul radical ce nu împărtășește convertirea.În aceste condiții, Alianța D.A. nu mai are prea multe scrupule să-și facă dacă-și va uni forțele cu Vadim, în situația în care aportul acestuia va fi suficient ca să încline balanța. Singura incompatibilitate care mai rezidă este cea dintre PRM și UDMR, care para nu se putea regăsi de aceeași parte a baricadei, nici în Alianță și nici alături de PSD. Pentru UDMR, ambele variante rămân deschise depinzând de cine îi va acorda mai mult din ceea ce dorește formațiunea etnică - cu condiția mai sus exprimată.Așa încât tabloul taberelor care se vor confrunta în toamnă se limpezește de pe acum. Va fi, de-o parte, PSD cu aliatul său din ultimii patru ani, UDMR, iar de cealaltă, Alianța liber-democrată, împreună cu PRM. PUR ar putea - în cazul în care reușește să obțină procentajul care să-l facă să treacă pragul - să joace rolul hotărâtor în înclinarea balanței!Iată, așadar, că se confirmă ideea că în politică orice este posibil. Mergând mai departe, n-ar fi de mirare ca, în ultimă instanță, și ceea ce acum mai pare de neconceput să prindă viață în toiul celei mai aprige bătălii pentru putere - cum se anunță de pe acum scrutinul din iarnă. Adică să-i vedem, dându-și mâna, pe Vadim și pe Marko Bela, dacă interesele partidelor lor și cel general o vor cere. Pentru că nici măcar alianța dintre cei doi "veri", care s-au renegat sistematic, nu iese din discuție, atât PSD, cât și PRM având, în continuare, un bazin electoral comun.
Titlu: Narcomania cu ștaif
Nr Editie: 1296 Data: marți 29 iunie 2004
Până acum, mass media ne-a arătat, sistematic, fața plebee a consumului de droguri: mici traficanți de colț de stradă, consumatori sordizi, cu brațele și gâtul pline de înțepături, dealeri de culoare cu cartiere generale prin ogrăzi de mahala, capturi de câte cinci pliculețe sau de câteva zeci de pastile, fluturate cu mândrie de polițiștii victorioși.Această prezentare era de natură să coboare fenomenul în zona derizoriului. O lume sordidă, de perdanți care-și înneacă eșecul în reveriile produse de amestecul de chimicale îngurgitat sau injectat. Rebuturi ale unei societăți în degringoladă. Tribut nefericit plătit schimbării și lipsei de performanță economică...Iată însă că ne izbește în față o altă imagine: narcomania cu ștaif! Consumul de droguri de lux, practicat la etajele superioare ale societății, în vilele de miliarde, cu jacuzzi și piscină. Acolo unde odraselele de bani gata- cei care au epuizat toate celelalte experimente ('m-am s ă turat să tot schimb mașinile și gagicile' - mărturisirea, la interogatoriu, a unuia dintre cei cercetați) se aruncă plin de entuziasm în lumea senzațiilor extreme.Avem astfel o imagine pandant: de o parte, nefericiții societății; de cealaltă - prea fericiții. Sau cei care nu mai reușesc să înțeleagă ce înseamnă asta, din lipsă de termen de comparație.Societatea românească post-revoluționară a creat o categorie a oamenilor de succes, a celor care s-au adaptat mai repede și mai bine noilor reguli ale economiei de pradă, în curs de a deveni 'de piață'. Aceștia au făcut bani mulți și repede. I-au tranformat în standard de viață - un standard izvorât din lipsurile și reprimările societății totalitar-egalitariste: case cât mai mari, mașini cât mai multe, piscine, călătorii peste hotare, cumpărături exotice și distracții costisitoare.Odraselelor acestor categorii nu le-a lipsit nimic, cu excepția lucrurilor interzise, pe care ș i le-au permis cu de la sine putere. Scăpați de sub orice control, aceștia și-au creat o lume a lor, compusă din cluburi sofisticate și reședințe pe măsură, unde numitorul comun a devenit consumul sofisticat de droguri.Ancheta în curs a poliției ne dezvăluie acest colț de lume în care narcomania cu ștaif acoperă cu strălucirea sa mizeria narcomaniei sordide.