Titlu: Justiția română - între "analizele de fond" și "viciile procedurale"
Nr Editie: 1223 Data: marți 06 aprilie 2004
"Apreciez drept ciudată eliberarea lui Gregorian Bivolaru" - declară ministrul de Interne Ioan Rus după ce Curtea de Apel a admis că reținerea acestuia nu se făcuse în conformitate cu procedurile legale. Tot ministrul de Interne și-a exprimat speranța și încrederea că ministrul Justiției, Cristian Diaconescu și procurorul general Ilie Botoș "vor contribui la soluționarea cazului Gregorian Bivolaru dând prioritate "analizei de fond" și nu "viciilor procedurale".Luată repede și de la suprafață speranța dlui ministru pare logică. În fond, principalul lucru care trebuie să ne intereseze este dreptatea - și anume că nici un vinovat să nu rămână pedepsit. La o citire mai atentă, ceea ce spune nemulțumitul ministru trădează un mod de gândire rămas tributar vechilor cutume de tip comunist. Pe vremea lui Ceaușescu așa ceva n-ar fi fost posibil: ca pentru un fleac de procedură, un hoț, criminal sau ce va mai fi fiind el, să poată fi pus în libertate! Nici măcar ideea cercetării în libertate nu putea să treacă prin mintea unui funcționar din miliție sau din justiție. Actul reținerii însuși conținea în el o condamnare ab initio.Mărturisesc faptul că încă mă mai șochează atunci când în filme americane de tip "Lege și Ordine" sau în vreunul din excelentele seriale polițiste dau peste pasaje în care un criminal scapă, de pildă, pentru că nu i s-au citit complet drepturile, sau pentru că s-a pătruns în casa sa fără mandat. Îmi apar ca excese ale unui sistem care-și pune sub semnul întrebării eficiența și mă întreb dacă nu cumva noi, cu moștenirea noastră totalitară, nu stăm cumva mai bine din acest punct de vedere.Și logica mă îndeamnă să-mi spun că nu stăm mai bine. Stăm chiar foarte prost, atâta timp cât în mentalul nostru nu va prevala, pozitiv, prezumția de nevinovăție. Venim dintr-un sistem marcat de suspiciune și de t eamă, care folosea orice mijloace pentru a îndepărta riscurile la adresa stabilității instituțiilor sale. Or, doresc să cred că am renunțat definitiv la un astfel de sistem. Iar pentru asta trebuie să ne concentrăm nu doar asupra seriozității anchetelor, dar și asupra legalității și corectitudinii lor. Nu puține dintre dosarele scandaloase ale Tranziției au eșuat din cauza ușurinței sau incompetenței cu care au fost tratate aspectele formale. În loc să ne revoltăm că Mureșan, de pildă, a scăpat datorită unei virgule, puse sau nepuse la locul ei, mai bine să ne asigurăm că nici un grefier nu-și va permite o astfel de relaxare. În ceea ce privește "cazul Bivolaru" însăși poziția adoptată de ministrul Rus contravine principiilor fundamentale ale statului de drept, care exclud ideea intervenției administrative în desfășurarea unei achete. Or, dl Rus tocmai asta face, îi "invită" pe domnii Diaconescu și Botoș să intervină în activitatea instanțelor!Nu știu care va fi finalul acestei afaceri. Este clar însă că ea a debutat și continuă prost.
Titlu: Munca la negru - o etapă necesară?
Nr Editie: 1236 Data: miercuri 21 aprilie 2004
Unul din zece români lucrează "la negru". Adică fără forme legale. Cei circa 600.000 de oameni ai muncii (estimarea aparține ministerului de specialitate) se descurcă în acest fel renunțând, practic la avantajele pe care le-ar conferi un contract legal - avantaje cu implicații în pensionare, în asistența sanitară, în protecția muncii și alte domenii esențiale pentru viața fiecărui om. Fenomenul muncii la negru implică clarificări din două direcții.În primul rând, de ce un număr atât de mare, de oameni acceptă să lucreze în astfel de condiții? O primă explicație vine, cred, dinspre presiunea reală a șomajului. Indicele de șomaj din scriptele ministerului nu este nici pe departe cel real. El îi vizează doar pe cei care îndeplinesc condiții pentru a primi ajutoare sub diverse forme. Aceștia însă sunt mult mai puțini decât cei lipsiți de șansa unui loc de muncă. Apoi, lipsa de calificare a majorității celor aflați în căutarea unei slujbe. Aceste două motive îi obligă, de cele mai multe ori, să accepte angajamente în condiții oneroase și în mod cert dezavantajoase pentru ei. Amploarea fenomenului face aproape inutilă orice încercare de a obține condițiile prevăzute de lege. "Nu-ți convine, sunt 100 în urma ta care așteaptă!" - este replica obișnuită pe care o aude imprudentul solicitant.În al doilea rând, este situația grea în care se află un mare număr de angajatori, în majoritate din categoria micilor întreprinzători. Pentru aceștia, povara taxelor pe forța de muncă este de cele mai multe ori insuportabilă. Pentru fiecare angajat, suma destinată taxelor dublează salariul. Guvernul știe asta, dar optează sistematic pentru modalitatea cea mai comodă de colectare a impozitelor, iar taxarea muncii este una dintre cele mai la îndemână.Patronii preferă deci să înfrunte riscul sancțiunilor, falimentului spre care i-ar duce contractele legale . Este, în cele din urmă, o înțelegere tacită a situației, de către o administrație care știe foarte bine că stârpirea muncii la negru ar împinge societatea spre o situație de criză din care cu greu s-ar putea întrevede o ieșire. De unde rezultă, paradoxal, că munca la negru este o etapă, dacă nu necesară, de neevitat, spre o piață a muncii reglementată la nivel european. Când o fi asta.
Titlu: CPUN '90 - Ora astrală a lui Iliescu
Nr Editie: 1237 Data: joi 22 aprilie 2004
În recent apărutul său volum de convorbiri "Marele șoc de la finele unui secol scurt", președintele Iliescu își mărturisește nostalgia față de două momente de normalitate și civilitate - aceste noțiuni părând să fie repere fundamentale la care își raportează trecerea prin istorie cel care s-a aflat - în condițiile separației puterilor - la cârma țării în 10 din cei 14 ani scurși de la Revoluție.Primul este CPUN-ul, iar al doilea, campania electorală din '90. Dacă față de cel de-al doilea nu am nici o obiecție, confruntarea în general, dar în special cea finală, de la televiziune, dintre cei trei candidați (Iliescu, Câmpeanu și Rațiu) caracterizându-se printr-o profundă civilizație și printr-un discurs argumentat și la obiect, față de primul aș putea manifesta oarece rezerve. Pentru că, dacă îmi aduc bine aminte, sub cupola sălii în care funcționase, cuminte, vreme de aproape 40 de ani, Marea Adunare Națională, s-ar fi făcut auzite n u doar acuze și formulări vitriolante, dar și exprimări cu totul neacademice, mergând până la invective. Cred însă că nu acestea sunt lucrurile care-l fac nostalgic pe domnul președinte, cât esența a ceea ce se petrecea atunci, acolo. Mai precis, față de redescoperirea discursului liber, democratic, fără cenzura și teama care însoțiseră până atunci orice formă de exprimare. Desigur, printre cei 300 de membri ai acestui parlament ad-hoc, constituit după metode retușabile astăzi, s-au aflat și unii dintre cei care nu aveau justificări morale și intelectuale să reprezinte ceva sau pe cineva, dar acolo s-au format și câteva dintre conștiințele politice importante care au dominat scena în anii care au urmat. Cea mai mare nostalgie, însă, bănuiesc că o are domnul președinte după rolul pe care i l-a rezervat atunci istoria: acela de moderator universal, de om care găsește limbajul și soluțiile potrivite pentru fiecare interlocutor și pentru fiecar e problemă. A fost și rămâne, cred, momentul de vârf al prestației sale politice, "ora astrală" care i-a adus încrederea conaționalilor săi că, mai mult și mai bine decât oricare altul, poate să stăpânească o lume ieșită din matcă și amenințând să se reverse, oricând, inundând ordinea de drept și stabilitatea socială. Destul de puțin cunoscut până atunci, în mod direct, Ion Iliescu a dat atunci măsura adevăratului om politic care era, arvunind, practic, opțiunea populară a avea să-l conducă spre neobișnuitul procent de 85% cu care a câștigat prezidențiale din '90.
Titlu: Vadim vrea la tribunal!
Nr Editie: 1238 Data: vineri 23 aprilie 2004
Premierul Năstase a căzut în plasa pe care i-a întins-o Vadim, anunțând că urmează să-l dea în judecată, în calitate de simplu cetățean, pe cheltuiala proprie.După cum se știe, liderul PRM l-a acuzat de a fi autorul împușcăturii care, a treia zi de Crăciunul trecut, l-a lăsat pe ministrul Agriculturii Ilie Sârbu cu un handicap de neinvidiat. Ba, Vadim aduce și vreo șase martori din propriul partid, gata să jure cu mâna pe Biblie că lucrurile așa au stat, deși n-au fost de față.De față au fost mai multe înalte fețe politicești, reunite la un sfat de taină. Au fost, în pădurea de la Bolovani, Ioan Talpeș, Radu Timofte, Gheorghe Fulga, Gioni Popescu - toți oameni unul și unul - alături, bineînțeles, de președintele AGVPS, Adrian Năstase. Dacă-mi aduc bine aminte, a fost nevoie de vreo trei zile pentru a fi dat publicității un comunicat al poliției în care să se consemneze și lista participanților la partidă. Trei zile în care zvonurile au curs din plin și cele mai fanteziste scenarii s-au făcut auzite, dintre acestea nelipsind și cel adoptat de Corneliu Vadim Tudor. Că acesta-și amintește acum episodul și-l aruncă în mass-media este o chestiune care ține de tactica electorală. Vreau însă să spun că tactica a fost ajutată de toate bâlbâielile și discreția care a înconjurat evenimentul. Nu mai vorbesc de multele variante pe care le-a oferit chiar victima, care a fost împușcată, pe rând, de șofer, de sine însuși și de o tufă din apropiere, poliția nesesizându-se în legătură cu aceste inconsecvențe și luând de bun ce i-a servit ministrul. A fost, într-adevăr, un eveniment delicat și neașteptat - ca orice accident! Modul în care a fost gestionat el a fost sub orice critică și nu a făcut decât să stimuleze apetitul pentru speculații al gazetarilor și al adversarilor politici. În continuarea acestui tip de gestiune se înscrie și decizia premierului de a-l acționa în judecată pe Vadim. Desigur că va câștiga acest proces, dar se va lăsa târât într-un spectacol public pe care președintele PRM se va strădui să-l facă cât mai picant posibil și cât mai dezagreabil pentru adversarul său, căruia hotărârea instanței nu-i va ține nici de cald și nici răcoare.Vadim vrea la tribunal: știe el de ce! Dar de ce vrea și Năstase?
Titlu: Abrogarea ordonanței CEC-ANL - o victorie a lui Isărescu?
Nr Editie: 1239 Data: sâmbătă 24 aprilie 2004
Săptămâna trecută, Guvernul a abrogat Ordonanța CEC-ANL. Fără vâlva care însoțise elaborarea ei, deși ultimul cuvânt de ordine fusese că va fi revizuită în așa fel încât să nu contravină reglementărilor cuprinse în Legea Bancară. De ce s-a renunțat la programul de finanțare a locuințelor pentru tineri și a sălilor de sport prin intermediul CEC? În primul rând, pentru că acțiunea a fost acuzată de a fi una electorală. Locuințele pentru tineri și cele 400 de săli de sport figurează în programul cu care PSD a început să guverneze în 2001. După mai bine de trei ani, programul este în pericol de a nu se finaliza. Din motive necunoscute, băncile comerciale care s-au grăbit să acuze concurența neloială a CEC-ului, nu s-au înghesuit să contribuie la finanțarea acestui program. Nu s-au înghesuit nici după ce CEC-ul le-a oferit oportunitatea asocierii în acest scop. În mod de-a dreptul suspect, în corul vociferărilor de după anunțul ordona nței nu s-a făcut auzită Banca Națională. Într-un stil devenit tradițional, Mugur Isărescu s-a ferit să-și spună părerea din primul moment. A făcut-o după vreo săptămână, aproape în treacăt, pornind de la alte probleme și marșând pe ideea respectului față de lege. Legea bancară, bineînțeles.Semnalul guvernatorului n-a putut să nu fie luat în serios. Cu atât mai mult cu cât măsura, inițiată de ministrul Finanțelor, în urma presiunilor ministrului Transporturilor, era la limita legii și punea în pericol fragilul echilibru al CEC-ului care abia își revenise de pe urma șocului FNI. Sigur, o chestiune de bun simț spune că nu ar fi fost nimic rău sau condamnabil în finanțarea unui proiect care are în vedere un bine public. În fond, nici sălile de sport și nici locuințele pentru tineret nu și le trăgeau liderii PSD în propria ogradă. Ce nu a fost în regulă - și a cântărit în luarea măsurii de abrogare - a fost tocmai jocul acesta periculos cu legalitatea. Și, în plus, încărcarea CEC cu balastul acestui program tocmai în momentul în care se pregătește pentru marele șoc al privatizării. Ordonanța CEC-ANL reprezintă un pariu pe care, pentru moment cel puțin, pare să-l fi câștigat Mugur Isărescu.
Titlu: "Soluția Cozma" - în programul de reconciliere al președintelui?
Nr Editie: 1240 Data: luni 26 aprilie 2004
Refuzul justiției de a-l grația pe Miron Cozma poate să însemne o exagerare, acum, când au trecut mai bine de cinci ani de la ultima mineriadă și când liderul sindical și-a pierdut complet aura de justițiar ce amenința ordinea și siguranța națională.Miron Cozma este unul dintre produsele tipice ale tranziției. El a fost creat, în primul rând, de incapacitatea cronică a instituțiilor de "specialitate" de a se adapta noii ordini, sechelelor lor totalitare, iar în al doilea rând, de suportul politic pe care l-a primit în disputa cu o opoziție agresivă și activă. Purtători ai unui "certificat de demnitate" dobândit încă, din 1977, când a avut loc prima și cea mai importantă revoltă împotriva sistemului comunist, minerii au fost ajutați să se considere păstrători ai acestei tradiții și, de aici până la autoritatea de a se considera răspunzători și de schimbarea ordinii n-a mai fost decât un pas.Cozma a fost tratat cu blândețe după is prăvile din 14-15 iunie, puțin lipsindu-i să nu se înscrie în elita politică printr-o candidatură pentru Parlament ratată "la mustață" în 1996. Schimbarea de "regim" avea însă să însemne și o schimbare de atitudine față de el, Emil Constantinescu punându-l, alături de Chițac și Stănculescu, pe lista principalilor inamici publici pe care noua putere trebuia să-i sacrifice pe altarul democrației. Ultimele răbufniri minerești - ale căror cauze de fond au fost insuficient evaluate și cercetate - au condus chiar până la limita prăbușirii autorității statale. Negocierile de la Cozia cu insurgenții din Valea Jiului au introdus o nouă notă de originalitate guvernărilor Coaliției, victoria neașteptată de la Stoenești punând capăt - probabil definitiv - celui mai controversat și mai straniu aspect al tranziției românești. Sentința primită de Cozma - 18 ani - a fost, evident, una comandată politic și măcar din acest punct de v edere "luceafărul huilei" ar avea temeiul să ceară, dacă nu o revizuire, măcar o grațiere. Una i-a fost refuzată în 2001. Cea de-a doua pare să urmeze aceeași cale, cel puțin dacă ne referim la avizul negativ al Ministerului Justiției.Ultimul cuvânt îl va avea însă președintele Iliescu și n-ar fi deloc exclus ca în programul său amplu de conciliere cu istoria, pe ultimii metri ai ultimului său mandat, să figureze și o previzibil controversată "soluție Cozma".
Titlu: Nici alternanță, nici alternativă
Nr Editie: 1241 Data: marți 27 aprilie 2004
Vorbea fostul președinte Constantinescu despre nevoia înlocuirii "alternanței" cu "alternativa", în perspectiva viitoarelor alegeri. Alternativa a vrut să fie și ceea ce s-a întâmplat în '96, iar faptul că n-a reușit să fie decât o alternanță, nu este vina electoratului. După cum nu va fi nici dacă la alegerile viitoare vor lipsi și alternanța și alternativa.Vina este a ofertantului - clasa politică. Electoratul este forțat să opteze pentru ceea ce i se prezintă. Or, "piața" alegerilor nu dă semne că va fi nici mai atractivă, nici mai diversificată decât a fost până acum. Ba din contră. PSD s-a transformat deja într-un angrosist a cărui tarabă le domină pe cele ale celorlalți mici producători, și care este în măsură să impună propriul său mercurial. În aceste condiții, în nici un caz nu se va putea vorbi despre alternanță la alegerile din iarnă, cel puțin. Singura neclaritate ține, îndrăznesc să cred , de faptul dacă PSD va avea sau nu nevoie de parteneri la guvernare, și dacă da, cine vor fi aceștia.Opoziția dublă rămâne "încremenită în proiect", vorba profesorului Manolescu, și nici măcar virajele ideologice ale lui Vadim nu vor putea crea o punte de legătură între liberal-democrați și naționaliștii deveniți prin forța lucrurilor mai moderați. Datorită acestei situații, scrutinul va ieși, pentru prima dată în ultimii ani, din schema simplificatoare a "votului negativ", care sancționează, nu mandatează. Și asta nu pentru că s-ar fi schimbat ceva în percepția generală, ci pentru că de data aceasta nu mai există o formațiune în favoarea căreia să se manifeste acest vot. Unica formațiune căreia electoratul i s-ar putea adresa, în absența unui bagaj negativ la guvernare, este PRM. Partidul lui Vadim Tudor nu are însă pedigree-ul absolut necesar, care implică, din start, acceptarea de către comunitatea internațională. Excesele istorice ale liderului său au lăsat urme adânci și pocăirea sa de ultimă oră este privită cu suspiciune. Avem "modelul Meciar", pe care l-a înfrânt, la recentele alegeri din Slovacia, teama conaționalilor săi că se vor expune riscului de a nu-și mai putea îndeplini obiectivele de integrare.Acesta este - deocamdată, cel puțin - fondul pe care și alternanța și alternativa vor face, probabil, loc unui soi de establishment dâmbovițean.
Titlu: Campania electorală: de la vals la hip-hop
Nr Editie: 1242 Data: miercuri 28 aprilie 2004
Îmi amintesc cu același tip de nostalgie pe care-l nutresc și alții - celebri și titrați - despre prima confruntare televizată a candidaților la funcția de primar general al Capitalei. Se întâmpla prin mai-iunie 1996 și am avut privilegiul de a fi moderatorul ei, într-un ciclu de emisiuni (Turneul Candidaților) pe care l-am inițiat la Antena 1.Ciorbea și Năstase (Ilie) nu se mai întâlniseră față în față de-a lungul campaniei electorale, până la primul tur. Motivul era că staff-ul de campanie al candidatului de atunci al PDSR nu considerase utilă o astfel de întâlnire, rezervând-o pentru faza finală. Interesul cu care a fost așteptată și urmărită disputa celor doi a captat cea mai mare audiență de după Revoluție și numai faptul că încă nu ajunseseră pe la noi instrumentele de măsurare a audienței n-au putut-o înscrie ca atare la capitolul recorduri. După un debut calm, emisiunea s-a încins și cei doi candidați și-au aruncat unul altuia ca lificative și acuze care la vremea respectivă păreau de neconceput pentru ce se derula pe micul ecran. Am fost obligat, la un moment dat, să-i atenționez pe aprigii candidați că dacă vor continua dialogul în același mod, voi fi eu obligat să mă retrag din studiou! Cei doi s-au calmat și emisiunea a continuat într-o tonalitate urbană.Aruncând acum o privire pe stenograma acestei emisiuni am rămas pur și simplu șocat: ea apare de o cumințenie și de o decență de necrezut, dacă o compari cu se întâmplă acum în multele talk-show-uri de pe diferite canale. Păi, doar disputa dintre Mitică Dragomir și Mugur Ciuvică, și ei candidați la scaunul de primar general, ca și cei pomeniți cu 8 ani în urmă, bate orice record de mitocănie și de prost gust. Probabil că n-a mai lipsit decât să se ia de gât în direct și să-și toarne pumni în cap mai lipsea. Nostalgia mea față de campania din '96 crește direct proporțional cu nostalgia președintelui Iliescu față de cea din '90, când se confrunta în pași de vals și tango cu Câmpeanu și Rațiu. Chiar dacă 6 ani mai târziu Năstase și Ciorbea schimbaseră partitura pe un rock vioi, ea nu se compară cu hip-hop-ul la care se dedau astăzi, încă înainte de începerea campaniei, potențialii candidați. Mă mai gândesc și la obișnuințele telespectatorului pe care emisiuni de genul celor pomenite i-ar face să caște și să folosească telecomanda pentru a găsi ceva mai antrenant.Viața, însă, nu stă pe loc, și odată cu ea evoluează și năravurile politice. Inclusiv cele electorale. Până unde se va ajunge, vom afla în curând!
Titlu: Independentul Evanghelie
Nr Editie: 1243 Data: joi 29 aprilie 2004
Dintre cei șase primari de sector în funcție, unul singur nu are nici o șansă de a mai fi desemnat de PSD pentru un nou mandat. Dacă Gherasim, de la 1, este "fruntașul clasei", depășindu-i cu un cap pe ceilalți prin dublarea calităților de gospodar cu inteligență și cultură, dacă Darabont și Pleșca s-au dovedit suficient de activi, fără să facă prea multe greșeli, Onțanu și Mihalache vor căpăta acest drept mai mult din solidaritate de grup decât pentru calitățile lor reale, exercițiul lor înregistrând suficiente momente reproșabile. Cu Vanghelie lucrurile stau într-un mod cu totul special.Primarul sectorului 5 este atipic. El nu poate fi încadrat într-o categorie care să-l califice ca "aparacik". Intrarea lui Vanghelie în politică a fost condiția necesară de a-și valida bunăstarea dobândită în calitate de întreprinzător, de puterea reală de care avea nevoie pentru a-și desăvârși statutul personal. Aflat în cap ul mesei, cu pâinea într-o mână și cuțitul în alta, după un model ancestral, el nu s-a mai împiedicat de ceea ce îndeobște se numește legalitate sau de decență. A dorit să fie un primar strălucitor și a folosit toată recuzita cunoscută în acest scop. S-a confundat, la un moment dat, cu un veritabil stăpân al sectorului, utilizând metodele unui șef de trib în manipularea supușilor. Gesturile sale de caritate interesată i-au adus suficiente suporturi cu drept de vot pentru ca el să se poată considera nedreptățit, în cazul în care partidul îi refuză nominalizarea. Pe de altă parte, prin vâlva negativă făcută în jurul său, Vanghelie s-a dovedit a fi destul de incomod pentru partidul pe care-l reprezintă. Într-un fel, declanșarea anchetei legată de neregulile de la primărie i-a venit lui Dan Ioan Popescu, șeful său, ca o mănușă, oferindu-i pretextul de care avea nevoie.Recent, într-un reportaj televizat de prin piețele Ferentarilor, Vanghelie își asigur a concetățenii că tot el le va fi primar. Și, probabil că nu se înșela prea tare. Drogul puterii este atât de eficient încât el însuși nu se mai poate concepe în afara jocului. Iar pentru asta va risca chiar o rupere de partid, în favoarea unei candidaturi independente. O candidatură ce va pune în încurcătură PSD-ul, și de pe urma căreia se poate trezi din nou acolo de unde pleacă.Ceea ce este mai interesant, abia atunci va urma. Ca, de pildă, o reprimire, cu brațele deschise, a fiului (vitreg) risipitor, pentru care se va accepta tăierea vițelului cel gras, pe care-l va aduce tot el.
Titlu: PRIMA TV: declarație de război către CNA?
Nr Editie: 1235 Data: marți 20 aprilie 2004
Fără îndoială că decizia luată de conducerea canalului PRIMA TV, de a nu respecta decizia Consiliului Național al Audiovizualului de întrerupere a emisiunilor în prime time, ca o sancțiune pentru prezentarea repetată de secvențe deocheate din show-ul "Big Brother", va constitui un precedent cu consecințe greu de evaluat în acest moment. Este o veritabilă declarație de război din partea acestui post dinamic, care face experimente pe muchie de cuțit și n-ar fi deloc exclus ca justiția să-i dea, în cele din urmă, câștig de cauză. Consiliul Național al Audioviozualului, incomparabil mai activ și mai pe fază de când la conducerea sa se află Ralu Filip, nu s-ar afla la prima pățanie de acest gen. Nici acum nu cred că este lămurit diferendul cu Dan Diaconescu și cu suma exorbitantă pe care CNA ar fi trebuit să i-o plătească acestuia, în urma unor sentințe pronunțate în justiție, iar despre noua păcăleală pe care acesta a tras-o consiliului, prob abil că vom mai vorbi.Revenind la conflictul ce opune CNA și PRIMA, să notăm că acesta este alimentat de o serie întreagă de confuzii și neclarități ce dăinuie în limbajul de specialitate. Acuza ce se aduce postului PRIMA este de a fi făcut pornografie în direct. Or, ce înseamnă pornografie? Care este definiția noțiunii? Cei de la PRIMA spun că ceea ce fac ei nu este nici pe departe atât de sugestiv și de direct ca ceea ce se petrece în unele pelicule artistice. Că actele sexuale incriminate s-au derulat de regulă sub cearșaf și, la urma-urmelor, care este limita dintre simulare și realitate? Este o chestiune neclarificată și probabil că este necesară o nouă metodologie cu definire mai largă, nu referitoare exclusiv la sex. Aceasta ar trebui să aibă în vedere întregul ansamblu a ceea ce se numește reality-show, pentru că într-o perspectivă nu prea îndepărtată, felurite experimente care se derulează în străinătate vor ajunge și la noi. Și nu doar atât: naturalismul, în genere, crează probleme. Iată, poliția însăși, a fost avertizată de CNA, deși filmările ei sunt pur tehnice. N-ar avea nici o noimă ca operatorul Poliției să aibă treze-n memorie reglementările CNA când filmează o crimă, pentru că datoria lui este să o surprindă cât mai exact cu putință. Ce se întâmplă cu aceste imagini după ce sunt preluate - e treaba altora, adică a celor care preiau și utilizează imaginile.Ce vreau să spun: că în aria de operare a CNA există încă numeroase teritorii virgine și că acutizarea relației cu operatorii poate avea consecințe dintre cele mai neașteptate, afectând însăși credibilitatea actului de reglementare.
Titlu: Politicienii nomazi vor fi legați de glie!
Nr Editie: 1234 Data: luni 19 aprilie 2004
Spre deosebire de păsări, care migrează de două ori pe an, parlamentarii migrează oridecâteori le vine cheful. Nu contează pe listele cărui partid au fost aleși, contează interesul de moment și perspectiva unui beneficiu. Libertatea de a te mișca dintr-un partid în altul a fost considerată până acum ca făcând parte dintre libertățile fundamentale ale omului. Ale omului ajuns parlamentar. Iată că mâna lungă și nedreaptă a destinului se întinde spre a sugruma acest drept. Liberalii, care zic că li s-a furat ideea, pretind a fi fost cei care s-au gândit primii la acest lucru. PSD-ul, ca partid majoritar, consideră că e de datoria lui să o aplice, indiferent care i-ar fi paternitatea. Oricum, Guvernul s-a aplecat cu temeinicie asupra unui text din care s-ar putea extrage viitoarea lege. Textul zice că toți cei aleși - fie ei parlamentari, primari sau consilieri - rămân fără mandat dacă trec într-o altă formațiune politică decât cea în numele căreia au fost aleși! Stând strâmb și judecând drept, cam asta ar și trebui să se întâmple. O fi libertatea libertate, dar migrația poate intra în categoria înșelătoriei. Adică vin eu în campanie electorală, dau din gură cu hotărâre și arăt ce buni sunt ai noștri și ce răi sunt ai lor și deodată, după ce m-a ales poporul, zic: Pardon! Lucrurile stau exact invers: ai lor sunt buni și ai noștri sunt răi. De-aia nici nu mai vreau să fiu de-al lor (nostru!)L egea-i lege. Dar și teoria e teorie. Ce se va întâmpla în practică? Ce se întâmplă și acum, când nu puțini sunt cei al căror conținut de idei și convingeri nu respectă de fel eticheta? Cine va fi mai dezavantajată? Puterea, care nu-i va mai putea înregimenta pe transfugii din Opoziție, sau Opoziția, care nu-i va mai putea primi cu brațele deschise pe nemulțumiții de la Putere? Va mai funcționa tactica "cailor troieni" și cum? Sunt întrebări la care specialiștii partidelor au găsit deja, răspunsurile, pentru că altfel este greu de înțeles acest consens de ultimă oră.
Titlu: Divorț cu fața uman(ist)ă?
Nr Editie: 1233 Data: sâmbătă 17 aprilie 2004
PSD și PUR (de fapt, PUR și PSD) s-au despărțit în urmă cu un an, după un mariaj cam agitat în care nepotrivirile de caracter s-au arătat mai des decât potrivirile, hotărând să meargă mai departe, fiecare pe calea sa: PSD-ul pe cea bătătorită, a social-democrației, PUR-ul pe cea abia trasată, a liberalismului social. În răstimpul separării, dinspre cele două tabere au plecat săgeți cu ținte mai mult sau mai puțin precise, desfacerea căsătoriei având ca consecința majoră dispariția a ceea ce ar fi putut (dacă PSD-ul ar fi vrut) "grupul umanist" de la Cameră, lichidat prin transfer in corpore, în ograda primitoare a partidului de guvernământ.Ca orice despărțire, aceasta a avut și unele influențe pozitive asupra părții vătămate - umaniștii! Aceștia s-au văzut în situația de a trebui să-și ia soarta în propriile mâini și să se gândească cum vor putea reuși, fără a mai fi tractați de "fratele cel mare", să treacă pragul înalt al baremului parlamentar. Cum noua orientare liberală nu i-a prea apropiat de alianța DA, aceasta spunând un NU răspicat "colaboraționiștilor", profesorul Voiculescu a fost obligat să imagineze o strategie proprie. Aceasta s-a ivit din deșertul Nevadei, sub forma doamnei Lia Roberts, la al cărei spate a intuit cârligul de care se va agăța PUR-ul pentru a urca golgota celor 5 procente! Dick Morris a venit ca un supliment binemeritat, românii neaflând încă faptul că magicianul avea termenul de garanție expirat. Actuala strategie umanistă se bazează pe femei și ea pare să dea chiar roade, având în vedere evoluția tactică de ultimă oră care spune că dacă d-lui Duvăz nu-i vor ieși în cafea șansele necesare accederii la scaunul lui Băsescu, PSD-ul își va transfera voturile în contul Monicăi Tatoiu. În aceste condiții care ar mai fi fost rostul întâlnirii pline de suspans de joia trecută, între cei doi divorțați - Năstase și Vo iculescu? Chestia cu anularea impozitului pe profitul reinvestit? Mira-m-aș. Mai de grabă, poate, o sondare discretă a stării sentimentelor, în vederea unei împăcări de ultimă oră, în numele interesului național.
Titlu: Suspendarea "peștilor mari"
Nr Editie: 1219 Data: joi 01 aprilie 2004
Pentru românul excedat mai degrabă de frecvența și amploarea discuțiilor pe această temă decât de corupția în sine, ideea de satisfacție se cuplează cu exhibarea și cu sancționarea culpei. El vrea să-i vadă la față pe corupți, în zeghe și cu cătușe la mâini, înghesuiți de polițiști în câte o Dacie și duși cu viteză maximă spre bulău. Ce nu prea înțelege românul este unde sunt "pești mari" ai domnului Verheugen. El ar vrea să-i vadă și pe aceștia, agățați în cârligele din galantarele PNA, spre învățarea de minte a tuturor celor care ar dori să facă ceea ce au făcut ei.Galantarele PNA sunt însă goale și doar prin micile bazine foșgăiesc guvizii corupției. Pentru pești mari - o știe chiar și un pescar amator - e necesară momeală adecvată. Or, după 14 ani, asta s-a cam epuizat. Au furat-o din cârlige răpitorii. Apoi, se știe, nimeni nu prinde în fiecare zi câte un pește mare. Ă știa sunt isteți, miros pericolul de la distanță și nu se lasă prinși cu una cu două. Asta i-a și făcut să ajungă mari. Și nici nu se mai lăcomesc la orice le trece pe sub nas. Stau și așteaptă prăzi pe măsura lor. Așa încât îndemnul lui Verheugen rămâne ca o aspirație general valabilă, dar dificil de împlinit.Și mai este o problemă. Nu cred că oficialul european - și oficialii europeni în general - se gândesc musai la capturarea rechinilor corupției. Se gândesc mai degrabă la înlăturarea lor, la scoaterea lor din circulație și plasarea lor dincolo de plasa de oțel care protejează plajele populate de lumea obișnuită. Asta părem noi să nu înțelegem: că nu umplerea pușcăriilor cu corupții de feluritele calibre este metoda care însănătoșește climatul moral și politic al României. Ci descurajarea corupției și gonirea (mai politicoasă, mai forțată) a celor îndelung suspectați de corupție, chiar dacă nedovediți încă, din funcțiile și posturile înalte pe care le ocupă și de unde alimentează suspiciunile și reticența..."Autosuspendarea" celor câțiva baroni este un început bun, mai ales dacă nu ascunde manevre necinstite sau târguri oneroase. Se poate continua cu mai mult succes decât PNA-ul, la nivelul prin care bântuie și "peștii mari".
Titlu: Strategia și Planificarea
Nr Editie: 1222 Data: luni 05 aprilie 2004
Dacă anul trecut, la lansarea "Strategiei de Dezvoltare Durabilă a României - Orizont 2025", la Palatul Parlamentului, după pauză cam puteai să-i numeri pe degete pe cei rămași în sală, deși manifestarea se desfășura sub patronajul președintelui Ion Iliescu, lucrurile s-au mai schimbat pe parcursul celor trei sesiuni de dezbateri sectoriale, ajungându-se la punctul în care la sesiunea de vinerea trecută, dedicată proiecțiilor din zona energiei, numărul celor care au stat în picioare, nemaiavând loc pe scaune, să fie impresionant. Nu doar specialiștii din domeniu, ci și un mare număr de politicieni sau de reprezentanți ai mediilor de afaceri au ținut să fie prezenți la o manifestare care reunea, din start, elita politică a țării în frunte cu președintele, premierul, guvernatorul BNR și șeful bisericii ortodoxe, ca să-i pomenim doar pe cei aflați în prezidiu. De unde acest subit interes față de o problematică ce pentru mulți are conotații "retro"? O strategie, și încă una până în 2025, aduce "al dracului" cu CSP-ul și cu proiectele ceaușiste ce mergeau până la îndepărtatul (pe atunci) an 2010! O primă explicație poate fi extrasă din faptul că guvernanții noștri au ajuns la concluzia că, chiar într-o economie de piață, nedirijată, planificarea nu poate fi omisă. Sau, nu atât planificarea, cât stabilirea priorităților, în funcție de care urmează să fie elaborate bugetele și strategiile economice ale viitorului. Este, în primul rând, meritul președintelui Iliescu, de a fi readus mereu în discuție această problemă - chiar cu riscul de a fi acuzat de felurite nostalgii - și de a fi acționat concret în direcția organizării unor colective de lucru pe aceste teme. Este tot meritul său că această Strategie se constituie printr-un serios efort sectorial la care contribuie solidar segmentele executive și administrative ale statului. Este, apoi meritul Guvernului, de a fi înțeles utilitatea acestui program și de a i se fi alăturat fără cunoscutele reticențe izvorâte din "concurența" dintre puteri. Dar, nu în ultimul rând, este și contribuția presiunii pe care scadența electorală o exercită asupra celor care doresc sau cred că vor mai avea un cuvânt de spus în viitoarea guvernare. Evenimentul care s-a asociat Sesiunii - înălțarea festivă a drapelului NATO - a augmentat interesul și disponibilitatea până la nivelul la care sala Cuza a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de persoane care au ținut să vadă și să fie văzute într-un moment important.
Titlu: Gâlceavă cu termen redus?
Nr Editie: 1228 Data: luni 12 aprilie 2004
De la crearea sa, în timpul mandatului președintelui Constantinescu, cel "bătut" de securiști, și până acum, spre finalul mandatului președintelui Iliescu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-a remarcat mai degrabă prin scandalurile produse de membrii săi de vârf, împărțiți în două (sau mai multe) tabere ideologice, decât prin rezultatele cercetărilor întreprinse prin arhivele deschise cu zgârcenie de către "proprietarul" actual, SRI.Principalul motiv pentru care activitatea acestei instituții utile pentru sănătatea morală a societății se reduce la această componentă de scandal ține de criteriul de selecție al membrilor săi. Cei care au creat-o, după repetate croieli și răscroieli ale materialului legislativ pus la dispoziție de Ticu Dumitrescu, au văzut-o, la vremea respectivă, mai mult ca un instrument de "demascare" a adversarilor politici decât ca un laborator de stabilire a adevărurilor necesare. De aici și opțiunea pentru o serie de personalități recunoscute pentru pozițiile lor partizane și pentru capacitatea de penetrare a opiniei publice. Numai că, primele dificultăți au venit pentru fosta putere tocmai din partea acestor membri ai Consiliului. Vă mai amintiți, probabil, stupoarea cu care au fost întâmpinate primele verificări ale candidaților de la alegerile din 2000, când grosul "colaboraționiștilor" a fost dat tocmai de către PNȚCD și PNL, moașele instituției în cauză. După "marea schimbare", sensul acțiunilor Consiliului s-a mutat în interior. S-au delimitat două tabere - una "progresistă" și alta "securistă" - între care s-au iscat bătălii dure, cu valuri mari spre exterior. Acesta a și fost, practic, momentul în care instituția s-a politizat și când a fost, practic, deturnată de la scopurile inițiale (dacă acestea au existat în realitate). Reducerea mandatului membrilor CNS AS de la șase la patru ani este un pretext pentru readucerea disputei în arena politică. Asta ar putea să însemne că certurile publice ale domnilor Dinescu-Onișoru-Patapievici-Gheorghe și chiar Pleșu vor dura mai puțin cu doi ani. Dacă nu vor fi înlocuiți cu persoane de aceeași factură și cu aceleași porniri, reducerea mandatului ar putea să însemne un câștig pentru cei care doresc cu adevărat să lumineze acest capitol important al istoriei noastre trăite. Dacă nu, nu.
Titlu: "Modelul Giurgiu"
Nr Editie: 1224 Data: miercuri 07 aprilie 2004
La începutul acestei săptămâni, primarul din Giurgiu, Lucian Iliescu, dădea din colț în colț neștiind cum îi va plăti pe salariații municipalității. Nu pentru că n-ar fi avut bani, ci pentru că șeful finanțelor publice pe județ a blocat conturile primăriei. De ce? "Pentru că așa vrea eu!" - a fost răspunsul concis și la obiect al funcționarului public.Voința finanțistului are însă un stimulent și acesta vine - după cum se zvonește - din partea dlui Marin Cristea, președintele organizației județene a PSD. Blocarea conturilor Primăriei este una dintre metodele prin care de mai bine de trei ani se încearcă racolarea primarului liberal. Dl Iliescu este la al doilea mandat consecutiv, câștigându-și funcția cu o majoritate confortabilă. Succesul său are o explicație simplă: este un excelent gospodar și un foarte bun administrator al treburilor orașului. Asta e o chestiune care nu mai ține de ideologie, ci de ceea ce a început să fie tot mai des denumit "bună guvernare". Nu sunt puțini primarii de orașe mai mari sau mai mici care au câștigat încrederea concetățenilor lor nu prin platformele politice, ci prin abilitatea de a rezolva problemele în folosul oamenilor. Este idealul, aș zice, și poate că un pas important ar fi depolitizarea acestei categorii a scrutinurilor. Politica să se facă acolo, la Parlament. La bază, în comune, orașe să se facă bună administrație. Dealtfel, electoratul a făcut deja o opțiune importantă în acest sens. Unele sondaje arată deja că la Giurgiu - căci de acolo am pornit - cam 80 la sută dintre locuitori îl preferă în continuare pe dl Iliescu Lucian. Blocarea conturilor primăriei înainte de Paște este o manevră rudimentară prin care oponenții politici speră să-i răpească primarului o parte din suportul popular. Acest lucru a fost utilizat în repetate rânduri pe parcursul acestu i mandat, fără alt efect decât creșterea popularității acestuia. Jocul, însă, se face pe spinarea cetățeanului, în cele din urmă, lucru pe care formațiunea aflată la guvernare, n-ar trebui să-l permită, cel puțin în virtutea faptului că nemulțumirile de acest gen, însumate, se vor răsfrânge asupra scorului alegerilor legislative, și nu în favoarea sa.Desigur, situația s-ar putea "rezolva" prin trecerea primarului în barca PSD. Mulți reprezentanți aleși ai Opoziției au făcut-o deja, fără prea multe scrupule. Ubi bene, ibi patria, vorba strămoșilor noștri latini. Există, însă, și oameni cu principii, iar Lucian Iliescu face parte din această categorie. Lucru pentru care cei care-l șicanează acum, ar trebui să-l respecte.
Titlu: "Cântarea Bucureștiului" - competiție dotată cu trofeul "Primăria"
Nr Editie: 1225 Data: joi 08 aprilie 2004
Cu fiecare zi ce trece, cel puțin o nouă candidatură se anunță pentru competiția ce are ca trofeu scaunul de primar general al Bucureștiului.Tot mai mult, aceasta începe să semene cu un soi de "Cântare a Bucureștiului" și tot mai puțin cu o confruntare între personalități și forțe politice apte să scoată orașul din marasmul în care l-a scufundat lupta politică.Oferta pentru următorii patru ani este bogată și diversă. Dar, mai ales, colorată. Cu excepția lui Băsescu, în al cărui portofoliu se află, deocamdată, doar ideea că dacă ar fi fost lăsat, ar fi făcut ceva, și a contraofertei PSD, după mine încă provizorie, Duvăz nefiind decât o momeală aruncată amatorilor de senzații tari, toți ceilalți pretendenți nu prea pot spera să facă mai mult decât figurație și să-și mai îmbunătățească ratingul personal cu câteva procente de notorietate. Candidatul PUR, Monica Tatoiu, este o persoană dinamică, cu idei și cu charismă, dar n-are în spate decât un suport general de 4 la sută și confuzia iscată de desele viraje ideologice ale partidului cu care nici chiar Dick Morris nu poate face minuni. Candidatura dlui Ciorbea mi se pare una lipsită de consistență și de jenă. Care crede fostul premier că ar putea fi motivele pentru care electoratul să-și mai permită luxul de a se lăsa prostit încă odată de discursul său lălăit și lipsit de autoritate? Mugur Ciuvică, ilustru necunoscut până la Armaghedonul anti-Năstase, dat cu mare curaj la anonime pe Internet, de-au trebuit să se dea procurorii de ceasul morții ca să-l găsească, mai poate face câteva dezvăluiri care însă nu-l vor ajuta în nici un fel, mai ales pe fondul situației în care bucureștenii au realizat că cei 8 ani de guvernare cederistă n-au însemnat nimic pentru mai binele lor. Generalul Chelaru, de la PUNR, poate doar să spere că va obține un plus de simpatie într-un oraș în care partidul său nu stă prea bine. În timp ce pentru Mitică Dragomir lucrurile nu vor sta de fel cum stau prin fotbal, unde blaturile și pupăturile după scandaluri au început să facă parte din logica lucrurilor.Un lucru e cert: la două luni și ceva înainte de alegerile locale, bucureștenii nu au încă în cine și în ce să spere. Nu le rămâne, deocamdată, decât circul politic.
Titlu: PSD: Adio, dar rămân cu tine!
Nr Editie: 1226 Data: vineri 09 aprilie 2004
Sondajul comandat la CURS de către cotidianul "Adevărul" nu numai că nu aduce mari noutăți, dar chiar consfințește un proces de statu quo ce se instalează cu 8 luni înainte de alegerile generale și prezidențiale.Căderea lui Ion Iliescu în topul încrederii publice, în spatele lui Geoană și Năstase, nu ține de vreo modificare a percepției sale de către electorat, ci de faptul că nemaiaflându-se în situația de a candida pentru vreo magistratură, atenția publicului se îndreaptă spre posibilii săi înlocuitori. În realitate, președintele în exercițiu continuă să conducă cu autoritate în topul nescris al personalităților și acest lucru este evident din fiecare manifestare la care participă. S-ar putea spune chiar că cei doi care-l devansează își datorează plusul procentual "darului" involuntar pe care-l primesc de la președinție, în momentul în care "apele" nu sunt încă foarte limpezi și nu se știe asupra căruia dintre cei doi se va pogorî harul divin. Avansul ministrului de Externe e doar unul teoretic, de culoare, și el exprimă mai degrabă o opțiune anti-Năstase decât una pro-Geoană. Cel mai acut semnal pe care-l dă acest sondaj ține de relația dintre electorat și PSD. Este o relația de ură-iubire, de dependență, ca să folosesc un limbaj ce nu are nimic comun cu statistica. Este ca într-un mariaj în care partenerii, deși nu se mai înțeleg, iar uneori chiar se detestă, nu se hotărăsc să facă pasul spre ruptură, din teama de necunoscut și în virtutea unei rutine comode și acceptabile. Electoratul își dorește ceva mai bun, deși cum așa ceva nu se întrevede în lista actuală de pretendenți, preferă să rămână cu PSD. Așa se explică acest 45% de la CURS, pe care alte sondaje recente - nedate publicității - îl duceau până spre 48-49%.Evident că, într-o astfel de judecată, lucrurile trebuie văzute obiectiv, la rece. Cu toate nemulțumirile la adresa sa, PSD a avut o serie întreagă de realizări care nu au trecut neobservate. Nu mă refer doar la cele de imagine - precum ridicarea vizelor pentru Europa sau intrarea în NATO - ci și în domeniul economic și social. Inflația s-a redus considerabil, afacerile încep să meargă mai bine, corupția nu mai zburdă în voie, ci din când în când e sancționată inclusiv la nivel median. Acestea sunt realități ce nu pot fi trecute cu vederea și în care rezidă și o bună parte din procentul pe care-l adună - deocamdată doar la intențiile de vot - partidul aflat la guvernare.
Titlu: Imprevizibilul domn ambasador
Nr Editie: 1227 Data: sâmbătă 10 aprilie 2004
Caricaturile antitotalitare ale lui Eugen Mihăescu, publicate în marea presă americană au constituit un veritabil coșmar pentru Ceaușescu și propagandiștii săi. Ilustrul grafician nu s-a rezumat însă la campania artistică: a scris articole în presă, a solicitat audiențe la administrația de la Washington, a participat la mitingurile din fața misiunii de la New York. După Revoluție, nu a făcut parte dintre cei care s-au grăbit să vină și să ceară răsplata "jertfei patriotice".Am avut privilegiul de a-i publica primele caricaturi în presa din țară, după ce a părăsit-o, prin anii '70, din motive care țin de structura sa intimă de protestatar.Pentru că acest refuz al conformismului, al lucrurilor în general acceptate, fără prea mult efort intelectual, constituie dominanta stilului lui Eugen Mihăescu. Nu contra curentului - ci contra minimei rezistențe, mai degrabă. Asta l-a făcut, de pildă, ca în plină contestație a lui Ion Iliescu, de către o disporă americană frustrată și dezorientată, el să i se alăture acestuia, fără a avea vreun beneficiu de pe urma acestui lucru, în afară de "țintuirea" sa la zid de către cei alături de care scandase "Jos Ceaușescu" - în condiții incomparabil mai vitrege decât cele în care s-a folosit sloganul "Jos Iliescu". Singurul lucru pe care l-ar fi dorit - și l-ar fi acceptat - pentru sine, anume postul de ambasador la UNESCO - locul în care dl Hăulică înțepenise parcă pe viață - i-a fost refuzat pe ultimii metri ai guvernării din '96.Nu i-a fost acordat din motive... umanitare - titlul era necesar altcuiva. L-a consiliat pe candidatul Iliescu și în '96 și în 2000 pe probleme de imagine - zonă în care nu i se putea reproșa ceva - fără a obține altceva decât aversiunea celorlalți membri ai "camarilei" care își vedeau pozițiile amenințate. Tot din spirit de frondă a făcut campanie, în timpul războiului din Iugoslavia, contra țării sale de adopție.În 2001 a poposit câteva luni la Cotroceni, într-o calitate greu de definit în care și-a bulversat noii colegi prin stilul său nonconformist. Au răsuflat ușurați toți (inclusiv cred, președintele) când Hăulică a putut fi, în sfârșit urnit, și când Mihăescu a luat din nou drumul unui exil poleit. La Paris, nu i-a trebuit prea mult ca să intre în conflict cu ambasadorul Gherman...Ultimul său gest mi se pare aproape firesc pe această linie vocațională: în fond, radicalismul lui Vadim îi vine ca o mănușă artistului.Întrebarea este: pentru cât timp? Cât va rezista eternul "refuznik"* să asculte comenzile unui lider la fel de imprevizibil ca și el?! Răspunsul îl vom afla cu siguranță, poate mai repede decât ne închipuim. Până atunci, Eugen Mihăescu, ambasador sau nu, este o piesă de rezistență în artileria electorală a PRM. * Sens ul original al termenului - acela de persoană căreia i se refuza pașaportul - s-a pierdut în negura noilor realități.
Titlu: Mugur Isărescu a descoperit Tezaurul!
Nr Editie: 1229 Data: marți 13 aprilie 2004
Recentul seminar organizat de Banca Națională a României pe tema tezaurului dus la ruși și nemaiîntors până în ziua de astăzi, a aruncat pe piața mass-media acest subiect ca fiind unul original și fierbinte. Mă străduiesc să-mi amintesc ce comentariu a făcut dl guvernator Mugur Isărescu anul trecut prin iulie, când președintele Iliescu a fost la Moscova, pentru semnarea tratatului bilateral și nu găsesc nimic prin cotloanele memoriei.Nu găsesc nici pe site-urile agențiilor de presă care au comentat atunci vizita.Mi-amintesc, însă, că subiectul Tezaurului a fost prezent în convorbirile pe care președintele nostru le-a avut cu președintele Putin. Acesta i-a mărturisit dlui Iliescu faptul că nu știe mare lucru despre povestea asta și că, de fapt, nici nu înțelesese prea bine despre ce este vorba, dat fiind că traducerea în rusă a termenului nu era prea sugestivă. Crezându-l pe cuvânt, dl Iliescu s-a apucat să-i explice atunci ce și cum. Luminându-se, noul țar de la Kremlin a declarat că înțelege și că, pornindu-se de la această clarificare, se va da un nou avânt cercetărilor menite să conducă la identificarea aurului și a celorlalte valori românești duse în bejenie. Cei doi președinți au stabilit chiar atunci formarea unei comisii mixte, compuse din istorici, economiști, militari și alte profesii care să încerce să ajungă la rezultatul la care nu s-a ajuns până acum. Veți zice, probabil, și nu fără temei, că o comisie este cea mai potrivită modalitate de a îngropa un subiect și de a nu ajunge la nici un rezultat. Să nu ne pripim, însă, cu concluziile. Cert este că atâta timp cât problema tezaurului va fi văzută sub forma unor lăzi cu aur pitite de comisari prin cine știe ce catacombă din Siberia, șansa de a ajunge la o soluție e nulă. Peste ruși și peste tezaurul nostru au trecut o revoluție și două războaie mondiale. O parte din obiecte au fost returnate, altele au fost vândute pentru a se finanța mișcarea comunistă din exil. Au existat și o serie de înțelegeri oculte care n-au prea ajuns la urechile istoricilor. Chestiunea Tezaurului nu este, deci, simplă, iar perspectiva recuperării sale rămâne cețoasă și îndepărtată și, în nici un caz, seminarul BNR nu va fi cel care va impulsiona întoarcerea sa acasă. Deocamdată, tezaurul rămâne un excelent subiect electoral pentru guvernatorul BNR (vor fi și acolo alegeri, la sfârșitul acestui an) și un element important de imagine în registrul lui "dacă altora nu le pasă, nouă ne..."
Titlu: Emil vrea la guvernare în 2008
Nr Editie: 1244 Data: vineri 30 aprilie 2004
Într-o declarație incendiară făcută în fața unui grup puțin numeros de susținători, fostul președinte al României și-a precizat obiectivele electorale: recâștigarea puterii în 2008. Emil Constatinescu își lasă sieși și formațiunii pe care o conduce un răgaz de patru ani până la momentul în care va putea să înlocuiască alternanța cu alternativa. Acest joc de cuvinte constituie și găselnița prin care fostul președinte motiva impactul debil pe care Acțiunea Populară îl are asupra publicului. La aproape șase luni de la constituire A.P. nu figurează încă printre opțiunile de vot ale românilor și faptul nu poate fi pus doar pe seama amintirii neplăcute pe care dezertarea din anul 2000 a liderului de atunci al dezmembratei CDR a avut-o. Este, mai degrabă, consecința absenței unei alternative reale. Întregul discurs AP-ist de până acum se rezumă doar la denunțarea malversațiunilor partidului de guvernământ, cu nonșalanța celui care nici usturoi n-a co nsumat și nici discursul nu-i împrăștie inconfundabila odoare. Probabil că Emil Constantinescu are dreptate când spune că "tipul de structură mafiotă, clientelară, de tip tribal, nu va putea merge în Uniunea Europeană". Are dreptate pe fond, pentru că este greu de presupus că dacă PSD va reuși să treacă cele câteva hopuri pe care le mai are în calendarul negocierilor, Bruxelles-ul se va încăpățâna să ne bareze accesul în ideea de a-i aștepta pe "adevărații" lideri politici români să-și pună hainele de lucru în 2008 și să demonstreze justețea punctului lor de vedere. Din păcate, memoria nu ne permite să trecem peste numeroasele fenomene de tip "tribal" care s-au produs în timpul guvernării democratice din 1996-2000, când economia s-a dus la vale, mișcată din loc de umerii puternici ai celor 14.000 de specialiști ai dlui Constantinescu.Ținta AP, a mai declarat Emil Constantinescu la Cluj, este de a "construi identi tatea unui partid care luptă împotriva actualului sistem". Din capul locului, liderul AP comite o eroare dând prioritate luptei "împotrivă", în locul luptei "pentru". În loc să-și canalizeze forțele, câte le are, în direcția structurării unei formațiuni lipsite de păcatele celei (celor) pe care le-a condus la înfrângere în 2000, Emil Constantinescu și camarazii săi continuă să se lase orbiți de fantomele securiste care i-au învins atunci, neavând nici un argument să se considere mai bine pregătiți pentru a le înfrunta.Este foarte posibil ca în 2008 să vină la putere "o formațiune de opoziție reală". Tare mi-e teamă, însă, că aceasta nu va fi A.P. Și nici că va fi condusă de Emil Constantinescu.
