Titlu: 'Precedentul Pacepa'
Nr Editie: 1168 Data: Monday 02 February 2004
În multe sisteme juridice funcþioneazã, cu putere de lege, precedentul. Nu ºtiu dacã ºi în al nostru. ªtiu cã, la americani, de pildã, poate fi invocatã o soluþie datã într-o cauzã la un anumit moment, pentru a solicita o încadrare asemãnãtoare. Mai exact spus: dacã undeva, pe cuprinsul Statelor, un infractor a fost eliberat pentru cã avea o bunicã ºchioapã, avocaþii altui infractor care a comis o faptã penalã asemãnãtoare pot cere eliberarea clientului lor. Evident, am simplificat pânã la absurd. Pentru cã din aceeaºi categorie îmi pare a face parte cazul care a zguduit din temelii mass media românã în sãptãmâna care a trecut.Dupã aproape cinci ani am constatat cu surprindere cã în 1999 a avut loc un episod care ar fi meritat o atenþie sporitã, ceea nu ce s-a întâmplat la vremea aceea, din motive pe care nu pot sã mi le explic. Este vorba despre rejudecarea procesului generalului Pacepa, marele securist care, în 1977 a dezertat la americani. La scurt timp dupã aceea, un proces instrumentat în stilul vremii - adicã la ordin - îl condamnã pe acesta la moarte pentru înaltã trãdare, cu confiscarea averii. Defecþiunea lui Pacepa a fost perceputã cu un soi de satisfacþie perversã la vremea respectivã; slugã preaplecatã a cuplului de dictatori, acesta le dãduse o loviturã pe care românii au primit-o cu ascunsã bucurie. Nu cã le-ar fi fost simpatic Pacepa, dar Ceauºescu o merita. Nu fugise un actor, sportiv, scriitor sau om de ºtiinþã - ci trãdase tocmai cel care avea rolul sã-i împiedice sau sã-i pedepseascã. Fuga nu l-a fãcut mai bun pe Pacepa ºi nici mai simpatic. Dezvãluirile din cãrþile sale au fost privite în acelaºi mod: cu satisfacþia tãvãlirii lui Ceauºescu prin zoaie. Dar, de cãtre unul dintre producãtorii acestor zoaie.Vine, dupã peste douã decenii, dl. Pacepa ºi zice: am fost un erou, am luptat împotriva lui Ceauºescu, vreau înapoi averea ºi onoarea! Averea, sã zicem - deºi oricine se întreabã cam prin ce mijloace putea sã facã o asemenea avere un securist într-o economie care nu era de piaþã. Dar nu asta este problema, ci onoarea. Care onoare? Un spion e un spion - ºtie de ce o face, cu ce riscuri ºi cu ce urmãri. Trãdarea e ºi ea trãdare. Nu poþi sã spui: l-am trãdat pe Ceauºescu, nu poporul român! Aºa cum nu poþi sã spui: am furat de la Ceauºescu, nu de la poporul român. Cererea de reabilitare a lui Pacepa constituie un precedent extrem de dubios: în baza acestei logici, orice persoanã condamnatã în timpul dictaturii poate cere sã fie reabilitatã pe principiul cã n-a cãlcat legile þãrii ci pe cele ale lui Ceauºescu!Atunci, tribunalele n-ar mai avea odihnã ºi toate s-ar umple de eroi ai luptei anticomuniste; dupã un model încã proaspãt în mintea noastrã.
Titlu: Strategia umanistã de Nevada
Nr Editie: 1182 Data: Wednesday 18 February 2004
Vor mai fi candidaþii la Preºedinþie, la alegerile din acest an, 'locomotive' pentru propriile lor partide? Este greu de ºtiut în acest moment, pentru cã evenimentele au o evoluþie atipicã. ªi aste, în primul rând, pentru cã din peisajul electoral îºi face ieºirea, dupã 14 ani, principalul candidat care a ilustrat cu cea mai mare sugestivitate termenul: Ion Iliescu.Iliescu a fost ºi în '90, ºi în '92, chiar ºi în '96, dar mai ales în 2000, locomotiva care a tras trenul FSN-FDSN-PDSR la peronul guvernãrii. Eºecul din 2000 al preºedintelui pluteºte încã într-o nebuloasã în care unii au vãzut mâna unui destin dirijat din afarã sau un come-back liber asumat. Indiferent despre ce va fi fost vorba, dl Iliescu rãmâne prototipul aportului de voturi. L-a urmat îndeaproape Corneliu Vadim Tudor, în 2000, într-un marº forþat ce a dus în parlament o faunã pestriþã ce nu se aºteptase nici un moment la aºa ceva. Tot un soi de locomotivã a fost ºi Petre Roman în '96, când a fãcut din PD-ul rezultat din coasta FSN-ului, un surprinzãtor partid de guvernãmânt. Alþi candidaþi au tras din greu, plasându-se la remorca propriilor formaþiuni, dar nu despre aceºtia vreau sã vorbesc acum. Ci despre Lia Roberts ºi speranþa, încã secretã (dacã în politicã mai este posibil vreun secret) a PUR-ului cã se va putea agãþa de aceasta pentru a reveni în parlament, unde a ajuns ca vagon de marfã, în 2000, agãþat de tampoanele PDSR-ului.Socoteala pe care ºi-o face Dan Voiculescu este interesantã. Între penitenþa în jurul Canossei din Kisseleff ºi twist-ul de Nevada, este tentat sã îl prefere pe acesta din urmã. Una e sã te întorci la Nãstase cu cãciula în mânã, sperând sã faci uitate atacurile la adrese ciocoismului pesedist ºi alta e sã fluturi drapelul independenþei din limuzina doamnei Lia Roberts, cea cu geamantanele pline de dolari electorali. Deocamdatã asta pare sã fie strategia PUR-ului ºi nimeni n-ar putea sã spunã cã este hazardatã, atâta timp cât Dick Morris mai pãstreazã ceva din aura de fãcãtor de preºedinþi. Chiar dacã nu va reuºi sã facã din doamna Lia prima femeie-preºedinte din România, ar putea sã dea girul parlamentar unei formaþiuni ce-ºi încearcã pentru prima datã puterile de una singurã.
Titlu: Emil dã jos încã un Guvern!
Nr Editie: 1183 Data: Thursday 19 February 2004
Emil Constantinescu declara zilele trecute cã "s-a sãturat pânã peste cap de guvernul Nãstase!" Este o caracteristicã a fostului preºedinte de a suporta premierii în doze mici: pe Ciorbea l-a rãbdat vreo 16 luni; pe Vasile 9 luni; iar pe Isãrescu vreo 11. În cazul lui Nãstase se aflã deja mult peste pragul critic, ceea ce ameninþã sã-i dãuneze. Drept pentru care a iniþiat campania "semneazã ºi dai jos guvernul!"Campania nu este originalã. Ea a mai fost practicatã de un alt politician de rasã, cum a fost Miron Cozma. El ºi-a pus ortacii sã semneze de mai multe ori, dar a reuºit sã dea jos un singur guvern. Pe cel de-al doilea l-a ratat, ºi odatã cu el ºi ºansa de a da jos, din aceeaºi loviturã, ºi un preºedinte. Pe Emil Constantinescu.Fostul preºedinte, scârbit de viaþã politicã, a stat vreo doi ani ºi jumãtate în banca lui. N-a vorbit prea mult. A scris însã enorm. ªi-a strâns între coperþile a patru terfeloage cântãrind vreo 20 de kilograme, experienþa dobânditã la Cotroceni. A pus acolo, la grãmadã, documente pe care le-a luat acasã, deºi ar fi trebuit sã rãmânã în Arhiva preºedinþiei, scrisori primite de la omologi, aprecieri la adresa sa în calitate de lider zonal, felicitãri primite de la admiratori, cereri de la nevoiaºi ºi, pe ici pe colo, aprecieri mai mult sau mai puþin veninoase la adresa foºtilor colaboratori.Dupã o revenire lipsitã de orice relevanþã ºi dupã tranformarea unei fundaþii în partid, Emil Constantinescu constatã cu surprindere cã doar personalitatea sa nu este suficientã pentru a trezi electoratul din amorþire. ªi atunci recurge la echipa de zgomote. Partitura aleasã este aceea de a strânge semnãturi pentru debarcarea guvernului Nãstase. Nu cã n-ar fi nemulþumiþi ºi cã n-ar exista motive pentru care unii sã doreascã înlãturarea de la putere a actualului guve rn. Mi-e teamã însã cã timpul care-i va fi necesar dlui Constantinescu pentru a strânge aceste semnãturi va depãºi considerabil termenul actualului mandat, lucru care nici mãcar nu va oferi vreo ºansã formaþiunii domniei sale de a-i lua locul. Politica e un lucru al dracului de complicat, iar chiulul de la cursuri se plãteºte...
Titlu: Tata ºi fata
Nr Editie: 1184 Data: Friday 20 February 2004
Familia Sârbu are o problemã. Cu declaraþiile de avere. ªi tata ºi fata se împiedicã ºi se bâlbâie când e sã spunã de ce avere dispun. Apare foarte evident faptul cã înaintea declaraþiilor nici mãcar nu se pun de acord. Când tata zice cã nu mai are nimic, cã a renunþat ºi la firme ºi la case în favoarea fetei, fata rãspunde seninã reporterilor cã de bunurile astea se ocupã tata ºi cã ea practic habar nu are. Întrucât familia în cauzã ocupã demnitãþi care întrã sub incidenþa declaraþiilor oficiale de avere, nimeni nu ºi-a pus mintea sã ia în serios discrepanþele din declaraþii, deºi chestiunea face clar obiectul unei legi. ªi, unde-i lege, de regulã n-ar trebui sã existe tocmealã. La români, însã, tocmeala cu legea stã la loc de cinste. Negocierea, ca sã folosim un termen mai modern. Dl. Sârbu pare sã fie un expert în domeniu. Inclusiv în cazul unor evenimente cu consecinþe dramatice, cum a fost n efericita vânãtoare de dupã Crãciunul trecut. ªi atunci dl. Sârbu a oferit mai multe variante legate de condiþiile în care s-a produs accidentul. Ba cã ºoferul nu ºtiu ce-a fãcut, ba cã puºca a cãzut singurã dintr-un pom unde nu se ºtie ce cãuta, ba cã s-a declanºat trãgaciul de nebun, fãrã sã-i fi fãcut cineva ceva. ªi de data aceasta asistenþa a dat dovadã de deplinã înþelegere faþã de dl. Sârbu. Poliþia, care a anchetat accidentul, a trecut conºtiincioasã în raport ceea ce i-a dictat, de pe patul de spital, ministrul cu handicap funcþional. Nici nu le-a trecut prin cap domnilor poliþiºti sã se întrebe cum s-au nãscut celelalte variante. Nici nu era treaba lor. Nu vreau sã spun cã 'organele' ar fi trebuit sã se nãpusteascã asupra ministrului ca asupra unui simplu cetãþean, sã-i punã lampa în ochi ºi sã-l oblige cu pistolul sã dea declaraþie despre ce ºi cum. Vreau sã spun doar cã înt r-un mod aproape straniu, ºeful agriculturii se bucurã, sistematic, de un regim preferenþial, în virtutea cãruia poate sã spunã tot ce-i trece prin cap fãrã teama cã cineva ar putea sã-i verifice spusele.
Titlu: Masochismul naþional
Nr Editie: 1185 Data: Saturday 21 February 2004
Avem, noi românii, ºi presa româneascã în special, o satisfacþie aproape masochistã, de a exulta la orice eºec ºi pe marginea oricãrei perspective ce aduce a catastrofã. Încã din primul moment în care decepþionata baroanã a lansat ideea pedepsirii românilor pentru continuarea pe blat a exportului de copii, am simþit o undã de satisfacþie fluturând pe la urechi ºi prelingându-se insiduos în memoria calculatoarelor de pe care urmau sã iasã editorialele zilelor urmãtoare. Oamenii din presã au un fler cert a ceea ce poate sã þinã pagina întâia sau jurnalul de prime - time. Nu faptele bune, nu succesele: catastrofele se vând cel mai bine, fie cã sunt sau nu stropite cu sânge. O astfel de catastrofã se anunþa a fi suspendarea negocierilor cu România. Cã doamna baroanã ºi dl deputat Oostlander (despre care nimeni nu auzise pânã la momentul respectiv, în fiºa postului sãu nefigurând România) au ieºit la rampã cu aceste lucruri þine de mai multe raþiuni. Una este îngrijorarea pentru bagajul cu care România va veni în Uniune, bagaj din care este necesar sã disparã toatã recuzita ce nu se potriveºte cu viitoarele spectacole. Dar, o îngrijorare cel puþin la fel de mare þine de soarta proprie a membrilor Parlamentului European, unde vor fi alegeri în aceastã toamnã. Or, cine vrea sã mai stea patru ani în confortabilul fotoliu de la Strasbourg, trebuie sã-ºi convingã alegãtorii de acasã cã e bun, cã ºtie lumea de el ºi cã poate sã facã altora zile negre. Pentru orice campanie de acest gen, România pare sã fie cel mai potrivit subiect. Existã, încã din 90, de la mineriadã, o propensiune spre victimizarea - justificatã sau închipuitã - a României. Am ajuns sã jucãm rolul copilului - problemã, care chiuleºte, nu-ºi pregãteºte temele, fumeazã la WC ºi citeºte cãrþi interzise în ultima bancã. Un astfel de elev va trezi suspiciuni ºi când rãspunde bine la întrebãri sau când ajunge la timp la ore. Pentru orice dascãl care se vrea important, exemplul cel mai bun va fi urecherea 'oii negre' a clasei. Ciudatã este, în cazul nostru, reacþia 'familiei': aceasta aºteaptã cu satisfacþie vicioasã orice prilej de a-ºi pedepsi odrasla, de a o tãia de la orice porþie ºi de a-i prevesti - dorindu-l parcã - un viitor sumbru. Cam asta pare cã se întâmplã la noi. Discuþia deschisã, obiectivã, lipsitã de patimã asupra soluþiei de a transforma corigentul în premiant este regula blocatã de chiotul de veselie stupidã oridecâte ori încasãm vreo scatoalcã.
Titlu: Nãstase la Beijing
Nr Editie: 1186 Data: Monday 23 February 2004
Dacã n-ar fi fost episodul nefericit al raportului de þarã ºi al amestecului straniu de amãrãciuni ºi jubilaþie cu care a fost primit, ceea ce s-a întâmplat sãptãmâna trecutã la Beijing ar fi trebuit sã reprezinte un moment semnificativ, de excepþie chiar, al prezenþei României în scena internaþionalã. Din pãcate, ecourile reuniunii dintre delegaþia Internaþionalei Socialiste ºi conducerea Partidului Comunist Chinez - poate cea mai puternicã formaþiune politicã existentã la aceastã orã - s-au lovit de barajul de comentarii critice, chiar catastrofice, produs de decizia Comisiei Europene, chiar dacã nimeni nu era convins de faptul cã suspendarea negocierilor ar fi putut primi undã verde. La Beijing a avut loc o întâlnire, istoricã aº spune, între pragmatica ºi dinamica conducere a Partidului Comunist Chinez ºi o delegaþie a Internaþionalei Socialiste din care au fãcut parte trei foºti premieri ºi unul în funcþie. Cei trei foºti sunt chiar preºedintele IS, portughezul Gutteres, italianul D'Alema ºi danezul Rassmusen, alãturi de francezul Moscovici. Adrian Nãstase este singurul lider socialist în funcþie, la tabloul de comandã al unui guvern confruntat cu obiective majore ºi cu dificultãþi imense. Deºi PSD a fost admisã în Internaþionala Socialistã abia anul trecut, dupã îndelungi împotriviri ale PD-ului, Nãstase a avut privilegiul sã se afle într-o companie selectã, într-un dialog ce poate avea urmãri importante pentru politica globalã. El ºi-a datorat aceastã participare unui element deloc lipsit de importanþã: lui Nãstase i-a aparþinut ideea acestui contact ºi tot el este cel care a perfectat detaliile ºi programul întâlnirii. Sarcina i-a fost facilitatã de excelenta relaþie stabiltã în timp cu liderii chinezi (a vizitat aceastã þarã de nouã ori în ultimul deceniu, ultima sa vizitã, de anul trecut, în plinã blocadã SARS fiind consideratã o elocventã dovadã de prietenie, apreciatã ca atare de cãtre gazde), iar prezenþa delegaþiei în capitala chinezã a fost tratatã ca un eveniment de primã mãrime. Discuþiile purtate au avut darul de clarifica poziþiile ºi diferenþele specifice dintre cele douã curente ideologice, faptul cã nu s-a abordat ideea unei apropieri neexcluzând, în perspectivã, o soluþie de acest gen. În compania unor interlocutori de calibrul celor amintiþi, premierul român a demonstrat o excelentã compatibilitate, meritându-ºi pe deplin rolul precum ºi aprecierile pe care aceºtia n-au ezitat sã le exprime, elogios, în conferinþele de presã care au urmat întâlnirii. Este, poate, pentru prima datã dupã '89, când România joacã un rol de primã mãrime pe scena internaþionalã, ºi când un reprezentant al sãu capãtã ºi justificã o astfel de staturã. Probabil cã, atât pentru noi, cât ºi pentru premierul nostru, deplina confirmare a calitãþilor sale va veni în momentul în care va putea repeta acestã prestaþie într-un context mai acut. Ca cel al Uniunii Europene, de exemplu.
Titlu: Aderarea ca o cursã
Nr Editie: 1187 Data: Tuesday 24 February 2004
Cred cã cea mai pãguboasã abordare a ceea ce trebuie sã însemne intrarea noastrã în Uniunea Europeanã este cea în care operaþiunea este vãzutã sub forma unui meci sau a unui concurs. Asta implicã nu atât o gândire lucidã, pragmaticã, ci o abordare sentimentalã, încãrcatã de pasiuni ºi frustrãri.Ne-am obiºnuit - dintr-un imbold declanºat în egalã mãsurã de politicieni ºi de media - sã privim aderarea noastrã ca pe o competiþie cu cei din jur. De parcã am fi într-un pluton de alergãtori, în care ne obsedeazã nu ideea de a ajunge primii la potou, ci de a nu ajunge ultimii. Ne frãmântã modul în care ne vãd cei din tribune dacã slãbim pasul, sau nu suntem în stare sã ducem trena celor din faþã. Un eventual abandon, din lipsã de antrenament suficient sau de calitãþi fizice necesare este vãzut ca o tragedie ireparabilã, de parcã acesta ar fi ultimul concurs de pe planetã.Or, lucrurile nu stau aºa. Aderarea nu este un concurs, ci un proces. Într-un concurs poþi sã mai câºtigi din întâmplare, cu ceva noroc. Într-un proces nu poþi sãri etape. Trebuie sã le parcurgi pe toate, cu pas egal. Or, pentru a le parcurge, este nevoie sã fii echipat corespunzãtor ºi sã-þi fie foarte clar parcursul ºi semnificaþiile sale.Noi am fãcut din 2007 un pariu. Cu noi ºi cu istoria. Un pariu din care se ia totul sau nimic. Cred cã aici stã marea greºealã. Este evident cã am plecat la acest drum cu handicapuri istorice, de care suntem vinovaþi doar în parte. Este evident cã dorim sã intrãm în Uniune pentru a ne racorda unui sistem ºi unui stadiu de civilizaþie la care putem accede. Dar într-un parcurs normal, firesc ºi pentru care trebuie sã avem resursele necesare. Nu ar fi nimic mai pãgubos decât sã câºtigãm "meciul" lui 2007 fãrã a avea, în realitate, atu-urile necesare pentru a rezista acolo. Iat ã de ce cred cã problema aderãrii - inclusiv cea a rezervelor pe care unii oficiali europeni le manifestã faþã de noi - trebuiesc privite cu realism ºi cu calm. ªi gãsite cele mai bune soluþii pentru atingerea scopului final.
Titlu: Bancherii ºi politica
Nr Editie: 1188 Data: Wednesday 25 February 2004
Dupã decembrie 1989, bancherii - pânã atunci personaje pe care viaþa publicã nu prea le scotea în prim plan - au început sã joace un rol tot mai important.Primul bancher care a fãcut pasul spre politicã a fost Stolojan. Mai întâi ca ministru de Finanþe, în Guvernul Roman, iar apoi ca un reprezentativ premier de tranziþie, dupã mineriadã. Stolojan a revenit la instrumentele lui de bazã dupã un an, mai întâi ca înalt funcþionar al Bãncii Mondiale, iar apoi ca, co-întreprinzãtor privat, pe o platformã ce ar fi trebuit sã devinã politicã. ªi chiar a devenit, dar pe un alt palier, în momentul în care dihonia liberalã avea nevoie de un om din afarã pentru a se calma. Stolojan este în politicã, are ºanse minore de a accede la o nouã funcþie de vârf ºi, probabil, odatã cu alegerile din 2004, va pãrãsi definitiv politica. Un drum oarecum invers a parcurs Miºu Negriþoiu. ªef de Agenþie de Privatizare, sub Roman, a devenit un fel de vicepremier, alãturi de Vãcãroiu. A demisionat ºi s-a apucat de afaceri, zona bancarã fiindu-i cea mai la îndemânã. Exceleazã într-un astfel de job, la una dintre cele mai performante bãnci sub pavilion strãin, dar pare tot mai tentat de ideea revenirii în politicã. Deºi n-o spune. Dealtfel, premierul Nãstase, într-un dialog informal cu presa, avut recent, îºi exprima preþuirea faþã de Negriþoiu ºi speranþa cã acesta va reveni pentru a prelua o funcþie importantã în Executiv, într-un viitor nu prea îndepãrtat.Bogdan Baltazar a debutat în politicã în calitate de purtãtor de cuvânt al lui Roman, cãruia i-a fost nu odatã paratrãznet în faþa atacurilor presei. A urmat ºi el drumul lui Stolojan, staþionând vreo patru ani la Londra, unde a câºtigat bani ºi experienþã la BERD. A revenit pentru a-i face campanie electoralã lui Roman, în '96 - o campanie reuºitã, care l-a readus practic pe acesta la guvernare - a stat puþin pe la FPS ºi s-a prins bine de ghidonul BRD, privatizându-de odatã cu ea. Are o funcþie confortabilã, reprezentativã, de unde-ºi permite sã-i clãnþãne din când în când pe guvernanþi (inclusiv 'guvernul' BNR) ceea ce, evident, nu-i paveazã deloc drumul spre o revenire în politicã. Ceea ce - bãnuesc - nici nu-i trece prin cap. În fine, cel de-al patrulea reprezentant al categoriei în discuþie, Mugur Isãrescu: definit ca un 'campion al supravieþuirii la vârf', acesta s-a identificat cu Banca Naþionalã, la cârma cãreia este din '90, dacã nu mã înºel, imediat dupã ce a revenit de la stagiul de pregãtire efectuat la Washington, oraº cãruia i-a rãmas credincios pânã în zilele noastre. A cochetat cu politica, comiþând chiar un adulter executiv, de vreo 11 luni, în 2000, când a salvat de la ruinã totalã regimul Constantinescu, cu preþul propriei sale imagini, conducând un Guvern pe care nu-l cunoºtea ºi care nu era deprins sã se subordoneze. A revenit, rãsuflând uºurat, în cuibuºorul cãlduþ din Doamnei, de unde scruteazã prin celebrii sãi ochelari un viitor asupra cãruia poate ºi decide. Ar putea, la alegerile din ianuarie, sã rãmânã pentru un al treilea mandat (deja e cel mai longeviv român în funcþie) de 7 ani. Dar, cum viitorul european nu mai rezervã BNR aceeaºi putere ºi acelaºi prestigiu, n-ar fi deloc exclus sã facã pasul cãtre o mare bancã strãinã, reprezentatã în România (are deja câteva oferte tentante). Revenirea sa în politicã este la fel de puþin probabilã ca ºi revenirea la putere a celor pe care i-a cauþionat...
Titlu: Virtuþile diplomaþiei parlamentare
Nr Editie: 1189 Data: Thursday 26 February 2004
Preºedintele Camerei Deputaþilor, Valer Dorneanu, nu este un iubitor de publicitate personalã. Lasã cu voioºie locul altora, preferând discreþia lucrului bine fãcut. În calitatea sa de conducãtor al principalei 'încãperi' a Parlamentului, vãdeºte remarcabile calitãþi de moderator, reuºind nu odatã sã potoleascã ambiþii sau orgolii care riscã sã mineze sau sã încetineascã producþia curentã de legi ºi reglementãri de care funcþionarea mecanismului complex pe care-l reprezintã þara, are nevoie ca de aer.Dl Dorneanu nu este nici un pasionat al drumeþiilor - fie ele în interes de serviciu sau nu. Ba, aº zice, cã dintre cei patru, primii oameni din stat, care cãlãtoresc cu diferite treburi de-a lungul ºi de-a latul mapamondului, domnia sa este cel mai puþin umblat. Porneºte la drum, de regulã, când nu mai are încotro ºi când regulile protocolului ºi ale schimburilor bilaterale nu-i mai permit sã se 'fofileze' pentru a rãmâne de strajã la Casa Poporului. Deplasãrile sale în strãinãtate din acest mandat pot fi numãrate pe degetele de la o mânã. Deºi puþine, ele nu s-au consumat dupã tipicul devenit prea adesea regulã. Recenta vizitã în China, în fruntea unei delegaþii care a reunit reprezentanþi ai tuturor partidelor parlamentare, dl Dorneanu a preferat turismului un program dens, cu vizite la autoritãþi ºi pe la unitãþi economice de la care a dorit sã înveþe câte ceva. Spre disperarea unora dintre membrii delagaþiei, dl Dorneanu n-a slãbit ritmul nici un moment, punând în bilanþul acestei misiuni pe urmele Milescului, câteva idei de analizat, câteva invitaþii pentru reprezentanþii unor afaceri de succes, pentru a-i pune faþã în faþã cu parteneri români, imaginând ºi un sistem prin care relaþiile dintre cele douã þãri - nu doar pe plan parlamentar - sã poatã cunoaºte o binefãcãtoare intensificare, China fiind în acest moment unul dintre modelele de succes ale unui tip original de economie cu adevãrat de piaþã.Dl Dorneanu a mai cãlãtorit anul trecut în Kuweit ºi în Egipt. În preajma iminentului rãzboi din Golf, când alþii ar fi ocolit cu grijã zona, el s-a dus la ºeici ºi, cu o tenacitate care-i este deasemenea caracteristicã, a deblocat un credit din care acum dl Mitrea face drumuri ºi sãli de sport. În Egipt, cu acelaºi tact, a detensionat o situaþie care ameninþa sã devinã explozivã între cele douã þãri, pe fondul unor stereotipuri politice moºtenite de la regimul trecut. În ambele cazuri, Dorneanu n-a fãcut nici valuri, ºi nici nu ºi-a arogat cine ºtie ce merite. A considerat, pur ºi simplu, cã a fãcut ce trebuia sã facã. Diplomaþie parlamentarã.
Titlu: Gura Ocniþei - ar putea fi o anti-Poiana Mare!
Nr Editie: 1190 Data: Friday 27 February 2004
Cã avem probleme în materie de percepþie a noþiunii de handicap, nu mai este un secret. Pentru o Europã obsedatã pur ºi simplu de minoritãþi, ºi care nu precupeþeºte nici un efort (la resurse corespunzãtoare) de a asigura handicapaþilor condiþii care sã-i facã sã se simtã integraþi în societate, modul relativ în care noi, români, abordãm aceastã chestiune, constituie pur ºi simplu o impietate. Nu întâmplãtor calul de bãtaie pentru feluritele acuze care ni se aduc se cantoneazã în aceastã categorie - a copiilor instituþionalizaþi, a suferinzilor de SIDA, a altor categorii de bolnavi cronici. Nimeni nu poate sã afirme cu mâna pe inimã cã în aceºti ani din urmã nu s-au fãcut eforturi pentru a îmbunãtãþi soarta acestor oameni, dar ele s-au concretizat mai ales în zona materialã. Principalul handicap, atât al autoritãþilor, cât ºi al societãþii, în general, rãmâne acela al modului în care este privitã aceastã problemã: ca un soi de eºec, jenant ºi care trebuie ascuns de ochii lumii. Ãsta este lucrul pe care-l înþeleg cel mai puþin strãinii ºi, atunci când se iveºte câte un episod de genul celui de la Poiana Mare, el acoperã ºi, practic, anuleazã toate celelalte eforturi. ªi realizãri.Pentru cã domeniul nu e lipsit de realizãri. Unele dintre ele de-a dreptul spectaculoase. Cum este cazul Spitalului de boli cronice neuropsihice de la Gura Ocniþei, de lângã Târgoviºte. Aici, un medic dotat din plin cu harul grijii ºi atenþiei faþã de semenii în suferinþã - am numit-o pe directoarea Mariana Sãvulescu - se zbate sã asigure pacienþilor condiþii omeneºti de viaþã, într-un mediu care devine, prin forþa lucrurilor, adevãrata familie a bolnavilor. Sunt aici aproape 500 de pacienþi - a cãror vindecare este mai mult decât improbabilã - pentru care s-au gãsit ºi medicamente, ºi hranã, ºi cãldurã - dar mai ales cãldurã sufleteascã. Condiþiile nu tocmai proprii din pavilioanele care au fost cãmine pentru muncitorii petroliºti din zonã, au fost îmbunãtãþite pe cât s-a putut, în aºteptarea unui moment fast: darea în funcþiune a noilor pavilioane. Sunt vreo cinci pavilioane proiectate ºi realizate dupã cele mai exigente standarde - compatibile cu instituþiile de gen din orice þarã dezvoltatã - a cãror construcþie a fost posibilã prin reunirea efortului ºi resurselor autoritãþilor locale, ale ministerului Muncii ºi ale Uniunii Europene. Mobilate ºi dotate cu aparaturã de calitate. ªi pe lângã care lucreazã un colectiv tânãr ºi devotat misiunii sale. Gura Ocniþei ar fi cel mai bun exemplu pe care-l putem da criticilor noºtri de aiurea, faþã de ce suntem în stare sã realizãm!Cu o condiþie: sã fie dat în funcþiune! Deºi, practic, terminat, având nevoie doar de retuºuri, noul ºi modernul spital de la Gura Ocniþei nu funcþioneazã! ªi nici nu pare a avea vreo ºansã, dacã ne luãm dupã "reticenþele" de la Consiliul Judeþean Dâmboviþa ºi de la Ministerul Muncii, unde anumite persoane nu par deloc dispuse sã dea condiþiile de acolo pe mâna unor pârliþi de bolnavi care, la urma-urmelor, pot continua sã trãiascã ºi unde au trãit pânã acum. Fãrã mobilier ºi aparaturã "europeanã".Aceastã atitudine dubioasã ridicã un nou semn de întrebare asupra hotãrârii cu care vrem sã intrãm în rândul lumii civilizate. Chiar ºi la nivelul acesta, al handicapaþilor. Gura Ocniþei ar putea deveni emblema a ceea ce nu este ºi nu ar trebui sã fie Poiana Mare. Cu minima condiþie amintitã...
Titlu: Vicepremierii: þapi ispãºitori?
Nr Editie: 1181 Data: Tuesday 17 February 2004
Aceastã nouã ºi - probabil - ultimã restructurare guvernamentalã (remanieri poate vor mai fi) aduce cu sine o noutate care, cu timpul, s-ar putea sã se transforme într-o constantã executivã. Atâta timp cât guvernul a pãºit pe terenul ferm al înlãturãrii urmelor lãsate de fosta guvernare, cu alaiul de eºecuri ºi de neîmpliniri, premierul a cãlãrit pe un cal alb, galopând mândru în fruntea unui cabinet pedestru. Nu s-a pomenit atunci, nici un moment, despre posibilitatea mandatãrii unor coordonatori de domenii care sã-l mai degreveze de unele dintre corvezi. Dl. Nãstase se arãta atunci în stare sã se ia de piept ºi cu munþii pentru a înfãptui ambiþiosul program de guvernare. Nici la restructurarea din iunie 2002 nu s-a pus problema unor locotenenþi cu atât mai mult cu cât raportul de putere dintre principalii favoriþi a fluctuat în funcþie de însãrcinãrile suplimentare sau de degrevãrile operate în efortul de europenizare a cabinetului. Pra ctic, ezitarea de a nominaliza unul sau mai mulþi vicepremieri, a fost determinatã de dorinþa de a nu acutiza un sistem relaþional aflat ºi aºa pe muchie de cuþit.Ideea vicepremierilor a apãrut cu insistenþã abia când au început sã se facã simþite crizele din campania de aderare ºi a început sã se infiltreze insiduoasã, teama unui eventual rateu. Problema a fost abordatã din perspectiva necesitãþii concentrãrii efortului pe aspectele esenþiale ale demersului de aderare, dar ea este la fel de valabilã ºi din aceea a responsabilitãþilor viitoare. Un eºec în finalizarea negocierilor va fi împãrþit, în timp ce succesul va fi al celui care reprezintã maºinãria de aderare. Atâta timp cât cei care vor ocupa cele douã posturi nu sunt nominalizaþi, pronosticurile au în vedere nu doar competenþa ºi ºansele de succes ale acestora, cât ºi eventuala lor vulnerabiliate ºi capacitate de sacrificiu - sau de a fi sacrificaþi.Sunt, evident, speculaþ ii. Importantã cred cã rãmâne decizia de a consolida demersul de aderare, indiferent de cei care-i formeazã suportul. Cel puþin deocamdatã.
Titlu: Mersul pe sârma legalitãþii
Nr Editie: 1180 Data: Monday 16 February 2004
Ceea ce se întâmplã în Poliþia Românã este cu adevãrat îngrijorãtor. Demiterile în serie de prin judeþe pun în evidenþã o stare practic generalizatã de corupþie ºi de pactizare cu cei care încalcã legea. Poliþiºtii înºiºi sunt printre cei mai zeloºi reprezentanþi ai fãrãdelegii. Primitori de mitã, fãptuitori de abuzuri, violatori în serie, traficanþi de influenþã, poliþiºtii ascund sub epoleþi de-gradarea moralã pe care o înregistreazã corpul poliþienesc. Unitãþi întregi - precum celebra Secþie 5 din Bucureºti - se înhamã voios la furtul de combustibil alãturi de hoþi. Numeroºi purtãtori de uniformã devin bodiguarzi plãtiþi de stat ai unora dintre faimoºii delapidatori sau jefuitori ai acestuia. Mi-e teamã, uneori, cã dacã ar exista, teoretic, posibilitatea de a se face un control sever ºi categoric al tuturor poliþiºtilor din þarã în acelaºi timp existã riscul sã rãmânem, practic, fãrã aceastã instituþie. Ce se întâmplã cu poliþia românã? Chiar nu mai existã acolo oameni dedicaþi misiei lor, persoane înzestrate cu puterea de a nu ceda ispitelor ºi de a-ºi prezerva un statut moral ºi profesional cu care sã se mândreascã? Este modelul negativ al poliþistului corupt ºi abuziv, mai puternic decât cel al servitorului cetãþeanului, onest ºi competent?Nu vreau sã spun cã în poliþie nu existã ºi alt fel de oameni decât cei care de la un timp umplu paginile ziarelor ºi ecranele televizoarelor. Cunosc personal o serie de oameni asupra cãrora n-a planat niciodatã vreo urmã de suspiciune ºi care au reuºit sã-ºi pãstreze demnitatea chiar în condiþiile dificile ale unei tranziþii care-i sacrificã în primul rând pe cei care iau o leafã sau o pensie de la stat. Ei îmi apar, însã, ca o minoritate, dezarmatã în faþa descurcãreþilor de tot felul care exerseazã cotidian mersul pe sârma legalitãþii, incapabili sã transfere mesajul demnitã þii profesionale unei noi generaþii care sã le ia locul ºi sã facã în aºa fel încât sã poatã fi uitatã imaginea de acum.
Titlu: Partidele noi de la noi
Nr Editie: 1179 Data: Saturday 14 February 2004
Supãrat pe Bãsescu, Petre Roman îºi face partid: Forþa Democraticã. Va fi el, fostul lider naþional FSN, ºi câþiva dintre cei care-i împãrtãºesc ideile, inclusiv cele referitoare la Traian Bãsescu. Pe mãsurã ce se vor apropia alegerile, alþi lideri frustraþi vor recurge la aceeaºi formulã pentru a-ºi tranºa rivalitãþile din formaþiunile existente. Noile partide vor deveni o entitate compactã, agitatã, care va încerca sã compenseze timpul scurt avut la dispoziþie prin lungimea intervenþiilor ºi a atacurilor la adresa foºtilor parteneri ºi a puterii în general.Pasiunea românilor de a forma partide este o constantã a perioadei post-revoluþionare. De la cele câteva sute de partide apãrute ca ciupercile pânã la primele alegeri din 1990, ºi pânã la cele vreo douã duzini reînregistrate legal pânã la finele anului trecut, politica româneascã de partid a parcurs un drum lung care, însã, nu a avut practic nici o contribuþie la cererea valoricã a mediului. Apetitul aproape permanent pentru formarea de partide noi vine dintr-un precedent: acela al anului de graþie '90 când iniþiativa privatã erupea debordant. Aºa cum era suficient ca trei inºi sã se adune ºi sã facã o firmã, sau un ziar, tot aºa nu era nevoie de mai mult de un consiliu de conducere ca sã formeze un partid. În structura de cadre a momentului existau mai mulþi ºefi decât membri simpli, acest lucru neimpietând însã asupra dezbaterilor doctrinare.Legile electorale româneºti sunt suficient de permisive, dar chiar dacã n-ar fi aºa tot s-ar gãsi cele mai ingenioase soluþii pentru a face procesul de înscriere cât mai lesnicios. Epidemia micilor partide este sezonierã, se manifestã în anii electorali ºi nu genereazã efecte grave în electorat. De regulã, cum vin aºa se ºi duc. Puzderia de zecimali nu prea reuºeºte sã ciupeascã din prada celor mari decât în rarele cazuri când sunt beneficiarele unor confuzii ( vezi PNL Câmpeanu - în 2000), ei servind mai mult ca zgomot de fond în spectacolul în care evolueazã vedetele electorale. Din pãcate pentru el - pentru Petre Roman - riscul de a se înscrie într-un astfel de algoritm este la fel de mare pe cât entuziasmul cu care s-a purces, în forþã, la crearea unei alternative la Bãsescu.
Titlu: Migraþia politicã ilegalã
Nr Editie: 1169 Data: Tuesday 03 February 2004
Una dintre lipsurile majore ale legislaþiei electorale o reprezintã nesancþionarea trecerii 'frauduloase' dintr-o formaþiune politicã în alta, în special a acealo persoane care beneficiazã de un mandat din partea alegãtorilor. În toþi aceºti ani, din 1990, migraþia politicã a reprezntat unul dintre sporturile favorite ale unui mare numãr de politicieni.Migraþia politicã, la fel ca cea umanã, este un fenomen obiectiv. Ea are cauze ºi efecte. Este, pânã la urmã, o modalitate de revigorare a unor formaþiuni, sau de primenire a altora. Oamenii, ca ºi ideile, sunt în permanentã miºcare. Opþiunile evolueazã ºi ele, în funcþie de ceea ce se întâmplã în jur. De aceea, trecerea dintr-un partid în altul a unei persoane, sau a unui grup de persoane, n-ar trebui privitã cu suspiciune doar pentru motivul cã unii dintre cei care o fac urmãresc ºi obþinerea unor avantaje.Ar fi ºi greu sã ne imaginãm o scenã politicã încremenitã în pro iectul anului 1990, cu aceleaºi figuri în aceleaºi locuri. Ar fi cel puþin plicticos.Nu poate fi însã, normal, ca migraþia politicã sã se producã în zona elegibilitãþii. Un primar sau un deputat, sau un consilier, au ajus acolo unde-ºi exercitã îndatoririle, pe baza unui mandat primit din partea unui grup de alegãtori. Ei l-au trimis acolo ca sã-i reprezinte ºi ca sã le îndeplineascã aspiraþiile. Trecerea aleºilor dintr-un partid în altul poate ºi trebuie tratatã ca o abdicare, sau o dezertare. Ca o obþinere de foloase necuvenite. Este nu doar ilegal, ci ºi imoral. Evident, nu înseamnã cã cineva care nu se mai simte în elementul lui în poziþia respectivã, trebuie bãtut în cuie. Poate pleca unde doreºte, dar cu condiþia renunþãrii la calitatea dobânditã. Vreau sã plec de la PSD la PD sau viceversa, ºi sunt deputat, e OK! Dar plec pe postul de simplu membru de partid!Deocamdatã legiuitorii nu au f ost de acord cu acest principiu în cazul primarilor ºi a consilierilor. Sã sperãm cã atunci când va veni rândul parlamentarilor vor fi cãlãuziþi de mai mult bun simþ etic. ªi vor anula spectacolul lor penibil al 'aviatorismului' politic.
Titlu: Dictatura sondajelor
Nr Editie: 1170 Data: Wednesday 04 February 2004
Opinia publicã româneascã a trecut, aproape cu nonºalanþã, de la neîncrederea în sondajele de opinie publicã, la încrederea oarbã în acestea.Dupã 1990, IRSOP a fost primul institut de specialitate care s-a impus atenþiei publice. Deºi previziunile sale - operate atunci în colaborare cu institutul german INFAS - au fost cât se poate de exacte, ele nu au convins din punctul de vedere al metodologiei. Neîncrederea venea atunci ºi dintr-o cronicã lipsã de obiºnuinþã cu metodele statistice, statul comunist neavând chef sã fie pus în faþa unor altfel de date decât cele pe care partidul le livra ca fiind infailibile. Sociologia în general ºi prognoza bazatã pe eºantionarea statisticã în special nu s-au bucurat de aprecierea ideologiei de partid, fiind suspectate chiar de a avea darul sã punã în circulaþie date ºi rezultate subversive.Neîncrederea post-revoluþionarã în sondaje a fost alimentatã ºi de protestele sau acuzele de manipulare venite din partea celor care se considerau afectaþi de rezultate, oricum mai numeroºi decât beneficiarii.În ultima vreme - ºi mã refer la o perioadã de circa 6 ani - lucrurile s-au schimbat radical. Neîncrederea a fãcut loc fetiºizãrii. Utilizatorii au început sã creadã orbeºte în sondaje, accceptându-le uneori ca o fatalitate. În acelaºi timp, cei mai perspicaci au vãzut în ele un excelent instrument de manipulare ºi de influenþare a publicului. A crescut considerabil numãrul sondajelor "secrete" - þinute sub cheie de beneficiarii care considerau cã nu-i servesc - sau a celor fãcute public parþial. În special, în zona politicului s-a instaurat o veritabilã dictaturã a sondajelor. Ele sunt cele care selecteazã ºi valideazã candidaþi, ele determinã schimbãri de azimut politic, ele frâng cariere ºi traiectorii. Aceastã atotputernicie funcþioneazã aproape fãrã reproº, chiar contra realitãþilor interne ale procedeel or de sondare, departe de a fi perfecte sau de necontestat. Odatã cu numãrul instituþiilor de specialitate, a crescut ºi numãrul "piraþilor" statistici - acele institute care dau o loviturã ºi apoi dispar, sau care acceptã cu nonºalanþã rezultate dinainte ºtiute.Sondajele nu sunt nici infailibile ºi nici indezirabile. Ele sunt sondaje, pur ºi simplu, ºi nu vor putea niciodatã sã se substituie gestului simplu al votului. Pentru cã, la urma-urmelor, urna de vot este unica ºi incontestabila mãsurã a lucrurilor.
Titlu: Tãria la români
Nr Editie: 1171 Data: Thursday 05 February 2004
Tãria a fost o alternativã temporalã la români, care au în sânge apetitul strãmoºilor lor daci pentru rodul viþei de vie. Strugurele a fost domnitorul de drept al Þãrilor Româneºti, în timp ce pruna s-a situat pe poziþie de outsider, cu scurte perioade de dominaþie prin anotimpul friguros.Globalizarea a adus cu sine bãuturi venetice ce ºi-au fãcut loc, insidios, în biografia bãutorului tradiþional. Dintre toþi imigranþii cu grade, cea mai insistentã ºi mai percutantã a fost vodca, spiritul sãu popular ajutând-o sã pãtrundã în spaþii tradiþionale din care i-a alungat pe autohtoni. Celelalte specii - de la cele din cereale pânã la cele din fructe - au avut ºi din rãspândiri limitate, mai mult pe verticala decât pe orizontala socialã. S-ar fi putut spune cã nu tãria este cea care îi caracterizeazã pe români, ci moliciunea voioasã sau melancolicã a mustului ajuns la maturitate.Iatã însã cã statisticile ne obligã sã ne modific ãm percepþiile. Un studiu efectuat recent de specialiºti aratã cã unul din ºase români este consumator consecvent ºi responsabil de tãrii, ceea ce în cifre absolute înseamnã trei milioane ºi ceva. Tot statisticile spun cã în cadrul acestui eºalon, dominaþia bãrbatului nu este atât de categoricã cum am fi tentaþi sã credem ºi cã, tot mai mult, femeile þin piept bãrbaþilor în lupta cu paharul de tãrie. Dupã aceleaºi socoteli, cât sunt ei de sãraci, bãutorii români de tãrii scot din buzunar, anual, nu mai puþin de 300 milioane de dolari! Este o cifrã impresionantã, chiar dacã la acelaºi calcul sumar ar reveni fiecãruia mai puþin de o sutã de dolari. Având însã în vedere faptul cã drojdierii nu fac parte, în marea lor majoritate, dintre cei cu venituri medii ºi mari, reiese cã, nu de puþine ori, aceºtia dau mai muþi bani pe bãuturã decât pe mâncare. Tãria pare sã þinã de foame, ºi de sete, ºi de cald. Când m ã gândesc însã cã cei vreo 15 morþi prin îngheþ din acest început viscolit de an s-au petrecut pe lumea cealaltã pe fondul amorþirii simþurilor de pe urma tãriei, mai cuget asupra realitãþii ultimei calitãþi a acesteia.
Titlu: Mãcelul de pe ºosele
Nr Editie: 1172 Data: Friday 06 February 2004
Vãd, la jurnalul TV, rãmãºiþele contorsionate ale unui automobil din care au fost scoase cu dificultate trupurile zdrobite ale membrilor unei familii: tatã, mamã, copil de trei ani. Un alt copil, de 8 ani, se zbate între viaþã ºi moarte. O familie de români, emigraþi în Anglia, care venise dupã câþiva ani sã-ºi revadã rudele ºi meleagurile natale...Astfel de tragedii se întâmplã zilnic. ªi tot zilnic, televiziunile înfometate de evenimente care sã ne biciuiascã atenþia, ni le prezintã cu lux de amãnunte. Fãrã ca sã trezeascã, de cele mai multe ori, ecoul dorit. Moartea, vãzutã la televizor, s-a banalizat. Tresãrim doar când cei care-ºi gãsesc sfârºitul pe asfalt sunt personaje cunoscute sau apropiaþi. Atunci tragedia capãrã o dimensiune concretã. Dar la fel de ireparabilã. Pe vremea comuniºtilor, circulaþia rutierã era una dintre zonele cele mai controlate ºi mai verificate ale vieþii noastre. Nu atât din dragoste de om ºi din grijã faþã de sãnãtatea noastrã, cât din faptul cã automobilul tindea sã devinã una dintre libertãþile a cãror scãpare de sub control putea fi periculoasã pentru sistem. De aici teroarea instauratã la ordin, restricþiile de tot felul, mãsurile absurde. Dar între toate aceste aberaþii, figura ºi un lucru, cred eu, bun. Miliþienii de circulaþie erau judecaþi de superiorii lor în funcþie ºi de câte accidente se înregistrau în "parohia" lor. Un ºef de circulaþie dintr-un oraº sau judeþ unde se produceau mai multe accidente grave îºi putea lua adio de la promovare ºi risca sã fie trimis prin vreo localitate prin care nu circulau decât cãruþe. Asta îi obliga pe miliþieni sã supravegheze mai atent zonele cu potenþial de accidente, sã urmãreascã sistematizarea rutierã, sã-i atenþioneze mai des pe participanþii la trafic asupra pericolelor pe care le pot întâmpina. Mai aveau miliþ ienii de circulaþie ore de specialitate în ºcoli, instruiau patrule de copii, fãceau publicaþii de popularizare - cu alte cuvinte, muncã educativ-preventivã. Întrucât aceasta a fost consideratã a face parte din recuzita represivã a odiosului sistem, a fost abrogatã ºi astãzi poliþia de circulaþie pare a fi prea ocupatã cu numãratul morþilor pentru a mai avea timp de prevenire.Nu vreau sã spun cã acestui lucru i se datoreazã numãrul crescând de accidente, cã drumurile proaste n-au nici o vinã, cã lipsa marcajelor ºi iresponsabilitatea unor ºoferi se exclud din calcul. Dar cred cã este unul dintre elementele importante ale procesului de reducere a mãcelului de pe ºosele.
Titlu: Finanþarea campaniei electorale
Nr Editie: 1173 Data: Saturday 07 February 2004
Dl Dan Drosu ªaguna, preºedintele Curþii de Conturi a României, ne-a fãcut cunoscut faptul cã, din acest an, instituþia pe care o conduce va proceda, în premierã, la controlul finanþãrii campaniei electorale. Asta înseamnã cã, dupã alegeri, partidele vor trebui sã prezinte registrele în care au consemnat cum s-au cheltuit banii publici. Pentru cã banii de campanie sunt bani publici, iar cheltuiala lor trebuie sã se facã în conformitate cu reglementãrile privitoare la banul public.Nu-l invidiez pe dl ªaguna. Probabil cã nici nu vor apuca bine inspectorii sãi sã deschidã registrele partidelor, cã ºefii acestora îºi vor ridica cu mânie glasurile împotriva presiunilor la care sunt supuºi, denunþând cu curaj aservirea instituþiei faþã de felurite interese ºi jocuri de culise.ªi nici nu cred cã inspectorii dlui ªaguna vor gãsi mare lucru în aceste registre. Ele sunt pentru mãrunþiºul primit de partide de la stat. Iar dacã partide le ar sta în ele, nu ºtiu ce campanie electoralã ar mai fi aceea. De ani de zile, fel de fel de asociaþii civice încearcã sã punã de acord cifrele pe care le declarã partidele cu cele care reies din calculul aritmetic al costurilor afiºelor, spoturilor de televiziune, broºurilor ºi bannerelor care împânzesc þara. Dacã te iei dupã partide, campania nu face nici doi bani. Dacã te iei dupã realitatea cifrelor, ea face zeci ºi zeci de milioane. De dolari. De unde vin aceºti dolari? Din buzunarele celor dornici sã obþinã o imunitate pentru creditele neperformante pe care le-au luat ºi nu le-au mai înapoiat. De la cei care sperã cã ajunºi dom' senator sau deputat, uºile licitaþiilor de tot felul li se vor deschide larg. De la cei care vor sã-ºi punã în palmares un titlu de ales al poporului, dupã ce-au cules roadele propriilor alegeri.Or, aceºtia nu vor declara niciodatã dlui ªaguna câþi bani bagã în campanie ºi nici de unde -i iau. Aºa încât problema finanþãrii campaniei electorale rãmâne una clarã ºi - mai ales - echidistantã.
Titlu: Anunþ publicitar
Nr Editie: 1174 Data: Monday 09 February 2004
"Domnul ministru S informeazã pe aceastã cale opinia publicã din þarã ºi de peste hotare asupra faptului cã starea sa de sãnãtate s-a îmbunãtãþit considerabil ºi cã parcurge paºii necesari revenirii active, la maxima capacitate, în funcþia pe care o ocupã. Faza criticã a nefericitului accident a fost depãºitã datoritã abnegaþiei de care a dat dovadã corpul medical ºi susþinerii permanente de care s-a bucurat din partea colaboratorilor sãi apropiaþi. De la ieºirea sa din spital, dl ministru s-a retras la casa sa de la þarã unde parcurge cu conºtiinciozitate un program riguros de antrenament pentru refacere, sub atenta îndrumare a personalului de specialitate. Lucrurile merg spre bine în mod clar ºi, în curând, dl ministru îºi va putea relua activitatea la (aproape) întreaga capacitate. Celor care i-au adresat cuvinte ºi mesaje de încurajare, legate de bunul mers al tratamentului, dl ministru le dã asigurãri cã activitatea ministerului nu a avut de suferit. Modelul de conducere prin telefon, fax ºi chiar email a dat rezultate spectaculoase, putându-se afirma cã "maºina" executivã a parcurs cu exactitate traseul, chiar dacã "ºoferul" nu se afla la volan. Comenzile maºinii au fost acþionate cu precizie de cãtre secretarii de stat, care au reuºit sã se sincronizeze de parcã ar fi fost unul singur, operând cu exactitate ºi asupra direcþiei, ºi a acceleraþiei, ºi a frânelor, luminilor, ºtergãtoarelor de parbriz - ºi nu în ultimã instanþã - a claxonului. Acesta din urmã a funcþionat cu adevãrat la parametrii europeni, din acest punct de vedere dosarul de negociere a integrãrii putând fi considerat ca ºi soluþionat.Trãgând din cele întâmplate învãþãminte cuvenite, dl ministru dã asigurãri opiniei publice cã, în momentul în care îºi va relua pe deplin activitatea curentã, vor da dovadã de mult mai multã atenþie ºi spirit organizatoric, astfel încât nimeni sã nu mai poatã atenta la integritatea membrilor Executivului, ºi cã va reuºi sã convingã de faptul cã dispune de instrumentele necesare pentru a da greutatea cuvenitã deciziilor sale. Va fi, deasemenea, mult mai atent cu cei pe care-i va avea în jurul sãu, pentru a nu-ºi afecta imaginea prin incidente similare."
Titlu: Naºii orfanilor României
Nr Editie: 1175 Data: Tuesday 10 February 2004
Politica demograficã a lui Ceauºescu ºi sechelele ei ne-au fãcut sã intrãm în posesia unui straniu pachet umanitar: numãrul tot mai mare de copii pe care þara nu ºi-i doreºte ºi nici nu ºi-i permite!În aceastã situaþie, una dintre soluþiile ieºirii din crizã a constituit-o practica adopþiilor internaþionale. Copiii au devenit una dintre mãrfurile principale de export, pe seama lor prosperând tot felul de fundaþii pragmatice ºi, pe lângã acestea, o droaie de funcþionari prin ale cãror mâini treceau dosarele de adopþie.Vârful de activitate ale acestei ramuri a economiei naþionale s-a înregistrat între 1997 ºi 2000, când copiii au fost exportaþi pe bandã rulantã. A venit 2001 când, sesizatã asupra acestui aspect extrem de sensibil pentru conºtiinþele comunitare, doamna baroneasã Nicholson s-a implicat personal în procesul de sistare a exportului ºi în adoptarea de cãtre România a cadrului organizatoric cel mai potrivit: înlocuirea clasicelor or felinate cu sisteme mai umane ºi mai europene de îngrijire a copiilor abandonaþi ºi de stimulare a înfierilor în plan naþional. A fost o loviturã durã datã reþelelor de tranzacþionare a orfanilor, care ºi-au vãzut dintr-o datã afectate bugetele ºi bunãstarea. Moratoriul la care a procedat Guvernul la presiunile venite dinspre Bruxelles ºi Strasbourg a lãsat în aer o serie întreagã de proceduri aflate în diferite stadii, cele de "pe þeavã", cum sugestiv le-a definit premierul. Or, în ciuda moratoriului, acestea au continuat sã funcþioneze, în spatele doamnei Nicholson ºi cu ºtiinþa câtorva dintre factori responsabili care s-au prevalat de lobby-ul la nivel înalt al câtorva naþiuni, între care unele foarte europene. Aflat între ciocanul intervenþiilor ºi nicovala moratoriului, guvernul a aplicat doctrina naþionalã: zicem ca ei ºi facem ca noi! Astfel, pe lângã naºii de "botez", între care baroneasa cea gãlãgioasã ºi ma rele maestru al combinaþiilor, ªerban Mihãilescu, au apãrut "naºii " de transfer: Berlusconi, Prodi, Aznar, Sharon, Bush ºi alþii. Cu asemenea susþinere, soarta copiilor români pãrea asiguratã. ªi aºa ar fi fost dacã n-ar fi intervenit clasicele scurgeri de informaþii care au inflamat sensibilitãþile Comisiei Europene: 1.000 de copii, traficaþi în culisele moratoriului, în doar trei ani!Era ºi imposibil ca un scandal de asemenea proporþii sã nu izbucneascã, el acuzând nu atât manevrele ilicite ale Guvernului Nãstase, cât nesinceritatea acestuia. Cum va ieºi Executivul din acest clinci s-ar putea sã aflãm chiar în aceste zile, în care eminenþa supremã a drepturilor copilului european investigheazã situaþia la faþa locului!
Titlu: "Doctrina naþionalã"
Nr Editie: 1177 Data: Thursday 12 February 2004
Episodul acut al iniþiativei suspendãrii negocierilor de aderare cu România, pe motiv de nesinceritate faþã de Uniune în ceea ce priveºte suspendarea adopþiilor internaþionale, a creat o adâncã tulburare în mediul politic. Guvernul ºi partidul aflat la putere au încasat cu stoicism loviturile directe aplicate de baroanã, în timp ce Opoziþia exultã la gândul foloaselor politice pe care le-ar putea trage de pe urma acestui incident, care nu dã deloc semne cã ar putea fi ºi ultimul. De ce?Pentru cã la baza întregii þãrãºenii stã un lucru: "doctrina naþionalã" în materie de seriozitate ºi onestitate. Aceasta ar putea fi tradusã, la modul simplist, prin enunþul: "Zicem ca ei ºi facem ca noi". A fost experimentatã de-a lungul vremii în variile situaþii în care ne-am aflat în clasica poziþie de subordonare faþã de puterile care ne-au luat în grija lor. Cu romanii, cu vizigoþii, cu turcii, cu ruºii ºi cu cine s-a mai perindat pe la periheliul politicii, am jucat rolul de supuºi cu talent, ceea ce ne-a conferit avantajul unei libertãþi relative mai mari, în interiorul restricþiilor tipice. Asta a fãcut ca, la momentul potrivit sã putem "întoarce armele" ºi sã obþinem avantaje istorice, memorabile, deºi nu întru-totul onorabile. Marele nostru talent s-a manifestat în procesul "ducerii de nas" a stãpânilor, prin atitudinea noastrã spãºitã. Bãnuiesc cã într-un astfel de context au trecut romanii Dunãrea, sub Tiberiu, la fel cum sub Hruºciov, Dej i-a fãcut pe ruºi sã treacã Prutul înapoi de unde veniserã. Pe fondul nostru mental, situaþia prezentã nu diferã esenþial de cele care au precedat-o. Avem doar de ales între cei doi suverani puternici, sub ale cãror poale ne zbatem noi sã intrãm, acum. ªi pe care îi tratãm în virtutea preceptelor "doctrinei naþionale": când se îngroaºã gluma, zicem ca ei ºi continuãm sã facem ca noi. Uneori þine, alteori nu. Când suntem prinºi cu ocaua micã, gãsim scuze de genul lobby-ului ºi a presiunilor externe, deºi adevãratul motiv al încãlcãrii embargoului a constat în presiunea intereselor interne.Probabil cã negocierile nu vor fi suspendate, numãrul celor de la Bruxelles care nu doresc sã agite apele acum, în prag de alegeri europene fiind superior celor care doresc sã se evidenþieze prin sancþiunile aplicate României. Problema rãmâne, însã, ºi odatã cu ea tentaþia recidivei.
Titlu: Pãpuºile politice în pericol!
Nr Editie: 1178 Data: Friday 13 February 2004
Apariþia unui show politic cu pãpuºi în reþeaua posturilor de televiziune româneºti era un eveniment previzibil. El s-a ºi produs, nu demult, pe un post specializat în ºtiri, fãrã ca aceastã noutate sã genereze un interes deosebit din partea telespectatorilor. Cel puþin indicii de rating nu exprimã o atare eventualitate, iar lucrul este cu atât mai ciudat cu cât emisiunile de acet gen s-au bucurat, pretutindeni, de o mare popularitate ºi de un succes instantaneu, pe unde sunt difuzate. Ultimul exemplu ni-l oferã televiziunea rusã, unde show-ul de pãpuºi politice strânge în faþa micilor ecrane multe milioane de telespectatori.Am încercat sã-mi explic de ce un gen atractiv în sine nu reuºeºte la noi sã capteze interesul. Pãpuºile sunt reuºite, subiectele sunt de actualitate, iar animaþia se desfãºoarã în condiþii normale. Cred cã lipsa principalã rezidã în text. Mai precis în lipsa lui de haz. Este capitolul pe car e producãtorii emisiunii l-au tratat cu mai puþinã atenþie, crezând poate cã amuzantele pãpuºi vor fi suficiente prin ele însele.Nu este aºa. Dialogurile sunt terne, n-au nerv, iar abordãrile sunt forþate sau excesiv realiste, ceea ce face ca ficþiunea sã nu mai joace rolul care se aºteaptã de la ea. În aceste condiþii, show-ul nu-i mai intereseazã nici pe copii - care au la dispoziþie Cartoon Network - ºi nici pe maturi, care mutã postul cu telecomanda, pe ºtiri.Pentru cã aici, la ºtiri, se desfãºoarã adevãratul show comico-politic. Aici, personajele în carne ºi oase concureazã cu succes pãpuºile, iar scenariile n-au nevoie de corecturile nici unui autor, ele însele fiind, în realismul lor adeseori atroce, producãtoare de haz ºi bunã dispoziþie. Tot mai mult ºi mai des, realitatea politicã de fiecare zi excede orice ficþiune. Savoarea limbajului, comicul situaþiilor ºi absurdul dialogurilor fac ca trupe, precum "Vacanþa Mare" sã fie considerate desuete ºi depãºite de realitate. Este, practic, o concurenþã neloialã pe care actorii scenei politice o fac actorilor scenei dramatice, printre mulþi dintre aceºtia prefigurându-se, ameninþãtor, spectrul ºomajului. Iar cu cât termenul fatidic al alegerilor se apropie, cu atât pericolul care pândeºte producþii de genul celei amintite în preambul creºte, cu pierderile morale ºi financiare de rigoare.
Titlu: Un nou moment critic în Balcani
Nr Editie: 1191 Data: Saturday 28 February 2004
Ca deobicei, este nevoie sã se întâmple o tragedie ca sã se realizeze valoarea ºi importanþa istoricã a unei personalitãþi, ºi fostul preºedinte macedonean nu face excepþie.Boris Trajkovski a fost una din piesele de rezistenþã ale puzzle-ului balcanic, a cãrui tectonicã este încã departe de a se fi liniºtit. Împãrþirea Iugoslaviei din primii ani ai deceniului trecut a produs entitãþi solide, de genul Sloveniei ºi Croaþiei, dar ºi hibrizi, precum Bosnia-Herzegovina, Kossovo ºi - nu în ultimul rând, Macedonia. Aceasta s-a nãscut pe fondul unui contencios acut cu Grecia, care nu a admis transferul numelui provinciei sale istorice cãtre noua entitate, pe care ºi astãzi continuã sã o denumeascã "Fosta republicã iugoslavã Macedonia". Ea a moºtenit, deasemenea, un dezechilibru demografic marcat, între populaþia de origine macedoneanã, în scãdere ºi cea de origine albanezã, în creºtere. Dezechilibrul demografic se reflectã, la Skopje ºi în cel religios. Practic, dupã Bosnia ºi Kossovo, Macedonia este cea de-a treia "citadelã" a islamismului, nu lipsit de accente fundamentaliste. Trajkovski a devenit preºedintele þãrii în 1999, pe fondul unui echilibru interior extrem de fragil, susþinut cu dificultate de trupele strãine staþionate acolo pentru a controla situaþia post-conflict. Finalul rãzboiului din Kossovo a gãsit Macedonia nepregãtitã în faþa invaziei refugiaþilor albanezi ºi câteva luni de zile þara s-a aflat în pragul unui rãzboi civil.Graþie calitãþilor sale personale ºi respectului dobândit în cercurile internaþionale, Trajkovski pãrea cã reuºise sã stabilizeze þara în ultima perioadã. Accidentul de avion din Bosnia ridicã însã, deja, mari semne de întrebare legate de evoluþia evenimentelor. Fãrã îndoialã cã cercurile radicale ale ambelor tabere naþionaliste - albanezã ºi macedoneanã - nu vor pierde acest prilej fãrã a încerca sã dobândeascã niºte avantaje, cu toate riscurile ce pot decurge de aici. Comunitatea europeanã este deja pusã în situaþia de a relua gestionarea unei noi crize într-un spaþiu care i-a dat deja suficientã bãtaie de cap ºi în care frãmântãrile dramatice sunt încã departe de a fi luat sfârºit.