Titlu: Iliescu-premier?
Nr Editie: 1402 Data: Monday 01 November 2004
Ca deobicei, sursele unei asemenea informaþii sunt 'confidenþiale ºi de maximã încredere'. Faptul cã preºedintele în exerciþiu nu le confirmã poate fi pus, ca deobicei, pe seama 'secretului' ºi a lipsei de încredere în presã.Dacã e sã ne aplecãm asupra problemei considerându-l pe dl Iliescu un colecþionar de funcþii ºi demnitãþi, atunci este sigur cã aceea de prim-ministru este una dintre cele care îi lipsesc din panoplia de deasupra ºemineului de acasã (dacã are aºa ceva în Primãverii). A fost preºedinte, mai tot timpul, iar în rãgazul petrecut în Opoziþie, îndatoririle de preºedinte al partidului l-au fãcut sã nu tânjeascã dupã o funcþie ºi în Parlament, instituþie pe care, dealtfel, a frecventat-o cu decenþã. Care ar fi motivul pentru care dl Iliescu ar dori sau ar fi nevoit sã devinã premier, în cazul în care PSD (plus PUR) va câºtiga legislativele? Nici unul, dupã pãrerea mea. Deºi într-o formã fizicã ºi psihicã excelentã, preºedintele actual nu are nici un chef sã intre în malaxorul executiv al unei guvernãri care promite de pe acum sã fie una de sacrificiu. Indiferent cine va câºtiga, estre extrem de puþin probabil cã va mai rãmâne la putere dupã intervalul 'de foc' 2004-2007, care va însuma cele mai dure mãsuri ºi cele mai variate restricþii determinate de aplicarea condiþiilor de intrare în Uniunea Europeanã. Din acest punct de vedere, competiþia din noiembrie este, practic, una sinucigaºã, iar dl Iliescu nu are nimic dintr-un kamikadze, mai ales acum, la încheierea celor 10 ani petrecuþi la Cotroceni, de unde a putut vedea mai bine ºi mai clar limitele ºi dificultãþile funcþiei executive. Domnia sa va prefera - a ºi acceptat public, dealtfel, acest lucru - sã se reinstaleze în fotoliul de preºedinte al partidului, împreunã cu o echipã mai adecvatã stilului sãu de a face politicã, pentru a încerca sã-ºi punã în aplicare principiile enunþate pe când se afla în afarã, sau pe lângã partidul lãsat în custodia actualilor sãi pãstori.
Titlu: Un jamaican la curtea regelui George
Nr Editie: 1417 Data: Thursday 18 November 2004
Unul dintre marile tabu-uri americane constã în faptul cã un negru nu poate deveni preºedinte al Statelor Unite. Asta nu înseamnã însã cã un om de culoare nu poate ajunge pe unele dintre cele mai înalte trepte ale administraþiei. Regula a fost întãritã, de douã ori chiar, în cursul primului mandat al lui G.W.B. când a lucrat cot la cot cu doi politicieni de culoare - ministrul de Externe, Colin Powell, ºi consilierul pe probleme de securitate naþionalã, Condoleezza Rice.Powell este un personaj emblematic pentru visul american. Jamaican de origine, el a intrat în armatã unde a urcat treaptã dupã treaptã (în aceeaºi armatã care în al doilea rãzboi mondial îi folosea pe negri doar la servicii ºi nu în calitate de combatanþi) pânã la funcþia de ºef de Stat Major al Armelor Reunite, în timpul primului rãzboi din Golf, purtat de tatãl actualului preºedinte. Adoptat de fiu, Powell a desãvârºit (pânã la un punct) opera primului, în calitate, de data aceasta, de diplomat - profesie pentru care a dovedit reale calitãþi. Douã sunt ipostazele în care mi s-a fixat în memorie imaginea actualului demisionar de la Casa Albã.Prima dateazã din toamna lui 2002, la Summit-ul Pãmântului, organizat în Africa de Sud, la Johannessburg. Powell a fost atunci emisarul preºedintelui Bush, care nu a dorit sã se numere printre ºefii de state prezenþi la o discuþie delicatã, pe tema împãrþirii resurselor pãmântului între bogaþii ºi sãracii Planetei. Un emisar cum nu se putea mai potrivit, culoarea sa corespunzând celei care caracterizeazã sãrãcia. Sãracii, însã, nu l-au acceptat. L-au huiduit de la începutul pânã la capãtul discursului susþinut cu dificultate ºi cu demnitate. A tãcut minute în ºir, ascultând fãrã sã i se clinteascã o trãsãturã a feþei, corul invectivelor pe care nu le merita. N-a fãcut pasul înapoi . Ca un adevãrat ostaº, a rãmas la datorie pânã la capãt... Cea de-a doua dateazã din timpul pregãtirilor pentru invadarea Irakului ºi a încercãrilor americanilor de a convinge comunitatea internaþionalã cã Saddam nu va ezita nici un moment sã foloseascã armele de distrugere în masã pe care le deþine.Mai bine de o orã, Powell a citit în faþa Adunãrii Generale a ONU tot felul de tabele ºi a comentat neconvingãtor imagini în care nu reuºea nici el sã vadã mare lucru. Era o caznã cumplitã, cãreia-i fãcea faþã doar din acelaºi sentiment al datoriei, prezentã în militarul din el, deghizat în diplomat. Nu a fost o prestaþie lamentabilã. A fost, cel mult, una de care cred cã s-a jenat întotdeauna. De-acum înainte, în viaþã, jamaicanului eliberat de la curtea regelui George, nu mai are de ce sã întâmpine situaþii de acest fel. Pentru cã, abia acum, urmaºul sclavilor, este un om liber.
Titlu: Partidul Bunei Guvernãri
Nr Editie: 1418 Data: Friday 19 November 2004
Existã, în þãrile dezvoltate, o tendinþã. Aceea de a înlocui ideologia - de dreapta, stânga, centru - cu practica 'bunei guvernãri'. Aceasta ar putea fi sintetizatã ca o combinaþie cât mai armonicã între nevoile cetãþeanului ºi interesele statului. Ea depinde însã de experienþa acumulatã în timp ºi de existenþa unui eºalon important de administratori publici calificaþi.Este România aptã de a trece, de la guvernãrile pesediste sau cederiste la 'buna guvernare'? Dupã pãrerea mea, nu. N-au trecut decât aproape 15 ani de când þara noastrã a pãºit pe drumul accidentat al economiei de piaþã ºi al democraþiei. Cu toate progresele înregistrate, cu tot statutul de economie funcþionalã ºi de democraþie fiabilã, lucrurile nu au ajuns încã în punctul în care sã se poatã desprinde din corsetele ideologice de partid. Buna guvernare este potrivitã acolo unde inegalitãþile sociale flagrante au fost eliminate ºi unde se pune problema calitãþii vieþii, nu a supravieþuirii. Societatea româneascã abia a fãcut pasul cel mare spre inegalitate, despãrþindu-se de egalitarismul comunist, ºi încercând sã-ºi constituie o clasã medie care sã mai echilibreze discrepanþa dintre 'cei 300' sau câþi vor fi fiind la vârf, ºi cele vreo '5 milioane' care trãiesc la limita sau sub nivelul venitului minim.În aceste condiþii, ideologia rãmâne încã o necesitate, clasele sociale dorind sã se regãseascã în programele acestora: cei sãraci - în social-democraþie; cei bogaþi - în liberalism. Cã lucrurile se amestecã adeseori ºi cã guverne de dreapta adoptã poli tici stângiste ºi viceversa nu este nici mãcar o surprizã, la câte merg la noi de-a-ndoaselea. Ceva, însã, din doctrinã se face simþit. Numai cã, atunci când se produce chiar cu bunã intenþie, este suspectat de a fi altceva. Valul de mãsuri luate de guvern în ideea sprijinirii celor cu venituri reduse poate fi privit ca un lucru normal. În fond, ce altceva ar trebui sã facã un guvern, decât sã îmbunãtãþeascã viaþa cetãþeanului? Numai cã începe povestea contestãrilor ºi a acuzelor. Populism, mitã electoralã, etcetera. Existã însã un soi de populism care n-ar avea de ce sã fie rejectat. Acela sincer. În care conteazã oamenii.Existã chiar ºi un demers de aceastã naturã, de înþeles: ce guvern nu-ºi doreºte sã fie reales? ªi ce guvern nu ar face ceea ce e în stare sã facã, dacã poate ºi are resursele necesare? Ar fi procedat oare Alianþa D.A., altfel, dacã se afla la guvernare în locul PSD-ului? Mã îndoiesc. Ar fi fãcut aproape acelaºi lucru (dacã ar fi reuºit sã creeze ºi resursele) ºi ar fi întâmpinat aceleaºi reproºuri ºi acuze din partea unui PSD în Opoziþie.Acesta este jocul. ªi-l vom juca, pânã când vom reuºi sã aducem la putere Partidul Bunei Guvernãri.
Titlu: Cursa de 2004 plat!
Nr Editie: 1419 Data: Saturday 20 November 2004
Peste o sãptãmânã ºi o zi vom avea deja câteva dintre rãspunsurile pe care le aºteptãm de la actualul scrutin electoral: pe mâna cãrei (cãror) formaþiuni politice vom da þara pentru urmãtorii patru ani? Pe mâna cãrui preºedinte o vom da pentru urmãtorii cinci?Deºi primul rãspuns este, de departe, cel mai important, ºi cu urmãrile cele mai profunde, interesul public continuã sã rãmânã focalizat pe disputa la vârf pentru Palatul Cotroceni. Existã un consens aproape unanim - alimentat în special de sondajele de opinie - cã în ciuda celor 12 participanþi, cursa se va desfãºura, în continuare, în doi. Actualul premier a plecat din pole position ºi continuã sã conducã, talonat îndeaproape de primarul general, care vãdeºte resurse ºi suflu pe care puþini i le-ar fi bãnuit. Bãsescu face, în acelaºi timp, o cursã tacticã, rezervându-ºi un atac decisiv pe ultimii metri. Aceasta, însã, în situaþia în care va reuºi sã menþinã distanþa d intre el ºi premier la o valoare rezonabilã. Aproape indiferenþi la timpi, cei doi ºtiu cã este puþin probabil ca vreunul din ei sã scoatã recordul prin care sã câºtige încã din calificãri ºi cã timpii pe care-i vor înregistra aici nu vor conta prea tare în finala din care se va pleca, practic, de la zero. Rezultatele celorlalþi competitori vor fi importante doar în mãsura în care vor reprezenta procente semnificative pentru a fi preluate de cãtre cei doi. Adevãrata campanie, pentru câºtig, se va da abia dupã primul tur ºi atunci va conta scorul obþinut la legislative, care va putea fi folosit ca block-start.Deºi lucrurile par clare, nu este deloc exclusã ºi o surprizã. Aceea ca între cei doi favoriþi sã se interpunã un al treilea: Vadim. Acesta duce o campanie interesantã, debarasatã de vechile cliºee ºi atractivã pentru nehotãrâþii care nu se regãsesc în demersurile primilor doi. Puþin probabilã, trecerea lui Vadim din calificãri în finalã nu e imposibilã. Însã, în mod aproape sigur, el va fi cel care asigura victoria celui rãmas în cursã.
Titlu: Demonizarea generalului armatei moarte
Nr Editie: 1420 Data: Sunday 21 November 2004
Este uimitor cum în momente de stres emoþional, oamenii pierd simþul realitãþii în proporþie de masã. Este suficient sã iei la rînd titlurile apãrute în presa de dupã meciul de fotbal de la Erevan ca sã constaþi cã nici dacã ne-ar fi invadat gãgãuzii lui Smirnov, nu am fi reacþionat atât de violent ºi de categoric. Meciul egal realizat de selecþionata generalului Puiu a devenit brusc cea mai mare catastrofã naþionalã care s-a abãtut asupra României din toate timpurile ºi n-au lipsit decât niºte decrete sau hotãrâri de guvern pentru a o legitima. Din fericire, de data aceasta Guvernul a manifestat mai mult bun simþ decât presa ºi a lãsat lucrurile în voia lor. 'Voia lor' însemnând cã, pânã una-alta, fotbalul rãmâne un joc ºi, ca orice joc este supus hazardului. La fel de mult cum este supus, ca om, ºi Puiu Iordãnescu, cel care, dacã nu ºi-ar fi dat demisia, ar fi fost, probabil, linºat în Piaþa Universitãþii de cãtre cohortele de fani nemulþumiþi, conduºi de cãtre intransigenþii cronicari de fotbal. Culmea este cã între glorie ºi dezastru n-a fost decât un gol, pentru cã, dacã pe acelaºi fond al unui joc onest, în gheaþa vreunui român ar fi stat ºansa unui ºut norocos, concertul ar fi fost cu totul altul. interpretat, binenþeles, de aceaºi instrumentiºti ai condeiului. Demonizarea lui Puiu Iordãnescu a reprezentat în acest caz soluþia cea mai la îndemânã pentru manifestarea spiritului justiþiar al presei fotbalistice (ºi nu numai). Trebuia - vorba lui Brucan - sã cadã un cap ºi acesta a fost cel ameninþat de calviþie al cucernicului nostru selecþioner, la fel de vinovat, poate, astãzi, de insucces, cum a fost vinovat cu ani în urmã, de triumful naþionalei. Pentru cã refuz sã cred cã Iordãnescu este astãzi mai puþin deºtept decât era ieri. El este poate acelaºi, dar vremurile ºi lucrurile s-au schimbat. Dacã este cineva de vinã de dezastrul din fotbal, apoi pentru asta ar trebui sã rã spundã solidar, în faþa unei legi care deocamdatã nu existã, conducãtorii hrãpãdeþi de cluburi ºi de federaþie, milionarii ºi miliardarii de carton care zboarã ca muºtele în jurul grãmezii de bãlegar pe lângã fotbaliºti, proprietarii lipsiþi de scrupule care au transformat acest sport într-o tarabã, jucãtori cu minte puþinã copleºiþi de banii abãtuþi din senin asupra lor, jurnaliºtii care s-au obiºnuit sã nu vadã decât aparenþele fenomenului fãrã a încerca sã-l judece în profunzime ºi - de ce nu - politicienii care au încercat sã se foloseascã de popularitatea acestui sport pentru a-ºi face jocurile proprii. Toþi sunt de vinã cã fotbalul a decãzutatât de mult, sub ochii lor, pânã la a nu mai însemna decât un pretext pentru feluritele negoþuri care se fac pe spinarea lui. Toþi sunt de vinã cã n-au sesizat la timp incompetenþa ºi sistemul mafiot de organizare a structurilor care-l guverneazã ºi cã au tolerat - ºi chiar au aplaudat - spectacolele jalni ce oferite de reprezentanþii formaþiunilor ºi asociaþiilor scãpate de sub orice control, abilitate în a manipula banii murdari ºi - culmea - iertate de datoriile neruºinate pe care le-au acumulat, concomitent cu spectaculoasa crestere a standardului personal de viaþã.Or, sã-l împuºti sau sã-l linºezi pe don' Puiu pentru toate aceste pãcate mi se pare din capul locului nefiresc ºi nedrept. Cine ºtie, poate cã din viitoarea sa poziþie politicã (dacã nu se abate furtuna ºi peste voturile sale) generalul - acum în deplinã retragere - va putea sã facã ceva mai mult pentru fotbal decât a fãcut, în ultima vreme pe teren.
Titlu: Ghiveciul de candidaþi
Nr Editie: 1421 Data: Monday 22 November 2004
Cât þi-ar fi Vadim de antipatic pentru unele din excesele sale nu poþi sã nu-i dai dreptate când acuzã infantilismul (textual: 'imbecilitatea') probelor la care un post de televiziune a dorit sã-i supunã pe principalii candidaþi la preºedinþie. Domnii Nãstase, Bãsescu, Vadim ºi Bela ar fi trebuit sã spunã naþiunii ce-ar face dacã ar da peste un om cãzut pe stradã sau dacã ar asista la agresarea unei persoane. Testul - normal pentru un concurs de responsabilitate civicã pentru elevi - ar fi fost total contraproductiv în cazul unor persoane care nu umblã brambura pe strãzi în cãutare de evenimente care sã le sublinieze calitãþile civice. Aproape toþi (cel puþin aºa cred) au bodyguarzi în ale cãror sarcini de serviciu intrã ºi rezolvarea unor probleme de acest soi, ca sã nu mai vorbim de antemergãtorii cu girofar care le deschid calea.Nici celelalte subiecte propuse n-au fost mai breze, ele încercând sã-i transforme pe aspiranþii la funcþia de preºedinte al þãrii într-un soi de ºcolari prinºi cu lecþia neînvãþatã. Exerciþiul, la fel de stupid, a fost practic refuzat de competitori, ei ajungând rapid la ceea ce îi durea: replici ºi contrareplici, acuze ºi dezvinovãþiri pe temele incendiare ale zilei, teme pe care realizatorii TV pãruserã a nu le fi aflat.Cu ambiþii prea mari faþã de posibilitãþi, aceste emisiuni de false confruntãri pe care le practicã posturi al cãror obiectiv pare a fi doar acela de a se împãuna în faþa audienþei cu trofeele adunate în studio, reuºesc performanþa de a diminua interesul electoratului faþã de exerciþiul civic din 28 noiembrie prin proiectarea unei viziuni în registrul minor asupra responsabilitãþii pe care o implicã asumarea acestei magistraturi care pentru români continuã sã fie cea mai importantã. Obligaþi sã rãmânã la buchisirea Constituþiei sau la recitarea unor texte din documente oficiale, contracandidaþii intrã în formula procustianã a unor reglementãri absurde care nu rezolvã absolut nimic din ceea ce aºteaptã publicul de la candidaþi. În locul unor dezbateri vii, directe, cu argumente ºi contraargumente, în care moderator sã fie bunul simþ ºi mãsura prin care candidaþii au datoria sã-ºi convingã alegãtorii, asistãm la aflarea în treabã a unor personaje care nu au nici cultura ºi nici autoritatea necesare de a modera în adevãratul sens al cuvântului acest proces. O bunã parte din vinã revine ºi candidaþiilor, staff-urilor lor electorale, care acceptã asemenea formule ºi care nu reuºesc sã impunã o metodologie ºi o tehnicã pe mãsura aºteptãrilor electoratului. Când nu asistãm la lecþii anoste de teorie constituþionalã, avem parte de circul prin care 'zecimalii' pitoreºti îºi suplinesc absenþa evidentã a unor calitãþi elemen tare. Excesul de reglementãri absurde, rezultat din contribuþia posturilor, a CNA-ului ºi a unor echipe de campanie, duce la ghiveciul neapetisant pe care televiz iunile ni-l oferã pe post de trufanda.
Titlu: Obiectiv: primãria Capitalei!
Nr Editie: 1422 Data: Tuesday 23 November 2004
În plinã ofensivã pentru preºedinþie, Traian Bãsescu nu uitã de gospodãria sa - Primãria Capitalei - ºi se aratã preocupat de cine îi va putea lua eventual locul, dupã ce el se va instala la Cotroceni.ªi afirmã: 'Nici unul dintre viceprimarii Capitalei nu are dimensiunea unui primar!' Care ar fi dimensiunea asta, Bãsescu nu ne spune, putem doar sã imaginãm cã viitorul primar ar trebui sã fie un soi de copie la indigo a sa.'Nu mai putem sã nu avem drept candidat un politician de vârf!' - adaugã el, într-un mod destul de neelegant faþã de oamenii alãturi de care a condus - ºi poate va mai conduce - corabia Primãriei. Candidatul ADA adaugã la deja bogatul sãu palmares de gafe încã una: sentimentul pe care-l vor încerca viceprimarii sãi va fi, poate, împãrtãºit ºi de alte categorii de luptãtori de pe frontul localelor, dintre cei care i-au adus succesul din iunie, ºi care se vãd acum daþi deoparte într-o întreagã perspectivã pentru care nu sunt consideraþi a fi corespunzãtori etapei. Dincolo de asta, afirmaþia lui Traian Bãsescu conþine ºi o altã trimitere neelegantã: pe cine dintre 'politicienii de anvergurã' va cãdea mãgãreaþa primãriei, când ºi aºa oamenii de calibru nu vor ajunge pentru încropirea unui guvern ºi a altor instituþii ale prezumtivei puteri D.A.-iste? Este deja cronicã situaþia în care Alianþa s-a pus - în special Partidul Democrat - prin aruncarea în bãtãlia localelor a unora dintre figurile proeminente ale sale (Boc, Negoiþã, Frunzãverde) într-o încercare aproape disperatã de a prinde acest tren, pentru cã la atmosfera creatã atun ci de sondaje, legislativele pãreau a fi 'un pod prea îndepãrtat'. Cine sunt cei care vor merge sã candideze din nou la Primãrie? De la democraþi n-a mai rãmas decât Anca Boagiu, ºi ea marcatã de unicul insucces pe linia localelor. Poate vreun liberal? Patriciu? Tãriceanu nu, cã e ocupat cu guvernul. Mona Muscã? Sunt întrebãri retorice, cel puþin atâta vreme cât sondajele de opinie nu mai confirmã trendul ascendent al Alianþei. Dupã un moment de ºoc ºi de euforie, declanºat de evenimentele în serie la care a participat Bãsescu dupã retragerea lui Stolojan, începe sã se instaleze în tabãra Opoziþiei o liniºte neprevestitoare de lucruri bune. De cealaltã parte, PSD-ul, confruntat ºi el cu numeroase incertitudini, nu îndrãzneºte sã se bucure înainte de vreme. Aºa cã, pentru atmosferã, discutãm despre Primãria Capitalei....
Titlu: Foºgãiala zecimalilor
Nr Editie: 1425 Data: Thursday 25 November 2004
În aceste ultime zile de campanie, cel mai tare se agitã liderii micilor partide. Ei s-au înscris în aceastã cursã inegalã pentru preºedinþie, doar-doar ºi-a trage mai în faþã formaþiunile, spre visul de aur al oricãrui politician - intrarea în parlament! Nici ereditatea ºi nici probabilitãþile nu sunt egale. Fiecare cu ale lui. Cel mai interesat mi se pare a fi cazul PNCÞD-ului care ºi-a descoperit aproape post-mortem, liderul potrivit. Anonim politician local, dl Ciuhandu n-a prea avut posibilitatea , pe vremea 'talibanilor' sã se exprime ºi sã arate de ce l-au preferat timiºorenii de atâta ori ca primar. Multã lume îl vede acum pentru prima datã ºi impresia este una pozitivã. Omul are har, dar nu mai are timp ºi ºansele de a atinge pragul de 5% sunt practic de nerealizat. Ca, dealtfel, pentru fiecare partid de la UDMR în jos. Spre deosebire de 'sãrac dar cinstitul' PNCÞD (de azi!), Partidul Noua Generaþie al lui Gigi Becali are pretenþii mari. În el, oierul - student la filosofie a bãgat o grãmadã de bani, dupã ce l-a cumpãrat de la Lis. A investit în sedii dar mai ales în oameni! La propriu: ºi Dan Pavel ºi Paul Ghiþiu ºi alþi câþiva oameni onorabili care au acceptat sã fie umiliþi pe bani buni. Iar dacã nu vor atinge pragul - ºi nu-l vor atinge - îi aºteaptã o dare afarã în masã. Posibil chiar cu ºuturi în fund, dupã binecunoscutele maniere elegante ale liderului.Despre partidul dlui Constantinescu ce sã mai vorbim: e un partid pe mãsura sa. Fostul preºedinte n-a avut niciodatã anvergura de care l-au suspectat Ana Blandiana ºi civicii care l-au impus în politicã. N-o are nici acum. Este ºi el în situaþia ca dupã ce a cãzut din prima divizie, sã umble cu sãrumâna pe la porþile celei de-a treia. Cu Miluþ de mânã.Mai este ºi dl Roman, poate politician ul român cu cea mai spectaculosã prãbuºire. De la vârful Revoluþiei, când a avut totul la picioare, ºi pânã la mezalianþa cu CDR, care l-a mai fãcut o datã ministru, pentru ca apoi sã se descotoroseascã definitiv de el, Petre Roman este un pribeag pe drumul politicii, pe care nu-ºi gãseºte încã reper ºi nici procente. Partidul sãu va mai trãi vreo lunã-douã dupã alegeri, iar apoi va dispare în neantul uitãrii. Foºgãiala zecimalilor asigurã zgomotul de fond pe care se proiecteazã bubuielile celor mari...
Titlu: Alternanþã sau continuitate?
Nr Editie: 1426 Data: Friday 26 November 2004
Întrebarea care stãruie în mintea observatorilor fenomenului politic românesc, cu 48 de ore înainte de scrutinul care va oferi rãspunsul, este: alternanþã sau continuitate? Pentru care din aceste variante vor opta românii pentru viitorii patru ani?Cine încearcã sã descifreze un mecanism al fenomenului electoral, rãspunsul cel mai la îndemânã ar fi: alternanþã! ªi în 1996, ºi în 2000, alegerile au fost pierdute - sau câºtigate - pe baza votului negativ care a sancþionat incapacitatea de administrare a crizelor multiple aduse cu sine de o tranziþie prelungitã spre ceea ce ar trebui sã fie economia de piaþã funcþionalã ºi democraþia autenticã. Votul negativ indicã sentimentul sporit de neîncredere al electoratului faþã de soluþiile alese de guvernanþi, soluþii care nu reuºesc sã facã evident progresul care apare doar în statistici. Momentul 2004 nu este, însã, identic, nici cu 1996 ºi nici cu 2000. În 1996, partidul majoritar se afla, practic, dupã ºase ani de monopol al puterii, lipsit de lecþia de viaþã a traiului în Opoziþie. Se credea - vorba defunctului Vãcaru - etern. Aºa încât a refuzat cu obstinaþie sã tragã vreo concluzie din propriile sale erori, considerându-ºi adversarii prea slabi ºi neexperimentaþi pentru a-i putea înlocui. Electoratul n-a fost însã de aceeaºi pãrere ºi, plin de speranþa unei schimbãri, a mandatat Opoziþia sã treacã la fapte. Cum a trecut, s-a vãzut dupã patru ani când acelaºi electorat, dezamãgit, i-a aruncat de la putere pe cei care se dovediserã incapabili de a depãºi faza împãrþirii beneficiilor guvernãrii dupã algoritm. Succesul PDSR-ului din 2000 a însemnat o reinvestire a acestuia cu un capital de încredere pe care exerciþiul Opoziþiei pãrea sã-l justifice. ªi l-a ºi justificat pânã la un punct. Pentru prestaþia sa în aceºti patru ani - concretizatã în creºtere economicã, deschiderea internaþionalã (vizele ºi NATO) ºi avansul în procesul de integrare europeanã - PSD ar merita sã obþinã cadoul continuitãþii.Nu poate fi sigur pe el din motive marginale, cel puþin în aparenþã. Iar aceste motive sunt cele care au condus la semi-eºecul de la locale: suspiciunile de corupþie, monopolizarea deciziilor economice, clientelismul ºi o anumitã distanþare de esenþa socialã a programului. Practic, scorul de duminicã nu va fi decis atât de forþa de convingere a Alianþei D.A. cât de ponderea pe care o vor avea în talerele balanþei cele douã componente ale profilului PSD.
Titlu: Sindromul 'Belgrad - Tbilisi - ºi la Kiev'?
Nr Editie: 1427 Data: Saturday 27 November 2004
La Kiev pare sã se petreacã, în linii mari, ceea ce s-a întâmplat mai întâi la Belgrad iar apoi la Tbilisi: transferul puterii dinspre tabãra 'conservatoare' înspre cea 'progretistã' uzându-se de pretextul alegerilor fraudate.Nu ºtiu - ºi încã nu vãd cine ar putea ºti cu exactitate - care a fost realitatea scripticã a urnelor. Cel puþin prin prisma metodologiei, ºi la Belgrad, ºi la Tbilisi, ºi acum, la Kiev, alegerile au fost democratice, sau s-au desfãºurat în aceºti parametri. Nici la Belgrad, nici la Tbilisi ºi nici la Kiev nu pot fi excluse cu totul fraudele - acestea putând sã fie operate de ambele tabere, dar cu un avantaj organizatoric al celei aflatã la putere. În toate trei capitalele s-au confruntat entitãþile conservatoare, mai reticente, cu cele reformatoare, mult mai active, chiar dacã nu suficient de solide. În toate trei cazurile, alegerile au fost predaþi de avertismente occidentale - în special americane - referitoare la necesitatea ca acestea sã fi corecte, chiar dacã nu s-au putut invoca manevre concrete de influenþare a acestora.În toate trei capitalele candidaþii conservatori au fost declaraþi câºtigãtori, adversarii lor contestând violent rezultatele ºi antrenându-ºi susþinãtorii în evenimente ample de stradã. În toate trei cazurile - cu excepþia (încã) a ultimului - câºtigãtorul a fost desemnat nu de renumãrarea voturilor sau de reorganizarea scrutinului, ci de decizii controversabile a unor organisme constituite pe picior. Miloºevici, ªevardnadze ºi Ianukovici au reprezentat în ochii opiniei publice 'partida ruseascã', în timp ce Kostunica, Sakaºvili ºi Iuºkenko au fost abilitaþi ca reprezentând 'p artida americanã', toþi trei având legãturi strânse cu Occidentul. Pare a fi vorba despre un nou rãzboi, nu rece, ci fierbinte, care se desfãºoarã între cele douã blocuri tradiþionale, fãcându-se uz de forþã pe fondul pretextului democratic al alegerilor. Este o nouã formã de exprimare a raporturilor globale, echivalentã cu cea care, uzând de acestã datã de forþa armatã, modificã structura globalã prin ceea ce s-a întâmplat în Afganistan ºi cu Irak. Deocamdatã. Iatã un interesant subiect de analizã pentru politologii care vor putea descifra în acest fel viitoarele evoluþii ale mapamondului.
Titlu: Adevãratul câºtigãtor
Nr Editie: 1428 Data: Sunday 28 November 2004
La ora când scriu aceste rânduri pentru ediþia de luni, incertitudinea asupra rezultatelor acestui tur de scrutin este la fel de mare, ca ºi în zilele precedente. Puþinele indicii asupra pulsului acestei zile pe care Dumnezeu a binecuvântat-o cu o vreme neaºteptat de frumoasã pentru aceastã parte zbuciumatã a anului vin de la numãrãtoarea celor care voteazã. Procentele nu sunt spectaculoase, ele au intrat deja într-o normalitate ce caracterizeazã procesul în majoritatea þãrilor cu o democraþie aºezatã, deºi agenþiile de presã au exultat în faþa cozilor formate la unele centre de votare, amintind de 'fenomenul'90'.Experienþa celor patru scrutinuri precedente ne-a oferit o lecþie fundamentalã, de care suntem tentaþi de fiecare datã sã nu þinem seamã. ªi anume cã electoratul, marele decident, are întotdeauna dreptate. El nu greºeºte sau, dacã greºeºte, nu este vorba de erori fundamentale. Existã un instinct colectiv, superior oricãrei analize politologice, care valideazã cea mai bunã soluþie pentru momentul respectiv. Dacã ar fi altfel, probabil cã democraþia ar fi fost înmormântatã de mult. ªi nu este cazul. Acest electorat cãruia atât de mulþi teoreticieni se strãduiesc sã-i dea lecþii ºi sã-l îndrepte în direcþia doritã de ei, are darul de a fi ºi suficient de elastic, de a oferi ºanse ºi de a sancþiona drastic irosirea lor. Este motivul pentru care cred cu tãrie cu decizia pe care a luat-o duminicã electoratul este cea corectã. ªi, pornind de la aceastã premisã, forþele politice angrenate în competiþie au datoria sã evalueze cu maximã seriozitate ºi rãspundere rezultatul. Câºtigãtori sau perdanþi, învinºi sau învingãtori, au acum cel mai bun prilej de a pune pe cântar tot ce au fãcut. De a consolida ceea ce a fost valoros în demersul lor, ºi de a elimina ceea ce i-a fãcut sã piardã voturi ºi procente. Se va vedea, cu acest prilej, cu mai multã claritate, cã progresul economic nu e posibil, nu e întreg fãrã o atitudine moralã, cã faptele bune au nevoie sã fie ambalate în haina modestiei ºi a respectului faþã de cei mulþi, cã acþiunea politicã trebuie sã fie continuã ºi consecventã ºi cã ea nu se poate limita la un an din patru, sau cã orice demers critic trebuie sã se sprijine pe performanþa proprie ºi cã dialogul politic trebuie sã þinã cont de limbajul adecvat. Dar, mai ales, de faptul cã orice bãtãlie între politicieni are, trebuie sã aibã, un unic câºtigãtor: alegãtorul!
Titlu: Tragerea specialã '2 din 12'
Nr Editie: 1429 Data: Monday 29 November 2004
Scrutinul de duminicã nu a adus cu sine rãspunsuri exacte la cele douã mari întrebãri: cine va guverna þara în urmãtorii patru ani ºi cine se va instala la Cotroceni pentru urmãtorii 5?Dacã la prima întrebare rãspunsul se poate intui - fiind puþin probabil ca Alianþa D.A. sã poatã recupera handicapul pe care-l are faþã de PSD+PUR, chiar dacã numãrãtoarea voturilor a mai redus din diferenþã - la cea de-a doua rezultatul rãmâne deschis. În 'ereditatea' noastrã electoralã nu este o regulã, ºi anume cã învingãtorul din primul tur are asigurat ºi succesul în cel de-al doilea. În 1996, dl Iliescu a pierdut în turul 2, deºi în primul se aflase în frunte, în condiþiile în care CDR-ul obþinuse majoritatea la parlamentare. Practic, în turul 2 startul se reia de la 'zero' pentru ambii candidaþi, rezultatul final urmând a fi decis, practic, de redistribuirea voturilor candidaþilor ieºiþi din cursã. Voturile a doi dintre aceºtia rãmân semnificative: cele ale lui CV Tudor ºi cele ale lui Marko Bela. Antagonismul dintre cele douã formaþiuni politice se regãseºte ºi pe planul opþiunilor prezidenþiale, fãrã a se putea constitui o regulã. Practic, susþinãtorii lui Marko Bela se vor împãrþi între cei doi candidaþi, în proporþii dificil de estimat. Mai puþin împãrþite vor fi voturile peremiºtilor, chiar dacã discursul politic al lui CV Tudor a fost în ultima vreme violent anti PSD. Este puþin probabil ca voturile acestora sã se îndrepte spre Bãsescu, electoratul PRM împãrþind, practic, acelaºi bazin cu cel al PSD. Rezultã, pânã aici, un avantaj pentru Nãstase. Ce se întâmplã cu voturile celorlalþi candidaþi? Ele rãmân nesemnificative ºi, chiar dacã voturile lui Ciuhandu, Tudorici ºi Miluþ vor merge spre Bãsescu, cele ale lui Roman, Tunaru, Dinu, Becali vor migra, natural, spre Nãstase, ele nu vor putea influenþa rezultatul final. Competiþia nu va fi, însã, uºoarã. Pentru prima datã, foarte probabil, câºtigãtorul va fi decis de o majoritate 'subþire' care va evidenþia, mai pregnant decât în cazul parlamentarelor, relativul echilibru politic instaurat prin polarizarea tot mai pronunþatã a spectrului.
Titlu: Tunsoarea neconstituþionalã
Nr Editie: 1416 Data: Wednesday 17 November 2004
Dumincã, domnul Iliescu a dat o raitã prin Piaþa Unirii ºi s-a oprit la o frizerie unde a decis sã se tundã. De ce? Nu ºtiu. Bãnuiesc cã are la Cotroceni un frizer autorizat, sau dacã nu-l are, SPP-iºtii sãi îi pot aduce oricând unul.Cred cã, mai degrabã, dincolo de orice calcul politic, electoral, domnia sa a dorit sã se afle în pielea omului simplu, care poate sã intre în orice prãvãlie fãrã aºi face probleme cã gestul sãu va fi interpretat într-un fel sau altul. Cu atât mai mult cu cât frizeria este, prin tradiþie, un loc de socializare, perimetrul în care poporul schimbã impresii despre conducãtori ºi despre viaþa pe care o duc, ºi unde îºi dezvoltã fiecare, în voie teoriile manageriale care ar putea schimba lucrurile în mod radical. Cã dl Iliescu n-a avut parte de acest moment de socializare a fost evident, cel puþin prin faptul cã pe parcursul operaþiunii puhoiul de paparazzi oficiali sau neoficiali nu l-a slãbit o clipã, filmându-i prin fereastrã în direct fiecare moment al acestei împrospãtãri de imagine. Ei bine nimeni nu s-a gândit atunci ce furtunã va declanºa acest gest. Cât de mult se vor înfierbânta taberele politice în încercarea de a demonstra neconstituþionalitatea sau normalitatea gestului. Ce asalt de cereri va suporta CNA-ul în a stabili cu certitudine dacã tunsoarea face parte din programul oficial al preºedintelui sau nu. Ce probleme insurmontabile va da Biroului Electoral Central, intrat ºi el în hora datului cu pãrerea pe orice temã. În seara respectivã ºi a doua zi, tunsoarea ºi semnificaþia acesteia au fost subiectul numãrul unu în mass media ºi de aici, prin reflex, în public. Din tot ce s-a întâmplat în acea zi a fost singurul eveniment care a reþinut atenþia în mãs ura în care s-a transformat de-a dreptul într-un 'breaking news' ºi e de mirare cã televiziunile au avut rãbdare pânã la ºtiri ºi nu au dat vestea în direct. Din douã una: ori dl Iliescu este, rãmâne, atât de important ºi de reprezentativ încât orice gest al sãu naºte automat evenimentul, ori restul evenimentelor, care ar trebui sã domine scena, sunt atât de nesimnificative încât cu greu reuºesc sã-ºi facã loc în atenþia publicului.
Titlu: Feþele schimbãrii
Nr Editie: 1415 Data: Tuesday 16 November 2004
Pentru acel care doreºte sã facã o comparaþie cu trecutele cicluri electorale, memoria documentelor îi oferã un tablou care particularizeazã fiecare ediþie, conferindu-i un caracter irepetabil. Este, probabil, meritul acestei forme de inteligenþã colectivã concretizatã în realitatea votului care face ca numãrãtoarea sã nu înregistreze doar o stare de fapt, ci ºi o anumitã tendinþã.În 1990, starea de fapt a fost reprezentatã de votul masiv pentru ceea ce produsese - într-un mod oarecum contradictoriu - revoluþia ºi ceea ce marca o speranþã generalã - aceea de schimbare. Fãrã nici o reþinere se poate spune cã a fost un vot pentru schimbarea cea mai pertinentã, variantele produse de opoziþia neo-clasicã nereuºind, încã, sã convingã. Tot rezultatul unei schimbãri a fost ºi votul din 1992, atunci confruntându-se tendinþele din interiorul frontului - pe de o parte 'progresiºtii' din FSN, purtând în spinare povara efectelor sociale ale liberalizãrii preþurilor ºi a unei tranziþii neclare, iar pe de alta 'conservatorii' din FDSN, care optaserã pentru un ritm mai suportabil al acestei schimbãri. Ceea ce practica politologicã a post-revoluþionarismului a definit cã schimbare de fond a venit abia în 1996, când pe fondul unei uzuri prelungite în exerciþiul unei guvernãri care nu reuºea sã depãºeascã faza stagnãrii, mesajul Opoziþiei a început sã prindã contur, iar nevoia de redefinire a cãilor de urmat a dat câºtig unei Opoziþii al cãrei unic merit era nu de a fi avut o viziune mai clarã asupra metodelor, ci de a fi reuºit sã se coaguleze într-o coaliþie, eterogenã, dar câºtigãtoare.Votul neobiºnuit de amplu din 1996 a fost urmat de o decepþie pe mãsurã. Guvernarea la care s-au instalat, pe bazã de algoritm, nu mai puþin de vreo opt formaþiuni cu idei ºi soluþii executive, a produs cel mai mare disconfort social de pânã atunci. Aproape cã nu a mai fost nevoie ca Opoziþia de atunci sã mai facã vreun efort electoral pentru a reveni, în 2000, la putere. Singura surprizã pe care a oferit-o scrutinul de atunci a fost apariþia, într-o proporþie neaºteptatã, a 'celei de-a treia cãi', cea populistã ºi radicalã a partidului lui Vadim Tudor, metamorfozat ulterior în cel mai puternic membru al unei Opoziþii duble ºi ireconciliabile. Schimbarea care adie în peisajul electoral al lui 2004 este de altã naturã. Este pentru prima datã când sondajele nu indicã o distanþare faþã de forþa politicã aflatã în exerciþiu, lucru ce nu s-a întâmplat în celelalte þãri din tabãra 'integratã', unde artizanii eforturilor de aderare la comunitatea europeanã au fost aruncaþi în opoziþie. PSD îºi pãstreazã, în condiþiile unei dispute acerbe, revitalizatã de neaºteptatul succes în locale al partidelor din cadrul Alianþei, poziþia de lider. Schimbarea pe care o aºteaptã de aceastã datã electoratul este una care se referã mai degrabã la echipe ºi la oameni, decât la partide ºi nu ne rãmâne decât sã aºteptãm 28 noiembrie ca sã vedem dacã aceastã supoziþie este corectã.
Titlu: Linia dreaptã
Nr Editie: 1414 Data: Monday 15 November 2004
De astãzi în mai puþin de douã sãptãmâni, românii sunt chemaþi la urne pentru a alege viitorul parlament ºi viitorul preºedinte. Campania electoralã este în toi, cum s-ar spune, deºi rezonanþa ei pare mai micã decât a fost în celelalte cicluri electorale. O explicaþie ar sta ºi în diluarea mesajelor pe care o genereazã împãrþirea între mult mai numeroasele canale media aflate în prezent în funcþiune, între care televiziunea deþine partea leului, ºi mult mai numeroasele tipuri de dezbateri care au loc în prezent ºi care nu reuºesc sã se structureze într-un crescendo al audienþei. O altã explicaþie vine ºi din amestecul tot mai direct ºi mai insistent în campanie a Consiliului Naþional al Audiovizualului ºi al Biroului Electoral Central care, concurându-se pentru supremaþia în arena publicã, îºi pun reciproc beþe în roate, întrecându-se în declaraþii belicoase ºi în orgolii de autoritate atât de mult încât ajungi sã crezi cã se concentreazã pentru cine ºtie ce locuri secrete în Parlament. Trezit din letargia pre-electoralã ºi post-localã, Biroului Electoral Central doreºte sã-ºi impunã punctele de vedere înaintea CNA, transformându-se într-un soi de dãdacã a naþiei foarte grijulie în legãturã cu somnul uºor al telespectatorului ºi cu economia sa de energie celebralã. Contrar celor mai elementare norme ale libertãþii de exprimare ºi de informare, BEC-ul a gãsit în lege o chichiþã pe care un legiutor neglijent sau bãtut în cap a agãþat-o de un paragraf din care ar reieºi cã weekend-ul naþional trebuie scutit de orice influenþe electorale. Asta, dupã ce acelaºi BEC, în dispreþul aceloraºi drepturi, îºi permisese sã cenzureze presa scrisã de aceleaºi mesaje în zilele premergãtoare votului. Nu cã CNA-ul ar fi mai breaz, ocupaþia sa favoritã din ultima vreme fiind aceea de a se bãga în seamã prin cele mai stupide, uneori, reglementãri de amãnunt faþã de campania prin televiziune, dar în aceastã disputã gureºul Ralu Filip, cel care nu înceteazã sã se laude peste tot cu pregãtirea sa de jurist (ºi, implicit, cu lipsa de competenþa ºi apetenþã în domeniul pe care, în numele colegilor sãi, se laudã cã-l pãstoreºte) este cel care are dreptate. CNA-ul este cel care gestioneazã 'felia' la care se referã legea la modul general, ºi el este cel care are primul drept de a face precizãrile în care s-a ambalat BEC-ul. În orice caz, din disputa dintre cele douã instituþii, cel care pierde este telespectatorul, care ajunge sã fie sufocat de argumentele acestora, în detrimentul informaþiei electorale concrete. Un alt element care face din aceastã campanie una leneºã este spaima tot mai mare a realizatorilor faþã de hachiþele CNA-ului, care una-douã trânteºte amenzi pentru cele mai stupide motive (vezi prezenþa lui Ion Iliescu la B1TV, într-o emisiune despre ape sau comica interdicþie de a pronunþa numele unui antrenor ºi al unui jucãtor de fotbal). Instituþia de reglementare a devenit un soi de bau-bau care stã la pândã nu pentru a asigura cetãþeanului o informare corectã ºi echilibratã, ci pentru a-ºi afirma autoritatea ºi, adesea, bunul plac care o cãluzeºte constant de când la cârmã sa se aflã înþeleptul jurist Ralu Filip.
Titlu: Efecte colaterale
Nr Editie: 1403 Data: Tuesday 02 November 2004
Unii comentatori dar drept sigur faptul cã rezultatul votului din America va avea o influenþã decisivã asupra celui din România. În presã, sãptãmâna trecutã, a fãcut valuri intervenþia directã a lui Putin în favoarea candidatului pro-rus de la Kiev. Ce efecte pot avea astfel de evenimente asupra altora în curs de desfãºurare? A fost determinantã poziþia lui Putin pentru plasarea candidatului sãu pe prima poziþie în primul tur? Va fi ea decisivã în cel de-al doilea?Existã, deasemenea, pãreri - mai mult sau mai puþin autorizate - cã dacã Bush va câºtiga, unul dintre efectele colaterale ale acestei victorii va fi ºi întãrirea poziþiei lui Nãstase în cursa pentru Cotroceni. Sau, dacã Bush va pierde în faþa lui Kerry, acesta va constitui un semnal de schimbare, favorabil lui Bãsescu. Un analist de peste Ocean, implicat în actuala campanie electoralã din România, nu este însã de acord cu aceste evalurãri. ªi are suficientã experienþã (a fost activ în câteva campanii importante, din Bolivia pânã în Israel) pentru ca punctul sãu de vedere sã fie luat în consideraþie.Americanul crede cã, dincolo de globalizarea politicã, existã un soi de orgoliu local al electoratului care refuzã atât sugestiile discrete, cât ºi îndemnurile directe, acesta preferând sã voteze aºa cum cred el ºi în funcþie de semnalele directe pe care le primeºte de la candidaþi ºi le prelucreazã în laboratorul intelectual propriu. Mergând direct pe filiera efectelor colaterale ale politicii americane, omul nostru nu crede deloc cã ceea ce se întâmplã zilele acestea în State va avea un efect direct, consumabil asupra a ceea ce se va întâmpla la noi pe 28 noiembrie ºi douã sãptãmâni dupã aceea. Dupã pãrerea aceluiaºi, cei doi competitori principali la funcþia de preºedinte vor face o cursã 'cap la cap', câºtigãtorul urmând sã se detaºeze doar în urma cumulului de mici victorii în confruntãri intermediare, indirecte, din timpul campaniei. Dacã lucrurile vor sta aºa cum spune el, vom avea cea mai echilibratã - ºi mai incertã, în acelaºi timp - rundã prezidenþialã din toate cele cinci parcurse pânã acum.
Titlu: Candidaþii
Nr Editie: 1404 Data: Wednesday 03 November 2004
Recordul de doar trei candidaþi la preºedinþie, din 1990, n-a mai fost niciodatã egalat sau bãtut. În 1992 au fost 6, în 1996 vreo 16, în 2000 au trecut de 10, pentru ca acum, în 2004 sã avem - cel puþin pânã la luarea la puricat a dosarelor - 12. E mult, e puþin?Dacã avem în vedere cã pragul de 200.000 de semnãturi s-a dovedit, în 1990, unul greu de trecut, pânã ºi Ion Raþiu având emoþii ºi îndeplinind baremul în ultimul moment, s-ar putea spune cã e mult. Între timp au progresat, însã, considerabil, nu doar metodele organizatorice prin care partidele sau staff-urile candidaþilor strâng semnãturile, dar ºi iniþiativele private specializate - ca sã nu mai vorbim de tehnicile oneroase de umplere a paginilor cu semnãturi. Din pãcate pentru corectitudinea alegerilor nu vom ºti niciodatã cât de reale sunt aceste liste, atâta timp cât verificarea lor ar necesita forþe ºi timp pe care, acum, nimeni nu ºi le poate permite. BEC-ul poate, doar, acolo unde existã suspiciuni puternice, sã solicite organelor competente - ºi aºa aglomerate pânã peste cap cu chestiunile curente - sã verifice prin sondaj listele.Runda prezidenþialã 2004 pleacã, deci, la drum, cu 12 nume. Douã s-ar putea sã se piradã pe drum din motivele mai sus arãtate, ºi acestea ar putea fi cel al preotului Aurel Rãdulescu, de la Alianþa Popular Creºtin-Democratã ºi cea a lui Raj Tunaru, de la Partidul Tineretului Democrat.Figuraþie clarã, din raþiuni de exotism ºi cu performanþe simbolice vor face independentul Dinu, acþionarul Popular Miluþ ºi reconstructivistul Tudorici, pe care nu-i ºtiu decât familiile Ciuhandu ºi Petre Roman, cu toatã istoria din spatele lor, nu pot spera la mai mult de 1-2 la sutã, ºi c hiar asta ar fi o performanþã, prin care l-ar putea egala pe zgomotosul Gigi Becali. ªanse din linia a doua, cu scoruri importante pentru negocierea turului 2, au cei doi 'poli' ai naþionalismului: Vadim ºi Bela. La mare distanþã de restul plutonului, Nãstase ºi Bãsescu rãmân vedetele incontestabile ale unei curse în care purtãtorul 'tricolorului galben' - preºedintele în exerciþiu al PSD - va trebui sã facã faþã atacurilor permanente ale outsiderului democrato-liberal.
Titlu: Secretele seducþiei, scoase la luminã...
Nr Editie: 1405 Data: Thursday 04 November 2004
Sincer sã fiu, prefer un judecãtor care-ºi încearcã - în afara orelor de serviciu - talentele în cea de-a ºaptea artã, unuia care i-a ºpagã ca sã dea o sentinþã strâmbã sau care negociazã dreptatea ca la tarabã. Din acest punct de vedere doamna Simona Lungu este chiar simpaticã, pentru dãruirea cu care s-a strãduit sã împãrtãºescã blazaþilor danezi, secretele seducþiei, fãcând din sine însãºi instrumentul acestui demers. Cu alte cuvinte, doamna judecãtoare Lungu s-a dezbrãcat de robã, dovedind spectatorilor cã nu mai purta nimic pe dedesubt ºi cã este dotatã cu reale calitãþi pentru a transmite mesajele pe care organizaþia cãreia i se alãturase (MISA) dorea sã le împãrtãºeascã amatorilor de absolut. Ce mã deranjeazã este cã, dupã un prim impuls de sinceritate, doamna judecãtoare încearcã acum sã-ºi nege nu doar contribuþia, dar ºi talentul artistic. Sunã cât se poate de puþin convingãtor cererile sale în legãturã cu o expertizã care ar trebui sã demonstreze cã între corpul domniei sale ºi cel prezentat pe ecrane ar exista niscai diferenþe, cã lumina cãzutã sub un anumit unghi pe faþã denatureazã trãsãturile ºi cã, în general, ce-au vãzut ºi analizat magistraþii din Comisie ar fi ceva despre care dânsa nici nu are habar. Sã fie reflexele unei modestii ieºite din comun? Sã fie vorba despre opþiunea anonimatului, în numele unei cauze nobile? Nu ºtiu despre ce este vorba, dar ºtiu cã prin intervenþiile sale în mass-media, doamna Lungu îºi construieºte, tenace ºi cu rãbdare, o carierã de star. Sunt lucruri care, în ciuda unor diferenþe specifice, de culturã ºi de intelect, mi-o reamintesc pe "ziarista" Laura Andreºan ºi ascensiunea sa fulminantã în show-bizz-ul de categoria X. Pãi dacã Laura Andreºan a ajuns unde-a ajuns, drumul Simonei Lungu spre glorie e pavat cu paragrafe de lege ºi cu interpretãri juridice. Cât despre Comisia delegatã de cãtre Consiliul Suprem al Magistraturii sã stabileascã identitatea actriþei din "Secretele seducþiei", cred cã ar trebui sã fie folositã mai bine, eventual ca juriu de specialitate într-un concurs dedicat celor mai valoroase producþii porno. Justiþia românã nu a ieºit doar mai întãritã, din acest caz, dar în mod evident ºi mai competentã, ca sã nu vorbim de câºtigul de rafinament artistic dobândit în urma istovitoarelor ºedinþe de analizã cinematograficã.
Titlu: Sondaje ºi locomotive
Nr Editie: 1406 Data: Friday 05 November 2004
Despre virtuþile potenþial-manipulatoare ale sondajelor s-a vorbit pânã la saturaþie. Dar, cu toate acestea, nimeni n-a putut demonstra convingãtor cât anume din rezultatul unui vot se datoreazã acestui tip de manipulare. Aºa încât sondajele rãmân, în continuare, sarea ºi piperul oricãrei campanii electorale, fãrã ca publicul ºi criticii sã se poatã lipsi de ele.Cum era de aºteptat, ultimul sondaj DATA MEDIA a stârnit, la rândul sãu, pe lângã satisfacþia sau insatisfacþia pãrþilor, suspiciunile de rigoare. Prima suspiciune þine de faptul cã pe fondul unui succes mediatic sensibil, din ultima vreme, candidatul Alianþei D.A. nu este cuantificat corespunzãtor în procentele de sondaj. Conform acestora, Bãsescu nu numai cã nu a crescut în intervalul sondat (16 - 22 octombrie), ba distanþa dintre el ºi Nãstase a crescut, de la cele 5 procente din sondajele precedente, la 9 în cel de faþã. Deasemenea, distanþa dintre cele douã alianþe este acum de 7 procente, faþã de cele 5 anterioare, în timp ce cel de-al treilea actor din scenã - cel care, în ultimã instanþã, s-ar putea sã încline balanþa viitoarei guvernãri - se menþine într-un tandem candidat-partid, de 14 procente. Dupã pãrerea mea aici se regãseºte cel mai interesant aspect al acestei campanii. La trecutele alegeri, Vadim a fost, într-adevãr, locomotiva PRM-ului, scorul sãu surclasându-l net pe cel al partidului. Acum Vadim merge în pas cu partidul ºi - dupã o campanie modestã - riscã sã se instaleze la remorca acestuia. Cu toate acestea, odatã cu retragerea lui Stolojan, se aliniazã ºi relaþia candidat la preºedinþie-partid: candidaþii rãmân motoarele formaþiunilor ºi aº a se ºi explicã interesul excesiv de care se bucurã o competiþie care nu aduce câºtigãtorului nici destulã putere ºi nici suficientã notorietate, în comparaþie cu oferta executivã. Avem trei locomotive ºi trei partide care vor mãrºãlui pe traseul rãmas pânã la 28 noiembrie printre sondaje ºi simpatii, configurând structura de putere care va conduce România în urmãtorii 4-5 ani spre ceea ce programele politice nu contenesc sã clameze fãrã a convinge: o viaþã mai bunã pentru români.
Titlu: 'De la Karl Marx la Coca Cola' - filierã greceascã
Nr Editie: 1407 Data: Saturday 06 November 2004
În urmã cu vreo 7 ani - prin 1997, dacã þin bine minte - plecam spre Salonic, unde fusesem invitat la o conferinþã internaþionalã ce avea ca subiect democraþia în Balcani. La scara avionului - un AN 24 vechi, din flota TAROMULUI, m-am întâlnit cu Adrian Nãstase, atunci vicepreºedinte al Camerei Deputaþilor ºi reprezentant al Opoziþiei. Mergea ºi el la Salonic, la o altã conferinþã, nu mai ºtiu exact cu ce temã. Bunãvoinþa comandantului aeronavei ne-a plasat pe amândoi în compartimentul 'business', gol la acel zbor, unde am întors pe toate feþele situaþia politicã a momentului, pe durata orei care despãrþea Bucureºtiul de metropola greacã. Dupã doi ani de 'Externe' ºi patru de preºedinþie la Camerã, Adrian Nãstase, care între timp reuºise sã încãrunþeascã ºi sã-ºi mai rãreascã podoaba capilarã sub presiunea evenimentelor, îmi apãrea pentru prima datã cu adevãrat relaxat ºi nu foarte nemulþumit de faptul cã votul de din urmã cu un an îl aruncase în opoziþie. 'Abia acum îmi dau seama cât de confortabil este sã stai de cealaltã parte a baricadei ºi sã nu trebuiascã sã faci altceva decât sã-þi urmãreºti adversarul ºi sã-l sancþionezi oridecâteori greºeºte. ªi când guvernezi, ai, Slavã Domnului, nenumãrate prilejuri sã greºeºti.' Atunci, dl Nãstase mi-a dat sã citesc textul comunicãrii pe care urma sã o prezinte la Salonic. Aceasta se numea 'De la Karl Marx la Coca Cola' ºi era o analizã subtilã ºi plinã de umor a aspectelor formale pe care le îmbrãca tranziþia de la comunism la altceva - o situaþie pe care þãrile din fostul Est nu reuºeau sã o defineascã cu exactitate, dar pentru care emblema bãuturii condamnate cu atâta tãrie pe vremea proletcultismului, se potrivea ca o mãnuºã. Mi-a oferit o copie pe care, la întoarcerea din Salonic am ºi publicat-o în 'Libertatea'. Mi-am amintit acest episod la lansarea volumului de dialoguri pe care premierul-candidat la preºedinþie le-a avut cu ºeful cancelariei sale, întru schiþarea unui portret adecvat momentului electoral. N-am reuºit sã-mi dau seama cum a ajuns în titlul cãrþii mesajul comunicãrii de acum ºapte ani - în volum neexistând astfel de referinþe - ºi, de aceea, cred cã rândurile de faþã pot constitui o restituire ºi o clarificare, utilã ºi sugestivã. Printre multe altele...
Titlu: 'Bãiatul cel rãu' - cel mai iubit dintre americani!
Nr Editie: 1408 Data: Monday 08 November 2004
Zumzetul electoral pe care America l-a împrãºtiat peste întreaga lume s-a potolit. Calmul de dupã furtunã permite o vedere mai la rece a ceea ce a însemnat competiþia pentru putere în cea mai puternicã naþiune a lumii.Bãtãlia dintre orgoliul democraþiei ºi orgoliul puterii a dat câºtig de cauzã celui din urmã. Americanii par mai preocupaþi, acum, de când reprezintã unica superputere de pe mapamond, de forþa lor, de capacitatea de a regla procesele globale ºi de a le influenþa în sensul intereselor proprii.George Bush - fiul este, poate, cel mai blamat preºedinte american din ultima jumãtate de secol. În special de cãtre ai sãi. Au americanii aceastã calitate, de a fi mai critici faþã de ei înºiºi decât oricine altcineva. De-a lungul primului sãu mandat Bush a pãrut sã þinã tot mai puþin seamã de principiile tradiþionale ale politicii americane, cele care în ultimele decenii fãcuserã din þara sa un captiv al tuturor zurbagiilor lumii. Fiul lui Bush-senior a venit la Casa Albã cu un program clar ºi s-a servit de orice amãnunt, de orice oportunitate, pentru a ºi-l pune în aplicare. A determinat serviciile secrete sã-i ofere pe tavã motivele de a ataca Afganistanul ºi Irakul. A fãcut din Saddam inamicul numãrul 1 al planetei, deºi acesta renunþase la armele de distrugere în masã ºi nici legãturi cu Al Qaeda nu prea avea. A ignorat Organizaþia Naþiunilor Unite ºi Societatea Civilã. I-a tratat pe talibani cum nu i-ar fi plãcut sã procedeze alþii cu ai sãi. A deschis cutia Pandorei într-un Irak în care pacea pare cã nu se va mai instala niciodatã. ªi-a favorizat pe faþã oamenii de afaceri în atribuirea contractelor de reconstruire a ceea ce armata sa distrusese fãrã prea multe motive. S-a certat cu aliaþii europeni care nu-i împãrtãºeau ideile ºi acþiunile ºi i-a catalogat drept 'învechiþi'. A transformat America într-un buncãr aflat permanent sub stare de asediu, a luat amprentele tuturor vizitatorilor strãini, a bãgat în faliment companiile aviatice ºi le-a fãcut sã înfloreascã pe cele producãtoare de echipamente de securitate.... ...ªi a câºtigat alegerile! ªi-a asigurat condiþiile pentru ca, în urmãtorii patru ani, sã-ºi continue ºi sã-ºi definitiveze proiectele. A câºtigat, pentru cã americanii sunt astãzi mai preocupaþi de imaginea lor de lideri mondiali, decât de aceea de campioni ai unei democraþii tot mai ineficiente în faþa ameninþãrilor de tot felul.'Bãiatul cel rãu' a triumfat, pentru cã reprezintã, astãzi, mai mult decât un Kerry, modul de viaþã american.
Titlu: Confruntarea televizatã
Nr Editie: 1409 Data: Tuesday 09 November 2004
Marea gãselniþã a campaniilor electorale de dupã '89 o reprezintã confruntãrile dintre candidaþii la funcþia supremã în stat.În 1990, au valsat în faþa camerelor de luat vederi, politicos ºi elegant, cei trei candidaþi - Iliescu, Câmpeanu ºi Raþiu. A fost o dezbatere potolitã, fãrã stridenþe, dar ºi fãrã momente de strãlucire. Atunci Iliescu a câºtigat din primul tur ºi prima dezbatere a fost ºi ultima. În 1992, la aceeaºi unicã televiziune de stat, s-au aliniat, tot înaintea primului tur, 6 candidaþi. Confruntarea n-a mai fost la fel de elegantã (era acolo Funar) ºi Ion Iliescu, cu experienþa celor doi ani de preºedinþie a dominat clar disputa, în faþa unui Constantinescu prematur scos în scenã. Anul 1996, primul în care piaþa TV se diversificã (funcþionau deja patru canale) a fost ºi prima în care au avut loc primele confruntãri reale. ªi acest lucru s-a întâmplat chiar la locale când, înaintea turului 2, Ciorbea ºi Nãstase (Ilie) au oferit primul show naþional de gen. Am avut atunci ºansa sã organizez ºi sã moderez aceastã întâlnire difuzatã de Antena 1 ºi preluatã (caz unic!) de Televiziunea Naþionalã, ºi specialiºtii sunt de acord - deºi încã nu începuserã mãsurãtorile de audienþã - cã, dupã Revoluþie a fost primul mare vârf de interes din rândul telespectatorilor. Aceastã confruntare presãratã cu ironii ºi invective, devenitã la un moment vulcanicã, a deschis cu adevãrat apetitul pentru astfel de confruntãri. La alegerile prezidenþiale din toamnã au fost trei astfel de confruntãri ale candidaþilor calificaþi în turul 2 (Iliescu ºi Constantinescu) ºi am avut din nou ºansa ca pe prima, cea de la Antena 1, sã o moderez tot eu. Aceste întâlniri au subliniat o datã în plus impactul major al televiziunii asupra procesului electoral, dar a ºi tras, în acelaºi timp, un semnal de alarmã asupra riscurilor. Astfel încât, patru ani mai târziu, în 2000, nu a mai avt loc nici un dialog faþã în faþã, Iliescu refuzând sã-l întâlneascã pe un Vadim dezlãnþuit de neaºteptatul sãu succes din primul tur.Vom avea, în 2004, o confruntare directã? Da. Dar nu înaintea primului tur, cum ar vrea Bãsescu ºi cum nu vrea echipa Nãstase (invocând argumentul discriminãrii celorlalþi candidaþi). Cred însã cã înaintea celui de-al doilea tur, în care doar o minune ar putea aduce alþi candidaþi, liderul PSD ºi cel al PD va produce cea mai durã ºi mai fãrã menajamente disputã publicã din câte s-au înregistrat pânã acum.
Titlu: 'Acest top e o prostie!'
Nr Editie: 1410 Data: Wednesday 10 November 2004
'Acest top e o prostie!' - spunea, anul trecut, unul dintre cei plasati în primii zece cei mai bogaþi oameni ai României. Ca ºi democraþia, un top al bogãtaºilor nu e un lucru prea grozav, dar în lipsã de altceva, este unicul mod de a crea necesarele ierarhii - valorice sau calitative - de care are nevoie o societate în curs de aºezare, dupã rãsturnãrile istorice pe care le-a produs Revoluþia. Mai degrabã întrebarea care poate fi pusã este: cui foloseºte un astfel de top? Românului simplu, care nici mãcar nu poate vizualiza imaginea milionului de dolari, în nici un caz. Pentru el coeficienþii de valoare variazã între apartamentul dichisit al vecinului care s-a privatizat mai din timp ºi adãpostul insalubru din subsol al amãrâtului care, neputându-ºi plãti întreþinerea, a fost evacuat. Privind lucrurile de la acest nivel, vecinul privatizat este un fel de George Pãunescu (dacã are fraþi) sau un Þiriac (dar cã n-are rude), în timp ce cel de la subsol împãrtãºeºte soarta tristã a unui Culiþã Tãrâþã, scos din nivelurile superioare ale topului ºi aruncat în dependinþele edificiului bogãþiei.Cu totul alta este situaþia în rândurile titularilor. În absenþa unor criterii de mai mare rigurozitate - ºi cel mai riguros ar trebui sã fie acela al impozitelor plãtite - personajele incluse în acest clasament manifestã clar poziþii diferite: cei luaþi cam fãrã voia lor ºi cãrora popularizarea aceasta nu le foloseºte, ba din contrã, îi expune; ºi cei dornici sã fie vãzuþi în compania a ceea ce ei cred cã sunt 'puternicii' zilei, ºi care sunt dispuºi sã facã aproape orice pentru a-ºi vedea numele în acest clasament. Douã subdiviziuni decurg firesc din primele: cea a celor - dacã împãrtãºim punctul de vedere cã despre primul mi lion nu se pun întrebãri - care pot justifica cum le-au fãcut pe celelalte ºi aceea a celor care mizeazã pe nebãgarea de seamã sau pe dezinteresul celor care ar trebui sã îi întrebe cum au ajuns unde au ajuns.De acord, un astfel de top e o prostie. În spatele lui se ascund toate tarele ºi avatarele unei societãþi buimace, pornitã pe cãrarea întortocheatã a unei economii care încearcã sã-ºi desluºeascã noþiunea de piaþã.
Titlu: Curãþãtoria civicã
Nr Editie: 1411 Data: Thursday 11 November 2004
Trebuie sã fii de rea credinþã ca sã nu consideri cã forul legislativ ar trebui sã fie locul unde cetãþenii au datoria moralã sã-i trimitã pe ai mai buni dintre ei, pe cei mai apþi sã le reprezinte interesele ºi sã gãseascã soluþiile legislative pentru atingerea acestora.De asemenea, trebuie sã fii fariseu ca sã nu recunoºti faptul cã doar o parte - nu ºtiu exact cât de micã sau de mare - dintre cei care au ajuns acolo îºi meritã calitatea ºi mandatele care le-au fost încredinþate, cã nu puþini ºi-au folosit atribuþiile pentru a se cãpãtui sau cã au ajuns acolo folosind mijloace incorecte sau ascunzând lucruri care nu i-ar fi îndreptãþit sã devinã ceea ce au devenit.Aºa încât iniþiativa Coaliþiei pentru Un Parlament Curat apare, la prima vedere, ca un demers normal. Civic în primul rând - pentru cã aceasta este zona din care se reclamã a proveni persoanele ºi asociaþiile care s-au constituit ca atare.Numai cã modul în care a acþionat acea stã alianþã s-a nimerit ca nuca în perete faþã de scopul propus. Pentru cã AUPC ºi-a atribuit sie însãºi rolul de instanþã supremã, care poate sã decidã cu de la sine putere cine e curat ºi cine nu. Având la bazã criteriile mai mult decât discutabile ale unor articole apãrute în presã. Dacã doamna Mungiu ºi compania ar fi niºte civici sadea, rupþi de realitatea concretã a presei contemporane, poate cã le-am putea acorda niºte circumstanþe.Dar doamna Mungiu a fost ea însãºi, o perioadã, ziarist de televiziune. A avut chiar o funcþie importantã care a pus-o în legãturã nemijlocitã cu pârghiile puterii. Nimeni nu poate sã ºtie mai bine ca dânsa - o recunoaºte, într-o carte, chiar fostul sãu coleg, Rasvan Popescu - cum fãcea domnul preºedinte Constantinescu, la Cotroceni, sumarul ºtirilor din jurnalul de searã, ºi cum se manipulau informaþiile transmise pe postul naþional în funcþie de interesele celor aflaþi la putere. ªi cum se influenþau anumite publicaþii, sau erau ºantajate altele, pentru a publica anumite puncte de vedere sau relatãri. ªi cred cã asta spune multe despre credibilitatea care ar trebui acordatã în general, articolelor apãrute în presã, puse pe rol ca probe de instanþã.Demersul civic n-a reuºit, din pãcate, decât sã irite sau sã nemulþumeascã pe aproape toatã lumea - indiferent de culoarea politicã - ºi sã punã sub semnul întrebãrii sinceritatea ºi independenþa realã a protagoniºtilor sãi faþã de alte interese de culise. 'Curãþãtoria civicã', condusã de doamna Mungiu, n-a reuºit decât sã 'pãteze' o idee valoroasã în sine, dar complet neproductivã în maniera propusã. Nici mãcar pe sprijinul opiniei publice nu se poate conta, din cauza enormei cote de antipatie pe care doamna Mungiu ºi-a adjudecat-o pe parcursul nefericitului sãu test practic din trecuta guvernare.
Titlu: Arafat - deconectat!
Nr Editie: 1412 Data: Friday 12 November 2004
Scoaterea din prizã a liderului palestinian Yasser Arafat este o premierã în politica mondialã. Dacã moartea unor importanþi lideri a fost þinutã ascunsã zile în ºir, pânã s-a considerat cã au fost luate toate mãsurile pentru ca succesiunea sã nu se transforme într-un haos, de data aceasta iminenþa decesului n-a mai putut fi ascunsã. Singura problemã care a agitat cabinetele lumii a fost dacã ºi când va fi deconectat liderul palestinian de la aparatele care îl mai þineau în viaþã.Cu Arafat se încheie, probabil, o epocã. Aceea a facþiunilor teroriste legitimate politic. Ca ºi alþi câþiva lideri evrei, ca ºi Mandela, Arafat ºi-a început cariera pe frontul luptei împotriva evreilor, luptã în care au fost folosite absolut orice mijloace. Atunci când problema palestinianã a ajuns sã aibã o gravitate excepþionalã, lumea s-a mai dezmeticit ºi a început sã vadã cã acolo, în Orientul Mijlociu e o problemã ce nu poate fi tratatã exclusiv cu instrumentele represiunii. Aceastã nouã viziune a dus la legitimarea OEP ºi odatã cu el, a lui Yasser Arafat, devenit din inamic public, un partener politic autorizat. Vârful carierei sale îl constituie, fãrã îndoialã, acordul de pace cu Israelul semnat la Oslo, într-o încercare aproape disperatã de reconciliere istoricã. Apariþia unui stat palestinian a fost consecinþa directã a unor demersuri intense desfãºurate pe parcursul a câtorva decenii ºi cu toate imperfecþiunile, relaþiile celor douã pãrþi, ajunse din nou la o cotã criticã, nu exclud definitiv ideea unei posibile pãci în Orient.În ultimii ani, Arafat a fost, practic, prizonierul israelienilor. Repudiat de americani, detestat de evrei, el nu a putut fi însã înlãturat de la putere, privilegiul s ãu istoric fiindu-i suficient pentru a rezista tuturor asalturilor. Politica israelianã ºi-a concentrat în ultimii ani atenþia asupra lui Arafat, considerând cã acesta este responsabil de toate relele din zonã. Acum Arafat iese d in scenã. Vor ieºi odatã cu el ºi motivele care fac din Palestina butoiul cu pulbere al secolului XXI? Se scot, odatã cu deconectarea sa, din prizã toate crizele care inflameazã zona? Vor fi cei care-l vor înlocui, mai capabili sã ia decizii raþionale?
Titlu: Senatorii de drept
Nr Editie: 1413 Data: Saturday 13 November 2004
Este o întreagã discuþie publicã, cu acuze dintre cele mai necruþãtoare la adresa imparþialitãþii prezidenþiale în mijlocul campaniei electorale. Dl Iliescu este acuzat cã face campanie pentru partidul de guvernãmânt, pe ale cãrui liste, dealtfel, ºi candideazã pentru Senatul României.Este foarte greu de imaginat cum, în perspectiva actualelor prevederi ale legii electorale, s-ar putea face o departajare limpede, necontestabilã, între atribuþiile prezidenþiale, rãmase în vigoare pânã la finele mandatului, ºi dreptul de a alege ºi a fi ales pe care-l exercitã candidatul Iliescu. Cã zgomotul este mai mare decât efectele sale este clar. Chiar dacã dl Iliescu n-ar fi candidat în aceastã manierã, este limpede cã suportul implicit al domniei sale n-ar fi mers nici spre Alianþa DA, nici spre PRM ºi cu atât mai puþin spre UDMR, PSD rãmânând nu doar partidul pe care l-a fondat ºi l-a structurat, dar ºi cel la a cãrui cârmã se va întoarce, dupã încheierea mandatului, conform declaraþiilor repetate ale liderulor partidului ºi a acceptului deja formulat de cãtre preºedinte. Unii spun cã dl Iliescu ar fi trebuit sã-ºi dea demisia din funcþie înainte de campania electoralã ºi sã meargã înainte ca simplu cetãþean. Existã însã o întreagã serie de impedimente între care ºi importante angajamente internaþionale care n-au permis acest lucru. Cea mai bunã ºi cea mai inteligentã - soluþie ar fi fost însã tocmai aceea la care intelighenþia partidului, care a propus modificãrile din Legea Electoralã, nu a avut-o în vedere: care a fost ºi care este rostul angregãrii preºedintelui într-o campanie electoralã, de pe urma cãreia opoziþia nu ezitã sã tragã orice folos, când situaþia ar fi putut fi evitatã, simplu, prin instituirea unei categorii de senatori de drept, printre care s-ar fi putut numãra foºtii conducãtori ai þãrii ºi alþi câþiva reprezentanþi ai aristrocaþiei de merit? Aceºtia ar fi putut sã fie desemnaþi direct aºa cum s-a mai întâmplat în practica istoricã constituþionalã ºi electoralã a României, dar cum se întâmplã ºi în prezent în þãri europene cu tradiþie democraticã. O astfel de mãsurã l-ar fi scutit pe preºedinte de travaliul uneori penibil, al unei companii pline de riscuri.Cred cã în mod normal, alãturi de domnia sa ar fi trebuit sã se afle ºi fostul preºedinte Constantinescu (tot mai demonetizat de avatarurilor unui partid nesemnificativ) sau regele Mihai. Prezenþa lor, alãturi de un preºedinte al Curtei Constituþionale, un preºedinte al Academiei Române ºi de alte câteva personalitãþi cu autoritate recunoscutã ar fi dat altã greutate acestui for legislativ, constituind în cadrul sãu un grup independent ºi autoritar, ºi contrabalansând lipsa de personalitate prezentã a instituþiei. Dar, dupã rãzboi mulþi viteji s-aratã, iar mintea românului cea de pe urmã este tot mai faimoasã...
Titlu: Câteva concluzii
Nr Editie: 1430 Data: Tuesday 30 November 2004
Privitã mai la rece, dupã tensiunea ºi emoþionalitatea din seara anunþului rezultatelor estimate de exit-poll, situaþia politicã prezentã conduce cãtre câteva observaþii interesante. Prima dintre acestea este polarizarea pronunþatã a scenei politice. Apropierea intre scorurile celor douã alianþe adusã de numãrãtoarea voturilor, face pentru prima datã, incertã culoarea viitoarei puteri. ªi Uniunea PSD+PUR, ºi Alianþa PNL+PD, ar putea forma viitorul guvern în condiþiile în care ceea ce ele pot sã ofere va fi considerat acceptabil de cãtre principalul arbitru, care rãmâne UDMR. Cu mai multe procente decât la estimare, maghiarii au ºanse sã creascã semnificativ la redistribuire, scorul lor putând sã fie suficient ºi pentru una ºi pentru cealaltã dintre candidatele la guvernare. Asta, în cazul în care PRM va continua sã rãmânã afarã din joc, formaþiunea lui Vadim aflându-se într-o situaþie de neacceptare programaticã. Un aliat la guvernare, precum PRM va crea, cu siguranþã mari probleme - în special de ordin extern, oricui va cuteza sã facã acest pas.A doua concluzie þine de creºterea spectaculoasã a rezultatului obþinut împreunã de cele douã supravieþuitoare ale trecutei guvernãri. PNL ºi PD abia au adunat vreo 15 procente în 2000. Acum au mai mult decât dublu, fãrã ca starea lor - organizatoricã sau programaticã - sã fi cunoscut îmbunãtãþiri notabile. Practic, ele datoreazã acest succes deciziei de a merge în aceste alegeri împreunã ºi renunþãrii la orgolii personale sau de partid.A treia concluzie þine de reculul - previzibil - al PRM. Faþã de 2000, Vadim a obþinut mai puþin cu 10 procente, instalându-se practic la remorca partidului. Din cea de-a doua formaþiune parlamentarã, PRM se plaseazã acum în plutonul partidelor 'mici ºi mijlocii' pãstrându-ºi însã capacitatea de a înclina balanþa într-o parte sau în alta, în funcþie de conjuncturã. O a patra concluzie posibilã este calea ireversibilã spre uitare pe care s-a angajat PNÞCD-ul, partid pe care candidatul bãnãþean n-a reuºit sã-l resuscite nici mãcar în fief-ul sãu. Surclasat de Gigi Becali, nou venit neavenit pe scena politicã, partidul lui Corneliu Coposu se înscrie deja în galeria marilor plãtitori de oale sparte în politicã.
