Punctul pe Y, October 2004

Titlu: 'Cãmãtarii SHOW'
Nr Editie: 1376 Data: Friday 01 October 2004
Mãrturisesc cã m-a lãsat buimac, vreme de câteva zile, ceea ce s-a întâmplat sãptãmâna trecutã la Senatul României. Atât de buimac încât nu am reuºit sã aºtern pe hârtie aceste rânduri dupã vizionarea secvenþelor difuzate de mass media, având nevoie de un rãgaz pentru a-mi reveni.Lãsând gluma la o parte, trebuie spus cã ceea ce s-a întâmplat a fost un spectacol rar. Douã 'vedete' au pogorât - chiar dacã cu cãtuºe la mâini - printre muritori, explicându-le acestora cum e cu lumea interlopã ºi cu integrarea ei în societate. Am aflat în direct cã Sile ºi Nuþu sunt douã personaje onorabile ºi înzestrate ºi cu o mare dozã de patriotism, care dupã ce au fãcut un milion de parai prin strãinãtate 'vânzând seminþe' s-au întors cu el acasã investindu-l în economia naþionalã. Din noianul de acuze al Parchetului, ei nu recunosc decât faptul cã au dat bani cu camãtã, nefãcând, la urma-urmelor, nimic deosebit de ceea ce fac bãncile. În rest - afaceri onorabile: hotelãrie, serviciu de însoþire, servicii de pazã! Au avut relaþii cu lumea bunã pe teme de hobby: cai, lei, pãuni, maimuþe, papagali, ei fiind mari iubitori ai naturii. Toatã povestea lor este un abuz cusut cu aþã albã, ºi o rãzbunare a 'serviciilor' pentru cã n-au vrut sã devinã informatori.Când aceste lucruri sunt spuse cu voce tare, curaj, ºi, mai ales, în prezenþa reprezentanþilor autorizaþi ai naþiei, tu, simplu telespectator, începi sã te întrebi care e adevãrul. Nu cumva Cãmãtarii sunt nevinovaþi? Altfel de ce s-ar fi deranjat ditamai Comisia de Abuzuri a Senatului sã-i aducã acolo ºi sã le dea cuvântul în faþa presei? N-aº vrea sã se înþeleagã cã ar fi de regretat metodele dure, deseori abuzive, ale miliþiei ºi procuraturii comuniste. Dar, de acolo pânã la aceastã etalare indecentã este o distanþã lungã. Ajungi sã te întrebi de ce nu-ºi ia Senatul - sau anumiþi membri ai sãi - rolul de anchetator ºi de judecãtor ºi de ce nu pot toþi infractorii sã beneficieze de un asemenea tratament?Show-ul Cãmãtarilor rãmâne ca unul dintre episoadele pentru care nu existã scuze de nici un fel ºi ridicã problema gravã a limitelor imixtiunii forului legislativ în treburile interne ale justiþiei.
Titlu: Un nou început - cu acelaºi sfârºit?
Nr Editie: 1390 Data: Monday 18 October 2004
Existã la oamenii noºtri politici un obicei pãgubos: acela de a nu ºti când sã se opreascã. Unul dintre aceºtia - cu regret o spun - este Petre Roman.Pentru dl Roman, o carierã fulgerantã, începutã la vârf într-un moment istoric de excepþie, s-a terminat, aproape irevocabil, dupã congresul post-electoral al PD, din 2001, când mult mai pragmaticul ºi mai hotãrâtul Traian Bãsescu l-a rãsturnat paºnic de la putere. A fost greºeala lui Roman, exploatatã aproape cinic de fostul sãu prieten ºi colaborator apropiat. 'Liderul naþional' a aºteptat sã se întâmple o minune - care nu s-a produs - în locul demisiei de onoare care ar fi trebuit sã vinã imediat dupã anunþul rezultatelor de la prezidenþialele din 2000! Atunci, locomotiva din '96 a devenit, brusc, vagonul de marfã atârnat în coada trenului partidului! Cu cei doar vreo 3% obþinuþi în bãtãlia preºedinþiei, Roman s-a instalat ferm în categoria 'ºi alþii', de unde nu a mai reuºit sã iasã. Nici cu noul partid - 'Forþa democraticã' - nu a dovedit cã are resurse pentru a reveni în politica mare. ªi nici cu aceastã candidaturã 'de culoare', prin care spera sã revigoreze drapelul lui 'sãrac dar cinstit' - dicton pe care economia de piaþã îl aruncã în desuetudine. Petre Roman a însemnat, în politica româneascã, prima zvâcnire spectaculoasã a noului. Arãta altfel decât arãtau politicienii în general, zâmbea altfel, se îmbrãca altfel ºi - mai ales - vorbea ºi alte limbi decât cea maternã. În el, o bunã parte a societãþii româneºti a vãzut ºansa prinderii din urmã a terenului european. Cât a fost premier, a comis gesturi îndrãzneþe, nu întotdeauna suficient gândite, a încercat sã urneascã din loc gesturi ºi mentalitãþi anchilozate - fãrã a avea el însuºi o perspectivã foarte clarã ºi fãrã a-ºi organiza suportul politic de care nu se putea lipsi. La revenirea din '96 a demonstrat cã a învãþat câte ceva din lecþiile trecutului, dar nu suficient pentru a nu se lãsa târât de dezastrul unei coaliþii de conjuncturã, ce avea sã piardã, dupã patru ani, tot ceea ce câºtigase în zece. ªi ceva pe deasupra. Petre Roman îºi mai încearcã odatã norocul, dupã 15 ani de carierã politicã începutã la vârf. Prea sus pentru a mai putea fi egalatã...
Titlu: Generaþie europeanã
Nr Editie: 1391 Data: Tuesday 19 October 2004
Pentru cei care au încã prezentã în minte prestaþia majoritãþii demnitarilor ºi funcþionarilor superiori de dinainte de '90, mari maeºtri ai limbii de lemn, cunoscãtori aproximativi ai limbii române ºi având nevoie sã fie asistaþi pentru orice limbã strãinã, dimensiunea pe care o cere calitatea de politician sau de expert pe probleme internaþionale pare încã de neatins. Chiar dacã Petre Roman este primul român care a ºocat politica europeanã prin cunoºtinþele sale lingvistice ºi prin detaºarea cu care putea sã poarte o discuþie cu mai marii noii lumi europene, el a rãmas în mentalul colectiv ca o floare destul de rarã, copleºitã de culturile de personaje noi cu obiceiuri vechi sau de cele vechi cu insuficiente apucãturi noi. Oricât ar pãrea de surprinzãtor la prima vedere ºi, mai ales, într-un mediu jurnalistic cu tentã primordial criticã la adresa oricãrui tip de prestaþie guvernamentalã, o generaþie europeanã de funcþionari publici cu rang înalt ºi mediu, existã. Cel mai sugestiv exemplu mi-a fost oferit de ministrul Justiþiei. Dl Cristian Diaconescu, persoanã în general discretã, nu foarte doritoare de a se afiºa sub reflectoarele scenei politice, a fost invitat, la finele sãptãmânii trecute, la o conferinþã internaþionalã ce a avut loc la Viena, conferinþã în cadrul cãreia urma sã fie dezbãtutã situaþia României, ca viitor membru al UE ºi, în special, stadiul în care se aflã capitolele de negociere neînchise încã - între acestea 'Justiþia ºi Afacerile Interne' fiind considerat cel mai delicat. În faþa unor covorbitori de calibru - foºti sau actuali reprezentanþi ai organismelor comunitare de la Bruxelles, demnitari ai guvernului austriac, ziariºti ºi comentatori politici - dl Diaconescu a desfãºurat un discurs echilibrat, cu puternice susþineri documentare, cu interpretãri logice ºi de bun simþ, prin care a convins asistenþa de faptul cã demersurile României sunt seriose ºi constante, cã existã probleme de rezolvat speicifice, deseori fãrã echivalent în practica europeanã ºi, mai ales, cã la Bucureºti se depun toate eforturile pentru ca reforma justiþiei sã capete o dimensiune europeanã, deplin integratã în organizaþia din care dorim sã facem parte. Aplauzele asistenþei ºi puternica impresie produsã de ministrul român m-au dus cu gândul la faptul cã dl Diaconescu nu este, totuºi, o excepþie, cã între colegii sãi de Executiv se aflã alþi câþiva reprezentanþi ai valului european, capabili sã facã faþã exigenþelor viitoare, cã efortul premi erului Nãstase, de a înnoi ºi întineri structura Executivului cu oameni noi, cu pregãtire superioarã ºi cu capacitãþi multiple, oameni care vor fi nu doar utili, ci absolut necesari viitoarelor structuri de administrare naþionalã ºi integrare europeanã. Chiar dacã dl Ponta plânge cu lacrimi amare rãnirea rândurilor colegilor sãi printre aspiranþii la privilegiile parlamentare, poate fi mulþumit de fa ptul cã generaþia tânãrã spre medie este deja bine instalatã în restul societãþii.
Titlu: Creºterea ºi descreºterea DIP-ului
Nr Editie: 1392 Data: Wednesday 20 October 2004
PSD Bucureºti este una dintre cele mai fascinante ºi mereu surprizãtoare structuri politice româneºti. Aici înlocuirile, venirile, revenirile, excluderile se petrec cu viteza luminiþei de la capãtul tunelului, într-o succesiune care dovedeºte cel puþin faptul cã pãmântul e rotund. Argument: de câteva zile, Dan Ioan Popescu, liderul istoric al organizaþiei, a preluat din nou ºefia, smulgând-o din mâinile unuia dintre starurile în ascensiune ale partidului: recuperatorul Mircea Ursache.Pentru amatorii de telenovele politice, sã enumerãm câteva din etapele acestei piese: organizaþia a intrat în alegerile locale schimbânu-ºi, pe ultima sutã, candidatul. L-au aruncat peste bord pe Duvãz ºi l-au adoptat pe ministrul de Externe. Decizia s-a luat la vârf, preºedintele organizaþiei - aflat de mai multã vreme într-un con de rãcealã dinspre vârful partidului - menþinându-se în abstinenþã. Festivitatea de lansare a pãrut cã se desfãºoarã chiar fãrã el. Dezastrul de la locale i-a fost pus, însã, în cârcã ºi dupã o suitã de poziþionãri ºi declaraþii contradictorii (mai întâi organizaþia i-a declarat dragoste veºnicã, pentru ca apoi sã se despartã de el cu inima uºoarã) DIP-ul a trecut pe linie moartã, nu înainte de a-l exclude din organizaþie pe Geoanã. Retras în sihãstria marii industrii scoasã la mezat (pardon, la privatizare) DIP-ul a intrat, ca ºi alþi 'vici', între parantezele organizatorice, dupã puciul paºnic declanºat de preºedintele - premier. A stat acolo liniºtit pânã când situaþia din organizaþie s-a copt, în sensul în care vigurosul Mircea Ursache s-a trezit - în special dupã refacerea listelor - cã nu-i funcþioneazã butoanele pe care apasã. Butoane al cãror cod pãrea doar de unul ºtiut. ªi acela nu era altul decât DIP. Aºa cã, la fel de brusc precum a ieºit din peisaj, acesta s-a reîntors, fiind primit cu braþele deschise, în special de cãtre cei care au supor tat cu dificultate tirania ursachianã. Revenind la uneltele sale, DIP-ul are sarcina istoricã de a desface baierile pungii de partid care va alimenta campania, ºtiut fiind cã nimeni altul nu are accesul ºi succesul pe care-l are el printre donatori.DIP-ul (ºi-)a revenit. Cu mai mult succes - sperã ºi prietenii ºi neprietenii - decât la locale...
Titlu: Paradoxul prezidenþial
Nr Editie: 1393 Data: Thursday 21 October 2004
Dl Iliescu a declarat, în ultima emisiune 'Starea Naþiunii', cã nu s-a simþit incomodat de haina, uneori cam strâmtã, de preºedinte, croitã cu ochii ºi cu gândul la cel care fãcuse din cea mai înaltã poziþie în stat un simbol al absolutismului comunist. Domnia sa nu pledeazã pentru modificarea Constituþiei, în sensul lãrgirii atribuþiilor prezidenþiale, considerând, cã în acest fel urmaºii sãi îºi pot îndeplini misiunea, feriþi fiind de tentaþiile abuzului de putere.În mod evident, modelul ales de 'pãrinþii' mai mult sau mai puþini legitimi ai Constituþiei României este unul la jumãtatea drumului între puterile depline ale unui preºedinte american, de exemplu, care este ºi ºef al Guvernului, ºi unul german sau italian, care este aproape decorativ. Mulþumirea - relativã - a dlui Iliescu vine din faptul cã prin personalitatea sa ºi prin autoritatea moralã pe care a deþinut-o a putut sã exercite o influenþã realã asupra celorlalte puteri ale statului, fãrã sã depãºeascã limitele formale impuse de Constituþie, ceea ce dl Constantinescu n-a reuºit, practic din acelaºi motiv.În mod la fel de evident, românii aºteaptã, în general, ceva mai mult de la preºedinte pe care, în virtutea unui exerciþiu istoric, îl considerã rãspunzãtor pentru orice mãsurã ce ar trebui luatã pentru îndreptarea unor stãri de lucruri ºi, din acest punct de vedere, rezidã o contradicþie evidentã cu precizãrile din Constituþia votatã recent. Aceste dificultãþi vor ieºi, cu siguranþã, în evidenþã mai mult decât pânã acum, indiferent cine va fi viitorul locatar al Cotrocenilor, pentru cã nici unul dintre cei trei posibili ocupanþi principali nu corespunde, caracterial ºi afectiv, tipului 'Iliescu'. De aceea, cred cã competiþia acerbã declanºatã pentru ocuparea acestui post este disproporþionatã faþã de importanþa realã pe care o are acesta. Nu existã îndoialã cã miza principalã o reprezintã votul legislativ. Cu toate acestea privirile publicului ºi ale politicienilor par sã ignore aceastã zonã aþintindu-se, aproape nefiresc, cãtre fotoliul pe care urmeazã sã-l pãrãseascã dl Iliescu. Este primul paradox. Al doilea vine din faptul cã, deºi par angajaþi cu toate forþele ºi ambiþiile în acest proces, nici Nãstase, nici Bãsescu ºi nici chiar Vadim nu sunt, de fapt, prea interesaþi de acest post care nu se prea potriveºte nici cu stilul, nici cu ambiþiile ºi nici cu imaginea lor publicã.Este foarte posibil ca, la jumãtatea lui decembrie sã asistãm la instalarea unui preºedinte care nu va fi foarte mulþumit de victoria obþinutã. O victorie care îl va scoate, practic, în afara jocului, pentru urmãtorii cinci ani.
Titlu: Resursele umane ale Alianþei
Nr Editie: 1394 Data: Friday 22 October 2004
Ultimele sondaje de opinie ar da - dacã e sã le dãm crezare - un avantaj Alianþei, al cãrei trend ascendent se datoreazã intrãrii în luptã a lui Traian Bãsescu. Primarul general al Capitalei este una dintre vedetele favorite ale canalelor media, ºi asta nu de azi de ieri. Invitat la un talk-show sau prezent la ºtiri, (co)liderul Alianþei, rãmas deocamdatã cam de unul singur, ºtie sã exploateze la maxim toate oportunitãþile pe care i le oferã aceastã campanie electoralã pentru care nu trebuie sã plãteascã. Pentru cine ar fi curios sã evalueze prezenþele lui Bãsescu în rate - cardurile departamentelor de publicitate, sumele pe care acesta le economiseºte din bugetul de campanie al Alianþei sunt de ordinul a multor milioane de dolari. Discursul bãsescian corespunde tiparului de sensibilitate al unor zone sociale situate în mediul urban, în partea de jos spre mijloc a societãþii, partea confruntatã cel mai des cu consecinþele unor tranziþii inegale ºi prelungite. Stilul sãu direct, lipsit de metafore ºi abundând în formulãri a cãror duritate nu deranjeazã prea tare percepþia publicului, se bucurã de interes ºi de audienþã.Acest succes va avea însã de fãcut faþã unor situaþii pe care Alianþa, nesigurã pe ea ºi pe electorat înaintea localelor, ºi-a creat-o cu bunã ºtiinþã: irosirea unora dintre cele mai bune resurse umane ale sale în campania localã. Considerând cã va avea nevoie sã ºocheze electoratul prin calibrul candidaþilor trimiºi sã cucereascã primãriile, ºi PD ºi PNL au fãcut uz de nume la vârf: începând chiar cu Traian Bãsescu, ºi continuând cu Emil Boc, Sorin Frunzãverde, Liviu Negoiþã, PD-ul ºi-a descompletat cel mai tare garnitura de lideri, spre deosebire de PNL, care a fost ceva mai circumspect, aruncând în standurile locale oameni de categoria a doua, precum primarul Chiliman de la sectorul 1. Aºa se face cã la provocarea celeilalte Alianþe (PSD+PUR) opoziþia nu prea gãseºte numele necesare pe care sã le aducã în faþã pentru a combate eficient argumentele social-democrate. Totul - sau aproape totul - se concentreazã deocamdatã pe Traian Bãsescu, cel care riscã sã îºi uzeze ºi discursul ºi resursele de-a lungul, poate, a celei mai dure confruntãri, care urmeazã în luna de campanie electoralã.
Titlu: Tandemuri noi ºi vechi
Nr Editie: 1395 Data: Saturday 23 October 2004
O premierã în viaþa electoralã româneascã este desemnarea, încã dinaintea începutului campaniei electorale, a persoanelor care ar urma sã ocupe cea mai importantã funcþie neeligibilã din stat: cea de prim-ministru.     La fel de mult ca ºi interesul - aproape fãrã precedent - manifestat pentru componenþa listelor de candidaþi, aceastã dare în vileag a persoanelor care vor deþine cel mai mare coeficient de putere, reprezintã un progres general pe drumul consolidãrii democraþiei. Teoria acceptatã pânã în prezent ºi care fãcea din numele viitorului prim-ministru un secret bine apãrat, motivat de dorinþa de a-l feri de o uzurã mediaticã excesivã (ºi de atacurile aferente) este, iatã, abandonatã. Ea face loc principiului 'tandemului' împãrþind sarcina electoralã între cei doi poli de putere ºi dezagrevându-l pe candidatul la preºedinþie de sarcina majorã cu care era încãrcat tradiþional, în virtutea unei alte teorii la modã - cea a 'locomotivei'.     Dacã în cazul Alianþei PSD+PUR lucrurile au fost definite mai din timp, adãugându-se formulei chiar ºi apendicele vicepremierului pentru a da ceva satisfacþie aliatului umanist, aceste au fost ceva mai complicate în cazul Alianþei PNL-PD. Stolojan a fost candidatul cu cel mai lung stagiu de pre-anunþare ºi, chiar dacã lucrurilor nu li s-a spus pe nume, s-a considerat cã acesta va face tandem cu Bãsescu, ale cãrui calitãþi îl calificau pentru fotoliul de la Palatul Victoria. Defecþiunea târzie a preºedintelui PNL a rãsturnat toate calculele, obligându-l pe Bãsescu sã facã pasul decisiv spre preºedinþie, chiar dacã aceastã hainã nu-l îmbracã prea bine. În aceste condiþii funcþia de premier, ce revenea prin noul algoritm, PD a trebuit cedatã unui PNL în mare crizã de candidaþi. A fost aproape o pedeapsã pentru Tãriceanu avansarea candidaturii sale la o funcþie superioarã celei pe care o ocupase în timpul cabinetului Ciorbea ºi pe care a exersat-o, dupã unele pãreri, lamentabil, ceea ce a ºi determinat schimarea sa la prima remaniere.Alianþa PNL-PD pleacã, deci, la drum, cu un tandem format din doi dintre exponenþii de frunte ai 'regimului Constantinescu': un fost ministru al Transporturilor aflat în conflict cu aproape toþi premierii Convenþiei, ºi un fost ministru al Industriei, considerat incompetent de cãtre propria sa formaþiune. Dat fiind, însã, modul emoþional în care reacþioneazã electoratul, n-ar fi exclus ca aceste amãnunte sã nu mai conteze prea mult în noiembrie...
Titlu: Votul încruciºat
Nr Editie: 1396 Data: Monday 25 October 2004
Existã patru variante, clare, în care poate fi tranºatã disputa electoralã din noiembrie. Douã dintre acestea intrã sub incidenþa lui 'câºtigãtorul ia totul: ori PSD+PUR câºtigã ºi majoritatea legislativã ºi fotoliul de la Cotroceni, ori Alianþa PNL-PD. Celelalte douã variante decurg dintr-un vot încruciºat: Alianþa PSD+PUR câºtigã majoritatea la legislative, dar pierde preºedinþia sau, alianþa PNL-PD merge la guvernare, cu Nãstase la Cotroceni.De regulã, de-a lungul celor patru cicluri electorale precedente, votul principal a fost cel 'la pachet'. Cine a votat un anume partid, a votat ºi candidatul acestuia la preºedinþie. Asta a fãcut ca România sã nu exerseze, pânã în prezent, situaþia democraticã a coabitãrii unui guvern de o culoare, cu un preºedinte de altã culoare. Pentru prima datã aceastã cale pare sã fie deschisã de evoluþiile prezente. ªi acesta poate fi rezultatul 'votului încruciºat'. Cea mai plauzibilã variantã pare ace ea în care PSD poate pierde majoritatea legislativã - consecinþã a unui lanþ de erori, în special de ordin psihologic ºi afectiv - reuºind, totuºi, sã câºtige Cotrocenii, graþie suportului declarat pe care actualul preºedinte îl acordã lui Adrian Nãstase, acesta din urmã fiind dependent de eºalonul important de susþinãtori fideli ai dlui Iliescu, care nu vor putea sã voteze împotriva deciziei acestuia. Cealaltã variantã, aproape la fel de plauzibilã, este cã Bãsescu, menþinându-ºi trendul ascendent, va încheia primul tur pe o poziþie apropiatã de cea a lui Nãstase, preluând în turul al doilea voturile negative la adresa acestuia. Pe acest fond - caracterizat printr-un decalaj sensibil între procentele liderului ºi cele ale Alianþei pe care o reprezintã - PNL-PD nu va reuºi sã întruneascã majoritatea necesarã guvernãrii, neavând cum sã conteze pe voturile PRM-ului, ºi nici pe ale UDMR-ului, mult prea legat de PSD prin colaborarea fructuoasã din ultimii pat ru ani. Ambele variante pot fi consecinþa votului încruciºat al eºalonului flotant de alegãtori nehotãrâþi între cei doi poli, între care ar dori totuºi sã creeze o punte.Sunt, evident, speculaþii. Ca deobicei, varianta corectã va fi datã doar de rezultatul scrutinului din noiembrie ºi, mai mult ca sigur, de prelungirea sa din decembrie.
Titlu: Migraþia programelor
Nr Editie: 1397 Data: Tuesday 26 October 2004
Dupã deja celebrul sãu atac la adresa premierului francez, Traian Bãsescu a pus tunurile pe întreaga Europã, în încercarea de a demonstra cã actualul guvern oferã contracte occidentalilor în scopul câºtigãrii bunãvoinþei acestora. Cu alte cuvinte, pentru a-ºi îndeplini obiectivele - recte intrarea în NATO ºi UE - România oferã mitã la nivel înalt!Dacã aceastã afirmaþie ar fi fost fãcutã de un alt candidat la preºedinþie - prietenii ºtiu care - lucrurile ar fi pãrut aproape normale, dacã se poate spune aºa. Ea a fost fãcutã, însã, de candidatul la preºedinþie al principalei forþe politice de opoziþie - Alianþa D.A. - cea care, teoretic cel puþin, ar putea sã preia hãþurile statului începând de anul viitor. Prin declaraþia candidatului sãu, Alianþa nu face altceva decât sã promitã Europei o opoziþie puternicã faþã de orice idee de cooperare economicã ce ar putea intra sub incidenþa 'mitei' politice.La fel ca dl Bãsescu, cu vreo 13 ani în urmã, la alegerile din '92, candidatul altei (sau aproape aceleiaºi) opoziþii venise cu o idee asemãnãtoare. În disputa televizatã cu ceilalþi candidaþi, dl Constantinescu a fãcut o propunere-ºoc: ca România sã rupã relaþiile cu China comunistã ºi sã stabileascã relaþii cu Taiwanul, care, în schimbul acestui gest, ar veni rapid cu investiþii de douã miliarde de dolari! În loc sã cadã pe spate de uimire, preopinenþii dlui Constantinescu s-au privit jenaþi unii pe alþii, dl Iliescu cutezând doar sã observe cã aºa ceva nu se poate. Evident, dl Constantinescu a pus acest scepticism pe seama unor nostalgii comuniste ale ºefului statului ºi mi-e teamã cã nu a înþeles nici pânã în ziua de azi de ce o propunere atât de generoasã nu a gãsit ecou.Dl Bãsescu, la rândul sãu, vine cu ideea de a stopa 'mita' interguvernamentalã. Cred cã domnia sa, nepreavând acces în aceastã zonã, nu prea ºtie cum se pun problemele la nivel înalt ºi cred cã dacã ar ºti cum îºi promoveazã feluriþi ºefi de state interesele economice ale þãrilor lor, i-ar da pe loc pe mâna Parchetului Anticorupþie.Deocamdatã, dl Bãsescu se înscrie, prin demersul sãu, într-o zonã de program politic la care, probabil, nici dânsul nu se aºtepta, pânã când i-a venit ideea.
Titlu: Hoþie multilateral dezvoltatã
Nr Editie: 1398 Data: Wednesday 27 October 2004
Nu ºtiu alþii cum sunt, dar noi, românii, convieþuim de secole cu hoþia, care s-a adaptat permanent condiþiilor istorice.De regulã, ea a îmbrãcat forme ºi s-a manifestat în formule bine determinate. Prin Evul Mediu, existau hoþi pe care caracterul de clasã al demersului lor - jefuirea celor bogaþi, concomitent cu împãrþirea prãzii cãtre cei fãrã resurse sau posibilitãþi de completare - i-a fãcut sã fie botezaþi ca 'haiduci'. Deºi furt-sadea, aceastã formã a beneficiat de o binecuvântare istoricã, idealizantã, în regimul egalitarist, care pornea de la premisa cã toþi oamenii trebuie sã fie egali, în primul rând pentru cã nu se mai putea - sau pentru a nu mai fi nevoie - sã se fure unii pe alþii. Înlocuirea proprietarilor individuali de bunuri cu 'proprietarul unic' - statul - a fãcut ca în ciuda educaþiei marxist-leniniste, acesta sã devinã ºi el victima tentativelor ºi a acþiunilor de furt.Spre a-l feri, pe cât e posibil, diriguitorii de pe atunci i-au conferit un caracter sacrosanct, proprietatea 'obºteascã', avutul obºtesc, cum era demult, fiind ridicatã deasupra tuturor celorlalte forme de proprietate. Cu alte cuvinte, sã furi de la vecini sau de la un necunoscut, din agoniseala acestuia, mai mergea. Sã furi însã de la stat, a devenit o veritabilã crimã a cãrei pedepsire a mers, uneori, pânã la condamnãri la moarte.Cu toate acestea fenomenul n-a dispãrut, delapidãrile rãmânând în topul furtiºagurilor ºi fãcând, practic din orice mandatar cu oarecare responsabilitãþi patrimoniale, un permanent candidat la puºcãrie.Dupã Revoluþie, o datã cu dizolvarea noþiunii de avut obºtesc ºi cu mai buna organizare a apãrãrii avutului privat, furtul a înflorit ºi s-a generalizat. Se furã, de 15 ani încoace, tot ce-þi poate trece prin cap ºi tot ceea ce nu poate fi, practic protejat. Se furã temeinic, organizat ºi cu fantezie, fãrã ca mãrimea sau complexitatea obiectului furtului sã mai intimideze. Niºte hoþi, mai deunãzi, au furat cu atâta avânt fier vechi dintr-o fabricã dezafectatã încât aceasta a cãzut peste ei. Are ºi furtul ãsta riscurile lui - nu vorbesc de cele legale - ºi nu ºtiu dacã cineva a fãcut vreo socotealã a victimelor - înecate în cisterne de benzinã, curentaþi de cablurile de înaltã tensiune, aruncaþi în aer de substanþele explozive folosite. Nimic nu pare, însã, apt sã descurajeze acest avânt bazat pe dictonul ad-hoc ca ceea ce nu aparþine în mod direct cuiva, poate aparþine celui mai iute de mânã, sau mai îndemânatic. Numai o minune face ca pânã acum aceste furturi sã nu fi declanºat mari catastrofe, dar cred cã dacã nu ne vom grãbi sã înãsprim pedepsele ºi sã organizãm protecþia obiectivelor publice, ne vom trezi, într-o bunã zi, fãrã þarã, trecutã fraudulos, aproape peste noapte, în posesia haiducilor contemporani.
Titlu: Listele societãþii civile
Nr Editie: 1399 Data: Thursday 28 October 2004
Într-o lume idealã în care democraþia de tip clasic n-ar mai fi doar cel mai bun sistem dintre cele rele, probabil cã formulele de reprezentare se vor realiza într-o manierã pe care Coaliþia Românã pentru un Parlament Curat a sugerat-o în recenta sa intervenþie. Atunci vor fi suficienþi câþiva oameni de tipul doamnei Mungiu-Pippidi, adunaþi într-un conclav al înþelepþilor-iubitori-de-curãþenie, care sã decidã cine sã facã parte ºi cine nu din forul legiuitor.Pânã atunci, însã, CRPC-ul va fi nevoit sã se rezume la ceea ce face în prezent: sã ia la puricat listele alcãtuite de partide ºi sã spunã: ãsta da, ãsta nu! Evident, într-un soi de vot consultativ, de care nu cred cã cineva se aºteaptã ca partidele sã þinã cont. Astfel, demonstraþia rãmâne una teoreticã, ea se adreseazã în primul rând electoratului care are deprinderea sã audã ºi altceva decât crede el, ºi nu rãmâne decât satisfacþia - platonicã - legatã de faptul cã formaþiunea cu cei mai mulþi candidaþi pãtaþi ar putea sã suporte sancþiunea cuvenitã, prin pierderea alegerilor.Cât timp, însã, va dãinui formula listelor, va fi greu de ºtiut cât i-au tras în jos cei rãi pe cei buni ºi viceversa.Listele de partid sunt - o demonstreazã excepþionalul interes care se manifestã în jurul lor, acum, mai mult ca niciodatã - subiectul central al dezbaterii electorale. Astãzi, conform legii, partidele trebuie sã depunã formele finale ale listelor ce vor fi prezentate alegãtorilor peste o lunã. De mâine încolo, orice discuþie pe aceastã temã va fi de prisos, viitorul parlament urmând sã-i includã - în caz de atingere a pragului electoral, ºi pe agreaþi ºi pe contestaþi. Abia viitorul ciclu va putea sã arate, mai clar, dacã demersul CRPC a fost justificat ºi dacã decizia electoratului a fost una corectã. Un singur 'obstacol' mai rãmâne în calea listelor ºi acesta este votul din noiembrie, cel prin care românii îºi vor aº terne cum sã 'doarmã' în liniºte (sau în neliniºte!) în urmãtorii patru ani!
Titlu: Doctorul Bãsescu ºi pacientul Stolojan
Nr Editie: 1389 Data: Saturday 16 October 2004
Rãspicat ºi repetat - ca sã se audã pânã-n fundul clasei în care juniorii presei iau conºtiincios notiþe - doctorul Bãsescu stabileºte durata tratamentului pacientului Stolojan: între treizeci ºi ºaizeci de zile (parcã?). Adicã sã se facã bine taman dupã rezultatul votului legislativelor. Pânã atunci, repaus total: fãrã vizite, fãrã declaraþii de presã, fãrã solicitãri de astfel de declaraþii, fãrã intervenþii din interior sau din exterior. Evident cã, în aceste condiþii nu trebuie deranjatã nici candidatura dlui Stolojan, care în perspectiva însãnãtoºirii, rãmâne pe locul 1 la Senat. Asta ca sã se liniºteascã spiritele celor care începuserã sã nutreascã niscai speranþe legate de o eventualã eliberare a acestei poziþii.Cu ultimele sale precizãri, co-preºedintele Alianþei PNL-PD, rãmas de unul singur, demonstreazã cã þine cu autoritate, în mâinile sale, soarta ºi poziþia colegului temporar indispensabil. Este, în termeni practici, un verita bil puci democrat, pentru cã Bãsescu, instalat cu aplomb în toate funcþiile de conducere - inclusiv candidatura prezidenþialã - nu mai negociazã cu nimeni. Nici nu ar avea cu cine, curãþenia fãcutã în jurul lui Stolojan îndepãrtând de la eventuala luare de decizii pe oricare dintre tradiþional-veleitarii lideri liberali. Cãlin Popescu-Tãriceanu? Dincolo de charisma sa de ocazie, nu dovedeºte prin nimic cã ar fi devenit mai bun decât a fost ca vremelnic ministru al Industriei, scuturat din cabinetul Ciorbea la prima dintre remanieri. Patriciu?Deocamdatã stã liniºtit: ºi-a pus oamenii pe poziþii ºi are, în afaceri, probleme mai urgente de rezolvat. Stoica? Dupã ce a tatonat terenul cu unificarea partidelor, aºteaptã rãbdãtor, ca ideea sã dea roade, sub presiunea evenimentelor.Cine mai rãmâne? Evident cã Bãsescu. Cel care, asumându-ºi întreaga responsabilitate a operaþiunilor, ºi-o asumã, împlinit ºi pe cea a succesului. Dar dacã? Dacã succesul nu va fi cel scontat? Ei bine, abia atunci se vor ridica cei care tac acum mâlc, ºi vor acuza rãul tratament aplicat de doctorul Bãsescu nu doar pacientului Stolojan, ci întregului 'spital' al Alianþei!ªi, uite-aºa, se mai explicã niºte tãceri ºi niºte vorbiri rãspicate.
Titlu: Soarta Pãdurii - în dezbaterea primului CLUB MEDIA
Nr Editie: 1388 Data: Friday 15 October 2004
Ieri a avut loc, pe undeva prin Pipera, un eveniment mai puþin obiºnuit: crearea primului CLUB MEDIA din peisajul relaþiilor instituþionale dintre administraþie ºi presã.Iniþiativa a aparþinut unei entitãþi aflate constant în vizorul interesului public, datoritã importanþei ºi impactului pe care le are asupra vieþii de fiecare zi a oamenilor: Regia Naþionalã a Pãdurilor ROMSILVA. De aproape 15 ani, pãdurea ºi starea ei sunt subiecte asupra cãrora se monologheazã intens. Existã, însã, la unison, o îngrijorare evidentã pentru ceea ce se întâmplã cu ea, într-un proces aparent ireversibil. Tãierile ilegale masive, de dupã Revoluþie, pe fondul disoluþiei autoritãþii instituþiilor statului, presiunea intereselor economice imediate care au fãcut din exportul de lemn una dintre principalele surse de îmbogãþire rapidã a unor întreprinzãtori fãrã scrupule care ºi-au gãsit în administraþie parteneri la fel de lipsiþi de responsabilitate, ºi mai nou, retrocedarea pãdurilor care au fost luate cu japca de cãtre regimul comunist, retrocedãri care n-au fost însoþite, la momentele respective, de reglementãri clare - au fãcut ca patrimoniul vegetal sã scadã vãzând cu ochii, sub cotele minimale aduse de Uniunea Europeanã, cea din care vrem sã facem parte cu tot cu pãduri.Pe acest fond, semnalele ºi investigaþiile din presã au suferit de un dezacord de principiu: acela care privea responsabilitãþile. Pentru fiecare ciot ivit în drum, pentru fiecare maºinã cu lemne furate, degetul acuzator s-a îndreptat cãtre ROMSILVA. Deºi, în marea majoritate a cazurilor, vãduvite ºi furate erau nu pãdurile statului, ci acelea ale proprietarilor, redate conform legii pentru care s-a chinuit o întreagã legislaturã dl Lupu. Spre aceste perimetre s-a concentrat tirul hoþiei ºi al abuzurilor, încercãrile aproape disperate de a compensa sau de a limita acest proces, venite din partea pãdurarilor devenind insesisabile. Sigur cã, asemenea tuturor instituþiilor statului, RNP nu este una perfectã, în care lucrurile merg unse. Sunt ºi aici probleme, delãsare ºi hoþie. Dar situaþia este în general, sub control. Conºtientã însã de responsabilitãþile sale, Regia încearcã sã suplineascã lipsurile celorlalþi, cumpãrând sau luând în îngrijire pãduri private - sau ce-a mai rãmas din ele - ºi intensificând ritmul plantãrilor.Despre aceste lucruri, ºefii pãdurilor au dorit sã poatã discuta, în liniºte, ºi fãrã patimã, dar cu dorinþa de a evidenþia soluþii, ºi forma pe care au gãsit-o se dovedeºte una neaºteptatã. Eficientã. Clubul Media 'Carmen Silva' ºi-a inaugurat ieri existenþa, chiar de Sfânta Paraschiva, ziua de naºtere a marelui apostol al pãdurii care a fost Marin Drãcea. Tonul discuþiilor, atmosfera, efortul de înþelegere manifestat de participanþi - nume de autoritate ale presei româneºti - au oferit primã garanþie cã iniþiativa este sãnãtoasã ºi de duratã. ªi cã poate fi urmatã de altele, asemenea.
Titlu: 'Baltazaurul'
Nr Editie: 1387 Data: Thursday 14 October 2004
A apãrut, de nu se ºtie unde (ceva mai târziu am aflat cã fusese extras de la 'Danubiana', unde executa o 'condamnare' la locul de muncã, pentru vina de a nu fi demonstrat suficient ataºament faþã de sistem pe când lucra în diplomaþie...), dupã decapitarea lui Sârbu, cel care-ºi permisese sã fie prea sincer cu unii dintre partenerii sãi din presã. A preluat abrupt funcþia de purtãtor de cuvânt al lui Roman, dându-i o dimensiune aparte prin stilul rãmas inconfundabil: agresiv când era nevoie, defensiv când nu mai avea încotro, constructiv când interesul imediat o cerea. Baltazar a devenit cu rapiditate un soi de alter-ego, pentru situaþiile critice, al premierului, preluând, ca un paratrãznet, toate fulgerele din media adresate acestuia. Ca purtãtor de cuvânt, Bogdan Baltazar avea sã rãmânã în galeria de specialitate de la Victoria ca un reper, niciodatã egalat - pentru cã nici vremurile n-au mai fost egale. Spre finalul mandatului lui Roman, dacã nu mã înºel, ºi pe fondul scindãrii FSN-ului, dupã mineriada din septembrie '91, Baltazar a pãrãsit þara, precedându-l pe Stolojan în galeria funcþionarilor bancari internaþionali. A poposit la BERD, la Londra, unde s-a 'ºcolit' vreo patru ani, pãtrunzând în mãruntaiele marilor afaceri internaþionale, câºtigând niºte bani adevãraþi, pe care nu avea cum sã-i facã în þarã ºi asigurându-ºi un lustru personal de facturã anglo-saxonã. A revenit în þarã cu puþin înainte de alegerile din '96, manifestând un ataºament faþã de vechiul sãu patron pe care puþini îl înþelegeau. S-a aruncat cu capul înainte în campania electoralã, ca ºef al staff-ului democrat, implicându-se în stilul cunoscut ºi contribuind substanþial la noua imagine a prezidenþiabilului Roman, care avea sã obþinã atunci cel mai bun scor din carierã. Un scor care l-a propulsat în alianþa câºtigãtoare, oferindu-i pe tavã, preºedinþia Senatului ºi apoi portofoliul Externelor. Baltazar s-a mulþumit cu un 'loc 2' la FPS, de unde a trecut la BRD, când aceasta a fost scoasã la vânzare. A negociat la sânge cu francezii, care în loc sã-l arunce peste bord, i-au apreciat înverºunarea, considerând-o folositoare intereselor proprii. L-au instalat în funcþia de preºedinte, cu mai multe atribuþii decât putuse sã spere, lãsându-i pe mânã reprezentarea ºi relaþiile cu autoritãþile - sarcini de care s-a achitat cu brio. Ba, în virtutea vechilor reflexe de luptãtori ºi-a transformat poziþia într-o instanþã din care n-a ezitat, oridecâteori a fost cazul, sã-i amendeze pe guvernanþi sau sã le dea mici lecþii. Asta nu l-a fãcut prea popular la Palatul Victoria ºi la Finanþe, dar i-a întãrit considerabil autoritatea în rândurile breslei. Dupã ºase ani de cooperare, Baltazar îºi recâºtigã acum libertatea, apreciind cu luciditate situaþia ºi perspectivele, recompensându-l pe succesorul sãu cu puteri complete, pentru rãbdãtoarea sa aºteptare de ºase ani.Zilele trecute Baltazar s-a despãrþit de banca pe care a propulsat-o în rândul lumii. Cu regrete, dar, mai ales cu speranþa cã lasã în urmã ceva: o bancã viabilã ºi performantã. 'Sacrificiul' personal meritã un astfel de premiu. Care nici mãcar nu e unul de consolare...
Titlu: Presa liberã din Insula ªerpilor
Nr Editie: 1377 Data: Saturday 02 October 2004
Cred cã cel mai logic lucru pe care ar fi trebuit sã-l facã deja ambasadorul nostru la Kiev, ar fi fost acela de a solicita o audienþã la Ministerul de Externe ucrainean ºi sã înmâneze o notã de protest legatã de atacurile tot mai dese ºi mai dure din presa localã la adresa României. Nu doar ca o replicã la ce-au fãcut vecinii de peste braþul Chilia nu de mult, ci ca o justificare ce vine din diferenþele reale dintre cele douã sisteme mass-media. Opiniile critice apãrute în presa româneascã legate de abuzul comis de autoritãþile ucrainiene prin tãierea unui canal prin mijloculul Deltei, acþiune ce va avea drept consecinþã punerea în pericol a echilibrului natural al acestei rezervaþii, nu pot fi puse pe seama vreunei presiuni a autoritãþilor. Nici chiar cel mai acerb critic al Guvernului nu poate afirma cã articolele apãrute au un suport oficial ºi cã ele ar fi putut fi scrise la comandã sau la instigarea unor reprezentanþi ai statului. Chiar dacã suferã încã puternice influenþe economice, în România nu se mai poate pune pumnul în gura presei. Se poate vorbi, cel mult, în anumite cazuri, de o asumare, din varii interese, a unor puncte de vedere guvernamentale, dar nu de dirijism. Nu acelaºi lucru se poate spune despre presa din Ucraina. Drumul pe care trebuie sã-l parcurgã aceastã þarã ex-sovieticã pe cãrarea ce duce spre democraþie e încã lung ºi anevoios. Sunt de notorietate represaliile declanºate faþã de unii ziariºti sau publicaþii care îndrãznesc sã critice puterea. Au existat chiar suspiciuni cã un jurnalist a fost ucis din cauza scrisului sãu, suspiciunile mergând  justificat sau nu  pânã la vârful piramidei puterii actuale. Corul care cântã în mass-media din Kiev aria acuzaþiilor este în mod evident dirijat ºi atent coordonat. Cu o tacticã strãveche, Ucraina s-a transformat din acuzat în acuzator, neþinând seamã de subþirimea sau de inexistenþa argumentelor. Tipicã pentru maniera neo-imperialã a ucrainienilor este gãselniþa cu Insula ªerpilor: deºi aceasta e nelocuitã, ei au deschis acolo o bancã! Mâine-poimâine vor scoate tot acolo ºi un ziar în care vor veºteji pretenþiile nejustificate ale românilor faþã de acest strãvechi pãmânt ucrainian, unde înfloreºte activitatea financiar-bancarã ºi unde ziarele nu se sfiesc sã spunã adevãrul.
Titlu: Trãdarea lui Stelicã
Nr Editie: 1378 Data: Monday 04 October 2004
Dl Stelicã Barna, consilier municipal, a ieºit din anonimat în momentul în care a devenit singurul reprezentant al PSD-ului care a votat controversatul proiect al lui Bãsescu de realizare a unei parcãri ºi a unui pasaj în zona Gãrii de Nord, pe bani europeni. Proiectul treneazã de vreo doi ani ºi el a constituit, practic, intrumentul de ºantaj al nãbãdãiosului primar, pentru imprudenþa acestuia de a fi cheltuit în avans banii pentru studiul de fezabilitate, fãrã a avea acordul Consiliului General. Nici chiar în noua structurã rezultatã dupã alegerile locale Bãsescu nu a dispus de majoritatea necesarã pentru demararea proiectului, care nici mãcar n-a intrat în discuþie în decursul negocierilor cu guvernul. Un singur vot, de aur, îl despãrþea pe primar de realizarea acestui obiectiv ridicat la rang de emblemã democratã în care pusese nu doar interes, ci ºi ambiþie, ºi acest vot era - din nefericire - unul social-democrat. ªi, iatã cã, minunea s-a întâmplat: cum-necum (zâmbetul piºicher al primarului dãdea de înþeles cã el cam ºtie cum) dl Stelian Barna a votat cu... Opoziþia, ºi nimic nu mai pare sã stea în calea lui Bãsescu. Revoltatã, conducerea social-democratã a decretat pe loc: trãdãtorul trebuie dat afarã! Reacþie umoralã, insuficient de bine gânditã, pe care noul lider al organizaþiei municipale, Mircea Ursache, n-a îmbrãþiºat-o. 'De ce sã-l dãm afarã ºi sã le oferim pe tavã majoritatea pe care nu o au?' - a raþionat cumpãnitul preºedinte al AVAS, devenit una dintre stelele în ascensiune ale partidului’. Mai întâi sã vedem de ce-a fãcut-o. Într-adevãr. A te grãbi sã cataloghezi drept trãdare o atitudine nu e un lucru înþelept. De ce sã nu-i acordãm dlui Barna girul unei judecãþi: poate cã domnia sa a considerat cã între disciplina oarbã de partid ºi bunul simþ, cel din urmã ar trebui sã aibã câºtig de cauzã. Poate cã n-a avut nici o înþelegere secretã cu Bãsescu (oare chiar totul e de vânzare în politica asta dâmboviþeanã?) ºi este un simplu gest de conºtiinþã: crede cã pasajul ºi pasarela sunt mai folositoare bucureºtenilor decât ºicanarea sau demolarea primarului ales democratic. De aceea, vreau sã spun cã în acest episod s-ar putea sã gãsim sãmânþa de logicã ºi rezonabilitate de care are tot atâta nevoie politica româneascã.
Titlu: Stolojan provoacã prima crizã electoralã!
Nr Editie: 1379 Data: Tuesday 05 October 2004
Democraþia româneascã îºi completeazã 'petele albe' de pe harta strategiilor electorale cu o nouã situaþie: retragerea unui candidat la preºedinþie în plinã campanie, cu mai puþin de douã luni înainte de scrutin. 'Defecþiunea' lui Constantinescu, din 2000, nu poate fi consideratã un precedent. În primul rând pentru cã acesta nu-ºi anunþase, formal, candidatura. În al doilea, pentru cã nu dispunea de suportul pe care-l avea Stolojan: la 'degajarea' liberalã el deja nu mai miza pe susþinerea democratã - Roman considerând cã i-a venit momentul prielnic - rãmânându-i sã conteze doar pe suportul þãrãnist - adicã al acelui partid care, deºi nu fusese singur la guvernare, îºi asumase cu stoicism toate bilele negre ale acesteia. În atare condiþii, înscrierea în competiþie împotriva unui Iliescu, care venea cu toate pânzele sus, friza donquijotte-ismul. Numele lui Stolojan, ca posibil preºedinte, se vehiculeazã deja de vreo trei ani, practic de la preluarea preºedinþiei liberale de la Valeriu Stoica. Într-un fel, aceasta a ºi fost raþiunea schimbãrii la vârf din partid: de a oferi o soluþie mai credibilã decât toate celelalte variante compromise sau 'accidentate' în defunctele faze premergãtoare. Neînregimentat politic, Stolojan rãmãsese în memoria electoratului ca un tip hotãrât, inflexibil la presiuni sindicale sau de altã naturã, neînregimentat în vreo facþiune de interese economico-politice. De aceea, la constituirea Alianþei liberalo-democrate, s-a convenit practic, cã era candidatul ideal care sã înfrunte propunerea social-democratã pentru preºedinþie. Stolojan a încercat din rãsputeri sã se integreze în aces rol, încercând sã-ºi modifice atitudinea ºi limbajul într-o variantã ce nu-i era proprie. Devenise, deja, clar, cã nu este omul potrivit pentru o bãtãlie de asemenea duritate ºi dusã cu asemenea lipsã de menajament. Atacurilor sale directe le lipsea ceva pentru a convinge. Cred cã el însuºi a resimþit aceste handicapuri ce l-au condus, în cele din urmã, spre decizia anunþatã duminicã. O decizie care a venit ca o loviturã de mãciucã, atât în capul suporterilor, cât ºi cel al adversarilor. Pentru Alianþã situaþia devine nu delicatã, ci de-a dreptul disperatã, în condiþiile în care nu mai are, practic, pe cine sã arunce în luptã, pãstrându-ºi ºansele din sondaje. Ultima soluþie - ºi probabil nu cea mai fericitã, va fi ca Bãsescu sã preia ºi acest rol, într-un meci în care joacã pe toate posturile. De partea cealaltã lucrurile nu stau mai strãlucit. Departe de a fi o rezolvare, retragerea lui Stolojan complicã lucrurile presupunând modificarea întregii strategii electorale, construitã în principal pe datele acestuia. Totodatã, apariþia unui alt candidat, în condiþiile de crizã actuale, poate genera un curent de susþinere superior celui de care a beneficiat Stolojan, derivând dintr-o tendinþã naturalã de echilibru.
Titlu: Cuplul 'Iliescu-Roman'
Nr Editie: 1380 Data: Wednesday 06 October 2004
Se vorbeºte în ultima vreme despre o posibilã refacere a cuplului 'originar' al Revoluþiei: Iliescu - Roman! Duetul acesta politic a fost primul dintre cele care aveau sã marcheze, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, politica post-decembristã la vârf. Dupã familia care ocupase aproape douã decenii cabinetele 1 ºi 2, publicul românesc nu mai era dispus sã accepte formule mixte de genul celei de care nu crezuse cã avea sã scape. Iliescu ºi Roman au fãcut echipã din primul moment. Primul venea cu autoritatea de om politic experimentat, care ºtiuse sã-ºi pãstreze demnitatea în corul slugãrniciei totalitare. Cel de-al doilea aducea aerul nou al politicianului ºcolit, înzestrat cu uºurinþa de a se exprima, nu doar în limba maternã, ºi cu idei care, chiar dacã nu erau validate de practicã, puteau sã inducã speranþa de progres. Îngemãnate, calitãþile celor doi lideri au fost motorul succesului electoral din primul scrutin. Treptat însã, diferenþele aveau sã iasã la ivealã ºi, odatã cu ele, deosebirile de abordare a unui moment complex ºi contradictoriu. Alimentate de anturaje dornice de supremaþie, deosebirile de vederi aveau sã devinã practic ireconciliabile, într-un moment istoric-limitã-cel care l-a scos din scenã, cu violenþã, pe primul premier al unui guvern democratic. Divorþul a fost acut ºi l-au alimentat din plin orgolii familiale ºi frustrãri de echipã. Aveau sã treacã ani mulþi, fãrã ca viaþa celor doi sã se mai intersecteze, destinele politice evoluând diferit. Succesul electoral al facþiunii rãmasã fidelã lui Roman ºi cãderea de la guvernare a partidului format în jurul preºedintelui pãreau sã fi parafat o revanºã istoricã a celui tânãr în faþa celui vârstnic. Istoria are însã meandrele ei, ºi viitorul ciclu avea sã-l punã pe Roman în faþa unui usturãtor de modest procentaj - ce avea sã-i provoace, în cele din urmã, ºi pierderea ºefiei partidului - în timp ce Iliescu revenea în forþã pe culmi, dupã asumarea cu modestie a condiþiei de opoziþionist.Relaþiile dintre preºedinte ºi fostul sãu premier aveau sã se reia, cu timiditate, în 2001 când, cãlcându-ºi pe orgoliu, Roman a solicitat - dupã un deceniu - o întrevedere, acordatã cu cunoscuta civilitate. Solicita atunci sprijinul pentru o eventualã nominalizare a sa la funcþia de secretar general al Francofoniei, post din care urma sã se retragã Boutros Ghali. Din nefericire pentru el, evenimentele de la 11 septembrie 2001 aveau sã anuleze reuniunea la care s-ar fi discutat aceastã candidaturã. La realuarea ei, în anul urmãtor, competiþia avea sã fie tranºatã de Chirac în favoarea unui prieten african. Dar, din momentul mai sus evocat, întâlnirile dintre cele douã persoane politice aveau sã devinã mai dese, ºi dialogul mai consistent. Pentru unii a fost o surprizã numirea lui Petre Roman, de cãtre Iliescu, în fruntea unei comisii care sã analizeze situaþia revoluþionarilor. Se pomeneºte chiar despre o posibilã raliere a Forþei Democratice la PSD. Este însã prematur de vorbit despre aºa ceva. Poate, dacã va reuºi sã-ºi pãstreze identitatea peste scrutinul din noiembrie, s-ar putea sã se întâmple ceva, dar abia dupã congresul de anul viitor, care-l va repune în fruntea partidului pe Iliescu. Abia atunci, dacã Nãstase va poposi la Cotroceni, s-ar putea sã revinã în actualitate cuplul Iliescu-Roman, cel din '90, într-o variantã revãzutã ºi adãugitã cu doar vreo 15 ani.
Titlu: Omul-orchestrã
Nr Editie: 1381 Data: Thursday 07 October 2004
Fãrã voie, aproape, dl Bãsescu îmi evocã omul-orchestrã care, la colþ de stradã, încântã trecãtorii cu melodii cântate la muzicuþã, tobã ºi trompetã în acelaºi timp, folosindu-ºi aproape toate membrele din dotare. O atare performanþã presupune îndemânare, atenþie distributivã ºi, în plus, ceva ureche muzicalã. Deºi rezultatul nu este cel pe care-l poate oferi o adevãratã orchestrã, într-o salã clasicã de concerte, el poate fi admis ca un soi de surogat pentru mai puþinii cunoscãtori în ale armoniilor.N-aº vrea sã spun cã preºedintele democrat se exercitã dintr-o secretã pasiune 'muzicã'. Este, mai degrabã, meritul nevoii ºi al conjuncturii de a se expune într-un asemenea rol, pentru care încasãrile pot rãmâne, cel mult la nivelul capacitãþii pãlãriei aruncate alãturi pe trotuar. Nu cred cã dl Bãsescu a râvnit la funcþia de preºedinte. Cred cã ºi dânsul intuieºte cã e o hainã prea strâmtã ºi prea rigidã pentru gesticulaþia sa vioaie ºi imprevizibilã. Cu toate acestea, la momentul defecþiunii amicului sãu liberal, n-a ezitat sã ia asuprã ºi sarcina de a-l înfrunta pe mult mai stilatul pretendent social-democrat. A fãcut-o dându-ºi seama cã lunga convieþuire cu ideea cã Palatul Cotroceni îi este hãrãzit lui Stolojan a fãcut vid, în jurul numelui acestuia nemaicrescând nimic. Cã PNL, partid ce prin tradiþie a avut mai mulþi lideri decât era nevoie, se aflã într -o situaþie de crizã a personalitãþilor, nu e vina lui Stolojan. Este, însã, vina lui Bãsescu, cã în dorinþa de a-ºi relansa formaþiunea, a aruncat în bãtãlia de la locale cam tot ce avea. Astfel încât pentru marele rãzboi nu prea i-au mai rãmas comandanþi. Partidul Democrat a devenit partidul-om, mai mult decât au fost altele de-a lungul timpului, el fiind perceput acum dupã chipul ºi asemãnarea liderului ce a ajuns sã cumuleze aproape toate autoritãþile ºi sarcinile posibile. Ce mã nedumereºte, însã, e faptul cã marea mizã a acestei toamne nu o reprezintã viitoarea echidistanþã prezidenþialã, ci monopolul partizan al guvernãrii. Ca ºi celelalte partide care conteazã în competiþie, democraþii viseazã sã aibã un preºedinte, pe care-l voi pierde în cazul în care acesta câºtigã, mai degrabã decât un prim-ministru ce ar deriva din suma de victorii mai puþin spectaculoase în registrul legislativ. Cu ochii ºi cu mintea la onorurile prezidenþiale, ºi cu resursele alocate în special acestora, partidele combatante viseazã la victorii din care nu vor câºtiga mare lucru. Pentru un om ca Bãsescu, pentru cã de la el am plecat, schimbul cu Primãria poate fi mai mult decât dezavantajos, iar pentru partidul sãu ar putea însemna un veritabil cântec de lebãdã, înaintea 'înghiþirii' sale de cãtre tovarãºul liberal, mult mai bine structurat pe palierele intermediare.
Titlu: 'Modelul Ciorbea' ºi 'Standardul Bãsescu'
Nr Editie: 1382 Data: Friday 08 October 2004
Odatã cu retragerea - nefericitã, poate - a lui Teodor Stolojan - în faþa trenului care cupleazã vagoanele liberale cu cele democrate ºi-a fãcut apariþia adevãrata locomotivã a Alianþei: Bãsescu.Stolojan dãdea, de câteva luni bune, semne de obosealã. Se observa, apoi, tot mai mult, cã structura sa interioarã diferã de cea de care avea nevoie Alianþa. Stolojan pierdea, constant, puncte în sondaje ºi nu mai era mult - dacã în realitate acest lucru nu se întâmplase deja - pânã când procentele sale sã se situeze sub cele ale Coaliþiei. Lunga sa expunere - prea lungã - l-au uzat mai mult ºi mai devreme decât pe oricare altul. Retragerea sa - indiferent de motivele invocate ºi de stãrile emoþionale ale protagoniºtilor - era pânã la urmã fireascã. La fel de fireascã precum a fost preluarea, fãrã menajamente ºi tatonãri, a acestui rol de cãtre primarul general al Capitalei. Într-un fel istoria se repetã. În 1996, un alt primar al Capitalei îºi aºtepta rândul în marea politicã. ªi, chiar dacã numele lui Ciorbea n-a prea fost pronunþat în legãturã cu viitoarea sa misiune - pe care se bãteau veleitari þãrãniºti de genul Vasile, Spineanu sau Ciumara, el devenise, prin succesul obþinut la locale, cea mai proeminentã figurã a momentului din tabãra Opoziþiei. Într-un fel, decizia lui Constantinescu de a-l promova prim-ministru a fost ºi o reacþie instinctivã de apãrare a acestuia împotriva unui rival care ameninþa sã-l detroneze în topul popularitãþii. Existã, însã, ºi diferenþe majore între fostul premier ºi fostul sãu ministru. În primul rând, Ciorbea era lipsit de experienþa publicã pe care o are Bãsescu. Cãlit în douã tururi electorale pentru Primãria Capitalei ºi în cele trei sau patru guverne din care a fãcut parte, este clar cã Bãsescu va reprezenta pentru Adrian Nãstase un adversar incomparabil mai incomod decât ar fi fost Stolojan. Dar, în aceste calitãþi, rezidã ºi limitele preºedintelui democrat: politician abil în zona medianã, acestuia îi lipsesc principalele calitãþi care, în mintea românilor, întruchipeazã noþiunea de preºedinte. Pentru mulþi dintre ei va fi greu sã accepte ideea unui titular la Cotroceni slobod la gurã, pe care costumele nu cad chiar cum ar trebui ºi al cãrui potenþial de agresivitate nu se înscrie în standardele obiºnuite. Excesiv partizan în programul sãu de acþiune, el apare ca mai puþin potrivit pentru statutul de diplomaþie, neutralitate ºi echidistanþã necesar unui preºedinte al tuturor alegãtorilor. Existã, desigur, prezumþia de adaptare, de schimbare. În mai puþin de 50 de zile cât a mai rãmas pânã la gongul electoral nu se pot face minuni. Sau se pot?
Titlu: Statutul de democraþie funcþionalã
Nr Editie: 1383 Data: Saturday 09 October 2004
Nu întâmplãtor, poate cel mai delicat capitol de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeanã este cel al Justiþiei ºi Afacerilor Interne. Sunt domeniile fundamentale care pot - sau nu - sã ne acorde statutul de democraþie funcþionalã. Justiþia ºi administraþia sunt doi dintre pilonii de rezistenþã ai societãþii democratice. Fragilitatea sau defecþiunile lor interne riscã sã prãbuºeascã întregul edificiu. Pentru cã, într-o astfel de societate, neîncrederea în sistemul juridic sau în corectitudinea ºi eficienþa administraþiei, pun sub semnul întrebãrii întregul eºafodaj la care se lucreazã într-un 'hei-rup' fãrã precedent, sub ochiul vigilent al monitorizãrii europene.Problema de fond vine nu doar din lipsa de exactitate sau de consecvenþã a procesului, ci mai ales din inerþia ºi rezistenþa la schimbare. Este o realitate durã, care nu se poate modifica prin decizii administrative sau prin apeluri romantice. Nu pot sã nu-mi amintesc modul dezastruos în care a tratat justiþia Revoluþia, care n-a avut nici o legãturã nici cu democraþia ºi nici cu libertatea.Aceiaºi procurori ºi judecãtori care-i anchetaserã ºi îi trimiseserã la puºcãrie pe disidenþi sau pe 'sabotorii economiei naþionale', au intrat în funcþiune dupã 22 decembrie. Cu aceleaºi metode, cu aceeaºi intoleranþã. cu acelaºi sistem abuziv. Practic, împotriva celor care þinuserã democraþia realã sub obroc, sau care au fost suspectaþi de a fi fãcut acest lucru, s-a acþionat dupã principiile ºi metodele totalitare.Schimbãrile de mentalitate au nevoie de schimbãri de materie primã umanã. Acestea sunt, în general, cele mai lente. Deºi sistemul juridic s-a mai primenit, vechile obiºnuinþe au continuat sã funcþioneze. Adãugându-ºi o nouã caracteristicã a 'pieþei': abuzul ºi corupþia. Nu puþine instanþe au devenit, în aceastã tranziþie buimacã, veritabile tarabe la care nedreptatea se împãrþea dupã tarife bine reglementate. Faþã de amploarea fenomenului, care a generat un procent de neîncredere record în rândul opiniei publice, magistraþii dovediþi ºi condamnaþi reprezintã un procent firav ºi nesemnificativ. Cazurile cunoscute contureazã însã un tablou cât se poate de puþin european: preºedinþi de tribunale care dau lucrãri pe ºpagã, care-ºi fac vile din 'taxele' aplicate petenþilor, care-ºi pun în posturi cheie neamurile, care fac trafic de influenþã ºi pânã la magistraþi care pozeazã sau joacã în filme porno, tabloul justiþiei ºi al celor care o reprezintã rãmâne unul dintre cele mai descurajante. Pentru cã este puþin probabil ca în cele câteva luni care ne-au mai rãmas la dispoziþie sã se poatã crea premisele unei schimbãri de esenþã. Reforma în justiþie rãmâne, în opinia mea, principala materie de corigen þã a candidatului român la statutul european. ªi la cel de democraþie funcþionalã.
Titlu: Libertatea de expresie, la bani mãrunþi
Nr Editie: 1384 Data: Monday 11 October 2004
În opinia mea, în Raportul de þarã elaborat recent la Bruxelles, problematica legatã de libertatea de expresie ocupã un loc excesiv.Românii ºi-au câºtigat dreptul de a se exprima liber încã din ziua de 22 decembrie 1989. Dupã decenii de eradicare sau de limitare a acestui drept, printr-un control excesiv ºi abuziv, oamenii au avut, deodatã, ºansa sã spunã ceea ce cred ºi doresc. A fost un veritabil ºoc care s-a reverberat rapid în toate straturile sociale, libertatea de expresie constituind, practic, ºi prima libertate efectivã dintre cele care aveau sã formeze declaraþia Frontului din acea zi istoricã.Presa a preluat acest stindard ºi l-a dus mai departe, nefiind însã scutitã, la rândul sãu, de erori ºi excese. Se poate spune cã, dupã aproape 15 ani, ea tot îºi mai cautã drumul drept spre adevãr ºi responsabilitate, prin hârtoapele tranziþiei. Ceea ce este absolut evident este faptul cã, practic, nimeni ºi nimic, nu se poate opune exprimãrii libere de opinii, convingeri sau rezerve, indiferent de nivelul instituþiilor sau persoanelor vizate. Nu mai existã persoane ºi instituþii tabu, care sã-ºi poatã exersa procedee incorecte la adãpostul vreunei imunitãþi. Presa profitã din plin de acest climat ºi, chiar dacã mai sunt necesare reglementãri sau aplicãri ale acestor reglementãri, pentru a nu se depãºi nici cadrul legal ºi nici cel al bunului simþ ºi al civilizaþiei, îºi exercitã astfel rolul important de 'câine de pazã' al democraþiei. Spuneam cã observaþiile din Raport mi se par excesive faþã de realitatea din domeniu. Eu unul n-aº pune chiar atâta preþ pe categoria 'agresiunilor' - fiind clar cã acestea nu sunt dirijate instituþional ºi, mai ales cã existã o zonã de 'presã interlopã' ale cãrei interese intrã adesea în contradicþie cu alte zone ale lumii interlope - dar aº fi încercat sã disec mai atent ceea ce Raportul defineºte drept constrângeri economice care limiteazã munca ºi independenþa ziariºtilor.Las la o parte conflictele de la 'Evenimentul Zilei' ºi 'România Liberã', care sunt în cea mai mare parte o expresie a modului tipic de acþiune al capitalismului de piaþã ºi mai puþin o diferenþã de ideologie ºi deontologie, ºi aº zãbovi puþin asupra principalului subiect. Acesta este modul de repartizare a publicitãþii de stat. Lipsa unor reglementãri de ordin procedural ºi a transparenþei, fac ca acest proces în care se împletesc inte rese personale ºi de grup, relaþii mai mult sau mai puþin principiale, sã devinã un mãr al discordiei în interiorul breslei. Ca ºi tratamentul diferenþiat de care beneficiazã organizaþii de mediu care încearcã sã supravieþuiascã sau sã prospere pe baza favorurilor acordate în procesul de achitare a datoriilor cãtre stat. Ambele zone sunt complet netransparente, furnizând argumentele principale în suspiciunea legatã de manipularea sau de limit area independenþei editoriale, ºi aici Executivul trebuie sã lucreze, convingãtor, pentru a înlãtura rezervele Uniunii Europene faþã de calitatea relaþiei instituþionale cu mass media.
Titlu: CNSAS: instanþã moralã sau legalã?
Nr Editie: 1385 Data: Tuesday 12 October 2004
Dacã domnii Pleºu ºi Dinescu ºi-ar fi dat demisia din CNSAS când ar fi avut în faþã încã doi-trei ani de mandat, gestul lor ar fi avut o semnificaþie incomparabil mai mare decât aceea pe care o are când nu le-au mai rãmas decât zile. ªi motivul pentru care ar fi fãcut-o ar fi cãpãtat o altã greutate. Aºa, rãmâne un simplu gest de frondã, practic, fãrã urmãri.Distinsul fost ministru al Culturii ºi Externelor, ºi vioiul director al 'Plaiului cu boi' ºi al 'Aspirinei sãracului' sunt doi dintre contestatarii de marcã ai senatorului Corneliu Vadim Tudor. Dincolo de atribuþiile care le revin pe linie profesionalã - ca sã spun aºa (deºi nici unul nici altul nu au dorit sã-ºi facã o profesie sau un titlu de glorie din demascarea foºtilor securiºti practicanþi de poliþie politicã) atât Pleºu, cât ºi Dinescu ºi-au concentrat, în timp, tirul publicistic înspre preºedintele PRM ºi este clar cã între ei ºi el nu existã punþi de conciliere.De la aceastã atitudine publicã ºi pânã la votul din Consiliul CNSAS nu a fost decât un pas pe care cei doi, alãturi de colegul lor de tabãrã opoziþionistã, Horia Roman Patapievici, l-au fãcut cu naturaleþe. Demersul lor de scoatere în afara câmpului electoral a lui Vadim s-a izbit însã de opoziþia celeilalte pãrþi a CNSAS-ului, decizia fiind tranºatã de votul cu valoare dublã a preºedintelui Oniºoru.De aici, supãrarea celor doi ºi demisia aferentã.Cât este de justificatã aceasta?Din punct de vedere moral, poate cã da. Moralitatea nu necesitã probe. Este suficientã o impresie, chiar dacã nu foarte bine fundamentatã. CNSAS nu este, însã, o instanþã moralã. Este una care necesitã probe pentru a da verdicte. Or, din acest punct de vedere preºedintele Oniºoru este acoperit. Din documentele pe care le au la îndemânã membrii CNSAS nu rezultã vreun angajament formal - eventual chiar remunerat - al lui Corneliu Vadim Tudor - faþã de defunct a Securitate. În acest caz, o altã decizie ar fi expus instituþia unei inevitabile acþionãri în judecatã, pe care ar fi pierdut-o cu siguranþã. Din acest punct de vedere, oricât ar pãrea de comic, dl Oniºoru i-a salvat pe domnii Pleºu ºi Dinescu de la urmãrile pe care le-ar fi avut o atare evoluþie a evenimentelor.Oricât de ciudat ar pãrea, dar chiar ºi cauzele nobile au nevoie de un suport legal în democraþie. Altfel, ele riscã sã nu difere cu nimic de cele practicate de sistemul pe care dorim sã-l stigmatizãm prin acþiunea unor instituþii de genul CNSAS.
Titlu: Un neamþ la Cotroceni?
Nr Editie: 1386 Data: Wednesday 13 October 2004
Americanii au o prevedere în Constituþie care spune cã un candidat la preºedinþie este musai sã se fi nãscut în Statele Unite. Dupã toate semnele, este aproape inevitabil un amendament care va înlãtura aceastã piedicã legalã din partea unor doritori, între care se înscrie pe un loc fruntaº actualul guvernator al Californiei, actorul Schwarzenegger, nãscut în Austria.Constituþia românã este, din acest punct de vedere mult mai permisivã ºi specificã doar faptul cã un candidat la cea mai înaltã magistraturã în stat (aceasta continuã sã fie percepþia funcþiei prezidenþiale) trebuie doar sã fie cetãþean român. Existã însã, ºi în America ºi în România, niºte prejudecãþi bine înrãdãcinate în mentalul colectiv care fac improbabil succesul într-un asemenea demers al unui etnic rom, ca sã dãm exemplul cel mai elocvent sau cel al unui etnic maghiar. Un preºedinte ungur la Bucureºti pare o enormitate cel puþin egalã cu aceea a unui preºedinte român la Budapesta. În pofida acestor prejudecãþi, domnul Marko Bela nu ezitã sã concureze la aceastã funcþie, chiar dacã în fundul sufletului nu prea sperã nici domnia sa cã va obþine mai mult decât niºte procente pe care le va putea negocia în turul 2, cu cine oferã mai mult pentru prosperitatea etniei pe care o reprezintã.Mult mai realistã mi se pare varianta unui candidat neamþ la preºedinþia României. Pentru cã existã un cu totul alt tip de percepþie al acestor etnici a cãror rãrire de rânduri este regretatã ºi la nivelul superior, de decizie ºi la cel inferior, al populaþiei obiºnuite. Îl urmãresc cu interes, încã de la surprinzãtorul sãu triumf la alegerilor locale din 2000, pe Klaus Johannis, primarul Sibiului. Este un om serios, organizat, temperat, care ºtie ce vrea - o viaþã mai bunã pentru con-orãºenii sãi - ºi care lucreazã consecvent în aceastã direcþie, ferindu-se de demonstraþii politicianiste ºi populiste. Calitãþile sale - confirmate la recentele alegeri locale, pe care le-a câºtigat lejer - îl fac deosebit de atractiv mai tuturor forþelor politice cãrora în general le lipseºte un lider de acest tip.ªi cred cã în urmãtorii cinci ani, dacã Dumnezeu îl va þine sãnãtos ºi departe de tentaþii facile, nu va mai putea sta deoparte de marea politicã. Condiþie în care n-ar fi exclus ca România, intratã în Europa, sã aibã la cârmã un neamþ!
Titlu: 'România liberã' - finele unui sistem
Nr Editie: 1401 Data: Saturday 30 October 2004
Odatã cu evenimentele din cadrul ziarului 'România Liberã', soldate cu demiterea conducerii ziarului, în frunte cu Petre Mihai Bãcanu, se consumã episodul celui mai lung mandat deþinut de un ziarist român postdecembrist, în cadrul aceleiaºi redacþii.Eliberat din puºcãrie, unde fusese internat dupã un simulacru de proces, în urma protestelor exprimate 'ilegal' la adresa sistemului totalitar, în chiar ziua Revoluþiei, Bãcanu s-a întors la vechiul sãu loc de muncã unde, alãturi de ceilalþi 'conspiratori', pedepsiþi în diverse moduri, a fost primit cu braþele deschise. A fost unul dintre primii redactori ºefi aleºi, ºi nu numiþi, din presa româneascã, iar România Liberã a devenit rapid un simbol al independenþei presei, dupã ce ºi-a dublat discursul ºi de o formulã de independenþã patrimonialã, consideratã multã vreme, de cãtre autoritãþi, ca fiind cam alãturi de lege. Oricum, acest episod tulbure, din vremuri tulburi, când privatizarea era o noþiune cãreia i se puteau acorda interpretãri extrem de variate, nu mai are astãzi nici o semnificaþie. Pentru cã, iatã, România Liberã ºi spiritul ei cad victime, dacã este sã spunem aºa, tocmai efectelor acestui fenomen - privatizarea. Vândut cu mai bine de doi ani în urmã, pachetul majoritar de acþiuni a revenit unei companii germane care - indiferent de motivele invocate de pãrþi - nu face altceva decât sã-ºi exercite prerogativele legale de proprietar, schimbând conducerea gazetei.Revolta lui Bãcanu ºi a oamenilor sãi, de înþeles din punct de vedere psihologic, n-are nici un fel de temei legal. Ba devine chiar un abuz, sau un afront la adresa principiilor pe care le-a promovat constant prin demersurile sale publicistice. Nici chiar transferul subtil de semnificaþii - cauza schimbãrilor fiind consideratã a fi atitudinea criticã a ziarului faþã de Putere - nu poate eluda o realita te care, dealtfel, se manifestã constant ºi care a afectat ºi alte publicaþii - începând cu 'Libertatea' ºi continuând cu 'PRO SPORT' sau 'Evenimentul zilei'.Cântatul pe coarda independenþei ºi a libertãþii de expresie are rostul sãu când vizeazã realitãþi indubitabile - ºi acestea existã, dupã cum bine ºtim. Fie-mi permis sã cred cã la 'România Liberã', acum, este vorba despre cu totul altceva: despre un banal conflict, de interese în interiorul unei societãþi comerciale! Cã acest conflict pune capãt unei performanþe istorice (longevitatea mandatului lui Bãcanu) ºi consfinþeºte o nouã orientare patrimonialã în întreaga presã (refuzul star-system-ului, în favoarea comoditãþii manageriale) este o realitate pe care istoria branºei o va consemna cu siguranþã.