Punctul pe Y, July 2003

Titlu: Arestul preventiv
Nr Editie: 982 Data: Tuesday 01 July 2003
Ne ies greu din minte ºi din obiºnuinþã reflexele cãpãtate în cei 50 de ani de comunism.  Unul dintre acestea este starea de arest. Odatã arestatã, soarta unei persoane era practic pecetluitã.  Indiferent de fapta comisã sau prezumatã.  Arestul era începutul drumului fãrã întoarcere spre puºcãrie.  Tot ceea ce urma reprezenta simple formalitãþi.  Nu vreau sã spun nici cã justiþia comunistã era în totalitate abuzivã, dar nici cã instrmentarea cazurilor era fãrã cusur.  De regulã, arestul constituie momentul crucial al unei anchete, cel care zdrobea, practic, rezistenþa oricãrui învinuit.  De aceea ºi stabilirea adevãrului era pe atunci mai uºoarã: victima ºtia cã nu are nici o ºansã ºi, de regulã, abandona lupta. Într-o societate democraticã prezumþia de nevinovãþie prevaleazã în faþa celei de vinovãþie.  Principiul fundamental al dreptului democratic este cã mai degrabã scapã cei vinovaþi decât un nevinovat sã fie condamnat pe nedrept.  În comunism era exact invers. Sã revenim însã la arest.  Deºi refuzãm sã acceptãm valabilitatea metodelor comuniste, ne vine greu sã acceptãm ideea cã o persoanã, odatã ce s-a fãcut vinovatã de o culpã, mai este în libertate.  Reflexul este sã o ºtim dupã gratii. Dar, din perspectivã modernã, europeanã, dupã gratii trebuie sã se afle cei violenþi, periculoºi, sau cei în stare sã influenþeze mersul anchetei.  Or, aceasta din urmã este chichiþa de care se agaþã toþi procurorii - între care domneºte încã ideea cã primul lor rost pe lume este sã aresteze, ºi abia apoi sã ancheteze. Pe mulþi i-a ºocat eliberarea judecãtoarei Ciucã, arestatã în urma unui flagrant destul de clar.  Dar, înclin sã cred, cã din momentul eliberãrii, ea nu mai avea cum sã influenþeze ancheta, ºi cã menþinerea ei în arest nu-ºi mai avea rostul (în afarã de acela de a demonstra opiniei publice cã judecãtorii corupþi meritã sã se afle printre cei pe care-i trimit dupã gratii).  Sunt sigur cã ºi o eventualã eliberare - pânã la proces - a Ioanei Maria Vlas va scandaliza lumea.  Deºi asta nu va influenþa cu nimic condiþia sa de viitoare puºcãriaºã.  Ba, cred cã pentru noi, cei ieºiþi din totalitarism, este un exerciþiu necesar sã înþelegem cã, atunci când am greºit, trebuie sã plãtim, fãrã ca pentru aceasta sã fie nevoie sã se foloseascã forþa sau arestul preventiv.
Titlu: Avocaþii diavolului
Nr Editie: 1000 Data: Tuesday 22 July 2003
Cu clãdirea Palatului de Justiþie stând sã se prãbuºeascã peste înalta adunare venitã acolo sâmbãtã, pentru a da semnalul lucrãrilor de restaurare ºi consolidare în valoare de vreo 30 milioane de euro, ministrul Rodica Stãnoiu a þinut sã se refere la propunerea prezidenþialã legatã de ceea ce dl Iliescu considerã, de mai multã vreme, a fi o incompatibilitate majorã. Adicã la dreptul avocaþilor parlamentari de a apãrea la barã, încercând sã smulgã din ghearele justiþiei persoane mai mult sau mai puþin nevinovate, asupra cãrora planeazã varii acuze. Doamna Rodica Stãnoiu a susþinut cã parlamentarii-avocaþi pot crea presiuni asupra instanþelor de judecatã ºi cã statutul lor va fi supus unei analize care sã genereze o prevedere legalã conformã cu cele din Uniunea Europeanã. Primul care a reacþionat la cugetarea prezidenþialã de la conferinþa de presã de miercuri, a fost pãrintele independent (pe atunci) al Constituþiei, onorabilul pesedist Antonie Iorgovan. 'Este o tezã idilicã fãrã legãturã cu realitatea' - a decretat dânsul, luând în considerare doar partea cu consultaþiile gratuite din argumentarea dlui Iliescu ºi ignorând-o pe aceea, de fond, referitoare la incompatibilitate. Dl Iorgovan, ca ºi alþi confraþi înaintea sau odatã cu el, s-a obiºnuit cu regimul pe care îl conferã tresele de parlamentar pe care le poartã pe sub roba de avocat, ºi care produce tremurici de voce ºi de mânã unor judecãtori mai slabi de înger. Este un sentiment plãcut, pe care l-au încercat ºi alþii - maestrul Cerveni, de pildã, sau maestrul Tãrãcilã (când era în Opoziþie) ºi mulþi alþii care ºi-au asezonat onorariile în funcþie de aceastã calitate. În ceea ce priveºte impresia artisticã produsã asupra instanþelor, teza iliescianã este cât se poate de realistã. Când un avocat decide sã candideze pentru Parlament, o face, teoretic vorbind, pentru a-ºi pune cunoºtinþele în slujba producerii legilor, ºi nu în cea a orientãrii printre meandrele acestora. Un parlament trebuie sã fie alcãtuit, în majoritate, din juriºti, pentru cã ãsta este specificul Legislativului. Dacã vor sã pledeze, avocaþii sã rãmânã la cabinete ºi sã-ºi vadã de treabã. Precum oamenii de afaceri. În general, n-ar trebui sã existe nici o exceptare - nici mãcar la profesori sau medici - pentru cã ºi aceºtia, în ultimã instanþã, beneficiazã ilicit de pe urma statului lor. Calitatea de parlamentar trebuie sã devinã o meserie, pentru patru sau mai mulþi ani, neafectatã de alte ocupaþii sau responsabilitãþi. Cred, de aceea, cã în obiectul comisiei pe care vrea sã o punã la treabã ministrul Stãnoiu ar trebui sã figureze toate profesiile ºi ocupaþiile care creazã incompatibilitate. Poate cã, în felul acesta, vom avea la porþile parlamentului mai puþini opotuniºti ºi profitori ºi mai mulþi oameni deciºi sã se dedice interesului public.
Titlu: 'Lipsa de profesionalism'...
Nr Editie: 1001 Data: Wednesday 23 July 2003
14 dintre cei vreo 30 de poliþiºti care le þineau de 'ºase' hoþilor ce dãdeau gãuri în conductele de benzinã, au fost eliberaþi, înainte de a se fi efectuat ancheta. Ei sunt acum liberi sã negocieze sau sã ameninþe eventualii martori pentru ca în final, graþie justiþiei democratice, sã scape basma curatã. Se acuzã, aºa cum se întâmplã deobicei când e vorba de eliberãri 'cu cântec', 'lipsa de profesionalism' a procurorilor, care n-au reuºit sã întocmeascã corect actele necesare. De fiecare datã se uitã sã se punã o virgulã sau se scrie un alt cuvânt ºi judecãtorii sunt puºi în faþa unor vicii de procedurã care îi leagã de mâini ºi de picioare: nemaiavând ce sã facã, sunt siliþi sã-i elibereze pe fãptaºii care, vorba aceea, pânã sã li se demonstreze faptele, sunt negustori cinstiþi. Mai nou, eliberãrile de acest fel vin pe bandã, instanþele fãcând uz de prevederile codului de procedurã penalã care ori se schimbã din douã în douã zile, ori se bat cap în cap, în efortul bezmetic de aliniere europeanã. Poliþiºtii - complici ai borfaºilor puºi în libertate au beneficiat de rezultatul unei nepotriveli între instanþele civile ºi cele militare. Unul dintre ei având un grad care se cerea anchetat de instanþa militarã, iar instanþa necompletând corect nuº' ce document, urma a scãpat turma! ªi bãieþii au plecat voioºi spre case, cu dorinþa secretã de a trece pe la niºte redacþii ºi a le da mãcar cu tifla ziariºtilor care i-au fotografiat ºi filmat la arestare. Cã toatã povestea e cusutã cu aþã albã se vede de la o poºtã. Dupã cum tot de la o poºtã este clarã tactica aplicatã, cea a corbului ce nu scoate ochii altor corbi. Cea a complicitãþii la nivel instituþional dintre partenerii gãinãriilor de acest fel - poliþiºti, procurori, judecãtori. Cã toate acestea se pot numi, la nevoie, 'lipsã de profesionalism', e doar un artificiu.
Titlu: ªtirea zilei: Electrificare + Puterea Politicã = U.E.!
Nr Editie: 1002 Data: Thursday 24 July 2003
'În câþiva ani toþi românii vor avea acces la curent electric' - spune o ºtire de mai zilele trecute, care mã cam lasã 'bouche bee': cum adicã?  Pãi chestia asta fusese rezolvatã de mult, de cãtre regimul comunist, care punea semnul egalitãþii între electricitate (plus 'puterea sovietelor') ºi faza cea mai de sus a dezvoltãrii societãþii omeneºti! Chestia asta cu electricitatea a fost una dintre legendele de bazã ale sistemului.  Electrificarea era vãzutã ºi valorizatã nu atât prin capacitatea de a îmbunãtãþi viaþa oamenilor, ci prin posibilitatea de a controla, prin propaganda de partid, fiecare colþiºor al þãrii.  Numai cã legenda, ca orice legendã, are procentul ei de relaþie cu societatea.  Iar realitatea ne aratã cã, în anul de graþie al treilea din cel de-al treilea mileniu, România are încã pete albe pe harta distribuþiei electrice.  Dintr-o jenã uºor de înþeles, ministrul electricitãþii, Dan Ioan Popescu nu a spus ºi cât sunt de mari aceste pete.  Ne-a dat însã de înþeles cã dacã se gãsesc banii necesari, în doi ani ne-am putea prezenta în faþa lumii cu obrazul curãþat de pete. Aceastã destãinuire - imprudentã, pânã la un punct - atesta o realitate care nu se potriveºte deloc, dar deloc cu aspiraþia noastrã legitimã de a deveni membri ai Uniunii Europene.  O asemenea chestiune, care aduce a întoarcere în timp cu douã veacuri este de neconceput pentru o societate modernã.  Este de neconceput pentru politicienii unei astfel de þãri, pe care i-aº fi vãzut mai din timp îngrijoraþi mãcar de faptul cã discursul lor politic nu ajunge peste tot.  Probabil cã aportul electoral al unor asemenea localitãþi este de neluat în seamã ºi cã locuitorii lor, rupþi de lume, voteazã din inerþie pentru partidul unic, nefiind prea siguri cã Ceauºescu nu mai este la putere.  Mã întreb, în subtext, cum se aplicã în asemenea locuri, proiectul guvernamental 'cornul ºi laptele', mai ales în condiþiile în care se va introduce obligativitatea frigiderelor în ºcoli ºi grãdiniþe? Din tot rãul, sã luãm partea bunã: ca ºi integrarea noastrã în UE, electrificarea þãrii reprezintã un proces ireversibil, care depinde doar de rezolvarea 'dosarului' finanþãrii. ªi de interesul public.  Sau electoral...
Titlu: Procurorul Amarie a descoperit corupþia din presã!
Nr Editie: 1003 Data: Friday 25 July 2003
Nici nu putea sã dea dl Amarie, ºeful de la PNA, o declaraþie care sã-l facã mai antipatic jurnaliºtilor, decât cea formulatã deunãzi ºi prin care distinsul magistrat afirmã cã ºi jurnaliºtii pot fi implicaþi în fapte de corupþie - mai ales în trafic de influenþã.  Pentru a se face mai clar înþeles, dl Amarie s-a referit la cazurile în care, pentru a nu scrie despre cineva, redactorul solicitã persoanei respective sã încheie un contract de publicitate cu ziarul.  O altã faptã de corupþie gazetãreascã este, în concepþia ºefului PNA ºi aceea în care o persoanã, respectiv tot un gazetar, se oferã sã ajute la privatizarea unei societãþi, solicitând un comision din preþul de vânzare.  Aceste comisioane 'la vedere' au dat, totodatã, o grea loviturã organizãrii de flagrante de luare de mitã, care în acest mod nu-ºi mai au rostul. Dl Amarie ne dovedeºte cã este foarte priceput în a descoperi America.  Ceea ce ne spune dumnealui este de notorietate ºi nu de azi, de ieri.  Într-adevãr, multe gazete, unele chiar cu pretenþii de onorabilitate sau de incoruptibilitate, practicã acest sistem al "contractelor de publicitate".  ªi nu doar în sensul evidenþiat de procuror, ca sã nu se scrie despre faptele nevrednice ale cuiva.  Este capitolul la care se supraliciteazã curent, un mare numãr de gãinari sau tâlhari cu gulere albe devenind, în imaginea pe care le-o construiesc gazetele interesate, veritabile vedete sau arhangheli.  Este o realitate, determinatã în mare mãsurã de condiþiile unei economii de piaþã nefuncþionale, în care presiunea publicitãþii este nesemnificativã, condiþii în care se înregistreazã o adevãratã competiþie, fãrã reguli, pentru obþinerea unei felii cât mai consistente.  Ce a omis procurorul Amarie este reversul: nu de puþine ori presa este 'mituitã' prin publicitate chiar de cãtre instituþii ale statului.  Se vorbeºte chiar despre o distribuþie centralizatã a fondurilor de publicitate ale instituþiilor, în funcþie de atitudinea pe care o au publicaþiile faþã de autoritãþi.  Sub aparenþa aceleiaºi corectitudini formale, statul este cel care, practicã un intens trafic de influenþã, recompensând sau sancþionând publicaþiile pentru atitudinea pe care o abordeazã în relaþia cu acesta.  Poate fi un subiect suplimentar de meditaþie - ºi de acþiune! - pentru Parchetul Naþional Anticorupþie ºi pentru ºeful sãu cel atât de plin de fler.
Titlu: 'Manipulatorul' ªaguna
Nr Editie: 1005 Data: Monday 28 July 2003
Cu o zi înainte sã plece în concediu, la Eforie, preºedintele Curþii de Conturi a invitat câþiva ziariºti la o cafea.  Ocazie cu care le-a pus la dispoziþie ºi douã rapoarte elaborate de subordonaþii domniei sale, nu de alta, doar ca sã nu plece cu mâna goalã.  Dialogul propriu-zis - cãci n-a fost vorba despre o conferinþã de presã - a atins doar în treacãt subiectul ºi substanþa celor douã rapoarte.  A preferat sã vorbeascã despre vizita pe care tocmai o fãcuse în Spania, la invitaþia omologului sãu de acolo, despre un audit de performanþã adoptat ca model de cãtre Curtea de Conturi Europeanã, ºi despre faptul cã pleacã, spre surprinderea tuturor cunoºtinþelor sale, în concediu la volanul autoturismului propriu, spre Eforie Nord, unde are o cãsuþã din lemn moºtenitã de la pãrinþi.  Apoi, aºa, în treacãt, despre 'marea varietate a stilurilor de salarizare din entitãþile publice', pe care au constatat-o inspectorii sãi în cursul efectuãrii unui amplu control, ale cãrui rezultate erau cuprinse în raportul oferit presei.  A fost aºa, ca o deschidere uºoarã a capacului de la o veritabilã Cutie a Pandorei, din care a început sã iasã la ivealã ºiragul de nereguli ºi de abuzuri care au loc în administraþie ºi în economie. Deºi nu posedã aparenþele unui manipulator, fiind mai degrabã o fire 'oablã', pe potriva strãmoºilor sãi aromâni din Dobrogea, îl suspectez pe preºedintele ªaguna de a fi folosit acest pretext pentru a nu fi el cel nevoit sã spunã mai multe despre veritabilul jaf pe care-l fac în banul public managerii de la stat.  Cei care interpreteazã legile aºa cum le convine (o bunã parte din vinã aparþinând ºi fãuritorilor de legi imperfecte, interpretabile) ºi nu sunt nici un moment preocupaþi de performanþã.  Timpul trece - leafa (uneori exorbitantã, ca aceea a unui preºedinte de pe la autoritãþile de reglementare) merge înainte, iar economia stã sã-ºi dea sufletul!  Curtea de Conturi are ghinionul cã-i controleazã mai ales pe cei cocoþaþi în funcþii cu sprijin politic, ºi cã scoate la ivealã matrapazlâcurile celor care se bat cu pumnii în piept cã vor binele þãrii, satisfãcându-l în primul rând pe cel propriu.  Nu e de mirare de ce curentul parlamentar de scoatere de sub jurisdicþia Curþii a cauzelor constatate de aceasta e atât de puternic, încât la Camera Deputaþilor s-a ºi votat o hotãrâre în acest sens - la instanþele obiºnuite avocaþii-parlamentari având ºanse infinit mai mari sã-ºi scoatã clienþii basma-curatã. Dan ªaguna a aruncat piatra.  Sã vedem cine se încumetã sã o scoatã...
Titlu: Preþul intoleranþei
Nr Editie: 1006 Data: Tuesday 29 July 2003
Toatã aiureala iscatã de interviul preºedintelui Iliescu ziarului israelian 'Ha'aretz' este tipicã pentru aceastã perioadã a anului în care producþia de evenimente reale se apropie de cota zero ºi în care maºinãriile politicii ºi presei riscã sã intre în stare de nefuncþionare. Deºi nu este nimic nou în interviul-fluviu de 35 de pagini A4 al preºedintelui, anumite lucruri scoase din context, dupã o metodã devenitã tradiþionalã, au stârnit atenþia ºi interesul celor care vegheazã la respectarea unicului moment de istorie reglementat prin lege în materie de interpretare.  Fãrã îndoialã cã holocaustul la care a fost supus poporul evreu este unul dintre cele mai tragice ºi mai injuste episoade pe care l-ea cunoscut evoluþia umanitãþii, iar veghea pentru ca sã nu se repete condiþiile care au dus la producerea sa este mai mult decât necesarã.  În acelaºi timp însã - ºi aici punctul de vedere exprimat de preºedintele Iliescu nu este doar justificat, ci necesar a fi luat în consideraþie - el nu poate fi extras din contextul tragediei globale pe care a determinat-o politica rasialã promovatã de liderii celui de-al treilea Reich. Dintre cele peste 50 de milioane de victime pe care le-a fãcut rãzboiul, lagãrele de exterminare ºi politicile rasiste au contribuit poate cu mai mult de jumãtate.  Au cãzut pradã acestui curent iraþional ºi iresponsabil nu numai evrei, ci ºi ruºi, þigani, polonezi ºi chiar nemþi.  Într-o asemenea tragedie clasamentele sunt absurde.  Preþul suferinþei nu se multiplicã cu numãrul victimelor: fiecare existenþã umanã este nepreþuitã în sine ºi nu poate fi compensatã în vreun fel.  Iritarea celor care l-au citit pe preºedinte pe sãrite pare sã vinã din teama ca nu cumva sã se punã sub semnul întrebãrii valabilitatea unui clasament al holocausturilor, lucru pe care dl Iliescu nici mãcar nu a încercat sã-l facã.  Supãrãtoare, în aceste reacþii disproporþionate este mentalitatea totalitarã cu care se judecã orice posibilã evaluare a faptelor.  Dl Iliescu nu este nici pe departe vreun susþinãtor al teoriilor lui Roger Garaudy ºi a demonstrat-o în suficiente rânduri ºi cu suficientã putere de convingere, aºa încât asemãnarea sa cu un Hejder ºi apelurile la 'izolare' sunã ca un soi de intoleranþã în oglindã, care nu face cinste celor care ºi-o asumã.
Titlu: Sãnãtatea liderilor - la secret?
Nr Editie: 1007 Data: Wednesday 30 July 2003
Starea de sãnãtate ale celor care ne conduc nu este, nu trebuie sã fie un subiect privat.  Spun acest lucru cu gândul la intervenþia chirurgicalã suferitã de premier, sãptãmâna trecutã, în Germania.  Nu a fost, din fericire, o problemã gravã.  Ea a putut fi rezolvatã prompt ºi premierul a revenit în þarã a doua zi, cu satisfacþia unui rezultat pozitiv. Pânã aici, nimic de comentat sau de obiectat.  Deoarece, chiar dacã dl Nãstase n-ar fi primul-ministru al României, ci o persoanã privatã, ideea stãrii de sãnãtate a domniei sale rãmâne la fel de importantã pentru sine ºi pentru toþi cei care-l admirã ºi preþuiesc.  ªi nici mãcar nu-mi închipui cã o persoanã normalã, indiferent de sentimentele care o animã, ar putea dori vreunui semen de-al sãu, altceva decât sãnãtate. Anormal mi se pare secretul care a însoþit aceastã deplasare bruscã.  Biroul de Presã al Guvernului a declarat cã premierul a plecat într-o 'vizitã privatã'.  Mi-e teamã cã la nivelul responsabilitãþilor dlui Nãstase, aproape nimic nu mai este privat!  Nici vizita pe care i-a fãcut-o lui Berlusconi pentru a mânca împreunã îngheþata pe o stradã din Milano, parcã, nici plimbarea cu iahtul sãu privat.  Toate aceste gesturi  private au impact în planul public al politicii ºi al societãþii.  Cu atât mai mult cred cã, fiind vorba despre o problemã de sãnãtate, ar fi trebuit sã ºtim acest lucru.  Acelaºi secret, moºtenit de pe vremuri, a înconjurat în urmã cu vreo câþiva ani ºi o banalã operaþie pe care preºedintele Iliescu a fãcut-o la Elias, pentru îndepãrtarea unui neg.  Atunci, speculaþiile fãcute în jurul episodului au excedat în mod evident gravitatea situaþiei ºi semnificaþia ei. Sãnãtatea liderilor noºtri politici este o chestiune de interes public, ce meritã a fi tratatã cu mai multã responsabilitate.  ªi cu atât mai multã încredere în partenerul de acþiune.
Titlu: 'Salonul refuzaþilor' de la Tuºnad
Nr Editie: 1008 Data: Thursday 31 July 2003
'Salonul refuzaþilor' de la Tuºnad i-a reunit, odatã în plus, pe cei doi foºti lideri de la Bucureºti ºi Budapesta, din urmã cu trei ani.  Preºedintele (fost) Constantinescu ºi premierul (fost) Orban au reprezentat, la momentul respectiv, vârfurile de lance ale unor politici pe care viitoarele scrutinuri electorale nu le-au validat.  Din motive diferite.  În timp ce Constantinescu a picat datoritã enormei dezamãgiri pe care a generat-o guvernarea profund defectuoasã a premierilor sãi, Orban a reuºit sã-ºi antagonizeze, prin aroganþã ºi prin suficienþã, o bunã parte din electoratul intern ºi din susþinãtorii externi.  ªi unul ºi altul au pe 'conºtiinþã' câte un 'cadavru' instituþional: în timp ce opera vieþii lui Orban, 'Legea Statutului' a fost amputatã ºi modificatã pânã la a face din mult-trâmbiþata legitimaþie de maghiar un soi de bilet de intrare la teatru, aºa ºi Emil Constantinescu are pe conºtiinþã transformarea Legii Deconspirãrii Securitãþii a lui Ticu Dumitrescu într-un subiect de seminar de dialoguri sociale.  Dacã în cazul lui Orban transformarea a survenit în absenþa iniþiatorului, în cazul lui Constantinescu fostul preºedinte a girat aproape personal modificãrile fãcute la presiunea foºtilor colaboratori ai Securitãþii aflaþi în funcþii înalte ºi la þãrãniºti, ºi la liberali.  Promulgatã de el însuºi, legea care n-a mai pãstrat nimic din demersul iniþial, îi atârnã ca o piatrã de moarã de picioarele cu care vrea sã intre din nou în politicã. Întâlnirea de la Tuºnad a celor doi nu a de pãºit prin nimic semnificaþia unei bârfe la gura sobei a doi politicieni cu termenul de valabilitate expirat.  ªi cu idei refuzate de realitate.
Titlu: Restructurarea Constituþiei
Nr Editie: 986 Data: Saturday 05 July 2003
Când toatã lumea este de acord, înseamnã cã nimeni nu gândeºte prea mult - cam aºa definea unanimitatea unui celebru om de spirit francez. Cam acesta pare sã fie ºi cazul Constituþiei noastre, supusã unei veritabile hãrþuieli intelectuale din partea formaþiunilor politice dornice sã tragã foloase de pe urma corecturilor care ar urma sã i se aducã. (Foloase electorale, bineînþeles). ªi încheiate cu un sentiment unanim de mulþumire. Legea fundamentalã a oricãrei naþiuni ar trebui sã fie un soi de icoanã pe care din când în când o mai ºtergi de praf, fãrã a te atinge de prevederile ei. Ea trebuie sã fie atât de bine ºi de adânc gânditã, încât sã poatã face faþã aproape oricãrei situaþii. ªi nu pot sã nu mã refer la Constituþia americanã, care în mai bine de douã sute de ani de existenþã a cunoscut doar câteva amendamente. Nici vorbã sã-ºi propunã cineva sã intre cu picioarele în ea ºi sã se apuce sã-i rearanjeze mobila dupã cum i se pare cã ar fi mai la modã. Constituþia noastrã n-a împlinit decât o duzinã de ani. În forma care a consacrat-o entuziasmul democratic post-revoluþionar, nu va apuca cea de-a treisprezecea aniversare pentru cã în toamnã vom avea, cu siguranþã, un referendum. Când a fost zãmislitã, aceastã constituþie a fost conceputã cu faþa la trecut, nu la viitor. Pãrinþii sãi au fost mai preocupaþi ca nu cumva sã se mai ajungã la aberaþii de tipul celor comuniste, aºa încât au croit mai tuturor puterilor haine strâmte ºi incomode. Practic, instituþiile statului se încalecã ºi îºi încalcã atribuþiile, realizându-se performanþa de a se stopa din faºã o serie întreagã de proiecte democratice. Era, desigur, nevoie, sã se umble la ea. România a evoluat mai repede ºi mai altfel decât s-a apreciat în 1991. Dar, la orizontul lui 2007 se profileazã o serie de corecþii importante care sã o facã compatibilã cu documentul european al cãrui proiect a fost adoptat deunãzi la Salonic. Stau ºi mã întreb dacã nu era mai înþeleaptã o revizuire de fond, completã, în 2007, în locul acestei operaþiuni care nici nu rezolvã ºi nici nu înlãturã viciile de fond. Practic, ce se întâmplã cu Constituþia este similar cu ceea ce i s-a întâmplat Guvernului: s-a revizuit pe ici pe colo, în zonele fundamentale, fãrã a se schimba, practic mare lucru. În afara unor mutãri cu impact electoral.
Titlu: O strângere de mânã a Istoriei
Nr Editie: 987 Data: Monday 07 July 2003
Întâmplarea a fãcut ca vineri, 4 iulie, sã mã aflu la locul ºi momentul potrivit pentru a trãi o experienþã unicã. Locul a fost sala de Granat a Palatului Kremlin, iar momentul l-a constituit dineul oficial oferit de preºedintele rus, Putin în onoarea omologului sãu român, Iliescu. Acest dineu a marcat o premierã absolutã între evenimentele de acest gen: pentru prima datã printre invitaþi s-au aflat, alãturi de politicieni, oameni de afaceri sau de culturã, ºi ziariºti. Iar acest lucru s-a datorat insistenþelor preºedintelui român care a reuºit sã înfrângã opoziþia protocolului rus, care nu vedea în nici un fel rostul gazetarilor români atâta timp cât cei ruºi nu sunt invitaþi din principiu. Aºa încât împreunã cu alþi cinci colegi de breaslã (Nicolau, ªeuleanu, Cristoiu, Roºca-Stãnescu, Alexandrescu) m-am aflat, în echipament de rigoare (black tie) în Trapeza palatului Kremlin, ornatã cu scene istorice ºi bisericeºti. M-am nimerit la masa nr. 8 alãturi de un domn cam taciturn, despre care am aflat, când am reuºit sã-i citesc cartea de vizitã, cã este chiar atotputernicul preºedinte al industriaºilor ruºi, Arkadi Volski, care n-a putut însã sã converseze cu colegii sãi români de la masã (preºedintele Agenþiei pentru Investiþii Strãine, Marian Sãniuþã, ºi preºedintele CEC, Constantin Teculescu) pentru cã nu vorbeºte decât o limbã strãinã - georgiana. Pe parcursul dineului, la care s-au servit feluri de mâncare tradiþionale ruseºti ºi la care s-a bãut un vin negru, franþuzesc, o orchestrã a interpretat piese reprezentative din repertoriul internaþional, între care s-a distins o interpretare originalã a cunoscutei piese folclorice româneºti 'Pe Mureº ºi pe Târnave'. Aceasta a smuls, evident, ropote de aplauze din partea asistenþei româneºti. La finalul dineului, sub impresia acestei prestaþii, cei doi preºedinþi s-au îndreptat spre orchestrã, pentru a o felicita. În acel moment, preºedintele Iliescu ºi-a întors privirea spre 'masa nr. 8' lângã care mã aflam, ºi i-a venit o idee: luându-l de braþ pe Putin, s-a apropiat ºi m-a prezentat, ca membru al breslei gazetãreºti române. A fãcut-o, cred, dintr-un impuls polemic faþã de încremenitul protocol rus. Cu naturaleþea care îl caracterizeazã, preºedintele rus mi-a strâns mâna, nici exagerat de bãrbãteºte, nici molatec, privindu-mã în ochi de parcã ar fi încercat sã ghiceascã ce-mi trece prin cap în acea clipã. O privire de karatist, tipicã, prin care se 'smulge' o parte din energia celuilalt. Mie, în acel moment, îmi trecea prin minte un singur lucru: acesta este urmaºul þarilor groaznici ºi al prim-secretarilor discreþionari? Acesta este unul dintre cei mai puternici oameni ai momentului? Bãrbatul acesta slãbuþ, vorbind firesc, ºi purtându-se firesc, de o normalitate deconcertantã? Vineri dupã-amiazã, la Kremlin, am avut un moment sentimentul cã am dat mâna cu Istoria.  
Titlu: Garantarea proprietãþii ºi a proprietarului
Nr Editie: 999 Data: Monday 21 July 2003
Prima TV a propus telespectatorilor la una dintre ediþiile recente ale Focus-ului o temã incitantã: avem dreptul sã tragem într-o persoanã care intrã peste noi, în casã? Întrebarea a fost pusã dintr-o perspectivã moralã, pe care 90 la sutã dintre cei care au rãspuns sondajului au ignorat-o, declarându-se favorabili unei soluþii active. Sã tragã, adicã. Cu o condiþie: sã aibã cu ce! Armele cu devenit, în anii din urmã, mai accesibile datoritã unei legislaþii mai puþin rigide. În acelaºi timp s-a produs o escaladã aproape fãrã precedent a tâlhãriilor cu violenþã. Mii de oameni au fost atacaþi ºi jefuiþi în propriile lor locuinþe, unii gãsindu-ºi chiar sfârºitul în condiþii dramatice. În parte, aceastã escaladã s-a produs pe fondul unui Cod Penal extrem de binevoitor cu tîlharii. Purtând amprenta clarã a caracterului de clasã acordat de cei care l-au alcãtuit într-o vreme când nu doar tâlharii intrau peste tine, în forþã, în casã, ci ºi unele 'organe', Codul Penal îngrãdea dreptul la autoapãrare pânã la limite comice, dacã n-ar fi fost dramatice: practic nu aveai dreptul sã te aperi de o astfel de agresiune cu mijloace superioare celor folosite de atacator! Dacã erai atacat cu pumnii, puteai sã ripostezi doar cu pumnii. ªi trebuia sã ai mare grijã sã nu pui în pericol viaþa agresorului, în caz contrar putând deveni tu cel tras la rãspundere. Ca unul care a trecut printr-o atare experienþã, despre care nu-mi face plãcere nici sã-mi amintesc, Prima TV a vrut sã-mi afle pãrerea. Or, pãrerea mea este cã o prevedere legalã nu doar desuetã, dar chiar perversã, a fost înlocuitã cu o alta, incompletã, atâta timp cât acum când Constituþia îþi va garanta proprietatea, nu o va 'ocroti' doar, ca pânã în prezent, tu trebuie sã dovedeºti cã nu ai ripostat într-un mod excesiv. Cu alte cuvinte, dacã tragi în cel care dã buzna peste tine în casã, trebuie sã dovedeºti tot tu cã n-a fãcut-o fãrã intenþii rele - cã intrase, de pildã, pe fereastrã în casa ta doar ca sã te-ntrebe de sãnãtate. Cu alte cuvinte, vechea invitaþie la 'lupta dreaptã' a fost înlocuitã printr-o alta care îþi interzice reacþia de autoapãrare. O reacþie promordial inconºtientã, neraþionalã. Existã, probabil, în mintea legiuitorului, teama ca legea sã nu fie folositã ca un pretext în reglãri de conturi sau în rãzbunãri. Dar aici este chiar rolul investigatorilor ºi al instanþei sã stabileascã realitatea. Nu a ta, celui care te vezi pus într-o situaþie extremã prin simplul fapt cã þi se încalcã proprietatea. Or, va zice Constituþia, proprietatea e garantatã. De ce nu ºi viaþa proprietarului?
Titlu: Jeluitorii fotbalului
Nr Editie: 998 Data: Saturday 19 July 2003
Jalnicã, dacã nu comicã, reacþia marilor patroni de cluburi de fotbal, dupã descoperirea, de cãtre Ministerul Finanþelor, a ilegalitãþilor în contabilitate. Cei care au jonglat ani de zile cu sute de mii, milioane de dolari, vânzând ºi cumpãrând jucãtori aºa cum alþii cumpãrã lapte ºi roºii de la prãvãlie, pozeazã acum în victime ale unui sistem opresiv! 'Dau Clubul la Ministerul Finanþelor, sã-l ia ei!' - ameninþã Becali, om care tot timpul ne împuie urechile cu banii pe care i-a bãgat el în club, dar nu ºi cu cei pe care i-a luat.  'Nu mai prezint echipa în cupele europene! O retrag!' - zice Copos, crezând cã se va cutremura naþiunea la auzul unei asemenea veºti.  'Pãi dacã fãrã sã plãteascã dãrile la stat, cluburile o duc aºa de rãu, ce s-ar fi întâmplat dacã le plãteau!' - îl ia gura pe dinainte pe un altul, recunoscâmd cã ceea ce s-a întâmplat n-a fost o scãpare din neglijenþã, ci o politicã deliberatã. Vãrsând lacrimi amare peste mormântul sãpat de zbirii de la fisc, marii mahari ai fotbalului arboreazã mina inocentã a omului care se ºtie cu conºtiinþa curatã, de parcã nu metodele lor ºi climatul instaurat au dus la ruinã acest popular sport. De când a încãput pe mâna feluriþilor oieri ºi cofetari deveniþi peste noapte procuratori sau manageri, fotbalul românesc a parcurs cu paºi mari drumul spre declinul material ºi moral în care tocmai a poposit. Umplându-ºi buzunarele de pe urma talentelor vândute pe tarabã, ei n-au mai pus în loc nimic, închipuindu-ºi cã veselia în care-i propulsaserã succesele internaþionale, datorate unei generaþii de excepþie la a cãrei formare ei n-au contribuit cu nimic, va þine o veºnicie. Nu mai þine, deja. În plus a venit ºi scadenþa, pe care mi-am închipuit-o mai fermã ºi mai clarã decât o prefigureazã smiorcãit pe micul ecran un ºef de pe la Garda Financiarã, copleºit brusc de milostenie faþã de sãracii ºefi de cluburi. Vom gãsi niºte soluþii - zice acesta, prosteºte. Niºte amânãri, niºte eºalonãri sau reeºalonãri! Descrie astfel, sugestiv, tipul de politicã pãguboasã pe care a fãcut-o Ministerul acesta al Finanþelor, tare-n vorbe, dar slab în fapte, nereuºind sistematic sã strângã nici jumãtate din banii datoraþi bugetului, cu toþi marii datornici, eºalonaþi ºi reeºalonaþi pânã i-au râs în nas. Cum or sã-i facã în curând ºi lui alde Copos, Badea sau Becali... Cei care plâng azi cu un ochi de mila fotbalului, pipãindu-ºi portofelul burduºit cu cãrþile de credit ale vânzãrilor ºi sponsorizãrilor cu TVA ºi impozite neplãtite.  
Titlu: Implicaþiile ºi explicaþiile unei dorinþe
Nr Editie: 997 Data: Friday 18 July 2003
'Mi-aº dori. Stau la originea creãrii acestui partid. Cum se va concretiza acest lucru, rãmâne de vãzut.' În aceste câteva cuvinte rezidã 'cheia' conferinþei de presã de miercuri a preºedintelui Iliescu. Este - aºa cum ar spune premierul - un semnal pe care-l dã preºedintele celor deja stresaþi de volutele sale printre opþiuni ºi de aerul enigmatic pe care ºi-l luase dupã 'încruciºãrile' verbale cu premierul, din ultima parte a anului trecut, multora dintre cei interesaþi - mai ales membri ai PSD - care vor fi oftat mai mult sau mai puþin uºuraþi. Prima clarificare vine din faptul cã afirmaþia preºedintelui exclude, din capul locului, varianta creãrii unei noi formaþiuni politice, cu sau fãrã pãrþi ale actualului partid. Nici nu-i stã în fire. Iliescu nu este politicianul care sã rupã sau sã se rupã de partidul la originea creãrii cãruia stã el însuºi. Aruncând o privire înapoi, vom vedea cã nu el a fost cel care a dislocat partidul în '91, ci Petre Roman, care nu mai dorea sã stea în umbra preºedintelui. Noul partid - FDSN - a pãstrat majoritatea structurilor originale ºi s-a constituit sub directa influenþã a preºedintelui de atunci. Pe parcursul celui de-al doilea mandat, FDSN s-a consolidat, beneficiind de dorinþa de afirmare a lui Adrian Nãstase ºi chiar dacã a pierdut alegerile din '96, a rãmas principala forþã politicã. Între 1997 ºi 2000 Iliescu s-a aflat, pentru prima datã, nemijlocit la conducerea partidului, direcþionându-l spre victoria categoricã din 2000. Retragerea sa constituþionalã de la comenzile formaþiunii a fost, pentru prima datã, în toatã perioada post-decembristã, însoþitã ºi de o oarecare distanþare de activitatea curentã, asumatã tot mai categoric ºi mai autoritar de noul preºedinte. De aici ºi pânã la dubiile legate de poziþia ºi situaþia de dupã mandat a preºedintelui Iliescu, n-a mai fost decât un pas. Afirmaþia din cadrul conferinþei de presã marcheazã pasul înapoi - sau înainte. Condiþional-optativul folosit de preºedinte este, în acelaºi timp, un avertisment. E pentru prima datã când el spune 'Atenþie, mã întorc!', pentru cã nimeni nu-ºi închipuie cã cineva va dori sã-ºi asume responsabilitatea unei opoziþii. Dacã va fi, va fi o întoarcere care va crea probleme, pentru cã Iliescu-2004 se aratã deja a fi fundamental diferit de Iliescu-2000, dupã cum ºi PSD-2004 este sensibil altul decât PDSR-2000. Perioada urmãtoare ne va arãta în ce mãsurã între cele douã entitãþi se vor putea restabili canale de comunicare ºi de lucru eficiente. Repet: dorinþa preºedintelui reprezintã, în fapt, un avertisment ºi un distinct semnal electoral, o campanie sub semnul lui Iliescu având un potenþial net superior uneia fãrã el.  
Titlu: Leafa minimã pe economie a fotbaliºtilor
Nr Editie: 996 Data: Thursday 17 July 2003
Când am aflat, mai deunãzi, cã fotbaliºtii au, în general, salariul minim pe economie, m-a trecut un fior.  De ce sã-i plângem pe ºomeri - care mãcar au timp liber, pe pensionari - care, oriºicum, beneficiazã de transport gratuit cu tramvaiul, ºi sã nu-i cãinãm pe bieþii fotbaliºti care, dupã ce cã-ºi rup oasele pe teren, nu au nici mãcar satisfacþia unui câºtig decent. Ei trebuie sã se mulþumeascã cu câºtiguri indecente.  Cu prime, sponsorizãri, bonificaþii - în general cu ce le mai rãmâne cluburilor prin cassã, dupã ce vireazã cãtre stat sumele prevãzute de lege.  Cãci cluburile sunt corecte: Doamne fereºte sã încerce vreun contabil corupt sã mãsluiascã vreun ordin de platã, cã-l dau preºedinþii cu capul de toþi pereþii! Doar Ministrul Finanþelor nu e în stare sã vadã cã cinstea ºi corectitudinea sunt principalele trãsãturi de caracter ale oamenilor care conduc destinele fotbalului.  El, ministerul adicã, îºi trimite haitele de inspectori sã hãrþuiascã cluburile, dupã ce au hãrþuit federaþia, ºi sã ia de la gura fotbaliºtilor banii câºtigaþi cu sudoarea spinãrii! Lãsând bãºcãlia la o parte, sã ne mirãm doar de mirarea finanþiºtilor care au aflat abia acum, în anul de graþie 2003, dupã o duzinã de ani de miºmaºuri contabile, de schema cu salariul minim - practicã aproape generalã în economia de toate culorile a României.  Ei descoperã stupefiaþi apa caldã ºi se întreabã de unde ºi cum vor plãti cluburile banii pe care-i datoreazã bugetului, taman acum când au ajuns la sapã de lemn! Timp de 12 ani ministerul nu ºi-a îndreptat privirile spre fotbalul în care se învârteau milioanele de dolari cum învârte porcul paiele din coteþ.  Nu se fãcea sã te iei de idolii gazonului ºi ai galeriei!  Sã le umbli prin buzunare!  Sã-i întrebi de jeep-uri ºi de vile!  Nici pomenealã.  Subiectul a fost tabu atât timp cât fotbalul a mers bine ºi cât timp autoritãþile îºi fãceau imagine pe baza picioarelor lui Hagi ºi a capului lui Chivu.  Acum, când nu mai merg treburile ºi când nu mai folosesc la nimic, nici picioarele lui Chivu ºi nici capul lui Hagi, ºo pe ei, dupã un strãvechi obicei al locurilor.
Titlu: Paradoxul egiptean al tractorului românesc
Nr Editie: 983 Data: Wednesday 02 July 2003
La o recentã întâlnire pe care a avut-o cu un grup de ziariºti români la Cairo, premierul egiptean Atef Ebeid spunea, referindu-se la necesitatea intensificãrii schimburilor economice dintre cele douã þãri, cã agricultura egipteanã are mare nevoie de tractoarele româneºti.  'Suprafaþa agricolã a Egiptului este parcelatã iar numãrul fermierilor este mare.  Pentru ei, tractorul românesc, nesofisticat ºi fiabil, a fost întotdeauna cel mai bun, inclusiv din punctul de vedere al preþului'. Tractoarele româneºti au mai fost livrate, în ultima vreme ºi prin alte þãri ale lumii a treia unde s-a bucurat de o apreciere mai bunã decât cea pe care i-am acordat-o noi. Paradoxal, în timp ce foºti 'clienþi' ai uzinei braºovene îl reclamã în continuare, aceasta nu mai este în stare sã-l producã aflându-se de mai multã vreme în pericol de a închide definitiv porþile, investitorul strategic miraculos pe care-l aºteaptã APAPS întârziind sã se arate. Nu sunt atât de naiv încât sã cred cã lucrurile sunt foarte simple, dar nu pot sã mã întreb de ce nu suntem în stare sã fabricãm un  produs de care piaþa externã are nevoie ºi îl doreºte?  Bãnuiesc cã cineva trebuie sã finanþeze acest proces, ºi cã administraþia 'Tractorului', înnecatã în datoriile create de prostul management nu mai are pe la uºile cãror bãnci sã batã.  Dar, atâta timp cât întreprinderea braºoveanã reprezintã ºi un mare consumator de fonduri sociale, atâta timp cât aruncarea pe drumuri a câtorva mii de oameni ameninþã sã cufunde în haos existenþa unui întreg oraº, cred cã Guvernul ar trebui sã-ºi asume responsabilitatea gãsirii unei soluþii garantate.  Cum spuneam, Egiptul nu este singurul client pentru tractorul de la Braºov.  Mai sunt ºi alte þãri din zonã - Algeria, Tunisia, Siria, Iranul, Uzbekistan care au adus sistematic vorba, în cursul întrevederilor bilaterale la vârf, despre importul de tractoare.  Este mai convenabil sã facem, voluntar, din întreprinderile braºovene un morman de fiare pe care cine ºtie ce întreprinzãtor ºmecher o va cumpãra mâine-poimâine pe nimic, sau sã o taie ºi sã o vândã la fiare vechi, decât sã analizãm cu mai multã responsabilitate posibilitatea relansãrii ei - eliberând-o ºi de povara mortalã a datoriilor istorice, pe care, oricum, nimeni nu le va mai recupera vreodatã? Este un subiect de meditaþie pentru autoritãþile române, transmis prin vocea autorizatã a primului-ministru dintr-o þarã care ne mai considerã încã prietenã ºi parteneri.
Titlu: Cozmâncã
Nr Editie: 984 Data: Thursday 03 July 2003
Era un banc, pe la începutul guvernãrii Nãstase: cicã dacã treceai dupã miezul nopþii prin faþa Palatului Victoria ºi la o singurã fereastrã era o luminã aprinsã, aceea era cu siguranþã cea din biroul ministrului Cozmâncã. Cunoscut ºi comentat pentru capacitatea sa de efort, Cozmâncã a devenit echivalentul devotamentului faþã de locul de muncã.  ªi nu doar pentru asta, ci ºi pentru calitãþile sale organizatorice, ducerea unui lucru la bun sfârºit din partea sa fiind considerat ca ceva absolut normal. Ceva i-a lipsit, dintotdeauna, dlui Cozmâncã: charisma, farmecul personal.  ªtiinþa de a da bine în faþa aparatelor de filmat ºi de a umple ecranul cu un zâmbet complice.  Neavând atare calitãþi, nici nu ºi-a propus sã le cultive, mulþumindu-se sã se exerseze pe ceea ce ºtie. Prezenþa sa în cabinetul Nãstase a fost, din capul locului, de la sine înþeleasã: între atâtea vedete politice ºi prima done mediatice, cineva trebuia sã ºi munceascã, ºi acesta nu putea fi altul decât Cozmâncã!  I s-a dat pe mânã un minister greoi ºi plin de neclaritãþi, pe care l-a condus cu mânã sigurã pe fãgaºul unei funcþionãri normale.  Desigur, se pot reproºa o mie de lucuri administraþiei publice, dar ea funcþioneazã ºi are toate ºansele sã se perfercþioneze pânã la standardele europene, pe parcursul rãmas. 'Restructurarea' dlui Cozmâncã n-a fost, nici pe departe, rezultatul unei nemulþumiri la adresa activitãþii sale.  Pur ºi simplu a fost rezultanta revelaþiei pe care a avut-o premierul-preºedinte cã, lãsat pe mâna lui Guºã, partidul are toate ºansele sã devinã un partid monden.  ªi cum nu acesta este obiectivul electoral, Adrian Nãstase s-a gândit la singurul om care-l poate scoate din impas: asul 'muncii organizatorice'  - cea moºtenitã de la rãposatul partid unic ºi doveditã ca esenþialã pentru orice orientare ideologicã.  N-am nici o îndoialã cã în maniera care-l caracterizeazã, dl Cozmâncã nu va întârzia sã-i alunge în teritoriu, la munca de jos, pe toþi cei care se obiºnuiserã cu cãldurica noului sediu dându-le ºansa sã afle mai exact ce gânduri au cei care la anul vor merge la vot, decât sã-ºi însuºeascã ultimele bancuri de la gazetarii abonaþi la conferinþele de presã...
Titlu: Moscova nu crede în tratate
Nr Editie: 985 Data: Friday 04 July 2003
Ieri, la Moscova, preºedinþii Iliescu ºi Putin ºi-au pus semnãturile pe tratatul bilateral dintre România ºi Rusia.  Este, fãrã îndoialã, un moment istoric, iar evenimentul a cunoscut o naºtere îndelungatã ºi dificilã.  Practic, de 13 ani se tot discutã pe marginea acestui subiect delicat, cu conotaþii istorice niciodatã suficient lãmurite.  Ba, la un moment dat, el a ºi fost parafat, într-o formulã pe care actualitatea sovieticã a pasat-o celei ruseºti.  Unii actori au ieºit din scenã, alþii au rãmas, dar tratatul a continuat sã fie discutat ºi rãsdiscutat.  Practic, în toatã aceastã perioadã am fost la mâna marelui vecin de la Rãsãrit, pentru care rezolvarea, încheierea acestui dosar era mult mai puþin important decât pe noi, cei legaþi de el prin aspiraþiile integratoare.  Am mai avut ºi lipsã de inspiraþie ca, la presiunea unei anumite pãrþi a opiniei publice, sã ne cramponãm de aspecte pe care ruºii nu refuzã doar sã le discute, dar sã le ºi recunoascã, precum Pactul Ribbentropp-Molotov, sau tezaurul, deºi era mai mult decât evident faptul cã numai încrengãtura de relaþii ºi tratate internaþionale le-ar putea duce spre un final, ºi nicidecum obstinaþia cu care am fãcut noi recurs la ele. Pentru noi, românii, ruºii au constituit întotdeauna un motiv de îngrijorare mai mult sau mai puþin ascunsã.  Incomozi nu doar ca adversari, ci ºi ca prieteni, ruºii n-au încetat, indiferent de ideologia abordatã, sã fie o mare putere, care utilizeazã în ultimã instanþã argumentele forþei.  Astãzi, Rusia nu este mai puþin importantã, pe eºichierul mondial, chiar dacã echilibrul bipolar pare sã se fi rupt pentru o perioadã.  Pentru ea, România reprezintã dacã nu o zonã de inflenþã politicã, una de expansiune economicã - ºi aici cred cã este cheia capitolului pe care-l deschide documentul semnat la Moscova.  Va trebui sã ne zbatem pentru a redeveni un partener viabil ºi credibil pentru o piaþã pentru care suntem mai pregãtiþi decât pentru cea occidentalã.  O piaþã pe care am avut-o ani în ºir, de pe care ne-am retras din false pudori ideologice ºi pe care acum vom fi nevoiþi sã o recâºtigãm pas cu pas.  Tratatul ne spune, într-un fel, cã suntem bineveniþi, dar nu ne bagã nimic în traistã.  Moscova nu crede în tratate, ci în forþã. Forþa de a i te impune...
Titlu: Demisia lui Guºã
Nr Editie: 988 Data: Tuesday 08 July 2003
Bãiat inteligent, Cozmin Guºã a folosit pentru momentul ºi motivaþia demisiei sale, un fundal de efect: 'înghiþirea' PSM-ului de cãtre PSD. S-ar putea crede cã aceasta este picãtura obiectivã care a umplut paharul nemulþumirilor subiective ale celui care pânã la restructurarea Guvernului avea un cuvânt greu de spus la Partid, fiind practic ºeful acestei instituþii, pe la care preºedintele nu prea mai gãsea timp sã se abatã, mai ales de când sediul se mutase mai la periferie. Cozmin Guºã, copilul tembel al PSD-ului, ridicat peste noapte de cãtre marele descoperitor de talente care este Nãstase, din curtea lui Voiculescu pentru a fi plantat ºef peste 'greii' partidului, a cãlcat multã lume pe bãtãturi. Lumea care n-a prea vãzut cu ochi buni nici aplombul ºi nici maniera de lucru a noului secretar general - care ieºeau evident din tipicul vieþii de partid, strict ierarhizate pe criterii de vârstã ºi vechime - a profitat de orice ocazie pentru a-i acuza iniþiativele ºi acþiunile. Guºã s-a situat pe poziþii antagoniste în primul rând, cu mai marii partidului, faþã de care nu numai cã n-a manifestat respectul cuvenit, dar nici mãcar n-a ezitat sã-i critice public. Cu spatele asigurat de preºedintele partidului, Guºã a þinut treazã atenþia opiniei publice dovedind cã existã diferenþe de vederi în interiorul partidului, fãrã ca cineva sã bage cuiva pumnul în gurã. Sunt deja notorii schimburile de replici pe care le-a avut, periodic, cu Dan Ioan Popescu, mai mult, ºi cu Mitrea sau Hrebenciuc, mai rar, sau cu Octav Cozmâncã, exclusiv în culise. Înscris pe orbita creãrii unei partide proprii, recrutatã în special din zona tineretului ºi a lumii mondene, Guºã a pierdut din vedere forþa fenomenului de respingere pe care a manifestat-o organismul de partid. Acesta a intrat într-un fazã criticã la restructurare când 'înþelepþii' partidului au constatat cã, la un an înainte de alegeri, controlul asupra structurilor de partid pare sã fie deja pierdut, ºi cã Guºã n-ar fi putut sã facã 'munca de jos' pe care o are în sânge un Cozmâncã. De aceea, trecerea pe linie moartã a lui Guºã era nu doar previzibilã, ci ºi inevitabilã. Rãmas în partid, Guºã ar fi trebuit sã accepte un rol de care se desobiºnuise ºi sã-ºi facã acum 'studiile' elementare pe care le sãrise la numire. Evident cã PSD nu va fi destabilizat de demisia lui Cozmin Guºã. Ea poate constitui însã un motiv de meditaþie pentru maniera în care poate ºi trebuie fãcutã o înnoire care devine, cu fiecare zi care trece, mai necesarã.
Titlu: Supãrarea puterilor în partid
Nr Editie: 989 Data: Wednesday 09 July 2003
'Nu e vorba de supãrare, ci de separare' - a declarat cu nãduf, proaspãtul demisionar Cozmin Guºã, la ieºirea de la delegaþia permanentã a partidului în care vreme de doi ani ºi jumãtate s-a numãrat printre cei care au avut în cuvânt greu de spus în mai toate cele. Dupã doi ani ºi jumãtate, Cozmin Guºã constatã cã partidul nu e ce-a crezut, cã în loc sã fie promovaþi tinerii, se rotesc bãtrânii ºi cã un partid care se uneºte cu PSM stârneºte dubii ºi în privinþa democraþiei ºi în cea a socialismului. Separarea lui Cozmin Guºã de partidul care a fãcut dintr-un manager onorabil, dar cvasinecunoscut, o vedetã politicã are o certã conotaþie emoþionalã ºi ea þine, în primul rând, de lipsa de experienþã a fostului secretar general, de necunoaºterea culiselor ºi a regulilor nescrise ale vieþii de partid. Într-un partid a cãrui forþã stã tocmai în capacitatea de a gestiona puterea pe care o are în folosul membrilor sãi, potrivit unui algoritm consolidat de practicã, ideea separãrii prin supãrare nu face parte din procedurile curente. Un partid, cu cât e mai mare ºi mai puternic, cu atât poate genera o pierdere mai importantã pentru cei care-l pãrãsesc. Gesturile teatrale se potrivesc mai degrabã partidelor mici, care n-au mare lucru de oferit. 'Ce-am avut ºi ce-am pierdut!' - îºi spune eventualul disident care-ºi transformã gestul politic într-un show de cartier. Riscul ieºirii dintr-un partid, precum PSD-ul este sinonim, adesea, cu riscul ieºirii din circulaþia politicã. Mi-e greu sã cred cã Cozmin Guºã s-a lãsat purtat de impulsuri fãrã sã se gândeascã la urmãri ºi nu este exclus ca în calculul sãu sã fi intrat o soluþie deja adjudecatã. Vom vedea. E cert cã nu se va grãbi sã-ºi transfere bagajele într-un alt vagon, cel puþin din motive de decenþã. O astfel de plecare seamãnã, într-un fel cu o înmormântare, care necesitã un interval de reflecþie înainte de anunþul unui nou matrimoniu. În exerciþiul sãu politic, Cozmin Guºã a prins gustul puterii. Iar puterea este un drog la care nu se poate renunþa cu una - cu douã. Într-un fel, chiar acest divorþ-separare îi alimenteazã nevoia de succes ºi popularitate de care nici un om politic nu se poate lipsi de bunã voie. Opþiunile sale viitoare vor arãta însã suficient de repede dacã aventura sa cu politica a fost o rãtãcire ºi dacã va reveni, spãºit, în familia afacerilor, sau dacã va persevera în a se expune în continuare.   
Titlu: 'Oscarul' corupþiei ºi nominalizãrile
Nr Editie: 990 Data: Thursday 10 July 2003
Un argument al faptului cã fostul secretar general al PSD acþioneazã dupã principiul 'ce-i în guºã, ºi-n cãpuºã' îl constituie faptul cã, spre deosebire de ceea ce se întâmplã de regulã, când e vorba de rãfuieli sau de incriminãri, el a avut tãria - n-are rost sã spun 'curajul' - sã nominalizeze. N-a spus 'unii' lideri ar trebui sã se retragã, ci a spus clar: Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea ºi Viorel Hrebenciuc. Probabil cã ºi ordinea în care i-a pomenit are o importanþã, dar semnificativ este faptul cã Guºã pune degetul exact pe ceea  ce doreºte sã se vadã. Una la mânã. A doua este niþeluº mai ceþoasã: cei trei ar trebui sã se retragã din prima linie în cea de-a doua, pentru a nu afecta performanþa partidului la alegeri. Pentru un proaspãt demisionar este remarcabil dezinteresul cu care face aceastã remarcã. Oricare altul, împins sã plece, cum a fost el ar fi spus, probabil: mergeþi înainte, fraþilor, cu DIP, Mitrea ºi Hrebenciuc în frunte! N-a zis-o. Ceea ce poate sã însemne ori cã-ºi lasã o portiþã pentru a reveni când alþii vor fi plecaþi, ori este pornit pe cei trei, pentru motive mai pãmânteºti decât cele legate de imaginea partidului din care a fãcut parte. Guºã face un lucru pe care alþii, mai discreþi, nu l-au fãcut. ªi anume, ne spune cine sunt cei asupra cãrora planeazã cele mai numeroase ºi mai puternice suspiciuni legate de climatul existent în politica româneascã. ªi o face, probabil, în mai bunã cunoºtinþã de cauzã decât alþii. Nu vreau sã spun cã un om asupra cãruia planeazã suspiciuni, devine automat culpabil. Orice suspiciune trebuie probatã pentru a deveni o acuzã. Dar, tare mi-e teamã cã cei care ne-au avertizat în mai multe rânduri, fãrã a face parte din rândurile vreunei opoziþii interne, ºtiu ceva mai mult fãrã sã fie de datoria lor sã probeze aceste cunoºtinþe. De aici ºi sentimentul evident de nemulþumire ºi de insatisfacþie cu care cercurile politice ºi de afaceri, externe în special, au întâmpinat recenta restructurare guvernamentalã. Când au constatat cã s-a revizuit câte ceva, pe ici pe colo, dar cã în funcþiile fundamentale au rãmas aceeaºi oameni. Este motivul pentru care cred cã dacã Guºã vrea sã-ºi îndreptãþeascã aura de politician tânãr ºi fãrã prihanã, el ar trebui sã meargã ceva mai departe, însoþindu-ºi nominalizãrile de faptele corespunzãtoare aferente. Pentru cã dacã tot e sã se confere niºte 'Oscaruri' pentru corupþie, orice nominalizare trebuie sã conþinã ºi argumentul de rigoare.  
Titlu: Principiul lui Lavoisier
Nr Editie: 991 Data: Friday 11 July 2003
'Nimic nu se câºtigã, nimic nu se pierde, totul se transformã' - zice principiul marelui Lavoisier care sintetiza în aceastã frazã nu procesele chimice sau fizice, ci ºi pe cele sociale ºi politice. O admirabilã ilustrare cunoaºte principiul cu pricina în miºcãrile ce au avut loc în ultima lunã la nivelul Executivului ºi al partidului de guvernãmânt. La vârf, mai tot ce s-a pierdut la Guvern, s-a câºtigat la partid! Au pierdut domnii Cozmâncã, Agathon ºi Cazan fotoliile ºi portofoliile de miniºtri - au câºtigat aproape automat funcþiile de preºedinte executiv, secretar general ºi secretar executiv la partid! Slãbirea - cel puþin aparentã - a Executivului, a întãrit partidul. Mai puþini miniºtri s-au convertit, automat, în mai mulþi vicepreºedinþi ºi secretari la PSD. Într-un anume fel, se urmeazã linia lui Ceauºescu - care reuºise sã dubleze toate funcþiile administrative cu poziþii politice. Un ministru deþine astfel, aproape obligatoriu, o funcþie în ierarhia de partid. Mai erau câþiva fãrã, dar problema s-a rezolvat. Cum e cazul lui Geoanã, cãruia Nãstase îi promisese nu demult cã nu-l va mai lãsa sã fie un simplu membru de partid. Pe cât de eficientã, formula este ºi extrem de puþin costisitoare. Numãrul de vicepreºedinþi sau de secretari variazã în funcþie de necesitãþi: dacã va fi nevoie de o sutã, vor fi o sutã. Totul e sã se gãseascã mese de prezidiu suficient de încãpãtoare. Cu cât sunt mai mulþi, cu atât puterea se împarte, suma totalã rãmânând aceeaºi. Un singur post nu se multiplicã: cel de preºedinte - preºedinte. Preºedintelui executiv i se poate pune-n coastã, oricând, încã unul sau doi. Preºedintelui - preºedinte, nu! Nimic nou sub soarele organizatoric. Funcþia creazã organele, ºi organul funcþiile. Restructurarea Guvernului a permis, în mod firesc, destructurarea Partidului. A plecat Guºã, au venit Sassu ºi Radu. Viaþa merge înainte.  
Titlu: Brambureala generalizatã
Nr Editie: 992 Data: Saturday 12 July 2003
La noi reforma tinde tot mai mult sã capete sensul de bramburealã. De buimãcealã, de lipsã de rigoare. Pornind de la ideea cã unele lucruri trebuie schimbate, schimbãrile se fac fãrã ca cineva sã mai ia în calcul consecinþele. O schimbare nu înlocuieºte, obligatoriu un lucru, o stare, cu unul-alta obligatoriu mai bunã. Drumul Reformei e presãrat cu bune intenþii care întârzie sau refuzã sã-ºi atingã scopul. Cel mai delicat capitol de reformã este cel al Justiþiei. În timp ce reformãm, starea generalã a sistemului juridic tinde tot mai mult sã atingã cota zero a credibilitãþii ºi funcþionalitãþii. Oamenii deja nu mai cred cã schimbarea legilor va ajuta la ceva atâta timp cât oamenii rãmân aceiaºi. Sub pretextul exigenþelor europene, unele legi se schimbã ºi se reschimbã peste noapte, combinând nefericit racilele corupþiei cu zãpãceala instituþionalã. Ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme cu aplicarea Codului de Procedurã Penalã este doar un episod dintr-un serial aproape fãrã sfârºit al gesturilor insuficient gândite. Al hei-rup-ului reformist. Este, desigur, revoltãtor cã atâþia tâlhari, violatori, indivizi care, în general, prezintã pericol social, persoane pe care poliþia ºi procuratura au nãduºit ca sã le aducã dupã gratii, au pãrãsit arestul dându-le cu tifla oamenilor legii. Dar, pe de altã parte, nici nu poþi sã-i acuzi prea tare pe judecãtorii care au fãcut-o: ei s-au conformat unei prevederi legale, pe care n-au dreptul sã o judece. Au doar dreptul sã o aplice. De vinã nu sunt, deci, nici tâlharii ºi nici judecãtorii. De vinã sunt aceia care aveau datoria sã vegheze ca acest proces - al îmbunãtãþirii, reformãrii sistemului juridic - sã nu se transforme într-un bumerang. O veche zicalã spune: unde-i lege nu-i tocmealã. La noi problema este cã ne tocmim ºi experimentãm la infinit pe marginea unor texte de lege a cãror efemeritate a devenit deja proverbialã.
Titlu: La Giurgiu au venit, în sfârºit, americanii!
Nr Editie: 993 Data: Monday 14 July 2003
Vineri, la Giurgiu, în Zona Liberã, a avut loc un eveniment care a atras lume bunã din Capitalã ºi din localitate: parlamentari, oameni de afaceri, reprezentanþi ai administraþiei. În plus, o mulþime de oameni obiºnuiþi. În faþa pavilionului administrativ al Întreprinderii Mecanice de Utilaj Greu, pe cele trei catarge aºteptau sã fie arborate trei drapele: cel românesc, cel al Uniunii Europene ºi drapelul american. Ceea ce s-a ºi întâmplat, dupã o micã festivitate în aer liber în cursul cãreia angajaþilor intreprinderii le-a fost prezentat noul proprietar al uzinei - un întreprinzãtor american! IMUG Giurgiu a fost una dintre unitãþile reprezentative ale industriei româneºti de dinainte de revoluþie. Fostul sãu director, care i-a pus piatra de temelie, prim '74, este astãzi primarul oraºului Giurgiu. În aceastã calitate el a salutat infuzia de capital care ar putea sã readucã la nivel de performanþã o unitate care, dupã plecarea sa, în 1990, s-a zbãtut ani de zile, pe marginea falimentului, nereuºind sã-ºi gãseascã drumul. Din cei 3000 de angajaþi pe care-i avea au mai rãmas vreo 300 ºi doar datoritã unor oameni care n-au vrut sã-ºi abandoneze colegii - între care ºi actuala directoare Cazacu - a supravieþuit pentru a apuca momentul unei noi naºteri. Câte nãdejdi îºi pun în acest moment în noii proprietari mulþi dintre giurgiuvenii rãmaºi pe drumuri e inutil sã vã spunem. Oraºul de la Dunãre are însã o proprietate pe care ºi-a creat-o ºi ºi-a pãstrat-o vreme de secole, în ciuda a tot ceea ce a trecut peste el: nu renunþã la speranþã. În oraºul în care mai toatã industria a încetat sã funcþioneze, oamenii continuã sã trãiascã decent. Sãrac, dar curat ºi cochet - este titlul care s-ar cuveni urbei administrate de primarul Iliescu, fostul director al IMUG. Ce s-a întâmplat vineri poate sã fie tocmai paiul de care se agaþã toatã lumea. Cu o nãdejde sporitã de faptul cã americanul e, de fapt, tot un român, de prin Cluj, care a emigrat cu ani în urmã ºi a reuºit sã devinã proprietarul unui complex de aceeaºi naturã undeva prin America. ªi, ca tot românul, vrea sã facã la el acasã ce-a fãcut prin strãini. Valeriu Siminicã, americanul, nu e un aventurier. E un om care crede în capacitatea concetãþenilor sãi de a face treabã bunã ºi riscã, pe aceastã speranþã, niºte milioane de dolari fãcute cu trudã. ªtiind cã are o ºansã: aceea ca ºansa sã se fie ºi ºansa giurgiuvenilor, care nu sunt chiar atât de convinºi cã întreprinderea lor e un simplu morman de fiare.  
Titlu: La primul congres - Emil reales!
Nr Editie: 994 Data: Tuesday 15 July 2003
Exact la aproape trei ani de la momentul în care preºedintele de atunci al þãrii, Emil Constantinescu, scârbit, bãtut ºi învins îºi anunþa hotãrârea de a renunþa la o nouã candidaturã ºi la povara conducerii vreunui partid, acelaºi Emil Constantinescu reintrã cu surlele ºi trâmbiþele ce-au mai rãmas în dotarea partizanilor sãi, în câmpul de bãtaie al politicii. ªi nu oricum, ci ca ºef de partid. Partidul - numit 'Acþiunea Popularã' - se vrea a fi unul de centru-dreapta, opus nu atât formaþiunilor tradiþionale, cât celui cãruia i-a datorat mãrirea ºi decãderea: partidul naþional-þãrãnesc, creºtin ºi democrat pe deasupra. Aºa cum se întâmplã în viaþã, tandemul Constantinescu-Ciorbea s-a transformat într-o relaþie antagonistã, în care cei doi se bat pe câte o bucãþicã din cea mai rãmas din cadavrul formaþiunii rãpuse de contactul cu realitatea. Lacom de putere ºi notorietate, dupã trei ani de sihãstrie, în care considerã, probabil, cã ºi-a spãlat toate pãcatele, Emil Constantinescu se avântã cu mult curaj în scenã, lovind în stânga ºi în dreapta cu barda noilor sale convingeri. 'Acþiunea Popularã', care a luat fiinþã în ultimul week-end, ca un soi de pasãre Phoenix, din cenuºa unei alte pãsãri politice, se vrea, deja, partid parlamentar. Nu conteazã cã pragul va rãmâne tot de 5%, adicã la fel de însurmontabil cum s-a dovedit în 2000 pentru un partid care avea deja o istorie nouã; nu conteazã cã dreapta de astãzi nu reuºeºte sã adune, aritmetic, procentele lãsate libere de stânga; Emil Constantinescu nu se mai uitã înapoi. El priveºte doar înainte. Dacã ar face la fel ºi alegãtorii, ar mai fi o speranþã. Dar mi se pare aproape de domeniul imposibilului sã-i mai faci sã creadã, pe cei care au dansat de bucurie în '96, la vestea câºtigãrii alegerilor de cãtre CDR, cã gestul poate fi repetat. Mai ales dupã cele întâmplate din '97 pânã în 2000. Dl Constantinescu are tot dreptul sã spere, ca orice om politic. Iar electoratul are dreptul - ºi datoria - sã nu uite.
Titlu: Asasinii lui Ursu sunt liberi!
Nr Editie: 995 Data: Wednesday 16 July 2003
Au trecut 18 ani de la moartea tragicã a inginerului Ursu, în urma bãtãilor primite de la un deþinut de drept comun, special instruit în acest scop de cãtre anchetatorii de la Cercetãri Penale.  Care-l cercetau pe Ursu pentru niºte resturi de valutã, rãmase din niºte cãlãtorii, pe care acesta, imprudent sau inconºtient, le þinea acasã, în loc sã le predea de urgenþã cum era regula.  Îl cerceta miliþia, pentru cã Securitatea nu-ºi 'murdãrea' mâinile cu aºa ceva.  Iar pentru cã scrisese într-o agendã comentarii critice la adresa regimului, nu se fãcea sã-l ia la întrebãri.  Ãsta era sistemul, de când undeva, acolo sus, hotãrâse cã la noi în România, oamenii nu mai sunt cercetaþi, ca pe vremea lui Dej, pentru convingerile lor politice, pe care oricum nu ºi le exprimau... Doi miliþieni cu grade înalte - Tudor Stãnicã ºi Mihai Creangã - au fost condamnaþi la câte 22 de ani de închisoare. Anterior, cel care comisese fapta, infractorul Clitã, fusese condamnat la 10 ani, pe care i-a ºi ispãºit.  S-ar putea crede cã s-a fãcut dreptate ºi cã moartea tragic de inutilã a inginerului Ursu a fost rãzbunatã.  Dacã de rãzbunare poate fi vorba. Drama este cã adevãraþii ucigaºi ai inginerului Ursu sunt în libertate ºi nimic nu le ameninþã aceastã libertate.  Sunt foºtii colegi de muncã - ingineri, tehnicieni, în general intelectuali - de la Institutul de proiectãri la care lucrase Ursu, care, dupã ce i-au umblat acestuia prin sertare ºi i-au citit gândurile aºternute în agendã, au dat fuga la ofiþerul de securitate ºi l-au turnat.  Sunt colegii care, chemaþi sã dea relaþii, au supralicitat cu sârg acoperindu-ºi colegul cu aprecieri ºi insinuãri murdare.  Am citit cu stupefacþie textul acestor declaraþii, publicate cu câþiva ani în urmã de o revistã.  Mi-am explicat atunci o parte din reuºita mecanismului terorii pus în funcþiune de o instituþie nici pe departe atât de numeroasã ºi de omnipotentã cum se credea.  Am înþeles cã succesul securitãþii se datora în mare mãsurã fricii noastre, lipsei de curaj ºi demnitate care ne transforma, atât de simplu ºi de eficace, în copãrtaºi la acþiunea torþionarilor. Stãnicã, Creangã ºi Clitã nu sunt decât instrumentele celor care prin lipsa lor de omenie ºi de demnitate l-au condamnat pe inginerul Ursu la moarte.
Titlu: Mãgarul de dar nu se cautã la microcip
Nr Editie: 1004 Data: Saturday 26 July 2003
Mi-l imaginez pe Ilie al lu' Moromete trecând pe uliþã pe lângã ograda lui Cocoºilã ºi întrebându-l cu prefãcut interes pe acesta: 'Bã Cocoºilã, ai pus cipurile alea în urechile mãgarului, cum a zis dom' Sârbu? Cã vine fonciirea ºi-þi trânteºte o amendã de nu te vezi!' Puþin probabil ca vreun cetãþean român, posesor de mãgari, catâri ºi chiar cai sã înþeleagã ce e cu microcipurile domnului Harbuz (de fapt) ºi de ce e musai sã-ºi chinuiascã el animalele cu aºa ceva. Nu mai pun la socotealã faptul cã dacã-i mai spui ºi cât costã cipul, nu ºtiu dacã ar mai exista în el vreo urmã de dorinþã sã se alinieze standardelor europene. N-aº vrea sã se tragã de aici concluzia cã sunt un retrograd ºi nu înþeleg rostul tehnologiei moderne în existenþa noastrã de zi cu zi. Cred însã cã, înainte de a se aproviziona cu microcipuri, þãranul român al începutului de mileniu mai are, încã, probleme extrem de dificil de rezolvat, cu paiele ºi cu ovãzul cel de toate zilele al animalelor sale. Pe ce sã dea banii mai întâi? Pe hranã sau pe tehnologie? ªi la ce-l ajutã tehnologia în momentul de faþã? Cã dacã e sã-i fure hoþii calul sau mãgarul din bãtãturã, n-o sã-l caute mai întâi la urechi, sã vadã dacã are sau nu microcip. Sigur, altfel ar decurge ºi recensãmintele animalelor, ºi siguranþa lor, altfel s-ar putea evidenþia diferitele boli sau tratamente dacã fiecare cal, mãgar ar fi prevãzut cu câte un astfel de dispozitiv electronic. Mãsura era valabilã însã pentru un orizont de timp ceva mai îndepãrtat, când agricultura româneascã va fi rezolvat o bunã parte din problemele sale majore, de fond. Pânã atunci, dotarea mãgarului cu microcipuri apare ca o toanã comicã a ministrului Agriculturii - dacã nu ascunde cine ºtie ce interes banal al vreunuia dintre funcþionarii care i-au pus în faþã documentul pe care acesta ºi-a aºternut semnãtura. Pentru cã mãgarul de dar este cel care ar trebui, eventual, cãutat de microcip. Dar cum mãgari nu ne dãruieºte nimeni - nici chiar Uniunea Europeanã - suntem condamnaþi sã mai rãmânem o vreme cu cei pe care-i avem. ªi fãrã implanturi tehnologice în bietele lor urechi, lungi de foame, nu de aºteptare.