Punctul pe Y, februarie 2002

Titlu: Despre bătutul cuielor în talpă
Nr Editie: 537 Data: vineri 01 februarie 2002
Pro Democrația și alte 13 organizații s-au lansat într-o veritabilă campanie de promovare a unui proiect de lege privind noul Cod Electoral. Activiștii civici vor să corecteze, profitând de starea de nemulțumire a opiniei publice, principiile care au generat până acum activitatea politică: formarea partidelor, finanțarea lor, configurația parlamentară și sistemele de vot. Un plan ambițios dspre care nu mai este nevoie să spunem că stă la inima celor care se mai interesează de politică. A celor care nu au renunțat încă nu doar să voteze, dar să se mai și intereseze de ce iese din această mașinărie. Perspectiva pe care ne-o propun inițiatorii este plăcută simțurilor cetățeanului cu simpatie penrtru democrație. Care ar vrea mai puțini parlamentari, dar mai buni, care ar vrea ca măcar senatorii să nu mai fie aleși în devălmășia listelor, ci cu identitate electorală clară, căruia i-ar conveni să existe mai puține partide, dar mai puternice și mai coerente în doctrină, și care și-ar dori ca în spinoasa problemă a finanțărilor electorale transparența să primeze. Una peste alta, cetățeanul democrat ar vrea ca politica să se facă cu mâni mai curate și sunt sigur că puțini vor fi cei care vor pregeta să-și pună semnătura pe apelul inițiat de "ProDemocrația". Toate bune și frumoase până la punctul în care aceste hotărâri, benefice pentru democrație și națiune, vor trebui să fie luate tocmai de către cei care beneficiază de imperfecțiunile și ambiguitățile actualului sistem! Care se vor întreba - în sinea lor, desigur: da' de ce să schimbăm noi ceva care merge atât de bine și care ne-a adus unde suntem? De ce să riscăm să nu mai fim realeși? De ce să dăm posibilitatea altora să-și bage nasul prin registrele contabile ale campaniei? Dar, mai ales, de ce să dăm o lovitură propriilor noastre interese, oferind mai puține șanse amatorilor de imunitate plătită cu bani grei? Mi-e greu să cred că la această oră și în confuzia generală există o reală voință politică de a perfecționa și corija sistemul electoral. Merge și-așa, vorba meseriașului român. Și nu (le) merge rău deloc!
Titlu: Salve de tun și lătrat de câini la Malacanang
Nr Editie: 553 Data: miercuri 20 februarie 2002
Corespondență din Manilla Coincidență sau nu, prima vizită a unui președinte român postdecembrist în Filipine are loc taman la aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În alocuțiunea sa de la festivitatea de semnare a Memorandumului privind înțelegerile convenite pentru colaborarea în domeniul agriculturii, desfășurată la palatul Madacanang, doamna Gloria Arroyo Macapagal, președintele Republicii Filipine, spunea că rațiunea principală care a condus la alegerea României, ca prima țară din lagărul socialist cu care țara sa stabilea relații diplomatice a fost aceea a rădăcinilor culturale comune latine. Doamna Arroyo, o femeie micuță de statură, este o bună cunoscătoare a culiselor diplomatice ale țării sale. Ea ocupă și în prezent, camera din palat în care și-a petrecut tinerețea pe când președinte era tatăl său. Ea însăși a devenit șef al statului, într-un mod oarecum neașteptat, după ce fostul președinte Estrada, un ex-actor, a fost demis pentru corupție, ea ocupând atunci poziția de vicepreședinte. Dl Iliescu a răspuns acestui discurs cu amabilitățile de rigoare, aducând la final și o mică surpriză: faptul că doamna Arroyo a acceptat invitația de a vizita România anul viitor. Filipinele sunt cea de-a patra etapă a turneului pe care dl Iliescu îl întreprinde în Asia. După Emiratele Arabe Unite, unde am înregistrat o ușoară indiferență a gazdelor (determinată de unele confuzii de comunicare, limpezite abia spre final), după Japonia - primire sobră, politicoasă, dar poate cam rece - atmosfera s-a încălzit brusc în Vietnam pentru a atinge cote de real interes în Filipine. Principalul cotidian care apare aici - "Manilla Bulletin" - a acordat spații ample, de pe prima pagină, evenimentului, dedicând domnului Iliescu și relațiilor cu România și un editorial. Festivitățile de primire au fost însoțite de tot fastul de rigoare cu gardă militară, fanfară și cu lătrat de câini! (În fața palatului, doamna Arroyo a admirat, într-un țarc, câteva zeci de câini pe care îi îngrijește cu atenție). Orașul - care este o veritabilă surpriză pentru noi, prin întindere și prin amploarea construcțiilor moderne și a lucrărilor edilitare - este împodobit cu steagurile românești. În afara întâlnirilor și convorbirilor cu doamna Arroyo, dl Iliescu a mai vizitat monumentul eroului național Jose Rizal, a participat la un dineu oferit în onoarea sa și urmează să se întâlnească mâine - miercuri - cu alte personalități politice locale, după un program întocmit cu multă rigoare de protocolul filipinez (care pare să aibă o aversiune față de îmbrăcămintea jeans și teniși, pe care-i interzice cu desăvârșire!) Dintr-un anumit punct de vedere, alegerea Filipinelor ca destinație pentru această vizită părea riscantă. Presa a vorbit mult despre amenințările fundamentaliștilor din Sud, ai lui Abu Sayaff (cumnatul lui Bin Laden!) care ia ostatici și lansează acțiuni teroriste. Guvernul pare, însă, să stăpânească situația și viața din capitală, cel puțin, decurge normal. Țara - un arhipeleag constituit din 7000 de insule - cu o populație de 77 milioane de locuitori, au o economie dinamică, bazată pe importante resurse minerale, fiind cel mai mare producător de cupru din Asia. Singura țară predominant creștină din Asia, Filipinele au o datorie externă de 52 milioane dolari, dar și un PIB de 85 de miliarde, cu o inflație de doar 6,3 la sută pe an. În 1999 străinii au investit în Filipine 2 miliarde de dolari, preponderent din Franța, Anglia, SUA și Japonia. O instabilitate politică marcată, ce a urmat fugii lui Marcos, în 1986, a făcut ca venitul național să scadă de la 1200 USD pe locuitor în 1997, la 900 în 2001. Economia însă se redresează, finanțele sunt bine ținute în mână și Filipinele se anunță, alături de Vietnam, ca unul dintre noii "tigri" ai economiei asiatice.
Titlu: Iliescu pledează pentru implicarea guvernelor în dezvoltarea schimburilor economice
Nr Editie: 554 Data: joi 21 februarie 2002
Corespondență din Filipine Ultimul act al vizitei de trei zile pe care președintele Iliescu a făcut-o în Filipine a fost întâlnirea cu cercurile de afaceri filipineze, desfășurată sub auspiciile Federației Camerelor de Comerț și Industrie filipino-chineze. La dineul oferit de gazde, dl Iliescu a subliniat necesitatea unei implicări mai hotărâte a guvernelor celor două țări în scopul impulsionării și creșterii relațiilor economice. Ideea a mers la sufletul majorității celor vreo 50 de oameni de afaceri români, care și-au lăsat business-ul acasă, pentru a colinda vreme de peste zece zile, lumea, în căutare de noi oportunități. Sentimentul acut - mai ales din partea firmelor cu capital de stat, este că guvernul și-a cam luat mâna de pe capitolul acesta, lăsându-i să se descurce chiar și acolo unde nu prea este treaba lor. Chiar componența acestei delegații arată o lacună suficient de gravă: într-un turneu de asemenea amploare, prin țări interesante din punctul de vedere al contactelor de afaceri, n-a făcut parte nici un reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie a României. Adică exact instituția competentă în stabilirea și derularea acestor legături! Ca să nu mai vorbim de faptul că "inovația" introdusă de Executiv, de a desființa misiunile economice din străinătate și de a lăsa în seama personalului diplomatic reglarea acestor chestiuni, crează un puternic sentiment de frustrare din partea celor care au nevoie de acest sprijin calificat. La același dejun, gazdele au menționat domeniile în care cooperarea dintre cele două țări funcționează, exprimându-și speranța că se poate mai mult. Pentru că tot vorbim despre afaceri, voi mai menționa doar că aceia care au dorit cu adevărat să găsească oportunități de colaborare, și n-au venit doar să se plimbe cu aeronava prezidențială, au reușit să o facă. Este, bineînțeles, prematur să se vorbească despre un număr de contracte și despre cifre. Este un început și el poate aduce roade importante, într-o zonă a lumii caracterizată prin piețe mari și prin dinamism. Începând de aseară, delegația română se află la Singapore, ultima etapă a acestui veritabil maraton care s-a desfășurat timp de zece zile, în cinci țări, pe un traseu de peste 30.000 kilometri. Singapore, oraș-stat, cu o suprafață de doar 574 kmp și cu o populație de peste 3 milioane de locuitori, reprezintă unul dintre miracolele economice ale Orientului. Cu un PIB de 93,5 miliarde dolari, la sfârșitul lui 2000, Singapore are un venit pe cap de locuitor de peste 25.000 dolari, ceea ce nu este nici la îndemâna unor țări europene dezvoltate. Cum a fost posibilă această performanță, și ce învățăminte sau modele se pot desprinde din ea - este ceea ce va încerca să facă președintele nostru în cele câteva ore pe care le va petrece aici, convorbind cu președintele S.R. Nathan și cu premierul Goh Chok-Tong.
Titlu: Corespondență din Singapore
Nr Editie: 555 Data: vineri 22 februarie 2002
Singapore este ultima etapă a turneului asiatic pe care îl întreprinde o numeroasă delegație românească (130 de persoane - oficiali, jurnaliști, oameni de afaceri) condusă de președintele Ion Iliescu. Aici au avut loc astăzi (transmit această corespondență cu doar o oră înainte de îmbarcarea în avionul TAROM care ne va purta, mai mult de 14 ore, spre București, unde vom ateriza după miezul nopții) și ultimele convorbiri, cu premierul și cu președintele acestui stat-oraș, unul dintre cele mai dezvoltate din lume. Singapore este o placă turnantă pentru comerțul mondial, o veritabilă poartă între Europa și Asia, câștigându-și acest rol nu doar datorită poziției sale strategice, ci și datorită dinamismului și inventivității unei populații harnice, compusă din chinezi, indieni și malaiezieni. Prosperitatea sa este la fel de vizibilă ca și curățenia exemplară ce domnește peste tot (aici guma de mestecat este interzisă, iar aruncatul unui chiștoc de țigară pe stradă "costă" o mie de dolari!), rezultat al unei administrații extrem de active și netoleranță față de neglijență și lipsă de igienă. Singapore este un loc în care nu găsești mahalale, mizerie, neglijență - coordonate uzuale ale Orientului. Absența sărăciei este rezultatul unui munci continue și îndârjite, iar prosperitatea orașului și a oamenilor săi este o compensație pe măsură. Odată cu dineul pe care președintele S.R. Nathan l-a oferit oficilialilor români, se încheie și turneul politic care, de-a lungul a peste 30.000 kilometri, în 5 țări, a prilejuit stabilirea și strângerea de contacte cu țări cu care dorim să cooperăm în folos reciproc. Un împărat, dar și șeici, trei președinți și patru prim-miniștri au primit din partea României, prin dl Iliescu, un mesaj clar, de la care sunt așteptate răspunsuri pe măsură.
Titlu: Corespondență finală din București
Nr Editie: 556 Data: sâmbătă 23 februarie 2002
O primă concluzie la turneul asiatic: ochii pe Singapore! Vineri dimineața, pe la ora 2, aeronava "Moldova" a TAROM-ului a aterizat pe Otopeni, readucându-i acasă pe cei vreo 130 de membri ai delegației conduse de președintele Iliescu, din turneul asiatic întreprins timp de 12 zile prin 5 țări din Orientul Mijlociu și Îndepărtat. A fost un veritabil tur de forță, traseul măsurând nu mai puțin de 35.000 km și implicând circa 50 de ore de zbor continuu. Practic, două dintre cele 12 zile au fost petrecute la bordul "Airbus"-ului, devenit pentru staff-ul prezidențial, membrii Parlamentului și ai Guvernului care s-au alăturat delegației, ofițerii SPP, funcționarii Administrației Prezidențiale, oameni de afaceri, și, bineînțeles, ziariști, un fel de a doua casă. Început în Emiratele Arabe Unite, turneul a continuat în Japonia - la Tokio și Nagoya, în Vietnam - la Saigon și Hanoi, în Filipine - la Manila și, punct final, în Singapore. Cu excepția Japoniei (în 1990) și Emiratelor Arabe Unite (în 1993) celelalte trei țări au constituit premiere de prezență românească la acest nivel. Sisteme politice diferite, tradiții puternice, economii dinamice și ritmuri de dezvoltare impetuoase sunt caracteristicile acestor locuri unde prezența românească se dorește mai activă și mai convingătoare. În special cea economică. Nu din alt motiv, aproape jumătate din delegație a fost constituită din oameni de afaceri și manageri, privați sau din societăți aparținând statului. A existat convingerea, în proiectarea acestui turneu, că semnalele politice, deschiderile pe care le poate opera diplomația, trebuiesc completate și întărite de fapta oamenilor pragmatici și cu inițiativă. Cum nici un lucru nu este perfect, poate că nici echipa de businessmani aflată pe lângă dl Iliescu nu a fost întru-totul reprezentativă. Pe lângă oameni realmente preocupați să facă bani s-au aflat și turiști deghizați în cavaleri de industrie și comerț, care au găsit un excelent prilej să se facă achiziții personale prin locuri exotice. Nu despre aceștia este, însă, vorba. Ci despre faptul că inițiativa economică trebuie să treacă, tot mai mult, în mâinile celor care fac economia să funcționeze, care știu de ce are nevoie și ce trebuie făcut. Rolul politicienilor este să deschidă ușile cele mai potrivite și să realizeze contactele utile. Din acest punct de vedere, turneul asiatic poate să dea ceva roade. Inițiativa președintelui este binevenită dar, pe viitor, ea va trebui dublată de mai multă rigoare în selecție și de un efort în plus pentru a garanta reprezentativitatea și bonitatea. Și pentru a evita suspiciunile legate de superficialitatea sau inutilitatea practică a acestor demersuri. Din punct de vedere politic, turneul a fost și va rămâne important, în primul rând pentru efortul de a impulsiona relațiile cu cea de-a doua putere economică a lumii, care este Japonia. Sigur, obiectivele noastre prioritare rămân Uniunea Europeană și Statele Unite. Ar fi o greșeală însă să se ignore sau să se subaprecieze rolul pe care-l joacă Japonia în economia globală și în echilibrul general pe care-l vizează economiile emergente din zona de influență niponă. În al doilea rând, Vietnamul și Filipinele, care fac parte din această categorie, constituie piețe potențiale pentru multe dintre produsele românești care și-au pierdut, din varii motive, nu doar politice, locurile pe care le ocupau. Deblocarea relației cu Emiratele Arabe Unite, este la rândul său, un pas important spre a putea opera într-o zonă în care sunt bani și este nevoie de produse pe care știm și putem să le facem. Cea mai mare surpriză poate veni, însă, dinspre Singapore: un teritoriu desprins parcă dintr-un film de science fiction, cum spunea chiar președintele Iliescu, vădit impresionat de această țărișoară-oraș pe care a dorit în mod special să o cunoască și unde, în locul unei escale a avut parte, la inițiativa gazdelor, de o primire și de convorbiri oficiale pe care le-a caracterizat drept promițătoare. Singapore poate servi de modul pentru organizarea și desfășurarea unor activități importante. Gazdele și-au mărturisit deplina disponibilitate de a analiza și exploata orice ofertă - cu condiția să fie serios argumentată și validă. În Singapore sunt "bani grămadă" - vorba unui om de afaceri de-al nostru, rămas cu gura căscată la întâlnirea cu acest "tigru" agresiv și rasat - iar acești bani caută plasamente în alte părți decât pe piețele saturate ale zonei. De ce n-am putea fi noi? O întrebare la care va fi greu să răspundă cei doar doi funcționari ai oficiului diplomatic de acolo. Doar doi! - în timp ce la amabasade din țări cu care n-avem nici treabă și nici șanse să facem vreuna, se înghesuie cu zecile. Probabil că aceasta ar trebui să fie prima concluzie a acestui turneu: ochii pe Singapore! P.S. I-aș sugera domnului președinte o propunere: peste vreo lună, două să-i invite la Cotroceni pe cei care l-au însoțit în turneu și să-i întrebe: ce scofală ați făcut?    Cum ați folosit această ocazie?    Ce vom face, ce veți face în continuare? Cred că ar fi cel puțin interesant.
Titlu: ELOGIUL NORMALITĂȚII
Nr Editie: 557 Data: luni 25 februarie 2002
Nu mă număr printre cei care nu pot să trăiască dacă nu-și confecționează rapid un idol. Sau care se simt obligați să-și schimbe idolul ori de câte ori se modifică ceva în propria lor percepție. De doisprezece ani încerc să privesc cu luciditate scena politică și caut să  înțeleg ceea ce se ascunde dincolo de aparențele pe care le amplifică sau le estompează mass-media. Și, poate că în nici un alt caz decât acela al domnului Ion Iliescu mass-media nu a trimis spre public mesaje mai contradictorii și mai puțin conforme cu o realitate pe care doar cei apropiați o cunosc, de regulă. Și parcă niciodată ca acum, cu prilejul lungului turneu pe care președintele l-a întreprins în Asia, această realitate nu a fost atât de evidentă, pentru toți cei care i-au fost în preajmă. Spre deosebire de aproape toți cei care s-au perindat pe scena politică românească, de la redescoperirea democrației, domnul Iliescu are marea calitate de a fi mereu același. De a nu se îmbăta din vinul puterii și de a nu suferi- mai mult decât este cazul- de pe urma gustului amar al eșecurilor. Are calitatea de a-și păstra intacte trăsăturile de caracter care au făcut din el un reper de echilibru într-o perioadă atât de supusă dezechilibrelor. Președintele se află pe finalul unei cariere politice îndelungate și complexe, care l-a purtat, și într-un timp și în altul, spre suișuri sau spre abisuri. A primit și succesele și insuccesele cu naturalețe și cu înțelepciune. A știut însă să facă din fiecare înfrângere (indiferent căror cauze s-a datorat) platforma următorului succes. Fără el, probabil că alternanța, necesara alternanță la putere, n-ar fi dobândit valoarea de model pe care a căpătat-o. A părăsit Cotrocenii cu aceeași demnitate cu care i-a regăsit după patru ani. Eliberat de stresul și complexele unei alte confruntări, președintele pare acum hotărât să facă din ultimul său mandat un reper pentru ceea ce îi caracterizează la cel mai înalt nivel personalitatea: normalitatea! L-am urmărit, cu mai multă atenție, pe parcursul turneului pe care l-am evocat. Nu numai că nu s-a bucurat de nici o facilitate față de restul celor 120 de oameni din suită ( deși ar fi putut face, precum Ceaușescu, din compartimentul business al avionului, un apartament în care să nu fie deranjat!), călătorind în aceleași fotolii, mâncând aceeași mâncare, suportând aceleași neplăceri ale zborurilor îndelungate, dar a avut și cel mai dens și mai încărcat program. Păstrându-și voiciunea și buna dispoziție și apetitul formidabil de comunicare. Nu doar în avion, dar și pe tot parcursul vizitei, a vorbit îndelung cu fiecare și despre orice. N-a făcut-o dintr-un calcul populist , ci dintr-o firească nevoie de a transmite și de a primi informație. Nu cred că vreunul dintre membrii delegației a avut probleme în a-l aborda și în a primi vreun răspuns. Dialogurile sale au mers uneori până la limita imprudenței, pentru că în sinceritatea sa îi e greu să înțeleagă de ce unii îi răstălmăcesc sau deformează spusele. Ce vreau să spun: că privindu-l, ascultându-l, urmărindu-l de pe o poziție nu doar profesională am înțeles mai bine mecanismele care fac din oamenii nepregătiți să suporte povara puterii, apariții artificiale, cărora, odată cu luciul funcției li se șterge și personalitea.
Titlu: Pierderi și câștiguri colaterale?
Nr Editie: 558 Data: marți 26 februarie 2002
Easy come, easy go! - spune englezul referindu-se la ceea ce se obține fără prea mult efort. Câștigi ușor, pierzi ușor - s-ar putea traduce în românește ideea care caracterizează mersul politic al Partidului România Mare. Căci despre acesta este vorba. Săptămâna trecută, partidul lui Vadim a mai pierdut trei membri - și nu unii oarecare, ci cu funcții de vicepreședinți și șefi de comisii parlamentare. Cu ce-a mai lăsat pe drumul de la începutul exercițiului parlamentar, "pagubele colaterale" ale Partidului România Mare se ridică la 15 parlamentari! Un procent deloc de ignorat din totalul mandatelor obținute la scrutinul din noiembrie-decembrie 2000. După o veche tactică de repliere, Vadim consideră aceste pierderi drept neîngrijorătoare și afirmă - cum se afirmă deobicei - că partidul iese întărit din această poveste, transfugii nefiind persoane pe care să se poată conta. Câtă vreme a fost vorba despre noi-veniți, precum "gruparea Maior", desprinsă mai la început, lucrurile mai puteau fi privite cu oarecare detașare. De data aceasta este, însă, cazul unor "stâlpi" ai regimului Vadim. Și Neacșu, și Meșca și Anghel Stanciu sunt dintre cei care au dus greul poverii pe care o reprezintă personalitatea contradictorie a liderului, în momente nu dintre cele mai faste. Renunțarea lor poate fi interpretată nu doar ca o reacție de oboseală la excesul de egocentrism al acestuia, ci și o retragere în fața noilor veniți în partid, mai agresivi, și mai motivați în susținerea și supraalimentarea lui Vadim, care le este unica garanție de existență politică. Scrutinul din 2000 a adus în partid și pe liste un mare număr de personaje aleatorii, care s-au trezit aproape fără voie în parlament. Câtă vreme avea în jur un pumn de oameni, lui Vadim îi era ușor să-i domine. Acum, mulți scapă de sub control și antrenează grupări centrifuge, sau trag tot mai mult cu ochiul spre banca Puterii. Pentru că este de presupus că 90% dintre "dezertori" vor migra spre PSD, unicul partid cu care au filiații nu doar de ideologie. Nu este deloc exclus, dacă procesul continuă (și nu prea văd cum ar putea fi oprit) ca în scurtă vreme PSD-ul să nu mai aibă nevoie de sprijinul, nu întotdeauna comod, al UDMR-ului, PRM-ul asigurându-i pe această cale "colaterală" majoritatea de care are nevoie.
Titlu: Subordinea parlamentului
Nr Editie: 559 Data: miercuri 27 februarie 2002
Acuta dezbatere declanșată de propunerile de amendare a Constituției, venite din partea partidului de guvernământ, ar trebui să includă și acele prevederi legate de ceea ce, în general, se înțelege prin "subordonarea parlamentară". În grija lor nemăsurată de a exclude orice posibilitate de a se ajunge din nou la dictatură, părinții Constituției au decis ca anumite sectoare să aibă ca for titular Parlamentul. Este vorba despre Banca Națională, de pildă, dspre CNSAS, despre CNA, despre Curtea de Conturi și așa mai departe. Inclusiv televiziunea și radioul public dau seamă nu cine știe căror șefi din Executiv, ci Parlamentului. Cu P mare. Problema este că acest parlament poate să însemne multe lucruri și nimic. Această entitate impersonală și fluidă se dovedește, de 11 ani încoace,a fi cel mai prost administrator posibil pentru domenii esențiale ale vieții publice. Un administrator care nu are interesul să controleze și să ia măsuri, pentru că, odată se schimbă mereu, precum componență, iar a doua oară este sfâșiat de profundele contradicții partinice. Așa încât instituțiile subordonate Parlamentului încep să devină unele dintre cele mai rentabile sinecuri pentru personaje cățărate cu talent și pricepere până la scaunul din vârf. Trec legislaturile peste ei precum apa pe sub gâscă și, dacă în cel mai bun caz nu se întâmplă nimic, este de-a dreptul o victorie a imobilismului asupra progresului. Acest capitol al "subordinii" ar trebui să devină unul dintre obiectivele principale ale analizelor care bănuiesc că se vor declanșa întru amendarea Constituției, pentru ca aceasta să devină mai europeană decât "românească". "Românească" spun, în sensul colecției de obsesii cu care a fost împodobită. În textul legii fundamentale (redactată cu spatele spre viitor și cu fața spre Ceaușescu) s-au cuibărit o serie întreagă de prevederi pe care practica le-a dezvăluit ca ineficiente și inoperante. Nu-mi dau seama, exact, care ar putea fi alternativele, dar avem la îndemână nu doar experiența în materie a Europei și pe aceea a foștilor colegi din Est care au parcurs cu mai mult succes o parte din dificila tranziție.
Titlu: Cu Dracula în NATO și UE!
Nr Editie: 560 Data: joi 28 februarie 2002
Proiectul Dracula Park devine, pe zi ce trece, o miză. O miză de confruntare - pe viață, deocamdată - între inițiatori și detractori! Pentru că cei care se opun unui "proiect de un miliard de dolari" - vorba ministrului Dan, nu pot fi decât niște detractori. Niște trădători. Niște dușmani de țară! Păi cum altfel: să vezi tu cum zace miliardul, la margine de drum, și să nu-i întinzi o mână, să-l inviți după o  datină strămoșească, să-ți calce pragul și să și rămână acolo, dacă se poate? Nu-i destul cât a fost pângărit bietul conte pe vremea comuniștilor, care nu voiau de fel să-l recunoască, ținându-i partea necunoscutului și neinteresantului Vlad Țepeș? Ori, acum, în democrație, lui Dracula trebuie să i se retrocedeze castelul și toate angaralele care pot face din el sperietoarea lumii. Să vină occidentali plictisiți de huzurul în care trăiesc și să le țâțâie fundul de groaza liliecilor, piroanelor, colților și sângelui curgând în valuri prin traseeul turistic de la Breite! Dracula Parc a pornit la drum și nimic nu-l va împiedica să-și împlinească menirea - spune cu luciri de foc în ochii săi căprui domnul ministru Dan. Pentru dânsul povestea nu mai este o chestiune de bani, ci de orgolii. Singur împotriva tuturor - chiar și a propriului partid, dacă va fi cazul - ministrul turismului va milita neabătut pentru ca proiectul să prindă viață (era să zic "moarte"!). Ce alunecări de teren, ce stejari seculari, ce tradiții locale! Basme de adormit copiii, în loc de aventuri de coșmar, pe măsura a ceea ce așteaptă lumea de la Dracula. Și, pe ce puneți pariu că, dacă e să ne tragă cineva în NATO și în Uniunea Europeană, n-o va putea face nimeni mai bine decât contele! Nici Iliescu, nici Năstase, nici chiar dl Dan, nu au cota de notorietate a personajului pe care-l ține strâns la piept inimosul ministru al turismului, cel gata să se sacrifice personal pentru o cauză de un milion de dolari.
Titlu: Pe cele mai înalte culmi ale mizeriei
Nr Editie: 540 Data: marți 05 februarie 2002
Nimic mai nefiresc decât să blamezi goana după senzațional într-o mass-media în care competiția este mai acută ca oricând. Orice nostalgie după actul de cultură și moralitate pe care ar fi trebuit - la modul ideal - să-l reprezinte mass-media și care, până la un punct, a caracterizat mai ales în perioadele de deschidere presa comunistă, este cel puțin superfluă. Clientul nostru - stăpânul nostru, s-ar putea spune, și poate că nici o altă zonă a economiei postdecembriste nu s-a adaptat mai repede și mai total regulilor economiei de piață, cum a făcut-o presa. Hârtia poate să suporte orice - zice o altă expresie celebră și este suficient să ne aruncăm privirile pe maldărele de maculatură care însoțesc, la chioșcuri, titlurile respectabile, ca să ne convingem de acest lucru, ca de o epidemie, o boală rușinoasă de care nu ai cum să scapi. Am crezut, până la moment, că presa audiovizuală este mai puțin expusă acestor riscuri, existând și un organism care o ordonează și care veghează (și) asupra decenței imaginilor și ideilor lansate în "tiraje" ce sfidează orice publicație din presa scrisă. Exercițiul zilnic ne face, însă, să credem că lucrurile nu stau așa. Goana după senzaționalul cu orice preț, caracterizează și "casele mari", nu doar pe cele mici și dornice să răzbată în audiență cu orice preț. Ceea ce s-a întâmplat vineri la OTV - într-o succesiune aproape logică pentru tipul acesta de "presă" - întrece însă orice imaginație. Cei care au privit programul au avut parte de o incursiune spre cele mai înalte culmi ale mizeriei, ale lipsei de decență, ale mahalagismului sadea. Pomposul "scandal politico-sexual" s-a dovedit, până la urmă, a nu fi decât o căldare de zoaie aruncate în capul telespectatorilor, cu cinica pretenție de asanare morală. Ceea ce se întâmplă pe respectivul post - ale cărui emisiuni put de la o poștă a șpagă și a diversiune - era previzibil încă de la debut. Mai puțin previziblă era, cred, incapacitatea organismului de reglementare de a proteja opinia publică de acest exercițiu de veritabilă degradare morală.
Titlu: Dragonul cu stea roșie în frunte
Nr Editie: 552 Data: marți 19 februarie 2002
Corespondență din HANOI Prima zi a săptămânii și cea de-a treia a vizitei în Vietnam a delegației române condusă de președintele Iliescu a fost rezervată contactelor politice. La Hanoi capitala politică a Vietnamului unificat de către Viet Kong odată cu retragerea americanilor din Saigon, totul arată altfel decât în capitala economică, care este orașul care a primit numele conducătorului istoric al rezistenței vietnameze - Ho și Min. Aici, luni, dl Iliescu s-a întâlnit, mai întâi, cu președintele Tran Duc Luang, a depus o coroană de flori la Monumentul Martirilor și Eroilor, a luat prânzul cu președintele la Centrul de Conferințe Internațioanle, a vizitat Templul Literaturii și Muzeul de Artă, s-a întâlnit cu președintele Adunării Naționale, Nguyen Van An, a convorbit cu secretarul general al Partidului Comunist din Vietnam, Nong Duc Manh. Printre "picături", președintele s-a mai văzut cu membrii Asociației de Prietenie România-Vietnam, la hotelul Daewoo, unde a fost cazată delegația, și unde i s-a făcut o primire călduroasă, după un model pe care noi aproape că-l uitasem. Vietnamul începutului de mileniu nu mai seamănă cu cel pe care-l știam noi. Realitatea vietnameză sfidează toate prejudecățile și oferă un interesant model alternativ, posibil, poate, doar aici, în Asia. Vietnamul este unul dintre noii "dragoni" ai economiei asiatice, iar potențialul său oferă numeroase oportunități pe care ar trebui să fim în stare să le folosim. În ciuda direcțiilor politice ușile relațiilor economice rămân deschise.
Titlu: Primire calduroasă în Vietnam
Nr Editie: 551 Data: luni 18 februarie 2002
Corespondență din Saigon După răcoarea vremii și politețea rece, protocolară, a gazdelor, din Japonia, primirea delegației române condusă de președintele Iliescu în Vietnam - cea de-a treia etapă a turneului asiatic - a fost una călduroasă: la propriu și la figurat. De la cele 5-6 grade cât măsura temperatura la Tokio, la cele vreo 28 în miez de noapte din Ho și Min - fost Saigon, distanța s-a putut măsura foarte lesne și pe scala temperamentului. Ceea ce pentru noi a însemnat vreme de câteva zeci de ani doar "război" este o țară vie, activă, cu oameni amabili, binevoitori, mai bucuroși de oaspeții care le calcă pragul. Fosta capitală a fostului Vietnam de Sud, de unde a început vizita, este un oraș mare, în plin proces de modernizare și care încearcă să se adapteze la rigorile progresului împăcând ideologia cu economia.  Vietnamul are acum unul dintre cele mai înalte rimturi de dezvoltare (1o la sută, anul trecut) și faptul că dintr-o țară a sărăciei alimentare cronice a devenit unul dintre marii exportatori de orez spune deja multe.  Reprezentativ pentru alternanța aleasă de această țară în care însemnele comunismului sunt omniprezente este politica dusă în "zona liberă" Tan Thuan, din Saigon, devenită în urmă cu zece ani "zonă de procesare pentru export", unde astăzi ființează 150 de fabrici realizate de investitorii din Taiwan, Japonia, Coreea de Sud, Singapore și Hong Kong, care a absorbit 35.000 de oameni ca forță de muncă, și de unde, se exportă anual mărfuri în valoare de peste 1 milion de dolari! Vizita aici - punctul cel mai important din programul de week-end și de început de an nou școlar, care s-a sărbătorit în această parte a lunii în săptămâna trecută a trezit un interes deosebit nu numai din partea președintelui - căruia problema îi stă la suflet de la precedentul său turneu asiatic - ci și a grupului de oameni care-l însoțesc și care au legat deja bune relații cu omologii lor vietnamezi. Gazdele, extrem de atente și de prevenitoare, au ținut să spună că tradiția lor spune că primul oaspete din noul an va fi însoțit de noroc. Președintele român a fost - și este - însoțit nu doar de noroc, dar și de un alai numeros, în care s-au produs deja primele modificări. La Tokio i-a "pierdut" pe miniștrii Geoană și Nica (primul având treburi urgente în Balcani, iar al doilea încheindu-și misia) câștigându-l în schimb pe ministrul agriculturii Ilie Sârbu, pe care l-am întâlnit la sosire în holul hotelului Rex. Tot la Tokio ni s-au despărțit drumurile de cel al domnului Fulga, șeful SIE, a cărei misiune rămâne, în mod evident, secretă. Programul politic al vizitei începe azi, luni, la Hanoi, capitala situată în nordul acestei țări de 77 milioane de locuitori unde astăzi, luni, înainte de decolarea spre capitala Filipinelor, Manilla, președintele Iliescu va avea convorbiri cu omologul său Tran Duc - ong, care ne-a vizitat, ca viceprim-ministru, în '94, și cu premierul. Vor fi discutate elemente legate de materializarea protocolului de cooperare economică, semnat în 2001, potrivit căruia vom realiza aici o fabrică de vată minerală, una de alcool, din prune, o fabrică de sodă caustică și vom exporta camioane
Titlu: Ilegitimă apărare
Nr Editie: 550 Data: sâmbătă 16 februarie 2002
Parlamentul a decis, finalmente, asupra legitimei apărări.  Până acum, Codul Penal prevedea o procedură extrem de complexă pentru modul în care cineva se poate apăra de o agresiune.  Dacă intra noaptea cineva peste tine în casă, trebuie ca mai întâi să analizezi, la rece situația: să vezidacă agresorul e mai solid sau mai slab decât tine; să-ți dai seama de felul armei cu care te atacă; să intuiești ce anume vrea de la tine - să te jefuiască, să te omoare sau doar să te sperie.  Abia după aceasta puteai să reacționezi în ceea ce și pe atunci se numea "legitimă apărare": să nu te dai la el dacă e mai slab, pentru că l-ai putea vătăma! Să nu apuci, în grabă, un pistol, dacă el e înarmat doar cu cuțit; să nu-i aduci vreo atingere dacă nici el nu avea un asemenea gând!  Practica a arătat, nu de puține ori, că oameni peste care s-a dat buzna în casă, au fost bătuți, maltratați, jefuiți și care au reușit în ultimă instanță să-și doboare agresorii, au sfârșit prin a intra ei înșiși în pușcărie.  N-ar trebui să ne mirăm: era doar una dintre prevederile cu caracter "de clasă" din Codul Penal comunist.  Care, în acest fel, apăra dreptul statului și al autorităților abuzive de a-ți putea pătrunde oricând în casă și de a-ți aplica corecții fără a da nimănui socoteală!  În aceeași categorie se încadrau și drepturile totale ale pietonului - în detrimentul șoferului, văzut ca un exponent al clasei avute, implicit exploatatoare, și altele.  Îmi permit să cred că această revoluție din abordarea realității infracționale nu e suficientă în sine.  Ea are nevoie de o corectură constituțională asupra condiției proprietății pe care și acum, legea fundamentală o "ocrotește" în loc să o garanteze.  Și de o precizare suplimentară asupra a ceea ce se înțelege prin proprietate - noțiunea trebuind să acopere nu doar locuința propriu-zisă, ci și automobilul, de pildă (știm bine în ce hal s-au înmulțit furturile și agresiunile din autoturisme).
Titlu: Presa la comandă
Nr Editie: 538 Data: sâmbătă 02 februarie 2002
La recenta întâlnire a președintelui Iliescu cu presa, unul dintre participanți a ridicat o problemă cu adevărat gravă: penetrarea tot mai severă a presei de către oamenii de afaceri și de către interesele economice. Este o etapă nu foarte nouă, dar semnificativă în evoluția de doisprezece ani a presei libere românești. Dacă primul deceniu a fost marcat, în special, de interferențele politicului, acum a venit rândul economicului. Experimentul gazetelor de partid a eșuat rapid, principalul demers manifestându-se prin presiunile, acceptate cu mai mult sau mai puțin entuziasm de unele gazete, care și-au asumat riscul de a mărșălui sub un anumit pavilion de complezență. Ziarele - căci mai ales despre ele este vorba - au jucat un rol esențial în schimbarea politică ce s-a produs în '96. În 2000 nu au mai reușit să repete performanța. Greul s-a transferat asupra posturilor de televiziune și - prioritar - asupra "sponsorilor" - furnizorii de fonduri neevidențiați în registrele contabile ale partidelor. Odată show-ul politic terminat și instaurată noua ordine de drept valabilă - teoretic - pentru următorii patru ani, în presă au început să se concretizeze și să se regrupeze interesele economice. Fiecare ziar nou apărut în această perioadă a avut în spate un grup de "investitori" dornici să-i protejeze și să-și promoveze interesele. Cel mai sugestiv exemplu ni-l oferă afacerea BRS, în care grupul de presă trecut din mâna lui Vântu în acelea ale lui Iacob, a schimbat peste noapte capul-compas al virulenței pamfletare în funcție de nevoile patronului. Ba, mai mult, patronul însuși se prevalează în relația sa cu justiția de o anume imunitate pe care i-ar conferi-o calitatea de ziarist derivată din proprietatea asupra ziarului. Luat la bani mărunți, tabloul jurnalistic al momentului oferă doar câteva - puține - situații în care ziarul este el însuși o afacere, și nu doar un vehicul al altor interese. Bătăliile de presă se duc între oportunitățile economice și interesele financiare ale proprietarilor știuți sau din umbră, ai gazetelor. Într-un mediu economic extrem de ostil, în care presa nu mai este considerată un vector cultural sau măcar intelectual, ziarele nu pot supraviețui decât dacă răspund la o anumită comandă. Comanda "Drepți!"
Titlu: Un best-seller: declarațiile de avere!
Nr Editie: 539 Data: luni 04 februarie 2002
Ideea premierului legată de publicarea declarațiilor de avere ale demnitarilor poate să dea naștere unei adevărate lovituri publicistice. Imaginați-vă cu cât nesaț se vor repezi românii să lectureze lista bunurilor mobile și imobile ale fiecărui deputat, senator, ministru, secretar de stat și ce-o mai prevedea lista de demnitari aleși și numiți! Imaginați-vă și ce reacții va stârni constatarea că x sau y, căruia i s-a dus buhul despre viața îndestulată pe care o duce, este de fapt lipit pământului, că stă în gazdă la o verișoară, că mănâncă la cantina Senatului și că se deplasează cu bicicleta! Sau că altul, care umblă modest, cu același costum de haine de când a fost ales, este proprietarul mai multor case decât nu mai știu care antreprenor. Lăsând gluma la o parte, trebuie să recunoaștem că în momentul în care starea materială (cât va fi ea de reală) a păturii care conduce și administrează țara va fi cunoscută, ne vom putea face o idee mai clară asupra motivațiilor și intențiilor celor care o reprezintă. Dar mai ales - dacă mecanismul va funcționa - asupra influenței calității pe care o dețin asupra veniturilor - altele decât cele cuvenite! Desigur, unii se vor întreba dacă un parlamentar sau un ministru trebuie condamnat la sărăcie - dacă o leafă de parlamentar sau de ministru poate fi considerată ca atare. Răspunsul e simplu: da, dacă vor să slujească țara. Politica este, ar trebui să fie un soi de apostolat și nu o sursă de îmbogățire. Cine vrea să se îmbogățească și-l țin balamalele are la dispoziție libera inițiativă și economia de piață. Politica ar trebui să fie una, iar afacerile alta. Rețeta tranziției amestecă însă cele două calități, rezultând o combinație de genul ou-găină: politicianul își folosește influența pentru a-și promova afacerile, iar afacerile pentru a-și consolida poziția politică. Nu-mi fac iluzia că inițiativa d-lui Năstase va rezolva problema. Ce mare complicație să-ți treci afacerile pe numele soacrei, nevestei sau copiilor, iar tu să pozezi, curat ca o floare, pentru cartea de onoare a Parlamentului? Sau a guvernului? Ideile trec, problema rămâne. Și ea ține, în special, de modul în care este deprinsă lecția democrației și de respectul față de domnia legii. În absența acestora, totul este posibil.
Titlu: Un PUR mai pur
Nr Editie: 541 Data: miercuri 06 februarie 2002
Decizia luată de Partidul Umanist al domnului Voiculescu de a-și întări identitatea prin constituirea grupului parlamentar propriu are semnificații mai adânci decât poate să pară la prima vedere. Pătruns pe prima scenă politică la remorca PDSR-ului, împreună cu care a alcătuit polul social-democrat preelectoral - una dintre inspiratele mișcări ale președintelui său - partidul umanist n-a gustat prea mult condiția de anexă politică a partidului învingător. Neînțelegerile și disensiunile s-au manifestat de timpuriu, unii considerându-le manifestări de orgoliu, iar alții de responsabilitate. Ele s-au acutizat în momentul în care partenerul minoritar a început să racoleze dintre membrii celui majoritar și când a început să-și aroge exclusivitatea inițiativelor din zona afacerilor mici și mijlocii. Decizia lui Voiculescu de a desprinde doctrina umanistă de social-democrație și de a o orienta spre liberalism se pare că a umplut paharul. După cum acordul cu UDMR-ul pare acum să fie cel care a dat semnalul desprinderii de facto. Avându-și spatele asigurat grație voturilor maghiare, social-democrații par acum mai liniștiți în perspectiva voturilor viitoare și este de presupus că nu vor face din această "separație de bunuri" o problemă. Ea crează o problemă pentru umaniști. Delimitarea lor poate atrage după sine pierderea portofoliului IMM-urilor (față de care Executivul și-a manifestat, nu foarte voalat, rezervele), precum și a unor alte posturi din linia a doua, cu care au fost recompenați umaniștii. Trecerea lor într-o semi-opoziție, în perioada cu care opoziția practic nu contează, riscă să-i plaseze în conul de umbră al interesului public, cu tot suportul grupului media de care partidul mai dispune (totuși!) sau, înr-un caz fericit, în avangarda luptei pentru preluarea stindardului acestuia, cu toată ereditatea incomodă a participării la guvernare. Prin crearea grupului parlamentar, PUR se vrea mai independent, mai liber în mișcări, mai credibil în mesaj. Cu alte cuvinte, mai pur. Are nevoie, însă, și de greutatea specifică necesară, pe care cele câteva racolări și adeziuni de imagine nu i-o conferă încă.
Titlu: Culegătorii Europei
Nr Editie: 542 Data: joi 07 februarie 2002
României i se deschid, înainte de ușile Uniunii Europene, larg porțile afirmării într-un domeniu în care s-ar putea să nu ne reziste nici un fel de concurență: acelea ale delicatei operațiuni de strângere a diferitelor recolte. După cum se știe, este în plină desfășurare selecția culegătorilor de căpșuni din Spania. Operațiune care se desfășoară organizat și cu maximă exigență: s-au dat anunțuri, s-au stabilit centre zonale de selecție, s-au format comisii de organizare. Mii de oameni au răspuns apelului, dorind să demonstreze organizatorilor spanioli cât sunt ei de destoinici, chiar dacă România nu se numără printre marii producători de căpșuni. Românul este bun la orice, par să spună cohortele de culegători podidiți de emoția caracteristică oricărui examen. Întrucât organizatorilor par să le fi scăpat unele lucruri, ne luăm inima în dinți pentru a le propune câteva măsuri care, prin simpla lor aplicare vor face să crească considerabil atât competența, cât și eficiența celor care urmează să reprezinte culorile României pe câmpiile spaniole. Astfel, credem că examenul propriu-zis ar trebui să vizeze câteva domenii esențiale: limba și literatura română (scris), limba spaniolă (oral), aquis-ul comunitar în domeniul agriculturii (scris), istoria Spaniei (scris). Vă dați seama că cei care vor trece aceste examene nu vor avea cum să ne facă de rușine. Sugerăm, deasemenea, organizatorilor, că pentru funcții importante, precum cele de șef de echipă, primitor-distribuitor, manipulanți de navete să fie selectați, cu precădere, deținători de diplome universitare, în cazuri deosebite putându-se solicita chiar și titlul de doctor. Vom fi scutiți, în felul acesta, de prezența în rândurile acestor emigrații temporare, a unor elemente care nu au nimic comun cu agricultura modernă. "Modelul spaniol" ar putea fi extins și adaptat pentru viitoarele campanii: cules de portocale, în Grecia, de pildă. Aici, baza de selecție ar trebui să cuprindă cunoscători ai limbilor moarte și ai istoriei antice, pe lângă discipline obligatorii, precum limba română și cea greacă. Sau în sezonul recoltării măslinelor, în Italia, adaptări referitoare la specificul peninsulei italice și al realităților ei. Sunt lucruri importante, esențiale în demersul nostru de integrare europeană, unde pătrundem, iată, încă de pe acum, în calitate de culegători de roade. Propriu-zise.
Titlu: Curățenia de primăvară
Nr Editie: 543 Data: vineri 08 februarie 2002
Taman când premierul convingea America să ne primească în NATO cu primul val al celui de-al doilea, șeful său de cabinet, Sorin Teșu, își dădea demisia! Gest, desigur, nu prea cavaleresc, pentru că, nu-i așa, gestul ar fi putut fi interpretat ca o dezertare din post (pentru că tot se poartă la noi dezertările), tocmai când șeful avea mai multă nevoie de el, ca să-i ție cabinetul în ordine pe perioada absenței. Mi s-a părut, la un moment dat, că ar fi vorba despre o poliță pe care dl Teșu i-o plătea d-lui Năstase, pentru nepoliticoasa remarcă făcută atunci când ziariștii l-au chestionat despre trecutul șefului de cabinet. "Întrebați-l pe Teșu" - a răspuns, sec, premierul, sugerând că n-ar prea dori să insiste asupra subiectului. Se pare că dl Năstase are ghinioane cu șefii de cabinet. Cam la fel s-a întâmplat cu dl Priboi, fost șef de cabinet în perioada în care premierul nu era încă prim-ministru, și pe care l-a promovat ulterior ca șef al Comisiei de control SIE. Scandalul făcut de presă pe tema antecedentelor dlui Priboi s-a lăsat cu lăsarea acestuia la vatră, dar a fost evident că dl Năstase a cedat greu și numai după ce prezența protejatului său în amintita funcție amenința să devină incompatibilă cu dorința noastră de apropiere de NATO. Pe dl Teșu nu l-a mai apărat dl Năstase cu aceeași ardoare. Ba, mi s-a părut că s-a lepădat de dânsul cam repede și cam ușor. Ceea ce a făcut, într-o tulburătoare reciprocitate, și dl Teșu, dându-și demisia în condițiile amintite. Nu este clar, pentru moment, dacă dl Teșu își va păstra, în noile condiții, calitatea de membru al C.A.-urilor de la vreo patru societăți de stat. S-ar putea să le primească drept recompensă pentru sacrificiile făcute în slujba șefului Executivului cale lungă de un an. Poate că dl Teșu se va alătura din nou, prietenului său Vântu și poate că-și va căuta un debușeu nou în sectorul bancar pe care-l cunoaște bine încă de pe vremea când făcuse primul milion de dolari pe timpul fixingului. Cât despre dl Năstase, dânsul ar putea să dea, cu acest prilej un semnal: al curățeniei de primăvară în ograda executivă.
Titlu: Corespondență din Dubai
Nr Editie: 546 Data: marți 12 februarie 2002
GAZDELE ABSENTE LA DEBUTUL VIZITEI ÎN EMIRATE! Vizita lui Ion Iliescu în Emirate  cea de-a doua de pe parcursul mandatelor sale  a început duminică seară, printr-o primire oficială, la aeroportul din Abu Dhabi la care a fost prezent adjunctul primului-ministru, șeicul Sultan bin Zayed al Nahyan. În programul serii, stabilit anterior, figura o întâlnire a președintelui cu vicepremierul emiratez și un dineu oferit de acesta din urmă în onoarea oaspetelui său. Din motive cunoscute și fără prea multe explicații, nici întâlnirea și nici dineul n-ai mai avut loc, delegația română fiind nevoită să se mulțumească cu o masă și un spectacol tradițional (inclusiv dansurile din buric), la restaurantul hotelului Intercontinental. Unul dintre motivele acestei schimbări l-ar putea constitui aglomerația din Capitala emiratelor, unde tot ieri au mai sosit, în vizite mai mult sau mai puțin oficiale, soția fostului premier libanez, Bahia Al Hariri: membră a parlamentului libanez, și a premierului afgan Hamid Karzai. Cu acesta din urmă, dl Iliescu a luat micul dejun, ieri dimineață, discutând despre situația din Afganistan și despre contribuțiile românești la normalizarea acesteia.  În continuare, delegația română a fost prezentă la Centrul Zayed  o instituție creată în 1997, sub egida Ligii Statelor Arabe și având ca obiective dezvoltarea și consolidarea conceptelor de solidaritate arabă și elaborarea și clarificarea unei viziuni strategice unitare arabe  unde președintele român a susținut o expunere. Înainte de părăsirea Abu Dhabi cu destinația Dubai, președintele s-a întâlnit cu venerabilul șeic Zayed bin Sultan (96 de ani!) pe care, într-un interviu acordat ziarului Al Bayan, l-a calificat drept conducătorul genial care a făcut ca astăzi, Emiratele să trăiască într-o prosperitate și stabilitate fără precedent. Președintele își propunea să reitereze cu acst prilej problema deschiderii ambasadei de la București, lucru pe care emiratezii îl amână de vreo 11 ani. În programul de aseară, din cel de-al doilea emirat, ca mărime, dintre cele șapte care compun UAE, mai figura o întâlnire cu șeicul Mohammed bin Roshid al Maktoum, prințul moștenitor al emiratelor și ministrul apărării al UAE. Este, dealtfel, ultimul punct al acestei vizite care se încheie marți (astăzi) dimineață, odată cu decolarea aeronavei prezidențiale spre Tokio, Japonia. Octavian Andronic  Relațiile diplomatice ale României cu Emiratele Arabe Unite au fost stabilite la 1 august 1989. La Dubai funcționa un birou comercial încă din 1971. Ambasada română la Abu Dhabi a fost deschisă abia în 1990. În prezent, ambasador este dl Ioan Emil Vasiliu, numit la 14 noiembrie 2001. În mai 1991, primul-ministru Roman a efectuat o vizită oficială, dar imediat după încheierea acesteia, oficialitățile emirateze au anunțat înghețarea relațiilor, fără a oferi nici o justificare. În aprilie 1993, Ion Iliescu a efectuat prima sa vizită în Emiratele Arabe Unite.
Titlu: Scandal cu conotații românești la Londra
Nr Editie: 547 Data: miercuri 13 februarie 2002
BLAIR I-A FORȚAT MÂNA LUI NĂSTASE, DE A VINDE SIDEXUL UNOR DONATORI AI PARTIDULUI LABURIST! Tranzacția ar fi costat 125.000 lire, pe care magnatul indian l-a vărsat în casieria Partidului Laburist cu o lună înainte de semnarea acordului cu ISPAT.  Într-o scrisoare adresată lui Năstase, Blair îi spune că este încântat de semnarea contractului de privatizare a SIDEX, care devine partener al unei companii britanice și că Anglia rămâne un susținător hotărât al României pentru UE! De fapt, spune SUNDAY TELEGRAPH,  Sidex a intrat pe mâinile unei companii cu sediul în străinătate și care concurează oțelăriile englezești, unde 6000 de muncitori și-au pierdut slujbele doar în ultimii ani. Cotidianul GULF NEWS care apare în limba engleză în Emiratele Arabe Unite, publică în numărul său de ieri un articol care prezintă un interes deosebit pentru noi: Blair a câștigat oțelul (românesc) pentru un magnat indian, cu subtitlul "Donatorul către partidul laburist a fost recomandat premierului român". Este un articol apărut inițial în "The Telegraph", care lămurește o serie dintre necunoscutele controversatei tranzacții prin care SIDEX a încăput în mâinile concernului anglo-indian ISPAT. Autorii articolului acreditează ideea că primul-ministru Blair a forțat mâna omologului său Adrian Năstase, pentru ca acesta să vândă combinatul siderurgic de la Galați (patru procente din PIB și zece procente din exporturi) în schimbul susținerii României pentru a se alătura Uniunii Europene. Este citată în acest sens o scrisoare a lui Tony Blair, din 23 iulie 2001, adresată lui Adrian Năstase, în care se spune: "Dragă domnule prim-ministru, sunt încântat să aflu că ați semnat contractul de privatizare al celei mai mari oțelării, Sidex, cu LNM Group. Sunt în mod special mulțumit de faptul că este o companie britanică cea care va deveni partener. Și acest lucru va conduce, sper, România mai ferm pe drumul către calitatea de membru al Uniunii Europene, obiectiv pentru care guvernul britanic rămâne un susținător hotărât". "Sunday Telegraph", care a obținut o copie a scrisorii, a publicat-o, în ciuda refuzului cabinetului din Downing Street 10 de a o comenta, pe motiv că reprezintă o "corespondență privată între lideri". Publicația engleză mai menționează faptul că intervenția lui Blair se datorează contribuției de 125.000 de lire pe care magnatul indian Lokshmi Mittal o făcuse partidului laburist, doar cu o lună în urmă, pe 26 iunie 2001.
Titlu: Corespondență din Tokyo
Nr Editie: 548 Data: joi 14 februarie 2002
Plimbare oficială la capătul lumii- PREȘEDINTELE ILIESCU - A DOUA OARĂ ÎN JAPONIA! Începând de marți seară, președintele Iliescu se află în Japonia. Pentru a doua oară. Prima dată, în noiembrie 1990, a fost invitat să participe la încoronarea lui Akihito, ca împărat al Japoniei, după moartea tatălui său, Hirohito. S-ar putea spune că sunt cunoștințe vechi. Poate că, de aceea, primirea președintelui român, miercuri dimineață, a emanat oarece căldură din partea unui împărat înghețat între regulile protocolului. Un protocol extrem de strict, cu o delegație redusă la "sânge", cu doar zece ziariști cărora li s-a permis să asiste dintr-un țarc, timp de 30 de secunde, la schimbul inițial de amabilități (dintre care am putut reține doar că, la observația dlui Iliescu - "Este o adevărată grădină aici!" - împăratul a răspuns cu: "Dincolo de grădină…", restul pierzându-se în murmurele asistenței care, conform protocolului, n-avea voie să strige, să miște). Delegația restrânsă - de ziariști - a mai avut privilegiul să vadă, timp de zece secunde, cum înalții oameni încep să mănânce, după care spectacolul s-a încheiat. Nu însă și vizita. În cursul dimineții, la hotelul Imperial, unde a fost cazat, președintele român i-a primit pe președinții câtorva mari corporații japoneze (cu cifre de afaceri de câteva ori mai mari decât bugetul României) între care Sumitamo, Mitsubishi Heavy Industries, Marubeni, Mitsui, Tomon, a acordat interviuri câtorva mari ziare nipone și a participat la o recepție la ambasada României, unde gazdele au invitat vreo 300 de persoane deși știau că n-au loc decât vreo sută. Astăzi, în program figurează vizite și convorbiri la conducerile celor două camere ale Dietei japoneze, și o întrevedere cu premierul Koizumu, la reședința acestuia. În relația sa cu Japonia, care datează, la nivel oficial, încă din 1917, România - și liderii ei - au o problemă: deși după 1990 s-au perindat pe la Tokio președinți, premieri, miniștri și șefi de camere, la București n-a ajuns nici un înalt oficial japonez! Cei mai "mari" au fost un ministru adjunct de la Transporturi și un director din MAE. Asta spune multe despre interesul cu care această superputere economică ne privește și despre capacitatea noastră de a capta acest interes. Volumul investițiilor este încă extrem de redus, chiar dacă beneficiem de diferite forme de asistență și de sprijin. Dacă delegațiile românești care bat lungul drum al Soarelui Răsare nu reușesc să miște nimic din loc, atunci aceste schimburi, cât sunt ele de oficiale, rămân simple excursii, obositoare și costisitoare. Chiar dacă au în coadă echipe de oameni de afaceri, din rândurile cărora lipsesc tocmai cei care ar putea mobiliza aceste contacte (printre cei vreo 50 de businessmani români nu se află nici un reprezentant al Camerei de Comerț sau al altor organisme de profil).
Titlu: Relațiile româno-japoneze
Nr Editie: 549 Data: vineri 15 februarie 2002
Corespondență din Tokyo La înălțime - politic, la pământ - economic! Întrebat, la conferința de la Clubul Național al Presei Japoneze, de un reprezentant al mass-media română,  dacă în cursul acestui turneu vom reuși să "vindem" ceva japonezilor, președintele Iliescu a replicat sec că nu este sarcina sa să vândă ceva, ci să deschisă uși spre crearea cadrului legislativ care ar putea să impulsioneze schimburile româno-japoneze, aflate la cel mai scăzut nivel în prezent. La o altă întrebare, pusă de un japonez, președintele a mai precizat că alternanța la putere din '96 a fost benefică pe plan politic, dar a reprezentat un regres pe plan economic. În fine, la întrebarea unui alt japonez, de ce la mai bine de un deceniu de la căderea comunismului, trei țări din zonă - Polonia, Bulgaria și România - au lideri, la comandă, foști comuniști, dl Iliescu a răspuns, cu o iritare bine stăpânită că majoritatea politicienilor actuali sunt foști membri de partid, și că aceștia sunt cei care au produs schimbările  majore. "În afara unora cu prejudecăți, credeți că mai vede cineva, în România, în Iliescu un fost comunist?" Întrebare mai mult retorică, bineînțeles. Cea de-a doua zi a vizitei prezidențiale în Japonia a stat sub semnul contactelor și al încercării de a deschide "uși". Dl Iliescu s-a văzut cu președinții celor două Camere, a avut convorbiri cu primul ministru Koizumi, și a participat la un dineu, a deschis lucrările unui Forum economic româno-japonez și a mai dat niște interviuri. Ușile Japoniei par greu de deschis atâta timp cât România nu prezintă suficient interes și atracție pentru puternica economie japoneză. Nici măcar pentru decorativul împărat care, după convorbirea cu dl Iliescu (care i-a înnoit invitația de a vizita România) a anunțat că va face un turneu european din al cărui itinerar nu va lipsi România.
Titlu: LEX BECALI!
Nr Editie: 544 Data: sâmbătă 09 februarie 2002
Incidentul din piața Dorobanți, al cărui protagonist a fost domnul "finanțator" al Stelei (auzind cum sună titlul ăsta, mai că-ți vine să crezi că insul scoate bani din buzunar pentru binele fotbalului militar!) este continuarea firească, aș spune, al celui din curtea lui Dinamo, când același domn Becali l-a luat de ciuful creț pe reporterul stranier al PRO TV-ului. Nu l-a împiedicat să repete gestul decât  calviția precoce a confratelui Cristian Tudor Popescu, și neașteptata sa inspirație de a nu răspunde provocărilor de tip maidanez ale preopinentului său. Nu cred că cineva  cu mintea la cap se aștepta ca după corul dezaprobator din presă ce a urmat primului incident, pomădatul machedon să se rușineze și să revină la sentimente mai bune față de breasla care a făcut, de fapt, din el o vedetă. Dl Becali este un tip aparte. Un spirit ancestral face ca el să nu se fi obișnuit încă cu rigorile unei societăți de tip modern. El trăiește, încă, într-o comunitate medievală, în care onoarea se apără cu pumnul sau cuțitul, iar dreptatea și-o face omul singur, fără să o mai aștepte de la alții. De aici și dorința sa, dezvăluită cu seninătate, de  trage cu pușca în ziariștii care "au distrus țara". Nu ne spune exact care țară ar fi fost distrusă, pentru că dacă e să fiu sincer, una mai bună decât asta, cea distrusă, dl Becali n-ar putea găsi! O țară în care să înjure, să bată, să amenințe. Fără ca cineva să-i atingă un fir de păr. O țară în care el e și poliție și justiție și - dacă-și pune serios în cap - și presă. Pentru că de ce să lase dl Becali această importantă activitate pe mâna neisprăviților care-l atacă și-i terfelesc onoarea, și să nu-și facă chiar el, cu banii de pe terenurile schimbate cu "Steaua", ziare și televiziuni care să respecte dreptul omului la imagine? Așa că, până să se dezmeticească instituțiile abilitate, România s-ar putea să intre sub prevederile legii lui Gigi și a verilor săi: LEX BECALI! Dură, e drept…