Titlu: Lecþiile istoriei
Nr Editie: 435 Data: Monday 01 October 2001
A devenit un truism faptul cã nimeni nu învaþã nimic din lecþiile istoriei. Cei mai puþin apþi de a desprinde concluzii par sã fie politicienii, cei care constatã de fiecare datã, cu surprindere, cã erorile care au condus la producerea catastrofelor puteau fi lesne evitate. Un astfel de model îmi pare, deja, a fi Afganistanul. Þarã aflatã la intersecþia Evului Mediu cu contemporaneitatea, aceasta a erupt pe scena istoriei în momentul în care ruºii s-au implicat în instaurarea unui regim de stânga. A fost o aventurã tragicã pentru cã aceastã superputere militarã s-a împotmolit penibil în lupta atipicã pe care a dus-o cu gherilele afgane. O aventurã care s-a sfârºit printr-o retragere finalã, ruºinoasã poate, dar sãnãtoasã. La aceastã înfrângere au contribuit, din umbrã, serviciile secret americane, prin importante sume de dolari aruncate în lupta pentru slãbirea adversarului lor tradiþional. Nu numai bani, dar ºi armament sofisticat ºi - nota bene -antrenamente specifice care au fãcut din bandele de islamiºti instrumente eficiente de luptã, valabile pe orice teatru de operaþiuni. Inclusiv pe acela al terorismului mondial. Faptul cã dezastrul de la New York ºi Washington poartã semnãturi afgane nu mai este un secret pentru nimeni, iar despre mecanismul sãu se va mai discuta. Kossovo mi se pare un caz care va urma îndeaproape modelul afgan. ªi aici, dorinþa de a slãbi regimul de la Belgrad a fãcut ca gherilele albaneze sã fie nu doar ajutate direct, prin intervenþie militarã, dar ºi finanþate, înarmate ºi antrenate de aceiaºi specialiºti ai serviciilor mai mult sau mai puþin secrete. ªi aici, conflictul de interese ce a apãrut deja între gherilele care aspirã la mai mult decât la a juca un rol secundar, cu interese economice tot mai mari pe planul traficului de droguri ºi de carne vie, al contrabandei ºi chiar al exportului de terorism, ºi trupele de menþinere a pãcii ale NATO se va acutiza ºi va cãpãta forme de violenþã extremã. Atenþie la Afganistanul care se coace în Kossovo!
Titlu: Arta conversaþiei
Nr Editie: 450 Data: Thursday 18 October 2001
România a parcurs, dupã despãrþirea brutalã de totalitarism, o perioadã de experienþe sociale complexe, în centrul cãrora s-a aflat, constant, ceea ce propaganda comunistã a numit "clasa muncitoare". O categorie suficient de neclarã, în numele cãreia ºi pe spinarea cãreia s-au exercitat o sumedenie de formule de îndoctrinare ºi de manipulare. Formule care-i dãdeau iluzia cã reprezintã o forþã ºi cã poate determina acele decizii care sã-i întãreascã statutul ºi calitatea. În fond, ºtim dureros de bine, cã oligarhia politicã comunistã nu þinea cont nici de aspiraþiile ºi nici de nevoile celor pe care, chipurile, îi reprezenta ºi cã propaganda ºi îndoctrinarea erau permanent dublate de control ºi teroare exercitatã prin aparatul de represiune. Este aproape explicabil faptul cã, plecând de la aceastã stare, ceea ce s-a întâmplat dupã 1989 s-a confundat nu odatã cu haosul ºi cu iraþionalitatea. Noile sindicate, lipsite de experienþa dialogului social s-au transformat rapid în poli de putere care-ºi negociau prerogativele cu parteneri la fel de puþin experimentaþi ºi, poate, ºi mai puþin clarificaþi. Declanºarea privatizãrii a complicat ºi mai mult lucrurile; negocierile s-au transformat sistematic în confruntãri dure, în care somaþiile ºi ameninþãrile au înlocuit argumentele ºi soluþiile. Politica socialã româneascã a fost nevoitã sã comprime termenele ºi sã sarã peste unele etape. Este însã momentul în care se poate afirma cã, în ciuda unor tensiuni punctuale, ca cele de la Reºiþa sau de la Iaºi, pactul social începe sã devinã o realitate care implicã, în parametrii sporiþi de responsabilitate ºi de sinceritate, partenerii necesari: guvern-sindicate-patronat. Aceºtia încep sã utilizeze principiile consultãrii, sã dezvolte organisme de cogestiune, sã participe la construirea necesarei pãci sociale. Dacã se va pune ºi economia în miºcare, n-ar fi de mirare ca arta negocierii sã se exerseze în prezenþa obiectului. Dacã nu, nu.
Titlu: Spitalul de buni
Nr Editie: 451 Data: Friday 19 October 2001
Ar fi de-a dreptul comicã pretenþia cuiva ca spitalul sã aibe o înfãþiºare prieteneascã, atractivã. Acest lucru poate fi valabil pentru orice altã instituþie în afarã de cimitir sau de puºcãrie. Chiar dacã în prima dintre ele, aspectul nu mai conteazã. Pentru subiect. De la cea de-a doua, însã, aproape toate formele de organizare socialã au împrumutat câte ceva. Este "spiritul penitenciar" care ne ordoneazã în ºcoalã, la armatã, la locul de muncã ºi chiar acolo unde ne aduce suferinþa ºi speranþa înlãturãrii ei. Ordinea ºi disciplina - ceea ce înseamnã aliniere, cearºafuri bine întinse, papuci frumos aºezaþi, noptiere bine aranjate ºi atitudine plinã de respect faþã de ierarhii - par sã simbolizeze, chiar ºi astãzi, eticheta de calitate a actului curent de asistenþã medicalã spitaliceascã, aflat ºi el în malaxorul buimac a ceea ce credem cã înseamnã "reformã". Dupã '89, asistenþa medicalã a evoluat confuz, trasã înainte sau înapoi nu de programe sau de legi, cât de iniþiativa sau lipsa de iniþiativã managerialã, de priceperea sau nepriceperea administratorilor, de luptele mai mult sau mai puþin surde pentru privilegii ºi afirmãri. Spitalele româneºti n-au avut niciodatã atâþia bani câþi le trebuiau, dar parcã niciodatã aceastã discrepanþã n-a fost mai mare ca acum. Acolo unde s-a stat cu mâna întinsã la autoritãþi, le-a cãzut tavanul în cap bolnavilor. Unde, însã, oamenilor le-a pãsat, s-au putut produce schimbãri mari cu bani puþini. Dar bine folosiþi. N-a fost ºi nu este o regulã. Omul sfinþeºte ºi blestemã locul. Unele spitale s-au urâþit ºi le-au rãpit ºi le rãpesc bolnavilor din zilele rãmase. Altele se prezintã însã rezonabil, sau chiar bine, fãrã a face din înfãþiºare un scop în sine. Reforma a mers ºi merge în ritmul oamenilor ºi al banilor. Ceea ce stã, însã pe loc, sau se miºcã cu dificultate este reforma mentalitãþii. Efortul de dublare a competenþei profesionale cu veritabilul spirit al caritãþii. Este, desigur, mai greu sã-þi ºi iubeºti aproapele, nu doar sã-i redai speranþa. Dar o adevãratã medicinã nu se poate face altfel. Medicul este intermediarul nostru cu divinitatea. El ne comunicã sentinþele celui de sus. El le ºi duce adeseori la îndeplinire. De la el aºteaptã omul simplu ºi neajutorat nu doar tãietura precisã, ci ºi vorba bunã. Gestul de înþelegere ºi compasiune. Atunci când aceste lucruri vor intra în uzul curent, când atenþia va copleºi indiferenþa, când pacientul va deveni cu adevãrat o entitate umanã, vom putea spune cã reforma poate sã înceapã. Pânã atunci nu putem vorbi decât de reparaþii.
Titlu: Profesie ºi politicã
Nr Editie: 452 Data: Saturday 20 October 2001
Nu putem avea pretenþia ca dupã doar un deceniu ºi un pic sã putem conta pe o clasã politicã profesionistã. Pe profesia de politician. La urma-urmei, în mai bine de o jumãtate de secol de dictaturã, societatea româneascã s-a debarasat de orice tradiþie de acest gen înlocuind politicienii cu activiºtii. Mai mult sau mai puþin pricepuþi în ale politicii. Pãstrând proporþiile, am putea spune cã în noul proces de ºcolarizare, avem primele promoþii de absolvenþi ai cursului elementar. Cu fruntaºi ºi codaºi. Cu unii mai rãsãriþi, care au prins funcþii de conducere, ºi cu alþii mai delãsãtori, care au prins nota de trecere. Trei cicluri parlamentare ºi ceva mai multe guvernamentale au adus dupã sine mai puþine note false în discursul politic ºi mai multe realizãri în zona practicã. Avem, deci, o categorie de persoane care au la bazã pregãtiri diverse, dar care frecventeazã ºcoala politicii fãrã scoatere din producþie. Cu ºansa ca, odatã politica nemaiprezentând suficient interes, ei sã se poatã retrage în profesie. Sau - atunci când exista suficientã putere de efort ºi disponibilitate - sã le facã pe amândouã. De regulã, nu e o soluþie prea înþeleaptã. Oamenii de afaceri care ºi-au pus haina politicã au avut ºi au cele mai mari dificultãþi. Datoritã contradicþiei de interese. Datoritã suspiciunilor. Datoritã mentului colectiv. O situaþie aparte revine, din acest punct de vedere juriºtilor. Avocaþilor, mai cu seamã. Problema nu e nouã. Ea dateazã din vremea primelor parlamente. Încã de atunci s-au auzit voci care cereau avocaþilor sã renunþe la practicã pe timpul mandatului. Din principiu sau din grija pentru imaginea formaþiunilor pe care le reprezentau. Un avocat, de regulã, apãrã oameni acuzaþi de necinste. Nu neapãrat necinstiþi. Necinstea a cãpãtat, însã, la români, o conotaþie politicã. Necinstiþii noºtri sunt mai corecþi decât ai lor. ªi viceversa. De aici bãnuiala cã de sub roba de avocat se iþeºte culoarea hainei politice. Care poate impresiona instanþe insuficient de sigure pe inamovibilitatea lor. Pe focul mocnit al ideii cã avocaþii parlamentari ar trebui sã se abþinã s-au pus, recent, paie de partid. Disputa este în toi ºi ea atinge nu doar morala, ci ºi disciplina. Ambele de partid. ªi ridicã noi semne de întrebare: oare clãdirile înãlþate de arhitecþi ºi constructori politicieni ºi locuite de evazioniºti fiscali sunt de acceptat? Dar cursurile þinute de profesorii politicieni unor viitori infractori? Dar operaþiile efectuate de medici politicieni asupra unor pacienþi cu biografii controversate? Atâta timp cât politica nu este, încã, o profesie (de ce n-ar lua-o în consideraþie ºi Codul Muncii?), astfel de discuþii vor continua sã fie la ordinea zilei.
Titlu: Realinierea!
Nr Editie: 453 Data: Monday 22 October 2001
Toatã discuþia iscatã în legãturã cu "eroarea" TVR-ului de a nu fi transmis non-stop începerea bombardamentelor americane în Afganistan ºi mânia cu care unele oficialitãþi o înfiereazã, cerând cãderea unor capete, îmi evocã atmosfera ºi procedeele din vremea presei comuniste. Atunci, evenimentele care erau catalogate ca atare de cãtre Putere, trebuiau acoperite fãrã crâcnire, de cãtre totalitatea mijloacelor în funcþiune. Naþiunea vedea, citea ºi asculta acelaºi lucru, în varii interpretãri. Ideea de a face excepþie nu putea trece prin mintea nici unui slujbaº sãnãtos al sistemului. Ea putea fi vecinã cu sinuciderea profesionalã ºi socialã. Sã nu publici fotografia conducãtorului în colþul din dreapta-sus al paginii? Sã nu fie tipãrit discursul sãu cu corpul de literã regulamentar ºi cu despãrþirile în silabe bine analizate? Sã nu aibã vocea crainicului tremolo-ul regulamentar când îi rosteºte numele? Nu, cu siguranþã cã aºa ceva nu se putea imagina. Nostalgicii acelor vremuri ºi al acelor procedee ies acum la ivealã ºi cer sancþionarea exemplarã a celor vinovaþi. Vinovaþi de ce, la urma-urmei? Dacã domnii Hadji Culea, Pojoni ºi Sârb au considerat cã "Surprize, surprize!" este mai importantã pentru public, e decizia lor. Jos pãlãria! Au gândit comercial! În fond, pe celelalte posturi se putea vedea o patã verde pe care strãluceau niºte luminiþe. S-ar fi adãugat ºi TVR-ul acestei demonstraþii. Cu ce folos? Mãcar aºa, dupã ce-au aflat ce era de aflat - nici mãcar prea multe lucruri - telespectatorii au schimbat canalul ºi au lãcrimat alãturi de Andreea Marin. Cu atât mai mult cu cât lacrimile astea aveau acoperire în publicitatea încasatã de post. Cu ce nu mai pot fi de acord este cenuºa în cap pe care încearcã sã ºi-o punã cei rãspunzãtori de acest fluierat în bisericã. Ori îºi asumã decizia, ori ne lasã în pace. Pentru cã mie unuia îmi displace teribil ideea unei realinieri la o politicã inflexibilã ºi dogmaticã precum cea de care am crezut cã am scãpat definitiv.
Titlu: Pac la rasboiu!
Nr Editie: 454 Data: Tuesday 23 October 2001
Viorel Sãlãgean este un om incomod. Cel puþin prin faptul cã nu rezistã sã nu punã pe hârtie ceea ce i se întâmplã, evenimentele pe care le parcurge direct, dupã care, vorba lui nenea Iancu: "Pac la Rãsboiu" Cunoscutul gazetar ne promite o carte incendiarã: un fel de istorie de culise a Alianþei pentru România. Subiectul este, fãrã îndoialã, incitant: de la crearea sa, în 1997, ºi pânã de curând, partidul d-lui Meleºcanu, ca sã-i spunem aºa, a þinut afiºul disputelor publice. Mai întâi prin poziþia de nucleu regenerator al unui partid care tocmai pierduse alegerile din cauza anchilozei generate de cei aproape ºase ani de guvernare, iar apoi prin startul fulminant al noii formaþiuni desprinse din "coasta" PDSR. Creºterea ºi descreºterea APR-ului nu au, probabil, termen de comparaþie în scurta istorie a democraþiei româneºti. Cum reuºeºte un partid nici mãcar înscris în registrele "stãrii civile" sã explodeze în sondaje, fãcând din liderul sãu un candidat autoritar la preºedinþie, pentru ca apoi, în decurs de doar câteva luni, sã se prãbuºeascã pur ºi simplu, ratând calificarea parlamentarã - ar putea sã rãmânã un mister. Dacã n-ar fi cãrþi precum cea pe care o pregãteºte de lansare Viorel Sãlãgean, unul dintre cei cinci "renegaþi" care au pus umãrul la constituirea unei alternative la partidul d-lui Iliescu. Viorel Sãlãgean are toate calitãþile unui fin analist. Gazetar de talent, politician cu oareºcare experienþã, actualul director al "Adevãrului Economic" a fost întotdeauna un om incomod pentru cei cu care a ales sau a fost nevoit sã lucreze. El ºi-a mai prins, într-o altã carte aventura candidaturii la preºedinþie din '92, când l-a avut în spate, ca mentor ºi susþinãtor, pe Virgil Mãgureanu. I-a þintuit la stâlpul infamiei gazetãreºti ºi pe tovarãºii sãi din PUNR, Funar ºi Gavra. I-au cãzut acum, sub pix, Meleºcanu, Cuptor ºi alþi câþiva dintre corifeii partidului gestant de Costea la Paris. Rezultatul pare sã fie vitriolant ºi pãtimaº. Probabil cã cei care vor încerca sã afle din aceste pagini ce anume s-a întâmplat cu APR vor trebui sã mai aºtepte ºi memoriile lui Boda ºi Coºea, pentru a se convinge cã opul lui Sãlãgean nu este o simplã rãzbunare, de genul celor practicate pe vremea lui Caragiale.
Titlu: Ficþionarul public
Nr Editie: 455 Data: Wednesday 24 October 2001
Pe vremea când umoriºtii erau liberi sã critice neajunsurile societãþii multilateral dezvoltate, tãiºul satirei lor pãtrundea adânc în carnea viciilor frizerilor, taxatorilor de la ITB ºi - bineînþeles - a funcþionarilor de la ghiºeu care uzau de invariabilul "vino mâine!" pentru a rezolva problemele cetãþeanului. Vreme de o jumãtate de secol s-a constituit prototipul de funcþionar public ca fiind o persoanã cu ochelari ºi mânecuþe, aflatã la un birou sau ghiºeu, care dispune discreþionar de o ºtampilã pe care se afla imprimatã cheia doleanþelor. Aceastã transpunere de tipare, de pe funcþionarul public pe birocratul absurd ºi indolent, lucreazã ºi astãzi în mentalul public. Ea lucreazã asemãnãtor ºi în mentalul celor care reprezintã funcþia publicã ºi care ºtiu foarte puþine lucruri despre propria lor condiþie. Clarificãrile încercate prin elaborarea unei legi nu sunt depline. Nici nu vor fi prea curând. Este nevoie, în primul rând de o limbã ºi un limbaj comun, care sã defineascã cu precizie noþiunile ºi aria de cuprindere. Este nevoie ca aceastã categorie sã-ºi consolideze treptele de ierarhie ºi de competenþã, sã capete acel necesar caracter de castã care produce ºi perpetueazã exemplare demne de încredere ºi de stimã, conºtiente de propria lor valoare ºi de garanþiile pe care i le oferã competenþa. Aºa încât vom mai discuta, perora ºi disputa pe aceastã temã. Transferul de mentalitate nu se face peste noapte. El se construieºte cu migalã ºi cu dorinþa de progres.
Titlu: "Noua ordine mondialã" începe la WTC?
Nr Editie: 456 Data: Thursday 25 October 2001
Mai þineþi minte discursurile lui Ceauºescu dupã ce a reuºit sã plãteascã datoria externã, sufocând, e drept, economia româneascã? Spunea el atunci cã a venit vremea ca România sã se transforme din datornic la lumea întâia, în creditor al lumii a treia. Vom fi în mãsurã sã-i împrumutãm pe alþii în condiþii mai civilizate decât cele pe care le impune marea finanþã mondialã! - zicea el. Ceauºescu nu se mai mulþumea cu laurii interni. Visa, dorea cu orice preþ sã fie lider mondial. Prinsese gustul de când cu negocierile dintre egipteni ºi israelieni ºi de la atenþia pe care i-o acorda Occidentul ca "pion otrãvit" al lagãrului comunist. El bãtea mai departe ºi visa sã fie liderul celor "oropsiþi". Dealtfel, când invitaþiile din þãrile dezvoltate s-au rãrit, a început tot mai mult sã-ºi îndrepte atenþia ºi intenþiile cãtre lumea a treia. Cineva - care a asistat personal la scenã - îmi spunea cã atunci când a aflat de intenþia tatãlui sãu de a deveni bancher internaþional , Nicu ar fi spus: cu asta ºi-a pus singur glonþul în þeavã! Ceea ce s-a cam adeverit. Cert este cã "noua ordine mondialã" devenise, în ultima parte a vieþii, o obsesie. Obsesia cãreia i-a dedicat planuri nebuneºti. Atât de nebuneºti încât a putut sã plece în Iran deºi ºtia ce se întâmpla la Timiºoara. Ce era atât de presant, de important în Iran în acel moment? O etapã a "noii ordini mondiale"? O ordine ce avea sã fie instauratã în parte prin diplomaþie regionalã ºi în parte prin terorism mondial? Se ºtie cã mai toate organizaþiile teroriste au fost tratate cu blândeþe de Bucureºti, sub pretextul protejãrii intereselor româneºti de pericolele atentatelor. Dar dacã aceastã tacticã viza o strategie care i-a supravieþuit lui Ceauºescu, arãtându-ºi roadele în 11 septembrie la WTC? Dar dacã în spatele teroriºtilor se aflã structuri statale interesate în modificarea raporturilor de forþe de pe scena mondialã? ªi dacã Ceauºescu n-a fost altceva decât unul dintre aceºti kamikadze, al cãror fanatism a zguduit omenirea din temelii?
Titlu: Teroarea drogurilor
Nr Editie: 457 Data: Friday 26 October 2001
Drogurile reprezintã, în mod constant, un simbol al rãului absolut, al modului în care fiinþa umanã poate fi distrusã, fizic ºi psihic, de propriile-i slãbiciuni. Fenomenul nu e nou, ba s-ar putea spune cã e vechi de când lumea. Nouã este doar amploarea pe care a luat-o consumul ºi maniera în care cererea a mobilizat o adevãratã industrie subteranã cu cifrã de afaceri de multe miliarde de dolari. Pânã în 1990, România n-a contat nici pe harta traficului ºi nici pe cea a consumului. Ermeticitatea graniþelor ºi controlul brutal al populaþiei fãceau din drogaþi o minoritate lesne de supravegheat. Dupã '90 însã, lucrurile au scãpat de sub control. România a devenit o importantã staþie de tranzit a filierei care unea Orientul producãtor cu Occidentul consumator. Tone de cocainã ºi haºiº s-au îndreptat spre piaþa europeanã, de unde s-au întors produsele sintezã pentru piaþa localã. Consumul de droguri n-a prea fost ºi nu este la noi apanajul sãrãciei ºi al mizeriei. El este, mai degrabã, moda care s-a insinuat într-o categorie a tineretului provenit din familii cu posibilitãþi materiale, fãcând-o prizoniera acestui nou tip de sclavie, încurajatã ºi de o slabã adaptare, la noile condiþii, a legislaþiei ºi a aplicãrii ei. Rãzboiul terorist din Afganistan a fãcut ca cererea sã explodeze ºi autoritãþile sã se confrunte cu partea vizibilã a aisbergului prafurilor albe. Unicul spital de profil a fost luat cu asalt iar nevoia de drog ameninþã cu o escaladã a violenþei ºi criminalitãþii celor dependenþi. Un film documentar difuzat recent ºi produs în Anglia aratã cã proporþia dintre decesele provocate de droguri ºi cele provocate de abuzul de alcool este net în favoarea celui din urmã. Cã existã suficient de multe alte droguri mortale pe care legislaþia nu le încadreazã în aceastã categorie. Cã, de fapt, interdicþiile de tot felul constituie veritabilul motor care alimenteazã traficul ºi consumul. Cã nu existã, în afara avertismentelor similare, nici un fel de explicaþii care sã facã posibilã coexistenþa în condiþii de minimã securitate cu drogurile. Este, bineînþeles, un punct de vedere. Existã þãri care au procedat radical în acest sens, scoþând drogurile de pe lista interdicþiilor ºi distribuindu-le prin farmacii. Cât de multe din problemele tradiþionale rezolvã aceastã formulã e încã dificil de ºtiut. Cert este doar faptul cã strategia de combatere vizeazã doar latura punitivã. Ceea ce se dovedeºte a nu fi o soluþie.
Titlu: 52% Cum? De ce?
Nr Editie: 458 Data: Saturday 27 October 2001
Cel puþin în ultimii cinci ani nu s-a mai întâmplat ce se întâmplã acum: formaþiunea sau coaliþia aflatã la putere (sau guvernele succesive din coaliþii) sã înregistreze în sondaje procentaje superioare celor din scrutinul electoral. PSD obþine o asemenea performanþã, ultimul sondaj CURS acordându-i acum, la mai bine de zece luni de la preluarea puterii ºi a þãrii, un procentaj pe care, dacã l-ar fi avut la alegeri, s-ar fi putut debarasa de incomoda relaþie cu UDMR-ul sau de agasanta complicitate a PRM-ului. PSD are, în ultimul sondaj, 52 la sutã. Cum? De unde? Este dificil de gãsit o explicaþie logicã, mai ales într-un peisaj politic, economic ºi social care sfideazã, nu de puþine ori, logica. Or logica spune cã odatã cu preluarea puterii se preiau ºi probleme moºtenite ale cãror soluþii sunt ori imposibile, ori posibile pe termen lung. Pe termen scurt ele nu fac decât sã se accentueze ºi sã genereze din partea populaþiei sentimentul de insatisfacþie care urmeazã oricãrei promisiuni neîmplinite. Luate la bani mãrunþi, performanþele concrete ale guvernãrii nu sunt notabile. Inflaþia continuã sã depãºeascã previziunile ronþãind venitul oamenilor, relansarea economicã întârzie, atâta timp cât întârzie ºi facilitãþile nevãzute cu ochi buni de FMI, iarna aduce ºi ea cu sine noi îngrijorãri ºi temeri. În ciuda tuturor acestora, încrederea românilor în partidul d-lui Nãstase ºi în dl Nãstase însuºi continuã sã creascã. Paradoxal, pentru o populaþie atât de crunt pãcãlitã în aºteptãrile sale, dupã 1996. Ceea ce conteazã, însã, mai mult decât creºterea nivelului de trai, este sentimentul unei coerenþe sporite a actului de guvernare, a unei autoritãþi mai mari a instituþiilor statului, pe care-l are populaþia. Nãstase apare ca un personaj tare, sigur pe sine, nu molâu ca Ciorbea, sictirist ca Vasile sau gomos ca Isãrescu. El pare sã þinã în mânã structurile de partid ºi grupurile de interese din interiorul acestuia. Iar omul simplu sperã cã aceasta e o condiþie absolutã a reconsiderãrii unei realitãþi adusã în pragul dezagregãrii. Oricât ar pãrea de surprinzãtor, dupã 12 ani de eºecuri, de speranþe înºelate, românii continuã sã se agaþe de paiul nãdejdii cã mâine va fi mai bine ºi cã PSD-ul este în stare sã materializeze aceastã nãdejde. Aceasta cred cã este ºi prima ºi ultima explicaþie.
Titlu: Hoþia la conductã mare!
Nr Editie: 460 Data: Tuesday 30 October 2001
O comicã coincidenþã face ca locuitorii comunei Ciocãnari sã-ºi fi transformat numele în renume, prin frenezia cu care dau gãuri în conductele de petrol care traverseazã localitatea, uneori chiar prin pivniþele unora dintre sãteni. Ceea ce s-a întâmplat sãptãmâna trecutã la Ciocãnari are darul de a ridica un colþiºor al vãlului de infracþiuni ºi ilegalitãþi care acoperã traseele conductelor de petrol. Nici o altã formã de hoþie la drumul mare nu pare a fi fost - pânã în prezent cel puþin - mai mãnoasã decât aceasta. Localitãþi întregi au lãsat baltã agricultura pentru a se dedica acestei activitãþi originale: datul gãurilor în conducte. În hambarele lor nu se mai gãsesc fân ºi nutreþuri, ci butoaie ºi bidoane. Atelajele lor nu mai transportã de mult produse ale câmpului ci recolta de foraje ilegale. Cu complicitatea autoritãþilor, aici s-a instituit un alt mod de viaþã, oamenii uitând pur ºi simplu din ce se hrãneau pãrinþii lor. Vã veþi întreba, probabil, cum de este posibil ca o hoþie de asemenea amploare, sã dureze de atât de multã vreme: de peste zece ani? Nimic mai simplu: între hoþi ºi pãgubaºi existã un acord nescris. Hoþii furã ei cât pot, iar pãgubaºii pun în spinarea acestora ºi ce furã ei! Pierderile CONPET sunt atât de mari încât nu mai pot fi justificate prin ceea ce se scurge prin gãuri ºi nimeni n-a catadixit sã cerceteze mai adânc acest lucru. Ca sã nu mai vorbim despre contribuþia paznicilor - jandarmi sau agenþii de protecþie - care n-au fãcut altceva decât sã îndrume ºi sã protejeze furtul. Chiar sã nu existe leac pentru aceastã hoþie la conducta mare? Chiar sã nu poatã fi stãvilit zelul infracþional al pieþei negre a combustibililor? Chiar sã fie nevoie ca premierul sã se întrebe retoric de ce au poliþiºtii pistoale dacã la orice confruntare ies bãtuþi ºi umiliþi? Furturile din "avutul obºtesc" au atins proporþii neobiºnuite. Ele nu fac decât sã cearã o intervenþie la fel de scoasã din tiparele obiºnuite de intervenþie.
Titlu: Teroristul cu clopoþei de la Chiºinãu
Nr Editie: 461 Data: Wednesday 31 October 2001
Povestea cu teroristul de la Chiºinãu ar putea sã fie, desigur, tentantã, dacã n-ar suferi de câteva dezacorduri cu logica. Mahmond Hammoud nu este ceea ce s-ar putea numi un personaj tenebros, care urmãreºte obiective sumbre acþionând din umbrã. De mai bine de zece ani el se dã în stambã, în public, ori de câte ori i se oferã prilejul. Cât a stat la Bucureºti, din '90 pânã prin '96, a fãcut ceea ce fãceau mai toþi conaþionalii lui veniþi sã-ºi exerseze talentele negustoreºti pe piaþã virginã a României: trafic cu þigãri, cu alcool (celebrul whisky libanez, îl mai þineþi minte?), cu femei când era cazul (ce româncã mai acãtãrii nu-ºi dorea sã devinã "actriþã" prin cluburile Orientului?), dar mai ales juca pe pista trasului în piept a autoritãþilor cu evaziuni vamale ºi cu firme fantomã. Spre deosebire de majoritatea conaþionalilor sãi, care preferau sã acþioneze din umbrã, lui Hammoud i-au plãcut luminile rampei. ªi-a dorit sã se afiºeze alãturi de lumea bunã, sã-ºi facã relaþii printre oamenii cu putere, sã iasã în faþã. Nu i-au fost prea favorabile conjunctura ºi precedentele. Scanadalul (-rile) "Þigareta" ºi alte câteva afaceri au ridicat semne de întrebare faþã de cei veniþi din Orient. A gãsit atunci cã în Moldova terenul este mult mai favorabil ºi cã acolo ar putea face mai uºor ceea ce nu mai putea face la Bucureºti. ªi-aºa a ºi fost. Politicienii sãraci de peste Prut au fost mai uºor de cumpãrat, regulile mafiote sunt acolo mai severe. Cu rãbdare ºi tenacitate Hammoud s-a infiltrat pânã acolo unde dorea, adicã în linia întâia,devenind consul onorific ºi ginere al unui fost preºedinte de parlament. Ei, cu asta ºi-a dat foc la valizã. În apriga concurenþã dintre politicienii moldavi,care, la fel ca ºi cei români, se atacã acolo unde-i doare mai tare, adicã la afaceri ºi la clientelã, dl Diakov, tata socru, a fost lovit la linguricã: ginerele este terorist! Membru al Hammas-ului! Afarã cu el! Dupã aia urmeazã ºi tata socru… Cine mai ºtie câte ceva despre Hammas, ºtie cã aceasta este o organizaþie care nu acþioneazã în exterior. Iar dacã o face, nu recurge la ºerpi cu clopoþei, ca Hammound, care fac vâlvã în jurul lor. Pretinsul terorist este un biºniþar oarecare, care a dat posibilitatea serviciilor de informaþii sã se afirme, "dezvãluind" faptul cã-l aveau demult în vedere ºi sub supraveghere. Ca pe orice strãin care cocheteazã cu infracþiunea. De aceea îmi permit sã cred cã aveam de-a face mai degrabã cu o rãfuialã politicã decât cu un caz de terorism. Primim la redacþie La Hezbollah - cu cioara vopsitã? Un caz ieºit oarecum din comun face valuri în mass-media româneascã. Organele de securitate procomuniste de la Chiºinãu, au depistat ºi "demascat" un "agent strãin" infiltrat în mediile politice moldoveneºti Mohamed Ahmed Hamoud, consul onorific al Libanului în Republica Moldova este nici mai mult nici mai puþin decât membru al organizaþiei teroriste Hezbolah. Demascarea coincide cu încheierea cãsãtoriei dintre acesta ºi fiica dlui Diacor lider al unui partid de opoziþie, fost preºedinte al Parlamentului. Pânã aici totul este în regulã ºi ar trebui sã nu ne intereseze chiar dacã metodele folosite de securitatea moldoveanã seamãnã izbitor cu cele folosite în perioada stalinistã. Iatã însã cã intervin ºi "organele" noastre care susþin cã Mahomed Ahmed Hamoud a fost urmãrit total pe timpul când a locuit în România, adicã între 1991 ºi 1997 stabilindu-se cã a fost un periculos membru Hezbollah. Se mai vorbeºte ºi de suspiciuni privind afaceri ilicite, trafic de droguri ºi persoane. Întrebarea fireascã este de ce nu i s-a documentat activitatea ºi a fost lãsat sã zburde liber ca pasãrea (era sã zic ca cioara) pânã în 1997 când, coincidenþã, au avut loc ºi schimbãrile la vârf în Serviciul Român de Informaþii. Pasãmite, libanezul s-a speriat de modul ferm în care era supravegheat ºi s-a mutat la Chiºinãu unde dealtfel s-au trimis ºi informãri clare privind apartenenþa sa la Hezbollah. Nu era mai bine sã se întreprindã mãsuri legale impuse de legile româneºti pentru curmarea unor activitãþi ostile pe teritoriul României? ªi dacã a avut afaceri ilicite nu trebuia sã rãspundã pe teritoriul nostru inclusiv prin recuperarea eventualelor daune provocate? Dar revenind la titlu trebuie ºtiut cã în România nu toþi cetãþenii sunt neºtiutori ºi pot fi duºi cu cioara vopsitã. Hezbollah este o organizaþie integrist-islamicã având în componenþã elemente fanatice îndoctrinate religios. Membrii sãi respectã strict preceptele coranului, þin rugãciuni în ritul ºiit ºi nu se expun în public cu femei, bãuturã ºi scandaluri repetate cum a fãcut aºa-zisul "Hezbollah" descoperit de specialiºtii români ºi moldoveni. Tinerii libanezi ºiiþi care pleacã în strãinãtate nu fac parte decât rareori din rândurile "Hezbollah" ºi atunci când totuºi au aceastã apartenenþã nu fac altceva decât sã continue îndoctrinarea ºi eventual sã atragã noi adepþi prin propagarea credinþei. De altfel, Hezbollah libanez nu a întreprins acþiuni teroriste în exteriorul Libanului ei luptând efectiv în þara lor unde lovesc permanent Israelul ºi pe cei sprijinã! S-ar putea rãspunde cã Mohamed Ahmed Hamoud ar fi un caz atipic ºi cã s-ar fi comportat aºa pentru a induce în eroare eventualii urmãritori. Nici asta nu se potriveºte pentru cã el a fãcut în permanenþã prea mult zgomot, s-a expus ostentativ ºi chiar a cãutat permanent în România ºi Moldova relaþii sus-puse pentru a ieºi în faþã ºi a obþine sprijin pentru afacerile sale mai mult sau mai puþin legale. Un alt argument care nu face sã credem cã nu este membru Hezbollah, contrar pãrerii "specialiºtilor" noºtri, este acela cã, pentru a deveni consul onorific trebuia sã primeascã o acreditare din Liban. Conform cutumei aici puterea este împãrþitã pe criterii etnico-religioase între preºedinte, primul-ministru ºi preºedintele parlamentului. Singurul musulman ºiit din aceastã triadã este dl Nabih Berry, preºedintele parlamentului ºi ºeful organizaþiei "Amal", care este ºtiut cã nu agreeazã extremismul reprezentant de Hezbollah, deci nu putea recomanda pentru un post, chiar onorific, un membru al acestei organizaþii. Nu putem trece nici peste poziþia exprimatã clar de dl Ahmed Kasiv, ambasadorul Libanului la Bucureºti care a declarat: "Nu cred cã dl Mahomed Ahmed Hamoud este membru Hezbollah". De altfel, în cercurile frecventate de libanezi în Bucureºti s-a râs copios cu referire la cele susþinute de SRI. Cazul prezintã multe alte necunoscute ºi poate cã ar fi momentul ca organele abilitate sã facã luminã în sfârºit, începând de la faptul cã 7 ani un astfel de element a fãcut ce a vrut în România ºi cã se pare afacerile lui se deruleazã ºi în prezent. Pânã la clarificare, nu ne rãmâne decât sã ne întrebãm: - Este unul din cazurile de colaboratori ºpãgari arabi "exploataþi economic" de cei care trebuiau sã-i controleze, care a scãpat de sub control? - Este o stupidã colaborare cu organele securitãþii comuniste moldoveneºti menitã sã compromitã un adversar politic incomod? - "Specialiºtii" d-lui Timofte nu ºtiu ce este ºi cu ce se ocupã Hezbollah ºi, în lipsã de alte realizãri marcheazã alãturi de celelalte organe la impresia artisticã "noi succese" care sã ameþeascã populaþia? Deocamdatã nu avem rãspunsul, dar cine ºtie, s-ar putea sã-l aflãm. N.R. Am primit la redacþie acest text, al cãrui autor preferã din motive de el ºtiute - anonimatul. Considerând însã intervenþia sa ca interesantã ºi documentatã, o supunem atenþiei cititorilor "Z.P."
Titlu: Scrisorile morþii
Nr Editie: 449 Data: Wednesday 17 October 2001
Nu, hotãrât lucru, planurile strategice ale teroriºtilor nu aparþin unor troglodiþi orbiþi de fanatism. Existã acolo (unde?) niºte creiere diabolice, cu obiºnuinþa analizei pertinente ºi a soluþiilor surprinzãtoare. Faþã de modul primitiv în care au fost concepute 90 la sutã dintre atacurile teroriste comise pânã în prezent ºi care au mizat pe efecte spectaculoase (bombe în discoteci sau magazine, ostatici mai mult sau mai puþin celebri, aruncarea în aer a unor clãdiri oficiale) ceea ce se întâmplã de la 11 septembrie încoace reprezintã o sinistrã cotiturã. N-am sã insist pe geniala simplitate a mecanismelor care au aruncat în aer "Gemenii" (bombele au fost înlocuite de combustibilul avioanelor, iar armele clasice, depistabile la controale, de banale instrumente casnice) ºi am sã mã refer doar la ceea ce pare sã constituie faza a doua a rãzboiului declanºat de terorism: bomba toxicã! Împrãºtierea germenilor unor boli grave, molipsitoare, prin poºtã þine de acelaºi mecanism de genialã simplitate: pentru cã poºta este un serviciu public, unul eficient, care nu are mijloacele de a controla sau selecta corespondenþa pe criteriile toxicitãþii. Sau o poate face cu riscul blocãrii totale a unei activitãþi esenþiale pentru întregul complex economic ºi financiar. Dacã primele cazuri depistate sunt reale ºi nu aparþin unor dezaxaþi prinºi de febra evenimentelor, atunci este vorba despre o primã testare a unui proces amplu care nu are a viza doar personalitãþi, ce-ºi va arãta efectele asupra publicului larg. Îmi este aproape imposibil sã-mi imaginez efectele unui astfel de atac, dar el mã duce cu gândul la celebrele epidemii care în veacurile trecute înjumãtãþeau populaþia unui continent. Un argument împotriva unei astfel de ofensive nu se pare a fi tocmai faptul cã odatã lansat, un astfel de atac nu mai poate fi controlat, el putându-se întoarce inclusiv împotriva autorilor. Cea de-a treia fazã a unui astfel de rãzboi poate fi imaginatã sub forma atacului la comunicaþiile globale. Viruºi electronici, rãspândiþi în sistem de cãtre o mânã de "producãtori" cu conexiuni teroriste ar cauza pagube ºi disfuncþionalitãþi pe care nu le-ar obþine primele douã formule la un loc. ªi lista ar putea continua. Cred însã cã mai trãim încã într-o lume în care aberaþia, anormalitatea nu a cãpãtat încã proporþiile care sã ne ducã, în numele indiferent cãrui ideal, la autodistrugere.
Titlu: Zodia Gemenilor
Nr Editie: 448 Data: Tuesday 16 October 2001
Un documentar realizat în urmã cu vreo doi ani, dar neluat atunci în seamã, cum se întâmplã deobicei, ne relevã imensa oroare a unui regim instalat pe ruinele unei þãri devastate de rãzboaie civile, cu ambiþia purificãrii morale cu orice preþ. Cea mai semnificativã secvenþã mi-a pãrut aceea în care un oficial taliban explica faptul cã dacã organismele internaþionale vor dona fonduri pentru realizarea unor construcþii speciale, execuþiile femeilor care se machiazã sau a bãrbaþilor care chiulesc la cele cinci rugãciuni zilnice nu vor mai avea loc pe stadionul construit cu fonduri de la aceleaºi foruri, acesta urmând a fi redat manifestãrilor sportive. La adãpostul unui zid al tãcerii instalat în jurul unei þãri martirizate, în care nici televiziunea, nici muzica la casetofon, nici asistenþa medicalã nu erau considerate ca fiind conforme preceptelor Coranului, în Afganistan s-a petrecut o tragedie faþã de care nimeni n-a reacþionat. Veritabilã replicã a lumii absurde din 1984-ul lui Orwell, Afganistanul are chiar ºi un minister al Combaterii Viciilor ºi al promovãrii Virtuþilor, ocupat în special cu eliminarea femeii din viaþa publicã a unei þãri în care nu înceteazã nici un moment lupta cu inamicul din interior. Masacrele ºi gropile comune nu sunt cu nimic inferioare celor din Bosnia, iar talibanii se dovedesc demni continuatori ai tradiþiei khmerilor roºii. Descoperim cu surprizã cã deºi ceea ce se petrece acolo ar fi putut fi destul de lesne aflat, regimul ºi-ar fi continuat nestingherit opera de "purificare" dacã Osama bin Laden, gãzduit de acesta, n-ar fi avut inspiraþia nefastã sã arunce în aer Gemenii. Abia acum ochii întregii lumi par sã se fi deschis pentru a constata cu surprizã cã oroarea afganã s-a constituit pe sprijinul direct furnizat de CIA, pe recunoaºterea regimului de cãtre un grup de þãri interesate în expansiunea religioasã ºi pe nepãsarea unei lumi mai preocupate de supravieþuirea unor specii de animale sau de dimensiunile gãurii de ozon. Afganistanul de astãzi seamãnã pânã la confuzie cu Cambodgia de mai ieri, ºi ea o creaþie geamãnã a aceloraºi interese ºi dezinterese care bântuie lumea contemporanã. O lume pe care n-a putut-o scoate din letargie decât drama "Gemenilor".
Titlu: Turnãtoria cu pixul
Nr Editie: 447 Data: Monday 15 October 2001
Pentru cei care, de mai bine de zece ani încoace, s-au obiºnuit ca turnãtoria sã se afle la vedere, în pagina de ziar, este tot mai dificil sã înþeleagã care a fost rostul ei înainte de '89. Iatã cã "dosarul" Presa pe care l-a elaborat CNSAS, ne aratã cã din vreo mie ºi ceva de jurnaliºti de pe vremea comunismului, peste un sfert erau turnãtori! Unul din patru. Înseamnã cã, statistic vorbind, în fiecare secþie de ziar, unul dintre colegii cu care mai ieºeai la o bere, spuneai bancuri sau comentai ultimele hotãrâri de partid ºi de stat, dupã ce se despãrþea de tine se punea harnic pe redactat raportul cãtre superiorii sãi. Aparent, aici, în presã, turnãtoria se îmbinã cel mai fericit cu meseria. Oamenii nu fãceau eforturi mai mari în redactarea unei note informative decât în semnarea unui articol. Publicul-cititor era altul dar pânã ºi "acordul" pe care-l încasa jurnalistul turnãtor era pe-aproape de cel redacþional. Câtã vocaþie, câtã presiune ºi câtã necesitate în asumarea unui astfel de rol - ar fi multe de spus. Probabil cã, într-un fel, asta fãcea parte dintr-o regulã a jocului în care dubla gândire de tip orwellian ne permitea sã convieþuim fãrã conflicte majore. Micile pãcate transmise prin notele informative se adunau la un dosar ce putea fi scos la ivealã în cazul unor miºcãri imprudente în front. Sau puteau rãmâne îngropate acolo pentru totdeauna. Turnãtorii însã, puteau spera la ceva mai mult, dacã nu-ºi jucau rolul cu superficialitate: puteau fi promovaþi, puteau fi trimiºi în strãinãtate, puteau obþine mai repede o aprobare de casã sau de maºinã. Rãsplata jertfei patriotice era, deobicei, pe mãsurã. Iar ei fãceau parte din peisaj. Nenorocirea este cã unii continuã ºi azi sã mai facã parte dându-ne, zilnic, lecþii de moralã ºi democraþie. ªi, poate, au aceleaºi deprinderi faþã de alþi "patroni".
Titlu: Vocea patriotului naþionale
Nr Editie: 436 Data: Tuesday 02 October 2001
Drumul pe care l-a parcurs domnul Victor Ciorbea de la postura încruntatã a liderului sindical inflexibil ºi preocupat doar de binele sindicaliºtilor (el preferând sã stea în continuare în apartament de bloc ºi sã circule cu Dacia) pânã la aceea comic semeaþã a preºedintelui unui partid istoric scãpãtat este exemplar pentru politicianul român de tranziþie al cãrui prototip va rãmâne pentru totdeauna nemuritorul Ricã Venturiano. Prins cu pantalonii în vine în iatacul þãrãnist, unde cânta serenada unei preºedinþii temporar abandonatã de titular, dl Ricã Ciorbea, tradus în tribunale pentru onoarea nereperatã a alesei inimii lui, þipã ca din gurã de ºarpe: dacã nu ni se va face dreptate (dreptatea însemnând, dupã dânsul, o sentinþã favorabilã în procesul intentat celorlalte pãrþi þãrãniste) vom merge cu jalba în proþap la toate forurile europene ºi vom face cunoscute mizeriile din România! Dacã nu, nu! Adicã dacã va obþine câºtig de cauzã, va lãsa baltã toate mizeriile interne ºi toate abuzurile puterii. Va înhãþa liniºtit sediul ºi ºtampila ºi va merge mai departe pe gloriosul drum de 75 de ani al unui partid aflat "în slujba României" în mod efectiv doar vreo 8, dintre care ultimii patru, dintr-o minimã decenþã, nici n-ar mai trebui pomeniþi. Dl Ciorbea a proferat de la tribuna congresului festiv toate aberaþiile din fondul de aur al demagogiei politice de extracþie carageleanã, fãrã a clipi ºi fãrã a roºi nici un moment. Iar pentru ca tacâmul sã fie complet, venerabilul Diaconescu, cel sub a cãrui înþeleaptã conducere partidul s-a dus de râpã, a fost rãsplãtit cu o medalie jubiliarã. Probabil ca lumea sã nu uite! Congresul þãrãnist a semãnat mult, mult de tot, cu o parodie stângace a unui episod de viaþã politicã pentru care actorii n-au nici fibra ºi nici dorinþa de a culege aplauze. Cã de roade, ce sã mai vorbim.
Titlu: Afganistanul- o þintã falsã?
Nr Editie: 437 Data: Wednesday 03 October 2001
Cea mai importantã ºtire difuzatã de agenþiile de presã dupã atacul terorist de la 11 septembrie îmi pare aceea datã publicitãþii deunãzi: Arabia Sauditã exclude orice sprijin logistic acordat SUA în loviturile împotriva unei þãri arabe sau musulmane! Este, probabil, cea mai durã loviturã pe care americanii o primesc de când se strãduiesc sã strângã cercul în jurul acestui veritabil leagãn al terorismului, care a devenit Afganistanul. Se pare cã efortul maxim pe care ºi l-a putut permite principalul aliat din lumea musulmanã - cum era consideratã Arabia Sauditã - a fost acela de a rupe relaþiile diplomatice cu talibanii. Mai mult de atât, nu. Anunþul oficial a întârziat cu cel puþin o sãptãmânã faþã de comunicarea fãcutã autoritãþilor militare americane, aflate acum în febra mutãrii centrelor de comandã de pe teritoriul saudit în alte zone - lucru care a creat o mare tensiune ºi a provocat o considerabilã întârziere a replicii. Poziþia saudiþilor ar putea sã parã inexplicabilã dacã nu am þine cont de câteva lucruri, între care ºi acela cã de o bunã bucatã de vreme cea mai bogatã þarã arabã este teatrul unor controverse ºi frãmântãri interne care stau sã facã explozie. Intervenþia americanã împotriva Irakului declanºatã de pe teritoriul sãu a generat o puternicã frustrare religioasã. Marea parte a musulmanilor au fost revoltaþi nu doar de trecerea, dar ºi de rãmânerea americanilor acolo, cu baze militare ºi personal, ceea ce în opinia ultra-religioºilor ar constitui o veritabilã pângãrire a pãmântului sfânt al Islamului. Opoziþia sauditã - bogatã ºi energicã - este cea care a alimentat sistematic acþiunile teroriste antiamericane, dintre care unele chiar din Arabia Sauditã. Osama bin Laden este, în primul rând, exponentul acestui curent ºi nu a celui tradiþional (America - principalul sprijinitor al Israelului). Aceastã evoluþie i-a cam luat prin surprindere pe americani, care au înþeles greu cã nu mai sunt o þintã colateralã, ci una principalã ºi cã binele fãcut lumii arabe prin respingerea Irakului din Kuweitul ocupat n-a fãcut altceva decât sã ºi-o ridice împotrivã. Chiar dacã bin Laden ºi alþi fundamentaliºti au fost exilaþi, discordia internã din aceastã þarã bogatã, dar mãcinatã de corupþie ºi de controverse rãmâne dominantã. Faptul cã regele Fahd a pãrãsit þara ºi cã aceasta a rãmas pe mâna ºefului serviciilor secrete - vechi prieten al lui Osama - nu este nici el de naturã sã uºureze misiunea americanilor. Cu atât mai mult cu cât nici Pakistanul nu pare a fi un aliat sincer, atâta timp cât acceptul politicienilor este contrazis cu înverºunare de cãtre liderii religioºi, chiar dacã þãrii i-au fost promise importante bonificaþii. Este, desigur, un paradox, faptul cã atacul terorist de la 11 septembrie a fost organizat de cãtre un saudit ºi cã cel puþin 14 dintre cei 18 kamikadze aveau documente saudite. ªi poate cã nu Afganistanul, ci Arabia Sauditã ar trebui sã fie adevãrata þintã a replicii americane. Pentru cã de acolo vin banii ºi ideile care alimenteazã terorismul.
Titlu: Rezervorul de cadre: PRM!
Nr Editie: 438 Data: Thursday 04 October 2001
Judecând lucrurile în termenii pe care ni-i propune situaþia explozivã prin care trecem, am putea spune cã partidul de guvernãmânt este angrenat într-o replicã de pedepsire a PRM-ului, în urma "atacului terorist" de la alegerile din decembrie 2000. Replica se manifestã prin atingerea unor "þinte" - în special parlamentari ai respectivului partid - care sunt scoºi din funcþiune ºi trecuþi în alte formaþiuni. În aceastã operaþiune, PSD se bucurã de sprijinul ºi colaborarea în special a Partidului Umanist ºi a Partidului Socialist al Renaºterii Naþionale (partid întemeiat de un fost peremist - Ion Radu), dar ºi al altor formaþiuni care nu se jeneazã sã preia persoane purtând ºtampila "extremistã" a formaþiunii cu sprijinul cãreia au intrat în Parlament! Migraþia parlamentarã este un fenomen deja familiar românilor ºi el exprimã cât se poate de sugestiv tãria doctrinelor ºi a opiniilor care-i conduc pe politicienii noºtri. De data aceasta, fenomenul are câteva caracteristici care-l individualizeazã. În primul rând, sensul migraþiei este unic: dinspre PRM înspre alte partide. Nici un parlamentar nu a intrat în PRM, venind de la alt partid, cel puþin pânã acum. ªi sunt slabe speranþe ca un astfel de lucru sã se întâmple în continuare. Pentru simplul motiv cã PRM a devenit, în exerciþiul electoral 2000, un partid de conjuncturã. Un partid care n-a fost pregãtit pentru afluxul de voturi ºi nici nu l-a prevãzut. Un partid care ºi-a blindat listele cu "oameni de nãdejde" cel mult pânã la poziþia a doua, în rest completându-le cu persoane de umpluturã sau de pitoresc. Acest lucru a fãcut sã se trezeascã în parlament cu tot felul de figuri pentru care politica rãmâne o necunoscutã, cu oameni cãrora nu le poate satisface apetitul de funcþii ºi privilegii. Cu o concurenþã neloialã pentru "eºalonul" clasic, pus nu rareori în dificultate. În aceste condiþii, desprinderea continuã de aderenþi, mulþi dintre aceºtia ºi sub presiunea exceselor sau incoerenþelor liderului, va conduce în final spre realizarea procentului real al partidului, care niciodatã n-a depãºit 4-5 la sutã. Aceastã dezintegrare peremistã va fi ºi sursa unei alternative reale de stânga la PSD, o alternativã care poate fi acceptatã fãrã riscurile compromiterii internaþionale. De aici pânã la alimentarea, în proporþii decente, a opoziþiei de dreapta nu este decât un pas ºi el se va produce prin noi migraþii spre PD ºi PNL. Timp este, berechet! Pânã în 2004 vom vedea structura parlamentarã cu alþi ochi.
Titlu: Termoficare vs. centrale de apartament?
Nr Editie: 439 Data: Friday 05 October 2001
Disputa iscatã, pare-se dintr-o neînþelegere, între eficienþa termoficãrii ºi dezavantajele debranºãrii ºi înlocuirii cu mini-centrale termice de apartament îmi aduce aminte de o alta, celebrã: cea dintre sistemul socialist ºi cel capitalist. În aceastã formulã de concurenþã se aruncau toate argumentele care ar fi putut sã dovedeascã un lucru sau contrariul sãu, subliniindu-se în special generozitatea sistemului colectivist faþã de egoismul profund al celui capitalist. Singura relaþie posibilã între cele douã situaþii vine dintr-un dat obiectiv: acela al organizãrii marilor colectivitãþi urbane, pe principiul cartierelor - dormitor. Perioada în care au fost construite, create aceste entitãþi nu oferea alte soluþii mai eficiente decât termoficarea. Cu atât mai mult cu cât nu începuserã crizele petroliere ºi preþul combustibililor fixat de stat era acccesibil aceluiaºi stat, care-l oferea cetãþeanului în pachetul de servicii fundamentale. Problemele legate de cãldurã au început abia de prin '85, când presiunea legatã de plata datoriei externe, concomitent cu încãpãþânarea regimului de a menþine în funcþiune o industrie super-energofagã au fãcut ca în apartamentele de bloc sã se instaureze frigul, iar în suflete frica. Marea problemã a cincinalului final al comunismului n-a constituit-o doar frigul, cât lipsa oricãrei alternative: oamenii erau condamnaþi sã sufere de frig, cu preþul unei risipe inutile, generate de pornirile ºi repornirile dupã orar a agentului termic, întreruperea electricitãþii pe diverse perioade ºi interdicþiile de consum, peste un barem întotdeauna insuficient, la curent ºi gaze. Dupã '90, datele problemei s-au schimbat: frigul a persistat acolo unde preþul cãldurii a devenit insuportabil! Sãrãcirea continuã a populaþiei a fãcut ca tot mai mulþi oameni sã renunþe la o termoficare tot mai scumpã ºi aproape la fel de ineficientã. Doar o micã parte ºi-au putut permite luxul instalãrii de mini-centrale termice automate. Haosul din domeniu s-a accentuat ºi datoritã unor soluþii populiste cu iz electoral propuse la nivel guvernamental care au descurajat plata facturilor ºi au introdus presiunea aproape insuportabilã a datoriilor asupra întregului sistem. De aceea, relaþia dintre termoficare ºi sistemele individuale de încãlzire nu poate ºi nu trebuie sã reprezinte un rãzboi, ci prilejul de a gãsi cele mai adecvate soluþii pentru fiecare situaþie în parte.
Titlu: Barca primariei pe valurile tranziþiei
Nr Editie: 440 Data: Saturday 06 October 2001
Traian Bãsescu, primarul general al Capitalei este, cu siguranþã, una dintre cele mai atipice figuri pe care le-a produs politica româneascã a ultimilor aproape doisprezece ani. Marinar de cursã lungã, om dintr-o bucatã, preferând mesajul direct în locul fineþurilor diplomatice, el a reuºit sã convingã electoratul, într-o campanie explozivã, cã este omul providenþial care va scoate primul oraº al þãrii din marasmul în care l-au scufundat precedentele administraþii, pe cât de incompetente, pe atât de atente cu propria lor cãpãtuialã. Sãtui de dinastia Predescu-Halaicu-Lis care a prosperat cu tupeu din sãrãcia ºi dezordinea generalã, bucureºtenii i-au acordat votul de încredere, mandatându-l sã facã tot ce n-au reuºit, sau n-au vrut, cei care l-au precedat. Sarcinã grea, aproape imposibilã, dar care nu l-a inhibat pe cel mai popular om din partidul democrat. El ºi-a început acþiunea în forþã, încercând sã obþinã maximum de profit mediatic din gestionarea unor situaþii cu un serios potenþial de disconfort. Fie cã a fost vorba de chioºcuri amplasate ilegal, fie de câinii vagabonzi, fie de retrocedãri, acþiunile primarului general n-au lãsat niciodatã indiferentã opinia publicã, aceea care a reacþionat emoþional, fie pro, fie contra. Acestei permanente bãtãlii cu realitatea ºi cu imaginea, Traian Bãsescu îi mai adaugã una, surdã ºi de duratã: lupta cu un Consiliu General dominat de alte forþe politice decât cea cãreia îi aparþine sau care îi aparþine! Singur printre adversari politici cu susþineri la vârf, Bãsescu se strãduieºte sã-ºi întãreascã poziþia de administrator al celei mai importante entitãþi socio-economice, în paralel cu consolidarea condiþiei sale de lider al unui partid din care nu lipsesc controversele generate de tranziþia romano-traianã. Primarul general al Capitalei este o vedetã care-ºi joacã rolul cu îndemânare ºi, adeseori, cu talent, concurând serios lumea tradiþionalã a VIP-urilor. Nu duce lipsã de spectatori, chiar dacã printre aplauzele furtunoase rãsunã adesea ºi huiduieli. Asta e piesa, ãsta e publicul ºi acesta este Traian Bãsescu, primarul general al unei capitale nici mai bunã, nici mai rea decât noi toþi. ªi care se zbate, cu el la cârmã, sã rãzbeascã prin valurile apelor tulburi ale tranziþiei.
Titlu: Iarna pe uliþa energeticã
Nr Editie: 441 Data: Monday 08 October 2001
Pare sã nu mai fi rãmas nimic din bucuria cu care, copii fiind, aºteptam primii fulgi de zãpadã. Poezia focului din cãmin ºi a tihnei binemeritate în faþa iernii pe uliþã au pãlit în faþa terorii exercitate de perfidul agent termic care se insinueazã, cu rãcealã, în calorifele noastre. Calvarul frigului din case ºi din inimi a început prin anii '80, sub presiunea ambiþiei autotitãþilor comuniste de a plãti o datorie externã uriaºã, cu preþul sacrificãrii nu doar a confortului propriului popor. Am fost, atunci, îndemnaþi pãrinteºte, sã punem pe noi o hainã în plus ºi sã rãbdãm în contul fericirii pe care ne-o va aduce ieºirea din ghearele creditorilor internaþionali. N-am mai apucat aceastã fericire, cum n-au apucat-o nici vizionarii sãi promotori. Am apucat însã sã dorim (ºi sã reuºim!) sã ne îndatorãm într-atât încât sã devenim din nou interesanþi pentru finanþele mondiale. În aceastã perspectivã, factura energeticã s-a dovedit a fi factorul determinant în construcþia edificiului datoriei externe. Cu atât mai mult cu cât traiul - ºi guvernarea - de azi pe mâine au fãcut ca, aproape sistematic achiziþiile de combustibil necesar încãlzirii pe timp de iarnã sã se facã în ultima clipã, la preþuri corespunzãtoare. Rezultatele la care am ajuns - pe primul loc situându-se imposibilitatea obiectivã a unei importante categorii de oameni cu venituri reduse de a face faþã cheltuielilor de întreþinere pe timp de iarnã, factura pentru cãldurã depãºind sistematic venitul minim pe economie - sunt binecunoscute prin ciclicitate. În aceste condiþii, guvernele post-decembriste au încercat diverse soluþii - de la stingerea (pãguboasã ca procedeu) a datoriilor pânã la finanþarea unui anumit procent - paleative care, evident, nu rezolvã o problemã de fond: aceea a necesarului echilibru dintre veniturile ºi cheltuielile minimale ale populaþiei. Restul este prozã. Precum schiþa despre o nouã iarnã prin care ne dorim din nou sã rãzbim spre o izbãvitoare primãvarã.
Titlu: S-a declanºat "libertatea durabilã"!
Nr Editie: 442 Data: Tuesday 09 October 2001
Dupã o aºteptare apãsãtoare de aproape o lunã, timp în care administraþia americanã ºi-a reþinut cu maximã atenþie impulsurile vindicative de dupã tragedia de la World Trade Center, avem acum rãspunsul aproape complet: dupã o atentã ºi migãloasã încercuire diplomaticã, regimul taliban de la Kabul a fost lovit în punctele sale sensibile: instalaþii militare, centre de comandã ºi de antrenament pentru teroriºti. Bombele lansate din avioanele sofisticate ale USAF sau rachetele de croazierã plecate de pe vasele de rãzboi aflate în zonã sunt doar debutul unei campanii militare de amploare care are drept obiectiv jugularea surselor terorismului: fanatismul religios ºi culturile de plante de bazã pentru producþia de stupefiante cele care alimenteazã psihologic ºi material izbucnirile de iraþionalitate crudã ale atacurilor teroriste. America pare a-ºi fi clarificat pe deplin, înaintea acestui atac de rãspuns, inamicul ºi strategia. În locul unui duºman proteic ºi greu de identificat - cum a fost calificat terorismul - s-a optat pentru instituþiile care-l ocrotesc ºi alimenteazã: regimul ultrareligios al talibanilor. Obiectivul Americii ºi al aliaþilor sãi pare a fi, pe lângã anihilarea logisticii teroriste, ºi înlocuirea sistemului din aceastã þarã întoarsã de cãtre liderii sãi în Evul Mediu. Operaþiunea nu va fi deloc uºoarã, mai ales dacã se ia ca model Kossovo, o zonã infinit mai racordatã la secolul XXI, dar cu probleme greu de surmontat cu mijloacele aceluiaºi timp. Au trecut doar 24 de ore de la primele salve de rãspuns, pe care americanii încearcã sã le mixeze cu ajutoare umanitare, într-un prim rãzboi al noului mileniu, caracterizat prin coincidenþa unor demersuri aparent contradictorii. Afganii vor avea parte, primii în istorie, de acest experiment, în care din cer vor cãdea ºi bombe, dar ºi ajutoare umanitare, ºi tot ei vor fi primii din istorie care sã încerce sã înþeleagã noile strategii ale unei lumi în care echilibrul terorii înarmãrilor este, poate definitiv, înlocuit de ameninþãrile dezechilibrului în faþa terorismului. Cât de durabilã va fi libertatea care se va instaura în urma acestui experiment, rãmâne de vãzut. ªi de discutat.
Titlu: Scandal la "parti": ori cu pistolul, ori cu ordonanþa
Nr Editie: 443 Data: Wednesday 10 October 2001
Învãþãmântul superior românesc se prezintã astãzi ca o veritabilã piaþã educaþionalã. Ofertei instituþiilor de stat - astãzi ajunsã la nivelul a 42 de universitãþi - i s-au adãugat, în ultimii 11 ani nu mai puþin de 84 de instituþii de învãþãmânt particulare, înfiinþate prin originalul procedeu al iniþiativei legislative. Haosul care s-a instalat rapid sub presiunea dorinþei românilor de a avea pentru fiecare dintre copiii lor câte o diplomã universitarã a fost, finalmente, corectat ºi controlat prin prevederile cuprinse în Legea Învãþãmântului ºi în Legea Acreditãrii Universitare care stabileºte ca unic for de autorizare ºi acreditare Consiliul Naþional de Evaluare Academicã ºi Acreditare. Acest organism studiazã rapoartele de autoevaluare ale universitãþilor, atât pentru acordarea autorizãrii provizorii, cât ºi pentru acreditare. Conform legii, o universitate este acreditatã ºi poate susþine examene de licenþã ºi elibera diplome numai în urma votãrii de cãtre cele douã camere ale Parlamentului a unei legi care sã-i ateste acreditarea. Universitatea ºi legea, cum s-ar spune. Aproape inutil sã reamintim cã pânã acum nici una dintre cele 84 de universitãþi n-a fost acreditatã ºi cã nici una n-a putut elibera diplome. Zecile de mii de absolvenþi ºi-au luat genþile ºi s-au prezentat la "stat". Unde rigorile sunt, nu de puþine ori, altele. N-am vrea sã se înþeleagã cã printre cele 84 de universitãþi nu sunt ºi instituþii serioase, mai serioase chiar. Cert este cã de aproape doi ani învãþãmântul superior privat fierbe în suc propriu. Controale peste controale, rumori peste rumori, speranþe ºi deznãdejdi, promisiuni ºi ameninþãri (unele chiar cu pistolul!). Suferã nu doar întreprinzãtorii ci, mai ales, studenþii marcaþi cu un nedrept "second hand". Declanºarea procesului de acreditare n-a adus dupã sine deciziile politice care sã-i introducã pe cei care meritã în rândul lumii. Brusc, la începutul toamnei, spiritele s-au încins. Executivul, pretextând cã n-are timp sã aºtepte cât tot discutã Parlamentul, a dat douã ordonanþe - una care acredita opt universitãþi ºi alta care discredita, defintitiv, alte 14, pe baza unor controale ale MEC-ului. Parlamentul protesteazã, încep discuþiile în Camerã, dupã ce Senatul le-a finalizat. Toatã lumea ignorã CNEAA, singura instituþie abilitatã de lege sã decidã cine da ºi cine nu. Tot acest rãzboi surd, cu ordonanþe pe care nimeni nu le-a vãzut în Monitorul Oficial, este alimentat de un numãr record de interese: ºi guvernanþi ºi parlamentari au acþiuni sau þin cursuri la "parti". Cei care nu au - sau nu mai au - vin cu represalii: le taxãm cu 10 la sutã din încasãri ca sã reparãm cãminele care trebuiau deja reparate. Peste toatã hãrmãlaia, CNEAA - cu spectrul desfiinþãrii plutind deasupra capului - ia frâiele în mânã ºi încep controalele, Camera discutã iar Guvernul se gândeºte cum sã scape de acest ghimpe în coasta intereselor mai mult sau mai puþin generale.
Titlu: Secolul fundamentalismului?
Nr Editie: 444 Data: Thursday 11 October 2001
Dacã secolul XX a fost al ideologiilor, cel care urmeazã - ne asigura Malraux - va fi religios sau nu va fi deloc!Debutul sãu pare sã dea dreptate marelui filosof ºi scriitor francez. Fundamentalismul - în special cel islamic - se acutizeazã într-un val de respingere violentã a globalismului ºi a însemnelor sale occidentale. Fanatismul ºi intoleranþa însângereazã de câteva decenii þãri precum Algeria, Egiptul, în timp ce naþiuni multireligioase, ca India, Pakistanul, Indonezia sau Filipine au de fãcut faþã unor veritabile rãzboaie civile purtate în numele crucii, a Islamului, sau al budismului. Peste marea problemã a omenirii care a pãºit într-un nou mileniu - sãrãcia cronicã - se abate, în valuri sângeroase fanatismului religios. La Ulster, în Þara Bascilor, în Sri Lanka, Orientul Mijlociu sau în Kashmir oamenii continuã sã moarã, într-o hecatombã închinatã credinþei. Dacã lumea creºtinã pare, în linii mari, vindecatã de excesele fundamentaliste ºi priveºte cu jenã în urmã, spre epoca Inchiziþiei ºi a Cruciadelor, cea musulmanã face faþã acum celor mai dure încercãri din istoria sa. Þãri în care religia s-a impus ca politicã de stat - Iran, Afganistan, Somalia - devin, mai mult sau mai puþin, fonduri de export al intoleranþei în forma sa extremã: terorismul. De la terorismul ideologic exercitat vreme de mai bine de o jumãtate de veac pe o ºesime din teritoriul planetei, eºuat lamentabil în disputa sa istoricã cu normalitatea, pânã la terorismului de stat din Afganistan distanþa e doar una de subtilitate a metodelor prin care se impune credinþda oarbã în dogmã. Încercarea americanilor de a jugula principalul rezervor de terorism internaþional este ºi ea una istoricã. De succesul sau de insuccesul ei depinde, poate, toatã evoluþia din acest secol care se anunþã deja atât de zbuciumat.
Titlu: Cazul Vadim
Nr Editie: 445 Data: Friday 12 October 2001
Dupã o serie de ezitãri ºi sub presiunea unei veritabile coaliþii politice, a cãzut ºi "reduta Vãcãroiu": preºeditele Senatului, al doilea om din stat, a decis sã nu-l ia pe preºedintele PRM în vizita pe care o face în Japonia. Exista riscul unui boicot din partea tuturor celorlalþi membri ai delegaþiei ºi dl Vãcãroiu ar fi urmat sã cãlãtoreascã de unul singur spre Þara Soarelui Rãsare. Nu-l suspectez pe dl Vãcãroiu de o dragoste mare pentru Vadim Tudor, care nu odatã l-a bãlãcãrit ºi pe domnia sa prin paginile sãptãmânalului de partid. Cred mai degrabã cã dl Vãcãroiu este un democrat autentic care nu agreeazã o formulã de segregare, cu atât mai puþin una politicã. Decizia domniei sale vine însã dupã alte douã decizii importante luate în cadrul partidului din care face parte: aceea a preºedintelui Iliescu de a nu-l mai primi pe liderul PRM la Cotroceni, ºi aceea a Guvernului, de a nu mai accepta prezenþa sa la consultãrile pe care le are cu formaþiunile parlamentare. Aproape ca în cazul a ceea ce se întâmplã în acest moment în lume, se încheagã o coaliþie menitã sã-l izoleze pe zgomotosul ºi imprevizibilul lider ca pe un autentic terorist. La fel ca ºi în situaþia citatã, ne putem aºtepta din moment în moment la declanºarea unor operaþiuni care sã-l loveascã ºi sã-l reducã la tãcere - pentru cã acesta este, de fapt, pãcatul lui Vadim. Corneliu Vadim Tudor, dacã este sã acceptãm ideea, este un terorist verbal, un fundamentalist epitetului. Nu trebuie cãutatã, dincolo de acþiunile sale, o filozofie sau un obiectiv. Vadim existã prin ceea ce scoate din gurã, iar piedestalul sãu politic a fost construit de cãtre cutia de rezonanþã pe care i-a constituit-o mass media. Fãrã difuzarea ºi popularizarea ideilor, atacurilor ºi acuzelor sale, el n-ar fi existat. ªi n-ar fi existat nici dacã pãrþile interesate în terfelirea adversarilor nu l-ar fi încurajat discret sau nu i-ar fi tolerat excesele. Nici actuala putere ºi aici cea care a succedat-o ºi precedat-o n-au privit în mod serios soluþia de stopare a acestui permanent ºi pãgubos spectacol, pe care ar fi reprezentat-o ridicarea imunitãþii parlamentare. Vadim a trecut peste toate aceste tentative cu aura unui beligerant încununat de succes. Abia în momerntul în care a devenit evident faptul cã toate aceste manifestãri pot avea un impact extern periculos, PSD-ul a hotãrât sã treacã la fapte. Iar faptele vor arãta, cu siguranþã, cã în imposiblitate de a epata ºi de a-ºi juca public partitura, partidul sãu va reveni la statura fireascã a celor 4-5 la sutã tradiþionali. În nici un caz ca principalã forþã de opoziþie, cum poate sã pretindã acum.
Titlu: Rezistenþa afganã
Nr Editie: 446 Data: Saturday 13 October 2001
Valul de bombe pe care americanii le aruncã zilnic deasupra unor obiective strategice din Afganistan au în primul rând, un rol psihologic. De distrus n-au mare lucru de distrus.Poate câteva instalaþii capturate de la ruºi sau lãsate de CIA ca moºtenire talibanilor. Pentru cã Afganistanul este o þarã distrusã de mai bine de douã decenii de rãzboaie civile care au adus la putere, pe ruinele disputelor tribale, cel mai odios ºi mai reacþionar regim pe care-l cunoaºte lumea contemporanã. Un regim pentru care fidelitatea faþã de dogmã este fundamentalã ºi care nu acceptã nici o derogare. Un regim care trage societatea afganã spre tenebrele unui ev mediu din care sunt desprinse cutumele ridicate la rangul de legi… America a realizat marile capcane pe care le-ar putea reprezenta o angajare de tipul celor din Vietnam sau din Coreea. De aceea, strategii sãi au elaborat o variantã de rãzboi neconvenþional, în care loviturile aeriene vor fi urmate de acþiuni rapide ale unor trupe de comando, puþin numeroase ºi bine antrenate. Existã intenþia unei acþiuni rapide care sã lase ulterior loc pentru o schimbare de regim la care sã contribuie toate forþele democratice din zonã. Aici cred însã cã e o problemã. Zona nu prea are tradiþii democratice. Are tradiþii tribale. Izolarea profundã impusã de talibani face ca pe acest imens teritoriu sã nu existe alt tip de comunicare decât cel tradiþional. ªtirile circulã aici cu viteza mãgarului. Înþelegerea a ce se întâmplã este ºi mai dificilã, într-o þarã cu analfabetism cronic, lipsitã de televiziune ºi de Internet. Rezistenþa afganã se va construi pe formulele tradiþionale, într-un demers antitaliban, dar nu ºi democratic. America riscã sã înlocuiascã o oligarhie religioasã cu o alta de contrabandiºti pragmatici. Cãreia-i va fi greu sã renunþe la singurele beneficii, aduse de producþia a 20 la sutã din drogurile de pe piaþa mondialã. Acesta îmi pare a fi pericolul care pândeºte demersul civilizator ºi democratic al acestui rãzboi. Iar ceea ce se întâmplã acum în Kosovo, dupã rãzboiul din '99, este cât se poate de sugestiv.
Titlu: Dezgheþul
Nr Editie: 459 Data: Monday 29 October 2001
Au trecut opt ani de când Româna ºi Rusia încearcã fãrã prea multã convingere sã semneze un tratat bilateral fãrã sã se ajungã la un rezultat. În primii ani de dupã revoluþie, când mai eram încã vecini ºi când Moscova nu se debarasase încã, cel puþin formal, de comunism, ideea semnãrii tratatului a fost primitã cu reticenþe, pe motiv cã ar fi expresia unor anumite nostalgii. Pragmatismul politic nu reuºea, încã, sã rãzbeascã prin hãþiºul suspiciunilor ºi a intoleranþei de tip totalitar. Realitatea cã nu trebuie sã-þi iubeºti vecinii pentru a putea convieþui cu ei nu reuºea sã se impunã în faþa traumelor pe care le lãsase în memoria colectivã istoria zbuciumatã a unei vecinãtãþi incomode. Apoi, în cei opt care au urmat ºi în care noua Rusie moºtenea de la Uniunea Sovieticã aceleaºi metode, minus ideologia, tentativele au fost ºi mai sporadice. Cu ochii spre Vest, România pãrea sã uite cã în spatele sãu se aflã nu doar o supraputere - în crizã temporarã - dar ºi o super-piaþã. Cronica incapacitate a marelui vecin de a acoperi nevoile elementare ale populaþiei din marile sale resurse a continuat sã fie o realitate, care nu ne-a preocupat, chiar dacã standardele de calitate ale produselor româneºti erau ideale pe piaþa Rusiei ºi complet necompetitive pe cea occidentalã. Vechea aroganþã ruseascã ºi noua miopie politicã româneascã au acutizat nu de puþine ori relaþiile dintre cele douã þãri, în mod pãgubos ºi inutil. Încremenirea în proiectul revendicãrilor istorice a fãcut ºi mai de neatins un obiectiv esenþial în normalizarea statutului nostru european. Se pare cã a venit însã momentul ca lucrurile sã se schimbe. Ultimele luni au marcat o veritabilã ofensivã diplomaticã. Demnitari români importanþi au cãlãtorit la Moscova. Demnitari ruºi au venit la Bucureºti. Dialogul ºi compromisurile reciproce - nu acelea compromiþãtoare - pot avea darul sã dezgheþe o relaþie de care avem nevoie ca de aer: relaþia comercialã. În condiþiile în care nici cea politicã nu ar mai avea motive de jenã ideologicã faþã de tot mai pragmatica Moscovã.
