Titlu: Diversiunea Hanovra
Nr Editie: -4 Data: Tuesday 02 May 2000
S-a vorbit mult în presa ultimelor sãptãmâni despre Expo 2000 ce se va deschide la sfârºitul lunii mai, la Hanovra, în Germania. Unele abordãri s-au referit, sentenþios, la faptul cã în spatele acestei manifestãri s-ar ascunde interese oculte, manifestate printr-o serie întreagã de ilegalitãþi care erau pânã la urmã una singurã: sarcina de a-i gãzdui pe participanþii români a fost încredinþatã fãrã licitaþie unei firme de turism. ªi nu altora douã, care se ascundeau în spatele vigilentelor atacuri.
În replicã, un noian de alte articole ne-au relevat dezinteresul de care Guvernul ºi Preºedinþia dau dovadã faþã de o manifestare ce pune în joc prestigiul þãrii noastre: Hanovra 2000 este cea mai importantã manifestare expoziþionalã a secolului, o veritabilã vitrinã a omenirii ajunsã în pragul celui de-al treilea mileniu. Dar, datoritã repetatelor întârzieri în aprobarea fondurilor ºi în finanþare, se pun în pericol ºansele de a fi pregãtiþi pentru momentul deschiderii unei manifestãri pe care se estimeazã cã o vor vedea 40 de milioane de vizitatori din întreaga lume.
În fond, în spatele acestor campanii de presã stau o serie de interese mãrunte, de grup sau de partid, care vãd în bugetul manifestãrii o ºansã de a suge ceva mãrci pentru campanii electorale sau pentru alte scopuri. Restructurarea agenþiilor guvernamentale a fost „cuiul" de care s-au agãþat toate aceste interese ºi toatã gãlãgia - pro sau contra – din jurul Expo 2000 Hanovra nu este decât o diversiune banalã a unor persoane care, pentru atingerea propriilor interese, nu s-ar da în lãturi sã „luxeze" întreaga manifestare, cu toate consecinþele negative ce ar decurge de aici. Pânã la deschidere mai e o lunã. Banii abia s-au aprobat, iar printr-o „inginerie financiarã" s-au împrumutat bani în contul alocaþiei bugetare. Dacã disputa de interese - alimentatã de la Cotroceni ºi din Victoria - continuã, avem toate ºansele ca în locul unei prezenþe decente la Hanovra sã înregistrãm un nou eºec din seria. Roma - Lisabona.
Titlu: Lepãdarea de Costea
Nr Editie: 10 Data: Thursday 18 May 2000
Ieºirea din tãcere a lui Adrian Costea va avea, cu siguranþã, consecinþe neaºteptate. Interviul sãu de la PRO TV ne-a prezentat o imagine complet diferitã de aceea pe care o acreditase isteria dezvãluirilor declanºate de sosirea în þarã a procurorilor francezi, aflaþi în misiune de lãmurire a acuzelor care-i fuseserã aduse acestuia cu mai bine de ºase luni în urmã.
Costea este o personalitate complexã, ieºitã din comun, a cãrui filosofic de viaþã ºi de afaceri pot fi cu greu înþelese de persoane de felul celei care l-a intervievat.
Lunga sa mãrturisire - care trebuie luatã cu cunoscutele rezerve - a dezvãluit un temperament puternic, chiar dur, a cãrui slãbiciune fundamentalã s-a arãtat târziu, odatã cu descoperirea a ceea ce el a numit atât de frumos „eterna ºi fascinanta Românie", spre deliciul celor dedaþi la bãºcãlie intelectualã. Aceastã slãbiciune, venitã din veritabilul roman al realizãrii acestui album, este, poate, ºi unul dintre motivele pentru care el se aflã astãzi în conflict cu fiscul (nu cu justiþia - cum a precizat chiar el).
Vreme de mai bine de ºase ani, Costea lera apãrut celor din jur, care l-au cunoscut ºi frecventat, ca omul în stare sã miºte lucrurile din loc, sã facã ceva ce ei nu erau în stare sã facã. Pentru ca la primul semn de alertã sã se lepede de el ca de Satana! Asistãm, de câteva sãptãmâni, la ceremonia penibilã a negãrilor, a scuzelor, a dezamãgirilor.
Nici unul dintre cei pe care i-a onorat cu prietenia (ºi cu banii sãi) n-a avut decenþa sã spunã: staþi, domnilor, nu vã grãbiþi! Sã vedem întâi rezultatul anchetei!
Aºa încât concluzia trasã de acesta, cã „Afacerea Costea" va aduce cu sine o primenire în clasa politicã, îmi pare cât se poate de logicã. ªi de necesarã.
Titlu: Al patrulea...
Nr Editie: 11 Data: Friday 19 May 2000
Costea spunea, într-una dintre intervenþiile sale dinaintea interviului televizat, cã scandalul cãruia i-au cãzut victime, prin el, cei trei lideri politicieni - Iliescu, Meleºcanu, Constantinescu - a fost „instrumentat" de un al patrulea, al cãrui nume nu dorea sã-1 divulge pentru moment. Acest al pa- trulea era - în opinia omului de afaceri ºi de politicã de la Paris - cel care urma sã tragã foloasele de pe urma consecinþelor scandalului asupra viitorului politic al celor trei principali candidaþi la preºedinþie. Deºi Costea n-a pronunþat nici un nume, observatorii scenei politice sunt de acord cã cel vizat este ºi cel care a scãpat practic neatins de schijele publicistice ale acestei afaceri explozive: Petre Roman. Într-adevãr, liderul democrat nu s-a numãrat printre cei pe care „artizanul" parizian i-a creditat cu ºanse de câºtig la aceastã veritabilã cursa cu handicap ce se va desfãºura spre finele anului pe „hipo- dromul" Cotroceni. Teoretic, el ar urma sã culeagã procentele pe care le vor pierde, în continuare, cei trei candidaþi care s-au lepãdat într-un mod atât de neelegant de sponsorul lor intelectual. Cu o singurã condiþie: ca în arenã sã, nu-ºi facã apariþia un outsider. ªi anume Theodor Stolojan. Sunt semne cã dupã ce a discutat, negociat, cochetat ºi cu PDSR, ºi cu ApR ºi cu mai cine ºtie cine, fostul "premier de fier" este bãtut de gândul unei candidaturi speciale: aceea de independent, susþinut de un „front" larg de organizaþii ºi formaþiuni care ºi-au pierdut încrederea în capacitatea partidelor de a propune candidaþi valabili.
Theodor Stolojan ºi-a conservat, dupã anul de guvernare de urgenþã, un important capital de încredere, semnalat de mai toate sondajele de opinie din ultima vreme. Acest capital moral s-ar putea transforma destul de lesne în capital electoral dacã scandalurile vor continua sã se þinã lanþ, implicând ºi contraimplicând pe cei care s-au aflat la putere, pe rând, în ultimii zece ani.
Cum zice proverbul românesc: nu e pentru cine se pregãteºte...
Titlu: Revolta alcooliºtilor
Nr Editie: 12 Data: Saturday 20 May 2000
Alcooliºtilor le-a ajuns cuþitul la os! Au decis - prin reprezentanþii lor sindicali - cã lupta împotriva evaziunii fiscale devine prioritatea numãrul unu a activitãþii lor. Sã nu vã închipuiþi însã, cã de mâine ei vor lãsa baltã cazanele din distilerii ºi vor porni la depistarea ºi stârpirea evazioniºtilor. Nici pomenealã! Vor acþiona pe douã cãi: una legalã - presându-1 pe dl Remeº sã ia mãsuri draconice împotriva celor care nu ºi-au înnoit avizele de producãtori; a doua, moralã - prin instituirea unui premiu de un miliard pentru cea mai bunã campanie de presã, care îi va face pe aceiaºi evazioniºti sã se ruºineze de faptele lor ºi sã o apuce pe cãi cinstite.
De altfel, un soi de campanie a fost deja declanºatã - cineva se întreba câtã cremã de cacao (din aceea care „curge dulce") s-o consuma în România, dacã reclama din câteva ziare depãºeºte valoarea producþiei acestui sortiment de succes pe câþiva ani. Aici este, însã, o altfel de campanie, mai personalizatã. Dar sã revenim la iniþiativa alcooliºtilor. Pentru omul neavizat, ea „sunã ca dracu'?". Pãi cum? E ca ºi cum hoþii ar începe o campanie împotriva furturilor (scuzaþi comparaþia) sau beþivii împotriva consumului de tãrii. Noi ºtiam –poate cã am greºit - cã mai toþi producãtorii de alcool sunt cam evazioniºti. De nevoie. Cã dacã ar fi sã plãteascã tot ce le-a pus Remeº în cârcã (în ideea cã ei, oricum, mai furã), mai bine s-ar lãsa de meserie. Se vede treaba cã lucrurile au ajuns atât de departe ºi sunt atât de grave încât ceea ce mai ciupesc ei n-ajunge pentru a compensa pierderile pe care le produc hoþii de drumul mare ai alcoolului - aceia care nici mãcar nu mai încearcã sã se dea drept negustori cinstiþi.
Evident, domnii alcooliºti trec printr-o situaþie grea. Este de datoria presei sã-i ajute. Sã „curgã dulce" afacerea pentru toatã lumea...
Titlu: Cine-i apãrã pe ApR-iºti?
Nr Editie: 13 Data: Monday 22 May 2000
Scandalul Costea face, deocamdatã, victime în Alianþa pentru România, partid pe care - dupã propria sa mãrturisire - 1-a „moºit" de la Paris pentru a da o continuitate eforturilor sale de reformare a clasei politice româneºti. Dând greº cu Iliescu, speranþele sale s-au îndreptat spre Meleºcanu. Este posibil ca aceastã opþiune sã fi fost de datã mai veche ºi ca tot el sã fi fost la originea desemnãrii sale ca ºef al campaniei electorale a lui Iliescu, opþiune pe care ºi-o asumase Ia vremea respectivã Iosif Boda.
De ce Meleºcanu? Destul de simplu: nu fusese membru de partid (PDSR), avea ºcoala Occidentului -atâta cât îi putea oferi statutul sãu diplomatic, era un personaj agreabil ºi agreat. Suficient pentru ca, în cazul în care avea capacitatea sã asculte ºi sã urmeze sfaturile unui creator de imagine de talia pe care ºi-o arogã Costea, sã-i asigure succesul. Succesul lui Meleºcanu a venit se pare, în contra sfaturilor lui Costea, care în recentele sale interviuri s-a plâns pe ºleau cã una-i spunea la Paris ºi alta fãcea Theo acasã. Succesul ApR-ului în primele luni de dupã formarea sa nu are precedent în istoria schismelor partidice postdecembriste. Perceput ca o formaþiune cu identitate înainte de a ºi-o fi dobândit legal, partidul „celor 5" a atras rapid personalitãþi neimplicate sau decepþionate de exerciþiile anterioare, coagulând în jurul lor o ideologie pragmaticã cu câte ceva din fiecare curent. Paradoxal, aceastã coagulare rapidã se dovedeºte astãzi cauza unui început de dezintegrare. Practic, între membrii fonda tori - ei înºiºi - ºi cei alãturaþi s-au declanºat conflicte ireconciliabile, Vintilã îl detestã pe Boda, Sãlãgean se luptã cu Erbaºu, Bãlãnescu îl sapã pe acelaºi Erbaºu, Coºea i-a lãsat cu buza umflatã, Enache are ºi el ceva de împãrþit cu ceilalþi ºi aºa mai departe. Aparent intangibil faþã de rãfuielile din jur, Meleºcanu suportã acum tirul necruþãtor al adversarilor sãi care trag cu nãdejde de iþele afacerii Costea, în timp ce toatã credibilitatea formaþiunii e pusã sub semnul întrebãrii de dezvãluirile legate de paternitatea sa. ªi asta în plinã campanie localã - o campanie de la care se aºteaptã obþinerea unui loc cât mai bun în „poll position"-ul legislativelor ºi al prezidenþialelor.
Titlu: Învârtitul în jurul cozii
Nr Editie: 14 Data: Tuesday 23 May 2000
Ce este, la urma-urmei, toatã povestea asta cu Costea? De unde pleacã ºi tinde vrea sã ajungã? Dacã dorim sa sistematizãm puþin discuþiile, interviurile ºi acuzele din ultimele zile putem ajunge la câteva concluzii. Iatã-le: Afacerea Costea este o bombã cu efect întârziat, manufacturatã cu ceva timp în urmã ºi pusã acum, în ajun electoral, sub fundul principalilor competitori la preºedinþie. - Problema PDSR-uIui nu este cã le-a fãcut Costea afiºe electorale (eu cred, de pildã, cã povestea cu sponsorizarea e realã ºi cã ideea cu facturile a fost lãsatã la urmã, în caz de înfrângere. Dacã PDSR câºtiga, Costea nu mai fãcea nici o facturã, ºi ar fi încercat sã-ºi recupereze banii pe altei cãi) ci ºtergerea urmelor din vamã. Ãsta e lucrul pe care oamenii dlui Iliescu trebuie sã-1 lãmureascã: a fost un ordin sau o iniþiativã? - Problema dlui Constantinescu nu este cã l-ar fi luat ºi el în braþe pe Costea (în a cãrui bunã credinþã trebuie sã fi crezut), ci cã nu a avut Ia îndemânã informaþiile necesare pentru a-i verifica cu exactitate statutul. ªi, cine ºtie, dacã cumva, scãpat de problemele cu fiscul francez, Costea n-ar fi putut fi util sco- purilor propuse. - Problema ApR-uIui nu este cã ideea acestei formaþiuni s-ar fi copt pe Sena. ªi ce dacã? Putea sã se coacã ºi în Zanzibar – dacã ideea era bunã, ea se verifica,în practica electoralã. Problema dlui Meleºcanu ºi a colaboratorilor sãi este cã s-a dezis, fãrã nici o jenã, de cel cãruia-i datorase ceva - ºi nu puþin. Dacã ar fi recunoscut cinstit, din primul moment, relaþia cu Costea, scandalul n-ar fi avut probabil amploarea pe care i-au dat-o bâlbâielile ºi negãrile tuturor celor care au avut de-a face cu el.
ªi, în fine, problema noastrã, a celorlalþi, este: cât de mult va afecta aceastã disputã ºansele electorale ale oamenilor ºi formaþiunilor? Percepe simplul cetãþean ceva din ceea ce tot întorc pe toate feþele ziarele ºi televiziunile? Sau zice: voi cu ale voastre, eu cu ale mele! Cine-mi va asigura slujba, hrana ºi traiul decent? Dacã Costea ãsta e în stare, îl aleg pe el! Altfel zis, atâta timp cât nu se pune degetul pe ranã ºi nu spunem clar ce este ilegal ºi penal, ºi cine rãspunde, nu vom face altceva decât sã ne învârtim flãmânzi în jurul cozii, sperând cã într-o bunã zi o vom devora.
Titlu: Misterele vãmilor
Nr Editie: 15 Data: Wednesday 24 May 2000
Pânã la urmã se pare cã singurul efect concret al anchetei declanºate în Franþa în legãturã cu afacerea dlui Costea este acela, cã afiºele realizate de acesta pentru PDSR ºi dl Iliescu au trecut prin vamã fãrã a lãsa urme!
Intensele cercetãri efectuate de cãtre dl Nini Sãpunaru, directorul renãscut din propria sa cenuºã (dupã un accident de maºinã care lasã în urmã numeroase semne de întrebare) au dus la concluzia cã marfa a trecut, dar cã documentele lipsesc!
Dl Sãpunaru pare consternat de aceastã constatare ºi orice om de bunã credinþã tinde sã-ºi imagineze cã domnia sa este foarte supãrat din acest motiv ºi cã nu se va lãsa pânã nu va lãmuri treaba.
O fi dl Sãpunaru supãrat (orice om are orgoliul lui profesional, nu-i aºa?), dar nu într-atât încât sã deschidã cu „mânuþa sa" o veritabilã cutie a Pandorei. Pentru cã dacã se apucã sã caute documentele afiºelor electorale, ar trebui sã caute ºi altele: documente volatilizate ale sutelor de TIR-uri de þigãri, ale zecilor de trenuri cu cisterne de combustibil, ale nenumãratelor containere cu cafea sau bãuturi care trec, într-o veselie, prin vamã ca prin brânzã, fãrã sã lase urme!
O asemenea cãutare ar fi nu doar periculoasã, dar total de nedorit într-un moment în care s-ar putea naºte o sumedenie de întrebãri legate de activitatea onorabilei instituþii ai cãrei angajaþi trântesc din când în când câte o grevã pentru cã nu le ajung salariile (pe hârtie!).
Încerc sã îmi imaginez ce e în capul dlui Sãpunaru: n-o sã mã apuc eu acum sã scormonesc ºerpãria asta pentru niºte nenorocite de afiºe pe care tot nu le cumpãrã nimeni! Ia sã stau eu, mai bine, în bancã mea, cât mai am de lucru pe aici ºi sã nu fac valuri! Am ieºit curajos pe post, am zis cã nu sunt documente, dar mi-ajunge!
Misterele vãmilor rãmân ºi vor rãmâne de nepãtruns.
N-or sã le dezlege niºte amãrâte de afiºe care nici mãcar n-au dat rezultatele aºteptate...
Titlu: Elogiul simplitãþii
Nr Editie: 16 Data: Thursday 25 May 2000
Dl Ion Diaconescu, venerabilul preºedinte þãrãnist, face parte dintr-o categorie aparte de politicieni. O categorie neclasificatã din lipsã de competitori.
Spre deosebire de majoritatea colegilor sãi din întregul spectru politic, pe domnia sa nu-l caracterizeazã slalomul printre idei, chiþibuºãraia avocãþeascã, specularea nuanþelor ºi tot ceea ce compune arta ascunderii adevãrului în spatele vorbelor. Pe dl Diaconescu îl caracterizeazã meºteºugul de a spune lucrurilor pe nume.
Domnia sa ilustreazã în cel mai autentic mod zicala româneascã: ce-ai în guºe, ºi-n cãpuºe! Degeaba-1 iau reporterii pe departe.Degeaba încearcã sã-1 întoarcã sau sã-1 încurce. Minþile complicate n-au nici o ºansã în faþa minþii limpezi a liderului þãrãnist. Cum a fost deunãzi, dupã moþiunea pedeseristã în legãturã cu privatizarea. Moþiunea a fost respinsã cu 13 voturi. Cifrã cu ghinion? Nicidecum! Dl Diaconescu ni-i dã exemplu pe italieni: la ãºtia se trec moþiunile cu un vot ºi nu mai zice nimeni nimic. Dar au cam lipsit parlamentarii puterii! Au lipsit! - conchide senin prezidentul. Era cât p-aci! Era! - zice iarãºi dl Diaconescu. Dar dacã...? Dacã ce? - întreabã el senin. Pãi, altãdatã... Altãdatã o sã fie la fel!
Mai zi ceva! Tu vii cu cârlige, dar nu prinzi nimic. În aceeaºi zi, apropo de candidaturile dlui Iliescu: cum o sã fie? - insistã reporterul. O sã mã interesez la juriºti - vine, zdrobitor, rãspunsul tehnic la o întrebare artisticã.
Hotãrât lucru: poþi sã-l încui pe orice parlamentar cu ºcoli înalte ºi cu pretenþii filosofice. Dar niciodatã pe dl Diaconescu. De ce? Foarte simplu: dânsul a învãþat sã nu se ascundã în dosul vorbelor. Iese în faþã ºi zice, pe ºleau, ceea ce crede interlocutorul cã n-ar dori sã spunã.Dar ceea ce dl Diaconescu chiar vrea sã spunã. ªi spune... Un veritabil elogiu ai simplitãþii!
Titlu: Partidul cu 160 000 de membri
Nr Editie: 17 Data: Friday 26 May 2000
Iatã o ºtire care mã lasã perplex: în þara noastrã, conform statisticilor, schizofrenia afecteazã 160 000 dintre concetãþeni. Punând mâna pe creioane, reiese cã unul din 150 de români se caracterizeazã prin aceastã stranie capacitate de a îmbina o personalitate bolnavã cu una sãnãtoasã în acelaºi înveliº material. Convins fiind cã personal sunt imun la aceastã maladie (deºi se pare cã tocmai asta este un simptom al bolii) încerc sã depistez printre cei 149 de cetãþeni din jurul meu pe acela care poartã, în mod evident, stigmatul bolii. Al unei boli cu atât mai periculoase cu cât ea nu poate fi, de regulã, diagnosticatã, precum rãceala, cancerul sau râia. Te uiþi la om, îl asculþi, îl pipãi ºi nu-þi dai seama cã peste cinci minute, sau peste o lunã, când va deveni primar - iau un exemplu la întâmplare - se va comporta ca un zbir pe moºia lui taicã-sãu. Va uita pe loc ce-a predicat în campanie ºi va aplica toate nãzbâtiile care pot trece printr-o minte bolnavã. Va închide uºa principalã a primãriei, va dubla numãrul funcþionarilor, îi va lua la palme pe cei veniþi în audienþã, îºi va lãsa nevasta ºi se va încurca cu douã secretare ºi-o juristã, va vorbi în acelaºi timp pe trei telefoane mobile ºi va bate barurile cât e noaptea de lungã. În momentele de luciditate va semna documente oneroase: se va asocia în pagubã cu toþi mafioþii, va concesiona spaþii private pentru benzinãrii pe ºpagã corespunzãtoare, va cãlãtori în lung ºi-n lat pe banii firmelor cãrora li se plãtesc serviciile la minut (ºi nu dupã 5-6 luni, când vin banii de la buget) ºi aºa mai departe. Din când în când omul va fi melancolic, va mângâia pe creºtet copiii întâlniþi în parc ºi va da de pomanã cerºetorilor. Ce e de fãcut? Cum ne putem feri de noi experienþe de acelaºi fel? Cred cã într-un singur mod: obligându-i pe cei 160 000 sã poarte în piept un ecuson cu inscripþia: sunt sãnãtos tun!
ªi formând cu ei un partid cãruia sã i se încredinþeze realizarea strategiei pe termen lung de redresare economicã a României.
Titlu: O loviturã durã...
Nr Editie: 18 Data: Saturday 27 May 2000
... pentru noþiunea de fond de investiþii - care pe pieþele financiare „aºezate" este principala formã de economisire pentru marea majoritate a micilor depunãtori - reprezintã cãderea F.N.I.-ului. Colapsul a fost ajutat, aºa cum se întâmplã de regulã, de panica ce a acþionat ca un accelerator, ducând la incapacitatea de plãþi, care a scos în stradã mii de depunãtori ºi a determinat fuga - ruºinoasã, dar sãnãtoasã - a directoarei Vlas. Dacã pentru aproape oricare altã hibã strict financiarã poate exista un remediu, pentru panicã nu existã nici unul. Mai ales atunci când aceasta se declanºeazã cu uºurinþa la care au condus precedentele experienþe de acelaºi gen. E suficient un semn de neîncredere, o declaraþie pripitã, o manevrã mai dubioasã pentru ca edificiul, ºi aºa fragil al acestor construcþii ridicate pe solul ameninþat de seisme al unei economii nesãnãtoase, sã se prãbuºeascã la fel ca un castel din cãrþi de joc. Îmi permit sã observ, însã, cã jocul la risc al organizatorilor acestor fonduri este dublat, sistematic, de mentalitatea depunãtorului român care, în disperarea generatã de ameninþãrile inflaþiei ºi devalorizãrii asupra economiilor, cautã mereu soluþii-minune. ªi le gãseºte: fie cã se numesc CARITAS, fie SAFI, fie BANKCOOP, fie acum, FNI. Sunt, de regulã, acele promisiuni nerealiste ale câºtigurilor mari în timp scurt. Repet: într-o economie sãnãtoasã aºa ceva nu este posibil. O dobândã mai mare decât media uzualã, o rata de creºtere spectaculoasã induc, din capul locului, neîncredere ºi vigilenþã din partea insituþiilor susceptibile. La noi e invers: cu cât iluzia e mai mare, cu atât prudenþa e mai micã. Principiul chilipirului alimenteazã iresponsabil aceste pãcãleli fãrã ca sã se tragã vreodatã concluzia necesarã. Bag mâna în foc cã, printre cei 300 000 de depunãtori la FNI, o mare parte ºi-au mai încercat norocul ºi la CARITAS, ºi la SAFI, ºi prin alte pãrþi. Noul scandal ne aratã cã nu învãþãm nimic din aceste sinistre experienþe: nici noi, cei simpli ºi naivi - nici ei, cei inteligenþi ºi vigilenþi - ºi aici mã refer la întreaga structurã de supraveghere ºi verificare a mecanismelor financiare. Sub ochii cãreia se produce fiecare nou crah.
Titlu: Apucã de unde poþi
Nr Editie: 19 Data: Monday 29 May 2000
Sãptãmâna trecutã, cu prilejul lansãrii volumului „Turneul Candidaþilor. Ediþia '96" pe care l-am realizat transcriind ºi comentând emisiunile pe care le-am realizat pentru Antena 1 la trecuta ediþie a localelor, academicianul Rãzvan Theodorescu spunea, în cuvântul sãu introductiv, cã asistã cu tristeþe la continua deteriorare a dialogului politic ºi la înlocuirea dezbaterilor de idei ºi programe cu recuzita conflictelor de mahala. Am avut aceeaºi senzaþie urmãrind, cu câteva zile în urmã, „dialogul" dintre doi candidaþi (Viorel Lis ºi Mircea Danieliuc) isprãvit prin ieºirea furtunoasã din studio a celui de-al doilea. Am fost nevoit sã-mi revizuiesc drastic opiniile legate de conþinutul unuia dintre capitolele importante ale volumului amintit: acela dedicat super-finalei Turneului, dintre Victor Ciorbea ºi Ilie Nãstase. La vremea respectivã, m-am simþit excedat de vioiciunea dialogului, de lipsa lui de menajamente ºi chiar de unele dintre excesele verbale. Astãzi, însã, trebuie sã constat cã cele mai „tari" adjective vehiculate atunci („securistule!" ºi „procurorule!") sunt niºte dulci eufemisme fatã de ceea ce ne e dat sã auzim sau sã vedem în bãtãliile zilnice dintre cei 37 de candidaþi care râvnesc scaunul lui Lis. Chestiunea e valabilã - în limitele de rigoare - pentru majoritatea competiþiilor ce vizeazã cea mai importantã funcþie din fiecare oraº mare.Care sã fie explicaþia? Sunt oamenii de acum mai prejos - din punct de vedere intelectual - decât cei de atunci? Bine, dar uneori sunt aceiaºi. Ce se întâmplã ºi de ce?
Cineva îmi atrãgea atenþia asupra mizei. Deºi pentru alegãtori miza e mai micã - consecinþã a dezamãgirilor generate de neputinþa cronicã a gospodarilor - pentru candidaþi ºi pentru cei din spatele lor e mai mare. Investiþia fãcutã în imagine trebuie recuperatã. ªi obþinut ºi un profit - suntem doar în economie de piaþã! De aceea argumentele logice pãlesc în faþa deciziei brutale de a-þi anihila adversarul - ca sã nu te anihileze el pe tine. Turneul candidaþilor devine, pe zi ce trece, un meci de catch: apucã de unde poþi...
Titlu: Frauda electoralã
Nr Editie: 20 Data: Tuesday 30 May 2000
Practica electoralã curentã reþine ca fraudã doar furtul efectiv de voturi. Fie cã acesta se face manual (comisiile cad de acord pe cine sã înalþe ºi pe cine sã coboare, la comandã, ºi procedeazã în consecinþa) sau electronic (procedeu mai sofisticat, ce necesitã dotare ºi softuri bine puse la punct) exemplele flagrante înregistrate pânã în prezent sunt puþine ºi nesemnificative ºi nu se poate susþine în mod serios ideea cã alegerile de pânã acum au fost influenþate de neregulile sesizate de diverºii inspectori care s-au perindat.
Dupã pãrerea mea, însã, se manifestã cu maximã gravitate o altã formã de fraudã electoralã, tratatã cu nemeritatã indulgenþã ºi aducãtoare de mari prejudicii morale. Este vorba despre promisiunile fãrã acoperire care se fac în campania electoralã. Promisiuni aberante, fanteziste, fãrã nici o legãturã cu realitatea, lansate doar de dragul obþinerii unor procente în plus de notorietate sau de voturi. Daca pentru cele fãcute de câºtigãtori ar exista o instanþã de „judecatã" (de genul „contractului" CDR-ist) mai grav este cu cele ale necâºtigãtorilor - pentru cã acestea sunt cele care fac rãul cel mai mare. Candidaþii cu ºanse manifestã, de regulã, o oarecare prudenþã, care lipseºte cu desãvârºire în cazul celor fãrã ºanse. Or, acestea sunt cele care fac rãul cel mai mare. Pentru cã electoratul, dornic de a-ºi vedea problemele cât mai degrabã rezolvate, este tentat sã creadã cã dacã cel eare a promis marea cu sarea ar fi câºtigat, alta ar fi fost viaþa pe pãmânt.
Se constituie astfel tot soiul de mituri electorale care bruiazã realitatea ºi adâncesc sentimentele de nemulþumire dincolo de limitele fireºti, explicabile. Probabil cã legea electoralã ar trebui sã prevadã, într-un capitol special, cum poate fi prevenitã sau pedepsitã frauda de acest tip.
ªi atunci vom putea avea campanii mai realiste ºi candidaþi mai responsabili. Exact opusul celor ce se întâmplã acum.
Titlu: Ciauºu, audiat la Senat...
Nr Editie: 9 Data: Wednesday 17 May 2000
"Ciauºu, audiat la Senat" – titreazã ziarele ºi rãmân pe gânduri încercând sãidentific evenimentul. Ciauºu? Cine-i Ciauºu? ªi de ce sã fie audiat la Senat?
Intru plin de interes în text ºi mã dumiresc: aha! E vorba de „firul roºu". Ãsta e ambasadorul nostru de la Paris despre care Meleºcanu a zis cã ar fi sustras niºte documente din arhiva MAE. Când a fost asta? Pãi chiar înainte de ultimul scandal, cel cu Costea. Dar înainte de asta, ce scandal a mai fost, cã nu-mi mai aduc aminte?
Pãi dacã nu-mi aduc eu aminte, cã e meseria mea, ce sã zicã omul obiºnuit, pe care-l bombardãm zi de zi, cu toate gurile de foc ale mass-media, cu tot felul de scandaluri? Cum sã mai discearnã el între cei buni ºi cei rãi - între cei buni din scandalul „x" ºi cei rãi din scandalul „z"? Cum sã þinã el minte toate astea, cum sã le contabilizeze pentru a ajunge în posesia bilanþului electoral, pentru a-1 alege pe cel mai bun: adicã pe cel implicat în cele mai puþine scandaluri? Pentru cã asta tinde sã devinã regula: omul ºi scandalul! Pentru ca binomul sã funcþioneze au grijã departamentele de specialitate ale partidelor. Securitatea se dovedeºte, peste ani, o mamã bunã ºi generoasã faþã de toþi fiii sãi. Specialiºtii în dezinformare s-au distribuit echilibrat - ºi dupã nevoi - în mai toate formaþiunile angrenate în lupta pentru putere. Participã cu elan ºi cele care n-au nici o ºansã - dar, când e vorba de demolat, ne reclamãm o tradiþie rãmasã nemuritoare de la meºterul Manole încoace.
Aºa cã, ori merge dl Ciauºu la Senat, sã fie audiat, ori nu merge - e tot aia. ªi-aºa lumea aproape a uitat de „firul roºu". Pânã-ºi va face dezvãluirile dl ambasador ºi pânã când Senatul va lua o hotãrâre, probabil cã ne vom întreba din nou: Costea? Care Costea? Ce fel de album? Pentru cã atunci va fi deja în actualitate un nou scandal...
Titlu: Odiosul ºi sinistrul album
Nr Editie: 8 Data: Tuesday 16 May 2000
„Afacerea Costea" a plecat, practic, de la albumul editat de Guvernul României pe banii Bancorexului, la Editions Saintonge din Franþa: „Eterna ºi fascinanta Românie". La puþin timp dupã ce noul regim a început sã(-ºi) punã întrebãri în legãturã cu plãþile fãcute de Temeºan pe semnãtura lui Hrebenciuc, oamenii politici, ziariºti, alte personalitãþi au început sã primeascã prin curier un colet voluminos. În care, dupã ce reuºeai sã elimini cele câteva ambalaje succesive, dãdeai de op-ul cu pricina: un album impresionant prin dimensiuni, calitate graficã ºi - nu în ultimul rând - conþinut.
Nu ºtiu câþi dintre cei care discutã astãzi aprins pe marginea lui au avut curiozitatea sã-1 rãsfoiascã. Sau sã parcurgã mai mult de 10-15 pagini. Este genul de lecturã pe care, de regula, eºti tentat sã o amâni pentru niºte momente de rãgaz care nu mai vin niciodatã. ªi, poate cã ºi acesta este unul dintre motivele pentru care soarta acestuia e tristã ºi nemeritatã. Demonizat cu supra mãsurã, titlul sãu - „Fascinanta ºi eterna.." - a început sã aibã în rândurile publicului conotaþia celebrului „odiosul ºi sinistra". Nemeritat, cum spuneam, pentru cã dincolo de circumstanþele legate de „managementul" acestei faceri - pe care justiþia este cea datoare sã le clarifice - volumul acesta conþine primul exemplu de bani cheltuiþi cu folos (chiar daca prea mulþi) pentru imaginea externã a Ramânie. Sunt, poate, tentat, sã supralicitez, dar el poate sta cu mândrie în orice bibliotecã, alãturi de tomuri de referinþã, pentru cã în conþinutul sau nu s-au strecurat nici teze ideologice, nici propagandã politicã, nici criticã socialã. Este, acolo, o Românie cu adevãrat fascinantã prin autenticitatea sa, prin pledoaria sa intrinsecã pentru creativi- tatea pe care nici o altã încercare de acest gen nu a reuºit sã o atingã.
Restul - de dedesubt - e ceea ce ºtim: rãfuialã, manipulare, lãcomie. ªi acestea eterne...
Titlu: Reflecþii de armindeni...
Nr Editie: -3 Data: Wednesday 03 May 2000
Printre nu puþinele simboluri confiscate de puterea comunistã ºi traduse în limbajul sãu se numãrã ºi „sãrbãtoarea celor ce muncesc" - 1 Mai. Cu aproape aceeaºi nonºalanþã, ignoranþii de dupã '89 s-au întrebat ce mai cautã ea în calendarul liber de orice influenþe ale trecutului. Indiferentã la tribulaþiile de dreapta sau de stânga, ziua de 1 Mai ºi-a continuat nestingheritã cariera de sãrbãtoare mai mult sau mai puþin oficialã, marcând pentru marea majoritate a celor ce muncesc ºi în formule mai puþin conforme cu nomenclatorul tradiþional de „arte ºi meserii", un moment al regãsirii cu natura ºi cu ei înºiºi. ªi, parcã, în nici unul dintre anii ultimului deceniu nevoia românilor de a uita pentru o zi de grijile ce-i împresoarã ºi de a-ºi potoli setea de mai bine cu simbolul devenit tradiþional al „berii cu mititei" nu a fost atât de irepresibilã ca acum. A þinut cu noi ºi vremea, Dumnezeu oferindu-ne o zi însoritã ºi caldã, fãrã duºuri reci de ploaie, ca pe un ultim dar al divinitãþii oferit unor condamnaþi la nefericire.
Am avut ºansa sã parcurg, în aceastã zi, o bunã parte a þãrii. Pretutindeni unde era o poianã înfloritã, o luncã de râu, o margine de pãdure, puzderia de lume mi-a dat sentimentul unui exod în masã al oamenilor spre origini ºi spre semnificaþiile a douã sãrbãtori - una laicã ºi una religioasã - pe care calendarul ºi întâmplarea le-au unit cu dibãcie. Am simþit cã pentru acest scurt rãstimp cu toþii au încercat sã se simtã mai liberi, mai buni, mai fericiþi, chiar, decât sunt în mod obiºnuit.
Pentru o zi, ba chiar pentru douã, românii au fost mai încrezãtori în viitorul lor ºi li s-a pãrut cã drumul spre nicãieri din sondaje este, totuºi, cãlãuzit de o luminiþã ce-ºi trage flacãra din ritualul magic al învierii. Al învierii speranþei...
Titlu: De ce trãim atât de prost
Nr Editie: -2 Data: Thursday 04 May 2000
Mi-a revenit,: obsesiv, în minte, în ultimele zile, întrebarea unui cunoscut, belgian, împreunã cu care am fãcut, în urmã cu câþiva ani, un tur prin þarã: „Dacã aveþi o asemenea þarã, de ce trãiþi atât de prost?". Întrebare legitimatã de o realitate cât se poate de concretã: avem, într-adevãr, o þarã excepþional dotatã de cãtre bunul Dumnezeu cu de toate: resurse naturale, climat blând, varietate geograficã, unitate spiritualã, perenitate istoricã. În România poþi gãsi tot - sau aproape tot - ce þi-ai dori, sau ºi-ar dori cel care ne viziteazã. Apropo de asta, fac un nou recurs la anecdotã: se spune cã dupã ce Dumnezeu a terminat de împãrþit între naþiuni suprafaþa lumii, cineva i-a atras atenþia cã a uitat România. Aha! - a zis Atotpu- ternicul. Nu-i nimic, rezolvãm! ªi a luat de la fiecare câte ceva. Un pic de munte de la Elveþia, ceva mare de la Italia, ºesuri ºi vii de la Franþa, pãºuni de la Germania ºi aºa mai departe. Vãzând rezultatul, consilierii au avut obiecþii: pãi, bine, Doamne, România asta iese mai bine ca toate celelalte! E drept? La care bunul Dumnezeu, cu un zâmbet înþelept în colþul gurii, le-a rãspuns: staþi puþin, sã vedeþi ce popor îi dau!
Aºa sã fie oare? Sã nu ne meritãm þara pe care o populãm? Sã fim, din punct de vedere uman, sub calitatea ei strict „materialã"? Sã fie pãcat cã. o asemenea frumuseþe de þarã este... locuitã?
Fie-mi permis sã cred cã uneori suntem cam (prea) aspri în judecãþile pe care le facem la propria noastrã adresã. Acest exces vine dintr-o fireascã nemulþumire faþã de modul în care ne miºcãm într-un moment de istorie de la care aºteptãm imens. Au trecut, deja, zece ani în care nici una dintre fru- moasele promisiuni ale zilei de 22 decembrie nu pare a se fi împlinit. Nici Reforma, nici Privatizarea - ca sã dau doar douã dintre obiectivele fundamentale ºi sã le las baltã pe toate celelalte. Cu voia dumneavoastrã, însã, cred cã existã o proinisiune împlinitã. Ultima pe listã: este aceea care face ca astãzi sã putem vorbi atât de vehement ºi de categoric ºi de fãrã teamã despre neîmpliniri, despre promisiuni nerespectate, despre piedicile subiective puse în calea unui drum despre care nu prea mai ºtim unde va duce. Ea se numeºte libertatea cuvântului ºi, dupã modesta mea pãrere, ea face cât toate celelalte la un loc, fãrã ca noi sã reuºim sã-i realizãm adevãrata semnificaþie. Asta apropo de sãrbãtoarea libertãþii presei...
Titlu: 0 nouã stupiditate fiscalã
Nr Editie: -1 Data: Friday 05 May 2000
Impasul intelectual în care se aflã Ministerul de Finanþe ºi Guvernul în general se vede cu ochiul liber ºi din ultima mãsurã luatã: aceea a impozitãrii celor care lucreazã pe convenþii civile, la fel ca ºi cei angajaþi cu carte de muncã. Desigur, mãsura poate avea ºi o explicaþie „nobilã": în felul acesta se contracareazã tentativele de sustragere a angajatorilor de la plata unor obligaþii cãtre stat! E adevãrat cã tot mai mulþi patroni - în special din sectorul privat - au recurs în ultima vreme la o astfel de mãsurã. N-ar trebui, însã, sã procedãm ºi noi ca M.F. ºi sã confundãm cauzele cu efectele. Pentru cã acest lucru se întâmplã pe fondul unei stãri de lucruri anormale: în crizã de venituri la buget, statul supraimpoziteazã douã surse considerate ca sigure: salariile ºi benzina! Nu doresc sã discutãm acum despre benzinã. Vorbim despre salarii: practic, orice angajare cu carte de muncã (varianta normalã, fireascã în orice economie sãnãtoasã) înseamnã, de fapt, o dublare a cheltuielilor. Mulþi nu-ºi pot permite acest efort din cauza scãderii continue a ritmului de dezvoltare economicã. Stagnarea ºi-a spus cuvântul în cel mai dramatic mod în momentul în care rândurile ºo- merilor nu s-au mai îngroºat preponderent de la stat, sectorul privat devenind în ultimii ani principalul furnizor de disponibilizãri. Tot mai mulþi patroni au încercat sã-ºi salveze afacerile scãzând povara impozitelor pe salarii ºi folosind o parte a forþei de muncã prin contractele civile, mai „economice" – chiar dacã nefavorabile celor care au nevoie de vechime în cartea de muncã! Dar, pânã la pensie, oamenii trebuie sã mãnânce azi! Ei bine, în loc sã-ºi foloseascã capetele ºi sã încerce sã intuiascã asupra cauzelor, domnii Reneº & Dobrescu ºi alþii ca ei dau cu bâta în efecte. De acum o angajare cu contract civil este la fel de costisitoare ca una cu carte de muncã. Dupã mintea celor mai sus citaþi, patronii se vor repezi sã intre în legalitate ºi bugetul va fi adãpat din greu cu venituri! Facem pariu pe ce vreþi dumneavoastrã cã în urmãtoarele luni aceste venituri vor scãdea, cã se va lucra tot mai mult „la negru", fãrã nici un fel de forme? Cã ºi cei care n-au folosit pânã acum metoda o vor folosi? ªi - mai ales - cã aceastã mãsurã stupidã nu loveºte întreprinderile de stat (care, ca ºi pânã acum, nu-ºi vor plãti taxele), ci doar sectorul privat, de la care se aºteaptã revirimentul economic? Este o nouã stupiditate fiscalã care îndepãrteazã ºi mai mult ºansele unei reveniri la normal - revenire pe care doar o politicã flexibilã, stimulativã în domeniul salarizãrii ar putea-o aduce. ªi alþi miniºtri...
Titlu: Mãi, sã fie!
Nr Editie: 0 Data: Saturday 06 May 2000
Nu ºtiu la alþii cum e, dar la noi când trebuie sã se întâmple ceva, apoi se întâmplã exact la momentul care trebuie. Nu mai departe chestia cu „firul roºu". Era de prin '95, povestea. Prin '97 au aflat despre ea ºi noii locatari de la Cotroceni. N-au prea bãgat-o în seamã pânã taman în 2000, când a început campania electoralã ºi când foºtii locatari ai Cotrocenilor pãreau sã se întremeze. Nu vorbesc aici de problema în sine, ci de oportunitatea ei la momentul potrivit.
Cam la fel ºi chestia cu deturnarea sau spãlarea de bani de cãtre românul din Franþa, care s-a dat (o fi ºi fost) consilier al preºedintelui Iliescu ºi în legãturã cu care s-a re-declanºat acum o anchetã în capitala Franþei. Omul a mai fost cercetat acum vreun an, bãgat niþel ºi la puºcãrie de unde i s-a dat drumul pe motiv de boalã (cam ca Duduianu al nostru sau Costel Constantin, ãia de nu prea suportã detenþia). Eram cât pe ce sã cred cã justiþia francezã e un soi de buldog care, o datã ce ºi-a înfipt colþii într-un crac de pantalon, nu-i mai dã drumul. M-a lãmurit însã un post de televiziune al cãrui corespondent la Paris l-a intervievat pe singurul ziarist.care a scris despre caz. ªi acesta a scãpat porumbelul din gurã: noua anchetã a fost declanºatã în urma unei sesizãri anonime adresate unei instituþii specializate franceze. Gazetarul nu deborda de entuziasm. Ba, dimpotrivã, se temea sã nu fie vorba despre o intenþie de manipulare venitã din partea unor cercuri politice sau servicii secrete interesate. „La noi sunt cercetaþi ºi vinovaþi ºi nevinovaþi - tocmai pentru a se stabili adevãrul" - zice colegul de pe Sena.
Dar dumneavoastrã ce credeþi? - insistã colegul de pe Dâmboviþa, conform, probabil, indicaþiilor primite. „Eu nu cred nimic. Justiþia va decide!".
Mãi, sã fie! Anonimã, deci? Exact la þanc? ªi ãla nu crede pânã nu vede – nu ca la noi. Ce fel de presã mai e asta? Ce fel de justiþie mai e aia?
Dar, mai bine - vorba colegului – sã aºteptãm. Sã vedem ce mai picã... La þanc...
Titlu: Cântarea României – faza pe Tranziþie
Nr Editie: 1 Data: Monday 08 May 2000
"Cântarea României" îºi vãdeºte adevãratele virtuþi abia astãzi. Marea competiþie a culturii de masã pãºeºte pe noi culmi o datã cu talentele autentice pe care le dã politica la ivealã. Ce teatru de amatori, ce brigãzi artistice, ce formaþii corale pe vremea Rãposatului! Le vedem astãzi, în întreaga lor splendoare. Nu mai departe de sceneta comica pe care o joacã de câteva zile pe marea scenã a þãrii domnii Bãsescu ºi Marga. Primul joacã rolul de ministru al Transporturilor. Al doilea - de ministru al Educaþiei. Joacã de sã juri cã sunt adevãraþi! Piesa în care au fost distribuiþi este în mai multe acte ºi are o intrigã simplã: studenþii, faþã în faþã cu ceferiºtii. În primul act, cel ce se dã drept ministrul Transporturilor iese în scenã ºi zice: de Paºti, dãm bilete la tot cartieru' Regie. Sã meargã studenþii acasã gratis. Sã vadã cã sunt iubiþi de ceferiºti! Dar când se întorc, sã se scobeascã domn' ministru al educaþiei (jucat ºi el de amatorul Marga) în buzunare ºi sã ne dea datoria care o are. De nu, nu mai pupã un student cãlãtorie cu trenu'! Ministrul Marga iese ºi el ºi zice: ascultaþi-l pe ãsta, ce prostii spune! De ce sã-i dau eu bani dacã Bugetul nu-i dã? ªi ce, sunt trenurile lui?.Sunt ale noastre, ale întregului popor! ªtim noi de ce e supãrat: dacã biletele sunt gratuite - cine mai „cotizeazã" la Naºu'! ªi iese din scenã. Intrã, din nou, Bãsescu: Auzi, obrãznicie! Ce ºtiu ãºtia de la învãþãmânt cum e pe calea feratã primãvara! Nu-i ca toamna! E cu totul altfel! ªi mai bine ºi-ar vedea de ºpãgile lor de la examene decât sã ne caute pe noi de bube! ªi iese.
Intrã, iar, Marga: Cine? Bãsescu? Un neisprãvit! N-are nici bacalaureatu' ºi vrea sã conducã trenul ca pe vapor! Dacã nu ne dã bilete gratuite, nu-i mai dãm nici noi...
Nu ºtiu ce. În culise, regizorul – unul mic, cu ochelari ºi pãr grizonat - se uitã pe scenarii ºi nu recunoaºte nimic. Textul de pe scenã nu seamãnã nici o iotã cu cel din script. Sala, însã, habar n-are ºi aplaudã în neºtire. Avem, dom'le, niºte amatori de geniu!
Titlu: ªedinþã de Guvern...
Nr Editie: 2 Data: Tuesday 09 May 2000
Ca de obicei, lumea se strânge greu la ºedinþa de Guvern. Unii mai au de vorbit la mobil, pe hol, alþii ºi-au uitat proiectele de legi la birou ºi trimit ºoferii sã le aducã urgent; Stoica se uitã la ceas - el, are n-are treabã, la doiºpe trecute fix pleacã la conferinþã de presã. Apare, în sfârºit, precedat de purtãtoarea sa de cuvânt, premierul - un tip subþirel, cu ochelarii în vârful nasului, figurã tipicã de premiant al clasei. La locurile lor sunt doar cei 5 din maximumul de 7 udemeriºti cu drept de participare la reuniunile Executivului, cu hârtiile în faþã ºi cu pixurile în mâini. Se citeºte ordinea de zi. Brusc, ministrul Sãnãtãþii, Hajdu Gabor, erupe: domnule prim-ministru, trebuie aprobatã urgent Hotãrârea de scutire de taxe vamale a protezelor. Altfel ne ridicãm în cap toþi handicapaþii. ªi-aºa nu mai am trai cu ei... Da, desigur, zice premierul, dar n-apucã mai mult, cã sare de la locul lui Remeº: ºtiþi, domnule ministru; cã nu dumneavoastrã trebuie sã faceþi aceastã Hotãrâre, ci noi, Finanþele? Pãi cum s-o faceþi dv., cã habar n-aveþi despre ce e vorba? N-om avea noi habar, dar numai Finanþele pot propune aceste exceptãri. Altfel nu sunt valabile. Ni le dictaþi, noi le scriem, dupã aia le aprobãm. Nu cred cã e corect, dom' Remeº. Nici dacã vi Ie dicteazã nu e sigur cã veþi înþelege despre ce e vorba. Iatã, vã dau un exemplu:" protezã rigidã pentru penis! ªtiþi ce-i asta?
Moment de liniºte jenantã. Dupã care, Remeº, aruncând o privire în jur, spune calm: rog doamnele prezente sã mã ierte - ºi se uitã cu înþeles spre ministresele Dobrescu ºi Norica Nicolai - dar dumneavoastrã, domnule ministru, ºtiþi cã, dacã veþi promova aceastã hotãrâre în forma prezentã, peste vreo 8-9 luni când vor veni la putere prietenii noºtri din Opoziþie ºi vor lua la puricat Hotãrârile, aþi (...)*-o? Nu proteza, bineînþeles.
Dupã care s-a trecut la urmãtorul punct pe ordinea de zi.
*Ternien nereproductibil în scris.
Titlu: Sfeºtanie cu premieri
Nr Editie: 3 Data: Wednesday 10 May 2000
Zilele trecute, am avut prilejul sã particip la o manifestare mai puþin obiºnuitã ºi derulatã înþr-un mod mai puþin „ortodox" (în ciuda ceremonialului), ca sã spun aºa. Un întreprinzãtor dotat cu multã voinþã ºi cu un car de optimism - pentru cã trebuie sã recunoaºtem cã momentul nu este deloc prielnic iniþiativelor ºi riscului - a hotãrât sã dea o alurã semioficialã începerii activitãþii întreprinderii sale producãtoare de profile metalice pentru amenajãri interioare cu gipscarton. Firma este unicã în þarã, pânã sã înceapã ea producþia aceste repere se importau în totalitate. Cu banii strânºi pânã acum ºi eu credite împovãrãtoare, patronul a cumpãrat de la Electrotehnica o halã care stãtea degeaba (plãtind pentru ea la FPS de douã ori cât face!), a dotat-o cu utilaje moderne, a amenajat-o dupã toate regulile, a construit vestiare ºi grupuri sanitare cum n-au nici unele hoteluri, a concentrat într-un pavilion interior activitãþile administrative ºi împreunã cu un grup de prieteni ºi colaboratori, a hotãrât sã facã o slujbã religioasã ca sã meargã bine treaba (tot în Dumnezeu ne e nãdejdea). A venit pãrintele din Bolintin ºi au venit ºi... doi premieri: Vãcãroiu ºi Vasile, alãturi de alþi câþiva demnitari din feluritele guverne perindate pânã acum. Pentru jurnalistul obiºnuit cu soboruri de preoþi ºi premieri în exerciþiu, festivitatea de la CONDEM a avut doza ei nu doar de inedit. Ci ºi de ºoc. Pentru cã ambii premieri (foºti) au fost de acord cã ceea ce fãcea întreprinzãtorul era un act vecin cu sinuciderea: pãi când s-or pune ãºtia pe capul dumitale cu controalele, adio productivitate! ªi tabla, tabla cum þi-o dau cei de Galaþi? La ce preþ? Cu ce ºpagã? ªi ãºtia care importã, crezi cã or sã stea cu mâinile în sân ºi or sã te lase sã le omori afacerile cu preþurile tale?...
ªi aºa mai departe. Întreprinzãtorul nu s-a lãsat impresionat. Dacã era impresionabil, nu se apuca de treaba asta. Impresionanþi au fost, însã, cei doi domni premieri: odatã coborâþi din fotoliul de la Victoria, ambii au devenit realiºti, plini de bun simþ ºi înþelegere, partizani pe viaþã ai iniþiativei private pe care o sugrumã, ca de obicei, doar Puterea...
Titlu: Fiecare cu Costea lui
Nr Editie: 4 Data: Thursday 11 May 2000
„Scandalul Costea", cu toatã inflamarea sa din ultimele zile, nu va duce departe. Zic eu. De ce? Pentru cã dupã ce cei citaþi vor fi mers la Parchet sã dea declaraþii procurorilor francezi, dupã declaraþiile fulminante pe care le vor face referitor la manipularea electoralã din acest caz, dupã ce francezii se vor întoarce la ei acasã spre a-ºi vedea de treburi (apropo: zelul ãsta are o explicaþie: dacã un mare om de afaceri, acuzat de malversaþiuni financiare, nu s-ar fi sinucis nu de mult, datoritã lungimii nepermise a anchetei, Parchetul lor nu s-ar fi dat chiar aºa peste cap sã finalizeze o anchetã începutã în urmã cu aproape doi ani), subiectul va dispãrea treptat din paginile ziarelor pentru cã cineva va avea grijã ca „piaþa" sã fie alimentatã cu un nou scandal, mai convenabil doar uneia dintre pãrþi decât acesta, care riscã sã afecteze pânã la urmã ambele tabere. Nici n-aº zice cã subiectul meritã o asemenea ofensivã mediaticã. Pentru cã despre ce este vorba la urma-urmei? Despre un om de afaceri, aflat în bune relaþii cu Puterile de la Bucureºti, care ºi-a dat în petic cu o serie de afaceri pe care n-a putut sau n-a ºtiut sã Ie conducã mai isteþ. Ce-au fãcut oamenii politici implicaþi – atât cei din PDSR ºi APR, cât ºi cei care le-au succedat la Cotroceni? Au avut naivitatea (prefer, sã folosesc acest termen) sã creadã cã patronul româno-francez va putea sã-i ajute în demersul lor politic. Au avut imprudenþa sã accepte bunele lui oficii ºi atenþii, negândindu-se cã s-ar putea întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Nimeni n-are de câºtigat din exacerbarea acestui scandal: pânã la urmã, e treaba lui ºi a franþuzilor (dacã n-o fi cumva ºi treaba noastrã, mai mult decât suntem tentaþi sã credem). Episodul Costea nu e singular. El a fost precedat de episodul Mureºan, ca sã dau un singur exemplu. Circula, pe vremuri, un banc despre bunii români care în timpul rãzboiului adãpostiserã câte un evreu în pivniþã, pentru a binemerita apoi din partea seminþiei acestuia.
În politicã se pare cã mai fiecare om cu greutate are în pivniþa intereselor lui câte un Costea. Pentru orice ocazie...
Titlu: Cu sula-n Costea...
Nr Editie: 5 Data: Friday 12 May 2000
Iþele afacerii francofone devin tot mai încurcate, protagoniºtii se întrec în declaraþii contradictorii, iar cel care prin acþiunile sale a declanºat-o promite sã vinã în curând cu revelaþii; senzaþionale. De parcã mai senzaþional decât cele de pânã acum ar fi cu putinþã...
Pânã atunci, un strat consistent de mâzgã se aºterne pe figurile reprezentanþilor clasei noastre politice fãcându-i de nerecunoscut sau fãcându-i sã semene unul cu altul pânã la confuzie. Sau confundare. „Afacerea Costea" ne ajutã sã radiografiem mecanismul uneia dintre cele mai eficiente forme de corupþie politicã - maladie de care societatea româneascã suferã cronic încã din ianuarie '90. Pentru cã atunci au început sã-ºi facã apariþia tot felul de „emisari" ai finanþelor occidentale care doreau sã facã, cu orice preþ, ceva pentru România. Argumentul acesta nobil muia rapid inimile celor nimeriþi la cârmele unei þãri dezorientate ºi tot mai imunã la criterii de valoare. Iar când dorinþele sincere ale binefãcãtorilor se însoþeau de o masã copioasã la un restaurant de lux, de o cãlãtorie în strãinãtate – pentru a vedea pe viu standardele la care aspirãm - ba ºi de câte o ,diurnã" neoficialã strecuratã discret în buzunare, ultimele bariere, de prudenþã erau definitiv înlãturate. N-am sã fac aici -îmi propun sã o fac cu un alt prilej - o listã a tututor aventurierilor, agenþilor dubli sau tripli, a nerealizaþilor care au reuºit sã dea lovitura cumpãrând pe nimic conºtiinþele celor care nu doreau sã-ºi vândã þara. Nu exclud faptul cã unii au fost de bunã credinþã - ºi aici îi includ cu toatã convingerea pe cei doi preºedinþi cãzuþi în plasa abil întinsã de Costea – dar vinovãþia lor moralã este cu atât mai micã cu cât aveau la dispoziþie suficiente mijloace sã depisteze aceste gesturi încãrcate de dubioºenie.
Rezultatul nefericit este cã astãzi un întreg pluton reprezentativ de politicieni de toate culorile se vede în postura incomodã de a i se pune „sula-n Costea" - ca sã parafrazez o zicalã devenitã celebrã în februarie '90 - ºi de a nu avea explicaþiile corespunzãtoare pe care le aºteaptã un electorat tot mai exasperat de incompetenþa ºi imoralitatea ce-1 copleºesc.
Titlu: Teatrul ºi politica
Nr Editie: 6 Data: Saturday 13 May 2000
La o recentã întâlnire informalã - aniversarea unui general de poliþie - actorul Vladimir Gãitan ºi-a manifestat nemulþumirea faþã de faptul cã presa trateazã sistematic arta dramaticã într-o tonalitate minorã, fãcând referiri la viaþa politicã.
Actorul nu înþelegea de ce un preºedinte trebuie „sã iasã în scenã"; de ce un prim-ministru sã „evolueze pe o anumitã partiturã"; de ce o discuþie despre buget, de pildã, e musai sã constituie „punctul culminant" al „stagiunii" parlamentare; de ce o dezbatere în Senat trebuie sã fie „dramaticã". În general, refuzã sã accepte aceastã „inversare de roluri", în care politica este vãzutã ca o piesã de teatru, cu dis- tribuþii mai proaste ºi mai bune, cu stagiuni catastrofale sau cu actori fãrã talent.
Iatã, însã, cã viaþa pune capac acestei mutaþii, oferindu-ne reversul: transformarea scenei propriu-zise într-o arenã politicã, în care se fac afaceri veroase, se dã ºi se ia mitã, se sfideazã normele democratice, se manifestã liberul-arbitru ºi tendinþele totalitare. Ce mai încolo-încoace: viaþa teatralã devine un câmp de manifestare a... obiceiurilor politice. Ce s-a întâmplat recent la Teatrul Nottara, cu cei doi directori acuzaþi de afaceri necinstite ºi luaþi în colimator de Parchet, sau la Teatrul Cluj-Napoca, unde directorul Dorel Viºan le-a devenit odios colegilor sãi, demonstreazã influenþa nefastã a politicii asupra teatrului, marcând un transfer de termeni ºi idei deloc agreabil, exact opusul celui reclamat de Vladimir Gãitan.
Titlu: Lipitorii
Nr Editie: 7 Data: Monday 15 May 2000
O nouã profesie complexã ºi-a fãcut apariþia în nomenclatorul neoficial, o datã cu alegerile locale din acest an. Ea a mai fost practicatã sporadic ºi în afara unor norme de calitate ºi eficienþã încã din scrutinurile trecute. Acum este prima datã când a fost pusã pe baze profesioniste.
„Lipitorii” sunt persoane cu vârste cuprinse între 10 ºi 50 de ani, de regulã fãrã o ocupaþie stabilã, dar care au la activ experienþe multiple: stagii prin canale, spãlãri de parbrize, furturi din buzunare, comisioane diverse, comerþ cu amãnuntul din uºã-n uºã. Pe baza unor criterii de ºefii lor ºtiute, au fost reuniþi în echipe complexe, antrenate sã facã faþã oricãrei situaþii ºi s-au prezentat cu aceastã ofertã în faþa partidelor politice sub sloganul: dacã aveþi ceva de lipit, doar noi putem sã o facem în aºa fel încât sa dureze!
Partidele i-au primit cu braþele deschise ºi le-au dat pe mânã tot ce aveau ele mai de preþ: afiºele electorale! Datoritã lor naþiunea este astãzi privitã de milioane de ochi ai candidaþilor prezenþi nu doar pe panourile de afiºaj - poate cel mai puþin acolo -ci peste tot unde mintea ºi mâna lipitorilor au cutezat: pe stâlpi, pe bãnci, pe indicatoarele rutiere, pe balcoanele clãdirilor, pe geamurile blocurilor, în general peste tot ceea ce oferã o suprafaþã cât de cât platã ºi greu de ajuns la ea Pentru cã ºtiinþa lipirii afiºelor are ca pivot de acþiune aceastã inaccesibilitate faþã de duºmanii de moarte ai lipitorilor: „rãzuitorii”! Aceºtia sunt tot niºte lipitori, renegaþi, care în loc sã creeze, distrug! În loc sã lipeascã, dezlipesc! Sau lipesc peste ce era lipit! A devenit o adevãratã artã ca panourile mari ale unor candidaþi sã fie decorate artistic cu modele inedite de afiºete care pun în evidenþã defectele primilor.
Bãtãlia surdã de pe frontul afiºelor electorale rãbufneºte ºi în presã: se aude despre încãierãri sângeroase, stropite cu aracet, despre victorii sau înfrângeri zdrobitoare, despre fugãriri ºi fugãriþi...
O istorie a democraþiei electorale în România nu se va putea scrie fãrã a se aloca un capitol special acestor eroi din umbrã: lipitorii ºi rãzuitorii!
Titlu: Bomba cu neuroni
Nr Editie: 21 Data: Wednesday 31 May 2000
Spuneam, într-un destul de recent „punct pe Y", cã „scandalul Costea" va face purici pânã la urmãtorul, dupã care va intra la „conservare" pentru a putea fi utilizat în campania electoralã din toamnã, când se va face bilanþul bilelor negre ale Puterii ºi Opoziþiei. ªi iatã cã am avut confirmarea: mai întâi F.N.I., apoi B.C.R. N-am sã revin asupra circumstanþelor în care s-au lansat aceste noi scandaluri. Voi insista asupra caracterului special al acestei faze: atacul frontal la adresa sistemului financiar. Un sistem aflat ºi aºa în echilibru precar, ca urmare a ºirului aproape continuu de falimente frauduloase care au angrenat economiile pãturilor sãrace ale societãþii („barosanii" au avut întotdeauna informaþii ºi mijloace pentru a se salva înainte de scufundarea navelor).Spuneam cã poporul român, aflat sub presiunea nemiloasã a inflaþiei ºi devalorizãrii, n-a reuºit sã obþinã imunitate la trucurile de acest fel. Cei care s-au fript cu CARITAS-ul s-au fript, în general, ºi cu SAFI, ºi cu ALBINA, ºi cu BANKCOOP, pe un traseu pe care a fost cãutat, cu disperare aproape, chilipirul, procentul în plus, dividendele maximale. Sistematic aproape, aceastã cãutare a sfârºit în haos, lacrimi, deznãdejde. Cei pãcãliþi îºi varsã nãduful pe guvern, pe BNR, pe automobiliºtii cãrora li se blocheazã drumurile, uitând cã, de fapt, nimeni nu i-a împins într-o astfel de aventurã. F.N.I.-ul repetã, în linii mari, istoria SAFI. Cu deosebirea cã, de aceastã datã, cu toate imprudenþele legate de achiziþiile de acþiuni necotate, acesta ar fi putut sã supravieþuiascã ºi sã meargã mai departe. Panica i-a fost, însã, fatalã. Aceeaºi panicã ce a fost îndreptatã asupra B.C.R. Aceeaºi panicã declanºatã de telefoane anonime, zvonuri, supoziþii. În spatele lor se aflã, evident, o acþiune concertatã. Mi-aº permite sã afirm cã nu una politicã. Aici este vorba despre concurenþã, despre interese, despre înlãturarea de pe piaþã a competitorilor incomozi, despre acapararea unor segmente de piaþã la preþurile cele mai mici. Este, fãrã îndoialã, o formã de terorism: terorismul financiar cãruia-i cad victime mulþimile de deponenþi care-ºi puseserã ultimele nãdejdi în F.N.I., în SAFI, în ALBINA. Este direcþia în care organismele abilitate ar trebui sã acþioneze nu doar cu mai multã hotãrâre, dar ºi cu mai multã competenþã, pentru cã aici se lucreazã cu „bomba cu neuroni" - cea mai perfidã ºi devastatoare armã pe care a inventat-o tehnologia acestui final de mileniu.