Titlu: Marºul triumfal spre NICÃIERI!
Nr Editie: -29 Data: Saturday 01 April 2000
Sondajele de opinie sunt un rãu necesar - par sã constate mai ales cei care având motive mai mult sau mai puþin personale - ne obiºnuiserã cu contestarea violentã a rezultatelor acestora. Nu ºtiu dacã sunt un „rãu" - dar necesare sunt, fãrã nici un dubiu. Este, practic, singura modalitate prin care se poate lua pulsul organismului social, singurul mod prin care se poate diagnostica sãnãtatea sau suferinþa unei colectivitãþi. Avem, de acum, o cazuisticã sugestivã pentru „fiºa de observaþie" a bolnavului numit România. Cele mai prestigioase instituþii de profil - CURS ºi IMAS – elaboreazã periodic sondaje cu grad înalt de credibilitate din care chiar ºi nespecialiºtii pot realiza mersul lucrurilor. Cel mai recent - cel elaborat de cãtre IMAS, la solicitarea Antenei 1 - corespunde, în linii generale, constatãrilor din sondajul de acum o lunã efectuat de CURS. În sensul 'cã PDSR - principala formaþiune a Opoziþiei - continuã sã recolteze opþiuni determinate de prestaþia tot mai neprofesionistã a actualei guvernãri. De asemenea, liderul Ion Iliescu atinge procentajul cel mai înalt (44%) din acest an, concomitent cu pierderea a câte 1-2 procente pe care o înregistreazã principalii sãi contracandidaþi - Meleºcanu ºi Constantinescu. Existã, în aceastã evoluþie, o lecþie implicitã de care organizatorii viitoarelor campanii electorale ar trebui sã þinã cont: impactul minim sau nul al demersurilor negative. Afacerea cu „firul roºu" pare sã fi fost o banalã furtunã în paharul cu apã al presei, „valurile" fãcute netrecând, rampa în conºtiinþa publicã. Mai spectaculoasã este ascensiunea PDSR-ului, cãruia, dacã dumi- nicã ar fi alegeri, nu i-ar mai lipsi decât cele 4 procente ale UDMR-ului pentru a forma guvernul! Dincolo de toate constatãrile din sondaj, una mi se pare a fi pe cât de sugestivã pe atât de întristãtoare: faptul cã unul din cinci români crede cã nu mergem într-o direcþie greºitã, ci cã mãrºãluim spre NICÃIERI! Semnificaþia acestei convingeri dramatice ar merita sã fie disecatã de specialiºti în psihologia maselor - iar concluziile sunt sigur cã vor fi tulburãtoare.
Titlu: Martirul Stoica ºi trãdarea
Nr Editie: -15 Data: Tuesday 18 April 2000
DI Valeriu Stoica începe sã capete - în ochii celor care înþeleg politica în felul în care doresc politicienii – o aurã de martir. Lupta sa solitarã pentru reformarea justiþiei se izbeºte de zidul de indiferenþã al partidelor din Coaliþie ºi de gradul de ostilitate al Opoziþiei. Reforma în justiþie este fundamentalã, fãrã ea nu se pot demara procesele de reformare din multe alte domenii. Or, pachetul de legi – vreo 20 la numãr, între care se iþesc cu un cap deasupra Codul Penal ºi Codul de Procedura - zace pe biroul ministerului pentru cã Parlamentul nu ºi-a gãsit, în trei ani, timp pentru a-l discuta. În aceste condiþii, concluzioneazã logic delfinul liberal, singura soluþie este... încã o revoluþie: adicã adoptarea lor prin asumarea responsabilitãþii Guvernului.
Numai cã Guvernul, care nu e doar liberal, mai e ºi þãrãnist, ºi democrat, ba chiar ºi udemerist, nu prea e de acord. Sã vedem, totuºi, ce e prin tomurile alea - zice gânditor dl Diaconescu. Nici n-am avut timp sã rãsfoim cele vreo 700 de pagini – se plânge Radu Berceanu; iar ungurii dlui Marko Bela au nevoie ºi de niscai traduceri...
Ceva este la mijloc, de nimeni nu marºeazã la iniþiativa liberalã. Existã o suspiciune, de înþeles, faþã de aceºti maeºtri ai fitilelor ºi ai promovãrii discrete a intereselor proprii care sunt liberalii ºi cãrora nimeni n-are curaj sã le dea mânã liberã într-un moment atât de delicat ca acela al sfârºitului de mandat electoral. Oamenii - mai ales când sunt la putere, dar pe cale de a o pierde - nu prea iubesc surprizele. Doresc sã ºtie mai exact cu ce se aleg de pe urma „sacrificiilor" fãcute pentru binele naþiei. Iar dl Stoica, care nu întâmplãtor a tergiversat pânã spre un moment în care spera sã punã sula timpului în coasta Parlamentului, are de ce sã fie supãrat pentru trãdarea aliaþilor.
Vorba aceea: trãdare - dar sã ºtim ºi noi!
Titlu: Pierderile colaterale ale dlui Constantinescu
Nr Editie: -14 Data: Wednesday 19 April 2000
Într-un discurs „de export", preºedintele Constantinescu recunoaºte faptul cã, în sondajele -de opinie, cota sa a scãzut dramatic: „Am pierdut peste 20 de procente numai datoritã poziþiei pe care am luat-o faþã de rãzboiul din Kosovo!".
Orice analist de bun simþ trebuie sã recunoascã faptul cã în aceastã afirmaþie existã un sâmbure de adevãr. A fost un moment dificil în care guvernanþii au fost nevoiþi sã se plaseze pe o coordonatã net diferitã de aceea a sentimentelor publicului. ªi asta pentru un motiv cât se poate de simplu: publicul nu face politicã, în timp ce politicienii de aia sunt politicieni. Existã raþiuni clare - ºi au fost îndelung dezbãtute – pentru care opinia publicã româneascã, în zdrobitoarea ei majoritate, nu a susþinut atacurile împotriva Serbiei.
Oamenii ºi-au dat seama ca ceva nu era în ordine în acest rãzboi nedeclarat, izbucnit ca din senin ºi spart în capul populaþiei ºi nu al responsabililor sãi politici. în acelaºi timp - ºi aici paradoxul mi se pare a fi doar aparent - aceeaºi majoritate continua sã doreascã integrarea în structurile NATO, rãzboiul afectând doar într-o micã mãsurã procentul susþinãtorilor sãi. Asta înseamnã cã bunul simþ popular, naþional aº zice, fãcea o distincþie clarã între o acþiune, o poziþie de conjuncturã, ºi un principiu de duratã.
Din pãcate pentru dl Constantinescu, nici dânsul ºi nici ceilalþi reprezentanþi ai clasei politice nu ºi-au putut permite sã aibã bun simþ. Au fost nevoiþi sã vâsleascã împotriva curentului. Ceea ce li se poate reproºa cu adevãrat este faptul cã manifestarea lor ar fi trebuit sã poarte mai mult însemnele decenþei. Înghiþim cu demnitate hapul - nu mai este nevoie sã ne prefacem cã ne ºi place.
Aici cred, mai degrabã, cã este locul în care personalitatea ºi credibilitatea dlui Emil Constantinescu se pot plasa printre „pierderile colaterale" provocate de rãzboiul din Iugoslavia.
Titlu: Bomba cu Hormoni !
Nr Editie: -13 Data: Thursday 20 April 2000
Este ceva în aer, în acest miez de aprilie, care îi face pe oameni sã o ia razna. Persoane dintre cele mai respectabile, ale cãror obiºnuinþe au rigori de metronom, ies din rând ºi comit gesturi ºocante, necugetate. Se întâmplã, de altfel, mai înfiecare primãvarã ºi unii cred cã e vorba despre ceva asemãnãtor microbului gripei. Surse care doresc sã-ºi pãstreze anonimatul sunt convinse, însã, cã nimic nu e întâmplãtor pe lumea asta; cã avem de-a face cu o nouã formã de rãzboi în care se utilizeazã arme de distrugere în masã, elaborate la centrele secrete de cercetare ale marilor (sau micilor?) puteri. ªi cã, aproape în fiecare primãvarã, ceva scapã de sub control ºi virusul se rãspândeºte cu viteza sunetului. Dupã o scurtã, perioadã de incubaþie, încep sã se vadã efectele primare sau secundare la cei afectaþi: oamenii - bãrbaþi sau femei - umblã nãuci; îºi uitã, unde nu te-aºtepþi, obiectele absolut necesare (ca telefonul mobil, de exemplu); mint de-ngheaþã apele; întârzie nepermis de mult la birou sau pleacã brusc în delegaþii, despre care n-au fost informaþi dinainte; sunt dominaþi de o stare de apatie pentru care nu existã leac. Dupã care,într-o bunã zi,îºi revin ºi totul e luat de la capãt. Rãmân doar sechelele bolii: planuri nerealizate; convorbiri importante anulate; afaceri ratate; mesaje greºit înþelese, cu consecinþe dramatice. Semnul distinctiv al maladiei este o curioasã relaþie masculin-femininã; fiecãrui caz bãrbãtesc îi corespunde, de regulã, unul sau mai multe cazuri femeieºti. O analizã secretã a efectelor produse de aceastã armã relevã consecinþe uluitoare: Clinton a fost supus unei infectãri masive, din care a decurs, apoi, celebra afacere Monica Gate; un ministru israelian a fost suspendat recent, fiind depistat ca grav infestat - ceva ce a fãcut ca secretara sa sã suporte consecinþele bolii; nici Elþîn n-ar fi scãpat nevãtãmat, demisia sa fiind urmarea unei crize majore.
Este vorba, dragi cititori, despre "Bomba cu Hormoni" - rezultat al celor mai avansate cercetãri ºtiinþifice ºi tehnologice. Efectele sunt încã greu de calculat, datã fiind ciclicitatea "scãpãrilor" de material. Putem vedea însã, chiar la noi, ce se întâmplã când o astfel de încãrcãturã, infimã chiar, este lansatã în Parlamentul României:buimaci, cu gândul la câte-n lunã ºi-n stele, parlamentarii îºi voteazã fãrã sã vrea, dublarea salariilor!
Titlu: Dinte pentru dinte – specialist pentru specialist!
Nr Editie: -12 Data: Friday 21 April 2000
Finalul mandatului coaliþionist seamãnã, tot mai mult, cu un tobogan, pe care reprezentanþii partidelor care au câºtigat (împreunã) alegerile din noiembrie 1996, alunecã spre punctul terminus al aventurilor lor. Pentru cã, luatã la bani mãrunþi, tri-guvernarea aceasta are toate caracteristicile unui „thriller": certuri, bãtãi, ºantaje, execuþii (politice!), tribulaþii sexuale, trafic de diverse categorii ºi aºa mai departe.
Un regizor mai neangajat ar putea face din aceastã înmãnunchere de fapte de viaþã filmul vieþii lui ºi al tranziþiei. Din pãcate, regizorii noºtri sunt prea ocupaþi, ori cu Parlamentul, ori cu alegerile locale, aºa încât zilele vor trece ºi vom rãmâne fãrã politic-fiction-ul pe care ni-1 dorim.
Cel mai interesant lucru din ceea ce se întâmplã acum, când se pregãteºte la foc mic campania electoralã, este ticluirea unei noi legi a Talionului. Mai exact în laboratoarele Opoziþiei se pune la punct un program prin care mizeriile îndurate de trei ani ºi jumãtate de cei cãzuþi de la putere sã fie rãzbunate cu vârf ºi îndesat. Nu „dinte pentru dinte", nici „ochi pentru ochi" - sunt deja etape depãºite. Se pregãteºte faza „specialist pentru specialist"! Celor 15 000 de destoinici reprezentanþi ai actualului regim, care au luat locul „foºtilor", li se pregãteºte o replicã durã. Vor fi daþi de-a rostogolul din fotoliile pe care le ocupã. Se va umbla cu atenþie prin dosarele ºi prin actele pe care vor avea imprudenþa sã le lase, posteritãþii. Li se vor gãsi hibele, toate erorile, toate matrapazlâcurile ºi vor fi târâþi prin tribunale ºi supuºi oprobriului public. Va fi - se zice - o campanie exemplarã de asanare a vieþii politice, în care s-au strecurat mult prea mulþi neaveniþi.
Nu ºtiu, deocamdatã, dacã cei 15 000 ai actualei Puteri pregãtesc ºi ei legea Talionului pentru campania din 2004. Au tot timpul.
Titlu: Cu dreptatea-n braþe...
Nr Editie: -11 Data: Saturday 22 April 2000
Exact în urmã cu trei ani, într-o noapte ploioasã de primãvarã, cursul existenþei mele ºi al familiei mele putea sã ia o întorsãturã dramaticã. Momentele acelea de oroare, cu împuºcãturi, lovituri de cuþit, sânge ºi distrugeri n-am sã le uit, probabil, oricât mi-aº dori, niciodatã. Astfel de lucruri, pe care ori de câte ori le citim sau le aflãm, suntem tentaþi sã le asimilãm ideii cã nouã nu ni se poate întâmpla aºa ceva. Au darul, însã, ca o datã trãite, sã-þi ofere o altã dimensiune a existenþei. Sã te facã sã vezi viaþa de zi cu zi cu alþi ochi. Sã înþelegi mai bine ºi mai exact cã fiecare moment are semnificaþia sa ºi fiecare lucru are importanþa sa, pe care de atâtea ori suntem gata sã le ignorãm.
Dupã cum am ignorat ºi dimensiunea acestui flagel: violenþa. Violenþa extremã, în care viaþa semenilor noºtri nu mai valoreazã nimic. Pentru câteva mii de lei sau pentru obiecte de valoare discutabilã, mor zilnic oameni. Oameni pentru care cãminul propriu nu mai constituie nici un fel de pavãzã. Nici un fel de garanþie. Ne putem trezi oricând - aºa cum mi s-a întâmplat ºi mie - cu cineva în casã, care ne va pune cuþitul la gât, netemându-se de nimic. Pe cei cãrora le merge o datã, ºi cred cã le merge la nesfârºit. îi încurajeazã în acest sens o realitate strâmbã: în Codul nostru Penal - pe care vrea sã-1 modifice ministrul Stoica pe ici, pe colo - proprietatea, dupã ce cã nu e garantatã (constituþional e doar ocrotitã!) nu-þi oferã nici o ºansã de a te apãra. Intrã hoþul peste tine ºi tu trebuie sa iei aminte cu ce armã te atacã ºi - dacã poþi - sã ripostezi doar cu aceea. Dacã vine cu cuþitul - ar fi bine sã te aperi cel mult cu un cuþit similar. Altfel, Doamne-fereºte, dacã îl pocneºti cu un topor, intri la pârnaie, ca ºi criminal! Mã gândesc cu groazã cã dacã arma atacanþilor mei nu se descãrca pe lângã mine ºi, smulgându-le-o din mâini, aº fi tras eu - acum poate cã-mi trimiteaþi mie pachete la Jilava.
Este aici ceva putred ºi „valul de violenþã care ne traverseazã nu se va potoli decât atunci când infractorii vor ºti cã o datã ce încalcã proprietatea altcuiva nu se mai bucurã de nici o ocrotire. Altminteri vom continua sã ne mirãm, sã ne lamentãm, iar uneori chiar sã murim cu dreptatea în braþe.
Titlu: Spãlarea oamenilor
Nr Editie: -10 Data: Monday 24 April 2000
Ziarele nu contenesc a ne înfãþiºa noua arhitecturã a localitãþilor turistice sau a zonelor rezidenþiale, unde fel de fel de amploaiaþi ai statului îºi ridicã, într-o veselie, vile care de care mai somptuoase. Cu cât „renumeraþia dupã buget" a omului e mai modestã, cu atât vila e mai înaltã, mai cu balcoane ºi mai cu dotãri. Existã câteva categorii privilegiate între care se desfãºoarã o concurenþã surdã. Vilele poliþiºtilor concureazã cu cele ale vameºilor, vilele primarilor ºi prefecþilor cu ale miniºtrilor ºi parlamentarilor, vilele judecãtorilor cu ale procurorilor ºi aºa mai departe, conform nomenclatorului. Ba sunt unele construcþii, cum e cea a ministrului Mureºan, propulsatã recent - pe lângã care vilele unor negustori cinstiþi, importatori - exportatori privaþi, pãlesc pur ºi simplu.
Numitorul comun al acestor vile este acela al „ieftinãtãþii" lor. Ia-1 la întrebãri pe oricare posesor bugetar ºi-þi va demonstra cã a pus: la grãmadã leafa lui ºi a nevestei, alocaþiile copiilor, pensiile socrilor, pentru a le scoate la preþuri incredibile! Orice vilã de poliþist costã de 15 ori mai puþin decât una obiºnuitã. Orice vilã de vameº - de 20 de ori. Iar o vilã de ministru - îþi vine chiar sã te cruceºti - iese aproape pe gratis! Cum? Ei ºtiu ºi pot chiar sã-þi demonstreze. Din pãcate, nu prea ai cui. Nimeni nu poate sã-i ia la bani mãrunþi - chiar dacã, dupã ºtiinþa mea, odioasa lege comunistã 18, de control al averilor, e încã în vigoare - pentru cã asta ar însemna un atentat la viaþa privatã a omului. A funcþionarului statului.
Unii susþin cã prin aceste vile se spalã bani. Care bani? Lefurile de mizerie, care se indexeazã când dã Domnul? Nu: ºpãgile, mita ºi ºantajele. Bãgaþi în cãrãmidã, ipsos, gresie ºi þiglã, aceºti bani se curãþã miraculos ºi dupã ce ies posesorii la pensie, se trezesc miliardari, prin aceastã alchimie de tranziþie care face ca puþin cu puþin sã dea foarte mult.
O lege a spãlãrii banilor ar trebui sã prevadã, cu prioritate, modalitãþile de curãþire a administraþiei. De oamenii murdari care o populeazã.
Titlu: Bulibãºealã fiscalã:retrocedarea "taxei Bãsescu"
Nr Editie: -9 Data: Tuesday 25 April 2000
Dacã cineva se mai îndoia despre cât de buimac este stilul guvernãrii actuale, nu e nevoie de un alt exemplu decât acela al „taxei Bãsescu". Dupã ce ne-a împuiat mai bine de un an capul cu locurile pe unde a îngropat „banii dumneavoastrã", impetuosul ministru democrat dã înapoi ºi vine - chiar luându-ºi colegii de guvernare prin surprindere - cu o altã idee: ca taxa sã fie inclusã în preþul benzinei. Socoteala lui Bãsescu este destul de clarã: decât o colectare mai mult sau mai puþin întâmplãtoare, însoþitã de înjurãturile „beneficiarilor”, mai bine o colectare rapidã ºi condiþionatã de necesitãþile rezervorului. Preþul benzinei pare sã devinã sacul fãrã fund în care guvernanþii îndeasã toate necesitãþile bugetului, convertite în noi taxe. Pentru cã, vezi bine, cei care-ºi permit luxul de a circula pe patru roþi, au de unde plãti un preþ al benzinei tot mai asemãnãtor cu preþul mondial al carburantului, la o bazã de salarizare tot mai diferitã.
Asta, însã, e un aspect. Ce mã ºocheazã cu adevãrat e ceea ce s-ar putea numi „bulibãºealã fiscalã". Bãsescu anunþã aceastã mãsurã înainte ca Executivul sã o fi luat. Executivul o adoptã abia dupã ce peste un milion de posesori conºtiincioºi de automobile s-au înghesuit pe la ghiºee pentru a o plãti. Acum vor trebui sã se mai înghesuie încã o datã, pentru a o primi înapoi. A o primi înapoi - e un fel de a spune. Pentru cã pânã în septembrie, când se estimeazã cã ultimii plãtitori vor rãzbi pe la ghiºeele CEC-ului pentru a o recupera, se va produce o devalorizare sensibilã, ce se va traduce printr-un nou minus în buzunarul cetãþeanului ºi printr-un plus nemeritat în cel al Guvernului. Dacã am trãi cu adevãrat într-un stat de drept, aºa cum cetãþeanul ce nu-ºi plãteºte la timp datoriile e sancþionat cu penalizãri, aºa ar trebui sã se întâmple ºi cu dl Bãsescu, ale cãrui iniþiative hazardate ar trebui sã fie sancþionate în acelaºi sens. Dar, nu fiþi triºti: vorba lui Murphy, mâine va putea fi mai rãu. Adicã ºi alte taxe deja plãtite sã fie trecute în contul benzinei...
Titlu: De la Stânga la Dreapta...
Nr Editie: -8 Data: Wednesday 26 April 2000
Aflaþi în plinã campanie electoralã - în practicã am putea spune – politicienii noºtri nu prea mai au timp de teorie! Cel puþin aºa s-a pãrut luni, când la Fundaþia Naþionalã pentru ªtiinþã ºi Artã, la simpo- zionul organizat de Academia Românã sub genericul „Dreapta ºi stânga, azi", dintre oamenii politici invitaþi special pentru a-ºi expune opiniile doctrinare de cãtre cel mai autorizat for ºtiinþific ºi cultural, nici unul nu ºi-a putut lua rãgazul de a contribui la clarificãri într-o zonã în care disputele sunt departe de a fi încheiate. Nici Ion Iliescu, nici Radu Vasile, nici Varujan Vosganian, nici Petre Roman ºi nici Valeriu Stoica n-au onorat invitaþia. Acest lucru nu a scãzut, însã, cu nimic, nivelul dezbaterii. Ba, poate, dimpotrivã. Pentru cã atât Dan Voiculescu - cu o introducere în alternativa umanistã la direcþiile clasice, cât ºi Stelian Tãnase - cu o pertinentã incursiune în istoria politicii româneºti, Dan Mircea Popescu - cu precizãri referitoare la evoluþia social-democraþiei, acad. Gabriel Þepelea - cu restituiri importante de sorginte democrat-creºtinã sau Andrei Chiliman - vorbind despre performanþa liberalismului, au schiþat un tablou dens ºi convingãtor al modalitãþilor în care realitatea economicã influenþeazã constituirea ideologiilor aplicate ale postcomunismului. S-au emis nenumãrate puncte de vedere interesante, într-o atmosferã de un deplin academism, ceea ce l-a fãcut pe preºedintele înaltului for, prof. Eugen Simion, sã regrete cã în câmpul propriu-zis al politicii nu se reîntâlneºte acelaºi spirit de civilitate ºi de toleranþã. Asistenþa - mai numeroasã decât în mod obiºnuit la astfel de manifestãri - a fost pur ºi simplu incitatã, prezenþa unui grup de studenþi printre „nemuritori" constituind o autenticã garanþie a ceea ce unul dintre vorbitori preciza ca fiind momentul în care în România se va putea distinge cu adevãrat între modalitãþile teoretice de atingere a unui scop comun: naºterea viitoarei generaþii de oameni politici.
Sã o aºteptãm, deci, cu încredere, sã intre în scenã. Pânã atunci însã, vom fi tot la mâna practicienilor actuali, care nu prea au timp de clarificãri teoretice din motive practice de campanie...
Titlu: O guvernare în trei trepte...
Nr Editie: -7 Data: Thursday 27 April 2000
În laboratoarele partidelor, variantele de guvernare ale perioadei postelectorale sunt testate „la rece". Cel mai îndreptãþit sã aspire la posibilitatea realizãrii în practicã a experi- mentelor teoretice este PDSR-ul. Deja, o serie de declaraþii au fãcut ca unele amãnunte sã scape spre presã ºi public. Cum ar fi aceea a lui Nicolae Vãcãroiu, referitoare la faptul cã fostul premier nu va mai face parte dintr-un nou Executiv ºi cã cel mai potrivit pentru o asemenea funcþie ar fi Adrian Nãstase. Cred cã este - dacã vreþi - o micã diversiune menitã sã învãluie în ceaþã intenþiile imediate - care sunt cu totul altele. Dupã informaþiile pe care le deþin, instalarea PDSR la putere pentru intervalul 2000-2004 s-ar face - evident, în eventualitatea în care câºtigã alegerile - în trei trepte. Prima va fi una de sacrificiu: sarcina formãrii unui nou guvern va fi încredinþatã unui aliat: preºedintele PUR, Dan Voiculescu. De ce? Foarte simplu: „moºtenirea" pe care o lasã actuala putere e una extrem de grea. Ieºirea din crizã va impune mãsuri drastice, nepopulare. Va fi mult mai avantajos ca acestea sã poatã, fi aruncate în „cârca" unui aliat minoritar. În acelaºi timp, reputaþia de tehnocrat a lui Dan Voiculescu poate,fi folositoare în câºtigarea încrederii organismelor internaþionale de care vom avea nevoie ca de aer. „Guvernul Voiculescu" va dura între 6 ºi 9 luni, locul sãu urmând sã fie luat de un „guvern Hildegard Puwak". Dna Puwak este, în primul rând, un om devotat partidului, iar în al doilea rând, femeie. O femeie la cârma Executivului ar fi o premierã absolutã chiar ºi pentru România.
Formula ar putea sã atragã nu doar atenþia, dar ºi suportul unei importante pãrþi din populaþie pentru o „guvernare de tranziþie" menitã sã liniºteascã spiritele sociale ºi sã pregãteascã - în acelaºi interval de timp, de 6-9 luni - terenul pentru „adevãratul" guvern PDSR: „guvernul Nãstase" – guvern de stabilizare ºi de relansare.
Vã place formula? Credeþi în ea? Mai vorbim peste vreo... 9 luni.
Titlu: Când "cureaua de transmisie" se vrea motor...
Nr Editie: -6 Data: Friday 28 April 2000
Învãþãtura marxist-leninistã ne-a demonstrat cu claritate faptul cã sindicatele îndeplineau rolul de „curea de transmisie" între partid ºi masele largi de oameni ai muncii. Rãsturnarea dictaturii a cam dat peste cap ºi conceptele. Trezite la o viaþã nouã prin aspiraþiile liderilor lor, sindicatele n-au mai dorit sã fie un simplu intermediar. S-au dorit un pol de putere. ªi au început sã acþioneze, ca atare.
N-aº vrea ca cineva sã înþeleagã de aici cã n-aº fi de acord cu ideea cã sindicatele sunt ºi trebuie sã fie o putere în stat.N-are importanþã a câta. Mi se pare, de asemenea firesc, ca dupã cinci decenii de obedienþã partinicã, sindicatele sã doreascã sã joace un rol activ în propãºirea societãþii postcomuniste. Dar ceea ce se întâmplã pe la noi îmi sunã deja a exces ºi a veleitarism. Nu demult, un domn lider pe nume Chiriþã se pronunþa ferm împotriva privatizãrii regiilor. Desigur, omul are dreptul la propriile opinii. Dar, ca lider de sindicat, asta nu mai e treaba lui. Treaba lui este ca, indiferent unde - la stat sau la patron - oamenii pe care-i reprezintã sã beneficieze de drepturile care li se cuvin prin lege. „Forma de guvernãmânt" economic nu-1 priveºte. Asta priveºte doar Executivul, care trebuie sã gãseascã cele mai potrivite formule pentru a creºte randamentul economic al acelor întreprinderi.
Deunãzi - o altã gogoaºã de tipul aflatului în treabã: Blocul Naþional Sindical propunea amânarea prezentãrii, la Bruxelles, a strategiei privind dezvoltarea României pe termen mediu. Ca sã vezi ce-i frãmântã pe sindicaliºtii dlui Costin! De ce nu pregetã sã dea ei ochii acasã cu nevestele: vezi bine, nu suportã sã fie mustraþi cã au tolerat ca România sã se prezinte prost în capitala europeanã! Cum sã iasã nevestele în lume, sã meargã la piaþã sau ta coafor purtând aceastã povarã a „materialelor foarte vagi" care au fost pregãtite pentru comisarii europeni?
Dacã ãsta devine „rolul conducãtor" al sindicatelor într-o societate cu un milion ºi jumãtate de ºomeri, atunci daþi-mi voie sã cred cã mai bine rãmâneau curea de transmisie.Aveau mai puþine griji...
Titlu: Cine a inventat electricitatea?
Nr Editie: -16 Data: Monday 17 April 2000
În România, Conel este cel care a inventat electricitatea. Mã rog, prin alte pãrþi au fost feluriþi inºi care au tras vãlul de pe aceastã proprietate fundamentalã a fizicii, fãrã de care nimic nu se mai miºcã pe lume. În cazul nostru, paternitatea îi revine dlui Tudor ªerban, preºedinte Conel! Sau, cel puþin, aºa reiese din ceea ce se petrece. Din faptul cã noi, utilizatorii, plãtim, practic, drepturi de autor pentru ceea ce se scurge prin contor. Iar ceea ce se taxeazã este foarte bine gândit. Eu cred cã, acolo, la contabilitatea Regiei, preºedintele ºi-a chemat colaboratorii ºi a decis: le dãm oamenilor curent, cã dc-aia-1 producem. Dar trebuie sã plãteascã pentru asta. ªi vor plãti dupã cum urmeazã: din cei 500 de lei cât e kilowatul, 200 de lei îmi revin mie, ca preºedinte. Alþi 200 se împart între cei de pe scara ierarhicã, de la vicepreºedinþi la femei de serviciu. Restul de o sutã revin cheltuielilor diverse: case de odihnã, servicii de protocol, Nubire ºi Leganze din dotare, schimburi de experienþã cu inventatorii curentului din alte þãri. Câþiva lei, acolo, dãm ºi la stat. Dacã tot a vrut sã bage TVA-ul, fãrã sã-i fie milã de popor.
Mã rog, cel puþin aºa-mi imaginez eu cã decurge stabilirea preþului de cost. ªi de ce n-ar decurge aºa? Doar premierul Vasile le-a dat acest drept, lc-a spus: fraþilor, aceastã moºie a electricitãþii e a voastrã! Vedeþi cum vi-o gospodãriþi. Nu veniþi la mine sã cereþi salarii! Fixaþi-le singuri! ªi cum românul are marea calitate ca, atunci când are ocazia, sã-ºi dea în petec cu maximã seriozitate, n-au stat pe gânduri. ªi-au dat salarii sã le ajungã. A observat pânã ºi ministrul Berceanu cã ceva nu e în regulã, dar a ridicat din fragilii sãi umeri industriali spunând: n-am ce sã le fac!
Cum aºa, frate! Pãi dacã domnul preºedinte de la CONEL moºtenea CONELUL de la tatãl ºi mama sa, de la bunicii sãi, ziceam: e treaba lui - îºi ia salariul pe care-1 vrea. Pãi ce, lui Cataramã îi zice cineva ce salariu sã ia? Dar nu e moºia dlui Tudor ªerban. Nici a dlui Vasile. E o bucatã din þara asta, datã vremelnic în exploatare unor oameni. Unora þara le-a dat sã exploateze laptele, altora pãdurile ºi altora curentul. Iar ei se fac stãpâni, ºi nimeni nu îndrãzneºte sã le zicã nimic! Preºedintele ce-i mai ceartã, dar ºi el cu blândeþe ºi echidistanþã. Cã vin alegerile ºi CONEL-iºtii sunt ºi ei alegãtori. ªi au inventat ºi electricitatea.
Titlu: Ce-i mai trãsneºte prin cap parlamentarului român?
Nr Editie: -17 Data: Saturday 15 April 2000
Spunea cineva, pe bunã dreptate, cã suntem o naþie creativã. Din pãcate, aceastã creativitate funcþioneazã în detrimentul seriozitãþii. Poate cã nicãieri mai mult decât în Parlamentul României aceastã teorie nu se confirmã mai strãlucit. Este suficient sã luãm câteva exemple. Mãcar unul. Am sã-1 las pe cel al senatorului Pruteanu, care vrea cu orice preþ sã salveze limba românã, declarând rãzboi sfânt hot-dog-ului ºi pop-corn-ului; Sã-l l uãm pe dl Cristian Rãdulescu. Dânsul s-a ridicat cu hotãrâre în susþinerea unui proiect de lege care sã bage la pârnaie femeile violatoare! Este cã nu v-a trecut aºa ceva prin cap? Ei bine, dlui Rãdulescu i-a trecut. Nu cã ar fi dânsul mai breaz decât noi, simpli muritori. Dar domnia sa, din poziþia pe care o deþine, vede lucrurile mai clar. Descifreazã mai bine conexiunile care ne scapã nouã. Identificã mai exact consecinþele unor stãri de fapt pe lângã care noi trecem eu seninãtate. Noi, ãºtialalþi, ne-am fi mulþumit cu încarcerea violatorilor bãrbaþi. În mintea noastrã ideea de violator era simplificatã la maximum: violator = bãrbat! Victimã = femeie! Lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Dupã câte se pare, o mare parte dintre neplãcerile traiului nostru de zi cu zi se datoreazã acestei feþe nevãzute a realitãþii: cohorte de femei violatoare, care-ºi fac de cap ºi supun unor chinuri morale ºi fizice mase de bãrbaþi care nu mai sunt în stare sã-ºi facã datoria faþã de þarã. Al cãror moral este violat, o datã în plus, de nepedepsirea celor care comit aceste acte antisociale. Care se zbenguie în libertate dupã ce-ºi fac Mendrele. Ceva mã face sã cred cã dl Cristian Rãdulescu ºtie mai multe. Cã nu întâmplãtor ºi-a luat inima în dinþi pentru a ridica aceastã problemã ºi a o pune în faþa naþiunii. Ceva mã face sã cred cã printre victimele unor astfel de violuri, în grup, sunt chiar parlamentarii! Cum s-ar explica ineficienþa lor legislativã, altfel decât ca un semn al epuizãrii ºi al frustrãrii? Cum s-ar putea interpreta absenþele masive, lipsa cvorumului, decât ca o necesitate a refacerii fizice ºi morale în urma acestui tip de agresiune?
Probabil cã dl Cristian Rãdulescu are dreptate. Prietenii ºtiu de ce...
Titlu: Ce se întâmplã Doamne, cu noi?
Nr Editie: -18 Data: Friday 14 April 2000
Îmi relateazã o prietenã ce i s-a întâmplat cu câteva zile în urmã - întâmplare de pe urma cãreia s-a ales cu o stare de ºoc. Înainte de '89 era inginer proiectant la un institut. ªefã de colectiv. Apreciatã ºi respeciatã. Dupã '89, când de proiectare în general a cam început sã se aleagã praful, ºi-a dat seama cã trebuie sã facã ceva - altceva - ca sã reziste. Ca sã-ºi creascã copiii. Ca sã supravieþuiascã. ªi-a zis cã diploma de inginer n-o sã-i poatã þine de foame ºi a aruncat-o într-o debara. S-a dedicat comerþului. Micul comerþ. Muncã multã, câºtig puþin. Iei de colo, duci dincolo, încarci, descarci negociezi, te cerþi, pierzi, câºtigi. Nu cine ºtie ce. Dar supravieþuieºti - ceea ce ingineria nu mai reuºea sã-i garanteze.
ªi-a fãcut o firmã, a deschis un stand printr-un „angrou", ºi-a luat o dubitã ºi a devenit propriul sãu patron. ªi propriul subordonat, în acelaºi timp. A considerat însã cã libertatea de a dispune de munca ºi de capacitãþile sale este mai importanþã decât un blazon tot mai lipsit de valoare...
Zilele trecute transporta câteva zeci de navete de ulei de la o fabricã spre stand. Trecea printr-un cartier central, când ºi-a dat seama cã se întâmplã ceva: uºa dubitei, cam stricatã, s-a deschis ºi a lãsat sã curgã în urma sa, pe stradã, navetele cu ulei. Desprinse din ambalaj, acestea s-au rostogolit în toate pãrþile. A oprit ºi a încercat sã-ºi recupereze marfa. N-a reuºit. Pentru cã, instantaneu, lumea de pe trotuar s-a repezit ºi a început sã culeagã sticlele. Vânzãtoarele dintr-un magazin ºi-au lãsat baltã cumpãrãtorii. Locatarii dintr-un bloc au coborât în trombã scãrile pentru a prinde ºi ei ceva. Maºinile din trafic au oprit, ºoferii încercându-ºi ºi ei norocul. „Ce faceþi, oameni buni? E marfa mea!" –a mai reuºit sã îngaime pãgubaºa. Credeþi cã i-a pãsat cuiva? O doamnã, bine îmbrãcatã ºi-a înghesuit sticlele sub pardesiul scump. Unui domn îi curgea conþinutul unei sticle sparte pe pantaloni. N-o lãsa însã din mânã. Douã þigãnci, sosite cu întârziere, au abordat- o frontal: dã-ne ºi nouã câte douã sticle!
N-am ºtiut ce sã cred - îmi povestea prietena. Oare e sãrãcia atât de mare? Indiferenþa atât de totalã? Sã nu mai existe nici o urmã de jenã, de respect? Nu faptul cã am pierdut vreun milion de lei - bani pe care-i câºtig cu greu - cât „naturaleþea" cu care semenii mei s-au înfruptat din ceea ce nu le aparþinea m-a întors pe dos. Parcã cu câþiva ani în urmã aºa ceva nu era posibil. Ce se întâmplã, Doamne, cu noi?
Titlu: Un „tete â tete" strict secret
Nr Editie: -28 Data: Monday 03 April 2000
Un distins confrate a încercat, într-o recentã emisiune de televiziune, sã afle de la dl Radu Vasile ce a discutat acesta, între patru ochi, timp de douã ore, cu Vladimir Putin, cu prilejul vizitei oficiale pe care a efectuat-o premierul român la Moscova în toamna anului trecut. Din punctul de vedere al gazetarului, dornic sã ºtie cât mai multe, întrebarea era perfect justificatã. Dupã cum, justificat mi s-a pãrut ºi rãspunsul lui Radu Vasile: „A fost o convorbire pajrticularã". Sigur cã da: n-am prea auzit pe undeva, prin lumea civilizatã, ca liderii politici sã stea la taifas cu jurnaliºtii ºi sã le serveascã pe tava secretele abordate în discuþiile pe care le au. Vi-1 imaginaþi pe Clinton fãcând asemenea destãinuiri despre convorbirile sale cu Elþîn? Sau pe Chirac - despre ce discutã cu Schroder? Noi continuãm sã fim victimele unui sindrom: cel al transparenþei totale - în contrast cu obsesiva secretomanie de tip comunist. Existã, însã, o limitã a decenþei ºi eu cred cã Radu Vasile a punctat acest lucru cu precizie. Altceva aº vrea însã sã spun. Ca gazetar, dispun de informaþii referitoare la foarte slaba pregãtire a acestei vizite. Abia în avion premierul a avut ocazia sã rãsfoiascã documentarul pus la dispoziþie de cãtre Ministerul de Externe, în care, însã, paradoxal, se vorbea mai mult despre NATO ºi despre politica noastrã vizavi de Alianþã! Ar fi fost neghiobie ca cineva sã ia în consideraþie o asemenea documentaþie aberantã. La Kremlin, în mijlocul discuþiilor oficiale ale delegaþiilor, Putin a pãrãsit încãperea scuzându-se cã are de dat un telefon. Ieºind pe hol la o þigarã, Vasile a fost luat de braþ ºi introdus într-un alt birou, în care n-a mai avut acces nici un însoþitor. Vreme de douã ore, cei doi premieri au discutat, în francezã, ceva. Ce? N-a mai aflat nimeni. Nu ºtiu sã se fi produs vreun memo al acestor discuþii, care sã intre în arhivele Guvernului sau ale Externelor. Nu cred cã premierul rus ar fi pierdut atâta timp sã bârfeascã despre fotbal sau despre femei. Mi se pare logic ca ex-premierul român sã nu se lanseze în confesiuni televizate pe aceste teme. Dar mi se pare profund anormal ca acest subiect sã nu figureze în nici un document - cu gradul corespunzãtor, legal, de secret. Or, mi-e teamã cã în vijelia reformelor ºi a remanierilor, conþinutul acestei discuþii va rãmâne necunoscut istoriei. Vom ºti, însã, de-a fir a pãr, ce e cu „firul roºu" pe care nu s-a vorbit niciodatã.
Titlu: Documentu'!
Nr Editie: -27 Data: Tuesday 04 April 2000
Una dintre secvenþele emblematice ale istoricului proces al cuplului Ceauºescu (istoric prin tot - inclusiv procedura juridicã, vecinã cu parodia) rãmâne replica Elenei la acuzele generalului (de azi) Dan Voinea, referitoare la sumele de. valutã depuse în strãinãtate: Documentu', documentu'! - a strigat atunci sinistra, însoþindu-ºi spusele cu o miºcare sugestivã a mâinii: ca ºi când ar fi scos sau ar fi introdus niºte file intr-un dosar imaginar.
Elena Ccauºescu invoca, în momentul-limitã al existenþei sale, ceea ce ea ºi cei pe care-i reprezentase ignoraserã cu desãvârºire în instrumentarea oricãrui caz. Azi trãim într-un regim democratic - fie cã l-am numit „Iliescu", fie cã-1 numim „Constantinescu". Într-un astfel de regim procese de genul celui din 25 decembrie 1989 n-ar mai trebui sã fie posibile. Într-un astfel de regim orice acuzã trebuie sã se bazeze pe probe solide, irefutabile.
Existã însã un paradox - aproape definitoriu pentru aceste vremuri. În virtutea acestuia documentele curg gârlã, în timp ce judecãþile stau pe loc. Suntem potopiþi pur ºi simplu de documente, care de care mai tenebroase, care nu se soldeazã cu nimic. Cel mult cu o ridicare indiferentã din umeri. În lunga ºi inutila afacere a „firului roºu", generalul Degeratu pune pe masã documente scoase din arhiva CSAT-ului, fãrã sã se mai uite prin lege ºi sã vadã cât de publice (sau nu) sunt acestea. Alte documente dispar cu seninãtate din arhiva MAE, fãrã sã se ºtie dacã cineva e de vinã, ºi dacã er cine. Ba - colac peste pupãzã - un comentator mai scrofulos la datorie scoate din „arhiva" alegerilor trecute niºte documente - cu caracter secret - pe care candidatul de atunci la preºedinþie le vântura victorios în faþa camerelor de luat vederi. Cum s-a chemat aceastã manevrã? Cum au ajuns documentele la dânsul? Cine le-a scos de unde le-a scos? În loc de rãspunsuri vom continua, probabil, sã fim bombardaþi, din toate direcþiile, cu alte ºi alte documente secrete care vor dezvãlui... utilizarea de documente secrete în marea rãfuialã politicã ce prefaþeazã noua ediþie a alegerilor.
Titlu: Generalului Voinea i s-a pus pata
Nr Editie: -26 Data: Wednesday 05 April 2000
Puþine lucruri mai rele i se pot întâmpla unui om decât un accident de circulaþie ale cãrui consecinþe aã fie suportate fãrã a avea vina. Aceasta pare sã fie - cel puþin la prima vedere – situaþia generalului Dan Voinea, de la Parchetul General, care în weekendu-ul trecut a derapat cu un Opel 4x4 pe o ºosea din apropierea Scorniceºtîlor, între Slatina ºi Craiova. Din accident a rezultat rãnirea gravã a soacrei generalului.
Mediatizarea cazului este, ca de obicei - când e vorba de VIP-uri -excesivã. Se vehiculeazã supoziþii, acuze, responsabilitãþi. Comentatorii zic cã generalul mergea cu viteza cailor-putere a maºinii sale performante, sensibil superioarã limitelor impuse de codul rutier. Mai spun comentatorii cã poliþia este extrem de lipsitã de transparenþã în cercetarea cazului, cã nici nu 1-a inclus pe buletinul de evenimente din ziua respectivã, cã generalul a pãrãsit locul accidentului (soldat cu o rãnire gravã!) înainte sã se fi fãcut cercetarea ºi mãsurãtorile (acelea au fost amânate pe a doua zi!) ºi alte asemenea. La rândul sãu ge- neralul zice cã n-a pus strop de alcool în gurã (s-o fi fãcut, oare, prelevare de probe biologice?), cã n-a avut vitezã defel ºi cã de vinã e o patã mare de ulei care s-a lãþit - Dumnezeu ºtie cum ºi de ce - pe toatã ºoseaua. Este un meci clasic, pe care, în mod normal, ar trebui sã-1 arbitreze poliþia prin efectuarea unor cercetãri riguroase ºi imparþiale.
Un „meci" care sã nu þinã cont nici de rangul actual al celui care s-a aflat la volan, nici de rolul sãu istoric în condamnarea cuplului de dictatori, nici de misiunea sa de a „rezolva" dosarele Revoluþiei în concordanþã cu imperativele momentului, nici de semnificaþia macabrã a locului din vecinãtatea producerii accidentului, nici de ce li s-a întâmplat unora dintre membrii Completului de judecatã de la Târgoviºte.
Un meci care sã þinã cont doar de motivele obiective ale faptului cã, într-o bunã zi, generalului i s-a pus pata. De ulei...
Titlu: Sfânta mare neruºinare
Nr Editie: -25 Data: Thursday 06 April 2000
Comisia de abuzuri a Senatului 1-a chemat sã dea seamã pe preºedintele FPS, Radu Sârbu, pentru „unele" privatizãri considerate oneroase.
Daþi-mi voie sã cred cã ºtiu dinainte ce va fi spus acolo dl Sârbu: cã nu este adevãrat, cã s-au respectat regulamentele ºi normele interne, cã toate aceste acuze sunt, de fapt, simple manevre politice prin care Opoziþia încearcã „sã arunce cu noroi" în cei de la Putere ºi aºa mai departe. Aceeaºi placã o va pune cu aplombu-i bine cunoscut, dl Sârbu ºi când va fi întrebat nu doar despre „încredinþarea" reþelei de transport a petrolului lui Dinu Patriciu, ci ºi când se va pune problema atribuirii complexului hotelier „Bucureºti" unui SRL (Noni Voiaj!!!), care ºtie dânsul, are în spate niºte „evrei cu bani mulþi!", ºi când se va atinge din nou delicata problemã a lui „Polus" de la Cluj-Napoca ºi, în general, ori de câte ori cineva îºi va pune întrebãri asupra corectitudinii tranzacþiilor pe care FPS-ul le desfãºoarã pe ultimii metri ai unei guvernãri de tipul nãvãlirilor tãtãreºti.
Dl Sârbu are, spre deosebire de predecesorii sãi în aceastã funcþie, mult tupeu. Tupeul de a nu roºi niciodatã, de a nu ceda cu nici o iotã atunci când e vorba de interesul propriu, de a-ºi fãuri din ghemul încâlcit al afacerilor frânghia pe care se caþãrã cu nãdejde spre vârfurile puterii.
Nu i-a reuºit - cu tot sprijinul preºedintelui - manevra de a ajunge în fruntea Guvernului? Nu-i nimic! O ia, haiduceºte, pe poteca ce duce spre înãlþimile Partidului. Într-o formaþiune ce clameazã zi de zi idealul de a se autocurãþa de corupþie, frânele executive sunt deja deþinute de câþiva „maeºtri ai combinaþiilor" dintre care unul e dl Sârhu.
Corupþii „curãþaþi" sunt la bazã, pe la sectoare, prin pieþe, nu la vârful ierarhiei unde, de fapt, se decide ºi cine e ºi cine nu e corupt!
Titlu: Transmisie în direct
Nr Editie: -24 Data: Friday 07 April 2000
Afacerea „Portbagajul' e în toi, Bucurenciu e dispãrut, în poliþie a intrat dihonia, iar în sectorul 6 stã sã sarã în aer „bomba Dinuþã". „Asta ne-ar; mai lipsi!" - îºi zice curãtãtorul de corupþie Opriº, considerând cã ºi-au fãcut planul cu Luþu.
Presa n-are astâmpãr. Mai ales cea tele. Care încearcã sã mai învioreze spiritele oferindu-ne o premierã tehnicã: în stânga ecranului, reporterul-crainic. În dreapta sus - un infractor victimizat, în transmisie directã de la domiciliu. În dreapta jos, mititel ºi modest, ministrul de interne. Borfaºul are aplomb, nu e la prima apariþie, a-nceput deja sã aibã stil. Îl trage la rãspundere pe ministru. Auziþi ce zice domnul! - tra- duce reporterul-crainic.
Ministrul încearcã o eschivã: parcã „domnul" s-a mai contrazis o datã... Da, e adevãrat, zice „domnul" infractor - sau victimã? cã nu se mai ºtie exact ce e. Da' atunci era altceva. ªi aºa mai departe, în direct ºi la o orã de vârf.
Ce-a înþeles din asta domnul tele- spectator? Cã democraþia a fãcut paºi serioºi înainte, pe drumul drepturilor omului care n-are fricã de lege. Cã, rãsfãþat de media, prinde gustul de a face pe justiþiarul. ªi prinzând gustul ãsta îi mai ia la refec pe poliþiºti (parcã ce, ei câte nu ne fac nouã!), îi tãvãlesc niþel prin noroi pe ºefi (he-he, parcã nu ºtim noi de ce nu ne predãm la ãia, ci la ãilalþi) ºi se întreþine de la - era sã zic - „egal", dar el e sus ºi ministrul jos - domiciliul propriu cu domnul Dudu, care-n ceas de searã e încã la serviciu ºi dã cu subsemnatul la poporul cu televizor.
Sã mai zicã ceva de noi vreun for european, cã nu respectãm drepturile omului. Nu cã le respectãm, le divinizãm chiar!
Numai sã nu înceapã sã se plângã pe-acolo ºi poliþiºtii, ca atunci am încurcat-o!
Titlu: Dedicat pânã la moarte...
Nr Editie: -23 Data: Saturday 08 April 2000
Trecerea dintre cei vii a lui Sorin Moisescu a lãsat în urmã o undã de compasiune care a fãcut ca - în ciuda tentaþiei adeseori maladive a presei - sã nu se mai evoce circumstanþele prezenþei sale în prima scenã a politicii româneºti.
Sorin Moisescu a murit.de un cancer pe care nu ºi-1 cunoºtea. Cu puþin timp în urma, vreun an - îºi pierduse soþia, în urma aceleiaºi cumplite maladii. Nu este greu sã ne imaginãm ce a însemnat pentru cel con- fruntat cu o asemenea tragedie familialã suplimentul personal pe care i 1-a oferit, deloc generoasã, viaþa.
Dincolo de toate aceste consideraþii, am sentimentul cã Sorin Moisescu reprezintã un caz rar în viaþa publicã româneascã. Chiar dacã vine, probabil, într-o sensibilã contradicþie cu profesia sa... ªi anume, fap- tul cã „steaua" lui profesionalã a rãsãrit târziu, o datã cu victoria în alegerile din '96 a preºedintelui Constantinescu. Chiar pe ultimii „metri" ai campaniei, când rezultatul putea fi întrevãzut, candidatul anunþa cã în lupta împotriva corupþiei va beneficia de concursul unui magistrat de excepþie. Cine era acesta s-a vãzut imediat ce a fost constituitã echipa'de la Cotroceni, unde dl Sorin Moisescu a ocupat funcþia de consilier pe probleme juridice. A urmat plasarea sa în fruntea Parchetului General, pentru „deblocarea" dosarelor de corupþie ºi reformarea instituþiei (reformã extrem de parþialã, din pãcate). Principalul obiectiv care i-a revenit lui Sorin Moisescu a fost, însã, „adevãrul despre Revoluþie". În timpul mandatului sãu a început instrumentarea principalelor dosare, între care ºi acela al generalilor Stãnculescu ºi Chiþac. Apoi, când „ºtafeta" a fost predatã Curþii Supreme de Justiþie, Sorin Moisescu a devenit preºedintele acesteia. Una dintre ultimele cauze la care a lucrat ca membru al completului de judecatã a fost cea în care s-a pronunþat condamnarea la 15 ani de deten- þie a celor consideraþi rãspunzãtori de masacrul de la Timiºoara.
S-ar putea spune cã Sorin Moisescu reprezintã un caz singular de devotament pânã la moarte faþã de cauza prietenului ºi colegului sãu de ºcoalã, pentru care a „bifat" poate singurul rezultat concret al „Contractului cu România".
Titlu: Un portbagaj de implicaþii
Nr Editie: -22 Data: Monday 10 April 2000
Ca ºi Þigareta 1 ºi 2, cã ºi.multe alte delicte care, la prima vedere, dãdeau senzaþia unor banale infracþiuni economice, afacerea „Portbagajul" nu conteneºte sã ne ofere noi ºi noi surprize.
Deja povestea nu mai rezistã la nivelul dispariþiei celor 500 000 de dolari din portbagajul lui Bucurenciu ºi la dificultatea gãsirii lor. Deja în spatele sãu se iþeºte adevãrata „afacere" - de unde provenea, probabil, ºi suma evaporatã în circumstanþe mai mult decât suspecte, ºi care ne readuce în perimetrul banal al pieþelor ca sursã de fi- nanþare ã unor ambiþii politice. ªi nu doar.
Cazul Luþu ne-a dezvãluit o primã faþetã: aceea a utilizãrii capitalului politic în scopul realizãrii de beneficii proprii sub pretextul adunãrii de fonduri "pentru partid,,pentru campania electoralã", pentru persoanele care doresc sã-ºi perpetueze condiþia de mandatari ai încrederii publice ca suport al propãºirii lor ºi a acoliþilor lor. Întrucât Luþu a fost destul de „zgârcit" în a împãrþi „frãþeºte" beneficiile cu cei care l-au promovat, a fost mai simplu sã fie sacrificat în scopuri electorale: vezi bine chiar noi ne rãfuim cu propriii noºtri corupþi!
Cu primarul de la „6" e însã mai greu. În primul rând, încã un primar þãrãnist corupt - e prea mult! Apoi, Dinuþã se pare cã a fost mai atent cu operaþiunea de distribuire ã beneficiilor ilicite obþinute din afacerea „tarabelor acoperite" - din care se estimeazã cã au ieºit câteva milioane bune de dolari. Aºa cã dispariþia lui Bucurenciu - „partenerul" sãu de afaceri - este binevenitã, iar atâta timp cât atenþia publicului poate fi deturnatã spre un alt subiect „fierbinte" - acela al relaþiilor neortodoxe dintre poliþiºti ºi infractori - cu atât mai bine! Mai ales cã, cu acest prilej, chiar, poliþiºtii au ocazia sã-ºi plãteascã niºte poliþe reciproce, sã „sancþioneze" neîndeplinirea unor ordine ilegale sau bãgarea nasului unor neaveniþi în implicarea unor ofiþeri superiori în buna desfãºurare a economiei subterane, a producþiei ºi distribuþiei de alcool ºi þigãri.
Zilele care urmeazã ne vor aduce, cu siguranþã, o serie de noi argumente în favoarea ideii cã la un portbagaj de implicaþii nu mai e nevoie de nici o... mãciucã!
Titlu: "Nu mã mai aºtept la nimic!"
Nr Editie: -21 Data: Tuesday 11 April 2000
Un sondaj de stradã efectuat de echipa de campanie a unui candidat la funcþia de primar a propus trecãtorilor urmãtoarea întrebare: ce aºtepþaþi de la viitorul gospodar al urbei? Cel mai sugestiv rãspuns - cel care sintetizeazã, în fapt, punctul de vedere al majoritãþii -a fost urmãtorul: „Nu mã mai aºtept la nimc!".
Despre cauzele unei asemenea stãri de spirit este aproape inutil sã mai vorbim. De zece ani - timp în care oraºele ºi localitãþile au trecut printr-o rundã de primari numiþi ºi prin douã de primari aleºi - degradarea condiþiilor de viaþã este un proces aproape ireversibil. .Murdãrie, lipsã de spirit gospodãresc, (câini vagabonzi ºi aurolaci, un comerþ agresiv ºi distructiv, jocuri ºi bãtãlii de interese) grija pentru prosperitatea aleºilor - iatã bilanþul democraþiei în administraþia publicã. în aceastã primãvarã, pentru a treia oarã electoratul va fi intoxicat cu promisiuni fãrã acoperire, cu slogane de partid ºi cu bãtãi de pumni în piept, cum cã ce-a fost pânã acum s-a terminat ºi abia cu cei cãrora le vom încredinþa mandatul va începe o viaþã nouã.
Nu ºtiu dacã va începe o viaþã nouã, dar cred cã electoratul a învãþat ceva din experienþele de pânã acum fãcute pe seama vieþii lui: cã nici o ideologie, nici o doctrinã de partid nu e capabilã sã suplineascã o singurã calitate: aceea de buni gospodari! În administraþia localã, mai mult ca oriunde, vorbele nu pot ascunde lipsa faptelor. De aceea cred cã în scrutinul care se apropie, mai mult ca oricând, argumentele celor care au ºtiut sã arate cã sunt capabili sã facã ceva, vor fi hotãrâtoare. Un partid – nu spun care - a ºi profitat de aceastã conjuncturã, lansând un slogan adecvat: „mai puþinã politicã, mai mult spirit gospodãresc!". Aceasta ar trebui sã fie politica dominantã - capacitatea de a face o localitate sã arate ºi sã funcþioneze la fel de bine ca propria gospodãrie! Abia dupã aceea putem sã ne gândim dacã din felul cum e mãturatã o stradã putem identifica ºi o opþiune politicã.
Titlu: Bugetul ºi "renumeraþia"
Nr Editie: -20 Data: Wednesday 12 April 2000
De zece ani ne luptãm cu lipsuri de tot felul, lamentându-ne - vorba lui nenea Iancu - cu „renumeraþia micã dupã buget".
Dar ce mai e ºi bugetul ãsta? - se poate întreba, exasperat, Miticã. De ce n-ajunge? Ce se întâmpla cu banii pe care-i strânge dom Remeº în haznaua Finanþelor?
Eu îmi permit sã cred cã lucrurile se pot întâmpla ºi în felul urmãtor: banii simt cei care sunt. Cei care se strâng cu japca de la cei care mai lucreazã, cât de cât, dupã cum spune legea. Sunt atâþia cât permite modul în care se miºcã economia. Existã o logicã a lucrurilor, în microcosmosul de fiecare zi care spune cã te poþi întinde atât cât îþi þine plapuma. Banii pe care i-aduce bãrbatul din gospodãria clasicã, de pe unde lucreazã, sunt împãrþiþi - de regulã - de nevastã, care e ministrul finanþelor al familiei: atâta pentru mâncare - cã dacã nu bagi ceva în burtã, restul nu conteazã – atâta pentru îmbrãcãmintea ºi încãlþãmintea copiilor, atâta pentru cãrþi ºi caiete, atâta pentru lemnele pentru iarnã, atâta pentru curent ºi apã, atâta pentru dãrile la stat – cã pe astea amãrâtul le achitã, cã are fricã de Dumnezeu... Dacã mai rãmâne ceva, se duce ºi omul sã bea o bere la crâºma din colþ ºi- ºi ia ºi femeia trei metri de stambã pentru o rochie nouã. De regulã, în crizã intrã familiile în care bãrbatul e beþiv ºi deturneazã fondurile spre cârciumã, ori nevasta curvã, ºi dã banii de mâncare ai copiilor pe gãteli; pe ãºtia, de obicei îi dã proprietarul afarã din casã cã n-au plãtit chiria...
În cazul unei þãri, totul este raportabil din micro în macro - cu excepþia scoaterii din casã. Cât ar fi de rãu, din þarã nu ne poate da nimeni afarã. Dar putem trãi prost înãuntru, pentru cã guvernanþii se întind mai mult decât le e plapuma: când miniºtrii cheltuiesc cu nemiluita pe protocoale, cãlãtorii în strãinãtate, când ºefii de regii fac palate ºi-ºi plãtesc salarii exorbitante, când banii pentru învãþãmânt, sãnãtate ºi altele se duc pe catedrale, turnee zonale, agenþii ºi instituþii - fantomã bugetare...
Banii de la buget sunt - atâþia câþi sunt. Dacã ar fi bine cheltuiþi - am avea infinit mai puþine probleme decât avem acum, când sunt aruncaþi cu nonºalanþã pe apa Sâmbetei de demnitarii care considerã cã deasupra lor e doar Dumnezeu ºi nici pe acesta nu sunt convinºi cã trebuie sã-1 bage în seamã. Asta e problema.
Titlu: Fals tratat de victimologie
Nr Editie: -19 Data: Thursday 13 April 2000
Mânia cu care Executivul întâmpinã fiecare nouã evaluare a agenþiilor de rating începe sã devinã comicã. La fel ca ºi nemulþumirile cãrora le dãdeau glas politicienii pe care profesorul Brucan îi gratula cu note proaste în emisiunea sa. Cum îndrãznesc ãºtia sã zicã despre noi cã suntem pe marginea falimentului, cã vom intra în incapacitate de platã când, iatã, Banca Naþionala are chiar mai mult decât avem noi de plãtit? Ce politicã fac aceste agenþii de rating? Ce urmãresc ele? Agenþiile astea urmãresc, dupã câte se pare, un singur lucru: sã ofere potenþialilor investitori un fel de ghid. Sã le spunã: aici banii voºtri vor fi în siguranþã ºl vã vor oferi un oarecare câºtig; aici e un risc - dar ºi posibilitatea unui câºtig mai mare; acolo - nici nu încercaþi: vã pierdeþi ºi timpul, ºi banii!
Dupã cum se poate lesne observa, de-a lungul ultimilor ani noi am alunecat pe toboganul riscului, în opinia majoritãþii agenþiilor, pânã acolo unde ne-a plasat Standard & Poor's:pe undeva prin Africa, alãturi de Zimbabwe ºi Senegal, daca nu mã înºel. Probabil cã criteriile pe care le folosesc agenþiile astea - care nu-ºi prea pot permite sã dea rateuri: ar însemna cã se joacã cu banii oamenilor, ºi din capitalul de încredere al acestora ºi trãiesc- au în ele date care pot conduce spre concluzia cã, undeva prin acest an, s-ar putea sã intrãm în incapacitate de platã. Chiar dacã acum, la Banca Naþionalã, se mai gãseºte câte ceva. Este absurd însã sã ne închipuim cã are cineva ceva cu noi. Cã suntem supuºi unui tratament perfid. Este un mai vechi sindrom victimologic de care nu ne dezbãrãm. În loc sã încercãm sã înþelegem ce se întâmplã cu noi ºi cum pot fi oprite degradarea ºi descalificarea, protestãm! De parcã îi pasã cuiva de protestele noastre! De parcã, mâine, Standard & Poor's se va ruºina ºi va declara public: ne cerem iertare, ne-a scãpat amãnuntul cã în pivniþele Bãncii Naþionale zace un miliard de dolari: numai bun pentru plãþi scadente! Haideþi sã ne vedem de treabã, sã urnim economia, sã câºtigãm încrederea investitorilor ºi atunci, cu siguranþã, nu ne va mai pãsa de clasamentele agenþiilor de rating.
Titlu: Examenul de "bilã"
Nr Editie: -5 Data: Saturday 29 April 2000
O anumitã lacunã a Legii electorale face ca în România accesul cãtre ma gistraturi importante, cum ar fi acelea de primar general sau de primar al unor oraºe mari, mijlocii ºi mici, sã fie absolut liber, pentru persoane al cãror comportament ar putea fi încadrat clinic în tiparele unor afecþiuni psihologice cu urmãri grave. La fiecare dintre cele trei ediþii ale alegerilor locale, printre droaia de candidaþi emanaþi de cele mai obscure sau dubioase formaþiuni aºa-zis politice, s-au strecurat unul-doi schizofrenici, mai mulþi paranoici ºi un numãr nedefinit de handicapaþi. Ochiurile plasei politice sunt suficient de largi pentru ca printre ele sã se strecoare ºi câte un Branc, de exemplu, persoana ale cãrui nu puþine gesturi ºi manifestãri ar fi trebuit sã-i punã pe gânduri pe alegãtorii din Arad. Chiar nedepistaþi clinic, unii candidaþi se reclamã cãtre patul de spital dintr-o camerã cu gratii prin uºurinþa patologicã cu care fac promisiuni ºi dau asigurãri cã ei ºi numai ei vor fi în stare sã acopere gropile din asfalt cu icre negre, sã facã sã curgã lapte pe þevile de apã caldã ºi miere pe cele de apã rece, sã construiascã reactoare nucleare de bloc pentru încãlzire ºi sã aducã toþi investitorii disponibili de pe alte meleaguri pe cele mioritice.
Sunt de acord cã, într-un anume fel, campania electoralã e ºi un show, dar cred cã de cele mai multe ori este vorba despre concurenþã neloialã la adresa unor oameni ai muncii oneºti, precum cei de la „Vacanþa Mare", „Vouã", „Þociu & Palade" sau chiar unii realizatori de talk-show-uri vesele. Oricum, cred cã Legea electoralã ar trebui amendatã într-un mod foarte categoric, prin introducerea unei prevederi care sã facã necesar un examen psihologic înaintea lansãrii oricãrei candidaturi. ªtiu, va fi mai puþin vesel. Dar parcã de veselie ne arde nouã?
