Titlu: Quintus al cincilea!
Nr Editie: -80 Data: Thursday 03 February 2000
Viaþa le potriveºte uneori, într-un mod la care nici nu te-ai gând. Iatã, de pildã, preºedinþia Senatului, unde a fost ales alaltãieri dl Mircea lonescu. Cine încearcã sã þinã o evidenþã a celor care s-au perindat pe acest scaun poate avea surpriza sã constate cã dupã Rene Radu Policrat - primul preºedinte, în calitate de decan de vârstã - au urmat, în ordine, Alexandru Bârlãdeanu, Oliviu Gherman, Petre Roman ºi - culmea - al cincilea: Quintus – Mircea Ionescu! Nu-mi amintesc cu exactitate pe ce bazã ºi-a adãugat venerabilul politician acest pseudonim literar, dar cred cã a fost de bun augur. Domnia sa devine astfel al cincilea „al doilea om din stat" – deoarece Constituþia noastrã are aceastã curiozitate de a fi fãcut un preºedinte de rezervã din titularul fotoliului de la Senat.
Alegerea domniei sale a fost cu „cântec". Nu în ce-l priveºte. Devenind vacant scaunul domnului Roman prin trecerea sa la Externe, acesta a fost revendicat, mai întâi de ex-premierul Vasile, ca o reparatie (moralã) pentru gonirea sa din fruntea Guvernului.I-a fost promis de cãtre un preºedinte prins la strâmtoare ºi care nu prea avea calitatea de a face astfel de promisiuni (ceea ce au ºi dorit sã-i demonstreze talibanii þãrãniºti). Redevenit vacant, fotoliul a fost disputat de un liberal ºi de un democrat. Faptul cã votul i-a dat câºtig de cauzã dlui Quintus mi se pare logic. Domnia sa este unul dintre cei mai echilibraþi, mai ponderaþi ºi mai respectaþi politicieni în exerciþiu. Lui i se .datoreazã, pânã la urmã istorica reunificare a liberalilor (într-un moment în care se fãrâmiþeazã aliaþii lor,þãrãniºtii). ªi poate nimeni altul mai bine ca el nu va reuºi sã manevreze barca Senatului printre stâncile perfide ale luptei politice dintre o Putere tot mai slãbitã ºi o Opoziþie tot mai agresivã. Pe aceºti ultimi metri ai actualei legislaturi sunt sigur cã dl Quintus va reuºi sã scoatã de la confraþii sãi tot ce se mai poate scoate în materie de legi importante, absolut necesare pentru funcþionarea statului. Marea sa experienþã de viaþã, autoritatea politicã ºi - poate nu în ultimul rând - umorul sãu fin ºi subtil vor fi tot atâtea argumente prin care-ºi va putea încheia o carierã începutã, în mod paradoxal, într-un moment al existenþei când alþii o sfârºesc.
Titlu: Un cadavru politic
Nr Editie: -66 Data: Saturday 19 February 2000
Probabil cã unii dintre cititorii mei timiºoreni se vor întreba de ce abordez astãzi o temã legatã de situaþii ºi persoane din Regat. Mai exact, din Bucureºti. Rãspunsul e simplu: povestea carierei politice a primarului Capitalei - personaj cu „circulaþie" naþionalã - mi se pare a fi una exemplarã. Adicã una care poate fi folositã ca exemplu. Negativ. Domnul Viorel Lis a fãcut erupþie pe scena politicã printr-o întâmplare unicã. Domnia sa era un fel de vicepreºedinte american, a cãrui soartã este sã tragã nãdejdea ca titularului sã i se întâmple ceva pentru a-i putea lua locul. În legislatura '92-'96 a fost vice-primar la Sectorul 2, calitate în care ºi-a arãtat figura fotogenicã pe la diverse sindrofii. „Promovat" la Capitalã, a devenit viceprimar graþie algoritmului, iar primar general, datoritã promovãrii dlui Ciorbea la cârma Guvernului, dupã numai ºase luni de funcþionare. Interimar sub Ciorbea, Lis a câºtigat alegerile de la finele Iui '98 graþie câtorva voturi în plus, în totalul celor exprimate, care reprezentau cam populaþia unui sector. Odatã înscãunat „legal'', Omul Iscusit a început sã-ºi dea în petec. Nu i-a mai plãcut condiþia de familist ºi s-a aruncat frenetic în a-ºi trãi viaþa aºa cum nu ºi-o trãise pânã atunci. A schimbat „prietenele" ca pe telefoanele celulare, le-a dotat cu apartamente ºi maºini, le-a plimbat prin strãinãtate, reuºind performanþa sã nu fie acasã niciodatã când se întâmpla ceva grav - inundaþii, înzãpeziri, greve, cutremure. Numai cã, aceastã carierã de play-boy n-a prea fost pe placul bãtrânilor virtuoºi din nomenclatura partidului, care au realizat cã sturlubaticul primar nu prea face cinste formaþiunii pe care o reprezintã. De aici ºi insuccesul sãu în alegerile þãrãniste recente, în care s-a trezit „fãrã colegi". Supãrare mare, demisie din partid, ameninþãri cu înscrierea în altul.Pagubã-n ciuperci - ºi-au zis Opriº & Comp, fericiþi de a scãpa de balastul imaginii amorezului trecut, în pragul unei noi campanii electorale.
Dl Lis e optimist. Crede cã valoarea sa îl va impune într-o altã formaþiune. Nu realizeazã cã din punct de vedere politic era mort demult. Un cadavru. Care acum a început sã miroasã.A parfumul ultimei prietene...
Titlu: Simple speculaþii
Nr Editie: -65 Data: Monday 21 February 2000
Sunt câteva lucruri neclare în legãturã cu demisia lui Victor Babiuc.Domnia sa s-a întors miercuri la prânz dintr-o cãlãtorie peste hotare. Atunci, zvonurile legate de demisia sa fãcuserã înconjurul redacþiilor. Cineva 1-a contactat Ia telefon, acolo unde se afla în acel moment. „Nici vorbã!" - a fost rãspunsul sãu lapidar. Nici conferinþa de presã din Salonul Oficial al Otopenilor n-a adus ceva în plus. „Sunt simple speculaþii" - a reafirmat ministrul, spre dezamãgirea roiului de ziariºti care adulmecaserã mirosul „sângelui". Pentru ca, dupã doar douã ore, sã pice bomba: printr-un comunicat emis de la faxurile Ministerului.Apãrãrii, dl Babiuc fãcea cunoscut faptul cã, simþindu-se tot mai singur în formaþiunea în care a activat vreme de zece ani, a decis sã plece. ªi a decis taman cu douã zile înaintea Convenþiei Naþionale a PD!
Gurile rele spun cã dl Babiuc trãgea mai demult cu ochiul spre ogrãzi strãine. Aceleaºi guri pretindeau a fi sesizat cã ministrul Apãrãrii se simþea mai în largul sãu în sânul colegilor liberali, decât printre miniºtrii democraþi, cu care din când în când mai avea ºi unele altercaþii publice. .Dacã democraþii au fost ºocaþi de „cinismul" babiucian, liberalii s-au comportat foarte elegant. Dl Stoica ºi-a exprimat, la un moment dat, speranþa cã primul-ministru ar putea decide ca dl Babiuc sã rãmânã în fotoliu ca independent. Speranþã naivã, atât timp cât dl Petre Roman susþine sus ºi tare cã nu va renunþa la el(la fotoliu) nici în ruptul gâtului. Ar exista o explicaþie pentru iuþeala cu care a luat dl Babiuc o decizie bine pritocitã ºi aceleaºi guri rele privesc cu înþeles spre Cotroceni ºi duc, discret, un deget în dreptul buzelor. S-ar pãrea cã de când Don Petro a trecut la munca de jos, la Externe, preºedintele se simte tot mai cãlcat pe bãtãturile sale de lider zonal. Niscai frecuºuri au apãrut chiar la recenta reuniune balcanicã, unde dl Constantinescu a fãcut un duº de notorietate ºi se cam crede cã o datã cu slãbirea rândurilor PD-iste, incomodul aliat Roman va putea fi pus cu botul pe labe încã înainte de viitoarele alegeri prezidentiale. Simple speculaþii...
Titlu: Bocancul liberal în uºa þãrãnistã
Nr Editie: -64 Data: Tuesday 22 February 2000
Existenþa Convenþiei Democrate (cea de dupã Câmpeanu) s-a bazat pe respectarea a douã dogme. Prima –împrumutatã de la Alianþa Civicã: numai împreunã putem reuºi! (Ceea ce s-a ºi întâmplat, în cele din urmã). A doua: þãrãniºtii sunt forþa conducãtoare (ºi asta s-a vãzut). Ce se întâmplã azi, dupã 8 ani, cu Convenþia ºi cu dogmele ei? Ei bine, este destul de uºor de vãzut. Mai întâi, cã toatã lumea (cel puþin liderii au ºi recunoscut public acest lucru) realizeazã cã „împreunarea" nu mai este suficientã ºi reuºita este tot mai des pusã la îndoialã. Apoi: þãrãniºtii par sã nu mai fie acceptaþi, fãrã rezerve, ca forþã conducãtoare! O spun, cu voci autorizate, liberalii. Aceiaºi care au reintrat în Convenþie, cuminþi, aproape pe uºa din dos, cu o modestie care i-a fãcut sã accepte fãrã sã crâcneascã condiþiile puse de Diaconescu & Co – acum sunt dispuºi sã punã cu tãrie la îndoialã dogma fundamentalã. Zguduit ºi slãbit de scandalurile care s-au þinut lanþ de la preluarea puterii, hãrþuit de opoziþie ºi tachinat de parteneri, pãrãsit în valuri de adepþii nemulþumiþi, PNÞCD se aflã, poate, în cel mai delicat moment al existenþei sale. A fost nevoit sã accepte perfida manevrã liberalã a listelor separate la locale. Acest procedeu nu este deloc de naturã sã amplifice succesul Puterii, cum susþine dl Stoica. El e de naturã sã demonstreze cã, fãrã liberali, Convenþia nu mai înseamnã mare lucru. Pe aceastã linie se înscrie ºi cea de-a doua perfidie a liberalilor: ideea ca CDR sã fie condusã de un preºedinte ºi un vicepreºedinte. Care sã aibã drept de control ºi de veto asupra listelor de la legislative. Aceste funcþii n-ar urma sã revinã, conform tradiþiei, þãrãniºtilor (preºedinþia) ºi liberalilor (vice-preºedinþia). Nuuu! Funcþiile se vor împãrþi în funcþie de cine ce va obþine la locale. Iau þãrãniºtii mai mult? Sã-ºi pãstreze sãnãtoºi preºedinþia! Nu iau? Ei bine, atunci se schimbã calimera ºi, din þãrãnistã, Convenþia va deveni liberalã. ªi listele vor arãta corespunzãtor.
Sentimentul meu este cã, acceptând tertipul cu liste separate la locale, þãrãniºtii le-au permis liberalilor sã vâre bocancul în uºa cabinetului prezidenþial. ªi cã, dupã schimbarea externã din '96, va fi rândul schimbãrii interne din 2000. Prima schimbare a schimbãrii.
Titlu: Ultimul marº
Nr Editie: -63 Data: Wednesday 23 February 2000
A trecut mai bine de un an de când un telefon primit la ora patru dimineaþa de la redacþia de ºtiri a PRO TV mã scotea brusc din aºternut. Sergiu Toader mi-a oferit atunci primele informaþii: la Stoeneºti este pe punctul de a se încheia marºul minerilor. Eram invitat sã ajung rapid la studio pentru a comenta, împreunã cu Lucian Mândruþã, transmisia în direct de pe malul Oltului.
Trecuse mai puþin de o lunã de la ultima ameninþare minereascã asupra Capitalei, încheiatã cu ciudata „pace de la Cozia". O pace extrem de fragilã, cum avea sã se vadã în foarte scurt timp. Scânteia care a aprins fitilul ultimei mineriade a fost sentinþa Curþii Supreme de Justiþie care anula precedenta condamnare a lui Cozma, de 2 ani, înlocuind-o cu alta de 18 ani închisoare. O jonglerie tipicã justiþiei române „reformate" de ministrul Stoica, care a demonstrat cât de elastic este Codul nostru Penal atunci când interesele superioare o cer.
Din pãcate pentru nefericiþii locatari ai Vãii Jiului, marea expediþie n-a avut un program social. Ea a fost, pur ºi simplu, o izbucnire de orgolii a celui care ajunsese sã se creadã - datoritã slãbiciunilor autoritãþilor - mai presus de lege. Iar orgoliul 1-a pierdut. Pentru cã la Stoeneºti minerii n-au mai fost mobilizaþi de aspiraþia legitimã a dreptului la muncã ºi la viaþã decentã. A fost un handicap psihologic major care, combinat cu frustrarea jandarmilor, umiliþi la Costeºti, a condus la dezastrul de pe câmpul de luptã al oºtilor, pânã atunci mereu victorioase, ale lui Cozma. Cu o amarã ironie, am constatat, în comentariul din acea dimineaþã, cã ceea ce s-a întâmplat la pod a confirmat reputaþia istoricã a zonei Caracalului: cãci în '99, acolo s-a rãsturnat... autobuzul cu mineri! Cu mineri fraieri - pentru cã aceºtia s-au comportat cu naivitatea tipicã a maselor de manevrã. ªi în '99, ºi în '91, ºi în '90. Cu marºul de la Stoeneºti - am spus atunci - se încheie un capitol din istoria postrevoluþionarã a României: acela al strãzii ca loc de dezbatere publicã. ªi contondentã. Este un sindrom pe care l-a declanºat însãºi Revoluþia ºi pe care nu-l poate anihila decât sentimentul unei democraþii autentice. La care n-avem, încã acces.
Titlu: Anormalul - la rang de principiu politic
Nr Editie: -62 Data: Thursday 24 February 2000
Ce-am gãsit acasã dupã o absenþã de trei zile, în care am vizitat sediile NATO ºi SHAPE din Belgia, la invitaþia „naºilor" noºtri în procesul de integrare - turcii, îmi confirmã ridicarea la rang de principiu politic a anormalitãþii. În România se face de zece ani politicã hormonalã: preºedinþii sunt aleºi pe criterii estetice ºi de carismã, prim-miniºtrii sunt daþi jos pe motiv de antipatie, diverºi funcþionari publici sunt numiþi sau licenþiaþi pur ºi simplu deoarece cuiva îi place sau nu-i place de ei. Ba, mai mult, odatã ajuns într-o funcþie publicã, românul ajunge sã o considere un fel de feudã proprie, din care doar Dumnezeu sau jandarmii îl mai pot scoate. Ce disciplinã de partid, ce algoritm, ce majoritate parlamentarã! Astea n-au nici o valoare. Valoare are numai ce vor „muºchii" noºtri.
Sigur cã incidentele generate de demisia din PD a lui Babiuc pot arunca un soi de blam asupra lui Petre Roman ºi a camarazilor sãi! Iar îi ºantajeazã Petricã pe ãºtia din Convenþie! Iar ameninþã cu demisia ºi blocajul constituþional! N-are nici o limitã acest om! N-o fi având limitã, dar are dreptate.Ce rost are toatã târguiala asta iezuitã, în care preºedintele ºi liberalii fac tot felul de fiþe patriotice? Dl Babiuc a fost ministru în numele PD-ului. Nu mai este al PD, trebuie sã lase locul liber.
N-o fi corect, n-o fi frumos, dar asta-i regula. Destul cã un regulament parlamentar incomplet ºi imprecis permite oricãrui nime'n lume sã se dea mare cã nu mai e de acord cu partidul care 1-a adus în Parlament ºi sã decidã cã rãmâne în continuare pe banii contribuabililor ca „independent". Acum vrem sã avem ºi miniºtri independenþi. Numai cã Guvernul nu e Parlamentul, cum nici vara nu-i ca iarna. Aici lucrurile sunt ceva mai clare: Babiuc trebuie sã plece - la Cotroceni sau la PNL, unde simte chemare mai mare. Dar trebuie sã lase locul liber, cu toate regretele. Dacã îi pasã de ce a construit, de ce-a pus la punct ºi ce trebuie dus la capãt, trebuia sã se gândeascã înainte de a-ºi da demisia.
Altminteri, nu vom face altceva decât sã continuãm a da gir anormalitãþii flagrante. Democraþia înseamnã ºi respectare a regulilor ºi a obligaþiilor omului, nu numai a drepturilor lui.ªi acest lucru trebuie sã-l înþeleagã ºi cei care alimenteazã cu insistenþã aceastã crizã inutilã ºi pãguboasã.
Titlu: Rãmâne cum am stabilit!
Nr Editie: -61 Data: Friday 25 February 2000
Slavã Domnului, în viaþa noastrã politicã nu existã momente de plictisealã. Ea este ca o oalã încinsã al cãrei capac joacã tontoroiul sub presiunea aburilor. Din acest punct de vedere nimeni nu ar putea acuza clasa noastrã politicã de faptul cã ar irosi degeaba banii contribuabililor.
Uite, de pildã, ziua de miercuri: veritabil cutremur, din cele neprezise de Hâncu. Dom' Bãsescu, atins în onoarea sa de familist de maºinaþiile aliaþilor când cu demisia lui colega Babiuc, nu s-a mai stãpânit ºi le-a zis-o pe-aia dreaptã - în special ºefului mare de la Cotroceni: ar face bine ºã-ºi vazã de treabã ºi sã nu mai ºopârleascã prin ograda democraticã! Cine credeþi cã a sãrit ca ars la obrãznicie? Dom' Emil? Nici pomenealã! A sãrit PNÞCD-ul, care prin onorabilul Mureºan a zis: ori Bãsescu îi cere scuze preºedintelui, ori... Noi cu aºa ceva nu ne jucãm! Facem grevã cu dom' Zoner în frunte! Noroc cã dom' preºedinte e bãiat de gaºcã, nu se uitã în gura lui Bãsescu, cã-1 ºtie toatã lumea cum e (cu ºcoala fãcutã prin porturi, ce vreþi) ºi nici nu i-a trecut prin cap sã cearã sã i se prezinte scuze.Avem cestiuni arzãtoare la ordinea zilei, stimabililor, a zis dom' Popescu, purtãtorul de cuvânt, traducând pe limba democratã ideile prezidenþiale. Dacã-i pe-aºa, nici noi nu mai avem pretenþii - s-a ruºinat dom' Mureºan, ºi vom trece deîndatã Ia treabã. Fiþi liniºtiþi,bãieþi, a intervenit cu înþelepciunea strãmoºeascã ºi dom' Roman: ºi Bãsescu ºi preºedintele sunt bãieþi mari, fiecare are dreptate, ºtiu ei cum sã se împace, de ce sã ne batem noi capul?
Dar de unde pornirãm? În vâltoarea disputei era sã ºi uitãm: de la dom' Babiuc, care zicea cã nu-ºi dã demisia dar cã ea, demisia, ar fi fost depusã unde trebuie, ºtie dom' Nae, aºa cã, sã nu-ºi facã griji dom' Roman, mai bine ºi-ar vedea de ale partidului pe care-l conduce de râpã! Om fãrã onoare, ce vreþi, ofteazã dom' Roman. Da' ia sã revenim la ale noastre: unde eram? De ce ne certãm? A, da, e vorba de Apãrare. Pãi, stimaþi colegi din Alianþã, rãmâne cum am stabilit!
Titlu: Sã se revizuiascã, dar sã nu se schimbe nimic!
Nr Editie: -60 Data: Saturday 26 February 2000
În timp ce Coaliþia se acuzã ºi se scuzã de zor în jurul demisiei ministrului Apãrãrii, principala formaþiune a Opoziþiei - PDSR- ºi-a þinut reuniunea Consiliului Naþional la Palatul Parlamentului. Domnii Iliescu, Nãstase ºi compania ºi-au fãcut apariþia la tribunã - dupã ce în prealabil avusese loc ceremonia semnãrii acordului cu Partidul Umanist Român, de constituire a unui pol politic electoral - pe fondul unui„covor" de cartonaºe albastre, agitate de participanþi, pe care era înscris sloganul electoral al anului: „PDSR - bineînþeles!". Bineînþeles cã dl Iliescu a prezentat raportul politic (PDSR - promotor al dezvoltãrii democraþiei participative), vorbind în termeni severi despre erorile Puterii, dar fãrã a proceda la atacuri la persoanã, ºi a cerut membrilor partidului sã nu se îmbete cu apa rece a sondajelor de opinie. PDSR ar trebui sã militeze în continuare pentru o culturã civicã participativã, având de selectat cu mare atenþie mesajul electoral, în special pe acela al localelor.
„Delfinul" Adrian Nãstase s-a referit la strategia PDSR privind dezvoltarea economico-socialã a României pe fermen mediu, acuzând erorile în cascadã ale Puterii ºi subliniind realismul politicilor de ajustare sectorialã propusã de partidul sãu. La final a fost evocatã poziþia formaþiunii fatã de propunerile de revizuire a Constituþiei. În calitate de pãrinte natural al acestui act fundamental, PDSR (ex FSN, ex FDSN) manifestã rezerve serioase faþã de încercãrile de revizuire, considerând cã doar unele dispoziþii din textul constituþional ar putea face obiectul unor re-evaluãri, în funcþie de experienþa relevatã de practica vieþii economice, sociale ºi politice. Altfel spus, e cam devreme amendarea Constituþiei, atâta timp cât aceasta îºi poate dovedi viabilitatea numai în mãsura în care întregul sistem juridic ºi instituþional proiectat de ea este constituit ºi funcþioneazã ca un întreg bine articulat. Singurul lucru pe care PDSR l-ar revizui cu grãbire este regimul guvernãrii prin ordonanþe de urgenþã. Nici parlament unicameral, nici garantare a proprietãþii (chiar dacã proaspãtul aliat - PUR - a fost promotorul acestei idei) ºi nici alte idei „ºopârliste" de acelaºi fel. Cu alte cuvinte, sã se revizuiascã primim, dar sã nu se schimbe nimic. Mai ales cã peste un an s-ar putea sã fim din nou ce-am fost, ba chiar ºi ceva mai mult - vorba sondajelor.
Titlu: Stãnculescu ºi Chiþac
Nr Editie: -59 Data: Monday 28 February 2000
Stranii mai sunt meandrele concretului: cine ºi-ar fi închipuit cã, dupã zece ani, doi dintre cei care au fost consideraþi printre promotorii rãsturnãrii lui Geauºescu - ocupând, dupã revoluþie, înalte dregãtorii în stat (unul - ministru al Apãrãrii ºi al Industriilor, celãlalt ministru de Interne) vor ajunge sã înfunde puºcãria, pentru 15 ani, ca responsabili ai pãrþii de genocid comise în timpul încercãrii de reprimare a revoltei începute la Timiºoara. Nu vreau sã mã aventurez pe un teren sensibil - vreau doar sã-mi exprim câteva nedumeriri ºi câteva îndoieli proprii, în general, efortului de analizã. Mi-e greu sã comentez raþiunile juridice ale acestui verdict, cu atât mai mult cu cât nu cunosc conþinutul dosarelor. Vreau însã sã comentez modul curios în care promisiunile de restabilire a adevãrului despre revoluþie, în general, fãcute nouã la înscãunarea noii Puteri, se materializeazã dupã trei ani de bâjbâieli. Mi-e greu sã accept ideea cã dacã vorbim despre vinovãþii, despre reprimare, despre victime, ne putem opri la aceste douã nume, nu putem face uitate sau scãpate altele. Mi-e, de asemenea, greu sã pricep care a fost baza juridicã a acestei judecãþi: Codul Penal existent la data comiterii faptelor? Prevederile legale promulgate ulterior? Dincolo de faptul - de bun simþ - cã în istorie Revoluþiile ies de sub tutela textelor de lege (ele fiind „ilegale" prin esenþa lor), mã întreb dacã nu cumva principiile adoptate cu acest prilej vor putea constitui un precedent extrem de periculos. ªi aici m-aº referi doar la ultimele mineriade ale lui Cozma: generalul Lupu, care a dat bir cu fugiþii la Costeºti, ar putea fi considerat peste ani un erou, iar generalii Andreescu ºi Cearapin, niºte infractori, demni de puºcãrie! N-a lãmurit nimeni, încã, rolul ºi condiþia Armatei, a celor aflaþi sub puterea jurãmântului ºi regulamentelor militare. Or, din acest punct de vedere, e clar cã nu Chiþac sau Stãnculescu au dat ordinele. Ordinul de a se interveni în forþã atunci când se considerã cã siguranþa statului de drept e ameninþatã nu-l poate da decât cel mandatat prin Constituþie. Din pãcate, cele douã sentinþe au fost date înainte ca chestiunea de fond sã fie discutatã ºi stabilitã. ªi ne trezim cu efecte paradoxale, cum ar fi acela ca armata. de azi sã fie sancþionatã cu plata despãgubirilor pentru faptele comise (la ordin?!) de armata lui Ceauºescu. Dacã e de plãtit, statul cred ca trebuie sã plãteascã, nu armata... Pentru cã el e responsabil de deciziile politice în sine. Cum spuneam, subiectul e delicat ºi tare mã bate gândul cã o anumitã presiune electoralã a fãcut ca una dintre promisiuni sã fie onoratã în pripã ºi cu riscul unor erori asemãnãtoare ºi nemulþumiri viitoare.
Titlu: Teroare la Cotroceni
Nr Editie: -58 Data: Tuesday 29 February 2000
A rãbdat dl Constantinescu vreme de trei ani. Dar, în faþa farmaciºtilor þãrãniºti n-a mai rezistat ºi a rãbufnit: este terorizat de Securitate! Pentru omul simplu, care se simþea terorizat doar pânã în '89, chestiunea poate sã parã niþel cam de-andoaselea. Dar tot domnul preºedinte explicã, ºi de aici ne vine ºi nouã mintea la cap: pânã în '89 securiºtii l-au lãsat în pace. „N-am fost o victimã!" Victimã este azi! Se pare cã perfida Securitate a vegheat cu atenþie ca nici unul dintre cei lãsaþi în plata Domnului pânã la Revoluþie sã nu poatã sã rãsufle uºurat pânã nu-ºi plãteºte obolul de stres. Cum îl terorizeazã azi Secu- ritatea, dl preºedinte nu le-a spus farmaciºtilor, deºi expresia „m-au bãtut" ne-ar putea atrage într-o cursã lingvisticã: ne e greu sã credem cã securiºtii sunt atât de abili încât sã treacã fãrã probleme de sepepiºti, de consilieri ºi de secretare ºi sã-i administreze primului om al þãrii o chelfãnealã ca-n arestul din Rahova. Nicidecum. Dl preºedinte umblã la figuri de stil. Mai spune dânsul: „m-au învins!" Nu e totuºi, prematur?. ªtiu, sondajele au ºi ele partea lor de vinã, dar sã te dai bãtut cu nouã luni înainte de alegeri mi se pare o formã de resemnare cel puþin primejdioasã, indiferent de încãrcãtura sa de sensuri mioritice. Eu cred cã vina dlui Constantinescu este cã e bãiat fin. Cã se lasã tracasat. Cã suportã sã i se dea cu tifla prin geamul maºinii, cã rabdã sã fie deranjat noaptea de apeluri telefonice din partea vechilor specialiºti cu dezinformarea, cã pune preþ pe bârfele lansate de aceiaºi ºi propagate de cercuri din jurul sãu. Este prea sensibil ºi prea democrat! Cãci, cum altfel ar putea fi interpretatã reacþia preºedintelui? Are în jurul sãu consilieri destoinici ºi sepepiºti vânjoºi. Este iubit de farmaciºtii þãrãniºti. Cum sã se dea atunci bãtut? Cum sã rabde porcãriile rãspândite pe seama sa - chiar „cu complicitatea oamenilor sãi apropiaþi?" Pãi ce pãzesc domnii Georgescu ºi Harnagea? Stau cu mâinile în sân ºi se uitã cum Securitatea îl terorizeazã la el acasã pe omul care i-a fãcut oameni? Pãrerea mea este cã dl Constantinescu n-a fãcut uz de dreptul sãu legitim la replicã în legãturã cu toate aceste „porcãrii". Dacã avea un ziar, altfel stãteau lucrurile. Dar n-are. Pentru cã partidul aflat la putere n-are. E un partid de oameni cinstiþi ºi sãraci care nici mãcar de-un „prãpãdit" de ziar n-au bani. Cred cã la toamnã dl preºedinte ar trebui sã se orienteze spre un partid cu o situaþie materialã mai bunã. Dacã vrea sã scape de teroare...
Titlu: Vize la tot cartierul!
Nr Editie: -81 Data: Wednesday 02 February 2000
Pentru românii ieºiþi din carantina ceauºistã, voiajul peste hotare continuã sã fie una dintre iluziile libertãþii. Chiar dacã - dincolo de reglementãrile pur legale - cea mai severã barierã rãmâne cea economicã, noi ne dorim sã ºtim cã, dacã într-o bunã zi vom dori (ºi vom putea) sã vedem Parisul, nimic nu ne va împiedica : nici serviciul nostru de paºapoarte, nici consulatul francez, nici grãnicerii Schengen. Nu conteazã cã - mai mult ca sigur - 95% dintre români nu vor vedea niciodatã Parisul. Principiul este imputant. Pânã una-alta Parisul e vãzut, pentru noi toþi, de cãtre dl Petre Roman, proaspãtul nostru ministru de Externe. Spuneam într-un comentariu trecut cã este, probabil, cea mai ridicatã compatibilitate între funcþie ºi om din întreaga noastrã nomenclaturã. Dl Roman are date naturale care-1 fac mai apt pentru o asemenea funcþie decât mulþi alþii. Nu doar tradiþionalul sãu poliglotism, sau ºarmul personal atât de bine exersat dupã Revoluþie, ci întreaga sa structurã de om dotat pentru a avea contacte. Cã domnia sa se simte precum peºtele în apã – dupã lunga vegetare în confortabilul, dar prea sedentarul fotoliu de preºedinte al Senatului - este mai mult decât evident din programul sãu. Ieri la Paris, mâine la Lisabona, sãptãmâna trecutã la Washington, iar cea viitoare Dumnezeu mai ºtie pe unde, dl Roman este un veritabil politician brownian. Miºcarea sa este doar în aparenþã dezordonatã. Obiectivele sale sunt clare ºi ele transpar din acþiunile ºi din declaraþiile curente. Este unul de fond - ºi el priveºte preºedinþia României la OSCE, din 2001, funcþie pentru care dl Roman se simte nu doar chemat, pe mãsurã ce ºansele sale pentru o înaltã magistraturã internã scad o datã cu popularitatea partidului. ªi un altul de conjuncturã: dl Roman ar dori - ºi se zbate pe mãsurã - sã înscrie în dreptul numelui sãu performanþa de a da cale liberã românilor spre Europa. De a obþine din partea Comunitãþii Europene înlãturarea odioaselor vize. Iar acesta ar fi, cu adevãrat, un motiv pentru care sã binemerite din partea concetãþenilor sãi, arãtând totodatã cã el ºi nimeni altul a fãcut ce n-au reuºit sã facã ceilalþi.
Titlu: Cutremur în PD
Nr Editie: -67 Data: Friday 18 February 2000
Unde dai ºi unde crapã - ar putea spune susþinãtorii dlui Hâncu apreciind cã prezicãtorul a avut, totuºi, dreptate. A greºit, doar puþin locul ºi data.
Pentru cã demisia dlui Victor Babiuc, din partidul pe care l-a slujit vreme de un deceniu, cu doar douã zile înaintea Convenþiei Naþionale, are toate caracteristicile unui cutremur politic. Dl Babiuc nu este un fitecine. Aº putea spune, chiar, cã nimeni mai mult ca dânsul n-ar putea fi calificat drept „ministru de meserie”. A fost ministru al Justiþiei în cel de-al doilea cabinet Roman. A trecut la Interne în cabinetul Stolojan pentru a se instala la cârma Apãrãrii în '96. Aproape jumãtate din cei zece ani care au trecut de la Revoluþie, domnia sa i-a petrecut într-un fotoliu ministerial - performanþã neegalatã de vreun alt om politic în viaþã. Mai mult decât atât, domnia sa a fost considerat unul dintre stâlpii FSN-PD-ului ºi un intim al lui Petre Roman. Ce s-a putut întâmpla acum, în cel de-al 11-Iea an, ca dl Babiuc sã ia brusc o astfel de hotãrâre care implicã ºi pãrãsirea fotoliului ministerial?
Gestul sãu nu mi se pare „cinic" - cum l-au calificat unii colegi. Ce-ar fi trebuit sã facã? Sã demisioneze la Convenþie? Sã aþâþe focul nemulþumirilor care-i animã pe nu puþini dintre membrii PD-ului, partid care ºtie cã va plãti exerciþiul guvernãrii ºi participarea la dezastrul produs de aceasta? Cred cã dl Babiuc a procedat corect ºi gestul sãu ar trebui interpretat ca unul de onoare. ªi ca un simptom: dacã un veteran de calibrul sãu nu mai suportã atmosfera din partid, lipsa de comunicare, autoritarismul tot mai accentuat al preºedintelui Roman, înseamnã cã acest cutremur va fi urmat de replici. Unele, poate, la fel de violente. Altele mai puþin. Toate dând însã un semnal ce nu poate fi ignorat: PD a crezut cã poate juca de ambele pãrþi - ºi în putere ºi la opoziþie. Aceastã iluzie costã, iar costurile se mãsoarã în pierderi de oameni - ºi în pierderi de procente. Electorale.
Titlu: De-a hoþii ºi avocaþii
Nr Editie: -68 Data: Thursday 17 February 2000
Au intrat avocaþii în grevã, intrã ºi notarii. Doar judecãtorii stau în expectativã (lor li s-a fãcut „dreptate" mai demult, prin grija ministrului liberal, coleg de cabinet cu dl Remeº). Ce vor avocaþii (ºi notarii)? Ei vor sã nu plãteascã TVA, ca oricare buticar. Pentru cã, zic dânºii, meseria, dumnealor n-are nimic de-a face cu comerþul. Ei nu sunt agenþi comerciali. Sunt mandataþi de cãtre stat sã contribuie la buna desfãºurare a me- canismelor justiþiei. Ceea ce este drept. Nu foarte drept - din punctul de vedere al eticii - este faptul cã, spre deosebire de ceilalþi participanþi la punerea în miºcare a actului de justiþie, veniturile lor nu sunt limitate. Mai precis, nu sunt limitate artificial. Un avocat sau un notar poate sã câºtige atât cât doreºte ºi cât îl þin balamalele fizice. Existã aici o oarecare condiþie: sã fie buni ºi cãutaþi de clienþi. Dar asta este deja altã poveste, pentru cã publicul îi vede ºi-i percepe pe cei faimoºi, cu clientelã selectã ºi cu câºtiguri pe mãsurã. (Un distins membru al Baroului, între altele ºi profesor universitar, îmi mãrturisea cã el plãteºte statului român impozite mai mari decât uzinele VULCAN). Existã însã destui avocaþi sau notari care abia-ºi duc zilele. Ce vreþi, selecþia naturalã funcþioneazã. Sã revenim însã la nemulþumirea avocaþilor. Ea þine, cred, mai puþin de ºtaif (adicãtelea ce suntem noi, tarabagii, zarzavagii?) cât de un interes foarte exact pe care bag mâna în foc cã 1-a avut în vedere legiuitorul fiscal: devenind un soi de societãþi comerciale, cabinetele de avocaturã ºi notariale vor intra în rândul lumii ºi vor putea fi penetrate de investiþia strãinã. Mai precis, printr-o astfel de reglementare se va da posibilitatea intrãrii pe piaþa româneascã, în directã concurenþã, a marilor firme de avocaturã strãine, care nu vor mai avea nevoie sã recurgã Ia serviciile autohtonilor pentru a apãra interesele clienþilor lor. Aici îmi pare mie cã e „buba" acestei greve de care, deocamdatã, se bucurã doar hoþii care vor trebui eliberaþi din lipsã de procedurã. Spre disperarea poliþiºtilor ºi a procurorilor bugetari care nici mãcar dreptul de a face grevã nu-l au.
Titlu: Au încercat ºi cu cianurã!
Nr Editie: -69 Data: Wednesday 16 February 2000
Pe vremea lui Ceauºescu circula un banc: venind, cicã, în vizitã la noi o delegaþie chinezã la nivel înalt, cel mai iubit fiu a dorit sã prezinte succesele pe care le-a obþinut în fãurirea omului nou. ªi le-a spus: le-am redus românilor programul la televizor la douã ore. Au rezistat. Le-am aplicat alimentaþia raþionalã - au rezistat. Le-am scãzut temperatura din locuinþe: au mai pus o hainã ºi au rezistat! La care, interlocutorul intervine cu o întrebare cheie: Da' cu cianurã n-aþi încercat?
Iatã cum se împlinesc peste ani pariurile cu istoria ºi cum devin realitate palpabilã. Nu Ceauºescu, ci urmaºii urmaºilor lui au aplicat reþeta: au încercat ºi cu cianurã. Cu o deosebire - nu cu ajutorul chinezilor, ci al australienilor.
Dar sã lãsãm gluma la o parte. Ceea ce s-a întâmplat în nordul þãrii este grav. Nu atât de grav cum insinueazã vecinii (la urma-urmei cine ar pierde o asemenea ocazie?) dar, din pãcate, extrem de sugestiv pentru nepãsarea care guverneazã la noi mediul. ªi inconsecvenþele sau neglijenþele din protecþia lui. De zece ani se fac asupra noastrã cele mai sinistre experimente: cu deºeuri toxice aduse pe post de materii prime, cu instalaþii învechite importate pe post de tehnologie de ultimã orã; cu vânzãri de întreprinderi sau cooperãri cu firme strãine cãrora nu le pasã decât de profitul pe care-1 pot scoate rapid de aici - cum este cazul ultimei pãþanii. ªi nu doar atât: cum suntem noi bãftoºi, chiar în prag de începere a negocierilor cu UE venim cu aura de criminali ai mediului înconjurãtor, pe care toate canalele de televiziune au reluat-o obsedant în ultimele zile: românii ãºtia nu mãnâncã doar lebedele europene, dar mai ºi golesc de faunã cel mai mare fluviu al continentului! Cã se exagereazã, cã nu este nici pe departe cea mai mare catastrofã de dupã Cernobal e altã poveste ºi, când acest lucru se va vedea, Europa va fi uitat deja de afacere.Va rãmâne, însã, un nou ºi convingãtor epitet negativ, ce ne va însoþi în continuare. Pânã atunci, culmea ironiei este cã cianura deversatã în Tisa se întoarce la noi prin Dunãre. Ca un „cerc virtuos", din acelea despre care vorbea dl Isãrescu.
Titlu: Fecioarele - bãnci ºi violul legal
Nr Editie: -79 Data: Friday 04 February 2000
Un distins finanþist cu care am stat la o parolã, zilele trecute, în cadrul elegant ºi distins ar unui modern centru de afaceri, mi-a relatat un episod sugestiv, pretrecut cu vreo opt-nouã ani în urmã, când tocmai se întorsese în þarã dupã un stagiu profesional în strãinãtate. Întâlnind un potentat în devenire, dornic sã punã miliard lângã miliard pentru a-ºi construi propriul imperiu, în republicã, acesta i-a spus: cu mintea dumitale ºi cu banii mei am putea face minuni! Nu vrei sã lucrãm împreunã?Uite, se pot face bani frumoºi în sectectorul bancar. Bãncile noastre sunt ca niºte fecioare care aºteaptã sã fie violate! Cât se poate de legal!!!
Interlocutorul meu n-a marºat la acest apel patetic, având probabil vocaþie mai paºnicã decât a miliardarului. Acesta a gãsit însã alþi parteneri ºi ºi-a pus planurile în aplicare: a violat cu succes, în dreapta ºi în stânga ajungând un fel de idol al victimelor sale care nu mai reuºeau sã-l lase din braþe. Devenise atât de valoros prin ceea ce luase cu amândouã mâinile – ar fi fost ºi penibil sã refuze - încât, atunci când au fost pãrãsite, unele „fecioare" ºi-au dat sufletul de inimã rea.
Operaþiunile sale au fãcut parte dintr-un soi de viol colectiv, din care s-a nãscut acest bastard numit AVAB, ce încearcã în zadar sã-ºi lãmureascã starea civilã prin teste ineficiente de paternitate. Violatorii au fost ºi ei niþel hãrþuiþi când dãdea bine lupta cu corupþia ºi ce mai era pe lângã ea, dar ºi-au pus banii la pãstrare prin cele strãinãtaþi, pe la madamele respectabile ale sistemului bancar, dupã care au fost lãsaþi în pace: erau prea bolnavi ca sã suporte rigorile unei eventuale detenþii. ªi, la urma-urmei, atâta timp cât n-au fost reclamaþii, violurile au fost, vorba sa, perfect legale! Vremea violurilor a trecut. A venit vremea stabilimentelor de specialitate în care fecioarele de ieri dau astãzi lecþii de virtute financiarã amatorilor de aventuri galant-bancare, sosiþi niþel cam prea târziu la petrecere...
Titlu: Comisia Naþionalã de Luptã împotriva Corupþiei (CNLIC)
Nr Editie: -78 Data: Saturday 05 February 2000
Dupã corupþie a venit rândul birocraþiei sã fie fãcutã þap ispãºitor pentru insuccesele guvernãrilor de pânã acum. Procedeul seamãnã izbitor cu campaniile din vremea comunismului când, la un semn al conducerii superioare, se pornea, cu mic cu mare, sã se combatã ceva - rãzboiuI, capitalismul, mic-burghezismul, intelectualismul, nepotismul ºi aºa mai departe. Era perdeaua clasicã de fum în spatele cãreia nomeclatura îºi vedea de privilegiile sale, în timp ce clasa muncitoare combãtea cu convingere himerele ce-i erau prezentate drept pericole mortale pentru orânduirea comunistã. N-aº vrea sã se înþeleagã de aici cã nu sunt de acord cu faptul cã birocraþia este unul dintre cancerele care devasteazã organismul plãpând al democraþiei. ªi este suficient sã ne uitãm în jurul nostru pentru a constata cã numãrul funcþionarilor publici a crescut galopant, cã primãriile ºi-au mãrit de pânã la zece ori personalul, în timp ce serviciile puse la dispoziþia cetãþenilor sunt mai precare ca oricând. Putem sã vedem cã ministerele au devenit niºte mamuþi, cã fiecare conducãtor de instituþie a recurs Ia orice mijloace pentru a-ºi mãri numãrul supuºilor ºi a câºtiga, în acest fel, susþinerea necesarã rãmânerii în funcþie, cã numãrul agenþiilor ºi birourilor guvernamentale creºte fãrã încetare ºi aºa mai departe. Este clar cã, spre deosebire de alte obiective, acesta se aflã, chiar în ograda Guvernului, cã tãierea în carne vie înseamnã, practic, autoamputãri dureroase ºi cã existã un singur mare pericol: acela ca, în locul mãsurilor clare ºi categorice sã asistãm la clasicul spectacol festiv: înfiinþarea vreunei Comisii Naþionale de Luptã împotriva Corupþiei (CNLIC) sub - evident - preºedinþia preºedintelui þãrii, cu comisii judeþene, cu birouri ºi angajaþi ºi - evident- cu bugete; þintuirea la stâlpul infamiei a vreo doi-trei curieri de la guvern, care încurcã lucrurile ºi se plimbã de colo-colo; promovarea unor campioni ai luptei împotriva birocraþiei (dupã modelul, deja celebru, al Constanþei Cârstea); ºi aºa mai departe.
Chiar ºi „cercul virtuos" pe care ni-l propune premierul riscã sã devinã foarte rapid, la fel de vicios, cã ºi cele care guverneazã cu autoritate viaþa noastrã politicã, economicã ºi socialã.
Titlu: A treia cãrare
Nr Editie: -77 Data: Monday 07 February 2000
De la tribuna Congresului Extraordinar al Partidului Naþional Român, þinut la finele sãptãmânii la Braºov, profesorul Mãgureanu a adresat asistenþei un discurs în care preciza locul ºi momentul în care se aflã societatea româneascã: „Într-o parte e hãul care ne aºteaptã, în cealaltã parte este oligarhia politico-financiarã care ne dã brânci, iar în faþã lipsa de noimã abureºte, orizontul". Spectatorul neavizat, care ia în calcul sloganul partidului - „A treia cale" ar putea înþelege cã formaþiunea constituitã de cãtre fostul ºef al SRI-uIui e obligatã sã o ia, vrea nu vrea, tocmai pe aceastã cale unde va întâmpina o acutã lipsã de noimã. O cale cãreia ar trebui sã-i ofere tocmai noima necesarã dezaburirii unui orizont spre care aproape cã am renunþat sã mai privim. Pentru cã nici într-o parte, nici în alta nu mai este loc de manevrã, iar în spate este direcþia spre care privesc alþii. Aceastã a treia cale e deocamdatã doar o cãrare pe care intenþioneazã sã mãrºãluiascã organizaþia politicã pentru profesorul i-a dedicat o bunã parte a timpului de lucru în teritoriu. Se pare cã, spre deosebire de unele partide intrate în Parlament pe uºa din dos a coaliþiilor ºi care trãiesc doar prin conferinþele de presã ale ºefilor lor, Partidul Naþional Român s-a instalat temeinic acolo unde a gãsit reperele umane necesare - activiºti dedicaþi ºi hotãrâþi sã facã ceva pentru o idee ºi nu pentru privilegii. În Congres au fost prezenþi câþiva astfel de oameni, în detrimentul „vedetelor" politice cu care domnul Mãgureanu a încercat, din când în când, sã orneze vitrina formaþiunii sale. Renunþând în cele din urmã, aºa cum a renunþat ºi la ideea de a superviza din umbrã activitãþile curente, a ieºit decis la rampã, cu un discurs virulent la adresa „falimentului fraudulos al guvernãrilor de dupã 1989", acuzând „procesul de dezmoºtenire a poporului român", printr-o reformã ce „a pus în funcþiune sistemul care poate devia veniturile capitalizate ale muncii naþionale spre a intra în posesia unei oligarhii" ºi somând electoratul care „are de ales astãzi între un stat politicianist (al politicienilor corupþi ºi iresponsabili, organizaþi oligarhic) ºi statul grupurilor sociale si al corporaþiilor", obþinând ºefia de facto a partidului, în urma unor alegeri lipsite de suspans. Pronunþându-se pentru „crearea instanþelor ºi mecanismelor necesare supravieþuirii statului", Partidul Naþional Român s-a angajat, la Braºov, pe calea alegerilor locale prin susþinerea a douã entitãþi fundamentale - Biserica ºi Armata - aºezându-le la temelia sigurã a credibilitãþii ºi a unui principiu - susþinerea instituþiilor conºtiinþei naþionale. Care va fi ecoul acestui program s-ar putea sã aflãm cât de curând.
Titlu: Capra naþionalã
Nr Editie: -76 Data: Tuesday 08 February 2000
Douã teme principale ale actualitãþii s-au intersectat în mass media ultimelor zile. Prima este aceea a incapacitãþii noastre cronice de a prezenta programe coerente ºi interesante prin care sã putem folosi banii puºi la dispoziþie de cãtre organismele internaþionale. Cineva a fãcut o socotealã sumarã, constatând cã suma nefolositã din motive de tembelism ºi incompetenþã se ridicã la câteva miliarde. De dolari.
A doua temã este aceea a situaþiei explozive din Valea Jiului, locul unde guvernãrile de pânã acum au experimentat tot felul de rezolvãri, una mai fantezistã decât alta. Preþul nefiresc de mare al cãrbunelui extras acolo ºi imposibilitatea de a gãsi o alternativã a folosirii forþei de muncã au condus spre aberanta formulã cu care s-a mândrit guvernul Ciorbea ºi care s-a spart în capul guvernului Vasile: disponibilizarea, contra unui „bacºiº" de 10-20 de salarii. Rezultatul era previzibil - banii aceºtia nu le-au ajuns ortacilor nici mãcar ºase luni, dupã care au reînceput protestele.ªi autoincendierile.Cert este cã nimeni nu s-a obosit sã gândeascã o soluþie coerentã ºi realizabilã pentru a se anihila potenþialul exploziv al acestei zone. Cineva a încercat - dar a intrat imediat în malaxorul intereselor de grup divergente, stârnindu-se un nou scandal dintre cele care ne condimenteazã o viaþã, în general, suficient de amarã. Este vorba despre Euro-Finance, proiect asupra cãruia s-au repezit ºi concurenþii, ºi o parte a mass media. înainte de a afla cu exactitate ce reprezintã.Ceea ce am putut vedea pe un canal de televiziune a fost doar vârful unui aisberg. Pentru cã nici partea ..reclamantã" - sindicatul de la Hidroconstrucþia - ºi nici cea „vãtãmatã" - Ministerul Industriei - nu ºtiau prea bine care e socoteala. S-a vorbit de absenþa licitaþiilor, despre rubedenii vârâte printre acþionari, despre sedii fantomã, fãrã a se încerca nici un moment a se vedea despre ce este vorba în mod concret. Probabil cã discuþiile care se vor purta în urmãtoarele zile vor avea darul sã clarifice confuziile. Sã arate cã, în fond, este vorba despre un PROIECT care încearcã sã conecteze cei doi termeni ai problemei: politica dedicatã zonei defavorizate cu mecanismul finanþãrii - nu doar externe - a unui proiect cu impact nu numai economic, dar ºi social. Sau, poate, mai ales social. În lipsa claritãþii funcþioneazã cu maximã eficienþa tradiþionalul principiu al caprei - aici clar al celei personale - sub formã de proiect!
Titlu: Umanismul amânãrii reformei CONEL
Nr Editie: -75 Data: Wednesday 09 February 2000
Ministrul Berceanu ne-a informat deunãzi asupra faptului cã restructurarea CONEL a fost în mod intenþionat amânatã cu câteva luni (vreo ºase). Tocmai pentru ca sã se evite posibilele consecinþe negative ale acestei operaþiuni asupra consumatorului. Dl ministru n-a intrat în amãnunte, putem doar sã bãnuim ceea ce va fi gândit dânsul: ca nu cumva, nemulþumiþi de reduceri de personal, împãrþiri pe unitãþi mai mici, cu anularea unor privilegii ºi aºa mai departe, CONEL-iºtii sã facã greve ºi sã întrerupã furnizarea agentului care se transformã în electric ºi termic. Emoþionantã aceastã grijã faþã de om - ºi aº fi în stare sã-1 aplaud pe dl ministru dacã n-aº rãmâne niþel pe gânduri.
Pentru cã: restructurarea CONEL întârzie nu cu ºase luni, ci cu vreo trei ani. În tot acest timp dl Berceanu a fost ministru al Industriei - ºi om de omenie.Pentru cã - bãnuiesc - la venirea fiecãrei ierni dânsul s-a gândit ca nu cumva sã sufere cetãþeanul ºi a lãsat-o pentru la varã sau în alt anotimp, când n-a mai fost cazul: concedii, vizite în strãinãtate, greve în alte ramuri, schimbãri de prim-miniºtri ºi aºa mai departe. Mila ministerialã s-a transformat exact în contrariul ei: în loc sã se rupã odatã pisica ºi sã se punã aceastã ramurã pe baze fireºti, concurenþiale si economice, CONEL-ul a rãmas în posesia unui monopol prin care a blocat întreaga restructurare economicã.
Insulã de bunãstare în mijlocul mizeriei generale, CONEL îºi datoreazã statutul NU unei activitãþi performante ºi adecvãrii la situaþia concretã a pieþei, ci privilegiilor pe care i le-a conferit calitatea de unic distribuitor al celui mai important produs: energia. Aceiaºi oameni, dacã se aflau la agriculturã ºi ar fi distribuit cartofi, sã zicem, n-ar fi afectat pe nimeni cã întârzie sã se restructureze. Sau aproape pe nimeni, Aºa, însã, ei au perpetuat o stare negativã de lucruri, care n-a fost de folos decât lor înºiºi. ªi încã cuiva: formaþiunii politice cãreia îi aparþine dl Berceanu, care a avut astfel - la rândul sãu - privilegiul de a face ºi desface tot felul de afaceri din care s-a scurs sistematic, câte ceva, ºi în puºculiþa partidului. Dacã dl Berceanu (ºi alþi domni asemeni lui) puneau piciorul în prag ºi fãceau reforma în '97, cu ce se mai alegeau? Cu recunoºtinþa cetãþeanului? Vax!
Titlu: Steaua lui Ciorbea
Nr Editie: -74 Data: Thursday 10 February 2000
În 1990 au fost trei. în 1992 - ºase. În 1996 - ºaisprezece! Dupã cum se profileazã deja lucrurile, campania electoralã din acest an va alinia la startul prezidenþialelor vreo douã duzini de candidaþi. Deie Domnul sã nu-mi fie gura auritã, dar reglementãrile noastre constituþionale permit oricãrui veleitar, chiar oricãrui psihopat, sã candideze pentru cea mai înaltã demnitate în stat, transformând scrutinul, dintr-o competiþie a competenþelor, într-un circ ambulant.
Mai sunt cel puþin nouã luni pânã la data posibilã a alegerilor ºi anunþurile candidaturilor se înghesuie în fiecare zi pe prima paginã a jurnalelor. Ieri capul de afiº l-a deþinut Ciorbea. Formaþiunea sa - ANCD - desprinsã din PNÞCD, dupã înlãturarea sa din fotoliul de prim-ministru, manifestã o încredere aproape misticã în faptul cã dl Ciorbea, ºi nimeni altul, este personajul mesianic ce va sã salveze România.
Este o iluzie deja cunoscutã. ªi sindicaliºtii au crezut, în perioada '92-'95, cã doar dl Ciorbea este capabil sã dea piept cu Puterea, s-o înfrângã ºi sã obþinã de la ea sporurile ºi compensãrile dorite de clasa muncitoare. ªi CDR-ul a crezut cã, odatã devenit primar al Capitalei, dl Ciorbea va spãla „ruºinea Halaicu" de pe obrazul oraºului ºi-1 va purta spre noi culmi de civilizaþie ºi de recunoºtinþã faþã de opoziþia unitã, victorioasã în faþa hidrei pedeseriste. ªi dl Constantinescu a crezut cu tãrie faptul cã un prim-ministru mai bun pentru Coaliþia ajunsã la putere, decât dl Ciorbea, nu se va gãsi oricât de minuþios se va cãuta. A venit, deci, rândul ANCD sã creadã în steaua politicã a dlui Ciorbea, o stea care abia mai pâlpâie la capãtul unui tunel fãrã sfârºit.
Nu este, desigur, vina dlui Ciorbea. Domnia sa a fost remarcabil de egal cu sine însuºi, pe tot acest traseu sinuos, ce l-a purtat dintr-un modest birou de procuror pânã la scãrile Cotrocenilor. ªi nu are nici o vinã cã vreo sutã de mii de naivi se vor pãcãli din nou semnând listele de alegeri pentru candidatura sa la preºedinþie.
Titlu: Succesul normalitãþii
Nr Editie: -73 Data: Friday 11 February 2000
Prin august, „Agenda" a sãrbãtorit cel de-al 500-lea numãr. Astãzi aniverseazã zece ani de existenþã. Are, cum s-ar spune, ºi greutatea ºi înãlþimea ce se cer unui veritabil lider. În cazul nostru de presã. Pentru cã „Agenda" este un lider de presã. Care s-a înscris încã de la apariþie, pe un culoar optim. Pe cel care duce departe. îmi amintesc cã am pus prima datã mâna pe ea atunci când am venit în oraºul de pe Bega pentru a asista la lansarea celebrei proclamaþii ce avea sã facã explozie cu „punctul 8". Piaþa timiºoreanã era inundatã de publicaþii nou apãrute în care evenimentul era întors pe toate, feþele în comentarii ºi abordãri una mai emoþionalã decât altele. Una singurã fãcea excepþie: „Agenda". În ea am gãsit însã, tot ce nu se gãsea în celelalte: informaþii. Informaþii dense ºi punctuale despre aproape tot ce-1 putea interesa pe omul normal. Iatã - mi-am spus - o publicaþie cu picioarele pe pãmânt. Chiar dacã pãmântul ãsta tresaltã încã în ritmul amintirilor proaspete ale începutului de sfârºit.
N-am bãnuit atunci cã ziarul modest care mi-a atras atenþia tocmai prin faptul cã nu dorea sã ºocheze pe nimeni avea sã înscrie în presa româneascã o paginã de seriozitate ºi de longevitate, dar mai ales de aplicaþie la exigenþele fundamentale ale mass-media. Cã opþiunea a fost de la bun început corectã, chiar dacã piaþa româneascã de gen era una atipicã, nu mai este nici o îndoialã. O dovedeºte din plin chiar aceastã aniversare care n-ar fi fost posibilã fãrã ataºamentul explicit al lectorilor sãi - confruntaþi ºi ei cu lipsuri de tot felul, dar nedispuºi de a renunþa la acea parte a hranei spirituale care le potoleºte foamea de a ºti în ce fel de lume trãiesc. ªi n-ar fi fost posibilã fãrã „încãpãþânarea" cu care fondatorul sãu ºi prietenul meu, Zoli Kovacs, a insistat pe drumul nu totdeauna neted ºi lucios al informaþiei - variate, exacte ºi decente.
La aniversarea primului deceniu de existenþã a tot ceea ce înseamnã „Agenda", daþi-mi voie sã mã simt mândru de a fi putut contribui, cu modesta mea colaborare, la sentimentul de împlinire pe care-1 respirã AGENDA.
Titlu: Dascãli vs. dascãli
Nr Editie: -72 Data: Saturday 12 February 2000
Semnalam într-un comentariu anterior numãrul mare de cadre didactice ajunse în funcþii cu putere de decizie politicã, fenomen controversabil în sine pentru cã - arãtam tot atunci - profesorii sunt susceptibili de a avea cea mai redusã experienþã managerialã din domeniul structurilor macroeconomice ºi macrosociale. Puneam, pe seama acestei concentrãri slaba performanþãa actului de guvernare ºi pierderea de sub control a întregii activitãþi, asemeni unei clase care reacþioneazã violent ºi variat la lipsa de autoritate a dirigintelui.
Astãzi aº vrea sã adaug altceva. Ceva ce þine de aceastã vacanþã prelungitã (dintr-un an ºcolar în care vacanþele sunt deja mai numeroase decât zilele de ºcolarizare) care nu mai bucurã, pe nimeni. Ba chiar îi îngrijoreazã pe cei pe care finele acestor cursuri ii va pune în faþa unor examene majore: capacitatea, bacalaureatul, admiterea. Aceºtia simt cum o datã cu zilele, materia le fuge de sub picioare, pentru cã oricât de silitori ar fi ei ºi de dornici de muncã profesorii, recuperarea materiei va pune probleme deja insurmontabile.
Prelungirea acestei stãri se datoreazã, în primul rând, incapacitãþii cronice a dascãlilor ajunºi în funcþii înalte, de a mai comunica cu cei rãmaºi la catedrã. Pentru cã despre asta este vorba în primul rând. ªi dl Constantinescu (profesor de geologie) ºi Radu Vasile (profesor de istoria economiei) ºi Andrei Marga (rector ºi ex-ministru) ºi Petre Roman ºi Adrian Nãstase ºi Radu Sârbu - cu toþii cadre universitare – par a fi uitat de unde au plecat. ªi par convinºi de faptul ca nu se vor mai întoarce niciodatã acolo.
Sigur, bugetul e sãrac ºi bietul domn Isãrescu nu mai ºtie cum sã cârpeascã "anteriul lui Arvinte". Economia merge prost. Viaþa este tot mai grea. Dar dacã vom accepta sã anulãm investiþia în viitor pe care o reprezintã educaþia, vom face economie la tãrâþe ºi ne vom merita soarta de viitoare slugi ale celor care ºi-au permis sã sacrifice alte lucruri ºi sã înveþe, pentru a le deveni stãpâni.
Titlu: "Naºul"
Nr Editie: -71 Data: Monday 14 February 2000
Prin 1974 îmi „satisfãceam" stagiul militar la ªcoalã de Ofiþeri de Rezervã a MApN din Drumul Taberei. Am, nimerit, absolut din întâmplare, într-o serie cu multe nume sonore printre „rãcani". Douã dintre ele au atras cu precãdere atenþia: Ceauºescu ºi Maurer. Mai precis, odraslele celor doi „puternici" ai zilei, Valentin ºi Jean. În prima lunã, de pânã la depunerea jurãmântului, cele douã progenituri s-au conformat regulamentelor ºi n-au pãrãsit unitatea.
Au venit însã familiile la ei. Mai precis, Elena Ceauºescu la Valentin ºi Ion Gheorghe Maurer la Jean. Dacã cea dintâi a fost atent ocrotitã de privirile indiscrete ale ostaºilor, cel de-al doilea s-a comportat absolut normal. A venit cu un IMS (gurile rele ziceau cã direct de la .vânãtoare) ºi a intrat în curtea unitãþii, retrãgându-se intr-un colþ pentru a discuta cu fiul sãu. La plecare a fãcut un semn de rãmas bun celor din jur, rãsplãtit cu aplauze. Acestea, cred, se adresau în special deciziei pe care o luase cu puþin timp înainte, de a pãrãsi viaþa politicã, pentru a se dedica în liniºte lucrurilor pe care se ºtia cã le preþuia cel mai mult: vânãtoarea ºi tenisul.
Ieºirea sa din scenã a înlãturat ºi ultimul obstacol de pe victoriosul drum al cultului personalitãþii. Nici unul dintre „greii" vechii gãrzi nu mai avea cum sã împiedice concentrarea puterii în cele douã - ºi în curând patru - mâini ale "celor mai iubiti fii".
Ion Gheorghe Maurer nu s-a potrivit prin nimic cu idealul pe care l-a reprezentat ºi pe care 1-a slujit pânã la momentul pe care el singur l-a hotãrât. A intrat voluntar în conul de umbrã al semianonimatului pentru nu mai puþin de un sfert de veac. Parcã autopedepsindu-se pentru culpa de a fi adus pe capul poporului român un geniu al rãului cãruia el i-a fost „naºul". Ultimii ani ºi i-a trãit dintr-o „pensie" pe care i-a oferit-o Ion Tiriac, care n-a uitat cã, fãrã demnitarul comunist cãruia i-a servit drept sparring-partner, n-ar fi reuºit, poate, sã evadeze pentru a putea deveni capitalistul de astãzi.
Titlu: Frânturi de discuþii
Nr Editie: -70 Data: Tuesday 15 February 2000
... Eu de vreo doi ani am ºtiut cã lucrurile merg prost în partid. Am lansat principalele elemente de reformã, am demarat Casa Asigurãrilor de Sãnãtate, dar... E singurul bar de noapte din România, cu program pe care pot sã-1 vadã ºi nevestele ºi copiii. În Bucureºti, de cand s-a închis „Melody"-ul nu mai vezi decât chestii deocheate...
...Toate palatele astea þigãneºti - dintre care unele au costat 2-3 milioane de dolari - sunt fãcute cu hanii pe care Securitatea obiºnuia sã-i ia pentru „vânzarea" nemþilor. Cãpitanul Bucur îi folosea drept intermediari pe þigani, iar în 20 decembrie i-a pus sã dea banii înapoi celor care nu-ºi primiserã aprobãrile. Iar ãºtia au înapoiat doar o parte din bani... Eu de 20 de ani sunt bãnãþean. Nevasta e româncã, am trei copii ºi n-am de gând sã mã întorc în Nigeria. O sã fac ºi cerere de cetãþenie...
...Cum, n-aþi auzit de teroriºtii Gulie? Doi fraþi de prin pãrþile Olteniei, care voiau sã-ºi cumpere o maºinã din Arad ºi se opriserã în parcarea de vizavi de blocul procuroarei, ca sã-ºi cumpere ceva de mâncare de la magazinul de alãturi. Când s-au întors la maºinã au gãsit acolo zece poliþiºti care controlau de zor portbagajul.Le-au confiscat douã drujbe pe care voiau sã le vândã ºi le-au dat câte douã milioane amendã pentru cã deþineau arme albe - niºte cuþite de bucãtãrie...
...În ultima vreme în Timiºoara au început sã vinã investiþiile strãine. În special în tehnicã de calcul - componente ºi piese pentru telefonie mobilã. Anul ãsta vor veni mulþi... Aici au fost douã valuri mari de migraþie. Prin '70 au venit oltenii, iar prin '80, moldovenii. Au plecat însã, masiv, germanii.Sate întregi sunt nelocuite ºi lãsate în paraginã...
...Cu Iskandarani e o altã poveste: el i-a deranjat mai tare pe cei care voiau sã continue traficul cu þigãri ºi care se vedeau ameninþaþi de intenþia lui de a face fabrica de þigarete. Obþinuse ºi un credit de vreo 5 milioane de mãrci din Austria, dar cel care trebuia sã ducã banii de garanþie a fugit cu ei. Din cauza asta ºi cearta soldatã cu un mort...
...Dom'le, aici avem o performanþã: prima unitate militarã mixtã, româno-maghiarã. Anul ãsta se schimbã comandantul - vine la rând un ungur... Avem în pregãtire un film despre frontieriºti. Cum erau bãtuþi ºi muºcaþi de câinii grãnicerilor... Niciodatã nu s-a primit vreun ordin ca sã fie bãtuþi. Noi îi dãdeam în primire la poliþiºti dupã ce-i prindeam. De cinci ani trãiam cu frica în sân ca nu cumva sã fie descoperit unul care a trecut prin sectorul nostru...
Frânturi de discuþii. Actualitate bãnãþeanã, receptatã în trecere, în cele trei zile de manifestãri aniversare ale "Agendei". Nimic altceva...
Titlu: S-a rezolvat succesiunea la nivel înalt!
Nr Editie: -82 Data: Tuesday 01 February 2000
Discursul autoritar al preºedintelui Constantinescu la încheierea Delegaþiei Permanente a PNÞCD marcheazã un moment important al evoluþiilor politice preelectorale. Practic, preºedintele îºi asumã prin acest gest succesiunea la conducerea formaþiunii în numele cãreia a candidat ºi a câºtigat. Sau, cel puþin, aºa ceva a lãsat sã se înþeleagã, afirmându-ºi ataºamentul neabãtut faþã de un partid cutremurat recent de o sciziune majorã - prima rupere importantã din istoria de zece ani a formaþiunii re-fondate de cãtre Corneliu Coposu. În acest fel, ultima necunoscutã din recuzita de partid pare a fi tranºatã: aceea a preºedinþiei. A succesiunii la scaunul dlui Diaconescu, ale cãrui putere ºi rãbdare au fost serios puse la încercare în ultima vreme. Dupã ce bãtãlia pentru postul executiv de prim-vicepreºedinte a fost tranºatã în defavoarea Cotrocenilor (al cãror candidat, Radu Sârbu, a fost devansat în mod sugestiv de cãtre omul de casã al lui Diaconescu – Ioan Mureºan), echilibrul relaþiei partid-preºedinte se restabileºte pe baza unei succesiuni „de facto". Emil Constantinescu nu-ºi putea permite sã cocheteze pânã în ultimul moment cu felurite formaþiuni care nu-i puteau garanta nimic. PNÞCD este vrabia din mânã - chiar dacã mai jumulitã. Ea este baza pe care echipa de la Cotroceni intenþioneazã sã-ºi construiascã strategia viitoarelor alegeri, asigurându-ºi structura de fond a unei coaliþii ulterioare. Odatã cu ieºirea din scenã a lui Radu Vasile - în mod evident cel mai hotãrât ºi mai obstinat adversar al sãu - Emil Constantineºcu gãseºte cale liberã spre vârful ierarhiei þãrãniste, unde dintre „clasici" doar Ionescu-Galbeni mai este capabil de acþiune. ªi de re-acþiune.
Observaþia preºedintelui cum cã „cine vrea sã plece e liber sã plece", racordatã la punctul de vedere al „aripii" Opriº mi se pare a fi cel mai îngrijorãtor semnal faþã de opþiunile viitoare. Este un refuz implicit al discuþiei ºi al înnoirii. Or, în absenþa acestor doi termeni, orice ideologie riscã sã se blocheze pe linia stalinistului „cine nu e cu noi, e împotriva noastrã".
