Titlu: Seceta tele-electoralã
Nr Editie: 152 Data: Wednesday 01 November 2000
Am revãzut, în ultimele zile, ºpalturile volumului "Turneul Candidaþilor la preºedinþie - 1996" care va vedea, în vreo douã sãptãmâni, lumina tiparului la imprimeriile Royal Edimex. Dacã va mai amintiþi, acum patru ani am organizat ºi moderat, la Antena 1, unul dintre cele mai interesante experimente jurnalistico-electorale, în care, timp de aproape trei luni au fost angrenaþi cei mai importanþi 9 candidaþi la preºedinþie, cei mai apreciaþi analiºti ºi editorialiºti politici, 10 cotidiane de frunte numãrându-se printre co-organizatoarele Turneului. A fost o desfãºurare de forþe unicã în analele electorale ºi interesul pe care l-a generat atunci îmi apare explicabil prin marea cantitate de informaþie pe care a adus-o, prin diversitatea analizelor ºi prin lipsa de menajamente - într-o deplinã civilitate - a confruntarilor. Sunt sigur cã apariþia acestei cãrþi va însemna un memento remarcabil pentru analiºtii scenei politice ºi pentru istoriografii tranziþiei. Pornind de la aceastã re-lecturare, nu pot sã-mi înfrâng o nedumerire: de ce, oare, peisajul electoral este acum, la mai puþin de o lunã de confruntarea la urne, atât de calm, ca sã nu spun plicticos? De ce realizezi cu greu cã ne aflãm în plinã campanie pentru obiective de importanþã majorã: gestionarea ºi reglementarea proceselor politice, economice ºi sociale ale urmãtorilor patru ani? De ce nimic notabil nu pare sã tulbure existenþa electoratului? Ziarele abordeazã cu zgârcenie subiectul, poate ºi din cauza zgârceniei cu care partidele abordeazã paginile de publicitate. Principaul vector electoral de acum patru ani, televiziunea, este cea care suferã cel mai tare. În timp ce unele canale se dovedesc total dezinteresate, altele utilizeazã formule plicticoase ºi lipsite de nerv. TVR ne mai dezmeticeºte aruncându-l în arena pe neimblanzitul C.T.P. când acesta are timp, împotriva unui adversar devenit tradiþional - Radu Sârbu. Antena 1 ezitã încã sã intre în joc, probabil din lipsã de amatori. PRO TV ºi-a început o emisiune dedicatã cu Andrei Gheorghe, a continuat-o cu Brucan ºi Mândruþã, pentru a eºua în cele din urmã pe vioiciunea venerabilului politolog. Tele 7 mai rãtãceºte câte-un candidat fãrã ºanseîemisiunea lui Dan Diaconescu, iar PRIMA TV se declarã imunã la electoral. Se poate spune cã spectacolul lipseºte cu desãvârºire, publicul asistând la repetiþii plictisite ºi lipsite de viaþã ale unui show care pare cã nu va mai avea loc...
Titlu: Disputa de idei liberalo-liberalã
Nr Editie: 166 Data: Friday 17 November 2000
Ne aflãm aproape de vârful campaniei electorale cu momente în care dezbaterea ajunge - teoretic, cel puþin - incandescentã. Un astfel de moment, reprezentativ pentru calitatea actului politic, a fost acela al întâlnirii faþã în faþã, pe ecranul televizoarelor, dintre domnii Decebal Remeº ºi Nini Sãpunaru. Dacã cineva s-a îndoit de faptul cã existã o legaturã intimã între nume ºi persoanã, acesta a fost ºi momentul în care s-a putut convinge de contrar. Între personalitatea masivã ºi pompoasã a ministrului finanþelor ºi numele sãu este o potrivealã perfectã. La fel de perfectã ca ºi cea dintre personalitatea ºoltic-comunã a ºefului Vãmilor ºi numele sãu cu rezonanþe de comedie caragialeanã. Ei bine, cei doi domni au fost invitaþi de cãtre moderator sã exprime punctele de vedere ale platformelor-program ale partidelor pe care le reprezintã în bãtãlia electoralã. O confruntare Remeº-Sãpunaru pare, însã, absurdã, din capul locului. Între cine? Între ministrul de finanþe ºi subalternul sãu - reprezentanþi ai unora ºi aceloraºi politici fiscale? Între reprezentanþii aceluiaºi partid politic - cel liberal? (Pentru cã, la data emisiunii, Remeº era încã, scriptic cel puþin, liberal. Þãrãnist a devenit douãa zile mai târziu). Încet-Încet m-am dumirit cã se confruntau douã partide, devenite din aliate adversare: liberalii cu þãrãniºtii de care se lipise Remeº în semn de revoltã faþã de odioasa dictaturã a lui Stoica! Aºa se face cã am putut asista, excedaþi, la douã ore de "disputã" de mahala, din care ai fi crezut cã doi fanþi întârziaþi îºi disputã o madamã de trotuar. Artileria grea a lui Remeº a fost dezlãnþuitã asupra bietului Nini pe motiv cã acesta-ºi lansase o carte ("Carte? Tu care nu ºtii sã legi doua vorbe?") la Focºani scoþând din program efectivele vamale, angrenate într-un chiolhan pe banii statului. Trei sferturi din timpul de emisie a fost dedicat acestui subiect în care ofensiva remeºianã a fost rareori întrerupã de cãtre un scheunat sãpunãrean de protest. În felul acesta naþiunea a aflat ce anume diferenþiazã viziunea liberalã de cea liberalo-þãrãnistã asupra guvernãrii României în prezent ºi în urmãtorii patru ani.
Titlu: Numãrãtoarea steagurilor
Nr Editie: 167 Data: Saturday 18 November 2000
La patru ani de la câºtigarea alegerilor, preºedintele Constantinescu a ieºit la rampã cu ultimul sãu bilanþ. ªi a ieºit într-un moment în care liniºtea care se aºternuse asupra Cotrocenilor pãrea sã fie definitivã. Ultima zvâcnire a orogoliului cotrocenian a livrat ziariºtilor un inventar de realizãri care, fãrã sã vrem, ni-l evocã pe Pristanda, în momentul bilanþului pe care i-l cere prefectul Tipãtescu. "Steagurile" regimului Constantinescu fluturã pe toate imobilele Puterii, dar în special pe cele ale Parchetului General, care a lucrat 24 de ore din 24 pentru a combate corupþia ºi crima organizatã - care s-au dovedit a fi inamicii cei mai nemiloºi ai preºedintelui, prin modul lipsit de onestitate prin care au încercat sã bruieze promisiunile electorale ale d-lui Constantinescu. Au fost anchetaþi o grãmadã de infractori, o bunã parte dintre ei au fost trimiºi în judecatã ºi o micã, infimã parte (în majoritate acari) a fost ºi condamnatã! Dacã ofensiva împotriva corupþiei poate fi consideratã un succes, insuccesul pe care-l reclamã cu tãrie instituþia prezidenþialã este respectarea legii. Adicã nerespectarea ei. La fine de mandat, dl preºedinte face stupefianta constatare cã în România legea nu valoreazã nici cât o ceapã degeratã. Chiar dacã domnia sa n-a ezitat sã numeascã personalitãþi destoinice în funcþia de procuror general, de ministru al Justiþiei, de preºedinte al Curþii Supreme de Justiþie, de ministru de Interne. Toþi aceºti domni s-au dovedit neputincioºi în faþa lipsei de apetit a naþiunii faþã de litera legii (cã de spirit ce sã mai vorbim) ºi nici nu trebuie sã ne mai mirãm, din moment ce dl preºedinte a încasat-o de la foºtii securiºti - dupã propria sa declaraþie - sub ochii aceloraºi. În rest, numai de bine!
Titlu: Nostalgia partidului unic?
Nr Editie: 168 Data: Sunday 19 November 2000
Oricât de neîncrezãtori am fi în sondaje, nu putem sã nu fim de acord cã oricât de orientate ar fi acestea, indiferent de cine au fost comandate, trendul principal iese puternic în evidenþã: ascensiunea constanþã a PDSR-ului, care tinde spre cota istoricã a FSN-ului '90 , fãrã însã a o putea egala, pentru cã ceea ce s-a întamplat atunci este irepetabil. Comentatorii radicali pun aceastã tendinþã pe seama unei "vinovãþii colective": nostalgia partidului unic. Mi se pare o explicaþie simplistã, ce nu þine cont de schimbãrile profunde ce s-au petrecut în conºtiinþa colectivã a românilor în ultimii 10 ani. Aºa zisul "regret dupã Ceauºescu" este un sindrom complex, ce are mai puþin în vedere maniera în care acesta a condus România vreme de un sfert de veac, cât un amestec compus din relativa siguranþã a individului în faþa fenomenului infracþional, garanþia unui loc de muncã, discutabila echitate a distribuþiei bunurilor ºi accesul mai lesnicios la instrucþie a tuturor categoriilor sociale. Sunt chestiuni a cãror conotaþie ideologicã este minorã, mai ales cât comunismul pe care-l reclamã a fost, în fapt, un naþional- socialism stîngaci ºi ineficient implementat. Avansul de încredere pe care-l recolteazã - deocamdatã în sondaje - PDSR-ul are prea puþin de-a face cu nostalgia partidului comunist, ºi cu atât mai puþin cu aceea a unui partid unic. Ca ºi în '96, este vorba despre votul negativ la adresa coaliþiilor ºi a algoritmului, în care alegãtorul entuziast din octombrie~ noiembrie '96 vede principala cauzã a ineficienþei ºi degringoladei "regimului" ce-ºi încheie mandatul în aceastã sãptãmânã. Cu bunul simt ºi intuiþia specifice organismului colectiv pe care-l constituie electoratul, acesta merge pe soluþia "guvernului unic", acela pe care eventualele defecþiuni ale aliaþilor minori sã nu-l poatã pune în stare de nefuncþionare. România - prin expresia sa majoritarã - vrea de data asta un guvern puternic, apt sã punã în practicã fãrã prea multe ezitãri programele necesare reformei ºi pregãtirii accesului în comunitatea europeana, care rãmân obiectivele majore ale urmãtorilor patru ani. Apare o singurã problemã: putea-va PDSR-ul sã dovedeascã faptul cã deþine astãzi resursele necesare atingerii acestor obiective, mai mult decât le-a avut pânã în '96?
Titlu: Sãracu dom' Ticu!
Nr Editie: 169 Data: Tuesday 21 November 2000
Nu ºtiu ce sentimente trãieºte Ticu Dumitrescu în aceste ultime zile pe care le petrece ca parlamentar ºi ca exponent al unei "puteri" care nu numai cã nu l-a dorit, dar n-a ºtiut nici cum sã se descotoroseascã mai repede de el. Aliat de nãdejde în perioada "luptelor de stradã" pe care opoziþia le ducea împotriva hidrei criptocomuniste, purtat pe la toate mitingurile ºi atestat ca deþinãtor al copy-right-ului pentru sintagma "parlamentul ruºinii", Ticu Dumitrescu a avut parte de aproape tot ce nu ºi-ar fi dorit: ostilitate ºi izolare din partea companionilor politici, dupã preluarea puterii; piedici repetate în promovarea iniþiativei parlamentare a senatorului, iniþiativã ce fusese consideratã o prioritate de prim rang a Coaliþiei; marginalizarea sa treptatã, "încununatã" de negãsirea unui loc eligibil pe listele noii Convenþii. Rodul nefericit al amorului dintre obsesia lui Ticu Dumitrescu faþã de fosta Securitate ºi necesitatea gãsirii unei soluþii pentru sancþionarea publicã a abuzurilor ºi a ilegalitãþilor comise de aceasta ºi lipsa de chef cu care Legislativul a dus pânã la capãt acest proiect - Consiliul Naþional pentru Studierea Arhivelor Securitãþii iese la rampã cu un anunþ fulminant: în vreo sãptâmânã va face cunoscute numele candidaþilor din alegerile în curs care au fost informatori ai securitãþii. E drept, nu sunt chiar atât de mulþi cum se aºteptau. De fapt, sunt chiar foarte puþini. Mai mulþi sunt cei care au fost urmãriþi de Securitate. ªi iatã cum se prefigureazã orizontul moral al acestei instituþii, un orizont altfel decât l-au gândit pãrinþii sãi: un fel de mamã a rãniþilor, care va distribui certificate de bunã purtare celor pe care Securitatea i-a luat în vizor - ºi care, din când în când, va da în gât ºi câte un "colaboraþionist" - aºa, de-amorul artei, cã de facut tot n-au ce sã-i facã. Pentru cã legea n-a mai prevãzut ºi aºa ceva, considerând cã studiul e suficient. Putem, de-aceea, sã spunem: sãracu' dom' Ticu! Ce-a gândit ºi ce-a ieºit!
Titlu: Turul doi pare a fi clarificat
Nr Editie: 170 Data: Wednesday 22 November 2000
Un sondaj IRSOP care va fi difuzat astãzi are darul de a pecetlui din punctul de vedere al pronosticurilor - cu mai puþin de 100 de ore înaintea scrutinului de duminicã - soarta primului tur al prezidenþialelor. Concluziile instituþiei conduse de Petre Dãtculescu - care a fost extrem de rar prezentatã în confruntarea pre-electoralã, fãrã ca prin aceasta sã-ºi diminueze prestigiul de cel mai exact barometru de opinie publicã - prefigureazã, pentru turul 2, o confruntare directã între Ion Iliescu ºi Corneliu Vadim Tudor. Prezenþa pe poziþia de outsider a preºedintelui Partidului "România Mare" nu mai este o surprizã. Majoritatea sondajelor efectuate în ultimele douã luni i-au confirmat trendul ascendent. Plecat de la periferia interesului electoral, Vadim devanseazã candidaþi cu pretenþii ai unor formaþiuni care au pus în joc sume importante alocate campaniei. Vadim trece cu nonºalanþã de Petre Roman - care mai spera încã în repetarea "miracolului Bãsescu" - de Stolojan, în care nu doar liberalii ºi-au pus o grãmadã de speranþe de tip tehnocrat - ºi de Isãrescu - premierul independent cãruia i-au fãcut campanie ºi societatea civilã, ºi preºedintele retras din cursã, ºi forurile internaþionale. Ascensiunea lui Vadim nu pare a mai putea fi opritã. Ea este invers-proporþionalã cu mijloacele bãneºti puse la bãtaie - Vadim cheltuind, probabil, cei mai puþini bani din întregul spectru politic. Îl propulseazã, însã, în continuare, cu vigoare, politica buimacã a ceea ce a mai rãmas din actuala Putere, care-ºi încheie apoteotic mandatul de patru ani printr-o concluzie invers-proporþionalã cu intenþiile de la care a pornit. Vadim este creaþia nemijlocitã a echipei Constantinescu - Ciorbea - Vasile - Diaconescu - Roman - Mureºan - Sârbu - Berceanu - Stoica - Remeº - ºi alþii, care a lucrat cu convingere pentru a implanta în opinia publicã ideea cã doar o guvenrare de mânã forte va putea sã scoatã þara din impasul în care algoritmul a scufundat-o. Vadim este consecinþa unui nou vot negativ la adresa unui politicianism de duzinã, incapabil sã vadã adevãratele probleme ale þãrii din cauza preocupãrii pentru rezolvarea problemelor personale sau de clan.
Titlu: Controlul antidoping la CNSAS
Nr Editie: 171 Data: Thursday 23 November 2000
Acum înaintea alegerilor, mã simt ca la Olimpiadã: aºtept cu emoþie ca dl Oniºoru sa dea în vileag lista cu candidaþi depistaþi pozitiv la controlul antidoping - pardon, antisecuristic! Parcã-i vîd, pe domnii Oniºoru, Patapievici, Pleºu ºi - din când în când, atunci când nu e în teritoriu, în campanie - Mircea Dinescu, îmbrãcaþi în halate albe ºi mânuind cu atenþie fiole în care se aflã probele luate de la candidaþi! Parcã-i vadºpe aceºtia, singuri ºi emoþionaþi, în cabinetele de specialitate, deºertându-ºi conþinutul vezicii intelectuale în recipientele primite ºi fãcându-ºi, ca ºoferii prinºi beþi la volan, gânduri negre: dacã, Doamne-fereºte, a mai rãmas ceva din albãstreala securistã, nedizolvatã în rãmãºiþele chefurilor democrate? Iar dincolo de pereþii CNSAS, naþia emoþionatã, aºteptând decizia: rãmân bãieþii cu medaliile de candidþi sau or sã li le ia cineva, acum când le e lumea mai dragã? Cu câte medalii vom rãmâne? Nu cumva unii vor fi sancþionaþi pe nedrept, pentru cã vreun dr. Oanã cu epoleþi le-a bãgat ceva prin dosare fãrã sã le spunã, în ideea cã le face un bine? ªi dacã-i aºa, cine va plãti - ºi pentru cine - cei 50.000 de parai pentru contestaþie? ªi contestaþia când se judecã, când se pronunþã, cã uite, numai mâine nu-i poimâine ºi urnele aºteaptã? O mulþime de întrebãri care-ºi aºteaptã rãspunsul ºi care adaugã o notã de suspans scrutinului, ca la americani. Doar cã la noi suspansul e înainte, nu dupã. Ar fi putut fi ºi "în loc de".
Titlu: Un sondaj de sertar
Nr Editie: 172 Data: Friday 24 November 2000
Cei care au comandat IRSOP-ului sondajul despre care vorbeam în editorialul de alaltãieri, s-au supãrat ºi l-au bãgat la sertar, lãsând redacâiile cu buza umflatã. De ce? Pur ºi simplu pentru cã evoluþia pe care o surprinde în comportamentul electoral al românilor este mai mult decât surprinzãtoare. Trendul vadimist se acutizeazã ºi, dupã ce-a ronþãit toatã "carnea" de pe osul cuplului Stolojan-Isãrescu, atacã acum jambonul Iliescu. Mai precis, în viziunea irsopistã, preºedintele Iliescu cade de la media de 45 de procente evidenþiatã de majoritatea sondajelor cu aproape 6, în timp ce tribunul peremist se instaleaã confortabil pe poziþia a doua cu 26 de procente! Este aproape firesc sã intri aproape în stare de ºoc vãzând o asemenea grozãvie (Cãci grozãvia rãmâne grozãvie ºi dacã aplici ºi marja tradiþionalã de eroare, de trei procente în sus sau în jos, dupã cum convine subiectului). Chiar dacã dl Iliescu - singurul "bogãtaº" de la care se mai poate lua câte ceva - ar avea, de fapt, 42 de procente, performanþa lui Vadim, cu un minimum de 23 rãmâne notabilã! Cu atât mai mult cu cât urmãtorul candidat, Stolojan, este creditat cu 16 procente, dublul aproape al celui care-i rãmân e lui Isãrescu! De cealaltã parte, la partide, ierarhia este, în linii mari, aceeaºi: PDSR-ul pe primul loc cu 42 de procente, urmat de PRM cu 26 ºi de PNL cu 13. CDR ºi PD, cu câte 4 procente intrã în zona retrogradãrii, în timp ce ApR, cu douã, încheie clasamentul! N-am mai vorbit despre Frunda ºi UDMR, mereu egali cu ei înºiºi,în marja tradiþionalã de 5-6 procente. Ce-i de fãcut - vorba clasicilor marxism-leninismului? Pãi, nimic. Sã mergem la vot ºi sã vedem ce-o ieºi, pentru cã niciodatã sondajele n-au putut sã înlocuiascã un scrutin. Oricum, nici Iliescu ºi nici Vadim nu par a mai putea fi tinuþi în frâu de Isãrescu, Stolojan, Roman ºi compania. Cât e de bine sau de rãu, ne vom convinge pe propria noastrã piele. Cât de curând.
Titlu: La pescuit de plevuºcã
Nr Editie: 173 Data: Saturday 25 November 2000
În sfârºit, CNSAS-ul a scos primul nãvod din balta în care miºunã candidaþii la preºedinþie ºi la un loc în Parlament. Pe fundul acestuia se zbat cu burþile în sus o droaie de bibani CDR, niºte plãtici PDSR, roºioare PRM-iste, obleþi PD-ºi ceva chilcã UDMR-istã. Prima recoltã a d-lui Oniºoru&Colegii are, în linii mari, configuraþia spectrului politic al momentului, pe dos. Adicã CDR-iºtii sunt majoritari, iar PDSR-iºtii minoritari. Asta pânã se va termina numãrãtoarea PRM-iºtilor ºi a PD-iºtilor, când sunt posibile unele rãsturnãri spectaculoase în clasamentul ataºamentului faþã de defuncta instituþie cu ochi albaºtri. Unica surprizã o constituie faptul cã în ochiurile plasei s-a încurcat ºi un ditamai crapul de crescãtorie - dl Ionescu Quintus - care a înnotat, zece ani, prin apele puterii privind mereu, cu grijã, înapoi. Astãzi dl Quintus zice cã e o plastografie, cã i s-a înscenat ºi aºa mai departe, dar nu putem sã nu ne amintim faptul cã, alãturi de dl Ionescu Galbeni, dl Quintus a fost unul dintre cei care au pus sistematic tãlpi proiectului de lege al lui Ticu Dumitrescu. E drept, argumentul domniei sale cum cã în perioada în care a deþinut înalte funcþii s-ar fi putut strãdui sã ºteargã urmele acestei jenante amintiri þine pânã la un punct ºi aruncã o luminã neaºteptatã asupra faptului cã lipsesc alte nume sonore - care, pur ºi simplu întâmplãtor, au avut acces la arhivele fostei Securitãþi înaintea lui Pleºu, Dinescu sau Patapievici. Plecând de la o astfel de constatare, deconspirarea unor domni (unii deja deconspiraþi, precum Baraniy, Paleologu sau Bleahu) se dovedeºte a fi neloialã atâta timp cât confraþi de-ai lor de pe câpmpul de luptã împotriva duºmanilor sistemului comunist sunt bine mersi ºi nu-i aratã nimeni cu degetul. Oricum, misia electoralã a CNSAS se va termina în curând. Ce va urma dupa aceasta? Cine va mai fi deconspirat ºi cu ce consecinþe? Aveþi puþinticã rãbdare!
Titlu: Bãtãlia electoralã la TV.
Nr Editie: 174 Data: Monday 27 November 2000
Mai mult ca oricând, acum, în cel de-al patrulea scrutin de dupã Revoluþie,ceva îmi reaminteºte de momentele confuze ºi contradictorii ale lui decembrie 89: ºi anume, faptul cã, dupã o revoluþie în direct avem un scrutin tele-electoral în direct ºi aproape în exclusivitate. Toate manifestãrile acestei campanii au existat dacã au fost prezente pe micul ecran.Dacã n-au fost, n-au existat. Reperele campaniei înseºi sunt legate de emisiunea lui Cutare, de confruntarea de la canalul X, de interviurile de la canalul Y. Micul ecran a monopolizat nu numai imaginea candidaþilor, dar ºi fondurile staff-urilor electorale. Unii candidaþi au vazut în televiziune unica ºansã de a-ºi face un nume sau de a ºi-l pãstra. Alþii au mizat efectiv pe sporul de procente pe care charisma lor personalã l-ar putea aduce în acest fel. Unul singur s-a arãtat reticent ºi n-a rezistat sã-ºi treacã în cont minute de televiziune în direct in minus- Ion Iliescu. ªi tactica sa s-a dovedit cel puþin pânã la momentul votului mai inspiratã. Pentru cã confruntãrile de la ProTV n-au fãcut altceva decât sã-i transforme pe toþi cei prezenþi într-un soi de cobai ai experimentelor comico -fanteziste ale moderatorului, operaþiune din care dacã cineva a avut de câºtigat acela a fost doar Vadim, sigurul a cãrui coardã ludicã intrat în rezonanþã. Restul candidaþilor n-au fost decât umiliþi, iritaþi ºi puºi în situaþia de a se jena de propriile lor prestaþii. Întrunirea de la TV România 1 l-a adus în avantaj pe acelaºi Ion Iliescu, într-o pozã de bunic care urmãreºte amuzat hârjonelile unor nepoþi lipsiþi de minte. Tele 7 a venit cu un procedeu clasic, în care confesiunile candidaþilor, fãcute în liniºte, fãrã stress, au conturat portrete mult mai veridice. Bãtãlia tele-electoralã s-a dus în patru, de la startul acesteia lipsind, ca ºi în primãvarã, Prima, care avea, oricum, propria sa campanie de fãcut tele -miliardari. A fost ºi un moment de vârf ca intensitate: în 1990, campania televiziunii naþionale s-a construit în jurul unei confruntãri în trei, civilizate ºi curtenitoare. În 1992, a rãmas cu acelaºi monopol utilizat fãrã hotãrâre. Abia în 1996 a marcat intrarea în competiþie a posturilor private ºi atunci, pentru prima datã, TVR a pierdut monopolul interesului în favoarea Antenei 1 ºi a ProTV. 2000 n-are un câºtigãtor clar. Pentru moment, cel puþin. A câºtigat, însã, televiziunea ca principal vehicul electoral.
Titlu: Slalom printre procente
Nr Editie: 175 Data: Tuesday 28 November 2000
Duminicã noaptea s-au cam lãmurit toate problemele. Cine rãmâne în parlament, cine rãmaâe pe dinafarã. Cine cu cine nu se aliazã. Cine merge mai departe."Vãrfurile" acestei ediþii a electoralelor sunt, în mod evident, douã: sprintul impresionant, pe modelul Bãsescu, al lui C.Vadim Tudor, de la mai puþin de zece procente înaintea campaniei, pânã la cele aproape 27, de la urne; iar a doua - situarea CDR sub pragul electoral ºi, trecerea sa în "nefiinþã" extraparlamentarã. Pentru ambele existã explicaþii, ce apar astãzi, dupã alegeri, mult mai clare decât înainte.Vadim este unicul candidat care a tras dupa sine partidul, printr-un program electoral adresat radicalilor de "ambe sexe" - ºi de sânga ºi de dreapta. Tot el este singurul candidat la preºedinþie care nu are o "ereditate" reproºabilã, PRM-ul neaflându-se niciodatã efectiv la guvernare. Faptul cã un român din patru i-a acordat credit este un lucru care ar trebui sã-i punã serios pe gânduri pe analiºtii celorlalte partide. Pentru a mai învãþa câte ceva din aceasta lecþie.A doua senzaþie a fost semnatã de partidul de guvernãmânt care înregistreazã un record unic în analele politicii. Dacã am face o paralela cu fotbalul este ca ºi cum echipa campioanã retrogradeazã în ediþia urmãtoare! CDR 2000 sau "PNÞCD ºi amicii" este, totodatã, autoarea unei reþete stupefiante: aflat în cîdere liberã, partidul d-lui Diaconescu nu are altceva mai bun de fãcut decât sã ridice pragul electoral, spre bucuria principalului sãu adversar. Ba, mai mult, dupã asta mai ia în spinare ºi sacii unor camarazi lipsiþi de vlagã, tocmai bine pentru a-l lãsa genunchii în faþa pragului. Dispariþia de pe scena politicã a PNÞCD-ului, pronosticatã de Radu Vasile imediat dupa celebra sa exmatriculare, repetã un destin istoric nefavorabil moºtenitorilor lui Corneliu Coposu.Deocamdatã, atât. Cu o singurã excepþie: referitor la viitoarea configuraþie parlamentarã ºtim cu siguranþã un singur lucru: cã PDSR nu va face o alianþã cu PRM. În rest, totul e posibil.
Titlu: Electoratul: ignorant sau super-dotat?
Nr Editie: 176 Data: Wednesday 29 November 2000
De 11 ani, discuþiile în jurul caliþãþilor intelectuale ale electoratului luat ca entitate, nu înceteazã. Se ciocnesc cu putere douã teze: prima - pusã în circulaþie de cãtre intelighenþia mereu dezamãgitã - este cã electoratul se comportã ca un copil mic, lipsit de discernãmânt ºi uºor de pãcãlit; cea de-a doua, care aparþine, de regulã, beneficiarilor sufragiului, vehiculeazã ideea unui organism supersensibil, superinteligent, supervigilent, pe care nu-l poate pãcãli nimeni. Evident cã adevãrul este - ca întotdeauna - pe undeva pe la mijloc. În sensul cã electoratul nu este nici ignorant, nici superinteligent! Electoratul are o intuiþie excepþionalã a momentului ºi reacþioneazã ca atare. A fãcut-o în '90, când a realizat caã tranziþie de la dictaturã la democraþie, ce riscã sã treacã printr-un posibil climat de anarhism n-ar putea fi filtratã, sau atenuatã, decât de o personalitate ambivalentã ca Ion Iliescu, comunistul cu faþã umanã în care românii îºi puseserã speranþa secretã cã ar putea fi un fel de Gorbaciov, pe când nu îndrãzneau sã gândeascã la cãderea comunismului. Cam acelaºi lucru s-a întâmplat în '92, când Opoziþia necoaptã, reprezentatã de un Constantinescu firav ºi plin de naivitãþi, nu dãdea semne ca ar putea îndura povara guvernãrii. Electoratul nu s-a pãcãlit nici mãcar în '96, când a cedat ºtafeta unei Opoziþii nici acum pregãtite pentru dificilul exercitiu al Puterii, intuind însã cã PDSR-ul ºi Iliescu sunt la capãtul resurselor ºi cã au nevoie de o primire pe care numai ºcoala Opoziþiei le-o poate oferi. Prin opþiunea "schimbãrii", electoratul însuºi ºi-a oferit ºansa de a se vindeca de iluzia cã unii sunt structural mai buni decât alþii, ºi cã lucrurile trebuie luate aºa cum sunt. Nici mãacar rezultatul de duminicã nu indicã altceva decât faptul cã acelaºi electorat trimite un semnal clar spre clasa politicã: vrem altceva! Dacã nu de azi, de mâine! Adicã din 2004. Votul din primul tur pentru Iliescu se vrea un indiciu al dorului de reintoarcere la o anume normalitate, cea dinainte de '96, înþeleasã acum ca nu atât de rea cum pãruse. În schimb votul masiv pentru Vadim reprezintã aspiraþia spre o schimbare categoricã de registru. Electoratul tãnãr, dominant în opþiunea pentru liderul PRM, transmite în acest fel semnalul cã în 2004 partidele vor trebui sã vinã cu o altã ofertã, cu alte figuri ºi cu o altã înþelegere a realitãþii. Vã recomand sã reciþi în ziarul din 29 august comentariul "Alegeri la indigo".
Titlu: Candidatura intelighenþiei
Nr Editie: 165 Data: Thursday 16 November 2000
Îngrijoratã nu atât de avansul pe care-l are în sondaje stânga "cripto", cât de dezagregarea dreptei "democrate", intelighenþia concentratã în încãperile pe care G.D.S.-ul le-a primit cadou de la Silviu Brucan în ianuarie '90, a lansat un nou strigãt de luptã, cerând cu autoritatea-i recunoscutã strângerea rândurilor forþelor de centru-dreapta. Formula pe care o propune "grupul de intelectuali" este una parºivã: ei zic cã trei dintre candidaþii din aceastã parte a spectrului ar trebui sã renunþe în favoarea unui al patrulea. Deºi n-o zic, dintr-o explicabilã decenþã, este clar cã nu e vorba despre oricare dintre cei patru, ci de unul singur. Pentru cã "apelul" este, în fapt, un ultimatum prin care li se cerea domnilor Stolojan, Roman ºi Frunda sã renunþe în favoarea lui Mugur Isãrescu. Evident cã aproape oricare dintre cei trei - cu excepþia d-lui Frunda - se poate întreba de ce sa nu fie chiar el cel în favoarea cãruia sã se opereze pasul înapoi. Întrebarea poate fi, însã retoricã, la fel de retoricã, precum acest apel întârziat prin care intelectualii în cauzã îºi recunosc, de fapt, eºecul demersurilor lor politice. Fragmentarea pe care a cunoscut-o câmpul de centru-dreapta este nu doar o realitate generatã de eºecurile în serie ale guvernarii ultimilor patru ani, ci ºi o consecinþã a incapacitãþii societãþii civile "de dreapta" de a se constitui într-un vector moral. Divorþul dintre cele douã entitãþi s-a produs imediat dupã alegerile din '96 când s-a fãcut evidenta discrepanþã dintre teoria ºi practica exercitãrii puterii. Ceea ce s-a întâmplat deunãzi un are nici o valoare. Nimeni, dintre cei vizaþi, nu cred cã a luat în serios apelul. El reprezintã o încercare stângace a intelighenþiei de a-ºi salva o reputaþie îndoielnicã, sancþionatã în mod mai mult decât evident de cursul evenimentelor.
Titlu: Europa ne trage pe dreapta!
Nr Editie: 164 Data: Wednesday 15 November 2000
Nu ne ajunge ce ne fac poliþaii români pe care-i evocã Vama Veche în ºlagãrul care stârneºte inclusiv pasiuni politice: ne trag pe dreapta pânã ºi avioanele, poliþaii olandezi, pe motiv cã piloþii noºtri ar emana arome neconforme cu regulile aviaþiei civile! Sunt atât de porniþi europenii pe maieºtrii noºtri conducãtori de avioane încât pe unde-i prind, pe acolo-i acuzã de dopaj! Mai ceva ca la gimnasticã! Cine ºi-ar putea închipui cã dl Cucu Ardeleanu, pilotul cursei ce trebuie sã revinã de la Amsterdam, sãptãmâna trecutã, ar fi avut iresponsabilitatea sã dea de duºcã o juma' de Johny Walker (patronul plimbãreþilor?) De fapt - aflãm din surse ce nu doresc sã se deconspire - lucrurile au stat cu totul altfel: dl Cucu a fost lovit pe neaºteptate de o rãceala rebelã. Una dintre însoþitoarele de bord, cãsãtoritã cu un felcer, i-a recomandat - ºi i-a ºi înmânat - o sticluþã cu lichid de frecþie, "Diana". Pilotul, neobiºnuit cu astfel de tratamente, n-a realizat cã produsul este pentru uz extern ºi l-a folosit pentru uz intern. O simplã greºealã - aproape aceeasi care a descalificat-o pe Andreea Rãducanu. De unde ºi concluzia: cineva are ceva cu noi! Europa ne trage pe dreapta ca sã nu-i facem concurenþã. Ca sã ne ia medaliile. Ai dracu? Suferim, fãrã îndoialã, de un sindrom special. De o veritabilã manie a persecuþiei. Oridecâteori ne împiedicãm în propriile noastre gafe, ne ridicãm ºi îi înjurãm pe cei care bãnuim noi cã ne vor rãul cu tot dinadinsul. ªi Europa, ºi NATO ºi alte forme de integrare pentru care nu reuºim sã ne punem costumele potrivite vor rãmâne niºte obiective pentru privitul chior⺠ºi înjuratul în barbã atâta timp cât nu vom reºi sã ne eliberãm de complexul "tragerii pe dreapta": vezi Doamne, noi suntem bãieþi buni, ce dacã-am bãut un spriþ, poliþaiul e-al dracului ºi nu-i mai ajunge ºpaga.
Titlu: Tupeul bulgãresc
Nr Editie: 153 Data: Thursday 02 November 2000
Nu de puþine ori m-am întrebat pe ce se bazeazã complexul de superioritate pe care-l avem faþã de vecinii noºtri bulgari. În afarã de dimensiune - cea geograficã ºi cea a populaþiei - nu existã, cred, criterii obiective suficient de evidente care sã ne facã sã credem cã formula corectã este "România ºi Bulgaria" ºi nu "Bulgaria ºi România". Nu doar evoluþiile din ultimii zece ani, când vecinii de la Sofia au asortat revoluþia lor de catifea cu o tranziþie mai brutalã ºi mai rapidã, dar chiar ºi cei vreo cinci dinainte, când priveam salivând, la televizoare, dezmãþul reclamelor de produse alimentare bulgãreºti, sunt în mãsurã sa ne demonstreze cã persistând în prejudecatã, devenim penibili. În cea mai mare mãsurã mi-a trezit acest sentiment lectura unei ºtiri de mai deunãzi: cicã Sofia anunþã cã se retrage din pactul de stabilitate dacã UE nu va ridica obligativitatea vizelor pentru bulgari! Auzi îndrãznealã! Ce îndraznealã, obraznicie de-a dreptul! De unde au bulgarii tupeul ãsta, pe ce se bazeazã ei sã ameninþe ditamai Uniunea Europeanã? Sã spui tu, parlament bulgar, cã n-ai bani ca sã iei parte la pactul de stabilitate, dacã acesta vizeazã doar stabilizarea situaþiei din fosta Iugoslavie - este o idee care n-ar fi trecut, o sutã de ani de acum înainte, prin mintea parlamentarilor români. Iar ideea bolnavã cum cã n-ar exista vreun interes dacã pactul este menit sã edifice o piaþã comunã balcanicã, n-ar fi putut sã se iveascã niciodatã în mintea guvernanþilor români! "Superioritatea" noastrã faþã de bulgari constã, în special, în slugãrnicia ºi în obedienþa cu care, de zece ani încoace, receptãm ºi înghiþim orice directivã venitã dinspre noua Înaltã Poartã Europeanã. N-am zis vreodata nici "pâs" cand ni s-a dat peste degete sau am fost calcaþi pe bombeu, ne-am aºezat cuminþi la orice coadã, ne-am cutremurat de grija reacþiilor occidentale faþã de orice mãsurã internã justificatã ºi determinatã de interesul naþional, ºi ne mirãm ca Europa nu ne ia în seamã ºi ne trateazã ca pe niºte slugi prea-plecate. "Revolta" bulgãreascã ar trebui sã fie o lecþie pentru modul în care ar trebui abordatã o relaþie care are la bazã interese reciproce - pentru cã nu doar noi avem nevoie de Europa. ªi ea este cea care are nevoie de stabilitatea noastrã, de piaþa noastrã, de poziþionarea noastrã - sº, nu în ultimul rând, de perspectivele noastre. Pentru asta avem, însã, nevoie ºi de puþinã obrãznicie. Sau de niþel tupeu bulgãresc.
Titlu: Odã "Spitalului 9"
Nr Editie: 154 Data: Friday 03 November 2000
Scriam, în urmã cu vreo ºase luni, în aceastã rubricã, despre faptul cã toþi cei care acced la functþi de rãspundere în stat (numiþi sau aleºi) ar trebui sã vinã cu un certificat de la "Spitalul 9" care sã ateste cã sunt în toate minþile ºi cã nu existã riscul sã facã rele involuntare. (Despre cele voluntare n-ar mai fi cazul sã vorbim). Ideea îmi venise în urma trecerii în revistã a unor cazuri în care oameni de stat de la care, teoretic cel puþin, aveam pretenþii, se dãdeau în stambã cu un zel ce aducea în discuþie diagnostice severe ale unor boli ce nu au nici un fel de leac. Mi-am amintit aceastã tema citind, pe filele agenþiilor de ºtiri, declaraþiile recente ale ºefului Marelui Stat Major, generalul Chelaru. N-aº spune cã am fost mai surprins decât atunci când am citit ce-a zis, în urmã cu opt luni, la investiturã. Atunci m-am întrebat doar dacã nu cumva percepþia mea este alteratã de cine ºtie ce sindrom care fãcea ca eu sã vãd lucruri pe care nu le vãd alþii. ªi care s-ar fi putut sã existe doar în închipuirea mea. Pentru cã enormitãþile debitate de generalul cu barbã pãreau sã nu ºocheze pe nimeni - nici pe preºedinte, nici pe noul premier, nici pe vechiul ministru. Ba, din contrã, cu toþii pãreau cãzuþi în admiraþie faþã de limba iscusitã a catanei nepereche, ajunsã în sfârºit - ºi dupã bezmetice peregrinãri - acolo unde îi era locul. Au fost, deci, necesare, cu o lunã mai mult decât îi e necesar unei femei ca sã se convingã de faptul cã întâlnirea sa biblica cu un bãrbat poate fi confirmatã fãrã dubii, ºi o crizã cu totul specialã (ca circumstanþe ºca idei) a generalului pentru cã cei care-l numiserã sã constate cã locul sãu este în altã parte a oraºului ºi în incinta altei instituþii. Stau, doar,ºi mã întreb, dacã le-a trecut vreo clipa prin minte faptul cã, într-un moment de veselie, generalul ar fi putut declaºa vreun rãzboi regional sau ar fi putut bombarda luna cu rachete SAM. E de mirare cã n-a apucat sã o facã.
Titlu: Ambasadorii ºi regula jocului
Nr Editie: 155 Data: Saturday 04 November 2000
Într-un celebru "Dicþionar al Diavolului", scriitorul Ambrose Bierce defineºte astfel calitatea de ambasador: "Persoana incomodã sau nedoritã pe care statul o plãteºte pentru a sta cât mai departe de þarã". Nu sunt convins cã definiþia lui Bierce se potriveºte - mãnuºa în cazul domnilor Georgescu (directorul SRI) ºi Criste (Procurorul general), pe care preºedintele Constantinescu i-a propus ºi a reuºit sã-i ºi impunã ca viitori ambasadori în Cipru ºi Germania. În aceste numiri subzistã câteva întrebãri ce se pot desprinde din definiþia mai sus-citatã: ce-au facut domnii Georgescu ºi Criste, de-a lungul manadatului lor, pentru a prefera tipul acesta de exil? De cine se tem ei, sau cei care i-au numit, ºi de ce? ªi - nu in ultimul rând - cât de durabilã este soluþia la care s-a apelat - ºtiindu-se cã ambasadorii pot fi revocaþi oricând, de viitoarea putere, fãrã prea multe explicaþii. (Cum s-a întâmplat, în '96, cu V. Manea Drãgulin, fostul procuror general ºi cu Florin Rãdulescu Boticã, fost parlamentar). În cazul d-lui Georgescu lucrurile par destul de simple. Domnia sa a câºtigat postul de director al SRI ca o expresie a recunoºtinþei preºedintelui Constantinescu pentru faptul cã, în calitate de mandatar financiar al companiei sale electorale, i-a fost aproape. Preºedintele n-a fost deloc preocupat de abilitãþile inginerului hidrotehnician într-un domeniu delicat ca acela al culegerii de informaþii. Dealtfel, serviciul sãu în fruntea SRI s-a caracterizat prin discreþie ºi ineficienþã, în ultimii patru ani instituþia intrând într-un deplin anonimat (ceea ce n-a fost cazul pe vremea dlui Mãgureanu). Nepricepându-se, nu s-a amestecat în treburile subordonaþilor sãi ºi aceºtia ºi-au vãzut de afacerile proprii, nederanjându-l decât cu rezultatele "comenzilor speciale", încredinþate selectiv. Procurorul General a fost numit pentru a miºca din loc Dosarele Revoluþiei pe care dl Constantinescu promisese sã le rezolve, operaþiune delicatã în care titularul de la Cotroceni n-a vrut sã-ºi implice prietenul din copilarie, Sorin Moisescu. Mircea Criste i-a "rezolvat", prin generalul Voinea, pe generalii Stãnculescu ºi Chiþac, alte câteva grade mari aflându-se pe drumul spre puºcãrie. S-ar putea spune, ca într-o piesã de teatru, cã maurii ºi-au fãcut datoria (fiecare, cum a putut) ºi pot sã plece. Sau trebuie sã plece. Spre binele lor ºi al altora. N-ar fi exclus ca aceste decizii sã fi avut acordul tacit al viitorilor guvernanþi care, învâþând ceva mai mult din alternanþa democraticã, pun în lucru o "regulã a jocului".
Titlu: Din CADA - în "puþul" ANMR
Nr Editie: 156 Data: Monday 06 November 2000
Mult zgomot pentru nimic: Asociaþia Naþionalã a Militarilor din România apãrutã - straniu, la zece ani dupa celebra CADA - este, potrivit spuselor protagoniºtilor sãi, o simplã organizaþie non-guvernamentalã, non-profit ºi non-politicã. Ceva de genul asociaþiilor pensionarilor, inginerilor, muzicologilor sau epigramiºtilor. De unde, atunci, aceastã înverºunare împotriva ei? De ce aceastã reacþie dura, concretizatã prin demiterea - practic - a ºefului Marelui Stat Major? Cui îi este fricã de acest cenaclu al veteranilor cu epoleþi? Într-o þarã ca a noastrã, în care precedente de tipul "republicii de la Ploieºti" a lui Candiano-Popescu rãmân cele mai importante manifestãri ale castei militare ºi în care scenarista învãluie în suspiciune fiecare gest comis în vremuri de crizã moralã ºi materialã, o regrupare de acest fel a unor persoane considerate a avea influenþã într-un mediu organizat ºi caracterizat (cel puþin teoretic) prin disciplinã, fandaxia vine imediat dupa ipohondrie, vorba lui nenea Iancu. ªi atunci, foºtii specialiºti în dezinformare deveniþi peste noapte analiºti politici, pun cap la cap ceea ce ºtim despre subiect ºi proclama starea de necesitate! Câþiva generali persecutaþi de noul regim, plus câþiva colonei neridicaþi în grad la ultima promoþie de generali, plus alþi câþiva ofiþeri superiori care au fost rãsplatiþi de putere, dar nu pe cât nãdãjduiau, pot sã formeze un amestec exploziv care sã ducã spre concluzia unei iminente lovituri de stat militare! Lasã cã nu puþini români sãtui de ineficienþa parlamentarului de doi bani ºi-ar dori, în sinea lor, sã vinã vreun general la putere ºi sã facã vreo doi-trei ani ordine, cum au fãcut Franco, Pinochet sau Evren, dar ideea de a flutura flamura unui astfel de pericol mi se pare o gãselniþã de primã mânã, din seria celor menite sã abatã atenþia fraierilor de la dezastrul pe care continuã sã-l producã o guvernare lamentabilã ca doctrinã ºi acþiune. Existã un sâmbure de adevãr, totuºi, ºi el þine de starea crescândã de nemulþumire din instituþiile militare unde bugetele insuficiente, lipsa de seriozitate ºi de criterii valorice, reformele cosmetice produc tensiuni din ce în ce mai greu de þinut în frâu. Tensiuni care se vor manifesta, pentru moment, printr-un aport neaºteptat de voturi cãtre singurul candidat la preºedinþie apt sã recolteze opþiunile radicale - de stânga sau de dreapta - ºi care mãrºãluieºte cu paºi mari spre turul al doilea.
Titlu: Nimic nou pe "frontul" opþiunilor
Nr Editie: 157 Data: Tuesday 07 November 2000
Apatia generatã de cursul practic ireversibil al opþiunilor electorale este atât de mare încât nu se mai considerã necesar sã se cheltuiascã bani nici mãcar pe sondale de opinie. Liniºtea ultimelor douã sãptãmâni a fost tulburatã doar de cãtre sondajul CSOP Gallup (comandat nu se ºtie de cine!) din al cãrui cuprins au fost date publicitãþii doar estimãrile referitoare la candidaþii la preºedinþie ºi la ponderea partidelor ºi a alianþelor. Nimic nou pe "frontul" opþiunilor - s-ar putea spune, rezultatele mergând pe linia deja confirmatã de trio-ul CURS-IMAS-Metromedia. În sensul cã atât Ion Iliescu, cât ºi PDSR continuã sã se afle, solitar, în frunte, concurând doar cu propriul lor palmares ºi cu ambiþia trecerii pragului psihologic de 50%. Lucru care se ºi întâmplã, în cazul PDSR-ului care, parcã pentru prima datã îºi devanseazã propriul lider. Aici, dealtfel, se poate face cea mai interesantã observaþie: în mod tradiþional Ion Iliescu a fost "locomotiva" partidului sãu. De aceastã datã el pare sã înceapã a fi "tractat" de partid. Doar Vadim, Stolojan ºi Isãrescu mai îndeplinesc aceastã condiþie locomotorie, în timp ce, alãturi de Iliescu, Roman, Frunda ºi Meleºcanu se aflã ºi ei la remorcã. Ordinea candidaþilor este cam aceeaºi cu a partidelor (singura excepþie este "rocada" de la partide, dintre PD ºi CDR 2000) ºi devine tot mai evident faptul cã Meleºcanu ºi ApR pierd vizibil legãtura cu plutonul de candidaþi ºi cu Parlamentul. CDR 2000 nu se aflã nici ea într-o situaþie de invidiat, candidatul sãu "independent", cu tot dublul de procente pe care-l deþine, nefiind sigur cã va putea sã scoatã alianþa la limanul celor 10 procente. Ce se mai poate întâmpla de aici înainte? Nu mare lucru. Singura imponderabilã rãmâne cel de-al doilea loc în "finalã". Într-un comentariu din urmã cu aproape douã luni, avansam ideea unei calificãri "la fotografie" dintr-un pluton de patru candidaþi ce vor deþine procentaje în jurul a 12-13 la sutã. Singura nepotrivire vine din faptul cã, dupã toate probabilitãþile, plutonul se va reduce la trei candidaþi, nemaifiind posibil ca Petre Roman sã prindã "coarda" ce-l are, pentru moment, în frunte pe Vadim.
Titlu: Loteria electoralã
Nr Editie: 158 Data: Wednesday 08 November 2000
Nu trebuie sã fii analist politic ca sã-þi dai seama cã din cohorta de 13 candidaþi la preºedinþie doar patru sau cinci au ºanse reale sã-ºi apropie aceastã demnitate scoasã la concurs de Constituþie ºi pusã la dispoziþia a vreo 18 milioane de români cu drept de a alege ºi de a fi aleºi. Ce cautã, atunci, ceilalþi 8-9? Pentru încã vreo câþiva - nu mai mult de doi - candidatura are drept scop locomotivarea propriilor lor partide. Cine ºi-ar putea închipui cã dl Frunda - politician valoros - ar putea deveni preºedintele tuturor românilor de pe acum? Nimeni! În urmã cu vreo ºase luni dl Meleºcanu mai credea cã are drum liber spre Cotroceni. S-a opus, însã, prietenul Costea ºi acum liderul aperist dã acatiste ca partidul sãu sã treacã pragul de 5% ca sã mai poatã exista. De aici în jos, însã, lucrurile capãtã aspect de loterie electoralã. Candidãm - poate câºtigãm! De parcã Cotrocenii ar fi lozul cel mare. Cã dl Orasel crede aºa ceva, nu e de mirare. Dânsul vine din þara tuturor posibilitãþilor, cu un bagaj psihic modificat ºi netestat de specialiºti ºi nimeni nu poate sã-l împiedice sã se dea în stambã, asta fiind caracteristica "darului" sãu. Avocatului Cerveni nu-i strica puþinã popularitate, televizatã pe gratis, cu consecinþe directe în viitoarele onorarii, în timp ce tânãrul Manole aplicã, cu bunã ºtiinþã, un concept de marketing. Cine auzise de el pânã acum - cu toatã participarea sa pe la Unifan sau pe la Liga Studenþilor? Mai nimeni. De-acum înainte, însã, va fi tratat automat ca "ex-prezidenþiabilul Manole". Ceea ce nu face râu la afaceri. Despre dl Sassu ºi al sãu PSM - numai de bine. Va fi candidatura sa o piedicã în calea uitãrii? Mã îndoiesc. Simpaticul vlãstar regal, altoit ilicit pe tulpina Hohenzollernilor, vrea sã-ºi facã ºi el un rost, pe lângã tradiþionalele acte de caritate. Între altele, campania îl poate ajuta sã-ºi îmbunãtãþeascã cunoºtinþele de limba românã, chiar dacã modul în care o rosteºte poate face deliciul iubitorilor umorului verbal. Am lãsat-o la urmã pe doamna Graziela Barla care duce cu generozitate mai departe o ºtafetã ce i-a fost înmânatã de un alt (semi) prezidenþiabil - onorabilul Lucian Cornescu Ring, cel cu teancul de dolari de la "Tineretul liber", producând o patã de culoare pe fondul dens al masculismului prezidenþial. Domniile lor sunt marii jucãtori la loteria prezidenþialã, care chiar dacã nu vor intra în posesia fotoliului de la Cotroceni, vor rãmâne, în cartea de vizitã, cu o adãugire vãzutã ca un titlu de nobleþe.
Titlu: Mircicã, fã-te cã eºti agresat!
Nr Editie: 159 Data: Thursday 09 November 2000
Iatã cã blânda toropealã a campaniei electorale este tulburatã într-un mod care ne aminteºte de pitorescul an '90, prin intermediul celui mai autorizat nonconformist al culturii politice româneºti: Mircea Dinescu. Pârdalnicul poet s-a aflat zilele trecute pe plaiuri moldoveneºti, cu scopul de a-ºi promova ultima sa creaþie publicistiãa - magazinul "Play cu boy", realizat dintr-un acces de revoltã faþã de stilul în care Occidentul îºi dezbracã frumuseþile, încercând sã le impunã printr-o manevrã esteticã globalizantã. Ei bine, în tihnitul oraº de sub Pietricica, titularul în concediu de campanie al Consiliului Naþional pentru Studierea Arhivelor Securitãþii (sau cine i-o mai zice) era cât pe ce sã fie agresat de o cohortã ameninþãtoare de susþinãtoare ale Partidului România Mare, prilej cu care a fost huiduit (ipostazã destul de neobiºnuitã pentru un poet!) ºi i s-a rupt chiar ºi un nasture la celebra sa tunicã încheiatã preoþeºte pânã la mãrul lui Adam. Cum de-a ajuns paºnicul ex-editorialist al lui Caþavencu într-o situaþie-limitã, ce ne aminteºte de confruntãrile contondonte ale unor campanii electorale pe care le credeam demult apuse? Ei bine, foarte simplu: fãcând, la un post de televiziune local, niºte comentarii mai acide la adresa unui candidat prezidenþial, altul decât Theodor Stolojan. Orice persoanã de bun simþ îþi poate pune urmãtoarea problemã: dacã Dinescu ar fi trebuit saãfie cotonogit pentru fiecare calificativ pe care, în prodigioasa sa carierã jurnalistico-apoliticã, l-a adresat mai-marilor zilei, sau altora mai mici, astãzi ar fi odihnit sub un moment, în loc sã batã þara pentru a-ºi vinde boy-ii ºi confidenþa într-un candidat mai liberal decaâ alþii. Doamnele moldovence de la Piatra Neamþ dovedesc cã, în fervoarea lor partinicã, au devenit imune la hazul poetului-histrion de la Slobozia, ceea ce este un semn îngrijorãtor pentru viitorul publicistic al acestuia. Iar Dinescul - despre care un martor ocular al evenimentului afirmã cã nu s-a lãsat intimidat ºi a replicat "bãgându-l la origini pe unul dintre cei care-l huiduiau" - se aflã în mare pericol de a începe sã ia lucrurile în serios, proces care-i va afecta grav hazul ºi, în general, întreaga personalitate atât de singularã pe playurile electorale româneºti. Colimator din 31 Oct.: Mircea, fã-te cã lucrezi!
Titlu: Reverberaþii dâmboviþene ale alegerilor americane
Nr Editie: 160 Data: Friday 10 November 2000
Haideþi sã facem un exercþiu de stil: sã ne imaginãm cã transplantãm situaþia politicã din Statele Unite în România. Deci, marþi au avut loc alegerile prezidenþiale turul 2. Dupã miezul nopþii, populaþia aºteapta cu sufletul la gurã rezultatele. Alegerile s-au încheiat peste tot, cu excepþia judeþului Buzãu. Judeþ important, cu pondere în balanþa electoralã. Posturile de televiziune ºi-au strâns, pe langa ele, analiºtii de serviciu ºi comenteazã de zor. Ca sã ia caimacul, postul X anunþã: ESCU a cãºtigat! Imediat, postul Y, privat ºi el, contraatacã: Nu e adevãrat! Cãºtigãtorul este EANU! Ca sã împace ºi capra puterii ºi varza opoziþiei, postul Z, cu capital preponderent de stat, lanseazã în eter strigãtul de alarmã: Balotaj! Bun. Sã mergem mai departe. Sã ne imaginãm ca ESCU este, de-un paregzanplu, ILIESCU, iar EANU este Isãrescu. La anunþul postului X, echipa de campanie exultã ºi-l poartã pe braþe pe candidat. Învinsul pune mâna pe telefon ºi-l felicitã. Survine anunþul postului Y. Învinsul pune mâna pe telefon ºi spune: Pardon, m-am grãbit. Felicitãrile se anuleazã! "Incredibil!" - exclamã prezumtivul învingãtor. "Asta e mâna lui Dudu Ionescu, care a anulat cãrþile de alegãtor intenþionat. Voi reclama la Uniunea Europeanã!" "Ba, eu am sã reclam la Banca Mondialã" - replica celãlalt învingãtor. ªi aºa mai departe. Varianta a doua: ESCU este tot Iliescu, iar EANU este senatorul Tudor. La anunþul postului X, senatorul ia foc: Ruºine! Hoþie la drumul mare! Nici gând sã punã mâna pe telefon. Pune mâna e altceva. Anunþul postului Y genereazã replica indignatã a primului candidat: Ce va zice Europa? Ce vor zice forurile internaþionale? Foºtii securiºti ºi noii nomeclaturiºti ºi-au spus cuvântul. Dupã ce l-au bãtut pe Constantinescu, mã vor snopi ºi pe mine. A treia varianta e cu acelaºi ESCU (doar asta zic sondajele) împreunã cu EANU - Roman. Primul anunþ - primul telefon: "Domnule preºedinte, mã bucur! Veþi duce þara de rîpã! Felicitãri". Al doilea anunþ: "Domnule Roman, veþi desãvâºi ce-aþi început - distrugerea þãrii! Felicitãri!" Elegant, politicos, democratic. La faza cu balotajul n-am, deocamdatã, inspiraþie. Oricum, ar fi prea de tot sã se fure la egalitate!
Titlu: Ieºirea din Europa
Nr Editie: 161 Data: Saturday 11 November 2000
În timp ce atât P.D.S.R., cât ºi C.D.R. 2000 îºi fac un titlu de onoare din a adãuga siglelor lor cele 12 steluþe europene, ca semn al ataºamentului neãbatut faþã de ideea integrãrii, Europa ne trimite mesaje severe în care reclamã lipsa de progrese reale în realizarea reformelor economice. A acelor reforme pe care le-au ratat, pe rând, ºi P.D.S.R. ºi C.D.R., mult prea ocupate de disputele algoritmice sau de desãvârºirea unor privatizãri frauduloase în beneficiul clientelei lor politice. Ar fi un semn de decenþã ca, în actuala campanie electorala, ºi domnii Iliescu ºi Nãstase, ºi domnii Isãrescu, Roman sau Stolojan sã renunþe la demagogia ºi la fãþãrnicia care au condus, practic, la situaþia actualã. Sã tot vorbeºti despre ataºamentul faþã de ideea europeanã când este clar cã tot ceea ce se întâmplã aici de aproape zece ani nu are nici în clin, nici în mânecã cu exigenþele integrãrii, reprezintã un semn de cinism, ca sã nu-i spun inconºtienþã. Nu Europa ne-a adus în situaþia de a fi priviþi ca oaia neagrã a continentului ºi a civilizaþiei, ci noi înºine, incapacitatea clasei noastre politice de a aborda cu seriozitate ºi consecvenþã un program minimal pe care ni l-am asumat, dealtfel, de bunã voie ºi nesiliþi de nimeni. Am confundat sistematic reforma cu machiajul, rãspunderea cu mania persecuþiei ºi realismul cu îngâmfarea prosteascã. Între ambiþia de caprã râioasã a pedeseriºtilor ºi servilismul ºmecher al cederiºtilor nu a existat nici o diferenþã de consecinþe. ªi unii ºi alþii au împins barca României pe uscatul unei Reforme pline de hârtoape ºi de bolovani, pentru ca acum, în pragul campaniei decisive pentru aderare, sã ne înnecâm precum minoritarul la malul speranþelor. Obsesia intrãrii în Europa face tot mai des loc obsesiei ieºirii dintr-o Europã la ale cãrei periferii ne ducem veacul de un deceniu în care ne-a plãcut sã credem cã suntem buni ºi persecutaþi de cei cãrora le-ar fi, chipurile, fricã de ceea ce-am fi noi în stare sã facem dacã. Dacã. Dacã am fi serioºi, dacã am canaliza resurse ºi eforturi spre îndeplinirea unor obiective de care nu Europa are nevoie ca de aer, ci noi. Chiar noi.
Titlu: Baftiºtii ºi Protestanþii
Nr Editie: 162 Data: Monday 13 November 2000
Iatã o chestiune statisticã în mãsurã sã te punã pe gânduri ºi sã te lase aºa cine ºtie cât. Un sondaj realizat luna trecutã relevã faptul cã 51% dintre românii chestionaþi declarã cã trãiau mai bine înainte de 1990! Unul din doi români, deci, crede cã pe vremea lui Ceauºescu se hrãnea mai bine, se îmbrãca mai bine, avea o mai mare siguranþã a zilei de mâine ºi-l încercau, în medie, mai puþine griji decât în zilele noastre. Sã nu vã închipuiþi cã restul de 49 la sutã trãiesc astãzi mai bine decât atunci! Lucrurile sunt nuanþate, ºi acelaºi sondaj aratã cã 21 % dintre subiecþi cred cã cel mai bine le-a mers între 1990 ºi 1992, iar 12% între 1993 ºi 1996. Doar 9% dintre cei chestionaþi afirmã ã ar fi trãit mai bine în perioada 1997-2000. Straniu: "epoca schimbãrii", cea a "marilor speranþe" a dat satisfacþie unui mic procent dintre cei care au crezut cã schimbând locul în care pun ºtampila, pe buletinul de vot, îºi schimbã automat ºi existenþa, dintr-una precarã într-o alta prosperã. O concluzie cel puþin dubioasã ar fi aceea cã "regimul Constantinescu" cu cei trei premieri ºi trei guverne de coaliþie formate prin algoritmul a vreo 8-9 formaþiuni politice a dat satisfacþie unui procent de doar 9 la sutã dintre români. 9 dintre cei peste 50 pe care-i semnificã aritmetica electoralã! Un posibil calcul aratã cã acest eºantion s-ar putea rezuma la reprezentanþii noului arc politic cu tot ceea ce înseamnã familii, clientelã ºi relaþii. Cei care au putut beneficia direct de foloasele exercitãrii puterii în administraþie, economie, societate ºi, în general, peste tot pe unde a funcþionat algoritmul. ªi iatã cã în mod straniu, nici mãcar aceºti 9% nu reuºesc sã fie recunoscãtori într-o mãsurã suficientã celor care le-au fãcut viaþa mai plãcutã - decât înainte de '90 - pentru cã aceleaºi sondaje indicã faptul cã cei deciºi sã voteze cu coaliþia rãmasã în cursã sunt mai puþini cu vreo douã procente. ªi cu vreo trei faþã de pragul electoral care ar face ca reprezentanþii lor sã mai rãmânã prin preajma bucatelor de la masa parlamentului. Înainte de '90 circula un banc în care se spunea cã în România funcþionau douã secte religioase: baftiºti - cu 2 membri ºi protestanþii - cu 23 de milioane. Democraþia a amplificat numãrul baftiºtilor, dar n-a diminuat cu nimic acuitatea "protestantismului" pe care-l produce un sistem democratic imperfect ºi lipsit de consecvenþã.
Titlu: Turcii ºi românii
Nr Editie: 163 Data: Tuesday 14 November 2000
O istorie de o jumãtate de mileniu ne-a împletit drumurile, când cu episoade dramatice, sau chiar tragice, când cu înþelegere ºi împrumut reciproc de obiceiuri, termeni sau nãravuri. Ultimii zece ani, însã, au fãcut din urmaºii aprigilor ieniceri din vechime modele - mai bune sau mai rele - ale modului de abordare a dificilei treceri de la o economie planificatã la una de piaþã. Începând cu raidurile biºniþarilor români în pieþele Istanbulului, care au produs primii capitaliºti autohtoni, ºi continuând cu marile firme turceºti care au intrat pe piaþa româneascã sau au cumparat obiective industriale importante - relaþiile de afaceri româno-turce constituie o realitate mai palpabã decât altele cu pretenþii, ce s-a statornicit în virtutea afinitãþilor pe care istoria ºi geografia le-au generat. Nu e de mirare, deci, cã o bancã, precum cea a grupului Bayindir, se instalase cu autoritate în plutonul fruntaº al unui sistem în care evoluau alãturi de "marii bolnavi", campionii creditelor neperformante, ºi agile structuri "de pradã" ale unor concerne internaþionale dispuse sã-ºi asume riscurile unei pieþe atipice. Nimic - în afarã de atmosfera generalã, infestatã de microbii falimentelor în serie - nu pãruse sã prefigureze momentele dificile prin care trece banca, deºi observatorii n-au întârziat sã-ºi aminteascã episodul consumat în urmã cu câteva luni, când un vicepreºedinte al Bãncii Turco-Române a fost prins de vama de la Otopeni cu o geantã în care erau o jumãtate de milion de dolari cash pe care intenþiona sã-i transporte în Turcia. Cert este cã banca - în criza de competenþe în materie de P.R. ºi de credibilitate publicã - a înregistrat eºecuri în serie, dând explicaþii subþiri ºi atrãgând suspiciune. Recordul l-a înregistrat modul, cel puþin defectuos, în care a fost explicatã presei înlocuirea recentã a conducerii bãncii ºi - dincolo de alte chestiuni manageriale - în acest demers rezidã una din explicaþiile luãrii cu asalt a ghiºeelor bãncii de catre depunãtorii fripþi cu ciorbele Bankcoop, BIR, Albina ºi nedispuºi nici de a mai sufla în iaurtul BTR. Dacã banca nu va reuºi sã depãºeascã aceastã încercare, printre cei care vor plãti oalele sparte se va numãra, daþi-mi voie ã cred asta ºi distinsul nostru premier ºi candidat la Preºedinþie, cu care alegãtorul român identificã mai toate pãþaniile din domeniu.
Titlu: Atenþie la Nãstase!
Nr Editie: 177 Data: Thursday 30 November 2000
Acest om reprezintã unul dintre cele mai interesante cazuri din politica româneascã. N-a fost revoluþionar. Evenimentele din decembrie '89 l-au prins pe la ADIRI, studiind cu asiduitate tema dreptului. Luat de val a ajuns la CFSN, unde s-a ocupat, parcã, de relaþia cu presa. A demonstrat seriozitate ºi aplicaþie, remarcându-se ca unul care nu doreºte cu tot dinadinsul sã sarã trepte. Asta l-a ºi propulsat, dupã primele alegeri, în fotoliul Externelor, pentru care pãruse sã aibã ºi alurã, ºi cultura necesarã. Bun gospodar, s-a ocupat mai întâi de gãsirea unui sediu, de dotarea lui, de împodobirea lui, cu tablouri, dupã care s-a lansat în marea politicã. A cãlãtorit mult, a scuzat peste tot ceea ce se întâmplã în þarã - mineriade, greve, scandaluri - ºi a fost acceptat de comunitatea diplomaticã internaþionalã. A apucat sã participe la sucesul lui Petre Roman, de a-i convinge pe europeni cã locul nostru este mãcar în Consiliul Europei. În plin efort diplomatic au intervenit noile alegeri, cele din '92, când - rãmas alãturi de Iliescu - a fost nevoit sã opteze între strãlucirea efemerã a diplomaþiei ºi cenuºiul sigur al Parlamentului. A ales cea de-a doua variantã ºi a învãþat lecþia stãpânirii de sine în meciurile dure purtate cu ºturlubãticia parlamentarã. A reuºit chiar sã selecteze un volum de vorbe de spirit, care s-a adãugat unei biblioteci de discursuri ºi consideraþii politice. Dupã '96, a bãjenit pe meleagurile Opoziþiei, unde ºi-a refãcut tonusul cãlãtorind aproape la fel de mult ca pe când era ministru de externe, în restul timpului ocupându-se a strânge rândurile propriilor sãi adepþi din partid. Totdeauna, însã, ºi-a stãpânit elanurile individualiste, pãstrându-se, modest, în siajul liderului istoric, ºtiind însã ca va veni ºi momentul sãu. Iatã-l. A venit. Adrian Nãstase se poate considera, la aceastã orã, cel mai tare din parcare. Din întreaga parcare, de data asta. Atât de tare încât sã-ºi permitã o campanie proprie, dibaci personalizatã ºi sã se detaºeze senin de subiectul prezidenþial. Pentru cã este mai evident ca oricând cã viitorul locatar de la Cotroceni este sortit unei existente singuratice ºi protocolare. Apele s-au despãrþit ºi partidul lui Nãstase se mutã la Victoria, în timp ce partidul lui Iliescu nu este deloc sigur cã se va muta la Cotroceni. Dar, în oricare dintre variante, Nãstase este omul forte al politicii româneºti, omul care, în aceºti 11 ani, a progresat mai mult decât oricare altul, putându-ºi permite sã înceapã construcþia soclului pe care doreºte sã se aºeze, patriarhal, peste alþi patru ani. Atenþie la Nãastase: vom avea prilejul sã descifrãm din personalitatea sobrã ºi prevenitoare a "omului numãrul 2", ambiþiile ºi orgoliile "omului numãrul 1". Cât de curând.
