Titlu: Nebăgarea de seamă
Nr Editie: Data: vineri 26 martie 1999
Un lucru de-a dreptul stupefiant se petrecu deunăzi în Senat: la votarea unui act normativ deosebit de important, prin prisma disputelor dintre Putere şi Opoziţie, unul dintre puncte (era vorba, dacă nu mă înşel, despre traducerea în limba minorităţilor a unor documente, acolo unde acestea întrunesc un minim de 20%), asistenţa s-a trezit că acesta a picat, în ciuda atuului pe care-l dădea majoritatea teoretică. Momente de stupoare, urmate de intervenţii la microfon cu cereri de reluare a votului pe motiv că s-a greşit din... neatenţie! Faptul că majoritatea nu reuşeşte să-şi mobilizeze, nu doar numeric, dar şi emoţional, efectivele, nu constituie o surpriză şi poate că ea ţine de nevăzutele căi ale algoritmului. Scuza însă îmi pare stupefiantă. E ca si cum un şofer calcă cinci oameni, după care motivează că a fost neatent şi cere să i se anuleze sancţiunea. Or, prima obligaţie a unui şofer este să fie atent. Pentru că asta-i o meserie. La fel ca şi prima obligaţie a unui legiuitor! Legile nu se pot face - vorbesc de legile bune - pe fond de neatenţie sau incompetenţă. Mâine-poimâine aleşii noştri vor vota intrarea ţării în război si când se vor dezmetici, după primele bombardamente, vor dori să fie scuzaţi pe motiv de neatenţie. Măcar la legi să fim atenţi. Că la declaraţii iresponsabile, care nu ţin cont de realitate şi de bun-simţ...

Titlu: Dezvăluirile lui Săpunaru
Nr Editie: Data: sâmbătă 13 martie 1999
Mă-nnebunesc după dezvăluirile pe care le fac tot felul de responsabili în legătură cu neregulile din domeniile lor de activitate. Parcă-i văd, călări pe cai albi, ridicând sabia dreptăţii, gata să-i pedepsească pe cei care fac din instituţiile lor cuibare de corupţie, evaziune, atentate la siguranţa naţională. Unul dintre primii actori care şi-au tras un astfel de rol - motiv pentru care numele său va rămâne înscris cu litere de aurolac în răbojul lichelismului românesc — este Gheorghe Florică. Celebrul comisar al Gărzii Financiare, luat în braţe cu suspectă lipsă de prevedere din raţiuni de râcă partinică a şi reuşit, pentru o scurtă perioadă, să apară drept un apostol al anticorupţiei în minţile unor oameni exasperaţi de furtişagul generalizat. Noroc că, la tragerea cortinei, idolul s-a prăbuşit, mai întâi în imensul ridicol al audierii parlamentare, iar apoi în penibilul total al contrabandei cu ţigări ASSOS. Modelul mi-a fost readus în minte de altul, asemenea lui: directorul general al Vămilor, Nini Săpunaru. După mai bine de un an de frecuş pe partitura Ţigaretei 2, unde era vorba despre contrabandă sadea, nu altceva - iar contrabanda se face prin sau pe lângă vămi - dânsul, ca şi cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute, "dezvăluie" neregulile din interiorul instituţiei în care nimeni altul decât el trebuie să pună ordine, luându-ne faţa cu câteva "Ţigarete" precursoare. Este un model, în virtutea căruia ar trebui să devină curente dezvăluirile şefilor poliţiei despre corupţia din poliţie, ale procurorului general despre procurorii care iau şpagă, ale ministrului justiţiei, despre judecătorii care judeca cu mita pe platan, ale primarilor care-şi denunţă subalternii că-i taxează pe cetăţeni, ale primului ministru care află că în guvern se fac cele mai mari afaceri necurate şi ale preşedintelui care nu mai poate de scârba mizeriilor care se petrec în propria sa ţară.

Titlu: Dimensiunea umanitară a conflictului din Kosovo
Nr Editie: Data: marţi 30 martie 1999
Deşi mi-am propus ca în această margine de pagină să mă ocup pe cât posibil de "războaiele" noastre de acasă - şi, slavă Domnului, avem destule, şi cu gunoaiele, şi cu gropile, şi cu birocraţia, şi cu corupţia - da-ţi-mi voie să fac o excepţie încă de astăzi. O excepţie determinată de impactul major a ceea ce se întâmplă în Kosovo şi în Iugoslavia asupra vieţii noastre cotidiene. Dincolo de argumentele pro sau contra intervenţiei, cred că se impun câteva observaţii, între care cea mai importantă este dimensiunea umanitară. În mod paradoxal, ceea ce n-a reuşit armata sârbă, au reuşit bombardamentele NATO: să genereze un imens exod al populaţiei albaneze din zonă. Încotro? Aici mi se pare că se află cheia problemei: în nici un caz spre patria-mamă, Albania. Ci spre Macedonia, spre Bulgaria, Grecia sau chiar România. Explicaţia este simplă şi ea ne oferă un indiciu valoros pentru nuanţarea întregii probleme: Kosovo ar fi trebuit să fie, în viziunea negociatorilor europeni şi americani, bazinul de deersare al râurilor de albanezi disperaţi care-şi părăsesc ţara în valuri, îndrep-tându-se spre Italia şi Grecia, creând probleme majore în întreaga Comunitate Europeană. Pe când defluirea lor spre un Kosovo autonom ar fi degrevat bugetele CEE... Este, evident, o supoziţie. Cert este că refugiaţii albanezi nu-şi doresc să se refugieze în Albania. Observăm, aşadar, că până la urmă cheia oricărui conflict care alimentează violentele lumii moderne rezidă în ignorarea aspectului economic. Îmi place să cred că dacă Europa ar fi acordat mai multă atenţie la ce se întâmplă în Albania şi ar fi găsit şi mijloacele de a îmbunătăţi această stare, problema Kosovo nu s-ar fi manifestat cu intensitatea pe care o cunoaştem şi că în aceste condiţii scenariul este valabil pentru oricine altcineva aflat într-o situaţie apropiată. Inclusiv pentru noi.

Titlu: Cuvânt înainte
Nr Editie: Data: sâmbătă 27 martie 1999
De regulă bucureştenii au sentimentul că trăiesc într-o catastrofă continuă. Chiar si atunci când spectrul ei nu se prefigurează la un orizont mai mult sau mai puţin îndepărtat, ca acum. Acest sentiment îi face să se considere într-un aproape permanent conflict cu oraşul în care vieţuiesc. Ei bine, ziarul despre care este vorba în ceea ce se întâmplă astăzi şi de acum înainte, tocmai acest obiectiv şi-l propune: să-l împace pe bucureştean cu oraşul. Cum? - vă veţi întreba pe bună dreptate. Cum va reuşi un biet ziar performanţa pe care nu izbutesc să o obţină ditamai oamenii politici sau cei cu grele responsabilităţi în structurile locale si naţionale? Ei bine: prin informaţie! Ziarul îi va ajuta să-şi cunoască mai bine şi mai profund oraşul, să se cunoscă mai bine şi mai profund între ei şi, cunoscându-se, să se înţeleagă, să devină mai toleranţi. "Informaţia" îi va servi bucureşteanului informaţiile de care are nevoie pentru ca oraşul să-i devină un loc mai agreabil, mai plăcut de trăit. Va încerca să-l educe în filozofia noilor traditii ale Bucureştiului de astăzi, suprapuse peste tot ceea ce a avut şi a rămas valoros în istoria sa. Pentru că Bucureştiul de astăzi nu mai este cel de la 1900. Este un oraş în care convieţuiesc oameni din trei epoci - capitalismul de dinainte de război, comunismul şi postcomu-nismul pre-capitalist. Toate aceste trei epoci, prin generaţiile care le reprezintă, se află în conflict cu oraşul. Un oraş care înseamnă şi Centru Istoric, şi cartiere de blocuri-dormitor, şi promenada marilor bulevarde, si mahalaua traditională. În el trăim şi orăşeni cu tradiţii de generaţii, dar şi ţărani în tranzitie, şi intelighenţie, şi oameni amărâţi, şi prosperi reprezentanţi a clasei cu succes în afaceri. Există însă, în această diversitate, o trăsătură comună fundamentală: toţi, în sinea lor, nutresc mândria de a fi locuitorii celui mai important oraş din zonă. Ai celei mai importante pieţe comerciale, sociale si culturale. Toţi au orgoliul de "capitalişti" şi pentru fiecare dintre ei este important să ştie cât mai multe despre ceilalţi şi despre tot ceea ce le compune existenţa. Lor li se adresează, începând de astăzi, "Informaţia".

Punctul pe Y, martie 1999