Titlu: Nebăgarea de seamă
Nr Editie: Data: vineri 26 martie 1999
Un lucru de-a dreptul stupefiant se petrecu deunăzi în
Senat: la votarea unui act normativ deosebit de important, prin prisma
disputelor dintre Putere și Opoziție, unul dintre puncte (era vorba, dacă nu mă
înșel, despre traducerea în limba minorităților a unor documente, acolo unde
acestea întrunesc un minim de 20%), asistența s-a trezit că acesta a picat, în
ciuda atuului pe care-l dădea majoritatea teoretică. Momente de stupoare,
urmate de intervenții la microfon cu cereri de reluare a votului pe motiv că
s-a greșit din... neatenție!
Faptul că majoritatea nu reușește să-și mobilizeze, nu doar
numeric, dar și emoțional, efectivele, nu constituie o surpriză și poate că ea
ține de nevăzutele căi ale algoritmului.
Scuza însă îmi pare stupefiantă. E ca si cum un șofer calcă
cinci oameni, după care motivează că a fost neatent și cere să i se anuleze
sancțiunea. Or, prima obligație a unui șofer este să fie atent. Pentru că
asta-i o meserie. La fel ca și prima obligație a unui legiuitor! Legile nu se
pot face - vorbesc de legile bune - pe fond de neatenție sau incompetență.
Mâine-poimâine aleșii noștri vor vota intrarea țării în război si când se vor
dezmetici, după primele bombardamente, vor dori să fie scuzați pe motiv de
neatenție.
Măcar la legi să fim atenți. Că la declarații iresponsabile,
care nu țin cont de realitate și de bun-simț...
Titlu: Dezvăluirile lui Săpunaru
Nr Editie: Data: sâmbătă 13 martie 1999
Mă-nnebunesc după dezvăluirile pe care le fac tot felul de
responsabili în legătură cu neregulile din domeniile lor de activitate. Parcă-i
văd, călări pe cai albi, ridicând sabia dreptății, gata să-i pedepsească pe cei
care fac din instituțiile lor cuibare de corupție, evaziune, atentate la
siguranța națională.
Unul dintre primii actori care și-au tras un astfel de rol -
motiv pentru care numele său va rămâne înscris cu litere de aurolac în răbojul
lichelismului românesc — este Gheorghe Florică. Celebrul comisar al Gărzii
Financiare, luat în brațe cu suspectă lipsă de prevedere din rațiuni de râcă
partinică a și reușit, pentru o scurtă perioadă, să apară drept un apostol al
anticorupției în mințile unor oameni exasperați de furtișagul generalizat.
Noroc că, la tragerea cortinei, idolul s-a prăbușit, mai întâi în imensul
ridicol al audierii parlamentare, iar apoi în penibilul total al contrabandei
cu țigări ASSOS. Modelul mi-a fost readus în minte de altul, asemenea lui:
directorul general al Vămilor, Nini Săpunaru. După mai bine de un an de frecuș
pe partitura Țigaretei 2, unde era vorba despre contrabandă sadea, nu altceva -
iar contrabanda se face prin sau pe lângă vămi - dânsul, ca și cum nici usturoi
n-a mâncat, nici gura nu-i pute, "dezvăluie" neregulile din
interiorul instituției în care nimeni altul decât el trebuie să pună ordine,
luându-ne fața cu câteva "Țigarete" precursoare. Este un model, în
virtutea căruia ar trebui să devină curente dezvăluirile șefilor poliției
despre corupția din poliție, ale procurorului general despre procurorii care
iau șpagă, ale ministrului justiției, despre judecătorii care judeca cu mita pe
platan, ale primarilor care-și denunță subalternii că-i taxează pe cetățeni,
ale primului ministru care află că în guvern se fac cele mai mari afaceri
necurate și ale președintelui care nu mai poate de scârba mizeriilor care se
petrec în propria sa țară.
Titlu: Dimensiunea umanitară a conflictului din Kosovo
Nr Editie: Data: marți 30 martie 1999
Deși mi-am propus ca în această margine de pagină să mă ocup
pe cât posibil de "războaiele" noastre de acasă - și, slavă Domnului,
avem destule, și cu gunoaiele, și cu gropile, și cu birocrația, și cu corupția
- da-ți-mi voie să fac o excepție încă de astăzi. O excepție determinată de
impactul major a ceea ce se întâmplă în Kosovo și în Iugoslavia asupra vieții
noastre cotidiene.
Dincolo de argumentele pro sau contra intervenției, cred că
se impun câteva observații, între care cea mai importantă este dimensiunea
umanitară. În mod paradoxal, ceea ce n-a reușit armata sârbă, au reușit
bombardamentele NATO: să genereze un imens exod al populației albaneze din
zonă. Încotro? Aici mi se pare că se află cheia problemei: în nici un caz spre
patria-mamă, Albania. Ci spre Macedonia, spre Bulgaria, Grecia sau chiar
România. Explicația este simplă și ea ne oferă un indiciu valoros pentru
nuanțarea întregii probleme: Kosovo ar fi trebuit să fie, în viziunea
negociatorilor europeni și americani, bazinul de deersare al râurilor de
albanezi disperați care-și părăsesc țara în valuri, îndrep-tându-se spre Italia
și Grecia, creând probleme majore în întreaga Comunitate Europeană. Pe când
defluirea lor spre un Kosovo autonom ar fi degrevat bugetele CEE... Este,
evident, o supoziție. Cert este că refugiații albanezi nu-și doresc să se
refugieze în Albania.
Observăm, așadar, că până la urmă cheia oricărui conflict
care alimentează violentele lumii moderne rezidă în ignorarea aspectului
economic. Îmi place să cred că dacă Europa ar fi acordat mai multă atenție la
ce se întâmplă în Albania și ar fi găsit și mijloacele de a îmbunătăți această
stare, problema Kosovo nu s-ar fi manifestat cu intensitatea pe care o
cunoaștem și că în aceste condiții scenariul este valabil pentru oricine altcineva
aflat într-o situație apropiată. Inclusiv pentru noi.
Titlu: Cuvânt înainte
Nr Editie: Data: sâmbătă 27 martie 1999
De regulă bucureștenii au sentimentul că trăiesc într-o
catastrofă continuă. Chiar si atunci când spectrul ei nu se prefigurează la un
orizont mai mult sau mai puțin îndepărtat, ca acum. Acest sentiment îi face să
se considere într-un aproape permanent conflict cu orașul în care viețuiesc. Ei
bine, ziarul despre care este vorba în ceea ce se întâmplă astăzi și de acum
înainte, tocmai acest obiectiv și-l propune: să-l împace pe bucureștean cu
orașul.
Cum? - vă veți întreba pe bună dreptate. Cum va reuși un
biet ziar performanța pe care nu izbutesc să o obțină ditamai oamenii politici
sau cei cu grele responsabilități în structurile locale si naționale?
Ei bine: prin informație! Ziarul îi va ajuta să-și cunoască
mai bine și mai profund orașul, să se cunoscă mai bine și mai profund între ei
și, cunoscându-se, să se înțeleagă, să devină mai toleranți.
"Informația" îi va servi bucureșteanului informațiile de care are
nevoie pentru ca orașul să-i devină un loc mai agreabil, mai plăcut de trăit.
Va încerca să-l educe în filozofia noilor traditii ale Bucureștiului de astăzi,
suprapuse peste tot ceea ce a avut și a rămas valoros în istoria sa. Pentru că
Bucureștiul de astăzi nu mai este cel de la 1900. Este un oraș în care
conviețuiesc oameni din trei epoci - capitalismul de dinainte de război,
comunismul și postcomu-nismul pre-capitalist. Toate aceste trei epoci, prin
generațiile care le reprezintă, se află în conflict cu orașul. Un oraș care
înseamnă și Centru Istoric, și cartiere de blocuri-dormitor, și promenada marilor
bulevarde, si mahalaua traditională. În el trăim și orășeni cu tradiții de
generații, dar și țărani în tranzitie, și intelighenție, și oameni amărâți, și
prosperi reprezentanți a clasei cu succes în afaceri. Există însă, în această
diversitate, o trăsătură comună fundamentală: toți, în sinea lor, nutresc
mândria de a fi locuitorii celui mai important oraș din zonă. Ai celei mai
importante piețe comerciale, sociale si culturale.
Toți au orgoliul de "capitaliști" și pentru
fiecare dintre ei este important să știe cât mai multe despre ceilalți și
despre tot ceea ce le compune existența. Lor li se adresează, începând de
astăzi, "Informația".