Titlu: O ANIVERSARE ÎNSÂNGERATĂ
Nr Editie: Data: luni 04 septembrie 1995
După aproape şase ani, într-o altă catastrofă aeriană (devenită, vai, atât de familiară nouă) alţi doi generali de Interne trec dincolo de hotarele vieţii. În decembrie '89, Nuţă şi Mihalea reprezentau vârful de lance al unei represiuni brutale, primare, tresele de generali căpătându-şi-le pentru obedienţa şi zelul cu care încălcau o lege - şi aşa formală - pentru a face pe placul stăpânilor supremi. În septembrie '95, Bunoaica şi Sandu reprezentau veritabile repere de profesionalism şi etică, într-un minister care este încă departe de a fi reuşit să facă din aceste două categorii o regulă. Spirit dinamic şi reformator, Ion Bunoaica era pe cale de a desăvârşi procesul de modernizare al unei instituţii - Jandarmeria - căreia viguroase rădăcini istorice îi dădeau dreptul la o demnitate care-i fusese răpită. Fire deschisă şi profund cinstită, Ion Eugen Sandu se instalase în avanposturile unui demers real împotriva corupţiei şi a ilegalităţii, acţionând cu o convingere care lipseşte majorităţii campionilor acestei campanii ce se dovedeşte mai mult de formă. Dispariţia lor tragică poate da naştere la speculaţii de tot felul si nu mă îndoiesc că aşa se va şi întâmpla. Cred însă cu toată convingerea că tragedia de la Mogoşeşti, petrecută în chiar ziua în care Jandarmeria îşi aniversa crearea, indiferent de cine şi ce se face răspunzător de ea, va avea efectul dramatic al temporizării unui proces de care societatea românească, în ansamblu, şi instituţiile cărora cei doi le-au aparţinut, au nevoie mai mult ca oricând: evoluţia spre democraţie, competenţă şi demnitate.

Titlu: O LOVITURă SUB CENTURĂ
Nr Editie: Data: marţi 05 septembrie 1995
Întors din Germania, unde a urmat un tratament cu vizibile efecte pentru starea sa de sănătate, dl Corneliu Coposu s-a lansat în lupta politică cu decizia ce-i este caracteristică. Luările sale de poziţie în cadrul reununii partidului pe care-l conduce au avut darul să pună la punct toate acele lucruri care - aşa cum se întâmplă ori de câte ori lipseşte - păreau scăpate din mână. Pronunţându-se pentru unitatea partidului şi a Convenţiei, dl Coposu nu a exclus posibilitatea unor puncte de vedere diferite şi a unor discuţii în contradictoriu. Asemeni lui Mao, dânsul pare dispus să accepte a "înflori o sută de flori", cu condiţia ca acestea să nu ştirbească unitatea Convenţiei. Cu alte cuvinte, trădare, dar s-o ştim si noi. într-un interviu, referitor la alte candidaturi decât cea a dlui Emil Constantinescu, a punctat sec sub centurile preoponenţilor: dl Roman, după cum ştie dânsul, nu va candida. Cât despre dl Raţiu, partidul nu poate susţine două candidaturi, şi cum una a fost deja anunţată ... Într-un moment în care cel puţin intenţia dlui Raţiu de a se prezenta la startul prezidenţialelor pare mai evidentă decât oricând - ea reieşind şi din campania de presă atent orchestrată - precizările liderului ţărănist seamănă cu un cuţit înfipt în spatele unuia dintre cei mai ambiţioşi oameni politici ai momentului, consfinţind o "încremenire în unitate" - vorba dlui Manolescu - ce pune principiile mai presus decât eficienţa.

Titlu: SINDROMUL SECRETOMANIEI
Nr Editie: Data: miercuri 06 septembrie 1995
La ora când era programată recepţia prilejuită de Ziua Jandarmeriei, un grup de ofiţeri aflaţi în faţa porţii Comandamentului, pe ale căror feţe nu se putea citi nimic, informa pe invitaţi că festivitatea s-a anulat. Pur şi simplu, fără nici o altă precizare. Invitaţii făceau stânga'mprejur pradă celor mai contradictorii supoziţii. "Ce s-a întâmplat?" Ce putea să se întâmple? O jumătate de oră mai târziu, un telefon dat dintr-un legitim interes profesional la cabinetul comandamentului de armă avea să aibă ca răspuns o explicaţie cel puţin penibilă: festivitatea se contramandase din cauză că nu fusese timp să se instaleze un cort care să-i protejeze pe participanţi de intemperii. Motivaţia era rostită cu adâncă convingere chiar dacă la ora aceea strălucea puternic soarele care, câteva ore mai devreme, fusese acoperit de norii ameninţători buluciţi pe cerul laşului. Între muţenie şi minciună se întinde o plajă ce ţine de persistenţa unui sindrom de sorginte totalitară căruia mare parte din corpul nostru ofiţeresc îi este încă tributar: secretomania. Cele mai simple, mai normale şi mai omeneşti lucruri au fost întotdeauna învăluite într-un mister care n-a făcut altceva decât să dea naştere celor mai fanteziste speculaţii. Stau şi mă întreb - respectându-le durerea - de ce domnii ofiţeri de la poarta Comandamentului n-au reuşit să spună clar că s-a întâmplat o tragedie care făcea imposibilă festivitatea? De ce şeful de cabinet al regretatului general Bunoaica a trebuit să se preteze la o minciună când era clar că, cel puţin pentru presă, aceasta nu avea cum să reziste? Transparenţa, acolo unde este cazul, se învaţă greu. Mult mai greu decât păstrarea secretului. Tot unde este cazul. (6 septembrie 1995)

Titlu: SĂ FIE ÎNTR-UN CEAS BUN
Nr Editie: Data: joi 07 septembrie 1995
Festivalul "Enescu" din acest an are toate premisele pentru a putea deveni un eveniment cultural de calibru mondial. Mulţimea vedetelor autentice, prestigiul lor muzical, calitatea repertoriului sunt atuuri care ne dovedesc faptul că România rămâne un reper constant pe harta culturală, un reper care depăşeşte net performanţele politice, economice şi sociale cu care ne înscriem în concertul universal. Este aceasta o dovadă peremptorie a creativităţii, a spiritului deschis si dinamic al unei naţiuni care a reuşit în acest fel să depăşească vicisitudinile istoriei şi condiţia sa geografică de loc de intersecţie al intereselor marilor puteri. Câştigurile noastre în acest domeniu sunt majore şi definitive. Nici un Diktat, nici un ultimatum şi nici o politică federalistă nu ne vor putea răpi patrimoniul cultural prin care vom continua să existăm chiar dacă o nouă masă verde ne-ar împărţi între cei care tânjesc după meleagurile noastre, fiind dispuşi să le considere ca aparţinându-le. Cultura naţională, cea care ne conferă identitatea spirituală, poate fi pavăza noastră cea mai de nădejde în calea aventurismului politic şi a destabilizării pe varii criterii. Este motivul pentru care cred că acest eveniment merită un consens - cât de tocit va fi termenul - si că măcar acum este nevoie să gândim si să simţim în acord cu aspiraţiile celor ce au fondat şi consolidat acest edficiu spiritual. Festivalul Enescu poate deveni o oază de bucurie şi mulţumire sufletească în pustiul disputelor sterile ce fac să întârziem atât de mult în a ne găsi locul la care avem dreptul să aspirăm nu numai sub zodia muzicii. (7 septembrie 1995)

Titlu: DEMAGOGIA DE PARTID
Nr Editie: Data: vineri 01 septembrie 1995
Nu este pentru prima dată când un partid încearcă să-şi facă platforma electorală pe seama partenerilor şi nu a adversarilor, şi din acest punct de vedere formaţiunea dlui Funar deţine, deja, un record greu de depăşit. Ultima declaraţie a dlui Gavra, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, prin care cere o reducere de 50 miliarde lei (deja cheltuite) din bugetul de investiţii al Camerei Deputaţilor, pare, la prima vedere, o lovitură bine ţintită: nu numai că pune degetul pe "rana" blamatei Case a Poporului, care înghite (şi va mai înghiţi) multe miliarde, dar în acelaşi timp se şi disociază de preocupările gospodareşti ale preşedintelui Năstase, recunoscut pentru grija şi minuţia cu care-şi amenajează locurile de muncă. Cât despre propunerea ca aceşti bani să fie viraţi în contul pensiilor militare şi ale handicapaţilor, n-am putea spune că diferă nici cu o iotă de politica ce se face în Cismigiu sau pe la meciuri, unde specialiştii jonglează cu miliardele, luându-le dintr-o parte şi punându-le acolo unde cred ei că e nevoie. Este o modalitate simplistă - şi am folosit un eufemism - de a percepe un mecanism pentru care dl Gavra ar trebui să fie, cel puţin prin funcţia pe care o îndeplineşte, calificat. Avem însă un minunat exemplu în care demagogia de partid se împleteşte strâns cu ignoranţa politică, cu efecte ce pot stârni măcar hazul, dacă nu şi îngrijorarea. Bineînţeles, dacă nu este vorba despre o acţiune deliberată pentru că, aşa cum reise din mânios-băşcălioasa replică a dlui Năstase, dl Gavra ar fi trebuit - ca membru al Biroului Permanent - să cunoască detaliile afacerii înainte de a da bomba pe post. Miliardele de la Casa Poporului cu care se joacă dl Gavra ne arată nu numai cât de subţire este alianţa care asigură funcţionarea mecanismului executiv, dar şi cât de nesincere sunt relaţiile dintre principalii pioni ai acestei coaliţii de circumstanţă.

Punctul pe Y, septembrie 1995