Punctul pe Y, august 1995

Titlu: DREPTUL LA SUFERINȚĂ
Nr Editie: Data: marți 01 august 1995
Atât timp cât suntem în putere și cei din jurul nostru nu au probleme, suntem tentați să ne închipuim că totul merge bine pe lumea aceasta și că putem ridica la rangul de catastrofe micile necazuri cotidiene, în jurul cărora țesem pânza deasă a resentimentelor, a invidiei, a intransigenței. Abia când soarta lovește nemilos, cu adevărat, ne dăm seama de micimea tribulațiilor noastre și de lipsa lor de miză în fața a ceea ce înseamnă, de fapt, suferință. Există, alături de noi, dar atât de rar văzută, o lume a disperării și a resemnării, în care cei desemnați de mâna grea a destinului își urmează calea către o Golgotă pavată cu bunele dar firavele intenții ale celor care ar avea să aline durerea. Este lumea spitalelor unde domnește, deopotrivă devotamentul și indiferența, profesionalismul și superficialitatea, altruismul și meschinăria. O lume în care bolnavii dau totul și primesc ce se poate, o lume în care, pentru nu puțini dintre ei, lipsurile și aproximațiile adaugă pătimiri inutile. Vă puteți imagina faptul că în majoritatea spitalelor nu veți găsi banalele cărucioare cu care cei lipsiți de putere să poată parcurge interminabilele coridoare ale așezămintelor noastre spitalicești, vechi și nefuncționale, și că oamenii se târăsc, cum pot, între un cabinet și altul, între un serviciu si altul ? Vă imaginați că nu există brancarde si că brancardierii au cam dispărut din nomenclatoarele medicale? în acest fel oamenii își exercită din plin și cu maximă eficiență un drept necuprins în carta fundamentală a drepturilor omului: dreptul la suferință. La suferința inutilă.
Titlu: CELULARUL
Nr Editie: Data: joi 17 august 1995
O societate pe cale de a se structura și ierarhiza are nevoie de blazoane, de însemne. Unul dintre acestea este telefonul celular. El este un soi de permis pentru lumea bună. Pentru lumea importantă, ocupată, aflată în permanent contact cu realitatea și cu interesele. Care nu se poate lipsi de acest ombilic tehnic nici în cele mai intime momente ale existentei sale. Pentru că, de ce să nu o recunoaștem, telefonul celular este ceva ce tine de domeniul magiei, al irealului unor dorințe despre care nu puteai crede că s-ar putea împlini. Un ajutor neprețuit pentru cei care, din varii motive, trebuie să poată răspunde în orice moment la apel, dar și o realitate extrem de incomodă atunci când - vorba umoristului cinic, Ambrose Bierce - nu ai nici o șansă de a-i ține la distanță pe cei pe care nu-i agreezi. Bucureștiul și câteva zone din țară sunt racordate de vreo doi-trei ani la această rețea și cererile au crescut spectaculos. Eterul a început să nu mai facă față traficului și, de la o vreme ielefonul celular începe să-și reducă semnificația la aceea de blazon sau de/ecuson pentru high-life. Pentru că de folosit este din ce în ce mai greu, în ciuda tarifelor exorbitante. Când ți-e lumea mai dragă și frige pământul sub tine, afli că numărul pe care-l cauți fie nu există (?), fie nu poate fi apelat. Porțiuni întregi din oraș sunt "pete albe" unde semnalul nu ajunge sau se pierde foarte ușor. Lăcomia antreprenorilor face ca logistica să nu țină pasul cu dezvoltarea (ca să nu mai vorbim de dubioasa alegere a benzii de frecvență, necompatibilă cu restul Europei), iar telefonul celular să constitiie, până una-alta, un soi de impozit pe aroganță. Și nu un serviciu public.
Titlu: DE CE CAD MIG-URILE
Nr Editie: Data: vineri 18 august 1995
Am ajuns să întâmpinăm aproape fără emoție fiecare nouă catastrofă aviatică ce rărește rândurile si asa subțiri ale armatei aerului. MIG-urile cad ca muștele, îngropând sub ele vieți omenești și aducând nefericirea în rândurile tot mai dese de văduve si orfani. Prăbușirea aparatelor de luptă în vremuri de pace începe să fie văzută ca o fatalitate împotriva căreia nici nu mai merită să lupți și suntem informați, de fiecare dată, cu un cinism greu de înțeles, că evenimentele de acest gen se vor mai produce. De ce ? O explicație constă în uzura tehnică a aparatelor. Sunt avioane vechi, pentru ale căror piese de schimb nu prea mai sunt bani, iar penuria de combustibil a redus dramatic numărul de ore de zbor ale piloților, situație ce face ca eroarea umană să devină un asociat de nădejde a celei tehnice. Neantrenati si dezobișnuiți de rigorile zborului, piloții mor cu zile în timp ce șefii lor veghează grijulii ca rezultatele comisilor de anchetă să pună răspunderea în sarcina celor care și așa s-au dus. Mai este, însă, și o altă explicație pe care îndrăznesc să o sugerez cu riscurile de rigoare: nu doar avioanele, dar chiar aviația ca armă se află într-un vădit proces de uzură morală. Tot mai des constatăm cum carierismul își dă mâna cu incompetența, interesele meschine cu lupta pentru o iluzorie putere, indiferența cu lichelismul, țesând o plasă de siguranță printre ale cărei ochiuri rare avioanele cad unul după altul, nereușind să mai producă nici măcar emoție.
Titlu: TAPIE-UN IDEALIST
Nr Editie: Data: luni 21 august 1995
Citesc undeva că după ce un soi de misit croat care se ocupa de afaceri cu fotbaliști a fost strâns cu ușa de justiție, a început să spună cum se fac, de fapt, transferurile de jucători și de unde rezultă banii negri. Mai mult, omul nostru a fost de părere că, practic, nici una din marile personalități ale forurilor oficiale europene nu este străină de aceste procedee și că printre cei cu care a tratat direct cumpărări de jucători sau de arbitri s-a numărat și fostul proprietar al lui Olympique Marseille, celebrul Bernard Tapie. Acesta a protestat vehement, declarând chiar în presă: "Există în mod sigur oameni care plătesc pentru așa ceva, însă acesta nu e cazul meu". Ei bine, întâmplarea a făcut ca prin '92 să mă aflu la Marsilia, cu prilejul meciului dintre O.M. și Dinamo, din Cupa Campionilor. în compania unei cunoștințe comune i-am făcut, în dimineața meciului, o vizită lui Tapie, în apartamentul "Monte Cristo" din cochetul hotel SOFITEL, de pe una din înălțimile orașului. Ignorând faptul că sunt ziarist, Tapie a abordat direct subiectul cu însoțitorul meu: "Ei, ce are de gând Basil ? Două milioane este ultima mea ofertă". Era vorba, bineînțeles, de două milioane de dolari, sumă în schimbul căreia Tapie dorea să fie sigur că echipa sa va ajunge în semifinale. "Sau Milan oferă mai mult?" - a adăugat el, bănuitor. însoțitorul meu nu era, probabil, la curent cu intențiile lui Basil, despre care am înțeles mai târziu că era încrezător în faptul că Dinamo ar fi putut oricum să-i încurce pe cei de la O.M. Cert este că Dinamo a pierdut, iar Tapie n-a cheltuit cele două milioane cât l-ar fi costat "asigurarea" pentru fazele următoare unde o absență l-ar fi costat cam de cinci ori pe atât. Așa încât vă las pe dumneavoastră să apreciați cât de mult un astfel de caz ar putea fi și ai lui Tapie. Un singur lucru mă întreb: oare la noi cum este (?)Se joacă campionatul nostru într-o oază de cinste? Sunt arbitrii noștri uși de biserică ? Privesc, oare, oamenii de afaceri, care și-au împărțit între ei echipele, participarea lor ca pe o simplă sponsorizare, din dragoste pentru sport ? Din păcate, în zona aceasta n-am avut șanse să asist - incognito sau nu - la vreun episod pilduitor.
Titlu: PRODUCTIVITATEA DIPLOMAȚIEI CULTURALE
Nr Editie: Data: marți 22 august 1995
Mandatul dlui Hăulică la UNESCO se apropie desfârșit și probabil că, asemeni oricărui om aflat într-o astfel de funcție, si domnia sa îsi va face un bilanț, cu credit și debit, al lungii adăstări pe malurile Senei în calitate de ambasador pe lângă principalul organism cultural global. S-ar putea ca bilanțul domniei sale să nu coincidă cu cjel pe care vom încerca noi să-l facem și este firesc, pentru că ne aflăm într-o zonă în care subiectivitatea domină cu autoritate prin elemente necuantificabile. Dl Hăulică a fost (și este încă) unul dintre cei mai scumpi diplomați români. Mai scump chiar decât a fost Aurel Dragoș Munteanu, ale cărui extravaganțe au costat serios vistieria Externelor. Domniei sale i s-a pus la dispoziție un vast apartament, de 540 mp pe bd De la Grande Armee, în buricul Parisului, a cărui chirie este de 7 000 dolari pe lună, ceea ce înseamnă 84 000 dolari pe an și vreo 420 000 în cei cinci ani de când e acolo. A mai beneficiat și de două posturi de secretari, dintre care doar unul a fost ocupat, temporar. Ce a produs dl Hăulică în acest interval ? în afară de cuvântări ocazionale, a organizat o expoziție de artă românească la Jardin de Bagatelle (un fel de grădină botanică) și a reușit să pună câteva plăcuțe pe la mănăstirile din Moldova. Cam atât. Să nu întrebați de burse UNESCO pentru artiști români, că n-au fost. Să nu întrebați de ce o persoană cu calificarea domniei sale n-a văzut că cele două statui ale lui Apostu se degradează în grădina ambasadei, pentru că locul lor e în interior și, mai ales, să nu vă întrebați de ce vocea autoritară a domniei sale nu s-a făcut auzită în dezbaterile referitoare la falsurile Brâncusi. Pentru jumătatea de milion de dolari cheltuită, dl Hăulică crede însă că a însămânțat idei si că acum, când ar fi vremea culesului, trebuie - din nefericire - să părăsească postul. E un punct de vedere salvator și nădăjduiesc că ceva roade se vor arăta. Dar dacă nu ?
Titlu: SPAIMELE ȘI BUCURIILE RECOLTEI
Nr Editie: Data: miercuri 23 august 1995
Niciodată faimoasele recolte-record obținute de statisticienii lui Ceaușescu nu au produs dereglările și panica pe care le-au generat o recoltă de grâu ce ar putea fi considerată normală și una de porumb care se anunță a fi doar mai bună decât cele de până acum. Motivul este simplu: acele recolte n-au existat decât pe hârtie și în imaginația megalomanică a primului agricultor al țării. Pentru că o recoltă cu adevărat record nu se poate obține decât dintr-o agricultură bine organizată, bine dotată și bine administrată - ceea ce, să recunoaștem, nu a fost si nu este cazul nostru, într-o economie de piață, o recoltă abundentă generează fenomene tipice: coboară prețurile, ceea ce nu reprezintă o bucurie nici pentru producător și nici pentru stat. Numai că, în geopolitică, alimentele de bază joacă deja un important rol: acela de arme biologice, de resurse strategice, așa încât statele, guvernele nu-și pot permite să lase liber jocul pieței. Și penuriile și supraproducțiile sunt atent gestionate la nivelul producătorilor, iar politica exporturilor (sau importurilor) globale are în vedere, vorba răposatului, fiecare palmă de pământ cultivată sau lăsată pentru refacere. Așa încât toată agitația care se manifestă în jurul acestei chestiuni apare mai degrabă ca o consecință a ignoranței față de fenomen, decât ca o grijă sau o indiferentă. Mecanismele pieței au intrat si intră în funcțiune fără ca opinia publică sau administrația să fie pregătite pentru a le înțelege și a le aprecia corect sau controla. Aici sentimentele n-au valoare - nici bucuria fată de generozitatea solului, nici mânia față de prejudiciile naturii. Aici contează doar cifrele și o strategie corectă și adaptată fiecărei situații.
Titlu: VEHICULUL VIITORULUI
Nr Editie: Data: joi 24 august 1995
Când a fost descoperită, în urmă cu mai bine de un secol, bicicleta a apărut contemporanilor ca un element apt să revoluționeze viitorul omenirii. Și cred că, de la roată încoace, acesta a fost unul dintre cele mai reprezentative cazuri în care la același consum de energie se obține un randament uimitor. Fiecare pas îl propulsa pe individ cu câțiva metri mai aproape de o țintă ce nu mai părea de neatins. Invenția a fost atât de categoric complexă, încât, până astăzi, nu i s-au mai putut aduce îmbunătățiri esențiale, ea rămânând, ca și atunci, o mare speranță de progres. Are "vehiculul viitorului" - cum a fost numit - un viitor și în urbea noastră? Deși aparențele sunt împotrivă, înclin să cred că da. Bucureștiul are o tramă stradală complicată și ineficientă. Semnele viitoarelor blocaje se văd deja și automobilul devine pe zi ce trece cel mai leneș și mai păgubos mijloc de transport. Bicicleta poate suplini aceste dezavantaje. Este manevrabilă, rapidă, nepoluantă, bună pentru sănătate. Pe două roți putem împușca o grămadă de iepuri dintr-un foc. Cu o condiție: să-i acordăm dreptul la existență. Să creăm facilități și infrastructuri. Fără benzi rezervate, pasaje de nivel la trotuar, acces în zonele sigure, bicicleta nu poate deveni ceea ce se dorește de la ea. Cred că a venit timpul ca municipalitatea, în propriul său interes, să privească cu maximă seriozitate această problemă și să acționeze în consecință. Vehiculul viitorului are mare nevoie de prezent.
Titlu: DACIA NOVA
Nr Editie: Data: vineri 25 august 1995
Am scris, în această rubrică, nu demult, că noul produs al fabricii de automobile din Pitești îmi părea a fi, mai degrabă, o "Dacie" cu altă pălărie, cum din păcate ne obișnuise industria noastră de profil, care vreme de un sfert de veac n-a schimbat mai nimic din structura autovehiculului național. Nu mă număr printre cei care cred că dacă au un pix în mână au automat și dreptate în tot ceea ce comit cu ajutorul acestuia. La urma-urmei gazetarii sunt și ei oameni, la fel de buni sau de răi ca restul lumii. Episodul acesta reprezintă pentru mine o lecție de bun simt si temperantă. Pentru că șefii de ia Pitești, deși ar fi avut tot dreptul, n-au sărit în sus cu cereri de replică, amenințări și invective cum fac de obicei cei cărora li se întâmplă să fie luați în tărbacă fără dovezi. Dimpotrivă, am primit o invitație politicoasă de a merge la fața locului și a vedea cu ochii mei cât de veche este Dacia Nova și dacă se deosebește cu adevărat de cea cu pălăria cunoscută. Trebuie să recunosc - si o fac cu plăcere - că m-am înșelat si m-am pripit în judecata de atunci. Pentru că Dacia Nova este, într-adevăr, un produs  nou structural, dispune de elemente de originalitate care vor face din ea, cu siguranță, un reper al industriei automobilistice și înglobează căutări, inventivitate și soluții asupra cărora s-a trudit din greu vreme de mai mulți ani. Le mulțumesc domnilor Stroe și Popa pentru instructiva demonstrație și îi asigur că este un caz rar în care mă bucur că m-am înșelat în aprecieri.
Titlu: OAMENI CARE TAC SI FAC
Nr Editie: Data: luni 28 august 1995
În economia de piață modestia nu mai e la modă și una dintre componentele principale ale marketingului pare să fie transformarea persoanei managerului într-un permanent subiect de discuție publică, "înjură-mă, laudă-mă, dar vorbește de mine" - a fost rugămintea pe care un om de afaceri i-a adresat-o amicului său, ziarist, știind bine, ca om de cifre, ce mult înseamnă (transformată în dolari) publicitatea gratuită provenită din scandalurile sau can-can-urile de presă. Ar fi însă total greșit să ajungem la concluzia că toți oamenii de afaceri doresc din răsputeri să se vorbească despre ei (până la urmă, prezența în paginile gazetelor riscă să afecteze afaceri în care e necesară discreția) și pot să vă garantez că există o categorie consistentă de astfel de oameni care tac și fac. Care-și văd de treabă, construind de zor edificiul unei economii racordate la exigențele majore ale pieței. Despre unul dintre ei vreau să vă pomenesc acum, deoarece cazul său mi se pare exemplar pentru un mod de acțiune eficient și responsabil. Dl Marin Rădulescu este directorul general al Textil-Cotton. A fost funcționar superior în Ministerul Industriei Ușoare. A lăsat baltă un scaun comod și, cu o mână de oameni pricepuți, a luat totul de la zero. S-a îndatorat la bănci care au avut încredere în el, a cumpărat teren și a construit o fabrică modernă în care produce confecții de toate tipurile cu oameni puțini și bine plătiți. A achitat creditele (cu rate de dobânzi exorbitante) și acum lucrează în folosul acționarilor săi, exportând anual de sute de milioane de dolari. Este un discret și eficient sponsor de cultură și are proiecte de dezvoltare ambițioase. Sunt sigur că n-ați auzit de el sau dacă ați auzit sunteți de prin preajma Textil-Cottonului. Sunt însă sigur că despre experiența pusă în joc și despre eficiența sistemului creat veți mai auzi.
Titlu: HAMBURGERUL SPIRITUAL
Nr Editie: Data: marți 29 august 1995
Extraordinarul succes pe care îl are rețeaua de localuri fast-food McDonald's are o explicație pe cât de simplă în aparență, pe atât de complexă în esență: standardizarea dusă până la ultima limită. Totul, de la ingrediente, la timpi și temperaturi de preparare este minuțios stabilit și controlat, așa încât produsul consumat la Chicago sau la Zurich, sau, mai nou, la Praga, Varșovia, Budapesta, Sofia sau chiar București, au absolut același gust, consistență și aceleași efecte. Principala calitate a hamburgerului este că nu produce surprize: este mereu același, nici nu te satură, nici nu te flămânzește, nici nu-l poți compara, în plus sau minus, cu altceva decât cu el însuși. într-o lume complicată, bombardată de noutăți și surprize, individul dorește să conteze pe câteva lucruri și "Big Mac" și frații săi au fost sortiți, de un management serios și eficient, să figureze printre acestea. Principiile macdonaldiene nu s-au limitat la sfera culinară. Asistăm la o adevărată ofensivă în cultură și putem citi cărți - tot mai multe - preparate după rețete clare, cu procente bine stabilite de descrieri, sex, violență, dragoste și aventură. Vedem tot mai multe filme trase la indigoul normelor de succes de public, iar cât despre ce ascultăm, cred că în nici un alt domeniu ca în muzica disco nu există o mai riguroasă dozare de efecte și armonii. La o atare standardizare nu poate rezista nimic și vom avea, probabil, tot ce ne poate dori sufletul - inclusiv informația curentă servită la temperatura sufletului nostru tot mai standardizat, exactă în termenii săi generali, dar fadă și lipsită de calitățile autenticei trăiri.
Titlu: PRO SAU CONTRA GRAFITTI
Nr Editie: Data: miercuri 16 august 1995
Discuția care se face cu atât aplomb în jurul campaniei de presă încredințate firmei Grafitti pentru mediatizarea marii privatizări pornește de la o premisă falsă: și anume calitatea - să-i spunem artistică - a mesajelor vehiculate. Cred că este extrem de complicat ca într-o chestiune care nu depășește nici cu o iotă aria subiectivității să stabilești, cu cât de câtă precizie, cât este de bun sau de rău un lucru. Emblema campaniei, gânditorul de la Hamangia, poate fi un simbol genial sau execrabil și, pentru fiecare variantă, se vor găsi argumente irefutabile. Sloganul "Națiunea înseamnă acțiune" poate fi, la rândul său, combătut sau îmbrățișat cu aceeași fervoare naționalistă sau internaționalistă, iar figurile de stil cu uzina-mireasă si cetățean u l-mi re constituie, la fel de bine, metafore șocante sau kitsch-uri ordinare. Cred că, mai degrabă, acestea sunt doar pretexte care vizează insatisfacții determinate de rezultatul licitației sau de modul în care au fost distribuite cotele de publicitate și mi se pare un lucru trist, pentru că astfel se duce pe apa sâmbetei seriozitatea cu care ar trebui să fie tratată o astfel de chestiune. Advertising-ul are particularitățile lui care nu concordă întotdeauna cu principiile estetice. Amintiți-vă de succesul nebun al celui mai idiot clip (cel cu nea Nicu și sticlele de pepsi la kil) sau de totala lipsă de impact a unor veritabile bijuterii ale genului. Cred că discuția pe marginea aplicării la subiect a campaniei purtate de Grafitti este mai nimerită Ia ora bilanțului, și atunci cu o corectură: va fi greu, aproape imposibil ca o campanie publicitară să realizeze tot ce n-au realizat o sumedenie de organisme politice și de sinteză. Aici cred că este adevărata problemă.
Titlu: LUCRUL ÎN PROFUNZIME
Nr Editie: Data: marți 15 august 1995
Cu tot disconfortul pe care-l produce automobiliștilor nevoiți să bâjbâie pe trasee necunoscute și aglomerate, lucrările de pe bd Kogălniceanu nu trezesc resentimentele la care ne-am fi așteptat într-o lume grăbită și deloc dispusă la concesii ca cea în care trăim acum. Semn sigur că dincolo de nemulțumirea de moment suntem predispuși la un sentiment de speranță și încredere în mai binele (automobilistic și pietonal) al zilei de mâine. Peisajul lunar ce domnește în aceste zile pe bulevardul cu pricina mă face să mă gândesc dacă în existența mea bucuresteana am mai asistat la o operațiune de o asemenea anvergură.Răspunsul este nu. Cea mai solicitată arteră a Capitalei a suportat, în ultimii 25-30 ani, doar cârpeli și mici aranjamente estetice care au sfârșit prin a o face să pară mai zdrențuită și mai puțin rezistentă. Pentru prima dată problema este abordatâ - la propriu și la figurat - în profunzime și este meritul Primăriei de a fi luat, practic pentru prima oară, taurul superficialității de coarne și de a fi impus un tratament radical. Nu am nici o îndoială că rezultatul acestor frământări tectonice va fi unul notabil, după cum cred că nici impactul asupra prerogativelor electorale nu va fi de neglijat. Păcat doar că străzile obișnuite, amplasate mai departe de sediul Primăriei, nu vor avea cum să se molipsească de la acest hei-rup postrevoluționar, fiind sortite gropilor eterne.
Titlu: LIBERTATEA PRESEI CĂLCATĂ DE TREN
Nr Editie: Data: miercuri 02 august 1995
Măsura luată de RODIPET de a majora tarifele de difuzare a presei va lovi, până la urmă, tot în acela care este calul de bătaie tradițional al oricărei măsuri de acest gen: consumatorul de presă. Ziarele aflate și așa la limita supraviețuirii, prin costurile care depășesc sistematic prețul de vânzare, și prin aportul de publicitate minim, în condițiile unei economii în criză, nu vor avea decât o soluție: majorarea sumei cu care cititorul plătește ziarul pe care-l mai cumpără. A devenit un loc comun blamarea RODIPET-ului. Uităm, însă, un lucru elementar: societatea de difuzare este o verigă dintr-un lanț de care dacă cineva trage de la un capăt, se mișcă și ea. N-are încotro. La capătul lanțului se află si de data aceasta Guvernul, care are în subordine Posta Română. Or, poșta este cea care a declanșat procesul. Ea a majorat tarifele de transport ale presei, motivând prin creșterea prețului energiei pe care o utilizează. Aparent, un proces implacabil, de care nimeni nu este vinovat și pentru care toată lumea trage ponoase. în realitate principala vinovăție revine unui Guvern care nu reușește să respecte niște principii fundamentale, între care și libertatea presei. Libertatea presei nu înseamnă doar să nu-i bagi pe gazetari la zdup când spun lucruri incomode. înseamnă să-i lași să lucreze, să le creezi condițiile - inclusiv economice - necesare transferului informației și opiniei. Ce-ar fi Guvernul fără presă ? Cum și-ar comunica strategia și opțiunile ? în chestiunea recentei majorări nu se aplică un principiu existent în toată lumea civilizată: acordarea de facilități la transportul pentru presă. Un ziar nu este o simplă marfă, este un element de sănătate și supraviețuire morală și spirituală, lată motivul pentru care așteptăm de la Guvernul României, alături de alte mai vechi promisiuni, rezolvarea acestei probleme, al cărei aport economic este și așa umil: un vagon rămâne un vagon, chiar dacă transportă un ziar sau o mie. Or, numărul ziarelor pe care le transportă azi poșta este și așa într-o îngrijorătoare scădere.
Titlu: DEMISIA CALMĂ DE LA S.R.I.
Nr Editie: Data: joi 03 august 1995
Demisia unui înalt funcționar, precum generalul Victor Marcu, director adjunct al Serviciului Român de Informații, nu este un lucru obișnuit în structurile de putere ale României de astăzi. Există o tendință - generată poate de ideea unei replici la sistemul anterior în care nu exista, practic, decât varianta demiterii brutale a celui care nu mai prezenta încredere sau interes - ca omul așezat într-un scaun să ajungă a-l considera pe acesta ca pe un drept viager al său și să nu accepte ideea că cineva ar avea competența să i-l conteste. Este notoriu cazul Florică, în care fostul comisar general a declanșat o campanie națională de proteste în urma punerii sale pe liber, confecționându-i-se, cu ajutoare deloc dezinteresate, o aură de victimă a luptei cu corupția. De aceea liniștea și calmul (poate doar aparente) care înconjoară proaspăta demisie mi se par ciudate. Mi se pare ciudat ca dl Marcu să-și dea, așa, pe nepusă masă, demisia și, mai mult, nici măcar să nu o comenteze. La fel de ciudat este și slabul apetit pentru comentariu al SRI-ului, unde precedentele ieșiri din schema de comandă au generat nu puține valuri și au adus presa în pragul isteriei. Am sentimentul că de data asta s-a întâmplat ceva mult mai serios și, probabil, mult mai grav si că formula demisiei nu a fost altceva decât soluția unei ieșiri elegante dintr-o situație de criză, a cărei gravitate excludea posibilitatea dezbaterii publice.
Titlu: GÂLCEVILE GENERALILOR
Nr Editie: Data: vineri 04 august 1995
Dintotdeauna, meseria generalilor a constituit-o războiul. în fața inamicului, generalii și-au pus la bătaie experiența, intuiția și inteligența, încercând să dea adversarului cele mai nimicitoare lovituri și să câștige laurii câmpului de bătaie. În lumea modernă, pe măsură ce conflictele s-au rărit, generalii au trecut la preocupări mai pașnice. Le-au rămas gradele, mai mari decât conflictele și miza acestora. Suntem o țară bogată, inclusiv în generali. După revoluție, accesul la stelele mari a fost considerat un drept inalienabil al oricărui purtător de uniformă. în ranița oricărui colonel (uneori chiar și în cea a gradelor mai mici) s-a aflat bastonul de general și decretele prezidențiale n-au mai prididit, încă de a doua zi după decembrie, să înalțe în demnități pe toți clienții politici ai noilor puternici ai zilei. înmulțindu-se nefiresc, generalii -fie ei din poliție, armată, structuri informative sau alte instituții paramilitarizate - au început să aibă nevoie de spațiu vital. Conflictele au devenit inerente. S-au declanșat. S-au acutizat. Noi strategii de stat major și-au făcut apariția: "îmi arestezi bișnițarii mei, îi arestez pe ai tăi"; "Nu lași camioanele mele de țigări de contrabandă să treacă, pun mâna pe ale tale". Legea Talionului a căpătat o variantă românească: "Client pentru client, sponsor pentru sponsor". Nu e de mirare, că luați de valul acestor războaie, generalii uită care le-ar fi rostul: să apere țara de dușmani. Ai țarii, nu doar ai intereselor lor.
Titlu: IGNORANTA AGRESIVĂ
Nr Editie: Data: luni 07 august 1995
Chiar și pentru o lume politică precum a noastră, în care aproape totul pare posibil, performanța deputatului democrat Adrian Vilău n-ar putea fi depășită nici măcar de către autenticii profesioniști ai diversiunilor de partid. Dl Vilău a anunțat pe un ton demn de Petrache Lupu că după informațiile domniei sale (pe care nu Ie-a confirmat niciodată) CEC-ul este în pericol de a se prăbuși, pentru că fondurile sale ar fi fost dirijate de Banca Națională spre alte direcții. Puțin a lipsit - si șansa se datorează doar faptului cădi Vilău este un anonim al scenei politice - să se declanșeze o reacție de masă pentru că, după cum bine se știe, CEC-ul deține majoritatea covârșitoare a fondurilor populației. Ce știe însă o lume, doar dl Vilău și informatorii săi nu, este că aceasta este singura formă de depozit garantată de stat și, ca atare, o încetare a plăților era din capul locului exclusă. Nu era exclusă o perturbare generală a mediului financiar bancar, cu consecințe imprevizibile pentru un sistem și așa nesigur, iar în orice țară civilizată această neghiobie l-ar fi lăsat urgent fără imunitate pe autor și l-ar fi trimis acolo unde îi era locul. Din păcate, demonstrăm că nu suntem o țară civilizată, iar dl Vilău, al cărui comportament de cotei gelos pe lătratul viguros al dulăilor partidului pare să fie explicația episodului, va trece liniștit peste acesta așteptând cu încredere alegerile viitoare convins fiind că reprezintă o parte din conștiința trează a națiunii. Ignoranta agresivă se dovedește în continuare o armă de luptă politică pe un teren în care nu se respectă nici o regulă. Nici măcar aceea a bunului simț.
Titlu: MUNCA LA NEMȚI
Nr Editie: Data: marți 08 august 1995
Munca în Germania, în special în construcții, a constituit una dintre cele mai rentabile afaceri post-revoluționare. Câțiva dintre grangurii zilei își datorează osânza de miliarde exploatării "la negru" a dorinței constructorilor români - lăsați în somai de abandonarea șantierelor ceausiste - de a câștiga și ei o marcă, ignorând care le sunt drepturile și cât valorează eforturile lor. Un distins lider de partid a câștigat o grămadă de bani plătindu-le angajaților săi, în loc de lefuri, diurne, ca unor turiști, păgubind statul german de sumele care ar fi trebuit achitate ca impozite, punând relațiile dintre cele două țări într-o autentică situație de criză si contribuind direct la sistarea contractelor de acest tip pentru o bună bucată de vreme, lată însă că exportul de forță de muncă se reia, în condiții de vigilență sporită din partea autorităților germane, dar pe fondul acelorași tentații spre expediente. De data aceasta competiția a fost și este a prinde unul dintre cele 600 de locuri contigentate, pentru care s-a declanșat o cursă nebună încă dinainte de a se semna înțelegerea. Momentul anunțului ne-a prins cum ne sade nouă bine - cu toate jocurile făcute și numai naivii care mai cred că există și lucruri care se fac corect și transparent au avut de pierdut. Șmecherii s-au aranjat și de data aceasta, pentru că, mai mult ca sigur, din leafa competitivă cu cea acordată muncitorilor germani, românii se vor alege tot cu diurna dlui Politician, restul intrând în buzunarele antreprenorilor isteți. Munca la nemți este rentabilă doar pentru unii - aceiași.
Titlu: PĂGUBOASA RECOLTĂ DE GRÂU
Nr Editie: Data: miercuri 09 august 1995
Ne-a dat Dumnezeu, în acest an, o recoltă de grâu dublă de cât aveam nevoie. După cinci ani de catastrofe naturale sau umane, pentru prima dată pâinea anului care urmează nu mai constituie o problemă. Sau nu constituie, în modul în care s-a manifestat până acum. Pentru că această recoltă dă peste cap multe planuri și interese. Dă în primul rând peste cap organismele agricole abilitate să preia recolta, care s-au trezit, după anii de relaș, că nu mai au spații apte, că nu mai au oameni și că nu mai au motivație. Dă peste cap Guvernul care trebuie să facă rost de bani, nu valuta pentru obișnuitele importuri, ci banalii lei pentru achizițiile de la producători, îi dă peste cap pe țăranii care nu mai au unde să depoziteze grâul peste cel din anii trecuți fără riscul de a-și vedea munca dusă pe apa sâmbetei. Dar, mai ales, îi bulversează complet pe cei care și-au făcut o profesie din a prooroci catastrofe naturale pentru a forța (ori nu?) mâna guvernanților ca să aloce valuta necesară mănoaselor importuri. Vedem abia astăzi, mai clar ca oricând, că a existat o politică deliberată de a neglija producția internă și de a stimula importurile, o politică făcută de oameni cu putere de decizie (ce simplu a fost să fie acuzați de toate relele cei care au derulat profesional o operațiune decisă și comandată de la cele mai înalte niveluri) care și-au tras, consecvent și consistent, partea dolarului. Vă imaginați cumva ce catastrofă va fi când va începe să se miște economia în ansamblul ei? Când "mecanismele" ce trebuiau zdrobite vor arăta, cu dură claritate, temeiurile reale ale unei politici care numai națională n-a fost și nu s-a putut numi ?
Titlu: DESAGA CU DOLARI
Nr Editie: Data: joi 10 august 1995
Contează mai puțin, poate, faptul că nici măcar forțele reunite ale Departamentului de Control al Guvernului, Poliției și Parchetului General^u reușesc ca, la mai bine de doi de la încheierea cercetărilor, să stabilească cu precizie cine se face vinovat de aruncarea cu dolari pe apa sâmbetei americane sub pretextul că se va îmbunătăți imaginea țării și că, până la urmă, măgăreața va cădea în spatele vreunui economist de la Guvern sau de la Externe. Contează mai mult, cred, dacă din întâmplarea asta se poate trage o concluzie și anume că nimic nu este, nu poate fi mai păgubos decât diletantismul și amatorismul unui grup de oameni pentru viața unei întregi națiuni. N-am, cel puțin deocamdată, prea multe argumente ca să pun la îndoială buna credință a celor care au luat, asemeni câtorva dintre strămoșii lor, drumul Americii, cu desaga plină de dolari în spate (deși calitatea și competența celor cărora li i-au încredințat ridică serioase semne de întrebare), dar cred că numai o mare, imensă naivitate te putea face să crezi că în felul acesta s-ar putea rezolva ceva. Și anume să dregi pe bani în ochii altora ceea ce se strică de zor acasă fără nici o plată. Este, dacă vreți, una dintre consecințele directe ale teoriei vremii că întregul mecanism economic existent trebuia distrus, pentru a se putea construi altul. E ca și cum, dorind să-ți iei o mașină nouă, te pui cu barosul pe cea veche, dar, prevăzător, faci cinste spectatorilor ca nu cumva să-și facă o idee greșită despre tine. Afacerea "lobby" cu cei vreo 500 000 dolari ai săi este doar o picătură în oceanul de catastrofe generate de incompetența ce a caracterizat demersurile emanaților post-revoluționari.
Titlu: CU TUNUL DUPĂ VRĂBII
Nr Editie: Data: vineri 11 august 1995
Succesele obținute în ultima vreme de formațiunea de combatere a crimei organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției mă fac, după ce primul val de euforie se împrăștie, să mă gândesc la o operațiune tipică pentru activitățile de diversiune: luarea feței publicului prin exploatarea unui succes facil și lăsarea în ceață a veritabilelor probleme. Pentru că toată tevatura de la Sexy Club și chiar o parte dintre activitățile legate de dezmembrarea mafiei țigănești sunt lucruri ce puteau fi făcute cu destulă ușurință și până acum și de acum încolo. Dacă marile probleme cu care se confruntă   societatea   românească   actuală   sunt   răfuielile   dintre contrabandiștii țigani și cei arabi, dacă permisul de port-armă al patronului de la Sexy Club pune în pericol siguranța națională și dacă batalioanele sale de vivandiere pot anihila capacitatea de luptă a corpului ofițeresc înseamnă că cei de la crima organizată își fac cu prisosință datoria si nu avem de ce să ne mai temem. Dacă, însă, admitem că există si un alt plan al crimei organizate (crimă neînsemnând doar ce se înțelege curent din termen, adică omor) care vizează dereglarea economiei prin fraude calificate de mari proporții. Dimensiunile îngrijorătoare pe care Ie-a căpătat contrabanda, organizată până în cele mai mici amănunte pe baza unui consistent suport al elementelor corupte din structuri fundamentale, ce are în vedere punerea la mezat, în tranzacții de amploare, a intereselor vitale ale națiunii constituie un real semnal de alarmă si trebuie să recunoaștem că, atacând obiective de calibrul Sexy Clubului, nu se face altceva decât să se tragă cu tunul după vrăbii.
Titlu: AUDIENȚĂ LA DUMNEZEU
Nr Editie: Data: luni 14 august 1995
Există momente în viață când realizăm că nici o instanță pământeană nu ne mai este de folos și ne îndreptăm atunci gândurile și speranțele spre acela pe care-l considerăm a fi directorul executiv al vieții noastre în situațiile limită. Dumnezeu este, de regulă, recursul nostru extraordinar și, asemeni oricărui VIP, există și în ceea ce-l privește o suită de reguli bine precizate, între care și aceea că anticamera eternității este biserica. Ne îndreptăm, deci, pașii spre lăcașul de cult atunci când toate celelalte drumuri ne apar zadarnice și pline de deșertăciune, cu speranța secreta ca Domnul are ochi și urechi numai pentru nevoile și suferințele noastre nu și pentru orgolii, egoisme și necinste. Este, însă, dreptul nostru fundamental să sperăm și nimeni, nici chiar Cel de Sus, nu ni-l poate lua. Toate religiile uzează de această formă de dialog cu eternitatea. Porțile moscheelor, sinagogilor, catedralelor sunt întotdeauna deschise și accesul păcătoșilor se face fără nici un fel de opreliști. Numai pravoslavnica noastră biserică ortodoxă pare să aibă alte reguli. Mare parte din zi și bună parte din săptămână ușile bisericilor sunt zăvorâte pentru că Dumnezeul nostru este, probabil, un birocrat care nu dorește să fie deranjat când i se năzărește oricărui nevrednic, dacă nu cumva regula nu este făcută de unii dintre comozii săi slujitori. Audiența la Domnul poate avea loc, ca la Primărie, în anumite zile si la anumite ore si cred că nu este de mirare că în asemenea condiții ritul majoritar pierde văzând cu ochii credincioși în fața celor a căror politică rămâne cea a ușilor deschise.
Titlu: MODELUL BALCANIC
Nr Editie: Data: miercuri 30 august 1995
Funcționează, de mai bine de un secol - de pe vremea când un celebru autor lansa formula: "Aici, la porțile Orientului, unde totul este luat în răspăr" - o prejudecată conform căreia Balcanii și balcanismul poartă, sistematic, o conotație peiorativă menită să le contrapună autenticului europenism. Deși vremurile au evoluat, prejudecata a rămas și așa se face că, în ciuda apartenențelor noastre certe la un perimetru geografic și spiritual de care nu ne putem separa la dorință, ignorăm prea des, o dată cu debitul, și creditul. Cu ochii și cu speranțele îndreptate către un Occident care, dacă nu ne ignoră, oricum nu este dispus (încă?) să ne trateze ca parteneri egali nu numai în obligații, uităm că aici, lângă noi, există un remarcabil potențial de cooperare și dezvoltare. Balcanii sunt o zonă omogenă și stabilizată istoric și, cu excepția conflictului bosniac (ale cărui rațiuni prezente trebuie căutate prin alte părți) nu există motive de a te îndoi de capacitatea de prosperitate a unei piețe de peste o sută de milioane de suflete. Existența a două națiuni pe care apartenența la structurile europene (CEE și NATO) Ie-a propulsat spre niveluri competiționale - mă refer la greci și la turci - face ca până și spinoasei probleme a finanțărilor externe să i se poată găsi o rezolvare care să nu depindă doar de nazurile FMI sau ale Băncii Mondiale. Totul, bineînțeles, cu o condiție: aceea a încrederii în viabilitatea acestui model. Recenta întâlnire de la loanina a miniștrilor de externe român, grec și bulgar ar putea constitui o premisă pentru luarea în considerație, mai serioasă și mai pragmatică, a unei căi originale doar prin renunțarea la prejudecățile de genul "răspărului" de la porțile Orientului.