Titlu: DREPTUL LA SUFERINÞÃ
Nr Editie: Data: Tuesday 01 August 1995
Atât timp cât suntem în putere ºi cei din jurul nostru nu au probleme, suntem tentaþi sã ne închipuim cã totul merge bine pe lumea aceasta ºi cã putem ridica la rangul de catastrofe micile necazuri cotidiene, în jurul cãrora þesem pânza deasã a resentimentelor, a invidiei, a intransigenþei. Abia când soarta loveºte nemilos, cu adevãrat, ne dãm seama de micimea tribulaþiilor noastre ºi de lipsa lor de mizã în faþa a ceea ce înseamnã, de fapt, suferinþã. Existã, alãturi de noi, dar atât de rar vãzutã, o lume a disperãrii ºi a resemnãrii, în care cei desemnaþi de mâna grea a destinului îºi urmeazã calea cãtre o Golgotã pavatã cu bunele dar firavele intenþii ale celor care ar avea sã aline durerea. Este lumea spitalelor unde domneºte, deopotrivã devotamentul ºi indiferenþa, profesionalismul ºi superficialitatea, altruismul ºi meschinãria. O lume în care bolnavii dau totul ºi primesc ce se poate, o lume în care, pentru nu puþini dintre ei, lipsurile ºi aproximaþiile adaugã pãtimiri inutile. Vã puteþi imagina faptul cã în majoritatea spitalelor nu veþi gãsi banalele cãrucioare cu care cei lipsiþi de putere sã poatã parcurge interminabilele coridoare ale aºezãmintelor noastre spitaliceºti, vechi ºi nefuncþionale, ºi cã oamenii se târãsc, cum pot, între un cabinet ºi altul, între un serviciu si altul ? Vã imaginaþi cã nu existã brancarde si cã brancardierii au cam dispãrut din nomenclatoarele medicale? în acest fel oamenii îºi exercitã din plin ºi cu maximã eficienþã un drept necuprins în carta fundamentalã a drepturilor omului: dreptul la suferinþã. La suferinþa inutilã.
Titlu: CELULARUL
Nr Editie: Data: Thursday 17 August 1995
O societate pe cale de a se structura ºi ierarhiza are nevoie de blazoane, de însemne. Unul dintre acestea este telefonul celular. El este un soi de permis pentru lumea bunã. Pentru lumea importantã, ocupatã, aflatã în permanent contact cu realitatea ºi cu interesele. Care nu se poate lipsi de acest ombilic tehnic nici în cele mai intime momente ale existentei sale. Pentru cã, de ce sã nu o recunoaºtem, telefonul celular este ceva ce tine de domeniul magiei, al irealului unor dorinþe despre care nu puteai crede cã s-ar putea împlini. Un ajutor nepreþuit pentru cei care, din varii motive, trebuie sã poatã rãspunde în orice moment la apel, dar ºi o realitate extrem de incomodã atunci când - vorba umoristului cinic, Ambrose Bierce - nu ai nici o ºansã de a-i þine la distanþã pe cei pe care nu-i agreezi. Bucureºtiul ºi câteva zone din þarã sunt racordate de vreo doi-trei ani la aceastã reþea ºi cererile au crescut spectaculos. Eterul a început sã nu mai facã faþã traficului ºi, de la o vreme ielefonul celular începe sã-ºi reducã semnificaþia la aceea de blazon sau de/ecuson pentru high-life. Pentru cã de folosit este din ce în ce mai greu, în ciuda tarifelor exorbitante. Când þi-e lumea mai dragã ºi frige pãmântul sub tine, afli cã numãrul pe care-l cauþi fie nu existã (?), fie nu poate fi apelat. Porþiuni întregi din oraº sunt "pete albe" unde semnalul nu ajunge sau se pierde foarte uºor. Lãcomia antreprenorilor face ca logistica sã nu þinã pasul cu dezvoltarea (ca sã nu mai vorbim de dubioasa alegere a benzii de frecvenþã, necompatibilã cu restul Europei), iar telefonul celular sã constitiie, pânã una-alta, un soi de impozit pe aroganþã. ªi nu un serviciu public.
Titlu: DE CE CAD MIG-URILE
Nr Editie: Data: Friday 18 August 1995
Am ajuns sã întâmpinãm aproape fãrã emoþie fiecare nouã catastrofã aviaticã ce rãreºte rândurile si asa subþiri ale armatei aerului. MIG-urile cad ca muºtele, îngropând sub ele vieþi omeneºti ºi aducând nefericirea în rândurile tot mai dese de vãduve si orfani. Prãbuºirea aparatelor de luptã în vremuri de pace începe sã fie vãzutã ca o fatalitate împotriva cãreia nici nu mai meritã sã lupþi ºi suntem informaþi, de fiecare datã, cu un cinism greu de înþeles, cã evenimentele de acest gen se vor mai produce. De ce ? O explicaþie constã în uzura tehnicã a aparatelor. Sunt avioane vechi, pentru ale cãror piese de schimb nu prea mai sunt bani, iar penuria de combustibil a redus dramatic numãrul de ore de zbor ale piloþilor, situaþie ce face ca eroarea umanã sã devinã un asociat de nãdejde a celei tehnice. Neantrenati si dezobiºnuiþi de rigorile zborului, piloþii mor cu zile în timp ce ºefii lor vegheazã grijulii ca rezultatele comisilor de anchetã sã punã rãspunderea în sarcina celor care ºi aºa s-au dus. Mai este, însã, ºi o altã explicaþie pe care îndrãznesc sã o sugerez cu riscurile de rigoare: nu doar avioanele, dar chiar aviaþia ca armã se aflã într-un vãdit proces de uzurã moralã. Tot mai des constatãm cum carierismul îºi dã mâna cu incompetenþa, interesele meschine cu lupta pentru o iluzorie putere, indiferenþa cu lichelismul, þesând o plasã de siguranþã printre ale cãrei ochiuri rare avioanele cad unul dupã altul, nereuºind sã mai producã nici mãcar emoþie.
Titlu: TAPIE-UN IDEALIST
Nr Editie: Data: Monday 21 August 1995
Citesc undeva cã dupã ce un soi de misit croat care se ocupa de afaceri cu fotbaliºti a fost strâns cu uºa de justiþie, a început sã spunã cum se fac, de fapt, transferurile de jucãtori ºi de unde rezultã banii negri. Mai mult, omul nostru a fost de pãrere cã, practic, nici una din marile personalitãþi ale forurilor oficiale europene nu este strãinã de aceste procedee ºi cã printre cei cu care a tratat direct cumpãrãri de jucãtori sau de arbitri s-a numãrat ºi fostul proprietar al lui Olympique Marseille, celebrul Bernard Tapie. Acesta a protestat vehement, declarând chiar în presã: "Existã în mod sigur oameni care plãtesc pentru aºa ceva, însã acesta nu e cazul meu". Ei bine, întâmplarea a fãcut ca prin '92 sã mã aflu la Marsilia, cu prilejul meciului dintre O.M. ºi Dinamo, din Cupa Campionilor. în compania unei cunoºtinþe comune i-am fãcut, în dimineaþa meciului, o vizitã lui Tapie, în apartamentul "Monte Cristo" din cochetul hotel SOFITEL, de pe una din înãlþimile oraºului. Ignorând faptul cã sunt ziarist, Tapie a abordat direct subiectul cu însoþitorul meu: "Ei, ce are de gând Basil ? Douã milioane este ultima mea ofertã". Era vorba, bineînþeles, de douã milioane de dolari, sumã în schimbul cãreia Tapie dorea sã fie sigur cã echipa sa va ajunge în semifinale. "Sau Milan oferã mai mult?" - a adãugat el, bãnuitor. însoþitorul meu nu era, probabil, la curent cu intenþiile lui Basil, despre care am înþeles mai târziu cã era încrezãtor în faptul cã Dinamo ar fi putut oricum sã-i încurce pe cei de la O.M. Cert este cã Dinamo a pierdut, iar Tapie n-a cheltuit cele douã milioane cât l-ar fi costat "asigurarea" pentru fazele urmãtoare unde o absenþã l-ar fi costat cam de cinci ori pe atât. Aºa încât vã las pe dumneavoastrã sã apreciaþi cât de mult un astfel de caz ar putea fi ºi ai lui Tapie. Un singur lucru mã întreb: oare la noi cum este (?)Se joacã campionatul nostru într-o oazã de cinste? Sunt arbitrii noºtri uºi de bisericã ? Privesc, oare, oamenii de afaceri, care ºi-au împãrþit între ei echipele, participarea lor ca pe o simplã sponsorizare, din dragoste pentru sport ? Din pãcate, în zona aceasta n-am avut ºanse sã asist - incognito sau nu - la vreun episod pilduitor.
Titlu: PRODUCTIVITATEA DIPLOMAÞIEI CULTURALE
Nr Editie: Data: Tuesday 22 August 1995
Mandatul dlui Hãulicã la UNESCO se apropie desfârºit ºi probabil cã, asemeni oricãrui om aflat într-o astfel de funcþie, si domnia sa îsi va face un bilanþ, cu credit ºi debit, al lungii adãstãri pe malurile Senei în calitate de ambasador pe lângã principalul organism cultural global. S-ar putea ca bilanþul domniei sale sã nu coincidã cu cjel pe care vom încerca noi sã-l facem ºi este firesc, pentru cã ne aflãm într-o zonã în care subiectivitatea dominã cu autoritate prin elemente necuantificabile. Dl Hãulicã a fost (ºi este încã) unul dintre cei mai scumpi diplomaþi români. Mai scump chiar decât a fost Aurel Dragoº Munteanu, ale cãrui extravaganþe au costat serios vistieria Externelor. Domniei sale i s-a pus la dispoziþie un vast apartament, de 540 mp pe bd De la Grande Armee, în buricul Parisului, a cãrui chirie este de 7 000 dolari pe lunã, ceea ce înseamnã 84 000 dolari pe an ºi vreo 420 000 în cei cinci ani de când e acolo. A mai beneficiat ºi de douã posturi de secretari, dintre care doar unul a fost ocupat, temporar. Ce a produs dl Hãulicã în acest interval ? în afarã de cuvântãri ocazionale, a organizat o expoziþie de artã româneascã la Jardin de Bagatelle (un fel de grãdinã botanicã) ºi a reuºit sã punã câteva plãcuþe pe la mãnãstirile din Moldova. Cam atât. Sã nu întrebaþi de burse UNESCO pentru artiºti români, cã n-au fost. Sã nu întrebaþi de ce o persoanã cu calificarea domniei sale n-a vãzut cã cele douã statui ale lui Apostu se degradeazã în grãdina ambasadei, pentru cã locul lor e în interior ºi, mai ales, sã nu vã întrebaþi de ce vocea autoritarã a domniei sale nu s-a fãcut auzitã în dezbaterile referitoare la falsurile Brâncusi. Pentru jumãtatea de milion de dolari cheltuitã, dl Hãulicã crede însã cã a însãmânþat idei si cã acum, când ar fi vremea culesului, trebuie - din nefericire - sã pãrãseascã postul. E un punct de vedere salvator ºi nãdãjduiesc cã ceva roade se vor arãta. Dar dacã nu ?
Titlu: SPAIMELE ªI BUCURIILE RECOLTEI
Nr Editie: Data: Wednesday 23 August 1995
Niciodatã faimoasele recolte-record obþinute de statisticienii lui Ceauºescu nu au produs dereglãrile ºi panica pe care le-au generat o recoltã de grâu ce ar putea fi consideratã normalã ºi una de porumb care se anunþã a fi doar mai bunã decât cele de pânã acum. Motivul este simplu: acele recolte n-au existat decât pe hârtie ºi în imaginaþia megalomanicã a primului agricultor al þãrii. Pentru cã o recoltã cu adevãrat record nu se poate obþine decât dintr-o agriculturã bine organizatã, bine dotatã ºi bine administratã - ceea ce, sã recunoaºtem, nu a fost si nu este cazul nostru, într-o economie de piaþã, o recoltã abundentã genereazã fenomene tipice: coboarã preþurile, ceea ce nu reprezintã o bucurie nici pentru producãtor ºi nici pentru stat. Numai cã, în geopoliticã, alimentele de bazã joacã deja un important rol: acela de arme biologice, de resurse strategice, aºa încât statele, guvernele nu-ºi pot permite sã lase liber jocul pieþei. ªi penuriile ºi supraproducþiile sunt atent gestionate la nivelul producãtorilor, iar politica exporturilor (sau importurilor) globale are în vedere, vorba rãposatului, fiecare palmã de pãmânt cultivatã sau lãsatã pentru refacere. Aºa încât toatã agitaþia care se manifestã în jurul acestei chestiuni apare mai degrabã ca o consecinþã a ignoranþei faþã de fenomen, decât ca o grijã sau o indiferentã. Mecanismele pieþei au intrat si intrã în funcþiune fãrã ca opinia publicã sau administraþia sã fie pregãtite pentru a le înþelege ºi a le aprecia corect sau controla. Aici sentimentele n-au valoare - nici bucuria fatã de generozitatea solului, nici mânia faþã de prejudiciile naturii. Aici conteazã doar cifrele ºi o strategie corectã ºi adaptatã fiecãrei situaþii.
Titlu: VEHICULUL VIITORULUI
Nr Editie: Data: Thursday 24 August 1995
Când a fost descoperitã, în urmã cu mai bine de un secol, bicicleta a apãrut contemporanilor ca un element apt sã revoluþioneze viitorul omenirii. ªi cred cã, de la roatã încoace, acesta a fost unul dintre cele mai reprezentative cazuri în care la acelaºi consum de energie se obþine un randament uimitor. Fiecare pas îl propulsa pe individ cu câþiva metri mai aproape de o þintã ce nu mai pãrea de neatins. Invenþia a fost atât de categoric complexã, încât, pânã astãzi, nu i s-au mai putut aduce îmbunãtãþiri esenþiale, ea rãmânând, ca ºi atunci, o mare speranþã de progres. Are "vehiculul viitorului" - cum a fost numit - un viitor ºi în urbea noastrã? Deºi aparenþele sunt împotrivã, înclin sã cred cã da. Bucureºtiul are o tramã stradalã complicatã ºi ineficientã. Semnele viitoarelor blocaje se vãd deja ºi automobilul devine pe zi ce trece cel mai leneº ºi mai pãgubos mijloc de transport. Bicicleta poate suplini aceste dezavantaje. Este manevrabilã, rapidã, nepoluantã, bunã pentru sãnãtate. Pe douã roþi putem împuºca o grãmadã de iepuri dintr-un foc. Cu o condiþie: sã-i acordãm dreptul la existenþã. Sã creãm facilitãþi ºi infrastructuri. Fãrã benzi rezervate, pasaje de nivel la trotuar, acces în zonele sigure, bicicleta nu poate deveni ceea ce se doreºte de la ea. Cred cã a venit timpul ca municipalitatea, în propriul sãu interes, sã priveascã cu maximã seriozitate aceastã problemã ºi sã acþioneze în consecinþã. Vehiculul viitorului are mare nevoie de prezent.
Titlu: DACIA NOVA
Nr Editie: Data: Friday 25 August 1995
Am scris, în aceastã rubricã, nu demult, cã noul produs al fabricii de automobile din Piteºti îmi pãrea a fi, mai degrabã, o "Dacie" cu altã pãlãrie, cum din pãcate ne obiºnuise industria noastrã de profil, care vreme de un sfert de veac n-a schimbat mai nimic din structura autovehiculului naþional. Nu mã numãr printre cei care cred cã dacã au un pix în mânã au automat ºi dreptate în tot ceea ce comit cu ajutorul acestuia. La urma-urmei gazetarii sunt ºi ei oameni, la fel de buni sau de rãi ca restul lumii. Episodul acesta reprezintã pentru mine o lecþie de bun simt si temperantã. Pentru cã ºefii de ia Piteºti, deºi ar fi avut tot dreptul, n-au sãrit în sus cu cereri de replicã, ameninþãri ºi invective cum fac de obicei cei cãrora li se întâmplã sã fie luaþi în tãrbacã fãrã dovezi. Dimpotrivã, am primit o invitaþie politicoasã de a merge la faþa locului ºi a vedea cu ochii mei cât de veche este Dacia Nova ºi dacã se deosebeºte cu adevãrat de cea cu pãlãria cunoscutã. Trebuie sã recunosc - si o fac cu plãcere - cã m-am înºelat si m-am pripit în judecata de atunci. Pentru cã Dacia Nova este, într-adevãr, un produs nou structural, dispune de elemente de originalitate care vor face din ea, cu siguranþã, un reper al industriei automobilistice ºi înglobeazã cãutãri, inventivitate ºi soluþii asupra cãrora s-a trudit din greu vreme de mai mulþi ani. Le mulþumesc domnilor Stroe ºi Popa pentru instructiva demonstraþie ºi îi asigur cã este un caz rar în care mã bucur cã m-am înºelat în aprecieri.
Titlu: OAMENI CARE TAC SI FAC
Nr Editie: Data: Monday 28 August 1995
În economia de piaþã modestia nu mai e la modã ºi una dintre componentele principale ale marketingului pare sã fie transformarea persoanei managerului într-un permanent subiect de discuþie publicã, "înjurã-mã, laudã-mã, dar vorbeºte de mine" - a fost rugãmintea pe care un om de afaceri i-a adresat-o amicului sãu, ziarist, ºtiind bine, ca om de cifre, ce mult înseamnã (transformatã în dolari) publicitatea gratuitã provenitã din scandalurile sau can-can-urile de presã. Ar fi însã total greºit sã ajungem la concluzia cã toþi oamenii de afaceri doresc din rãsputeri sã se vorbeascã despre ei (pânã la urmã, prezenþa în paginile gazetelor riscã sã afecteze afaceri în care e necesarã discreþia) ºi pot sã vã garantez cã existã o categorie consistentã de astfel de oameni care tac ºi fac. Care-ºi vãd de treabã, construind de zor edificiul unei economii racordate la exigenþele majore ale pieþei. Despre unul dintre ei vreau sã vã pomenesc acum, deoarece cazul sãu mi se pare exemplar pentru un mod de acþiune eficient ºi responsabil. Dl Marin Rãdulescu este directorul general al Textil-Cotton. A fost funcþionar superior în Ministerul Industriei Uºoare. A lãsat baltã un scaun comod ºi, cu o mânã de oameni pricepuþi, a luat totul de la zero. S-a îndatorat la bãnci care au avut încredere în el, a cumpãrat teren ºi a construit o fabricã modernã în care produce confecþii de toate tipurile cu oameni puþini ºi bine plãtiþi. A achitat creditele (cu rate de dobânzi exorbitante) ºi acum lucreazã în folosul acþionarilor sãi, exportând anual de sute de milioane de dolari. Este un discret ºi eficient sponsor de culturã ºi are proiecte de dezvoltare ambiþioase. Sunt sigur cã n-aþi auzit de el sau dacã aþi auzit sunteþi de prin preajma Textil-Cottonului. Sunt însã sigur cã despre experienþa pusã în joc ºi despre eficienþa sistemului creat veþi mai auzi.
Titlu: HAMBURGERUL SPIRITUAL
Nr Editie: Data: Tuesday 29 August 1995
Extraordinarul succes pe care îl are reþeaua de localuri fast-food McDonald's are o explicaþie pe cât de simplã în aparenþã, pe atât de complexã în esenþã: standardizarea dusã pânã la ultima limitã. Totul, de la ingrediente, la timpi ºi temperaturi de preparare este minuþios stabilit ºi controlat, aºa încât produsul consumat la Chicago sau la Zurich, sau, mai nou, la Praga, Varºovia, Budapesta, Sofia sau chiar Bucureºti, au absolut acelaºi gust, consistenþã ºi aceleaºi efecte. Principala calitate a hamburgerului este cã nu produce surprize: este mereu acelaºi, nici nu te saturã, nici nu te flãmânzeºte, nici nu-l poþi compara, în plus sau minus, cu altceva decât cu el însuºi. într-o lume complicatã, bombardatã de noutãþi ºi surprize, individul doreºte sã conteze pe câteva lucruri ºi "Big Mac" ºi fraþii sãi au fost sortiþi, de un management serios ºi eficient, sã figureze printre acestea. Principiile macdonaldiene nu s-au limitat la sfera culinarã. Asistãm la o adevãratã ofensivã în culturã ºi putem citi cãrþi - tot mai multe - preparate dupã reþete clare, cu procente bine stabilite de descrieri, sex, violenþã, dragoste ºi aventurã. Vedem tot mai multe filme trase la indigoul normelor de succes de public, iar cât despre ce ascultãm, cred cã în nici un alt domeniu ca în muzica disco nu existã o mai riguroasã dozare de efecte ºi armonii. La o atare standardizare nu poate rezista nimic ºi vom avea, probabil, tot ce ne poate dori sufletul - inclusiv informaþia curentã servitã la temperatura sufletului nostru tot mai standardizat, exactã în termenii sãi generali, dar fadã ºi lipsitã de calitãþile autenticei trãiri.
Titlu: PRO SAU CONTRA GRAFITTI
Nr Editie: Data: Wednesday 16 August 1995
Discuþia care se face cu atât aplomb în jurul campaniei de presã încredinþate firmei Grafitti pentru mediatizarea marii privatizãri porneºte de la o premisã falsã: ºi anume calitatea - sã-i spunem artisticã - a mesajelor vehiculate. Cred cã este extrem de complicat ca într-o chestiune care nu depãºeºte nici cu o iotã aria subiectivitãþii sã stabileºti, cu cât de câtã precizie, cât este de bun sau de rãu un lucru. Emblema campaniei, gânditorul de la Hamangia, poate fi un simbol genial sau execrabil ºi, pentru fiecare variantã, se vor gãsi argumente irefutabile. Sloganul "Naþiunea înseamnã acþiune" poate fi, la rândul sãu, combãtut sau îmbrãþiºat cu aceeaºi fervoare naþionalistã sau internaþionalistã, iar figurile de stil cu uzina-mireasã si cetãþean u l-mi re constituie, la fel de bine, metafore ºocante sau kitsch-uri ordinare. Cred cã, mai degrabã, acestea sunt doar pretexte care vizeazã insatisfacþii determinate de rezultatul licitaþiei sau de modul în care au fost distribuite cotele de publicitate ºi mi se pare un lucru trist, pentru cã astfel se duce pe apa sâmbetei seriozitatea cu care ar trebui sã fie tratatã o astfel de chestiune. Advertising-ul are particularitãþile lui care nu concordã întotdeauna cu principiile estetice. Amintiþi-vã de succesul nebun al celui mai idiot clip (cel cu nea Nicu ºi sticlele de pepsi la kil) sau de totala lipsã de impact a unor veritabile bijuterii ale genului. Cred cã discuþia pe marginea aplicãrii la subiect a campaniei purtate de Grafitti este mai nimeritã Ia ora bilanþului, ºi atunci cu o corecturã: va fi greu, aproape imposibil ca o campanie publicitarã sã realizeze tot ce n-au realizat o sumedenie de organisme politice ºi de sintezã. Aici cred cã este adevãrata problemã.
Titlu: LUCRUL ÎN PROFUNZIME
Nr Editie: Data: Tuesday 15 August 1995
Cu tot disconfortul pe care-l produce automobiliºtilor nevoiþi sã bâjbâie pe trasee necunoscute ºi aglomerate, lucrãrile de pe bd Kogãlniceanu nu trezesc resentimentele la care ne-am fi aºteptat într-o lume grãbitã ºi deloc dispusã la concesii ca cea în care trãim acum. Semn sigur cã dincolo de nemulþumirea de moment suntem predispuºi la un sentiment de speranþã ºi încredere în mai binele (automobilistic ºi pietonal) al zilei de mâine. Peisajul lunar ce domneºte în aceste zile pe bulevardul cu pricina mã face sã mã gândesc dacã în existenþa mea bucuresteana am mai asistat la o operaþiune de o asemenea anvergurã.Rãspunsul este nu. Cea mai solicitatã arterã a Capitalei a suportat, în ultimii 25-30 ani, doar cârpeli ºi mici aranjamente estetice care au sfârºit prin a o face sã parã mai zdrenþuitã ºi mai puþin rezistentã. Pentru prima datã problema este abordatâ - la propriu ºi la figurat - în profunzime ºi este meritul Primãriei de a fi luat, practic pentru prima oarã, taurul superficialitãþii de coarne ºi de a fi impus un tratament radical. Nu am nici o îndoialã cã rezultatul acestor frãmântãri tectonice va fi unul notabil, dupã cum cred cã nici impactul asupra prerogativelor electorale nu va fi de neglijat. Pãcat doar cã strãzile obiºnuite, amplasate mai departe de sediul Primãriei, nu vor avea cum sã se molipseascã de la acest hei-rup postrevoluþionar, fiind sortite gropilor eterne.
Titlu: LIBERTATEA PRESEI CÃLCATÃ DE TREN
Nr Editie: Data: Wednesday 02 August 1995
Mãsura luatã de RODIPET de a majora tarifele de difuzare a presei va lovi, pânã la urmã, tot în acela care este calul de bãtaie tradiþional al oricãrei mãsuri de acest gen: consumatorul de presã. Ziarele aflate ºi aºa la limita supravieþuirii, prin costurile care depãºesc sistematic preþul de vânzare, ºi prin aportul de publicitate minim, în condiþiile unei economii în crizã, nu vor avea decât o soluþie: majorarea sumei cu care cititorul plãteºte ziarul pe care-l mai cumpãrã. A devenit un loc comun blamarea RODIPET-ului. Uitãm, însã, un lucru elementar: societatea de difuzare este o verigã dintr-un lanþ de care dacã cineva trage de la un capãt, se miºcã ºi ea. N-are încotro. La capãtul lanþului se aflã si de data aceasta Guvernul, care are în subordine Posta Românã. Or, poºta este cea care a declanºat procesul. Ea a majorat tarifele de transport ale presei, motivând prin creºterea preþului energiei pe care o utilizeazã. Aparent, un proces implacabil, de care nimeni nu este vinovat ºi pentru care toatã lumea trage ponoase. în realitate principala vinovãþie revine unui Guvern care nu reuºeºte sã respecte niºte principii fundamentale, între care ºi libertatea presei. Libertatea presei nu înseamnã doar sã nu-i bagi pe gazetari la zdup când spun lucruri incomode. înseamnã sã-i laºi sã lucreze, sã le creezi condiþiile - inclusiv economice - necesare transferului informaþiei ºi opiniei. Ce-ar fi Guvernul fãrã presã ? Cum ºi-ar comunica strategia ºi opþiunile ? în chestiunea recentei majorãri nu se aplicã un principiu existent în toatã lumea civilizatã: acordarea de facilitãþi la transportul pentru presã. Un ziar nu este o simplã marfã, este un element de sãnãtate ºi supravieþuire moralã ºi spiritualã, latã motivul pentru care aºteptãm de la Guvernul României, alãturi de alte mai vechi promisiuni, rezolvarea acestei probleme, al cãrei aport economic este ºi aºa umil: un vagon rãmâne un vagon, chiar dacã transportã un ziar sau o mie. Or, numãrul ziarelor pe care le transportã azi poºta este ºi aºa într-o îngrijorãtoare scãdere.
Titlu: DEMISIA CALMÃ DE LA S.R.I.
Nr Editie: Data: Thursday 03 August 1995
Demisia unui înalt funcþionar, precum generalul Victor Marcu, director adjunct al Serviciului Român de Informaþii, nu este un lucru obiºnuit în structurile de putere ale României de astãzi. Existã o tendinþã - generatã poate de ideea unei replici la sistemul anterior în care nu exista, practic, decât varianta demiterii brutale a celui care nu mai prezenta încredere sau interes - ca omul aºezat într-un scaun sã ajungã a-l considera pe acesta ca pe un drept viager al sãu ºi sã nu accepte ideea cã cineva ar avea competenþa sã i-l conteste. Este notoriu cazul Floricã, în care fostul comisar general a declanºat o campanie naþionalã de proteste în urma punerii sale pe liber, confecþionându-i-se, cu ajutoare deloc dezinteresate, o aurã de victimã a luptei cu corupþia. De aceea liniºtea ºi calmul (poate doar aparente) care înconjoarã proaspãta demisie mi se par ciudate. Mi se pare ciudat ca dl Marcu sã-ºi dea, aºa, pe nepusã masã, demisia ºi, mai mult, nici mãcar sã nu o comenteze. La fel de ciudat este ºi slabul apetit pentru comentariu al SRI-ului, unde precedentele ieºiri din schema de comandã au generat nu puþine valuri ºi au adus presa în pragul isteriei. Am sentimentul cã de data asta s-a întâmplat ceva mult mai serios ºi, probabil, mult mai grav si cã formula demisiei nu a fost altceva decât soluþia unei ieºiri elegante dintr-o situaþie de crizã, a cãrei gravitate excludea posibilitatea dezbaterii publice.
Titlu: GÂLCEVILE GENERALILOR
Nr Editie: Data: Friday 04 August 1995
Dintotdeauna, meseria generalilor a constituit-o rãzboiul. în faþa inamicului, generalii ºi-au pus la bãtaie experienþa, intuiþia ºi inteligenþa, încercând sã dea adversarului cele mai nimicitoare lovituri ºi sã câºtige laurii câmpului de bãtaie. În lumea modernã, pe mãsurã ce conflictele s-au rãrit, generalii au trecut la preocupãri mai paºnice. Le-au rãmas gradele, mai mari decât conflictele ºi miza acestora. Suntem o þarã bogatã, inclusiv în generali. Dupã revoluþie, accesul la stelele mari a fost considerat un drept inalienabil al oricãrui purtãtor de uniformã. în raniþa oricãrui colonel (uneori chiar ºi în cea a gradelor mai mici) s-a aflat bastonul de general ºi decretele prezidenþiale n-au mai prididit, încã de a doua zi dupã decembrie, sã înalþe în demnitãþi pe toþi clienþii politici ai noilor puternici ai zilei. înmulþindu-se nefiresc, generalii -fie ei din poliþie, armatã, structuri informative sau alte instituþii paramilitarizate - au început sã aibã nevoie de spaþiu vital. Conflictele au devenit inerente. S-au declanºat. S-au acutizat. Noi strategii de stat major ºi-au fãcut apariþia: "îmi arestezi biºniþarii mei, îi arestez pe ai tãi"; "Nu laºi camioanele mele de þigãri de contrabandã sã treacã, pun mâna pe ale tale". Legea Talionului a cãpãtat o variantã româneascã: "Client pentru client, sponsor pentru sponsor". Nu e de mirare, cã luaþi de valul acestor rãzboaie, generalii uitã care le-ar fi rostul: sã apere þara de duºmani. Ai þarii, nu doar ai intereselor lor.
Titlu: IGNORANTA AGRESIVÃ
Nr Editie: Data: Monday 07 August 1995
Chiar ºi pentru o lume politicã precum a noastrã, în care aproape totul pare posibil, performanþa deputatului democrat Adrian Vilãu n-ar putea fi depãºitã nici mãcar de cãtre autenticii profesioniºti ai diversiunilor de partid. Dl Vilãu a anunþat pe un ton demn de Petrache Lupu cã dupã informaþiile domniei sale (pe care nu Ie-a confirmat niciodatã) CEC-ul este în pericol de a se prãbuºi, pentru cã fondurile sale ar fi fost dirijate de Banca Naþionalã spre alte direcþii. Puþin a lipsit - si ºansa se datoreazã doar faptului cãdi Vilãu este un anonim al scenei politice - sã se declanºeze o reacþie de masã pentru cã, dupã cum bine se ºtie, CEC-ul deþine majoritatea covârºitoare a fondurilor populaþiei. Ce ºtie însã o lume, doar dl Vilãu ºi informatorii sãi nu, este cã aceasta este singura formã de depozit garantatã de stat ºi, ca atare, o încetare a plãþilor era din capul locului exclusã. Nu era exclusã o perturbare generalã a mediului financiar bancar, cu consecinþe imprevizibile pentru un sistem ºi aºa nesigur, iar în orice þarã civilizatã aceastã neghiobie l-ar fi lãsat urgent fãrã imunitate pe autor ºi l-ar fi trimis acolo unde îi era locul. Din pãcate, demonstrãm cã nu suntem o þarã civilizatã, iar dl Vilãu, al cãrui comportament de cotei gelos pe lãtratul viguros al dulãilor partidului pare sã fie explicaþia episodului, va trece liniºtit peste acesta aºteptând cu încredere alegerile viitoare convins fiind cã reprezintã o parte din conºtiinþa treazã a naþiunii. Ignoranta agresivã se dovedeºte în continuare o armã de luptã politicã pe un teren în care nu se respectã nici o regulã. Nici mãcar aceea a bunului simþ.
Titlu: MUNCA LA NEMÞI
Nr Editie: Data: Tuesday 08 August 1995
Munca în Germania, în special în construcþii, a constituit una dintre cele mai rentabile afaceri post-revoluþionare. Câþiva dintre grangurii zilei îºi datoreazã osânza de miliarde exploatãrii "la negru" a dorinþei constructorilor români - lãsaþi în somai de abandonarea ºantierelor ceausiste - de a câºtiga ºi ei o marcã, ignorând care le sunt drepturile ºi cât valoreazã eforturile lor. Un distins lider de partid a câºtigat o grãmadã de bani plãtindu-le angajaþilor sãi, în loc de lefuri, diurne, ca unor turiºti, pãgubind statul german de sumele care ar fi trebuit achitate ca impozite, punând relaþiile dintre cele douã þãri într-o autenticã situaþie de crizã si contribuind direct la sistarea contractelor de acest tip pentru o bunã bucatã de vreme, latã însã cã exportul de forþã de muncã se reia, în condiþii de vigilenþã sporitã din partea autoritãþilor germane, dar pe fondul aceloraºi tentaþii spre expediente. De data aceasta competiþia a fost ºi este a prinde unul dintre cele 600 de locuri contigentate, pentru care s-a declanºat o cursã nebunã încã dinainte de a se semna înþelegerea. Momentul anunþului ne-a prins cum ne sade nouã bine - cu toate jocurile fãcute ºi numai naivii care mai cred cã existã ºi lucruri care se fac corect ºi transparent au avut de pierdut. ªmecherii s-au aranjat ºi de data aceasta, pentru cã, mai mult ca sigur, din leafa competitivã cu cea acordatã muncitorilor germani, românii se vor alege tot cu diurna dlui Politician, restul intrând în buzunarele antreprenorilor isteþi. Munca la nemþi este rentabilã doar pentru unii - aceiaºi.
Titlu: PÃGUBOASA RECOLTÃ DE GRÂU
Nr Editie: Data: Wednesday 09 August 1995
Ne-a dat Dumnezeu, în acest an, o recoltã de grâu dublã de cât aveam nevoie. Dupã cinci ani de catastrofe naturale sau umane, pentru prima datã pâinea anului care urmeazã nu mai constituie o problemã. Sau nu constituie, în modul în care s-a manifestat pânã acum. Pentru cã aceastã recoltã dã peste cap multe planuri ºi interese. Dã în primul rând peste cap organismele agricole abilitate sã preia recolta, care s-au trezit, dupã anii de relaº, cã nu mai au spaþii apte, cã nu mai au oameni ºi cã nu mai au motivaþie. Dã peste cap Guvernul care trebuie sã facã rost de bani, nu valuta pentru obiºnuitele importuri, ci banalii lei pentru achiziþiile de la producãtori, îi dã peste cap pe þãranii care nu mai au unde sã depoziteze grâul peste cel din anii trecuþi fãrã riscul de a-ºi vedea munca dusã pe apa sâmbetei. Dar, mai ales, îi bulverseazã complet pe cei care ºi-au fãcut o profesie din a prooroci catastrofe naturale pentru a forþa (ori nu?) mâna guvernanþilor ca sã aloce valuta necesarã mãnoaselor importuri. Vedem abia astãzi, mai clar ca oricând, cã a existat o politicã deliberatã de a neglija producþia internã ºi de a stimula importurile, o politicã fãcutã de oameni cu putere de decizie (ce simplu a fost sã fie acuzaþi de toate relele cei care au derulat profesional o operaþiune decisã ºi comandatã de la cele mai înalte niveluri) care ºi-au tras, consecvent ºi consistent, partea dolarului. Vã imaginaþi cumva ce catastrofã va fi când va începe sã se miºte economia în ansamblul ei? Când "mecanismele" ce trebuiau zdrobite vor arãta, cu durã claritate, temeiurile reale ale unei politici care numai naþionalã n-a fost ºi nu s-a putut numi ?
Titlu: DESAGA CU DOLARI
Nr Editie: Data: Thursday 10 August 1995
Conteazã mai puþin, poate, faptul cã nici mãcar forþele reunite ale Departamentului de Control al Guvernului, Poliþiei ºi Parchetului General^u reuºesc ca, la mai bine de doi de la încheierea cercetãrilor, sã stabileascã cu precizie cine se face vinovat de aruncarea cu dolari pe apa sâmbetei americane sub pretextul cã se va îmbunãtãþi imaginea þãrii ºi cã, pânã la urmã, mãgãreaþa va cãdea în spatele vreunui economist de la Guvern sau de la Externe. Conteazã mai mult, cred, dacã din întâmplarea asta se poate trage o concluzie ºi anume cã nimic nu este, nu poate fi mai pãgubos decât diletantismul ºi amatorismul unui grup de oameni pentru viaþa unei întregi naþiuni. N-am, cel puþin deocamdatã, prea multe argumente ca sã pun la îndoialã buna credinþã a celor care au luat, asemeni câtorva dintre strãmoºii lor, drumul Americii, cu desaga plinã de dolari în spate (deºi calitatea ºi competenþa celor cãrora li i-au încredinþat ridicã serioase semne de întrebare), dar cred cã numai o mare, imensã naivitate te putea face sã crezi cã în felul acesta s-ar putea rezolva ceva. ªi anume sã dregi pe bani în ochii altora ceea ce se stricã de zor acasã fãrã nici o platã. Este, dacã vreþi, una dintre consecinþele directe ale teoriei vremii cã întregul mecanism economic existent trebuia distrus, pentru a se putea construi altul. E ca ºi cum, dorind sã-þi iei o maºinã nouã, te pui cu barosul pe cea veche, dar, prevãzãtor, faci cinste spectatorilor ca nu cumva sã-ºi facã o idee greºitã despre tine. Afacerea "lobby" cu cei vreo 500 000 dolari ai sãi este doar o picãturã în oceanul de catastrofe generate de incompetenþa ce a caracterizat demersurile emanaþilor post-revoluþionari.
Titlu: CU TUNUL DUPÃ VRÃBII
Nr Editie: Data: Friday 11 August 1995
Succesele obþinute în ultima vreme de formaþiunea de combatere a crimei organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliþiei mã fac, dupã ce primul val de euforie se împrãºtie, sã mã gândesc la o operaþiune tipicã pentru activitãþile de diversiune: luarea feþei publicului prin exploatarea unui succes facil ºi lãsarea în ceaþã a veritabilelor probleme. Pentru cã toatã tevatura de la Sexy Club ºi chiar o parte dintre activitãþile legate de dezmembrarea mafiei þigãneºti sunt lucruri ce puteau fi fãcute cu destulã uºurinþã ºi pânã acum ºi de acum încolo. Dacã marile probleme cu care se confruntã societatea româneascã actualã sunt rãfuielile dintre contrabandiºtii þigani ºi cei arabi, dacã permisul de port-armã al patronului de la Sexy Club pune în pericol siguranþa naþionalã ºi dacã batalioanele sale de vivandiere pot anihila capacitatea de luptã a corpului ofiþeresc înseamnã cã cei de la crima organizatã îºi fac cu prisosinþã datoria si nu avem de ce sã ne mai temem. Dacã, însã, admitem cã existã si un alt plan al crimei organizate (crimã neînsemnând doar ce se înþelege curent din termen, adicã omor) care vizeazã dereglarea economiei prin fraude calificate de mari proporþii. Dimensiunile îngrijorãtoare pe care Ie-a cãpãtat contrabanda, organizatã pânã în cele mai mici amãnunte pe baza unui consistent suport al elementelor corupte din structuri fundamentale, ce are în vedere punerea la mezat, în tranzacþii de amploare, a intereselor vitale ale naþiunii constituie un real semnal de alarmã si trebuie sã recunoaºtem cã, atacând obiective de calibrul Sexy Clubului, nu se face altceva decât sã se tragã cu tunul dupã vrãbii.
Titlu: AUDIENÞÃ LA DUMNEZEU
Nr Editie: Data: Monday 14 August 1995
Existã momente în viaþã când realizãm cã nici o instanþã pãmânteanã nu ne mai este de folos ºi ne îndreptãm atunci gândurile ºi speranþele spre acela pe care-l considerãm a fi directorul executiv al vieþii noastre în situaþiile limitã. Dumnezeu este, de regulã, recursul nostru extraordinar ºi, asemeni oricãrui VIP, existã ºi în ceea ce-l priveºte o suitã de reguli bine precizate, între care ºi aceea cã anticamera eternitãþii este biserica. Ne îndreptãm, deci, paºii spre lãcaºul de cult atunci când toate celelalte drumuri ne apar zadarnice ºi pline de deºertãciune, cu speranþa secreta ca Domnul are ochi ºi urechi numai pentru nevoile ºi suferinþele noastre nu ºi pentru orgolii, egoisme ºi necinste. Este, însã, dreptul nostru fundamental sã sperãm ºi nimeni, nici chiar Cel de Sus, nu ni-l poate lua. Toate religiile uzeazã de aceastã formã de dialog cu eternitatea. Porþile moscheelor, sinagogilor, catedralelor sunt întotdeauna deschise ºi accesul pãcãtoºilor se face fãrã nici un fel de opreliºti. Numai pravoslavnica noastrã bisericã ortodoxã pare sã aibã alte reguli. Mare parte din zi ºi bunã parte din sãptãmânã uºile bisericilor sunt zãvorâte pentru cã Dumnezeul nostru este, probabil, un birocrat care nu doreºte sã fie deranjat când i se nãzãreºte oricãrui nevrednic, dacã nu cumva regula nu este fãcutã de unii dintre comozii sãi slujitori. Audienþa la Domnul poate avea loc, ca la Primãrie, în anumite zile si la anumite ore si cred cã nu este de mirare cã în asemenea condiþii ritul majoritar pierde vãzând cu ochii credincioºi în faþa celor a cãror politicã rãmâne cea a uºilor deschise.
Titlu: MODELUL BALCANIC
Nr Editie: Data: Wednesday 30 August 1995
Funcþioneazã, de mai bine de un secol - de pe vremea când un celebru autor lansa formula: "Aici, la porþile Orientului, unde totul este luat în rãspãr" - o prejudecatã conform cãreia Balcanii ºi balcanismul poartã, sistematic, o conotaþie peiorativã menitã sã le contrapunã autenticului europenism. Deºi vremurile au evoluat, prejudecata a rãmas ºi aºa se face cã, în ciuda apartenenþelor noastre certe la un perimetru geografic ºi spiritual de care nu ne putem separa la dorinþã, ignorãm prea des, o datã cu debitul, ºi creditul. Cu ochii ºi cu speranþele îndreptate cãtre un Occident care, dacã nu ne ignorã, oricum nu este dispus (încã?) sã ne trateze ca parteneri egali nu numai în obligaþii, uitãm cã aici, lângã noi, existã un remarcabil potenþial de cooperare ºi dezvoltare. Balcanii sunt o zonã omogenã ºi stabilizatã istoric ºi, cu excepþia conflictului bosniac (ale cãrui raþiuni prezente trebuie cãutate prin alte pãrþi) nu existã motive de a te îndoi de capacitatea de prosperitate a unei pieþe de peste o sutã de milioane de suflete. Existenþa a douã naþiuni pe care apartenenþa la structurile europene (CEE ºi NATO) Ie-a propulsat spre niveluri competiþionale - mã refer la greci ºi la turci - face ca pânã ºi spinoasei probleme a finanþãrilor externe sã i se poatã gãsi o rezolvare care sã nu depindã doar de nazurile FMI sau ale Bãncii Mondiale. Totul, bineînþeles, cu o condiþie: aceea a încrederii în viabilitatea acestui model. Recenta întâlnire de la loanina a miniºtrilor de externe român, grec ºi bulgar ar putea constitui o premisã pentru luarea în consideraþie, mai serioasã ºi mai pragmaticã, a unei cãi originale doar prin renunþarea la prejudecãþile de genul "rãspãrului" de la porþile Orientului.
