Punctul pe Y, februarie 1995

Titlu: Nevoia de love story
Nr Editie: Data: miercuri 01 februarie 1995
Duminică seara, după proiecția filmului "Un străin", multe telespectatoare și-au șters pe furiș o lacrimă, în timp ce o groază de telespectatori au oftat cu nostalgie. Poveste simplă, lineară, cu o Ea măritată cu un bărbat mai în vârstă, nobil și afectuos, pe care-l iubește, dar care agonizează atins de o boală incurabilă, și cu un El în puterea vârstei, divorțat, în căutarea adevăratei mari iubiri. Se întâlnesc, se plac, se iubesc. Muribundul prinde de veste și-l cheamă pe El pentru a-i mulțumi că o iubește pe ea, binecuvântându-i. Soțul se sinucide când Ea e în brațele iubitului. Roasă de remuscări, Ea decide să nu-l mai vadă pe El, neștiind de pactul secret dintre cei doi. Ascunsă prin Elveția, e cu greu găsită. El îi spune despre testament, ea nu crede, îl alungă, dar găsește apoi o scrisoare a soțului, în care acesta confirmă. Când să decoleze avionul lui, Ea apare răvășită la aeroport. O îmbrățișare lungă, un sărut decent, toată lumea mulțumită... Telespectatorul mediu român a ațipit în seara aceea mai ușor și a dormit bine. Organismul lui, apăsat de mizeriile și nepotrivelile traiului cotidian, a avut parte de o neașteptată doză de Iove story asociată cu nevoia de confort interior. A constatat că pe lume sunt și lucruri bune, e și iubire, e și înțelegere din partea altora. Măcar prin filme...
Titlu: Violența la români
Nr Editie: Data: joi 23 februarie 1995
Cred că asistăm, în ultima vreme, la o creștere simțitoare a neliniștii omului de rând față de siguranța vieții sale de fiecare zi. Sondajul efectuat de CURS  pune în evidență câteva elemente caracteristice care fac ca astăzi cetățeanul să se simtă mai puțin protejat în fata violentei. Sărăcia este considerată prima cauză a manifestărilor antisociale și oamenii cred că în felul în care ne purtăm unii față de alții a intervenit o schimbare majoră în rău. Suntem, prin tradiție, un popor tolerant și nepredispus la a pune mâna pe par în orice situație. Dar, trebuie să recunoaștem că, o dată cu eliminarea din educație și din practica morală a unor norme și criterii considerate "ceaușiste", pe locul rămas liber nu s-a pus nimic. S-au instalat, de la sine, bunul plac și lipsa fricii de pedeapsă, disprețul față de autorități incompetente și corupte. Violenta la români este consecința directă a "blândeții" unui sistem în derivă, ce nu-și regăsește o direcție pe care nici măcar n-a încercat să o caute...
Titlu: Privatizarea manegerilor
Nr Editie: Data: vineri 10 februarie 1995
Unul dintre puținele consensuri care animă societatea românească este și acela privitor la necesitatea privatizării rapide a acelor zone economice apte să treacă mai accelerat din mâinile neglijente ale statului în cele pricepute ale investitorilor particulari. Pentru încetineala cu care se mișcă lucrurile, cel mai adesea este acuzat Executivul, sub presupunerea că teama de eventualele tulburări sociale ce ar însoți valurile masive de disponibilizare a personalului din unitățile ineficiente îl face să privească cu reticență declanșarea marii operațiuni. Probabil că, într-o anumită măsură, lucrurile chiar așa și stau. Devine, însă, tot mai evident faptul că zona majoră de blocaj se află la nivelul de decizie al întreprinderilor, unde managerii în funcție nu văd cu ochi buni schimbarea care, pe de o parte, i-ar desprinde de "țâța" salvatoare a bugetului, la care apelează ori de câte ori lucrurile merg prost, iar pe de alta le-ar periclita pozițiile și privilegiile, în momentul în care structura capitalului i-ar lipsi de dreptul de decizie. Este o întreagă categorie de persoane nedesprinse de vechile mentalități si deloc doritoare de a se racorda altora noi, cărora statu-quo-ul le asigură o situație din care trag vârtos toate beneficiile personale posibile, indiferenți la riscul prăbușirii în haos. Cred, de aceea, că înaintea privatizării propriu-zise, trebuie căutate pârghiile ce pot da accesul spre funcțiile de manageri acelor oameni care sunt în stare să ducă operațiunea mai departe. Privatizarea managerilor mi se pare o operațiune prioritară și fundamentală.
Titlu: Vremea delimitărilor
Nr Editie: Data: joi 09 februarie 1995
Dreptul de proprietate intelectuală asupra termenului "delimitare" rămâne, desigur, al UDMR, formațiunea politică ce a găsit un refugiu sistematic în hățișul sensurilor multiple pe icare le poate avea traducerea oricărui termen din limba în care gândesc, în cea în care fac politică. Asistăm astăzi la o veritabilă campanie de "delimitări": PSDR se delimitează de Emil Constantinescu; PL '93 se delimitează de confrații săi liberali; partidul de guvernământ se delimitează de PUNR; președintele lliescu se delimitează de Funar (acesta este un campion al delimitărilor, el suferind și delimitarea grupului Sălăgean-Ardelean); PSM se delimitează de Tudor Mohora; Mohora se delimitează de moștenirea comunistă a socialismului; Guvernul se delimitează de declarațiile imprudente ale ministrului Chiuzbaian; Tokes însuși cere UDMR să se delimiteze de Benedek, care, la rândul lui, a solicitat o delimitare de președintele-informator; CD se delimitează de proiectul de buget al Guvernului; consilierii PD se delimitează de viceprimarul de la 3, Preduț. Și așa mai departe. Este un proces amplu și poticnit, care funcționează ca o perdea de fum pe deasupra realităților de care ar trebui să ne delimităm cu adevărat: stagnarea reformei, pe terenul arid al politicianismului găunos și lipsit de perspectivă.
Titlu: Pasarella și drepturile omului
Nr Editie: Data: luni 20 februarie 1995
Venit la cârma naționalei argentiniene după eșecurile în serie de la Campionatul Mondial de fotbal, desfășurat anul trecut în Statele Unite, fostul internațional Daniel Pasarella a introdus câteva reguli stricte pentru calitatea de membru. În opinia sobrului antrenor, fiecare candidat la un post în națională trebuie să treacă un examen care să ateste că nu e consumator de droguri - pentru ca experiența Maradona să nu se mai repete. De asemenea, din recuzita personală vor fi excluse părul lung și cerceii în urechi. Iar pentru ca provocarea să fie completă, jucătorii din națională vor purta, obligatoriu, echipamentul "civil" în cursul turneelor și al meciurilor oficiale, în afara terenului: costum de haine și cravată. O repetiție generală a acestei exigențe a avut loc săptămâna trecută, la întâlnirea amicală cu Bulgaria, când spectatorii de la Mendoza au avut în față o tânără echipă argentiniană ce a încercat să strălucească prin îndemânare și talent și nu prin excese de coafură sau de echipament. Pasarella însuși a apărut pe teren - în ciuda celor aproape 30 de grade - în costum la "trei ace" și cu cravata de rigoare. Evident, măsurile lui Pasarella au stârnit comentarii. Si o undă de revoltă. Pornită chiar de la fostul international Maradona, care a afirmat, în fata ziariștilor, că aceste lucruri constituie o încălcare a drepturilor omului. "OK - a zis Pasarella - așa este, dar cine vrea să joace în națională trebuie să o respecte!". Primul care a acceptat "dictatura" lui Pasarella a fost internaționalul Batistuta, de la Fiorentina. Confirmând faptul că, uneori cel puțin, bunul simț trebuie să prevaleze în fața unor dubioase "drepturi ale omului"...
Titlu: Între Sarajevo și Groznîi
Nr Editie: Data: vineri 17 februarie 1995
Cu puțină grijă în modul în care e trasată, o axă a disperării, având ca repere Sarajevo și Groznîi, va trece cu siguranță prin inima fostei "regiuni autonome maghiare", o enclavă la care gândesc cu nostalgie unii dintre oamenii politici din România de astăzi. Sloganul udemerist al autodeterminării și autoguvernării se trage direct din teoriile naționaliste sau exclusiviste care au făcut ca harta Europei moderne, ce se întinde până la Urali, să poarte urmele sângelui vărsat în numele unor ambiții absurde si al veleităților unor lideri de circumstanță. După cinci ani de eforturi concertate, fruntașii politici ai blocului etnic maghiar au ajuns în faza periculoasă a ultimatumurilor. Ce altceva poate fi considerat recent înființatul Consiliu decât un ultimatum și o provocare? Ce altceva decât formula organizatorică a unei viitoare campanii de purificare etnică, pusă acum pe baze principiale? Nu, în Bosnia nu a fost vorba de purificare etnică, deși acolo s-a inventat termenul. în Bosnia a fost și este vorba despre o separație religioasă între membrii aceleiași etnii, pentru că bosniacii musulmani sunt tot sârbi. Purificarea etnică este ceea ce s-a întâmplat după '89 în Harghita și Covasna, de unde românii au fost alungați sau convinși să plece prin diferite mijloace și unde acum se visează la o enclavă care să răspundă doar față de Budapesta, pentru că Bucureștiul continuă să nu fie recunoscut ca autoritate. Și poate că cei care manevrează din umbră toată această mișcare nu doresc altceva decât să transfere conflictele din Saraievo si Groznîi la Sfântu Gheorghe și Tg. Secuiesc. Este, probabil, singura modalitate de a se rezolva ceea ce fusese plănuit pentru '89.
Titlu: Maradona
Nr Editie: Data: joi 16 februarie 1995
Puțini oameni în istoria sportului au fost binecuvântați de la natură cu calitățile lui Maradona si si mai putinor inși viata Ie-a oferit bunăstarea si adulatia de care s-a bucurat acest băiat modest de mahala, în ale cărui picioare Dumnezeu a pus semnul geniului. Geniul lui Maradona n-a depășit însă niciodată înălțimea genunchilor. Nici gloria, nici bunăstarea nu l-au făcut mai bun și mai inteligent. Ba, din contră, cu fiecare gest al său n-a dovedit altceva decât că dorea să răspundă chemărilor lumii căreia-i aparținea. Implicat în afacerile Mafiei napolitane (al cărei cărăuș de droguri devenise), prins cu mari cantități de narcotice asupra sa, suspendat din fotbal pentru dopaj, hăituind cu pușca ziariști în căutare de senzațional, Maradona alunecă încontinuu pe toboganul degradării. Tot mai dependent de praful alb, își pierde sistematic controlul. în prezent, autoritățile argentiniene îl anchetează pentru implicarea - în calitate de antrenor al unei echipe de mâna a doua - într-o bătaie cu spectatorii. Prezența sa la club este aleatorie. Mitul Maradona eșuează nespectaculos, în derizoriu... Momentul '89 i-a surprins pe câțiva Maradona ai politicii românești în careul de 16 m sub lumina reflectoarelor, jonglând cu abilitate balonul de pe dreptul pe stângul, faultând discret, dar eficient. Un singur lucru nu reușeau acești ași ai balonului: să marcheze. Ușor-ușor, s-au retras în apărare, unde n-au mai stăpânit decât faultul grosolan,   pentru   a   ajunge,   unul   câte   unul,   în   tribună, nemairămânându-le decât să șterpelească câte ceva din buzunarele celor  care ieri îi aclamaseră. În fotbal, ca și în politică, prăbușirile sunt definitive și lipsite de spectaculozitate.
Titlu: Economia dintre gașcă și generație
Nr Editie: Data: miercuri 15 februarie 1995
Un distins compatriot care trăiește de mai bine de 15 ani pe un continent pe care frământările tranziției s-au manifestat deja, economia înscriindu-se pe un curs de stabilitate, opina că în România abia generația care acum se școlește va fi aptă să intre în competiția pe care o implică sistemul pieței. "Generația mea - spunea interlocutorul - generația care se află încă la cârma întreprinderilor, nu poate să facă mai mult decât unele corecturi. Cea care urmează este lipsită de curajul de a aplica reforma cu adevărat radicală și, în plus, este boicotată, mai mult sau mai puțin, pe față de cei care încă se mai agață de pârghiile acestei foarte relative puteri. Așa încât nu cred că vă puteți aștepta la succes în domeniul Reformei, mai devreme de 10-15 ani. Până atunci se va consuma o păguboasă convalescență din care pacientul - economia românească - va ieși slăbit si sensibil la orice adiere externă". Deși mai călit după evidenta confirmare a spuselor profesorului Brucan referitoare la însușirea democrației, previziunile inginerului Corla mă aruncă într-o neagră disperare. Ca tot românul optimist, am crezut si eu că împărțirea pământului la țărani si a întreprinderilor la posesorii de certificate de proprietate vor rezolva dintr-un foc problemele trecerii la economia de piață. O evaluare elementară a procesului parcurs în acești primi cinci ani ne arată însă că revoluția managerială se lasă încă așteptată, mai ales atât timp cât vor prima interesele meschine individuale sau de grup. Or, dacă o decizie politică în acest sens - aflată la remorca acelorași criterii de solidaritate de generație - întârzie, va întârzia și democratizarea economiei.
Titlu: Costul scutirii de taxe
Nr Editie: Data: marți 14 februarie 1995
Într-un parc central din Buenos Aires tronează o plăcuță pe care scrie: "Această zonă verde se afla în grija dumneavoastră și a Băncii noastre". Sediul Băncii, unadjfftre cele mai importante ale Argentinei, se află la doi pași, peste drum. Îmi amintesc că astfel da inițiative au funcționat, sporadic, și pe la noi. Ele s-au bazat pe un element fragil: bunăvoința și elanul unor oameni si instituții. Lar un moment dat, dacă nu mă înșel, Liceul "Lazăr" preluase spre îngrijire o porțiune din Cișmigiu, acțiune desfășurată cu zel câteva zile și apoi abandonată. Nu este singurul caz și el subliniază impasul grav în care se află orașul nostru în materie de curățenie și amenajare a locurilor publice. Curiozitatea m-a îndemnat să mă interesez mai îndeaproape și să aflu că banca despre care vorbeam angajează oameni și mijloace pentru întreținerea parcului, verificând atent modul în care se efectuează această activitate. Municipalitatea - degrevată, în acest fel, de o obligație costisitoare - acordă respectivei bănci o scutire de taxe echivalentă cu costul întreținerii parcului. De câștigat, câștigă toată lumea: municipalitatea (scăpată de o grijă), banca (degrevată de o parte a taxelor), persoanele angajate (mulțumite a fi găsit un loc de muncă). Cred că este una dintre formele care ar putea aduce un spor de eficiență grijilor cotidiene pe care le înfruntă municipalitatea în locul unor taxe greu de încasat și care, datorită complicațiilor birocratice, ajung rar acolo unde este nevoie de ele, implicarea în gospodărirea orașului a contribuabililor importanți care, în acest fel, își pot proiecta și o imagine pozitivă în conștiința publică. Scutirea de taxe va însemna nu mai puțini bani în bugetul public, ci mai puține griji pentru aparatul atât de subdimensionat al treburilor curente.
Titlu: Pluralismul informației
Nr Editie: Data: luni 13 februarie 1995
Până în 1989 știam un lucru clar. Dacă cineva este pe urmele noastre, dacă ne spionează prin gaura cheii sau ne trage vecinii de limbă, acel cineva nu poate fi decât în slujba odioasei instituții și că în capul cuiva de acolo există temerea că modul cum gândești tu, cum te porți poate atenta la liniștea odiosului și a sistemului făcut să-i servească drept justificare colectivă a megalomaniei și paranoiei de familie. Informația obținută pe căi neortodoxe era sabia lui Damocles ce atârna deasupra capetelor noastre, poate nu îndeajuns de plecate. După revoluție, informația s-a diversificat și s-a pluralizat. Ea nu mai este apanajul unei singure - sau a două-trei - instituții abilitate prin lege să vegheze la respectarea Constituției. Ea a devenit un instrument major în mâna oricărui politician sau potentat cu ambiții de mărire. Dincolo de serviciile recunoscute funcționează o droaie de alte organisme private sau de grup. Este aproape imposibil să știi a cui e "coada" care se ține după tine, ce ureche îți ascultă convorbirile telefonice, a cui mână e cea care-ți răscolește prin rufele murdare din coșul din baie. Nu mai știi pe cine a deranjat punctul tău de vedere și ce interpretare i se dă acolo: acolo unde poate fi "grupa" de informații a unui partid politic (înscris sau nu la tribunal), a unei firme cu interese majore în viața economică, a cine știe cărei echipe de profesioniști nostalgici rămași fără angajamente sau pur și simplu a unei instituții al cărei șef se socotește mai egal decât alții. "Pluralismul" informației, ce proliferează necontrolat, îmi apare ca unul dintre pericolele  majore cu care se confruntă juna noastră democrație.  
Titlu: Calul Troian
Nr Editie: Data: miercuri 08 februarie 1995
Discuțiile rămase în coadă de peste din cadrul Convenției Democratice, ce ar fi avut rolul de a lămuri statutul blocului etnic maghiar, aflat într-o evidentă ofensivă pe tema autodeterminării, au pus în evidență un aspect. Și anume, determinarea cu care noul venit - Partidul Național Liberal - a dorit să obțină un răspuns clar din partea colegilor maghiari la chestiunea care privește contestarea unui principiu doctrinar: evidența națională a statului român. Ca partid NAȚIONAL, PNL nu poate admite nici un echivoc și nici o "delimitare", după cum la fel de normal ar fi ca nici PNȚCD să nu se sustragă unei asemenea confruntări. Este foarte probabil ca, în cazul în care liderii maghiari nu vor renunța - cu una, cu două - la marota lor, PNL să propună excluderea din alianță a unui partener incomod care, la viitorul scrutin, ar putea să aducă Convenției nu un spor de voturi, ci un spor de resentimente. Este, poate, cea mai importantă chestiune doctrinară și de strategie al cărei efect ar putea fi unul distrugător, ducând la dezmembrarea unei alianțe ai cărei componenți știu că numai împreună pot spera. Or, în cazul unui eșec previzibil, este limpede că cei mai egali dintre egali vor prefera să-și ia soarta în mâini și să parcurgă pe cont propriu etapa alegerilor, un scaun în parlament fiind mai sigur decât portofoliul ministerial.Situație în care acuzele de tipul "Cal Troian" la adresa PNL nu vor întârzia, cu consecințele de rigoare.
Titlu: Arătarea pisicii
Nr Editie: Data: marți 07 februarie 1995
lată că cei care s-au plâns până acum că lupta împotriva corupției s-a cantonat la nivelurile de jos ale structurii sociale a/ putea avea motive de satisfacție: după arestarea președintelui CREDIT BANK, Marcel Ivan, (am rezerve doar în legătură cu maniera în care s-a procedat, nu cu măsura în sine) și a altor doi colaboratori ai săi, în vizorul poliției a intrat și un proeminent om de afacem: antreprenorul Jirair Ghiulbenghian. Dl Ghiulbenghian, acuzat de a fi beneficiat de diferența dintre prețul cu care Credit Bank a plătit un teren și suma care a fost scoasă din casieria băncii, este nu doar un reprezentant al clasei oamenilor de afaceri cu succes postrevoluționar, dar și un apropiat al cercurilor Puterii, prin soția sa, o activă militantă pe tărâm politic, emigrată dinspre liberali spre democrația socială mai la modă după alegeri. Se pare că aceste date nu i-au inhibat nici pe procurori și nici pe polițiști, care trag de zor acum de ghemul firelor încurcate ale neregularităților pe care s-au clădit averi și prestigii ce nu rezistă la proba onestității. întrebarea care se pune este dacă episodul de săptămâna trecută este doar o întâmplare sau un semnal dat și altor antreprenori de succes cu tolba plină de expediente, ori începutul unei masive campanii de curățare a societății românești de flagelul corupției? înclin să cred - deși tare as dori să mă înșel - că în perspectiva viitoarelor alegeri și a necesității de consistente fonduri electorale "arătarea pisicii" va rămâne doar o demonstrație. Una eficientă, însă.
Titlu: Balada proprietarilor grăbiți
Nr Editie: Data: luni 06 februarie 1995
Decizia Curții Supreme de Justiție referitoare la anularea hotărârilor judecătorești de restituire a caselor naționalizate marchează o nouă etapă în escaladarea acestei chestiuni devenite cronice. Situația caselor naționalizate si a chiriașilor aflați în ele a ajuns, după cinci ani de tergiversări, una dintre cele mai explozive probleme sociale ale momentului. Peste un milion de astfel de locatari, pe care legislatorii i-au ocolit cu grijă până în acest moment, s-au aflat în permanență cu o sabie a lui Damocles deasupra capului, reprezentată de posibilitatea ca foștii proprietari să-și recapete casele prin soluții individuale, ajutați de suspecta pasivitate a celor îndrituiți să apere interesele statului ca proprietar de drept. Unul câte unul, numeroși chiriași au fost deja aruncați în stradă. Alții așteaptă să le bată portărelul la ușă, pentru că legea e lege. Hotărârea CSJ, cam tardivă, încurcă și mai mult lucrurile, adăugând o nouă complicație la dosarul, și așa voluminos, al problemei. Dacă Parlamentul s-ar fi hotărât să abordeze frontal această problemă, multe situații delicate ar fi putut fi evitate. Parlamentul, însă, nu se grăbește. Nu se grăbește, pentru că situația chiriașilor, drama lor, incertitudinea în care trăiesc sunt considrate o importantă carte electorală. Așa că să nu vă mirați dacă textul legii va fi împins, ușor-ușor, către ajunul alegerilor din '96.
Titlu: Viața ca un comision
Nr Editie: Data: vineri 03 februarie 1995
"Călcâiul lui Ahile" al economiei românești este modelul negativ al anilor '90-'92, când mai tuturora li s-a părut că simpla desprindere de structurile etatizate este suficientă pentru a plonja în economia de piață. România reprezenta o piață caracterizată prin lipsa cronică a produselor de primă necesitate. în fața unei cereri ce aducea a hămăseală - veritabil miracol pentru cei obișnuiți cu dificultățile clasice ce țin de vânzarea oricărui produs - tot românul s-a dorit negustor, proprietar de butic, importator direct sau indirect. Treaba asta a mers atât timp cât a durat excedentul de monedă adunată la ciorap, stimulată și de obsesia devalorizării rapide a acesteia. în perioada amintită s-a cumpărat orice și s-a putut vinde oricât. Unii au câștigat enorm - pe fondul unui vid normativ - alții au câștigat mult - speculând crizele de tot felul - dar cei mai mulți   au sărăcit. Noua clasă de negustori, proveniți din cele mai variate și neașteptate domenii, a început să se închine unui idol rapace: comisionul. Românul-comerciant a fost convins că se poate trăi din comision, doar din comision, fără ca cineva să se mai obosească să și producă. Astăzi, negustorul de tranziție ajuns la strâmtoare - pentru că vânzarea merge greu când nu mai sunt parale - suportă din plin consecințele acestei religii bizare. Comisionul este groparul multor inițiative private bazate pe improvizație și lăcomie.
Titlu: O logodnă ratată
Nr Editie: Data: joi 02 februarie 1995
Ea - jună, de familie bună, educată și având pe puțin 12 nași, toți cu conturi solide în bancă și gospodării arătoase. El - june deștept, dar scăpătat, provenind dintr-o familie cam dezorganizată (pe motiv de opțiuni politice diferite) și trăind într-o casă grevată de o groază de datorii (externe). Cei doi s-au văzut (în urmă cu vreo 5 ani), s-au plăcut (în urmă cu doi ani) și au hotărât să-și unească destinele, mai întâi printr-o logodnă și apoi, după ce pretendentul va fi demonstrat că e în stare să se îmbrace decent și că are cu ce să cumpere inelul de căsătorie, să-si unească destinele. Ieri, la logodnă a fost prezentă logodnica cu cei 12 nași și logodnicul, pierdut prin asistență. Au lipsit cu desăvârșire părinții logodnicului, rubedeniile acestuia fiind prinse cu treburi și certuri prin sat... Sper că parabola e destul de străvezie pentru a ilustra ce s-a întâmplat la momentul (festiv) al asocierii României la Uniunea Europeană. Ambasadorul francez (Franța se află la președinția Comisiei) și-a adunat colegii pentru a ura, împreună, în fața ziariștilor, mult noroc si succes României în noua sa calitate ce ar urma să o transforme (pe la finele mileniului) în membru plin al Casei Comune. Oficialitățile românești au ignorat pur și simplu momentul, nemarcându-l prin nici o manifestare, prin nici o declarație și lăsându-l să treacă precum o nouă ocazie, dintre multele pe care le-au ratat sistematic și cu nonșalanță.
Titlu: GREVA FOAMEI
Nr Editie: Data: joi 09 februarie 1995
Greva foamei a fost o găselniță de excepție în lunile agitajeae după revoluție când fiecare își căuta un orizont ce părea întotdeauna/a fi singurul valabil. Ca mijloc extrem de atingere a unui scop, greva foamei a fost cel mai adesea asociată unor demersuri ce și-au avut originea în faimosul episod al Pieței Universității și receptarea publică n-a putut rămâne insensibilă la banalizarea prin exces. Cineva spunea că în istoria noastră nimeni nu a murit (încă) pentru ideile sale. Este vorba, bineînțeles, despre sacrificiul voluntar, deoarece din cauza ideilor lor au pierit deja prea mjfllți dintre compatrioții noștri. Să fie dl luga unul dintre candidații reali la titlwl de martir ? Domnia sa nu este la prima tentativă de acest gen și, evident, clici una nu a fost - slavă Domnului - finalizată. Situația în care a ajuns acum/pare a fi însă gravă. Atât de gravă încât mă întreb dacă nu este o disproporție între miza reală a gestului și ireparabilul consecințelor. Merită, oare, să mori pentru că într-o funcție a fost pus altul decât cel care crezi tu că trebuie să fie acolo ? Pe un astfel de principiu, cam 40 la sută din electoratul țării ar fi trebuit să se sinucidă prin autoînfometare după scrutinele din '90 și '92 ... Nu am de gând să bagatelizez ce se întâmplă cu dl luga. Cred însă că domnia sa, ca sindicalist cu stagiu și pretenții, putea găsi forme calificate de luptă pentru idealurile pe care le vrea transpuse în viață. Recurgerea la șantajul cu propria viață mi se pare incorect față de sine și față de ceilalți.