Titlu: Concurența pe unde
Nr Editie: Data: Wednesday 04 January 1995
Dacă pentru a învăța ce este democrația ne sunt necesari - conform previziunilor optimiste ale dlui Brucan - 20 de ani, acomodarea cu rigorile economiei de piață și ale concurenței în general se pare că ne va lua mai puțin timp. Cei cinci ani care au trecut ne-au introdus în vocabular o serie de noțiuni al căror conținut ne îmbogățește în mod cert nu numai limbajul, dar și orizontul de viață: privatizare, impozite, faliment, accize, inițiativă, risc, profit, evaziune, patron, negociere, acreditiv, fraudă, escrocherie, abuz, protecție, șomaj, ofertă și altele. Parcă, însă, nici unul dintre acești termeni nu are impactul pe care-l are CONCURENȚA. Sistemul concurențial, altul decât cel practicat sub comunism și care căpătase sensul păgubos al "caprei vecinului". Ideea că trebuie să te masori cu cineva și să câștigi competiția pentru a putea exista - cu toate riscurile pe care le implică aceasta - a fost străină, vreme de jumătate de secol, câtorva generații de români. Cea mai interesantă si mai sugestivă secvență concurentială ne-a oferit-o acest ultim Revelion în care patru posturi de televiziune s-au bătut pur și simplu pentru a-și câștiga spectatorii. TVR, Antena 1, TELE 7abc și PRO TV au făcut tot ce Ie-a stat în putință pentru a demonstra că sunt competitive, străduindu-se să învingă în acest maraton decisiv. Cine a câștigat? Spectatorul. Consumatorul. Plătitorul...
Titlu: Averile de tranziție
Nr Editie: Data: Thursday 19 January 1995
Într-un recent interviu televizat (la TELE 7abc), generalul Costică Voicu, întrebat fiind dacă crede că se pot face averi de miliarde în doar câțiva ani, cu mijloace licite, s-a arătat extrem de reticent. O reticență ce ar putea avea un impact negativ asupra relațiilor dintre instituția din care face parte și unii dintre puternicii zilei. Deși sunt de acord, pe fond, cred însă că aserțiunea dlui general ar trebui nuanțată. Istoria, mai ales cea modernă, arată că, în majoritatea cazurilor, marile averi, făcute cu pistolul sau cu japca, au devenit onorabile abia în a doua generație, atunci când originea a început să se piardă în ceața uitării. Pe de altă parte, a fost mereu prezentă ramura "îmbogățiților de război" sau de conjunctură - embargouri, sancțiuni, blocade, conflicte - din care derivă, discret, ramura care ne interesează: cea a averilor făcute în condițiile incerte ale unei tranziții complicate și uneori buimace. Cei care au reușit să strângă bani cu ghiotura în acest interval n-au trebuit, neapărat, să calce legea (dacă ea exista). Ei au avut darul să se orienteze mai bine decât alții în hățișul unei legislații peticite, căutând găurile prin care s-au strecurat cu abilitate, reușind să scoată, din dezastrul general, niscai profit personal. Evident, există pericolul generalizării (pentru că, desigur, există și excepții notabile, din care fac parte mai ales cei care au cunoscut și au respectat rigorile economiei de piață), dar cred că actuala clasă a oamenilor avuți s-a constituit nu neapărat prin ilegalitate, ci mai ales printr-o apreciere "nuanțată" a rigorilor morale.
Titlu: Mitocănia e rezistentă la critică
Nr Editie: Data: Friday 20 January 1995
Scriam, luna trecută (alături de alți câțiva confrați) despre mitocănia cu care responsabilii Aeroportului Otopeni îi tratează pe cei care iau contact cu țara pe această poartă aeriană: ca să poată folosi cărucioarele de bagaje (puse gratuit la dispoziția călătorilor pe absolut toate aeroporturile din lume) călătorul trebuie să achite unuia dintre cei vreo 4-5 zdrahoni care le păzesc suma de 2.000 lei. Bani pe care, bineînțeles, călătorul străin abia venit (sau chiar românul revenit, dar care n-are voie să scoată din țară "valuta" națională) n-are de unde să-i aibă. Și atunci scoate valuta, pentru care băieții bineînțeles că n-au rest! Noi am scris, noi am auzit. Băieții - cu ecuson "ASRO EDF" în piept - sunt la post, la fel de obraznici ca și patronul lor pe care critica îl lasă rece. Mitocănia e rezistentă, iar dl Weil și oamenii săi nici măcar n-au catadicsit să răspundă pentru a explica de ce procedează în acest mod care afectează grav imaginea țării din care-și scot, pe toate căile, beneficiile. ASRO EDF este un model de lipsă de scrupule în atingerea scopurilor, iar scandalurile declanșate de preluarea dubioasă, în disprețul legii, a serviciilor aeroportului (inclusiv încasarea taxelor de viză!!! De ce nu Ie-o încasa chiar statul, n-am înțeles...) dovedește că principiul "câinii latră, caravana trece" domnește la Otopeni, bazat, evident, pe mereu vehiculatele (și verificatele) relații sus-puse...
Titlu: O mișcare inteligentă
Nr Editie: Data: Monday 23 January 1995
Într-un moment în care presa e lovită din toate părțile și criza de hârtie amendează dramatic tirajele și consistența ziarelor, iată o rază de speranță venind dinspre Primăria Capitalei. La inițiativa primarului general, Consiliul local a votat o hotărâre prin care chiriile pentru spațiile ce comercializează alimente de bază și ziare se fixează la 100 lei pentru metrul pătrat. Nu este vorba doar despre o reparațienecesară - deoarece chiria unui loc pentru un vânzător de ziare ajunsese la sume astronomice, ce nu puteau fi acoperite cu nici un chip din modestul comision perceput de acesta - dar și de o mișcare inteligentă. Primarul Crin Halaicu făcuse, cu câteva luni în urmă, o astfel de promisiune și, spre deosebire de alții, a dovedit că și-o poate ține. El intră în acest fel într-o contradicție flagrantă cu factorii de răspundere de la nivel guvernamental care se spală pe mâini făcându-se că nu aud și nu văd ce se întâmplă cu o presă pe care se încăpățânează să o considere o simplă activitate comercială și nu una dintre expresiile fundamentale ale democrației. Primarul Halaicu se dovedește, măcar din acest punct de vedere, mai democrat " decât premierul Văcăroiu, în contextul în care ambii s-au aflat constant sub tirul presei și n-ar avea nici el motive de ordin sentimental pentru a-i sări în ajutor. Primarul Halaicu este, deci, mai prompt în perceperea resorturilor care fac din presă nu doar un adversar încremenit pe poziții, dar și un partener de dialog de la care, ascultându-l, poți obține un profit. Profitul de a sesiza mai repede și mai exact pulsul lucrurilor. Nu cred, așa cum se grăbesc alții să afirme, că actuala criză de hârtie este o manevră politică deliberată. Cred mai degrabă că este rezultatul unei neglijențe, al unei indiferențe care, pe termen scurt, poate să li se pară guvernanților profitabilă. Și care nu-i îndeamnă să caute - așa cum a făcut-o primarul la nivelul competențelor sale - o soluție. Pentru că ziariștii nu sunt nici mineri, nici metalurgiști, nici șoferi, ca să iasă în stradă și să amenințe liniștea birourilor.
Titlu: Obsesia imaginii
Nr Editie: Data: Tuesday 24 January 1995
La premiera "Senatorului melcilor", regele Cioabă s-a suit pe scenă pentru a protesta împotriva "imaginii" pe care filmul lui Daneliuc o proiecta asupra etniei țigănești. Un gest, la urma-urmei, de înțeles, pentru că nimănui nu-i face plăcere să se vadă într-o oglindă pe care o consideră strâmbă. Regele Cioabă ignoră însă faptul că avea de-a face cu o creație artistică ce-și poate permite anumite libertăți în relația sa cu realitatea, sau cu ceea ce se consideră a fi realitatea. Gestul său, patetic și comic totodată, mă duce cu gândul la o obsesie mai generală, care pe noi, românii, ne frământă mai mult decât pe conlocuitorii noștri romi, și care generează gesturi la fel de patetice și comice, într-o variantă în care noi înțelegem imaginea ca pe o cămașă curată pe care ne-o punem doar duminica, atunci când avem musafiri. Uitând că imaginea reprezintă totalitatea ipostazelor în care ne aflăm, de dimineață până seară, aceea în care cei din jur ne observă si ne evaluează. Or, faptul că suntem atât de preocupați de aparențe nu face altceva decât să confirme lipsa noastră de disponibilitate față de esențe. Țiganii dlui Cioabă nu sunt mai răi pentru că filmul lui Daneliuc îi prezintă astfel, ci pur și simplu pentru că așa sunt - unii dintre ei - și nici Consiliul Europei nu-i va face mai buni, cum nu ne poate face nici pe noi. Unica șansă este să învățăm a fi ceea ce ne dorim cu atâta ardoare. Adică oameni civilizați, aspirând să trăiască într-o lume civilizată.
Titlu: Procesul de cecenizare
Nr Editie: Data: Wednesday 25 January 1995
Aflată la adăpostul vigilenței occidentale față de soarta minorităților din est, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a parcurs un lung drum de provocări și incitări fățișe în numele unor privilegii speciale la care ar fi îndreptățită minoritatea pe care o reprezintă. Veritabil bloc etnic și mai puțin partid politic, UDMR a făcut până în prezent politica centrului de la Budapesta, lucru pentru care s-a considerat perfect îndreptățit, pentru liderii săi naționalitatea primând în fața cetățeniei. Cu excepția unor exclamații și perorații gratuite, ofensiva udemeristă n-a întâlnit până acum nici un obstacol serios, propunerea de scoatere în afara legii, făcută de PUNR, fiind minimalizată și considerată un fel de obsesie personală a lui Funar. lată-ne însă într-un moment în care suntem nevoiți să constatăm că avertismentele de până acum, indiferent din ce parte au venit, au fost luate cam în felul poveștii cu Petrică și Lupul. Liderii maghiari au socotit că a venit timpul trecerii de la vorbe la fapte, ei constituind, în disprețul legilor și al Constituției țării, un Consiliu al autodeterminării și procedând metodic la crearea de structuri zonale proprii. Chestiunea este fără precedent - dacă nu luăm în considerare ceea ce s-a întâmplat în fostele Iugoslavia și Uniunea Sovietică. Răzmerița udemeristă are rolul (secret) de a testa reacția unor autorități timorate de presiunile și exigențele externe. Dacă lucrurile vor rămâne în coadă de pește, putem să ne așteptăm la tot ce poate fi mai rău pentru toți cetățenii României, indiferent de naționalitate.
Titlu: Eșecul lui Hrebenciuc
Nr Editie: Data: Thursday 26 January 1995
lată, vor spune neamicii secretarului general al Guvernului, că marelui moderator i s-a înfundat cu ungurii care l-au pus la colț, fără menajamente. Este, trebuie să recunoaștem, un moment special în cariera de abil negociator al celor mai dificile situații a dlui Hrebenciuc. Misiunea sa budapestană a apărut de la bun început ca fiind extrem de temerară, ea venind nu doar pe un fond tensionat, dar și pe o serie de inabilități, precum declarația ministrului justiției că UDMR ar putea fi scos în afara legii. Mai vechile aprehensiuni de dincolo de Tisa n-au ezitat să devină inflamabile, declarația ministrului fiind catalogată drept punct de vedere oficial al Guvernului de la București. La Budapesta, dl Hrebenciuc a fost tratat cu o lipsă de respect puțin obișnuită în cadrul relațiilor diplomatice ce a culminat cu refuzul primirii lui la niveluri de decizie ale Ungariei - Guvern și Președinție. A fost, deci, un eșec. Al lui Viorel Hrebenciuc? Înclin să cred că nu. A fost un eșec pentru care pot fi făcute responsabile ezitările cronice ale guvernului, lipsa de coordonare, de asemenea cronică, a cabinetului, reacțiile întârziate ale partidului de guvernământ. Este vina celor care au crezut că, la Budapesta, Viorel Hrebenciuc va avea de-a face cu simpli sindicaliști și nu cu specialiști în arta răstălmăcirii și a "delimitării". Viorel Hrebenciuc nu este decât un posibil țap ispășitor pentru erorile - multe și nu mărunte - ale unei clase politice aflate în criză de concepție.
Titlu: A 77-a aniversare
Nr Editie: Data: Friday 27 January 1995
Straniu cât de puțină lume și-a mai adus aminte ieri că a fost ziua în care până acum cinci ani sărbătoream cu fast faraonic o aniversare care tindea să le umbrească pe toate celelalte - cu excepția uneia corelate. Ieri, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 77 de ani, vârsta "deplinei maturități", cum se obișnuia să i se spună celui care nu accepta nici măcar ideea de bătrânețe.Cel care - după propria sa părere - se născuse "o dată la o mie de ani" ajunsese, în paranoia lui, să se creadă etern.Ajunsese, ajutat fiind de corul osanalelor înălțate cu lipsă de decentă si demnitate de cântăreții profesioniști ai regimului (unii dintre ei, azi, campioni ai democrației), primii vinovați, poate, ai deșucheatului cult al personalității care ne-a marcat existenta în ultimii douăzeci de ani. Este interesant, spuneam, ce ușor uităm. Cum refuză memoria să se încarce cu balastul răului si cum încearcă subconștientul nostru să se debaraseze de tot ce ne-ar putea trage înapoi. Este o calitate căreia probabil că-i datorăm supraviețuirea. Dar este, în același timp, și un handicap: pentru că uitând, riscăm să repetăm experiențe dramatice. Ieri, Ceaușescu ar fi împlinit 77 de ani și țara ar fi fost iar într-o sărbătoare cu accente sinistre. Tot ieri s-au împlinit cinci ani de când cel ce aspira la o nemurire se odihnește într-un mormânt fără nume. Dumnezeu - căci numai el poate - să-i ierte păcatele, nici puține și nici mărunte...
Titlu: Ce-i așteaptă pe copiii noștri?
Nr Editie: Data: Monday 30 January 1995
Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Drumul Taberei cu cei doi copii ai familiei Gherasim este doar un episod al unui serial tragic la a cărui desfășurare asistăm uneori îngroziți, alteori complexați. Ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu copiii noștri, a căror siguranță descrește parcă în fiecare zi, strada devenind tot mai mult o junglă căreia ei îi cad pradă printre primii? Tragedia familiei Gherasim, tragedia celorlalte familii care și-au pierdut copiii în condiții atât de aberante și atât de inumane reclamă scăparea de sub control a unei zone importante a vieții sociale. Criminalitatea, inclusiv cea care îi implică pe minori - ca victime și ca autori - nu reprezintă altceva decât consecința crizei profunde a unei societăți care a renunțat la un set de valori - discutabile, multe dintre ele - fără a-și apropria altele. Generația copiilor noștri se află în fața unui vid moral pe care nici familia, nici școala, nici societatea - mult prea preocupate de marile probleme ale tranziției - nu-și găsesc răgazul și resursele să-l acopere. într-o lume care scoate la suprafață, cu ostentație, tot ceea ce e mai rău în noi, ne putem aștepta, cu groază, ca mâine, poimâine, nici copiii noștri să nu se mai întoarcă acasă, sfârșind tragic și ilogic pe fundul unui bazin gol de beton...
Titlu: Cine urmează?
Nr Editie: Data: Wednesday 18 January 1995
Declanșat într-o tonalitate emoțională, scandalul CREDIT BANK dezvăluie, cu fiecare zi, amploarea neregulilor și a diletantismului managerial ce au condus la actuala criză, lese tot mai mult la iveală o condamnabilă lejeritate ce s-a crezut a fi caracteristică economiei de piață, contrapusă tematic rigidităților de sorginte etatistă. Firele de care trag acum de zor Parchetul General și Poliția promit să dezvăluie o pilduitoare anatomie a eșecului. Probabil că Credit Bank va rămâne în istoria postrevoluționară ca modelul negativ al unei privatizări care sare nonșalant peste etape și reguli. Cine-și închipuie însă că acesta este un caz izolat se înșală. Neregulile și expedientele din str. Corbeni sunt tipice - în mai mică sau mai mare măsură, după caz - întregului sistem bancar. Un sistem care s-a confruntat cu o gravă criză de creștere, în care potențialul uman și de profesionalism s-a dovedit insuficient cerințelor pentru o asemenea prestație. Cu alte cuvinte, dispunem la ora actuală de prea puțini bancheri (autentici) pentru numărul de bănci existente. Acest lucru mă face să cred - deși n-as dori - că CREDIT BANK este doar unul dintre episoadele unei drame în mai multe acte. Lipsurile și erorile comise vor avea scadențe precise. Singura incertitudine ține doar de identitatea celei care urmează. A băncii pe care (s)căderea de CREDIT o va antrena după sine.
Titlu: Groapa lui Halaicu
Nr Editie: Data: Tuesday 17 January 1995
N-are nici o legătură cu "Groapa" lui Eugen Barbu. Groapa lui Halaicu este o figură de stil care se referă la ceea ce se întâmplă acum cu carosabilul întregului București. După câteva cicluri de înghețuri și dezghețuri succesive, asfaltul prost al orașului, pentru care niciodată nu s-au respectat rețetele de preparare - n-ar fi fost de unde să se fure si de unde să se întindă de materiale - a început să se macine și să dea la iveală gropile. Gropile, care în scurt timp devin obstacole în toată regula, transformând circulația auto într-o probă de anduranță căreia puține vehicule îi pot rezista. Lipsa de preocupare a edililor pentru cârpeala rapidă a rănilor în carosabil duce, văzând cu ochii, la cangrene nevindecabile. Lipsa de promptitudine costă înzecit, atât prin continua mărire a suprafețelor deteriorate, cât și prin pagubele produse în special vehiculelor Primăriei - cele ale transportului în comun. Mă număr printre cei care nu sunt tentați să ignore eforturile pe care primarul general și serviciile Primăriei le fac pentru a ține orașul în stare de funcționare, dar cred că de data aceasta s-a pierdut un start care amenință să facă handicapul nerecuperabil. Este o chestiune în egală măsură economică, dar și de civilizație și principala zonă de contact a cetățeanului cu faptele celor care îi administrează impozitele.
Titlu: Omul de care avem nevoie...
Nr Editie: Data: Thursday 05 January 1995
... este David Copperfield, celebrul magician din a cărui "operă" TELE 7abc ne-a oferit o porție consistentă la confluența dintre ani. Pentru că el este cel care poate să facă să și reapară o flotă - dacă a putut face să dispară un avion. Pentru că el este cel care a reușit să reziste, într-o casă de bani, imploziei unui edificiu, lucru la care nu s-ar încumeta nici măcar ministrul Finanțelor, dl Florin Georgescu, deși situația în care se află dânsul, cu o economie care stă să cadă, e cam aceeași. Cine altul s-ar putea supune probei de auto-tăiere cu un fierăstrău electric, pentru a apărea apoi nevătămat - performanță pe care nici dl Văcăroiu nu o poate echivala, rulourile de hârtie de ziar (fără TVA) neavând același efect distrugător? Cel care taie o frumusețe de femeie în bucăți ar putea lipi, la fel de bine, feliile unui partid ca cel liberal, reconstituind o forță politică necesară. Cel care rupe nonșalant bilete de 100 de dolari pentru ca apoi să le expună intacte ar putea rezolva și problema leilor care se fac tot mai mici în cușca lor de hârtie. Și, în fine, cine altul decât cel care poate face să dispară statuia Libertății, ar putea să facă să apară în toată splendoarea sa, edificiul triumfal al privatizării? Hotărât lucru, David Copperfield este primul-ministru de care avem nevoie, în situația precară în care ne aflăm și din care doar un magician de talia lui ne poate scoate. Cu Claudia Schiffer vedem noi ce facem. îi punem o pilă pe la Casa de modă Venus...
Titlu: S-a întrerupt circulația
Nr Editie: Data: Friday 06 January 1995
Vă mai amintiți poate de groaza cu care așteptau automobiliștii, până în '89, prima zăpadă a iernii când, indiferent de grosimea stratului de nea, circulația se întrerupea până în primăvară, scutind alaiurile prezidențiale de interferențele în trafic ale particularilor. Ca în multe alte domenii, statul (prin reprezentanții săi), își asuma sarcina de a ști ce era bine pentru șoferul român, apărându-i integritatea fizică și financiară până dincolo de limitele bunului simț. într-o societate strict controlată, una dintre puținele libertăți de care ne mai puteam bucura era și aceea de a ne mișca pe patru roți. O libertate scump plătită și îngrădită continuu. Pentru că asupra conducătorilor auto s-au abătut sistematic cele mai multe si mai absurde restricții, profitându-se de un domeniu în care, grație numărului de înmatriculare, se putea exercita un control absolut al mișcării și persoanelor. Am rămas, parcă, și acum, cu o teamă asunsă în suflet că iarna nu aduce cu sine numai frigul, ci și oprirea circulației. Care, ieri, s-a și oprit! E drept, doar în acele cazuri în care șoferii înșiși au considerat că este mai prudent și mai sănătos să-și lase mașina acasă până se curăță zăpada. Dacă o mai curăță cineva...
Titlu: Mingea e în terenul nostru
Nr Editie: Data: Monday 09 January 1995
"În România există un sistem democratic asemănător celor din țările dezvoltate ale Occidentului. Elementele acestui sistem sunt partidele politice, sindicatele, diferitele organizații ale societății civile și o rețea complexă de mass-media". Sunt cuvintele președintelui lliescu, citate dintr-un interviu acordat ziarului "9 O'Clock" din 22 decembrie 1994. Această democrație este în pericol. Criza permanentă de hârtie care nu a putut fi rezolvată până în prezent de guvern, amenință presa independentă din România. Cuvintele președintelui riscă să devină un soi de public-relation pentru exterior. Existenția unei prese libere și puternice este asigurată de principiile cartei ONU. Țările care nu-și doresc să fie respectate de către comunitatea internațională doar pentru succesele echipelor lor de fotbal garantează condiții favorabile pentru mass-media. Altfel, ele riscă să fie rapid izolate, ceea ce este dezastruos, inclusiv pe plan economic. "De acum, mingea este în terenul nostru. Acest lucru trebuie înțeles de persoanele care au responsabilități" - a mai declarat președintele în amintitul inverviu. Problema hârtiei este una dintre chestiunile delicate care pune accentul pe discrepanțele dintre vorbe și fapte. Domnul lliescu este el însuși unul dintre jucătorii care trebuie să lovească în mod inteligent balonul, găsind soluțiile. Subiectul este urgent pentru că miza partidei este însăși reputația internațională a României. Care este o prerogativă prezidențială chiar într-un sistem de separație a puterilor.
Titlu: Turnătorii democrați
Nr Editie: Data: Tuesday 10 January 1995
Una dintre cele mai stranii consecințe ale răsturnărilor care au avut loc în decembrie '89 este aceea a dreptului individului de a-și punej sieși și celorlalți etichetele care-i convin. Cea mai deasă specie este aceea a celor cărora nu Ie-a fost necesar nici un stagiu pentru a trece de la statutul de teoreticieni ai "epocii de aur" la practicieni ai drepturilor omului, ei sărind cu nonșalanță peste cele două decenii estimate de profesorul Brucan a fi perioada de învățare a alfabetului și a noțiunilor de bază. în cadrul speciei, cea mai interesantă subspecie este aceea a turnătorilor democrați. Aceștia sunt cei care ieri luptau pentru apărarea integrității statului comunist împotriva dușmanilor de tot felul contra unei remunerații fixe (pentru care semnau un stat de plată) și care astăzi își primesc stipendiile din alte părți pentru a pune mai presus "securitatea cetățeanului" de cea a statului. Exponentul de frunte al subspeciei îmi pare a fi, cu toate meritele, Laszlo Tdkes. Plătit dublu de două securități, pentru a turna - ca... românul imparțial - de la una la cealaltă, el este astăzi președinte de onoare - nota bene - al unui partid democratic. Este, cum s-ar spune, un turnător democrat, care nu ezită să folosească metodele instituțiilor cărora Ie-a aparținut pentru a-și exclude oponenții. Ceea ce se întâmplă acum în UDMR marchează o victorie clară a turnătoriei asupra democrației si consfințește statutul dubios al turnătorului democrat ca personalitate a tranziției.
Titlu: Persecutarea majorității
Nr Editie: Data: Wednesday 11 January 1995
Noul episod de la Bâcu va genera, cu siguranță, un nou val de revoltă al lumii libere democratice fată de persecuțiile la care este supusă, în România, minoritatea romilor. Doi țigani împușcați, două case incediate sunt fapte de natură să ne acuze pe noi, românii, alături de odioșii promotori ai apartheidului sud-african sau de fioroșii adepți ai crucilor de foc ale Ku-Klux-KIanului. într-o Europă tolerantă, România devine portdrapelul unei intoleranțe care justifică temerile unei alte minorități - cea maghiară - amenințată si ea de felurite pogromuri. Ceea ce s-a întâmplat la Bâcu nu diferă cu nici o iotă de ce s-a mai întâmplat prin Dobrogea, prin Ardeal și Muntenia. Sistematic, bieții minoritari dau cu bâta sau înfig cuțitul în majoritarii exasperați de permanentul pericol pe care-l prezintă vecinătatea cu aceștia, după care urmează, aproape invariabil, alungarea lor dincolo de hotarele, satelor, însoțită accidental și de câte un foc pus la tem^fra gospodăriilor încropite într-un nehotărât efort de deznomadjzare. Conflictul etnic este, de fapt, un conflict de mentalități și de moralitate și el nu reprezintă, până la urmă, altceva decât lehamitea unei majorități exasperate de lipsa de eficiență a autorităților confruntate cu o lume care iese sistematic din tiparele conviețuirii normale. O majoritate supusă unei interminabile persecuții, stimulate european.
Titlu: Puciul din 12 ianuarie
Nr Editie: Data: Thursday 12 January 1995
În urmă cu cinci ani, în Piața Victoriei se desfășura prima dintre secvențele care aveau să bulverseze până la ininteligibil marele show al Revoluției Române. Dacă până atunci totul păruse a decurge într-o armonie perfectă, emanații constituind o echipă solidă ce n-avea alt interes decât binele poporului scăpat de flagelul ceaușist, cea de-a 22-a zi a noii epoci marca semnele unei reale lupte pentru putere în cadrul CFSN-ului, avându-l ca exponent principal pe Dumitru Mazilu, fost securist, fost diplomat, fost disident și un extrem de nesatisfăcut "număr 2" în noua ierarhie. Cât de mult și-a dorit Mazilu să devină "numărul unu" a fost evident în acea tragi-comedie jucată pe TAB-ul din Piața Victoriei, în care a scandat, cu mulțimea, succesiv, "Moarte securistilor!" si "Jos lliescu!", într-o primă și aproape reușită încercare de manipulare a străzii. Și, dacă schimbarea de vremuri și metode n-ar fi fost, totuși, o realitate, puțin ar fi lipsit să fi avut un președinte-securist. Cu 50 de ani în urmă, o astfel de încercare nereușită s-ar fi soldat cu lichidarea fizică a temerarului, după cum succesul ar fi fost plătit în același fel de către contracandidați. Astăzi, învinsul din 12 ianuarie e ambasador...
Titlu: Alternativa socialistă
Nr Editie: Data: Friday 13 January 1995
Între o dreaptă istorică plină de stângisme și de stângăcii și o stângă de extracție postceausista, eșichierul nostru politic nu a cunoscut până acum o autentică orientare de stânga. Nu a cunoscut-o mai ales pentru că o anumită mentalitate, care a respins în bloc o ideologie ce a dat, într-adevăr, excrescențe monstruoase, de tip totalitarist, a culpabilizat orice tendințe de acest fel. Cu excepția PSM-ului (care și rămâne o excepție), orice altă formațiune politică a exclus cu grijă din titulatura sa noțiunea de socialism, înlocuind-o cu mai generalul termen de social, chiar dacă, pe plan internațional, s-au considerat solidari cu mișcările socialiste clasice. S-ar fi părut chiar că într-o Românie traumatizată de experimentul național-socialismului ceaușist nu mai este loc pentru o orientare din care, în mod paradoxal, fac parte - ca extracție - majoritatea oamenilor politici actuali. Ruptura creată în PSM ar fi putut fi indiciul primei abordări deschise și fără inhibiții al unei autentice căi socialiste, cu o platformă ce poartă girul credibilității si seriozității lui Tudor Mohora. Dacă aceasta va avea, în continuare, forța necesară pentru a face o breșă într-un electorat suprasaturat de teorie politică, s-ar putea să asistăm în continuare la o echilibrare reală a câmpului de luptă ideologică.
Titlu: Procesul autoturismelor
Nr Editie: Data: Monday 16 January 1995
Într-o țară ieșită din epoca istorică în care deținerea unui autoturism Dacia reprezenta, practic, suprema realizare de ordin material, ceea ce s-a întâmplat după decembrie '89 în acest plan capătă conotații majore. Eforturile celor care se străduiau să biruie un stat încă atotputernic în confruntările perioadei cu principiile democratice, ajung să aibă un aer donquijotesc ce stârnește mai degrabă zâmbete condescendente decât sentimentul suportului moral. Dintre miile - poate sutele de mii - de oameni pe care botezul economiei de piață i-a surprins în posesia unui petec de hârtie pe care scrie că o dată și o dată urmau să ajungă la rând pentru a-și lua în primire mașina pentru care au economisit la sânge ani la rând, unii mai speră încă să le fie făcută dreptate. Un vis frumos, dar un vis, pentru că în chiar situația în care justiția s-ar dovedi cu adevărat independentă și lucidă, dându-le dreptate, posibilitățile materiale ale succesorilor administrației comuniste sunt apropiate de zero. Să nu uităm că posesorii de înscrieri pentru cumpărarea de autoturisme au fost primele victime ale liberalizării prețurilor, neoferindu-li-se nici o compensație pentru ceea ce pierdeau dintr-un foc. De aceea mă gândesc că, alături de alte reparații necesare, ei ar trebui să facă obiectul atenției legislativului, printr-o măsură care să le confere un minim de rezonabilitate. Nu uitați că banii cu care în '89 se putea lua un autoturism, astăzi nu mai ajung nici pentru o pereche de ghete.
Titlu: Hârtia și criza de idei
Nr Editie: Data: Tuesday 31 January 1995
Iată că începe să iritre în normal producția de hârtie, mai ales după anunțarea noului preț mai mare cu 25 la sută. Aproape miraculos, atingerea acestui obiectiv în urma negocierii cu editorii de ziare (pe principiul: "Adame, alege-ți o nevastă") anulează dintr-un foc toate dificultățile insurmontabile etalate vreme de mai bine de o lună de zile. Ca-n bancul cu rabinul și cu problemele locative ale lui Ițic (sfătuit, mai întâi, să-și bage porcul în casă pentru a constata cât poate fi de fericit când scapă de el scoțându-l afară), iată-i pe domnii jurnaliști mulțumiți că au cu ce să-si facă ziarele, bucurie doar ușor întunecată în aceste condiții de sporul de preț pe care, până la urmă, tot cititorul va fi cel care-l plătește. Pentru că este evident că, la noul preț, ziarele nu vor mai putea să coste cât costă acum fără a-i băga în faliment pe cei care le fac. Ideea este însă alta. Și anume că din nou se recurge - cu binecuvântare de sus de tot - la trucul ieftin al dificultăților "obiective" pentru a se arăta pisica celor cu gura mare. Ideea nu e nouă, dar ea se dovedește extrem de productivă în contracararea crizei de hârtie și ne putem aștepta să fie scoasă din joben ori de câte ori va fi nevoie.
