Exista o atractie, de-a dreptul morbida, spre un anume gen de evenimente. Ea tine de structura interna a omului si cu greu poate fi corectata si echilibrata. Aproape niciodata o stire despre succesele unor elevi de exceptie la olimpiade internationale nu va capta interesul auditorilui cat o va face o bataie intre doi betivi sau un scandal casnic. Presa a numit aceasta categorie ca 'faptul divers', constienta de limitele formativ-educative ale fenomenului. Pana in 1989 ziarele rezervau cu zgarcenie cate o colonita in pagina a-5-a acestor intamplari pe care nu le-ai fi putut gasi niciodata in sumarele lor. Revolutia a rasturnat si aceasta prejudecata, iar publicatiile in cautare disperata de lectori nu se sfiesc sa puna la dispozitia scandalurilor autentice sau prefabricate prima pagina. Faptul divers a devenit, din minoritar majoritar si in cuprinsul paginilor se gaseste tot mai greu loc pentru vestile bune. Vestile proaste sunt la putere. Nu doar in presa scrisa. Sau - nu atat in presa scrisa! Televiziunile, aflate intr-o lupta acerba pentru audienta au declansat o veritabila competitie a 'ororilor' de la ora 17. Primul jurnal al serii este o colectie aproape completa de crime, violuri, batai, incesturi, deviatii sexuale. Se perinda sub ochii telespectatorilor aproape tot ceea ce bunul simt comun ar trebui sa rejecteze. Faptul divers se constituie intr-un demers cu efecte perverse, in care zona abisala a psihologiei umane este intens popularizata prin exemple. Nu este de mirare ca, asa cum pensionarii puscariilor se perfectioneaza in timpul stagiului, asa si o categorie de telespectatori invata lucruri cu care altfel n-ar fi avut nici o contingenta. In fata nevoii de audienta, odata in plus, orice alte considerente - validate sau nu de CNA - palesc.