A devenit o obisnuinta chiar si pentru unii guvernanti, sa deplanga soarta padurilor romanesti si sa infiereze 'jaful' care lasa tara tot mai cheala. Romania se numara printre tarile care beneficiaza de suprafete impadurite la limita procentului optim - in jur de 27 la suta. Doar in ultimul veac procentul a scazut de la aproximativ 75 la suta, deci cu aproape jumatate. Pierderea padurilor a corespuns inceputurilor industrializarii si capitalismului primitiv care au refuzat sa accepte ideea ca aceasta resursa naturala nu se poate regenera in ritmul in care este consumata. O buna parte din declinul padurii se datoreaza si modului in care ea a fost vazuta - exclusiv ca o sursa de materie prima, si nu ca un factor decisiv al echilibrului natural. In ultima suta de ani padurea romaneasca a suferit doua asalturi brutale, cu consecinte inca greu de estimat. Primul a fost acela al Sovrom-urilor, de dupa razboi, prin care Rusia Sovietica, invingatoare, si-a reclamat despagubirile, fara a tine cont de altceva decat de a lua cat mai mult lemn, de cea mai buna calitate, in cel mai scurt timp posibil. Al doilea asalt s-a inregistrat imediat dupa revolutie si dupa intrarea in vigoare a legii retrocedarii padurilor. La adapostul vidului de autoritate de dupa 22 decembrie, taierea padurilor s-a transformat intr-o veritabila haiducie, careia padurarii n-au avut puterea sa i se opuna. Retrocedarea a dat acoperirea legala celor care au facut din taierea si exportul lemnului romanesc o sursa de imbogatire rapida. Haiducia s-a transformat, treptat, in afacere, iar graba suspecta cu care Legea Lupu a fost impinsa de catre autoritati a condus la crearea tabloului dezastruos, reclamat in multe luari de pozitie oficiale. Acuzele aduse admnistratorilor padurii statului sunt neavenite atata timp cat jaful are loc in padurile privatizate, guvernate de acte normative confuze si neaplicate. Padurea privata continua sa nu aibe un statut clar, fiind lasata de izbeliste la bunul plac al unor proprietari lacomi sau al unor administratori verosi. Atata timp cat lucrurile vor continua sa ramana la acest nivel, sa nu ne miram ca padurea romaneasca se indreapta, incet si sigur, spre un punct de non-retur.