Punctul pe Y / miercuri 04 iunie 2003 Nr: 959

Grija fata de oamenii nostri

Generosul principiu al 'grijii fata de om' este adnotat sistematic de catre guvernanti si adaptat nevoilor mereu crescande ale celor care duc pe umerii lor - mai lati sau mai ingusti - povara administrarii tarii. Dorind sa compenseze veniturile 'derizorii' ale demnitarilor (un membru al Guvernului intreba, chiar, un gazetar, daca considera normal ca un ministru sa aibe o leafa de 500 de dolari!), cei care vegheaza la linistea si la conditiile de munca ale acestora s-au gandit sa le faca o surpriza: sa le ofere cate o casa de vacanta! Mai exact, s-a pornit de la premisa ca fiecare demnitar - pe o scara al carei nivel minim n-a fost precizat - sa poata beneficia de un cuibusor de odihna si relaxare! Nu gratis, ci platind o chirie modica. Adica de nivelul a cateva zeci de dolari, cel mult. Pentru asta s-a introdus, cu discretia de rigoare, o sectiune noua in Legea Locuintei, intitulata candid 'Casa de vacanta'. Putea sa se i spuna si 'casuta' sau 'coliba', oricum n-avea importanta. Ei bine, aceste case in care ar urma sa-si refaca cheful de munca ministrii, primarii si alti demnitari pana la rangul de consilieri, se vor construi din fonduri publice. Adica din banii nostri, ai tuturor. Iar ce se va incasa se va intoarce in buzunarul nostru. Minus diferenta... N-as fi avut nimic impotriva unei astfel de prevederi, care se poate incadra in normele de civilizatie spre care aspiram. Modul in care se incearca sa fie promovata este dubios si lasa in urma banuiala ca lucrurile nu sunt tocmai cinstite si corecte. Si nici nu sunt, atata timp cat costurile nu vor fi nici pe departe acoprite din venituri. Practic, acest sector imobiliar va fi o gaura neagra care va inghiti fonduri importante, si ea se va adauga altor astfel de gauri negre - cum este si locuinta de serviciu - care, impreuna, fac ca o functie de demnitar sa nu mai fie chiar atat de prost platita cum ar putea sa para la prima vedere. Caci, asa cum recunostea si premierul, intr-un acces de sinceritate, nu traiesc ministrii doar din leafa, privilegiile de care beneficiaza acestia inmultind de cateva ori ceea ce au pe statul de plata. Repet: nu ideea de casa de vacanta pentru demnitari este susceptibila, ci secretomania si lipsa de transparenta care insotesc aceste miscari, datorita fricii de a se infrunta opinia publica si intrebarile firesti pe care le pune aceasta.