Punctul pe Y / sâmbătă 24 mai 2003 Nr: 950

Lupta cu anticoruptia

Pe fundalul sarbatoresc al sfarsitului de an, discursurile prezidentiale au punctat notiunea spre care ar urma sa se indrepte preocuparea majora a administratiei in cel care abia incepe: CORUPȚIA! Cine isi inchipuie ca aceasta a inceput odata cu eliberarea de totalitarism, se inseala. Coruptia insoteste, de milenii poate, evolutia societatii, adoptandu-se in formele variate la conditiile existente. Comunismul a avut coruptia lui, pana la cele mai inalte nivele. Doar ca pe atunci aceasta era tolerata – un element eficient in mentinerea sub control a structurilor de putere. Ce erau, la urma-urmelor, privilegiile ierarhiilor de partid si de stat altceva decat coruptie? Nu pachetele de Kent si sticlele de whisky erau elementele definitorii, ci traficul de influenta si mita institutionalizata - transpusa in posturi cu secretara si sofer, in apartamente de la stat si in calatorii in strainatate pe banii aceluiasi. Coruptia se misca, insa, in limitele pe care i le impunea politica – nici mai mult, nici mai putin. Dupa aparitia de mize noi a diversificat si amplificat fenomenul. Pe de o parte, disparitia factorului de control care actiona la ordin, iar pe de alta setea de acumulare pe care o proclamase obiectivul constructiei unei societati capitaliste, au dat startul in actiunea masiva de jefuire si de ciopartire a altadata intangibilei avutii nationale. Patrimoniul comun a trecut si trece in beneficiu provocat in primul rand pe baza de coruptie, in ce e mai “curat” principiu al cererii si ofertei. Influenta politicului in “ungerea” acestui mecanism este o realitate pe care nimeni nu o mai poate ignora. Coruptia nu este un fenomen in sine, ci un mecanism la a carei functionare contribuie cei care au puterea de decizie. Or, tocmai acestia sunt pusi, din timp in timp, sa se rafuiasca cu coruptia. Adica cu ei insisi. Aici sta principala defectiune a anticoruptiei. In faptul ca se asteapta ca ea sa fie combatuta de la aceleasi nivele de decizie care o propaga. Aici este si eroarea de judecata: coruptia nu poate fi combatuta prin comisii, ci prin lege si prin drasticul control al aplicarii acestuia. Restul este un simplu spectacol donquijotesc, pentru ametirea naivilor.