Presedintele Iliescu s-a angajat, in fata omologului sau american, sa declanseze o campanie 'necrutatoare' impotriva coruptiei. Americanii se lupta cu terorismul, noi cu coruptia. De fapt, coruptia este terorismul nostru: un inamic la fel de perfid si de periculos, care nu poarta ecuson sau uniforma si se poate ascunde unde nici nu te astepti, luand infatisari dintre cel mai banale. Se astepta cineva ca Pavalache sa fie terorist-corupt? El, care parea om serios, angajat al Guvernului si persoana de incredere - veritabila mana dreapta - a unui ministru? Repet: pentru noi, coruptia este la fel de periculoasa cum este terorismul pentru americani. Ea poate lovi oricand, mortal, punand sub semnul intrebarii sinceritatea adeziunii noastre fata de comunitatile euroatlantica si europeana, generand aceeasi suspiciune si neincredere din partea aliatilor si partenerilor. Este clar, deci, ca mai ales dupa ce usa NATO ne-a fost deschisa, nu mai avem cale de intoarcere. Nu mai putem concubina cu coruptia si cu coruptii pe principiul ca atata timp cat economia alba abia se taraste, e buna si cea gri, ca sa nu mai vorbim de faptul ca cea neagra ne salveaza de la sucombare. Mai este o problema: populatia nu percepe, sau pricepe cu dificultate gravitatea fenomenului. De-aia zic ca coruptia e un terorism de catifea: ea nu arunca in aer, la propriu, institutii, nu face sa curga sange, nu face lumea sa nu mai aibe curajul sa iasa din casa. Ea ne face, insa, pe toti sa suferim - de saracie, de frig, de teama zilei de maine. Efectele ni se insinueaza constant in viata de fiecare zi, dar mai ales in scaderea continua a calitatii ei, pentru cei multi. Si ultima problema: bine, lansezi o lupta necrutatoare. Dar care e strategia? Cum ii depistezi pe corupti ca sa poti sa le dai la cap? Cum altfel decat punand in lumina sursele coruptiei si actionand asupra lor. Pentru asta este insa nevoie de curaj: curajul de a accepta ca aceste lucruri se intampla sub ochii nostri de atata vreme si ca nimeni n-a facut nimic. De ce? Aceasta e-ntrebarea!