Punctul pe Y / marşi 01 aprilie 2003 Nr: 902

Generalul armatei moarte

Nici ca s-ar putea potrivi ceva mai bine decat titlul romanului scriitorului albanez Ismail Kadare, pentru situatia pe care o cunoaste fotbalul romanesc dupa dezastrul de sambata.
De fapt, 'dezastrul de sambata', e un fel de a spune. Dezastrul n-a inceput sambata, nici acum un an sau doi. El a inceput imediat dupa '90, cand fotbalul a intrat pe mainile unor oameni lipsiti de scrupule, ce au facut din el ceea ce este astazi: o afacere, de cele mai multe ori murdara.
Succesele internationale de la sfarsitul deceniului 9, care au continuat pana spre finele celui de-al zecilea ne-au amagit. Jucatori de valoare mondiala, veritabila generatie spontana (pentru ca n-as vrea sa se creada ca sistemul comunist a fost un model de moralitate in sport), ne-au oferit satisfactii si succese la care, in mod normal, n-am fi putut trage vreo nadejde. In timp ce Hagi si ai lui castigau meciuri, in spatele lor mafia fotbalistica (ce a grupat, de-a valma, sportivi, afaceristi, arbitri, jurnalisti si politicieni) castiga bani si isi continua edificiul de blaturi si aranjamente manoase care aveau sa conduca spre finalul previzibil.

Meciul de sambata, cu danezii, n-a facut decat sa demonstreze ca nu putem avea Nationala si rezultate si fara campionat. Sau cu un campionat ca acesta!

Acest 2-5 este picatura care a umplut paharul amaraciunilor si a dat pe dinafara facandu-ne clar lucrul ca nu avem la ce spera. O buna bucata de vreme de acum incolo. Nu ghinioanele ne-au invins, ci mentalitatea si obisnuintele. Acestea fac ca jucatori valorosi, luati unul cate unul, sa nu poata face impreuna o echipa, pentru ca aceasta este guvernata de principiile si regulile mafiei.
Cea mai trista situatie este aceea in care se afla Puiu Iordanescu. Om corect, cu frica lui Dumnezeu, Puiu a sperat ca va putea impaca cinstea lui cu necinstea altora si va putea repeta succesele din trecut. Aici insa nu era vorba doar de buna credinta si dorinta. Puiu Iordanescu a fost un mare antrenor atunci cand a avut la indemana jucatori mari, in forma si cu dorinta de a invinge. Nu mai este cazul. Cu jucatori, in majoritatea lor mediocri, Iordanescu n-a reusit sa faca altceva decat sa-si puna siesi o stampila de antrenor mediocru.

Demisia sa de la Nationala, gest firesc dupa o astfel de performanta nu ma face sa ma intreb decat de ce a acceptat o astfel de umilinta, inca din momentul in care a decis sa revina si sa preia un cal mort pe post de castigator al derby-ului. Pentru ca, sambata, generalul s-a aflat la comanda unei armate moarte.