Dupa ce in primele doua mandate a fost nevoit sa suporte din plin consecintele partizanatului politic si a intolerantei post-decembriste, iata ca acum, in cel de-al treilea si ultimul (oare?) presedintele Iliescu pare a-si fi gasit nu doar echilibrul institutional, dar si un rol pe masura. Un rol care se trage dintr-un exercitiu care a influentat masiv electoratul romanesc: acela de presedinte al CPUN. Acolo, in nebunia aceea postdecembrista, in care se racnea mai mult decat se vorbea si in care mai mult se acuza decat se demonstra, presedintele a aparut, milioanelor de ochi atintiti asupra ecranelor televizorului, tarziu in noapte, ca singura persoana normala, fireasca si cu picioarele pe pamant. Din aceasta prima credinta ca daca e ca cineva sa primeasca tara pe mana, ar fi riscant sa fie un altul i se trage dlui Iliescu longevitatea exceptionala intr-un mandat democratic. Zece ani in fruntea unei tari atat de zbuciumate si de incontrolabile nu este putin lucru si istoria va retine, desigur, acest amanunt conferindu-i semnificatia pe care o merita. Revin la ceea ce afirmam in preambul si spun: abia acum dl Iliescu da intreaga masura a tactului si inteligentei sale politice. Acum, cand nu mai este stresat nici de contestarea legitimitatii, nici de suspiciunile legate de o propensiune dictatoriala, si nici de grija pastrarii bunei imagini in fata unui electorat obisnuit sa i se faca pe plac. Domnul Iliescu si-a luat in serios sarcina de 'moderator' al vietii publice, de mijlocitor intre puterile statului si societate, intre diferitele formatiuni si categorii. O face cu o autoritate pe care nimeni nu i-o mai pune la indoiala si cu o seriozitate care risca sa-l lipseasca de o anumita parte a suportului public. Recenta deblocare a crizei de la municipalitate este un exemplu in acest sens. Putem sa ne intrebam, poate, de ce nu au facut-o mai devreme. Exista, insa, pentru fiecare lucru un timp al sau. Asa cum si pentru dl Iliescu, timpul a trebuit sa aibe rabdare, nu mai putin de 8 ani...