Punctul pe Y / sâmbătă 18 ianuarie 2003 Nr: 841

Intoarcerea fiilor risipitori!

Victor Babiuc si Ticu Dumitrescu sunt numele care au tinut afisul acestei saptamani. Nu prin cine stie ce fapte eroice, ci pur si simplu pentru ca s-au intors de unde plecasera - mai mult sau mai putin de buna voie. Victor Babiuc a parasit PD-ul, 'scarbit' si el, precum fostul presedinte, de ceea ce se intampla in partidul aflat la putere, al lui Petre Roman. A dorit sa plece din partid dar nu si din functia de ministru al Apararii pe care o detinea in virtutea algoritmului. Sprijinit de proaspatul sau protector, presedintele Constantinescu, a rezistat vreo cateva saptamani, facand pe independentul, dar la ultimatumul lui Roman a trebuit sa-i faca loc lui Frunzaverde. Refugiat un timp pe la Cotroceni, s-a repliat in preajma alegerilor in tabara liberala, obtinand pe 'ultima suta' un fotoliu parlamentar, spre marea nemultumire a unor membri de partid cu vechime, care s-au vazut dati la o parte pentru un fugar nou-venit. A zacut in noul sau partid pret de doi ani, mult peste termenul de iesire din joc al lui Roman, producand o vie surpriza prin cererea - iute aprobata - de a reveni pe o functie de conducere in fostul sau partid, gratie deciziei luate de Basescu cam in contra vointelor baronilor democrati. Ticu Dumitrescu a avut un alt traseu: nici n-a plecat si nici nu s-a intors de buna voie! A plecat, cu un sut in fund primit din partea tovarasilor sai de opozitie, aflati atunci la putere, pe care reusise sa-i agaseze cu pretentiile lui de a face din CNSAS un intrument de deconspirare a fostilor turnatori. Si cum in fruntea partidului se aflau nu putini indivizi cu musca pe caciula, acestia au reusit sa-l convinga pe venerabilul Diaconescu sa-i aplice sanctiunea excluderii din partid. Ticu a tratat cu demnitate acest episod, fara a replica cu violenta obisnuita in astfel de cazuri. Nici nu s-a refugiat in alt partid, nici n-a cerut protectia vreunei autoritati pana cand a fost recuperat de Victor Ciorbea, in cadrul unei temerare actiuni de carpire a gaurilor prin care PNȚCD si-a pierdut nu putini membri si sustinatori. Doi fii risipitori ai politicii romanesti, in cinstea carora nu se taie nici un vitel gras. Pentru simplul motiv ca nici democratii, iar taranistii nici atat, nu mai au asa ceva prin staulele lor electorale...