Punctul pe Y / miercuri 08 ianuarie 2003 Nr: 831

Mai mult ca prefectul

Institutia prefecturii a (re)aparut dupa alegerile locale din 1992. Pana atunci, Capitala avusese primari-prim secretari, primari ajunsi in fuga revolutiei in cabinetul 1 al urbei, primari numiti de autoritatile mai mult sau mai putin provizorii. Cand Halaicu a obtinut functia de primar prin scrutin, in fata lui Cazimir Ionescu, fostul administrator de pana atunci al urbei, dl Doru Pana, a devenit prefect provizoriu. N-a stat prea mult intr-o functie despre care nimeni nu stia inca mare lucru. Doar pana in toamna cand, in urma alegerilor legislative s-a instalat Guvernul Vacaroiu, care a numit primul prefect in persoana profesorului Valceanu. Acesta a stat, cuminte, in banca sa, patru ani, nelasand in urma nici resentimente si nici regrete. L-a urmat, in 2000, profesorul taranist Iordan, ramas celebru prin directiva de a se arbora drapelul national 'in berna', cu prilejul nu stiu carei sarbatori, precum si prin alte cateva gafe in a caror realizare il ajuta si varsta. Cel de-al patrulea prefect de Bucuresti a fost unul aproape... invizibil. Un domn pe nume Florin Luican, pe care nu se stie exact pe unde l-a gasit dl Cozmanca (sau, nu se stie de cine i-a fost recomandat cu multa caldura), si despre care nu se stie exact nici ce-a facut in anul in care s-a aflat intr-o functie cu care n-avea nimic comun. A trebuit sa treaca ceva timp pana cand administratia s-a lamurit ca in fata buldozerului Basescu trebuie plasat un personaj ceva mai solid. Alegerea dlui Gabriel Oprea, s-a dovedit a fi una dintre putinele numiri inspirate. General de justitie, cu o formatie solida si disciplinata - fara a fi cazon, dl Oprea a reusiut deja sa faca din institutia Prefectului ceea ce trebuia aceasta sa fie: nu o capcana sicanatoare pentru un primar incomod, ci un reper de stabilitate si de legalitate. Unii - mai putin obisnuiti cu ritmurile sistemului din care vine generalul, rezista mai greu si promit sa clacheze. Altii chiar au clacat. Treaba merge, insa, mai departe. Nimeni nu e de neinlocuit - considera prefectul. Nici chiar el - iar acest lucru il ajuta sa faca mai bine fata unei functii cu ereditate incerta. Dl Oprea nu este singular. Mai sunt prin tara cativa colegi de-ai domniei sale - pe la Timis, Mures, Vrancea - care dau semne sa fi inteles mai bine decat altii ca prefectul tinde, trebuie sa tinda, sa fie 'mai mult ca prefect'. In sensul bun, legal, adica.