Drumul Romaniei spre Praga, catre Alianta Nord Atlantica a trecut prin Varsovia. Si prin Tratatul trecut in istorie prin prabusirea lagarului comunist. Ca membra al unor aliante, Romania si-a legat de Praga destinul de doua ori: prima data in 1968, cand invazia brutala a Cehoslovaciei a generat o revolta si o iesire din rand, de neconceput pentru regulile care guvernau 'suveranitatea limitata'. Si poate ca acest gest i-ar fi putut fi fatal lui Ceausescu daca Moscova n-ar fi gasit ca e mai convenabil sa tolereze aceasta fronda decat sa o reprime. Praga ar fi putut sa insemne o cotitura radicala pe drumul consensului, daca n-ar fi primat, in cele din urma, tentatia totalitara. A doua oara Praga inseamna pentru Romania despartirea - definitiva probabil - de un destin caracterizat prin nesiguranta si teama. Este pentru prima data in istoria lor cand romanii nu se mai simt la discretia unuia dintre marii lor vecini. Este pentru prima data cand romanii simt ca apartin unei entitati concrete si corecte, cu care se poate afla in deplin sincronism, nu doar militar sau politic. A fost insa nevoie sa trecem prin carantina Varsoviei pentru a ajunge, la mai bine de un deceniu de la disparitia acesteia, in tabara potrivita. Exista o ironie a sortii care face ca, iata, dintre cei 7 candidati care pasesc de astazi in Alianta, 6 - daca-i luam in considerare pe baltici ca entitati separate - sa fi venit aici din celalalt Tratat, din care doar Slovenia - prin fosta Iugoslavie - n-a facut parte. Vom putea, de astazi, sa lucram linistiti pentru interesele noastre, fara a mai trage cu ochiul, nelinistiti, spre rasarit. Pentru ca Rasaritul insusi se afla azi in postura inedita de a ajunge ca, in cele din urma, sa se uneasca cu Apusul. Praga, dupa Praga si Varsovia, anunta apusul punctelor cardinale si inceputul unui nou tip de orientare pentru o tara aflata in perpetua pana de azimut.