Punctul pe Y / miercuri 06 noiembrie 2002 Nr: 775

Ziaristii dupa gratii

Desi nici o alta persoana publica nu a indurat, din partea presei, ce-a indurat presedintele Iliescu, in special in perioada primelor sale doua mandate, domnia sa nu pare sa poarte pica jurnalistilor. Sau nu intr-atat incat sa-i vrea dupa gratii. Presedintele si-a exprimat acest punct de vedere, cu hotarare, inca de la discutarea proiectului de lege, in parlament, si este sigur ca nu va promulga legea in forma sa actuala. Are acest drept. Din nefericire, spiritul sau de toleranta si de intelegere nu este impartasit de confrati in ale politicii cu infinit mai putin talent si prestanta. Acestia au lucrat zelos la compunerea unui text in conformitate cu care, odata atinsa onoarea de familist sau de politician a vreunuia dintre ei, mana lunga a legii ar urma sa-l ajunga pe imprudent si sa-l tintuiasca in dosul gratiilor spre marea satisfactie a celui prejudiciat. Daca domnul Iliescu ar fi vehiculat asemenea sentimente, cam trei sferturi din presa romaneasca ar fi trebuit sa ispaseasca pana acum asemenea condamnari. Cu ce s-ar fi ales presedintele de aici? In nici un caz cu autoritatea pe care o are astazi si de care face uz pentru a bara o initiativa prosteasca si nerealista, izvorata din sentimentele de frustrare ale unor oameni cu putina carte si caracter. N-am sa sustin, insa, ideea, ca jurnalistii pot sa fie mai presus de lege. Ca lor li se poate permite ceea ce li se interzice altora. Nu cred insa ca legea trebuie sa lucreze cu doua baremuri: unul pentru jurnalisti si altul pentru restul lumii. Calomnia trebuie sa fie doar calomnie si in cazul unora, si in cazul celorlalti. In cazul gazetarilor care calca principiile deontologiei, sanctionarea pecuniara se poate dovedi mult mai dureroasa si mai instructiva in acelasi timp, decat spoiala de martiraj pe care o poate conferi celula de puscarie. Societatea risca astfel si sa faca din niste banali raufacatori cu pixul, niste apostoli ai dreptului la exprimare, ceea ce n-ar fi nici corect si nici adevarat. Asa incat cred ca dl Iliescu are dreptate: nu puscaria ne poate face mai buni. Mai buni gazetari este oricum exclus.