Punctul pe Y / miercuri 11 septembrie 2002 Nr: 727

"Dl. Nastase, care le stie pe toate..."

Ca in sanul partidului de guvernamant, la varf, atmosfera este tensionata, nu mai este un secret pentru nimeni. In fata cumulului tot mai evident de puteri decizionale aflate in mainile presedintelui-premier, reactia este tot mai reticenta. Nu este vorba despre eternii scandalagii, nealiniati din vocatie, precum Paunescu sau Iorgovan, ci de oameni considerati pana mai ieri-alaltaieri ca fiind elemente de rezistenta ale piedestalului pe care se afla Adrian Nastase. Nemultumirea, nici ea, nu este una de principiu, ci are radacini concrete in sistemul organizatoric pe care partidul l-a pus la punct in materie de afaceri si acces la comenzile guvernamentale. Parlamentul este ticsit, in bancile puterii, de oameni de afaceri care si-au platit scump avantajul de a se putea afla in capul mesei la imparteala prazii. Dintre acestia, doar o parte se bucura de favorurile structurilor economice - cam zece la suta. Restul someaza sau sunt nevoiti sa-si foloseasca influenta pentru a ciupi, din teritoriu, ceea ce mai scapa din imparteala de la centru. 'Afacerile imi merg atat de prost, incat cred ca voi fi nevoit sa ma retrag din parlament pentru a mai salva ceva' - declara unul dintre cei exclusi de la rasplata jertfei patriotice. Situatia este chiar mai grava decat pe vremea Coalitiei cand, de bine de rau, cate ceva mai scapa controlului nu foarte riguros al celor trei fractiuni politice ce-si imparteau puterea. Nemultumirile de sorginte economica au, evident, reverberatii politice. Observatorilor nu le-a scapat raceala cu care asistenta a primit discursurile presedintelui partidului, recent, la Snagov si la Sinaia, dupa cum nu a trecut neobservata nici deferenta cu care acesta s-a adresat 'baronilor' locali, detinatori, fiecare la nivelul sau, al unei puteri de acelasi tip ca cea de la centru. Dar semnul cel mai evident al acestei stari de tensiune il reprezinta, cred, 'scaparea' lui Viorel Hrebengiuc, cel care, recent, arunca intr-un discurs, in prezenta presedintelui, propozitia 'dl Nastase, care le stie pe toate'. Cine-l cunoaste cat de cat pe politicianul bacauan, ale carui prudenta si circumspectie sunt deja proverbiale, intelege ca ceva suficient de grav trebuie sa se fi intamplat pentru ca acesta sa-si piarda, macar pentru o clipa, autocontrolul, cunoscand suficient de bine si umorile vindicative ale celui pe care-l 'accesa' in acest fel. Probabil ca, pana la Praga, nu se va intampla nimic relevant. Lucrurile vor ramane, cel putin in aparenta, sub un relativ control. Dupa aceea, insa, sunt de asteptat 'miscari', prevestite, poate, si de tacerea tot mai grea care se lasa dinspre Cotroceni.