Punctul pe Y / vineri 26 iulie 2002 Nr: 687

Temporizarea prezidentiala

Dl presedinte Iliescu a plecat in concediu fara a contrasemna numirea dlui Amarie in functia de procuror general al noului Parchet Anticoruptie. Am putea crede ca a fost o simpla scapare. Ca, dornic sa ajunga mai repede acasa - unde a declarat ca doreste sa-si petreaca, in liniste, concediul - presedintele a lasat un vraf de hartii nesemnate pe biroul sau de la Cotroceni. Si ca le va regasi, intacte, peste o luna, cand isi va pune, linistit, iscalitura, pe documentul care-l pune in functie pe seful institutiei prin care administratia doreste sa dea lovituri mortale coruptiei. Cunoscandu-l cat de cat pe dl presedinte, si stiindu-l extrem de riguros si de grijuliu cu hartiile care-i parvin, mi-e greu sa cred ca a fost vorba despre o simpla uitare. Mai degraba este vorba despre o 'temporizare' - procedeu favorit al titularului de la Cotroceni, atunci cand are de-a face cu chestiuni controversate sau controversabile. Sau cu lucruri cu care, din capul locului, nu prea este de acord. Atunci, dl presedinte isi ia niste ragazuri de reflectie, la finele carora constatam, nu fara surprindere, ca problemele se aseaza, parca de la sine, pe fagasul normal. De ce cred ca este vorba despre o situatie de acest fel? Pentru ca dl Amarie are o problema. Mai complicata decat ar putea sa para la prima vedere. Domnia sa este, probabil, un bun profesionist. Are calitati care au atarnat decisiv in propunerea sa pentru aceasta functie. Numai ca dupa ce a fost propus, a aparut problema, sesizata prompt de presa: dl procuror a avut, in urma cu cativa ani, un accident de circulatie. A omorat o femei pe trecerea de pietoni. Accident. Intamplare nefericita, pe care nu si-o doreste nimeni si nu e de dorit nimanui. Dupa cercetare a rezultat ca vinovatia apartinea victimei. Posibil. Faptul, insa, ca la acea ora dl Amarie era procuror sef in localitatea respectiva, ne face - nu doar pe noi - sa avem dubii legate de obiectivitatea anchetei. Este ghinionul dlui Amarie ca a trecut printr-o astfel de situatie. El aspira, insa, la o functie unde va trebui sa faca fata unor presiuni deosebite. Avand o asemenea 'hiba' la dosar, va reusi el sa reziste? Aceasta este, probabil, intrebarea pe care si-o pune si domnul presedinte. Si asupra careia doreste sa mediteze, probabil, in concediu...