Punctul pe Y / sâmbătă 06 iulie 2002 Nr: 670

Milionul lipsa...

Pe langa miliardele (de dolari) lipsa din casa statului, dar prezente in tot felul de conturi, vile si jeep-uri, iata ca ne lipseste acum si un milion. De romani. In ultimii zece ani, un milion de cetateni ai tarii si-au dat obstescul sfarsit pe altarul Reformei, sau pur si simplu si-au luat campii spre zari mai calme si mai de inteles, fara ca sporul material sa fi compensat aceasta absenta. Daca stau si ma gandesc mai bine, ne lipsesc, de fapt, un milion de copii nenascuti.Din felurite motive intre care groaza parintilor potentiali in fata lipsurilor de tot felul este cel predominant. Natiunea romana pare a fi pe cale sa-si refuze conditia fundamentala: aceea de perpetuare. Natiunea romana nu se simte prea confortabil in noua ei haina.Absenta binelui comunist, care dorea ca natiunea sa se inmulteasca cu forta, a condus la refuzul sau voluntar de a mai aduce pe lume atatia copii de cati este nevoie pentru ca viitorul sa aiba un sens. In toata aceasta poveste rezida un paradox.Fenomenul imbatranirii populatiei, a reducerii ratei natalitatii a fost apanajul natiunilor caracterizate prin bunastare.O consecinta a unui anumit tip de egoism.Nu e cazul nostru.Nu e cazul, in general, al natiunilor sarace, unde riscul unor guri in plus e compensat de speranta compensarii prin brate in plus.Nu pare sa fie nici cazul nostru. Cred ca, mai degraba, este vorba despre un soi de protest, tacut dar sugestiv, fata de modul lipsit de sens, de o minima coordonare, in care evolueaza factorul politic.Copiii nenascuti pot fi trecuti in contul clasei politice.Si, ca in oricare caz de frauda caci despre o frauda este vorba cineva ar trebui sa dea socoteala.