Punctul pe Y / marşi 30 aprilie 2002 Nr: 612

Puntea

Pe vremea dictaturii, cand se muncea la gramada, recompensa fiind avuta in vedere 'dupa nevoi' - iar nevoile erau atunci cam aceleasi, de la opinca pana la o anumita treapta a 'vladicilor' - 'puntile' dintre unele sarbatori legale si zilele de odihna constituiau veritabile evenimente. Legarea celor doua zile libere - de la 1 mai, 23 august sau 1 ianuarie - de un week-end, dateau poporului impresia ca guvernantii sunt atenti la nevoile lor si le acorda in acest fel cate un cadou. Un cadou care sa compenseze intr-un fel sambetele si duminicile in care erau adusi la lucru cu otuzbirul pentru a face cincinalele in patru ani si jumatate sau pentru a depasi planurile confectionate la Comitetele de stat ale planificarii. Toata lumea stia ca in aceste zile sauin orele peste program nimeni nu muncea cu adevarat. Toata lumea sa facea ca trage, pentru ca si statul se facea ca ne plateste. Ba mai mult, aceste 'punti' erau o solutie perversa de a mai limita pierderile pe care le producea intretinerea fortei de munca la lucru peste program: electricitatea, incalzire, functionarea echipamentelor si alte angarale. Astazi, cand se presupunea ca economia sta, in linii mari, pe alte baze, ideea lansata cu prilejul crearii recentei 'punti' dintre 1 Mai si Paste, ca in felul acesta se fac si economii, este pur si simplu abracadabranta! Este, implicit, recunoasterea faptului ca se munceste exact ca pe vremuri, ca nu s-a schimbat mare lucru in relatia dintre stat si cetatean, sau dintre patron si muncitor. Chestiunea ar fi trebuit lasata efectiv la latitudinea celor care fac mecanismul economic sa functioneze, pentru ca ei sa decida daca produc beneficii sau pierderi functionand in cele mult prea multe zile libere pentru oameni carora nu li se ocupa un buget minimal de timp - cu neplata corespunzatoare.