Punctul pe Y / vineri 19 aprilie 2002 Nr: 603

Privatizarea si folclorul

Fluturata in fata ochilor romanilor ca un remediu universal pentru problemele lor, privatizarea tinde sa devina din inger, diavol. Lipsa de exercitiu si de antecedente a facut ca acasta notiune sa imprumute ceva din recuzita basmelor: bunurile nationale - fabrici, uzine, institute, magazine - ajunsesera sa fie vazute ca un soi de Ilene Cosanzene, iar investitotul strain ca un Fat-Frumos, gata sa-si depuna inima (si banii) la picioarele iubitei multvisate. S-a vazut destul de repede ca lucrurile nu stau asa. Clasa muncitoare a fost grav ranita in sentimentele sale pentru ca intre ceea ce credea ea si ceea ce doreau investitorii, s-a cascat brusc o prapastie: in loc sa vina, sfiosi, cu sacii doldora de dolari, pe care sa-i dea FPS - APAS-ului in schimbul fabricilor pe care le doreau, in loc sa stea linistiti departe si sa-i lase pe fostii directori sa manareasca mai deoparte contracte cu propriile lor SRL-uri-plosnita, in loc sa-i tina pe toti angajatii in posturi, sa le mareasca mereu leafa si sa nu le ceara niciodata sa faca mai mult decat faceau si pe timpul 'proprietatii intregului popor' (cand se muncea in dorul lelii si se fura consecvent pentru completarea nivelului de trai), odiosii de investitori dau afara pe capete specialisti de renume, arunca in somaj puturosi si hoti cu vechi state de serviciu, inchid sectii nerentabile si nici nu maresc lefurile asa cum se asteapta lefegiii! O adevarata rusine: pai nu era mai bine pe vremea lui Ceausescu? De ce-am facut privatizare, ca sa traim mai prost? Sunt intrebari aproape legitime pentru o categorie sociala importanta pe care propaganda de partid a invatat-o ca poate sa se faca abstractie de legile si regulile pietei. Ca cineva da la timp leafa - multa-putina, cata e, ca nimeni nu poate sa nu aiba un loc de munca (altfel e cotat de parazit!) si ca productia merge, buna-proasta, pentru nevoile statisticii.Daca pentru a invata regulile democratiei ne trebuie 20 de ani - conform pronosticului optimist al lui Brucan - pentru invatarea regulilor economiei de piata ne vor trebui doua generatii: una care sa iasa la pensie, si alta care sa intre in paine fara sa mai aiba vreo legatura cu cealalta.